Tag: viata

8 MARTIE-SARBATOAREA DARULUI VIETII

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

FRUMOASA LUNA MARTIE

-poemul naturii-

A sosit luna martie si zapada care inca acopera pamantul luat in stapanire ca in plina iarna canadiana, nu poate acoperi si starea de spirit izvorata din tainitele firii, acolo unde se pregateste o noua viata a lumii vegetale.
Orice infatisare ar avea luna martie, cu zapada sau fara, ea ramane una dintre cele mai frumoase luni ale anului, in primul rand ca o luna a promisiunilor de mari frumuseti ale lumii inconjuratoare si ale trairilor noastre. Martie ne zambeste chiar din prima zi cu martisorul in care se impletesc prin simbolul snurului, albul puritatii, cu rosul, simbolul dragostei pana la jertfa. Batranii nostri au mai numit aceasta luna si Martisor. Urmeaza apoi zilele Babei prin care incercam sa intrezarim cum ni se vor implini dorintele in acest an. Dar, cea mai frumoasa zi a acestei luni, ramane 8 Martie. E ziua in care tumultul florilor se asociaza cu chipul femeii, al frumusetii si misterului feminin, al nesecatului sentiment matern, inchinat bunicilor sau surorilor care ne-au inflorit viata si care trezesc in noi ganduri si sentimente ce ne inalta intr-o alta ordine, cea a curateniei si frumusetii sufletesti.
Imaginea femeii se contopeste adesea cu cea a iubirii. Fiecare din noi avem nevoie de atingerea blanda si buna, plina de caldura a femeii inzestrata de Dumnezeu cu caldura iubirii. Ea este implinirea in viata prin iubire si daruire. Fiecare femeie poarta in ea visul de dragoste care nu se stinge niciodata. Daruind, femeia este si ea insetata de gesturi de tandrete si de mangaieri izvorate din dragoste care sunt esenta vietii de familie si fara de care viata nu ar mai avea nici un farmec.
Ca si celelalte surori cu care intruchipeaza primavara, aprilie si mai, martie este o luna inchinata iubirii si al altor multe frumuseti.
In martie, lumina soarelui mai limpede, mai blanda, mai calda nu se poate sa nu ne poarte prin lumea de frumuseti a copilariei ce-o purtam cu noi. Ne imbranceste in zona de viata cand ne sfaraiau calcaiele alergand dupa gandacei sa-i prindem si sa-i facem avioane, cand descantam gargaritele cu dar de a prevesti viitorul fetelor, cand ne jucam cu mieluseii si ascultam fascinati cucul din varful nucului, numarand anii pe care ii avem de trait. Lumina asta calda ne trimite cu gandul la casa parinteasca sau cea a bunicilor peste care se imprastia generoasa in oricare rasarit de soare in cantatul de ziua al cocosilor. Se strecoara ca prin vis ganduri si infiorari, fara sa stim cum, la imaginile din trecut, spre urzicile si stevia abia rasarite pe langa gardul din fundul gradinii, parca simtim iarasi mireasma vazduhului raspandita de horbota florilor, mirosul de curatenie al varului cu care se spoiau casele, gardurile, pomii, podetele, parca vedem curtea plina de miscare, de zumzet de albine, de cotcodacitul pasarilor,
Fiorii renasterii naturii ne amintesc si de primii fiori treziti de chipul indragit in taina in anii adolescentei, de surasul cald pe buze, de inganarea soaptelor nespuse, de freamatul respiratiei intretaiate, de lumina si caldura ochilor, de farmecul graitor al tacerilor si al stragerilor de mana.

Dar martie este darnic cu toate etapele de varsta ale omului in care toarna limpezimi de soare ce ne fac mai tineri si ne aduc in atmosfera o stare de efervescenta si o dulce nebunie.
Tineretilor le canta imnuri inaltatoare in cadenta iubirii, le inspira poezii si le pune aripi viselor in zbor inalt, le toarna in vene clocot viu, gata sa dea pe rascoale.
In anii deplinei maturitati si mai apoi, in anii senectutii, martie aduce intelesuri noi faptelor simple de viata, pe langa care am trecut fara sa le bagam in seama. Descoperim cu bucurie ca totul pare nou in jurul nostru, asa cum nu le-am mai vazut niciodata, si spre mirarea noastra, chiar noi insine descoperim ca suntem altfel. Alte intelesuri capata urzeala vietii, altfel intelegem cum creste firul ierbii, cum se desface floarea, altfel simtim mirosul verdelui crud al ierbii, altul este intelesul glasului pasarelelor, iar noaptea parca ne este mai limpede muzica stelelor. Cu cat inaintam in varsta, cu atat mai mult se aduna, se incarca de semnificatii noi tainele naturii, se strecoara altfel in intreaga fiinta zvonul sosirii primaverii.
Pentru ca Marta nu lipseste din post, cum e o vorba din batrani, ea este cea care incepe pregatirile pentru intampinarea marii sarbatori a primaverii, Invierea Domnului nostru Isus Hristos. Ne pregateste pentru aceasta mare taina a lui Dumnezeu turnand in noi picuri de sfintenie. In postul mare ne da o dezlegare la peste de Blagovestenie cum se zice in popor, sau Buna Vestire cum e numita in calendarul ortodox, pe 25 ale lunii, iar in zilele urmatoare se pregateste sa dea stafeta lunii florilor, lasandu-ne amintirea unor tulburatoare trairi.
XXX
Scriind acum despre frumusetile lunii martie, m-am oprit vazand cum am reinviat icoane din trecut. Ma supara sacaitoarea intrebare: nu cumva starui prea mult, aflandu-ma in randul celor care de-a lungul timpului au tot spus: ehei, pe vremea mea ce frumos a fost, acum s-au stricat toate acele rosturi ale vietii si a apus farmecul de atunci. Oricum as lua-o, tot nu-mi vine la mana sa scriu in loc de cantecul cucului din nuc, despre zbieretele manelelor, in loc de zburdalnicia mieilor, despre zburdalnicia cailor putere ai masinilor de tot felul, oricat de frumoase si de scumpe ar fi, fiindca dau buzna peste linistea oamenilor. Stiu ca sunt foarte necesare si nu mai putem renunta la ele, dar nu apartin si sufletului. Mielutii, fie numai ca amintire, si tot imi mangaie inima mai mult decat vajaitul unei masini. Inghit cu greu mizeriile verbale aruncate in fata femeii care a ramas in mintea mea tot cea careia sa-i inchini inaltatoare cuvinte. Sunt unele mai aprige si mai rele de gura? Ele nu s-au nascut asa. Trebuie sa indreptam nedreptatile care le-au adus in pragul disperarii. In gand, eu tot le mangai obrajii pe care s-a scurs amarul lacrimilor. Sa ma fac ca nu simt inhalarea aerului poluat al marelor orase? Sa imi placa Balul Martisorului din Bucuresti in care cuvantul de ordine este luxul si extravaganta?
Si atunci sa nu mai scriu ca sa nu mai aud: “iar ai scris ca pe vremea lui Alecsandri?”
N-am alta cale si daca, descriind starile de euforie ce ne cuprind in zilele de primavara se strecoara si cate un “mielusel” mi-ar placea sa nu il goniti si sa-l luati in brate cu candoarea pe care ne-a daruit-o Creatorul cand ne-a adus pe lume. Sa ne lasam in voia firii, sa renastem o data cu primavara, sa inflorim o data cu florile, sa nu ratam sansa noastra de a spera la un nou inceput si sa nu uitam ca luna martie ne indeamna la trairea atator frumuseti.
ELENA BUICA,
3 MARTIE 2011

Despre adevarata rugaciune, care nu trebuie sa se sfarseasca niciodata

On By nelursIn InterviewLeave a comment

Din seria: Mari Duhovnici Romani contemporani aflati dincolo de granitele tarii…
Interviu cu Parintele Arhimandrit Roman Braga din S.U.A. realizat de Stelian Gombos

Parintele Arhimandrit Roman Braga este un calugar ortodox roman, deosebit de oricare alt monah, pentru simplul fapt ca n-a trait viata calugareasca intr-un schit sau manastire si nici nu a cunoscut alta chilie decat celula inchisorilor comuniste, dar mai ales „camara cea de sus a inimii”! Iar daca monahismul inseamna trairea in Hristos, Parintele Roman a trait-o din plin pe parcursul intregii sale vieti, datorita smereniei, evlaviei si iubirii de Dumnezeu care l-a stapanit intotdeauna, calitati si virtuti pe care le-a dobandit atat din familie, cat mai ales de la calugarii din Manastirea Condrita, din nordul Basarabiei, in vecinatatea careia s-a nascut la 2 aprilie 1922 si, tot aici, a crescut. Ulterior a fost vietuitor al Manastirii Caldarusani, iar apoi elev seminarist la Manastirea Cernica de langa Bucuresti, unde a fost, permanent, aproape de Sfantul Ierarh Calinic – Ocrotitorul spiritual al manastirii – care adaposteste sfintele sale moaste.
Dupa desfiintarea acestei scoli, este transferat la Seminarul Central din Bucuresti, iar ultimul an il va urma la Seminarul Teologic din Chisinau. Intorcandu-se in Bucuresti, intre anii 1943-1947 urmeaza atat cursurile Facultatii de Litere si Filosofie, cat si cele ale Institutului Teologic.
In anul 1948 este arestat pe motivul ca ar fi ajutat un legionar. Trimis la Pitesti, trece prin toata teroarea „reeducarii”, dar in intunericul celulei afla lumina vorbirii si impacarii cu Dumnezeu. De la Pitesti, este trimis in lagarele de la „Canal”. Acolo il intalneste pe calugarul Evghenie Hulea – o figura de pateric, conform marturiei Parintelui Roman, care l-a determinat sa intre definitiv in monahism. Este eliberat in anul 1954, dar i s-a impus domiciliu fortat in Bucuresti. Totusi, in aceste conditii, merge pe ascuns la Iasi, unde Mitropolitul Sebastian Rusan al Moldovei il calugareste si il hirotoneste diacon, aici – la Catedrala Mitropolitana – facand buna misiune, mai ales cu tinerii.
In anul 1959 este arestat din nou, anchetat timp de un an, aducandu-i-se invinuiri inchipuite, pentru ca pana la urma sa fie incadrat in lotul grupului „Rugul aprins” de la Manastirea Antim – unde a fost coleg, in anii studentiei, cu Parintii Sofian Boghiu, Petroniu Tanase, Nicolae Bordasiu si cu Mitropolitul Antonie Plamadeala al Ardealului. Au urmat inchisoarea Jilava, colonia de munca Balta Brailei, lagarele din Delta Dunarii, cu suferinte grele, dar in acelasi timp cu o companie de elita: Parintii Benedict Ghius, Grigorie Babus, Sofian Boghiu, Dosoftei Moraru, Tit Moldovan, Felix Dubneac, vestitul profesor Tudor Popescu, omul de cultura Petre Pandrea si altii. Condamnat la 18 ani de temnita grea, lucreaza pana in anul 1964, cand, la 31 iulie, este eliberat, cu prilejul gratierii generale a detinutilor politici.
De acum inainte, incepe lungul pelerinaj al ierodiaconului Roman Braga prin toata tara, cunoscut fiind de toti dar si izgonit fiind de catre toti, din cauza faptului ca „avea tinicheaua de coada!”…
De aici nu urmeaza, totusi, ca toti „inspectorii” de la Culte erau calai. Asa se face ca tot in anul 1964, Dumnezeu il scoate in cale pe unul din cei „buni”, care-i da Episcopului Oradiei – Valerian Zaharia – aprobarea de a-l hirotoni in treapta de preot, eveniment ce are loc, cu binecuvantarea lui Dumnezeu, in anul 1965.
La 1 ianuarie anul 1985, este instalat ca preot la Negresti – Oas, unde a inceput o intensa activitate pastoral-misionara si catehetica, duminica la vecernie – cu copiii si tineretul, asa incat osenii il inconjurau cu dragoste, ba chiar si securistii nu indrazneau sa intervina pe fata, de teama credinciosilor. Apoi l-au mutat silit, intr-o noapte, in localitatea Sarbi – Bihor, iar ulterior, adica in anul 1968, a fost chemat la Patriarhie si trimis ca misionar in Brazilia. In anul 1972, episcopul romanilor din S.U.A. – Valerian Trifa – il cheama la Vatra, unde isi desfasoara activitatea ca staret si duhovnic al Manastirii „Inaltarea Domnului”, iar cu anul 1988 se retrage la Manastirea „Adormirea Maicii Domnului” din Rives Junction, Michigan, SUA.
In toate acestea insa nu a fost scos in evidenta decat primul strat al vietii Parintelui Roman. Miezul (ei) duhovnicesc trebuie cautat in anii formarii sale spirituale la manastirea copilariei sale din Condrita Basarabiei, apoi in anii formarii sale intelectuale la seminariile si la cele doua prestigioase scoli superioare bucurestene, in anii studentiei sale petrecuti, alaturi de elita intelectualitatii crestine romanesti care facea parte din gruparea „Rugului Aprins” dar, mai cu seama, in perioada modelarii si desavarsirii sale duhovnicesti de catre mentorul sau spiritual – calugarul Evghenie de la „Canal”.
Orice cinste omeneasca i s-ar acorda parintelui pentru duhovnicia sfintiei sale, ar suna ciudat, deoarece viata sa jertfita in intregime lui Dumnezeu nu o poate cinsti decat binecuvantarea Celui Caruia i s-a jertfit.
Este vrednica de lauda aceasta viata si activitate. Datorita acestor oameni minunati, spiritualitatea crestina a rezistat. Noi, cei de astazi, luati cu problemele si greutatile cu care ne confruntam, nu realizam suficient si bine cat de importanta a fost marturisirea ce au facut-o ei pentru Iisus Hristos.
Mi se pare ca pentru generatiile tinere, care nu au trait ororile comunismului, aceste marturii nu spun mare lucru. Noi suntem convinsi ca, daca mai avem astazi o spiritualitate serioasa, o avem datorita acestor batrani cuminti si minunati, din care categorie face parte si Parintele Arhimandrit Roman Braga. Si pentru a ne folosi, din punct de vedere duhovnicesc, de invatatura Parintelui Roman, am purces, cu a sa invoiala, dragoste si binecuvantare la realizarea unui interviu de suflet, pentru care ii multumesc in mod deosebit.
Asadar, parcurgand viata, opera, activitatea si biografia acestui parinte imbunatatit constat, cu uimire si admiratie, taria de caracter si verticalitatea cu care a fost inzestrat acest contemporan al nostru, in fata caruia noi nu suntem altceva decat niste oameni supusi vremurilor acestui veac.

Preacuvioase Parinte Arhimandrit Roman Braga, astazi propaganda in favoarea normalizarii anumitor pacate si patimi are consecinte si efecte profund negative asupra vietii sufletesti si spirituale a tinerilor, mai mult chiar decat propaganda ateismului din timpul regimului comunist. Ce masuri si solutii credeti ca ar trebui luate si adoptate pentru ca numarul victimelor asanumitei democratii sa fie cat mai mic, cat mai scazut?

Intrebarea este interesanta si mi-a mai fost pusa si cu alte ocazii, si ca si atunci va raspund si dumneavoastra acum, ca ar trebui sa intrebati guvernul statului (in cadrul caruia lucrati si dumneavoastra) de lucrul acesta. Sa stiti ca tinerii nu sunt vinovati cu nimic ca traiesc in aceasta civilizatie si cultura decadenta. Sa nu credeti cumva ca epoca pe care o traim noi acum este foarte diferita fata de alte timpuri din istoria crestinismului si ca ceilalti au fost privilegiati, bucurosi si norocosi ca au trait in alta epoca, iar noi suntem foarte nenorociti ca traim acum, in aceste vremuri. Ce pot spune eu este sa nu asteptati nimic concret de la scoli. Eu traiesc, dupa cum bine stiti, intr-o tara in care oamenii isi educa copiii acasa, pana la intrarea in facultate. Bineinteles ca regimul permite sa se dea numai examenele, fara ca profesorul sa-l vada pe copil la cursuri in timpul anului scolar. In America, foarte multi se feresc de scolile publice. In statul Michigan, unde locuiesc eu, un sfert din copii nu se duc la scoala, pana la studiile superioare, universitare. Cine ii poate invata mai mult si mai bine pe copii si cine este mai mult interesat de morala lor decat parintii, bineinteles, daca ei sunt niste oameni responsabili. Nu stiu, nu am auzit ca in Romania sa fie oficializat acest sistem de homeschooling, adica scolarizare la domiciliu, acasa.
Stiati ca in Statele Unite ale Americii exista o asociatie de tineri care s-au jurat sa fie virgini pana la casatoria lor? Ei poarta o insigna pe care scrie: only my wife sau only my husband (adica numai sotia mea sau numai sotul meu). Sunt bine organizati, organizeaza conferinte si dansuri ori diferite spectacole si actiuni dar sunt oameni care vor sa arate si sa demonstreze ca omul nu este un animal si ca se poate trai in abstinenta si infranare.
In alta ordine de idei, daca un copil este crescut si educat sa spuna nu raului, va reusi sa depaseasca obstacolele spirituale si ispitele de acum. Desigur ca tensiunea si presiunea este mare, insa constrangerea diavolului a fost mare intotdeauna. Tanarul trebuie invatat sa nu doreasca ce are celalalt, adica sa nu ravneasca la bunurile aproapelui sau. Colegul si-a luat masina, vreau si eu una, cel putin la fel, celalalt are un anumit computer, vreau si eu unul, cel putin ca acela. Ei, felul acesta de gandire sa stiti ca il distruge pe om, cultivandu-i invidia si egoismul. Trebuie ca tanarul sa aiba puterea sufleteasca si taria de caracter sa spuna nu. Cui? Nu pacatului pe care-l vede pe strada, ci sa-si spuna nu chiar lui insusi. Caci este mult mai greu sa-ti spui nu tie insuti, pacatelor tale, patimilor tale, dorintelor tale egoiste si posesive. Aceasta este educatia care trebuie facuta. Ea nu s-a facut niciodata in scoala. Pe asta o fac parintii acasa. Nu-i impui si nu-i torni pe gat predici, fiindca toti s-au saturat de predici, discursuri si toate de felul acesta. Ci il iei de mana si il duci la biserica, tu saruti icoana, o saruta si el, il duci la spovedanie si impartasanie, te spovedesti si impartasesti tu si atunci va face si el la fel.

Daca ai prezenta lui Dumnezeu in tine, atunci esti intr-o stare de rugaciune. Atunci omul devine rugaciune

Preacuvioase Parinte Arhimandrit, ce sa facem ca sa-L iubim pe Dumnezeu mai mult, ca sa-L simtim mai aproape de noi?

