„Un cersetor sanatos este mai fericit

decât un rege bolnav.”

Arthur Schopenhauer

.

Zilele acestea am primit o revista cu câteva imagini ale unor oameni care cersesc. Una dintre ele mi-a atras atentia: Era o femeie în vârsta, slaba, cu parul alb îngrijit tuns, îmbracata decent, stând cu mâinile întinse în fata unui bol în care astepta sa-i cada niste bani. M-am întrebat de îndata ce a putut-o determina sa ajunga sa se umileasca? Foamea desigur! Si imediat m-am gândit la structura noastra sufleteasca, cât de diferiti suntem unii de altii, cum unii rezista cu riscul mortii si altii se umilesc pentru a-si salva viata. Asa au fost si cei din temnitele comuniste: Cei care nu au rezistat batailor, au cedat… Altii au preferat sa moara, nu si-au patat demnitatea. Dar nici unul dintre noi nu-si cunoaste limitele pâna când nu ajunge într-o situatie similara, deci este greu a judeca. Si cum sa nu vibram la urmatoarele cuvinte? „Deschide-ti gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor parasiti! Deschide-ti gura, judeca cu dreptate, si apara pe cel nenorocit si pe cel lipsit.”

A CERSI, conform dictionarului explicativ al limbii române înseamna a cere de pomana; a cersetori; a cere ceva cu staruinta; a se înjosi cerând ceva; a umbla cu cerutul; a se milogi; a cere cu umilinta.

A RUGA înseamna tot a cere, dar în mod staruitor, îndeplinirea unei dorinte, un serviciu, o favoare etc. Înseamna a cere foarte insistent un lucru de la cineva; a pofti, a invita. Verbul reflexiv – a face o rugaciune, a invoca divinitatea; a cere cuiva voia sau îngaduinta de a face ceva.

A REVENDICA înseamna tot a cere, a reclama un drept, un bun etc. care se cuvine sau apartine cuiva si care se afla în posesiunea altcuiva.

Un om care cere vrea sa i se dea si cere fiindca are nevoie de ceva. Dar cum cere? Am putea întelege ca cererile noastre se pot face nuantat: cu umilinta, cu revolta, cu fatarnicie sau cu demnitate.

Cersetorul este un om cu multe nevoi, sarac, calic, milog. Saracia, uneori si lenea, îi împinge pe oameni la acest act degradant al cersetoriei. Una este sa ceri cuiva rugându-l, invocând formule de politete, de dragoste, care sa ridice persoana ta la rangul demnitatii si alta este sa cersesti înjosindu-te, ori sa recurgi la acte de violenta. Se mai poate vorbi de demnitate în rândul cersetorilor?

Suntem întâmpinati de cersetori în diferite locuri: pe strazi, la intrarea în magazine, pe lânga biserici, în metrouri, trenuri, lânga poduri etc. Nu sunt violenti. Resemnarea o poti vedea pe chipurile lor, în gesturile lor. Avem doua alternative: Ori trecem nepasatori pe lânga ei, ori bagam mâna în buzunar si scoatem niste bani pe care-i aruncam, nedorind atingerea… Un sentiment de respingere din partea noastra, totusi exista. Nu poti sa-i sfatuiesti sa munceasca, sa câstige în mod cinstit, onorabil banii, fiindca nu toti sunt în stare, sau nu au unde munci si apoi nimeni nu i-a învatat. Ei au alta scoala a vietii! Unii îti cauta privirea, întind mâinile cersind cu îndrazneala, dar… mai poti vedea printre ei si câte unul cu capul plecat, sa auzi un suspin sau sa vezi câteva lacrimi prelingându-se pe obraji, fiindca exista printre cei care mimeaza neputinta si oameni cu adevarat sarmani, ologi, batrâni.

