Furtuna de zăpadă şi ninsorile din nord-estul Statele Unite

USA - Furtuna de zapadaUneori , destinul nostru se aseamănă cu cel al unui pom în iarnă. Cine ar putea să creadă că acele ramuri golașe vor înverzi și vor purta din nou flori?
Noi speram însă și știm cu siguranță că așa va fi”                                                                         Johann Wolfgang von Goethe

.

  Vineri 8 februarie a.c., prognoza făcută de către meteorologi cu câteva zile înainte de această dată, potrivit căreia o ninsoarea abundentă însoţită de rafale de vânt de până la 65 km/h şi de o scădere semnificativă a temperaturii aerului se va abate asupra New York-ului, statelor Connecticut și Massachusetts, cu precădere în orașele Boston și Chicago, s-a adeverit. Continue reading “Furtuna de zăpadă şi ninsorile din nord-estul Statele Unite”

Advertisement

ZIUA RECUNOSTINTEI (Thanksgiving Day)

Recunostinta este miezul dragostei fata de cei care ne iubesc, a dragostei fata de semenii nostri,  de la care ne vin multe ocrotiri si binefaceri nespus de placute.

Silvio Pellico

.

….   Este toamna, anotimp pe care-l îndragesc. Toamna blânda, generoasa. Ma duc în padurea din apropiere. O poteca umbroasa îmi calauzeste pasii la intrare. Continui drumul printre copacii batrâni, calcând peste frunze maronii, ascultându-le scrâsnetul, ca un raspuns la gândurile mele. Sus, cerul este mai mult acoperit de crengile groase, rasfrânte, ale copacilor acestei paduri batrâne. Poteca urmareste conturul lacului. Ma opresc pe podul de lemn, ma sprijin de balustrada si privesc valuritul blând al apei lacului si astept vietatile acestui lac… Gâste, rate salbatice, vin plutind linistit, assteptând farâmiturile de pâine… Apoi pleaca multumite, într-un zbor linistit, planând deasupra apei. Dincolo de lac, copacii îsi arata maretia si frumusetea culorilor în lumina calda a soarelui, de la galbenul pal pâna la rosul intens amestecat cu verdele brazilor fara de batrânete. Padurea este ca o cetate cu povestea vietii ei îndelungate. Ce bogatie spirituala, muta! Gândesc ca oamenii, de obicei, evalueaza material vârsta unei paduri, dupa numarul si grosimea arborilor, dupa întinderea suprafetei lor, etc. Dar poetii?  Poetii o cânta si-i înteleg frumusetea si bucuriile, dar si durerea singuratatii. Numai poetii aud suspinul, soaptele frunzelor… Privesc oglinda lacului. În ea se rasfrânge cerul, multumit de sine.
….   O pasare cânta leganându-se pe o ramura. Soarele trimite miriade de raze ce vibreaza, ca râsul unui zeu fericit, dansând pe trunchiurile zbârcite ale arborilor, încalzindu-le frunzele ramase. Padurea toata pare multumita. Si gândesc ca cerul asteapta linistit  rugile noastre de multumire. Recunostinta!
….   Cicero spunea ca recunostinta este una din importantele virtuti, chiar „parintele” lor.  Si cred ca ea poate fi definita în acest mod datorita simplitatii, sinceritatii si puritatii ei. Recunostinta este un mod de a ne bucura de ceea ce suntem, de ceea ce ni s-a dat, de ceea ce am dobândit prin munca si stradanie. Ne ajuta sa vedem partea buna a vietii si ne da curajul de a merge mai departe.
…. Joi, 22 noiembrie a acestui an, este ziua Recunostintei sau Thanksgiving, zi de sarbatoare a poporului american, zi de reflectie, prilej de închinare si adorare a Domnului Dumnezeului nostru.
….   Istoria acestei sarbatori începe cu primii colonisti englezi care s-au stabilit în America de Nord, în anul 1620. Ei au sosit la bordul unui vas, a urmat o iarna geroasa si jumatate din ei – se spune – au supravietuit foametei si gerului. În anul urmator au avut parte de un timp prielnic, o recolta bogata, ceea ce a prilejuit sarbatorirea, ca semn al recunostintei.
….  Thanksgiving Day a fost proclamata sarbatoarea  nationala a Americii de catre Abraham Lincoln (1809-1865), cel de al 16-lea Presedinte al Statelor Unite ale Americii, cel care dadea înteleptul sfat: „Asigurati-va ca picioarele va sunt puse în locul potrivit, apoi stati ferm!” (Be sure you put your feet in the right place, than stand firm!).
….   În decembrie 1941, Congresul SUA a adoptat o rezolutie prin care a 4-a zi de joi din noiembrie a devenit oficial sarbatoarea nationala a Statelor Unite ale Americii. Milioane de curcani vor fi sacrificati pentru aceasta zi, deoarece cu aproximativ 400 de ani în urma, la masa festiva s-a servit CURCAN. Este adevarat ca pelerinii foloseau aceasta denumire pentru orice pasare salbatica. Cu timpul însa, traditia s-a fixat asupra acestei pasari – curcanul –, din bunatatile de la masa traditionala nelipsind nici dovleacul, merisorul, porumbul, varza, scoicile, cartofii. Dar alaturi de toate acestea servite la masa festiva, trebuie aduse multumiri lui Dumnezeu pentru ceea ce suntem, cum suntem, unde suntem, multumiri celor care ne ajuta sa ducem un trai civilizat, în liniste si libertate. Sa ne rugam pentru noi si pentru ei, ca Dumnezeu sa ne calauzeasca pasii spre bine!
…. Cu aceste gânduri parasesc padurea, Lacul Lynn din Raleigh. În fata mea, pe poteca maronie, trec veverite. Se opresc, ridica cozile lor stufoase: „Punct – virgula, punct – virgula!”. Un vânticel începe sa bata aruncând ace de pin din copaci si frunze maronii cu o geometrie fermecatoare. Gânduri de recunostinta ma însotesc: Recunostinta datorez întâi tarii în care m-am nascut si am trsit cea mai mare parte din viata, recunostinta datorez  tarii care m-a primit si care ma ajuta sa-mi duc traiul pe mai departe!
….Multumesc Tie Doamne!

