George Danciu

„Domnul zisese lui Avram: „Iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatalui tau si vino în tara pe care ti-o voi arata.Voi face din tine un neam mare si te voi binecuvânta; îti voi face un nume mare si vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamântului vor fi binecuvântate în tine.„                                      (Geneza, 12.1-4)

„Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”                                                                                                                             (Ioan, 3.16)

.

ÎN CALATORIA VIETII

Trista istorie a celebrului Vas maritim, TITANIC, este binecunoscuta!

Scurt timp a fost cel mai mare pachebot din lume. Toata lumea care avea tangenta cu el era entuziasmata. Pe data de 10 aprilie 1912 atunci când Titanic a plecat în calatoria sa inaugurala din Southampton-Anglia cu destinatia New York, nimeni nu putea banui cât de scurta îi va fi viata!

Calatorii au platit sume enorme pentru o calatorie unica, dupa cum s-a dovedit, din nefericire.

Atât proiectul cât si executia au dat mari garantii prin mass media cu privire la siguranta sporita a acestui Gigant al transportului maritim!

Dar … la trei zile de la plecare, la ora 23:40 în data de 14 aprilie 1912, s-a ciocnit cu un aisberg si s-a scufundat la ora 2:20 în dimineata urmatoare, în urma careia si-au pierdut viata 1.517 persoane în una din cele mai cumplite dezastre maritime pe timp de pace, din istorie.

Capitanul a ordonat viteza maxima, 21 Nd (42 Km/h), apoi, dupa ce a primit avertizari de iceberg la orizont, a marit-o la 46 Km/h, vaporul putând genera 26.000 de CP.

Cauza catastrofei s-a dovedit a fi aceea ca cel de la cârma, capitanul Smith (dar si proprietarul si constructorul), s-au crezut în siguranta în orice conditii, iar viteza a fost unul din factorii principali ai scufundarii. La acea viteza, nava avea nevoie de 3 km pentru a se întoarce la 90 de grade si a evita impactul cu aisbergul.

Capitanul a luat decizii catastrofale. S-a increzut prea mult in constructia si arhitectura de exceptie ale Titanicului, crezându-sestapân pe situatie. Nu a folosit nici ultima sansa de a reduce viteza de deplasare si, aflat in fata icebergului gigant, impactul puternic a rupt nava, provocând o taietura în carena pe o lungime de 90 m din cei 300 m ai navei, cinci din compartimentele etanse au început sa fie inundate foarte rapid, iar dupa 2 ore si 40 minute, pe 15 Aprilie 1912, Titanicul, s-a scufundat rupându-se în doua parti. S-au salvat 700 de vieti, iar cca 1500 si-au pierdut viata neputinciosi in apele inghetate ale oceanului.

Timpul deciziilor bune si viabile trecuse demult pe lânga capitanul Smith si pentru vasul gigant care-i fusese încredintat, care probabil inca mai spera ca e valabila expresia Niciodata nu e prea târziu! Dar – pentru el, cât si pentru cei peste 1500 de oameni care si-au pierdut viata – a fost mult prea târziu!

***

Avraam – un model de viata

Avraam evreul, cum îl numise Dumnezeu, fusese invitat de catre Acesta la o calatorie urmata de mari promisiuni.

„Iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatalui tau si vino în tara pe care ti-o voi arata.Voi face din tine un neam mare si te voi binecuvânta; îti voi face un nume mare si vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamântului vor fi binecuvântate în tine. Avram a plecat, cum îi spusese Domnul …”

Sunt oameni care au un fler special, un feel care-i ajuta si îi determina sa ia deciziile cele mai favorabile. Însa acestia au în spate o oarecare pregatire, un caracter, o vigilenta … care le determina actiunile. Au si un anumit scop pe care-l urmaresc, nu navigheaza la întâmplare, evita apele tulburi si învolburate.

Asa se face ca Avraam L-a înteles pe Dumnezeu. El a cântarit bine chemarea. Si-a dat seama ca nu are nimic de pierdut, ci dimpotriva, doar de câstigat. Avraam a fost un om responsabil. Nu a zis Dupa mine, potopul! Datorita deciziilor sale, bune, omenirea are o cu totul alta perspectiva. Binecuvântarea omului, de catre Dumnezeu, îsi are radacina si în promisiunile facute de Dumnezeu lui Avraam.

Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamântului vor fi binecuvântate în tine.

Daca Avraam nu avea credinta în promisiunile lui Dumnezeu, ar fi fost poate un anonim care nu s-ar fi bucurat de multimea binecuvântarilor primite. Avraam l-a ascultat si l-a urmat pe Dumnezeu. Dar viata lui Avraam nu a fost asa de roz cum am putea crede.

Credinta lui a fost supusa la încercari, a fost testata. El a urmat o scoala a credintei predata de însusi Dumnezeu (viata la care suntem chemati fiecare). Prima încercare a fost aceea ca l-a chemat sa iasa din confortul în care se afla împreuna cu rudele sale, din acel loc, si sa mearga unde-i va arata Domnul …

Apoi a venit o foamete, Avraam a coborât în Egipt…

Apoi s-a temut si a zis ca Sara e sora sa, ca sa nu aiba neplaceri în Egipt… Apoi a mai repetat aceeasi greseala, zicând ca e sora sa, când cu împaratul Abimelec…

Sunt multe cazuri de familii care nu pot sa aiba copii pe cale naturala. Dupa îndelungi tratamente sau interventia decisiva a Creatorului, sunt si cazuri de reusita, si li se împlineste dorinta.

Când l-a chemat Dumnezeu pe Avraam, el si Sara nu aveau copii. El avea 75 de ani, iar Sara, sotia sa, de asemeni era în vârsta si nu-i mai venea rânduiala femeilor care puteau sa aiba copii. Iar Dumnezeu i-a promis ca daca are credinta, daca asculta de el, si-L urmeaza, îl va face un neam mare, binecuvântat.

Avraam a pornit pe drumul ales de Dumnezeu si, treptat, treptat, a învatat sa se încreada tot mai mult în El, crezând ca Dumnezeu ce promite si face… Si copilul (Isaac) l-a primit târziu, dupa 25 de ani, când el era în vârsta de 100 de ani, iar Sara avea 91 de ani!

La Scoala de credinta, Dumnezeu îi pregateste lui Avraam un Test Final!

Avram a crezut pe Domnul, si Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihanire (Geneza 15.6).

În Geneza 22 gasim istoria “Jertfirea lui Isaac“.

Dupa aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam si i-a zis: „Avraame!” „Iata-ma!”, a raspuns el. Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pe care-l iubesti, pe Isaac; du-te în tara Moria si adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ti-l voi spune.”

Marea încercare a credintei!

Sa observam si sa întelegem ca ispitirile pe care le avem, deseori, ne apar ca rezonabile, chiar daca contravin moralei pretinse de Dumnezeu. Ce e asa de grav daca vorbesc mânios, daca vorbesc neelegant, vai, poate trivial, ce e asa grav daca râvnesc ceea ce Dumnezeu zice ca nu e bine, ca-mi dauneaza? Cum poate sa-mi dauneze ceva care-mi place? Manânc ce-mi place, dar medicul îmi va zice ca-mi va face rau! Si asa e. Îmi place sa fiu mândru, dar Dumnezeu zice ca-mi va aduce necaz. Si asa e.

Acum sa întelegem ca testarile ni se par adesea ca nerezonabile!

Ba chiar ilogice! Cum, sa-i ceara lui Avraam asa ceva?!

Gândirea noastra, superficiala, nedocumentata, neîncercata, nu pricepe multe, fiind lipsiti de aceste exercitii atât de necesare pe calea credintei.

Avraam s-a încrezut total în Dumnezeu si L-a ascultat. Chiar daca noi, ceilalti, zicem ca pretentia lui Dumnezeu este ilogica si nerezonabila.

