Lumina sfântă a ipocriziei

On April 22, 2014April 22, 2014 By GeorgeIn CredintaLeave a comment

Inaugurată cu pompă, tradiţia păguboasă a ultimilor ani continuă. Nimic nu scapă tăvălugului imoral. Nici măcar ipocrizia.

Toate forţele religios-politice ale ţării au intrat în cursa pentru lumina sfântă de la Ierusalim. Avioane, kerosen, delegaţii la cel mai înalt nivel, recipiente de comandă, propagandă. Laudă de sine, trufie, bogăţie, fast. Adică toate atributele comerciale ale sărbătorii trecute. Un triumf al comerţului cu amănuntul şi cu ridicata. Continue reading “Lumina sfântă a ipocriziei” →

Craciunul de-a lungul secolelor

On December 27, 2011 By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Dupa un an cu reusite si neîmpliniri iata-ne, din nou, în fata Sarbatorilor de iarna. Începuta înca din data de 6 decembrie cu ocazia Sfantului Nicolae, aceasta perioada sacra mai cuprinde Nasterea Domnului sau Craciunul, Anul Nou, Sfintii Vasile, Grigore si Ioan si Boboteaza. Probabil ca ne aflam în cadrul celei mai frumoase perioade a anului, perioada in care lasam în urma tot ce a fost rau in anul care se apropie de final, il asteptam pe Mos Craciun si ne facem primele sperante cu privire la anul care bate la usa.
Cu toate acestea, elementul central al Sarbatorilor de iarna este reprezentat de Nasterea Domnului Iisus sau “Craciunul”. Este interesant de stiut ca pâna catre sfârsitul secolului al IV-lea, Craciunul se sarbatorea odata cu Boboteaza la 6 ianuarie. Desi unii cercetatori (P. Papahagi, V. Pârvan, S. Puscariu) considera ca termenul “Craciun” provine din latinescul “calatio” prin care se întelegea convocarea poporului de catre preotii pagâni în fiecare zi de întâi a lunii pentru anuntarea sarbatorilor din luna respectiva, si, cea mai importanta “calatio” era aceea de la 1 ianuarie, mai exista si o alta varianta etimologica sustinuta de O. Densusianu sau A. Rosetti care afirma ca originea acestui termen provine din latinescul “creatio”. Indiferent care ar fi originea acestui termen, sarbatorirea Craciunului pe data de 25 decembrie pare a fi o data aleasa arbitrar, întrucât Evangheliile nu consemneaza o data exacta, iar în acea zi romani pagâni sarbatoreau cu fast “Dies Solis Invicti Nati, Deus Sol Invictus”, zi în care primii crestini se puteau manifesta mai liber.

Dar totusi, etimologiile sau datele istorice par lipsite de importanta în fata insemnatatii mesajului cristic. Fiul lui Dumnezeu a ales sa se nasca în conditiile precare oferite de un adapost pentru animale. Singurii martori ai acestui eveniment marcant pentru istoria omenirii au fost niste pastori si 3 astronomi. Iisus s-a nascut în mijlocul animalelor si a fost adapostit într-o iesle, departe de toate facilitatile de care ar fi putut dispune. A ales modestia, umilinta, cai pe care le-a urmat toata viata.

Prealuând acest model, la peste 2000 de ani de la acest moment, suntem datori sa meditam la aceste aspecte. Pentru a ne bucura de nasterea lui Iisus nu avem nevoie de fastul bunurilor lumesti, de locuinte luxoase si pline de bunuri inutile, de brazi taiati, de cadouri scumpe aduse Mos-Craciuni închipuiti. Singurul cadou viabil este posibilitatea mântuirii. Iar acest cadou a fost oferit umanitatii în seara de Craciun.

Imi amintesc cum, în copilarie, mergeam la colindat. Eram la Rohia, un umil sat maramuresan. Dupa o îndelungata asteptare, pregatita de multe repetitii, colindul trupelor de copii debutau seara, negresit la manastire, dupa care, pâna când mijeau zorile, strabateam, prin nameti de omat, întreg satul. Întreaga comunitate era conectata la maxim la acest eveniment si nimeni nu închidea un ochi toata noaptea în asteptarea colindatorilor. Din toate partile se auzeau ecouri de colinde. În schimbul acesteia primeam un colacel pe care îl puneam pe o sfoara…

Acesta era adevaratul spirit al sarbatorii. Pe pamânt era pace si între oameni bunavoire. Sufletele noastre radiau de bucuria sufleteasca, aceasi bucurie împartasita si de cei aflati în preajma ieslei din Betleem.

Haideti sa încercam sa traim aceste Sarbatori la adevarata lor semnificatie, aceea spirituala. Numai asa ele vor fi cu adevarat fericite.

Sarbatori fericite!

Mihai Cucerzan

Interviu cu primarul Timisoarei- Dr. Ing. Gheorghe Ciuhandu

On June 8, 2011 By nelursIn InterviewLeave a comment

Un gospodar cu minte si inima!

Interviu realizat de Viorel Baetu

Timisoara, orasul parcurilor.

Timisoara, capitala Banatului.

Timisoara, un oras în care au trait si traiesc, români, maghiari, germani, sârbi, bulgari si alte etnii, în buna întelegere.

Timisoara, un oras universitar cu traditie.

Timisoara, orasul unde cota de somaj e sub 3 %.

Timisoara unde nu e totul perfect , dar unde se face ceva si asta se vede.

Timisoara, un oras care candideaza pentru titlul de „Capitala culturala europeana “.

Timisoara un oras civilizat, în conceptie moderna.

Timisoara orasul în care m-am nascut, am crescut, am studiat si am trait 40 de ani.

În aceasta primavara am vizitat, dupa câtiva ani, din nou Timisoara si am avut o surpriza foarte placuta. Urbea mea natala este la înaltime. Parcurile sunt curate si îngrijite, Centrul era plin de flori frumos aranjate, peste tot curat, frumos si îngrijit.

Se vede o mâna de gospodar.

Cu acest gospodar (primarul) am avut placerea sa stau de vorba, în cadrul unui scurt interviu.

Viorel Baetu : Domnule primar, Timisoara este un oras care s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Ce proiecte de viitor aveti?

Gheorghe Ciuhandu: La ora actuala avem o serie deproiecte pe care le pregatim pentru finantarea europeana, în valoare de 70 de milioane de Euro, proiectele cu finantare din bugetul local în valoare de 30 de milioane de Euro si în paralel proiecte cu finantare privata de extindere a unor capacitati de productie, cum ar fi de exemplu Simens, Continental, ELBA si altele, ceea ce face sa mentinem dinamismul activitatii economice, cota de somaj în Timisoara fiind sub 3 %.

Viorel Baetu: Care sunt problemele majore cu care va confruntati în urbanistica Timisoarei?

Gheorghe Ciuhandu: Planul urbanistic general din 2002 conceput pe o perioada de 10 ani sta la baza proiectelor pe care l-eam realizat sau sunt în curs de realizare.

