Am citit, cu cativa ani in urma, o ilustratie mai veche, reluata de John Killinger din Atlantic Monthly, despre zilele marilor ranch-uri de vite din vestul Americii.
Un armasar tanar, inca neimblanzit, era inhamat impreuna cu un magar, anume antrenat in acest scop, apoi li se dadea drumul in largul pasunilor publice. Izbind cu copitele, nechezand salbatic, cabrandu-se in salturi spectaculoase, armasarul tragea pe magarus grapis dupa el, aruncandu-l in toate partile, ca pe o traista cu graunte. In scurta vreme, cei doi bidivii dispareau dincolo de orizont, parand a se intoarce impreuna la starea de salbaticie. Rataceau asa zile in sir, de credeai ca n-ai sa-i mai vezi niciodata.
Dar nu se intampla asa. In cele din urma, cei doi verisori cabalini se intorceau la ferma. Undeva departe, pe intinsul imensei ”open range” americane, armasarul se epuiza, zbatandu-se sa scape de povara magareasca, ce-i frana avantul spre libertate. Era tocmai momentul asteptat de dispretuitul dobitoc. si, fara a mai pierde vremea, acesta lua conducerea si se pornea agale la drum, inapoi spre ranch, urmat fara impotrivire de armasarul proaspat biruit.
Comentariul care inotea ilustratia suna cam asa: bataliile sunt castigate de cei hotarati, nu de cei indignati; de cei dedicati, nu de cei puternici.
Este loc, insa, pentru o aplicabilitate mai larga a pildei, decat pare la prima vedere. Vietuiesc si in fiinta ta (si a mea) cele doua dobitoace din ilustratia de mai sus. Poate ca nu sunt inca inhamate impreuna, dar vor fi; e doar o chestiune de timp. De indata ce devii constient de tendintele salbatice ale firii vechi, de dorul dupa asa-zisa ”libertate” si setea dupa ”independenta” (personificate prin armasar), de indata ce iei decizia sa-l imblanzesti pe inorog, iese la lumina si umilul purtator de poveri – magarusul. Curand va fi uitata vremea in care te cabrai la cea mai mica impotrivire si nechezai amenintator la vederea fraului si a zabalei.
Magarusul a trait la ferma fiintei tale, bine merci, de multa vreme, numai ca n-ai stiut de ce, oricat ai cautat un raspuns si oricat te-ai certat cu Dumnezeu, cerandu-i socoteala de prezenta lui. Magarusul este handicapul pe care-l porti in trup, in suflet, sau in familie, ca pe un jug apasator, care-ti ingradeste libertatea de miscare. Magarusul este ”tepusul” tau personal, ”custom made” anume pentru tine, care contra-balanseaza excesele firii rebele, de armasar neimblanzit, le tine in frau si este menit a le supune, daca iti propui ca scop stapanirea asupra lor. Altfel, toata suferinta va fi in zadar.
Gelu Arcadie Murariu, Oregon City, Oregon