Tag: Romania

PRIVIND CU NOSTALGIE, TINERETEA, COMUNISMUL…

On By nelursIn literatureLeave a comment

(ESEU UMORISTIC IMAGINAR)

Gabriela CENUSA

Paris,Hôtel de la Paix Tour Eiffel, camera 173, locul în care îmi astern acum memoriile. Tânara jurnalista de succes, cunoscuta în toata lumea, un nume notoriu, o viata perfecta. Asa suna un titlu banal dintr-o revista glossy, înaintea interviului acordat de mine, unei jurnaliste cu totul fastidioase. Desi buletinul îmi arata onorabila vârsta de 48 de ani, cred ca existenta mea încetase sa mai înainteze dupa prabusirea regimului comunist din România. Ramasesem blocata în acea perioada atât de noroasa a vietii mele. Am venerat comunismul, am fost dependenta de el, am trai cu el zi de zi, în casa, în redactie, pe platoul de filmare… Era ca o a doua natura a mea. Cum exista sute, mii, milioane de clinici pentru dezintoxicarea dependentilor de droguri, alcool si altele, asa ar trebui sa existe si pentru cei dependenti de comunism, cei care nu îsi imagineaza evolutia într-un regim ce se vrea a fi democrat.

Bine, recunosc, tânjesc dupa acele vremuri, sunt o dependenta, o comunista, închideti-ma! Îmi spuneam toate acestea într-un zâmbet ce parea a nu se mai termina. Am aruncat valorosul stilou primit cadou de la nimeni altul decât prim-ministrul Frantei, Dominique de Villepin, sau pe numele întreg, si pe care sunt mândra ca am reusit sa îl retin… Dominique Marie François René Galouzeau de Villepin! Mi-am aprins o tigara, iar primul meu gând a fost… întrebare. Oare tatal domnului prim-ministru a avut ceva în comun cu tatal lui Nicolae Ceausescu. Eram chiar cinica, îmi aminteam de acea povestioara absolut savuroasa, în care se relata cum tatal marelui conducator se prezentase în perfecta stare de ebrietate la legitimarea fiului. Pasiunea pentru numele românesti, îmbinata cu fericirea momentului. l-au facut pe tatal dictatorului sa uite ca acasa mai vietuieste un copil Nicolae!

Zâmbetul meu devenea din ce în ce mai persiflant, iar legatura pe care am reusit sa o stabilesc este de-a dreptul impresionanta. Mi-am spus în gând ca tatal domnului prim-ministru nu s-a putut opri asupra unui singur nume, sau a unui singur copil, l-a numit pe acesta si pentru viitorii nenascuti. În fine, îmi ocupam memoria degeaba. Poate pare impresionanta prezenta mea la Paris, fiind o maniaca a regimurilor totalitare, dar nu. Ma aflam aici pentru o importanta gala de decernare a celor mai buni jurnalisti si oameni de televiziune ai epocii comuniste. Speram sa îmi revina acel mare premiu, îl meritam din plin. Am fost un sprijin al regimului, un adevarat om de nadejde. Nu exista în mintea mea la vremea aceea ideea de tradare. De ce as fi tradat regimul?! Când tot ceea ce îmi oferea era în favoarea mea, a familiei mele, a cunostintelor, a tot ceea ce ma înconjura. L-am adorat pe tovarasul Ceausescu pentru tot ce mi-a oferit, dar l-am si urât în multe momente pentru ce mi-a luat. Mi-a luat inocenta vârstei fragede în care am început sa lucrez în favoarea regimului, si marea mea dragoste.

