PIT POPOVICI 2 Domnul nu da Duhul cu masura

RUSALII 2011

PIT POPOVICI IN HICKORY, NORTH CAROLINA

de George Danciu

Si toti s-au umplut de Duh Sfânt si au început sa vorbeasca în alte limbi, dupa cum le dadea Duhul sa vorbeasca.(Fapte, 2.4)

Caci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeste cuvintele lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu nu-i da Duhul cu masura.(Ioan, 3.34)

Pit  (Petru) Popovici –  este un nume celebru in lumea evanghelica româneasca.

Scrie de-a lungul vietii numeroase carti, a pastorit multe biserici si L-a marturist pe Domnul Vietii pretutindeni unde s-a aflat!

Vede lumina zilei undeva in America  in urma cu peste 93 de ani, dar impreuna cu parintii se stabileste in România.  Dupa câteva decenii de pastorire in biserici baptiste din România, se reintoarce in U.S.A., lucrând in biserici din Sacramento, Atlanta …

Devenise cunoscut si prin cartile publicate. Mai intâi prin Biblia este totusi adevarata, apoi, Harul lui Dumnezeu, carti care-L prezinta pe Creatorul nostru si harul Sau nespus de felurit si binefacator pentru oameni.

In spatele scrierilor sale, modest asezat, sta un scriitor autentic, de mare forta si valoare, care timp de câteva decenii a fost o binecuvântare speciala pentru multi crestini.

***

În ziua Cincizecimii, erau toti împreuna în acelasi loc.”, impreuna cu fratele Pit Popovici, la Biserica Baptista din Hickory- NC. 

Partea a doua a predicii fratelui Pit (Episodul 2)

*** Continue reading “PIT POPOVICI 2 Domnul nu da Duhul cu masura”

PIT POPOVICI – episodul 2

 

RUSALII 2011

 

PIT POPOVICI IN HICKORY, NORTH CAROLINA

de George Danciu

 

Si toti s-au umplut de Duh Sfânt si au început sa vorbeasca în alte limbi, dupa cum le dadea Duhul sa vorbeasca. (Fapte, 2.4)

 

Caci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeste cuvintele lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu nu-i da Duhul cu masura.(Ioan, 3.34)

 

 

Pit  (Petru) Popovici –  este un nume celebru in lumea evanghelica româneasca.

Scrie de-a lungul vietii numeroase carti, a pastorit multe biserici si L-a marturist pe Domnul Vietii pretutindeni unde s-a aflat!

Vede lumina zilei undeva in America  in urma cu peste 93 de ani, dar impreuna cu parintii se stabileste in România.  Dupa câteva decenii de pastorire in biserici baptiste din România, se reintoarce in U.S.A., lucrând in biserici din Sacramento, Atlanta …

Devenise cunoscut si prin cartile publicate. Mai intâi prin Biblia este totusi adevarata, apoi, Harul lui Dumnezeu, carti care-L prezinta pe Creatorul nostru si harul Sau nespus de felurit si binefacator pentru oameni.

In spatele scrierilor sale, modest asezat, sta un scriitor autentic, de mare forta si valoare, care timp de câteva decenii a fost o binecuvântare speciala pentru multi crestini.

***

În ziua Cincizecimii, erau toti împreuna în acelasi loc.”, impreuna cu fratele Pit Popovici, la Biserica Baptista din Hickory- NC.

 

Partea a doua a predicii fratelui Pit (Episodul 2)

 

***

VA MARTURISESC DESPRE UN DUMNEZEU CARE POATE TOTUL!

In perioada 1945 – 1953 am fost pastor la biserica Pârneava din Arad.

Intr-o duminica sosesc la noi la biserica baptista Speranta din Arad, trei frati din Timisoara. I-am luat la mine la masa si i-am intrebat, cum ati ajuns aici? Doreau sa merg de pastor la Timisoara. In aceeasi vreme ma solicita si fr. Gheorghe Bratianu, un IDM (impigat de miscare) din Curtici care lucra in statia CFR Arad, sa le merg de pastor la Curtici, unde biserica de acolo avea 7 … 8 sute de membri! Tentatia de a pastori o  biserica mare era o  momeala pentru oricine!

Le-am spus tuturor, sa se roage Domnului, ma voi ruga si eu, sa vedem ce va zice Domnul.

[pullquote] În vremea aceea, Isus a luat cuvântul si a zis: „Te laud, Tata, Doamne al cerului si al pamântului, pentru ca ai ascuns aceste lucruri de cei întelepti si priceputi, si le-ai descoperit pruncilor. Da, Tata, Te laud, pentru ca asa ai gasit Tu cu cale!” „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatal Meu; si nimeni nu cunoaste deplin pe Fiul, afara de Tatal; tot astfel nimeni nu cunoaste deplin pe Tatal, afara de Fiul si acela caruia vrea Fiul sa i-L descopere. Veniti la Mine, toti cei truditi si împovarati, si Eu va voi da odihna. Luati jugul Meu asupra voastra si învatati de la Mine, caci Eu sunt blând si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre. Caci jugul Meu este bun, si sarcina Mea este usoara.” (Matei, 11.25-30)[/pullquote]


Fratele meu Alexa (Popovici), care era presedintele Comunitatii Baptiste, ma trimite in duminica urmatoare, dimineata, la biserica Pârneava din Arad. Fusesem botezat in 1934 la Pârneava-Maghiara, îi stiam ca sunt batosi (mândri).

Dupa meditatie si rugacine, Domnul mi-a dat sa vorbesc din Psalmul 29, unde se gaseste versetul: “Glasul Domnului sfarma cedrii; Domnul sfarma cedrii Libanului;” (Psalm 29, 5)

Cedrii sunt falnici! Ca sa-i faca folositori, Domnul sfarma cedrii….

Ei, aradenii,  erau mândri, erau cu “fala”, trebuia ca Domnul sa-i frânga. El ne frânge sa-i fim folositori.

Luni, vin doi frati din comunitatea Pârneava sa-mi spuna: “- Frate, sa vii de pastor la noi!

Le spun si lor: “- Rugati-va! Ma voi ruga si eu.”

Si Domnul a ales sa fiu pastor la Biserica  Pârnerava din Arad, la 53 de oameni,  si nu la 800 de membri cat avea biserica din Curtici!

Cei de la Pârneava imi fixasera un salariu de 500.000 lei, cum era banul atunci. Dar biserica nu a putut strânge 500.00 de lei. Si in acele zile am atârnat (dependent) de Domnul.

Ma rugam Lui!  Intr-o dimineata inainte de ora 5.00, din strada Dorobantilor colt cu Oituz, vine cineva, bate la geam, deschid: “-Frate Pit, v-am adus un plic!” si apoi a plecat, tot asa cum venise. Inchid geamul, deschid plicul. Inauntru nu era nici o hârtie, nici un bilet asa cum credeam. Insa am gasit inauntru … 500.000 Lei!

Avem un Dumnezeu Mare care poate totul!

Avem un Dumnezeu care se implica in nevoile noastre!

SLAVA DOMNULUI!

 

VA URMA!

Citeste aici Pit Popovici – Episodul 1

Citeste aici Pit Popovici – Episodul 3

http://www.youtube.com/watch?v=I2NZ6TFR18E

 

SA DIVORTEZ SAU SA NU DIVORTEZ?

SFATURI PRACTICE

 

 

Sa divortez sau sa nu divortez? Fara indoiala asta este o intrebare pe care multi dintre noi deja ne-am pus-o, ne-o punem, sau ne-o vom pune in viitor. Astfel de intrebari sunt ispititoare si ca oricare ispita intrebari de genul acesta trebuie bine cumpatate iar in final respinse. Rare sunt motivele bine intemeiate pentru a divorta.

Divortul este unul dintre fenomenele moderne care distrug nu doar familia individuala ci institutia sociala in sine a familiei si a casatoriei. Divortul este un pacat social des intilnit la romani. Nu este demn de o natiune care se numeste crestina. Atit in Romania cit si in Moldova incidenta divortului este foarte ridicata. Citeam recent pe un blog ortodox ca Moldova se afla pe locul patru in lume privind incidenta divortului. Pare ireal, nu? Ce rusine! Ce mare rusine?

La inceput a fost ideea divortului. Toate plagile sociale cu care ne confruntam ca societate la ora actuala parca au inceput dintr-o data: avortul, divortul si revolutia sexuala. Ideea divortului a mers mina in mina cu emanciparea feminista inceputa la mijlocul veacului trecut. Fondatorii comunismului au promovat-o si ei ca o modalitate de “eliberare” a fameii de sub autoritatea “patriarhala” a barbatului si a societatii in general. Asa, ideea a devenit ispititoare si a incoltit in mintea societatii. In goana dupa voturi, legiuitorii au promis iar dupa aceea au legiferat divortul incepind din anii 50. Dar nu s-au oprit aici. Nici ei nici presiunea societatii pentru liberalizarea continua a divortului. Asa incit s-a ajuns ca din divort pe motive bine intemeiate sa fie acuma acordat mai pe ori si care motiv, oricit de trivial ar fi el, si fara a se pune prea multe intrebari.

In timp ce alte tari crestine, cum ar fi SUA, incep sa  adopte legi pentru diminuare divortului, Romania crestina se indrepta tocmai in directia opusa – liberalizeaza divortul. Uita cuvintele lui Dumnezeu “Eu urasc despartirea in casatorie.” (Maleahi 2:16. “Caci Eu urasc alungarea femeii”, zice Domnul Dumnezeul lui Israel”) Ba sunt unii parlamentari care sugereaza ca in situatii in care nu sunt implicati copii sau bunuri materiale seriose, partilor ar trebui sa li se acorde divort la cerere printr-o simpla infatisare in fata unui ofiter de stare civila, cu aceasi usurinta cu care au incheiat casatoria tot in fata unui ofiter de stare civila. Ba mai mult, unii comentatori din presa romana afirma, fara intelepciune, ca ar fi bine ca Romania sa intre in “rind cu lumea” facind, la fel ca Austria sau Italia, “tirguri ale divorturilor.” Idei bizare se raspindesc tot mai mult si in Germania, la moda fiind notiunea ca un certificat de casatorie sa nu fie valabil mai mult de 10 ani, dupa care fie ca se dizolva casatoria in mod automat, fie ca e reinnoita pentru inca 10 ani prin aceptul partilor.

Astea sunt teorii ale unei societati contemporane obosite si careia ii lipseste sensul moralitatii. Dar noi? Ne gindim oare la conscintele acestei practici odioase asupra societatii? Asupra partilor care divorteaza? Asupra celor afectati de divort, in special copiii? Asupra rudeniilor si a bunastarii morale a societatii? Divortul este doar unul din multele fenomene contemporane care distrug institutia familiei si a casatoriei. Daca o trivializam prin divort, infidelitate ori lipsa de  interes s-ar putea sa o pierdem. Aici bisericile au un rol foarte important. Ele trebuie sa calauzeasca credinciosii spre intarirea casatoriei si consilierea cuplurilor intr-o directie diferita decit cea a divortului. Asta mai ales avind in vedere ca conform statisticilor incidenta divortului intre cei care frecventeaza biserica este la fel de mare ca si intre cei care se declara nereligiosi si nu frecventeaza biserica. Ba sunt si unele studii care indica, si mai rusionos, ca divortul e mai putin intilnit intre atei decit intre crestini.

Indemnam dar pe cei care se gindesc la divort sa se razgindeasca. Divortul nu este o optiune. In sensul acesta am pregati pentru d-tra materialul alaturat, prelucrat dupa un studiu mai aprofundat publicat mai in primavara de catre prestigioasa organizatie crestina profamilie americana Focus on the Family cu titlul “Should I Get a Divorce?” (“Sa Divortez?”). Speram sa va faca sa va razginditi. Materialul a fost prelucrat pentru AFR de catre Marieta si Daniel Tut, membri AFR Timisoara. Le multumim. Textul integral in limba engleza poate fi aflat aici: http://www.focusonthefamily.com/marriage/divorce_and_infidelity/should_i_get_a_divorce.aspx?p=1&series=1

Sa Divortez sau Nu?

