by Vavila Popovici
Manuscrisele de la Marea Moarta este o expozitie care spune o poveste dincolo de lume, dincolo de timp si dincolo de imaginatia noastra, experienta cea mai remarcabila a descoperirii arheologice din secolului 20 – manuscrisele cele mai vechi supravietuitoare ale bibliei ebraice, cunoscute crestinilor ca Vechiul Testament”, asa îsi începe prezentarea, Muzeul de Stiinte Naturale din Carolina de Nord, orasul Raleigh.
Astazi, calendaristic, este o zi de iarna, ultima zi în care este deschisa aceasta expozitie la Muzeul de Stiinte Naturale din Carolina de Nord. Aici, în sud-estul Americii, soarele se rasfata pe cer, trimitând fâsii de argint care se frâng în bataia unui vânt puternic. Pamântul îsi schimba haina, ornând-o cu frunze ce se învalatucesc când ordonat, când dezordonat, confirmând ciudate geometrii spatiale. Aspect de toamna târzie, grabita sa-si pregateasca perne calde din frunze ruginii…
Muzeul este amplasat în Dawn Town (centrul orasului), între Capitoliu si cladirea Legislaturii, la întâlnirea strazilor Jones si Salisbury din Raleigh, capitala acestui stat. Colectia muzeului se focalizeaza pe Zoologia, Geologia si Paleontologia sud-estului Statelor Unite. Exista aici mai mult de 95% din colectiile cercetate, peste un milion de vertebrate, nevertebrate, roci, minerale si specimene de fosile din Carolina de Nord si sud-estul Americii. Mai sunt pesti si reptile, pasari si mamifere, o multime de plante exotice, de marimi foarte mari. Am vizitat acest muzeu cu câtiva ani în urma, la invitatia nepoatei mele, care la acea vreme era eleva la liceu (High School) si am fost impresionata de smaraldele existente, de la gemuri fine, mici, pâna la adevarate „regate” ale Carolinei, aur si argint, pietre, cristale, multe dintre ele cristale perfecte, gratioase prin forma lor geometrica si coloritul divers. Schelete imense atârnate de tavanul cladirii sau expuse pe podea, rânjeau parca în fata trupurilor noastre mici, aratându-ne forta lor de odinioara. Ochii nostri se deschideau avizi, fermecati, coplesiti de atâta bogatie a exponatelor. M-a impresionat atunci si marimea acestui muzeu, amplasat pe trei etaje.
Acum, la sugestia nepoatei mele dragi, mergem sa vizitam o expozitie interesanta, care a fost gazduita aici, pentru perioada 28 iunie – 28 decembrie 2008. Expozitia se intituleaza “Manuscrisele de la Marea Moarta”. Aceste manuscrise au fost descoperite între 1947 si 1956 în mai multe grote de lânga Khirbet Qumran si dateaza din perioada 250 î.Hr. – 70 d.Hr.
Intram în impozanta cladire, cumparam bilete. 35$ este costul celor doua bilete, unul pentru o studenta si altul pentru o pensionara. O data cu accesul în expozitie, ni se înmâneaza câte un Headphone. Trecem snurul aparatului în jurul gâtului si îl deschidem, reglam volumul; invitatia este facuta!
Trecem printr-o grota în care sunt expuse câteva vase de lut. Iesim si ne aflam în prima sala a expozitiei. Ascultam prezentarea facuta telefonic. În total sunt 11 sali, cu fotografii, grafice, explicatii detaliate, mostre de manuscrise, totul foarte interesant.
Marea Moarta fiind situata în Orientul Mijlociu, între Israel si Iordania are o suprafata de circa 1000 Kmp (76 km lungime si 16 km latime) si o adâncime de 396 m. Este de fapt un lac interior fara iesire la mare, singurul râu care o alimenteaza fiind râul Iordan. Ea se situeaza cu 400 m sub nivelul oceanului planetar si are cea mai sarata apa din lume. Din aceasta cauza pestii nu pot trai în ea. Legendele spun ca pe fundul acestei mari s-ar afla ruinele oraselor Sodoma si Gomora. Denumirea de Marea Moarta i-a fost data de catre geograful grec Pausanias care a cercetat-o pentru prima data si care a trait în secolul II CE, în timpul domniei împaratului roman Marcus Aurelius, considerat ca unul dintre cei mai importanti filosofi stoici. De mentionat ca aici se foloseste CE (Common Era) = Era Crestina si BCE ( Before Common Era) = Înaintea Erei Crestine. Noi notam: î.H. si d.H.(înainte si dupa Hristos).
