„Apostolii Domnului Iisus” – Când alegerea divină sfidează orice logică umană

ApostoliiMoto:Nu erau aleşi pentru ceea ce erau, ci pentru ceea ce aveau să devină.

.
.
Sunt multe lucrurile care te impresionează,  atunci când ai ocazia să călătoreşti prin Ţara Sfântă: locuri pitoreşti, încărcate de  atmosfera unei istorii pline de semnificaţie, clima specifică Palestinei, bisericile ridicate în amintirea diferitelor evenimente relatate în Evanghelii. Dar cu siguranţă că pentru un
creştin care ajunge pe acele meleaguri, cel mai important lucru îl reprezintă conştientizarea faptului că tot ce s-a scris  despre Domnul Isus Hristos reprezintă o realitate palpabilă.
.
Din acest punct de vedere, putem spune că mărturiile trecutului biblic se constituie asemenea unei Evanghelii inscripţionate în vestigiile care ne-au mai rămas din acea epocă, în geografia pământului ce a fost martorul vieţii Mântuitorului şi în mulţimea de oameni care într-o formă sau alta, conservă spiritul celor care au locuit  dintotdeauna, acolo. Nimeni nu va putea spune vreodată, după ce a călătorit în  Ţara Sfântă, că nu a fost atins de imaginea Celui numit Isus din Nazaret.
.
Oameni obişnuiţi, cu o chemare neobişnuită
.
O astfel de experienţă a trăit şi Petru Lascău, pastorul bisericii Agape din
statul Arizona, care ne oferă ocazia de a medita mai profund asupra puterii

PELERIN ÎN TARA SFÂNTA

PELERIN LA MORMÂNTUL SFÂNT – PROFESORUL ANDONE MIHAI

 

 Mihai Stirbu

 

Gânduri si impresii de calatorie, exprimate de profesorul Mihai Andone din Roman, dupa pelerinajul în Tara Sfânta

Sunt oameni care într-adevar n-au trait degeaba, fiindca lasa în urma nu doar niste copii realizati. Printre ei este si d-l. profesor Andone Mihai din Roman. Profesor, scriitor, fost consilier municipal, presedinte al unei formatiuni care viza reorganizarea teritoriala a României, în care sa se regaseasca fostul judet Roman, domnul Andone este un om modest, mândru de originile sale – dovada, în ultima perioada îsi semneaza cartile Mihai Andone Delahomiceni, tocmai pentru ca n-a uitat de unde a plecat. Copilaria i-a fost umbrita de lipsa tatalui, cazut la datorie aproape de Calarasii Basarabiei, dar i-a fost luminata de credinta, datorita mamei. Poate pretuirea fara margini pentru parinti, poate norocul, poate credinta, l-au ajutat în acest an prin doua împliniri: un ,,pelerinaj’’, si regasirea tatalui. De fapt nu sunt doar doua, sunt mai multe, pe care le va dezvalui mai jos.

,,O scurta introducere: în acest an 2011, Dumnezeu mi-a harazit câteva lucruri foarte frumoase pentru mine, dar dincolo de ele, doua lucruri frumoase si doua exceptional de frumoase. Cele doua frumoase pot sa le marchez prin faptul ca-n acest an am reusit sa public doua carti, prima ,,Omule, trezeste-te, înainte de a fi prea târziu” si a doua, a carei lansare va fi curând, ,,Predicile Sfântului Ioan Gura de Aur în haine ri(t)mate”. Ambele au o tenta religioasa, iar ultima este a treisprezecea mea carte.

În categoria lucrurilor exceptionale plasez calatoria în Basarabia, la Calarasi, localitate în apropierea careia se afla Cimitirul Eroilor Români, în care-si doarme somnul de veci tatal meu, mort în al doilea razboi mondial, la 8 iulie 1941. Momentul m-a încarcat din punct de vedere patriotic cu puternice impresii, care se vor constitui în subiectul unei carti, cumulate desigur, cu multe alte referiri laBasarabia. Sper ca-n câteva luni de zile, cartea sa vada lumina tiparului.

De departe, cel mai important eveniment al acestui an, a fost pentru mine calatoria, pelerinajul în Tara Sfânta, pentru ca-mi doream sa ajung în locurile prin care a calcat Mântuitorul Iisus Hristos, astfel reusind sa-mi depasesc si teama de calatoria cu avionul; înainte asa-mi ziceam, de-o fi sa mor, macar sa mor pe pamânt

Vreau sa dau culoare evenimentelor petrecute la pelerinajul în Tara Sfânta. Mi-am depasit teama, m-am simtit bine si la dus si la întors. Eu, nefiind preot, n-o sa vorbesc despre dogma religioasa, voi atinge niste chestiuni de suprafata si niste impresii din aceasta calatorie. Recunosc, sunt profund credincios, si cred ca daca prin absurd n-as fi, (desi eu nu cred în absurd), dupa ce am vazut acele locuri, dupa ce am vazut smerenia preotilor din Ierusalim si a atâtor zeci de mii de oameni, ce as avea de pierdut daca totusi as crede în aceasta forta Dumnezeiasca? Nu este decît de câstigat; te învata Evanghelia sau cartile religioase sa faci rau? Nu, când spunem iubeste-l pe Dumnezeu, iubeste-ti aproapele, nu-i vorba doar de rude, este vorba de toti cei cu care vii în contact. Când îi iubesti pe cei din jur, inima îti este parca mai calda, pe când atunci când privesti cu ura, îti faci dusmani. Si este bine uneori sa ne rugam si pentru dusmanii nostri, care nu înteleg ce înseamna credinta. Credinta este singura sansa a existentei, de asta traim pe pamânt, pentru a ne pregati trecerea pe lumea cealalata, care este vesnica. Suntem trecatori. Nu cred ca exista om perfect fericit, unii sunt sanatosi fizic, dar nu sunt sanatosi la cap. Altii sunt foarte rationali, dar au defecte fizice. Practic, fericirea totala nu exista decît dincolo, dupa Judecata de Apoi, când vom ajunge in Raiul ceresc, promis noua de Hristos.