Cine totusi divorteaza? Cum m-ar afecta divortul? Cum mi-ar afecta copiii? Ar fii divortul solutia ideala de scapare dintr-o situatie sau relatie neplacuta? Este divortul acceptat din punct de vedere biblic?… Ar mai fii vreo sansa pentru casnicia mea? Binecunoscuta organizatie mondiala pro-familia “Focus on the Family” cauta sa raspunda la aceste intrebari, oferind raspunsuri practice, sustinute de studii si întarite de experintele celor care s-au confruntat cu divortul.

Natural, nici un cuplu nu intra în casnicie gândindu-se ca nu va avea o casnicie reusta sau fericita. Întradevar la nunta ai crezut ca va promiteti dragoste pe viata, dar acum din motive pe care nu le întelegi din plin, acest vis parca s-a spulberat. Divortul ti se arata ca o scapare usoara din nereusita, si poate-ti spui ca ”doar viata e plina de a doua sansa si poate in prima casatorie nu l-ai gasit pe Dl. sau Dna Potrivita”. Poate o vei gasi sau i-l vei gasi in a doua casatorie.

Înainte de a lua decizii pripite considera cu atentie la ce te vei expune. Majoritatea celor care divorteaza nu sunt pregatiti pentru încercarile vietii dupa un divort. Acest articol te va ajuta sa faci o decizie informata bazata pe fapte sigure. Fii încurajat ca oricât de fara speranta ti se pare casnicia în acest moment exista o mare posibilitate ca sa fie salvata, daca este decizia ta sincera de a o trasforma într-o relatie plina de iubire asa cum ai sperat-o atunci când la inceput ai spus “da”..

Cine divorteaza? Decizii pripite

Studiile arata ca majoritatea casniciilor care sfârsesc prin divort au totusi nivelul mediu de fericire si conflict. Chiar daca rata divorturilor in America este în declin usor, totusi rata divorturilor este de patru ori mai mare decât a fost înainte de 1960. Se estimeaza ca din patru cupluri care se casatoresc, 40 -50 la suta se vor separa, rata fiind mult mai scazuta la cei care se casatoresc peste 21 de ani, au studii superioare sau sunt împlicati religios. Printre credinciosi, rata divorturilor a crescut, fiind la fel sau chiar mai ridicata fata de rata divortului in societatea  seculara. Acceptarea divortului devine tot mai usoara si mai tentanta.. În alte cuvinte, casniciile care esuaza nu se afla in probeme adânci, cu relatii abuzive fizice si verbale. Chiar si acestea de pe urma nu sunt rupte definitiv. Pe scurt, casniciile sunt “sufficient  de bune” si pot fii înbunatatite pe parcurs daca sotii nu ar face decizii pripite de a se separa si ar sta împreuna.

Cum ma va afecta divortul?

Dupa mai mult de 30 de ani de cercetare se stie sigur acum ca divortul rareori duce la o viata mai buna. Familiile divortate sufera atât financiar dar mai ales afectiv si emotional. Studiile arata ca femeile divortate experimenteaza o scadere cu 30 de procente al nivelului de trai pe care îl aveau înainte, iar barbatii divortati o scadere cu 10 procente. Divortul în sine costa o avere oricât de simplu se pare, si implica sume enorme pentru a reglementa bunurile commune si a plati avocatii.

Se stie foarte bine ca divortul rareori duce la mai bine. Iata câteva dintre constatarile facute pâna în prezent: (1) durata medie de viata este semnificativ mai redusa la cei divortati, ea fiind cea mai lunga la persoanele ce apartin unei casatorii; (2) cei care au fost nefericiti în casnicie dar totusi au stat împreuna au fost mult mai fericiti in decurs de 5 ani comparat cu cei divortati; (3) consecintele sanatatii unui divortat sunt asa de severe ca un cercetator de la Universitatea Yale a exclamat ca ”fiind divortat si nefumator este doar cu putin mai periculos decat daca ai fuma un packet de tigari pe zi si ai sta casatorit”; (4) dupa o diagnosticare de cancer, cei casatoriti au o rata mare de a se reface pe când cei divortati poarta în plus trauma divortului pe termen lung iar sanatatea e greu de recuperat; (5) atât femeile cât si barbatii sufera un declin mental dupa divort, iar cercetatorii arata ca femeile sunt cele mai afectate. Ca si indicatori ai declinului mental se înregistreaza depresii, ostilitati, neacceptarea de sine, iar binele personal si relatiile cu altii sunt affectate profund.

Cei mai multi vad în divort sfârsitul unei lupte, dar de obicei problemele nu dispar ci se accutizeaza si nici nu se rezolva prin o a doua casnicie. In plus, a te casatorii a doua oara înseamna sa te expui unei sanse mult mai mari de a divorta din nou.

Cum poate afecta divortul copiii?

Începând cu multi ani în urma a început sa circule mitul ca daca parintii nu sunt fericiti împreuna, nici copiii nu vor fii fericiti. Se presupune ca ceea ce este bine pentru parinti este bine si pentru copii. Realitatea covârsitoare a studiilor, insa, indica cu totul altceva: copiii sufera enorm atunci când mama si tata se despart. Consilierul si terapistul Steven Earll subliniaza faptul ca mama si tata sunt vazuti de copii ca cei care pot rezolva orice problema. Parintii sunt perceputi ca oameni foarte competenti, ca detinând puteri supranaturale sa împlineasca orice nevoie avuta. Pentru un copil divortul spulbera  securitatea  si siguranta ca parintele poate sa ofere bunastarea lui. Copiii au bine întiparit sentimentul ca exista doar o singura relatie sigura si aceasta este mama si tata împreuna.. Orice alta configuratie relationala va fii perceputa ca un atac direct, conflict si tradare a întelegerii vietii.

Studiile facute pe copiii proveniti din familiile divortate in comparatie  cu copiii din familiile integre arata în unanimitate ca cei provenitii din divorturi sufera din punct de vedere academic, experimenteaza probleme de comportament, si sunt mai predispusi în a nu absolvi un liceu. Sunt mult mai predispusi sa aiba abateri juvenile si sunt mult mai afectati de saracie. Adolescentii sunt mai predispusi la folosirea drogurilor, alcoolului si sunt implicati sexual. Din punct de vedere medical, sunt mai frecvent bolnavi si nu de putine ori sunt implicati in abuzuri sexuale. Chiar daca un mic procent din ei nu vor experimenta aceste lucruri, trauma divortului va avea impact de lunga durata. Pentru totii copiii divortul va “colora”imaginea lor despre viata, semeni si relatii pentru tot restul vietii.

Studiul Wallestein vine sa confirme trauma prezenta zi de zi in sufletele copiilor. Psihologul Judy Wallerstein a urmarit un grup de copii proveniti din familii divortate intre anii 1970 pana in 1990. Interogându-i la 18 luni, la 5,10,15 apoi la 25 de ani de la divort, a fost uimita sa constate ca nu si-au revenit, înca experimentau nereusita, teama de pierdere, teama de schimbare si de conflict. Ei nu vor trece niciodata peste divort si le va fi la fel de greu peste ani, în special in prag de sarbatori, aniversari, absolvirea unei institutii educationale, casatorii, nasteri sau celebrarea vreunui eveniment.

Este vreo sansa pentru casatoria mea?

Pentru a avea o casatorie fericita trebuie eliminate slabiciunile pentru ca relatia sa se consolideze. De multe ori gândim ca un cuplu nefericit are doar doua optiuni: sa ramâna împreuna si sa fie mizerabili sau sa divorteze si sa-si continuie viata. Exista însa o a treia optiune dovedita prin studii care arata ca cei care erau mizerabili in casnicia lor, dar au stat împreuna în decurs de 5 ani, au evaluat-o mai apoi ca fiiind foarte fericita.

Ce face o casatorie sa mearga înspre bine? Un prim lucru este asteptarea. Presiunile externe precum munca costisitoare, cresterea copiilor sau alte circumstante se vor schimba. Apoi, refacerea comunicarii efective între soti, ascultarea activa a celuilalt, complimentarea si încurajarea celuilalt. Nu în ultimul rând, fericirea personala prin gasirea unui hobby nu doar bazat pe dispozitia  celuilalt si  schimbare radicala din apucaturile nesanatoase ale unuia dintre soti prin fermitatea celuilalt.

Cum ar trebui un crestin sa perceapa divortul?

Trebuie sa ne reamintim deasemenea ca Dumnezeu, Creatorul a instituit casatoria ca un model perfect si infailibil care trebuie pastrata asa cum a fost creata. Toata Biblia insufla acelasi mesaj: casatoria este sacra, Dumnezeu uraste divortul, casatoria este instituita pentru a produce odrasle de bun character. IIsus Hristos reitereaza importanta casniciei ca un lucru sacru, creat de Dumnezeu pe care omul nu are voie sa-l rupa. Singurele motive absolvite de Biblie pentru divort sunt imoralitatea sexuala a unuia dintre soti si nedorinta de a se pocai si schimba, si abandonul unuia dintre soti pentru credinta celuilalt.

Înainte de a face decizii de separare, expertii crestini sugereaza rugaciunea si calauzirea lui Dumnezeu pentru vindecarea si restaurarea casniciilor. Înainte de a cauta separarea legala considera o separare pe o perioada de timp în care sotii pot analiza la rece situatia lor. Cautati sa deschideti canale de comunicare la inima celuilalt, sa-ti dea rabdare si un spirit iertator.

Atunci când sunt probleme mult mai adânci si grave în casatorie precum adulterul, abuzul fizic si adictiile este mandatorie apelarea la persoane specializate in consiliere biblica familiala. Aici e imperativ consultarea cu liderii spirituali din biserica sau parohia din care faci parte. Se sugereaza in plus comunicarea cu cuplurile in varsta care sunt cunoscute in comunitatea in care traiti pentru viata conjuugala exemplara pe care o traiesc, pentru a invata de la ei metodele refacerii relatiilor de casnicie. Iar in incheiere este util de reamintit ceea ce Dr. Bill Maier a realizat dupa multi ani de cercetari: rata covârsitoare a divorturilor cu probleme “usoare” în cultura în care traim, arata ca  casnicia are la baza concepte mult prea individualiste, bazate pe sine si fericirea proprie. Casnicia însa e mult mai mult decât împlinirea dorintelor si asteptarilor personale. E pastrarea sacra a ceea ce Dumnezeu a instituit: un juramânt pe viata  care implica jertfire de sine, iertare si dragoste unul pentru celalalt si punerea bunastarii celuilalt înaintea ta.

DE CE DIVORTEAZA ROMANII?

De la teorie ne intoarcem la practica si la noi la Romani. De ce divortam? In octombrie 2010 am dat peste articolul alaturat publicat in Adevarul care dezvaluie motivele puerile care ne duc in fata judecatorului cerind divort. Aici aflati articolul in intregime, http://www.adevarul.ro/actualitate/social/Motivele_pentru_care_divorteaza_romanii_0_360564563.html, iar ma jos o versiune prescurtata.

Motivele pentru care divorteaza românii

Mihai Voinea, Miercuri 27 octombrie 2010

Barbatii sunt de trei ori mai vinovati decât femeile

Conform celor mai recente date centralizate de Institutul National de Statistica (INS), în anul 2009 s-au înregistrat în România 32.341 de divorturi. Cea mai mare rata a divortialitatii a fost în judetul Brasov (2,79 la mie), în timp ce oltenii par a avea cele mai trainice casnicii, judetul Dolj înregistrând o rata de 0,83 la mie pe parcursul anului trecut. Printre cauzele de divort invocate se numara: infidelitatea conjugala (7,5%), alcoolismul (5,8%), violentele fizice (4,6%), acordul partilor (29,5%), cauze combinate (8,2%) si alte situatii (44,4%). Interesant este ca, potrivit statisticilor oferite de INS, numarul divorturilor aparute din vina sotului este de 3 ori mai mare decât al celor din vina sotiei. Daca dragostea dureaza trei ani, în România o casnicie care ajunge la divort dureaza, în medie, 13,3 ani. Vârsta medie a barbatilor implicati în procesele de divort este de 40 de ani, în timp ce în cazul femeilor ajunge la 46,4 ani.