Descoperirea primelor manuscrise în desertul Iudeii a fost întâmplatoare. În primavara anului 1947 beduinii din desertul Iudeii pasteau caprele si oile în regiunea Qurman. Un tânar beduin cautând o capra ratacita de restul turmei, a descoperit într-una din multele pesteri raspândite în zona, niste suluri din piele scrise în ebraica si care mai târziu s-au dovedit a avea o vechime de peste 2000 de ani. De la descoperirea lor de catre pastorii beduini, manuscrisele au trecut de la un proprietar la altul, devenind obiecte de tranzactie comerciala. Dar, o data cu gasirea acestor manuscrise, ele au încaput pe mâna unor oameni instruiti si astfel a început seria întrebarilor: Când au fost folosite prima oara pesterile din regiune? Cine erau locuitorii asezarii din regiunea Qurman? Exista o legatura între manuscrise si ruinele din aceasta regiune? Si multe alte întrebari. Pentru a raspunde acestor întrebari, desigur era si este necesara o cercetare amanuntita.
În anii care au urmat de la descoperirea primelor manuscrise, au fost cercetate în jur de 300 de pesteri, naturale sau sapate de mâna omului; multe dintre acestea s-au dovedit a fi goale. Numai în circa 30 de pesteri s-au gasit resturi de cultura materiala de interes minor pentru stiinta, iar în alte 11 pesteri din regiune s-au gasit depozite de manuscrise de valoare. În total au fost descoperite în jur de 40 000 fragmente reprezentând vestigiile a aproximativ 600 de carti, scrise în piei tabacite, papirusuri si tablite de cupru în ebraica si aramaica, texte cuprinzând o perioada de un mileniu ( secolul al III-lea î.Hr. – secolul al VII-lea d. Hr.).
Qumran erau niste ruine pe care lumea nu le-a luat în seama, pâna când s-au descoperit manuscrisele din pestera de acolo. Abia atunci specialistii s-au apropiat de aceste ruine si s-au facut sapaturile care au dovedit ca ele sunt de o foarte mare valoare, ca sunt vechi de peste 2000 de ani.
Dupa cum explica unii teologi, Qumran a fost o comunitate a unei miscari care a aparut prin anii 160 – 142 î. Hr., o ramura din cei asa numiti „hasidim”, adica „piosi” Din acesti „hasidim” se trag pe de-o parte fariseii foarte cunoscuti din Evanghelii, oameni care respectau Legea lui Moise, iar pe de alta parte se trag „esenienii”, care însa erau constituiti în comunitati separate, cu un caracter aparte. Pe vremea Mântuitorului erau destul de multi în ?ara Sfânta. Despre existenta esenienilor se vorbeste ca despre o a treia filozofie dupa cea a fariseilor si a saducheilor, deci erau orientari religioase diferite. Esenienii au aparut în sec. II î. Hr., constituindu-se ca o grupare aparte, ca o comunitate – remarca toti specialistii – eminamente sacerdotala, ei considerând necesara restaurarea preotiei si cultului în puritatea lui initiala. Pliniu cel Batrân spunea: „Niste solitari, tot ce poate fi mai extraordinar pe lume; ei traiesc fara femei, fara dragoste , fara bani. Palmierii sunt singurii lor tovarasi “. E clar deci, datorita acestei localizari pe care o face Pliniu, ca el are în vedere o comunitate de esenieni si anume, comunitatea de la Qumran. Ni se explica ca i se spune Qumran, pentru ca asa îi spun arabii, deci este o denumire posterioara epocii în care ei au trait, de aceea nu se vorbeste în documentele vechi de Qumran, aceasta fiind denumirea actuala a locului.
Vedem fotografii cu sapaturile facute, macheta regiunii în care s-au facut sapaturile si multe alte documente interesante, explicative. Pentru ca tot mai multi oameni sa aiba acces la misterioasele documente si, în acelasi timp, pentru a se evita ca fragilele pergamente sa fie deteriorate prin expunerea la caldura si lumina, o echipa de cercetatori de la Universitatea Haifa si de la Kings College din Londra au fotografiat fiecare bucata de manuscris atât color, cât si în infrarosu, iar reproducerile au fost puse la dispozitia publicului, în aceasta expozitie.
Cele sapte manuscrise din prima pestera, achizitionate in final de staretul Atanasie si de profesorul Sukenik, sunt însa printre cele mai importante. Scrierile contin cea mai completa copie a cartii lui Isaia, texte de rugaciuni, interpretari biblice, fragmente de poezii, texte de întelepciune, dar si o lista a tuturor locurilor funerare unde erau ascunse obiectele sacre si profane ce alcatuiau tezaurul Templului de la Ierusalim înainte de a fi distrus de catre romani în anul 70 d.Hr.