Trebuie sa vorbim permanent cu El. Trebuie sa-L simti pe Dumnezeu in tine, nu in afara ta, in exterior, ci in interior, in inima ta, caci inima noastra este nelimitata, infinita deoarece in ea se salasluieste Iisus Hristos, incepand de la botez. O persoana are niste dimensiuni infinite ale personalitatii sale; in adanc, in profunzime, fara limita, cu alte cuvinte persoana umana este vesnica. In adancul acesta din noi exista Dumnezeu, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel de multe ori ca „voi sunteti biserica Dumnezeului Celui Viu”. Deci sa nu deturnam ori directionam rugaciunea noastra catre un colt ori intr-un colt, fiindca Dumnezeu nu este material ori spatial ca sa-L pui intr-un colt si sa spui: acolo este Dumnezeu! Coboara-te in tine si adreseaza rugaciunea in inima ta lui Dumnezeu si vei simti prezenta Lui!
Sa stiti ca dialogul, convorbirea cu Dumnezeu iti produce si aduce sentimentul si simtirea aceasta, a prezentei lui Dumnezeu. Spune-I lui Dumnezeu cand ti-e foame, cand ti-e sete, spune-I lui ca te duci la Bucuresti ori la Oradea, unde ai treaba, spune-i Lui ceva pe drum, arata-I lui Dumnezeu ce frumos este peisajul, ce frumoase sunt florile sau natura. Vorbeste cu Dumnezeu de toate si despre toate. Doamne, ce sa fac, cum sa fac? Uite, trebuie sa fac asta si asta; mi-e foame, ma duc sa mananc o bucatica de paine ori sa beau un pahar cu apa… Tot ai in minte lucrurile astea, ele par la prima vedere copilaresti, puerile, insa conversatia aceasta cu Dumnezeu se preface, se transforma in rugaciune. Pentru ca ce este rugaciunea? Este o permanenta si continua comunicare a omului cu Dumnezeu, intr-un mod cat se poate de natural.
Ganditi-va ce spunea (tot) Sfantul Apostol Pavel in Epistola sa catre Tesaloniceni: „Rugati-va neincetat!”. Cum putea el sa se roage neincetat, neintrerupt, cand era o persoana foarte activa? A facut atatea biserici, a scris atatea epistole, a propovaduit „cu timp si fara timp”, a facut si avea de facut permanent, atatea lucruri. Nu putea, nu avea cum sa stea tot timpul in genunchi. Drept urmare, la asta s-a gandit el: sa ai intotdeauna in inima ta sentimentul prezentei lui Dumnezeu. De fapt, Sfintii Parinti in acest fel definesc rugaciunea: ca fiind sentimentul prezentei lui Dumnezeu. Rugaciunea nu este doar atunci cand citesti din carte. Trebuie spus tinerilor acest lucru. Nu este doar atunci cand te rogi dimineata si, gata, am terminat. Sau zici: „ah, nu mi-am terminat rugaciunea”. Pai, rugaciunea nu se sfarseste niciodata.
Nu-i nimic, vorbeste cu Dumnezeu copilareste, caci noi suntem copiii lui Dumnezeu. Si vorba asta copilareasca cu Dumnezeu iti aduce sentimentul prezentei familiare, intime a lui Dumnezeu in inima ta. Dumneavoastra stiti proverbul calugaresc, invocat deseori si de catre Parintele Teofil Paraian, ca „daca te rogi numai cand te rogi, de fapt nu te rogi deloc”. Daca ai prezenta lui Dumnezeu in tine, atunci esti, te afli, intr-o stare de rugaciune. Omul devine o rugaciune. Omul are o stare de rugaciune, nu clipe de rugaciune, momente cand se roaga si momente cand nu se roaga. Ar fi cumplit si groaznic. In concluzie, trebuie sa avem tot timpul simtirea lui Dumnezeu. Atunci cand spui „Doamne!”, sa fii convins si sigur ca Dumnezeu Se intoarce cu fata la tine si asteapta sa-I spui ceva. Cand esti ocupat, fii atent la lucrul pe care-l faci. Cand ai conversatii, gandeste-te la ce zici. Insa, daca ai putin timp, acolo, cateva minute sau chiar intr-o conversatie cu oamenii, poti sa spui: „Doamne Iisuse Hristose, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!”; „Doamne Iisuse Hristoase, uita-te la noi, ajuta-ne!” sau „Binecuvanteaza-i Doamne, pe oamenii acestia!”.

Dumnezeu nu are nevoie de apararea noastra, El are nevoie de dragostea noastra

Preacuvioase Parinte Roman, unii ortodocsi merg (si) la catolici ori la protestanti, ba chiar la diferite ramuri monofizite si se roaga impreuna cu acestia. Sfintia voastra ce spuneti, este corect si bine ca se procedeaza astfel?

Eu personal nu-i impartasesc pe cei care duc si se cumineca la catolici ori pe cei care, in loc sa vina la biserica lor, se duc la protestanti, la monofiziti ori in alte locuri. Sfintii Parinti ne opresc si ne interzic sa ne rugam impreuna cu ereticii sau schismaticii, dar suntem obligati sa ne rugam pentru acestia. Sa facem rugaciuni si pentru increstinarea musulmanilor ori a evreilor. Chiar este necesara o educatie facuta copiilor si tinerilor, ca sa se roage spre a veni la dreapta credinta, cea in Sfanta Treime, pentru a crede in Domnul Iisus Hristos Mantuitorul – ca Dumnezeu si Om, toti cei rataciti de la adevarata credinta. Noi nu trebuie sa-i uram pe cei de alta credinta, nu trebuie sa ne ducem pe strada si sa ne certam cu careva dintre ei: ca la voi este asa, ca la noi este asa si pe dincolo. Un gest ori un fapt ca acesta nu are niciun efect, niciun rezultat bun. Ci, roaga-te pentru ei. De fapt, noi nu convingem si nici nu constrangem pe nimeni sa fie crestin. Vedeti, aici suntem in America si ii botezam pe multi. In America este un curent al evanghelistilor care se boteaza mereu, iar ortodoxia creste aici foarte mult. Baptistii au universitati, metodistii au universitati, colegii, licee, sunt oameni pregatiti, instruiti, destepti. Ei citesc mult, ii respecta si ii cinstesc pe Sfintii Parinti. Imi spunea unul care este ortodox convertit acum ca „am vazut Sfanta Liturghie descrisa in a doua „Apologie” a Sfantului Iustin Martirul si Filosoful, si am vazut in „Constitutiile Apostolice” vorbindu-se despre Sfintele Taine, despre modul in care se fac botezul, nunta, cununia, maslul. Atunci mi-am pus intrebarea: cand anume au disparut toate acestea de la noi? Noi nu le avem. Suntem noi in Biserica in felul acesta, sau nu suntem?”. Este interesant ca acest om, si ca el foarte multi altii, nu s-a oprit nici la catolici, nici in alta parte, ci a venit la noi, pentru ca au gasit ca Biserica primara, apostolica si cea una este aici, in Ortodoxie.

Da, am inteles ca au trecut chiar comunitati intregi la Ortodoxie…

Adevarat, asa este, au trecut (si) comunitati intregi. In Chicago avem doua comunitati care au trecut la ortodocsi, cu pastori cu tot. S-au botezat doua mii de oameni intr-o singura zi. Tot grupul care lucra la educatia studentilor in universitatile americane, un grup de evanghelisti numiti „Campus Ministry”, toti sunt ortodocsi astazi. Au facut si un film „Come back Home” (Intoarce-te sau revino acasa), cand il vezi incepi sa plangi. Toti iau Sfanta Cuminecatura din lingurita pentru prima data si incep sa le curga lacrimile pe obraz. Sa-l iubesti pe eterodox. Nu poti sa-l convingi prin discutie, ci numai Duhul Sfant il convinge si il poate aduce la adevar. Sfantul Ioan Teologul ne arata ca, daca ne iubim unul pe altul, Dumnezeu este intre noi. Numai Dumnezeu poate sa convinga si sa invinga. Vedem ca Domnul nostru Iisus Hristos nu si-a urat vrajmasii, i-a iubit si i-a certat chiar si de pe cruce. Eu recomand ca in toate rugaciunile noastre individuale sa nu ne rugam numai pentru noi si pentru familia noastra ci sa-i includem pe toti care nu sunt ortodocsi. Chipul lui Dumnezeu este in toti oamenii. Ganditi-va la fenomenul si revolutia religioasa din China. Aici sunt, conform ultimei statistici, circa o suta treiezeci de milioane de crestini, asa incat guvernul nu-i mai poate controla, este imposibil. Africa este un continent crestin. Se lasa de mahomedanism cu toata persecutia ce este acolo. Se inmultesc crestinii in Africa foarte rapid. De aici, de la noi, din America, a plecat un grup de studenti in Madagascar, in misiune. Din punct de vedere numeric, noi, ortodocsii, crestem si ne dezvoltam si in insula Madagascar. Este un mitropolit de culoare acolo, Acunda. Africa are mitropolitii ei de culoare, episcopii, toti sub ascultarea bisericeasca a Patriarhiei Ortodoxe a Alexandriei – patriarhie istorica, are scoli teologice si seminarii in Kenya, la Nairobi si in Uganda. Deci se inmultesc crestinii si aici. Desigur, merg in paralel si catolicii si protestantii – care fac misiune foarte serioasa acolo, dar vreau sa spun ca Africa nu mai este un continent salbatic.
Sunt fenomene in lume care ne arata ca Duhul Sfant lucreaza. Nu trebuie sa uram pe nimeni, chiar daca unii il urasc pe Dumnezeu si credinta cea adevarata. Dumnezeu nu are nevoie de apararea noastra, El are nevoie de dragostea noastra. Iar dragostea noastra fata de Dumnezeu trece prin om, chiar daca acel om este dusmanul tau sau chiar daca este (si) dusmanul lui Dumnezeu, el are nevoie si mai mult, cu atat mai mult, de iubirea crestinilor.

Tinerii trebuie sa inteleaga ca intr-o familie lucrurile nu pot merge bine fara ajutorul lui Dumnezeu

Preacuvioase Parinte Duhovnic, cand este bine sa se casatoreasca omul? Inainte sau dupa varsta de douazeci si cinci de ani? Astazi multi oameni spun ca, daca se casatoresc prea devreme, isi irosesc tineretea.

Depinde de mai multi factori… Te casatoresti cand esti matur. Unii sunt maturi la douazeci si cinci de ani, altii niciodata. Caci unii sunt imaturi si la patruzeci de ani. Casatoria este o mare responsabilitate. Astazi trebuie sa punem, mai mult ca oricand, accentul pe maturitate. Eu nu le recomand sa se casatoreasca celor care vor dupa nunta sa se tina de distractii si sa avorteze copiii. Sau, si mai grav, sa ia contraceptive si tot felul de alte medicamente de acest fel. Cel putin femeile care au facut un avort sau doua se pot marturisi complet, dar acelea care iau pastile nici nu stiu cati au omorat deja. Divortul este si el o calamitate. Cand te casatoresti, iti asumi un sacrificiu, o jertfa. Casatoria este o cruce, asumata. Iubirea nu este sex, nu este instinct ori placere trupeasca, iubirea este ce spune acelasi Sfant Apostol Pavel in capitolul 13 la Epistola I catre Corinteni: toate le rabda, toate le indura, nu este geloasa, iubirea nu cauta ale sale, ci ale celuilalt… Iubirea nu cade niciodata. Aceea este adevarata iubire si dragoste, cand poti sa mori pentru cineva. Daca tanarul nu este in stare sa moara pentru o fata, aceasta sa nu se casatoreasca cu el.
Preotii trebuie sa se ocupe de educatia tinerilor ce urmeaza sa se casatoreasca. Sa se anunte cununiile cu trei duminici inainte in biserica. In aceste trei saptamani preotul trebuie sa se intalneasca cu viitorii soti de mai multe ori si sa le vorbeasca despre copii, despre ce inseamna casatoria, despre iubirea care trebuie sa existe intre sot si sotie si celelalte probleme referitoare la casatorie. Lucrurile acestea le stie preotul din propria sa experienta, fiindca si el este casatorit, are sotie, copii, intr-un cuvant, familie. In America, daca tinerii nu-si anunta casatoria cu o luna, doua, inainte, nici nu ii cununa. Aici, la toate confesiunile exista cursuri de casatorie. Cursurile de casatorie din Ortodoxie au un specific al lor, nu se potrivesc in toate celelalte invataturi de la eterodocsi. Tinerii trebuie sa inteleaga ca intr-o familie lucrurile nu pot merge bine fara ajutorul lui Dumnezeu. Trebuie sa li se explice ce inseamna o familie crestina, sa li se arate ca este nevoie si de infranare sau abstinenta, si de rugaciune. Lucrurile de felul acesta trebuie sa li se transmita tinerilor. Daca sunt ignorati sau neglijati, se pot casatori si la saisprezece si la treizeci de ani, ca tot una este, adica sunt la fel de nepregatiti, fiindca nu s-a ocupat nimeni de ei ca sa-i invete, sa-i pregateasca. Si, uite asa, apar divorturile si avorturile. Ma bucur ca in Romania sunt organizatii si fundatii care lupta impotriva avorturilor. In America sunt milioane de oameni angajati in aceasta lupta. Pe data de 22 ianuarie, in toate orasele din SUA se fac demonstratii impotriva avorturilor. La Casa Alba se aduna un milion de oameni, iese presedintele si le vorbeste; chiar daca el este de acord sau nu cu practica avorturilor, el trebuie sa le vorbeasca.

Fara libertatea spirituala nu poti sa gusti din libertatea exterioara

Preacuvioase Parinte Roman Braga, in alta ordine de idei, in timpul comunismului ati fost intemnitat fiindca ati facut parte din miscarea duhovniceasca „Rugul Aprins”, despre care spuneati, mai demult, ca i-a speriat pe guvernantii regimului comunist mai mult decat toate centrele de rezistenta din Carpati. Care au fost cele mai dificile si anevoioase momente in viata de inchisoare? Dar cele mai frumoase si mai inaltatoare?

Privind acum in urma, intr-un mod retrospectiv, pot spune ca inchisoarea a fost o binecuvantare. Au fost clipe grele, bineinteles. Insa, totusi, niciodata n-o sa traim acele momente de intimitate cu Dumnezeu pe care le-am trait atunci, in inchisoare. Cand vroiau sa ne spurce in Vinerea Mare, asta era o regula generala a puscariilor romanesti, ne dadeau sa mancam cane, iar noi refuzam, le dadeam gamelele inapoi, neatinse, pline. Ei, acesta era un moment foarte frumos pentru noi. In noaptea Pastilor si in ziua de Sfintele Pasti, ne dadeau varza acra cu apa, ca asa erau, foarte cinici, doreau sa-si bata joc de noi si de credinta noastra. Cand te baga la carcera vreo trei zile pentru ca ai cantat vreo colinda, te simteai fericit. Momentele acestea frumoase noi nu le-am mai avut in libertate. Desigur ca in inchisoare au fost fel de fel de oameni. Cine a fost bun afara, inainte, a fost bun si in inchisoare. Si viceversa. Inchisoarea i-a apropiat pe unii oameni mai mult de Dumnezeu, i-a facut sa aiba o inima mai buna. Acolo, daca-l aveai pe Dumnezeu in inima si in launtrul tau, nu sufereai, nu erai afectat si nici compromis. Acolo am vazut (si) intelectuali care au cazut, sarmanii, si s-au compromis definitiv si irevocabil; am vazut si tarani simpli, care nici nu stiau sa se iscaleasca, dar aveau o frumusete sufleteasca si o tarie de caracter nemaipomenite. Atunci si acolo am inteles care este si ce este adevarata cultura, autentica, am inteles ca ea nu consta in informatia aceasta formala.
Sa stiti ca au fost momente foarte frumoase in inchisoare. Tragedia aparea atunci cand vedeam cum cadeau intelectualii nostri. La Jilava am stat cu mai multi ministri si ma gandeam cum au putut oamenii acestia sa conduca tara, cu aceasta micime de suflet si de caracter, ca acolo, saracii, isi dadeau arama pe fata, povesteau tot. Am vazut un general care a furat ceapa de sub capataiul uni taran, motivand ca nu putea sa reziste de foame. Inchisoarea a fost o scoala extraordinara, o scoala spirituala. Suferinta fizica nu conta, chiar la Pitesti, cu toate ca aici am fi dorit sa murim cu totii, numai sa scapam de chinurile reeducarii. Dar nu ne dadeau voie nici macar sa murim, ne-au luat totul, toate instrumentele cu care ne-am fi putut face rau. Pentru ca ideea lor era sa nu mori pana ce nu te murdaresti, pana ce nu spui ca ei, sa nu mori pana ce nu te compromiti. Iar dupa ce te compromiti poti sa si mori, ca e totuna.
Fenomenul acesta, din pacate, nu a fost numai in inchisoare, ci este si astazi in afara inchisorilor, in lumea postcomunista, si in Romania, si in America. Fiindca diavolul vrea ca noi sa ne compromitem, sa ne murdarim duhovniceste si, dupa aceea, putem sa murim, cu totul. In inchisorile comuniste ne spuneau: „Nu va dam drumul acasa pana nu va compromiteti. Ca iesind afara sa nu fiti eroi, ci lasi dupa care sa scuipe lumea pe strada”. Tot asa este si in toata societatea de astazi. Omul care pacatuieste nu se simte bine singur si in aceste conditii vrea sa-i atraga si pe altii in pacat si patima, ca un fel de justificare si pretext pentru constiinta lui ce il mustra.

Cum ati resimtit in inchisoare privarea si lipsirea de libertate?

Trebuie subliniata si sustinuta realitatea ca adevaratul om liber este acela pe care il elibereaza Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Deoarece libertatea fizica, exterioara, nu conteaza; nu poti (re)simti aceasta libertate exterioara, daca nu o ai pe cea interioara, dinlauntru. In tot timpul inchisorii, rugandu-te si vorbind cu Dumnezeu, nici nu simteai zidurile. Sa tineti minte ca libertatea adevarata este libertatea spirituala. Fara libertatea spirituala, duhovniceasca, si vreau sa accentuez faptul acesta, nu poti sa gusti din libertatea exterioara. Daca nu esti liber de pacat, daca tu esti rob pasiunilor tale, pacatelor tale, sclavul sexualitatii, al lacomiei, al iubirii de argint, al mandriei si invidiei ori egoismului, daca tu esti robul placerilor trupesti, poti sa ai oricata libertate exterioara, ca tot sclav ramai, pentru totdeauna. De aceea trebuie sa ne inchinam intreaga viata, in duh si in adevar, adica Mantuitorului Iisus Hristos – Domnul si Adevarul, Care Adevar ne va face pururea si vesnic liberi, si asta pentru ca El este Calea, Adevarul si Viata.

Preacuvioase Parinte Staret, va multumesc foarte mult pentru tot, rugandu-va sa ne pomeniti pe toti in rugaciunile dumneavoastra.

Doamne, ajuta! Cu multa bucurie.

CATE CEVA DESPRE LITERATURA CRESTINA

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Literatura crestina pare a fi in stagnare. O anumita atitudine a oamenilor care slujesc in culte autorizate sau in Biserica, gripeaza fenomenul lansarii unor opere bazate pe valorile crestine si a unor scriitori care au ca tema a preocuparilor lor valorile crestine.
Este o teama ca dogma sa nu fie afectata. In aparenta teologii au dreptate, pana unde poate un simplu scriitor sa interpreteze Scriptura si sa scrie in lumina Duhului Sfant ?
Teologii si-au rezervat o anumita libertate de a interpreta faptele, oamenii, masajul divin. Considera ca au autoritatea sa o faca.
Problema nu este noua in peisajul literaturii in general. Se stie ca literatura crestina este un mijloc de evanghelizare a lumii, o metoda de a face misiune.
Analizand fenomenul, putem sa apreciem cateva situatii:
–    Exista autori care de la bun inceput scriu dupa moda teologica punand accentul pe mesajul educativ, scriu intr-un fel la comanda, pe teme date, frust, fara talent, inventand povestiri aparent simple, pentru a ajunge la cititorul obisnuit, dornic de semne … Acesti autori pot fi subventionati de biserici, asociatii crestine, au vanzarea asigurata, editurilor de genul acesta le merge bine, cartile se vand in biserici, la adunari, etc. Metoda este aplicabila si la propaganda oficiala si pana la un punct este utila, dar exista un punct unde kich-ul este prezent, diletantismul e la moda, superficialitatea primeaza.
–    Exista si scriitori care sunt sinceri, Scriptura e un loc spiritual important, le marcheaza viata, iar temele pe care le abordeaza in operele lor sunt bazate pe valori crestine, pe idei corecte, pe principii morale adanci. Luandu-si libertatea de a crea o opera literara bazata de valori crestine in mod original nu intra neaparat in sfera de interes a bisericii, munca lor este privita ca o toana, ca o pasiune secundara, idei singulare si departate de viata bisericii. Apoi mai este o problema, preotii ori pastorii, dupa cum este organizata biserica respectiva, nu au capacitatea de a administra spiritual oameni cu astfel de daruri, ii obosesc artistii, mai mult, ii contrariaza, apoi apar ca dusmani ai adunarilor pentru ca darurile lor aduc ceva nou, ceva care suna ciudat.
–    Exista mari scriitori care au scris carti curajoase, pe teme controversate sau teme solide, plecand de la textul Biblic. Au scris la o varsta matura, cand numele lor era deja cunoscut, stabilizat si reprezentau o voce. Au considerat ca e de datoria lor sa-si dea zeciuiala in modul acesta, ofranda pentru Dumnezeu, sincer, direct, cutremurator.
Totusi Scriptura ofera teme interesante pentru scriitor, pentru artist in general.
In cartea Osea este scrisa o interesanta povestire, actuala si dureros de reala. Un om a lui Dumnezeu, avand o credinta sincera, va trebui sa traiasca si sa convietuiasca alaturi de Gomera, o curva si sa o iubeasca pana la sfarsit, cu toate consecintele. Sfintenia si curvia alaturate. Care biserica va accepta o opera literara in care un preot sau pastor ar fi personajul principal al unui roman avand sotie o femeie curva si trebuind sa o iubeasca pana la capat, fara sa o poata parasi. Si totusi Dumnezeu i-a cerut lui Osea sa aiba de sotie pe Gomera, pentru a transmite un mesaj poporului pacatos despre dragostea nemarginita si neinteleasa a lui Dumnezeu pentru om.
In Cartea Ezechiel autorul aseamana pe Israel cu o fata abandonata crescuta cu drag, ajunsa femeie frumoasa si ajungand sa curveasca si, inca pe bani, cu alti straini, cu barbati din lume, uitand pe Dumnezeu. Metafora este relevanta, dar imaginea e dura, dar reala. Totusi care preot sau pastor ar accepta un roman actual scris in modul acesta, cu trimiteri clare avand ca fundal Biserica .
Exemplele ar putea continua. Scriptura e plina de viata, iar un scriitor va gasit mereu teme actuale, luand ca reper naratiunile cartilor sfinte.
Majoritatea teologilor scriu in studiile lor ca biserica are nevoie de revigorare, ca oamenii au nevoie de un mesaj pertinent care sa le consolideze viata. De inviorare. Oamenii care accepta sa se transforme, lucrati de Cuvantul divin pot aduce ceva interesant, nou.
Dumnezeu insa a aratat omului solutia: „ Psa. 36:9 Caci la Tine este izvorul vietii; prin lumina Ta vedem lumina. – Psalmul 36 din Scriptura.