In instanta

Usile salilor de judecata sunt deschise pentru toti cei care sunt curiosi sa vada cum decurge un proces de divort. În rigiditatea si în absurditatea lui, sistemul juridic transforma despartirea unor oameni într-un soi de spectacol tragicomic, în fapt o imagine sumbra a societatii bolnave în care traim. În România nu se poate divorta amiabil decât în anumite conditii (atunci când ambii soti îsi dau acordul, casnicia este mai veche de un an, iar din ea n-au rezultat copii înca minori), asa ca de cele mai multe ori se ajunge la divortul pentru motive temeinice. Întrucât solicitarea divortului din culpa proprie nu este permisa de lege, persoana care înainteaza actiunea de divort trebuie sa precizeze motivele pentru care celalalt se face vinovat si sa aduca dovezi în sustinerea acestora. Sistemul pare construit în asa fel încât sa ucida si ultimele sentimente care ar mai putea exista între un sot si o sotie a caror casnicie a ajuns la rascruce: îi forteaza sa-si vâneze defectele si le lipeste doua etichete cumplite, a caror simpla pronuntare sugereaza ca nu mai exista drum de întoarcere – unul devine reclamant, iar celalalt, pârât.

La Judecatoria Sectorului 1, într-o sala cât sufrageria unui bloc comunist, transpira laolalta barbati si femei de toate vârstele, plus o pleiada de avocati plictisiti care îsi asteapta rândul la bara. Un gardian mustacios le scruteaza dintr-un colt pe viitoarele femei divortate, în timp ce judecatoarea o îndeamna pe o tânara îmbracata modest sa puna mâna pe Biblie si sa repete dupa ea: „Jur sa spun adevarul si sa nu ascund nimic din ceea ce stiu. Asa sa îmi ajute Dumnezeu”.

Într-adevar, tânara despre care grefierul noteaza ca este verisoara reclamantei este hotarâta sa nu ascunda niciun detaliu: „Eu am stat la ei în casa timp de patru luni. A batut-o la fundul gol pâna i-a dat sângele. I-a facut o schema de karate de a doborât-o la pamânt. Dupa aia a dat cu pumnul în tavan si a spart frigiderul cu ciocanul”. Pârâtul, un barbat înalt si foarte bine legat, pare consternat de cele afirmate la adresa sa. Judecatoarea face eforturi sa îsi stapâneasca zâmbetul si, întorcându-se catre grefier, dicteaza pe un ton impersonal: „Declar ca am asistat personal la agresiuni fizice între cei doi. Am vazut cum pârâtul i-a aplicat reclamantei o schema de karate, iar aceasta a cazut la pamânt”.

Dosarul urmator pare mult mai complicat, chiar daca nu a ajuns înca în faza martorilor. Judecatoarea pune întrebari, cei doi raspund si îsi arunca acuzatii. Din aceasta discutie în trei se developeaza toata intimitatea unei casnicii care dureaza, cum-necum, de peste 15 ani. Sotul, inginer, pleca des în calatorii de serviciu. Sotia, profesoara, se titularizase într-o localitate aflata la 200 de kilometri de Bucuresti. Se vedeau mult prea rar pentru ca sentimentele de la început sa reziste, dar destul de des încât sa faca trei copii. Cel mic si cel mare locuiesc acum împreuna cu tatal. Acesta i-a dus pe trasee de munte interzise. Mijlociul sta cu mama si a avut o tentativa de sinucidere. Urmatorul termen – peste trei saptamâni.

Televizorul si frigiderul

Dosarele se succed într-un ritm alert. Înfatisarile dureaza putin si nu par sa rezolve nimic. Unii aduc drept martor un vecin, altii – un coleg de serviciu, altii – o ruda. Se vorbeste despre un barbat alcoolic care nu aduce niciun ban în casa, despre o femeie care nu spala si nu face mâncare si despre un cuplu în care cei doi stau prea mult la serviciu si fiecare si-a gasit pe altcineva. Dupa numai patru ani de casatorie, un cetatean de origine turca si o românca aratoasa s-au hotarât sa continue pe drumuri separate. L-au adus în fata instantei, ca martor, pe un prieten comun, si el tot cu obârsii otomane. Judecatoarea întreaba cu hotarâre, ca si cum omul acela chel si negricios din fata ei ar avea raspunsuri pentru toate întrebarile din lume: „De ce nu se mai înteleg cei doi?”. Turcul îsi scoate mâinile din buzunare si începe sa gesticuleze: „Problem cu banii. E criza asta, certuri mari! Problem cu banii!”.

Varianta cea mai simpla a unui divort pare aceea în care copiii sunt suficienti de mari încât sa nu mai fie afectati direct de despartirea parintilor, iar sotii îsi împart agoniseala fara conflicte. Scena are ceva din linistea si tristetea unui sfârsit de octombrie: un cuplu aflat în pragul vârstei a treia se înfatiseaza timid în fata judecatoarei. Barbatul poarta pantaloni de culoarea oului de rata calcati impecabil, la dunga. Femeia are parul pieptanat într-o parte si o rochie neagra, foarte eleganta cândva. Judecatoarea rasfoieste hârtiile din dosar si începe sa citeasca: „Partile au convenit la împartirea bunurilor dupa cum urmeaza: parterul imobilului din strada Moldovei îi revine reclamantei, iar etajul si mansarda îi revin pârâtului. Televizorul Sony îi revine reclamantei, iar frigiderul marca Beko îi revine pârâtului. Autoturismul Matiz va ramâne în proprietatea reclamantei, iar autoturismul Oltcit îi va reveni pârâtului”.

Din 2011, divortul e mai usor

Începând cu 2011 divorturile în care cei doi soti se înteleg pe cale amiabila vor putea fi rezolvate doar prin notar, fara a mai ajunge la tribunal. Legea „micii reforme” în justitie, promulgata luni [Nota AFR: octombrie 25, 2010] de Traian Basescu, vizeaza si solutionarea proceselor de divort pe cale administrativa. Dupa 1990 a fost un val de divorturi. Existau acele casnicii care nu se puteau desface în comunism si care au fost rupte odata cu intrarea în democratie. Înainte ea spunea ca el e betiv si el zicea ca ea e curva. Îsi spalau rufele în fata instantei, veneau cu câte cinci pagini cu motivari. A venit apoi o perioada de acalmie, iar dupa 2000 a început iarasi. Prosperitatea economica îsi spunea cuvântul. La un moment dat, cu cât mai gros e portfofelul, cu atât e mai putina dorinta de a fi într-o familie. Adica barbatii în vârsta si cu bani si-au dorit femei mai tinere si mai frumoase. Subit, sotiile erau niste babe urâte. Prosperitatea financiara nu duce, de regula, la prosperitate familiala.

Care sunt cele mai frecvente motive pentru care se înainteaza divort?

Acum este moda nepotrivirii de caracter, o sintagma care ascunde, de fapt, multe lucruri. Vine apoi infidelitatea, acuzata, de regula, de femei. O cauza frecventa este evolutia separata a sotilor în casnicie. Unul progreseaza mai repede profesional sau se maturizeaza mai repede. Desi au plecat din acelasi loc, sotii nu mai sunt pe aceeasi lungime de unda. ?i saracia este o cauza des întâlnita. De remarcat, totusi, ca infidelitatea este invocata în aproape toate cazurile. Din cauza crizei, anul trecut a fost un val mare de divorturi. Care mai este si acum si care va continua. Copiii sunt de multe ori victime ale divortului. Multi cred ca parintii se despart din cauza lor pentru ca îi aud cum îsi reproseaza ca n-au avut grija de ei. Majoritatea divorturilor au problema copilului, ce se întâmpla cu el. Copiii îsi iubesc ambii parinti, nu au perceptia faptului ca un parinte este infidel sau ca ei nu se mai potrivesc. Copiii dezvolta, adeseori, un complex, crezând ca ei sunt vinovati de despartirea parintilor.

AFR VA RECOMANDA:

Divortul este o problema nu numai la romani sau in tarile “creatine.” E o problema crescinda si la musulmani, dar sfatul e aceleasi: nu divorta! http://www.albalagh.net/book_review/yamani.shtml

Va recomandam deasemenea “The Impact of Marriage and Divorce on Children” (“Impactul casatoriei si a divortului asupra copiilor”), un studiu publicat in 2004 de prestigioasa fundatie (think tank) americana The Heritage Foundation. Divortul duce la saracie si probleme de toate felurile pentru soti dar mai ales pentru copii. http://www.heritage.org/research/testimony/the-impact-of-marriage-and-divorce-on-children

Ultimul studiu, de 26 de pagini, a fost facut si emis de Family Research Council (Washington DC) http://downloads.frc.org/EF/EF11E70.pdf. El indica ca divortul rezulta in scaderea nivelului financiar al fostilor soti la jumatate. In contrast, familiie unde sotii nu divorteaza au nivelul cel mai ridicat de venituri din SUA. Iar copiii care sunt crescuti in familii unde nu se divorteaza au si ei la rindul lor o probabilitate statistica mult mai redusa, in comparatie cu copiii care cresc in familii divortate, de a divorta ori de a cistiga, ca adulti, un venit sub media venitului national. In final, studiul raspunde unor intrebari fundamentale: Vrei sa fii bogat? Casatoreste-te! Vrei sa fii bogat pina la adinci batrinete? Casatoreste-te. Vrei sa fii sarac? Divorteaza sau nu te casatori.

A MINTIT GUVERNUL MOLDOVEI?

In februarie si martie am scris pe larg despre proiectul legii nediscriminarii propus de Guvernul Filat in Republica Moldova. Atrageam atentia asupra aspectelor imorale a proiectului si mai ales al pericolelor pe care el il are pentru Moldova, societatea moldoveneasca, si mai ales libertatea religioasa, de exprimare si de constiinta. Motivul principal este ca proiectul legislativ include si interzicerea discriminarii pe baza de orientare sexuala. Avem insa motive sa credem si sa afirmam ca Guvernul Filat nu a fost suficient de transparent cu cetatenii Moldovei in argumentele pe care le-a facut pentru promovarea proiectului legislativ. Intre altele, a afirmat ca legea e obligatorie, a fost propusa la cererea Uniunii Europene, si e necesara pentru obtinerea facilitatii de vize pentru cetatenii moldoveni in Uniunea Europeana.

Luna trecuta d-l Valeriu Gheorghe, Director in Ministerul Afacerilor Externe a Republicii Moldova, a transmis o scrisoare d-lui Marian Vitalie, Director Executiv al Aliantei pentru salvarea Familiilor din Moldova in care afirma tocmai reversul: obiectivele proiectului legislativ nu au facut “obiectul negocierilor” intre Moldova si Uniunea Europeana, ci “reprezinta o oferta a Uniunii Europene” adresata Moldovei. Afirma deasemenea ca “Programul national de implementare nu a fost negociat cu Uniunea Europeana. Prin urmare nu au existat nici negociatori.” Dimpotriva, afirma scrisoarea, proiectul legislativ a fost initiat de Guvernul Filat prin consultatii informale cu “Comisia Europeana si a fost obtinuta sustinerea acesteia.”

Pe de alta parte notam cu satisfactie ca Alianta pentru salvarea Familiilor din Moldova isi continua opozitia fata de proiectul Filat. Pe 26 mai a organizat la Chisinau o masa rotunda la care au participat oaspeti ilustri din Marea Britanie, SUA, si parlamentari moldoveni care s-au pronuntat in unison impotriva legii Filat. Detalii si poze aici: http://salvareafamiliilor.com/2011/05/masa-rotunda-%e2%80%9elegea-anti-discriminare-probleme-si-solutii%e2%80%9d/ Felicitam pe colegii din Republica Moldova pentru perseverenta lor si ii incurajam sa-si continue opozitia fata de proiectul Filat, un proiect cu totul daunator valorilor crestine si bunastarii morale a societatii moldovene.

