PETRE BIRAU

Venit în continuarea trilogiei ,,Insula viscolului”, romanul autobiografic ,,Geamanul din oglinda” (Editura Nico, Târgu- Mures, 2012), al prolificului scriitor si promotor cultural Al Florin Tene, complecteaza pledoaria omului de cultura temeinic implicat în cunoasterea si prezentarea timpului sau, în slujirea prin cuvânt a aproapelui, cu toata daruirea, întregul talent si totala sa experienta de viata. Dealtfel cartea are un motto edificator:,,Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine însuti” (Iacov 2. 8.)

Fiecare dintre cele trei romane ce alcatuiesc trilogia ,,Insula viscolului” (,,Chipul din oglinda”, ,,Insula viscolului” si ,,Orbul din Muzeul Satului”), reprezinta anumite etape în formarea spirituala si în creatia lui Al Florin Tene, de la valorificarea unor însemnari facute pe un santier, la decriptarea tainelor disimulate în consumarea anumitor momente de rascruce ale istoriei, de la transpunerea unor fragmente onirice, pâna la cele mai profunde investigatii psihologice în imanentul personajelor, sau de la lirismul unor evocari, la analiza pertinenta a evenimentelor sociale în care autorul a fost implicat direct.

Ca o încununare a acestora, romanul ,,Geamanul din oglinda” reprezinta cântecul triumfului, al scriitorului învingator prin Cuvânt, care s-a luptat pas cu pas ca sa impuna o viziune, un crez. Aceasta lupta este evidenta pe tot parcursul edificarii operei sale, de la poezie, la eseu sau cronica, dar mai ales este pregnanta în impresionantele sale romane autobiografice. Uneori, asa cum reiese din scrieri, îl întâlnim cazut, trist, ori singur, dar niciodata învins. În romanul ,,Geamanul din oglinda” îl regasim triumfator. Aici Al Florin Tene nu mai ezita, nu mai cauta, nu mai întreaba, aici este întrebat, aici ofera raspunsuri, se releva ca un întelept care, prin harul lui Dumnezeu, a biruit toate obstacolele, are o opera vasta, a întemeiat o Liga a scriitorilor cu sute de membrii, pe care o conduce, editeaza mai multe reviste, are câteva cenacluri literare fondate, detine nenumarate premii, se bucura de recunoastere în tara si strainatate, este membru al unei Academii (ce si-ar putea dori mai mult un scriitor?). De pe aceasta pozitie, a celui care a învins prin Cuvânt, ne vorbeste scriitorul Al Florin Tene în romanul ,,Geamanul din oglinda” si ca o marturie ca în toata aceasta lupta a simtit sprijinul lui Dumnezeu, care nu l-a parasit niciodata, fiecare capitol al cartii începe cu o porunca Biblica în loc de motto, fiecareia din cele zece zile, care determina actiunea cartii, corespunzându-i una din cele zece porunci ale Decalogului lui Moise.

În roman întâlnim mai multe personaje cheie, a caror evolutie determina naratiunea ce se desfasoara precum un fir ariadnic într-un labirint: în primul rând Dumnezeu, ca un Vegheator prin prezenta Cuvântului Sau din Sfintele Scripturi, dar mai ales ca Stapân al destinului uman, prin imperativul Legii date pentru mântuirea omenirii, avem apoi autorul a carui spiritualitate o regasim proiectata în tipologia mai multor personaje (trasatura caracteristica pentru proza lui Al Florin Tene). Între acestea Naratorul (autorul), care însumeaza caracteristicile psihologice a trei personaje: Florin, scriitor si critic literar, Constantin Ene, ziarist, profesor de jurnalistica, Dreptaciul, adeptul unei orientari de dreapta, pornit (alaturi de adversarul sau Stângaciul) în cautarea si sustinerea unui ideal împlinit pe un tarâm al fericirii, apoi sotia scriitorului, Titina Nica Tene, prezenta în ipostaza de sotie iubitoare si bunica grijulie (Tina) dar si scriitoare, Aura, care cu subtilitate influenteaza benefic spiritul creator al sotului, în acelasi timp edificând propria creatie. Mai întâlnim câteva personaje secundare (studenta, primarul, colegii, etc.), ce dau culoare scrierii si pun în evidenta subiectul romanului, care nu este altul decât viata prezentata asa cum a fost ea creata si mai ales cum trebuie ea traita.