Din pacate regulamentele privind constructiile imobiliare nu sunt întodeauna respectate. Ma refer la un anumit gen de cladiri care contravin spiritului locului si care de multe ori s-au facut fara autorizare, eu am fost în nefericita postura de a darâma câteva din aceste case, asa zise case tiganesti, care apartineau unor cetateni de origine roma, dar acestea nu au fost darâmate din motive de etnie ci numai din motive de disciplina urbanistica.

În afara de aceasta avem probleme cu tot felul de constructii în zone deja construite, cladiri înalte, care îi deranjeaza pe cei din jur, sau monumente care au un regim special dar sunt facute de unii cetateni fara a se fi informat în prealabil.

Viorel Baetu: Desi s-au facut multe îmbunatatiri si lucrari de modernizare, traficul în Timisoara este pe cale sa colapseze. Cum vreti sa rezolvati aceasta problema?

Gheorghe Ciuhandu: Problema traficului, este o problema dificila, la aproape 400 de mii de locuitori, avem la ora actuala 150 de mii de masini si numarul masinilor este în continua crestere. Am reusit sa descongestionam putin traficul prin centura exterioara de pe Calea Aradului spre Lugoj, dar spre Resita, Belgrad nu e centura si ne lipsesc fondurile. Cei de la Bucuresti nu ne-au mai alocat în ultimi 5 ani nici un ban pentru dezvoltarea retelelor de trafic urban si nu numai pentru asta. Deci va trebui realizata probabil doar prin eforturi proprii, ceea ce fiind dat volumul mare de lucrari pe care le implica, nu se poate realiza decât în timp.

În paralel avem un program ambitios pentru modernizarea retelei de trafic urban care speram sa-l realizam pas cu pas si astfel sa facem mai usoara viata timisorenilor.

Problema parcarii, care de asemenea este deficitara, am rezolvat-o partial prin cele trei parckingur noi si prin faptul ca exista obligativitatea ca toate constructiile noi sa aiba parcari subterane. Dar mai e mult de lucru.

Viorel Baetu: În Ungaria si Austria se plateste taxa de autostrada, în România este introdusa Rovigneta peste tot indiferent pe ce drum circuli. Constructia si întretinerea

drumurilor regionale este finantata din impozitul contribuabililor, iar autostrada în România este deocamdata ca si inexistenta. Deci de ce se taxeaza ceva ce nu exista?

Gheorghe Ciuhandu: Rovinieta a fost introdusa de cei de sus. Nu stiu nici eu pentru ce, nu stiu cine a introdus-o si nu stiu unde se duc banii.

Toti avem Rovinieta, pentru ca de abia asteapta sa te prinda fara ea, iar amenzile sunt mari. Deci circulam cu Rovinieta.

Asta este si mi-e indiferent daca ma citati sau nu.

Viorel Baetu: Catastrofa de la Fukusima a schimbat fata lumii, facând multe guverne sa-si reconsidere pozitia fata de energiile alternative. Cum a influentat aceasta noua optica, municipiul Timisoara?

Gheorghe Ciuhandu: Energia nucleara, trebuie sa fie înlocuita treptat de energii alternative si ecologice.

Noi aici nu avem mari probleme din acest punct de vedere.

Avem un parc tehnologic în care se pun bazele promovarii energiilor alternative care în viitor vor avea o tot mai mare pondere în productia energetica.

La ora actuala cea mai mare parte din energia electrica este livrat de Centrala hidroelectrica si CET Sud Timi?oara care produce de asemenea apa calda menajera ?i agent termic folosind combustibil fosil.

Viorel Baetu: Multi timisoreni traiesc astazi în afara granitelor României. Ce legaturi aveti cu acest segment al diasporei din Germania si Austria?

Gheorghe Ciuhandu: Suntem înfratiti cu orasele Karlsruhe si Gera unde traiesc si activeaza multi concetateni de-ai nostri. Colaboram pe tarâm cultural cu asociatiile din Diaspora Germana precum si cu oameni de cultura si arta stabiliti în aceste tari. Chiar anul acesta la 28 mai vom avea un spectacol cu muzica, film si lansare de carte într-un spectacol dedicat lui Ioan Holander, un timisorean care a fost sarbatorit anul trecut la Viena ca cel mai longeviv si de succes director al Operei din Viena, unul din cetatenii de onoare al urbei.

De asemenea pe tarâm economic am reusit sa convingem multe firme germane sa aleaga Timisoara ca loc de productie, ceea ce a contribuit într-o mare masura la dezvoltarea orasului.

Viorel Baetu: În ultimii ani, afluenta tinerilor cu studii universitare din România care cauta un loc de munca în tarile dezvoltate din Europa de Vest a crescut simtitor. Majoritatea acestora raspund la întrebarea referitoare la întoarcerea în România, negativ. Cum explicati acest fenomen?

Gheorghe Ciuhandu: În situatia actuala, în care multi tineri cu studii nu au loc de munca, salariile sunt mici, iar motivatia economica este aproape inexistenta, fenomenul mi se pare explicabil.

Noi în Timisoara am avut peste 1 miliard de Euro, investitii straine directe, fiind pe locul doi în tara dupa Bucuresti, astfel s-au creat locuri de munca, rezultatele privind demografia Timisoarei fiind pozitive.

Viorel Baetu: Câteva cuvinte pentru timisorenii aflati acum în lumea larga.

Gheorghe Ciuhandu: Le transmit cele mai bune gânduri. De asemenea le doresc sanatate, deplina realizare pe plan profesional si uman.

Tot binele din lume si sa ne vedem la Timisoara!