28 februarie 1987. An nebisect! Bucuresti. Ziua ce urma sa devina cea mai importanta din viata mea. Noaptea de dinainte îmi paruse cea mai lunga din toata existenta mea, nu izbutisem sa închid un ochi, eram plina de emotii. Reusisem sa primesc un post în TVR. Era o imensa realizare în acele vremuri. În special pentru o tânara de douazeci si patru de ani, proaspat iesita de pe bancile facultatii si fara un minim de experienta. Desi cu mintea de acum, adica la dublul vârstei de atunci, pot sa realizez alegerea lor si de ce au pus atât de multa baza pe mine… Atunci credeam înca în norocul începatorului! Toata familia era contra alegerii mele, nimeni nu ma întelegea nici pe mine, nici alegerea în sine. Ai mei erau frapati de spiritul meu atât de conservator,de viziunea mea comunista. Am uitat sa mentionez ca familia mea era liberala, desi eram foarte saraci, ai mei au încercat sa ma creasca într-un alt fel de spirit. Facând parte din clasa muncitoare, fiind plini de lipsuri, nu reprezentam un pericol pentru sistem, si sa nu uitam ca pe cei asemeni mie îi dorea regimul în fata. Deh! Asa zisa origine sanatoasa! La universitate nu îmi amintesc sa fi excelat într-un anumit domeniu, eram însa o împatimita a literaturii proletcultiste, elogiam comunismul la fiecare pas, cântam doar cântece dedicate marilor dictatori, si eram prototipul perfect pentru a fi o mâna dreapta în sistem. Am sa mentionez cel mai important aspect si cel care a determinat alegerea celor mari din TVR. Eram un bun denuntatot! Poate printre cei mai buni! Spiritul meu de observatie era excelent, tot ceea ce îmi parea mie ca ar iesi din dogmele comunismului, ajungea în scurt timp pe mâna securitatii. Aveam aproape o placere malefica în a face aceste lucruri, atât de placute mie. Toti cei din jurul meu care se încumetau în a-l jigni pe „marele tovaras” sau pe sotia sa, ma înfuriau teribil si nu aveam nevoie de foarte multe minute pentru a-i anunta pe militieni, care în timp ma doreau a fi o sageata a lor, a securitatii. Spiritul meu totalitar a fost rapid remarcat de anumiti profesori, care îmi citeau lucrarile proletcultiste si le trimiteau apoi mai departe la diferite redactii. Toate acestea pâna într-o zi, când am stârnit interesul producatorilor postului national. Nu detineam un CV, dar detineam lucruri mult mai importante, ca de exemplu o buna recomandare din partea „baietilor cu ochi albastri”, frapati si ei de caracterul meu impasibil, de cinismul cu care reuseam sa denunt pe toata lumea, de la vecini, prieteni, pâna la rude.

Le-am câstigat simpatia întrutotul, când mi-am denuntat verisoara pentru vorbe jignitoare aduse tovarasei Elena Ceausescu. Sunt convinsa ca acel denunt a fost cheia care mi-a deschis apoi toate usile. Aveam ceea ce ei cautau, si anume mult sânge rece, nu tineam cont de familie de prieteni, în prim plan era ceea ce stabilea regimul, apoi restul. Obtinerea acelui scurt interviu cu producatorii a fost doar o problema de timp. Eram convinsa ca voi avea o ascensiune de succes, eram constienta de armele pe care le detineam pentru a-mi obtine viitorul mult visat. Nu îmi doream altceva decât un nume notoriu si sa îmi pot scoate parintii din saracia în care am copilarit.

Stiam foarte bine ce mi-ar fi oferit un post de crainic TV. O locuinta frumoasa, scutirea statului zeci de ore la cozi interminabile, deschiderea multor usi… fara ca macar sa apas pe clanta si multe altele. Tocmai de aceea, desi aveam multe emotii în acea dimineata, am reusit sa le canalizez într-un scop cu totul constructiv. Mi-am deschis larg fereastra, mi-am savurat cafeaua si trei tigari poloneze procurate cu mare greutate, apoi am îmbracat rochia împrumutata de la o vecina ce facea munca de cercetare în Germania. Mi-am permis chiar pentru prima data sa ma si fardez cu câteva cosmetice aduse tot de vecina mea, care îmi repeta sâcâitor ca voi ajunge sus, atât de sus, poate chiar o umbra a lui Ceausescu.

