POTRETELE DE FAMILIE SINT CRIMPEIE DE VIATA

Aflu de la pictorita Miriam Cojocaru ca expozitia  “Crimpeie de viata” vernisata la Rehovot (in cadrul evenimentelor culturale dedicate celor 120 de ani ai asezarii), este
inchinata meoriei mamei sale. Printre numeroasele tablori expuse, inspirate intr-adevar din acele momente simple care alcatuiesc existenta noastra, se reliefeaza potretul mamei. In mod firesc, fiica se identifica cu modelul, dovedind o profunda empatie. Lumina (si atentia privitorului) se polarizeaza pe chipul demn si inteligent,
dar si pe mainile muncite care subliniaza personalitatea ei distincta.

Prilej de a ne referi si la o alta portretista de exceptie, Liana Saxone –Horodi, autoarea unui portret memorabil al tatalui (distinsul si cunoscutul avocat Valentin Saxone).  Chipul sau  este impregnat de noblete, blindete si spiritualitate.Aceasta imagine apare si pe coperta volumului de memorii “Sperante in intuneric”. Privirea familiara dar aristocratica a parintelui te urmareste cu intensitate pina la identificare emotionala.

Joseph Kapelian este autorul unei serii de portrete de familie, intorcindu-se in trecutul
citorva generatii. El foloseste tehnica pseudo-dagherotipului, lasind intentionat impresia unor fotografii vechi, asezate cu sfintenie in albume uitate. Pictorul se identifica cu personajele sale, distantindu-se de categoria portretelor formale. Cei surprinsi in tablouri , oameni proveniti  din mai toate segmentele sociale, sunt demni  sau emotivi, exprima uneori greul vietii. Bunicii, oamenii altui secol, pozeaza cu demnitate, desi banuim nu putine suferinte etnice si sociale.

Intr-un tablou de familie, Lipa Natanson incearca o alta modalitate, cu o tenta umoristica. Expresia faciala, gesturile , limbajul corpului – toate iradiind simpatie si identificare, se concretizeaza in personaje distincte, cu un anumit imperativ moral , datorat in mod evident tribulatiilor vietii. Fin observator, pictorul fixeaza statutul social al persoanelor carora le confera semnificatie de simbol.

Portretul este o tema centrala in arta. Numeroase stiluri au pus la incercare imaginatia  si tehnica pictorilor.In cazul potretelor de familie este fireasca implicarea totala a creatorului. Ceea ce se intimpla si in cazul prietenilor, colegilor sau a persoanelor notabile. Evidentierea personalitatii, complexitatea imagistica, elementele de descriptie si analiza caracteriologica fac genul portretului dificil, dar cu atit mai apreciat.

Dr.DOREL SCHOR

IARNA IN FLORIDA

Pentru ca am vazut de cateva ori cum arata Florida – tinutul cu nume crescut din petalele florilor – in anotimpul de maxima inflorire a naturii si a spiritului de organizare turistica, am vrut sa stim cum arata schimbarea la fata din timpul iernii.  Asa ca am facut o vacanta in anotimpul hibernal, de Sarbatori, in apropiere de parcul Disney World cea mai  populara atractie turistica a Floridei, locul pe unde, cu cativa ani mai inainte, ne rupsesem picioarele de atata alergatura. Si acum  a fost o vacanta frumoasa, chiar daca ”iarna nu-i ca vara“, mai ales ca  nu am avut de suportat neplacerile caldurii si umiditatii din timpul verii.
Florida  nu putea sa fie altfel pentru noi. Aceasta zona a pamantului sarutata de soare in mai toate zilele anului,  atat de frumoasa si atat de intersanata, cu un turism bine organizat, a dat prilejul unei  adevarate explozii de localitati si  constructii noi care au atras  numeroase familii, multe  din Canada si a devenit in scurt timp una din cele mai frecventate destinatii de vacanta  ale americanilor, canadienilor si ale multor turisti de pretutindeni, chiar si in vremea de iarna.
Iti starneste admiratia cand te gandesti ca tot ce s-a construit  a luat fiinta doar de-a lungul secolului 20. Aici totul este nou, chiar si dupa standardele societatii americane, societate de altfel tanara la randul ei, iar turismul functioneaza ca pe roate proaspat unse. E un fapt cunoscut ca americanii stiu sa faca bani, dar este tot atat de adevarat ca pe banii primiti, ei stiu si pot sa iti ofere substantial, incat sa iti creeze starea de bine si sa te declari multumit.
Ne-am incumetat sa petrecem o vacanta in timpul iernii  stiind ca nici in acest anotimp nu ii pier toate frumusetile, dar si dupa felul cum se retrag aici multi seniorii canadieni, refugiindu-se de frigul lungilor  ierni  canadiene.
Frumusetea exuberanta a zilelor de vara acum era inlocuita partial cu cea a bogatiei decorului ornamental care se intrecea pe sine in stralucirea multicolora a luminilor revarsate pe cladiri si gradini, pe oglinzile apelor ce impanzesc terenul si in tot locul unde putea fi agatat un fir de lumina. Pe teme si forme diferite, decorurile si luminile formau un univers spiritual omogen deosebit. Ne lasam furati de magia luminilor, traiaiam o stare de sarbatoare, eram incantati ca puteam vedea cum petrec sarbatorile oamenii din alte parti ale lumii si incercam sa deslusim modul lor de a intelege si a-si trai viata. Si totusi…respiram si aerul prea imbibat de izul afacerilor comerciale, iar registrul starilor sufletesti il traiam altfel decat cel in care am crescut si care azi ne creaza starea inalta, linistita, curata, fericita ca pe vremea copilariei petrecuta in locul-icoana numit cu emotie “acasa”. Bucuria acestor zile pe care o traiam acum se impletea cu amintirea altei vacante asemanatoare petrecuta in Andaluzia Spaniei acum 5 ani, dar si cu retrairile indepartatelor vremuri ale copilariei de care nu ne putem desprinde niciodata. Aici era cu totul o alta lume, e adevarat, frumoasa si interesanta, dar care nu facea parte din fiinta noastra si astfel amintundu-ne ca asa cum este ea ticluita, este o lume imperfecta, chiar daca este cea mai buna dintre toate lumile posibile.
Incantatoare a fost si vremea, fiindca aici a imbracat hainele celor patru anotimpuri intr-o singura zi. Dimineata ne intampina un soare stralucitor cu lumina datatoare de fiori plini de viata, incat ne trezeam cantand si saltand de bucurie venita tiptil nu stiu de pe unde. Ne venea sa ne credem mai frumosi, mai tineri, mai generosi, gata sa dam din prinosul de bunatate numai sa fi fost cine sa-l primeasca si completam tabloul primaverii cu amintirea pastrata in urechi a cantecelor pasaretului chemandu-si perechea. La amiaza era o vara mai domoala. Ca sa nu pierdem “anotimpul” de cateva ore ne-am dus la plaja si ne-am aruncat in bazinul de afara cu apa incalzita. Ne-am rasfatat in nisip si in razele soarelui acum calde, dar prea repede trecatoare.

La plaja in Ajunul Craciunului

Ne-am facut fotografii, fiindca nu e de ici de colo amintirea scaldelor pe malul apelor in anotimpul numit “scurta vara din timpul iernii”. Seara gustam din anotimpul toamnelor tarzii, cu natura adormita. Noaptea, temperatura ne incerca pielea ca o iarna blanda, dar tot cu “naravul” stiut.
Atmosfera linistitoare, o eleganta masina inchiriata, eleganta si confortul apartamentului nostru in care ne-am simtit ca acasa, caci, pe buna dreptate, apartamentul, prin sistemul time-share, era proprietatea noastra pe timpul sederii  acolo, jocurile de minigolf si alte distractii au contribuit ca buna noastra dispozitie sa fie deplina.

Satisfactii deosebite ne-au oferit si vizitele imprejurimilor. In localitatea St. Petersburg am petrecut o zi intreaga atrasi de frumusetea orasului cu aer patriarhal asezat pe malul apelor Golfului Mexic si mandrindu-se ca adaposteste colectia tablourilor lui Salvador Dali, aflata acum intr-o cladire devenita neincapatoare si gata de mutare peste cateva zile intr-o noua si moderna cladire, de trei ori mai incapatoare.
Vechiul muzeu SALVADOR DALI.

I-am dat mai multe tarcoale acestei constructii facuta pe masura artei pe care o adaposteste.

Noul DALI se deschide in ianuarie 11, 2011.

In fata tablourilor am ascultat iarasi uimitoarea poveste a acestei importante colectii, un omagiu, nu doar pentru Dali, dar si pentru familia Morses, care a pus baza acestei colectii. Am scotocit iarasi ideile din tablourile lui Dali, acest artist mereu tanar care in mod repetat s-a reinventat pe sine. Am revazut acele aspecte dense si complexe, cu unghiuri diferite, cu peisajele deformate, ambigui, cu obiectele care curg, sau nelalocul lor, cu formele amenintatoare sau contrastele puternice ale tablourile lui. Ne provocau obsesiile si ciudateniile si ne punea pe ganduri perpetua dorinta de schimbare in confruntarea sa cu aceasta lume. Tipic adolescentin… Asa se explica de ce, revenind la acest muzeu dupa catva ani, tablourile aveau inca multe de spus din bogatia de intelesuri ramasa ca o promisiune pentru mereu “data viitoare”.
In aceasta vacanta, nu noutatile au avut precadere in atractia si satisfactia noastra, ci bucuria redescoperirii si reevaluarii celor vazute in alte dati. Cand te afli la primul contact cu lumea in care ai intrat, traiesti noutatea care te intampina, incerci sa o intuiesti, sa o cuprinzi cu toate simturile, sa o cantaresti, sa-i gasesti un loc in scara valorilor, sa-ti intiparesti ce crezi ca trebuie sa ramana in zestrea memoriei pe viata. Ca si tablourile lui Dali, tablourile de viata care se succedau inaintea ochilor nostri aveau ceva mereu de redescoperit, de contemplat, de pus in alti termeni, de privit din alt unghi. Revenind dupa un timp, imaginile iti par o carte deschisa pe care ai citit-o, dar acum a venit timpul sa observi nuante sau amanunte relevante, sa reevaluezi, sa redescoperi, sa gusti mai pe indelete ce ai ingurgitat inainte la repezeala, sa verifici ce ti-a mai ramas din inregistrarile memoriei afective. “De asta iti amintesti?” era intrebarea cea mai frecventa a acestor zile.
Chiar si drumurile de sosire si plecare au fost intr-un fel o reconstituire. Alergand prin aeroporturi de la un terminal la altul, ne-am lasat furati de frumusetea constructiilor si de buna functionare a serviciilor. Cu 15 ani in urma, primele impresii despre uriasele aeroporturi americane mi-au starnit multa admiratie. Acum, optica era alta. Datorita internetului, am putut sa vad aeroporturi noi in Dubai, China, Japonia si aiurea prin lume, cladiri sau chiar orase construite pe apa, sub apa, in plin desert devenit un rai de frumusete, vapor urias, cat un oras de mare si cate alte minunatii… Pentru acestea s-au folosit tehnici de ultima generatie, s-au investit cutremuratoare sume de bani, facand sa stapaneasca un lux exorbitant, iar serviciile sa se ridice la cea mai inalta clasa posibila. Aeroporturile americane care formasera obiectul deplinei mele admiratii nu cu mult timp inainte, acum palisera. Functionau bine si acum, dar mi se pareau prafuite, modeste si la mare distanta de cele construite recent acolo unde s-au adunat cele mai mari bogatii ale lumii, iar  tennica moderna ne-a creat sentimentul de uluire.
In final, ne-am adunat si noi gandurile, am facut ordine in sentimente si ne-am pregatit de plecare acasa. Ca si in celelalte vacante petrecute in Florida, la plecare am simtit ca s-a cuibarit in noi niste vibratii de frumusete  proprie care  incercau sa ne smulga promisiunea de a reveni. Seductia lor era atat de vie, incat  am simtit ca nu vom putea  rezistenta.
In Toronto  ne-a intampinat albul zapezii prin care intrezaream inocenta copilariei si ne-a indulcit regretul ca am parasit frumusetile Floridei. Poate din cauza ca m-am nascut in toiul iernii, oricat de frumos ar fi in Florida sau in alte locuri pamantene, nu mi-ar place sa lipseasca iarna cu puritatea zapezii din peisajul vietii mele.

Elena Buica

A OPTA SCRISOARE „LA UN PRIETIN”: MARTIRIU SI…EXPECTATIVA

Stimate domnule G. L. T. –
Va multumesc mult, pentru interviul trimis, cel oferit de dl Ion Coja, dlui Nichita Vancea.
De la inceput, doresc sa-mi marturisesc deosebita stima pentru dl Coja (ca si pentru dvs.!) – dl Ion Coja dovedindu-se, de-a lungul anilor, un om/roman autentic, a carui tinta a fost, mereu, Adevarul Crestin-Ortodox. Impotriva tuturor dusmanilor Adevarului, oricat de „sus” situati, in lumea asta „de se masura cu cotul”!!!

