„Zece douăzeci”, de Iulia Haș – romanul unui prezent continuu

Dragă Iulia,

Știu despre mine că iubesc un om, fără să-l fi văzut vreodată. Știu că iubesc o carte, fără s-o fi deschis vreodată. Nu mă întreba cum. Dar e și cazul cărții tale… romanul unui zbor la Zece douăzeci”, apărut la Editura Curs, Cluj-Napoca, în 2021. De ce nu mă miră prezența versurilor bacoviene care se așază ca o tămăduire la începutul narațiunii tale, în capitolul al treilea Să fie adio?: Mai spune s-aducă și ceaiul,/ Și vino și tu mai aproape –/ Citește-mi ceva de la poluri,/ Și ningă… zăpada ne-ngroape.? De ce e Bacovia atât de palpabil în răscrucea acestor simțiri, a acestor cuvinte? Aș vrea să răzuiesc acum din simbolismul liricii sale tema care te-a pironit în genunchii acestei cărți și să-ți las doar muzicalitatea unor frumoase amintiri.

Continue reading “„Zece douăzeci”, de Iulia Haș – romanul unui prezent continuu”