Recunosc ca îmbratisam aceasta posibilitate cu mare drag, ba mai mult decât atât,am transformat-o într-un scop. Dupa doua ore eram gata, nu exista În mintea mea posibilitatea de a auzi un refuz. Stiam, aveam certitudinea faptului ca voi primi postul fara niciun efort. Nu aveam ce sa fortez, totul era în mine, în natura mea. Când mi-am parasit locuinta, în poarta ma astepta mama cu ochii în lacrimi, dar cu o binecuvântare pe buze. I-am raspuns ca nu am nevoie de binecuvântare, ca ma am pe mine… iar asta mi-e suficient! Îmi amintesc chiar ca am avut timp si de o scurta teorie, i-am impuns sa scoata icoanele ascunse prin casa si sa le arda cât mai repede, iar mersul la biserica pe furis sa îi ramâna în vise. Nu îmi doream sa îmi stea ceva în calea ascensiunii mele, i-am impus de asemenea sa nu îndrazneasca sa scoata un cuvânt jignitor la adresa regimului, pentru ca de altfel voi uita de faptul ca îmi este mama si va plati ca toti ceilalti cu detentia. Am sarutat-o pe frunte dupa care, pasind apasat spre masina ce urma sa ma duca la redactie, am auzit-o tipând ca nu mai sunt copilul sau si ca nu a crescut un urmas ci o… monstruozitate! Reactia sa mi s-a parut inutila. Ma lasa la fel de rece. Am si uitat-o într-o fractiune de secunda. Eram mult prea ocupata în a ma gândi ce voi spune la redactie, îmi faceam un plan cu ceea ce stiam deja ca vor sa auda. Totul era perfect, eram la un pas de îndeplinirea visului meu, a unuia dintre ele. Urmatorul ar fi fost sa intru în familia Ceausescu cu orice pret.

Eram captiva în visele mele, atât de captiva încât nu l-am auzit pe sofer când mi-a adresat o întrebare cu totul denigratoare pentru sistem. Ma întrebase cu o detasare completa, cum o femeie atât de frumoasa poate sa îsi doreasca sa ajunga sa ia parte la acel bal grotesc care ne vroia pe toti sclavi. Enervata de întrebarea lui si hotarâta sa ma folosesc de toate resursele pe care le aveam pentru a-l trimite undeva „la racoare”, sub motivul devierii de la drumul impus de comunism, i-am oferit un raspuns pe masura întrebarii. I-am spus ca cele mai frumoase lucruri în viata sunt si cele mai înselatoare, ca suntem singurii care hotarâm daca vrem o viata anosta în sclavie si ca scopul scuza întotdeauna mijloacele. Cred ca l-am dezgustat atât de tare încât nu a mai pastrat nici o ramasita din remarca facuta initial. Acest lucru nu putea decât sa ma încânte teribil, desi cu siguranta, avea în posesie mai multi bani decât aveam eu în poseta crosetata de mama. Aveam orgoliul de a nu reprezenta idealul de frumusete al unui sofer, sau al unui fost sofer, îmi spuneam în gând, zâmbind ironic, pentru ca urma sa îl trimit la o scurta sezatoare cu cei de la „secu”.

În cele din urma am ajuns la redactie. Ma astepta o întreaga echipa acolo! Nici macar nu am mai fost supusa scurtului interviu pe care îl asteptam atât de nerabdatoare si la care ma gândisem cu atâtea zile înainte, din cauza caruia nu dormisem atâtea nopti. Am dat mâna cu producatorul jurnalului. M-a complimentat pentru munca prestata în folosul regimului, dar a dat dovada de lipsa de profesionalism printr-o remarca adusa fizicului meu, cu un usor caracter cuceritor. Faptul ma multumea nespus! Îl vedeam ca pe o treapta în ascensiunea mea… Auzisem de relatia sa strânsa cu familia Ceausescu, asa ca nu avea de ce sa ma surprinda un compliment neoriginal. Am fost asezata pe un scaun incomod si am simtit pe pielea mea rezultatul unei cantitati semnificative de pudra pe fata. Mi-au fost conturate buzele într-o nuanta de maro-roscat, iar ochii reliefati perfect de un dermatograf negru. Mi s-a pus în mâna microfonul alaturi de texte, mi s-a dat jumatate de ora sa le învat si mi s-a spus ca este proba eliminatorie. Stiau foarte bine ca acea proba nu reprezenta nimic pentru mine. Erau constienti ca voi face fata fara un minim efort. Am memorat rapid textele. Erau banale! Aceleasi subiecte se repetau pâna la saturatie. Ce era putin mai obositor, era atunci când eram silita sa învat pe de rost numele celor ce ajungeau la militie pentru denigrarea familiei Ceausescu, pentru jignirea sistemului, pentru ponegrirea celor cu functii înalte. Mi se pareau atât de stupizi acesti oameni, stiau consecintele vorbelor lor si cu toate astea riscau pâna în ultima clipa… Nu reuseam sa îi înteleg. Oare nu auzisera de vorba: „Pune-te bine cu necuratul pâna treci puntea”? Sau poate vroiau sa arate cât de curajosi sunt! Oricum acest curaj se pierdea dupa primele zile de detentie. Din temerarii care intrau acolo se transformau în cei mai mari sclavi ai sistemului.