Constantin Stancu,
Tara Hategului

Nesatuii si benzina, bat-o vina!

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

14 IUNIE – Ziua internationala a boicotarii pompelor de benzina!
14 Juni – Internationaler Tag der Benzinzapfsäulenboykott !
14 de junio – Día Internacional de las bombas de gasolina boicot!
14 June – Boycott petrol pumps, International Day!
14 Juin – Journée internationale des pompes à essence boycott!
14 juni – Internationale Dag boycot benzinepompen!

de Viorel Baetu ( Michael Cutui)

Dependenta secolului modern de petrol, de energie si de banci, este un lucru bine cunoscut si din pacate ireversibil.
Nu ne putem plange, caci cuceririle tehnicii moderne ne-au usurat viata de zi cu zi si au ridicat media de varsta a oamenilor care fac umbra pamantului in aceeasi perioada de timp, dar fara petrol, curent si bani nici vorba de tehnica moderna.
Totul merge bine, pana cand intr-o zi niste Nesatui constata ca nu mai pot trai cu trei iahturi, sapte vile, cateva Rolls-Roysuri si un cont burdusit cu cateva milionase in insulele acelea unde banii nu se pot controla.
Asta nu ar fi o problema daca respectivii Nesatui nu ar fi cei care conduc destinele industriei petroliere, industriei energetice si industriei bancare.
Deci pentru a intra si ei Nesatuii in „lumea buna” trebuie sa castige si mai multi bani.
Cum se poate asta?
Simplu, scumpim benzina, scumpim curentul, scumpim gazul, scumpim si iar scumpim, sau vindem niste derivate fara acoperire, caci in final, Ion platitorul de impozite, care e „prostul de serviciu”,  o sa plateasca.
Gluma e gluma, dar din pacate gluma a devenit o realitate si realitatea o gluma.
Scumpirea nejustificata a benzinei, a curentului, a gazului metan precum si bonusurile de milione care se platesc la banci, ca si cum n-ar fi existat o criza din care aceleasi banci au iesit doar pe banii contribuabilului, nu sunt glume sunt realitati.

Benzina bat-o vina!
Orice miscare tectonica naturala sau sociala, indiferent ca se petrece in insulele Vanatu, unde exista o groapa cu petrol pentru unsul osiei la car, sau in Libia care extrage 3,7% din petrolul mondial, este folosita de acesti Nesatui pentru a creea un climat de panica, care face ca pretul barilului de petrol sa creasca si sa tot creasca.
Aceasta crestere are un efect negativ asupra portofelului consumatorului si asupra cresterii ratei inflatiei, adica in final tot asupra aceluiasi portofel.
Daca portofelul e gol, consumatorul nu mai cumpara, economia o i-a in jos, somajul o i-a in sus, masinile nu se mai vand, deci logic ar fi ca pretul benzinei sa scada. Dar pretul nu scade decat putintel, pentru ca tarile producatoare de petrol invart putin robinetul la stanga si pe piata e mai putin petrol.
Oricum o dai si oricum o invarti tot saracul Ion platitorul de impozite, care e „prostul de serviciu”,  plateste, iar Nesatuii isi mai cumpara un iaht sau isi poleiesc meniurile cu foita de aur, sau cine stie ce lucruri, absolut necesare pentru a putea supravietui, mai fac.
Statul incaseaza si el bineinteles, dar el face totusi cu banii incasati cate ceva si pentru Ion platitorul de impozite, mai o autostrada scumpa, mai un spital dezafectat, mai o scoala pentru copii supradotati ai cadrelor de conducere, mai o alegere prezidentiala la care sa iasa cine trebuie, ma rog face si el, statul, ce poate.
La ora actuala statul si-a pierdut puterea efectiva asupra marilor concerne energetice si asupra bancilor, iar mecanismele de control, nu regularizeaza nimic. Totul se bazeaza pe compromisuri, eu iti dau tie energie, tu imi dai mie legi care sa legalizeze tot ce fac.
Singurii care mai au ceva de spus sunt  Dictatorii ( acum cativa se clatina sau cad, dar fiti linistiti, mai raman si asa destui), astia au poporul in mana si au petrolul in curte (tara) iar daca lor le merge bine, ii ajuta si pe Nesatui, caci o mana spala pe alta si amandoua spala obrazul cu petrol, care dupa asa un tratament devine gros ca talpa.
Ceea ce trebuie sa intelegem e totusi de neinteles.
In anul 2009 dupa trecerea crizei petroliere, barilul de petrol a ajuns de la 140$ la 40$ deci a scazut cu 100$ iar pretul la litru de benzina a ajuns de la 1,52€  la 1,21€ deci a scazut cu 0,31€.
La intrebarea de ce pretul benzinei la pompe nu e corelat cu pretul barilului de petrol la bursa, unul dintre Nesatui, mare sef al unui mare concern petrolier, dupa ce ne-a bombardat cu o gramada de cifre, statistici si diagrame care nu erau la subiect si nu le-a inteles nimeni, a spus o fraza inteligibila:
„pretul petrolului la pompa nu poate fi corelat cu pretul la bursa, caci petrolul care e transformat in benzina e cumparat cu cel putin sase luni inainte, dar de obicei contractele sunt incheiate cu mult inainte”
Daca e asa, de ce acum cand pretul barilului de petrol la bursa creste si creste, pretul benzinei la pompa creste si creste in acelasi ritm?
Unde raman cele sase luni ?????

Problema pe care o au concernele petroliere, este ca prin scumpirea BENZINEI, transportul BENZINEI de la depozit la pompa, S-A SCUMPIT!!!
Poftim! Acum macar treaba e clara.

Iti vine sa strigi:
Automobilisti din toata lumea uniti-va!
Sa declaram ziua de 14 Iunie :
Ziua internationala a boicotarii pompelorde benzina!

Deci in 14 Iunie, nimeni sa nu se duca sa-si alimenteze masina cu benzina!
Pompele sa someze in toata lumea asta.
Daca strigam cu totii, poate ne aude si cine trebuie.

„DEMOCRATIA LIBERALA” – CA INSTAURARE A BANDITISMULUI, TRIVIALITATII SI HAOSULUI „MULTILATERAL DEZVOLTAT” SI PROGRAMAT -continuare-

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

In primul rand, ideea conform careia VALORILE CULTURALE NU SE POT SUSTINE, IN MOD REAL SI STABIL, FARA VALORILE MORAL-RELIGIOASE (in cazul Romaniei – VALORILE CRESTIN-ORTODOXIEI).

Degeaba se creeaza arta si cultura, in tarile Terrei ultimului veac, cand lipsa unei coloane vertebrale moral-spirituale a umanitatii terestre impiedica formarea, armonioasa, a unui sistem axiologic valabil si sanatos. Mai rau si mai grav: fortele malefice, de care vorbeam  mai sus, vor sa inverseze polii axiologici terestri, vor sa impuna, cu sila, non-valoarea drept valoare!

Evident ca pe noi nu ne mai deruteaza afirmatiile de pitecantropi, ale celor care vor sa ne convinga de nocivitatea absoluta a comunismului, demonizandu-l, in favoarea „valorilor Democratiei Liberale”. Perioada 1964-1989 nu a insemnat deloc acelasi lucru cu perioada 1945-1964. Din niciun punct de vedere. Comunismul nationalist al Epocii Ceausescu a fost, daca nu opus, cel putin ferm diferit de stalinismul de ocupatie, al anilor 1945-1958, dar si de comunismul mult prea servil imitat dupa Moscova, al anilor 1958-1964 (a se vedea ca nici macar in temnitele politice ale Romaniei, prizonierii de constiinta n-au avut beneficii reale si majore, nici dupa moartea lui Stalin, din 1953, si nici macar dupa 1958, anul cand Armata Rosie paraseste teritoriul Romaniei…Gheorghiu-Dej o fi promis Moscovei, drept multumire ca „ne-au slabit” cu Armata Rosie – lucru care NU s-a intamplat cu celelalte tari ale Tratatului de  la Varsovia, pana in 1989…atunci si nici atunci! – …ca „nu se va schimba nimic, in peisaj”…!).

Si inca un lucru, care se integreaza sistemului nostru de a vedea lucrurile: comunismul, fie si in formele lui agravate, precum a fost cea stalinisto-bolsevica, nu eluda morala! Cu toata ipocrizia lui, cu tot esafodajul de politruci parazitari – sistemul comunist propunea principii morale  biblice, eliminand „dreptul de autor” al… Bibliei!
Si numai in acest fel (prin pastrarea valorilor morale-religioase, chiar mascate, chiar relativ distorsionate) se poate explica de ce comunismul, atunci cand si-a ameliorat si „nationalizat” formele de exprimare, a creat valabilitatea scarii de valori culturale (pictorul Theodor Pallady, spre exemplu, a fost decretat Maestru Emerit al Artei, chiar in 1956, cu patru luni inainte de a se stinge din viata! – nu mai vorbim de Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan, George Vraca sau Maria Tanase – decretati Artisti ai Poporului!). Romania lui Ceausescu a creat, recunoscut, chiar impus valori culturale autentice si nationale reale, cum au fost (si raman!) cele ale unor Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Stefan Augustin Doinas, Emil Botta, Geo Dumitrecu, Ana Blandiana, Marin Preda, Fanus Neagu, Stefan Banulescu, Alexandru Ivasiuc… – sau Camil Ressu, Dumitru Ghiata, Corneliu Baba, Sabin Balasa… – sau  Mihail Jora, Martian Negrea, Dumitru Capoianu…sau Toma Caragiu, Dina Cocea, Dem Radulescu, Ion Marinescu, Amza Pelea, Emanoil Petrut, Ion Caramitru etc. (ba chiar i-a „recuperat” pe Mircea Eliade si Cioran! – …ba chiar, trunchiat, pe legionarul Gyr si pe ortodoxistul Crainic!)…Romania lui Ceausescu a initiat seriile ( de lux!) de traduceri din Shakespeare, Platon, Byron, Balzac, Flaubert, Cehov…(…iar „Democratia Liberala”, de dupa 1989, nici nu s-a obosit macar sa le definitiveze…ca nu „le renta”: Triumful Pitecantropului, prin Triumful Mamonei!!!).

Chiar Cantarea Romaniei nu poate fi judecata dupa „masurile” si dupa afirmatiile politrucilor „liberalizati”, de azi: numai noi, profesorii de Romana, putem da marturie cat de mult era protejata limba valaha, prin exercitiile de dictie, efectuate in sutele de ore de repetitie, pentru teatru, montaje, recitari…(nimeni n-a fost obligat, „cu pusca”, sa „presteze” versuri despre Ceausescu, ci…fiecare, dupa obrazul si interesul sau…!) – cat de multe aflau invataceii despre bunul-gust poetic si despre sensibilitatea si trairea poetica, autentice! (…fireste, orice lectie de estetica era insotita, de catre bunii dascali, de zeci de pamflete LIBERE, cu subiect moral-atitudinal si chiar politic!…) – …numai profesorii de Muzica pot da marturie cat de mult a insemnat acea vreme, pentru educatia bunului-gust muzical, opus imbecilizarii si anestezierii bunului-simt elementar, prin debandada anarhica, asurzitoare si dementiala, a tot felul de „zgomotosenii”, „zgaltaiosenii” si epilepsii africano-samanice, tehnici de depersonalizare „in grup/in masa”, de azi! Nu s-au strecurat nicio „Eba” sau Roberta si niciun Vanghelie, Gigica Becali  sau Bercea Mondialu, in limba valahilor de atunci…cum si demnitatea politica a Romaniei a fost, atunci, in exterior (cel putin), una de exceptie…

Ca elev, student si, apoi, profesor, stiu ca vacantele de Craciun si de Paste se dadeau…EXACT IN  PERIOADA SFANTA: 22 decembrie-10 ianuarie!!!  – cat despre Inviere, niciodata n-am lipsit „de la apel”!
Cand venira „liber-cugetatorii” astia de democrato-socialisto-liberali, L-au „executat”, fara mila, pe Hristos: vacanta de iarna tine pana pe 5 ianuarie, lipsindu-l pe bunul crestin de Sarbatoarea Botezului Domnului Hristos!!!

…Ca profesor, inainte de 1989, aveam bucuria, la inceput de an scolar, sa vad si aud cum toti elevii (sateni si oraseni, deopotriva!) stiau nu doar hristica rugaciune catre Tatal nostru , ci si expresia ortodoxa a marturisirii Crezului… Acum, la 21 de ani dupa 1989, in …”libertatea cugetului”, naucii de copii nu mai sunt invatati de catre naucii lor de parinti nici macar…Tatal nostru!
Iar naucitii lor de „profesori de Religie” degeaba isi mai bat capul sa-i invete si educe, in Duhul Civilizatiei Europene (…zis crestine!): „Banul, doamna, se face si fara rugaciuni…tre’ sa fii smecher, domnu’…ca se rezolva marfa, dai cu pumnu’ si-i tragi in piept pe fraieri, bai taticu’!”

…Cui si cum se roaga copiii astia, la nevoie si la necaz…cum isi vor trai viata, cand va da, peste ei, greul?! Cred ca nu vor sti a zice nici macar cat un mos senil, de pe la mine, din Bucovina: „Una mie, Doamne, una tie, Doamne…”!!!

…Libertatea de a fi…Neanderthalian!!! „Democratia Liberala” de azi, daca  a vazut si vazut ca Dumnezeu n-a ascultat de Nietzsche, care tot proclama ca „Dumnezeu a murit!” – „si-a luat soarta in maini”, si l-a asasinat …insasi ”Libertatea Sa”… de Satana!

…Da, au existat lingai „farisei”, lingai intelectuali (…”carturari”…dar chiar si unii dintre preoti!), dar nu-i obliga nimeni la „lins” si la „turnat”, decat lipsa lor de coloana vertebrala! Ce sa mai zicem de slugarnicia si tradarea si atitudinile violent anti-romanesti si anti-nationale ale  „intelectualilor” de azi…?! Macar scriitorii Epocii Ceausescu nu inundau si nu derutau, tot si toate, cu impostura lor axiologica…pe cand azi, tocmai cei ce-ar trebui sa fie „bunii pastori”, devin „macelarii turmei”: N. Manolescu (presedintele USR!), Alex Stefanescu & Comp. vor sa-l asasineze moral-spiritual (pentru a cata oara, oare, se incearca asta, din 1883 si pana azi?!) si sa „purgheze” literatura romana de genialitatea protectoare eminesciana, pentru a-si impune icioglanii scatologici, de soiul si teapa unor Mihail Galatanu, Vakulovski, Ioana Bradea ori Cartarescu…tot asa cum patapievici, liiceni, avramesti, ungureni si cotoi vor sa impuna ganduri si simtiri si atitudini „filosofice”…anti-romanesti/anti-nationale!
…Si, in fine: noi consideram ca Epoca Ceausescu nu a insemnat neglijare si distrugere a patrimoniului culturii si civilizatiei romanesti…ci tocmai Epoca „Democratiei Liberale” inseamna instrainarea si distrugerea patrimoniului culturii si civilizatiei romanesti: nu Ceausescu a lasat manastirile Bucovinei sa se ruineze, ci, TOT SI MEREU,  „Democratia Liberala”!…nu Ceausescu a instrainat tezaure si a lasat in parasire locuri sfinte, precum casele memoriale ale titanilor Duhului Romanesc, ci tot „Democratia Liberala”!…nu Ceausescu a instrainat, pe comisioane uriase, comisioane ucigase de Romanie, zestrea uluitoare, istorica, metalifera si de sanatate moral-spirituala si fizica de la Rosia Montana – ci, mereu, aceeasi „Democratie Liberala”!…si nici n-a distrus Ceausescu agricultura romaneasca, pulverizand sistemul de irigatii si lasand in parloaga sute de milioane de hectare, terfelind semnificatia sacra a TRUDEI PENTRU PAINE si inaltand osanale EGOISMULUI TEMBEL, TRADARII DE GLIE SI FURTULUI…!!! (…iar de au aparut, pe vremea lui Ceausescu, cartelele, nu a fost decat tot din pricina imprumuturilor fortate la Satana F.M.I.-ului…dar macar Ceausescu, chiar cu pretul vietii sale, a stiut sa ne scape de inrobirea la zarafii planetei, si sa lase, pentru „Democratia Liberala” paricida, 5 miliarde de dolari, in vistieria Romaniei…! – …bani buni pentru campania iliesciana, adica a unuia dintre paricizi!).
Chiar daca, pe timpul comunismului (paradoxal) nationalist ceausist nu exista ora de Religie – societatea nu contrazicea TOTAL preceptele hristice! Azi, nu doar ca, pervers, au fost inlocuiti preotii-profesori cu functionarii numiti „profesori de Religie”, ci, cu mult mai grav, intreaga societate „Democrat-Liberala” contrazice, violent, orice afirmatie a Hristosului! – contrazice elementarul bun-simt, contrazice toate preceptele Duhului si instituie Dictatura Materiei Grosiere/BANULUI, Dictatura Trivialitatii celei mai injositoare, Dictatura Haosului Moral…deci, afirma, cu surle si trambite, Imperativul Trufiei Prostiei si al Nerusinarii Satanice, Imperativul  Pierzaniei de Duh!

…”Dar poti acum sa spui ce vrei, sa scrii ce scrii…acum!” – se revolta, mai ieri, cu falsa exasperare, un „amic” diasporean – cand eu incercam sa-i demonstrez ca, in Romania de azi, „Democrato-Liberala”, se dezvolta, iarasi, ba chiar mai pervers si mai „in forta”, decat inainte de 1989 – Germenii Tiraniei…!
Da, sigur ca avem „libertatea de exprimare”, care inseamna Libertatea Haosului!
…Astazi se joaca piesa: „CIRCUL VAMILOR/VAMESILOR (…nu si aia mircesco-traiano-baseasca, din Constanta!) SI SUTILOR-BULIBASI PREZIDENTIALI, CONTRA… <<LIBERTATII PRESEI>>…!” Libertatea de a Urla in Pustiu! Pentru ca, bien sûr, au avut grija „Democratii Liberali” sa impuna amoralismul, prin tot felul de anestezice televizate, de la spectacolele imbecile si pana la impunerea unor „autoritati false”, in domeniul…”amoralismului public”… (si, deci, oricare se intreaba NU ce este folositor lumii si omenirii sa scrie, ci se intreaba DACA va fi si DE CINE va fi citit… – da, si noi ne intrebam asta, dar, si daca n-am fi cititi de nimeni, ne-am teme, de Mania si Judecata Lui Dumnezeu,  sa scriem indemnuri spre rau si nerusinare, catre omenire – numai si numai ca sa avem…”succes de casa”!) – …plus o autocenzura exasperanta, similara celei comuniste…si nici celei comuniste, nici celei „Democrate si Liberale” nu indraznesc sa i se opuna „carturarii”, pentru ca…viata-i scurta, nu-i asa? – si, deci, trebuie traita (fie cum o fi, dar sa simtim ca…”existam”, chiar si la modul parazitar si criminal!) –  fie si cu pretul de a muri cu nasul in propriile excremente…!!! Dar, cat ai trait, ai…trait: cum si daca ai avut vreun rost pe care merita osteneala sa-l retina cineva, in posteritate…ASTA CONTEAZA CEVA MAI PUTIN,     ”… – N ‘ EST CE PAS?!  – BA, SPA!”