CONFERINTA PRO-FAMILIE LA PALATUL PATRIARHIEI

Alianta Familiilor din Romania a fost invitata si a participat, prin directorul ei executiv Bogdan Mateciuc, marti, 24 mai, la conferinta cu titlul „Sa convietuim intr-o perioada de criza: familia lui Dumnezeu, familia omului, familia popoarelor” organizata de Patriarhia Romana in colaborare cu Comunitatea romano-catolica Sant’ Egidio. Au participat preoti si misionari ai celor doua biserici, precum si reprezentanti ai societatii civile. Printre vorbitori s-au numarat dl Andrea Riccardi, fondator al Comunitatii Sant’ Egidio, Prof. Nicolae Achimescu de la Facultatea de Teologie din Iasi si Prof. Ilie Badescu, Facultatea de Sociologie din cadrul Universitatii Bucuresti. Printre ideile dezvoltate au fost urmatoarele. Mare parte din istoria Occidentului este bazata pe eliberarea de orice legaturi, o eliberare in singuratate. Omul sarac stie ca singuratatea e o forma suplimentara de saracie. Ruperea de catre om a legaturii cu Dumnezeu atrage dupa sine ruperea relatiilor cu semenii, in familie si comunitate. Individualismul si egoismul au patruns si in Biserica, unde din ce in ce mai mult avem de-a face cu individualitati insingurate, iar nu cu o comunitate. Formele alternative de convietuire – concubinajul, relatiile homosexuale… – sunt expresii ale degenerarii familiei naturale.

LEGEA PORNOGRAFIEI IN ROMANIA

Pe parcursul ultimelor luni v-am informat periodic privind evolutia amendamentelor la legea pornografiei initiate si promovate de diverse grupuri pro-valori din Romania. Avem neplacuta obligatie insa sa va informam ca propunerile, care acuma sunt dezbatute in Camera Deputatilor, au suferit modificari neplacute cu consecinte daunatoare valorilor. Spre surprinderea noastra chiar si Comisia Drepturilor Omului a agreat cu unele modificari. Modificarile le aflati aici: http://www.cdep.ro/comisii/drepturile_omului/pdf/2011/av220.pdf Printre altele s-a schimbat titlul legii si s-au eliminat termenii “protectia moralei publice si a pudorii.” Au eliminat un amandament fundamental care ar fi impus siturilor electronice pornografice obligatia de a verifica varsta vizitatorilor siturilor pornografice inainte de a li se permite acces. Ne exprimam in mod cit se poate de categoric dezaprobarea fata de modificarile propuse dar va reamintim ca avem ochii atintiti asupra parlamentarilor care fie ca au facut aceste modificari negindite fie ca au stat indiferenti fata de atentionarea pe care le-am facut-o. La alegerile din 2012 va vom spune cine sunt.

CASA IOSIF – BEIUS

Casa Iosif din Beius (Bihor) este un centru pentru copii abandonati, orfani, sau parasiti de mamele care din fericire nu i-au avortat ci i-au lasat sa traiasca. D-l Petrica Lucaciu, Directorul ei Executiv, ne anunta ca pe 27 mai Casa Iosif a fost vizitata de un oaspete de mare notorietate, fostul ambasador SUA la Bucuresti, David Funderburk. In linkul alaturat aflati poze si detalii. Avem copii frumosi! http://www.photoshow.com/watch/Gr2tv5Nv?p=photoshow_deluxe&v=6.0.0&d=791&l=full_paid&s=downloadcom_ Vizitati si situl Casei Iosif: www.remm-ministry.org

MATERIAL VIDEO

Va preocupa faptul ca Uniunea Europeana submineaza suveranitatea nationala a Romaniei? Pe britanici ii preocupa subminarea suveranitatii nationale a Marii Britanii. Daca si pe unii dintre d-tra va preocupa, va recomandam sa vizionati prezentarea video alaturata facuta de citiva parlamentari britanici pe aceasta tema. Sunt doua prezentari de cite 30 de minute fiecare. http://www.brugesgroup.com/eu/parliament-the-eu-and-national-sovereignty.htm

DECLARATIA DE LA TIMISOARA

Datorita d-tra am ajuns la 6.200 de adeziuni la Declaratia de la Timisoara. Va multumim. Tinta este de 7.500. Deci, mai este loc. Va rugam continuati sa semnati si sa dati mai departe Declaratia la cit mai multi sa o semneze.

Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura d-tra nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)

Declaratia accepta doar o singura semnatura pe adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro.

Interviu cu primarul Timisoarei- Dr. Ing. Gheorghe Ciuhandu

 

Un gospodar cu minte si inima!

 

Interviu realizat de Viorel Baetu


 

Timisoara, orasul parcurilor.

Timisoara, capitala Banatului.

Timisoara, un oras în care au trait si traiesc, români, maghiari, germani, sârbi, bulgari si alte etnii, în buna întelegere.

Timisoara, un oras universitar cu traditie.

Timisoara, orasul unde cota de somaj e sub 3 %.

Timisoara unde nu e totul perfect , dar unde se face ceva si asta se vede.

Timisoara, un oras care candideaza pentru titlul de „Capitala culturala europeana “.

Timisoara un oras civilizat, în conceptie moderna.

Timisoara orasul în care m-am nascut, am crescut, am studiat si am trait 40 de ani.

În aceasta primavara am vizitat, dupa câtiva ani, din nou Timisoara si am avut o surpriza foarte placuta. Urbea mea natala este la înaltime. Parcurile sunt curate si îngrijite, Centrul era plin de flori frumos aranjate, peste tot curat, frumos si îngrijit.

Se vede o mâna de gospodar.

Cu acest gospodar (primarul) am avut placerea sa stau de vorba, în cadrul unui scurt interviu.

Viorel Baetu : Domnule primar, Timisoara este un oras care s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Ce proiecte de viitor aveti?

Gheorghe Ciuhandu: La ora actuala avem o serie deproiecte pe care le pregatim pentru finantarea europeana, în valoare de 70 de milioane de Euro, proiectele cu finantare din bugetul local în valoare de 30 de milioane de Euro si în paralel proiecte cu finantare privata de extindere a unor capacitati de productie, cum ar fi de exemplu Simens, Continental, ELBA si altele, ceea ce face sa mentinem dinamismul activitatii economice, cota de somaj în Timisoara fiind sub 3 %.

Viorel Baetu: Care sunt problemele majore cu care va confruntati în urbanistica Timisoarei?

Gheorghe Ciuhandu: Planul urbanistic general din 2002 conceput pe o perioada de 10 ani sta la baza proiectelor pe care l-eam realizat sau sunt în curs de realizare.

Din pacate regulamentele privind constructiile imobiliare nu sunt întodeauna respectate. Ma refer la un anumit gen de cladiri care contravin spiritului locului si care de multe ori s-au facut fara autorizare, eu am fost în nefericita postura de a darâma câteva din aceste case, asa zise case tiganesti, care apartineau unor cetateni de origine roma, dar acestea nu au fost darâmate din motive de etnie ci numai din motive de disciplina urbanistica.

În afara de aceasta avem probleme cu tot felul de constructii în zone deja construite, cladiri înalte, care îi deranjeaza pe cei din jur, sau monumente care au un regim special dar sunt facute de unii cetateni fara a se fi informat în prealabil.

Viorel Baetu: Desi s-au facut multe îmbunatatiri si lucrari de modernizare, traficul în Timisoara este pe cale sa colapseze. Cum vreti sa rezolvati aceasta problema?

Gheorghe Ciuhandu: Problema traficului, este o problema dificila, la aproape 400 de mii de locuitori, avem la ora actuala 150 de mii de masini si numarul masinilor este în continua crestere. Am reusit sa descongestionam putin traficul prin centura exterioara de pe Calea Aradului spre Lugoj, dar spre Resita, Belgrad nu e centura si ne lipsesc fondurile. Cei de la Bucuresti nu ne-au mai alocat în ultimi 5 ani nici un ban pentru dezvoltarea retelelor de trafic urban si nu numai pentru asta. Deci va trebui realizata probabil doar prin eforturi proprii, ceea ce fiind dat volumul mare de lucrari pe care le implica, nu se poate realiza decât în timp.

În paralel avem un program ambitios pentru modernizarea retelei de trafic urban care speram sa-l realizam pas cu pas si astfel sa facem mai usoara viata timisorenilor.

Problema parcarii, care de asemenea este deficitara, am rezolvat-o partial prin cele trei parckingur noi si prin faptul ca exista obligativitatea ca toate constructiile noi sa aiba parcari subterane. Dar mai e mult de lucru.

Viorel Baetu: În Ungaria si Austria se plateste taxa de autostrada, în România este introdusa Rovigneta peste tot indiferent pe ce drum circuli. Constructia si întretinerea

drumurilor regionale este finantata din impozitul contribuabililor, iar autostrada în România este deocamdata ca si inexistenta. Deci de ce se taxeaza ceva ce nu exista?

Gheorghe Ciuhandu: Rovinieta a fost introdusa de cei de sus. Nu stiu nici eu pentru ce, nu stiu cine a introdus-o si nu stiu unde se duc banii.

Toti avem Rovinieta, pentru ca de abia asteapta sa te prinda fara ea, iar amenzile sunt mari. Deci circulam cu Rovinieta.

Asta este si mi-e indiferent daca ma citati sau nu.

Viorel Baetu: Catastrofa de la Fukusima a schimbat fata lumii, facând multe guverne sa-si reconsidere pozitia fata de energiile alternative. Cum a influentat aceasta noua optica, municipiul Timisoara?

Gheorghe Ciuhandu: Energia nucleara, trebuie sa fie înlocuita treptat de energii alternative si ecologice.

Noi aici nu avem mari probleme din acest punct de vedere.

Avem un parc tehnologic în care se pun bazele promovarii energiilor alternative care în viitor vor avea o tot mai mare pondere în productia energetica.

La ora actuala cea mai mare parte din energia electrica este livrat de Centrala hidroelectrica si CET Sud Timi?oara care produce de asemenea apa calda menajera ?i agent termic folosind combustibil fosil.

Viorel Baetu: Multi timisoreni traiesc astazi în afara granitelor României. Ce legaturi aveti cu acest segment al diasporei din Germania si Austria?

Gheorghe Ciuhandu: Suntem înfratiti cu orasele Karlsruhe si Gera unde traiesc si activeaza multi concetateni de-ai nostri. Colaboram pe tarâm cultural cu asociatiile din Diaspora Germana precum si cu oameni de cultura si arta stabiliti în aceste tari. Chiar anul acesta la 28 mai vom avea un spectacol cu muzica, film si lansare de carte într-un spectacol dedicat lui Ioan Holander, un timisorean care a fost sarbatorit anul trecut la Viena ca cel mai longeviv si de succes director al Operei din Viena, unul din cetatenii de onoare al urbei.

De asemenea pe tarâm economic am reusit sa convingem multe firme germane sa aleaga Timisoara ca loc de productie, ceea ce a contribuit într-o mare masura la dezvoltarea orasului.

Viorel Baetu: În ultimii ani, afluenta tinerilor cu studii universitare din România care cauta un loc de munca în tarile dezvoltate din Europa de Vest a crescut simtitor. Majoritatea acestora raspund la întrebarea referitoare la întoarcerea în România, negativ. Cum explicati acest fenomen?

Gheorghe Ciuhandu: În situatia actuala, în care multi tineri cu studii nu au loc de munca, salariile sunt mici, iar motivatia economica este aproape inexistenta, fenomenul mi se pare explicabil.

Noi în Timisoara am avut peste 1 miliard de Euro, investitii straine directe, fiind pe locul doi în tara dupa Bucuresti, astfel s-au creat locuri de munca, rezultatele privind demografia Timisoarei fiind pozitive.

Viorel Baetu: Câteva cuvinte pentru timisorenii aflati acum în lumea larga.

Gheorghe Ciuhandu: Le transmit cele mai bune gânduri. De asemenea le doresc sanatate, deplina realizare pe plan profesional si uman.

Tot binele din lume si sa ne vedem la Timisoara!

Timisoara – Aprilie 2011

Sfânta zi de Duminica

de Corina-Lucia Costea

 

E duminica dimineata. Am decongelat de cu seara un pui. Stau în fata lui si ma gândesc cum sa-l împart. Nu ca n-as fi facut de mii de ori treaba asta…dar niciodata nu am uitat vacantele în care vedeam scena asta la Seica Mare, lânga Sibiu, la una dintre matusile mele (sora cu tata). Dina avea de hranit 8 guri…6 copii, ea si sotul ei…la care ne mai adaugam si eu si sora mea (în unele vacante), dar si o fetita din casa de vizavi, care nu voia sa manânce singura. Un pui la 11 guri, nu e simplu, dar nu se ridica unul de la masa nemultumit ori flamând. Erau vacante când eram 12, ca venea si baiatul de la Oradea.

“Baiatul de la Oradea” era sufletul ei.