Asa cum mahomedanii sau musulmanii îsi propun ca macar odata în viata sa ajunga la Mecca, locul lor sfânt, si crestinii ortodocsi, catolici sau protestantii, ar trebui sa aiba drept obiectiv principal în viata, ajungerea la Ierusalim. Cine ajunge în Tara Sfânta se întoarce atât de încarcat crestineste, încât indiferent de obstacole sau piedici, nu se mai desparte de Hristos niciodata. Acolo, efectiv, îl simti pe Hristos ca este în preajma ta la tot pasul. Parca vezi cu ochii mintii orasul, transpunându-te în timpul evenimentelor petrecute cu aproape 2000 de ani inainte. În Ierusalim, caci despre el trebuie vorbit mai mult, se întâlnesc trei dintre cele mai importante religii ale lumii: religia iudeo-crestina – religia evreilor, religia crestinilor si religia musulmanilor. Fiecare are câte un obiectiv important acolo. La ,,Zidul plângerii”, sosesc evrei din toata lumea, sa se închine. Pentru musulmani, acesta este al treilea oras ca importanta dupa Mecca si Medina, care sunt în Arabia Saudita.

Pentru crestini, Ierusalimul fiind leagat de viata Mântuitorului, de patimi, de rastignire, de invierea si inaltarea la Cer, este sfânt. Prea putini cunosc aceasta perceptie crestina. Iisus Hristos a coborât din Cer si s-a nascut pe pamânt, despartind istoria lumii în doua. Tot ce a fost înaintea Lui se numeste ,,Înainte de Hristos’’ sau ,,Înaintea erei noastre’’, si tot ce a fost dupa aceea, se numeste ,,Eracrestina’’ sau ,,Era noastra’’.

Numarând anii înaintea coborârii Lui pe pamânt, în 5508 au aparut Adam si Eva, primii oameni. Evreii au început numaratoarea anilor de atunci, anul 5508 coincizând cu coborârea Mântuitorului. Dar, cea mai mare parte a omenirii începe numaratoarea de la coborârea Mântuitorului pe pamânt, de la care au trecut 2011 ani. Crestinii spun înainte sau dupa Hristos, dar raportarea este la acelasi eveniment. Unii nu cred în ,,înainte sau dupa Hristos’’, dar istoria se raporteaza la acest moment nodal în existenta omenirii: tot ce a fost înainte de Hristos este prins în Vechiul Testament, tot ce a aparut dupa, este prins în Noul Testament, cele doua ,,Testamente’’ alcatuind Biblia, sau ,,Sfânta Scriptura”.

Câteva repere geografice si istorice: Israelul este o tara cu toate casele din piatra, iar dunele de nisip înlantuite, parca nu se mai termina. Între dune am vazut beduini, oameni care cresc capre, oi, magari si camile, ducând o viata austera dar gasindu-si resursele necesare existentei. Magazinele si tarabele din Ierusalim erau înlantuite pe aproape un kilometru, pe o parte si pe cealalta a strazilor. Îti luau ochii multitudinea marfurilor, dar trebuie sa te si tocmesti, negustorii dorindu-si maximul de câstig. În Israel exista mari diferente de nivel, Ierusalimul este la vreo 800 de metri deasupra nivelului marii, iar Marea Moarta la 400 de metri sub nivelul oceanului planetar. Referitor la Marea Moarta, pentru cei care nu stiu, se numeste asa pentru ca procentul de salinizare este foarte ridicat, acolo neputând trai nicio planta, nici un peste, nicio vietuitoare. Dar interesant este ca pe fundul marii este un mâl tamaduitor, în special pentru bolile pielii. Si, dupa cum se stie, din cauza densitatii mari a sarii în apa, corpul pluteste, fara riscul înecarii.

Treceam prin zone înverzite, atât de frumoase, acolo fiind un sistem de irigatii cum nu cred sa mai fie undeva prin lume. Impresionante covoarele de flori, a caror culoare rosie este predominanta. Fiecare bucatica de pamânt este valorificata acolo. Maslinii sunt imensi, la fel palmierii, portocalii si lamâii, ale caror fructe probabil ajung si pe la noi.

Multi confunda Tara Sfânta cu actualul stat Israel, dar exista multe biserici si-n afara granitelor Israelului. Nu exista o alta tara în lume în care densitatea lacasurilor de cult sa fie atât de mare, ca în statul Israel. Aceasta tara este o fâsie în partea de rasarit a Marii Mediterane în Asia, învecinându-se la nord cu Liban si Siria, spre rasarit cu Iordania, spre sud cu Egiptul. Evreii se aprovizioneaza cu apa din Marea Galileii, sau prin desalinizare din Marea Moarta, din Marea Mediterana, din Marea Rosie si din apele subterane. O ultima sursa de apa este apa de ploaie, pentru ca acolo fiind doar doua anotimpuri, vremea ploioasa poate dura sase luni. Lacul Galileii sau Lacul Tiberiadei, situat în nordul Israelului, este cea mai importanta sursa de apa potabila. Aici a mers Mântuitorul pe apa, iar când apostolul Pavel era sa se înece, i-a strigat Mântuitorului sa-l salveze. Am facut si o croaziera cu o corabie pe care era arborat drapelul României; pentru atmosfera organizatorii au asigurat, spre surpriza noastra, si un fundal muzical cu imnul nostru national. Impresionant moment, unii au lacrimat, simtindu-se chiar români la ei acasa.