Dincolo de toate acestea, personajul principal, care în celelalte romane a putut fi doar intuit, subsumat unei intrigi factuale, si care apare aici în toata plenitudinea sa, izvorând din optimismul învingatorului, este Filozofia.

Folosind-o ca personaj principal în acest roman, Al Florin Tene face din filozofie un tel, un scop al vietii. Ca sa poti birui toate greutatile, sa impui un punct de vedere propriu si autentic si mai ales sa depasesti acel sentiment al frustrarii, dat de numeroasele deceptii si sa ajungi la o maturitate spirituala cu sufletul încarcat de fericirea unei conceptii pozitiviste, optimiste, reconfortante, nu este putin lucru:

,,Exista mari biruitori ai istoriei literaturii” (pag. 102), Al Florin Tene este unul dintre ei.

Filozofia dobândita de autor în vasta sa cariera scriitoriceasca si în bogata experienta de viata, relevata în romanul ,,Geamanul din oglinda”, este una semnificata de coloana, de iesirea din labirint (asa cum este si capodopera lui Brâncusi de la Târgu Jiu), de ascendent, tendinta a înaltarii verticale spre infinire si are ca finalitate o restauratie, o reasezare pe temelia creatiei, de pe care omul a luat-o într-o directie gresita (urmare a dictonului lui Nietzsche:,,Dumnezeu a murit”), esuând în postmodernitatea care a reclamat epuizarea resurselor creatoare ale umanitatii si s-a rezumat la sfera recontextualizarii culturii sub influenta unei societati a consumului.

Filozofia lui Al Florin Tene reîntemeiaza o paradigma, prin care îl reda pe Dumnezeu omului si pe om lui Dumnezeu, aceasta în spiritul celor spuse de Marlaux:,, Secolul XXI va fi unul religios sau nu va fi deloc”, cuvinte ce nu au putut fi contrazise pâna astazi. Filozofia ca învatatura sanatoasa, ca îndreptar spre Divinitate, este de fapt singura temelie pe care poate fi reasezata cultura în secolul XXI, pentru a putea merge mai departe si Al Florin Tene a intuit foarte bine acest lucru. Vremea idealismului a trecut, vremea oniricului s-a încheiat, vremea meditatiei s-a dus odata cu intrarea în secolul vitezei, vremea romantismului a fost depasita si ea, vremea psihologiei a fost consumata si iata ca a sosit o vreme a filozofiei, a unei filozofii aplicate, implicata în atingerea dezideratului uman, întoarcerea la Dumnezeu si acceptarea Lui ca Tata si Mântuitor, cu toate tainele Sale, trecând peste veleitatile arogantei umane pretinsa a fi atotcunoscatoare:,,…ce este omul? De unde vine? Care este scopul vietii? Ce înseamna fericirea?(…) Cred ca raspunsul îl vom afla, numai atunci când Dumnezeu va dori acest lucru. Restul sunt speculatii ale spiritului uman.” (pag. 89)

Al Florin Tene proclama cu tarie în romanul ,,Geamanul din oglinda” aceasta cale unica de salvare a spiritualitatii umane, cu tot ce tine de ea, în acest secol XXI, printr-o filozofie subordonata întelepciunii lui Dumnezeu, singura modalitate prin care omul se poate reapropia de Dumnezeu si de destinul pentru care a fost menit.

