Neașteptatul secret al maghiarilor din Ungaria și România

ISTORIA vrea să-ți spună adevărul istoric

Maghiarilor li s-a pus oglinda în față

by Ion Coja

Trebuie să vă spun că în acest articol, mă voi rezuma la fapte. La cele recunoscute de istorici şi voi încerca să prezint cât mai corect situaţia.

Maghiarii au pretenţii teritoriale la toţi vecinii. Dacă aceste pretenţii sunt întemeiate sau nu, dacă ele sunt corecte şi argumentate istoric, e treaba istoricilor maghiari, sloveni, slovaci, austrieci, sârbi, croaţi şi ucrainieni. Pe mine mă priveşte Transilvania. Continue reading “Neașteptatul secret al maghiarilor din Ungaria și România”

A călătorit în toată lumea, dar cel mai mult i-a plăcut în România: ”Transilvania, munţii şi Dracula vă vor ului”

img-material-2

România se află pe primul loc într-un clasament al celor 12 ţări pe care toată lumea ar trebui să le viziteze la un moment dat în viaţă, topul fiind alcătuit de norvegianul Gunnar Garfors, care a călătorit în toate statele din lume până să împlinească 37 de ani.

Gunnar Garfors, în prezent în vârstă de 40 de ani, a vizitat 198 de ţări ale lumii înainte să împlinească 37 de ani, potrivit site-ului american Business Insider. Continue reading “A călătorit în toată lumea, dar cel mai mult i-a plăcut în România: ”Transilvania, munţii şi Dracula vă vor ului””

ALBA IULIA

cetatea_alba_carolina

De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr-o țară.”

Antoine de Saint-Exupery

Căci cea mai de preţ avuţie pe care o avem în viață ne este copilăria, cea care ne îndeamnă spre cunoaștere și ne dă încredere în viaţă. Acum, copilăria mi se arată ca o prințesă îmbrăcată în straie vălurite, translucide… Plecând din preajma mea cu multă vreme în urmă, plutește undeva în văzduh și uneori îmi vorbește de locurile prin care am trecut, îmi amintește… Continue reading “ALBA IULIA”

“PRO MEMORIA 1940-1945”

ROMÂNIA

FEDERAŢIA NAŢIONALĂ A ROMÂNILOR PERSECUTAŢI ETNIC

PRO MEMORIA 1940-1945”

Cluj-Napoca, B-dul Eroilor nr. 2, tel. 0264-597579; 0741-766886

COMUNICAT DE PRESĂ

În ziua de 12 octombrie 2013, între orele 10,00 – 19,00 în sala 150 a Facultăţii de Mecanică a Universităţii “Politehnica” din Timişoara, sub egida Federaţiei Naţionale a Românilor Persecutaţi Etnic “PRO MEMORIA 1940-1945”, s-a desfăşurat simpozionul ”Ardealul pământ românesc” ediția a V-a, organizat de Asociația Foştilor Refugiați, Strămutaţi şi Expulzați din Ardealul de Nord – ARDEAN Timişoara,.afiliată la FNRPE..

Participanții la simpozion şi-au exprimat nemulțumirea şi revolta față de evoluțiile negative din societatea românească vizând: retrocedările ilegale de imobile, tentativele de reanimare a unor sechele administrative staliniste de tristă amintire, lipsa de reacție a autorităților publice față de acțiunile concertate împotriva unității şi integrității țării, de subinare a economiei naționale şi de distrugere a mediului. Continue reading ““PRO MEMORIA 1940-1945””

Fostul erou al Europei Libere din ’89 și pensia Fantomei

MDP - Editorial poza noua by Maria Diana Popescu, Agero

Tocmai ce mă dumirisem cum e cu „ciorba reîncălzită, cu looserii de profesie, care au luat bătaie, şi cu ţuţării preşedintelui”, cînd o nouă lege ţinteşte buzunarul cetăţeanului. Înainte de a merge în instanţă, treci obligatoriu pe la mediator. Fie că divorţezi sau vrei să te judeci cu megieşul pentru uluca ruptă din gard, medierea e obligatorie, altfel rişti amenzi usturătoare. Peste noapte au apărut 8.000 de mediatori în toată ţara. Altă categorie de încasatori de bani. Tot aşa, ca ciupercile după ploaie, au invadat naţiunea bancherii şi recuperatorii. Taxe, suprataxe şi molii înmulţite pe lamelă capitalistă. Pe vremea răposatului, „medierea” de azi se chema „Comisia de împăciuire”, şi nu costa nicio para. Era o încercare reală de împăcare a părţilor. Politicienii n-au în cap decît modalităţi de golire eficientă a buzunarelor noastre. Tot ce aduce bani pentru prosperitatea trîntorilor devine lege.

Guvernul dă cu o mînă la pîine şi jumuleşte cu cinzeci de mîini prin noile taxe, iar firma germană „Syborg Informationssyteme”, implicată într-un scandal de interceptări ilegale, care la un tîtg I.T. se lăuda cu cel mai performant sistem de monitorizare, s-a ales cu 600.000 de euro de la Poliţia Română Continue reading “Fostul erou al Europei Libere din ’89 și pensia Fantomei”

CÂMPENI

campeniAvem o țară unde au stăpânit odată/ Vitejii daci, bărbați nemuritori./ Și unde stau de veacuri laolaltă/ Izvoare, văi și munți cu fruntea-n zări.” 

Radu Demetrescu Gyr

La Câmpeni, în Transilvania, localitate atestată documentar din secolul al XVI-lea, aflată în județul Alba, la 77 de kilometri distanță de reședința de județ – Alba Iulia, am ajuns împreună cu părinții. Aveam pe atunci vreo trei anișori. Eram trupește și sufletește precum o salcie, un copil sensibil căruia nu-i lipsea însă curajul, curiozitatea pătrunderii în locuri și taine. Unii copii erau mai rigizi, mai egali în acțiunile lor, mai puțin oscilanți, mai reci. Eu, priveam și reacționam sub impulsul inimii mele de copil, primeam mesaje din exterior sub forma unor unde care îmi atingeau intens simţurile. Continue reading “CÂMPENI”

NOUA SULIȚĂ – HOTIN

Noua sulita - EminescuNu plânge pentru că s-a terminat, zâmbeste pentru că s-a petrecut.

Gabriel J. G. Marquez

Trecutul însemnă timp trăit, prezentul este doar o clipă. De aceea refuz să cred că ceea ce s-a petrecut aparține morții, întrucât trecutul, se răsfrânge asupra clipei prezente și asupra viitorului nostru.
 .    Istoric vorbind, după dezintegrarea marilor imperii din Europa Centrală și de Est la sfârșitul Primului Război Mondial, Transilvania, Basarabia și Bucovina s-au unit cu Regatul României în 1918, formând pentru a doua oară în istoria românilor după Unirea realizată de Mihai Viteazul în anii 1599- 1601, România Mare.
 .    Nicolae Iorga ne vorbește în Istoria românilor prin călători, despre multe scrieri ale străinilor despre locuitorii țării noastre și m-am oprit la însemnările consulului Marii Britaniei, scrise în 1833, cuprinse într-o voluminoasă descriere, intitulată Pământul Principatelor Române: „… Astfel românii au ajuns a fi o concentrare de cea mai mare vitejie, de cel mai înalt geniu, cu cea mai rară omenie și cu cea mai evanghelică ospitalitate și afabilitate. Dinspre partea dacilor sunt îndrăzneți, cum se vede la călărie fără șa, sunt dibaci în a călări și fabrica orice, învățând orice artă nouă numai dintr-o singură vedere la altul, în iuțeala cu care-și găsesc singuri hrana la drum, în puterea de a dumesnici animalele sălbatice, în hotărârea de a umbla fără cea mai mică spaimă în întunericul cel mai gros prin pădurile cele mai nestrăbătute și pustii, prin munții cei mai periculoși, prin pustietățile cele mai adânci și întunecoase. Dinspre partea romanilor, au priceperea la cânt și la dans, la frumoasa cetire și la poezie, la tot felul de arte, la mânuirea iute a armelor, la înțelegerea fără preget și la spontana imitație, fără a mai adăuga numele și graiul”.
 .    Tot Nicolae Iorga mai amintește însemnările unui consul prusian, prin anul 1848, cu privire la poporului nostru: „Sânt o rasă frumoasă, deosebită prin moravurile-i simple, curățenie și cinste”, cu excepția clasei de sus, asupra căreia s-a întins influența corupătoare a Fanarului”.
.    Cât privește Noua Suliță, localitatea este semnalată în descrierea Basarabiei, într-o publicație germană din 1876. Continue reading “NOUA SULIȚĂ – HOTIN”

The Romanian Exile of the 20th Century

Written with a philological subtleness, “The Romanian Exile of the 20th Century” (author Octavian Curpas) transposes the readers into the lives and the vast array of emotions immigrants feel while being uprooted from their own sweet yard, whose smell of flowers and folk songs of youth will ever reverberate in their minds. The trip of self-discovery is sprinkled with ambitions, pitfalls, frustrations, despair and inner-struggle as well as with achievements and rewards. From Sibiu, my own native region to LA, my own adopted City of Angeles, Dumitru Sinu aka Mitica (Mike) has seen it all and has, through trials and tribulations, achieved the much desirable- American Dream. A story of love, hard work, and determination!

Aura Imbarus, PhD Los Angeles, California

Author of Pulitzer Prize memoir entry “Out of the Transylvania Night”.

„Când plecam din lume, nu luam cu noi nici greutatea scamei”

Octavian CURPAS

Dumitru Sinu, alias Nea Mitica, simpaticul si fascinantul meu prieten, neobosit în dezvaluirea celor mai strasnice momente din viata lui din exil, nu-si revarsase nici pe departe „sacul plin cu amintiri”; ma avertizase înca de la prima noastra întâlnire ca viata lui este un adevarat roman si iata ca spusele lui îmi dovedeau de fiecare data câta dreptate avusese! Îi priveam cu admiratie fiecare gest, fiecare traire si tresarire a muschilor fetei, fiecare licarire din privirea lui agera si inteligenta, pe parcursul relatarilor pline de miez si tâlc, minunându-ma de felul în care transmitea informatia si reusea fara prea mult efort sa captiveze pe cel ce-l asculta si sa-l încânte. Neîntrecut artizan al detaliilor, fascinant si jovial, stia într-un mod aparte sa îti stârneasca curiozitatea, sa te transpuna în momentele despre care vorbea si sa-ti descreteasca fruntea, presarând cu abilitate câte-o glumita aleasa cu grija si potrivita contextului, astfel încât timpul scurs în prezenta lui sa ti se para mereu prea scurt pentru câte ar fi avut de spus… Asa s-a întâmplat si atunci când mi-a povestit despre Nichita Tomescu, un personaj care a jucat un rol deosebit în viata plina de inedit si aventura pe care nea Mitica a trait-o dupa plecarea din tara.

De acum sa-mi spui unchiule, iar eu îti spun nepoate!”

Închisoarea Panciova din Iugoslavia a fost locul de unde viata lui nea Mitica a început sa-si schimbe cursul si sa serpuiasca sinuos pe cararile necunoscutului… Aici, prietenul meu l-a întâlnit pe Nichita Tomescu, un avocat din Bucuresti care reusise si el sa scape din ghearele comunistilor si pornise în lumea larga pentru a-si fauri o noua viata.

De cum l-a remarcat pe nea Mitica, Nichita l-a privit îndelung cu ochi scrutatori si ageri, cautând sa-i patrunda fiinta; s-a apropiat de dânsul si l-a întrebat: „De unde esti?”. „Din zona Sibiului” – i-a raspuns calm prietenul meu. „Aha, banuiam eu ca esti ardelean!” si a continuat pe un ton întrebator si foarte circumspect: „Cine sunt astia cu tine? Sunt comunisti?” „Nu, sunt refugiati. Pe noi ne-au trecut legionarii granita” – i-a raspuns nea Mitica, cu aceeasi fata senina si cu bine cunoscuta cumpatare ardeleneasca. Cu ochii mari de mirare si surprins de raspunsul ardeleanului, Nichita Tomescu a Întrebat imediat: „Pai legionarii treceau granita?”. „Da”, i-a raspuns zâmbind nea Mitica. Lovindu-se cu palma peste frunte, si parca reprosându-si pentru aceasta carenta de informare, avocatul a exprimat cu o unda de regret în glas: „Oooo, cum n-am stiut asta?!”

Dupa primele minute de conversatie, intuind caracterul puternic si cinstit al lui nea Mitica, l-a batut prieteneste pe umar si i-a spus zâmbind: „Auzi tu, de acum sa-mi spui unchiule, iar eu îti voi spune nepoate. Nu se stie când vom mai avea nevoie unul de altul”. Si asa au facut!

Cu asta înveti cea mai formidabila meserie!”