Istoria lor este foarte zbuciumata. Triburile evreilor, dupa ce au scapat de robia egipteana, au ratacit vreo 40 de ani prin deserturi, prin peninsula Sinai, condusi de proorocul lor Moise pe care-l venereaza si acum, pentru ca face parte din Vechiul Testament.

Au plecat spre Tara Fagaduintei, în locul în care sunt acum, dupa lupte cu alte triburi. Si înainte si dupa Hristos, au avut mult de suferit. În timpul regelui Solomon s-a construit un templu distrus apoi de arabi, si de persi. Un alt conducator al lor – Irod, a refacut templul. Romanii care voiau sa-i supuna pe evrei, au construit un imperiu în jurul Marii Mediterane, incluzându-i si pe ei.Dar evreii sunt un popor de oameni demni. Vazând ca atâtia oameni îl urmeaza pe Hristos, atrasi de minunile si vindecarile lui, l-au considerat drept conducator al lor împotriva romanilor. Dar Mântuitorul nu voia razboi, venise sa aduca pacea pe pamânt, fiind imparatul lor ceresc, nu împaratul pamântesc. De aceea s-au întâmplat grozaviile care au culminat cu Rastignirea. La câtiva ani dupa Înaltarea la Cer, evreii s-au revoltat din nou. Împaratul roman Titus, în anul 70 dupa Hristos, a distrus complet Ierusalimul, evreii pribegind dupa aceea prin toata lumea, aproape 2000 de ani. Pâna la sfârsitul primului razboi mondial, acel teritoriu fusese al Imperiului Otoman. Apoi, teritoriul numit Palestina a intrat sub dominatie britanica, o parte dintre evrei revenind pe pamântul stramosilor. În timpul celui de al doilea razboi mondial, Hitler, prin holocaustul care a îngrozit lumea, a omorât sase milioane de evrei. Când a fost posibil, dorindu-si înfiintarea unui stat, o varianta a lor luata in calcul, era pe o parte si cealalta a Prutului, în Moldova. Alta varianta era stabilirea undeva prin Argentina, sau în Africa. Au reusit sa determine Organizatia Natiunilor Unite ca în anul 1947 sa creeze în locul din care plecasera înaintasii lor în urma cu aproape 2000 de ani, doua state: Palestina si Israel. Palestina era locuita de arabi, care în timp ocupasera acele teritorii, si se opuneau cu îndârjire colonizarii evreilor. Conducatorii israelieni fiind în bune reletii cu americanii, s-au stabilit acolo, provocând apoi multe conflicte armate. Sustinuti de S.U.A. si-au extins teritoriile. Chiar si acum exista asezari evreiesti în teritoriile controlate de arabi.

Daca ne luam dupa Biblie, acolo va începe razboiul final, razboi în timpul caruia caii vor înnota pana la glezne în sângele oamenilor. Templul pomenit mai sus nu s-a mai refacut, a ramas doar un zid din el, Zidul Plângerii, care este cel mai important obiectiv religios al evreilor. În crapaturile lui, pun biletele cu rugaciuni adresate lui Dumnezeu, în care ei cred. Nu cred în Iisus Hristos, dar în Dumnezeu Tatal, da. Biblia spune ca nu l-au recunoscut pe Mesia, pe care l-au ucis, ca trimis al lui Dumnezeu, si înca îl asteapta. Dar cel care va veni, va fi Anti-Christ, singura scapare fiind sa se crestineze. De exemplu scriitorul Steinhardt, era evreu si s-a crestinat, devenind un mare propavaduitor al crestinismului. Crestinarea lor ar fi salvarea lor, si a noastra. Multi se întreaba de ce a aparut Vechiul Testament, cu tot ce tine de el, în Israel. Evreii erau poporul ales de Dumnezeu. Chiar daca se pune crima monstruoasa de atunci pe seama romanilor, ei cerusera sa fie omorât, evreii de atunci. Dar acum cine sunt alesii lui Dumnezeu? Crestinii, cei care cred în Iisus Hristos. Probabil, cu timpul, cât mai multe popoare, chiar din cele care nu sunt crestine, vor trece la crestinism. Când Biblia va fi biruitoare pe aproape întregul glob pamântesc, atunci va fi sfârsitul lumii.

Consider Ierusalimul capitala lumii, sub aspect religios. Impresionant numarul oamenilor de acolo, al grupurilor masive de vizitatori. Asteptând sa intram în biserici si manastiri, vedeam oameni de toate etniile, de pe toate continentele. Erau din Asia, indieni, coreeni, japonezi; din America, din Brazilia din Argentina, Columbia, din toata Europa, din Africa. Si erau oameni albi, negri, mulatri. Parca toti se închinau aceleiasi forte uriase. Daca as fi facut o pictura i-as fi reprezentat pe toti cu mâinile înaltate spre Cer, de acolo asteptând salvarea.

