Valerian Stan: Zodia virusului și altele (XVIII)

FOTO: Telly Savalas (alias Kojak), aici în rolul unui cunoscut securist român.

*Câteva sute de oameni, spre disperarea Jandarmeriei și în pofida opoziției ei agresive, au continuat și în această săptămână să protesteze în Piața Victoriei și la sediile PNL și PSD. Au fost nevoiți s-o facă în moduri dintre cele mai inedite, care să-i ferească de furia organelor. Tot respectul pentru asemenea oameni! Cu cât mai puțini, cu atât respectul și recunoștința noastră se cuvine să fie mai mari – iar popularizarea acțiunior lor, cu atât mai largă. Bineînțeles că televiziunile vândute i-au ignorat pe protestatari. Ele au altă treabă, sunt în continuare cu gura plină de pandemuie și de cozonacul Puterii.

*Ce ne-am mai indignat când Petrov îi ataca (sanchi!) pe odioșii de azi Iohannis și Arafat… De parcă mult ne trebuia să ne dăm seama că, de la Nicolschi la Hellvig (români neaoși și ăștia!), Securitatea a fost mereu, prin uneltele ei, la fel de nelegiuită. Continue reading “Valerian Stan: Zodia virusului și altele (XVIII)”

Valerian Stan: Zodia virusului și altele (XVII)

  • Și atunci i-am zis lui Ciucă: – Generale, scoate tancurile pe străzi, că nenorociții ăștia de români sunt în stare să se apuce de chefuri în plină pandemie!
  • Lumea înjură pe străzi în București de zici că are bășici în talpă.
  • Președintelui îi place să fie văzut mergând la biserică. Întrebarea e în ce dumnezeu o crede el de vreme ce se zbate ca, în școli, copiii și nepoții noștri să fie maculați cu ideologii străine de credința acestui neam. Urmașa regilor noștri a mers în anii din urmă în inima Europei occidentale ca să le spună celor de acolo că „Noi, românii, suntem mai religioși, și avem perspective diferite asupra vieții sociale și obiceiurilor noastre”. Însă d-l Iohannis face tot ce-i cer mai-marii Europei și sentimentele sale vădit neromânești.

Continue reading “Valerian Stan: Zodia virusului și altele (XVII)”

Valerian Stan: Zodia virusului și altele (XIV)

*Din cărțile de istorie aflăm că d-na Blandiana a fost o luptătoare împotriva regimului comunist. Ce nu aflăm, însă, din aceleași cărți, e că, între mai multe altele, dânsa a votat manu propria excluderea lui Goma din Uniunea Scriitorilor. Apropo, după zece ani petrecuți împreună la Alianța Civică, îi cunosc bine stilul și bag mâna în foc că informația recentă cu candidatura sa la Nobel a fost strecurată în spațiul public de d-na Blandiana însăși. Iar faptul că a făcut-o ne spune că ea contează pe ceva concret. Desigur, n-am calificarea să-i judec eu valoarea operei; când și cât am mai citit pe tema asta am rămas cu impresia unei evaluări de specialitate destul de modeste în raport cu valorile actuale ale lumii. Însă faptul acesta devine concludent doar într-o anumită măsură. Și de fapt deloc în cea mai mare măsură, așa cum ar fi în firea lucrurilor, de vreme ce de mai mult timp premiile Nobel au devenit super-politizate în siajul stângii mondiale. Capitol la care fosta colegă stă excelent. Ea e inclusă deja, cum spun, în istoriografia zilei drept opozantă a regimului comunist. Însă adevărul adevărat e că ea a avut de fapt un statut privilegiat până în 1989, până când ea și-a putut publica inclusiv cărțile, contrar falsurilor cât casa din Raportul de așa zisă condamnare a comunismului (la care soțul ei a contribuit ca membru al comisiei de redactare). Mai mult decât dânsa și soțul său pare să fi voiajat, sub comunism, numai d-na Ceaușescu și soțul ei (ceea ce poate indica și foarte posibile legături cu Departamentul de Informații Externe). Continue reading “Valerian Stan: Zodia virusului și altele (XIV)”

Valerian Stan: Zodia virusului și altele (X)