Socotesc, insa, ca multe false (sau reale, uneori…) neintelegeri, dintre oameni care-si iubesc, neconditionat, si poporul, si Neamul – isi au izvorul in lipsa de nuntari semantice necesare, in limbajul folosit fata de…inima lor insasi, fata de insesi Crezurile lor cele mai curate si adanci! Daca eu am  simtit, de atatia ani incoace, nevoia sa fac deosebirea, cat mai clara, intre chipul istoric al unei comunitati umane, coagulate in jurul unei limbi comune, a unor crezuri comune ale Duhului etc.  – dar si in jurul unor evenimente supuse timpului trecator, cu intunecari si iluminari succesive (si am fixat ca „popor” e numele ei/comunitatii terestre supuse timpului istoric…) – si chipul din vesnicia Lui Dumnezeu, Neamul, care nu-si clinteste trasaturile chipului, pentru ca EXISTA in supraistorie, ca Arheu – ci si le confirma si tot mai clar si le reveleaza, tocmai prin MEDIA trairii sale terestre, „traire” terestra prin intermediul formei istorice-„popor” (Neamul este entitatea creata de Dumnezeu, si, in fata Tronului Dumnezeiesc al Judecatii din Urma, nu „popoarele” vor fi chemate sa dea seama, ci Neamurile… „cu regii si imparatii lor” – Neamuri care vor da seama, de fapt si in primul rand, de modul cum si de felul (si calitatea de Duh a actiunii!) in care si-au apropiat sau departat fiinta lor iluminata, de „obrazul” lor traitor-expresiv-istoric, „obrazul” poporului subsecvent – „obraz” lasat mai mult sau mai putin sa fie corupt/pangarit de malul istoriei, lasat mai mult sau mai putin in stare de departare, fata de Lumina Misiunii Sfinte, fixate de Dumnezeu fiecarui Neam in parte…) – nu inseamna ca am gresit, ci, tocmai dimpotriva, am cautat si caut sa judec cat mai limpede, pentru a nu-mi trada impulsurile dinauntru, ale Duhului – care, pururi, spre Adevarul Hristic este atintit.
…In interviul dlui Ion Coja exista, din pricina ca nu opereaza  cu termeni diferentiati semantic, contradictii. Domnia sa recunoaste (…fara „ajutorul” meu!), ca popoarele sunt supuse greselii (si cum sa nu fie „popoarele” supuse greselii, cand insesi entitatile arheice, Neamurile, pot gresi? – pot gresi printr-o mai limpede ori mai tulbure legatura dinamica si de Duh, cu expresiile lor terestre si subsecvente in istorie – popoarele! – caci Misiunea Divina se realizeaza prin efortul personal, al poporului istoric, dar combinat, acest efort istoric, ca si in conceptia teandrica a crestinismului, despre „soarta” – cu efortul Neamului, de a se revela CAT MAI DEPLIN, catre expresia sa istorica, „poporul”!) – din moment ce stabileste grade de …”oierire” ale unui popor sau ale altuia: „Pai, domnilor criticastri, niciodata in istoria lor romanii nu au fost atat de oi ca americanii in septembrie 2001.“ Deci, poti sa fii, ca popor (oricat ai fi de iubit de oameni si Dumnezeu!), supus unor eclipse de Duh! Sa nu uitam ca, in secolul al XIII-lea, TOATE POPOARELE TERREI au intrat in eclipsa de Duh…de fapt, “un blocaj recapitulativ” al castigurilor si pierderilor din actiunea spiritual-hristica! Atunci, a fost nevoie de aparitia unor entitati divine cu totul speciale, de tipul lui Christian Rosenkreuz, sau Sfantul Francisc, sau Grigore Palamas…care sa produca “deblocarea”, continuarea evolutiv-spirituala a existentei terestre!!!
…Oricat ti-ai iubi de neconditionat poporul, nu se poate (si nici nu este cuiva folositor!) sa nu-i recunosti momentele, sau chiar epocile de decadere, de indepartare fata de expresia “Obrazului Arheic”…A se vedea si capitolul XVII al Descrierii Moldovei (Despre naravurile moldovenilor), unde domnitorul si masonul patriot Dimitrie Cantemir (uneori nedrept, fata de poporul roman, cum este atunci cand afirma: “(…)nu numai ca Moldovenii nu sunt iubitori de stiinti, ci mai la toti le sunt si urate. Si asa nici numele stiintelor si ale mestesugu¬rilor frumoase nu le sunt lor cunoscute; si zic, ca oamenii cei invatati isi perd mintea si cand voesc sa laude invatatura cuiva zic ca este nebun de stiinta cea multa si cel mai de ocara lucru este pentru ca zic, ca numai preotilor se cuvine sa, invete, iar pentru mireni este destul sa citeasca si sa scrie si sa-si iscaleasca numele si sa stie cum isi vor pune la isbod boii, caii, oile, stupii si altele de acestea; iar celealte toate sunt netrebuitoare” – facandu-se a uita, pe de o parte, ca romanii/”moldovenii” au stat de straja la Portile din Rasarit ale Europei, tocmai pentru ca mult-laudata civilizatie crestin-occidentala sa se ridice… – iar, pe de alta, ca Biserica Ortodoxa a pastrat, ca pe nepretuite giuvaiere, putinele, dar cat de substantialele opere de cultura valaha – …daca atat de crestinestile  Invataturi ale lui Neagoe Basarab catre fiul sau, Theodosie, ar fi inlocuit, in scolile diplomatiei si ale “stiintei conducerii” lumii, acel blestemat  “op”, Il Principe , cartea lui Niccolò Machiavelli, Europa si lumea ar arata azi, in ce priveste Lumina Duhului,  cu totul altfel!!!) – incearca sa-si explice ramanerea poporului roman in “competitia istoriei” prin Inalta Mila Lui Dumnezeu (eu as amenda: nu doar prin Mila Dumnezeiasca, ci si prin Iluminarea Arheica, din partea Neamului!): “Ei nu au masuri in cugetile lor, cand le merge bine sunt semeti, iar de le merge rau parasesc barbatiea si la vederea dintaiu nimic nu li se pare cu greu. Iar daca li se intampla la aceia cat de putina sminteala impotrivitoare, atuncea cad in uimire si nu stie ce sa faca si la urma, daca vad ca ostenelile lor sunt zadar¬nice, se caesc ca s’au apucat insa prea tarziu.
Deci dar nu putem zice alt nimic, fara nu¬mai ca. din prea osebita si nemarginita prove¬dinta a lui Dumnezeu, o imparatie asa mare si infricosata a Otomanilor, biruind cu armele sale pre toata puterea romanilor in Asia si o bu¬cata nu prea mica in Europa si pre Unguri, Sarbi, Bulgari si alte stapaniri nenumarate, aducand cu sila sub stapanirea sa si pre Greci norodul cel mai intelept. Iar pre un norod asa prost si fara de putere, n’a fost vrednica ca sa-l sileasca cu razboi, ca sa i se plece sub stapanire si mai pre urma umbland de atatea ori sa lepede jugul cel primit de bunavoe, to¬tusi a ramas neatins si nesmintit, atat la obi¬ceiurile lui cele politicesti cat si la oranduelile cele bisericesti.”
…Poporul roman (direct sau prin…”regii si imparatii sai”…) a avut destule eclipse (cele mai apropiate: 23 august 1944, cand am ales atat de cumplit de rau, SA-I TRADAM PE FRATII GERMANI-GOTI – …spre deosebire de fino-ugricii unguri, care au mers pana la capat, in tragedie! – … apoi, 25 decembrie 1989, cand mult prea multi romani au fost de acord cu blasfemia asasinarii unui conducator care condusese poporul  UN SFERT DE VEAC!!! – nu conteaza, acum, o discutie despre “cum condusese”, pentru ca insasi discutia aceasta ne-ar face sa gresim mai mult! –… iar cea mai proaspata greseala: 6 decembrie 2009, cand nu doar “frauda de noapte” l-a reales pe Basescu, ci si “scursurile”/golanii romanilor, adica acea plebe care nu face nicio cinste “obrazului arheic romanesc”…plus toti etnicii tigani, cu care Basescu a facut un pact…nu mai discutam, acum, despre “udemeristi” si despre Partidul Civic Maghiar…”creatura frankenstein-iana” a lui Traian Basescu!). Dar tot poporul roman are MARETI MARTIRI CRESTINI!!! Are martiri si pentru Crezul Neamului Arheic Romanesc…Poporul roman a avut si acel moment de demnitate mioritica, extraordinara: Miscarea/Scoala Spirituala Legionara (cunoscuta si sub numele de Legiunea Arhanghelul Mihail, pentru ca, 250 de ani dupa 1871, lumea terestra este condusa de Arhanghelul Spiritului, Mikaël – opus Arhanghelului Ratiunii “Tehnice”, Gabriel…). Insusi Emil Cioran sublinia miracolul infaptuit de Capitan – adica, de Corneliu Zelea Codreanu, in Prima Scoala Terestra a Duhului, din “modernitate” (adica, din ultimele 3-4 veacuri!):
“Inainte de Corneliu Codreanu, Romania era o Saharã populatã. Cei aflati intre cer si pãmant n-aveau nici un continut, decat asteptarea. Cineva trebuia sã vinã.
Treceam cu totii prin desertul romanesc, incapabili de orice. Panã si dispretul ni se pãrea un efort.
Tara nu ne putea fi o problemã decat negativã. In cele mai necontrolate sperante, ii acordam o justificare de moment ca unei farse reusite. Si Romania nu era mai mult decat o farsã reusitã.
Te invarteai in aer liber, vacant de trecut si de prezent, indrãgind dezmãtul dulce al lipsei de menire.
Biata tarã era o pauzã vastã intre un inceput fãrã mãretie si un posibil vag.
In noi gemea viitorul. In unul clocotea. Si el a rupt tãcerea blandã a existentei noastre si ne-a obligat sã fim. Virtutile unui neam s-au intruchipat in el. Romania din putintã se indrepta spre putere.
Cu Corneliu Codreanu am avut doar cateva convorbiri. Am priceput din prima clipã cã stau de vorbã cu un om intr-o tarã de fleacuri umane. Prezenta lui era tulburãtoare si n-am plecat niciodatã de la el, fãrã sã simt acel suflu iremediabil, de rãscruce, care insoteste existentele marcate de fatalitate. De ce n-as mãrturisi cã o teamã ciudatã mã cuprindea si un fel de entuziasm plin de presimtiri ?
Lumea cãrtilor mi se descifra inutilã, categoriile inoperante, prestigiile inteligentei sterse, iar subterfugiile subtilitãtii, zadarnice.
Cãpitanul nu suferea de viciul fundamental al asa-zisului intelectual roman. Cãpitanul nu era “destept”, Cãpitanul era profund.
Dezastrul spiritual al tãrii derivã din inteligenta fãrã continut, din desteptãciune. Lipsa de miez a duhului preschimbã problemele in elemente de joc abstract si rãpeste spiritului latura destinului. Desteptãciunea degradeazã panã si suferinta in flecãrealã.
Dar cuvintele Cãpitanului, grele si rare, rãsãreau din Soartã. Ele se plãmãdeau undeva departe. De aici, impresia de univers al inimii, de univers al ochilor si al gandurilor.
Cand, in 1934, ii spuneam ce interesantã ar fi expunerea vietii lui, imi rãspundea : “Nu mi-am petrecut viata prin biblioteci. Nu-mi place sã citesc. Eu stau asa si mã gandesc”.
Acele ganduri au urzit rostul nostru. In ele respira natura si cerul.
Si cand au pornit spre infãptuire, temelia istoricã a tãrii s-a zguduit.
Corneliu Codreanu n-a pus problema Romaniei imediate, a Romaniei moderne sau contemporane. Era mult prea putin. Nu s-ar fi potrivit nici dimensiunii viziunii sale si nici asteptãrilor noastre. El a pus problema in termeni ultimi, in totalitatea devenirii nationale. El n-a vrut sã indrepte mizeria aproximativã a conditiei noastre, ci sã introducã absolutul in respiratia zilnicã a Romaniei. Nu o revolutie a momentului istoric, ci una a istoriei. Legiunea ar trebui astfel nu numai sã creeze Romania, dar sã-i si rãscumpere trecutul, sã insufle absenta secularã, sã salveze, printr-o nebunie, inspiratã si unicã, imensul timp pierdut.
Patosul legionar este o expresie de reactiune in fata unui trecut de nenoroc. Aceastã natie n-a excelat in lume decat prin consecventa in nefericire. Niciodatã nu s-a dezmintit. Substanta noastrã este un infinit negativ. De aici pleacã imposibilitatea de a depãsi pendularea intre o amãrãciune dizolvantã si o furie optimistã.
Intr-un moment de descurajare i-am spus Cãpitanului :
-”Cãpitane, eu nu cred cã Romania are vreun sens in lume. Nu e nici un semn in trecutul ei care ar justifica vreo sperantã”.
-”Ai dreptate”, mi-a rãspuns. “Sunt totusi unele semne”.
-”Miscarea Legionarã”, adaug eu.
Si atunci mi-a arãtat in ce fel vedea el reinvierea virtutilor dace. Si-am inteles cã intre daci si legionari se interpune pauza fiintei noastre, cãci noi trãim al doilea inceput al Romaniei.
Cãpitanul a dat romanului un rost. Inainte de el, romanul era numai roman, adicã un material uman alcãtuit din atipiri si umilinti. Legionarul este un roman de substantã, un roman primejdios, o fatalitate pentru sine si pentru altii, o vijelie umanã infinit amenintãtoare. Garda de Fier, o pãdure fanaticã…Legionarul trebuie sã fie un om in care mandria suferã de insomnie.
Eram obisnuiti cu patriotul de ocazie, gelatinos si vid. In locul lui apare insul ce priveste tara si problemele ei cu o cruntã inversunare. Este o deosebire de densitate sufleteascã.
Acel ce a dat tãrii altã directie si altã structurã, unea in sine pasiunea elementarã cu detasarea spiritului. Solutiile lui sunt valabile in imediat si in vesnicie. Istoria nu cunoaste un vizionar cu un spirit mai practic si atata pricepere in lume, sprijinitã pe un suflet de sfant. Tot asa, ea nu cunoaste o a doua miscare in care problema mantuirii sã meargã manã in manã cu gospodãria.
A face isprãvi si a te salva, politicã si misticã, iatã cãrei ierductibilitãti i-a pus el capãt. Il interesa, in egalã mãsurã, organizarea unei cantine si problema pãcatului, comertul si credinta. Nimeni nu trebuie sã uite: Cãpitanul a fost un gospodar instalat in Absolut.
Fiecare credea ca-l intelege. El totusi scãpa fiecãruia. Depãsise limitele Romaniei. Insãsi miscãrii i-a propus un mod de viatã care intrece rezistenta romaneascã. A fost prea mare. Inclini uneori a crede cã el a cãzut din conflictul mãrimii lui cu micimea noastrã. Nu este totusi mai putin adevãrat, cã epoca de prigoanã a scos la ivealã caractere pe care cea mai increzãtoare utopie nu le-ar fi putut bãnui.
Intr-o natie de slugi el a introdus onoarea si intr-o turmã fãrã vertebre orgoliul. Influenta lui n-a articulat numai pe ucenici, ci, intr-un anumit sens, si pe dusmani. Cãci acestia din lichele au devenit monstri. I-a obligat la tãrie, le-a impus un caracter in rãu. Ei n-ajungeau decat caricaturi infernale, dacã mãretia Cãpitanului n-ar fi cerut o echivalentã negativã. Am fi nedrepti cu cãlãii, dacã i-am considera ratati. Toti s-au implinit. Un pas in plus si trezeau gelozia Diavolului.
In preajma Cãpitanului, nimeni nu rãmanea cãldut. Peste tarã a trecut un fior nou. O regiune umanã bantuitã de esential. Suferinta devine criteriul vredniciei si moartea, al chemãrii. In cativa ani, Romania a cunoscut o palpitatie tragicã, a cãrei intensitate ne consoleazã de lasitatea a o mie de ani de neistorie. Credinta unui om a dat nastere unei lumi, ce lasã-n urmã tragedia anticã a lui Shakespeare. Si aceasta in Balcani !
Pe un plan absolut, dacã ar fi trebuit sã aleg intre Romania si Cãpitan, n-as fi ezitat o clipã.
Dupã moartea lui ne-am simsit fiecare mai singuri, dar peste singurãtatea noastrã se ridica singurãtatea Romaniei.
Nici un toc sã-l infig in cerneala nenorocului n-ar putea descrie nesansa ursirii noastre. Totusi, trebuie sã fim lasi si sã ne mangaiem. Cu exceptia lui Iisus, nici un mort n-a fost mai prezent printre vii. Avut-am careva vreun gand sã-l fi uitat ? “De aici incolo tara va fi condusã de un mort”, imi spunea un prieten pe malurile Senei.
Acest mort a rãspandit un parfum de vesnicie peste pleava noastrã umanã si-a readus cerul deasupra Romaniei” (cf. Profilul interior al Capitanului, in “Glasul strãmosesc”, Sibiu, anul VI, nr.10 din 25 decembrie 1940).
Daca un apostat scrie asa, despre Miracolul Apropierii “poporului istoric” de “Neamul Arheic Romanesc”, intre 1927 si 1938 (anul asasinarii lui CZC, in padurea Tancabestilor…din ordin masonic, dar si cu acordul lui Carol al II-lea, si cu acordul lui Adolf Hitler – care fusese teribil de jignit de afirmatia, “de la obraz”, a lui CZC, ca “Singura Ipostaza de Duh Nationalista este Miscarea/Scoala Arhanghelului Mihail”: nazismul este numai “carnea”, fascismul este numai…”haina”! – …si chiar si cu complicitatea, FOARTE ACTIVA, a  marelui nationalist, devenit mason, din luciferism…NICOLAE IORGA!) – inseamna ca nu sutem departe de Adevarul Re-venirii/Re-intalnirii “obrazului etern” cu “obrazul istoric”, al romanilor…
…Da, Ion Coja are dreptate ca “Romanul, dupa parerea mea, poate ma insel!, este rabdator ?i nu se revolta usor, dar nu din la?itate, cum cred nerozii, sau din teama de moarte, ca ar putea fi ucis, ci mai degraba din teama de a nu fi pus in situa?ia sa ia el via?a cuiva! Romanul lasa sa treaca de la el ?i il lasa pe netrebnic „in plata Domnului”!… Romanul crede profund in justi?ia divina!”
Dl Coja spune un adevar, dar nu era nevoie sa-i categoriseasca, “la hurta”, pe toti cei ce mediteaza asupra Neamului Roman si a poporului roman, cat si pe cei ce NU mediteaza decat cum sa se afirme, “in buricul targului”, sau cum sa jefuiasca poporul, laudandu-l, cu perfidie si gretoasa lingusire… – nu era nevoie, zic, ca dl Coja sa categoriseasca, “cu toptanul”, drept “nerozi”…PE TOTI CEI CE NU FORMULEAZA DUPA CANOANELE SALE FRAZALE!!!
Eu nu ma consider si nici nu sunt nerod, cand apreciez, admirativ, “rabdarea” poporului roman, “din teama de a nu fi pus in situa?ia sa ia el via?a cuiva” – …dar afirm si apreciez si ca, dincolo de anumite limite, “rabdarea” asta devine…PARALIZIE A DUHULUI!!!
Indiferenta, iresponsabilitate, prostie, egoism, sub masca de…”crestinism”!!! Hristos a aratat clar ca exista limite, dincolo de care a nu lua atitudine, inseamna “sa te pupi in bot cu Satana!” – caci Hristos s-a luptat, prin vorbe grele si uluitor de aspre, cu preotii indraciti de la Marele Templu, apoi, a luat biciul, in Marele Templu din Ierusalim, si i-A LOVIT, precum cu fulgerul divin, pe zarafi, care sunt chipul de atunci al bancherilor de azi…Adica, zarafo-bancherii trebuie trecuti prin focul divin, pentru ca ei insisi nu pot sa se mai indrepte, din proprie initiativa: ii poseda cel mai indepartator Duh Satanic – cel care “plodeste fals”, prin Minciuna, duhul de dispret (otravit, intunecat si vulgar), fata de Dumnezeu Cel Viu – …si aduce, tot prin Minciuna, indemnul spre lene a Duhului si de inchinare, definitiva si irevocabila, la…Marele Iluzionist-Satana: cel ce le da luciferismul, increderea ca, prin banul rece, pot sa-l sfideze si pe Dumnezeu…ca metalul ori hartia, moarte, sunt/ar fi superioare Vietii Dumnezeiesti!!!
…Precum Hristos, nici poporul roman (“orientat” de Neamul Arheic, din anistoria Lui Dumnezeu) n-a rabdat, pana acum, la modul absurd si prostesc. Macar si din suta in suta de ani, a aratat ca…E VIU SI “DESTEPT”/TREAZ”!!! Rascoale (cumplite, unele!), revolutii (cu inceput masonic si cu sfarsit nationalist, neaos romanesc! – precum ridicarea Ardealului, de catre “craisorul” Avram Iancu, intre 1848-1849… – noi, romanii, am fost binecuvantati si “ghidati” de Bunul Dumnezeu, in ultimele sute de ani, nu  de Voievozi, ca nu mai aveam vii si evidente/emergente stirpele mistico-regale, “cu sange de balaur otravit/ALCHIMIC”, Musatinii si Basarabii  – ci  prin “craisori”, fiinte asemanatoare, in Duh, Voievozilor Sfinti, despre care Mircea Eliade zicea ca au fost “primii legionari”… –  jumatate in istorie, jumatate in mit/transistorie/arheitate: “craisorul” Horea, “craisorul” Iancu, “craisorul” Vladimirescu, “craisorul” Codreanu… – la fel precum Voievozii Sfinti, ei au porunca de la Hristos-Dumnezeu – …zic taranii batrani din satele de munte… –  sa nu “huzureasca” in Rai, ci sa vegheze, asupra noastra-popor istoric, de acolo, din cerurile de deasupra Pamantului Romanesc!!!).
…Joi, 6 ianuarie, la Sinteza zilei, pe Antena 3, Mihai Gadea l-a invitat pe dl ADRIAN SOBARU.
ADRIAN SOBARU, cu capul bandajat, cu vanatai intinse peste toata fata… – dar cu ochii iscoditori, vii, limpezi, SINCERI PANA LA MIRACOL, PANA LA CUTREMURAREA DE DUH!!! Ce a spus acesta este cel putin la fel de memorabil precum spusele dlui Ion Coja, pentru ca ADRIAN SOBARU vorbea nu din cartea de hartie, ci din aceea a suferintelor proprii si a framantarilor proprii, care l-au podidit si i-au rapit somnul, de ani si de puzderie de luni… – suferinte si framantari care incepeau la capul copiilor sai, dintre care unul autist – …si se talazuiau, apoi, cu infinita durere, asupra intregii LUMI, intregului POPOR  al suferintelor, necazurilor, umilintelor cumplite… Duhul sau medita, cu sudori de sange, precum in rugaciunea  Lui Hristos din Gradina Ghetsemani: asupra Lui Dumnezeu, asupra Vointei Lui Dumnezeu, in legatura cu lumea asta, in legatura cu poporul romanilor…ADRIAN SOBARU s-a dovedit a fi Duhul cel mai lucid si mai activ si mai sincer si mai iluminat, cu care Dumnezeu-Hristos Mantuitorul a binecuvantat Romania zilelor si anilor acestora: el nu uraste pe nimeni, ci CONSTATA SI DEFINESTE, CU VORBELE CLARE SI SINCERE, CU CARE NUMAI DUMNEZEUL CEL INTRUPAT-HRISTOS TREBUIE CA LE-A VORBIT APOSTOLILOR SI MULTIMILOR DE OAMENI!!!
…ADRIAN SOBARU a rupt sute de hartii, de luni de zile, pana sa strapunga cu Duhul la Mesajul Divin, pe care TREBUIA sa-l faca vazut/auzit/perceput, pentru DESTEPTARE/TREZIRE/CUTREMURARE DE DUH!!! (…ACESTA, si nu ”dorinta de a deveni vedeta”, este motivul pentru care ADRIAN SOBARU a ales sa faca gestul sau de sacrificiu avertizator, precum Iisus pe Muntele Golgota, dupa ce constatase ca in Vale, cand l-a inviat pe Lazar, „unii au crezut, dar cei mai multi nu au crezut”!). Procesul de cautare a Simplitatii, dar si a Biciului Logos-ului – a inceput, pentru ADRIAN SOBARU:
1-din zilele grevei celeilalte martire, CRISTINA ANGHEL: ADRIAN SOBARU a vazut ca, daca un roman protesteaza si avertizeaza dintr-o camera de spital, ca dintr-o pestera, NIMENI NU SE SINCHISESTE/”NIMIC NU SE MISCA”!!! (Si aici, va aduc la cunostinta, draga domnule G. L.T., faptul ca nu doar Basescu a zis, pe aeroport, cand venea din Kazahstan, ca nu stie NIMIC despre Doamna Cristina Anghel – …si nici dupa ce a fost informat, n-a dorit…„a stire”!!! – …ci si mii si sute de mii de romani! Eu n-am putut, evident, sa iau legatura decat cu cateva sute de astfel de…”putini la simtire”, dar amici de-ai mei, SUTE, mi-au vorbit  – fiecare in parte… –  despre alte multe mii de „insensibili”….);