Timisoara – Aprilie 2011

Sarbatoarea Pastelui în Elvetia

On May 1, 2011 By nelursIn EuropeLeave a comment

Pastele este o sarbatoare cunoscuta înca din vremurile stravechi. Etimologia cuvântului „Paste”, în germana „Ostern”, ramâne necunoscuta, dar se presupune ca aceasta este asociata cu sarbatoarea de primavara, celebrata în cinstea zeitei fertilitatii Ostara. De aici si iepurasul de Paste si ouale, considerate simboluri ale fertilitatii.
Astazi întreaga lume crestina sarbatoreste Pastele ca Învierea lui Isus Hristos.
Si aici, ca si în alte tari, Pastele are un caracter din ce în ce mai comercial, originile acestei sarbatori având tendinta de a se pierde în favoarea zilelor de odihna care încep cu Vinerea Mare si se încheie cu Lunea Pastelui.
Deja cu o luna înainte de Pasti, vitrinele magazinelor si rafturile supermarketurilor sunt decorate cu iepuri de ciocolata, oua colorate si cozonaci, astfel încât nu doar copiii sunt cei care se bucura de venirea Pastelui, dar si adultii. Prima zi de Paste începe în multe localitati cu cautarea oualor de Paste, ascunse într-un mod miraculos de iepuras cu o noapte înainte.
Lunea Pastelui în Zurich este numita Zwanzgerle, în care copiii le propun adultilor un joc. Regula acestuia este extrem de simpla, copiii vin cu oua colorate de ei si îi provoaca pe adulti sa le sparga coaja cu o moneda de 20 de centi. Daca acestia reusesc, fara ca moneda sa cada pe jos, oul si moneda le apartin, dar daca nu, atunci se vor cuveni copilului. De obicei câstigatorii sunt copiii, jocul fiind pentru ei un bun prilej de a-si completa rezerva banilor de buzunar.
La Mendrisio, în cantonul italofon din Tessin situat în sud, sunt puse în scena spectacole în Joia Mare cu soldati romani si trompetisti calare ce vestesc Patimile lui Isus. Dupa care în Vinerea Mare are loc o procesiune mult mai austera ce consta în transportarea pe strazi a statuilor lui Isus dupa crucificare si a mamei sale Maria.
În partea de vest a Elvetiei, orasul Romont, în Vinerea Patimilor, are loc procesiunea persoanelor îndoliate, îmbracate în negru, care poarta prin tot orasul pernute rosii cu instrumentele torturii lui Hristos pe ele, cum ar fi cuiele folosite pentru rastignire si cununa de spini pusa pe capul lui Isus, si batista cu care Sfânta Veronica i-a sters sudoarea Mântuitorului, pe care a ramas în mod miraculos amprenta fetei Sale. Strazile acestui oras din cantonul Fribourg rasuna în rugaciunile credinciosilor care reconstituie traseul urmat de Hristos spre Golgota.
În Nyon, în apropiere de Geneva, fântânile orasului sunt decorate cu flori, panglici si oua, în conformitate cu o veche traditie germana ce sarbatorea topirea zapezii si revenirea apei în fântâni. Un obicei similar exista si în alta parte a tarii, la Bischofzell, în cantonul Thurgovie.
Satul Rougemont, cantonul Vaud, produce cu aceasta ocazie oua gigante, culorile carora variaza de la an la an.
Satul Rumendingen din cantonul Berne surprinde cu obiceiul aruncarii betelor de trestie de zahar în duminica Pastelui, iar în cantonul Valais, unele sate au pastrat vechea traditie de Pasti de a oferi pâine, brânza si vin.
La Lucerne, o serie de concerte de Paste au loc în fiecare an.

Tatiana Scurtu-Munteanu

Festivalul primaverii Sechseläuten

On April 15, 2011 By nelursIn EuropeLeave a comment

Sechseläuten este un festival traditional din orasul elvetian Zurich. Este sarbatorit în forma sa actuala din 1904. Festivalul are loc în a treia zi de luni din aprilie si include mai multe evenimente. Se termina la ora sase seara (de aici si numele Sechseläuten) prin incinerarea Böögg-ului, acesta fiind cel mai important moment al festivalului.
Pe rug este incinerata o efigie cu pocnitori a unui om de zapada din vata numit Böögg. Arderea papusilor care intruchipeaza imaginea iernii dateaza dinaintea sarbatorii Sechseläuten.
Prin doua reforme de organizare municipala din cantonul Zurich în 1838 si 1866, breslele au fost private de toate functiile lor politice detinute din 1336 pâna în 1798 si recapatate partial dupa 1815. Sarbatoarea Sechseläuten este într-un fel o reminiscenta a asa-ziselor „vremuri bune”. Din secolul al XVI-lea clopotele bisericilor anuntau începerea si terminarea orelor de munca. Iarna lucrul se sfârsea la ora 17, atât cât tinea lumina zilei, iar vara se prelungea pâna la ora 18.
In functie de timpul care se scurge dintre aprinderea focului si declansarea exploziilor petardelor se prezice vremea din timpul verii. Daca acestea explodeaza rapid, vara va începe devreme si va fi însorita. Cel mai scurt timp a fost de 5 minute si 7 secunde (1974), cel mai lung de 26 minute si 23 secunde (în 2001).
Primavara îsi intra oficial în drepturi în Zurich odata cu aceasta sarbatoare. Festivitatile includ procesiuni pline de culoare. Festivalul ne duce înapoi pâna în anul 1818, atunci când una dintre vestitele bresle ale orasului a organizat o parada pe timp de noapte, cu muzicieni si calareti. Ideea a prins, au urmat alte bresle, iar în 1839 a avut loc prima parada Sechseläuten a tuturor breslelor. Festivitatile încep duminica, cu o parada de copii, majoritatea îmbracati în costume istorice. Aceasta este urmata de o a doua zi de parada a breslelor (din care, pâna de curând, faceau parte doar barbatii), astfel încât ziua de luni este o zi de odihna pentru locuitorii din Zurich. Astazi iau parte la mars aproximativ 3000 de membri ai breslelor, 350 de calareti si 50 de trasuri. Aproximativ 30 de fanfare interpreteaza marsuri militare traditionale.
Mii de oameni se aduna în centrul orasului pentru a viziona ritualul de „ardere a iernii”.
Clopotele de la bisericile din oras încep sa bata la ora 18, semn ca ziua se lungeste, iar barbatii vor trebui sa munceasca cu o ora mai mult. Petrecerea se prelungeste pâna dupa miezul noptii, participantii sai bucurându-se de începerea sezonului cald.

Tatiana Scurtu-Munteanu

MARTISORUL ROMANESC

On February 24, 2011 By nelursIn HistoryLeave a comment

Cu prilejul Martisorului Romanesc AFR ureaza tututor numai bine, fericire, intelegere si prosperitate in relatiile de familie si de cuplu!