Prin credinta a adus Avraam jertfa pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise fagaduintele cu bucurie, a adus jertfa pe singurul lui fiu! El caruia i se spusese: „În Isaac vei avea o samânta care-ti va purta numele!” Caci se gândea ca Dumnezeu poate sa învie chiar si din morti; si, drept vorbind, ca înviat din morti l-a primit înapoi. (Evrei, 11.17-19)

Lui Avraam, i l-a cerut pe Isaac, ca pe o jertfa,  cu ce cuvinte …

„Ia pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pe care-l iubesti, pe Isaac; du-te în tara Moria si adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ti-l voi spune.”

… singurul tau fiu, pe care-l iubesti …

Doua chestiuni care pe orice om rational îl va opri sa înfaptuiasca cererea Domnului!

Si credinta este o încredere neclintita în lucrurile nadajduite, o puternica încredintare despre lucrurile care nu se vad.(Evrei, 11.1)

O definitie a credintei, neoficiala, care ne poate ajuta sa pricepem mai mult, ar fi aceasta: Credinta se bazeaza pe ratiune si e superioara acesteia!

Singurul fiu, pe care-l iubeste. Ce drama e în inima oricarui tata! Între ei (tata si fiu) a fost o comunicare atât de normala, s-au încrezut unul într-altul (mai ales fiul în tata, care nu i-a împiedecat credinta tatalui). Ei, îi preînchipuie pe Dumnezeu si Fiul Isus, care au fost întotdeauna una, Fiul S-a încrezut pe deplin în Tatal, i-a împlinit voia Sa.

Trebuie sa ne concentram pe promisiuni, nu pe explicatii.

Prima lectie, e aceea ca trebuie sa ne asteptam la testari.

Dumnezeu, când a vazut ca voia sa împlineasca cerinta (exagerat de grea si ilogica, pentru oricine), Dumnezeu l-a oprit si i-a pus la îndemâna un berbece, un animal curat si nevinovat.

Însa, Dumnezeu va da la momentul potrivit pe unicul Sau Fiu, pe care-L iubeste, pe Isus, pe acelas deal;  care si-a dat cu adevarat viata pentru pacatele noastre, ca Jertfa de ispasire.

Fiul Sau – Isus Hristos, Mielul fara cusur -, va înlocui pe fiecare om care are credinta, în moarte, ca plata a pacatelor fiecaruia. Dar darul fara plata, pentru credincios, este viata vesnica. Glorie Domnului!

„Fiindca plata pacatului este moartea, dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani, 6.23)

„Pentru ca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” (Ioan, 3.16)

A Împaratului vesniciilor, a nemuritorului, nevazutului si singurului Dumnezeu, sa fie cinstea si slava în vecii vecilor! Amin.

***

Geneza 22. 7-18

Atunci Isaac, vorbind cu tatal sau, Avraam, a zis: „Tata!” „Ce este, fiule?”, i-a raspuns el. Isaac a zis din nou: „Iata focul si lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?” Fiule”, a raspuns Avraam, „Dumnezeu însusi va purta grija de mielul pentru arderea de tot.” Si au mers amândoi împreuna înainte. Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar si a asezat lemnele pe el. A legat pe fiul sau, Isaac si l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. Apoi Avraam a întins mâna si a luat cutitul ca sa înjunghie pe fiul sau. Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri si a zis: „Avraame! Avraame!” „Iata-ma!”, a raspuns el. Îngerul a zis: „Sa nu pui mâna pe baiat si sa nu-i faci nimic; caci stiu acum ca te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai crutat pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pentru Mine.” Avraam a ridicat ochii si a vazut înapoia lui un berbec încurcat cu coarnele într-un tufis; si Avraam s-a dus de a luat berbecul si l-a adus ca ardere de tot în locul fiului sau. Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grija”. De aceea se zice si azi: „La muntele unde Domnul va purta de grija”. Îngerul Domnului a chemat a doua oara din ceruri pe Avraam si a zis: „Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru ca ai facut lucrul acesta si n-ai crutat pe fiul tau, pe singurul tau fiu, te voi binecuvânta foarte mult si-ti voi înmulti foarte mult samânta, si anume: ca stelele cerului si ca nisipul de pe tarmul marii; si samânta ta va stapâni cetatile vrajmasilor ei. Toate neamurile pamântului vor fi binecuvântate în samânta ta, pentru ca ai ascultat de porunca Mea!”