2-cand a bagat de seama ca, pentru „conducatorii nostri, noi nu mai suntem oameni, ci am devenit, precum inainte de 1989, precum in lagarele naziste… – NISTE CIFRE!!!  …Furajare (sau: non-furajare!) „pe cap de vita”…!!!
…Si, atunci, si-a dat seama ca el, ADRIAN SOBARU, are o sansa incredibila: sa intre in acel loc privit, involuntar chiar, de milioane de romani, de TOTI romanii (cel putin, potential!): Parlamentul, care se pregatea sa discute o motiune ce-i atingea pe romani la buzunar – deci, aflati, mental, intr-o stare de  „solidaritate…egoista”: “Ma doare de cand am vazut ca nu mai exista speranta pentru copii, nu se mai vede luminita. Lumea trebuie sa inteleaga ca nu trebuie sa faca gesturi ca al meu. Eu tremuram, nici nu mai stiu ce am facut (…). Banuiesc ca nu sunt singurul, primul sau ultimul. Incepem sa nu scoatem capul afara pentru ca ne e frica pentru ziua de maine, devenim roboti. Sa nu ai dreptul sa spui nimic este rau pentru societate (…). Atunci cand am sarit nu m-am gandit daca voi muri sau nu, stiam doar ca vreau sa transmit un mesaj ” (s. mea) – a spus ADRIAN  SOBARU, la Antena 3.

Ce spune Hristos? “Nu va fie frica!” Adica, Hristos recunoaste ca frica, instinctul de conservare, este/sunt in firea omului – DAR OMUL TREBUIE SA LUPTE CU ACEST INSTNCT, DACA VREA SA-SI RECAPETE ARIPILE/ZBORUL! Adica, sa-si recapete CAPACITATEA DE MARTIRAJ, DE GENEROZITATE/ALTRUISM, prin care re-devine Fiul Lui Dumnezeu!!!
…Si ADRIAN SOBARU si-a infrant, printr-un miracol, instinctul de conservare, egoismul/egotismul (ADRIAN SOBARU isi iubeste, ca orice om normal, copiii! – ii numeste “ingerasii lui” – dar stie ca, in jocul cinic al satanelor pedeliste, sunt mistuite, ca intr-un vartej ucigas, vietile TUTUROR copiilor de romani cinstiti!). S-a aruncat in gol, in haul pacatelor parlamentare, pentru ca romanii sa fie siliti sa TRESARA, macar…Apoi, eventual, sa citeasca, atent, mesajul scris (dupa luni de nopti cu framantari pentru Simplitate si Dreptate si Demnitate): “„Ne-ati ciuruit!
Ati vandut toata tara!
Ne-ati ucis viitorul copiilor!
Ne puteti lua viata, dar nu si
LIBERTATEA!!!”

…Primul „verset” aminteste cinismul diabolic cu care Basescu s-a exprimat, vis-a-vis de frauda… „castigatoare”, din noaptea de 6 spre 7 decembrie 2009: „I-am ciuruit!” Noi nu ne-am dat, atunci, seama, dar era expresia vampirismului, a dorintei satanice de genocid, a celui ce se autoproclama, cu „binecuvatarea” Uniunilor Masonice Mondiale, „presedintele Romaniei”…! ADRIAN SOBARU chiar exprima, cu o liciditate teribila, nucleul personalitatii lui Basescu: „E diabolic prin tot ceea ce face. Gandirea lui e diabolica. Parca nu-si mai doreste cetatenii pe Pamant. Dar e bun, e foarte bun, nu are cine sa-l invinga”. Afara de Serviciile Secrete (vreo comanda masonica, am adauga noi…) – si, fireste, de DUMNEZEU!!!
…Ultimul “verset”, format dintr-un singur cuvant (“LIBERTATEA!”) aminteste atat despre cel mai pretios (si primul!) dar facut de Dumnezeu, in Paradis, lui Adam Protogonos: A FI LIBER…chiar sa savarseasca pacatul…!!! – …cat si despre vorba legionara (a “Echipei Mortii”, adica a celor pregatiti de Scoala Lui CZC, in orice clipa, pentru MARTIRIU!!!), strigata, FOARTE CURIOS, chiar in noptile “revolutiei” bucurestene: “Vom muri si vom fi liberi!”
…E drept, au avut si masonii francezi, de la 1789, sloganul: “Liberté ou la Mort!”
…De ce e trist, acest inger lucid, numit ADRIAN SOBARU? “Sunt trist pentru ca nimic nu s-a miscat (…) E o lipsa de solidaritate a romanilor, o dezbinare a societatii”…Fireste ca putem vorbi, la infinit, despre “intuitia” poporului roman…despre cat de bine a facut si face ca, vorba lui Blaga, “boicoteaza istoria”…Dar un fapt este incontestabil: imediat dupa decembrie 1989, sute de mii de concetatini de-ai nostri, milioane chiar! – s-au dus la Istanbul…Nu manati de vreo fervoare religioasa, NICI MACAR DE DORINTA DE A CUNOASTE LUMEA TERESTRA! A face afaceri cu chiloti, lacomi ca hienele!!! – a-si vinde (…femeile/fetele…) trupul in zona islamica, pentru “bani buni”… Nu tot poporul, dar cat de multi si cat de turbati de lacomie, ca nici n-au bagat de seama, unii, vorba lui Ion Coja (care iar se contrazice…de data asta, ”bine” –  recunoscand eclipse ale poporului infectat de istorie!), ca-i pacalesc Ratiu si Campenu, cu mirajul “capitalist – iar Iliescu (aici nu-i dau dreptate dlui Coja!), cu mirajul …”continuitatii”. Nu, Iliescu inaugura epoca “Marilor Tradari Oficiale”!!! Cine stie cate veacuri vor trebui sa treaca (dupa experientele acestea mengele-ene: comunismul, capitalismul, liberalismul…), pana sa reinnoade, iarasi, intru CONTINUITATE AUTENTICA, “poporul istoriei” cu Neamul Traditiei Cosmice…?!
…Doar pe la munte, sus de tot, mai exista mandria portului national – si pe la manastirile de pe munti si de sub munti, mandria de a vorbi CURAT (SI CU RESPECT RELIGIOS!!) ROMANESTE!!! Si, din nou, ii dau dreptate dlui Coja, in legatura cu mineriadele: cele din 1991 si 1999 au fost ridicari de revolta “pe bune” (categoric nemanipulate!), rascoale din pricina saraciei lucii, a mizeriei si mortii, catre care ii impingeau…”oamenii dreptei constantinesciene”!! Si asta mi-au spus-o mineri de la mine, de la Gura Humorului, care au scapat de masacrul de la Stoenesti…!!!