Martisorul. Marturii si sensuri arhaice
Obiceiul Martisorului intermediaza, prin mijloace rituale, trecerea de la iarna spre (prima)vara. El consta din cateva componente relationate intre ele, fiecare avand functii concrete ce conlucrau armonios pentru a se atinge conditia rituala necesara trecerii unui important si dificil prag temporal.
Pana la mijlocul secolului al XX-lea, sarbatoarea cunoscuta acum sub numele de Martisor era numita in uzul popular al satelor din Moldova mai frecvent Mart, dar si Marte, pastrand apropierea fonetica de numele zeului roman Marte, de la care isi trage numele si luna martie. Perioada dintre 1 si 9 (12) martie este cunoscuta la romani sub denumirea de Zilele Babei Dochia sau Zilele Babelor. Pe vremuri, unele dintre aceste zile erau „specializate”. Astfel, pe 1 martie se tine Baba de primavara sau Baba semanatului, pe 2 martie era Baba de vara sau Baba muncii de vara, in vreme ce ziua de 3 martie era consacrata prin traditie Babei de toamna sau a culesului. Se credea ca asa cum vor fi cele trei zile asa urmau sa fie si cele trei anotimpuri. Alteori, primele patru zile inchipuiau toate cele patru anotimpuri.
Potrivit etnologilor, ziua de 1 martie avea valoare de omen, ca ziua de Craciun si ca cea de Anul Nou: „Cand ajungeam la intai mart se chema ca asta-i Odochia, Baba Odochia. Dimineata ne sculam si incepem 12 lucruri, ca la Crasiun” (informatie de teren din Republica Moldova culeasa de Varvara Buzila). Ziua Babei Dochia trebuia neaparat sa fie tinuta, prin unele locuri numai torsul fiind permis. Prin alte parti era strict interzisa si aceasta treaba de teama ca nu cumva „peste vara puii sa se inece in treuca”. Unele femei credeau ca fierband bostan alb si dandu-l de pomana de sufletul Dochiei mai puteau munci si altceva. Fetele mari care nu-si doreau soacre rele se sileau din rasputeri sa nu munceasca deloc pe 1 martie. Oricum, motivatia celor care nu lucrau in aceasta zi era aceea ca altfel Baba Dochia s-ar fi maniat si mai tare, scuturandu-si cojoacele vreme de noua (sau 12) zile la rand!
O alta componenta importanta a zilei de 1 martie privea practicile de purificare. In Moldova, ca si in intreg spatiul romanesc, impreuna cu derularea actiunilor rituale, oamenii recurgeau si la puterea cuvantului. Obligatoriu, o anume fraza era rostita in aceasta zi pretutindeni. Despre ea amintea si parintele Simion Florea Marian la sfarsitul veacului al XIX-lea: „Ca sa nu te manance purecii, la 1 martie infigi un cutit in mijlocul pragului, spunand de trei ori: ‹‹Mart in casa, purecii afara!››”
In traditia romaneasca martisorul apare format dintr-un fir, din doua sau chiar din trei fire. Numarul diferit de fire nu este esential. Pana si un singur fir de lana, cu rol de martisor sau de simbol apotropaic, are deja in sine potenta unui simbol. El repeta la scara mica ideea de funie, un motiv simbolic la care gandirea simbolica recurge mereu pentru ca are o mare capacitate de a opera cu ajutorul instrumentarului simbolic si are ca rol izolarea sacrului de profan. Firele rasucite ale martisorului reprezinta incercarea de a influenta magic unitatea contrariilor calendaristice: lumina-intuneric, caldura-frig, iarna-vara, fertilitate-sterilitate. Rostul lui era ca prin impletirea celor doua fire, vazute ca forte universale, sa impace contradictiile, asigurand bunul mers al lumii. Snurul este un simbol stravechi al generarii si regenerarii continue a vietii.
Traditional, martisorul era daruit mai ales copiilor si fetelor. Exista atestari, mai ales pentru zona Olteniei, care arata ca martisorul era purtat numai de catre fetele mari, care, foarte interesant, il purtau ascuns in san. Se pare ca pe vremuri, in mai toate zonele tarii, martisorul a fost purtat si de catre flacai (pus de catre fetele mari; insa, mai intotdeauna, schimbul era reciproc), barbati si femei maritate, ba chiar si de catre batrani si batrane.
In ultimele secole, martisorul a fost purtat de fetele mari si nevestele tinere pentru a fi sanatoase si curate ca argintul, albe si rumene ca florile si pentru a nu le parli Soarele de primavara, crezandu-se ca „Cine poarta martisoare, / Nu mai e parlit de soare!” Insa, altadata, martisorul era pus in locuri sensibile ale corpului, la baieti acestea fiind incheieturile mainilor si ale picioarelor, iar la fetite si la fetele mari in special gatul. Flacaii il purtau la caciula sau la palarie, iar batranii la haina sau la mana.
La copii, obiceiul cerea ca martisorul sa fie pus de catre mame inainte de rasaritul soarelui sau macar o data cu inrosirea lui. Pana la cel de-al doilea razboi mondial, la 1 martie, toti copiii, cand ieseau prima data afara, trebuiau sa poarte martisoare: „Martisorii ii faceau de cu seara si-i puneau pana la rasaritul soarelui la gat si la mani”; „La Intai Mart de dimineata tare, pana a iesi soarele, rasusei doua ate, una rosie si alta alba, apoi legai un snur de aista la gat si la amandoua mainile. Erai legat in trei locuri” (informatii din Basarabia; culegator: V. Buzila). In unele zone ale tarii, martisorul nu se punea la 1 martie, ci atunci cand aparea pe bolta cereasca Craiul Nou (luna noua).
Originea acestei sarbatori ar fi, dupa unii etnologi, romana, iar dupa altii traco-daca. Intalnita numai in sud-estul Europei si in Italia, sarbatoarea are ca punct de plecare stravechi practici rituale, facand parte dintr-un scenariu amplu si complex care urmarea innoirea anului primavara, la nasterea si moartea simbolica a Babei Dochia, intruchipare a Marii Zeite a Pamantului.
Sarbatoarea Martisorului este un exemplu aparte de vivacitate culturala a unui simbol obiectivat. Si-a pastrat esenta sa ca forma, a ramas un obiect confectionat din doua fire, preponderent in alb si rosu, chiar daca i-au fost adaugate elemente complementare. Chiar daca rosturile vechi de aparare au fost marginalizate s-au pastrat functiile lui in socializarea copiilor si in sporirea comunicarii sociale. Comparand informatiile venite din registrul traditiei cu practicile contemporane, se observa tendinta de a-i reduce functiile doar la prima zi din luna martie si la fortate rosturi estetice. Repunerea martisorului in albia traditiei ar putea sa aiba loc intr-un context mai general, context in care oameni si institutii responsabili(e) si-ar dori temeinic sa reconsidere, cu stiinta curata si bune intentii, bogatul nostru bagaj de credinte si superstitii.
Asemenea inaintasilor nostri de acum 100 de ani, multi dintre noi nu mai stim de ce se confectioneaza martisoarele sau de ce se pastreaza cu incapatanare firul impletit in doua sau trei „colori”. Desigur, nici nu mai banuim semnificatiile culorilor, iar daca cineva ne-ar spune ca, de fapt, rosul e … negru, l-am privi pe respectivul cu mirare. Asadar, sa incercam sa descifram, cu ochii si sufletul stramosilor, sensurile mai profunde ce se ascund in albul, negrul, albastrul si rosul martisoarelor de altadata si de acum. Insistam asupra cromaticii martisorului deoarece, potrivit pictorului W. Kandinsky, problema culorilor depaseste cu mult domeniul esteticului.

Festivalul Martisorului de la Iasi

La Iasi, din 2005 incoace, din 24 sau 25 februarie pana pe 1 martie, strada Alexandru Lapusneanu, vechi loc de promenada al iesenilor, devine strada cu martisoare „suta la suta romanesti”, aici desfasurandu-se Festivalul Martisorului. Purtand cate un banut, ca in vremuri stravechi, ori talismane doar de inspiratie traditionala, precum obiecte din ceramica, lemn, paie, papura, piele, sfoara sau chiar … turta dulce, snururile alb-rosii, dar si alb-negre sau alb-albastre, ne bucura privirile ratacite de-atata … iarna!
Initiatorii Festivalului sunt Asociatia Mesterilor Populari din Moldova, Asociatia „Al. Lapusneanu” si Primaria Municipiului Iasi. In timp, acestora li s-au mai alaturat Muzeul Etnografic al Moldovei si Asociatia „ART-Mestesugurile Prutului”. In esenta, manifestarea isi propune sa contribuie la regasirea sensurilor traditionale ale martisorului si impacarea, in masura posibilitatilor, cu tendintele novatoare, insa neaparat de bun gust, ce invadeaza in ultima vreme si acest stravechi obicei de primavara. La inceput au participat numai 10 mesteri si creatori populari, in acest an, la editia a VII-a, anuntandu-si deja participarea nu mai putin de 40 de mesteri din toata tara si din Republica Moldova. Festivalul s-a bucurat mereu de o larga mediatizare in toata presa scrisa si audio-vizuala locala si regionala (remarcam doar prezentarea Festivalului nostru pe net de catre o inimoasa ieseanca, e vorba de Madalina Moewis, la adresa: http://madalinamoewis.wordpress.com/2009/03/03/festivalul-martisorului-editia-v-iasi-in-imagini/), fapt care a generat o afluenta de vizitatori si cumparatori, in special din randul tinerilor.
La ultimele editii, alaturi de Targul de martisoare se organizeaza si alte activitati menite sa puna in evidenta mai bine valentele martisorului arhaic. In acest sens, amintim: colocviul pe tema cunoasterii martisorului, recitalul pus sub genericul „Martisorul in poezia romaneasca”, spectacolele de muzica si dansuri populare sustinute de elevi de la scoli, licee si colegii iesene, atelierele de pedagogie muzeala aplicata s.a.
Etnograf Marcel Lutic (AFR Iasi)
Presedinte al Asociatiei Mesterilor Populari din Moldova

