Vedem adesea tablouri intitulate „Omagiu lui”. De regula, urmeaza numele unui maestru, in orice caz a unui artist de mare notorietate. Presupunem imediat ca este vorba de o marturie speciala de stima si respect, expresia publica a admiratiei pentru creatia acestuia.

De cele mai multe ori, tabloul in cauza este o lucrare creativa care imita o alta lucrare,
bine cunoscuta de marele public. Cel care picteaza „omagiul” repeta o compozitie sau foloseste elemente de stil in maniera modelului. Uneori, rezultatul este o parodie pentru ca exagereaza  anumite caracteristici tipice. Este loc, deci, de unele aluzii umoristice sau ironice, putem vorbi de asa numitele sarje amicale, chiar daca distanta in timp si notorietate se pastreaza.

Probabil ca cea mai parodiata opera picturala este Gioconda, Mona Lisa lui da Vinci. Am vazut-o cu mustati, cu ochelari, strambindu-se, plingind, cu burka sau mancand…

Nu intotdeauna de bun gust… E indoielnic ca maestrul din Renastere ar fi fost incintat de acest gen de omagii. Mi-a placut insa replica lui Botero care, in stilul sau binecunoscut, ne ofera o Mona Lisa supraponderala, dar cumsecade si simpatica. Picasso a fost  „omagiat” foarte frecvent, dar chiar el insusi a pictat o serie de replici la operele unor impresionisti, pastrind esenta compozitiei, dar contorsionind figurile pina dincolo de granitele grotescului.

Artistul care semneaza un omagiu va cauta, in linii mari, sa sugereze propria lume, propriile legi creative, respectind un sistem nealterat al narativului pe care il va reduce la esenta. Rezultatul trebuie sa angajeze imaginatia privitorului in actul de receptare. Aceasta in intentia fireasca de a confirma si specificitatea artei sale. El se va stradui sa transfigureze in spirit novator arta „modelului” (maestrului), rezultatul urmind sa fie o simbioza.

In fapt, este dificil sa reproduci lucrarile altui pictor pentru ca la baza lor sta ideia,  trairea si pasiunea acestuia. Chiar daca tehnic e posibil. De acea, ar trebui sa ne aflam in fata unor formule reluate, a unor idei usor prelucrate, a spiritualitatii respectate. Aceste lucrari demonstreaza admiratie, exprima entuziasm sau, poate, nostalgie.

Incerc sa ilustrez subiectul cu o lucrare a lui Picasso dupa „Dejunul in iarba” a lui Manet, cu un omagiu al lui Eduard Grossman lui Picasso, cu cel al lui Miriam Cojocaru la „Bar in Follies-Bergere”, cu o replica a lui Vladimir Strihan la „Pasarile” lui Braque si cu tabloul lui Fernando Botero de care am pomenit.

Dr. Dorel SCHOR
septembrie 2010