…Sa ne apropiem de final: da, poporul roman are, chiar mai mult decat multe alte popoare, vocatia martiriului (…inclusiv Eminescu ar trebui considerat un MARTIR!). Dar, de o vreme incoace, poporul roman pare ca este silit (cum sugereaza ADRIAN SOBARU) “vocatia expectativei” si a lipsei de solidaritate, a dezbinarii. A pasivitatii, care numai crestina nu este! – ca doar dl Ion Coja n-o fi de acord cu o prostie, spusa de acelasi Emil Cioran (plagiindu-l, ciudat, pe…Marchizul de Sade…), care s-a dovedit extrem de lucid cu ocazia analizei Scolii de Duh Legionare: “crestinismul este religia sclavilor”.
…Eu am afirmat ca, din nou, pentru poporul roman, aflat in plina evolutie spirituala (de tip metanoic!), se apropie “NEVOIA DE MARTIRI”…(am scris si publicat, cu multi ani in urma, un articol cu acest titlu…) – si n-am gresit: au si aparut DOI DEODATA: CRISTINA ANGHEL si ADRIAN SOBARU!
…Asa cum imi sugera cineva, probabil ca orice eclipsa avertizeaza asupra unor ulterioare mari schimbari spirituale terestre. Ca ma manie si ma ingrijoreaza prelungirea expectativei, ca stadiu spiritual-atitudinal opus celui de martiraj – este firesc si omeneste… – nu e nevoie sa mi se zica, precum o face dl Ion Coja – “nerod”, ci, cel mult, “prea grabit”. Dar, fireste, eu cred in Misiunea Neamului Romanesc – si STIU: dupa frenezia experimentala, va veni stadiul metanoiei (…esentiale, prin definitie!): poporul roman trece, fara ca noi sa bagam de seama (“carturarii” – CEL MAI PUTIN! – …avea dreptate Tutea, cu “baba” lui, cu calcaiele crapate, venita sa se prabuseasca la Icoana Maicii Domnului…!) – printr-un stadiu de evolutie spirituala mistica: curand, se va intoarce la Albia/”Arheul” Neamului! Saracia “politica” este rasturnarea semantica, facuta de Dumnezeu Cel Viu, asupra “lucraturii” demonice: da, romanii autentici (calitativ, nu cantitativ!) se vor convinge sa revina la ale Duhului, si sa parasesca falsele valori …“sclipicioase”! Ca poporul roman “are intuitie” (…nu infailibila, stimate dle Ion Coja! – pentru ca nimic, in istorie, nu este infailibil…) – se va dovedi, cat de curand.

…Numai ca, iarasi, rolul MARTIRILOR (de la Dumnezeul Martirizat si pana la…ADRIAN SOBARU!), este sa “miste lucrurile” mai repede decat le convine indivizilor ori chiar popoarelor!
NEAMUL asteapta, dar nu-l exasperati, cu incetineala trezirii-“desteptarii” voastre, frati ai mei! Un ADRIAN SOBARU a fost “prevazut”, in economia dumnezeiasca, tocmai pentru a avertiza ca…pana si sfintii, pana si Dumnezeul Iubirii!!! – … isi cam pierd rabdarea, cu…excesiv de ”lenevosii”…excesiv de prelung meditativi (uneori…”rumegand” in gol!), amanatori de Martiriu, deci de Metanoia – carora tot poporul roman “le-a zis-o”: “INCURCA-LUME”!!!

…Da, de-acum incolo, lumea, poporul roman in intregimea sa, chiar fara sa  constientizeze, va/vor fi supusa/supusi DUMNEZEIESTII LUCRARI DE “ZGALTAIRE METAFIZICA”, DE CUTREMURARE/METANOIA, inceputa prin CRISTINA ANGHEL si ADRIAN SOBARU – … si continuata de alti, mereu alti si alti alesi ai Vointei Lui Hristos-Mantuitorul!!!

…PANA LA INVIEREA POPORULUI ROMANESC, INTRU NEAMUL ARHEIC AL ROMANILOR!!!

…Doamne,-ajuta!
Cu, mereu, aceeasi pretuire si calda prietenie,
prof. dr. Adrian Botez

PROIECT EDUCATIV

“INTERFERENTE CULTURALE INTERNATIONALE”
Orice iubitor de muzica are deopotriva nevoie, ca oricare alt om,
de limba, de cuvant, de vorbire
Festivalul- Concurs
“PAUL POLIDOR,,
Sectiuni
Muzica de camera                    Creatie literara   (clasele I-XII)
Proiecte educationale
Avizat,
Inspectoratul Scolar Judetean Buzau       Liceul de Arta  Margareta  Sterian Buzau
Inspector General,                                                               Director,
Prof. Stoian Florina                                          Prof. Stanculeanu Constantin
-Membru al THE ACADEMY OF
INTERNATIONAL INTERFERENCES
<<PAUL POLIDOR>> BUCHAREST-
Fundatia „Paul Polidor” pentru UNESCO
Presedinte,
Paul Polidor – Master in ,,Romania in relatii internationale,,

DIRECTOR MANAGEMENT CULTURAL,
Prof. Ghizdeanu Carmen
Membru al THE ACADEMY OF INTERNATIONAL INTERFERENCES
,,PAUL POLIDOR,, BUCHAREST – ROMANIA  –

Coordonatori proiect, consilieri ai Fundatiei „Paul Polidor”
Sectiunea Muzica de camera
Prof. Duguleana Cristiana
Prof. Atodiresei Veronica
Sectiunea  Creatie literara
Prof. Androne Georgeta- Dir. adj.
Prof. Negoita Eugenia
Sectiunea  Proiecte Educationale
Prof. Nechita Nicoleta             CPPE
Prof. Tudose Veronica             CEAC

THE FOUNDATION <<PAUL POLIDOR>>
FOR UNESCO BUCHAREST – ROMANIA
THE ACADEMY OF INTERNATIONAL
INTERFERENCES <<PAUL POLIDOR>>
Text pentru teritoriul Romaniei
A.Denumirea proiectului:
Festivalul-Concurs „Paul Polidor” de Interferente Culturale Internationale
a.Mesajul:
„In imaginatie si talent sta puterea noastra”
b.Domeniul si tipul de educatie :Management educational si interferente
Educatie artistica
b.Tipul proiectului:  international

B.Aplicantul
-Centrul International de Management Educational si Interferente Culturale,
Liceul de Arta „Margareta Sterian” Buzau al Fundatiei „Paul Polidor”.
-Inspectoratul Scolar Judetean Buzau.
-Fundatia „Paul Polidor” Academia de Interferente Internationale-Bucuresti
-Universitatea Nationala de Muzica  „Ciprian Porumbescu” -Bucuresti
C. Context:
Argument
Acest parteneriat sprijina dezvoltarea unei atitudini creative,pozitive,autonome,
care sa armonizeze prin arta,relatiile cu sine si cu ceilalti.Dorinta noastra este de a stabili
reale punti de comunicare-prin sunet,culoare si cuvant-intre copii, parinti,cadre didactice
si reprezentanti ai comunitatii.

D. Descrierea proiectului:
Obiective specifice
a. Privind copiii implicati in proiect:
-Stimularea creativitatii elevilor din tara noastra,alaturi de talente din alte tari
-Formarea si dezvoltarea creativitatii prin muzica si literatura la nivelul tuturor ciclurilor scolare.
-Incurajarea actului creator literar,ca semn sincer de recunoastere si pretuire atat a talentului copiilor,cat si a pasiunii cadrelor didactice indrumatoare ;

b.Privind cadrele didactice  :
-promovarea domeniului de cercetare si proiectare din invatamantul prescolar,gimnazial si liceal.
-incurajarea cadrelor didactice pentru creearea unui mediu educational care sa favorizeze dezvoltarea sensibilitatii copiilor prin arta literara si prin arta muzicala
c.Privind parintii si ceilalti parteneri educationali :
-constientizarea parintilor cu rolul pe care-l au in educarea copiilor in perspectiva dezvoltarii sensibilitatii lor artistice.
-cresterea implicarii parintilor si a celorlalti parteneri in actiunile promovate de scoala,liceu, pentru creearea unui mediu familial si social pozitiv sanatos.
Grupul tinta
-elevi ai Liceelor de Arta inscrisi in concurs.
-elevi ai claselor I-VIII din tara cu rezultate remarcabile pe linia creatiei literare
-cadrele didactice din invatamantul primar antrenate in derularea unor proiecte educationale.
-cadrele didactice din Liceele de Arta implicate in proiect.

Durata proiectului    2 ani scolari      2010-2012
Contract de colaborare- asociere in participatiune.- Anexa 1
Calendarul activitatilor si regulamentul Festivalului-concurs de creatie literara,de muzica de camera si proiecte educationale + Anexa 2.
Metode si tehnici de lucru
-scriere reflexiva,interpretare artistica,activitati cultural-artistice,
– sectiunea muzica pe formatii (duet,trio,cvartet,cvintet)
Forme de organizare: frontal,in perechi,pe echipe.
-sectiunea proiect: grupuri de lucru parinti-copii
-sectiunea creatie literara-individuala.
Rezultate
-sincronizarea in cadrul formatiilor camerale
-creatii literare,portofolii,prezentari Power-Point
-publicatii ale creatiilor literare si a proiectelor educationale-sinteza in lucrarea Fundatiei Paul Polidor-„Management educational si Interferente”

Resurse umane
– Paul Polidor Presedintele Fundatiei Paul Polidor-Bucuresti
– Prof.conf.univ.dr. Marcel Frandes -Presedintele Juriului,U.N.M. –Bucuresti
-Inspector Paula Mihai – Presedintele Juriului Sectiunea Proiecte educationale
-Profesori Ghizdeanu Carmen,Atodiresei Veronica,Duguleana Cristiana,Coteanu           Maria,Zainia Cornelia, Tudose Veronica, Nechita Nicoleta
-Elevi din clasele I-XII din tara si strainatate
-Parintii elevilor cuprinsi in proiect
-Reprezentanti ai comunitatii locale care pot sprijini proiectul
-Profesori colaboratori din Liceul de Arta-Buzau:  Zecheru Anca,Stelea Emilia,Barbu Cristian,Rosioru Veronica, Costea Nouras, Nedef Elena, Diaconu Mihaela, Coroiu Aurora, Nitescu  Emil , Mitrea  Doina

Parteneri
-Centrul International de Management Educational si Interferente Culturale Liceul de Arta „Margareta Sterian” Buzau al Fundatiei ,,Paul Polidor,,
-Inspectoratul Scolar Judetean Buzau
-Fundatia Paul Polidor,Academia de Interferente Internationale Bucuresti
-Editura Fundatiei ,,Paul Polidor,, Bucuresti
-Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti
-Casa de Discuri a Fundatiei ,,Paul Polidor,, Bucuresti

Evaluare
-calitatea interpretarii artistice in ansamblul cameral
-lucrari,potofolii,materiale ilustrate,prezentari PPS
-albume de fotografii,CD-uri
-publicatia Management educational si Interferente Edit Fundatiei Paul Polidor
-diplome,carti,premii.

E.Sustenabilitatea proiectului

-continuarea si extinderea proiectului si in anii scolari urmatori
-realizarea unei cooperari bune intre parteneri.

G. Bugetul proiectului:

-surse de autofinantare si finantare din partea fundatiei

H. Anexe:

-Contract de colaborare-asociere de participatiune.
-Calendarul activitatilor
-Regulamentul de organizare a Festivalului-Concurs pe cele 3 sectiuni
-muzica de camera
-creatie literara
-proiecte educationale.
-Criteriile de evaluare ale proiectelor educationale aflate in concurs
Parteneriate in cadrul proiectului:

Consiliul Judetean Buzau    Gilmeanu Raul

Inspectoratul Scolar Judetean Buzau                  Davidescu Maria
Membru al THE ACADEMY OF INTERNATIONAL
INTERFERENCES „PAUL POLIDOR”
BUCHAREST – ROMANIA

Casa Corpului Didactic Buzau    Vasile Iulian

Biblioteca Judeteana Vasile Voiculescu    Burlacu Sorin

Programul activitatilor din anul scolar 2010-2011
Semestrul I
27 Noiembrie 2010
-Participarea la Festivalul Paul Polidor  Sectiunea Interpretare Instrumentala
Centrul Scoala de Muzica nr.4- Bucuresti
Responsabili:
Prof. Ghizdeanu Carmen

Semestrul II
12 Februarie 2011
– ora 9,30 deschiderea Concursului de Interpretare-sectiunea Muzica de camera
– ora 10,30-derularea concursului.
13 februarie 2011
– Lansari de materiale fonografice si tipografice ale Fundatiei „Paul Polidor”
– Recital sustinut de elevi ai Liceului de Arta Buzau
– Recital cvintetul Caprice- Bucuresti

Programul activitatilor la sectiunile  „Creatie literara” si „Proiecte educationale”
Lucrarile vor fi depuse la sediul Liceului de Arta  M. Sterian Buzau, pana la data de 31 ianuarie 2011, in vederea jurizarii. Participantii din afara judetului Buzau vor expedia proiectul pana in data de 31 ianuarie 2011
In data de 12 februarie 2011 ,ora 10,30,are loc festivitatea de premiere
Persoane de contact pentru relatii suplimentare
Director adjunct prof. Androne Georgeta           tel. 0744.66.24.11
Prof. Nechita Nicoleta
Prof. Tudose Veronica
Prof. Inv. primar  Negoita  Eugenia
Gala  Festivalului  (sectiunea muzica de camera) va avea loc duminica- 13 februarie 2011

I. Sectiunea     Muzica de camera

REGULAMENTUL CONCURSULUI

Conditii de participare
Taxa de participare este de 25 RON si va fi depusa in contul
HVB TIRIAC BANK. FUNDATIA „PAUL POLIDOR” Sucursala IZVOR, B-dul LIBERTATII, Nr.20 bl.3, tronson I si II, sector 5 Cod 050707  BUCURESTI: RO.75.BAC.X.00.00.00.300.188.6000
pana la data de 31 ianuarie 2011, iar fisa de inscriere conform modelului anexat,
precum si o copie xerox  a partiturii vor fi expediate la Liceul de Arta ,,Margareta Sterian,, Buzau. In cazul neparticiparii la concurs, taxa nu se returneaza. Cheltuielile de cazare si masa vor fi suportate de catre participanti.

Adresa
Liceul de Arta „Margareta Sterian”-Buzau,str. Bucegi,nr.6

Desfasurarea concursului
Concursul este deschis tuturor elevilor liceelor de arta si scolilor de muzica din tara si din strainatate.
Concursul se va desfasura intr-o singura etapa, constand in interpretarea unei piese cu minutaj prevazut pentru fiecare ciclu, dupa cum urmeaza:
Clasele I-IV      -5 minute
Clasele V-VIII   -8 minute
Clasele IX-XII   -15 minute
Concursul prevede premii pentru fiecare formatie si un singur premiu special pentru cea mai buna interpretare
Notarea formatiilor se va face de la 1 la 10, pe baza urmatoarelor criterii:
-respectarea textului muzical
-realizarea tehnica
-realizarea artistica
-personlitatea interpretilor
Juriul isi rezerva dreptul de a nu acorda toate premiile.
Hotararile juriului sunt definitive si inatacabile.