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

SARBATOAREA REGILOR MAGI LA MADRID

On January 26, 2011 By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

MOTTO:
„Oriunde m-as afla,
niciodata nu voi uita
ca sunt romanca! (MMT)

Traditia spune ca trei Regii Magi (cunoscuti si ca „Regii Magi ai Orientului”), au pornit ghidandu-se dupa o Stea, numita „Steaua Bet-Lehem-ului” tocmai pentru ca aceasta i-a condus pana la Bet-Lehem (orasul painii, in traducere), unde au cautat pe Pruncul Isus Hristos, recent nascut, pentru a I se inchina, a-L preamari si a-I oferi daruri: aur (un dar special ce se oferea numai Regilor, reprezentand bogatia), tamaie (dar deasemenea special ce se oferea numai Sfintilor, reprezentand natura divinitatii Sale) si smirna (compozitie folosita la imbalsamarea mortilor, reprezentand suferinta si moartea prin care urma sa treaca Mantuitorul). Preluat din sursa biblica, acest obicei a ajuns si in Spania sa imbrace forma unei traditii, in care copilasii scriu Regilor Magi scrisori de cerere a unor cadouri mult dorite de ei, iar acesti „Regi” buni se si grabesc sa le-o indeplineasca, daca parintii copiilor respectivi confirma ca iubitele lor odrasle au fost intr-adevar cuminti si silitori la invatatura.

„Bet-Lehem”, in ebraica si „Betleem” in romaneste). Spaniolii numesc „Belén” (dupa numele orasului), lucrarea aceasta artistica ampla care reprezinta anumite scene miniaturizate, din Evanghelie, legate de tema Nasterii Mantuitorului, cuprinzand calatoria dupa stea a Magilor spre Bet-Lehem, staulul cu Pruncul si parintii Sai, si pastorii cu oile lor anuntati de inger. Oamenii monteaza langa Pomul de Craciun si acest „Belén”, cu participarea expresa a copiilor si nepotilor lor.

Ziua de 6 Ianuarie reprezinta in Spania o foarte mare sarbatoare, care depaseste cu mult trecerea de la un an la altul din Noaptea de Revelion, spre exemplu. De ce? Pentru ca este sarbatoarea mult aseptata de copiii lor! Si cum sa nu fie, cand de sapte ani consecutiv si eu am vazut cum, biblicii Regi Magi ai Orientului, dupa ce au trecut prin Finlanda sa-si ia in primire saniile cu renii gata inhamati si cu sacii plini doldora de jucariile mult asteptate si cerute de copiii intregii lumi? In Spania ajung cu exactitatea ceasornicelor elvetiene pe 5 Ianuarie. Fac ei cum fac acesti Regi buni si, in noaptea de 5 spre 6 Ianuarie, cand toti copiii dorm, intra tiptil in casele oamenilor pentru a lasa darurile cerute langa Pomul de Craciun (el Arbol de Navidad) si Belén-ul lor frumos.

Imi trece prin minte ironia tatalui meu, care ne spunea, cand am mai crescut si noi mai mari ca, in Romania, tot niste „regi” condusi de un ”gerila” calare nu pe o sanie, ci pe un tanc, au adus copiilor romani, fara ca ei sa le fi cerut astora asa ceva, un comunism rosu in sacii lor, in loc de jucarii. Asa ca de atunci, din 1945, cumparam noi, parintii, jucarii copiilor… Iar dupa 1989, constatam cu totii cum tot acestia, ii impiedica pe Mos Craciun adevarat si pe Regii lui Magi, facandu-i sa vina din ce in ce mai mai rar si tot mai sarac incarcati pentru copiii plebeilor, si din ce in ce mai des si mai bine incarcati cu daruri doar pentru odraslele politrucilor, pentru ca este mosul lor…

Zi de sarbatoare in Madrid, dar cu ploaie si frig. Mijloacele de transport circula, ca intotdeauna in astfel de zile, la intervale mai mari de timp, pentru ca majoritatea madrilenilor sunt in toiul sarbatorilor. Am urcat in autobuzul gol, in care doar doua persoane mai priveau ganditoare, ca si mine, la picaturile ce se scurgeau pe geamuri. Traseul pe care de obicei il parcurgeam in 30-40 de minute, acum l-am facut in mai putin de un sfert de ora, caci si soselele erau goale. Apoi am luat Metroul: la fel de gol si acesta! Iar pe peroanele statiilor, nimenea nu-l mai astepta…