*Mă uit înapoi și nu-mi pot reprima următoarea bănuială. Pandemia din aceste săptămâni, prin care s-a vrut răspândirea sentimentului de spaimă (și care a reușit cel mai bine în SUA), respectiv migrația masivă a capitalului din SUA în China comunistă, din anii 2010, n-au fost decât unul și același lucru: uneltiri ale neo-marxismului revanșard urmărind distrugerea Americii. Iar dacă lucrurile stau într-adevăr astfel, atunci nu pot decât să mă felicit pentru ce-am profețit în urmă cu aproape zece ani: „Să sperăm că marele capital a apucat-o pe Drumul mătăsii din instinctul sănătos din totdeauna al banilor, și nu pentru că, din netrebnice rațiuni ideologice, cineva le-a umblat la codul genetic” –  „Situațiunea (LI)”, în revista de limbă română New York Magazin din 24 noiembrie 2010, text preluat de cotidianul.ro din 25 noiembrie 2010. Continue reading “Valerian Stan: Zodia virusului și altele (X)”

Valerian Stan: Situațiunea (LXIV)

*După 1989, ofițer fiind, am militat pentru clarificarea implicării unor responsabili militari, la Revoluție, în acțiuni armate împotriva manifestanților. Din aceasta cauză, simțindu-se vizat, ministrul Apărării, generalul Stănculescu, m-a trecut în rezervă (fără să-mi dea niciun “act la mână”, pur și simplu n-am mai fost primit în cazarmă). În 2007, generalul avea fie găsit vinovat pentru ce făcuse Timișoara și condamnat la 15 ani de închisoare și degradare militară. Continue reading “Valerian Stan: Situațiunea (LXIV)”

VALERIAN STAN: Situațiunea (LVII)

*Trump, nevinovat. Neo-marxiștii și-au făcut-o cu mâna lor – foarte posibil pentru multă vreme de acum înainte.

*PNL-ul demisionar își contabilizase deja la victorii eliminarea pensiilor speciale. În realitate, însă, e vorba de numai câteva categorii de pensionari vizate de nou adoptata lege, între care nu se află grosul acestor pensii (atât ca număr cât și ca valoare cumulată a lor) – ale securiștilor, milițienilor și grangurilor Armatei ceaușiste. În sensul acesta, deputatul UDMR Szabo Odon a și prezentat o statistică din care reiese că în realitate 96% din pensiile speciale n-au fost și nu vor fi eliminate. Continue reading “VALERIAN STAN: Situațiunea (LVII)”

Valerian Stan: Situațiunea (LII)

*În urmă cu trei săptămâni CEDO mi-a comunicat că astăzi, la ora 10, ora Strasbourgului decizia în dosarul meu va fi publicată pe site-ul Curții. Nu s-a întâmplat, ceea ce vorbește de apariția unei „circumstanțe neprevăzute” (conform procedurilor CEDO). Dosarul, vechi de șapte ani la Curte, are ca obiect o plângere pe care am făcut-o din cauză că în țară am fost obligat la plata unor despăgubiri morale pentru un articol de presă. Hotărârea Tribunalului București (rudimentară inclusiv în subiectivismul său partizan) desființase hotărârea unei tinere judecătoare de la Judecătoria Sectorului 6 – o bijuterie juridică și rațională, un etalon pentru practicienii dreptului care au un cât de mic respect pentru libertatea de exprimare (inclusiv din perspectiva jurisprudenței de zeci de ani a CEDO). Voi aștepta cu interes publicarea deciziei – inclusiv, acum, și din cauza „circumstanțelor neprevăzute” în care publicarea ei a fost amânată (situație rarisimă altfel în practica CEDO).

*N-avem bani pentru creșterea alocațiilor copiilor dar avem și în continuare pentru pensiile astronomice ale securiștilor torționari și ale grangurilor ceaușiști și ziși “post-comuniști din Armată. Continue reading “Valerian Stan: Situațiunea (LII)”

Valerian Stan: Situațiunea (LI)

*SUA și-au desemnat în premieră un reprezentant special în România în materie de corupție, spălare de bani și crimă organizată (Jessica Kim). Măsura e consecventă cu angajamentele din mesajul ambasadorului Zuckerman de la sfârșitul anului trecut. Se pare că administrația republicană a înțeles deja suficient de bine că instituțiile noastre administrative și judiciare în domeniu sunt mai mult o cauză a problemelor decât soluția lor.