******************************************************************************

Sectiunea Creatie literara

Regulamentul concursului
-TEMA CONCURSULUI :    Cantec de nea venit din amintiri…
-lucrarile vor avea maxim o pagina si vor fi tehnoredactate in format A5 la 1 rand, cu margini egale de 2 cm, folosind Times New Roman si diacritice
IN FORMAT ELECTRONIC pe cd
-fiecare lucrare va fi insotita de o fisa de inscriere care va cuprinde urmatoarele date personale ale concurentului:  numele si prenumele, clasa, scoala, adresa scolii, numele si prenumele profesorului coordonator, numar de telefon contact.
-lucrarile vor fi depuse la secretariatul Liceului de Arta Margareta Sterian, Buzau, str.
Bucegi, nr.6 pana la data de 31 ianuarie 2011.
-Taxa de inscriere a fiecarei lucrari este de 30 RON, reprezentand contravaloarea unei carti cu titlul Management educational si interferente , in care vor fi publicate creatiile literare ale elevilor castigatori.
Nota: Copiii parintilor care fac dovada directionarii pe 2011 a 2% din impozit catre Fundatia „Paul Polidor” participa la aceasta sectiune GRATUIT.
-Jurizarea se va realiza pana la data de 10 februarie 2011  de catre o comisie formata din
inspectori de specialitate si profesori cu gr didactic I.
*******************************************************************
Sectiunea Proiecte educationale

Regulamentul concursului

Criterii de redactare
-fiecare proiect trebuie sa fie avizat de Inspectoratul Scolar Judetean Buzau si va fi prezentat sub forma unui portofoliu, cuprinzand obligatoriu si fotografii cu aspecte din activitatile desfasurate cu elevii.
-fiecare proiect va fi redactat conform structurii aprobate de MECTS  (vezi anexa)
-fiecare portofoliu va fi insotit de un CD care sa cuprinda
– o prezentare Power Point de 5-7 min.
– o sinteza a proiectului de maximum 2 pagini tehnoredactate in format A5
la 1 rand, cu margini egale de 2 cm, folosind Times New Roman, 12  si diacritice.
Criterii de evaluare    Vezi Anexa 1
Conditii de participare
-Proiectele pot avea unul sau mai multi coordonatori, taxa de 30 Ron achitandu-se individual, cu exceptia cadrelor didactice ce fac parte din aceeasi familie.
-fiecare participant trebuie sa trimita prin posta, in afara lucrarii si a fisei de inscriere si un plic A4 autoadresat.
-portofoliile insotite de CD vor fi depuse la sediul Liceului de Arta Margareta Sterian str. Bucegi nr.6 pana la data de 31 ianuarie 2011 –dir.adj. prof. Androne Georgeta
– participantii din afara judetului Buzau vor expedia portofoliile pana la 31 ianuarie 2011.
-coordonatorul fiecarui proiect declarat castigator va achita, in plus, suma de 60 Ron, reprezentand contravaloarea a doua lucrari Management educational si interferente  in care vor fi publicate sintezele proiectelor aflate pe CD.

-Nerespectarea prevederilor prezentului Regulament de concurs atrage dupa sine eliminarea lucrarii/proiectului din concurs.

-Jurizarea se va realiza pana la data de 10 februarie 2011  de catre o comisie formata din
inspectori de specialitate si profesori cu gr didactic I.
-Deciziile juriului sunt definitive. Nu se accepta contestatii.
Pentru informatii suplimentare se pot contacta organizatorii acestui  festival-concurs:
Dir.adj.prof.. Androne Georgeta     tel 0744662411    e-mail        androneart1@yahoo.com
Prof.Nechita Nicoleta                       tel 0742482328                     nicoletanichita@yahoo.com
Prof. Tudose Veronica                      tel 0723577570      tdsveronica@yahoo.com
Prof. Inv. primar. Negoita Eugenia  tel 0726364559                       eu_enya66@yahoo.com

Baie de Anul Nou in Marea Nordului

By Tatiana Scurtu-Munteanu

Daca pe 6 ianuarie romanii ortodocsi sarbatoresc Boboteaza si multi barbati se arunca in rauri pentru a recupera crucea cu care se sfintesc apele, cel ce o scoate considerandu-se norocos tot anul; in Belgia, 5.500 de persoane au participat in dupa-amiaza zilei de 8 ianuarie 2011 la traditionala baie in mare de Anul Nou. In acest an au fost cu 500 de participanti mai putini fata de anul trecut, iar cei mai putin curajosi au urmarit evenimentul de pe dig.

Baia a durat cam un sfert de ora, termometrele afisand sambata pe plaja din Ostende 11 grade Celsius, iar in apa marii doar 4 grade. Serviciile de urgenta au fost mobilizate ca o masura preventiva, insa nu a fost nevoie de nicio interventie. Departamentul de turism nu a fost incantat de faptul ca s-au organizat si alte maratoane asemanatoare in acelasi timp in statiunile balneare Bredene si Wenduine (Le Coq), care au motivat evenimentul cu imposibilitatea statiunii Ostende de a gazdui pe toata lumea.

Traditia scaldatului de Anul Nou este intalnita si in alt oras de pe tarmul Marii Nordului, portul francez Calais, infratit cu orasul Braila din Romania, unde, pe 1 ianuarie 2011, 200 de inotatori curajosi au venit imbracati in costume extravagante si s-au scufundat in apa de 5 grade Celsius.

La iesirea din mare, fiecare participant a primit cate un certificat de botez de la Asociatia „Baia de gheata” cu grade diferite, in functie de temeritatea lor, cel mai inalt fiind cel al „Parului complet umed”. Si aici anul acesta evenimentul a avut parte de mai putini participanti din cauza vremii geroase. Acestia au primit pe plaja o supa de ceapa pentru a se incalzi.

Un meci de hochei in N.H.L.

La alt nivel
In Canada hocheiul se serveste la micul dejun, pranz si cina. Zi de zi, in fiecare an, ziarele si televiziunile relateaza pe larg fiecare noutate a sportului cu crosa si pucul. Vara sau iarna, nu exista oras sau comunitate unde, sa nu vezi in curtea omului – o crosa, o poarta de hochei sau chiar mantinelele unei arene in aer liber. Este atat de iubit, incat jocul de hochei este prezent si pe bancnota de 5 dolari!
Ieri, 26 decembrie, a doua zi de Craciun, in Ottawa a fost o zi speciala – zi de sarbatoare cu mult hochei. Barurile si arenele isi asteptau clientii si spectatorii. Echipa de juniori (sub 20 de ani) a Canadei avea sa infrunte puternica formatie a Rusiei, iar Pittsburgh Penguins, echipa lui Sidney Crosby si Evgeni Malkin sosea in capitala pentru a infrunta senatorii din Ottawa condusi din teren de celebrii Daniel Alfredson si Alexei Kovalev. A fost o zi plina de hochei la care am participat, fortat si de imprejurari, caci, tocmai primisem cadou de Craciun un bilet intr-un loc ce nu putea fi refuzat, nu departe de bancile celor doua formatii.
Cu trei ore inainte, inarmat cu un Canon 50 D, am pornit spre locul cu pricina (arena Scotiabank Place) pentru a asista la un meci de hochei din cel mai puternic campionat din lume (N.H.L.).
Ajuns la patinoar am parcat masina (biletul 18,50$ !) si am pornit pe un frig intepator spre portile superbei arene. Meciul era programat la orele 7.30 P.M., eu ajunsesem cu mai bine de doua ore inainte. Fortat de ger, ma strecor cu greu printre fani in barul senatorilor pentru a servi un suc. Ecrane imense prezentau infruntarea istorica Canada – Rusia. Scorul strans 3-3, dupa primele doua reprize, tinea suporterii cu sufletul la gura. Amestecati, echipati in tricourile celor din Pittsburgh sau Ottawa toti aplaudau in picioare fiecare realizare a echipei nationale. Scorul evolua spectaculos, doua eliminari pentru rusi, canadienii profita si puncteaza: 5-3! Am plecat multumit, impacat cu gandul ca „prietenii” nostri din est pierd din nou. Am intrat in arena si …. din nou ovatii. Tabela uriasa din patinoar indica acum scorul 6-3. Rusii o incasau frumos. Inc-un puc in poarta rusilor si ma duc sa-mi iau un Ciuc de la L.C.B.O.(Liquor Control Board of Ontario)! N-a fost sa fie! Tabela a ramas incremenita pana la final.
Un meci cat o finala!
Arena arata superb. Jocuri de lumini si sunet, multa reclama, un public educat (poate uneori prea tacut pentru un eveniment de un asemenea calibru) si-un program bine sincronizat incanta spectatorii.
Pe gheata, un domn imbracat intr-o uniforma oficiala intoneaza imnul celor tari. Echipele aliniate, la liniile albastre, sustinute de spectatorii aflati in piciore canta. Purtat pe palme de public, un drapel urias canadian face turul arenei. Ici si colo, observ baietei si fetite admiratori infocati ai capitanului pinguinilor – Sidney Crosby (jucatorul care a adus Canadei titlul olimpic la inceput de an, in Vancouver, in finala contra vecinilor din sud). Suprafata de joc, luciosa ca oglinda, scartie zgomotos sub lamele neiertatoare ale jucatorilor. Meciul capata o viteza ametitoare, pucul zburda de la o poarta la alta. Nu trec nici trei minute… si …ca din senin Ares, zeul razboiului, coboara pe gheata. Fara manusi (fusesera aruncate rapid pe gheata), supravegheati de doi arbitri, doi jucatori se tatoneaza intr-un partida de box ce l-ar face invidios pana si pe Lucian Bute. Publicul explodeaza. Toti sunt in picioare! Bliturile scapara! Este Chris Neil! (cunoscut de fani pentru meciurile de box pe gheata si dintii lipsa) Insa, …de aceasta data nu-i Niel ci Matt Carkner! Senatorul aplica o scurta pinguinului!  Pinguinul riposteaza tavalindu-l pe gheata pe senator. Peste ei sar arbitrii. Partida de box se incheie rapid, amandoi primesc doua minute de penalitate. Multumit publicul se linisteste. Insa, nu pentru mult timp.
Un sut puternic de la linia albastra aduce Ottawa in avantaj. Patinoarul clocoteste! Echipa gazda controleaza meciul! Cu trei minute inainte de finalul primei reprize sarim din nou in picioare. Inscrie Erik Karlsson …2-0 pentru Ottawa! Repriza se incheie cu penalitate dictata impotriva pinguinilor.
Incepe repriza a doua. Ottawa are avantaj numeric mai bine de un minut si jumatate. Pinguinii sunt ingramaditi in propria zona. Prin pase repetate senatorii cauta pozitii de sut. Pucul ajunge la Karlsson, sut frumos si ..3-0 pentru Ottawa. Ce torpila! Abia am sesizat traiectoria pucului la reluare pe tabela! Incantat de spectacol, publicul jubileaza.  Este a doua reusita a serii, a tanarului jucator suedez in varsta de numai 21 de ani! Echipa lui Crosby, detinatoarea de acum doi ani a Cupei Stanley este in genunchi! Stresul si nervii pe gheata ating paroxismul. Pinguinii din ce in ce mai frustati si incisivi ataca cu toate resursele. Ottawa rezista, dar pana cand?! Doar sansa si Brian Elliott, portarul senatorilor, cunosc raspunsul!
A fost seara lui Brian Elliott!
In hochei, un portar bun, poate castiga meciul. Acest lucru s-a intamplat si-n aceasta seara. Au fost situatii cand Brian Elliott a facut miracole. A plonjat, s-a rostogolit , a parat – practic nici el nu stia ce mai putea inventa pentru a evita golul. A facut-o cu succes, cu o daruire si concentrare ce rar am vazut in acest sezon. Mi-a adus aminte de celebrul portar slovac Jaroslav Halak ce a dus sezonul trecut, canadienii din Montreal, in finala conferintei de est.
Pe un rand mai jos, o familie de americani (parinti si doi copii) echipati in tricourile pinguinilor urmareau fiecare actiune a favoritilor. La un moment dat tatal celor doi baietei sare ca ars in piciore si-i spune sotiei (cu referire la Elliott) – „?i-am spus ca-n zile bune e fantastic! Acesta este omul de care imi era frica cel mai tare!” ?i-ntradevar, portarul senatorilor ajutat de doua ori si de bara a fost fantastic. Abia cu trei minute inainte de final au reusit pinguinii sa-l invinga. ?i cine altul daca nu Crosby! Un minut mai tarziu, la o penalizare dictata impotriva senatorilor, pinguinii au riscat tot scotand pana si portarul din poarta. Dupa parade succesive ale lui Elliott pucul ajunge la Karlsson care a fost doar la o fractiune de secunda de realizarea primului sau hat-trick in N.H.L.! Dupa 60 de minute de joc scorul final ramane 3 – 1 pentru Ottawa Senators.
La sfarsitul meciului, la o statie locala de radio, un comentator afirma „.. Elliott a fost incredibil, a avut si trei interventii decisive in mai putin de patruzeci de secunde”!
De remarcat, in repriza a treia, la 3-0, senatorii rateaza desprinderea. Pe un contratac clasic Nick Foligno scapa singur si marcheaza! Totusi …golul nu a fost validat caci pucul a fost scos, cu un ultim efort, din poarta de cunoscutul portar al pinguinilor Marc-André Fleury, inainte sa depaseasca cu toata circumferinta linia de fund a portii. Dupa minute bune de analiza pe calculator golul a fost anulat oficial si s-a acordat lovitura de penalitate pentru senatori. Acelasi Foligno a executat pe rever si Fleury a retinut cu un efort remarcabil.
Nota. In repriza a doua cunoscutul atacant al senatorilor Jason Spezza a parasit acidentat terenul de joc si va fi indisponibil pe o perioada de cel putin sase saptamani. La sfarsitul partidei Brian Elliott a fost declarat omul meciului. In acelasi clasament pe locul doi a urcat autorul celor doua goluri – Eric Karlsson.
Mentiuni. La meci au asistat 20 146 de spectatori. Pauzele si intreruperile au fost presarate cu momente umoristice interactive la care au participat spectatorii, mascotele celor doua formatii, cei mai mici hocheisti din oras etc.
Am postat articolul de mai sus pentru a promova acest sport si a va prezenta desfasurarea unui spectacol sportiv in Canada. Nu-mi amintesc sa fi citit prezentarea detaliata a vreunui meci din N.H.L. in presa sportiva din Romania.
Florin Munteanu
http://balabanesti.wordpress.com/

Ziua a sasea

A cazut din cer pamantul
Ca un bulgare de stea,
L-a luat pe aripi vantul
Si in bezna il veghea.

Tu dormeai in semiluna,
Langa tine leganam,
Aveam lauri in cununa,
Pentru tine ii purtam.

Iar cand se facu lumina
Bulgarele ne crescu,
Avea aripi de albina
Si de inger sufletul.