Rupsesem legatura cu familia mea, ai mei nevrând sa beneficieze de câstigul meu. Am încercat în nenumarate rânduri sa le trimit bani, sa îi scot din infernul în care traiau, sa încerc sa îi aduc în oras alaturi de mine, dar mereu îmi primeam banii înapoi fara raspuns. De fapt primisem un ultim bilet în care îmi transmiteau ca nu au nevoie de bani patati, murdari, din partea unei sageti a comunismului. Ma conformasem relativ usor cu ideea de a fi orfana si stiam ca trairile mele nu trebuiau sa se reflecte in fata sticlei, de aceea le lasam cu succes la machiaj.

Profesional,eram fericita, împlinita. Faceam ceea ce îmi placea, asistam la o serie de reuniuni, evenimente, aveam o viata la care putini aveau acces. Elogiam comunismul, iar pentru asta eram rasplatita!

Toate acestea le scriu privind din balconul hotelului, ce îmi ofera o panorama superba asupra turnului Eiffel. Îmi pare grandios. Mi-ar fi placut sa stiu toate dedesubturile acelei constructii, dar nu îl puteam compara cu creatia lui Ceausescu, cu „Casa noastra a poporului”,si îi spun creatie ceausista pentru ca asta a fost. Acea arhitecta tânara ce câstigase proiectul era acolo doar cu numele. Ce construia ea într-o zi darâma Ceausescu a doua zi. Acea perioada m-a marcat profund prin faptul ca puterea cuvântului era mai mare decât orice altceva. Nu aveau nevoie de mari dovezi, simple cuvinte aruncate la suparare, la nervi, te înfundau în detentie, sau în cazurile fericite erai anuntat de un om cu suflet mai mare sa parasesti tara cât mai poti. Eram profund impresionata de puterea de manipulare pe care o aveam si eu. Ceea ce transmiteam din spatele micului ecran era subiect national, lege nescrisa, stabilita doar prin vorbe, prin cuvinte.

Nu as fi crezut vreodata ca toate acestea aveau sa se sfârseasca, tot din cauza unor cuvinte, a unui moment de neatentie, de slabiciune. Eram tânara aveam o cariera de succes, reprezentam un model pentru multe tinere aspirante la postul de crainic TV. Toate acestea pâna în ziua în care m-am îndragostit de un membru al familiei Ceausescu, iar într-un moment inconstient i-am marturisit acest lucru unei colege de redactie. A doua zi vuia tot institutul! De la poarta am fost dusa de militie la director, pentru a da o scurta declaratie si pentru a ma forta sa îmi prezint demisia. As fi putut dezminti acuzatia cu succes, dar nu am facut-o! Deja îmi provoca repulsie ceea ce faceam! Consientizasem ca minteam oamenii cu stiri jenante, ca îmi pierdusem familia… Nu vroiam sa îmi pierd cu totul constiinta. Am recunoscut ceea ce vuia în toate birourile. Am fost data afara si sfatuita sa parasesc tara!

Asta am si facut! M-am mutat în Franta, unde am continuat sa scriu cu succes, pe multi bani, articole din cealalta parte a „cortinei de fier”. Am reluat legaturile cu familia, care de aceasta data era mândra de realizarile mele. În 1996, în timp ce ma aflam în Café Atelier Montmartre, am aflat de moartea lui Nicu Ceausescu, subiect care m-a bulversat multe zile, saptamâni si luni întregi. Multe episoade de dinaintea plecarii mele din tara vor ramâne un mister al sufletului meu. Ceea ce ar fi vrut sa fie… ceea ce ar fi trebuit sa fie… ceea ce ar fi putut sa fie!