Toate capelele, bisericile, manastirile, sunt construite pe grote ale crestinilor, care au fost niste gropi în pamânt, facute în anii persecutiei religioase. Dupa Iisus Hristos, vreme de vreo 300 de ani, crestinii au fost perscutati, ucisi, arsi de vii, aruncati fiarelor salbatice, numai sa nu creada în Iisus Hristos. Cu toate astea, ei si-au întarit credinta. Peste grote s-au construit capele, biserici, manastiri. Când cobori în grote, ai senzatia calatoriei în timp, în acele vremuri de persecutie religioasa. Daca acei oameni erau dispusi sa-si dea viata pentru Iisus Hristos, daca toti apostolii pe care i-a avut – cu exceptia unuia singur – au murit ca niste martiri, deducem ca erau convinsi de existenta Lui, si pentru ca-l vazusera dupa ce a înviat. Asa cum spune apostolul Pavel: ,,daca n-ar fi înviat Iisus Hristos, zadarnica ar fi fost credinta noastra’’. Mântuitorul a înviat mai multi oameni, printre care si pe Lazar.

Trebuie sa-i amintesc pe cei care ne coordonau în timpul pelerinajului, în primul rând preotul Mihaita Popovici, cel care a organizat deplasarea, apoi Cristian Vacaru – un preot catolic din Sabaoani care ne-a fost si ghid, cel care de noua ani este la Ierusalim. Este un om cu o cultura enciclopedica impresionanta, cunoaste locurile ca pe Tatal Nostru, vorbeste despre fiecare obiectiv cu pricepere, despre fiecare icoana, despre fiecare tablou.

A fost asigurata o securitate deosebita, începând chiar din Bucuresti. Prin Ierusalim, pentru a se evita incidentele, sunt patrule (din care fac parte si fete), pentru asigurea linistii. M-au impresionat gardurile lungi, care parca nu se mai terminau, înalte de 2-3 metri. Le facusera evreii, pentru a se apara de comunitatile arabe cu care nu voiau sa intre în contact. Paradoxal, gardurile fusesera construite chiar de arabi platiti, care nu intuiau de cine trebuiau protejati evreii.

Absolut toate evenimentele biblice, cele despre care se vorbeste în Noul dar si-n Vechiul Testament, au un corespondent local acolo, o biserica, ceva care aminteste evenimentele. Papa Paul al II-lea spunea ca Ierusalimul si Tara Sfânta în general, constituie a cincea Evanghelie, pentru ca pe lânga cele patru, scrise de cei patru evanghelisti, aceasta ar fi o Evanghelie în plus.

Impresionata Biserica Sfântului Mormânt, locul în care este mormântul si locul în care a fost rastignit, îngropat si apoi a înviat Mântuitorul Iisus Hristos. Te cutremuri când ajungi acolo. Mai exista placa pe care a fost asezat dupa ce a fost coborât de pe cruce, apoi îmbalsamat si pregatit pentru înmormântare, Mântuitorul Iisus Hristos. Toata lumea acolo se închina, se ruga, toti cadeau în genunchi, nu te poti exprima altfel când stii ca în acel loc a patimit atât de mult Mântuitorul. Locul rastignirii, se stie, este Golgota.

Alta biserica impresionata este cea cu mormântul Maicii Domnului, în Ghetsimani, unde este si o icoana facatoare de minuni. Este si o biserica cu casa Mariei. La subsol este si Izvorul Maicii Domnului, cu apa tamaduitoare, izvor care exista si acum, dupa atâta vreme, fara a-si fi pierdut harul.

M-a cutremurat grota Mântuitorului Iisus Hristos, în care fusese coborât în ultima noapte, înainte de a fi rastignit. Printr-un spatiu foarte îngust, dupa ce l-au legat la sutiori, l-au coborât în acel spatiu strâmt, la adâncime foarte mare, pentru a avea certitudinea ca nu va iesi de acolo. Si acum te zguduie, efectiv, nedreptatea uriasa facuta de oameni Dumnezeului lor. De fapt, neoameni îi poti numi pe cei de atunci, care faptuisera grozavia.

Biserica din Bethleem, locul în care s-a nascut Iisus Hristos, celelalte biserici închinate Mântuitorului, Maicii Domnului, apostolilor, celorlalti sfinti – fiecare cu specificul ei, n-au lipsit din lista obiectivelor de vizitat. De asemeneni, Capeala Înaltarii la Cer, foarte importanta prin ce aminteste, apoi biserica româneasca din Ierihon de care nu stiam, m-a miscat, fiindca acolo este tare greu sa obtii chiar un metru patrat, care costa enorm de mult. Acel petic de pamânt fusese obtinut prin intermediul lui Yaseer Arafat, conducatorul palestinienilor care era în bune relatii cu Ceausescu, despre care stim ca a distrus multe biserici în România, dar acolo a reusit sa obtina un teren pentru o capela româneasca. Chiar daca patriarhul Ierusalimului, nici acum nu este de acord cu înstrainarea pamântului, n-a avut ce face, fiind pus în fata faptului împlinit. În acea biserica sunt picturi frumoase, în care apare si fostul patriarh român al vremii, Teoctist.

Via Dolorosa, Drumul Crucii, m-a cutremurat. Este drumul pe care, dupa ce a fost judecat si condamnat la moarte de catre Pilat, Iisus Hristos a fost obligat sa-l parcurga pâna la Golgota sau Dealul Capatânii, cu acea cruce grea în spate. Si noi am parcurs acea distanta de mai mult de un kilometru, purtând simbolic în spate crucea (câte patru), pe strazi întortocheate, cu cele 14 opriri, fiecare având semnificatia ei. În trei locuri, Mântuitorul se prabusise sub greutatea crucii dar a fost ajutat sa se ridice. Într-un loc se întâlnise cu mama sa, cu Maica Domnului, într-alt loc cu Veronica. Se stie din cartile sfinte ca acea Veronica i-a sters fata cu naframa sa, chipul Mântuitorului ramânând astfel imprimat. Naframa se gaseste si acum la Vatican, pastrata pentru posteritate.