Tatiana Scurtu-Munteanu

O privire in biserica baptista din comuna Ciceu-Giurgesti (Bistrita Nasaud)

Motto: “Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Si invatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit. Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului. Amin.” (Matei, 28.19-20)

I. Ciceu-Giurgesti, informatii de interes turistic
Accesul spre comuna Ciceu-Giurgesti, pe calea feroviara, este posibila pe linia 400/401 coborând în statia de cale ferata Reteag, judetul Bistrita-Nasaud, situata intre localitatile Beclean-Dej, in apropierea granitei cu judetul Cluj.
Daca doresti o deplasare cu autovehiculul, te pozitionezi pe drumul european E58 Dej-Bistrita-Vatra Dornei, la 14 km de Dej, in localitatea Reteag, unde o iei la stânga pe drumul judetean asfaltat si, dupa 6 km, ajungi in Ciceu-Giurgesti (de aici drumul se ramifica, la stânga pentru Dumbraveni, 6 km, la dreapta pentru Negrilesti, 6 km).

Cetatea Ciceu este o fortareata medievala situata in actualul judet Bistrita-Nasaud, undeva în punctul de întâlnire al teritoriului localitatilor Ciceu-Corabia, Ciceu-Giurgesti si Dumbraveni. În evul mediu a facut parte din comitatul Belso-Szolnok (Solnocul Interior, integrat în comitatul Solnoc-Dabâca la 1876). Cetatea a fost ridicata la sfârsitul secolului al XIII-lea într-un punct strategic, pe o colina vulcanica de 683 m altitudine, de unde si numele de Ciceu. Dieta Transilvaniei a dispus demantelarea cetatii la 1544, iar amplasamentul a devenit ulterior cariera de pietre de moara. Ruinele sunt astazi în stare de distrugere avansata.
În partea de sud a cetatii se mai pastreaza doua mostre de zid, iar la nord-est se disting urme ale santului de aparare, cu o deschidere de 3-5 m, precum si a valului de pamânt ridicat în fata acestuia. Un zid pornea probabil din partea de nord-est a cetatii, pâna în partea de nord-vest, unde se înfigea în dealul Magura. Acesta din urma este legat de dealul cetatii printr-o sa îngusta si contribuia la apararea edificiului dinspre vest. Grosimea probabila a curtinelor era între 1,3-4 m. În ansamblu, constructia punea excelent în valoare un sistem de aparare natural, fiind foarte dificil de cucerit.
Cert este ca, in timp, stapânirea cetatii si a domeniilor se perpetueaza de la Stefan cel Mare la fiii sai pâna la Petru Rares.

II. Din istoria baptistilor din Ciceu-Giurgesti

Pastorul Gheorghe MARTIAN isi aminteste ca primul crestin din Ciceu-Giurgesti ar fi fost de fapt o taranca, Paraschiva, inca din anul 1923,  iar primul grup de baptisti s-a format in 1925.
Prima autorizatie de functionare ca biserica baptista a fost obtinuta prin grija crestinului Simion Coste din comuna Negrilesti, in 1926.

Cladirea actuala a Bisericii baptiste s-a ridicat in anul 1966, apoi a fost renovata in anul 2000 prin grija fratilor.

Aici au lucrat pastorii Simion Rusu, din Baia Mare, si, mai târziu Augustin Mecea, din Dej.
Si-au inceput lucrarea cu multa pasiune si daruire fiind calauziti indeaproape de Duhul Sfânt al Lui Dumnezeu. In biserica locala se aflau cel putin odata in fiecare luna, duminica, deoarece mai aveau in pastorire si alte biserici locale. Acesti inimosi pastori, imparteau cu multa indrazneala si pretuire cuvântul biblic din Sfânta Scriptura si oficiau activitatile cultice locale, cum sunt: binecuvântarea copiilor mici, botezul celor care primeau cuvântul si pocainta (credinta), Cina Domnului, serviciul de înmormântari.

Din anul 1996 a inceput sa lucreze ca presbiter Gheorghe Martian (n.1959), ordinat ca pastor in anul 2001.
Din anul 2001 Gheorghe Martian – crestin baptist localnic – a fost ordinat pastor de catre Comunitatea Baptista de Cluj, iar Biserica din Ciceu-Giurgesti il are pastor si in prezent.

Astazi biserica numara aproape 60 de persoane botezate, fara a socoti si apartinatorii din familiile lor.
Biserica se bucura de har si pace din partea Domnului. Intre ei exista si un grup de tineri care il lauda pe Domnul din toata inima prin imnurile inaltate Mântuitorului lor.

Impreuna cu Nelu Tanta, cunoscutul recitator biblic, am vizitat biserica intr-o duminica din luna noiembrie 2010.
Pastorul Ghita Martian – pregatind sufletele noastre participante la Cina Domnului – a vorbit bisericii despre mielul jetfit atunci când Dumnezeu a lovit in Egipt cu a 10 urgie, oferind harul iesirii evreilor de sub robia egipteana, prin ungerea cu sângele mielului a celor doi stâlpi ai usii si pragul de sus al caselor unde il vor mânca.

In noaptea aceea, Eu voi trece prin tara Egiptului, si voi lovi pe toti intaii-nascuti din tara Egiptului, de la oameni pana la dobitoace; si voi face judecata impotriva tuturor zeilor Egiptului; Eu, Domnul. Sangele va va sluji ca semn pe casele unde veti fi. Eu voi vedea sangele, si voi trece pe langa voi, asa ca nu va va nimici nici o urgie, atunci cand voi lovi tara Egiptului.” (Exod 12.12-13)

Asa cum si atunci, credinta a facut diferenta dintre cei salvati si cei loviti de ingerul mortii, si in zilele noastre sunt salvati de urgia gata sa cada peste intreaga omenire vinovata, doar cei care au credinta in Jertfa proprie de la Cruce adusa de Isus – Mielul fara cusur.

Crede in Domnul Isus si vei fi salvat tu si casa ta.” (Fapte 16.31).

Glorie Domnului Isus Cristos!
AMIN!

O carte dedicata balabanestenilor stiuti si nestiuti

Dupa cum stiti pe 5 decembrie se implinesc 550 de ani de la prima atestare documentara a localitatii Balabanesti. O cifra frumoasa si onoranta daca ne gandim ca Bucurestiul a implinit si sarbatorit anul acesta 551 de ani.
Cu ocazia acestei frumoase aniversari, incepand cu data de 17 noiembrie 2010, in comuna noastra vor avea loc o suita de manifestari, coordonate de Primaria Balabanesti si dl profesor de istorie Pamant Neculai, de natura sa marcheze aceasta data importanta din calendarul de existenta al comunei.
Printre actiunile care vor avea loc cu aceasta ocazie va fi si lansarea primei monografii a satului – Balabanesti, un sat de razasi – lucrare ce trece in revista pe parcursul a VIII capitole aspecte privind cadrul natural al zonei, evolutia si demografia satului, scoala si activitatile culturale, personalitati, etc .
Lucrarea se afla intr-un stadiu avansat, data predarii catre cititor pe care autorii o au in vedere fiind Duminica 5 Decembrie 2010, ziua cand, la Barlad, acum mai bine de jumatate de mileniu Stefan cel Mare judeca pricina lui pan Ivasco cu Toma Dumitrescul si Coste Turbure privind satele anume Sasesti, pe Barlad, si pentru satul Romanesti, unde a fost Roman, pe Jeravat, amandoua partile.
Inainte de lansare, am dori ca cei interesati de aceasta carte sa cunoasca cateva detalii tehnice si de continut despre realizarea acestui proiect. Monografia va contine aproximativ 400 de pagini din care 40 de grafica si imagini ce sunt inca in stadiul de prelucrate la tipografia Evrika din Galati. Volumul va apare in format A5, copertile cartii fiind desenate si realizate in Canada(Ottawa) de fotograful si designerul Lori Barron.
Coperta – fata ilustreaza in imagini simbol insirate pe o pelicula de film, opt cadre ce trec in revista momente importante din istoria si viata social-culturala a comunei.
Primul punct de reper este documentul de la 1460, uricul ce consfinteste de ani buni data de nastere a comunei. Acest moment este urmat de un alt cadru, romantic ii spunem noi, ce simbolizeaza continuitatea existentei micilor comunitati pe dealurile Tutovei. Urmeaza o perioada dificila caracterizata de invaziile cetelor de tatari, cu efecte catastrofale asupra micutelor asezari insirate de-a lungul Jeravatului – unele dispar, altele isi continua existenta retragandu-se in codrii intunecati din imprejurimi. Cadrul numarul patru este dedicat participarii consatenilor nostri la celor doua conflagratii mondiale, evenimente la care zeci de eroi ai satelor comunei au luptat la Marasesti, Marasti, Oituz, oprind invazia germana sub indemnul Pe aici nu se trece! al generalului Averescu sau au trecut Prutul, urmand cu credinta si respect ordinul maresalul Antonescu Ostasi, va ordon treceti Prutul!, eliberandu-si fratii din ghearele bolsevismului rus. Urmatoarea secventa din film reliefeaza ortodoxismul si legaturile noastre cu Divinitatea. Am dorit sa amintim celor ce vor detine aceasta carte faptul ca aici la Balabanesti(Zimbru) s-a nascut la 1560 Sf. Rafail, ca tot aici, la noi in sat si-n imprejurimi, de-a lungul timpului au existat si exista inca schituri, manastiri, biserici, troite ce insotesc trecatorul la fiecare pas, amintindu-i tacut de existenta vremelnica a fiintei umane, de sacrificiul si invataturile Mantuitorului. Cadrul urmatorul este dedicat tinerilor, voluntarilor si celor plini de curaj si vointa. Plecati in expeditii temerare unii dintre ei s-au intors acasa cu cunostinte, idei, experienta contribuind la dezvoltarea satului, ceilalti s-au instalat pe meleaguri straine aducand prin munca, talent si daruire, faima si prestigiu micutei dar inimoasei localitati din care se trag. Penultimul cadru este dedicat tuturor celor care s-au sacrificat pentru binele tarii, pentru adevar, pentru dreptate. Nu le putem ignora daruirea si curajul de care au dat dovada, nu putem uita sangele varsat pe campurile de lupta, nu putem sa nu intelegem durerea celor care au suferit in inchisorile comuniste, nu avem dreptul sa-i stergem din memoria noastra pe veteranii intorsi acasa plini de glorie si rani. Ultima secventa din film este dedicata adevaratilor stapani ai pamantului – bunicilor si matuselor, tinerilor si parintilor care au manuit ani de-a randul, de dimineata pana seara tarziu, plugul, sapa, coasa, furca lasand in urma gradini de porumb, vii, livezi si lanuri de grau pline de rod si prospetime. Nici animalele de curte ale truditorului ogorului nu au fost uitate. Ele fiind reprezentate de un tap singuratic ce apare la baza copertii, in partea stanga.
Imaginea centrala de pe coperta prezinta o moara de vant ce aminteste de existenta pasagera a acestor obiective in comuna. Ultima moara, cea a lui Iordache Maxim, a fost transportata pe timpul comunismului de autoritati la Galati, fiind remontata in parcul CFR. Era inca in stare functionala cand a fost reamplasata. Moara a existat in parc o perioada buna de timp pana intr-o zi cand niste baieti ”destepti”, din vecinatate, i-au dat foc. Cea de-a doua moara, a lui Iancu Maxim s-a deteriorat, fiind apoi dezmembrata.
Sublima prefata a monografiei a fost scrisa de dr. Daniela Gifu. Alaturat citam un fragment din gandurile si trairile autoarei cu referire la satul nostru – Fiecare purtam intiparite adanc in inima un Humulesti, o „Ozana cea frumos curgatoare si limpede ca cristalul”, Biblia nepieritoarelor amintiri, pe care o rasfoim din ce in ce mai des, odata cu trecerea anilor biologici, cand nevoia petrecerii alaturi de cei dragi, peste care s-a asternut povara timpului, ne innobileaza existentele. Un asemenea loc de miraculoasa desteptare si inaltatoare sarbatoare launtrica il reprezinta si comuna Balabanesti, devenit leaganul copilariei atator personalitati intre care amintim pe cunoscutul om politic Gheorghe Tasca, ministrul in guvernul roman, prezidat de istoricul si savantul martir Nicolae Iorga.
Lucrarea contine o cantitate bogata de date tehnice, marturii, analize, liste ce au fost colectate de cei trei autori pe parcursul unei lungi perioade de cautari. Ca o precizare, majoritatea datele si evenimentele prezentate sunt sustinute de doua, trei surse de confirmare, exceptie facand unele fenomene si evenimente ce s-au petrecut cu foarte mult timp inainte, care nu au avut martori oculari, dar care prezinta interes din punct de vedere stiintific.
Nota. Autorii monografiei Balabanesti, un sat de razasi nu doresc sa obtina nici un profit financiar de pe urma acestui proiect. In prima faza, numarul de volume tiparite va fi de minimum 200 de exemplare. Sponsorii aparitiei acestei lucrari sunt Primaria Balabanesti, respectiv cotidianul electronic Xpress Balabanesti. Cartea va fi oferita de Primarie gratuit ca premii sau se va distribui la un pret apropiat de cel al costului tiparirii, fondurile rezultate urmand a fi folosite la constructia unei mori de vant in comuna. Intregul proces va fi transparent urmand a se publica exact suma adunata pentru demararea acestui proiect.
http://balabanesti.wordpress.com

NOBLETEA CAILOR LIBERI

Cristi IORDACHE
Tehnici de nerezistenta
Editura Cetatea de Scaun
Targoviste, 2010
ISBN 978-606-537-051-7

Cu adevarat nu poti rezista acestor „Tehnici de nerezistenta”. Nici nu trebuie, pentru ca a rezista inseamna poate a pierde, iar dinspre autorul acestui manual poetic nu ne ameninta nici un pericol. Pericolul caruia se supune singur Cristi Iordache, autorul volumului, ne poarta pe o sarma foarte bine intinsa de vers (a se citi culmi ascutite de munte), asemenea unui balerin care isi cunoaste bine fiecare miscare. Face din poemele lui fie un dans agil, fie un moment de repaus care poate parea nesfarsit. Ne copleseste cu grija unui suflet iubitor si tandru sau cu o stravedere care surprinde placut. Cum sa-i rezisti, n-ar fi pacat? Este un fin dirijor al unei orchestre care canta numai pentru noi.

Structurat in trei parti, volumul este un original. Prin cautarile lui montane, insingurat poate intre cer si pamant, Cristi Iordache nu este un pastrator numai pentru el al darurilor primite. Le daruieste: „hoinaresc pe crestele muntilor/ acolo/ zapada nu piere/ sub talpile-mi/ goale/ viscolul/ ma biciuie cu pasari de prada/ acolo/ ma pravalesc sub norii/ ce-ascund/ paraiele/ ochilor tai/ acolo/ cad/ unde tu ma poti obloji/ cu buze/ cu sani”  (pag. 11).  Poetul isi regaseste iubirea din sufletul lui la inaltimea acestor zapezi vesnic pure. Si ne-o spune cu o bucurie in care trebuie sa ii fim alaturi.