Profesorul Ionescu, un alt refugiat bucurestean care era împreuna cu nea Mitica în închisoarea din Panciova, l-a întrebat într-o zi: „Mai Mitica, dar cum ai devenit tu nepotul lui Nichita, tu din Transilvania iar el din Bucuresti?”. „Pai el m-a facut nepotul lui”, i-a raspuns zâmbind prietenul meu. Atunci profesorul a început sa-i dezlege câteva din misterele ce-nvaluiau personalitatea celui cu care, parca îi era harazit sa se reîntâlneasca mereu de-atunci înainte, pe traiectoria pe care nea Mitica o va urma în exil…

Cu asta înveti cea mai formidabila meserie. ?sta joaca la cai”, i-a spus Ionescu, destainuindu-i câte ceva din trecutul avocatului Nichita Tomescu, cunoscut ca unul care „aranja” cursele de cai în Bucuresti, sport cunoscut din cele mai vechi timpuri ca fiind o ocupatie importanta pe care o practicau în timpul liber oamenii bogati. Nichita Tomescu îi platea pe cei care aveau potential sa câstige si paria pe calul care stia ca o sa iasa învingator. Era de o agilitate rar întâlnita si de un curaj nebunesc si ceea ce îsi propunea, realiza întotdeauna.

Nea Mitica si Nichita s-au reîntâlnit în Franta, la Paris. Acolo s-a constituit o asociatie a studentilor români (care avea în jur de 700 de membri), iar Nichita Tomescu era presedintele acestei asociatii. Cunoscut în toate cercurile diasporei pariziene, activa cu abilitate în cadrul asociatiei care se voia a fi strigatul exilului românesc catre cei ce nu-si uitasera obârsia, neamul si valorile culturale.

Neuitându-si hobby-urile, si în Franta, Nichita a început sa joace la cursele de cai; punea pariuri pe cai, asa cum facea odinioara la Bucuresti. Întotdeauna cu adrenalina în concentratii crescute, avocatul îsi vedea de drum luptând pentru telul vietii sale si în acelasi timp amintindu-si mereu de radacinile din care se tragea, de tara în care se formase ca om si ca profesionist.

Desi Parisul nu se compara cu niciun alt loc din lume, el oferind posibilitatea realizarii atât profesional cât si pe tarâm spiritual, o mare parte dintre românii refugiati acolo si care au luptat cu mijloacele pe care le-au avut la îndemâna împotriva comunismului, au decis sa paraseasca Franta, în momentul în care a început razboiul din Coreea. Principalul motiv care i-a determinat sa ia aceasta decizie a fost teama de dominare a comunismului în Europa. Asa ca, au traversat Atlanticul plecând în spre Canada, zona Quebec, mai exact la Montreal, unde se vorbea tot franceza. Printre cei care au parasit atunci Franta au fost, bineînteles si nea Mitica si „unchiul” sau, avocatul Nichita Tomescu…

Tainele prieteniei si secretele „succesului”!

Începuta în Iugoslavia la închisoarea din Panciova si continuata la Paris, prietenia lui nea Mitica cu avocatul Nichita Tomescu a ramas constanta, ba mai mult, s-a intensificat dupa ce au ajuns la Montreal.

Nea Mitica mi-a vorbit multe ore despre acest personaj controversat care stia sa ajunga acolo unde îsi dorea, pe care îl fascina întotdeauna ineditul si risca totul, si care stia sa-si directioneze actiunile în directia tintita. Asa a ajuns Nichita Tomescu sa practice avocatura, la Montreal. Devenise în scurt timp un avocat recunoscut, neîntrecut în meseria sa. Jurnalele canadiene au scris mult despre el ca fiind cel mai bun avocat din Montreal. A avut clienti din toate sferele sociale, cazuri delicate, rezolvate toate în mod profesionist, beneficiind si de o minte ascutita, împletita armonios cu un fler deosebit în meseria sa, fapt care l-a facut celebru pe avocatul român. La un moment dat ajunsese sa reprezinte mari mafioti.

Nichita avea doi prieteni apropiati: pe nea Mitica si pe Radu Bumbaru. Când ieseau cu el la o cafea sau la o cina, le povestea ore în sir despre „secretele” succesului sau. „Cel mai greu este sa platesti un judecator” – le spunea el. „Daca nu stii cum sa o faci, poti sa-ti pierzi meseria”. Si Nichita le povestea ca pentru a mitui un judecator el cauta oameni din anturajul acestuia pentru a-i studia preferintele si pentru a afla ce ar putea accepta. Când identifica un judecator care accepta mita, el apela la prietenii acestuia pentru a-l contacta si a-si atinge scopul. Niciodata nu oferea direct cadourile celui vizat pentru a-si rezolva cazurile, era inteligent si agil, si astfel faima lui a crescut si clientela s-a extins în rândurile mafiotilor care-l preferau pe avocatul român pentru rezolvarea unor cazuri delicate.

De exemplu, trei italieni furasera un vagon care transporta rom. L-au arestat pe unul dintre ei. Mafiotii au mers la Nichita si i-au spus: „Nu conteaza cât ne costa. Noi vrem sa-l scoti afara pentru ca trebuie sa dam o alta lovitura mai mare, în alta parte si numai el ne poate ajuta”. Si Nichita a fost angajat!

Bine, mai Nichita, dar cine plateste?”

Sirul destainuirilor lui nea Mitica despre avocatul bucurestean a continuat si ma captivase atât de mult încât uitasem cu desavârsire de trecerea timpului. Stateam si-i analizam mimica în timpul relatarilor si observam cum muschii fetei se contracta sau se destind, functie de momentele pe care reusea sa le ilustreze cu o precizie si minutiozitate rar întâlnita. Pe masura ce discutia noastra se adâncea, îmi dadeam seama cât de mult si-a pus amprenta asupra vietii lui Dumitru Sinu personalitatea lui Nichita Tomescu.

Mergeam cu el la restaurant si ne spunea sa comandam ce dorim”, a continuat nea Mitica si uitându-se în gol, parca se reîntorcea în timp, retraind momentele petrecute împreuna cu Nichita Tomescu. „Noi întrebam: bine, mai Nichita, dar cine plateste?” la care avocatul raspundea cu un zâmbet complice: „Lasa, ca este deja aranjat!”.

Când plecam din restaurant, la o masa de lânga iesire erau niste mafioti, care la vederea noastra se ridicau în picioare si-l salutau pe Nichita, facând o reverenta în fata acestuia”, a spus nea Mitica si în ochii lui am zarit pentru o clipa o altfel de stralucire… „Vedeti mai, cine a platit?”, le raspundea avocatul iesind din restaurant. Mafiotii îi plateau masa ori de câte ori mergea la un restaurant de lux din Montreal. Era un subiect tabu.

Unde-s banii?”

Nea Mitica s-a oprit un moment din povestit; l-am vazut cum se lumineaza la fata si izbucneste apoi într-un hohot de râs. Amintirile se derulau cu repeziciune în mintea interesantului si simpaticului meu prieten si nu reusea sa-mi povesteasca în ritmul în care îsi aducea aminte de acele vremuri. L-am urmat si eu cu un zâmbet, asteptând nerabdator sa aud continuarea povestii lui Nichita Tomescu.

Îsi amintise de Radu, un român pe care-l chema asa, dar care era poreclit „Radu Spital” pentru ca era prieten apropiat cu directoarea celui mai mare spital din Montreal, la care lucrau zece români, printre care se numara si nea Mitica.

Radu Spital” împrumutase bani cu dobânda de la un evreu, avocat de profesie. Împrumuta câte 1000 de dolari, apoi 5000, apoi 10.000, apoi 50.000 cu dobânda mare, pe termen scurt si îi returna la timp. Pâna i-a câstigat încrederea. La un moment dat i-a spus evreului ca are nevoie de 250.000 de dolari. Evreul i-a dat suma de bani solicitata, iar Radu a disparut cu banii. Autoritatile canadiene l-au prins si l-au bagat în puscarie. Nichita Tomescu a fost angajat sa-l apere. Ajungând la tribunal, evreul l-a acuzat pe Radu de escrocherie. Când si-a început Nichita Tomescu pledoaria în favoarea acuzatului, s-a ridicat în picioare, calm si cu un zâmbet plin de carisma, a vorbit destul de scurt, iar la finalul pledoariei a adresat retoric, o întrebare completului de judecata: „Pai dânsul, ca avocat, nu stia ca nu are voie sa împrumute bani cu o asemenea dobânda?” Si astfel l-a scapat Tomescu pe „Radu Spital” de ani grei de puscarie.

Înainte de proces însa, Nichita Tomescu l-a întrebat pe Radu: „Bine, bine, eu te scot din puscarie, dar unde-s banii?” Radu i-a raspuns spasit: „Mai Nichita, tu ma întrebi asa ceva? Doar de la tine am învatat: pe ei, pe ei, pe ei!” (adica pe cai). „I-am cheltuit la cursele de cai”.

De atunci a ramas o vorba printre noi, românii din Montreal: Unde-s banii?”, mi-a spus zâmbind nea Mitica, încheind episodul „Radu Spital”, din povestea lui despre Nichita Tomescu.

Aflasem de la prietenul meu amanunte despre jocurile lor: Nichita miza uneori si pe sume exorbitante, cea mai mare suma ridicându-se la 100.000 de dolari. Erau bani foarte multi la vremea aceea.

Tu nu stii nici cine a fost Cicero!”

Cel mai interesant episod din relatarea lui Dumitru Sinu a fost acela în care mi-a povestit cum Nichita i-a tras o palma logodnicei sale pentru ca aceasta i-a spus: „Mai Nichita, tu nu stii nici cine a fost Cicero!”. Înfuriat la maximum, indignat de afrontul care i se adusese prin acuza ce i-o atribuise logodnica sa, Nichita i-a raspuns rosu de furie: „Eu am dat lucrarea de licenta din Cicero si tu ai neobrazarea sa ma insulti si sa-mi spui ca nu stiu cine a fost Cicero?” si i-a tras o palma zdravana, ca sa-l tina minte.

Fata l-a dat in judecata si la proces, judecatorul i s-a adresat: „Domnule Tomescu, am înteles ca v-ati revoltat ca v-a spus domnisoara ca nu stiti cine este Cicero. Va rog sa ne spuneti ce stiti dumneavoastra despre Cicero?”. Nichita Tomescu a vorbit mai mult de o ora despre marele filozof. Judecatorul a fost impresionat si a afirmat: „O astfel de pledoarie nu am auzit pâna acum”, iar Nichita, cu tupeul de care nu ducea lipsa, slava Domnului, i-a raspuns zâmbind: „Pai unde ai fi vrut sa auzi, la Montreal? Asa ceva nu auzi decât în Europa”. Era un tip foarte spontan si îndraznet. Apoi, judecatorul s-a întors catre fata si i-a spus contrariat: „Sa stii ca ai scapat ieftin cu o palma. Cum ti-ai permis sa spui ca acest om nu stie cine a fost Cicero?”.

Toata lumea în genunchi!”

Nea Mitica s-a oprit la un moment dat din povestit; tacea si se uita într-un punct în care numai el stia ce vede… Asteptam cu sufletul la gura sa vad ce urmeaza pentru ca îi simteam emotia si i-o observam în tremurul abia perceptibil al barbiei, dar si în cele doua boabe de roua care se chinuiau sa nu se rostogoleasca din ochii prietenului meu si care aveau, de data aceasta, o stralucire aparte.

Calm, cu o atitudine solemna si admirativa, nea Mitica mi-a povestit apoi o întâmplare de suflet petrecuta în locul de închinare al românilor ortodocsi din Montreal, biserica ortodoxa pe care o frecventa cu regularitate si el si avocatul bucurestean. Era locul în care se întâlneau când le permitea timpul si îsi povesteau bucuriile si necazurile inerente ale vietii traite departe de tara.

Într-o zi în care se afla în acea biserica alaturi de alti confrati români, la un moment dat, Nichita Tomescu a strigat: „Toata lumea în genunchi! În dimineata aceasta aveti în mijlocul vostru un sfânt”. Lumea a amutit pentru câteva secunde si toti cei care erau în biserica au cazut în genunchi. În mijlocul lor se afla poetul Aron Cotrus având o vârsta venerabila si intimidat fiind de atitudinea surprinzatoare a lui Nichita Tomescu. Acesta avusese placerea sa-l cunoasca pe onorabilul domn Cotrus pe vremea când facea scoala la Brasov. Toti românii din Montreal îl cunosteau pe Nichita Tomescu, asa ca, nu au fost prea surprinsi de gestul acestuia. Stiau ca în ciuda faptului ca era plecat de ani buni din România, ramasese un adevarat patriot si un mare iubitor de cultura.

Când plecam din lume, nu luam cu noi nici greutatea scamei”

Trecusera deja câteva ore bune de când stateam si povesteam cu domnul Sinu. Nici n-am simtit cum a trecut timpul si cum povestile adevarate ale pretiosului meu prieten mi-au captivat atentia si m-au facut sa traiesc alaturi de dânsull emotia amintirilor. Stiu, da stiu, ca sirul amintirilor lui înca nu a ajuns la capat. L-am privit atent si am simtit ca mai vrea sa-mi spuna ceva.

Nichita Tomescu era un tip foarte cult si vorbea franceza mai bine decât canadienii”, mi-a spus nea Mitica la sfârsitul întâlnirii noastre. „În momentele lui de liniste scria. Avea niste poezii extraordinar de sensibile. Îmi pare rau ca nu i le-am cerut. Îmi aduc aminte ca una din ele spunea: „Când plecam din lume nu luam cu noi nici greutatea scamei”…

Un mare jucator la cursele de cai, acest Nichita Tomescu! Fusese o patima a lui care durase foarte multi ani. Într-o zi însa a spus: „Gata, de acum n-am sa mai joc” si n-a mai jucat. „Era un om puternic!”, a încheiat nea Mitica si în ochii lui se putea vedea limpede nostalgia anilor trecuti si se puteau citi sentimentele care-l legasera atât amar de vreme de avocatul Nichita Tomescu, omul care i-a marcat puternic existenta si de la care a avut ce învata de-a lungul timpului…

PROFESORUL DINU GIURESCU ALERTEAZA

ZIARISTI ONLINE prezinta:

 

PROFESORUL DINU GIURESCU ALERTEAZA ROMÂNII: „STATUTUL MINORITATILOT POATE DUCE LA PRABUSIREA HOTARELOR ROMÂNIEI”

 

O afirmatie deosebit de grea si un semnal de alarma extrem de grav catre toate autoritatile statului a facut ieri profesorul academician Dinu C Giurescu la dezbaterea privind Statutul Minoritatilor, organizata de societatea civila romanesca la Senat.