Se stie din Biblie ca la un moment dat, Mântuitorul le-a spus apostolilor sa-si spele unii altora picioarele, dar în urma ezitarii lor, le-a spalat picioarele El însusi. Pilda ca trebuie sa te ispasesti de pacate, sa fii umil, sa nu fii mândru, daca însusi Mântuitorul s-a coborât pâna la acest gest. Va dati seama ce emotii am avut chiar acolo, unde se petrecusera faptele. În Iordan, cel mai cunoscut râu din lume, prin tot ceea ce se leaga de Sfânta Evanghelie, s-a facut o reconfirmare a botezului nostru. De asemeni, a fost si reînnoirea si binecuvântarea casatoriilor, atât noua, celor care eram cu sotiile, cât si celor care erau singuri în acea calatorie, acasa fiind însa asteptati de perechi.

Pe Muntele Tabor, a avut loc Schimbarea la Fata. Pentru noi, în postura de turisti, era impresionant urcusul pe serpentine, pâna la bisericile de acolo.

Muntele Maslinilor este poate, unul dintre cei mai importanti munti, la 90 metri desupra Ierusalimului. Aici a calatorit în Dumnica Mare Iisus pe un magar, aici a deplâns soarta Ierusalimului, si a spus ce soarta groaznica îl asteapta pentru pacatele sale, aici a agonizat în Gradina Ghetsimani când a fost arestat si dus la judecata, de aici s-a înaltat la Cer (exista si o piatra pe care, se presupune conform traditiei, se vede urma piciorului Mântuitorului, ramasa de când s-a înaltat spre Cer).

În Capela Carmelita, sau Biserica Pater Noster (Tatal Nostru), Iisus Hristos i-a învatat pe credinciosi rugaciunea pe care noi o numim ,,Tatal nostru”.

Dupa cum spuneam, daca din Basarabia m-am întors încarcat cu sentimentul patriotic, aici m-am încarcat cu sentimentul religios. Cred ca daca un ateu se duce acolo, la întoarcere cu siguranta se întoarce crestin. Sunt acolo realitati care-ti confirma ca exista Iisus Hristos, si ca tot ce a facut El este în centrul universului. Lui trebuie sa ne închinam, si sa avem incredere ca va avea grija de noi. Pentru mine exista Iisus Hristos, indiferent de ce spun altii. Cei rataciti, care sunt sau se cred vremelnic atotputernici, sa stie ca omul este exact ca un fir de nisip în Oceanul Pacific. Atât este de mic si de neajutorat. Îmi amintesc, la un spital de boli cronice din Bucuresti, medicii au observat ca – firesc – mor cei care cred, si cei care nu cred. Credinciosii plecau pe lumea cealalta linistiti, iar ceilalti erau speriati, nu voiau sa moara. Dar nu mai depinde de om, omul este ca o jucarie în fata lui Dumnezeu.

În Betleheem s-a nascut Hristhos, acolo a nascut Fecioara Maria.

În grupul nostru de români eram cam jumatate ortodocsi, jumatate catolici. Nu s-a cunoscut asta, nimeni n-a facut nicio diferentiere, a fost o armonie totala, pentru ca în fond, aceluiasi Hristos ne închinam toti. Erau si câtiva tineri în grup, care fotografiau totul, desi educatia religioasa nu s-a facut asa cum trebuia nici înainte de 1989, dar nici dupa, fiindca unii doar formalizeaza educatia religioasa. Chiar unii dintre profesorii acestei discipline ar trebui sa aiba o responsabilitate mai mare, sa gaseasca mijloace prin care sa-i atraga pe elevi spre religie. Cred ca asta-i misiunea lor cea mai importanta, nu doar sa descrie evenimentele petrecute, ci sa patrunda în sufletul lor, sa-i emotioneze, încât sa-si completeze educatia religioasa. Un rol foarte important il au si parintii copiilor, dar cum multi dintre parinti sunt nascuti în perioada în care religia era ,,arestata’’, nu au cum sa dea si altora ce nu prea stiu ei însisi. De aceea, la nicio forma de educatie religioasa ei n-ar trebui sa lipseasca.

În alta ordine de idei, nici un efort nu este prea mare pentru a ajunge în acele locuri. Daca te duci macar odata în Tara Sfânta, te ,,molipsesti’’ de dragostea pentru Iisus Hristos, sentiment pe care nu ti-l mai scoate nimeni din suflet.

Un asemenea pelerinaj este într-adevar obositor, dar reconfortant. Acolo, parca dai toata rautatea din tine, pentru ca într-o doza mai mare sau mai mica, fiecare avem macar un dram de rautate în noi. Acolo simti ca-ti purifici corpul de toate pacatele, pentru ca pâna la urma, sufletul este cel mai important. Corpul este trecator pe când sufletul este vesnic. Si daca îl îmbogatim cu flacara Mântuitorului Iisus Hristos, este bine pentru noi.’’

A consemnat Mihai Stirbu

PELERINAJ IN TARA SFANTA

Se facea incet dimineata – dimineata devreme – cand aeronava de Tel Aviv a companiei Airling Bruxelles a aterizat cu bine pe aeroportul bruxeleez Zaventem. Cei 48 de calatori participanti la pelerinajul in tara Sfanta pe care l-am numit «Pe urmele Mantuitorului»  ne-am mai strans odata mainile, ne-am imbratisat, ne-am facut urari si am rostit binecuvantari… Evident ca mai intai si mai intai I-am multumit lui Dumnezeu pentru felul minunat in care ne-a ocrotit si ne-a calauzit, dar si unii altora pentru colegialitate si gentilete si toti impreuna celor care ne-au inlesnit acest pelerinaj minunat, fratilor Dorin Albut, Cotta Dumitru, Coman Stefan  – promotorii excursiei.

