Nicholas Buda

Intr-o Europa multinationala, multipartita si multiculturala, procesul  esuat, recunoscut, al Germaniei de a se armoniza multicultural, este o lectie din experienta careia trebuie sa invatam  pentru a nu repeta greselile trecutului. Nu cu mult timp in urma, cancelarul german Angela Merkel declara public acest lucru, cu ocazia intalnirii de la Postdam, cu liderii din aripa conservatoare tanara a Uniunii Democrate Crestine. Prestigiosul ziar Allgemeine Zeitung, in pagina de stiri din data de 16 octombrie, titra o parte din declaratia cancelarului german astfel: „Sie stellte sich hinter die Kritik von CSU-Chef Horst Seehofer an der multikulturellen Gesellschaft: Dieser Ansatz sei absolut gescheitert! Man müsse Migranten nicht nur fördern, sondern auch fordern!”. („Ea a stat stat in spatele criticii lui Horst Seehofer, seful CSU, adresata societatii multiculturale: aceasta abordare a esuat complet! Cineva trebuie nu numai sa-i incurajeze pe emigranti, dar de asemenea sa si pretinda”!). Fara indoiala ca aceasta nereusita se datoreaza, asa cum mentiona si presedintele-ministru al Bavariei, Horst Seehofer, conceptului politic german: doar o cultura dominanta germana, nu una multiculturala! Aceste declaratii facute, la cel mai inalt nivel, de catre leaderii politici germani aflati in fruntea guvernului federal, sunt pe cat de directe pe atat de socante, fiind elaborate fara menajamente, sau – as zice eu, fara delicatetea politica obisnuita – starnind o avalansa de reactii contradictorii.
Intr-un efort de disperare, care devine din ce in ce mai vizibil, Germania renunta la politica de favorizare a etniilor conlocuitoare, de pe teritoriul sau federal, aplicand in schimb conceptul dominant al culturii germane – tactica neactivata, oficial, pana acum, binestiindu-se mostenirea germana, a politicii rasiale, de dupa cel de al Doilea Raboi Mondial, care a costat milioane de vieti omenesti -. Irascibilitatea sociala a cetatenilor germani, nemultumiti de modul in care imigrantii devin din ce in ce mai numerosi si pe lista caselor de ajutor social, a ajuns la limita de sus. Cancelarul german nu a facut decat sa proclame public acest lucru, incercand o alianta ad extremis cu masele de votanti.
De unde vine aceasta sensibilitate majora a Germaniei? Este intrebarea la care a cautat sa raspunda si analistul politic George Friedman, de la revista politica „Stratfor Global Intelligence”. in viziunea acestuia, problemele care stau la baza esecului multiculturalismului german, isi au radacinile in conditiile de viata extrem de grele, pe care le-au intampinat cetatenii germani, imediat dupa terminarea razboiului. Societatea postbelica germana s-a trezit, dintr-odata, lipsita de forta de munca, cel putin din doua motive: o conjunctura sociala multipla, cauzata de moartea a unui numar extrem de mare de germani si aparitia lagarelor sovietice cu prizonieri de razboi. Al doilea motiv poate fi gasit in miracolul renasterii economice al Germaniei industriale din anii 50. Motivele explicate de analistul politic par foarte pertinente, daca luam in considerare strategia socio-economica a Germaniei, din anii 50 si urmatorii: forta de munca necesara vastului proces de reabilitare economica fiind compensata prin admiterea etnicilor germani, veniti din tarile blocul comunist al Europei de est si de sud-est. Odata cu cresterea cerintei pentru forta de munca necalificata a pietei interne, Germania si-a extins tratativele de recrutare a muncitorilor si in tari ca Italia (1955), Grecia (1960), Turcia (1961) si Iugoslavia (1968). Efectul imediat al acestei strategii s-a resimtit in cresterea substantiala a profitului economic si implicit al nivelului de trai, preconizandu-se un viitor prosper natiunii germane si un drum ascedent, spre o suprematie economica europeana. Efectul secundar, cauzat de influxul masiv de muncitori temporari, nu s-a simtit la inceput. A gravitat pe o traiectorie oscilatorie incerta, fara a crea probleme atat pe plan socio-cultural cat si politico-administrativ. S-a crezut la inceput ca acesti muncitori necalificati, vor fi prezenti doar temporar si, odata cu incetarea contractului de munca, se vor intoarce in tarile lor de origine – lucru perfect demonstrat de muncitorii spanioli, portughezi si italieni. Cu toate acestea, foarte multi muncitori din Europa de est si mai ales din Turcia, nu am mai parasit Germania, continuand sa beneficieze de statutul de „Gastarbeiter” (muncitor vizitator).
