Am aripi de vant uscate
Si priviri inlacrimate,
Am tacerea inlemnita
Si suflarea amortita.
Am in piept un dor prelung,
Pan’ la tine sa ajung
Si la apa ta de sange
Cu tot dorul sa pot plange
Pe cei ce i-ai dus cu tine
Inecati de cazacime,
Pe care-i mai tii in viata
Fara dreptul la speranta.
Nistrule, de ce ai fi?
Bine-ar fi de nu te-am sti
Decat apa curgatoare
Si nu rau ce faci hotare.
Nistrule, de ce esti frate
Cu Prutul care desparte
Doi copii de-acelasi neam,
Doua frunze de pe-un ram?
Sprijini harta hacuita
Si de dusmani stapanita,
Care nu vor sa-ntregeasca
Limba noastra romaneasca.
Nistrule, apa ta dulce,
Soarta unde ne-o va duce?
Si ce limba vor vorbi
Cei ce peste ani vor fi
Pe pamantu-nsangerat
Si atat de-nveninat,
Ca n-ai unde sa te misti
De atatia comunisti.
Nistrule, e vina ta
Ca ne-nghite secera,
Iar ciocanul ne tot bate
Si din fata, si din spate.
Rauri, de v-ati revarsa
Ca sa stergeti lacrima
Copilasilor ce vor
Sa invete limba lor.
Limba de care n-au parte,
Nu au scoala, nu au carte,
Insa au vami si hotare,
Sefi de stat si zile-amare.
Rauri, voi, ce despartiti
Si-napoi nu mai uniti,
Faca-vi-se apa vad,
Ca amarul sa mi-l scald.

Tatiana Scurtu-Munteanu