Aveam sa constatam ca pentru multi dintre noi timpul asteptarii a mai durat minute bune deoarece ora sosirii asa cum era marcata in documentele oficiale nu insemna minutul aterizarii, ci iesirea din aeroport dupa incheierea formalitatilor vamale. Cei care ne-au intampinat erau deci in intarziere, timp suficient pentru subsemnatul  de a da contur gandurilor de fata, asa cum a fost dorinta mai tuturor celor din grup.

Prin urmare in randurile ce urmeaza voi deschide, concluzionand oarecum, o serie mai larga de imagini si amintiri ale participantilor, pe care le vom gazdui pe portalul bisericii, precum si pe cel de misiune, in masura in care oricine dintre pelerinii la locurile «istoriei biblice si cele pe unde a umblat Mantuitorul» vor dori sa  impartaseasca si altora gandurile si sentimentele pe care le-au  avut.

Lucrul care este limpede pentru toti, anume acela ca nici macar o clipa, vreunul dintre participanti nu a exprimat regrete pentru calatoria in care s-a angajat, desi bugetul total alocat pentru o persoana a fost in medie cam 1500 de euro.

Iata si alte constatari :
–  Varsta pariticipantilor incepe de la peste 20 de ani, doar patru persoane, depasind 50 de ani. in alte grupuri am vazut si persoane de peste 70 de ani. Totusi programul excursiei a fost aglomerat, iar in primele zile, chiar foarte obositor; cei care ar fi dorit sa aduca cu ei  si copiii sau persoane bolnave au procedat intelept atunci cand au renuntat la aceasta.
–  Ghizii nostri au fost oameni cu multa experienta si cu vaste cunostinte economice, geografice, istorice, biblice.  Doamna Gabriela Badour si domnul Cornel Romano ne-au uimit prin modul in care au stiut sa prezinte istoria si importanta locurilor vizitate prin prisma textelor biblice, a descoperirilor arheologice si a culturii, a traditiei si moralitatii locuitorilor din aceste tinuturi. Tot de la ei am inceput sa descifram oarecum si taina  „dezradacinarii in pace”, lucru care avea sa ne fie confirmat si de catre ceilalti romani intalniti in tara Sfanta, mai ales la Biserica Penticostala Romana din Ierusalim, unde am participat impreuna la serviciul divin si am praznuit Cina Domnului. Spalarea picioarelor am facut-o in aceeasi zi in Raul Iordan. A fost poate cea mai frumoasa amintire, au fost cele mai emotionante stari sufletesti pentru multi dintre noi.
–  Romanii traitori in Ierusalim sau in oricare alt loc pe «pamantul fagaduintei» sunt multumiti si fericiti. De Romania ii leaga dorul si amintirile cu prieteni si colegi si rudenii si concetateni, iar aici sunt cetateni loiali ai Statului Israel si chiar patrioti in sensul bun al cuvantului. Prin grija lor si a celor doi soferi palestinieni crestini catolici Kemal si Ahmed, nici macar o clipa, vreunul dintre noi nu s-a simtit in pericol, nimeni nu s-a pierdut de grup, nu au fost bagaje pierdute, nu am fost furati. Tracasarile comerciantilor stradali si micile lor jonglerii le-am trecut la capitolul amintiri.
Trimitem un gand bun  de acasa fostilor nostri companioni pe care ii recomandam cu caldura oricaror pelerini romani in Israel.
– Personalul de la bordul avioanelor, cat si cel din aeroporturi, mai ales controlorii de bagaje au fost amabili si fermi si extraordinar de atenti. Exista reguli foarte stricte pe care suntem fericiti ca le-am putut respecta; nu avem nici o pierdere, nici o plangere.  in fapt am simtit si aici mana calauzitoare a Domnului Dumnezeului lui Israel care a facut Cerurile si Pamantul si care ne-a mantuit prin Domnul nostru Isus Hristos pe ale carui urme pamantesti, fericiti am pasit.
– in Israel nu mergi ca sa faci cumparaturi, preturile de acolo nu sunt prietenoase…  Trebuie sa fii instruit in oarecare masura ca sa poti face diferenta intre arta si kitcsh, intre obiecte manufacturate si tinichele, ori cartoane de serie. Atat in Israelul propriu zis, cat si in teritoriile administrate de „autoritatea palestiniana”,  turismul si comertul legat de el este principala sursa de venit la bugetul tarii, asa ca este intelept sa fii cumpatat. Sper ca acest aspect sa-l putem ilustra si mai convingator prin comentariile la albumul foto pe care il vom posta curand, fie pe www.elim-bruxelles.org, fie pe netlog, grupul Fratii de la Elim – http://ro.netlog.com/groups/finici
– Limba „ivrit”  si moneda  „shekel”,  cele care sunt stapane in Israel ne-au ramas improprii, asa cum poate li se va intampla cam tuturor pelerinilor romani, motiv pentru care limba engleza si dolarul american ar fi oricaruia un ajutor pretios. Rar de tot intalnesti pe cineva care vorbeste franceza, poate in aceeasi masura in care intalnesti un vorbitor de limba romana, iar pentru cumparaturi in multe locuri si chiar in unele pravalii un dolar are aceeasi valoare cu un euro. Cursul de schimb de la fata locului, iarasi nu este prietenos cu turistii. Nu te supara pe mine, dragule, ca insist asupra acestor amanunte, ca nicaieri in lume daca te-ai duce nu ai comite o mai mare impolitete decat sa te intorci din tara Sfanta fara cate un mic suvenir pentru fiecare din
cei dragi ai tai.
– Nu este asta ultima referinta, sper din suflet sa revenim cu alte si alte lucruri  interesante si adevarate, dar tin sa subliniez apasat ca daca in pravalii este omniprezent kitsch-ul si se umfla pretul, apoi, prin contrast, in toate  „locurile sfinte”, adica in cele cu rezonanta biblica si in biserici, pe langa faptul ca nicaieri nu ni s-a cerut taxa suplimentara, nu erau nici cersetori gramada, nici nu ti se prezinta figuri de ceara si arhitectura de spoiala. Arheologii si restauratorii au cautat cu sarg; au scos de sub daramaturi si au reconstituit spre prezentare publicului doar acele obiecte care prezinta caracteristici autentice. Ele sunt dovezi de netagaduit ca textele biblice, atat din Vechiul, cat si din Noul Testament, sunt adevarate si sfinte.
Calitatea de  «Pelerin in tara Sfanta» pentru care am primit si diploma, poate fi  –  si sunt incredintat ca asa se intampla – un imbold puternic pentru ca credinta noastra sa mearga crescand.  Doamne ajuta, Doamne da izbanda – AMIN
– va urma –    Zaharia BONTE, Belgia
PELERINAJ iN tARA SFaNTa 2
Israelul este o tara de aproape 12 ori mai mica decat Romania, dar are o populatie numai de circa trei ori mai putina, adica la  cei 20 mii km patrati numara cam 7,5 milioane de locuitori. O tara in plin avant economic ar spune un analist sau comentator; o minune a lui Dumnezeu in vremea noastra va spune orice credincios care a vazut Israelul sau „doar a auzit si a crezut” despre transformarile ce s-au petrecut in vremea noastra, sub ochii nostri, in fasia ingusta de pamant arid dintre Marea Mediterana, Marea Rosie si Marea Moarta.