Am ajuns la servici. Lucrez ca bucatareasa la o doamna in varsta care a adus pe lume doisprezece copii, asa ca, atunci cand se strang cu totii (cu ocazia unor astfel de evenimente), eu numar de la patruzeci de persoane in sus. Intru in bloc si sun la usa. Prin usa capitonata razbat glasurile vesele ale copiilor. In sfarsit mi s-a deschis usa. In fata ochilor mei mi-a aparut o imagine de povesti, un Univers al jucariilor prin care inota o multime de copii de toate varstele intr-o veselie imposibil de descris in cuvinte, despachetand inca la darurile primite din partea Regilor Magi, care au avut grija sa scrie pe fiecare pachet chiar si numele copilasului destinatar (amanunt ce a trezit si-n mintea mea imaginea vremurilor copilariei mele). Imensul salon, numai eu mai stiam ca este salon, caci copiii l-au transformat, intr-un timp foarte scurt, intr-un fel de supermarket foarte dezordonat: pe fotoli, pe canapele, pe mese si pe polite chiar, numai jucarii. Nici nu am apucat sa-mi trag bine sufletul, caci marea de copii m-a si incercuit:
– Mariana, uite ce mi-au adus mie Regii!
– Uite ce mi-au adus mie, Mariana: un catelus adevarat, …viu! – imi zice alt copilas.
Puisorul de catelus pufos si negru ca taciunele, ma privea speriat, cu frumosii sai ochisori. L-am mangaiat si eu, transmitandu-i pace si liniste caci, daca el nu putea realiza, eu eram sigura ca nu va ajunge niciodata in strada, fara stapan, rabdand foamea, precum multi catelusi patesc ceea ce patesc deopotriva si copii si batranii – dupa 30-40 de ani de munca – si azi inca prin Romania mea, cea de dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial…
– Si cum se numeste catelusul tau?
– Haco!
Acest nume vine din filmele de desene animate, de unde am dedus ca va creste foarte mare!
– Tu i-ai pus acest nume frumos sau Magii?
– Asa le-am scris: sa-mi aduca un catelus pe care sa-l cheme Haco, si asa mi-au adus!
– Inseamna ca ai fost cuminte!
– Desigur!
Am privit cateva secunde peste tot, dand roata cu privirea, cutiile, hartiile, cadourile si multimea de balonase care au inundat intreg salonul de la un colt la altul: un adevarat magazin de jucarii cum era pe vremea parintilor mei ”Romarta copiilor”. Apoi am inaintat incet-incet spre bucatarie. Dar tot n-am scapat:
– Mariana! Mariana!
– Da, Jaime! Ce s-a intamplat?
– Uite ce mi-au adus mie Regii!
– Un trening alb frumos!
– Bravo…! Am incercat eu sa-l aprob, dar am fost intrerupta…
– E de „Real Madrid”! Nu vezi? – zise el aratandu-mi emblema. E original! Si mi-au adus si o minge cu toate semnaturile „galacticilor” (asa-s numiti jucatorii acestui Club).
Am privit curioasa acea frumoasa emblema a clubului, pentru ca si sotul meu tot cu ei tine, gandindu-ma ca un astfel de echipament, chiar daca este pentru un copil mic de numai cinci anisori, nu este de loc ieftin.
– Inseamna ca vrei sa ajungi si tu unul ca ei?
– Claro!
Am reusit insfarsit sa strabat acea „mare” involburata de jucarii si copii, si sa intru in bucatarie, adica intr-o alta „mare”… de farfurii si de tot felul de vase. Dar un cor puternic de oameni mari si copii ma strigara iar:
– Mariana! Mariana! Lasa, treaba mai tarziu… Vino sa iei si tu o felie de „roscon”. Acesta este un cozonac traditional de forma unui colac, care se face, ca marime, in functie de cat este familia de numeroasa. Asa ca va puteti inchipui cat de mare era roscon-ul lor! Acesta se taie in jumatate pe toata circumferinta sa, se presara cu surprize, cu pachetele, cu jucarii micute si bani, de la 1 euro si pana la 50, 100… dupa cat il tine punga pe fiecare! Se tapeaza cu un strat gros de frisca peste care se aseaza cealalta jumatate a roscon-ului. Apoi se taie felii in functie de numarul de persoane. Exista sansa ca unul sa ia o felie fara nimica, iar altul sa ia o felie cu doua sau trei pachetele, insa fiecare viseaza desigur sa o ia pe aceea cu bancnota cea mai valoroasa. Am luat si eu o feliuta, multumind pentru amabilitatea lor si inscriindu-ma, cu bucurie bineinteles, in fastul acesta traditional spaniol. Am avut parte si de un pachetel, nu cu „lozul” cel mai mare, dar nici cu jucarie, ci cu cinci euro! Traditia zice ca, indiferent de suma, daca iei felia ce contine un ban, vei avea parte de bani in anul respectiv! Apoi m-am retras la treaba mea, traversand inca odata salonul plin de copiii fericiti de jucariile primite…

Am intrat iar in bucatarie. Din salon se auzeau rasete si voie buna, iar de afara ploaia plesnind geamul cu picarurile ei mari si reci. Mohorata vreme! Dar ce conteaza daca in „tara” este cat de cat bine, in casa este cald, si o femeie octogenara este inconjurata de nepoti si stranepoti, frati si surori, fii si fiice, nurori si gineri? Si chiar daca nu ai avea o asa splendida familie, daca le ai pe primele doua, adica… Tara ta, in care sa fie bine, si casa ta, in care sa fie cald, tot gasesti si tu o familie prietena sau cativa vecini mai apropiati, sa petreci si sa te bucuri din plin de o asa sarbatoare… Sa nu fii singur, asta cred eu ca cel mai mult conteaza!

Gandul meu a inceput a colinda spre meleagurile din care imi trag seva. Fericirea si chiotele copiilor transmiteau pe unda nevazuta a gandului, multumiri in sufletul parintilor lor retrasi, discutand de-ale lor, din care nu va lipsi niciodata aceasta „criza”, desigur. Valtoarea acestei veselii contagioase – ca si latina in mijlocul latinilor -, face aproape imposibil sa poti distinge care este cel ce are totusi un serviciu de indeplinit, prin toata aceasta harmalaie. Absolut toti isi aduceau vasele folosite la bucatarie, iar fetele mai tinere au datoria, dupa legea casei, de a ma ajuta, cand sunt „incoltita” de prea multa treaba. Familie mare, bine educata si ordonata de cel care ar fi fost azi si el alaturi de batranica mea, daca nu ar fi plecat la cele vesnice. Ea stie o „lectie” de la raposatul ei sot si nu vrea, nici in ruptul capului, sa se abata de la ea. Am auzit-o odata „ordonand” putin mai taios unui fiu ai ei, cam insistent in ce priveste chestiunea de „bursa si actiuni”: „Mie imi pui procentele actiunilor in Banca Englezeasca, si gata! Ai inteles?” Batranii stiu ce stiu, si stiu bine! Am inteles si eu, nu doar ea, ca in Spania sunt la conducere „socialistii”, ca si… in Romania – doar ca la noi toti sunt dintr-acelasi drac – care peste tot in lume, unde au pus mana pe putere, nu se pricep sa faca altceva decat somaj mare, intrigi sociale si crize economice interne. Iar acum iata-i declansand o noua Criza Mondiala…

Doamne, cati copii romani nu au in aceasta iarna cizmulite sau ghetute in picioare sau o hainuta mai grosuta sa le tina de cald? De jucarii, aproape ca nici nu imi vine sa Te mai intreb! Prin satele izolate ale Tarii, cati inoata prin nametii de zapada zilnic, spre scoala si apoi spre casa, pentru a primi lumina cartilor? Ma gandesc, ca orice mama ce nu traieste de pe urma politicii, la copiii saraci ai Romaniei, pe la care Mos Craciun nu poate inca sa vina si nici macar pe Regii Magi nu poate sa ii trimita… Ce-or avea ei pe masa de aceste sarbatori? Caci, despre parintii si bunicii lor stiu sigur ca au impozite mari pe salarii si pensiile si ajutoarele de somaj sau sociale taiate! Anul trecut mi-am vizitat fina botezata de mine, care este mare acuma, dar are fratiori mai mici, care mi-au cerut „crenvursti”, cand i-am intrebat ce vor sa le cumpar, nicidecum o jucarie, desi eu le adusesem banane si portocale!

Prin ziare se face apel de solidarizare cu cele doar 20 (douazeci) de familii ce abia mai rezista inca expropierilor din Rosia Montana! Politicienii lui Iliescu au vandut toata industria si agricultura, „la fier vechi” zicand ei, ca sa nu le inteleaga toata tara jaful practicat. Astia, ai lui Basescu, vor sa vanda muntii… Oare dupa ce vor vinde tot, vor pleca de pe capul nostru? Ma tem ca nu!