Vavila Popovici
Raleigh, Carolina de Nord, SUA

ZIUA RECUNOȘTINȚEI (Thanksgiving Day)

         „Recunoștința este miezul dragostei față de cei care ne iubesc, a dragostei față de semenii noștri,  de la care ne vin multe ocrotiri și binefaceri nespus de plăcute.

  Silvio Pellico

….   Este toamnă, anotimp pe care-l îndrăgesc. Toamnă blândă, generoasă. Mă duc în pădurea din apropiere. O potecă umbroasă îmi călăuzeşte paşii la intrare. Continui drumul printre copacii bătrâni, călcând peste frunze maronii, ascultându-le scrâşnetul, ca un răspuns la gândurile mele. Sus, cerul este mai mult acoperit de crengile groase, răsfrânte, ale copacilor acestei păduri bătrâne. Poteca urmăreşte conturul lacului. Mă opresc pe podul de lemn, mă sprijin de balustradă şi privesc văluritul blând al apei lacului şi aştept vietăţile acestui lac… Gâște, raţe sălbatice, vin plutind liniștit, aşteptând fărâmiturile de pâine… Apoi pleacă mulţumite, într-un zbor liniştit, planând deasupra apei. Dincolo de lac, copacii îşi arată măreţia şi frumuseţea culorilor în lumina caldă a soarelui, de la galbenul pal până la roşul intens amestecat cu verdele brazilor fără de bătrâneţe. Pădurea este ca o cetate cu povestea vieţii ei îndelungate Continue reading “ZIUA RECUNOȘTINȚEI (Thanksgiving Day)”

PRIMUL NUMAR AL NEWSLETTER-ULUI „ROMÂNIA NOASTRA”

Cristi DUMITRACHE

.

Dragi colegi scriitori si jurnalisti,

 

Parerile noastre despre ceea ce se întâmpla în România au început sa prinda contur. S-a coagulat un proiect jurnalistic, pe care îl începem acum, cu pasiune si dedicatie. Primul numar al newsletter-ului bilunar „România Noastra”, editat de revista „Pagini Românesti în Noua Zeelanda” a aparut. În acest prim numar si-au exprimat opiniile 14 jurnalisti din România, Noua Zeelanda, Spania, Statele Unite ale Americii, Italia si Franta. Toate aceste opinii pot fi preluate de publicatiile din întreaga lume, cu citarea sursei. De asemenea, toti jurnalistii doritori îsi pot trimite parerile la adresa noastra de email: romanianpages@yahoo.co.nz.

