*Cine ar fi putut să bănuiască imediat după asasinarea soților Ceaușescu că astăzi vom ajunge unde suntem. Că fiul unui securist torționar va fi prim-ministru, că un om al Securității va fi și el timp de un deceniu președintele țării iar azi va candida nerușinat la Primăria Capitalei, și câte și mai câte… Și totuși, destule lucruri erau previzibile odată cu impunerea actualei Constituții, în 1991, de către FSN-ul uzurpator, un clan securist-comunist trădător de țară condus de cel mai mare dintre trădători, om al Moscovei și al Occidentului cinic – Ion Iliescu. Între multe nenorociri aduse de Constituția din 1991 și de legislația ulterioară a fost și aceea că n-a interzis ca funcțiile și demnitățile publice să fie ocupate de foști activiști ai PCR și de foști agenți și colaboratori ai Poliției politice comuniste. În condițiile în care nazismul și comunismul au fost regimuri totalitare practic la fel de criminale, o asemenea interdicție se impunea de la sine.
Pentru că, mă întreb a nu știu câta oară, ar fi fost de imaginat ca lumea civilizată (Occidentul, nu-i așa…) să admită ca un lider nazist sau un om al SS-ului, ori fii ai acestora, să fie președintele sau cancelarul Germaniei postbelice? Sau primar oriunde în Germania sau în lume? Bineînțeles că nu! Iar aici vedem în toată măreția lui cinismul infam al Occidentului, care s-a opus categoric nu doar unui proces al comunismului asemănător procesului de la Nürnberg, dar și oricărei contestări a oamenilor regimului comunist (indivizi prin care mai ales în România Occidentul și-a făcut de cap cum nu visase vreodată în istorie). Continue reading “Valerian Stan: Situațiunea (LXV)”