De cate ori te-ai trezit dimineata si ai sperat ca de azi totul va capata aspect de civilizatie? Tu, copil, tu adult…ai visat ca dispare necioplitul, ca se ofileste tufisul cu uratenie, ca strada ta va fi curata pentru ca si tu faci ceva pentru asta! Nu exista balconul Papal aici, ca sa ne strigam suprematia, insa multi ar vrea sa-l stapaneasca o clipa si sa invinga eticheta…Ai curajul sa te strigi in gura mare ca esti roman? Ai gasit vreodata suficiente cuvinte frumoase pe care sa le alaturi si sa compui cea mai frumoasa descriere pentru tara ta? Poti astazi sa treci peste paiul din ochiul vecinului, peste capra lui si sa afirmi ca impreuna sunteti doi oameni ce aveti norocul sa traiti in Romania? Noroc ce sa-ti ofere privilegii spirituale, castiguri de energie vitala, placeri ale atingerii solului tarii tale. Nu se poate naste intr-o clipa mandria, se dezvolta si se intretine. Cu sperante hranite cu realitati, cu certitudini nascute din munca in echipa, cu respect catre toti si toate.
Ce-ti doresc azi tie, a mea Romanie?
Sa ma lasi sa cuget si sa-mi dai un zambet,
Sa-mi dai pas cu urma, sa-mi spui vorba buna,
Sa nu uiti de suflet, sa m-alungi in planset,
Sa-mi arati o cale, departe de vale
Sa ma-mpingi sa caut…
Voi gasi o cale, departe de vale,
Voi iubi cu suflet, fara strop de planset,
Voi lua pas cu urma, spune-oi vorba buna,
Voi avea doar zambet, izvorat din cuget!
Raluca Neniu