Opiniile noastre vor aparea în câteva medii de informare consacrate: la TVR International, Radio România Actualitati, Romanian Global News, dar si în revistele de diaspora care participa la proiect. Reamintim ca acest proiect nu este o asociatie, ca nu exista nici o cotizatie, este realizat voluntar si respecta dreptul la opinie al fiecarui jurnalist implicat.

Tema de deschidere a fost urmatoarea: „Cum credeti ca poate fi salvata România? Clasa politica româneasca este compromisa total. Rând pe rând, au sfârtecat ciolanul puterii toate partidele politice, s-au mânjit cu mierea tarii toti ursii pofticiosi, au furat, fura si vor continua sa fure cu abnegatie, împreuna cu rudele, prietenii, amicii, toti cei care formeaza aceasta clica, despre care omul de rând, românul caruia i s-a furat tara spune ca sunt «toti o apa si-un pamânt». Ce se poate face, în opinia dvs, pentru a reintra în normalitate? Pe cine ne bazam pentru a scoate România la liman, cine poate salva o tara ce merge în jos?”

Iata în continuare si câteva spicuiri din raspunsurile date în acest prim numar, atasat acestui mesaj:

 

GRIGORE L CULIAN, editor fondator New York Magazine:

Cred ca România mai poate fi salvata doar de votarea si aplicarea Legii Lustratiei, care sa nu permita accesul fostilor si actualilor profitori ai regimului comunist la functiile publice. Cât despre clasa politica româneasca, mare lucru nu se mai poate face, fiindca nu mai are cine sa scoata România din groapa în care se afla. Cei care mai puteau face câte ceva au emigrat, iar acordul cu Fondul Monetar International va îngropa definitiv România!”

ION MIHAI, redactor Televiziunea Romana:

Atâta vreme cât la alegerile din 2008 prezenta la vot a fost de 39%, de ce ne miram de clasa politica? Nu ei sunt de vina, ci noi! Cei care nu au mers la vot acum comenteaza si sunt nemultumiti. Trebuie ca fiecare sa mearga la vot pentru a arata ca îi pasa de ceea ce se întâmpla în tara sa. Fiecare trebuie sa faca un efort de a se informa, de a stabili cine l-ar putea reprezenta si sa ia o decizie: cu cine voteaza! E un efort pe care trebuie sa-l facem o data la patru ani. Dar numai asa vom avea o clasa politica mai buna.”

ADRIAN IRVIN ROZEI, senior editor PRNZ Franta:

România nu se va «salva» decât daca se va salva întreaga lume occidentala! Suntem toti în aceeasi barca! Daca Europa se va îneca, vom pieri si noi! As zice chiar ca, din anumite puncte de vedere, România are un avantaj: are 3 milioane de expatriati care, nu numai ca trimit bani si sustin economia, dar, cum au facut spaniolii sau portughezii în anii ‘60-’80, impun criterii democratice si un mod de viata modern, pe care l-au învatat în Occident. Nu e simplu, sunt de acord! Dar sper ca vor reusi!”

GABRIELA CALUTIU SONNENBERG, editor PRNZ Spania:

Ca la curele de slabire: nu pierderea în greutate e problema, ci mentinerea ei dupa aceea. Probabil ca numai în mod punitiv se poate impune respectarea legilor pe termen lung. Dar cine sa impuna asta? Armata? Politia? Nu exista o institutie serioasa de încredere care sa controleze. Trebuie mai mult de una, altfel se revine la statul autoritar cu putere centralizata. Ramân la parerea mea: trebuie copiat un model viabil din afara si, mai presus de toate, sa fie respectat de toata lumea. E o dilema grea. Nu vad iesire. Câta dreptate avea Einstein când zicea ca o problema nu poate fi rezolvata la nivelul de gândire care a generat-o.”

GEORGE PETROVAI, editor PRNZ România:

Cum politica româneasca postdecembrista face tot mai mult dovada unui cartel al faradelegilor îndreptate împotriva tarii si poporului (jaful sistematic, murdarirea valorilor nationale, deprecierea prestigiului international al României prin punerea ei la cheremul ciocoilor interni si externi), se impune constituirea unei forte nationale cu rol de contrapondere. Iar aceasta forta, actualmente jucata pe degete de oribilii facatori ai politicii romanesti, nu poate sa vina decât din partea societatii civile: organizatii neguvernamentale, presa independenta, cetateanul preocupat de prezentul si viitorul tarii. Doar ea, calauzita fara gres de instinctul general uman al aspiratiei legitime spre libertate, echitate si prosperitate, precum si de instinctul national al afirmarii României pe arena internationala, va izbuti sa taie din înfumurarea potentatilor si va impune schimbarea Constitutiei în sensul normalizarii.”