Daca luam in considerare ca cea mai mare parte a suprafetei tarii este un pustiu si ca abia in partea de Nord si in apropiere de mare exista suprafete  mici de teren fertil, atunci cum sa nu te miri, dragule,  ca aici in Israel, ’tara fara apa’ se practica una dintre cele mai avansate agriculturi din lume ? Am zis tara fara apa, deoarece este stiut faptul ca in tara Sfanta vara, care este lunga si torida, inseamna anotimpul in care nu ploua deloc. Excursia noastra a coincis cu sfarsitul verii si ploile erau asteptate, ba chiar am retinut ca erau in intarziere; cum asteptat era si frigul in Romania, dar temperaturile au urcat in fiecare zi spre 30 de grade si niciun nor nu ne-a zambit de pe cerul Pamantului Fagaduintei. Rezervoarele naturale de apa sunt putine si limitate: se face irigatie din Raul Iordan care este aproape secat si din Marea Galileii, in fapt un lac de apa dulce, dar care in ultimii ani a  pierdut mai multi metri din adancime si este in pericol real de a seca ! Desalinizarea apei din Mediterana este inca la inceput.

Sectoarele in care Israelul exceleaza; si in unele detine chiar suprematia mondiala, sunt: turismul, prelucrarea si comercializarea diamantelor, industria electronica, echipamentele de comanda si protectie pentru avioane militare si civile, sisteme moderne de irigatii, industria medicamentelor, agricultura.

Primul lucru pe care l-am inteles mai bine din ceea ce am vazut si auzit a avut multe valente:
– Pamantul pe care l-a ales Dumnezeu pentru urmasii lui Iacov, si daca luam ca exemplu „sesul Iordanului”, dupa o expresie biblica, el  nu este in nici un fel deasupra sau macar comparabil cu ceea ce au tarile lumii, cu manoasele campii ale Europei, ale Eufratului, Amazonului, a Nilului, cu Campia Romana, cu Marea Campie Rusa…  si totusi Israelul este unul dintre cei mai mari exportatori de produse agricole din lume.
Cu ceva timp in urma, traversand Germania, faceam constatarea ca primul lucru pe care l-a daruit Dumnezeu omului este Pamantul pe care l-a asezat, pe care umbla, tarina pe care o locuieste si din care sa-si scoata hrana. incaodata mi-a rasunat in toata fiinta – vazand livezile si serele si solariile din Israel  la confluenta cu pustia – gandul acela care ma urmareste de cand am strabatut in toiul verii pamantul tarii mele si peste tot ma intampina parloaga de campie, pamantul fertil nearat, nesemanat, ciulinii si palamida, acolo unde se cuvenea sa se legene in vant lanuri nesfarsite de grau. Gandul este ca blestemul pamantului nelucrat imi pare incomensurabil.
– Un alt dar de mare pret pe care Domnul Dumnezeu l-a daruit omului este harnicia insotita de rabdare si priceperea sau stiinta lucrului bine facut. De ce oare ni s-a inoculat noua ideea ca evreii ar fi un popor de comercianti si de savanti ? Ca munca fizica le-ar fi o povara… ? Nu numai ca nu mai cred asta, ci chiar spun oricui: mergeti si vedeti !
– Cuvintele Mantuitorului rostite despre Ierusalim – casa lasata pustie – au ramas in picioare pana in ziua de astazi. Cu cei circa 700 de mii de locuitori, Ierusalimul este un oras nu doar asemeni oricaruia din lumea asta, ci – lucru care se vede limpede la tot pasul –  el este la propriu „calcat in picioare de neamuri” asa cum glasuieste Scriptura.
Considerat oras sfant de catre iudei, musulmani si crestini, Ierusalimul dupa distrugerea lui de catre armatele romane in anul 70 d. H. nu a mai devenit nici macar o singura data in istoria sa post distrugere, cel putin principalul oras al tarii, de unde sa rivalizeze cu marile metropole ale lumii ? Astazi Tel Aviv, Haiffa, Iaffo, Eilat, Tiberias… sunt centre economice si comerciale infloritoare, in timp ce Ierusalimul gazduieste majoritatea marturiilor biblice si a vestigiilor crestine.

in Israel se spune ca inchinarea se aduce la Ierusalim, banii se castiga la Haifa si se cheltuiesc la Tel Aviv. De altfel cuvantul „pustiu” devine familiar in Israel in foarte multe situatii : strabatand Pustia Iudeii, traversand Desertul Galileii, cercetand atent Ierusalimul, dar mai ales – lucru care doare nespus de mult – vizitand „locurile sfinte din cetatea preaiubita”, bisericile crestine atat de vestite cu peretii lor scorojiti, cu zidurile in paragina si cu afluenta de vizitatori-pelerini in dezordine.
– Am intrat in Ierusalim pe Poarta Damascului, iar privelistea ce ne-a intampinat era de bazar oriental vechi de secole. Iata doua lucruri pe care le retin pentru moment din Ierusalim, adica trei:

1. Cladirile guvernamentale, neimpozante si chiar Knesseth-ul,  guvernul lor, au un statut mai aparte, Israelul avand unele probleme in legatura cu orasul capitala, care se imparte intre Ierusalim si Tel Aviv, fenomen intalnit si in alte parti si vremi. Faptul nu-i impiedica insa, asemeni Guvernului Romaniei, sa administreze vreo 30 de ministere; mai mult decat dublul necesar,  asa cum au dovedit mai toate tarile civilizate si cu politica stabila.
2. Nu cred ca poate fi vorba de metrou in Ierusalim, dar macar tramvai se impune in oricare aglomeratie urbana, aici cu atat mai mult cu cat caldura mare in mai tot timpul anului este un factor care ingreuiaza deplasarile. Ei bine, o companie europeana de mare prestigiu le tot construieste de peste zece ani o linie de tramvai care inca asteapta sa intre in functiune, precum la noi autostrada.
3. Din tot ce ne-a prezentat ghidul nostru la intalnirea cu pamantul tarii Sfinte, am retinut ca cel mai important edificiu laic din Ierusalim este Universitatea Ebraica si mai les Facultatea de medicina din cadrul ei. Absolventii de aici sunt printre cei mai bine pregatiti si mai cautati din toata lumea. Alaturi de industria farmaceutica, unde Israelul detine suprematia mondiala stiinta tamaduirii boalelor este in Israel la cote inalte.
si are Israelul de astazi nevoie de multe doctorii petru trup si pentru suflet, pentru ei si pentru neamurile care locuiesc, traiesc si muncesc impreuna cu ei, cam 30 la suta din populatia tarii.

Pentru scurta vreme am fost si noi printre ei, ne-am bucurat de ceea ce in ciuda a tot ce se vede si se pare ca ar lipsi, la ei exista din belsug: fagaduinta Dumnezeului Celui Viu, Dumnezeul lui Avraam Isaac si Iacov, El, cel care da binecuvantari. si in Israelul de astazi Binecuvantarile lui Dumnezeu se vad si se simt, chiar sub blestemul prin care inca sunt nevoiti sa-si astepte nadejdea.
in Cartea Genesei c 43 v 11 Iacov le spune fiilor lui: „Duceti omului aceluia putin leac alinator, smirna, mirodenii, fisticuri, migdale…”   Oare ne va fi ingaduit sa vorbim si despre lucrurile pe care le-am adus noi ca dar din tara lui Israel ? Primul si cel mai folositor castig este, evident, martuia a ce am vazut  si invatat de la ei. Ierusalimul asa cum l-am gasit, asa cum este el astazi imi pare dovada cea mai demna de crezare ca tot ce a spus Mantuitorul despre ce a fost, ce va fi si ce vom fi, este adevarat. Vom reveni in episoadele urmatoare in Ierusalim, la locurile sfinte, la locurile de pelerinaj si inchinare.

Ordinea prezentarii a fost preluata de la ghidul nostru pentru Ierusalim si tara Sfanta, domnul Cornel R, fericit participant la reconstructia  Israelului, tara care uimeste lumea. Membru intr-unul din cele mai faimoase kibutz-uri de langa Marea Galileii, dumnealui ne-a prezentat mai intai  starea natiunii pe plan economic, politic, social, cultural.  Viata religioasa si istoria biblica, teme cu care vom continua in episoadele urmatoare, au fost cu mult mai atragatoare si mai folositoare pentru noi, motiv pentru care ma rog Domnului si ii astept pe fratii pelerini sa-si alature marturiile lor, ca sa impartasim cititorului iubitor de adevar si de taine dumnezeesti, cat mai mult din comoara de intelepciune si lectia de vietuire crestina de care am avut parte.

Pana atunci „Rugati-va pentru Pacea Ierusalimului !” (Ps. 122. v 6)  Cei ce-l iubesc sa se bucure de odihna; chiar daca Ierusalimul pamantesc este inca in asteptare… Unii il asteapta pe Mesia, altii asteapta dezrobirea.
Noi de asemenea asteptam Ierusalimul Ceresc. Vezi Apocalipsa 21. 2
Bonte Zaharia,   Belgia, 16 nov 2010    – va urma –

PELERINAJ IN TARA SFANTA
BETLEEMUL IUDEII
„si tu Betleeme, Efrata,
Zaharia BONTE