Când nu împlinise 15 ani, pe Dina o trimisera parintii, din Oltenia, la Bucuresti, la o sora mai mare, sa urmeze scoala de infirmiere. Sora cea mare era asistenta la spitalul ORL si cu atâta se oferise si ea sa-si ajute familia: scolarizând-o pe cea mica. Tentatiile orasului au fost mari! Nu stiu cum, dar la un moment dat, tatal meu, care era pe vremea aceea înca student, la Craiova, a primit o scrisoare, de la asistenta, ca Dina era însarcinata si nu vrea sa spuna cu cine. Cum sa-si anunte parintii, care-si pusesera atâta nadejde în copiii lor?

Tata lua primul tren spre Bucuresti si, dupa o noapte de conversatii, mai dure si mai înlacrimate, afla de la Dina ca cel care profitase de naivitatea ei fusese un tânar de la scoala de ofiteri…caruia nu-i stia nici numele.

La prima ora, când se da raportul la unitatea militara, comandantul o puse pe Dina, care mergea tremurând cu tata de mâna, sa-l identifice pe cel care o lasase însarcinata. Toti erau în pozitie de drepti. Dina se opri în dreptul lui. Era fiul unui învatator din Oradea, un copil crescut cu mare drag si cu respect pentru oameni, dar care, în anturajul bucurestean uitase tot ce parintii l-au învatat. Pâna spre seara, sosi si domnul învatator.

Eu nu stiu toate amanuntele, pentru ca era un subiect tabu în familia noastra, dar mereu exista binevoitori, care mai spun câte ceva. Treaba e ca acel copil a fost înfiat de bunicii lui, de d-nul învatator, si crescut la Oradea.

În vremea acestor evenimente, la Scoala de ofiteri, era, ca soldat în termen si Costica, de loc, de lânga Sibiu. Fusese de serviciu, la poarta, când se facu „identificarea”. Interesându-se „de caz” mai departe, afla ca i se facusera analize, dupa nastere, copilului si se dovedise clar, ca acel copil era al tânarului indicat de fata. Oradeanul pierdu, dupa acest “incident”, cariera militara, dar nici nu voise sa se casatoreasca cu Dina.

În ziua eliberarii, Costica, soldatul sibian, rupse din registrul de la poarta, pagina pe care notase actele de identificare ale Dinei si ale tatalui meu, din ziua când venisera la unitate. Desi era cu un cap mai mic (în înaltime) si cât 1/3 din greutatea fetei, se înfatisa la poarta asistentei, cautând-o pe lehuza. Dina era singura acasa. Iesise în curte si, necunoscându-l, vorbisera prin gard. Ce i-o fi spus, ce nu i-o fi spus, Dina îsi facu rapid bagajul si pleca cu Costica…”undeva, lânga Sibiu” (asa-i lasase scris, pe bilet, asistentei).

Draga cumnate…îi scrisese Costica prima scrisoare, tatalui meu…am ajuns cu bine acasa, la Seica Mare. Mama a primit-o bine pe Dina. Si Dina pare multumita. Nu suntem bogati, dar îl avem pe Dumnezeu. El ne va ocroti si ne va face sa razbim prin toate ale lumii…”

Si acum îmi amintesc, atât de viu, casa lor: o casa cu dragoste.

Costica era pictor naiv. Poarta casei era pictata cu o scena de vânatoate. Holul surprindea dansul ielelor, în voaluri sau goale, pe malul unui râu. Prima încapere, sufragerie si bucatarie si dormitor al parintilor si camera de zi…pastra mereu un aer proaspat, cald, ca o îmbratisare. Urmatoarea camera, spre stânga, era “ de baieti”, iar ultima “de fete”. În curtea casei era atelierul unchiului meu si camera în care pastra plantele medicinale. Cel mai mult îmi placea sa umblu încaltata cu sabotii lui de lemn, pictati (cum au olandezii, pentru care avea sute de comenzi).

Tot satul ramasese mut când iesisera, în prima duminica, la biserica: Costica, cu Dina si cu mama lui. Dina era o frumusete. Înalta, voinica, cu un par negru, lucios, ce-i trecea de fund, adunat într-o coada groasa, pielea alb-sidefie, buzele mereu rosii si umede, ochii mari, verzi.

Si-au urmat copiii: una, doua, trei, patru fete…apoi un baiat si înca o fata. Dupa sase-ba chiar sapte nasteri, medicul, pe raspunderea lui, îi lega trompele.

Dupa a patra fetita, deja se simteau greutatile materiale. Tatal meu, nu ne avea înca pe noi si îi trimitea lunar, cumnatului sau, “un mic ajutor” (fara sa stie nevasta si socrii); ba chiar îi propusese mamei sa o înfieze pe cea mai mica. Dar Dina s-a opus. Si-a taiat coada si si-a vândut parul, doar sa nu o dea.

Înainte de Sarbatorile de iarna, când era însarcinata cu baiatul, a primit prima scrisoare de la întâiul ei nascut, de la Oradea. A lesinat, de emotie, cu scrisoarea-n mâna, pe zapada, lânga poarta.

Draga mama, scrisese N. printre altele, bunicul mi-a spus ca mai am surori, ca ai alti copii. Pe mine m-ai uitat? Stii ce înaltime am? Ce note iau la scoala? Tata spune ca sunt frumos, ca tine…

Plânse Dina o noapte întreaga. Când s-au ivit zorile, Costica îi spuse mamei sale: “Sa nu o trezesti! Ma duc la Oradea, dupa copil!

Si a venit Costica, la d-nul învatator. I-a povestit si i-a aratat poze cu Dina, cu fetele, cu casa lor si l-a implorat sa lase baiatul sa-si vada mama. Acum aflase si unchiul meu ca, la împlinirea vârstei de 10 ani, bunicul a hotarât sa-i spuna lui N. adevarul despre parintii lui. Tatal sau natural, nu era, asa cum stia el, bunicul lui. N. a voit sa-i scrie mamei sale si bunicul nu s-a opus. Aflase de la tatal meu adresa Dinei, caci tatal meu îl vizita, de câte ori avea ocazia: Si el e nepotul meu!

În Ajun, când Dina împodobea bradul, cu fetele, în casa intrara musafirii de la Oradea”!

N-am avut Craciun mai frumos în viata mea! povesteste si acum N….la aproape 60 de ani ai lui. Era stiut: când mergeam eu la Seica, eram rasfatatul mamei!

În vacante ne gaseam de multe ori cu el, acolo, sau venea el la noi, cu 1-2-3 dintre fratii lui de la Sibiu.

Nu voi uita niciodata sentimentul pe care l-am avut în casa lor: ca poti sa ai, material vorbind, tot ce vrei, daca lipseste dragostea care uneste…tot degeaba.

Ma uit cu tristete la puiul din fata mea…în câte parti sa-l tai?

Îl iau de-o aripa si-l pun întreg în tava.

 

Timisoara,05.06.2011

 

CRONICA – TITIANA NICA TENE

de Doina DRAGAN

Titina NICA TENE: Viata ca o punte, Editura Dacia XXI Cluj-Napoca 2011

 

Emotiile si sentimentele în viata oamenilor au un rol foarte mare. Trairea sentimentelor de cei care scriu o carte. Fie de proza, fie de versuri, înfrumuseteaza viata omului. Omul este o fiinta complexa cu ratiune si vointa, cu dorinte si împliniri.

 

Cartea Titianei Nica Tene cu povestiri sincere si dezarmante, are doua capitole: „Pietre de aducere-aminte” si, „Bucuria întoarcerii în timp”, si fiecare se disting prin timpul lor de poveste. Aceste povestiri sunt chiar realitati traite de autoare în copilarie în primul capitol si, la maturitate în capitolul al doilea. Ilustratia copertei este întocmita de catre sciitorul George Roca din Australia si reprezinta dupa opinia mea, un urcus spre puntea fericirii, lasând în urma timpul care se scurge foarte repede.

[pullquote]

Dar prozatoarea Titiana Nica Tene îsi aminteste cu lux de amanunte aproape toate etapele din copilaria ei, de la nastere-povestita ulterior de catre tatal ei-, prima zi de scoala, Craciunul, tata si colectivizarea agriculturii, parul cu pere pitulate, gâstele… pâna la îngerii din vis. Fiecare în parte are un of, o durere, dar si o bucurie copilareasca.

[/pullquote]

Dar prozatoarea Titiana Nica Tene îsi aminteste cu lux de amanunte aproape toate etapele din copilaria ei, de la nastere-povestita ulterior de catre tatal ei-, prima zi de scoala, Craciunul, tata si colectivizarea agriculturii, parul cu pere pitulate, gâstele… pâna la îngerii din vis. Fiecare în parte are un of, o durere, dar si o bucurie copilareasca. Asa cum a trait Titiana la sat, asa sunt multe scriitoare care-si amntesc cu dor, dar si cu placere acele clipe de neuitat. Cititorul însa remarca mai mult decât povestioarele, el simte viata de acolo, conditiile de trai, situtia politica, saracia de atunci si de acuma, dar si frumusetile naturii si mediul ecologic.

 

Titiana Nica Tene a conceput aceasta proza ca o arta. Prima etapa nasterea, apoi pasii ce i-a parcurs de-a lungul copilariei. Eu cred ca si-a stabilit un obiectiv anume. Ne-a descris în mod organizat si ne-a furnizat informatii adevarate traite chiar de ea. A redat în detalii activitatile copilariei sale, discutiile cu cei din jur,fratii, colegii de joaca apoi colegii de scoala. A stabilit pe baza sentimentelor relatii de conditionare. Am gasit în aceste povestioare note si cerinte necesare fiecarei situatii .Oricarui titlu de poveste i se poate asocia altul-unul sau mai multe documente,- locul în care se definesc si se ilustreaza sentimentele.

[pullquote]

Eu cred cu tarie ca cea mai mare bogatie e bogatia spirituala.” (Titina Nica Tene)

[/pullquote]

În partea a doua – „Bucuria întoarcerii în timp” – Titiana Nica Tene ne povesteste intâmplari traite împreuna cu copii si nepotii Domniei Sale si, îsi arata dragostea nemarginita fata de acestia, în special în povestioara care are acelas titlu precum capitolul.

 

Semnificative sunt toate, dar „Puntea” ne da o lectie de viata. Prin raspunsul autoarei, fiului Dânsei, – cum face ca sa fie mereu vesela,- prin cuvinte simple, dar adevarate, cuvinte crestinesti ne exemplifica motivatiile fericirii la pagina 76. Si mai spune autoarea la pagina 40; „Eu cred cu tarie ca cea mai mare bogatie e bogatia spirituala”.

La finalul cartii se gaseste poezia „Întoarcere” care completeaza ambele capitole si este semnificativa autoarei, poezia cuprinde toate etapele vietii Titianei încununate în aceste deosebite versuri.

 

Doina DRAGAN,

Timisoara

20 mai 2011.

 

 

Pastele, Pastele Domnului!