ANDI RADIU, editor Gazeta Româneasca Italia:

Goana dupa parvenire, îndepartarea de cultura si o foarte mica constiinta fata de obligatii sunt doar câteva dintre motivele situatiei create. Conceptul de toleranta s-a îndreptat catre coruptie, hotie si manelism, iar pe scara de valori nu mai au întâietate adevaratii intelectuali, sportivii sau artistii de valoare. Dam vina pe un anume balcanism, în loc sa dam vina pe noi însine, pe modul nostru de a gândi si de a reactiona. Noi, cei care locuim în afara tarii ne-am convins ca «balcanismul» nu mai functioneaza odata ce ai iesit dintre granitele României. Ca adevaratele valori sunt recunoscute fara a fi pus pe tapet faptul ca fac parte dintr-o tara sau rasa anume. Tocmai de aceea, afirm cu hotarâre ca politicienii ar trebui îndrumati, daca nu chiar fortati sa aiba o anumita atitudine.”

PUCU ROSU CONSTANTIN, redactor radio, Planet FM, Auckland:

Ma-ntreaba editorul revistei «Pagini Românesti în Noua Zeelanda» cum poate fi salvata România? Simplu! Un presedinte nu jucator ci arbitru între partidele de la putere si cele din opozitie! Un presedinte (daca se poate) profesor universitar! Bine ar fi sa fie un istoric, bun cunoscator al nazuintelor de veacuri ale Romanului: independenta si neatârnare! Sa fie neînregimentat politic si sa nu aiba simpatii de nici o «

Un prim-ministru tânar, din generatia celor între 30 si 35 de ani, tehnocrat, fara de partid, fara de rude sus-puse, fara sa fie santajabil. Un Parlament cu deputati si senatori alesi Nu dupa sumele de bani depuse la partidul din care fac parte pentru a a ajunge la «ciolan»! Ci alesi de noi, de cetatenii tarii, dupa dovezi certe ca ne vor apara drepturile si vor munci pentru a ne asigura o viata demna si umana. O justitie care sa aplice Constitutia, sa apere Cetateanul, sa pedepseasca Vinovatul, sa nu fie coruptibila si aservita puterii!”

 

STEFAN DORU DANCUS, director si scriitor Grupul Media Singur:

Singura sansa a României actuale este schimbarea generatiilor. Învatamântul românesc, lasat de izbeliste de toate guvernele si mai ales, parasit de oamenii capabili pe care-i avea, nu mai este în masura sa asigure o continuitate valorica asa cum pot scolile din strainatate. De aici si imposibilitatea de-a misca amortitele roti ale evolutiei poporului.”

LIVIU ANTONESEI, jurnalist si scriitor Timpul, Adevarul, Liternet:

Daca as vrea sa fiu foarte exact, as spune ca nu exista solutie de salvare. Însa aceasta atitudine, desi ar fi exacta, ar fi si cea mai usor de adoptat, cea mai comoda, cea mai lesnicioasa. Daca nu exista solutie, stam linistiti, nu avem nimic de facut! Privind, prin urmare, lucrurile cu o oarece atentie, ne dam seama ca, desi nicidecum legata de actuala clasa politica, o solutie s-ar putea întrezari, renasterea societatii civile, care sa puna presiune pe clasa politica, indiferent care factiune a ei ar fi la guvernare.”

*** 

Dragi colegi jurnalisti, va multumim pentru participarea la acest prim numar si va invitam, în numar cât mai mare, sa dam raspuns la urmatoarea întrebare fundamentala privind România:

Este utila Legea Lustratiei si daca este, de ce abia acum, la 22 de ani de la momentul zero?

Asteptam raspunsurile dumneavoastra, ale tuturor celor interesati sa participe la acest proiect, la adresa de email a revistei „Pagini Românesti în Noua Zeelanda”: romanianpages@yahoo.co.nz.