*Dacă generalul Soleimani a contribuit la uciderea a sute de americani, de ce uciderea lui de către americani e o crimă? Doar pentru că așa predică regimul de la Teheran, aprobat tacit, se pare, de către Bruxelles? Continue reading “Valerian Stan: Situațiunea (LI)”

Situațiunea (XXXV)

Să nu uităm! La 30 de ani de la prăbușirea comunismului, Paul Goma e în continuare refugiat politic. Din cauza atitudinii față de el a Statului român. Stat român – „post-comunist”, cum să nu – care a avut până acum patru președinți. Ion Iliescu, care, în cel de-al doilea mandat  – n-o să credeți – i-a adresat totuși lui Goma o invitație să vină în țară.

*Nu puteai dobândi șase case cum zice d-l Iohannis că le-a dobândit, și să ajungi și președinte, fără să fii om al Securității. Pur și simplu nu puteai.

Cintinue reading activenews.ro 

Valerian Stan: Situațiunea (XXXIV)

*În urmă cu puține zile prim-ministrul Orban a incriminat alegerea unui socialist la Primăria Chișinău iar după aceea președintele Iohannis demiterea Guvernului Sandu. Ambii au avertizat cu răcirea relațiilor cu Chișinăul. Toate acestea fără să indice ce este incriminabil din punct de vedere democratic, constituțional și legal în cele petrecute peste Prut. Poate să fie cineva atât de îngust la minte să nu înțeleagă că asemenea atitudini generează ostilitate în Republica Moldova față de România? Că cei doi fac ce fac nu mă miră câtuși de puțin. Dar chiar nu se găsește nimeni pe aici să le spună ce trebuie? Continue reading “Valerian Stan: Situațiunea (XXXIV)”

Valerian Stan: Situațiunea (XXXII)

*La exact o lună după Merkel, în urmă cu doar câteva zile, președintele francez a mers la Beijing, de unde s-a întors și el cu contracte de peste 15 miliarde de dolari. Iar asta în timp ce Occidentul partener le vântură românilor gogorița că-i un-fair și neloial să ai relații cu China. De la Washington, Iohannis, omul intereselor neromânești, s-a întors cu firmanul pentru încă cinci ani, cu o șapcă și cu următorul pasaj din Declarația comună: „Vom evita riscurile de securitate care însoțesc investițiile chineze în rețelele de telecomunicații 5G”. Continue reading “Valerian Stan: Situațiunea (XXXII)”

Valerian Stan: Situațiunea (XXXI)

*Anul acesta BNR a pus în circulație o monedă de 50 de bani cu simbolistică regală – aversul cu imagini ale primei vizite a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria în Transilvania unită cu Țara (la Oradea, în 23 mai 1919) iar reversul cu chipul Regelui Ferdinand. Decizia BNR și a guvernatorului Isărescu a făcut posibil ca la acest nivel firul istoriei să fie reînnodat de acolo de unde ocupantul sovietic l-a rupt samavolnic în urmă cu șapte decenii. Un fapt care miră totuși e că, deși pusă în circulație în vară (mai exact pe 27 august) – și deși tirajul a fost unul substanțial, 5.000.000 de bucăți – moneda poate fi găsită extrem de rar; la un supermarket mi s-a spus că o astfel de monedă poate fi găsită la circa 200-250 dintre celelalte. Poate că n-ar fi lipsit de interes ca responsabilii BNR să vadă dacă nu cumva actul său indiscutabil salutar se poticnește pe undeva în birocrație sau poate chiar în rea-intenție.

*Dacă o zi întreagă îmi las mintea de capul ei, o zi întreagă macină numai aiureli.

*Puțină atenție aici: să nu vă mirați dacă, albit în prealabil la ICCJ de securism, infamul Băsescu va ajunge în curând șef la PNL.

Continue reading “Valerian Stan: Situațiunea (XXXI)”