Vor fi primele Paste fara tatal meu. Asta doare. Daca de multe ori în copilaria mea omul acesta era absent de la mai toate evenimentele…ca “lucra în agricultura si, vezi tu, aici programul e zi-lumina”, de Paste era mereu prezent. De când era asezat Isus în mormânt, asista la toate deniile, dar mai ales la Înviere. Era pe vremea comunistilor, dar nu s-a sfiit vreodata sa ne duca de mâna si sa ne închine la icoane sau la mormântul Domnului. Tinea întotdeauna sa fim miruite si sa primim paste. Avea, ca în copilaria lui, de când veneam de acasa, oua rosii în buzunar, ca sa ciocnim dupa ce era gata slujba. Niciodata n-am mâncat un ou mai gustos ca acela care înconjurase cu noi biserica, de trei ori.
Mama, când traia, ne astepta acasa. Îi dadeam si ei paste si mâncam, atunci, noaptea, din toate bunatatile pregatite: drob de miel, friptura cu salata verde, prajitura, must (când am fost copii) sau un pahar de vin (când am fost mai mari). Cu adevarat Pastele a fost mereu cea mai frumoasa sarbatoare a familiei mele. Niciodata de Paste nu s-au certat! Era armistitiu general.
Când eram mai mica, desi eram fata, voiam si eu sa bat toaca, dar n-apucam de baietii mai mari. Placerea asta “mi-o rezolva” taica-meu, întotdeauna. “ E, acuma, fiti si voi întelegatori 2-3 minute. Are un ritm bun, o sa vedeti!” zicea tata si-mi facea cu ochiul. Era cel mai frumos dar…libertatea de a-mi împlini un vis, oricât de neînsemnat ar fi parut el pentru altii.
Parintii mei n-au fost bogati, un inginer si o contabila, în pensie de boala, cu doi copii de scoala, fara alt ajutor, fara bunici acasa…dar nici nu pot zice ca ne-au refuzat marile dorinte. Am învatat, în timp, ca “nu se poate”…si asta era.
Vacantele mele începeau cu “o zi la lucru”. Pentru ca mereu dupa vacanta urma o compunere de genul “ Cum mi-am petrecut vacanta” si noi nu plecam nici la bunici, ca n-aveam, nici în tabere, ca nu ne permiteam decât vara, în vacanta de iarna si de primavara, tata ma lua o zi la el la SMA (Statiunea pentru Mecanizarea Agriculturii). Mama ma pregatea „ca de excursie”: cu echipament sportiv (sa pot alerga în voie, sa ma pot catara), cu gentuta cu sandviciuri, pentru gustare (desi abia asteptam sa mâncam, cu toti oamenii, la cantina). De fiecare data tata ma dadea în grija cuiva, ca sa-si poata face treaba…ba la fetele de la birouri (acolo nu-mi placea, ca ma puneau sa scriu sau sa colorez, ca la scoala… unele-mi dadeau chiar teme…de mate sau vreo compunere…libera sau cu cuvinte date), ba la atelierele de reparatii (acolo ma distram copios…ca era un nene care-l imita pe tata si mai zicea câteodata, ca sa-i sperie pe cei lenesi: „mai, tu vrei sa-ti lasi copiii flamânzi luna asta, nenorocitule? Iar stai? Când termini cositoarea?” …si ala se facea ca lucreaza, batând la întâmplare cu clestele în tabla. „Nu asa suna metalul cositoarei, smecheru lu peste! Pe cine fraieresti tu, mai?”. Toti râdeau. Avea tata un auz “tehnic”, ca stia, dupa zgomotele unei masinarii, sa spuna “diagnosticul”, cu toate cotele pieselor defecte, ca nici magazionierul nu le gasea asa de repede pe rafturi. Uneori îl suna pe tata sa-l întrebe unde e nu stiu care piesa, la el în magazie. Mereu ziceam ca si-a ratat menirea de spion. Avea o memorie vizuala fantastica. Sora mea îl mosteneste. Cu o singura alunecare a privirii pe o suprafata, si dupa 6 luni a putut spune exact ce cifre au fost notate pe o margine de calendar din biroul nu stiu cui.
O mare pasiune o avea tatal meu pentru ceea ce s-ar numi „studiul comparativ al religiilor”. Nu facea acest lucru stiintific, ci empiric, din discutiile cu oameni de diverse confesiuni, pentru satisfacerea propriei curiozitati si nevoi de dumnezeire. Lecturile lui erau canalizate clar pe doua directii: tot ce tinea de profesia lui si tot ce tinea de mântuirea sufletului. “Respect literatura, am citit si eu multe nerozii la viata mea…pierdere de timp si ratacire de la calea mântuirii”, zicea tata, fara a fi o clipa habotnic. „De ce sa-ti prigonesti sufletul în fantasme si suferinte ori visari, care nu-s ale tale, când te poti bucura în Adevar, în Hristos?”
“Daca universul tau s-a îngustat într-atâta, nu înghesui fetele într-o albie strâmta! Lasa-le sa zboare, sa viseze, sa fie libere!” sarea mama, reamintindu-ne mereu bancul despre ingineri…care au ochi inteligenti, dar nu se pot exprima.
Divergentele lor îmi sfâsie si acum inima. Mama s-a stins strângând pumnii, pâna i-au intrat unghiile de jumatate în podul palmei. Tata a murit zâmbind. Ce o fi fost oare în mintea lor? Dar în sufletul lor?
Isuse drag, azi, când esti cu ei în mormânt, mângâie-le neputintele si dorurile, ca un parinte si ca un fiu. Iarta-i pentru tot ce-au gresit ca niste oameni în aceasta lume plina de primejdii! Cred în învierea Ta si astept ceasul în care ne vom bucura din nou, toti, împreuna cu Tine!
Fa-ma, Doamne, vrednica de jertfa Ta!

Corina-Lucia Costea
Timisoara, 23.04.2011

INTERVIU CU MAESTRA DE BALET ANA VALKAY

Ana Valkay – o viata închinata baletului. L-a slujit pe scena timp de peste douazeci de ani, facând parte din trupa de balet a Operei Române din Timisoara si cam tot atât din culise, de acolo de unde începe el, unde se selecteaza si se slefuiesc cu truda nestiuta viitoarele sperante ale acestei arte. Devenita o pretuita profesoara de balet, are meritul de a-l fi coborât de pe scena pâna în casele si vietile noastre, ocupându-se de generatii si generatii de copii în cadrul studiolului de dans pe care l-a înfiintat si îl conduce.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Stimata doamna Ana Valkay, va aflati la ceas aniversar. Anul acesta, studioul de dans pe care îl conduceti si va poarta numele, împlineste douazeci de ani de activitate. Cum a aparut ideea înfiintarii lui si cui i se adreseaza?

Ana VALKAY: În urma cu douazeci de ani încheiam o etapa importanta din viata. Cortina se lasa încet, încet peste ceea ce pot sa spun ca a fost viata mea de artist. Eram la vârsta când orice balerin este nevoit sa paraseasca scena, sa se transforme din actor în spectator. Este un moment greu. Risti sa devii un spectator nu numai al artei ci si al vietii. Înfiintarea unui studio de dans îmi oferea posibilitatea sa ramân un slujitor activ al artei dansului, sa împartasesc si altora frumusetea ei, sa-i învat si pe altii ceea ce stiam eu mai bine sa fac.

M-am adresat copiilor cu vârsta cuprinsa între 4 si 14 ani, întrucât nu era o noutate pentru mine. În vremuri nu demult apuse, când arta începuse sa fie folosita pe scara larga drept mijloc de „faurire a omului nou, multilateral dezvoltat”, în cadrul Operei din Timisoara luase fiinta un cerc de balet, unde trebuia sa prestam ore de munca voluntara. Acolo am descoperit bucuriile muncii cu copiii.

Pe lânga toate astea, am avut sansa sa cunosc, ca nimeni altcineva, perioada de glorie a baletului timisorean. Era firesc sa nu ramân indiferenta la viitorul lui care porneste în mod cert de la descoperirea copiilor talentati, de la motivarea si canalizarea acestora. Astfel ca acum, studioul de dans înfiintat în urma cu douazeci de ani este si o pepiniera pentru sectia de coregrafie a Colegiului National „Ion Vidu” din Timisoara.

Cornelia TURLEA-CHIFU: În memoria scrisa si nescrisa a Timisoarei este mentionata existenta, prin anii ’40, în coltul Pietei Unirii, a Scolii de Dans de Societate „Carol Valkay”. Se poate face o legatura între aceasta si Studioul de Dans „Ana Valkay”?

Ana VALKAY: Pe strada Alecsandri, colt cu Gheorghe Lazar, se afla „Scoala de Dans si Bune Maniere”, condusa de maestrul de balet Carol Valkay. La acea vreme Timisoara mai respira înca aerul Micii Viene, mai traia înca sub fascinatia valsului vienez. Scoala avea o sala frumoasa de dans cu parchet vienez si oglinzi venetiene unde cei dornici învatau nu numai pasii de dans ci si manierele impuse de codul de comportament în societatea timpului. Prima legatura de care am putea vorbi ar fi pasiunea pentru arta dansului, pasiune din care s-au nascut cele doua, sa le spunem, ateliere. Ele au însa si un numitor comun, o legatura cât se poate de vie, de palpabila: pe Francisc Valkay, sotul meu si fiul lui Carol Valkay, care a facut primii pasi de dans acolo, în sala cu oglinzi venetiene, iar acum, dupa o jumatate de veac, se ocupa de talentele Studioului de Dans „Ana Valkay”.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Ce a însemnat pentru împlinirea dumneavoastra artistica si profesionala sa fiti Ana Valkay?

Ana VALKAY: Daca este adevarat ca fiecare din noi avem o stea calauzitoare sub auspiciile careia ne nastem, ne continuam drumul si apunem, atunci a mea este fara îndoiala steaua baletului. M-am nascut si am crescut sub lumina ei calda si învaluitoare, mama mea, Maria Klein, fiind si ea balerina. M-a ispitit sa-i descopar tainele, sa-i cunosc si sa-i stapânesc frumusetea si am ajuns balerina. La un moment dat, ca în povestile cu final fericit, drept recompensa pentru staruinta si fidelitate, o stea reala a baletului a intrat în viata mea si am devenit Ana Valkay. Am avut alaturi un artist complex de la care am învatat ca arta e bucuria sufletului si victoria spiritului. Am aflat de câta munca si sudoare e nevoie ca sa ajungi si sa ramâi o stea. Cât de important este sa fii multumit de ceea ce faci si sa vezi ca munca ta aduce bucurie si multumire si celorlalti. Am învatat sa ma bucur de lumina pe care o raspândesc stelele în jurul lor si sa fac tot ce-mi sta în putinta ca acea lumina sa nu se stinga.

Cornelia TURLEA-CHIFU: În prezent, în cadrul studioului, lucrati cu sase grupe de copii diferentiate ca vârsta si nivel de performanta. Cum au fost începuturile? Cum v-ati facut cunoscuta activitatea si cum a fost ea întâmpinata de timisoreni? V-a ajutat faptul ca purtati acest nume binecunoscut pe firmamentul baletului românesc?

Ana VALKAY: Începuturile? Ca orice începuturi… Firave si timide. Am debutat cu o grupa formata din cincisprezece copii. Am reusit sa conving însa prin seriozitate si munca sustinuta. Nu cred în publicitate. Lucrurile bune si bine facute îsi fac reclama singure. Sigur si numele pe care îl port a fost o garantie a calitatii. Undeva, pe un blog, o mamica marturisea: am înscris-o pe fetita mea la cursurile doamnei Ana Valkay, sotia lui Francisc Valkay. Face cu ele (balet n.a) „ca la carte”.

Se pare ca am reusit sa cuceresc cu „pasiunea” mea pentru dans un numar însemnat de copii, bunici, mamici. Astfel, activitatea mea a fost cunoscuta si recunoscuta de catre cei care doreau sa le ofere copiilor o ora în care sa cunoasca câte ceva din tainele si magia dansului si a muzicii.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Ati fost interpret si sunteti creator pe tarâmul artei. Ati fost si sunteti dascal. Cum împacati sensibilitatea artistului cu exigenta pedagogului?

Ana VALKAY: Nu va vine sa credeti cât de bine se împaca sensibilitatea cu exigenta. Ce s-ar face un balerin fara grija, strictete, pretentie fata de executie, sau pedagogul fara sensibilitate, afectivitate? Un profesor de balet, dupa cum îi spune si numele, este atât artist cât si pedagog. Sensibilitatea artistului îl ajuta sa dezvolte starea de empatie cu elevii sai, iar exigenta pedagogului îl ajuta sa recepteze valoarea actului artistic si sa o transmita nealterata copiilor.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Faceti o triere a elevilor dumneavoastra si daca da, dupa ce criterii?

Ana VALKAY: Studioul de Dans „Ana Valkay” are usile deschise pentru orice iubitor al artei dansului.Trierea se face de la sine. De obicei, dupa primele ore de contact cu armonia muzicii clasice, cu miscarea ritmata si expresiva, copiii care vin, la început, pentru ca „asa vrea mama”, se lasa cuceriti si devin elevi fideli ai orelor de balet. Mai ramâne de vazut daca fac fata efortului de a fi atenti si a munci sustinut timp de o ora si daca au, totusi, o minima dotare nativa în ce priveste auzul muzical si simtul ritmic.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Care considerati ca este vârsta potrivita pentru începerea unui curs de balet?

Ana VALKAY: Exista o perioada premergatoare, de pregatire, cuprinsa între patru si noua ani când copiii pot sa-si însuseasca cu usurinta pasi, pozitii si miscari specifice si se familiarizeaza cu diferite tehnici ale acestei arte. Despre balet, în adevaratul sens al cuvântului, se poate vorbi însa abia de la noua ani. Daca îl faci „de placere”, nu prea conteaza vârsta la care îl începi. Dar pentru performanta sunt foarte importante toate etapele si este foarte important interesul pe care-l manifesta copilul fata de un astfel de curs.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Vorbiti-ne putin despre forta magica a baletului care îi determina pe parinti sa treaca împreuna cu copiii lor pragul unui studio de dans, dar mai ales îi motiveaza pe micutii balerini sa vina iar si iar, de-a lungul anilor de studiu, în sala cu oglinzi.

Ana VALKAY: Baletul este o arta cu o mare putere de expresie care-ti da sentimentul de perfectiune prin armonia dintre muzica si miscare, prin puterea de a-ti controla si dirija corpul si spiritul si a le face sa vorbeasca fara cuvinte despre tristete si bucurie, despre durere si fericire, despre iubire si ura, despre viata si moarte. Aceasta este magia lui. Daca mai luam în considerare faptul ca el înseamna gratie si eleganta, sanatate si dezvoltare armonioasa, stimulare a imaginatiei, a memoriei, a puterii de creatie, întelegem de ce parintii apeleaza la balet ca la un partener în educatia copiilor.

Cât despre acestia, copiii sunt fascinati de subiectul narativ al baletului, de personaje si costume care îi transpun într-o lume de basm. Câte fetite nu vin sa „baleteze” ca sa fie printese?! Si mai este ceva, în cazul elevilor mei: spectacolele care au loc pe scena Operei Române din Timisoara si care le da sentimentul ca sunt artisti adevarati îi motiveaza „sa vina iar si iar, de-a lungul anilor în sala cu oglinzi”, ca sa va citez…

Cornelia TURLEA-CHIFU: Daca tot ati adus în discutie acest subiect, sa spunem ca în fiecare an pregatiti cu elevii Studioului de Dans „Ana Valkay” doua spectacole deja traditionale pe scena Operei din Timisoara: „Feeria fulgilor de nea”, în preajma Craciunului si „Gala micilor balerini”, în iunie, la încheierea anului de studiu. Cronicile le caracterizeaza ca fiind o explozie de culoare, gratie, candoare. Cine le semneaza coregrafia, regia, cine va asigura costumatia?

Ana VALKAY: Tot ce înseamna coregrafie, scenografie, regie are girul sotului meu, Francisc Valkay. Nu ma pot lipsi de experienta, priceperea si puterea lui creatoare. El este mentorul nostru, asistentul nostru, cel ce ne cizeleaza repetitiile finale, iar în ziua spectacolului este alaturi de noi ca prezentator, transmitând publicului emotiile noastre, iar noua, bucuria si sustinerea celor din sala.

Trebuie sa spun ca impresia artistica este creata în mare parte si de costumatie. Realizarea ei cere imaginatie, migala, materiale specifice, accesorii speciale si… bani. Fiecare grupa de vârsta executa în timpul spectacolului doua, trei si chiar mai multe numere, ceea ce înseamna cam tot atâtea schimbari de costume. Spun toate astea ca sa subliniez implicarea parintilor ce suporta costurile si sa le multumesc pe aceasta cale pentru efortul lor.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Ziua spectacolului este o sarbatoare pentru familiile copiilor. Parinti, bunici, strabunici, frati, prieteni, înarmati cu aparate foto se transforma în spectatori entuziasti, le sustin cu aplauze îndelungate pe dansatoarele emotionate, le astepta cu flori la iesirea din scena. Este imposibil sa nu observi munca asidua, plina de daruire, ce se ascunde în spatele progresului micilor balerine, vizibil de la un spectacol la altul, cât si bucuria si încântarea adultilor apartinatori. Dumneavoastra însa, nu va dati în laturi sa afirmati, dupa lasarea cortinei, ca a fost cel mai slab spectacol. Cum se traduce aceasta nemultumire? Ce înseamna aceste spectacole pentru dumneavoastra?

Ana VALKAY: Întotdeauna un spectacol se vede diferit din sala si din culise. Parintii, destinsi ca orice spectator, se lasa încântati de candoarea artistilor. Micile lor greseli si neputinte sunt atenuate de emotia artistica pe care ei o transmit si de stradania si seriozitatea cu care executa numerele din program. În culise însa, primeaza grija pentru reusita spectacolului în general, si pentru fiecare interpret în parte. Mereu ti se pare ca ceva nu a iesit cum ai vrut, ca ceva se putea face mai bine…Cred ca este fireasca aceasta nemultumire. Si e buna. Pentru ca genereaza progres.

Pentru mine, fiecare spectacol este un „eveniment” de bucurie si tristete totodata! Bucuria de a vedea copiii si parintii fericiti si multumiti, tristete pentru încheierea unei etape din viata. În acelasi timp ma gândesc la urmatorul spectacol pe care mi-l doresc mai bun, mai „miraculos”. Implicarea tot mai mare în activitatea studioului a celui ce se cheama Francisc Valkay face ca „productiile” sa fie din ce în ce mai reusite si mai „pretioase”! Sper ca acest lucru sa fie resimtit de copii si de parinti.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Sunteti o profesionista. Ati facut parte din corpul de balet al Operei din Timisoara. Sunteti cadru didactic la Colegiul „Ion Vidu”din Timisoara, catedra de coregrafie. Ce urmariti la cursantii dumneavoastra pe perioada unui ciclu de pregatire? Va opriti la stadiul de initiere, sau vizati performanta?

Ana VALKAY: Initierea este absolut obligatorie. Ea este specifica, dupa cum am mai spus, vârstei cuprinse între patru si noua ani. Exista însa si copii care se desprind de majoritate. Cu acestia nu ramâi la initiere. Îi stimulezi, îi lucrezi, încredintându-le numere solistice. Totul depinde de posibilitatile copiilor, de talentul si daruirea lor. Îmi place sa le cer cât mai mult, sa-i fac sa-si doreasca o executie cât mai aproape de perfectiune, pentru ca de aici porneste performanta. Si, da! Performanta se afla în vizorul oricarui profesor. Fara ea, munca lui nu este completa.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Cred ca e momentul sa ne spuneti ce alte satisfactii profesionale mai aveti în afara de bucuria de a vedea cum niste „ratuste” galagioase care se împiedica una de alta se transforma la bara în „lebede” gratioase, tacute si atente. Ce rezultate de exceptie ati obtinut ca profesor de balet?

Ana VALKAY: Rezultatele mele de exceptie sunt elevii care au obtinut rezultate de exceptie datorita îndrumarii mele. Vorbesc cu drag de Andrei Morariu, format la Studioul de Dans „Ana Valkay” si plecat în anul 2004 cu o bursa de studii în Germania, la Scoala de balet „John Cranko” din Stuttgart. Acum este solist la Teatrul de Balet din Dortmund. Andreea Jura mi-a fost o eleva exceptionala, care timp de trei ani (2006, 2007, 2008) a obtinut Premiul I la Olimpiada Nationala de Coregrafie. În anul 2007 a fost în America cu o bursa de studiu de o luna, iar acum este solista la Teatrul de Balet din Cluj.

As vrea sa mai nominalizez doua eleve pe care le am în prezent la Colegiul National de Arta „Ion Vidu”, olimpice si ele si care s-au format tot la studioul de dans. Este vorba de Alexandra Funieru, cu premiul al II-lea în anul 2009, respectiv 2010 si de Codruta Balan cu Premiul al III-lea în anul 2010. Le doresc si lor o împlinire profesionala si multe bucurii pe scena baletului. Nu pot sa nu o amintesc pe Marcela Marcu, eleva în al saselea an de studiu, cu un mare potential interpretativ, dar si creator, prezenta în cadrul spectacolelor studioului cu productii proprii de o reala valoare artistica.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Exista în Timisoara autoritati, institutii, personalitati de cultura sau politice care sa va sustina în acest demers cultural-educational de formare de minti frumoase în corpuri frumoase?

Ana VALKAY: Ne sustin în primul rând institutiile culturale. Avem o buna colaborare cu Opera Româna din Timisoara sub conducerea maestrului Corneliu Murgu, prin faptul ca de doua ori pe an sala si scena sunt ale noastre si ne putem desfasura cu succes spectacolele. De asemenea beneficiem de concursul croitoriei Operei în confectionarea costumelor necesare spectacolelor. Ne bucuram de sustinere din partea maestrului Ciprian Cipu, directorul Centrului de Cultura si Arta al Judetului Timis, care ne asigura sala în care îsi desfasoara activitatea Studioul de Dans „Ana Valkay”.

Si mass-media locala ne aloca spatii în emisiunile si publicatiile ei si ne promoveaza vorbind despre activitatea noastra, despre spectacolele si rezultatele noastre. Am fost prezenti în emisiunile doamnei Roxana Florea, redactor la T.V.R.-Timisoara, în paginile ziarului „Agenda” si în numeroase publicatii on-line. Oamenii politici au probleme mult mai importante pe agenda lor decât demersul de care vorbiti. Eu, totusi, am avut norocul ca unul dintre ei, Emil Cristescu, sa se aplece si asupra actului cultural si astfel am beneficiat de o binevenita sponsorizare.

Cei mai importanti si fideli sustinatori ne sunt însa parintii. Ei ne sponsorizeaza cu timpul lor, cu rabdarea si întelegerea lor, cu încredere si entuziasm. Unii, carora situatia materiala le permite, se implica si sustin si financiar activitatea studioului de dans. Tuturor nu pot decât sa le multumesc, sa-i asigur de toata stradania noastra, sa le spun ca fara ei nici noi nu am exista.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Aveti perspective si proiecte noi în ceea ce priveste Studioul de Dans „Ana Valkay”?

Ana VALKAY: Ne propunem sa venim în întâmpinarea interesului cursantilor nostri pentru dansul modern, incluzându-l în repertoriu alaturi de dansul clasic, sub directa si exclusiva îndrumare a maestrului Francisk Valkay.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Va doresc multa putere de munca, mult succes dumneavoastra si elevilor dumneavoastra, si va multumesc pentru timpul acordat.
————————————–

A consemnat,
Cornelia TURLEA-CHIFU
Timisoara
23 martie 2011

"Bucuria si implinirea sufleteasca in urma muncii depuse nu se pot cumpara cu niciun fel de salar." Interviu cu Ioan Ciobota, redactor la Radio Vocea Evangheliei Timisoara

ioanciobotaPasionat de jurnalism, Ioan Ciobota se descopera ca un om ce traieste zilnic bucuria sufleteasca a lucrului bine facut. Debutul sau in mass media s-a produs la revista “Lydia”, insa adevarata implinire profesionala a venit pentru el abia in 1996. De atunci, Ioan Ciobota slujeste cu daruire si punctualitate, in radio. Toata munca de aici il incanta si considera ca frumusetea unui program o face invitatul insusi. Ioan Ciobota este in prezent, redactor la Radio Vocea Evangheliei Timisoara, unde realizeaza emisiuni, documentare, stiri, corespondente, interviuri, etc. Activitatea in eter se completeaza in cazul lui, cu editarea de carti care contin dialogurile pe diverse teme pe care le-a construit si difuzat tot la acest post de radio.

Ioan Ciobota a absolvit Facultatea de Calculatoare si Automatica din Timisoara si are o specializare la BBC School of Journalism. In anul 1998, primeste Premiul National “Civic Media Awards”, iar in 2005, Premiul Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) pentru jurnalism in Romania. Ioan Ciobota s-a nascut in Ardeal, in orasul Alba Iulia, la 23 decembrie 1968. Este casatorit si are doi fii, Isac-Daniel (8 ani) si Luca-Petuel (5 ani).

– Cate ore munciti pe zi? Cum arata programul dvs. intr-o zi obisnuita de lucru, cu alte cuvinte cat de mult seamana o zi cu cealalta?
– Opt ore pe zi, dar nu in flux continuu. De obicei, patru ore dimineata si patru ore seara. Nicio zi nu seamana cu cealalta. Mereu se ivesc noi interviuri de facut, oameni noi pe care trebuie sa-i cunosc, locuri noi in care sa merg pe teren.
Cred ca am intervievat peste o mie de persoane in ultimii 13 ani.