Rasfoiesc ziarele din ultimele saptamâni: „Patru copii, suspectati ca ar fi dati la cersit de parinti, au disparut”; „Copilul care a murit la cersit facea parte dintr-o familie de rromi nomazi”; „Românii au fost luati peste picior în Franta, la un show televizat. Protagonistii emisiunii, niste marionete, interpretate bineînteles de comici, spun ca sportul national în tara noastra este cersitul.” „Guvernul francez vrea sa extinda programul de expulzari. Autoritatile franceze pregatesc o lege care îi va trimite acasa pe toti imigrantii care fura si cersesc”; „O românca a fost gasita înjunghiata pe o strada din Dublin. Se pare ca femeia cersea pentru a-i trimite la scoala pe cei doi copii ai sai, care ramasesera în România, în judetul Timis”; „Prefectul de politie al Parisului a interzis, începând de marti, cersetoria pe bulevardul Champs Élysées, o masura ce vizeaza în primul rând grupurile de cersetori originari din România, multi dintre ei minori, organizati de retelele mafiote care au pus stapânire pe anumite sectoare si pe transportul public din capitala Frantei, a semnalat cotidianul Le Figaro”; „A cersi pe Champs Élysées în numele României nu ne face cinste, afirma Ministru de Externe al tarii noastre. Trebuie sa conlucram cu francezii pentru ca aceste retele de cersetorie sa fie dezmembrate.”

Probabil ca multi dintre acesti cersetori care cersesc zilnic pe strazile oraselor din multe alte tari, aplica proverbul: „C-o picatura ce cura, butia se umple pâna-n gura.”

Într-o carte a inginerului Florea Dudita, fost rector al Universitatii din Brasov, intitulata „Magister ex cathedra” – carte cu replici memorabile, unele de inspiratie personala, altele culese din carturaria universala, scrie: „De ce credeti ca oamenii dau de pomana cersetorilor, orbilor si ologilor, dar nu dau poetilor si filozofilor?“ „Probabil, se gândesc ca ar putea deveni si ei cersetori, orbi, dar niciodata poeti sau filozofi.” M-a amuzat!

Am sa vorbesc despre cersetori, despre acei oameni care se umilesc pentru a obtine putinul care li se poate da, oameni carora noi le oferim, asa zisa milostenie.

Începând cu Noul Testament, cersetorul a devenit personajul unei saracii care nu poate fi condamnata; pe vremea crestinismului medieval el a fost privit ca un potential Hristos revenit printre oameni pentru a-i încerca. Avem si noi românii povesti cu acest subiect care reflecta viziunea poporului fata de acest personaj. Scriitorul Ion Creanga, recunoscut datorita maiestriei basmelor, povestilor si povestirilor, imaginatiei sale bogate, povesteste cum Dumnezeu si Sfântul Petru s-au pus fiecare la câte un cap de pod, iar Ivan având asupra lui numai „doua carboave”, a dat câte una fiecaruia, zicând: „Na-va! Dumnezeu mi-a dat, eu dau si Dumnezeu iar mi-a da, ca are de unde!” Iar Dumnezeu îi spune: „Cine da saracilor, împrumuta pe Dumnezeu…” Scriitorul a fost inspirat desigur de cuvintele lui Iov rostite la aflarea vestilor tragice a pierderii averii si a fiilor si fiicelor sale: „Dumnezeu a dat si Dumnezeu a luat. Binecuvântat sa fie numele lui Dumnezeu” (Iov 1:21) si de proverbul românesc: „Cine da saracilor, împrumuta pe Dumnezeu”.

Unii i-au dispretuit si îi dispretuiesc pe cersetori, îi considera paraziti, lenesi. De-a lungul secolelor problema a preocupat statele si au fost priviti diferit, în diferite perioade: când cu mila, când cu ostilitate. Multi si-au spus parerile, reclamând ca sunt „Vampiri ai statului, ca vagabondajul este pepiniera hotilor si asasinilor”. Stând si judecând drept, unii dintre ei sunt handicapati, ologi, neavând alta posibilitate de supravietuire decât cersitul, apelând la bunavointa si mila celorlalti. Oricum ar fi priviti, este cert ca cei mai multi nu iubesc munca, iar a patra porunca biblica cere omului sa munceasca sase din cele sapte zile ale saptamânii. Deci, cei apti de munca ar trebui sa munceasca. Dar unde? Cum si cine sa faca selectia? În zilele noastre numarul saracilor de acest fel a crescut si aceasta crestere se atribuie de catre unii relaxarii moravurilor si depravarii oamenilor (iata ca s-au organizat în retele mafiote!). Unii care detesta haosul si doresc a se institui ordinea, au propus munca obligatorie, o politie riguroasa si chiar însemne vizibile pe care cersetorii trebuie sa le poarte. Dar acest scenariu este diametral opus spiritului libertatii! Si-atunci? Cineva si-ar fi exprimat parerea ca „în gura lor este necontenit Paradisul, iar în inima lor este Infernul.” Unii spun ca cei care dau de pomana cersetorilor de pe strazi sau de la portile bisericilor ar fi vinovati, pentru ca acestia, cersind, ar întretine o adevarata „scoala a cersetoriei”.

Cu adevarat, saracia este degradanta si nu poate fi o conditie sociala buna. Este îngrozitor sa te umilesti continuu, o viata, cersind! Chiar si numai o perioada a vietii! Mihai Eminescu spunea ca „saracia e un izvor de rele fizice si morale, care, la rândul lor, sunt cauze ale decadentei economice”. Ideal ar fi ca statul sa asigure tuturor cetatenilor hrana, îmbracamintea si un mod de viata sanatos. Este un vis, o utopie? Ceva irealizabil? Are statul de unde sa le dea? Si-atunci?

Românul, cu imaginatia si istetimea sa, a completat cugetarea lui Schopenhauer: „Un cersetor sanatos este mai fericit decât un rege bolnav, însa mai bine bogat si sanatos, decât sarac si rapciugos.” Trebuie totusi sa admitem ca sunt niste nenorociti ai sortii. „Ar fi usor sa-i aruncam peste bord”, cum s-au exprimat în mod cinic unii, dar aceasta atitudine ne-ar scoate din rândul oamenilor si am putea fi numiti animale, fara ratiune si fara sentimentul compasiunii fata de semeni. Sunt tari care pastreaza evidenta cersetorilor, le da sansa de a cersi un timp limitat într-un oras, dupa care îi forteaza sa plece si astfel, unii se plictisesc de vagabondaj si se apuca de munca. Ar fi o solutie?

Am amintit în alt eseu, de vremea când Episcopul Râmnicului si Argesului ne-a povestit cum o cersetoare a donat Episcopiei o suma mare de bani pentru refacerea acoperisului unei manastiri. „Toata truda cersetoriei a daruit-o lui Dumnezeu“, ne spunea. Si astfel, chiar daca noi nu am avut intentia sa daruim bani vreunei manastiri si nu am cunoscut destinatia banilor pe care i-am daruit cersetoarei respective, ei au ajuns acolo unde trebuia, acolo unde nici nu gândeam, acolo unde ne-a ajutat Îngerul sa daruim, dând un ban acelei cersetoare… Iata ca exceptiile exista si multe sunt „caile Domnului”! De curând am auzit stirea ca alta cersetoare si-a strâns bani sa vada manastirile din Grecia. Poate ca acolo, închinându-se în fata unei icoane, în filmul derulat al amintirii ei, sa fi fost si chipurile noastre – ale persoanelor care i-au daruit bani – si gândurile ei, imaginile, sa fi urmat drumul cosmic… Nimic nu e întâmplator în lumea asta! Cred ca datoram iubire si acestor oameni sarmani, sufocati de atâta suferinta.

Îmi amintesc cât de mult m-a impresionat cartea lui Mark Twain „Print si cersetor” citita în copilarie! Si astazi visul oricarui cersetor este, probabil, de a ajunge print, iar… cei mai multi printi (ma refer la oameni dotati, merituosi) ajung astazi sa traiasca ca niste cersetori!

Sa nu uitam ca în Deuteronomul 15:11 (cea de a cincea carte a lui Moise din cele cinci carti, numite de evrei si Tora, care alcatuiesc o Biblie în miniatura si în care sunt redate succesiv ruina, rascumpararea si readucerea omului în partasie cu Dumnezeu, apoi calauzirea divina si dragostea lui Dumnezeu care reuseste mereu sa ne scoata la capat, etimologic – din limba greaca: deuteros – a doua si nomos – lege) se specifica: „Întotdeauna vor fi saraci în tara; de aceea îti dau porunca aceasta: Sa-ti deschizi mâna fata de fratele tau, fata de sarac si fata de cel lipsit din tara ta”.

Trecând pe strazile orasului, într-o zi umeda si friguroasa de toamna, si vazând atât de multi cersetori, am scris:

Mai sunt cersetori în lumea asta,/ mai sunt cersetori în orasul meu!/ Cu trupuri despuiate,/ lipite de asfaltul rece,/ cu mâini întinse,/ cântând «Aria cersetorului»… / Trista le e cântarea,/ trist e sa-i privesti cersind!/ Se-ntuneca strada cu trecatori,/ se-ntuneca sufletul meu… / Luati acesti tristi oameni,/ încalziti-le trupurile, sufletele!/ Ce falsa-i fericirea/ cât timp mai sunt cersetori/ în lumea aceasta,/ cât timp mai sunt cersetori/ în orasul meu!

 Vavila Popovici, SUA