Ca o reflexie în oglinda a ceea ce trebuie sa faca omul pentru a dobândi aceasta filozofie a învingatorului, avem cele zece porunci sub spectrul respectarii carora se desfasoara cele zece capitole corespondente, toate fiind cuprinse în una singura: ,,Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine însuti” cu care începe cartea.

Mijloacele de expresie folosite de autor sunt multiple si diverse: naratiunea, interviul, dialogul, descrierea, dramatizarea, intriga, poezia, etc., toate constituindu-se la un moment dat într-un labirint complex, în care cititorul pare pierdut, cu spiritualitatea scriitorului si a celor din jur disipata si reflectata de o multitudine de oglinzi sufletesti, cu juxtapunerea unor biografii aparent paralele si totusi convergente, cu reliefarea unor fapte si valori, cu evocarea unor evenimente majore, uneori dramatice, în toate acestea filozofia, esenta de întelepciune a autorului vine si face lumina, lamurind o cale, orientând cugetul cititorului catre Dumnezeu, singurul detinator al raspunsurilor absolute si de la care vine inspiratia, cunoasterea si puterea de munca:,,…eruditia nu înlocuieste talentul. A te baza numai pe eruditie comporta în mod sigur riscul de a creea ceva insipid, sterp si anost. Numai talentul împletit cu inspiratia, eruditia si experienta concura la crearea unor opere viabile.” (pag.88)

Cu toata aceasta filozofie dobândita în ani grei de munca si lupta cu nenumaratele piedici de tot felul si cu toate aceste adevaruri revelate, scriitorul Al Florin Tene nu devine un infatuat, nu îsi face o aura de neprihanit, asa cum se întâmpla în multe dintre autobiografiile unor scriitori care tin sa-si înalte din cuvinte monumente de merite si virtuti, el ramâne la modestia omului constient si de slabiciunile sale, le recunoaste si le asuma, nu se ascunde în fata cititorului, ci vine cu tot sufletul deschis:,,Iar noi, ca redactori la reviste literare, pentru a promova ideologia partidului conducator, eram obligati sa scriem în spiritul realismului socialist si sa mai dam cu subsemnatul pe la Secu… despre unul, despre alta… Altfel nu ne tineau redactori.(…) Nu de buna voie (…) Am fost obligat. Îmi fugise fratele în Germania Federala si daca nu dadeam cu subsemnatul, ma dadeau afara din serviciu. (…) În astfel de conditii, eram trimis la munca de jos… în mina…”(pag. 93)

Probabil datorita acestei sinceritati, dupa ce am terminat de citit romanul ,,Geamanul din oglinda” si îl aveam proaspat în memorie, am avut sentimentul ca vreau sa-l recitesc si am facut-o dar acel sentiment nu s-a stins. De fapt aceasta este una dintre caracteristicile scrierilor valoroase, sunt scrise cu sufletul si asta se simte în timpul lecturii.

Cartea ,,Geamanul din oglinda”, este un daghereotip, o imagine în care viata se reflecta inversata, precum în oglinda, pornind de la un precept Divin, defalcat apoi în cele zece fractiuni ale sale, pentru a fi asimilat de spiritualitatea umana si transformat prin sublimare într-o filozofie de viata, într-o metafora a reîntoarcerii la Dumnezeu, la Izvorul vietii, determinata în finalul romanului ca o concluzie, sau ca un feed-back, rezultat al întâlnirii vietii cu Viata:,,Viata omului, gândea la volan Constantin, este precum cursul Oltului, care poate capata un numar nelimitat de forme, dar izvorul lui este întotdeauna unul singur: ceva ce seamana cu lacrima.” (pag. 184)

Al Florin Tene face înca odata dovada, prin acest roman, ca este un scriitor al esentelor psihologice tainice, al sublimelor rezonante spirituale, al filozofiei transcedentale, la care pot sa se înalte doar cei ce reusesc sa strabata labirintul vietii, fara sa le fie ucis sufletul.

Prof. Petru Birau, ianuarie 2012