…Pentru ca, cine n-a avut parte de o educatie religioasa autentica si credibila si trainica, din adancul Duhului, cade usor in mrejele disperarii si ale trufiei, ale orgoliului si dragostei de mariri, vedetism si celebritate…si apasa, astfel, pe accelerator, cat ce poate…chit ca se duce, cu masinarie cu tot, drept in miez de prapastie… – dar macar, pana acolo, „la fund”,  a fost „senzational”, nu?!

…Si iata cum s-a impus, in „Democratia Liberala” de azi, victoria EGOISMULUI PLUTOCRATIC SI MERCANTIL, a EPICUREANISMULUI si a PLEZIRISMULUI…pagan si trivial materialiste, tustrei! – mai ceva chiar decat materialismul dialectic al celor doi evrei-apostoli ai comunismului, Marx si Engels!!! – …IN DAUNA CRESTINISMULUI (…cel putin, in partile evidente ale societatii umane, nu si in manastiri, acolo unde smeritii „nevazuti” produc exercitiile de vizualizare a Nevazutului, a Duhului Umano-Divin si a Sinei Duhului Dumnezeiesc!)!!!

Adrian Botez

„DEMOCRATIA LIBERALA” – CA INSTAURARE A BANDITISMULUI, TRIVIALITATII SI HAOSULUI „MULTILATERAL DEZVOLTAT” SI PROGRAMAT

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

…Celor care au trait in cel putin doua regimuri succesive n-ar trebui sa le lipseasca asa de mult si de nechibzuit „doica” mentala a propagandei politice a mass mediei, pentru a reusi sa realizeze comparatii si sa-si formeze un sistem de valori cel putin bine definit (daca nu si cu repere infailibile). Sau, cel putin, relativ stabil si personalizat. A trai, succesiv, in comunism si in „Democratia Liberala”, inseamna sa poti avansa (dupa mai bine de doua decenii de experiment „democratic”!)  cateva teze valabile. Vom incerca, in cele ce urmeaza, sa structuram, nu optim, dar functional (cel putin) cele cateva observatii esentiale, pe care nu ni le bazam pe niciun fel de  propaganda (partinica sau de alt soi), ci ca rezultate ale unei observatii socio-spirituale continue si atente. Vom arata, mai jos, cum se insiruie  lucrurile Cetatii Vulnerabile a zilelor noastre si care ar trebui sa fie domeniile de exercitare  ale ideilor (consecinta a observatiei in mediul socio-spiritual), tinand cont ca nici macar Democratia, in stadiul ei primar (ne referim la democratia aheniana, cata va fi fost, pana la Pisistrate…), n-a reusit cu mult mai mult decat „dictatura prostimii/vulgului grosolan si imbecil”, asasinarea lui Socrate sau/si decapitarea zeilor, de catre Alcibiade… – iar nasterea lui Sofocle in mahalaua Colonos, a Athenei, nu e deloc relevanta: teatrul/theatron (care devenise, deja prin Eschil, cu deuteragonistul sau, mult prea mult spectacol si prea putin ritual!) – odata cu Sofocle, se desacralizeaza total, prin aparitia tritagonistului! Cultura fara de cult…lume desacralizata – aceasta a dus de rapa Cetatea, de avem azi ce vedem, sub ochii nostri…Pentru ca Tracii Sfinti, si nici Dumnezeu-Hristos (de sorginte umana traca!) –  n-au devenit, din pacate, modelul de spiritualitate/actiune si traire spirituala, al Europei si nici macar al Romaniei! …Comunismul nu este un mediu optim pentru dezvoltarea cultural-spirituala, dar China Comunista reuseste sa tina in viata un miliard si jumatate de oameni, de care nu se dezice…(…e drept ca, dupa cate se zice, China ar fi sprijinita, masiv, „ideologic, logistic si strategic”, de Masonerie…!) – in timp ce Romania „Democrata si Liberala” nu e in stare sa-si tina intre limitele decentei spiritual-ontologice si intre granitele statale (nu si suverane, din pacate, date fiind sistemele supranationale de distrugere a fiintei umano-divine, sisteme intemeiate si practicate de fiinte terestre cu mare incarcatura malefica!) nici macar douazeci de milioane de locuitori. Noi nu vrem a face apologia vreunuia dintre cele doua „sisteme”. In primul rand, noi nu credem ca „tertium non datur”: noi suntem convinsi ca, in istoria nu tocmai bine si intru Adevar cunoscuta a omenirii – exista inca multe resurse si pot fi inchipuite inca multe forme de solutionare a evidentierii, organizarii si prezervarii trudei spiritului uman. Spre exemplu, ideologii de paie ai omenirii ultimelor cinci secole eludeaza, in mod constant si pervers, nu doar teocratia (care a avut o relativ benefica functionare, atat in antichitate, cat si intr-o buna parte a Evului Mediu european… – oricum, preferabila, indiscutabil, amoralismului sinucigas al „liberalilor”! [1]), ci tocmai solutia hristico-divina, aceea a starii de comuniune umano-divina: comuniunea  de Duh fiind, deci,  prioritara oricarei stari de organizare artificiala si impusa de vreun sistem, institutionalizat cu mijloace violent si brutal-materialiste. Din moment ce a existat miracolul, deloc indepartat temporal, al Legiunii Arhanghelului Mihail, prin care Trimisul Arhanghelic, catre Neamul Romanesc (dar si spre alte neamuri, ce se vor voi a fi treze! – spre exemplu, Miscarea Anaue/A Camasilor Verzi/INVIERII, din Brazilia!), Corneliu Zelea Codreanu, a tentat si reusit sa formeze Omul Mihaelic [2], care sa se supuna, martiric si complet altruist, trairii hristice, TRAIRII INTRU COMUNIUNE CU SEMENII SI, ASTFEL, CU HRISTOS-DUMNEZEU, ba chiar sa aiba Revelatia Starii de Ecumenicitate Nationala!!! [3] (…ca urmatoarele forme de traire sociala umana, comunismul si liberalismul, mereu tot tin „sub tol” aceasta realitate, este vina lor, nu vina noastra, si, in niciun caz, vina Capitanului!) – pentru noi este suprema dovada ca omenirii i se ascund multe dintre Esentialele Secrete ale evolutiei ei spirituale terestre – atat cele trecute, pentru a i se putea falsifica Identitatea umano-divina terestra – cat si cele viitoare, pentru a i se putea, eventual, falsifica Misiunea si Destinul, de Fiinta Umano-Divina Terestra!!! Numai ca, vorba romanului: „Dumnezeu nu doarme!” …Aproape ca nici n-am mai simti neaparata nevoie sa citam  pasajele de mai jos (descrieri ale unui stadiu spiritual, prin care omenirea terestra a mai trecut, si spre care umanitatea, in viziunea lui Corneliu Zelea Codreanu, trebuie sa mai treaca, o data, inainte de recuperarea paradisiaca!)  – dar consideram ca nu trebuie a tainui ceea ce stii ca poate face semenilor un cat de mic, dar substantial – bine! CZC si initiatii-legionari interbelici (prin rudele noastre de sange, unchii dupa mama, i-am cunoscut si le-am cunoscut Legea Trairii, precum si metanoia Duhului!) incep sa semene, iarasi, tot mai mult, cu voievozii romani din Evul Mediu  –  si cu ceea ce Rudolf Steiner numea, in cartea DIN CRONICA AKASHA [4](p. 42) ”mesagerii zeilor” (“acestia se aflau pe o treapta de evolutie ce depasea cu mult pe aceea a celorlalti oameni (…) Al treilea grup a fost pregatit si educat de fiintele superioare, din primul grup, pentru a putea prelua in mainile lor propriul destin”) – din epoca de tranzitie, dintre atlanteeni si arieni. (cf. R.Steiner, DCA, p. 42): ”Din randul celor care alcatuiau acest al treilea grup, MARELE CONDUCATOR, pe care literatura oculta il numeste MANU, a ales pe cei mai apti si i-a pregatit sa puna bazele unei noi umanitati(…) Sarcina pe care Conducatorul si-o luase era ca acest grup de alesi sa progreseze pana intr-atat, incat acestia sa reuseasca sa sesizeze in sufletul lor, cu ajutorul gandirii, principiile dupa care fusesera condusi pana atunci, principii pe care mai inainte abia le presimteau, fara a le putea intelege. De acum inainte, trebuia ca oamenii sa cunoasca  (s.a.) fortele divine pe care mai inainte le-au urmat in mod inconstient. Pana atunci, zeii condusesera omenirea prin “mesagerii” lor. Acum trebuia ca oamenii sa stie entitatile divine. Trebuia sa se deprinda sa se considere ei insisi ca fiind organele de executie ale Providentei(…)” (DCA, p. 47)”Personalitatile cele mai dotate din grupul marelui MANU au fost alese sa fie initiate, incetul cu incetul, direct in intelepciunea sa divina si sa devina invatatori ai celorlalti”. …Descoperind (si dezvaluind, pentru cei interesati sa se salveze spiritual de la CATASTROFA SATANICA A MINCIUNII! – oricum, Mantuirea Lui Hristos va fi CALITATIVA, iar nu CANTITATIVA!), prin cele de mai sus, ca propaganda „de ambele maini” ne minte si distorsioneaza, intr-una, mesajele Lui Dumnezeu si, consecutiv acestei prime distorsiuni majore,  incearca sa distorsioneze si destinul nostru umano-divin, de pe Terra – sa urmarim, deci, ideile comparative, care se impun prin existenta cat mai departata de propaganda de „gasca” – urmand metodica interioara, ca rezultat al unui empirism ontologic.

Adrian Botez

MARTISORUL ROMANESC

On By nelursIn HistoryLeave a comment

Cu prilejul Martisorului Romanesc AFR ureaza tututor numai bine, fericire, intelegere si prosperitate in relatiile de familie si de cuplu!
 
Martisorul. Marturii si sensuri arhaice
Obiceiul Martisorului intermediaza, prin mijloace rituale, trecerea de la iarna spre (prima)vara. El consta din cateva componente relationate intre ele, fiecare avand functii concrete ce conlucrau armonios pentru a se atinge conditia rituala necesara trecerii unui important si dificil prag temporal. 
Pana la mijlocul secolului al XX-lea, sarbatoarea cunoscuta acum sub numele de Martisor era numita in uzul popular al satelor din Moldova mai frecvent Mart, dar si Marte, pastrand apropierea fonetica de numele zeului roman Marte, de la care isi trage numele si luna martie. Perioada dintre 1 si 9 (12) martie este cunoscuta la romani sub denumirea de Zilele Babei Dochia sau Zilele Babelor. Pe vremuri, unele dintre aceste zile erau „specializate”. Astfel, pe 1 martie se tine Baba de primavara sau Baba semanatului, pe 2 martie era Baba de vara sau Baba muncii de vara, in vreme ce ziua de 3 martie era consacrata prin traditie Babei de toamna sau a culesului. Se credea ca asa cum vor fi cele trei zile asa urmau sa fie si cele trei anotimpuri. Alteori, primele patru zile inchipuiau toate cele patru anotimpuri. 
Potrivit etnologilor, ziua de 1 martie avea valoare de omen, ca ziua de Craciun si ca cea de Anul Nou: „Cand ajungeam la intai mart se chema ca asta-i Odochia, Baba Odochia. Dimineata ne sculam si incepem 12 lucruri, ca la Crasiun” (informatie de teren din Republica Moldova culeasa de Varvara Buzila). Ziua Babei Dochia trebuia neaparat sa fie tinuta, prin unele locuri numai torsul fiind permis. Prin alte parti era strict interzisa si aceasta treaba de teama ca nu cumva „peste vara puii sa se inece in treuca”. Unele femei credeau ca fierband bostan alb si dandu-l de pomana de sufletul Dochiei mai puteau munci si altceva. Fetele mari care nu-si doreau soacre rele se sileau din rasputeri sa nu munceasca deloc pe 1 martie. Oricum, motivatia celor care nu lucrau in aceasta zi era aceea ca altfel Baba Dochia s-ar fi maniat si mai tare, scuturandu-si cojoacele vreme de noua (sau 12) zile la rand! 
O alta componenta importanta a zilei de 1 martie privea practicile de purificare. In Moldova, ca si in intreg spatiul romanesc, impreuna cu derularea actiunilor rituale, oamenii recurgeau si la puterea cuvantului. Obligatoriu, o anume fraza era rostita in aceasta zi pretutindeni. Despre ea amintea si parintele Simion Florea Marian la sfarsitul veacului al XIX-lea: „Ca sa nu te manance purecii, la 1 martie infigi un cutit in mijlocul pragului, spunand de trei ori: ‹‹Mart in casa, purecii afara!››” 
In traditia romaneasca martisorul apare format dintr-un fir, din doua sau chiar din trei fire. Numarul diferit de fire nu este esential. Pana si un singur fir de lana, cu rol de martisor sau de simbol apotropaic, are deja in sine potenta unui simbol. El repeta la scara mica ideea de funie, un motiv simbolic la care gandirea simbolica recurge mereu pentru ca are o mare capacitate de a opera cu ajutorul instrumentarului simbolic si are ca rol izolarea sacrului de profan. Firele rasucite ale martisorului reprezinta incercarea de a influenta magic unitatea contrariilor calendaristice: lumina-intuneric, caldura-frig, iarna-vara, fertilitate-sterilitate. Rostul lui era ca prin impletirea celor doua fire, vazute ca forte universale, sa impace contradictiile, asigurand bunul mers al lumii. Snurul este un simbol stravechi al generarii si regenerarii continue a vietii. 
Traditional, martisorul era daruit mai ales copiilor si fetelor. Exista atestari, mai ales pentru zona Olteniei, care arata ca martisorul era purtat numai de catre fetele mari, care, foarte interesant, il purtau ascuns in san. Se pare ca pe vremuri, in mai toate zonele tarii, martisorul a fost purtat si de catre flacai (pus de catre fetele mari; insa, mai intotdeauna, schimbul era reciproc), barbati si femei maritate, ba chiar si de catre batrani si batrane. 
In ultimele secole, martisorul a fost purtat de fetele mari si nevestele tinere pentru a fi sanatoase si curate ca argintul, albe si rumene ca florile si pentru a nu le parli Soarele de primavara, crezandu-se ca „Cine poarta martisoare, / Nu mai e parlit de soare!” Insa, altadata, martisorul era pus in locuri sensibile ale corpului, la baieti acestea fiind incheieturile mainilor si ale picioarelor, iar la fetite si la fetele mari in special gatul. Flacaii il purtau la caciula sau la palarie, iar batranii la haina sau la mana. 
La copii, obiceiul cerea ca martisorul sa fie pus de catre mame inainte de rasaritul soarelui sau macar o data cu inrosirea lui. Pana la cel de-al doilea razboi mondial, la 1 martie, toti copiii, cand ieseau prima data afara, trebuiau sa poarte martisoare: „Martisorii ii faceau de cu seara si-i puneau pana la rasaritul soarelui la gat si la mani”; „La Intai Mart de dimineata tare, pana a iesi soarele, rasusei doua ate, una rosie si alta alba, apoi legai un snur de aista la gat si la amandoua mainile. Erai legat in trei locuri” (informatii din Basarabia; culegator: V. Buzila). In unele zone ale tarii, martisorul nu se punea la 1 martie, ci atunci cand aparea pe bolta cereasca Craiul Nou (luna noua). 
Originea acestei sarbatori ar fi, dupa unii etnologi, romana, iar dupa altii traco-daca. Intalnita numai in sud-estul Europei si in Italia, sarbatoarea are ca punct de plecare stravechi practici rituale, facand parte dintr-un scenariu amplu si complex care urmarea innoirea anului primavara, la nasterea si moartea simbolica a Babei Dochia, intruchipare a Marii Zeite a Pamantului. 
Sarbatoarea Martisorului este un exemplu aparte de vivacitate culturala a unui simbol obiectivat. Si-a pastrat esenta sa ca forma, a ramas un obiect confectionat din doua fire, preponderent in alb si rosu, chiar daca i-au fost adaugate elemente complementare. Chiar daca rosturile vechi de aparare au fost marginalizate s-au pastrat functiile lui in socializarea copiilor si in sporirea comunicarii sociale. Comparand informatiile venite din registrul traditiei cu practicile contemporane, se observa tendinta de a-i reduce functiile doar la prima zi din luna martie si la fortate rosturi estetice. Repunerea martisorului in albia traditiei ar putea sa aiba loc intr-un context mai general, context in care oameni si institutii responsabili(e) si-ar dori temeinic sa reconsidere, cu stiinta curata si bune intentii, bogatul nostru bagaj de credinte si superstitii. 
Asemenea inaintasilor nostri de acum 100 de ani, multi dintre noi nu mai stim de ce se confectioneaza martisoarele sau de ce se pastreaza cu incapatanare firul impletit in doua sau trei „colori”. Desigur, nici nu mai banuim semnificatiile culorilor, iar daca cineva ne-ar spune ca, de fapt, rosul e … negru, l-am privi pe respectivul cu mirare. Asadar, sa incercam sa descifram, cu ochii si sufletul stramosilor, sensurile mai profunde ce se ascund in albul, negrul, albastrul si rosul martisoarelor de altadata si de acum. Insistam asupra cromaticii martisorului deoarece, potrivit pictorului W. Kandinsky, problema culorilor depaseste cu mult domeniul esteticului. 
 
Festivalul Martisorului de la Iasi 
 
La Iasi, din 2005 incoace, din 24 sau 25 februarie pana pe 1 martie, strada Alexandru Lapusneanu, vechi loc de promenada al iesenilor, devine strada cu martisoare „suta la suta romanesti”, aici desfasurandu-se Festivalul Martisorului. Purtand cate un banut, ca in vremuri stravechi, ori talismane doar de inspiratie traditionala, precum obiecte din ceramica, lemn, paie, papura, piele, sfoara sau chiar … turta dulce, snururile alb-rosii, dar si alb-negre sau alb-albastre, ne bucura privirile ratacite de-atata … iarna! 
Initiatorii Festivalului sunt Asociatia Mesterilor Populari din Moldova, Asociatia „Al. Lapusneanu” si Primaria Municipiului Iasi. In timp, acestora li s-au mai alaturat Muzeul Etnografic al Moldovei si Asociatia „ART-Mestesugurile Prutului”. In esenta, manifestarea isi propune sa contribuie la regasirea sensurilor traditionale ale martisorului si impacarea, in masura posibilitatilor, cu tendintele novatoare, insa neaparat de bun gust, ce invadeaza in ultima vreme si acest stravechi obicei de primavara. La inceput au participat numai 10 mesteri si creatori populari, in acest an, la editia a VII-a, anuntandu-si deja participarea nu mai putin de 40 de mesteri din toata tara si din Republica Moldova. Festivalul s-a bucurat mereu de o larga mediatizare in toata presa scrisa si audio-vizuala locala si regionala (remarcam doar prezentarea Festivalului nostru pe net de catre o inimoasa ieseanca, e vorba de Madalina Moewis, la adresa: http://madalinamoewis.wordpress.com/2009/03/03/festivalul-martisorului-editia-v-iasi-in-imagini/), fapt care a generat o afluenta de vizitatori si cumparatori, in special din randul tinerilor.
La ultimele editii, alaturi de Targul de martisoare se organizeaza si alte activitati menite sa puna in evidenta mai bine valentele martisorului arhaic. In acest sens, amintim: colocviul pe tema cunoasterii martisorului, recitalul pus sub genericul „Martisorul in poezia romaneasca”, spectacolele de muzica si dansuri populare sustinute de elevi de la scoli, licee si colegii iesene, atelierele de pedagogie muzeala aplicata s.a.
Etnograf Marcel Lutic (AFR Iasi)
Presedinte al Asociatiei Mesterilor Populari din Moldova

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 pe scara Richter a ucis 65 de persoane in Noua Zeelanda

On By nelursIn WorldLeave a comment

Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 pe scara Richter s-a produs marti, 22 februarie 2011, in orasul Christchurch din sudul Noii Zeelande.

Este al doilea cutremur de mare intensitate produs in Noua Zeelanda in ultimele 6 luni, dupa cel cu magnitudinea 7,1 din septembrie 2010. Cel putin 65 de oameni, dintre cei 350.000 locuitori ai orasului, si-au pierdut viata marti seara la Christchurch. Cutremurul devastator, urmat de cel putin patru replici in tot atatea ore, a transformat orasul in ruine.

Adancimea foarte mica la care s-a produs seismul, de numai 4 kilometri, a alimentat gradul urias de distrugeri din Christchurch si localitatile invecinate. Noua cladiri s-au prabusit total, iar multe altele au suferit daune partiale. Asfaltul soselelor a crapat in  multe locuri, au izbucnit incendii, iar conductele rupte au provocat inundatii.