Primele semne ale unei suprasaturatii a fortei de munca s-au facut simtite odata cu scaderea economica din anul 1966, accentuandu-se in recesiunea economica de dupa socul petrolului din anul 1973. Clatinata de aceste perturbari interne, Germania s-a vazut in fata unor mase largi de muncitori necalificati, carora nu mai avea sa le ofere locuri de munca. Nemultumirile si protestele sociale ale imigrantilor s-au intensificat odata cu intrarea in vigoare a legii „Anwerbestopp” (oprirea recrutarii fortei de munca), din anul 1973. Daca la exodul muncitorilor spanioli, italieni si portughezi – atrasi de avantul miracolului economic din tarile lor -, societatea germana a asistat fara sa se implice, odata cu trezirea la realitate, in fata unui numar impresionant de etnici turci musulmani, s-au facut simtite si primele luari de pozitie. Astfel, visul de suprematie economica germana a dat nastere unor cosmaruri sociale de mari proportii, Germania neavand alta solutie decat sa se confrunte, in mod direct, cu acestea.
Mostenitori ai sangelui prusac, germanii nu au dorit si nu doresc – in marea lor majoritate –  ca imigrantii sa devina o parte din tara lor, de aceea au aplicat, tacit, o politica de izolare a acestora. Obligat insa de conjunctura istorica a anilor 80, cand numarul turcilor musulmani a atins cote alarmante, (astazi sunt estimate cca 3,5 milioane de etnici turci in Germania), guvernul federal a propus solutia instaurarii multiculturalismului sau „Multikulti”. Neagreat la inceput, multiculturalismul era de fapt un concept nou, liberal, care conferea imigrantilor un troc: pastrati cultura voastra DAR jurati loialitate statului german! Istoria a demonstrat ca solutia nu a fost viabila… doarece a murit inca de la nastere. Da, imigrantii turci si-au pastrat limba, cultura, obiceiurile si religia, dar nu s-au incadrat in portretistica sociala germana, formandu-si landurile lor, adevarate conglomerate sociale separate de restul societatii germane, un fel de teritoriu turc in teritoriul german. S-a ajuns astfel ca un numar impresionant de imigranti turci sa nu vorbeasca limba germana si – prin definitie – sa nu impartaseasca valorile culturale germane si europene.
Inteligenta conceptului de multiculturalism, gandita de guvernul de la Bonn atunci, se baza pe  faptul ca respectand diverstitatea imigrantilor, se va putea cumpara loialitatea acestora. Scenariul nu a fost urmat asa cum fusese planuit: pe de o parte, cetatenii germani nu numai ca nu au dorit, dar nici nu au stiut cum sa asimileze cultural, lingvistic si religios, iar pe de alta parte, etnicii turci au profitat de lejeritatea oferita, preferand secluziunea.
Declaratile cancelarului german devin astfel indreptatite, dar cu asumarea unui esec national, caruia ii suntem, cu totii, martori. Angela Merkel, fie ca isi asuma o responsabilitate politica enorma – fara precedent in istoria moderna a Germaniei – fie ca aplica regulile unui joc politic inteligent, devine o noua „Doamna de fier” a Europei. in continuarea declaratiei sale, cancelarul mai spunea: „ne simtim legati de imaginea crestina a umanitatii, care ne defineste. Cei care nu accepta aceasta, sunt intr-un loc gresit aici.” in situatia politica europeana actuala, este, daca nu imposibil, cel putin foarte improbabil, ca Germania sa isi reconsidere pozitia oficiala cu privire la multiculturalism, in acelasi timp cu validarea principiului de natiune germana!  Odata ce principiul natiunii exista, tot asa exista si ideea de interes national. Odata ce intresul national exista si primeaza, Germania exista, in contextul Uniunii Europene, numai prin ceea ce Goethe a numit „afinitate electiva” (in nuvela „Die Wahlverwandtschaft”, Tübingen, 1809). Ceea ce in mijlocul Razboiului Rece a fost o certitudine, devine acum o optiune. Iar daca Europa devine o optiune pentru Germania, atunci  nu numai ca Germania a reintrat in istorie, dar luand in considerare si ca este leaderul puterilor economice europene, istoria Europei incepe inca odata, din nou.