Gabriela CENUSA

Vaslui

28 mai 2011

AM TRAIT CU SENZATIA CA IMAGINILE POETICE ALE LUI POLIDOR ÎMI IAU PAMÂNTUL DE SUB PICIOARE

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

Eugen CRISTEA

 

 

Mai mult decât surprinzator volumul semnat de Paul Polidor, „De dor mai moare câte un Actor…” De ce încep astfel, o sa va întrebati. Ca de obicei, sunt foarte sincer si marturisesc ca nu ma asteptam ca maestrul Polidor sa mai gaseasca resurse în a ma surprinde – o data în plus! – cu discursul sau poetico-politic… Am colaborat foarte mult cu Paul în ultima vreme, mai ales pe tarâm muzical si aproape ca uitasem ca se pricepe atât de bine si la exprimarea prin cuvânt scris. Cuvânt niciodata scris la întâmplare, ci elaborat cu sensibilitate, bucurie, de cele mai multe ori si cu mânie – total îndreptatita, de altminteri – si, mai ales cu imens respect pentru artistii disparuti atât de devreme si de nedrept dintre noi…

Personal, am trait cu senzatia ca imaginile poetice ale lui Polidor îmi iau pamântul de sub picioare.

Cu alte cuvinte, asocierile sunt atât de ciudate, de neasteptate, dar – O, Doamne! – câta poezie adevarata se ascunde dinapoia lor, încât, de multe ori, a trebuit sa re-re-recitesc multe dintre poemele prezentate în volum. Ce sa mai vorbim, Polidor si-a atins scopul: sa ne apropie pe nesimtite de ideile ascuse dibaci în spatele rimei. Sau al non-rimei… Pentru ca Polidor se joaca cu talent cu aproape toate formele de exprimare si expresie poetica. O face, asa cum spuneam, cu îndemânarea si lejeritatea dintotdeauna.

Poetul ne readuce în memorie unele figuri actoricesti care au marcat din plin scenele si pelicula, unele dintre aceste chipuri deja trecute într-o uitare care caracterizeaza din plin modalitatea în care sunt tratati artistii autentici de catre o societate penibila, aculturala si materiala pâna la saturatie. Vorbeam de partea materiala care ne-a luat mintile în ultimii ani. Or, tocmai aici rezida talentul lui Polidor: ne determina sa ne mai îndreptam gândurile sufocate de televiziuni mai mult decât comerciale si catre sufletele noastre chinuite si neglijate de catre cei care nu au în cap (mic, de altfel) altceva decât yahturi, pitipoance de doi lei (vechi, desigur!) si cât mai multe lanturi de aur la gâtul îngrosat de consumul nemasurat al fleicilor si berii…Polidor evoca si o serie de filme fundamentale care ne-au marcat din plin anii negri în care un bilet la Cinemateca se masura în echivalentul în aur. Ma simt ultraonorat ca Polidor ne-a inclus pe sotia mea si pe mine în rândul celor evocati în cartea sa. Poate ca asta reflecta si faptul ca nu muncim chiar degeaba. A ne afla alaturi de titani ai culturii române în acelasi volum ne onoreaza si ne obliga.

În mod intentionat nu am dat vreun citat din volum, tocmai pentru a va determina sa cititi singuri totul din scoarta în scoarta. Veti descoperi si redescoperi un Paul Polidor altfel decât îl stiati. Revoltat, duios atunci când trebuie, mâhnit de tot ceea ce vede în jur (si atunci, el chiar înjura!!!) si, cu osebire, atasat de minunatul sau condei, care nu-l tradeaza nici de aceasta data. Dimpotriva…

Eugen CRISTEA

Bucuresti

6 august 2011

ADEVARUL COMUNIST SI CAPITALIST…

On By nelursIn HistoryLeave a comment

Viorel ROMAN

Înainte de anul 1989, în vremea Razboiului rece, Partidul din Lagarul ortodoxo-comunist decreta adevarul si pentru ca acesta sa nu fie pus la îndoiala închidea granitele si daca cineva avea îndoieli… avea dificultati. Minciuna marxist-leninista a libertatii oamenilor muncii eliberati de exploatarea omului de catre om era însa atât de evidenta, ca nimeni nu credea în propagada oficiala.