Mai mult de 100 de persoane, inclusiv o duzina de vizitatori, studenti japonezi, sunt prinsi intre ruinele orasului. Echipele de salvare cu caini dresati s-au raspandit in intregul oras in cautare de supravietuitori, dintre care unii au trimis mesaje text sau apeluri telefonice de sub daramaturi.

Curentul electric, apa si gazele au fost oprite in oras, aeroportul international a fost inchis, la fel si traficul feroviar. Potrivit politiei locale, pasagerii a doua autobuze, peste care s-au prabusit cladiri, si-au pierdut viata.

Autoritatea de transporturi din Noua Zeelanda a declarat pentru TVNZ ca nu a putut contacta angajatii din Christchurch si din tunelul Lyttleton, situat in apropiere de epicentru. Cutremurul a dizlocat chiar si o bucata masiva de gheata din cel mai mare ghetar din Noua Zeelanda, situat la 120 mile est fata de Christchurch.

Turla impunatoare din piatra a unei catedrale catolice s-a prabusit in centrul orasului, iar in vecinatatea ei zace o cladire cu patru nivele, daramata in intregime in cateva secunde, ca un castel de carti. O cladire cu  mai multe etaje, Pyne Gould Guinness, in care lucrau mai mult de 200 de muncitori, s-a prabusit si un numar necunoscut de oameni au fost prinsi in interior. Echipele de salvare au tarat oameni raniti grav din moloz, majoritatea lucratori care se aflau in birouri. Multi erau plini de sange. Tipetele celori inca prinsi sub daramaturi se auzeau de afara.

Ghetarul Tasman, situat in Alpii de Sud, a fost zguduit de cutremur si aproximativ 30 de milioane de tone de gheata s-au prabusit si au format iceberguri in lac. Gheata care a cazut in lac a provocat valuri de pana la 3,5 metri, care au maturat in sus si in jos lacul timp de 30 de minute.

“Este o scena de devastare totala”, a declarat prim-ministrul John Key la cateva ore dupa cutremur. El a confirmat ca numarul mortilor ar putea creste in urmatoarele zile si ca: “Am putea fi martorii zilei cele mai intunecate din Noua Zeelanda.”

Primarul Bob Parker a decretat stare de urgenta in regiune si a cerut oamenilor sa foloseasca telefoanele mobile numai pentru urgente. “Guvernul este dispus sa utilizeze tot ce se poate in scop de salvare”, a declarat viceprim-ministrul neozeelandez. Echipele de salvare continua sa scoata numerosi raniti de sub ruinele cladirilor daramate. Australia a trimis o echipa de salvare de 40 de persoane pentru a sustine eforturile de recuperare a sinistratilor.

Presa locala scrie ca distrugerile sunt mai puternice decat la seismul de 7,1 produs in aceeasi regiune in septembrie anul trecut. Cunoscut in Noua Zeelanda ca Orasul Gradina, Christchurch avea un patrimoniu din secolul al XIX-lea, mostenit de la fondatorii sai, vorbitori de limba engleza. Un rau de mica adancime, Avon, trece prin centrul orasului, traversat de linii de tramvai istorice si punctat cu arhitectura gotica, parcuri si cafenele.

Cutremurul care a produs cele mai multe daune in Noua Zeelanda a fost cel care a lovit nordul tarii in 1931, la Hawke’s Bay, North Island si care a ucis cel putin 256 de persoane.

Surse: Associated Press; CNN; Fox News; ABC News.
Surse foto: The Christian Science Monitor, New Zeeland; Reuters

Simona Botezan, Washington D.C.

INTERVIU CU OCTAVIAN LUPU REDACTOR AL REVISTEI CONEXIUNI CONTEMPORANE

On By nelursIn InterviewLeave a comment

George ROCA: Colaboram de putin timp, dar am ramas impresionat de munca buna pe care o faceti la revista dumneavoastra. Am aflat ca aveti o lista de aproape 2000 de cititori, corespondenti si prieteni care colaborati. Mi-a placut de asemenea designul si segmentarea publicatiei virtuale pe care ati conceput-o si o conduceti. Care au fost inceputurile, de unde ati plecat? O mica prezentare va rog!

Octavian LUPU: Initial am plecat de la un blog crestin, dar lucrurile au evoluat mult de atunci, iar in momentul de fata partea „crestina” este tot mai mult pusa in minoritate deoarece nu prea multa lume trimite materiale pe aceasta tema. Atunci m-am gandit sa ii dau o linie literara mai pura, mai laica, dar cu bun simt, fara compromisuri, fara balci, fara atacuri… Ceva ce incanta ochiul si mintea. Sper sa fie si cititorii multumiti!

Nu este simplu sa scrii despre tine, sa intocmesti o prezentare care sa nu semene cu un CV bun de trimis la firme, dar impersonal in a comunica trairile launtrice si motivatia ascunsa a sufletului in dorinta de a transmite un mesaj plin de substanta potentialilor cititori. Cu toate acestea, merita sa spun cateva cuvinte despre experienta pe care am acumulat-o in ce priveste scrisul, mai ales ca izvorul gandurilor exprimate sub forma de articole, brosuri sau emisiuni radio/televizate este reprezentat in principal de ceea ce am cunoscut, experimentat si trait de-a lungul vietii.

George ROCA: Cateva cuvinte despre experienta pe care o aveti in domeniul scrisului. Care a fost motivatia dumneavoastra de a scrie?

Octavian LUPU: Inainte de a expune datele sintetice ale evenimentelor relevante pentru experienta scrisului, as dori sa subliniez motivatia pe care o am dincolo de cuvintele pe care le exprim prin scriere sau vorbire. In primul rand, cititorul sau cel care vizioneaza programele pe care le alcatuiesc reprezinta cel mai important personaj din viata mea atunci cand incep sa rostesc, sa exprim, sa astern pe hartie sau sa dactilografiez in calculator. Transfigurarea pe care o traiesc imi creeaza o comuniune launtrica ce ma determina in alegerea formei de expresie, in utilizarea sau nu a anumitor cuvinte, in accentul pe care il pun asupra unor idei in detrimentul altora. Acest lucru imi modeleaza vorbirea sufletului, fiindca in cele din urma mesajul pe care doresc sa il transmit este unul pozitiv, plin de substanta, care sa determine explozie si fuziune deopotriva in cugetul celui care citeste.

George ROCA: Cateva dezvaluiri despre viata personala… Va cer prea mult oare?

Octavian LUPU: M-am nascut in orasul de la poalele Tampei, mai precis in Brasov intr-o frumoasa Duminica de Florii, pe data de 14 aprilie 1968, la ora 5 dimineata dupa o noapte teribila pentru cea care mi-a dat viata. Poate tocmai de aceea am iubit mereu primavara si dimineata, ca anotimp si moment al zilei. Toamna si asfintitul de regula ma deprima, fiindca iubesc cu toata fiinta viata, miscarea, explozia sevei pline de substanta la inceput de aprilie. Ofer aceste detalii fiindca ele continua sa imi modeleze existenta si modul de exprimare chiar si in prezent, fiind asemenea unui „big-bang” in urma caruia am aparut si care prin forta sa de expansiune ma directioneaza inca.

Am locuit in mega-cartierul muncitoresc „Steagul Rosu”, traind in mijlocul „clasei muncitoare”, invatand la scoli obisnuite, de cartier. Am invatat astfel de timpuriu lectia dura a batjocoririi celui care cauta sa studieze, sa invete, sa aprofundeze, atat din partea colegilor, ceea ce oarecum era explicabil, dar si din partea profesorilor, ceea ce a fost de-a dreptul lipsit de justificare. De aceea, in decursul timpului am inlocuit studiul materiilor de invatamant cu ceea ce studiam in particular, de unul singur. De la inceput m-au atras „cartea” si scrisul. In prima imi gaseam inspiratia, in al doilea ma refugiam din fata unei realitati pe care intr-o forma sau alta doream sa o modelez, sa o schimb.

George ROCA: Interesant! Sunteti precis un romantic, dar mi se pare si un utopic.  Continuati va rog!

Octavian LUPU: Aveam obiceiul de a vorbi cu obiectele inca de cand eram foarte mic, deoarece imi inchipuiam ca ele au un suflet al lor ce nu trebuie ranit sau distrus. Cu siguranta ca in alta cultura as fi devenit un „animist” convins. Dar aceasta dorinta de a vorbi, de a exprima, neavand un partener pe masura, m-a condus catre scris. Colindam librariile de cartier sau cele din centrul Brasovului si imi cumparam carti ce depaseau conditia mea de elev de gimnaziu si le studiam pe indelete acasa. Asa s-a nascut in mine pasiunea pentru istorie, geografie si stiinta. Lecturam din Nicolae Iorga, Xenopol sau Otetea cu o bucurie negraita. Bineinteles ca nu intelegeam totul, dar puterea copilariei nu sta in a intelege ci in a retine. Astfel, prin lecturi felurite mi-am format un bagaj de cunostinte ce aveau sa ma insoteasca mai tarziu.

De asemenea, scriam lucrurile pe care le traiam la inceput sub forma de jurnal, ulterior ca mini-eseuri. Uneori ma exprimam liber impotriva comunismului si a regimului corupt, a minciunii si fricii pe care o traiam „la colectiv” cu totii. Bineinteles ca imi era teama de ceea ce exprimam si distrugeam dupa aceea totul, dar satisfactia era imensa, pe masura.

George ROCA: Dupa cate am aflat… ati facut liceul militar. Posibil ca disciplina dumneavoastra s-a cristalizat acolo! Cum ati ajuns la o asemenea institutie de invatamant, sa-i zicem, rigida? Dumneavoastra, un romantic, un visator…

Octavian LUPU: Perioada liceului a fost extrem de dura. Desi eram o fire singuratica, la insistentele tatalui meu, fost ofiter de cariera, am incercat si din pacate am reusit la liceul militar din Breaza. Am inceput astfel o experienta pe care consider ca in mod normal nu ar fi trebuit sa o cunosc. Dar destinul nu intreaba pe nimeni, cel putin, asa consider in momentul de fata.

Cei patru ani petrecuti la Breaza (1982-1986) m-au marcat profund. Viata in comun, lipsa unui „spatiu personal”, programul orar, disciplina cazona, dar si isteria cadrelor militare din timpul perioadei decadente a regimului comunist, alaturi de ironia cruda a colegilor mi-au afectat profund structura interioara. Fiind o fire foarte sensibila, am receptionat in mod dureros loviturile primite in acel liceu, devenit un fel de „lagar de detentie” atat la propriu, cat si la figurat, pentru niste adolescenti prinsi in capcana din nestiinta sau din cauza parintilor lor.

In aceasta perioada, lipsit de cea mai elementara intimitate, am invatat sa ma ascund in spatele studiului matematicii, fizicii, dar si al istoriei. Practic, studiam inainte materiile de curs pentru a putea dispune de un timp personal, dupa care citeam si aprofundam diferitele carti pe care mi le procuram in scurtele „invoiri” sau „permisii”. Scriam foarte mult, dar ma exprimam codificat, fiindca stiam ca intotdeauna exista un „Big Brother” atoatevazator, care ne supraveghea neincetat, intrupat in ofiteri zelosi dupa avansare si colegi „binevoitori”. In vacante insa imi permiteam sa ma exprim liber in jurnale de impresii sau in mini-articole, ce stiam ca oricum nu puteau sa fie publicate. Asa am invatat arta „ascunderii gandurilor in spatele cuvintelor”, a incifrarii mesajului si a criptarii exprimarii.

George ROCA: Si totusi dupa terminarea liceului v-ati continuat studiile tot in acelasi domeniu devenind student al Academiei Tehnice Militare. Nu prea va inteleg?

Octavian LUPU: Asa este. Pornisem deja pe un drum si nu aveam de ales… Eram legat intr-un mod fatal de sistemul militar printr-un contract de scolarizare, iar contravaloarea ce trebuia a fi returnata in cazul retragerii din armata fiind suficient de mult „umflata” pentru a nu putea fi platita vreodata. Era un joc in care o data intrat, puteai iesi doar cand dorea sistemul. De aceea, trebuia sa ma conformez, sa merg cu valul. Experienta cea mai teribila din timpul „pregatirii militare” a urmat dupa admiterea mea la Academia Tehnica Militara din Bucuresti. Timp de noua luni a trebuit sa execut stagiul militar cu termen redus, lucru ilogic data fiind absolvirea unui liceu militar si admiterea la o institutie militara. Astfel, am cunoscut la modul extrem, ca infanterist, ce inseamna frigul, foamea si privarea de somn. Am fost socat sa vad ca viata din unitatile militare semana cu un film ce avea la baza un scenariu siberian, demn de un lagar de concentrare. Impresiile culese m-au determinat sa caut o cale de scapare, ceea ce ma conducea invariabil catre scris si studiu. Reuseam de multe ori „sa dispar” prin locurile pustii ale unitatii militare, si acolo in plin ger sau ploaie, sub acoperisuri improvizate, studiam carti de matematica, de limbi straine, de psihologie sau de filozofie, in special existentiala. Era greu sa ascund aceste carti in conditiile in care aveam doar o valiza la dispozitie, dar preferam sa renunt la haine sau alte la articole pentru a avea totdeauna macar o carte cu mine si bineinteles un caiet in care scriam sau imi notam impresiile. Dupa ce scriam, rupeam foile si le distrugeam. Acesta-i pretul libertatii in regimurile totalitare. Scrii, exprimi si retii in constiinta, dupa care distrugi urmele.

La Academia Militara lucrurile nu au stat mai bine. Desi eram un elev de elita, totusi nu eram bine vazut de catre cadrele „politice” ce ma solicitau sa fiu turnator pentru colegi si sa-mi lingusesc superiorii. Dupa un an, mai precis in vara anului 1988 inainte de sesiune, am fost descoperit cu o Biblie in format redus asupra mea. Imediat mi s-a inscenat un „proces” in fata consiliului profesoral si al colegilor. Este adevarat ca timp de un an de zile frecventasem aproape constant slujbele tinute de catre preotul Galeriu la biserica Sfantul Silvestru. In acea perioada am invatat sa dezvolt tehnica scrierii de eseuri pe teme filozofice si religioase, precum si arta de a vorbi in public. Aveam un jurnal consistent pe care nu l-am mai distrus si in care am consemnat toate experiente mele, precum si incercarile de natura literara.

Dupa aceste eveniment s-a decis sa fiu exmatriculat, dar dupa aceea s-a revenit asupra acestei hotarari, urmand ca in mod progresiv sa mi se scada notele la examinarile de curs, pana cand in urma presiunii psihologice „sa imi ies din parametrii”. Nu s-a intamplat insa acest lucru fiindca a intervenit revolutia din decembrie 1989, dupa care am putut pleca fara sa imi para rau si sa finalizez studiile universitare la Institutul Politehnic Bucuresti.

George ROCA: Deci v-ati transferat de la Academia Militara la Institutul Politehnic. Ce facultate ati absolvit? Unde ati fost repartizat… sau unde v-ati gasit un loc de munca?

Octavian LUPU: Am absolvit Facultatea de electronica si telecomunicatii in anul 1992, dupa care am avut ocazia de fi angajat la un institut de cercetare si timp de 8 ani sa avansez in directia cercetarii stiintifice. In paralel am continuat sa studiez intens lucrari de literatura si teologie, iar in plus am avut ocazia de a publica mai multe articole in care analizam impactul introducerii diferitelor tehnologii de comunicatii, in special al telefoniei mobile si Internet-ului. Am constatat in scurt timp ca partea care ma atragea in expunerile pe care le faceam nu era cea tehnica, pe care mai totdeauna o puneam „in fundal”, ci componenta umana, de comunicare, de transmitere a viziunii si gandirii catre potentialul cititor.

George ROCA: Deci ati facut nu numai cercetare tehnica ci si una care studia  esenta umana, legaturile omului cu divinitatea, cu mediului inconjurator, cu impactul pe care il creeaza asupra acestuia. Cateva motivatii va rog, sau exemple?

Octavian LUPU: Cu titlu de exemplu, incepeam sa scriu un articol pur tehnic si dupa cateva randuri vorbeam despre impactul asupra utilizatorului, incercam sa intru in dialog cu cititorul, analizam canalul de comunicare creat prin intermediul a ceea ce exprimam s.a.m.d. Un astfel de articol, destul de amplu ca volum, a fost „Crestinismul si Societatea Informationala”, care s-a bucurat de o buna audienta in acea perioada, mai precis in cursul anului 1996 si ulterior. De indata ce a aparut Internet-ul, am avut sansa sa pot descarca materiale si carti de a caror existenta nici macar nu stiam. In mod special am fost atras de literatura motivationala fiindca imbina laolalta elemente componente din cadrul psihologiei, teologiei si filozofiei.

Dupa anul 2000 am decis sa parasesc terenul „cercetarii” prost platite si in proces de disparitie din Romania, si am inceput sa lucrez ca inginer de telecomunicatii. Timpul dedicat pentru activitati „extra” s-a restrans considerabil, dar am devenit mai selectiv si mai eficient in utilizarea lui. Astfel, am reusit sa alcatuiesc mai multe brosuri din diferitele articole pe care le-am scris si am inceput sa le distribui pe Internet si sub forma de materiale tiparite avand titluri in genul: „Vindecare prin Cuvant”, „Experienta vindecarii spirituale”, „Putere pentru ziua de azi” si „Pasi prin credinta”. In paralel, am avut ocazia de a participa sau chiar de a realiza emisiuni radiofonice, cum ar fi „Scoala Cuvantului” si „Jurnal de studiu”. In plus, am sustinut mai multe prelegeri publice pe teme de natura spiritual – motivationala, dintre care unele au fost inregistrate si distribuite prin Internet. Ocazional am participat si la emisiuni de televiziune dedicate impactului tehnologiilor moderne de comunicare asupra societatii contemporane.

George ROCA: Foarte interesant! Sa inteleg ca a urmat o noua deviere de la munca pe care v-ati ales-o si pentru care ati suportat timpuri grele de educatie cazona si ani multi de scoala. Cum ati ajuns la „Jurnal de studiu” si la revista „Conexiuni (Crestine) Contemporane”?

Octavian LUPU: In perioada in care am participat la emisiunile radiodifuzate (2005 – 2010), am considerat utila realizarea unui blog dedicat tematicii abordate in cadrul acestora, precum si distribuirii transcrierilor rezultate in urma sustinerii emisiunilor. Abordand o maniera de „full scripting” pentru realizarea emisiunilor, materialele generate aveau consistenta unor articole si prin urmare pagina „Jurnal de studiu si rugaciune” pe care am realizat-o a ajuns sa aiba un volum destul de mare in scurt timp. In plus, acest blog continea si diferite eseuri sau articole pe teme de natura spiritual-motivationala.

O etapa majora in evolutia acestui blog a constituit-o demararea colaborarii cu jurnalistul Octavian Curpas din Phoenix, Arizona – USA, in cadrul unui schimb de articole si promovare reciproca pentru publicatiile „Phoenix Magazine” si „Bruxelles Mission”. Dupa un an de colaborare mi-am dat seama ca blog-ul „Jurnal de studiu” nu mai corespundea tematicii – mult mai extinse – a articolelor publicate, fapt pentru care am schimbat dramatic structura site-ului, tehnologia de realizare si denumirea, care a devenit „Conexiuni Crestine Contemporane”. In aceasta perioada articolele pe care le-am publicat acolo au fost preluate si distribuite in cadrul diferitelor publicatii electronice, cum ar fi: „New York Magazine”, „Romanian Times”, „Gandacul de Colorado”, „Saltmin”, „Agero Stuttgart” s.a.

In acest context al presei virtuale, am avut ocazia deosebita de a va cunoaste si pe dumneavoastra, si de a extinde aria colaborarii si schimburilor de articole. Tematica publicatiei electronice pe care o editez a fost imbogatita, fapt pentru care titlul ei a devenit „Conexiuni Contemporane” (www.conexiunicontemporane.ro), iar platforma software a fost adecvat modificata pentru a pune in evidenta continutul mult diversificat si pe autorii care contribuie cu articole. Alaturi de accesibilitatea facila din partea cititorilor in baza  unei clasificari tematice usor de intuit, publicatia „Conexiuni Contemporane” permite promovarea autorilor si reliefarea continutului furnizat. Astfel exista un sistem de rating al accesarilor pentru fiecare autor, acesta dispunand de o pagina de prezentare, iar profilul fiind completat cu diferite date de performanta in functie de numarul de articole publicate si de accesari. In momentul de  fata sunt peste 150 de autori inregistrati in furnizarea diferitelor articole, iar numarul lor este in crestere. Desigur ca pe multi i-am cunoscut prin intermediul dvs. prin articolele pe care mi le-ati trimis spre publicare.