– Au fost si proiecte la care a trebuit sa renuntati? De ce?
– Nu au fost proiecte la care sa renunt undeva pe parcurs, sa le abandonez. Imi place sa duc orice lucru la bun sfarsit.
Un proiect incheiat recent si de care imi pare rau ca s-a incheiat a fost editarea de carti care contin interviuri de la Radio Vocea Evangheliei.

Tilturile acestor carti sunt:”Vieti transformate”, volumele 1, 2 si 3;”Depresia – durerea sufletului. Unde se poate gasi eliberare si pace?”; “Ce nume i-ai da copilului tau nenascut?” (despre avort); “Ce s-a intamplat de fapt, de Pasti?”; “Homeopatie, acupunctura, bioenergie si alte forme de medicina alternativa. O perspectiva crestina.”; “Alcoolismul – exista totusi speranta!”; “Singuratatea – o viata pustie?”

O mare parte dintre aceste carti au fost distribuite gratis pentru evanghelizare in Oltenia, Moldova, etc. Acum, ar fi nevoie de 10.000 $ pentru a reedita toate aceste titluri, pe care misionarii ni le cer, dar pe care nu le mai avem din lipsa fondurilor.

– Ce ati dorit sa le comunicati cititorilor prin aceste carti? Ce impact au avut asupra acestora, ce reactii ati primit?
– Am dorit sa transmit speranta, speranta, speranta, dragoste si bucurie. Bucuria intalnirii cu Cristos, inca de pe acest pamant, in mijlocul problemelor si suferintelor si bucuria intalnirii cu Dumnezeu in Cerul pregatit pentru noi.

– Vi s-a intamplat sa va confruntati cu problema monotoniei in emisiunile cu care iesiti pe post?
– Nu, niciodata. Frumusetea unei emisiuni o face invitatul. Daca invitatul este plicticos, prefer sa inchei emisiunea mai repede si sa difuzez muzica, decat sa plictisesc ascultatorii.

– In ce masura reusiti sa mentineti idealul crestin de educare a publicului in spiritul valorilor biblice, dar sa le si oferiti ascultatorilor ceea ce isi doresc?
– Eu stiu foarte foarte clar ce cred, de ce cred ceea ce cred, dar mai ales in CINE cred.
Daca trambita da un sunet neclar, oamenii nu stiu incotro sa alerge, insa, daca trambita da un SUNET FOARTE CLAR, oamenii stiu exact directia in care trebuie sa mearga.

Eu imi doresc sa fiu o trambita a lui Dumnezeu, cu un SUNET FOARTE  FOARTE  CLAR.

Radio Vocea Evangheliei este o fereastra catre Dumnezeu. Daca noi prezentam Evanghelia clar si fara compromisuri fata de lumea din jur, oamenii apreciaza aceasta pozitie, pentru ca orice om simte dincolo de cuvinte puterea Duhului Sfant al lui Dumnezeu.

– Cat de important este pentru dvs. acest loc de munca in raport cu aspectul financiar?
– Financiar este catastrofal, dar nu se compara cu bucuria sufleteasca. Bucuria si implinirea sufleteasca in urma muncii depuse nu se pot cumpara cu niciun fel de salar.
Salariul meu aici este cam cu 70-75% mai putin fata de cat as putea castiga “in lume”, deci eu castig doar pe un sfert fata de fostii mei colegi de faculate, dar nu-mi pare rau deloc.
Niciodata nu ne-a lipsit in familie painea de pe masa.

Iar cel mai important lucru pentru mine este ca lucrez pentru IMPARATIE si sunt sigur ca Dumnezeu “contabilizeaza” asa zisele “pierderi financiare” ale mele datorita muncii in “via LUI”. si stiu ca Dumnezeu este credincios si drept, iar rasplata pentru mine, copiii si sotia mea este mare in Cer.

– Cum este sa lucrezi in echipa si sa imparti succesul?
– In termenii “lumii”, gandind egoist, este “nasol”, dar noi, fiind slujitori umili ai Imparatului nostru, nu avem astfel de probleme. Ne bucuram impreuna de succes si plangem impreuna pentru nerealizari.
Nu avem merite speciale niciunul. Meritul este al Domnului.

– Ce realizari deosebite ati avut ca echipa in ultimul an?
– Au fost oameni care s-au botezat ascultand emisiunile de la Radio Vocea Evangheliei. Acestea sunt cele mai valoroase realizari – sufletele oamenilor.

– Tot la realizari, insa personale se incadreaza si cele doua importante premii pe care le-ati primit in 1998 si in 2005. Va rugam sa ni le prezentati.
– In 1998 am avut harul din partea Domnului sa primesc Premiul National “Civic Media Awards”, oferit de Revista Bucharest Business Week si Fundatia Tinerilor Jurnalisti. Eu am concurat cu un documentar pe probleme sociale. A fost singurul premiu laic acordat unui post de radio crestin. Am primit premiul pentru sectiunea Radio, iar la TV acest premiu a fost castigat de Televiziunea Romana, si la Presa scrisa de “Curierul National”.

Premiile au fost in valoare de 100$ si au fost decernate de Ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti pe scena Salii Palatului din Bucuresti, in timpul unui concert. Cu ocazia respectiva ni s-au acordat si noua, castigatorilor, cate 2-3 minute sa spunem cateva cuvinte. Eu am folosit acele minute ca sa citesc 1 Corinteni 13 – capitolul despre dragoste – in fata tuturor celor prezenti, iar Sala Palatului era atunci arhiplina. Am fost foarte incantat.

In 2005 am avut din nou harul din partea Domnului sa castig un alt Premiu National, si anume Premiul Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) pentru jurnalism in Romania. La acest concurs am participat cu un documentar despre avort, intitulat “CE  NUME I-AI DA COPILULUI TAU NENASCUT?”. Juriul a fost alcatuit din Lucia Hossu-Longin, Florian Pittis si Ioana Avadani.

Am primit premiul tot pentru sectiunea Radio, iar la TV acest premiu a fost castigat din nou de Televiziunea Romana, si la Presa scrisa de “Evenimentul zilei”.

Premiul a constat intr-un reportofon digital si un laptop. A fost acordat tot la Sala Palatului, cu ocazia aniversarii a 50 de ani de cand Romania este membra ONU (UN), tot in timpul unui concert cu sala arhiplina, doar ca eu nu am putut merge atunci la Bucuresti, deoarece copilul cel mic s-a imbolnavit grav chiar in seara dinainte. A mers un coleg din Bucuresti sa ridice premiul in locul meu.

Asadar, in 1998 si in 2005 Domnul mi-a daruit titlul de cel mai bun jurnalist radio din Romania, intre toate posturile de radio – crestine si laice deopotriva.

Spun asta cu toata smerenia, dar si cu toata bucuria, bineinteles. Nici nu-mi puteam dori o rasplata mai mare din partea Imparatului meu. stiam ca El rasplateste cu varf si indesat, dar nu cum ne asteptam noi, ci “dumnezeieste”, cum noi nici macar nu ne putem gandi.

Un al treilea premiu, dar care nu a fost de fapt, un premiu ca si celelalte doua dinainte, dar pe care eu il consider cel mai important, este faptul ca in anul 2003, de Pasti, BBC radio din Londra – sectia romana – a transmis un documentar radio realizat tot de mine, intitulat “CE S-A INTAMPLAT DE FAPT, DE PASTI?”.
Este un documentar de 15 minute, care contine Evanghelia pura, dar spusa pe limba celor “de afara”, deci nu cu un limbaj de lemn pe care sa-l inteleaga doar “ai nostri”.

A fost singurul documentar preluat in toata istoria de BBC sectia romana de la un alt post de radio si difuzat integral.

– Care a fost cel mai mare proiect la care ati lucrat pana acum?
– Documentarele pe care le-am facut de-a lungul timpului.

– Dar pentru viitor, ce proiecte aveti?
– Lucrez acum la doua documentare: unul despre DEPENDENTA DE INTERNET si inca unul despre PORNOGRAFIE. Sunt probleme grave, care afecteaza deopotriva si biserica si lumea.

– Ce recomandare ati dori sa ii faceti unui tanar care aspira sa lucreze in radio?
– Sa iubeasca oamenii din toata inima.

– Ce pasiuni aveti, cum va petreceti weekend-ul sau vacanta?
– Pasiunea mea este sa raspandesc Evanghelia. In weekend-uri de multe ori pregatesc materiale cu emisiuni radio, pe care le trimitem ulterior misionarilor din Oltenia si Moldova.Vacantele le petrec cu familia, cu sotia si copiii.

– Ce alte posturi de radio va place sa ascultati, in afara de Radio Vocea Evangheliei?
– Uneori, nici Radio Vocea Evangheliei nu-mi place sa ascult si atunci dau telefon colegilor care sunt de serviciu in ziua respectiva…
Glumesc, dar asa e la noi, in echipa de la Timisoara – veghem unii asupra altora in ceea ce priveste emisiunile. Ne sustinem, ne criticam si ne incurajam reciproc, unii pe altii.

Alte posturi de radio nu-mi place sa ascult. De fapt, pe orice canal media laic – radio, TV, ziare, online, etc., poti auzi doar cum se cearta presedintele cu parlamentul, primarul cu nu-stiu-cine sau barfe murdare, de doi bani. Nu ma intereseaza asa ceva si simt ca nu primesc nimic pentru sufletul meu.

De asta si cred ca este MARE, MARE NEVOIE de media crestina – oamenii sunt insetati dupa un mesaj pentru suflet, si doar media crestina poate oferi acest mesaj. Media laica pare ca o cutie goala de tinichea, asta atunci cand nu ofera continut pornografic. Daca mai transmite si pornografie…, atunci zic si eu ca Pavel, apostolul… totul este gunoi

– Care este visul dvs.?
– Un post de radio crestin national, ca de exemplu de talia Europa FM – daca as avea bani, as cumpara Europa FM si as transmite continut crestin.
Un post de televiziune crestin – de talia PRO TV – daca as avea bani, as cumpara PRO TV si as transmite continut crestin, de calitate BUNA.
Un ziar crestin national sau o revista de talia ziarului “Adevarul”.
si online, bineinteles. Pe online sunt cateva site-uri absolut incantatoare, din punct de vedere crestin, vorbind.

– Dar cel mai mare vis?
– Toti romanii sa se intoarca la Cristos, sa se pocaiasca. Nu in sensul ca sa se inchida bisericile ortodoxe si catolice, ci in sensul ca si ortodocsii si catolicii si baptistii si penticostalii si crestinii dupa Evanghelie, etc., toti sa se pocaiasca cu adevarat, sa arunce tot ce este de aruncat si sa-si traiasca crestinismul conform Bibliei.

Sa nu creada cineva ca doar ortodocsii si catolicii au idoli la care se inchina. Nici vorba. Va dau un exemplu: am vizitat de curand o familie de buni pocaiti dintr-un sat din jud.Bacau. Ne-am intalnit prima data in viata si am stat la ei 20 minute. Am fost socat ca sora respectiva nu-si putea desprinde ochii din televizor, chiar si cand vorbea cu noi. Era TOTAL DEPENDENTA de televizor – idolul din casa ei – la care se inchina fara sa stie si fara sa recunoasca.

De fapt, nimeni care se inchina la idoli nici nu stie, nici nu recunoaste.
Altii se inchina la bani, la masini, la case luxoase, etc., etc.

Ma doare pentru astfel de oameni.

– Ce gand de final ati dori sa le adresati cititorilor acestui interviu?
– Sa ne punem pe genunchi si nu ne ridicam de acolo pana cand nu simtim ca Dumnezeu ne vorbeste. Sa citim Biblia constant, din scoarta in scoarta, nu ca pe o reclama pe care o primesti pe strada.
Si chipul lui Dumnezeu va straluci pe fata noastra.

Iov 19:25-27
Dar stiu ca Rascumparatorul meu este viu,
si ca se va ridica la urma pe pamant.

Chiar daca mi se va nimici pielea,
si chiar daca nu voi mai avea carne,
voi vedea totusi pe Dumnezeu.

Il voi vedea si-mi va fi binevoitor;
ochii mei Il vor vedea,
si nu ai altuia.

Sufletul meu tanjeste de dorul acesta inauntrul meu.