În capitalism adevarul e la fel de îndoielnic, dar propagat mult mai subtil. Oskar Spegler se întreaba: „Ce-i adevarul? Pentru prostime, el este ceea ce aude si citeste. Chiar daca un sarman individ singuratic sta si cugete asupra lui, oricum acesta ramâne numai al sau personal. Adevarul maselor largi populare, care se bucura de audienta si succes, este azi un produs al presei. Ceea ce vrea ea, este adevarat. Cei care detin presa, produc, transforma si modifica adevarul. Trei saptamâni de campanie de presa si prostimea cunoaste adevarul. Dar argumentele sunt indubitabile numai atât timp cât sunt suficienti bani pentru a se repeta fara întrerupere valabilitatea acestora. Chiar si retorica din antichitate nu era axata pe continut ci pe capacitatea de convingere … dar ea se marginea la un public si la un moment dat. Dinamica presei moderne vrea sa convinga neîncetat. Ea trebuie sa puna opinia publica fara încetare sub presiune. Vechiile argumentele pierd din valabilitate numai atunci când o forta financiara mai mare are noi, alte argumente pe care le aduce vizial si oral cu mai mare forta în spatiul public. În acest moment steaua polara a opiniei publice se modifica, în favoarea celui mai puternic. Fiecare este acum convins de noul adevar si ca si când s-ar trezi dintr-o data din somn.“ (Prabusirea Apusului, München 1922, vol. 2, cap. 4)

Asa s-a întâmplat de exemplu din România dupa actul revolutionar din 1944, când s-a trecut de la capitalism la socialism, la dictatura proletariatului. Asa s-a întâmplat si dupa actul revolutionar din 1989, când s-a trecut de la socialism la capitalism, la integrarea euro-atlantica. Si nu este surprinzator ca tranzitia este organizata si implementata de aceiasi oameni. Silviu Brucan a propagat si socialismul dupa 1944 si capitalismul dupa 1989 si a fost ascultat cu evlavie la TV pâna la moarte. Asta fara a aminti de activul de stat si de partid la fel de credincios adevarului, celui mai puternic factor financiar. Aparitia internetului schimba numai aparent din paradigma de mai sus. Libertatea de expresie este garantata celor puternic financiar, mogulilor, sau celor care sunt politic corect sau se exprima la un nivel jos, care nu pun în primejdie consensul. Când însa se confrunta doua forte financiare notabile, cum e cazul Chinei si USA, apar brusc conflicte legate de adevar si cautarea lui pe internet. Vezi conflictul google în China. În ciuda tuturora, oamenii nu pot traii în afara adevarului. El se vrea verificat de realitate, de bunul simt si are nevoie de libertate de expresie si libertate (materiala).

Care-i adevarul istoric?

Pentru împaratul Napoleon I (1769-1821) „Istoria este o minciuna, asupra careia ne-am înteles”… în vremurile noastre la fel, dar si un aspect colateral al ocupatie militare – Vae victis! În 1944 Armata Rosie ocupa România. ?ara e dezmembrata si la ordinul lui Stalin. evreii kominternisti impun „Istoria R.P.R.”, acad. Mihail Roller, Bucuresti 1952, 797 p. În Moldova alfabetul latin e înlaturat si se impun chirilicele, o noua limba si istorie. Dupa retragerea rusilor, Ceausescu înlatura kominternistii evrei, R.P.R. devine R.S.R., rescrie istoria si afirma ca în Moldova, tara româneasca, se vorbeste aceiasi limba latina. Rusii, Partidul Comunist sunt la putere în Moldova si protesteaza pentru ca Antonescu este disculpat de un tribunal .El n-avea cunostinta de întelegerea Stalin-Hitler. Istoricii de la Chisinau, Budapesta, Bucuresti înca nu s-au înteles asupra adevarului. Care-i acela?

În anul 1989 Revolutia înlocuieste stupida doctrina marxist-leninista cu „Istorii alternative” scrise de bursieri Sörös, agenti NGO. Ele culmineaza cu „Rapoartele finale”, 2004/6, ed. Elie Wieser si Vladimir Tismaneanu, 1.000 p., pentru presedintii Ion Iliescu si Traian Basescu. Nu evreii kominternisti din URSS sau mai nou neocons din USA nascocesc legende, cum cred antisemitii, ci hegemonii rusi si anglo-saxoni dicteaza. Evreii respecta istoria, Holocaustul e sacralizat.