George ROCA: Colaborez cu peste 20 de reviste, dar sincer sa fiu, printre cele  preferate este si „Conexiuni Contemporane”. V-am explicat la inceputul acestui interviu de ce. Consider ca este o publicatie „cuminte”, placuta la citit, atractiva… Ce planuri de viitor aveti?

Octavian LUPU: Nu as putea spune ca merita sa iti faci prea multe planuri pentru viitor, fiindca totdeauna realitatea, in vesnica ei schimbare, te va determina sa modifici sau chiar sa abandonezi ceea ce ti-ai propus. Cu toate acestea, intentia mea este de a continua scrierea de articole, eseuri si materiale pe teme spiritual-motivationale, in principal fiindca orientarea experientei mele de viata este in aceasta directie. In plus, am experimentat realizarea de articole ce exprima confluenta diferitelor curente spirituale majore din istoria lumii si a corespondentelor ce pot fi stabilite intre acestea. Astfel, am explorat „taramul” conexiunilor dintre crestinism si alte curente majore in genul taoismului, budismului si islamului.  Am in pregatire astfel de abordari si in raport cu alte curente  disparute in negura istoriei in genul maniheismului, zoroastrismului, mazdeismului etc.

In final, de ce ma intereseaza toate aceste lucruri? De ce sa investesti timp si efort pentru ceva ce nu iti aduce nici un fel de remuneratie materiala? Raspunsul pe care pot sa il dau decurge din faptul ca am inteles importanta fundamentala a urmatoarelor valori ce merita sa fie promovate intr-o lume care inca isi mai cauta reperele:

–    in primul rand, bucuria de a trai si de a invinge dificultatile, de a nu abandona niciodata lupta vietii;
–    mai departe, libertatea de a exprima ceea ce gandesti sau simti in adancul fiintei tale, fara sa iti fie teama de eventualele consecinte actionand in deplin acord cu propria ta constiinta;
–    si nu in ultimul rand, acceptarea si promovarea diversitatii de viziune asupra existentei, vietii si rostului pentru care suntem pe acest pamant.

Este posibil ca fragmentul de memorie al experientei mele sa ajunga astfel sa se integreze in memoria infinita a universului prin ganduri pe care nu le-am lasat sa treaca fara a fi consemnate, prin file de jurnal rupte, dar ale caror idei au rasarit cu si mai mare putere atunci cand iarna totalitarismului a trecut, sau prin simtaminte care transcend finitul in nemarginire, asemenea raului care in cele din urma se varsa in ocean…

A consemnat,
George ROCA
17 februarie 2011
Sydney – Bucuresti

Romania a ajuns Codrul Vlasiei

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

Apel catre clujeni si Justitia Romana

Dupa cate se stie, dupa 1990, avand in vedere vidul legislativ, creat dupa lovitura de stat din decembrie 1989, dar si semnele tot mai evidente ale lipsei de fermitate a unor functionari publici, politisti, judecatori, procurori etc., in impunerea respectarii legii si apararii avutiei nationale in Romania, asistam la un proces, absolut singular in Europa, vizand distrugerea sistematica a economiei nationale si sustragerea bunurilor acesteia , pe diverse cai, fie de „baietii destepti”, fie de diverse grupuri  sau asa-zise personaje istorice. Doar in Romania, intre toate tarile est-europene foste comuniste, pe baza principiilor enuntate de un falimentar partid politic, s-a crezut de cuviinta sa se respecte principiul proprietatii prin jefuirea avutiei nationale. In acest proces de asa-zisa recuperare de proprietati s-au inscris intre altii Mihai I de Hohenzollern  si alti membri ai familiei regale, dar mai ales biserici si organizatii, dar mai ales unele cu activitati extremiste sau fasciste ce apartin sau au apartinut minoritatilor etnice.
Sesizand ca este o oportunitate deosebita de a obtine cu relativa usurinta inclusiv pe baza de declaratii mincinoase sau prin dovezi trucate, falsificate, diverse imobile sau mari proprietati de terenuri, in toata tara s-a trecut, adesea cu sprijinul tacit al autoritatilor publice sau al celor judetene, la realizarea unui jaf autentic. Din pacate, municipiul Cluj-Napoca nu a scapat atentiei celor cu pofte de inavutire.
Nu avem in vedere aici doar raptul odios la care s-au dedat si inca se mai dedau reprezentantii cultelor, minoritatilor etnice sau ai unor organizatii fasciste cu sediul in afara tarii, ci si activitatile la fel de condamnabile ale unor asa-zisi baieti destepti de pe plan local. N-au scapat pe dinafara nici chiar imobile in care si-au desfasurat activitatea institutii de utilitate publica, scoli, gradinite, spitale, institutii de autoritate publica etc. N-a scapat atentiei baietilor destepti nici sediul, ocupat, de cateva decenii, de catre Casa de cultura a municipiului Cluj-Napoca, institutie culturala de interes comunitar. Prin fabricarea de false dovezi sau pretinzand ca sunt continuatorii unei institutii ce a functionat inainte de Primul Razboi mondial in acest spatiu, solicitantii spatiului respectiv au ajuns sa profereze chiar si in fata instantei de judecata minciuni si neadevaruri, in speranta ca, astfel, vor reusi sa intre in posesia imobilului in care ne desfasuram activitatea.
Intre altele, reprezentantii firmei care se pretinde justificata, legal si moral, sa solicite restituirea a ceva ce nu i-a apartinut niciodata de drept, a afirmat, recent, starnind, deplin jstificat, inclusiv afirmatia presedintei completului de judecata, cum ca in imobilul revendicat de ei nu ar exista o sala de spectacole si aici nu s-ar desfasura activitati culturale. Afirmatia, reprezentand o grosolana mistificare a adevarului, a determinat-o pe presedinta completului de judecata sa intervina si sa atraga atentia individului in cauza ca dansa, personal, a asistat de nenumarate ori, inca din copilarie, la manifestarile cultural – artistice, inclusiv spectacole, desfasurate pe scena Casei de cultura a municipiului Cluj-Napoca.
In conditii de normalitate, avand dovada certa a lipsei de onestitate a reprezentantului firmei in cauza, instanta de judecata ar fi trebuit sa demareze, din oficiu, un proces pe baza declaratiilor mincinoase facute de acel individ, pentru marturie mincinoasa si sperjur, avand in vedere faptul ca declaratia era facuta dupa prestarea de juramant.
Facem precizarea ca nici subsemnatul, nici restul colectivului Casei de cultura a municipiului nu suntem impotriva restituirii catre proprietarii de drept a bunurilor ce le-au apartinut solicitantilor sau inaintasilor acestora. Daca acestia exista cu adevarat, nu apar, peste noapte, prin inginerii ioneroase. Nu putem si nici nu vom ramane, insa, indiferenti si impasibili in fata unor tentative de insusire, prin recurgere la fals si uz de fals, a unui imobil in care se desfasoara de mai multe decenii activitati culturale de care beneficiaza toti locuitorii municipiului Cluj-Napoca, indiferent de apartenenta culturala, profesionala, etnica religioasa sau de nivel de pregatire.
Avand in vedere gravitatea acestei situatii, fac un apel la toti locuitorii municipiului Cluj-Napoca sa nu ramana indiferenti in fata acestui abuz nepermis si sa intervina, prin mijloace legale, sprijinindu-ne pentru a nu deveni si noi, cei care slujim interesele culturale ale acestui municiiu, victime ale rapacitatii unor „baieti destepti”, preocupati sa mai distruga o institutie publica, ca eventual sa poata deschide ulterior vreo noua carciuma in centrul municipiului, sacrificand, insa, cu indiferenta si cinism, sansele clujenilor de a beneficia de un act cultural inscris in categoria educatiei permanente sau a loisir-ului.
Mai fac precizarea ca, in cazul in care s-ar ajunge, totusi, ca acest demers oneros sa aiba castig de cauza, voi sesiza instantele europene, inclusiv forurile Consiliului si Parlamentului European cu privire la modul in care se intelege si se aplica principiile de drept si legea in tara noastra.
Solicitam sprijinul tuturor celor care ni-l pot oferi pentru a aduce noi dovezi cu privire la totala lipsa de justificare din partea celor care formuleaza astfel de pretentii fals revendicative privind spatiul in care ne desfasuram activitatea, in interesul si in slujba locuitorilor municipiului Cluj-Napoca, al culturii romane.
Dr. Dan BRUDASCU

Ion Maldarescu, OM sau firea romanului de-a fi in lume

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Trebuie sa spun, de la inceput, ca pot numara pe degete oamenii despre care am scris, fie si numai contextual. Si asta nu din rautate, nu din egoism,  nu din egocentrism  si nici din nepricepere, ci din rezerva ce mi-a sugerat-o, mai tot timpul, stiinta contemporana, si, mai ales, filosofia (in termenii kantieni, tot stiinta!) despre om. Vreau sau nu, chiar si cand trec pe ulita satului si o vad pe baba Floarea, femeia care, in urma cu vreo 40 de ani, se lua cu joarda dupa mine ca sa nu rup crengile ciresului in care dadeam buzna de cum i se parguiau fructele, ma plec, imi scot palaria, salut respectuos, apoi, ametit, la prima vedere, de un fel de gol in timp, ma intreb: cine e ea?,  cine sunt eu?,   ce este lumea?  Cum nu pot indruga mai nimic, ma tot  framant daca celelalte intrebari puse de Kant: „ce pot sa stiu”, „ce pot sa sper?”, „ce pot sa fac?”, isi mai au rostul, cata vreme nu pot raspunde nici macar la prima ,,ce este omul?” Dumneavoastra, citind aceste randuri, o sa ziceti: „speculatie!”. De data asta, n-am sa va contrazic, desi, de aci, din a bate apa in piua (a se intelege a pisa cuvantul, intr-o vesnica  intoarcerea a fetelor, nu pierdere de vreme!), din despicarea firului in patru, din contradictii, s-a mai limpezit  omenirea la cap (daca s-o fi limpezit?!), dar nici n-am sa va las (macar pe cei apropiati, pe cei ce ne cunoastem), fara sa intreb:  cine esti tu? cine sunt eu? (despre mine puteti spune cate-n luna si-n stele tot am sa ma bucur!), dar mai ales, cine este Ion Maldarescu? Eee?! E altceva!  Intrebare cu subiect si predicat. Vedeti, nici macar eu nu ma mai pun de-a contra (doar de dragul unui anume Gica!) si las gandurile sa curga. Mda! Hai, ziceti! Aud!  ,,Pai, ca o fi, ca o patii…” „…si el ca ca si noi, ceilalti”, „…domnule, mare profesor! Carturar de vita veche!” ,, ma nene, asculta-ma pe mine: artist, nu gluma!” Altul: „…dumneata l-ai cunoscut?”  Personal, adica, fata in fata, nu! – ii raspund cu sfiala.  „Pacat! Dar mai ai vreme, altfel…”
Altfel? – m-am intrebat si m-am rusinat peste masura. – Altfel umblu si eu, ca multi altii, prin lume, fara sa vad Oamenii!  In graba, imi propun o intalnire, insa pana atunci, rasfoiesc reviste, carti, privesc in trecut, rascolesc prezentul,  caut cumva si-n viitorul nostru si, culmea, abia acolo il descopar ca intreg. Da!  Ion Maldarescu, OM sau firea romanului de-a fi in lume! Si nu e putin, ascultati-ma pe mine!