Torentul de bucurie in care am lucrat pe 6 ianuarie mi-a amintit de traditionalele obiceiuri si datini pe care le are poporul roman, in timpul frumoaselor noastre ierni. Mama din mine, isi vede iarasi copiii colindand si isi aminteste cum, intr-o iarna, mi-au venit acasa cu un catelus tot asa ca Haco de micut:
– Mama, uite ce frumos e! E ciobanesc! I-au pus numele „Ursu”. Si pana a murit, Ursu i-a condus pe copiii mei zilnic pana la scoala si apoi venea singur acasa. Mergea cu noi la cumparaturi si ne astepta linistit afara, in fata magazinelor, fara sa fi absolvit nici o scoala inalta de dresaj. Niciodata nu a sarit nerabdator cu labele pe masa, cand noi mancam, caci stia ca la sfarsit toate oasele erau ale lui. In curtea noastra nu a putut intra niciodata cineva strain, daca noi nu eram acasa. Punea doua labe pe gard si, fara sa latre, il privea atata de serios pe cel ce incerca sa intre in curte, incat acesta trebuia sa inteleaga ca „nu este nimeni acasa” si deci, nu are la ce intra.

Azi copiii mei sunt mari si voinici. Ar putea fi de folos tarii, dar „Tara lui Basescu” si a pdl-ului sau, nu are nevoie nici de ei si nici de alti tineri, indiferent de cata pregatire ar avea, fie ei chiar si medici. Dar are o foarte mare nevoie de politicieni, de cati mai multi politicieni. Pentru acestia Romania a devenit „tara politicienilor”, azi ai lui Basescu iar maine a altui neom poate… Are bani asa de multi incat isi permite pana si luxul de a-si tine slugile pe bani de la buget prin toate tarile pe unde muncesc romanii, pentru a le face propaganda politica, campanii electorale, intr-un cuvant: pentru a-si „spala” astfel hotiile si jafurile lor economice. Am avut ocazia sa aud doua astfel de persoane discutand – activiste ale lui Branza Gabriel, deputat in parlamentul tarii si presedinte al pdl-diaspora, cel care l-a scapat de o motiune pe Basescu, cu ajutorul bisericii sale adventiste din Castellon, condusa de varul lui Daniel Ionita – una fiind chiar presedinta pdl-Madrid, doamna Dorina Sisu, care se mira pe ce-o fi venit factura Vodafone a telefonului sau mobil… de 800 de euro, la plata?

As alunga imaginile crunte ale copiilor, malnutriti si exploatati in toate felurile criminal posibile, din Africa, dar nu pot! Imaginea acelor copii doar piele si os, intr-un secol in care si un „discapacitat” a putut calatori in Cosmos, …pentru ce?, pentru a ne da el o „certitudine”: ca nu exista Dumnezeu, din cauza ca nu l-a putut vedea el. Le-o fi fixat, acest sarman om de stiinta, poate si vreo ora de audienta, iar Ei, Dumnezeu si Domnul Isus Hristos, nu au binevoit sa se prezinte la el… Noi Romanii putem comunica lumii intregi, deci si acestui „discapacitat” marunt la suflet, certitudinea noastra: exista oameni fara Dumnezeu si fara suflet, iar noi nu mai scapam de ei de 66 de ani!

Singura mea „salvare” imi este aceasta harmalaie de copii fericiti, care ma obliga sa-mi tin lacrimile in frau si… munca ce trebuie sa o fac! Si desigur, felul familiar cu care sunt tratata, pana nu stiu cand, caci este criza si aici…

Mi-as dori intr-o zi sa aud pe posturile de radio si televiziune romanesti, ca guvernantii de ieri si de azi isi vor cere la unison iertare de la natiunea romana, care a fost atata de indulgenta si de rabdatoare cu ei, si indemnul de a o lua impreuna de la capat, cu cinste si onestitate. Abia atunci voi crede si voi avea si eu certitudinea ca Mos Craciun va fi lasat sa intre cu jucarii si felurite daruri in toate casele copiilor din Romania. Iar acolo unde va sti ca nu mai poate ajunge, isi va trimite cu siguranta Regii Magi sa ii salveze onoarea, caci eu il cunosc, stiu ca este un „Mos de cuvant”, si mai stiu ca azi nu poate ajunge cu cadouri la fiecare din copiii nostri, din cauza politicienilor iresponsabili pe care ii avem! Tuturor acestor „regi” rai si neomenosi… sa le fie rusine!

Fie ca speranta sa nu ne paraseasca, ba din contra, chiar aceste imporante si semnificative neajunsuri, ce vrand-nevrand le traim, sa ne uneasca mai mult, pentru ca la momentul potrivit, sa-i inlaturam definitiv pe toti acesti „regi” hoti si mincinosi ce ne guverneaza azi, si sa alegem in locul lor pe Regele Nostru, cel care a fost gonit tot de ei si nicidecum de Natiunea Romana. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Maricuta MANCIUC-TOMA
Madrid, Spania
Ianuarie 2011

Simpozion stiintific international cu tema „Research, Education and Development”

On October 27, 2010 By nelursIn NewsLeave a comment

Dupa ce a castigat doua proiecte cofinantate din FONDUL SOCIAL EUROPEAN, prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Targu Mures se prezinta in fata studentilor, masteranzilor si cadrelor didactice cu o noua activitate de exceptie. In parteneriat cu ISJ Mures, Universitatea ”Dimitrie Cantemir” organizeaza in perioada 29-30 octombrie a.c., un Simpozion stiintific international, la care vor fi prezenti peste 150 de invitati. Se cuvine mentionat faptul ca printre cei care vor onora cu prezenta lor manifestarea de la Targu Mures, se numara un profesor universitar din Japonia, unul din India, cinci din SUA, cinci din Portugalia, doi din Turcia, unul din Spania, trei din Croatia, precum si unul din Africa de Sud. O mentiune aparte se cuvine si pentru faptul ca la una dintre sectiuni vor sustine comunicari si patru fosti diplomati romani, din spatii de mare interes politic si economic, precum China, Orientul Mijlociu, Germania si Federatia Rusa. Despre manifestarea de la sfarsitul acestei saptamani, am discutat cu doi dintre cei implicati in organizarea manifestarii, conferentiar univ. dr. Doina David, respectiv conferentiar univ. dr. Calin Florea

Un simpozion international devenit traditie
”Universitatea noastra, a declarat Doina David, a debutat in mediul educational romanesc in anul 1991, fiind prima universitate particulara din Transilvania si a doua din Romania. Dupa greutatile inerente oricarui inceput, universitatea s-a integrat in sistemul european de invatamant superior edificat prin conventiile de la Bologna si Lisabona. Prin specificul sau Universitatea Dimitrie Cantemir permite si asigura un grad ridicat de educatie teoretica si instruire practica a studentilor. Printre principalele activitati ale universitatii se numara si organizarea anuala a unui simpozion international, iar pentru noi a devenit o traditie organizarea lui in luna octombrie a fiecarui an. Aceasta editie a simpozionului poarta titlul Research, Education and Development, adica Cercetare, Educatie si Dezvoltare.” Despre motivatia derularii unui asemenea proiect de anvergura la Targu Mures, Doina David a mentionat faptul ca ”Principalul motiv al organizarii unei astfel de actiuni este schimbul de informatii cu caracter stiintific si didactic, stimularea cercetarii stiintifice a cadrelor didactice, cunoasterea si impartasirea experientei din domeniul cercetarii cu alte personalitati, cadre didactice din mediul academic romanesc, cat si din alte centre universitare din Europa sau de dincolo de spatiul european.”