Am asistat odata la prabusirea frontierelor României, în 1940, ca elev de liceu. N-as vrea sa asist a doua oara la prabusirea hotarelor tarii prin vointa factorilor politici interni”, a spus istoricul Dinu C Giurescu, în încheierea alocutiunii sale despre Statutul Minoritatilor si atacul la fiinta nationala si statul român prin Legea Educatiei si propunerea de regionalizare a tarii. Este o adevarata ofensiva la articolul I din Constitutia României. Miza este de prima însemnatate: este vorba de destramarea treptata a statului român si a hotarelor sale”, a subliniat profesorul Giurescu.

De observat ca desi au fost invitate toate formatiunile politice, singura care a stralucit prin lipsa, sfidând academicieni, istorici, membri ai societatii civile si, mai ales, pe reprezentantii romanilor din Harghita, Covasna si Mures, a fost tocmai organizatia etnica responsabila de santajarea PDL si tentativa de destramare a României: UDMR. Ce vreti, domnilor?” – s-a adresat profesorul Giurescu marilor absenti minoritari – vreti sa retransformam Transilvania într-o provincie maghiara. E, asta nu se mai poate! Se poate doar daca factorii interni cedeaza”. Vorbind despre modalitatea “dibace” prin care extremistii maghiari au desprins unele judete ale României pentru a le baga în Casa Ungariei” de la Bruxelles, academicianul a spus: Le desprindem din România daca noi le dam. Aici e o chestiune de interes national. Pentru mine ca istoric si ca fiul al parintelui si bunicului meu sunt absolut… nu-mi vine sa cred ca partidele politice romanesti nu pot sa gaseasca o solutie împreuna ca sa pastreze coeziunea statului român si sa apere identitatea nationala a acestei tari”.

Ziaristi Online ofera, în exclusivitate, cele mai importante luari de cuvânt de la aceasta dezbatere, la care, printre altele, s-a solicitat imperativ respingerea acestui atentat la statul national unitar roman – Statutul Minoritatilor – si înfiintarea unei Comisii parlamentare de ancheta asupra încalcarilor repetate ale Legii de catre reprezentatii organizatiei maghiare aflata la Guvernare si în ceea ce priveste neaplicarea Legii de catre organele MAI din Harghita, Covasna si Mures, la ordinele conducerii politice a Ministerului de Interne. Este de luat în seama, de catre unele personaje pripasite prin politica dâmboviteana si teleghidate de grupuri de interese antiromânesti, ca o eventuala asumare a raspunderii pe Legea Statutului Minoritatilor va fi cântecul de lebeda al PDL.

 

Vizionati interventiile si cititi mai jos Comunicatul final al dezbaterii – publicat si de RGN Press – si o Sinteza documentara asupra consecintelor impunerii Statutului Minoritatilor anti-România.

***

Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române

Centrul European de Studii Covasna – Harghita

COMUNICAT

 

Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române si Centrul European de Studii Covasna – Harghita a organizat în data de 7 iunie a.c., în sala „Avram Iancu” din Parlamentul României, dezbaterea cu tema „Consecintele adoptarii statutului minoritatilor nationale asupra Statului Român si a românilor din judetele Covasna, Harghita si Mures”.

La dezbatere au participat: academicianul Dinu C. Giurescu, prof. Univ. Dr. Radu Baltasiu director al Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române,  Eugen Popescu,   presedinte executiv al  Fundatiei Nationale pentru Românii de Pretutindeni (moderatorul dezbaterii), dr. Ioan Lacatusu, director al Centrului European de Studii Covasna – Harghita, Mircea Dusa, vicepresedintele Camerei Deputatilor, parlamentari PSD, PDL si PNL, din care amintim Lia Olguta Vasilescu, Florin Postolachi, Sergiu Andon, Horia Grama alti parlamentari, cercetatori, profesori universitari,  juristi, istorici, istorici,  jurnalisti precum si reprezentantii Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita si Mures.

Participantii la dezbateri au hotarât sa solicite parlamentarilor din cadrul Camerei Deputatilor sa nu adopte proiectul legii Statutului minoritatilor nationale, în forma propusa de UDMR, deoarece aceasta initiativa legislativa urmareste în fapt reglementarea drepturilor colective, teritorialitatea ca element fundamental al exercitarii drepturilor colective, înfiintarea unor institutii entice, paralele cu cele ale Statului Român, realizându-se astfel un transfer de suveranitate de la majoritate la minoritate, un pas decisive spre realizarea autonomiei teritoriale pe criterii entice.

S-a cerut membrilor coalitiei guvernamentale sa nu adopte proiectul legii Statutului minoritatilor nationale, prin asumarea raspunderii guvernamentale, deoarece actul normativ respectiv reglementeaza probleme de interes national, care vizeaza prezentul si viitorul Statului Român, integritatea si suveranitatea sa.

S-a evidentiat necesitatea, ca la baza adoptarii unei legi de o asemenea importanta, sa stea studii temeinice elaborate de Academia Româna si alti specialisti din mediul universitar si din institutiile abilitate ale statului.

S-a solicitat ca proiectul legii Statutului minoritatilor sa fie pus în dezbaterea Parlamentului României, numai dupa aparitia reglementarilor unitare ale Uniunii Europene, în problema minoritatilor nationale.

S-a hotarât participarea reprezentantilor mediului academic si ai Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita si Mures la dezbaterea proiectului legii Statutului Minoritatilor Nationale, din cadrul Comisiei pentru drepturile omului si minoritati, din cadrul Camerei Deputatilor.

S-a solicitat înfiintarea unei Comisii care sa efectueze o ancheta parlamentara în judetele Covasna, Harghita si Mures pentru cercetarea aspectelor referitoare la disolutia Satului Român, discriminarea, marginalizarea si asimilarea românilor din cele trei judete si activitatea organizatiilor maghiare de extrema dreapta care actioneaza nestingherite în spatiul public românesc.

 

S-a cerut initierea unor proiecte de legii privind sustinerea finaciara, de la bugetul central de stat, a unor publicatii românesti din judetele Covasna, Harghita si Mures si continurea demersurilor în vederea asigurarii finantarii, de la bugetul central, a proiectelor culturale ale asociatiilor, ligiilor si fundatilor membre ale Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita si Mures.

S-a convenit înfiintarea, din rândul parlamentarilor, apartinând întregului spectrul politic românesc, a unui “Pact pentru România”, care sa militeze pentru promovarea valorilor si identitatii românesti si contracararea razboiului de imagine care se duce împotriva României.

Biroul de presa al Centrului European de Studii Covasna – Harghita

***

Consecintele adoptarii statutului minoritatilor nationale asupra Statului Român si a românilor din judetele Covasna, Harghita si Mures

 

Sinteza documentara

Prezenta Sinteza documentara cuprinde selectiuni din mai multe studii, articole, rapoarte, comunicate, rezolutii, apeluri ale unor specialisti din mediul academic, reprezentanti ai principalelor partide politice parlamentare, si ai Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita si Mures,

Alte materialele care abordeaza problematica consecintele adoptarii statutului minoritatilor nationale asupra Statului Român si a românilor din judetele Covasna, Harghita si Mures sunt postate pe site-ul Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita si Mures, la adresa: www.forumharghitacovasna.ro

*        *        *

I. Consideratii generale referitoare la proiectul de lege privind Statutul minoritatilor nationale din România.

I.1. Principalele initiative si proiecte anterioare proiectului de lege privind Statutul minoritatilor nationale

Initierea proiectului de lege privind Statutul minoritatilor nationale din anul 2005 a fost precedata începând cu anul 1990 de o serie de initiative care se întind de la recunoasterea altor drepturi individuale ale persoanelor apartinând minoritatilor nationale decât cele deja reglementate pâna la acordarea autonomiei teritoriale pe criterii etnice, sub denumirea de tinutul secuiesc unei regiuni care ar urma sa includa judetele Covasna, Harghita si partial Mures.

Astfel, în anul 1993 a fost initiat de UDMR proiectul de lege privind minoritatile nationale si comunitatile autonome. Similar proiectului de lege în discutie si acest proiect viza deopotriva acordarea de drepturi individuale si acordarea de drepturi colective. Proiectul prevedea împartirea statului pe criterii etnice, recunoasterea minoritatilor etnice ca elemente constitutive ale statului si deci consacrarea statului multinational, precum si acordarea autonomiei teritoriale pe criterii etnice.

O alta propunere legislativa, initiata de parlamentari ai UDMR, o reprezinta proiectul de lege privind Statutul de autonomie a Tinutului Secuiesc din anul 2004. De mentionat aici este ca, dupa respingerea la Senat, aceasta initiativa a fost transmisa Camerei Deputatilor ca si camera decizionala care a ezitat pâna în prezent sa se pronunte asupra ei. Acest proiect de lege se afla la Camera Deputatilor din 12 octombrie 2005. Propunerea vizeaza constituirea unei regiuni autonome sub denumirea de tinutul secuiesc în care, colectivitatea autohtona sa dispuna de prerogative de autoadministrare si chiar de unele prerogative de ordin statal. Potrivit proiectului, tinutul secuiesc ar fi o regiune autonoma cu statut special si ar avea urmatoarele autoritati: consiliul de autoadministrare, ca autoritate legiuitoare autonoma, comisie de autoadministrare si presedinte al tinutului secuiesc ca autoritati executive autonome.

Cele doua initiative prezentate sunt însotite de o multitudine de alte proiecte cu caracter segmentar si de etapa. De amintit sunt în context si initiativele legislative si/sau de alta natura care converg spre acelasi scop, ori demersurile pe lânga organizatiile internationale ale Republicii Ungare de sustinere a drepturilor colective si a acordarii de catre România a autonomiei politice pentru minoritatile nationale si, în special, pentru minoritatea maghiara.

Din punctul de vedere al initiatorilor, aceste proiecte de acte normative ori acte normative adoptate, interne si externe, sunt fundamentate pe faptul ca maghiarii sunt considerati o componenta inalienabila a natiunii maghiare universale. Pe fond, aceste deziderate nu doar ca exced în totalitate sistemului de protectie al minoritatilor nationale consacrat de catre dreptul international dar, nici nu se afla în legatura cu drepturile si obligatiile ce fac obiectul acestui sistem care urmaresc si sunt circumscrise obiectivului egalitatii depline si efective între persoanele apartinând minoritatii si persoanele apartinând majoritatii. În literatura de specialitate acestea au fost considerate formule alternative la variantele revizioniste traditionale

I.2. Consideratii privind proiectul de lege privind Statutul minoritatilor nationale din România

Proiectul de lege privind Statutul minoritatilor nationale din România a fost initiat de catre Guvernul României în anul 2005 si a fost respins de catre Senatul României la data de 24 octombrie a aceluiasi an si se afla în prezent în dezbaterea Camerei Deputatilor.

Textele proiectul de lege pot fi clasificate în doua mari categorii: a) texte care reiau prevederi legale deja existente, precum cele privind prevenirea faptelor de discriminare, utilizarii limbii materne în relatia cu autoritatile publice, învatamântul în limba materna, organizarea si finantarea de la bugetul statului de mijloace mass-media în limba materna, libertati religioase etc. si, b) texte care reglementeaza autoritati, institutii juridice si alte elemente circumscrie sferei autonomiei politice a minoritatilor nationale.

Principalele referiri vizând acordarea autonomiei politice si consacrarea drepturilor colective pentru minoritatile nationale sunt: cele privind impunerea minoritatilor nationale ca factori constitutivi ai Statutului Român, cele privind constituirea minoritatilor ca persoane juridice, cele privind înfiintarea de organisme ale minoritatilor nationale (cele mai reprezentative astfel de organisme fiind consiliile nationale ale autonomiei culturale, dotate cu personalitate juridica de drept public si investite cu autoritate de stat), cele privind obligarea autoritatilor statului de a obtine acordul Consiliului National al Autonomiei Culturale al Minoritatii respective, înainte de adoptarea unor decizii si în acele situatii prevazute de proiectul de lege etc.

Având în vedere cele expuse se poate formula o prima concluzie si anume aceea ca, prin aceste prevederi, dar si prin alte prevederi subsidiare, Statutul minoritatilor nationale, în aceasta forma, pune bazele schimbarii caracterului de stat national al României în acela de stat multinational. Aceasta deoarece, reglementarile mai sus amintite sunt specifice acestei forme de organizare statala. Din acest punct de vedere proiectul de lege poate fi apreciat ca fiind neconstitutional în cazul dispozitiilor subsumate acordarii autonomiei politice. Aceeasi concluzie se impune si în situatia impunerii obtinerii acordului consiliilor nationale ale autonomiei locale de catre autoritatile centrale ale statului, fara de care, adoptarea deciziilor de interes pentru minoritatile nationale nu se poate face. Alaturi de alte prevederi ale proiectului, acest element, statueaza implicit realizarea unui partaj de suveranitate între stat si minoritati.

O a doua observatie cu caracter general, facând abstractie de discutia referitoare la neconstitutionalitatea proiectului, acesta nu tine cont de posibilitatile concrete ale României de sustinere financiara a drepturilor colective si de oportunitatea unei astfel sustineri.

Pe de alta parte, proiectul de lege contine paragrafe confuze, în unele situatii minoritatile nationale parând a fi vazute ca natiuni. Astfel, în continutul proiectului se face vorbire de comunitatile minoritatilor nationale ori de simboluri nationale si sarbatori nationale.

Pe fondul prevederilor referitoare la învatamântul la toate nivelurile în limba minoritatilor nationale, utilizarea în toate raporturile publice a limbii materne, obligativitatea cunoasterii de catre functionari publici, agenti de politie, grefieri, personal medico-sanitar, sustinerea tuturor sustinerea tuturor examenelor educationale ori profesionale în limba materna, fara prevederi referitoare la platforme si instrumente de însusire a limbii oficiale române, putem concluziona ca efectele acestui mod neechilibrat de reglementare va conduce în timp la formarea unor grupuri de persoane apartinând minoritatilor nationale care nu vor cunoaste limba româna.

Aceleasi reglementari, prin modul de formulare, precum si dispozitiile referitoare la redactarea documentelor oficiale în limba materna a persoanelor apartinând minoritatilor nationale de catre autoritatile publice centrale, institutii de învatamânt, institutii de cultura, culte, indiferent daca acestea se afla sub autoritatea statului, organelor administratiei publice locale sau autoritatilor minoritatilor nationale, constituie o aducere a limbilor minoritatilor nationale în sfera caracterului de limbi oficiale. Prin faptul ca aceste prevederi incumba si administratiei centrale a statului, nu doar autoritatilor locale, vom remarca faptul ca acest text confera limbilor minoritatilor nationale caracter de limba potential oficiala la nivel national, depasindu-se astfel chiar eventual caracter, oricum neconstitutional, de limba oficiala regionala.

Un aspect esential de analizat priveste consecintele adoptarii si aplicarii în aceasta forma a statului persoanelor apartinând minoritatilor nationale asupra cetatenilor români de nationalitate româna din unitatile administrativ – teritoriale în care acestia sunt numeric inferiori, care reclama adâncirea inechitatilor si a discriminarii la care sunt deja supusi, discriminare constata prin mai multe hotarâri al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii si care, de facto, fiind numeric inferiori, suporta toate avatarurile situatiei de minoritar. Acestia considera ca inechitatile si discriminarile vor lua amploare pâna la determinarea mai mult sau mai putin pasnica de parasire a judetelor Covasna si Harghita, deziderat ce reiese din unele discursuri publice ale liderilor politici si civici maghiari precum si din presa controlata de acestia.

Nu în ultimul rând, o analiza pragmatica a efectelor eventualei adoptarii a proiectului de lege în discutie, se impune si în raport de obtinerea de catre persoanele apartinând minoritatii maghiare, organizate în baza acestui proiect România în corporatii publice cu drept de autoadministrare, a cetateniei maghiare în baza noi legii maghiare a cetateniei din anul 2011.

Pe fondul celor aratate, se poate formula concluziona cu certitudine asupra caracterului neconstitutional al proiectul de lege privind Statutul minoritatilor nationale din România, asupra faptului ca acesta excede sistemului de protectie al minoritatilor nationale reglementat în documentele juridice internationale. El poate fi apreciat exclusiv ca un deziderat politic al UDMR, pe care România îl poate satisface sau nu, în baza vointei sale suverane si nu în baza unor obligatii internationale si numai în urma unei eventuale si prealabile revizuiri constitutionale.

II. Proiectul legii Statutului minoritatilor nationale asigura cadrul legal pentru constituirea enclavei maghiare pe cuprinsul judetelor Harghita, Covasna si partial Mures

Proiectul Statutului minoritatilor nationale promoveaza concepte cu vocatie de suveranitate la adapostul retoricii drepturilor minoritatilor. Proiectul mentionat destructureaza juridic statul român, prin instituirea unor elemente statale noi, precum: „comunitatea nationala a minoritatilor”; „pamântul natal al comunitatii” maghiare si „autonomie culturala a minoritatilor nationale”.

Destructurarea statului se dovedeste o actiune juridica complexa, de destramare a normelor de drept care reglementeaza statul, fiind promovata de UDMR. Destramarea normelor de drept se realizeaza prin introducerea în legislatie a conceptelor de natura etnica, care modifica continutul elementelor statului si inhiba functionarea eficienta si plenara a statului în domenii fundamentale.

În noul cadru legal, în care statul national devine precar, principiile etnice se instituie ca eficiente, având forta juridica de a constitui o noua entitate statala, de natura etnica. În aceste conditii, în teritoriul în care maghiarii sunt majoritari, constituirea entitatii statale devine o realitate juridica eficienta si plenara, în eventualitatea adoptarii Proiectului Statutului aceasta realitate devenind si legitima.

Noile concepte de drept public promovate de Proiectul Statutului minoritatilor sunt însotite de prevederi care largesc cadrul juridic segregationist si reglementeaza în sensul unei actiuni de enclavizare promovata prin lege, în contra reglementarilor constitutionale si vointei poporului roman.

Teza minoritatilor nationale ca factor constitutiv în stat este întarita în cuprinsul Proiectului de lege printr-o multitudine de alte instrumente juridice noi, neacceptate de dreptul public. Conceptul de „comunitate nationala a minoritatilor”, reflectat în forme juridice diverse precum: „minoritate nationala”, „identitate a comunitatii minoritatilor nationale”, „componenta etnica a unor regiuni locuite în mod traditional de anumite comunitati etnice”, „pondere a minoritatilor nationale” este un astfel de instrument, expresie a viziunii revizioniste si segregationiste a UDMR.

Un alt concept juridic nou promovat de Proiectul Statutului, care tine de esenta drepturilor colective etnice, propriu viziunilor segregationiste si separatiste, îl reprezinta cel de „pondere a minoritatilor nationale care locuiesc în anumite zone sau regiuni”. Acest concept intra în conflict cu întreaga filosofie constitutionala, întemeiata pe drepturi, libertati si îndatoriri individuale, precum si pe egalitatea între cetateni sau solidaritatea acestora.

Textele sunt inacceptabile într-o societate moderna, democratica, bazata pe drepturi individuale ale cetatenilor, asemenea concepte, de substanta colectivista si etnica, fiind de natura a genera logica periculoasa a conflictelor si a purificarilor etnice.

Prin urmare, Proiectul Statutului minoritatilor nu instituie numai un element nou al statului, minoritatile nationale ca factor constitutiv, ci creeaza si instrumente juridice noi, de limitare a drepturilor cetatenilor în teritoriile locuite majoritar de maghiari, pe criterii etnice, lingvistice, de nationalitate si religioase. Aceste instrumente, precum cel al impunerii respectarii unor „ponderi” numerice etnice, reprezinta o conditie noua pentru instituirea minoritatilor etnice ca elemente ale unei entitati statale constituite pe teritorii precis delimitate

Destructurarea statului prin instituirea unui element nou statal fata de cel de „teritoriu national”, si anume „pamântul natal al comunitatii maghiare”, care apare în Proiectul Statutului minoritatilor sub forma: „zone ale tarii unde minoritatile se regasesc traditional”, „regiuni locuite în mod traditional de anumite comunitati etnice”, „zone în care se vorbeste aceeasi limba”, „zone unde exista o anumita pondere a minoritarilor” etc.

Destructurarea statului prin instituirea unui element statal nou, diferit de cel al „suveranitatii nationale”, sub forma: „autonomia culturala a minoritatilor nationale”

Conceptul de „autonomie culturala a minoritatilor nationale” nu este reglementat de Constitutie. Întelegem continutul „autonomiei culturale” ca pe un drept decizional al natiunii maghiare de exercitare a suveranitatii în numele poporului maghiar, prin institutii de drept public, în domenii fundamentale ale statului: organizarea învatamântului, culturii, economiei, administratiei publice. Conceptul de „autonomie teritoriala”, definit ca o simpla asociere a administratiilor publice locale, în baza vointei suverane a natiunii maghiare majoritare din cadrul acelor teritorii, apare ca o consecinta fireasca a „autonomiei culturale”, un act juridic formal si cu neputinta de îngradit prin instrumentele statului national.

În consecinta, „autonomia culturala” reprezinta corolarul juridic al Proiectului Statutului, cel de al treilea element al statalitatii: suveranitatea poporului maghiar si a institutiilor publice etnice maghiare, în domeniile nationale ale învatamântului, culturii si administratiei publice locale, în teritoriile locuite majoritar de maghiari.

Proiectul Statutului minoritatilor reglementeaza, totodata, în Capitolul V, modul în care sunt organizate, functioneaza si sunt alese organele puterii de stat etnice: Consiliile Nationale ale Autonomiei Culturale. Având ca fundament vointa comunitatilor nationale ale minoritatilor, exprimata prin vot, Consiliile Nationale ale Autonomiei Culturale reprezinta adevarate parlamente etnice, care functioneaza în sesiuni plenare si în comisii de specialitate, dupa modelul Parlamentului României. Consiliile Nationale Autonomiei Culturale au vocatia legala de a primi delegari de competente din partea Parlamentului, Guvernului, autoritatilor administratiei publice locale alese privind „identitatea etnica, culturala, lingvistica a minoritatii nationale”.

Consiliile Nationale ale Autonomiei Culturale dispun de secretariate proprii, care reprezinta atributul executiv al acestora. Consiliile Nationale ale Autonomiei Culturale au vocatia de a intra în conflict cu autoritatile statului român, în acele situatii, pentru solutionarea conflictelor fiind competente instantele judecatoresti de contencios administrativ (art. 72 din Proiect).

Practic este vorba despre conflicte institutionale între organisme statale care exercita, în mod paralel, puterea de stat: pe de o parte puterea publica a poporului român, pe de alta parte puterea publica a comunitatii maghiare, în domeniile expres prevazute de lege.

Proiectul Statutului minoritatilor nationale este reflectarea Programului politic al UDMR, fundamentat pe concepte ideologice si juridice neconstitutionale, de esenta revizionista, segregationista si separatista, care pun în centrul viziunii autoorganizarea, autoadministrarea si autodeterminarea comunitatilor minoritare, mai precis a comunitatii maghiare, pe criterii etnice.

Actiunea legislativa reprezinta o înlaturare a conceptelor si principiilor juridice constitutionale legate de definirea, organizarea si functionarea statului român. Complexul de concepte si principii juridice noi, fundamentate pe teoria drepturilor colective, a drepturilor istorice la pamântul natal, a drepturilor de autoorganizare, autoadministrare si autodeterminare substituie conceptele constitutionale. Acest complex reprezinta o actiune de destructurare juridica sistematica a statului national, suveran si independent, unitar si indivizibil român, creat pe principiul drepturilor individuale ale cetatenilor. Destructurarea consta în denaturarea si redefinirea celor trei elemente fundamentale ale statului: populatia, teritoriul si suveranitatea, ca realitati juridice etnice.

Actiunea legislativa reprezinta, în acelasi timp, constituirea unei noi entitati statale, de esenta etnica, apartinând minoritatii maghiare, în teritoriile locuite majoritar de aceasta, cu organisme de stat etnice, care limiteaza suveranitatea nationala si o substituie printr-o suveranitate noua, etnica, în domenii fundamentale ale vietii publice: învatamânt, educatie, cultura, alte drepturi de natura etnica, lingvistica, religioasa.

Actiunea legislativa reprezinta, în fapt, constituirea autonomiei teritoriale a minoritatii maghiare în teritoriile locuite majoritar de aceasta, autonomia culturala continând implicit elementul teritorialitatii. Autonomia teritoriala este, în acceptia Programului UDMR, un ultim pas, pur formal, de asociere a administratiilor locale în teritoriile locuite majoritar de maghiari.

Proiectul nu reprezinta interesele comunitatii maghiare si nici ale românilor, mai ales a românilor numeric minoritari în judetele Harghita, Covasna si partial Mures. Proiectul are conotatii proprii ideologiilor de tip totalitare.

III. Alte aspecte generale privind consecintele adoptarii statutului minoritatilor nationale asupra Statului Român si a românilor din judetele Covasna, Harghita si Mures

Înca de la supunerea spre dezbatere publica a proiectului Legii statutului minoritatilor nationale, reprezentantii societatii civile si ai principalelor partide politice din judetele Covasna, Harghita si Mures, precum si ai mediului academic, si-au exprimat public dezacordul fata de adoptarea acestui proiect de lege, subliniind consecintele grave ce le-ar avea adoptarea lui în forma propusa de UDMR.

Din multitudinea demersurilor întreprinse, în acest sens, am retinut câteva:

A. MEMORANDUM înaintat la 1 noiembrie 2005, de catre reprezentantii organizatiilor civice si formatiunilor politice din judetele Covasna si Harghita, în care, printre altele se mentioneaza:

Ne exprimam îngrijorarea fata de demersurile liderilor UDMR privind realizarea cu orice pret a autonomiei teritoriale pe criterii etnice a asa-zisului „Tinut Secuiesc”, obiectiv pentru care autonomia culturala este, dupa cum nu se sfiesc sa o declare, un pas decisiv, acesta asigurând cadrul institutional si functional al autonomiei teritoriale pe criterii etnice. Consideram ca acest demers, facut cu ignorarea totala a comunitatii românesti, este un act nepermis de aroganta si sfidare la adresa locuitorilor care nu apartin etniei maghiare din judetele Covasna, Harghita si Mures si care reprezinta peste 40 % din totalul populatiei celot trei judete”.