La multi ani, Maestre!
Nicolae Balasa

Viata crestina nu e viata sportiva

On By nelursIn Christian Life, MinistryLeave a comment

Interviu cu pastorul Dorin Gherman din Hunedoara

R.: Bine te-am gasit, frate pastor Dorin Gherman.
D.G.: Bine ati venit, ma bucur de vizita voastra.
R.: As dori sa ne spui cateva cuvinte despre tine. Cine este Dorin Gherman?
D.G.: M-am nascut in 1953 in Cincis Hunedoara. Am copilarit si am facut scoala in satul natal, apoi la Teliuc si apoi la Hunedoara la liceul care acum se numeste Iancu de Hunedoara. Am lucrat vreo 20 si ceva de ani in diferite locuri, am avut meserii in domeniul mecanicii si la 35 de ani m-am intors la Dumnezeu. La un an dupa aceea am inceput studiile la Facultatea de Teologie a Institutului Biblic Baptist de la Oradea, care acum este Universitatea Emanuel si am ajuns apoi pastor. Mai am si alte domenii de lucrare despre care voi vorbi la timpul potrivit. Un lucru important este ca m-am casatorit in 1993 cu Lili, avem doi copii, Cristina care are 16 ani si Elena care are 14 ani si prin harul lui Dumnezeu, facem lucrarea Lui cu totii.
R.: Ne-ai spus ca in prima parte a vietii tale ai trait departe de Dumnezeu. Ce te-a determinat sa te intorci la El?
D.G.: Totul a inceput cu o vizita pe care am primit-o, intr-o seara de Craciun, din partea unui grup de tineri de la diferite biserici din zona, de la Teliuc, din Hunedoara care au venit cu colinda la mine. M-au impresionat prin atitudine, prin tinuta, prin conduita. Am avut impresia unui grup de tineri deosebit de bine educat, oameni de bun simt, m-au impresionat si ca atare am acceptat invitatia lor de a le intoarce vizita. Asa am ajuns pentru prima data, in primavara lui 1983 la biserica Maranata din Hunedoara. A fost pentru prima data cand am calcat intr-o biserica evanghelica si acolo era o intalnire de tineret. Am ramas cu aceeasi impresie despre tineretul crestin care mi-au facut-o si cei care m-au vizitat acasa. Mai mult decat atat, am ramas si cu impresia unei manifestari artistice deosebite, mi s-a parut un spectacol, asa am perceput eu atunci evenimentul respectiv ca pe un spectacol foarte reusit si datorita acestor bune impresii, m-am adresat eu lor de data asta, cu rugamintea sa ma mai invite cand mai au ocazii asemanatoare. Nu dupa multa vreme m-au invitat din nou, trebuia sa vina cineva din Statele Unite, un fost mare violonist de concert. Am fost foarte curios sa intalnesc o asemenea persoana, asa ca am acceptat invitatia fara sa stau pe ganduri si cand am ajuns acolo am fost zguduit de marturia acelui om care, intr-adevar, a fost una din personalitatile scenei mondiale care a cantat inclusiv la Casa Alba pentru presedintele Kennedy si care a marturisit o intamplare din viata lui referitoare la sotia lui care s-a imbolnavit de o boala incurabila. Dumnezeu a lucrat in asa fel incat aceasta femeie a fost vindecata in mod supranatural. Din momentul acela, omul nostru cu vioara a inceput un alt fel de viata si si-a pus vioara in slujba lui Dumnezeu. Atunci am fost pentru prima data fata in fata cu Dumnezeu si am inceput sa-mi pun intrebari, sa-mi fac probleme, tin minte ca m-am gandit ceva de genul ca daca Dumnezeu exista si face asemenea lucruri, atunci eu trebuie sa vad ce fac cu viata mea. Am decis sa urmez pe Domnul Isus Cristos pentru ca omul despre care vorbesc nu s-a limitat la marturia aceasta cu privire la sotia lui, ci a avut si o predica evanghelistica de o mare forta si m-a convins ca trebuie sa ma impac cu Dumnezeu. Dar omul uita experientele cu Dumnezeu foarte repede. La fel s-a intamplat si cu mine, dupa un timp, impresia aceea puternica de la inceput s-a atenuat si au mai trecut inca 5 ani pana cand m-am hotarat definitiv sa vin la Dumnezeu si asta mai mult datorita faptului ca viata mea se indrepta catre nicaieri, vedeam ca nu reusesc sa fac nimic din ce imi propuneam, din ceea ce doream pentru  mine. Au fost 5 ani fara niciun fel de realizare (nici macar o treapta de salarizare n-am reusit sa obtin in acesti 5 ani) si atunci, pe fondul unor intalniri din timpul verii cu o parte din tinerii pe care-i cunosteam de la biserica, m-am hotarat sa  ma duc din nou la biserica si de data aceasta hotararea a fost ferma si definitiva. Asta s-a intamplat in 1988, apoi in 23 aprilie 1989, L-am marturisit pe Domnul in apa botezului care a avut loc la biserica Sfanta Treime din Deva. Eu am ramas ca membru la biserica din Teliuc, din satul vecin.
R.: Care a fost reactia familiei, a prietenilor, cum au primit ei vestea convertirii tale?
D.G.: In ce priveste familia, cred ca termenul cel mai potrivit este ca au respectat decizia mea, nu neaparat le-a facut o mare placere faptul ca eu am ales o cale care pentru ei era straina, era ceva inedit, ceva nou, ceva ciudat, poate. In ce-i priveste pe prietenii mei, unii dintre ei au fost socati… intr-o prima faza convertirea mea a afectat relatiile care le aveam cu diferiti oameni, cu unii din cei care-mi erau chiar apropiati ca prieteni. Nu eu am dorit ca efectul sa fie de felul acesta (deranjant pentru ei), eu am dorit sa-mi pastrez mai departe prietenii si nu am dorit sa rup relatiile, pentru ca atunci cand te convertesti trebuie sa o rupi cu lumea, nu cu oamenii. In final, incetul cu incetul, relatiile s-au restabilit, pentru ca au observat si ei ca n-am ales o cale a fanatismului, a absurdului, au observat ca ceea ce faceam era diferit, dar nu era neaparat deranjant din punctul lor de vedere sau chiar negativ.
R.: Ai spus ca ai primit botezul in primavara anului 1989, daca am inteles bine. Asta a fost inainte de Revolutie.
D.G.: Da
R.: Ai intampinat probleme in societate, la serviciu, in afara de familie si prieteni? Cum era vazut un crestin neoprotestant pe vremea aceea in societatea romaneasca?
D.G.: Bineinteles. In momentul in care iei o decizie ferma pentru Dumnezeu, nu se poate sa nu ai probleme cu lumea si am avut si eu. Vestea convertirii mele a deranjat foarte tare pe cei din comitetul de partid de la locul de munca unde lucram. Exact in perioada cand eu incepeam sa merg la biserica si ma hotaram tot mai ferm sa urmez calea asta, ei voiau sa ma faca membru de partid. Au fost socati cand au auzit ce hotarare am luat si am primit chiar cateva avertismente foarte serioase. Mi s-au facut reprosuri, mi s-a spus la un moment dat ca-mi fac familia de rusine (tatal meu lucra in aceeasi sectie si el) dar, asa cum si relatiile cu prietenii pana la urma s-au intors pe un fagas normal si relatia cu cei care aveau o anumita pondere ierarhica la locul de munca s-a remediat in timp.
R.: Cum s-a schimbat viata ta dupa intoarcerea la Dumnezeu? Care este diferenta dintre viata traita cu Dumnezeu si cea dinainte sa-l cunosti pe Dumnezeu?
D.G.: Orice crestin intelege lucrurile astea. Orice crestin stie ce inseamna sa traiesti cu Dumnezeu si ce inseamna sa traiesti fara Dumnezeu. Cu atat mai mult atunci cand vii – cum se spune – din lume, intelegi diferenta mai bine. Cei care cresc in biserica sunt scutiti de multe din lucrurile lumii care nu ispitesc la fel de tare ca pe unii care au crescut departe de Dumnezeu si care si-au petrecut toata viata lor in lume. Ceea ce trebuie sa subliniem aici e faptul ca viata crestina nu e viata sportiva. Nu ne intoarcem la Dumnezeu doar ca sa renuntam la fumat si la bautura. Un crestin trebuie sa traiasca cu Dumnezeu si asta s-a intamplat cu mine. Efectiv, mi-am incredintat viata in mana lui Dumnezeu pentru ca El sa ma conduca. Inainte ma conduceam singur si dupa convertire I-am spus Domnului: „Doamne, acum condu-ma Tu! Acum hotaraste Tu, in locul meu, ce anume trebuie sa fac eu!” Si, bineinteles ca nu e foarte usor pentru cineva fara experienta sa inteleaga bine voia lui Dumnezeu, sa afle calauzirea Duhului Sfant. Dar daca esti devotat, daca esti cu totul incredintat in mana lui Dumnezeu, El te ajuta. Dorinta mea asta a fost: ca de acum incolo sa merg cu Dumnezeu, sa nu mai umblu singur si cred ca cel mai important lucru care s-a intamplat dupa ce m-am intors la Dumnezeu a fost acesta, ca nu  m-am mai condus singur si am cautat intotdeauna calauzirea Duhului Sfant pentru viata mea. Un om care Il are pe Cristos este capabil sa intoarca si obrazul stang, este capabil sa cedeze si camasa, este capabil sa mearga o mila in plus, el nu se mai gandeste la ziua de maine si inainte de a judeca pe altii se judeca pe sine. Toate lucrurile acestea pe care Domnul Isus le spune in predicile Lui devin realitate pentru omul care este ucenic al Domnului Isus Cristos.
R.: Povesteste-ne cateva din experientele tale cu Dumnezeu.
D.G.: Viata crestinului este o continua experienta cu Dumnezeu. Nimic din ce traieste crestinul nu poate fi separat de sintagma asta: experienta cu Dumnezeu. Sunt, totusi, anumite lucruri in care mana lui Dumnezeu se vede mai clar si, acuma de ce sa n-o recunoastem, avem de multe ori derapaje, avem in anumite situatii, momente sau trairi in care luam viata pe cont propriu si eu cred ca e foarte interesant ce se intampla cu crestinul atunci cand se indeparteaza de Dumnezeu si cand realizeaza lucrul acesta. Realizeaza ca, de fapt, ceea ce traieste el nu este viata crestina.  Si cand spun viata crestina subliniez inca odata aspectul acesta: ea nu trebuie confundata cu viata sportiva. Bineinteles ca experiente cu Dumnezeu au fost multe, incepand cu felul cum am ajuns sa fiu parte in lucrarea lui Dumnezeu, apoi continuand cu modul miraculos in care Dumnezeu a rezolvat unele probleme ale mele si ale familiei, ma refer la probleme chiar materiale, de ce nu? Sunt multiple modurile in care Dumnezeu a lucrat in viata mea, mi-e foarte greu sa selectez si sa reproduc cateva dintre ele.
R.:  Ai fost chemat sa fii o voce care-L vesteste pe Dumnezeu. Impartaseste-ne cate ceva din lucrarea pe care o faci.
D.G.: Dupa ce am absolvit cu diploma de licenta Institutul Biblic Emanuel Oradea am lucrat inca un an in atelierul in care lucrasem pana atunci, dupa care un fost coleg de scoala, care era deja pastor, m-a rugat sa vin sa-l ajut in lucrarea pe care o avea in cateva sate din jurul Hategului. Fratele Florin Dobos, cred ca este bine sa il numim, m-a chemat in lucrarea pentru bisericile de tara. El mai avea biserica de la Simeria in pastorire. Am inceput sa lucrez impreuna cu el, in cercul lui pastoral. Mergeam in bisericile de la Ciopeia, Barasti, Bucium si Maceu apoi in anul 2002 am fost ordinat ca pastor al bisericii din Ciopeia si pastoresc in continuare biserica asta. Biserica a fost initial o biserica de persoane in varsta si era totusi o biserica tanara in sensul ca era recent intemeiata si era o lucrare destul de grea. Aveam de a face cu oameni care au trait pana la o varsta inaintata in lume si care s-au intors la Dumnezeu pe sfarsitul vietii lor si nu e tocmai usor sa lucrezi cu categoria asta de persoane. Sunt oameni care in societate nu prea mai au multe de spus dar ale caror defecte se vad lesne. Incepand cu anul 2001, pe atunci nu eram inca pastor titular al bisericii, au inceput sa se apropie de biserica in urma unor lucrari evanghelistice pe care le-am derulat, romii din sat. Localitatea Ciopeia e alcatuita din romani si din romi. Lucrarea aceasta in randul romilor a avut niste aspecte deosebit de interesante, in sensul ca oamenii astia s-au intors la Dumnezeu in numar mare. Daca biserica, la inceput, avea 26 de membri, acuma are peste 50 si majoritatea nu mai sunt romani in varsta ci romi de toate varstele, tineri si batrani si se poate face acolo o lucrare deosebita, o lucrare care are si aspecte specifice, ma refer la faptul ca e o lucrare transculturala. Trebuie sa abordezi o cultura diferita si nu e un lucru usor atunci cand nu ai experienta de felul acesta, cand esti pus in fata sarcinii pe care o ai de indeplinit dintr-odata. Am avut si eu probleme la inceput pana cand le-am inteles bine felul de gandire si obiceiurile si bineinteles ca mai sunt inca lucruri de rezolvat in comunitatea asta. Ma refer aici la cei care frecventeaza biserica si pot sa spun acum cu bucurie ca majoritatea satenilor de etnie roma frecventeaza biserica si chiar sunt membri.
In afara de lucrarea pastorala, sunt implicat si in alte lucrari si cred ca cea mai importanta lucrare dintre toate pe care le fac este lucrarea din Penitenciar. Este vorba de programe educationale derulate in Penitenciarul de la Barcea Mare sub egida Fundatiei „Stanca Veacurilor”. De mult m-a interesat lucrarea de evanghelizare in Penitenciar, misiunea in Penitenciar si prin anii 90 am intrat acolo de cateva ori impreuna cu un grup de la Alba Iulia. Incepand cu anul 2004 am inceput sa facem o lucrare sistematica, organizata, prima data cu un grup intocmit spontan, un grup din Hunedoara in special, dar si din imprejurimi. As aminti aici pe sora Marioara Marcoi care a avut initiativa acestei lucrari si ea a fost intermediarul intre grupul nostru si conducerea Penitenciarului si cea care a obtinut pana la urma dreptul de intrare in Penitenciar, aprobarea respectiva. In anul 2005 am fost solicitati de Fundatia „Stanca Veacurilor” sa ne alaturam lor si am facut lucrul acesta pentru ca ei aveau acreditare guvernamentala pentru genul asta de lucrari si acum lucrurile au inceput sa se clarifice: ceea ce facem noi acolo sunt programe educationale pe suport biblic. Dificultatea lucrarii sta in faptul ca trebuie sa realizam niste programe care sa faca fata mai multor cerinte.  Pe de o parte sunt cerintele celor care se afla in Penitenciar si care, de multe ori, nici ei nu inteleg prea bine ce doresc si ce vor, ei vin sa exploreze si trebuie sa fim foarte atenti ce le oferim, ce le aratam, ce le punem in fata. Dar mai exista si o alta cerinta si anume a celor care administreaza Penitenciarul, care conduc locul acela. Trebuie sa lucram in asa fel incat sa raspundem acestor cerinte omenesti, atat ale celor din conducerea Penitenciarului cat si ale persoanelor aflate in detentie, dar in acelasi timp trebuie sa tinem seama de faptul ca suntem crestini si nu putem sa spunem orice oamenilor cu care vorbim acolo. Nu ne deranjeaza sa facem programe educationale, nu ne deranjeaza sa discutam despre orice, dar suportul ideologic al tratarii subiectelor de catre noi este Scriptura. Lucrul acesta il declaram de fiecare data in prezentarea programelor pe care le propunem, pentru ca dorim sa se stie, de la bun. In rest, a fost o experienta deosebit de interesanta pentru mine, sa constat ca se poate vorbi despre educatie cetateneasca, despre educatie familiala, despre educatie religioasa, se pot trata probleme emotionale, probleme de relatii, probleme de orice fel cu care populatia penitenciara se confrunta, toate astea in lumina Scripturii. Sa vorbesti despre patrie si patriotism, de exemplu, dar in termenii Scripturii si sa faci si evanghelizare, in acelasi timp. Este un lucru deosebit de interesant, un lucru care provoaca. Aceasta categorie de persoane cu care lucram acolo e o categorie speciala si avem de a face inclusiv cu oameni de la care te poti astepta la orice. Trebuie sa fim foarte atenti cum desfasuram lucrarea acolo, sa fim foarte atenti ce spunem, sa ne controlam perfect pe noi insine, sa tinem in acelasi timp situatia sub control la fata locului. La inceput a fost destul de dificil. Acum avem ceva experienta in lucrarea aceasta si n-as putea sa spun ca nu mai exista probleme, dar dupa ce ai petrecut cativa ani in lucrarea asta deja poti sa o abordezi mai in cunostinta de cauza decat la inceput. Bineinteles ca nici acum nu ne putem permite sa fim relaxati in sensul negativ al cuvantului. Nu ne putem permite sa mergem nepregatiti, nu ne putem permite sa lucram superficial. Tot ce facem trebuie sa fie la nivel profesional. Avem relatii cu Sistemul Penitenciar, cu Administratia Nationala a Penitenciarelor, cunoastem pretentiile acestor foruri, ei vor o oferta sociala din partea noastra si noi trebuie sa fim capabili sa le-o oferim. Dar, bineinteles ca aceasta oferta sociala trebuie sa fie venita din partea unor crestini, din partea unor oameni credinciosi. Cate ceva despre echipa cu care lucrez: tot timpul am avut 20-25 de colaboratori, unii dintre ei au fost alaturi de mine inca de la inceput, pe altii i-am pierdut pe drum intre timp. Sunt foarte satisfacut si sunt fericit ca pot sa colaborez cu astfel de oameni. Sunt frati de-ai nostri, credinciosi din biserici din Hunedoara, biserici din Calan, Simeria, din Tara Hategului. Avem de asemenea sprijinul tuturor bisericilor din Comunitatea Bisericilor Baptiste de Hunedoara. Fundatia „Stanca Veacurilor”, de la bun inceput, a abordat comitetul Comunitatii Bisericilor Baptiste Hunedoara pentru ca aceasta Fundatie are simtul responsabilitatii si respecta tot ce inseamna autoritate, tot ce inseamna buna randuiala si a vrut sa puna in tema bisericile din zona in ceea ce priveste lucrarea pe care o desfasoara pe meleagurile acestea. Ma bucur de sprijinul Comunitatii Bisericilor Baptiste Hunedoara, dar exista si biserici din alte denominatiuni care sprijina aceasta lucrare in mai multe feluri.
E o lucrare complexa, o lucrare deosebita care apoi a fost extinsa si in scoli, ma refer la programele de prevenire a delicventei juvenile care pornesc de la experienta castigata in Penitenciar si folosesc aceasta experienta in favoarea copiilor, a adolescentilor, a tinerilor din scolile municipiului Hunedoara. Lucrarea consta in prelegeri si prezentari de materiale audio-video in cadrul orelor de dirigentie. Categoria de populatie scolara este aceea a elevilor de gimnaziu si a elevilor de liceu. Am fost deja in 11 scoli din Hunedoara si imprejurimi cu lucrarea asta. La fiecare clasa avem 3-4 pana la 6 intalniri. Avem si aici experiente deosebit de imbucuratoare. Avem si altele mai putin imbucuratoare pentru ca lucrarea, de fiecare data, intampina si obstacole. Pana acum Dumnezeu a fost cu noi si ne-a ajutat ca sa trecem peste aceste obstacole. Lucrarea in scoli se duce tot pe conceptia crestina despre lume si viata. Vorbim copiilor despre diferitele probleme legate de acest fenomen al comportamentului antisocial si il analizam prin prisma conceptiei crestine despre lume si viata. Nu putem sa mergem la scoala cu Biblia sub brat si nu putem sa facem acolo prozelitism pentru anumita denominatiune, dar putem, pastrand regulile institutiei scolare, sa vorbim copiilor intr-un mod mai deosebit despre probleme cu care ei se confrunta si…
R.: Sa le oferiti o alternativa?
D.G.: Da, suntem in masura sa le oferim o alternativa in ce priveste problematica lor. De exemplu putem sa le vorbim despre aspectele economice ale vietii intr-un spirit crestin, sa vorbim despre bogatie si saracie din punctul de vedere al Scripturilor, sa vorbim despre probleme de familie, probleme de educatie din acelasi punct de vedere al Scripturilor. Au fost programe care, luate in suma, putem sa spunem ca au avut un succes deosebit. Si speram sa mergem mai departe cu ele, dar in acelasi timp trebuie sa recunosc ca e necesara o permanenta innoire, trebuie sa gasim mereu idei, pentru ca nu putem sa ne repetam, nu putem sa venim cu aceleasi lucruri odata, de doua ori, de trei ori la aceeasi clasa, trebuie sa ne improspatam modul de a duce la sfarsit aceasta lucrare.
In afara de aceste doua aspecte ale lucrarii la care iau parte, mai e si aceea care mie imi place intr-un mod deosebit si anume lucrarea la catedra. Predau la un Colegiu biblic in Deva si imi face o deosebita placere.
R.: Referitor la aspectul acesta: a preda. Ce reprezinta pentru tine? E o pasiune sau e o vocatie?
D.G.: Cred ca e si una si alta si cine se angajeaza intr-o lucrare cu oamenii trebuie sa aiba si vocatie si trebuie sa aiba si pasiune pentru ceea ce face. Si eu cred ca Cine iti da vocatia pentru o anumita lucrare iti da si pasiunea ca sa o faci. Pentru mine, a comunica altora lucrurile care prin harul lui Dumnezeu am reusit sa le invat este un lucru deosebit. Consider ca este si in avantajul meu personal pentru ca atunci cand citim sau ne sunt explicate anumite lucruri, le uitam. Daca la un moment dat ajungem sa practicam lucrurile respective, incepem sa le intelegem, dar putem spune ca am invatat cu adevarat anumite lucruri numai atunci cand incepem sa invatam pe altii lucrurile respective. Pentru mine a preda este un prilej de a invata.
R.: Din punctul de vedere al pastorului, care crezi ca sunt cateva din problemele cu care se confrunta crestinii de astazi?
D.G.: Cred ca una dintre problemele Bisericii de astazi este aceea a raportului ei cu societatea in mijlocul careia traieste si aici in ce ma priveste, consider ca biserica trebuie sa-si indeplineasca rolul ei misionar, Biserica trebuie sa faca ucenici dar, in acelasi timp, Biserica are un rol social si sub alt aspect, in sensul ca trebuie sa-si exemplifice marturia prin actiuni care sa fie folositoare societatii. Asta o spun din punctul de vedere al unui pastor care, intamplator sau nu, este prins si intr-o lucrare prin care societatea este abordata, inclusiv in compartimentul ei institutional. Deci, prin ce facem noi sub egida Fundatiei „Stanca Veacurilor”, abordam de fapt institutii ale Statului. O alta problema este interna, a Bisericii. Si anume aceea a echilibrului, a stabilirii unui raport corect intre forma si fond. Aici trebuie sa enumar cateva principii: Biserica crestina consta in anumite lucruri care sunt eterne. Lucrurile care sunt eterne sunt, de exemplu, relatiile: dragostea nu va pieri niciodata. Din punctul acesta de vedere nu se face nici o schimbare. Apoi, Biserica inseamna si anumite lucruri care sunt valabile atata timp cat exista lumea asta. Care sunt valabile pana la sfarsitul veacului si ne referim aici, de exemplu, la structuri. Biserica va trebui sa aiba mereu comitet, sa aiba mereu prezbiteri, pastori, diaconi, sa aiba o anumita organizare. Aici din nou vorbim despre lucruri care nu se pot schimba. Ele sunt stabilite prin Biblie. Dar exista si lucruri care trebuie schimbate din timp in timp si ma refer aici la lucrurile de forma. Eh, necazul in unele dintre bisericile noastre este ca, in timp ce unii vor sa schimbe totul, altii nu vor sa schimbe nimic. Trebuie inteles, odata pentru totdeauna, ca nimeni nu are secretul functionarii perfecte a Bisericii. Nimeni nu poate sa isi aroge dreptul de exclusivitate in ce priveste organizarea si conducerea serviciilor Bisericii. In privinta asta, bineinteles ca lucrurile trebuiesc discutate, fiecare trebuie sa inteleaga ceea ce n-a inteles, fiecare trebuie sa fie dispus sa poarte dialogul.
R.: Ne referim aici la functionarea interna a Bisericii sau la diferentele dintre denominatii?
D.G.: Ne referim la ce se intampla in cadrul fiecarei biserici. In ce priveste diferentele denominationale, astea sunt o problema care, cel putin deocamdata, nu consider ca am autoritatea sa vorbesc despre ele, pentru ca exista o miscare ecumenica de foarte multa vreme si care inca a ramas la stadiul dialogului. Inca nu a reusit sa faca nici un pas inainte, practic, decat ca a reusit sa aduca la aceeasi masa pe reprezentantii diferitelor confesiuni.
R.: Poti sa ne spui daca crezi ca exista solutii pentru problemele de genul acesta?
D.G.: Bineinteles. Problematica asta nu este fara rezolvare. Si rezolvarea este Cristos, ca pentru orice problema a Bisericii, de altfel. Necazul consta in faptul ca suntem oameni si nu ne lasam intotdeauna dominati de Cristos, nu depindem intru totul de Cristos. Daca depindem intru totul de Cristos, atunci reusim sa-i iubim pe semenii nostri, reusim sa facem totul in Biserica pentru proslavirea lui Dumnezeu, pe de o parte si pentru zidirea fratilor si surorilor, pe de alta parte. Problema este, insa, ca trebuie sa-i iubim pe oameni si apostolul Pavel, intre doua capitole in care vorbeste despre darurile Duhului Sfant,  introduce acel capitol 13 din Epistola intai catre Corinteni in care vorbeste despre dragoste. El prin asta ne arata ca dragostea este solutionarea oricarei probleme care presupune contradictii. Cred ca asta este solutia pentru problemele din interiorul Bisericii ca si pentru problemele de abordare a societatii. Daca ii vom iubi pe oamenii din jurul nostru, vom stii cum sa interactionam cu ei si cum sa-i abordam si vom stii sa ne facem datoria fata de ei.
R.: Spune-ne cateva cuvinte despre asteptarile pe care le ai de la viitor, cateva planuri.
D.G.: In plan personal, preocuparea mea este sa reusesc o cat mai buna indeplinire a misiunii pe care am, doresc sa ma perfectionez profesional, doresc ca lucrarea pe care o fac sa fie facuta cu profesionalism, sa nu ramana la stadiul unui lucru de diletant. Este clar ca nici societatea nu mai accepta oferte care sunt mostre de diletantism. In ceea ce priveste lucrarea mea pastorala, doresc ca problemele bisericii mele, care sunt specifice, sa-si gaseasca o rezolvare cat mai corecta si pentru asta ma pregatesc, pentru asta citesc, pentru asta observ, fac studii personale, cercetari personale, pentru ca, in final, sa dovedesc ca Dumnezeu poate mentine in existenta o biserica mixta, ca si alcatuire etnica, o biserica biculturala. Cam astea sunt preocuparile mele si cam la asta ma gandesc atunci cand vine vorba de asteptari de viitor.
R.: Poate cu alta ocazie am putea sa vorbim mai multe despre specificul lucrarii cu romii si, poate chiar despre relatia Biserica-Stat. Deocamdata, un gand final pentru cititorii nostri, un mesaj pentru cei care vor citi acest interviu.
D.G.: Doresc ca aceia care nu s-au impacat inca cu Dumnezeu sa vina cat mai grabnic la Cristos, pentru ca El asteapta oameni truditi, oameni impovarati. El asteapta pe pacatosi si El a venit in lumea noastra ca sa caute si sa mantuiasca pe cei pacatosi. In ce-i priveste pe fratii nostri, doresc ca Dumnezeu sa le daruiasca maturitatea necesara si Dumnezeu sa lucreze in asa fel incat sa le fie cat mai clara fiecaruia dintre ei chemarea lor si misiunea lor, pentru ca apoi sa poata sa abordeze lucrarea cu toata responsabilitatea si sa faca lucrarea in asa fel incat Dumnezeu sa fie multumit si oamenii sa fie mantuiti.
R.: Spune-ne un pic despre viata sportiva de care ai pomenit de vreo doua ori.
D.G.: M-am referit la faptul ca sportivii nu beau si nu fumeaza. Dar nu inseamna ca toti sportivii astia care nu beau si nu fumeaza sunt crestini. Viata crestina inseamna mai mult decat atat. Astea sunt doar doua dintre lucrurile care trebuie avute in vedere, dar esentiale nu sunt acestea. Esentiale sunt renuntarile, esentiala este jertfa, esential este devotamentul pentru Dumnezeu, esentialul este sa te abandonezi in bratul Domnului Isus Cristos. Lucrul acesta este greu de realizat pentru aceia care au un eu foarte pronuntat, un eu foarte activ si foarte revendicativ.
R.: Multumim pentru gandurile impartasite, multumim pentru timpul acordat si sa speram ca ne vedem cat mai curand ca sa vorbim mai multe despre temele abordate. Fii binecuvantat!
D.G.: Si eu va multumesc pentru ca m-ati avut in vedere si m-ati abordat si pentru vizita pe care mi-ati facut-o si va spun si eu: Domnul sa va binecuvanteze si sa va ajute sa faceti o lucrare frumoasa.