 

Cu multumiri si gânduri bune din Auckland

 

Cristi DUMITRACHE

Editor PRNZ 

PAGINI ROMÂNESTI ÎN NOUA ZEELANDA

ROMANIAN PAGES ÎN NEW ZEALAND

Auckland, New Zealand

romanianpages@yahoo.co.nz

paginiromanesti@xtra.co.nz

http://prnz.Weblog.ro/

 

 

RÂSU-PLÂNSU

de Corneliu LEU

 

Confratele meu Dwight Luchian-Patton, care  editeaza cea mai veche publicatie în limba româna din Statele Unite ale Americii – „Clipa.com – revista independenta de informatie socio-politica si cultura, editata saptamanal in Statele Unite ale Americii”  îsi însoteste revista cu o rubrica personala intitulata „Din Lumea… lui Stanley Kramer”. Adica nu mai este vorba de Lumea Noua, ci doar de lumea celebrei expresii a obrazului de hârtie cu care actorul a facut deliciul filmului mut. Expresie insensibila chiar si atunci când este traversata de lacrimile mari, simbolizând lumea insensibila în care traim si în care, chiar daca plângi atunci când ucizi, important pentru tine este actul ucigas pe care-l faci cu sângele rece al expresiei încremenite comic. Asa cum Presedintele nostru plânge când nu trebuie, dar râde „Ha, ha, sa traiti bine!” când ne diminueaza criminal nivelul de trai.

O rubrica interesanta ajunsa la aproape al o mielea capitol; din ultimul, eu extragând urmatorul citat: „…parafrazandu-l pe jurnalistul Ben Stein, inteligenta nu este admisa (Intelligence is not allow) sau mai edificator postulatul lui Ambrose Bierce, scriitor si ziarist American, care ne spune ca în civilizatia noastra si sub forma noastra de guvernamânt, inteligenta este asa de înalt onorata, încât nu este luata în considerare. Deci, ferice de cei saraci in duh, ca ale lor vor fi … posturile natiunii”.

Acest articol, al 987-lea din serial, aparea tocmai saptamâna trecuta, potrivindu-se de minune nu numai realitatilor politice americane la care facea referinta, ci si principalului eveniment politic românesc ce aduna mia de participanti la Conventia PDL, eveniment caruia comediantul nostru de frunte îi daruia secretiile glandelor sale lacrimale.

Care secretii au avut efectul verificat atunci când i-au purtat lui noroc în alegeri si, la a zecea editie (dupa altii a unsprezecea) fiind acum, au adus din siroiul lor sters cu dosul palmei prezidentiale: Marele succes/ Cu Boc reales!…

E o metoda politica de succes, care tine la români: Le împusti conducatorii barbateste, iar apoi îi sensibilizezi electoral plângând muiereste.

Pentru ca explicatia asta cu „…e baiat sensibil; nu-l vezi cât de repede plânge”, tine doar la fraieri. Românul mai cult stie ca accesele acute de veselie cu „Ha-ha” alternate de tristete cu lacrimi sunt simptomul clar al labilitatii psihice, boala grava demonstrând incapacitati rationale, deci incompetenta de a conduce si a lua hotarâri logice. Dar si pentru cel mai putin cult, adevarul s-a fixat în acest dispret: „plângi muiereste” („muierea” ne fiind „femeia”, ci „mahalagioaica-scandalagioaica-pusa-pe harta-si-pe-istericale”). Sau în convingerea ca „s-a-mbatat pâna si-a pierdut mintile si a început sa plânga”; lucru pe care îl pot confirma si eu, care beau de-o viata cu tot felul de cheflii, dar am oroare de betivanii care sau te umplu de balele plânsului lor, sau fac scandal.

Ei bine, aceste premise teoretice fiind stabilite, haideti frati români sa meditam putin la personajul nostru prezidential care, fie face scandal public luându-se cu toti la harta, fie varsa lacrimi de durere incontrolata si, mai ales, total nejustificata, demonstrându-si clar apartenenta la categoria labilitatilor pshice care-i confirma incompetenta pe postul pe care-l ocupa si care, conform legii, trebuie sa aiba în primul si în primul rând, un aviz favorabil din punct de vedere medical si psihiatric.

Pentru ca, de trei zile de când i-am vazut lacrima ce-i tâsnea pomenind de anul 2001, sunt tot mai nedumerit întrebându-ma: Oare ce motiv a avut sa plânga: Amintirea ca a fost ales, dorul dupa Petre Roman, faptul ca acela i-a întors spatele?… ?i tot ma chinui si tot nu gasesc vreo explicatie fiindca nici una dintre cele trei ipostaze nu erau deloc de plâns. Pentru orice om normal, faptul ca partizanii l-au preferat era motiv de mândrie; despre dorul de Petre Roman îndoi-m-as; iar la refuzul aceluia de a-i fi strâns mâna, reactia gentlemanului ar spune „regret”, iar a mârlanului „da-l în ma-sa!”. În nici un caz, însa, vreo explicatie logica pentru ca un om normal sa izbucneasca în plâns.