Prima parte, intitulata sugestiv „Amor cu Dumnezeu sau cu El intre noi (Gilda Mia)”, cuprinde poeme care sunt adevarate descoperiri interioare. Din hoinarelile/ascensiuni  pe culmi ascutite si inalte descoperirile lui sunt profunde: „hrana rezistentei m-a abandonat/ nasterea/ si hienele-mi devorau/ trupul/ nu ma nascusem la Tagastes dar invatasem/ murirea” (pag. 21). Nu poti sa nu observi cum amintirile sufletului calatorind prin om se afla singure si se rostesc. Astfel, viata, asa cum o simte Cristi Iordache, se dezvaluie si se arata ca un mister, ducand mai departe catre alt mister. „As plange cenusa,/ dar flacari mai sunt,/ mi-e noaptea lumina/ ce-apune in zori,/ Inchide-ma-n tine/ (pamantul mi-e ciunt)/ si fi-vom, femeie,/ doi nemuritori” (pag. 25). Cristi Iordache observa cu rabdarea unui chinez, traieste si ne impartasesete trairea lui, dar in acelasi timp este un cal nobil si liber. Nici un frau nu lasa a-i fi asezat de maini straine. El este liber sa galopeze sau sa se odihneasca, iar riscul acesta, asumat poetic, este o adevarata incantare surprinzatoare. Uimit este si el, poetul, cand afla cum poate „alerga fara sa striveasca firele de iarba”, dar „cu teama de socuri/ ca orice om intreg dupa un transplant de cord” (pag. 15). Aspira catre dragoste cu toate fibrele fiintei lui si o spune cu o cucernica si romantica marturisire: „Si paj voi fi/ la Curtea Ta,/ Femeie,/ de-ar fi/ sa-mi smulg/ si cerul/ si pamantul,/ imi lepad heruvimii,/ toata ceata,/ ca Tu/ Esti/ mai intai/ si nu/ cuvantul” (pag. 14). De notat scrierea cu majuscula a cuvintelor, ca o accentuare a semnificatiei divine. 
 
Partea a doua, intitulata „Sssst, sa nu ne-auda soartea!” cuprinde poezii cu o mare forta de impresionare, care denota o deplina stapanire a mijloacelor poetice. Metaforele abunda si totul e transmis cu puterea unui mesaj bine definit. „Un sange rece serpuind, ma vede”, sau „E gandul-caninii ciobiti ce se-nfrupta” sunt doar exemple, dincolo de care se poate simti substanta filosofica ferma: „Tacerea-cantare de lauda, muta,// ciopleste liturgic caverna mea sluta./ Ecoul melodic, a ploaie de vara,/ est transitus Domini. Fruntea-mi saruta,/ ma naste poveste, ma pierde povara” (pag. 40). Dincolo de unele cuvinte in chip deosebit scrise (soartea, ciata), Cristi Iordache creeaza imagini pline se sens si profunzime, alcatuind un adevarat crez poetic. „Pantera neagra” poate duce cu gandul la leoaica tanara a lui Nichita Stanescu, dar e numai un loc al poeziei din care Cristi Iordache trece mai departe cu aripi adevarate si personale. Din nou atent observator al vietii in poezia „Joc”, ramane totusi detasat dincolo de epuizarea trairii, ca un maestru al propriei deveniri. „Copiii tai au invatat deja sa se joace”, ne spune Cristi Iordache, dar numai dupa ce va fi fost ucis de barbatii femeilor iubite si mame ale copiilor sai. Frumusetea si uratenia lumii capata deopotriva sens filosofic intregit prin cunoastere si traire. In ultima parte a capitolului Cristi Iordache se vrea a fi un Monte Cristo (de remarcat: Monte-munte, Cristo-Cristos), dupa intelegerea nebanuitului sens al gandurilor destinului: din fiinta care se nutreste simbolic din picaturile zapezilor pure si din gandurile limpezi ale inaltimilor, devenirea il poarta catre „un vaduv batran nereticent,/ mi-e idol murirea/ si pribegesc prin rezistenta.// Pretutindeni gladiatori;/ unii ma numesc in continuare,/ din mila,/ monte cristo” (pag. 82). Sunt versuri care aduc aminte de Eminescu („norocul va petrece”). Acceptarea riscului, (ne)rezistenta lui Cristi Iordache este tocmai provocarea libertatii. A cutezantei fiintei umane si a aripilor primite mereu in dar pentru un nou zbor.

Partea a treia se numeste „n mobil”, sugerand deopotriva anonimatul (n) matematic, statistic, dar si o epoca a mobilitatii si nu numai telefonice. Poemele sunt incarcate de aceeasi forta sugerand riscul si asumarea propriei libertati umane, al regasirii de sine in univers: „S-a ridicat pamantul in picioare/ trezit de sange de atei./ Adame,/ -ti spun/ din lumea mea de-acum,/ tu ce traiesti, trait-am eu!/ Asa precum/ Fecioara Preacurata,/ pamantul va ramane greu,/ vor naste umerii-i poteci/ batute de talpa patata/ cu suflete ratacite/ si reci” (pag. 98). Descoperim inca o data realitatea evidenta ca orice creatie nu poate fi decat liber consimtita, o urmare a experientelor existentiale deplin intelese.

Cristi Iordache, un explorator neobosit al umanului si divinului din el insusi, a ilustrat volumul cu desenele fiicei sale. Imagini de frumoasa puritate de copil insotesc poemele si dau o nota calda intregului. Editura Cetatea de Scaun din Targoviste primeste in randurile autorilor editati vocea distincta si clara a poetului Cristi Iordache. Mereu nelinistit si mereu framantat, asa cum numai poetul poate fi, dornic de noi aventuri cutezatoare, Cristi Iordache izbuteste un frumos dar literar pentru cititor. Mai cu seama ca manualul acesta poetic te invata cum sa nu opui rezistenta Vietii in toata minunata ei nesfarsire. Cristi Iordache poarta adevarata noblete a cailor liberi.

Constantin P. POPESCU

Viseaza Aur…

Spre Apuseni ma poarta-acelasi drum
Si talpile mi-s roase de cuvinte,
Viseaza aur Motii mei si-acum,
Cu ”valva bailor” fac juraminte…

Dar unde sunt „holoangarii” de-atunci,
Cu balmosul, cel aurit, pe masa?
Umbrele lor coboara printre stanci
Orbite de-o lumina ne-nteleasa…

Viseaza aur neamul meu sarac,
Fata aceea cu priviri de para
S-a dus si ea si tulnicele tac
Prin Tara mea de piatra si de tara…

Viseaza aur, ce durere surda!
Cand se trezesc din Visul lor flamand
Simt Cerul peste lume cum se-mburda-
Viseata Aur motii, pana cand?…

Ma bucur…

Ma bucur
Precum
Se bucura
Sufletul nucului
Toamna
De loviturile ei…
Un
Pom
Ne-atins
E un pom sterp…
Omul-
La fel…

Nicolae Nicoara-Horia

NOBLETEA INVINGATORULUI

O evolutie surprinzatoare, ,,victoriana‘‘, in poezia romana contemporana, o prezinta cazul Victoria Milescu. Volumele ei au crescut unul din altul, precum arborii adolescentei revarsati in arborii maturi. Glasuri de critici, autorizate, mi se alatura in a-i recepta antena poetica plenara, cea cu o vibratie de o structuralitate si frumusete proprii.

Aflata inca intr-o tinerete superioara, Victoria Milescu este adoptata de dictionare, antologii, ba chiar enciclopedii riguros selective, de premii si diplome de excelenta, pe care numai orgoliosii emfatici se prefac ca nu le observa sub laserul lor larvar si servil. Cineva isi manifestase, umil si cinstit, neputinta de a penetra sintagma unui titlu precum Conspiratii celeste, unul dintre cele mai recente si de succes volume ale Victoriei Milescu. Intr-adevar, acolo se ascunde o tautologie intentionala, care impinge ,,epica‘‘ poeziei mult mai departe, in ,,Povestea magului calator in stele‘‘, a suprastraturilor inspirative, adica in rasuflul obosit de atata zbor al ingerului constelar.

Acest nou volum, Dreptatea invingatorului – titlu exact si inscris diametral in poezia de pana acum a poetei – , reprezinta o mica schimbare la fata a Victoriei Milescu. Integral, este o ars poetica. Nu teoretica precum la Nicolas Boileau – ci aplicativa, pe cat se poate, cu prospetime si posesiv chematoare. O marturisire in alcovul poeziei adevarate langa un mire de penumbra si de mireasma abstracta. Mai exact, un discurs dublu despre poem si poet, intre care se asaza, febril, verigheta dreptatii, de aici titlul Dreptatea invingatorului, dar mai ales dreptatea suferintei creative.

Poeta nu extaziaza niciodata. Nu-i permite starea sa de permanenta incordare, de poza eroica asupra poemului. Versurile au o concentricitate electrica, puternica si voluptati nevolatile, sunt mici focoase ascunse intr-o gravida arma a poeziei, gata sa explodeze, sa se apropie de verb ca de o fantana regala, cu exclamatii amoroase, cu mangaieri si suspine, dar si cu imprecatii, cu divorturi subit anulate in scene terifiante: „Nascuta pentru suplicii/ de aceea bine pazita/ atipesti in autobuzul/ care ne duce la munca fortata/ copacii aliniati/ saluta/ lumina muribunda/ scheletele din beton/ privit de sus poligonul pare/ tabla de sah a unui rege nebun/ detasamente cu casti printre buburuze/ cineva opreste clipa/ cineva blocheaza eternitatea/ administrandu-i somniferul/ cineva opreste liftul/ lumina sare de la inaltime/ rupandu-si gatul/ noaptea isi sfasie rochia pentru bandaje‘‘ (Nu vei muri, dar…).

Verbul pentru Victoria Milescu este si ,,fat‘‘ si ,,sot‘‘, dar mai ales un administrator (v. Mazilescu!) ales de zei. Il introspecteaza-n oglinda, anulandu-i umbra, dar acceptandu-i respiratia. Victoria Milescu traieste poezia bouch-à-bouch, amintindu-mi deseori de convulsia poetica a Magdei Isanos. Dar tampla inspirativa a Victoriei Milescu atinge, uneori, si riscurile magice ale marii poezii a Sylviei Plath. „Vantul trece pe langa/ adapostul femeilor maltratate/ ele mor razand// pe gardul inalt cu colti de fier/ au pus cerul cu stelele/ la uscat// vine femeia noptii/ tocurile ei ascutite/ se infig sacadat/ in carnea trotuarului// vantul trece prin parul/ ce-i ascunde fata surazatoare/ ii fura mica poseta cu rujul maro/ ii trage trotuarul de sub picioare/ ruleaza iarba/ sub care se zbenguie pestii” (Oricui i se poate intampla).

Ea este un scrib devotat care scrie pana si cu oasele tocite ale degetelor, insangerate. Actuala, isi asuma destinul lumii imperfecte si din aceasta lupta cu victime si calai, cu ,,schiopi si cocosati‘‘, care se rastoarna unii in altii (esopian), cu ingerii kamikadze, cu tradatori si farisei cantarind cat tot Dumnezeul nostru in clipele sale de oboseala ,,nonasecunda‘‘ – lupta din care poeta iese tot victoriana (in lb. lat. invingator, in gr. nike, tot a invinge).

Cand silaba ii oboseste, Victoria Milescu intra pe portita unei melopei delicate, odihnitoare, atat de necesare pentru cititorul prea concentrat. Dincolo, poarta erupe in poezii memorabile: „Grabiti-va/ in curand vor canta  cocosii/ vin zorii/ ma sting/ (desi de milioane de ori mai tare/ decat soarele as straluci)/ grabiti-va, voi, vanzatori de starvuri/ preoti, judecatori, jandarmi/ artisti, poeti, veniti/ ca sa descoperiti din intamplare/ (ca toate ale voastre mari descoperiri)/ poemul/ cu un tarus infipt in inima” (Polen pe pleoape); „Cu o mica intarziere/ soseste in gara/ trenul poemelor promise/ unele coboara, altele stau pe scari, indecise/ unele stralucesc de ambitii, de vise/ altele abia se tarasc/ astept pe acel peron/ ca un poem sa vina serpeste/ sa-mi sara de gat/ greu, profund ca o piatra de moara:/ bine te-am gasit, victoria/ uite ce ti-am adus din tara/ in forma de cruce/ iti place?/ iar eu sa privesc uimita/ spre raurile puse in palma/ rauri de lapte si miere/ scurgandu-se printre traverse…” (In prima decada a mileniului); „Cat ne detestam intre noi, autorii/ acestor mici tari/ care sunt poemele/ cu legile lor stranii/ cu populatii ciudate/ niciodata pasnice/ luptandu-se continuu, cu ferocitate/ pana la ultima silaba/ pentru un petic de eternitate” (Rezemat de intuneric). Am transcris doar cateva, mai sus. Restul (totalul) apartine cititorului ideal.

Dreptatea invingatorului e de o densitate impresionanta. De aceea, inchid – deschizand prefata (oximoron) cu o invitatie in oglinda primei poezii a volumului superb, concluzionand: ,,dau un regat pentru un poem!‘‘ Cartea Victoriei Milescu ascunde multe registre si multe poeme. Cuteaza, cititorule!

Gheorghe ISTRATE
6 ianuarie 2011

Vointa fara putere

Motto: … am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac.” (Romani, 7. 18)


“Ioan a vazut pe Isus venind la el, si a zis: “Iata Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii!
“” (Ioan, 1.29)

veti cunoaste adevarul, si adevarul va va face slobozi.” (Ioan, 8.32)

Puterea omului este reflectata de natura lucrului gândit sau facut .…” (autorul)

Ca suport de studiu, si de confirmare si de întarire a celor prinse în titlu, sa luam un text din Romani capitolul 7.

Caci nu stiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urasc. Acum, daca fac ce nu vreau, marturisesc prin aceasta ca Legea este buna. Si atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci pacatul care locuieste în mine. Stiu, în adevar, ca nimic bun nu locuieste în mine, adica în firea mea pamânteasca, pentru ca, ce-i drept, am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac. Caci binele, pe care vreau sa-l fac, nu-l fac, ci raul, pe care nu vreau sa-l fac, iata ce fac ! Si daca fac ce nu vreau sa fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci pacatul care locuieste în mine.“ ( Romani. 7.15-20)

Scriitorul Philip Yancey spune ca el alege sa scrie despre subiecte pe care nu le întelege. Acest fapt îl incita ca scriitor. Nu-mi e prea greu sa recunosc ca sunt un om cu putina putere. Însa nu-mi e usor sa scriu despre acest subiect.
Suntem obisnuiti sa vedem mai peste tot oameni plini de putere – ne referim la faptul de a putea, de-a avea capacitate, acea însusire necesara, fizica, morala si intelectuala, de a actiona pentru a realiza ceva ce si-a propus, având putinta, forta fizica, tarie si vointa – mai ales în ceea ce priveste discernamântul.
Dar, la o privire mai atenta, observi infirmitati si fisuri ale vasului din care ies la iveala gânduri, idei si opere marete.