Elena Reinerth

GUYLAND – IMATURITATEA PERSISTENTA A TINERILOR DE ASTAZI

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

Guyland. Ce o fi insemnind cuvintul acesta? Nu poate fi tradus exact in romaneste, dar denota un fenomen sociologic tot mai prevalent la barbatii tineri de astazi – persistenta lor imaturitate. Inabilitatea sau lipsa de interes de a se maturiza, de a intemeia o familie, de a deveni tati si soti maturi. Asupra acestui subiect va informam si comentam astazi.
Ca expresie definitorie a acestui grup, “Guyland” a intrat in vocabularul sociologic gratie unei carti de peste 300 de pagini publicate in 2008 pe aceasta tema si cu acelasi titlu: Guyland – The Perilous World Where Boys Become Men (“Guyland – Zona periculoasa unde baietii devin barbati”). Autorul cartii este Michael Kimmel, sociolog si profesor de sociologie la State University of New York at Stony Brook.Vreme de multi ani Kimmel a fost preocupat de aparenta inabilitate a barbatilor moderni de a confrunta diferite provocari ale vietii moderne, in special schimbarile sociale din ultimele citeva generatii privind viata de familie si relationarea. Titlurile cartilor pe care le-a publicat vorbesc de la sine: Manhood in America (Barbatia in America); Men Confront Pornography (Barbatii Confrunta Pornografia); The History of Men (Istoria Barbatilor); si Men’s Lives (Vietile Barbatilor). Iar subtitulul cartii Guyland continua aceasi tema – in epoca moderna transformarea baietilor in barbati, spune Kimmel, a devenit o afacere “periculoasa.”
 
Un fenomen international
 
Fenomenul “guyland,” insa, nu e unul tipic doar societatii americane ci unul international. In Marea Britanie si Australia e cunoscut ca “laddism” (de la cuvintul “lad” adica “tinerel, flacau, baietandru”), in Italia ca “bamboccioni sau mammoni,” iar in Franta ca “Tanguys,” dupa numele filmului francez de acum citiva ani care descrie fenomenul. Mai sunt numiti si “mamma’s boys,” adica baieti care nu se pot inca dezlipi de mamele lor sau de caminul parintesc. In Italia fenomenul acesta pare sa fie cel mai acut, estimindu-se ca jumatate dintre tinerii barbati italieni intre 25 si 34 de ani inca locuiesc cu parintii lor, fiind incapabili de a-si intemeia propria familie. Pe scut, toti acesti tineri dau dovada de dificultati cronice in tranzitia de la adolescenta la stadiul adult de viata.
 
Kimmel a fost determinat sa scrie Guyland in urma multor conversatii  avute de-a lungul anilor cu peste 400 de tineri care l-au alarmat datorita nivelului lor ridicat de imaturitate. Este deci nevoie, spune el, ca societatea sa poarte o conversatie asupra acestui fenomen si despre tinerii care aparent nu se pot maturiza, despre modul lor de viata si mai ales despre impactul pe care ei il au asupra prezentului, dar mai ales, al viitorului societatii.
Despre ce virsta e vorba? Tineri barbati in anii studentiei si pina la 10 ani dupa absolvire. Unii dintre ei insa au nevoie de si mai mult timp pentru a se maturiza. In SUA este vorba de tinerii intre 16 si 26 de ani, adica 22 de milioane de tineri sau 15% din intreaga populatie masculina a Americii.
 
Cum Era Altadata?
 
In alte vremuri acesti tineri dezorientati care astazi parasesc bancile universitatii ar fi fost sirguinciosi sa-si intemeieze o familie imediat dupa absolvirea facultatii, o afacere, sa-si gaseasca un loc de munca, sa devina liber profesionisti, sa-si gaseasca un rost in viata si un loc de prestigiu in societate. In alte cuvinte, sa devina viitorul societatii, liderii de miine, oameni de incredere, respectabili si respectati de semenii lor. Studiile sociologice americane insa reflecta o schimbare radicala in doar ultimele doua generatii. In 1960 77% dintre femeile si 65% dintre barbatii americani sub 30 de ani deja isi dobindisera un rost in viata: au parasit caminul parintesc, si-au terminat educatia, au inceput sa munceasca, s-au casatorit ori au devenit parinti. Pina in 2000 insa aceste procentaje au scazut la 46% pentru femei si la 31% la barbati. In 2000 20% din toti tinerii americani in virsta de 25 de ani inca locuiau cu parintii lor.
 
Cum e astazi?
 
Astazi insa lucrurile stau total diferit. Prinsi intre adolescenta si maturitate ca intr-o menghina, acesti tineri nu se grabesc sa se maturizeze. Viitorul nu-i intereseaza. Vor sa opreasca timpul sa savureze la nesfirsit viata fara griji din universitate. La carte nu sunt buni. Ajung in universitate pentru ca asa e la moda sau pentru ca ii imping parintii din spate. Trec prin holurile si aulele universitatilor ca pestele prin apa fara ca mai nimic sa se prinda de ei. Dispretuiesc studentii sirguinciosi si le dau porecle jignitoare. Dupa ce absolvesc universitatea sar de la un loc de munca la altul. Fara scop, fara intentia de a prinde radacini niciunde. Ca norii dusi de vint spre o destinatie nedefinita. Fara ambitii profesionale. Petrec mai mult timp jucinduse jocuri copilaresti la computer decit sa fie seriosi la locul de munca. Serile, noptile si weekendurile le petrec in baruri, joaca biliard, beau, fumeaza, inventeaza sau isi spun bancuri, dispretuiesc pe cei care lucreaza din greu, si sunt flegmatici. La ziua de miine nu se gindesc. Nici la semenii lor. Le place sportul si isi cheltuiesc energia si banii participind la evenimente sportive. Cistiga bani putini pe careinsa ii cheltuiesc aiurea. Putinii dintre ei care se gindesc la viitor viseaza ambitii grandioase dar nu fac nici planuri nici pasii necesari pentru a le realiza. Constituie un grup compact, un fel de “haita” in care nu intra decit cei care gindesc si se comporta ca ei. Se duc pe strada in grupuri, ca si lupii in haite, pentru ca le lipseste confidenta de sine sau autostima. Liceul e gata la 18 ani, facultatea la 22, dar stilul de viata imatur al acestor ani persista vreme de inca multi ani. Copilaria si adolescenta persista cu incapatinare in anii 20 ai vietii, iar pentru altii chiar si in anii 30. Isi prelungesc adolescenta la infinit. Cu greu incep sa iasa din “guyland” abia spre sfirsitul anilor 20 ai vietii. Sufera de “abulia,” adica o inabilitate cronica de a lua decizii. Nu pot naviga tranzitia spre o varsta matura. Li se pare ca au timp nelimitat pentru a se maturiza. Viata contidiana le este caracterizata de alcool, relatii sexuale multiple, si distractii.
Relatiile lor cu sexul feminin sunt complexe. Toti umbla dupa fete. Fetele sunt in centrul atentiei lor dar nu in centrul vietii lor. Ele exista doar pentru satisfacerea impulsului intim, pentru o noapte, o saptamina sau o luna. Relatiile serioase nu ii intereseaza. Dispretuiesc fidelitatea iar monogamia le este un concept necunoscut. Se lauda mereu si mereu cu aventurile si escapadele nocturne. Pe care insa le exagereaza si despre care mint. De ce? Pentru a parea mai “barbati” decit sunt. Pentru ca doresc sa fie validati de restul grupului ca “barbati.” Nu inteleg necesitatea familiei sau a casatoriei, sau implinirea personala prin relatii stabile si copii. Nu au capacitatea de a fi loiali, nici prietenelor, nici locului de munca, nici unui scop de viata. Singura loialitate cunoscuta lor este fata de tovarasii lor cu care traiesc in “guyland.” “Guyland” le este familia, fericirea, si implinirea vietii. Nu pricep de ce tinerele cer, pe buna dreptate, responsabilitate, fidelitate si respect, adica exact virtutile care nu se practica in Guyland. Unii dintre ei pretind pritenelor lor sa arate frumos, la fel de bine ca vedetele de cinema. Dar sa nu cumva sa caute sa-i trezeazca din somnolenta anilor traiti in guyland. Le cer sa-si modeleze trupurile sa fie in permanenta sexy, super-modele. Iar daca doresc sa fie si ele “admise” in “guyland” trebuie sa adopte acelasi stil de viata si vocabular vulgar. Sociologii numesc aceasta transformare “guyification.”
 
Cum se explica acest fenomen?
 
Care e explicatia acestui fenomen? Kimmel afirma ca “guyland” este un fenomen inevitabil al societatii de consum. Economia moderna s-a transformat din una de productie in una de consum. Suntem incurajati sa consumam, sa cheltuim, si sa ne simtim bine facindu-le pe amindoua. Intr-o astfel de societate, spune Kimmel, “men experience their masculinity less as providers and protectors, and more as consumers” (“barbatii isi exprima masculinitatea mai putin ca si protectori sau furnizori pentru familiile lor, si mai mult ca si consumatori.”) (Pagina 17)
 
Exista Vreun Remediu?
 
Care e remediul, intreaba Kimmel? In primul rind parintii trebuie sa ramina implicati in procesul de maturizare al baietilor lor pina cind se maturizeaza deplin. Majoritatea parintilor cred ca o data cu intrarea baietilor lor la facultate si-au incheiat obligatia de a le directiona mai departe cursul vietii. Gresala, spune Kimmel. In pustiul “guyland,” spune el, tinerii au cea mai mare nevoie de parintii lor. Este inca perioada formativa a caracterului lor. Societatea le da tinerilor libertatea mult dorita la 18 ani, printre altele libertatea de a folosi alcool, de a fuma, de a intretine relatii de intimitate. Libertati care insa intra in viata lor abrupt la 18 ani dar pe care nu stiu cum sa le foloseasca. Libertatea fara responsabilitate insa formeaza o combinatie volatila. Tocmai aici au parintii un cuvint de spus. Daca societatea le da tinerilor “libertati” la 18 ani, parintii trebuie sa le impuna responsabilitatile corespunzatoare. Si nu numai tatii, ci si mamele.
La rindul ei, si societatea are un rol important de indeplinit in tranzitia cu succes a tinerilor de la adolescenta la maturitate. Cum? Afirmind moralitatea, standardele morale si incurajindu-i sa abandoneze obiceiurile copilaresti. In plus, barbatii adulti trebuie sa fie un model pentru cei tineri. Societatea nu poate supravietui fara ei. Barbatii insa nu se nasc si nici nu se formeaza peste noapte ci sunt rezultatul unui proces care se cere a fi supravegheat. In alte cuvinte, barbatia nu se mosteneste. Se invata.
 
GUYLAND IN ROMANIA?

Se poate vorbi despre un fenomen “guyland” chiar si in Romania? Poate da sau poate nu. Ne-a atras insa atentia artiocul alaturat publicat pe 7 septembrie 2010 in ziarul Adevarul si intitulat “Ce se intampla cu tinerii din ziua de azi?” E un articol bun si vi-l recomandam. Din motive de spatiu l-am scurtat, dar poate fi citit in intregime aici: http://www.adevarul.ro//societate/viata/Ce_se_intampla_cu_tinerii_din_ziua_de_azi_0_330567440.html
 
Ce se intampla cu tinerii din ziua de azi?
La varsta la care societatea i-ar vedea intemeindu-si familii, multi dintre tinerii de azi depind inca financiar de parintii lor si experimenteaza ceea ce specialistii numesc “adolescenta prelungita”.
Din ce in ce mai multi tineri trecuti de 20 de ani se intorc in casa parinteasca, pentru ca nu pot sau nu vor sa-si asume responsabilitati. Se intampla peste tot in lume. (…) Astfel, potrivit unei analize realizate de “New York Times”, o treime dintre tinerii americani si canadieni cu varste cuprinse intre 20 si 30 de ani isi schimba caminul in fiecare an, iar 40% din ei se muta cel putin o data inapoi, in casa parinteasca. Totodata, in intervalul de varsta 20-30, tinerii isi schimba jobul, in medie, de sapte ori, fiind mult mai instabili decat la oricare alta varsta. Mai mult, doua treimi dintre ei locuiesc o vreme cu un partener fara a se casatori, intrucat casatoria nu reprezinta pentru ei o prioritate la aceasta varsta.Astfel, daca in anii ’70 femeile din generatia “baby boom” se casatoreau, in medie, la 21 de ani, acum, tinerele se marita pe la 26 de ani. La fel se intampla si in cazul barbatilor: in anii ’70, varsta medie la care se casatoreau era de 23, in timp ce astazi insuratoarea devine “normala” la 28 de ani. Avem de-a face cu un decalaj de cinci ani intr-un interval putin mai mare de o generatie. Sociologii numesc acest fenomen “schimbarea orarului de maturizare”, fenomen ce atinge o buna parte dintre culturile lumii si ce consta in indeplinirea tot mai tarzie a celor cinci criterii specifice maturizarii: finalizarea studiilor, parasirea casei parintesti, independenta financiara, casatoria si statutul de parinte. Potrivit datelor oficiale din Statele Unite ale Americii si a celor publicate de autoritatile canadiene, mai putin de jumatate dintre tinerii care aveau deja 30 de ani in anul 2000 indeplineau toate cele cinci criterii stabilite de sociologi, in timp ce, in anii ’70, criteriile erau realizate de acelasi procent de tineri care aveau insa 25 de ani.
 
Maturizare cu termen-limita
 
Astazi, tinerii iau in serios macar cateva dintre aceste criterii, daca nu pe toate, in apropierea varstei de 30 de ani. Psihologul Jeffrey Jensen Arnett, de la Universitatea Clark din Worcester, Massachusetts, SUA, sustine ca pana la 30 de ani, tinerii experimenteaza un “sens al posibilitatilor”, adica exploreaza propria identitate ceva mai profund decat o faceau in perioda propriu-zisa a adolescentei lor. Abia cand se apropie de varsta de 30 de ani, orizontul lor se ingusteaza, astfel incat incep sa se gandeasca serios la angajamentele pe care le au de facut, intrucat pentru ei aceasta varsta coincide cu un “termen-limita” al adolescentei prelungite.
 
Neintelegerile asupra statutului
 
In Occident, “adolescenta prelungita” a nascut dezbateri aprinse intre sociologi si psihologi. Si asta pentru ca implicatiile acestui fenomen se rasfrang asupra serviciilor sociale, asa cum s-a intamplat in urma cu un secol, cand s-a descoperit ca adolescenta este o etapa din viata oricarui om, iar institutiile de invatamant, cele medicale, dar si legile au fost schimbate in asa fel incat nevoile celor cu varste cuprinse intre 12 si 18 ani sa fie protejate. Astfel au aparut ciclurile secundare in scoli, dar si legile potrivit carora intre 14 si 18 ani, desi inca minori, adolescentii sunt suficient de maturi sa-si aleaga tutorele legal, in cazul in care parintii lor mor. Neintelegerile asupra statutului tinerilor reies si din regulile de zi cu zi. Astfel, la 18 ani, tinerii au voie sa voteze, dar in unele state din America, orfanii parasesc caminele abia la varsta de 21 de ani. Mai mult, baietii sunt chemati in armata la 18 ani, dar nu au voie sa consume alcool pana la 21 de ani. Tot in America, permisul de conducere este acordat incepand cu varsta de 16 ani, insa companiile de inchirieri auto percep comisioane celor care nu au implinit 25 de ani. De aceea, psihologii si sociologii straini se intreaba daca tinerii de azi ar trebui sa se bucure mai mult timp de beneficiile acordate adolescentilor de catre institutiile statelor, pentru a evita reintoarcerea in caminul parintesc pe considerente financiare.
 
Adolescenta si “curba deznadejdii”
 
Adolescenta ca si concept a fost descoperita in 1904, odata cu publicarea studiului “Adolescenta”, de catre G. Stanley Hall, psiholog si primul presedinte al Asociatiei americane de psihologie. Hall a atribuit aceasta etapa schimbarilor sociale ce intervin odata cu implinirea varstei de 20 de ani. Fiind totodata primul presedinte al Universitatii Clark, unde preda acum psihologul Arnett, Hall a descris adolescenta ca acea perioada de “furtuna si stres” in care tulburarile emotionale se imbina cu starile de intristare si de rebeliune. Potrivit lui, “curba deznadejdii” incepe la varsta de 11 ani, creste la cote maxime in jurul varstei de 15 ani si scade simtitor pana la varsta de 23 de ani. Incepand cu 1990, Arnett a inceput sa suspecteze ca un fenomen asemanator se instaleaza in jurul varstei de 20 de ani, la tinerii de atunci. Fenomenul persista si acum.
 
Maturizare in trei etape
 
Potrivit psihologului Erik Erikson, adultii trec prin trei stadii de-a lungul vietii lor. Astfel, “maturitatea tanara” incepe la 20 de ani si se termina la 45, moment in care incepe “maturitatea mijocie”, ce se sfarseste la 65 de ani. Peste aceasta varsta, oamenii experimenteaza “maturitatea tarzie”.
 
Ce ii tine pe tineri in casa parinteasca
 
Nevoia unei educatii solide care sa permita supravietuirea intr-o economie bazata pe informatie este doar unul dintre factorii ce au condus la aparitia fenomenului de “adolescenta prelungita”, sustine psihologul american Jeffrey Jensen Arnett. Totodata, el arata ca la aparitia acestui fenomen au contribuit si alte aspecte ce tin de schimbarile culturale.
Consimtamantul general asupra raporturilor sexuale inaintea casatoriei – situatie ce reduce presiunea resimtita de tineri pentru a se casatori -, concubinajul si metodele de contraceptie, precum si accesul femeilor la tehnologii moderne pentru a ramane insarcinate in afara perioadei fertile, in asa fel incat sa-si poata vedea linistite de cariere, toate aceste aspecte inlesnesc amanarea procesului de maturizare, arata Arnett.
 
Adulti si nu prea
 
Totodata, intr-un studiu realizat de psihologul american in randul a 550 de tineri din invatamantul superior din Columbia, New Orleans, Los Angeles si San Francisco, Arnett a constatat ca studentii erau extrem de preocupati de propria persoana, nesiguri in privinta viitorului si, totodata, mult mai optimisti decat orice alta categorie de varsta analizata. Potrivit psihologului, toate aceste concluzii arata ca tinerii de 20 de ani experimenteaza un “sens al posibilitatilor”, intrucat niciunul dintre participanti nu si-a putut imagina ca viitorul i-ar putea aduce un job istovitor, un divort urat sau niste copii care-l vor trata cu dispret sau il vor dezamagi. Totusi, Arnett a observat ca majoritatea se confrunta in acelasi timp cu sentimente de nesiguranta, tristete, frustrare, dar si cu impresia ca nu inteleg foarte bine regulile jocului.
 
Ce se intampla in creierul lor
 
 
Astfel, peste 60% din ei au marturisit ca se simt si adulti, si “nu chiar adulti”. De altfel, aceasta stare duala reflecta si ceea ce se intampla cu creierul lor, care este “deopotriva matur si nu prea”. Neurologii au descoperit recent, in urma unui studiu sponsorizat de Institutul National de Sanatate Mintala din SUA, realizat pe un esantion de 5.000 de persoane, ca dezvoltarea creierului continua pana in jurul varstei de 25 de ani, cand acesta atinge, de regula, stadiul de maturitate. Totusi, aceasta maturizare nu intervine in mod automat, ci depinde de conexiunile dintre sinapse folosite de fiecare. Astfel, creierul functioneaza dupa principiul “foloseste sau pierzi”, intrucat sinapsele neutilizate se inchid si se formeaza conexiuni doar intre cele utilizate. Acest proces se intensifica in perioada copilariei si in cea a adolescentei, dar si dupa implinirea varstei de 20 de ani, cand celulele creierului se inmultesc.
Totodata, blocajul tinerilor intre adolescenta si maturitate este generat uneori si de parinti. De cei supranumiti de psihologi “parinti elicopter”, care “survoleaza” zona problemelor cu care se confrunta copiii lor chiar si dupa ce acestia cresc indeajuns de mult incat sa-si poarte singuri de grija.”Parintii ar putea regreta ca s-au grabit sa se casatoreasca sau sa-si construiasca o cariera si spera ca macar copiii lor sa beneficieze de mai multe oportunitati decat ei. Sau si-ar putea dori o relatie mai stransa cu copiii lor, atunci cand acestia se hotarasc sa plece de acasa”, explica Robin Marantz Henig, jurnalist la “The New York Times” ce anume ii tine sau ii readuce pe tineri in casa parinteasca.

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA