„Rege Nemuritor al Erelor, Doamne Iisuse Christoase, Dumnezeul și Mântuitorul nostru, aplecând capetele noastre înaintea Ta, Rege al Universului, recunoaștem stăpânirea Ta peste Polonia, peste cei care trăiesc în patria noastră și prin toată lumea. Dorind să ne închinăm majestăţii puterii și gloriei Tale, cu mare credinţă și iubire, strigăm: Guvernează-ne Hristoase!”
Acestea au fost cuvintele rostite recent într-una din bisericile reprezentative din Polonia, în prezenţa președintelui Andrei Duda. Alături de liderul polon, mii de credincioși s-au adunat să serbeze proclamarea lui Iisus ca rege al Poloniei.
Ceremonia a avut loc la Biserica Milostivirii Divine și a coincis cu sfârșitul Jubileului Anului Îndurării în Biserica Catolică și cu cea de-a 1050-a aniversare a creștinismului polonez.
Acest act are la bază învăţătura papei Pius al XI-lea, care, în enciclica sa Quas Primas, sublinia necesitatea ca în timpurile noastre „Isus Hristos să împărăţească”.
(sursa)
_________________________________
Ne întrebăm DE CE suspușii români au alte priorități și preocupări.
Să ne rugăm pentru ca și ei, românii înălțați în dregătoriile ROMÂNIEI, să recunoască pe Regele Nemuritor al Erelor, pe Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Christos! Amin.
Reblogged this on ARMONIA MAGAZINE – USA.