B. Comunicatul de presa al Forumul Civic al Românilor din Harghita si Covasna, din 7 septembrie 2006, document în care se reafirma pozitia societatii civile românesti din cele doua judete, de respingere a proiectului Statului minoritatilor nationale, dupa cum urmeaza:

Printre altele, proiectul ignora cu desavârsire asigurarea protectiei persoanelor de nationalitate româna, aflate în minoritate în ariile locuite preponderent de minoritati nationale. Exemplul tipic este Harghita si Covasna unde, daca s-ar adopta în forma actuala, proiectul ar duce la crearea de jure a unui stat în stat, guvernat de UDMR, ceea ce contravine tuturor legilor si conventiilor europene. Atunci când vor vota, parlamentarii trebuie sa aiba în vedere si efectele nefaste în climatul psiho-socio-cultural si uman pe care le-ar putea avea aprobarea acestui proiect asupra românilor din Covasna si Harghita, care se vad abandonati de statul român si considerati „pierderi colaterale”, inevitabile, în procesul de tranzitie si de integrare în Uniunea Europeana.

Actualul cadru juridic asigura pe deplin protectia minoritatilor nationale, exercitarea nestingherita a tuturor drepturilor identitare, culturale, educationale, la standarde superioare celor europene. În aceasta situatie, cei care au nevoie de un cadru legal de protectie sub acest aspect sunt românii din zona, ce constituie o minoritate numerica supusa discriminarii si marginalizarii sub „sceptrul UDMR”, în mijlocul României. Facem apel la toate fortele politice si civice românesti, din întreaga tara si din Diaspora, sa actioneze pentru sustinerea demersului nostru menit de a preveni legiferarea unui astfel proiect de lege contrar legislatiei europene si Constitutiei României.”

 

C. Apelul pentru apararea demnitatii nationale al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita si Mures, din 2 aprilie 2011, din care redam:

Reprezentantii românilor din cele trei judete si-au exprimat îngrijorarea fata de efectele unor actiuni organizate în 15 martie, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, precum si fata de consecintele pe care le-ar avea adoptarea unor proiecte de legi în forma propusa de UDMR în principal proiectul Legii statutului minoritatilor nationale si cel al regionalizarii României. S-a facut apel pentru apararea demnitatii nationale si s- a solicitat crearea unui curent în Parlamentul României, fara culoare politica, care sa împiedice votarea unor legi care duc la pierderea autoritatii statale în judetele Covasna, Harghita si Mures. S-a precizat ca grupul de actiune pentru demnitatea nationala va face tot ceea ce îi sta în putinta pentru mentinerea unei stari de normalitate în Harghita, Covasna si Mures, unde etnicii maghiari din România traiesc în majoritate, precizându-se ca normalitate înseamna convietuire multietnica si pluriconfesionala si nu o enclava etnica în inima României”

Toate analizele prezentate, si multe altele, au avut la baza studierea legislatiei europene în materie, concluziile unor cercetari sociologice si pozitia principalelor segmente ale societatii civile românesti si ale partidelor politice din judetele Covasna, Harghita si Mures.

Demersurile întreprinse au pus în evidenta faptul ca, autorii acestui proiect legislativ configureaza viitorul statut al minoritatilor etnice din România pe câteva paliere dominante: reglementarea drepturilor persoanelor apartinând minoritatilor etnice ca drepturi colective; teritorialitatea, ca element fundamental al exercitarii drepturilor colective; delegarea competentelor autoritatilor statului (la nivel central si local) catre organe alese pe criterii etnice.

Prin prevederile sale, proiectul Legii statutului minoritatilor nationale, va conduce la adâncirea inechitatilor si discriminarii la care sunt deja supusi românii din Covasna si Harghita, care, de facto, fiind numeric minoritari, suporta toate avatarurile situatiei de minoritari, fara a se bucura de jure de protectia statutului juridic de care beneficiaza toate minoritatile nationale.

Obiectivul principal al proiectului de act legislativ îl reprezinta obtinerea cu orice pret a autonomiei teritoriale pe criterii etnice a asa-zisului „Tinut Secuiesc”, obiectiv pentru care autonomia culturala este, dupa cum nu se sfiesc sa o declare, un pas decisiv.

Proiectul legislativ adopta un punct de vedere centrat nu pe individ ci pe colectivitati, „comunitatile nationale”, abordare ce contravine normelor dreptului international în materie, încalcând, totodata, ordinea juridica constitutionala si valorile fundamentale ale statului român. Nicio conventie internationala nu acorda minoritatilor etnice dreptul la autonomie sau la autodeterminare.

Unele dispozitii ale proiectului pot conduce, prin consecintele lor, la construirea unei realitati dominata de existenta separata a minoritatilor nationale, punctele de legatura dintre acestea si populatia majoritara urmând sa fie reduse la minimum.

Evolutia societatii românesti postdecembriste ne arata ca, proiectul Legii statutului minoritatilor nationale, nu reprezinta un obiectiv final al UDMR, ci doar o noua etapa în realizarea dezideratului sau strategic: separatismul teritorial, scoaterea judetelor Covasna, Harghita si partial Mures, de sub suzeranitatea Statului Român.

Data fiind natura obiectului acestui proiect de lege, faptul ca efectele sale depasesc cadrul strict al drepturilor minoritatilor nationale, specialistii considera ca dezideratele politice care stau la baza sa, nu pot fi satisfacute în cadrul unor negocieri politice între partide sau prin simplul vot al Parlamentului. Interesând suveranitatea nationala, prin partajul de suveranitate pe care acest proiect îl presupune, dar si ordinea constitutionala, modificarile constitutionale si legale pe care aceasta initiativa le presupune vor trebui validate prin referendum national. Prin prisma art. 152, alin. (1) din Constitutie însa, o revizuire care sa afecteze caracterul national, integritatea teritoriala si limba oficiala nu este posibila.

Sf. Gheorghe, 6 iunie 2011

Biroul de presa

Al C.E.S.C.H

***

ZIARISTI ONLINE

http://www.ziaristionline.ro/2011/06/08/profesorul-dinu-giurescu-alerteaza-romanii-statutul-minoritatilor-poate-duce-la-prabusirea-hotarelor-romaniei-videoaudiofotodoc/

 

PORTRETUL UNUI AUSTRALIAN – DITER KUHLMANN

Domnul Diter Kuhlmann (70) este originar din Braunschweig (RFG). Dupa terminarea facultatii de inginerie a avut prilejul sa lucreze în diferite tari straine printre care si România. A lucrat astfel în 55 de tari, iar în România a lucrat timp de trei ani la Danubiana în perioada 1963-1965, unde spune mereu ca s-a simtit cel mai bine. S-a stabilit în Sydney si cauta sa tina legatura cu românii de pe aici.

 

Cunoaste foarte bine metehnele românilor, însa recunoaste ca au ceva cei face mai atractivi decât pe „ceilalti. A fost casatorit cu o nemtoaica de care s-a despartit spre batrânete Are un baiat stabilit în Melbourne unde se afla si fosta sotie. Acum are o prietena, Magda, o unguroaica (nu stau împreuna!) a carui barbat a murit de cancer acum zece ani si dupa care aceasta (Magda) plânge mereu si se duce des la biserica si cimitir.

 

Diter are rezerve fata de biserica si credinta, în schimb crede puternic în valorile primare umane (aprox. cele 10 porunci). Este convins ca biserica este o afacere iar Cristos o poveste imaginata de aceasta, în esenta baza fiind Vechiul Testament. Detesta violenta si razboiul. Nu crede în reincarnare, drept pentru care încearca sa o convinga pe Magda ca Hans, fostul ei sot, este mort pentru totdeauna si-l plânge degeaba. Este interesant si comic sa discuti cu Diter! Încercând sa te convinga de convingerile lui, pentru care se aprinde si amesteca româna cu spaniola italiana si engleza. Este convins (dar nu de Magda! Sic!) ca Transilvania este a ungurilor. Se bazeaza pe faptul ca vizitând diverse locuri de acolo a observat ca se vorbeste mai mult ungureste.

 

Recunoaste ca nu a avut timp sa citeasca si sa aprofundeze alte subiecte decât cele pur profesionale pentru care a dedicat un timp nenormat. În schimb a avut ocazia sa discute cu oameni de diverse credinte si educatii. Diter este un tip ambitios încercând sa faca ce este omeneste posibil, cum ar fi pictura, muzica, aplicatii de calculator, etc. Pictura din imaginea alaturata este efectuata în stil aborigenaustralian si reprezinta ideea de ciclu trofic=crocodilul manânca porcul care a mâncat pasarea.

 

Desi este la pensieultima oara a avut o firma de inginerie, adica organiza la cheie” diverse fabrici, dar a desfiintat-o la timp când a vazut ca nu mai are viitor, pentru a nu da faliment. Este foarte activ în diverse asociatii precum Ethnic Communities Council of NSW Inc = o asociatie non-profit privind problemele imigrantilor din Australia. Am cautat sa aflu de la el statutul si sediul acestei organizatii conform unei legislatii macar europene. Nu am primit raspuns si asta este a înca odata când observ ca aici în Australia astfel de societati, fundatii, organizatii non-profit nu poseda statut de functionare conform legislatiei europene. În schimb au ABN adica Australian Business Number = cod fiscal si un director”=administrator, singurul cu leafa, care se ocupa de contabilitate. Pentru a deveni membru solicitantul completeaza un formular si plateste o cotizatie anuala în jur de 40 dolari.Important este ca aceste organizatii primesc fonduri de la guvern (de multe ori importante functie de cât sunt de influente persoanele din conducere).În plus, sunt curtati oamenii bogati si batrâni pentru donatii. Acest lucru face ca organismele paralele (cum sunt cele privind cancerul) sa-si dea lovituri sub centura. Este vechea poveste valabila peste tot în lume: un grup de interese (smecheri) aduna membri (prostime).

 

Diter avut cancer de colon si de ganglion axilar (separat) însa le-a dovedit prin masuri imediate si aplicând un regim sever de viata. Îsi face singur de mâncare si manânca nemteste, adica niciodata peste masura, însa îsi face poftele.

 

Cam asa îl vad eu pe scurt pe domnul Diter Kuhlmann, un prieten australian care vrea sa aiba legaturi cu românii…

 

Gheorghe DRAGAN

Sydney, Australia

28 aprilie, 2011

 

 

ORADEA LUI IOSIF VULCAN

Restructurarea Imperiului Austriac, impusa de pierderile militare de dupa Revolutia din 1848-49 (cu precaderea a pierderii Razboiului de 7 saptamâni cu Prusia, 14 iunie – 23 august 1866), e realizata de împaratul Franz Josef sub forma unui compromis cu ungurii, în 1867. Acestora, în ciuda razboiului antiaustriac din 1848-49, li se permite practic realizarea unui stat în stat, în speranta pastrarii unitatii imperiului. Monarhia absolutista de pâna atunci, se transforma în statul dualist Austro-Ungaria („Imperiul Cezaro-Craiesc“), Oradea reintrând în posesia Ungariei, împreuna cu Transilvania. Împaratul Franz Josef îsi va guverna imperiul având doua guverne si doua capitale (Viena si Budapesta), încurajat fiind probabil de reusita experientei contemporanului sau român Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) – domnitor unic al Principatelor Unite ale Moldovei si Valahiei (stat care a functionat în primii trei ani cu doua guverne si doua capitale, Bucuresti si Iasi). Popoarele ramase în cadrul Ungariei (croatii, sârbii, cehii, slovacii, ucrainienii, românii) se vor considera tradate de Viena, dezvoltând o mare antipatie pe seama ungurilor si a politicii lor de maghiarizare.

1867 este, din punct de vedere al tehnologiei mondiale, anul în care gradinarul francez Joseph Monier obtine primul patent pentru o inventie capitala în istoria constructiilor: betonul armat. Inventat din necesitatea de a obtine ghivece mai rezistente pentru plante, betonul armat cu fire de fier va fi expus apoi la Expozitia Universala de la Paris, din acelasi an. Alfred Nobel îsi patenteaza si el acum ceea ce va deveni principalul dusman al betonului armat: dinamita. Si, venind în întâmpinarea problemelor create de dinamita asupra corpului uman, medicul britanic Joseph Lister publica, tot în 1867, „Antiseptic Principle of the Practice of Surgery” („Principiul antiseptic al practicii chirurgicale“ – în engleza), el fiind cel care introduce dezinfectarea cu fenol a ranilor si instrumentarului medical, dar si cel care, în acelasi an, foloseste o noua ata chirurgicala, realizata din intestine si numita „Catgut“, în locul firului de matase. 1867 este si anul unui vals de popularitate mondiala: „An der schönen blauen Donau” („Pe frumoasa Dunare albastra“ – în germana) a austriacului Johann Strauss fiul.

Elanul national maghiar, revitalizat acum dupa esecul initial din 1848-49 si tinzând în continuare spre separarea totala a Ungariei de Austria, duce la o reedificare a localitatilor si la un avânt economic considerabil în cadrul vechilor granite ale lui Matia Corvin. Oradea-Mare beneficiaza din plin de acest fapt, pâna când Austro-Ungaria va declansa Primul Razboi Mondial, în 1914. Splendoarea orasului vechi apartine, în mare masura, acelei perioade. O seama de cladiri deosebite si monumente ale istoriei ungare dau o înfatisare noua orasului.

Alexandru Roman

În comitatul Bihor, elanul revolutionar din 1848 constituise o buna supapa de afirmare a limbii române la nivel scolar. Initial, austriecii reimpun, din 1850, limba de predare germana la Academia de Drept, aspect ce va dura pâna în 1861, când se reintroduce limba maghiara. Iata însa ca între 1850-1857 functioneaza la Oradea si o catedra de limba româna, al carei titular este, la Gimnaziul Premonstratens, bihoreanul Alexandru Roman[1] (1826-1897). Îi va fi profesor tânarului Iosif Vulcan, care se înscrie la acest liceu în 1951.

Dupa ce îsi facuse studiile la Beius si Oradea, continuate apoi la Viena, bihoreanul Alexandru Roman se întoarce la Beius, în 1848. Aici introduce în acelasi an, pentru prima data, limba româna în scoala. La Oradea, apoi, în 25 iunie 1852, înfiinteaza Societatea de leptura a Junimei Române studioase la Academia de Drepturi si Arhigimnaziul din Oradea-Mare, apreciata de profesorul Vasile Vartolomei „cea dintâi societate culturala si literara întemeiata la Românii din Transilvania“ (dizolvata mai apoi prin ordin guvernamental, în 1875). Interesul pentru „curatirea limbii“, „spre o scriere înteleasa de masele populare“ si cu litere latine era un obiectiv principal al membrilor acestei societati, sustinute financiar de crezul unor inimosi patrioti precum Emanuil Gojdu si Nicolae Jiga. Aceasta societate literara, condusa de Al. Roman, are un mesaj catre românii de dincolo de Carpati, ce înca se foloseau de literele chirilice. E vorba de propunerea lui Giorgiu Delianu, din 24 aprilie 1853: „Dupa ce în Moldova s-a înfiintat o societate literara editoare de carti pentru ramurile de stiinte, ar fi cu scop sa i se transmita din partea societatii (oradene – n.n.) una adresa, prin care sa se provoace, ca sa eviteze, sa lapede din editiunile sale ruginitele si zdrentoasele buchii de care e atât de înstrainat tot sufletul român“[2].

Dupa continuarea studiilor la Viena si Budapesta, din 1862, Roman devine profesorul primei catedre de limba si literatura româna de la Universitatea din Budapesta, al carei titular va fi pâna în 1897. Iosif Vulcan va scrie despre Roman, în Familia (nr. 11 din 15/27 aprilie 1866) ca, datorita îndelungatelor sale „studii limbistice, ocupa cu dreptul locul între cei mai luminati filologi români“. Din 1867 devine membru fondator al Academiei Române, de la Bucuresti. Ca jurnalist, editor si fruntas al miscarii nationale românesti din Austro-Ungaria (deputat 1865-1887), el se pronunta pentru autonomia Transilvaniei, în 1868, fiind condamnat de Budapesta la un an de închisoare. Dupa cum el însusi spunea într-o sedinta a Academiei, devenise „cel dintâi dintre români cari avu, sub era dualista, onoarea sa intre în puscariile de la Vat (18 ian. 1870 – 18 ian. 1871 – n.n.), pentru crima de a fi sustinut si aparat revendicarile neamului sau“. Alexandru Roman a fost si omul ce a reprezentat o punte de legatura între Academia Româna si Academia Maghiara. El cere sa se trimita Academiei de Stiinte din Budapesta publicatiile Academiei Române. Totodata, el se numara printre oamenii de încredere prin care se transfera, în secret, o parte a ajutorului pecuniar oferit de statul român, ajutor ce ajungea la scolile sau asociatiile culturale românesti din Transilvania si Ungaria. În septembrie 1869, Al. Roman obtine de la Mihail Kogalniceanu 30 de exemplare din toate cartile scolare si din toate legile tiparite în tara, pentru a le împarti în Transilvania. Dupa cum îi spunea lui Kogalniceanu (pe atunci ministru al Afacerilor Interne), ele erau degraba necesare pentru „a ne unifica terminologia scolastica, apoi cea administrativa si judecatoreasca“[3].

Românii – principala problema etnica a Oradiei

Exceptând orasul, populatia cea mai numeroasa în Bihor era cea româneasca, motiv de îngrijorare în Oradea. La asta se adauga, în plan extern, succesul politic al românilor din exteriorul arcului carpatic ce au reusit sa uneasca Moldova si ?ara Româneasca într-un singur stat, care se va numi România. Speriate de perspectiva alipirii Transilvaniei la România, autoritatile maghiare supun cenzurii si interdictiei cartile si publicatiile provenite din acest tânar stat (în România lui Cuza se introdusese alfabetul latin din 186312, textele fiind acum mai accesibile si românilor ardeleni). Boierimea si intelectualitatea „regatene“, puternic francofile, puteau afla, în 1863, de un nou si original scriitor francez, pe nume Jules Verne, care tocmai publicase „Cinci saptamâni în balon“ – un roman de mare succes. În 1874, îi aparea „Insula misterioasa“, o denumire potrivita cu intentiile Budapestei fata de tânara Românie Mica…

Un mare serviciu pe care îl face românilor împaratul Franz Josef, înainte de compromisul dualist, este reînfiintarea mitropoliei ortodoxe române din Transilvania, care s-a facut la 24 decembrie 1864, când „printr-o nota scurta si precisa, Franz Josef – referindu-se la declaratiile sale anterioare din 27 septembrie 1860 si 25 iunie 1863 – l-a informat pe Saguna ca aproba întemeierea unei mitropolii ortodoxe române autonome si l-a numit pe el ca cel dintâi mitropolit“. Aromânul Andrei Saguna fusese cel care-si pusese speranta în împaratul austriac dinainte de Revolutia din 1848/49, câstigând-si astfel dusmania lui Kossuth, care l-ar fi dorit mort. Acum, biserca sa ortodoxa româneasca devenea egala cu cea greco-catolica româneasca, moment ce va obliga la o cooperare a clerului celor doua biserici rivale pentru obtinerea mult-doritelor drepturi nationale ale românilor din Ardeal si Ungaria.

Dualismul va da însa mai multe drepturi ungurilor, acceptati de Franz Josef ca popor dominant în granitele vechiului regat al Ungariei. În 1875 apareau, de pilda, primele liste cu cartile de scoala tiparite în România si interzise în Bihor. Dintre autorii români de manuale de istorie, de geografie si de abecedare interzisi, îi amintim pe August Treboniu Laurian (autorul hartii „Charta Daciei Moderne“, Bucuresci, 1868), Aron Pumnul, Ioan Tuducescu, D. Varna, G. Vladescu, M. Mihaescu, S. Salageanu, M. Draghici, V. Roman, St. Pop. Un mare ecou l-a avut raspândirea, în 1877, a unei harti tiparite la Bucuresti în 1876 si întocmite de învatatorul G.A. Zamfiroiu, intitulate „?arile Române sau Dacia moderna“. O astfel de harta s-a confiscat si de la Oradea, ea iritându-l la culme pe premierul maghiar Tisza Kálmán. Harta includea Muntenia, Moldova, o parte din Basarabia si întreaga Transilvanie pâna spre Ungvár, plus Bucovina. Detinerea unei astfel de harti a ajuns sa fie sanctionata cu multe luni de puscarie. Nici publicarea vechilor granite ale Transilvaniei, pe hartile noi ce reprezentau Austro-Ungaria, nu mai era admisa de Budapesta, spre necazul sasilor ardeleni.

Cu prilejul Razboiului de Independenta (1877-1878) pe care România îl ducea, alaturi de Rusia, împotriva Turciei, s-au înregistrat violente împotriva românilor din Oradea, caracteristica fiind spargerea geamurilor acestora cu bolovani. Motivul: respectivii nu s-au raliat sustinerii turcilor de catre ungurimea oradeana… Ca o ironie, desi turcii cotropisera Ungaria de nenumarate ori si-o desfiintasera ca stat, rusii – care spulberasera revolutia în 1849, la cererea Vienei – preluasera întreaga antipatie a ungurilor. Victoria ruso-româna din 1878 va însemna nu numai cucerirea independentei tânarului regat al României, ci si restrângerea granitelor otomane din Europa la nivelul celor din secolul al XIV-lea. Ironia face ca fotograful oficial al României din acel razboi sa fi fost ungurul clujean Carol Pap de Szathmári, apreciat ca primul foto-jurnalist de razboi (1853-54, în Razboiul Crimeii), fotograful, gravorul si pictorul oficial al domnitorului Alexandru Ioan Cuza si apoi al regelui Carol I… De asemenea, tânarul ofiter Lakos Lajos (1851-1917), ce va deveni arhivarul sef al Oradiei (din 1 ianuarie 1903), scrie o carte despre experienta sa de lupta din razboiul amintit. Familia (nr. 17/1895) îi anunta lansarea, la rubrica Literatura si Arte – anunt pe care vi-l redam cu ortografia specifica epocii: „O carte ungurésca. In primavéra acésta a aparut in Oradea-mare o carte ungurésca, intitulata Amintiri din Turcia, in care autorul dl Lakos Lajos, facênd istoricul resboiului ruso-româno-turcesc, scrie cu cea mai calda simpatie despre eroismul armatei române si are un articol ce pórta chiar titlul România ca salvatórea armatei rusesci. Dl Lakos a trait mai multi ani in România, a facut parte din legiunea polóna, care a luptat alaturea cu turcii, deci are tóta competenta“. Precizam ca volumul se numeste, în originalul maghiar „Visszaemlékezés Törökországra”. (1875, 1876, 1877.) si-a fost tiparit la Oradea în 1895, la tipografia lui Lászky Ármin.

Alaturi de alte orase cu majoritate maghiara, Oradea devine municipiu în 1870, an în care apare si primul cotidian oradean, în 3 iulie, Nagyvárad, de limba maghiara, fiind practic si primul cotidian din Transilvania! Industria tipografica se dezvolta si ea impetuos, oferind ziare, carti, cataloage, vederi, etichete si altele. Tipografiile perioadei au fost „Tichy“ (1808-1874), „Simon Sonnenfeld“ (1856-1948), „Ottó Hügel“ (1868-1890), „Lászky Ármin“ (1874-1919), „József Láng“ (1890-1919) si „Szent László“ (1894-1944). Pe 4 mai 1874, Academia din Oradea a fost echivalata ca statut cu facultatile de drept de la cele doua universitati din Ungaria, durata studiilor fiind stabilita la 4 ani.

Un alt aspect neplacut românilor era politica de maghiarizare, care se folosea de orice ocazie ca sa-si îndeplineasca misiunea, inclusiv de Seminarul Greco-Catolic din Oradea. Pregatind viitoarele sale cadre din Transilvania, seminarul oradean nu mai era cel de la începutul secolului, atribuindu-i-se acum pe nemeritate eticheta de „românizator“ al elevilor sai, dupa cum ne asigura, cu argumente clare, avocatul oradean reformat Kereki Nagy Sándor în cartea ?ara Bihorului, vol.2, editia 1885. Facând o vizita pe la seminarul amintit, carturarul maghiar anunta ca nu se poate vorbi de românizare „deoarece toti copiii care se jucau (în curte – n.n.) vorbeau ungureste, fara nici o exceptie si nu am auzit nici un cuvânt românesc“. El demonstreaza ca „aceasta institutie nu este una românizatoare, ci mai degraba condusa de spiritul maghiarizarii“, prin faptul ca ea are „trei profesori si un pedagog maghiari, care nu stiu româneste nici un cuvânt“. Prin urmare, „este pe nedrept acuzata de dezmaghiarizare“. K. Nagy Sándor mai scrie si ca românii care veneau din interiorul Transilvaniei, la seminar, la scoala de pedagogi, chiar daca nu stiau o boaba ungureste când soseau la Oradea, ne asigura ca „vor deveni maghiari“ pâna la terminarea studiilor… Ce nu spune cronicarul maghiar oradean este ca la acest aspect servil al bisericii greco-catolice locale se ajunsese prin directa si nefireasca interventie a Budapestei. Raspunsul îl aflam din Istoria României. Transilvania, vol II, Cluj-Napoca, 1997: „În cazul episcopiilor unite, ministrii unguri propuneau Împaratului-Rege, ce avea drept sa numeasca direct episcopii de Gherla, Lugoj si Oradea, candidati cu sentimente filomaghiare, cozi de topor ale guvernului, ca de pilda Ioan Szabó sau Ioan Olteanul (episcop de Oradea 1874-1877 – n.n.) si Ioan Pop Szilagyi (episcop de Oradea 1863-1873 – n.n.)“. Mai mult, „amestecul primatului bisericii catolice în afacerile bisericii românesti greco-catolice a devenit atât de suparatoare încât, în toamna anului 1870, o delegatie a diecezei Oradea, din care facea parte si Iosif Vulcan, pleaca la Budapesta pentru a protesta «odata pentru totdeauna» împotriva acestui amestec“. Dupa cum rezulta însa din relatarea din ?ara Bihorului, protestele au fost zadarnice. Referindu-se la anul 1870, un text din Familia (nr.38/1906) afirma ca pe atunci „sovinismul de azi (din 1906 – n.n.) era numai în fasie. De atunci încoace a devenit hidra batrâna si blastamata, care daca ar fi în stare, ar ridica muri chinezi (ziduri chinezesti – n.n.) între noi si România“.

