CEL CARE ŞI-A ASUMAT SINGURĂTATEA PISCULUI ARHEIC:

„TETRADELE”[1], de PETRU SOLONARU

Cartea lui PETRU SOLONARU, Tetradele[2], este un bastion singuratic (doar foarte departe, în zare, se mai văd unul sau două turnuri…), în Poezia (sau „poesia”, cum doreşte autorul a scrie) românească de azi – dar şi a lumii artistice contemporane, în general. Poezia sa este una profund iniţiatică, alchimică, de exorcizare gnostică a Morţii (prin asumare!) – Moartea ca unealtă fundamentală a Marelui Iluzionist, din universul vizibil, aflat sub blestemul-iluzie al BINARULUI Continue reading “Adrian Botez: RECENZIE a cărții „TETRADELE”, de PETRU SOLONARU” →