AUTOPSIA LUMII

Este o placere sa vorbesc despre poezia scrisa de Eugenia Taralunga, pentru ca este o poezie care nu seamana cu nimic din ce se scrie in momentul de fata, la noi. Am explicat odata ca avem nu zeci, ci sute de poeti buni care seamana intre ei. Si daca ai lua un poem dintr-o carte si l-ai include in alta carte, nimeni n-ar observa aceasta schimbare. Ai putea sa amesteci cartile tinerilor poeti ca pe cartile de joc si ti-ar fi greu sa  identifici autorii.

Despre Eugenia Taralunga nu se poate spune acest lucru; chiar o bucata de foaie dintr-o carte de-a ei daca as gasi-o pe jos, as spune imediat: asta e Eugenia Taralunga! Prin ce se remarca? Se remarca in primul rand printr-un fel de cruzime. Eu aveam o imagine a feminitatii probabil transferata din poezia lui Eminescu, imi imaginam femeia ca pe o Veronica Micle sau ca pe femeia generica din poezia lui Eminescu, asa, mladioasa, sfioasa, tacuta.

Eugenia Taralunga aduce in poezie o altfel de feminitate, o feminitate inflexibila, ironica, intransigenta, care are si o anumita cruzime in observarea lumii. Nu infrumuseteaza nimic, dar face totul interesant. Deci nu se afiliaza directiei mizerabiliste din poezia de astazi, nu coboara, nu injoseste ceea ce vede in jur, ci dezvaluie, are ceva necrutator. Ti se face si frica. Parca face autopsia lumii. Mie mi-e si teama, cand se uita prea patrunzator la mine, ca vede ce e in interiorul meu. Sau poate vede ce visuri secrete am. Sau poate vede ce fapte inavuabile am savarsit in ultima vreme. Are o privire patrunzatoare. Periculos de patrunzatoare. Bineinteles ca, din punct de vedere temperamental, nu semanam: eu sunt un sentimental, iar ea este o fiinta plina de cruzime, pe care mi-o inchipui cu bisturiul in mana.

Odata ne-a adus la „Romania literara” un eseu – care este magistral – si m-am bucurat ca l-am regasit in aceasta carte. Bine a facut ca l-a inclus in volumul ei de versuri! Un eseu foarte sarcastic despre modul cum se imbraca tinerele de astazi, in asa fel incat sa arate lumii tot ce au de oferit. Cu haine stranse, care fac vizibila fiecare parte a corpului, fiecare detaliu. Si le descrie – ea – cu un dispret suveran. Eu, citind eseul ei, in loc sa ma indignez, ma gandeam… visator… la acele fete pe care ea le trateaza satiric. Am citit intr-un alt registru ceea ce ea a scris, TOTUSI nu am putut sa nu recunosc ce bine erau scrise acele pagini. O caracteristica a ei este ca tot ceea ce scrie, scrie bine. Si cruzimea ei nu este una care seamana cu demistificarea, ci una care face lumea interesanta, repet, mereu vede dincolo de aparente, mereu merge la esenta lucrurilor.

Are ceva mefistofelic, este o fiinta primejdioasa. Vreau sa va citesc ca exemplu un poem de-al ei:

boabe de fier

crezusem ca or sa apara copiii ca buruienile
erau gravide cu toptanu’
tot una si una
ma gandeam ca trebuie pliviti copiii de zor, mai stii,
si cand acolo s a ivit altceva
moartea nu mai prididea

boom ul nu fusese al fetilor
ci al mastilor mortuare

boabele negre se rostogoleau in toate directiile
de zici ca era maduva de soc
unuia i a luat cateva luni boala
pana sa l ia de tot
altul a fost secerat din picioare
erau atat de multi
cat vedeai cu ochii
ai fi zis ca sunt gata morti
si doar aruncati ca niste manechine
spre masinile ucigase

Fac o remarca in paranteza: E bine sa existe o specializare – femei care sa iti asigure o mancare calda si femei care sa scrie.
–  (E.T.): …Si femei totale, cum a spus dl Mircea Petean.
–  (Alex. St.): Nu, nu totale, ci partiale.

Dupa aceea, o alta caracteristica a ei, in afara de cruzime, care am spus ca nu e o simpla cruzime, ci e o forma de a face lumea interesanta, de a patrunde dincolo de invelisul ei, este o inventivitate. Nu este previzibila; in fiecare poem inventeaza cu totul si cu totul altceva. Reinventeaza chiar modul de a scrie. Ceea ce e comun si face ca poezia ei sa fie recognoscibila este tocmai acest temperament, aceasta fire inventiva si voluntara, voluntar-inventiva.

Are, de exemplu, o lista imensa de denumiri ale unor parti componente – sau substante, sau glande – din corpul omenesc, iar acele denumiri au asociat numele celui care le-a descoperit. Sa vedeti ca, luate separat, sunt inofensive, dar cand incepe aceasta lista se creeaza o viziune apocaliptica. Nu pot sa citez toata lista, ca este imensa, plus ca unele dintre cuvinte nici nu stiu cum sa le pronunt. De exemplu:  „canalul lui Acquapendente, artera lui Adamkievicz, canalul lui Alcock, nucleul lui Ambodik”. Si asta in ordine alfabetica, pana la litera Z. Sunt sute de denumiri care descompun corpul omenesc intr-un mod spectaculos, il fac farame si abia la sfarsit el este recompus.

Vi-o recomand pe Eugenia Taralunga, pe autoare, este sigur ca nu va veti plictisi. Singura recomandare este ca aceia care sufera de inima sa n-o citeasca noaptea.

Alex STEFANESCU
(despre vol. Biu al Eugeniei Taralunga,
lansat la Targul de carte Gaudeamus,
21 nov. 2010)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s