Cu totii suferim de boala imperfectiunii, suntem cumva vitregiti în întelepciune si pricepere, datori în a face binele:

dupa cum este scris: “Nu este nici un om neprihanit, nici unul macar. Nu este nici unul care sa aiba pricepere. Nu este nici unul care sa caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toti s-au abatut, si au ajuns niste netrebnici. Nu este nici unul care sa faca binele, nici unul macar.” (Romani, 3)

Ce este omul, se cunoaste dupa numele care i s-a dat de mult: se stie ca este din pamânt, si nu poate sa se judece cu cel ce este mai tare decât el.” (Eclesiastul, 6)

Imperfectiunea mea, grosolana, e aceea care analizeaza si pune în balanta pe altii. Ochiul critic îi vede pe toti care-i intra în câmpul de lucru, mai apropiati sau mai de departe, contemporani sau aflati demut în istorie, punând în cântar puterea sau capacitatea reflectata de fiecare dintre ei.

Forta multora scot la lumina diverse opere, de tot felul, spirituale sau materiale, articole sau carti de specialitate ori de beletristica, cladiri si edificii de orice fel, a caror valoare le-a dat autorilor un nume.
Cu toate acestea, în viata si activitatea lor apar nu odata sincope mai mari sau mai mici, alteori, chiar adevarate dezastre.

E o vorba, totul e ok pâna nu ti se întâmpla sa dai cu capul de grinda de sus. Te înalti prea mult, te lovesti de grinda, apoi cazi la pamânt! Nu ne place deloc ideea, decum sa ni se întâmple. Dar, decât sa umblam cu capul în nori, mai bine sa cadem si sa ne ridicam pe picioarele noastre.

Fiecare îsi cunoaste o parte din slabiciuni sau neputinte. Nu putem ba una, ba alta.
Am cunoscut doi gemeni, oameni maturi. L-am întrebat pe unul dintre ei: – Au fost momente pe vremea când erati studenti la Sport când unul sa raspunda în locul celuilalt la unele materii de studiu sau la diferitele probe de examen? A zis: – Da, de multe ori, unul dintre noi era mai bun decât celalalt, în multe ocazii. De exemplu, a zis, la proba de înot – o proba despre care ai zice ca nu va crea mari diferente la gemeni – unul era mai performant, si, da, l-a înlocuit pe celalalt.

Ne place sa fim cei mai buni, sa fim apreciati. Daca e posibil, nu lasam sa se vada înafara neputintele noastre. Dimpotriva, le ascundem cât de mult putem. Nu ne simtim deloc confortabili sa ni se vada slabiciunile si neputintele noastre. Mai ales când ne-am urcat pe un piedestal, când ne-am facut o imagine pentru cei din jur, nu vrem sa coborâm din dimensiunea imaginii afisate în timp.
Sigur, mai e si cazul, nedorit de altfel, când suntem mult prea jos, când nu ne mai pasa de nimic, când nu mai simtim nimic!

Un copil, un elev sau un student, dar si unul ajuns în vâltoarea vietii, care nu recunoaste ca nu e suficient de capabil pentru a iesi singur, prin puterea sa din încurcatura – si care nu solicita ajutorul în astfel de împrejurari ale vietii, el nu va progresa îndeajuns si se afla în pericol de moarte.
Pare exagerat – desigur – sa ma exprim cu cuvinte deloc populare, pericol de moarte, însa acestea exprima cel mai bine realitatea de care vorbesc.
Cel aflat într-o stare de copil-copilarie, nu poate realiza si analiza cu luciditate situatia si pericolul în care se afla.

La Mare, daca ignoram pericolul apei, la orice vârsta am fi, putem fi în pericol de moarte. La Ocean, si mai mult, deoarece sunt zone cu rechini. La fel, pentru catararea pe munti stâncosi, înalti, dificultatea si pericolul sunt iminente. Nu avem capacitatea si puterea de a controla totul. Pericolele se pot ivi pe negândite si nepregatite.

Noi putem judeca si analiza foarte bine – dupa o pregatire temeinica – starea plantelor si ale animalelor, noi fiind situati într-o stare superioara si în afara lor. Am aflat din mass-media ca un câine a fost antrenat sa memoreze/raspunda la 1.000 de cuvinte sau semne, însa el nu-si poate da cu parerea, în profunzime, despre semenii sai.

Însa, pe om, nu-l putem analiza în întregime, noi însine facând parte din omenire. Ne poate însa vedea foarte bine starea cineva aflat deasupra si dinafara noastra. Si exista cineva, creatorul nostru. E bine sa stim cum ne vede el, creatorul, ce zice el despre noi.

Parerea noastra despre noi însine sau despre semeni nu este perfecta, precisa si corecta.
Cu privire la om, ora exacta si caracterizarea precisa o poate da si o da numai Dumnezeu. În Biblie aflam ce spune Dumnezeu despre noi. Privind prin lentila Bibliei putem si noi vedea ce vede Dumnezeu la om.

Daca e unul în Mare, gata-gata sa se inece, nu poate fi salvat decât de cineva mai în putere decât el.

La început de An Nou am citit primii psalmi si primele capitole din Proverbe.

Caci casa ei pogoara la moarte, si drumul ei duce la cei morti: nici unul care se duce la ea nu se mai întoarce, si nu mai gaseste cararile vietii.” (Proverbe, 2.18-19)

Spiritualizând metaforic vorbele lui Solomon, anterioare citatului nostru, prin care îsi povatuieste fiul sa urmeze calea întelepciunii si priceperii, am putea spune ca straina întelepciunii – mândria, minciuna, prostia sau nebunia – îsi are si ea casa ei. Noi putem construi si locui în casa întelepciunii , sau, dimpotriva, în casa strainei.

Apostolul Pavel (Coloseni, 2) scrie laodicenilor cât se poate de clar:

Vreau, în adevar, sa stiti cât de mare lupta duc pentru voi, pentru cei din Laodicea si pentru toti cei ce nu mi-au vazut fata în trup; pentru ca sa li se îmbarbateze inimile, sa fie uniti în dragoste, si sa capete toate bogatiile plinatatii de pricepere, ca sa cunoasca taina lui Dumnezeu Tatal, adica pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile întelepciunii si ale stiintei. Spun lucrul acesta, pentru ca nimeni sa nu va însele prin vorbiri amagitoare.

Sfântul ap. Pavel le scrie corintenilor (1 Corinteni 1.30-31) astfel:

El a fost facut de Dumnezeu pentru noi întelepciune, neprihanire, sfintire si rascumparare, pentru ca, dupa cum este scris: “Cine se lauda, sa se laude în Domnul.“.”

Revenind la citatul din Proverbe 2.18-19, marturisesc ca m-a cutremurat pericolul de moarte al omului care apuca pe calea strainei, Caci casa ei pogoara la moarte, si drumul ei duce la cei morti: nici unul care se duce la ea nu se mai întoarce, si nu mai gaseste cararile vietii. Cum? Acela, nu mai gaseste cararile vietii?! ….. Vai!

Slava Domnului, ca exista – e drept, singulara – o posibilitate de scapare. Interventia cuiva dinafara spatiului si al timpului în care traim. E vorba de Isus Hristos din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu.
Isus Hristos – daca venim la El, prin rugaciune sincera si prin credinta, în Numele Lui – El ne va ajuta si ne va scapa de neputinta în care traim. El ne-a si înlocuit în moarte când fusese rastignit pentru pacatele omenirii întregi. El este Mielul care ridica pacatele lumii! El ne elibereaza din starea de pacat.

Omul acesta se înfatiseaza înaintea voastra pe deplin sanatos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ati rastignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morti.” (Fapte 4)

Caci în El avem viata, miscarea si fiinta, dupa cum au zis si unii din poetii vostri: ,Suntem din neamul lui...’” (Fapte 17.28)

Când eram copii eram ajutati de parinti. Acum, ca oameni maturi, suntem copii ai lui Dumnezeu, Tatal nostru, deci El e cel care ne ajuta daca-l rugam. El poate sa ne calauzeasca, sa ne îndrume si sa ne ajute. Avem nevoie de întreg ajutorul lui în viata si umblarea noastra.

Isus Cristos a zis ucenicilor sai:

Despartiti de mine nu puteti face nimic. … Nu va las orfani, va trimit un Ajutor (numit si Sfatuitor, Mângâietor, Aparator, Paraclet, Avocat), pe Duhul Sfânt, care va lua din ce-i al Meu si va va descoperi. (cf.Ioan cap.14 si 15).

Mi s-a întâmplat de câteva ori sa cad în mrejele pacatului, care ne înfasoara atât de lesne, în apele tulburi si învolburate ale vietii. Prin puterile mele slabe, nu aveam cum sa ma salvez, n-aveam cum sa-mi gasesc scaparea si eliberarea. Nu ma putea salva nici un alt om. Decât Dumnezeu si Isus Hristos. Atunci am strigat insistent catre Dumnezeu, în Numele lui Isus, si, dupa un timp, prin credinta, am fost eliberat.
Multumesc lui Dumnezeu ca El aude când striga un nenorocit, când striga un om aflat în primejdie, în nevoie de Dumnezeu, El aude si vine de-l scapa. Glorie Domnului!

N-ai vrea si tu scump prieten sa apelezi la jutorul lui? Sa-ti vezi nevrednicia si neputinta de-a te ridica singur din cursa celui rau, din vicii si pacat!

Sunt totdeauna câtiva pasi de urmat. Apoi, dupa eliberare, Dumnezeu se asteapta sa ne gaseasca în Templu (Nu stiti ca voi sunteti templul Duhului Sfânt? Se asteapta sa avem si sa fim calauziti de Duhul Lui.)

Dupa aceea, Isus l-a gasit în Templu, si i-a zis: “Iata ca te-ai facut sanatos; de acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu ti se întâmple ceva mai rau.”

Sa nu mai avem aceeasi viata pacatoasa, ca sa nu ni se întâmple ceva mai rau, adica sa nu mai gasim har de iertare si pace. Sa avem o viata noua, curata.

Apostolul Pavel, în a doua sa epistola catre corinteni, mai aduce un spor de lumina:

Chiar daca as vrea sa ma laud, n-as fi nebun, caci as spune adevarul; dar ma feresc, ca sa n-aiba nimeni despre mine o parere mai înalta decât ce vede în mine, sau ce aude de la mine.
Si ca sa nu ma umflu de mândrie, din pricina stralucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un tepus în carne, un sol al Satanei, ca sa ma palmuiasca, si sa ma împiedice sa ma îngâmf.
De trei ori am rugat pe Domnul sa mi-l ia. Si El mi-a zis: “Harul Meu îti este de ajuns; caci puterea Mea în slabiciune este facuta desavârsita
.”
Deci ma voi lauda mult mai bucuros cu slabiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos sa ramâna în mine.
De aceea simt placere în slabiciuni, în defaimari, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorari, pentru Hristos; caci când sunt slab, atunci sunt tare.
” (2 Corinteni 12)

O minune: puterea atât de frageda a mugurului proaspat învinge si sparge scoarta cea mai tare si mai dura a unui arbore .” (Lucian Blaga)

Cu totii am citit sau cel putin am vazut o versiune sau doua a celebrului roman a lui Victor Hugo, Mizerabilii.
Jean Valjean, un tânar sarac, flamând, a furat o pâine sa-si astâmpere foamea. Prins si judecat este închis, într-un final, ca ocnas. Dupa mai multi ani, evadeaza si, dupa ce o multime de oameni si case refuza sa-i dea o bucata de pâine, ajunge în cele din urma în casa primitoare a episcopului Bienvenu – nume împrumutat si preschimbat în renume –, episcop care locuieste împreuna cu sora sa, Baptistine. Episcopul, plin de mila crestineasca traieste aidoma rolul bunului Samaritean. Îl aseaza pe ocnas la masa sa. Îi cere Baptistinei sa aduca mâncaruri bune si sa puna tacâmurile cele scumpe folosite la ocazii importante! Aceasta, din priviri îsi mustra fratele, însa preotul pluseaza si mai mult, ridicând permanent standardul bunatatii si a dragostei aratate. Jean Valjean, uimit, manânca cu pofta si contrariat de inima buna a preotului.
Dupa tinuta si starea lui Jean, Bienvenu stia ca acesta este un evadat cautat de politie, dar episcopul îi pune la dispozitie o camera si un pat bun pentru a se odihni peste noapte. Neobisnuit cu patul moale se trezeste în plina noapte, buimac, când – potrivit apucaturilor unui ocnas – pune mâna pe argintaria ochita în timpul mesei si se pierde în întunerecul noptii. Curând, însa, este prins de jandarmi, adus în fata domnului Bienvenu, care, la acuzatiile jandarmilor, îl declara nevinovat, mustrându-l pe Jean “– De ce nu ai luat si cele doua sfesnice de argint, doar ti le daruisem si pe ele?”

Jean Valjean paraseste din nou casa episcopului Bienvenu si mai contrariat de acesta data. Bunatatea exemplara a episcopului, inima sa larga la nevoile sale, disponibilitatea enorma si întelegerea profunda a crizei morale prin care trece Jean Valjean, îl determina treptat sa-si schimbe din temelii viata si gândirea. Se stabileste într-un mic oras, îsi schimba numle, în Madelaine, un nume cald si asezat, cum îi va fi de-acum si viata sa. Daca pâna la întâlnirea cu episcopul Bienvenu, fusese cumva egoist si fara busola, de-acum devine si el un munte de bunatate si întelepciune, asa cum vazuse la mentorul sau Benvenu, care l-a primit cu multa dragoste si empatie. Metaforic, Bienvenu îl prefigureaza pe Mântuitorul Isus, pe Dumnezeu însusi, care este plin de dragoste si întelepciune si de bunatate. Din iubire pentru om, El si-a jertfit Fiul.
Întâlnirea reala pe cale spirituala cu Dumnezeu sau cu oamenii schimbati de El, dupa tiparul Sau, e un har deosebit care va molipsi si viata noastra cum s-a întâmplat cu Jean Valjean.
Richard Wurmbrand spunea despre cineva ca avea o astfel de credinta care se lua ca si gripa!
Isus Hristos ridica pacatul nostru si neputintele noastre, El ne da la o parte valul care ne împiedeca ochi sa vedem realitatea spirituala în care traim. El e Acela care ne poate elibera din cursa celui Rau în care ne-am obisnuit sa traim. El ne ridica din starea de pacat si ne ajuta sa umblam frumos dupa voia Lui si voia noastra. Asa primim puterea care ne lipseste, eliberându-ne din lanturile pacatului în care traim, prin credinta în Dumnezeu.

Un lucru extraordinar: Dumnezeu nu oboseste iertând, implicându-se în viata noastra ratata, restaurând-o cu migala.
Vei spune, poate, ca nu ai nevoie de iertare! Dar numai iertarea aduce si schimbarea de care ai atâta nevoie si binecuvântarea vietii de acum si a celei vesnice.
De iertare avem nevoie. Pentru necredinta manifestata, pentru faptul ca nu am multumit pentru multele oportunitati oferite de Dumnezeu prin mila Sa: pâinea de pe masa, sanatatea daruita, serviciul, pensia, pentru familie. Suntem vinovati ca nu I-am multumit.
Curaj! Mai este înca har si speranta!
El spune tuturor Pe cel care vine la Mine, nu-l voi izgoni afara!

Glorie Domnului! Amin!