La studierea manuscriselor descoperite în desertul Iudeii au participat paleografi, arheologi, filologi istorici, cercetatori ai artei antice etc.
Acum, se cunoaste aceasta descoperire, lumea a auzit de scrierile ebraice stravechi ce au fost gasite în pesterile de lânga Marea Moarta, fiind impresionata de aceste descoperiri ale savantilor si presupunând ca acestea ar proveni din comunitatea în care “Ioan Botezatorul a predat, iar Iisus a învatat”. Ideea este ca textele ilustreaza o perioada îndelungata, pierduta, a crestinatatii, când a existat o secta ce a crezut într?un martir “Învatator al Dreptatii”, ce va reaparea, în cele din urma, credinciosilor.
Pâna acum însa, foarte putini oameni au avut sansa de a citi manuscrisele, din simplul motiv ca nici o traducere completa a lor nu a fost pâna în prezent accesibila omului obisnuit. În 2005 a aparut însa o carte cu manuscrise, pentru a satisface aceasta necesitate. Cartea ofera interpretari inteligibile ale principalelor manuscrise din pesterile de la Marea Moarta, dar nu se angreneaza în nici un fel de teorie particulara, ci permite manuscriselor sa se exprime si sa fie o marturie a celor existente în acea perioada. Scopul cartii a fost cel de a traduce o parte din manuscrisele descoperite la Qumran, acele texte care sunt suficient de bine conservate, astfel încât pot fi întelese. Recomandarile se încheie cu urmatoarea fraza: „Pentru cei care vor citi cu întelegere aceste manuscrise, acestea vor avea o valoare nepretuita prin faptul ca transmit mesajul religios al unor oameni care au renuntat la lume si au fost capabili sa-l afle pe Dumnezeu în pustie, pur si simplu pentru ca au preferat simplitatea în locul traiului îndestulat.”
Ne-a impresionat rugaciunea din manuscrise (Manualul de disciplina), citit, în completare, pe internet:
Binecuvântat fii Tu, Tata Ceresc/ Care m-ai condus/ Catre izvoarele datatoare de viata ale gradinii vesnice./ Arborele vietii îsi îndreapta/ Ramurile sale nemuritoare/ Catre cerul infinit/ Si radacinile sale se întind adânc/ În apele adânci din Oceanul vietii./ Si Tu, Tata/ Protejezi frunzele sale./ Îngerii Tai de zi si de noapte/ Si flacari ale luminii Tale/ Vegheaza asupra Creatiei Tale./ Recunostinta mea e mare, o, Tata Ceresc,/ Caci Tu mi-ai ridicat spiritul pâna la sferele binecuvântate/ Si mi-ai deschis inima catre minunile de aici./ Din profunzimile pamântului,/ Tu mi-ai calauzit pasii/ Catre prezenta Ta eterna./ Tu mi-ai purificat corpul/ Pentru ca eu sa ma alatur Îngerilor Pamântesti,/ Si spiritul meu/ Sa-si gaseasca locul/ Alaturi de Îngerii Ceresti./ Tu ai dat eternitatea omului/ Pentru ca în zori si în asfintit/ Cântecul sau sa venereze minunile Tale./ Zi dupa zi/ Într-un elan de recunostinta,/ Voi cânta opera Ta;/ Dimineata, când se lumineaza/ Si seara, când se lasa întunericul;/ Anotimp dupa anotimp/ De-a lungul întregii mele vieti/ Si pâna la sfârsitul timpurilor.
Ni se spune ca dintre documentele scrise pe pergament si pe papirus numai câteva sunt bucati mari. Cele mai multe (circa 900 de documente) sunt farâmitate în 15.000 de fragmente. Acum, la sfârsitul vizitei acestei expozitii, am înteles de ce necesita mult timp pentru cercetare, întelegere, ordonare, transcriere si pastrare.
Iar noi oamenii suntem foarte complicati în interiorul nostru, caci suntem facuti dupa matricea cerurilor si purtam în noi o parte a divinitatii. Pâna vom cunoaste întru totul adevarul, ne vom razboi cu mintea si întelegerea noastra, aici pe pamânt. Cunoasterea si calauzirea spre adevar ne este si ne va fi revelata de Duhul Sfânt. Sa ne bucuram asadar, de orice descoperire, de orice adaos cunoasterii noastre.
Parasim cladirea Muzeului cu trupurile înfiorate si gândurile ametite. Mergem la brat, schimbam pareri… Si vântul îsi înteteste bataia, si frunzele se rostogolesc pe asfalt, si copacii saraciti, flamânzi, îsi întind ramurile tremuratoare spre noi. Ne grabim. Ne grabim sa ajungem acasa.
Revista ARMONIA - Saltmin Media 