Interesant este ca lui Mihai Pavel, episcopul greco-catolic de Oradea (1879-1902) contemporan cu Kereki, în ciuda celor relatate, i se va reprosa ca nu este „destul de patriotic“ si, dupa tiparirea la Arad a unei brosuri denigratoare, scrisa de renegatul Pituk Béla (1855-1897) – un preot greco-catolic destituit – va avea de-a face, în 1893, cu un val de sovinism maghiar care-l acuza de „daco-românism“. Având titlul bombastic „Hazaárulók“ (Tradatori de tara, în maghiara) si subtitlul „Országunk kell?s közepén a jelen korunkban eloláhositott 24.000 t?sgyökeres magyarjainkról“ (Despre cei 24.000 de unguri neaosi, romanizati în timpurile prezente, în mijlocul tarii noastre), fostul preot maghiarofon oferea asa-zise „demascari“ despre atitudinea antimaghiara a episcopului Pavel, învinuit de „daco-românism“, acuze de mare pret pentru presa locala si budapestana, chiar daca autorul era „un nevropat incurabil“, ce fusese „internat în spitalul de alienati în Arad“. Acuzele de românizare veneau tocmai în explicitarea teoriei roesleriene cum ca valahii au ajuns sa domine Transilvania printr-o înmultire prolifica si agresiva… În plus, liderii lor ardeleni tocmai avusera si neobrazarea de a cere, din nou, drepturi egale cu maghiarii, într-o petitie foarte bine argumentata si intitulata Memorandum, transmisa direct împaratului la Viena, în 1892.

Cum sentimentul patriotic maghiar era si el la cote înalte la Oradea, în 1892 – anul celebrarii a 700 de ani de la sanctificarea regelui Ladislau si a 200 de ani de la eliberarea de sub turci – sovinii maghiari au pus în scena o varianta locala a Noptii Sfântului Bartolomeu (Franta, 23/24 august 1572). Prin urmare, în noaptea de 28 iulie/9 august 1893, o multime de factura medievala, înarmata cu pari, lanturi si bolovani a trecut la atacarea si devastarea resedintei episcopale greco-catolice, din centrul orasului. Ea se adunase pe la ora 21 în Piata Sfântul Ladislau, întonând cântecele patriotice maghiare „Szózat“ si „Kossuth nótája“. Lumea buna a orasului a preferat o alta abordare a situatiei, dupa cum scrie cotidianul Nagyvárad: „În cofetaria de lânga episcopia româna unita se îngramadise o lume de doamne si domni eleganti, ca sa priveasca din loje interesantul spectacol“…

Conform publicatiei Vestitorul, nr.24/1927 – „organ al Eparhiei Române Unite de Oradea si revista de cultura religioasa“ – „o mare multime de oameni, ca la 1000 de insi, s’au strâns pe piata din fata episcopiei, cântând imnul lui Kossuth, apoi urlând, fluerând, vociferând la adresa episcopului Pavel: Jos cu mizerabilul! valah puturos, opincar, tradator de patrie, belciug de nasul lui! si altele. Nemultumiti cu aceste expresiuni prea delicate, stiindu-se la adapostul oricarei interventii politienesti, au început sa bombardeze resedinta episcopala cu bolovani de câte 3-4 kg fiecare, încât, în scurt timp n’a mai ramas nici un giam, dar nici cercevele, obloane si usi nestricate la aceasta resedinta“. Teodor Nes este cel care precizeaza corect anul evenimentului, 1893, redându-l detaliat, cu statistica distrugerilor. Astfel, dupa devastarea resedintei episcopale, sunt luate la rând casele fruntasilor români, ajungându-se la Scoala Normala Greco-Catolica. Strigând «Aici se fabrica tradatorii!», scoala ajunge tinta multimii înfierbântate, care se dotase cu caramizile descoperite la un santier. Urmeaza apoi Seminarul, iar lucrurile nu aveau sa se opreasca aici. Revenind în centru si întarita cu cei care iesisera de la teatru, gloata a reluat campania, devastând iarasi resedinta episcopala greco-catolica. Urmeaza un scurt moment de respiro, vacarmul si tipetele fiind înlocuite, la ora 22,30, de cântece patriotice maghiare, intonate în Piata Sfântul Ladislau. Dupa aceasta îmbarbatare colectiva nocturna, se porneste din nou la devastarea de locuinte românesti, ajungând prada distrugerilor si cladirile Consistoriului Ortodox. Gloata furibunda este oprita de husari în momentul în care dorea sa distruga biserica ortodoxa din Velenta.”

Însusi împaratul Franz Josef va lua partea episcopului, „considerând insulta prea mare, a calificat, într-o audienta, cele întâmplate la Oradea, drept demonstratiuni condamnabile, iar lozincile strigate împotriva episcopului român drept fraze goale ale unui sovinism exagerat“ (Istoria României. Transilvania, vol II). Cele câteva sute de geamuri sparte – si pe atunci sticla de geam era foarte scumpa! – la care se adaugau distrugerile materiale ale cladirilor, plus teroarea la care au fost supusi românii în acea noapte a groazei s-au lasat cu o grea amintire pentru români.

Iosif Vulcan reuseste sa insereze o nota sarcastica, probabil la închiderea editiei, în Familia, nr. 31 (1/13 august 1893): „Bursa oradana. Pretul sticlei în Oradea-mare s’a urcat cu 50%; iar buna întelegere a scadut cu 100%.“ Din numarul urmator al Familiei (nr. 32, 8/20 august), pe antepenultima pagina, la nota Turburarile din Oradea-mare, Vulcan precizeaza ca zilele tensionate s-au prelungit, casele românilor ajungând a fi pazite cu patrule militare. „Asa petrecuram aproape o saptamâna – sub sabia lui Damocle“ spune Iosif Vulcan în încheiere.

Ziarele budapestane, cu exceptia lui Pesti Hirlap, nu s-au mai grabit sa aprobe actiunea de la Oradea, devenind îngrijorate cu privire la ecoul extern al acestui eveniment, care putea fi mai mare decât cel al Memorandumului si Replicii – document redactat în 1891 de Aurel C. Popovici si studentii români din Austria, printre care Alexandru Vaida Voevod, Iuliu Maniu si Nicolae Comsa. Dupa cum precizeaza Teodor Nes, evenimentele de la Oradea s-au soldat doar cu pedepsirea unor „tapi ispasitori obscuri“, în numar de trei (abia în 1897), iar cei cinci ziaristi care incitasera multimea au fost achitati.

Asemenea izbucniri de ura etnica nu faceau decât sa întareasca sentimentul apartenentei la românitate al românilor din Oradea si la croirea unei unitati nationale, în ciuda unor diferente concurentiale de natura confesionala dintre greco-catolici si greco-ortodocsi. Dupa condamnarea la închisoare de catre autoritatile maghiare a fruntasilor Memorandumului, studentii oradeni le vor face acestora o primire entuziasta la gara, în 1894, când mergeau spre locul de detentie.

Baimareanul Mihai Pavel ramâne în istoria locala si ca un foarte bun gospodar, de el legându-se multe edificari si renovari în dieceza de Oradea; el fiind si cel care „a descoperit si aranjat Stâna de Vale (unde se afla în momentul devastarilor sovine de la Oradea – n.n.), ca loc de odihna peste vara si minunata statiune climaterica de munte“ (Monografia-almanah a Crisanei, p.342), devenita mai apoi principala statiune montana a Bihorului. Iosif Vulcan face o ampla descriere a statiunii, în Familia, nr. 31/1888 (pag. 357-358), considerând-o cu „un cuib de raiu“. „În doua rânduri a fost la Roma, la Sf. Parinte, care i-a conferit titlul de conte roman, asistent la tronul pontifical si prelat papal. Împaratul, pentru meritele sale, l-a distins cu ordinul coroana de fier clasa I, dupa ce înainte fusese numit consilier intim“ – se mai scrie în Monografia-almanah despre episcopul Pavel. Strada denumita „Episcop Mihai Pavel“ trece azi, ca si în trecut, printre cladirile Episcopiei si Liceului Greco-Catolic.

Perioada episcopului Mihai Pavel este, pentru miscarea nationala româneasca din zona, „perioada atoniei politice (1881-1905)“ – cum o numeste Teodor Nes – fiind caracterizata de o letargie a combativitatii românesti. „Bihorul e reprezentat în parlamentul de la Budapesta prin figuranti marunti, fara relief social; o seama de oameni, cu structura psihica în tranzitie spre desfiintare, spre topirea desavârsita în masa maghiara“ – Monografia-almanah a Crisanei, p.12.

În ianuarie 1893, venind din Germania, via Viena, proaspat realizatul cuplu mostenitor al tronului României, Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen si Marie de Edinburgh, trece prin Oradea, cu trenul, în drumul lui catre România. Calatoria transilvana a celor doi s-a efectuat sub semnul clandestinitatii, autoritatile nedorindu-si manifestari de efuziune sentimentala din partea populatiei românesti, atât de interesate de realizarile politice a fratilor de peste munti. În 1895, la mai bine de doi ani de la trecerea principesei Maria prin Oradea, Iosif Vulcan publica imaginea tinerei, îmbracata în costum popular românesc, pe prima pagina din Familia (nr. 35/1895). La explicatia pozei, Vulcan observa ca România, prin familia domnitoare, se înrudeste acum cu Anglia, Germania si Rusia, adaugând niste cuvinte profetice: „Tânara principesa Maria, ca viitoare regina a tarii, are un rol de mare însemnatate în istoria tarii noastre. Din cauza aceasta, înca de acuma atrage luarea aminte a tuturor patriotilor“. Cuplul Maria-Ferdinand se va întoarce la Oradea, aureolat de glorie, 26 de ani mai târziu, ca regele si regina tuturor românilor!

Între Iosif Vulcan si Ady Endre

Cu toate acestea, Oradea reuseste sa ramâna un loc important al românismului în aceasta perioada. Saptamânalul Familia (1865-1906), a oradeanului Iosif Vulcan, tiparit initial la Pesta, apoi Buda-Pesta – nr. 0 în 1/13 mai, apoi nr. 1 în 5/17 iunie 1865 – pâna în 20 aprilie/2 mai 1880 (nr. 31), s-a declarat „foaie enciclopedica si beletristica cu ilustratiuni“, devenind una dintre cele mai importante publicatii de limba româna din Transilvania, în paginile ei fiind lansat si cel mai mare poet român. Astfel, în nr. 6 din 25 febr./9 martie 1866, apare poezia „De-asiu avé“ (De-as avea…), semnata „Mihaiu Eminescu“, editorul rebotezându-l astfel pe vecie20 pe moldoveanul Mihail Eminovici, din România.

Începând din 27 aprilie/ 9 mai 1880 (nr. 32) si pâna la 31 decembrie 1906 (nr. 41), revista este tiparita la Oradea, unde si-a mutat sediul. Desi avocat de profesie, cu licenta obtinuta la Budapesta, Iosif Vulcan a pledat doar pentru o singura cauza toata viata sa: promovarea limbii române si culturii nationale; chiar el demonstrând ca poate fi publicist, poet, dramaturg si traducator într-o tara care oprima limba româna. „Prezenta scriitorilor români din toate regiunile tarii a devenit o permanenta si o traditie la Familia, reprezentând astfel o scoala literara, o furnizare de modele de imitat si urmat“21. George Cosbuc, St. O. Iosif si Octavian Goga, cei mai mari poeti ardeleni, pot fi descoperiti în paginile Familiei, la care Vulcan era „proprietar, redactor respundator si editor“.

Se cuvine sa precizam ca preocuparile jurnalistice ale lui Iosif Vulcan începusera chiar din adolescenta, când era elevul lui Alexandru Roman la Gimnaziul Premonstratens din Oradea (1851-1859). Împreuna cu George Ardelean, el scoate în 1853 revista Umoristul, care va aparea pâna în 1870*22. Dupa cum observa Teodor Nes, „în 1867 face o calatorie în Franta, ceea ce însemna o îndrazneata derogare de la tipicul educatiei si instructiei germane din fosta Monarhie“ – calatorie completata în 1868 cu o vizita în România, de „unde culege vii si hotarâtoare impresii din care se vor plamadi directivele sale de actiune“. Dupa aceste pelerinaje în inima culturii europene si a celei nationale, Iosif Vulcan începe o campanie de presa în sprijinul înfiintarii teatrului national, campanie deschisa cu articolul „Sa fondam teatru national!”, publicat în Familia, nr. 29 din 20 iulie 1869, actiune ce-l va propulsa în memoria publica locala ca parintele teatrului românesc oradean. Considerând Teatrul ca „un templu al moralitatii, al luminii si al stiintei“, care poate „conduce poporul la glorie si marire“, Vulcan îi atribuie rolul de „cea mai mare scoala de educatiune“, alaturi de Biserica si Scoala. Credem ca definitia teatrului national, Vulcan a dat-o prin aceste cuvinte: „un templu al Thaliei române, care sa nu fie numai un loc de petrecere si distractie, ci un institut pentru cultivarea limbei noastre si pentru înaltarea ei, un institut pentru desteptarea, dezvoltarea si cultivarea simtului si spiritului national“.