Asadar, frati români, treaba se înrautateste cu tatucul nostru de la Cotroceni! Daca atunci când a avut Stolojan caderea istorica, am putea spune ca i-a plâns de mila, daca la Olimpiada din China l-a putut emotiona ridicarea drapelului nostru, de data asta plânsul nu are nici o justificare din punct de vedere psihologic. E un act, cel mult, fiziologic, ca si cum s-ar fi scapat pe el. Nu-l mai tin sfincterele de la canalele lacrimale si, asa cum altii se scapa-n pantaloni, el se scapa pe obraz.

Da: se scapa pe obraz; si nu-i e jena ca face de rusine obrazul tarii, care ar avea nevoie sa fie reprezentata cu mai multa demnitate!… Pai, daca-i asa de sensibil, de ce n-a izbucnit în lacrimi când i-a dat Sarkozy cu tifla, sau când a fost acuzat pe nedrept ca l-a palmuit pe baiatul din Ploiesti?!… Acele lacrimi, da, ar fi provenit dintr-un sentiment de jignire; pe când aici, zau ca ma chinui si nu gasesc nici o explicatie logica sau, macar, psihologica. Decât, doar, daca ar fi vrut sa spuna: „iarta-ma nea Petrica pentru ce magarie ti-am facut atunci; iarta-ma ca, uite nu mai am liniste si ma mustra constiinta!”

E unica justificare ce s-ar putea gasi. Altfel, ramânem doar la explicatia fiziologica a celor care mai scapa un pârt, sau o picatura ce le uda pantalonul. Iar asta este mai grav; acesta este un adevarat semn de ramolisment.

De pe urma unui asemenea betesug, eu mai cunosc un om politic care a câstigat. Este vorba de Al. Duiliu Zamfirescu, fiul celebrului nostru scriitor; si el scriitor mai marunt, dar diplomat de cariera, care si-a exersat talentul de a bea copios în misiuni diplomatice de la Sankt Petersburg pâna în America Latina. Ultima însarcinare diplomatica a avut-o Al. Duiliu Zamfirescu în Argentina, ca ambasador în timpul celui de al doilea razboi mondial când, noi fiind aliatii Germaniei iar Argentina fiind apropiata de Hitler, în ierarhia sefilor de misiuni diplomatice el avea rangul cel mai apropiat ambasadorului Germaniei. Asa se face ca, la un banchet, având scaunele alaturate, Al.  Duiliu s-a ridicat sa-si tina discursul dar, fiind chinuit de regurgitari de la cheful trecut, nu s-a mai putut tine si a vomat pe fireturile si decoratiile amabasadorului Germaniei. Fapt pentru care a fost rechemat si demis din diplomatie… Ei bine, în 1945 sau 1946, cine se prezenta în audienta la Ana Pauker care era ministru de externe în guvernul Groza?… Chiar dumnealui, Al. Duiliu, care îi spunea: „Doamna ministru, va rog sa tineti seama ca eu sunt singurul diplomat român care am protestat împotriva hitlerismului vomând pe ambasadorul celui de al treilea Reich, fapt pentru care va rog sa mi se dea o pensie de merit!”…

Am relatat cele de mai sus tocmai pentru a nu se spune ca-l acuz pe Presedinte a-si folosi slabiciunile în scop politic. Exemplul de a sti sa profiti politic de asemenea slabiciuni s-a mai practicat, deci nu putem învinui practica. Putem învinui însa rezultatele ei, care conduc exact la cele citate de confratele meu californian Dwight Luchian-Patton: „…in civilizatia noastra si sub forma noastra de guvernamânt, inteligenta este asa de înalt onorata, încât nu este luata în considerare. Deci, ferice de cei saraci in duh, ca ale lor vor fi … posturile natiunii”.

Titlul „Râsu – plânsu” se potriveste doar prin faptul ca ne facem de râs cu un asemenea plâns prezidential. De fapt, în realitate, ar trebui spus „Plânsu – plânsu”, pentru ca e vorba atât de aspectul nesemnificativ al plânsului sau spontan cu explicatie freuidiana spre istericale, dar si de aspectul grav, tot mai grav din punct de vedere national, ca am ajuns sa ne plângem de mila.

 

http://www.cartesiarte.ro

Bucuresti

17 mai 2011