Diplomati romani prezenti la Simpozion
Despre numarul participantilor din acest an, precum si despre spatiile geografice pe care le acopera, conferentiarul universitar dr. Calin Florea a declarat ca ”In cadrul editiei din acest an a Simpozionului nostru, participarea este una deosebit de numeroasa – peste 150 – dar si una foarte consistenta valoric, de elita as putea spune, fiindca suntem onorati de prezenta unor cadre didactice universitare cunoscute si recunoscute, din Japonia, India, Italia, Spania, Croatia, Turcia si Africa de Sud, dar si a unor fosti diplomati romani, din spatii de mare interes pentru Romania.” In ceea ce priveste continutul celor doua proiecte europene castigate de universitate, precum si publicul tinta vizat, Calin Florea a mentionat ca ”Primul proiect – cel intitulat Centrul de formare profesionala continua in turism si servicii – vizeaza crearea premiselor pentru realizarea unui cadru educational care sa puna bazele dezvoltarii capitalului uman si cresterii competitivitatii economice in sectorul turism, prin calificarea si consilierea profesionala a resurselor umane din intreprinderile din Regiunea 7 Centru, spatiu urban al judetului Mures si Regiunea Nord-Vest, urbanul judetului Bistrita, dar si formare unor profesionisti in domeniul turismului, care prin cunostintele, deprinderile si abilitatile lor sa raspunda cerintelor de pe piata fortei de munca. Proiectul pune la dispozitie 9 programe de calificare a personalului angajat in turism si servicii, precum si testarea psihologica si consilierea in cariera a acestora, cursurile fiind gratuite. In ceea ce priveste al doilea proiect – cel intitulat Pregatirea practica a studentilor, premisa a insertiei eficiente pe piata muncii – acesta vizeaza crearea si dezvoltarea unei firme de exercitiu, ce are ca efect cresterea performantei pregatirii practice a studentilor in directia dezvoltarii deprinderilor si competentelor profesionale, dobandirea de abilitati antrepenoriale, cu scopul de a facilita insertia absolventilor pe piata muncii, participarea la activitatile din proiect find de asemenea gratuita.”

Nicolae BALINT

IONICA STEPAN

On March 8, 2010 By nelursIn RomaniaLeave a comment

by Adalbert GYURIS
Germania

Fiind ACASA, în România la Bocsa, judetul Caras-Severin (noi locuind în Germania), într-o zi sotia mi-a spus ca ar dori sa aiba un cârceag, adica ulcior de pamânt pentru apa. Asa se face ca ne-am dus la Binis.

Satul Binis se afla la 5 km de orasul nostru. În perioada interbelica existau în acest sat aproape 300 de olari, care aveau nu mai putin de 200 de cuptoare de ars, caci mestesugul se mostenea din tata-n fiu. Din Binis, oalele erau duse cu carutele la târg, în întreg Banatul. În Izgar, satul copilariei mele tin minte cum veneau acesti oameni în carute cu coviltir si vindeau oalele.

La ora acuala în Binis mai exista doar un olar: Ionica Stepan. Domnia Sa s-a nascut la15 mai 1923, în Binis, judetul Caras-Severin. Uica, adica nenea Ionica Stepan face de când se stie tot felul de oale din lut. Aceasta îndeletnicire a capatat-o din mosi stramosi, predecesorii sai îmbatrânind tot la roata de olarit. Se considera norocos ca a ajuns sa fie cunoscut în mai multe tari din Europa datorita preocuparilor sale.

Am avut noroc, l-am gasit acasa si înca singur. Am stat putin de vorba în fata casei unde ne-a întâmpinat cu câinele sau Rex, un soricar de noua ani. Ultimele doua cuptoare functionale din Binis se gasesc în gospodaria lui Ionica Stepan. Oricum, artistul popular considera ca lasa un urmas în ale olaritului, în persoana nepotului sau. „Da, numai ca si el umbla toata ziua, ba încolo, ba încoace, ca este medic veterinar si are destul de lucru…”. Uica Ionica seamana la stat cu ota, bunicul sotiei mele si la cunostinte cu Alexis Zorba, are o bogata experienta din „scoala vietii”.

„…mie olaritul îmi place si o fac cu mare drag!”- Ati fost si angajat la stat?
– În 1947 m-am angajat ca paznic la Intreprinderea Miniera Bocsa. Câtiva ani mai târziu, am ajuns în subteran, la Mina Ursoanea de la Ocna de Fier.Însa mie îmi placea sa fac oale din lut, chiar cei de la cultura judetului Caras-Severin mi-au zis ca ce-mi trebuie mie mina, sa ma las si sa ma tin numai de oale! Asa am si facut.
– Cum ati ajuns în strainatate?

– Multi sunt curiosi sa vada cum se fac oalele astea. Asa se face ca m-au invitat pe la tot felul de târguri si muzee. În 1983 si 1984 am fost trimis în Berlinul occidental pentru o luna si m-au tinut trei luni.Tot asa în sudul Frantei, lânga Marea Mediterana, am fost trimis pentru opt zile si am stat doua saptamâni, am revenit acasa prin Paris. În 1984 Ministerul Culturii m-a premiat cu 10.000 lei, o suma mare de bani pe vremea aceea. Pe lânga Germania unde chiar am lucrat o vreme la un muzeu din Hamburg si Franta am mai fost în Spania si Ungaria.

– Îi greu olaritul? Poate sa faca orisicine?

– Este o îndeletnicire grea si pretentioasa,însa mie olaritul îmi place si o fac cu mare drag. Olarul trebuie sa sape dupa lut,uneori sapa pâna la câtiva metri adâncime, apoi sa-l pregateasca si la urma sa se apuce de facut oale. E o treaba migaloasa. Cred ca poate sa învete acest mestesug doar un copil pâna la maturitate, apoi e tare greu, aproape imposibil.

– La ce lucrati acum?

– Fac câteva oale pentru muzeul din Oravita si de asemenea fac tot felul de obiecte pentru oameni.

– Roata olarului s-ar putea face sa se învârta cu un motor electric?

– De putut se poate, însa olarul simte mai bine când învârte roata cu piciorul…

– Ati facut si altceva din lut în afara de oale?

– De obicei, fac totul dupa ideile mele, respect traditia populara asa cum am învatat de la stramosii mei. Am facut însa din lut niste tauri, asa cum am vazut în Spania, sau niste porci cum am vazut la Hamburg.

– Ce oale se cauta cel mai mult?

– Cele mai ales pentru sarmale. Oalele de lut sunt cele mai bune pentru pastrat sarmalele, mâncarea noastra traditionala.
Uica Ionica STEPAN va multumesc ca prin intermediul dumneavoastra am facut o scurta calatorie în timp si mi-am adus aminte de parintii si strabunii mei. Sa traiti înca multi ani si sa aveti parte si de odihna ! Cu respect si admiratie am stat de vorba cu un autentic mester popular.