Din iulie 1879, Vulcan devine membru corespondent al Academiei Române, iar din 1891 membru deplin. Din aprilie 1897, Iosif Vulcan si redactia revistei sale se muta în actuala casa memoriala, cumparata atunci de la arhitectul-sef al orasului, David Brush. Investitia a fost posibila gratie mostenirii sotiei sale, Aurelia Vulcan, de la bunul prieten de familie, fostul deputat Bölönyi Sándor. Iosif Vulcan cunoaste un moment de triumf cu ocazia primului spectacol la Oradea al unei trupe românesti din România. Astfel, joi, 13 iulie 1871, trecând peste conditia descurajanta a Societatii teatrale maghiare de teatru din Oradea, aceea de a ceda jumatate din încasari pentru utilizarea salii si decorurilor, trupa vestitului Mihail Pascali de la Bucuresti (în care tânarul Eminescu tocmai fusese sufleur) sustine doua reprezentatii a câte doua piese fiecare. Se cuvine sa precizam ca trupa româneasca a ales Oradea dupa ce, la Cluj, ungurii n-au vrut sa-i închirieze teatrul, „gelosi pe succesele lui Millo din 1870“ si speriati ca „se va româniza tot Clujul“ (Familia, nr.39/1906, pag. 460).

Mihail Pascali (1830-1882) era primul actor român care l-a întruchipat pe Hamlet, la Teatrul cel Mare din Bucuresti, în 21 iulie 1861, teatru al carui director a devenit în anul reprezentatiilor de la Oradea. Succesul fulminant înregistrat la Oradea s-a legat însa de piesele „Pacatele barbatilor“ si „Nevasta trebuie sa-si urmeze barbatul“, suficient de bine alese ca sa se joace cu casa plina la ambele reprezentatii. Spectatorii români, de diverse categorii sociale, au venit inclusiv din afara orasului, iar printre curiosi s-au numarat si spectatori unguri. Reprezentatiile lui Pascali s-au bucurat de o cronica elogioasa chiar în presa maghiara (ziarul Szabadság). În cadrul primeia dintre ele, între cele doua piese, Matilda Pascali, îmbracata în costum national, a recitat poezia „Copila româna“ de Iosif Vulcan, autorul fiind în sala23. Aplauzele furtunoase care au urmat trebuie sa-l fi încurajat pe Vulcan în eforturile sale privind teatrul românesc. Tatal sau, protopopul greco-catolic Nicolae Vulcan, se muta la Oradea, la începutul anului 1880. Aici va si deceda, în ziua de 20 aprilie 1884, fiul publicându-i un elegant necrolog în Familia.

La Familia este publicata si oradeanca Maria Bosco (Suciu, dupa casatorie). „Ea este cea dintâi femee care a publicat versuri românesti si întrece pe toti barbatii scriitori din Nordul României în adâncimea si gingasia simtirii precum si în stapânirea limbii (la ea, cea dintâi, fara latinisme) si a versului“ spune scriitorul si ziaristul german Dr. Wilhelm Rudow, ginerele ei, în „Geschichte des Rumänischen Schrifttums bis zur Gegenwart: Ausgearbeitet mit Unterstützung der angesehensten Schriftsteller“ (Istoria literaturii românesti pâna astazi: elaborata cu sprijinul celor mai apreciati scriitori – în germana), Wernigerode, 1892. Maria Bosco-Suciu (1841-1891) debuteaza în Familia la vârsta de 23 de ani cu poezia „Ruga unei june”. Fata ei, Lucretia Suciu, îi va cunoaste personal, gratie cenaclului literar întretinut de mama, pe George Cosbuc, Septimiu Albini, Gheorghe Bogdan-Druica si alti animatori ai cuvântului românesc. Nascuta la Oradea în 1859, absolventa a Institutului Ursulinelor si având o aplecare catre limba si cultura germana (mostenita de la mama), Lucretia Suciu va deveni o poeta demna de cartile de istorie literara. În casa ei se vor continua acele sedinte de cenaclu cu personalitati românesti, pe care le tinuse si mama sa. Desi a debutat în Familia, în 1884 (nr.28, 8/20 iulie), cu sonetul „Suvenir”, Lucretia Suciu (casatorita Rudow, din 1891), îl va obliga pe Vulcan sa scada costul abonamentelor la Familia, pentru a preîntâmpina concurenta provocata de aparitia revistei „Foaia literara”, scoasa la Oradea, în 1897, de ea si sotul sau. Nu de alta dar, în „Cuvântul redactional“ al primului numar, Lucretia promitea o revista ieftina, care sa „poata strabate si în paturile care pâna acum nu pot fi partase la miscarea literara a poporului român“, fiind în plus si bisaptamânala. Din pacate, noua revista a aparut numai un an, parte din pricina sanatatii precare a editorilor, parte din cauza atacurilor confratilor de la revista umoristica „Vulturul”. Saptamânalul „Foaia literara” ramâne în istoria locului ca prima publicatie literara româneasca fondata si aparuta la Oradea; „Familia” lui Vulcan aparând initial la Pesta, dupa cum spuneam. Wilhelm se stinge la Oradea în 16 aprilie 1899, urmat, la 5 martie 1900, de sotia sa Lucretia. „Prin ea si Iosif Vulcan, Bihorul a intrat în literatura româna“, considera Teodor Nes.

Dupa aproape 42 de ani de aparitie neîntrerupta, un record printre publicatiile românesti, revista Familia (Seria I, cum se numeste acea perioada) îsi sisteaza aparitia în 1906. Iosif Vulcan moare în 8 septembrie 1907, la Oradea, fiind înmormântat în Cimitirul Rulikowski.

Iosif Vulcan este primul scriitor român care încearca si o abordare psihologica a fenomenului maghiarizarii. El ofera astfel si alte raspunsuri decât evidenta agresiune institutionala a statului maghiar din imperiul dualist. În romanul „Ranele natiunii”, aparut în trei volume, la Buda-Pesta, în 1876, Vulcan ofera un tablou de la A la Z al românului din aceasta parte a Ungariei. Mai precis, de la Albinescu Aron, „de un caracter românesc, verde si pronuntat“, la Zimbran Stefan, un tânar si promitator avocat, cu „un caracter acomodabil“, ajuns în cele din urma renegatul Zimbrai Pista, cu nevasta unguroaica, serviciu comod în slujba statului si oprimator al propriului neam… Daca cei doi sunt gata sa realizeze initial un cuplu politic nationalist românesc, socru-ginere, prin cumpararea machiavelica a tânarului român de catre comitele ungur, unitatea se destrama, rezultând o serie de tragedii individuale, printre care si sinuciderea lui Zimbran.

Va transmitem câteva dintre parerile lui Vulcan, în selectia lui Teodor Nes. Casatoriile mixte: „Pâna acum mai fiecare Român care si-a luat de sotie o unguroaica, s-a facut si el Ungur“ – vol.II, p.144, observatie verificabila si astazi! Aron Albinescu: „Ne lipsesc barbatii cu caracter. Fara conducatorii onesti, lipsiti de orice vanitate si interese materiale, nici o natiune nu poate sa înfloreasca“ – vol II, p.30. Alta rana: „La noi fiecare om cu gura mare e conducator“ – vol. II, p.185. Tinerimea maghiara: „O parte în veci nu ceteste si nu învata nimic, nu numara bancnotele când le azvârle muzicantilor tigani si exceleaza numai prin înjuraturi bicheresti“ – vol. I, p.127. Persecutii: „Românul care ceteste ziare românesti, nu se poate bucura de încrederea unui Ungur“ – vol. II, p.180. Renegatii la slujbe: „Mai toti dregatorii români de la comitat, dimpreuna cu notariu de la sate, nu numai desertara din tabara nationalista, dar înca detera mâna de ajutor contrarilor“ – vol. II, p.203. Intelectualii români, „ca sa nu moara de foame, unii sunt gata a primi orice rol rusinos“ – vol. I, p.103. Românul de doi bani: Liezanu, un personajiu maleabil, „subscria sume mari pentru întreprinderile românesti, pe cari însa nu le platea, dar era cunoscut ca un brav Român“ – vol III, p.14.

Printr-un efort colectiv remarcabil si o admirabila constiinta nationala, românii din Oradea si Bihor reusesc sa-si înfiinteze, în 12 mai 1898, propria banca: Institutul de credit si economii „Bihoreana“. Printre initiatorii subscriptiei publice, dar si membrii în conducerea bancii, se numara Iosif Vulcan si Aurel Lazar. „Banca Bihoreana a luat fiinta ca institut de credit si economii în urma tristului fapt ca poporul nostru era tratat cum nu se poate mai rau de bancile streine, îndeosebi maghiare. În zadar cerea Românul bani pe credit, nu primea sau chiar daca se întâmpla sa primeasca, pentru datorii neînsemnate, mosioara românului era vânduta fara crutare“ (Monografia-almanah p.309). „Bihoreana“ va fi un real sprijin pentru micile gospodarii taranesti, pentru scoala si biserica, dar si pentru mica industrie. Ea reuseste sa sustina financiar si pe unii studenti de la Academia de Drept din Oradea. Renumele si actiunile acestei banci românesti ajunsesera destul de puternice pentru a deranja pe reprezentantii maghiarimii. Astfel, dupa cum observa Teodor Nes, publicatia economica Erdélyi Gazda tragea un semnal de alarma în coloanele sale: „Sa luam aminte cum valahii îsi însusesc proprietatile de pamânt ale maghiarilor care dau faliment“.

Lovitura data de împarateasa Maria Tereza vietii muzicale oradene a fost spalata abia în 1888. Acum se sustine, pe 5 ianuarie, primul „concert filarmonic“, sub bagheta dirijorului Schnitzel J10.
Primul 1 Mai muncitoresc s-a sarbatorit în 1890, prilej cu care s-a cerut ziua de munca de 8 ore si cea de repaus duminical.

Ca un fapt divers al lumii stiintifice, medicii europeni ai acestei perioade erau adeptii unei explicatii interesante în ceea ce privea nasterea de copii debili mintal. Astfel, femeile din rasa alba (considerata net superioara) daca dadeau nastere unor astfel de copii însemna ca una dintre stramoasele lor fusese violata de razboinicii mongoli. Ca argument principal se aducea asemanarea trasaturilor faciale (numite mongoloide) ale unor copii retardati, cu cele ale rasei invadatorilor…25 Era practic un ecou târziu al grozaviilor din urma cu peste 6 secole, cu care ramasesera mongolii în constiinta europeana.

Din 1900 se stabileste la Oradea tânarul jurnalist Ady Endre (1877-1919), care va deveni unul dintre cei mai importanti si progresisti poeti maghiari si prieten cu Iosif Vulcan. În acelasi an, în 7 octombrie, apare la Oradea primul automobil. Cu el s-au plimbat pe strazile orasului, dând o fuga si pâna la Baile Felix, trei ziaristi locali, printre care si Ady. Atras de efervescenta viata culturala maghiara (existau aici deja 5 cotidiane!) si de cosmopolitismul orasului aflat în plina dezvoltare, el o va cunoaste aici pe cea care-i va deveni muza: oradeanca Brüll Adél (Léda). Gratie ei va pleca la Paris. Pentru Ady, Oradea era un „oras inteligent, miraculos si modern“. Criticii apreciaza ca „Oradea a fost primul oras care a avut un impact major asupra formarii sale“ – Muzeul memorial „Ady Endre“, din Oradea. Pâna la sfârsitul anului 1903, când se muta de la Oradea, Ady a publicat volumul de versuri „Még egyszer” („Înca o data“, Oradea, 1903). Unul dintre admiratorii, prietenii si traducatorii sai va fi poetul român ardelean Octavian Goga, viitor prim-ministru al României Mari. Domeniul de la Ciucea va fi cumparat de Goga, la propunerea vaduvei lui Ady, în 1919. „O vaduva nu se refuza, iar când acea vaduva este vaduva lui Ady Endre, cumpar proprietatea chiar daca ar fi sa o fac cadou cuiva“, a argumentat Octavian Goga amantei sale Veturia, viitoare sotie.

Tot în perioada lui Ady la Oradea, se desfasoara primul meci de fotbal cu participare internationala, pe 1 iunie 1902, în gradina Rhéday. A fost un meci demonstrativ cu acest nou sport de echipa, oferit oradenilor de catre englezii din Bishop Auckland. Imediat dupa acest episod, ziarul Nagyvárad, din 20 august 1902, se facea ecoul unui demers nationalist specific perioadei. Ca urmare a faptului ca aparusera niste ilustrate cu Piata Mica (St. László, a Primariei) pe care era scris mai mare în germana „Gruss aus Grosswardein” (Salutari de la Oradea Mare) decât similarul maghiar „Üdvözlet Nagyváradról”, ziarul facea un apel împotriva „comerciantilor lipsiti de patriotism“, cerând ca posta sa nu primeasca spre expediere astfel de ilustrate. Si asa se face ca, daca înca de pe primele ilustrate cu Oradea Mare, publicate la finele anilor 1890, aparuse text bilingv maghiaro-german, de acum înainte, cu un „patriotism“ greu de înteles în zilele noastre, editorii nu vor mai publica textul ilustratelor decât în maghiara. Textele bilingve maghiaro-germane vor reaparea abia în ultimii ani ai Primului Razboi Mondial, când situatia devenise disperata.

Doru SICOE