Germania trebuia distrusa în razboiul mondial II, iar supravietuitorii bombelor anglo-americane si barbariei bolsevice urmau sa supravietuiasca din cultivarea cartofilor, fara industrie, universitatii, sali de concert. Armatele de ocupatie impun apoi nemtilor, despartiti de Cortina de Fier, istorii care se bateau cap în cap. Prabusirea Lagar-ului permite reunificarea, istoria este înca nesigura, fratele din USA, evreii monitorizeaza. Cine nu-i conform, la puscarie. Marina Germana patruleaza în folosul Israelului, în Afghanistan sunt soldati. Se va rescrie istoria, reface demnitatea germana?

Care-i adevarul istoric? Sunt facuti oamenii sa-l afle? De la Mircea Eliade stim ca religiile asa zis „primitive” vad si interpreteaza realitatea prin mituri. Realitatea confirma mereu ceea ce este neîndoielnic – mitul. Monoteismul sparge cercul vicios. Dumnezeu, unic si abstract, se adreseaza oamenilor prin profeti, apoi direct, prin Fiul Sau. Vechiul si Noul Testament.

Pentru grecii din antichitate miturile erau forme pre-stiintifice, apoi absolutizarea „realitatii rationale” periferizeaza credinta. Iluministii Revolutiei Franceze sunt si mai consecventi, ei se închina „Zeitei Ratiunii”, ca majoritatea de azi. Discursul Papei Benedict XVI, „Ratiune si Credinta”, Regensburg 2006, 10 p., deschide însa noi orizonturi spirituale. Depinde acum numai de rapiditatea cu care va fi el receptat si aplicat în tarile dezmembrate si traumatizate de ocupatii militare, ca Moldova, România, Germania, Jugoslavia…

Prof. Dr. Viorel ROMAN

Akademischer Rat a.D.

Bremen, Germania

1 august 2011

STIHURI DE LUMINA DEDICATE SFINTEI MARII

On By nelursIn poetryLeave a comment

George PETROVAI

FECIOARA MARIA

Au fost acele vremuri
de Duh straluminate,
când viul moartea-nvinse
prin crez si puritate,

când taina nepatrunsa
din cer se pogorî
spre-a omului salvare,
cum Tatal hotarî…

Ca totu-n tot sa para
uman si transuman,
stiut fiind ca omu-i
un sceptic si-un dusman

cu el si toti ai lui,
menita fu Maria
– din Nazaret fecioara –
sa afle bucuria

ca-i sfânt potir matern,
prin nasterea Acelui
ce-n lume coborâse
ca Uns, etern egal doar Lui.

O, maica preacurata
si pururea fecioara,
fii pentru noi sarmanii
ce-ai fost si-odinioara:

Fii focul din inimi
si-al dragostei jar,
fii mama duioasa
si fa ce-ai facut iar!

LUMINA MAMEI

Flamând de dragoste
– o, mama –
te-am cautat la rasarit
si cu lumina m-am hranit,
ca-n tesatura-i nevazuta
sa dau de-acea nuanta
ce-n toate tu erai
când te aveam
si ma aveai.

Toropit de caldura
si-ngreunat de lumina
sorbita fara masura
(de-a valma infrarosii
si ultraviolete),
deodata-n miez de zi
am atipit
si-am tot dormit
– cu gândul la laptele supt
din dulcea ta lumina –
pâna-n amurg,
când soarele se saturase
de lenta furisare
prin hatisurile norilor
si-si azvârlise
batrâna resemnare
si purpura de împarat
în oceanul alternantei
dintre zi si noapte.

Atunci
– orbecaind în întuneric –
tare-as fi dorit
de diogenicul opait sa dau
ca sa-ti sarut lumina
cu lumina mea –
o, mama.

NOI DOI

Suntem o lume si mai bine
de când din jumatatile noastre
facut-am un întreg
fara cusur
si fara egal,
dupa ce ani si ani
am trai nestiutori
unul de altul,
doar sperând si staruind
în dobândirea adevarului
despre fericirea împlinirii
prin topirea-n celalalt.

Iar acuma,
când tu esti eu si eu sunt tu,
prea putin îmi pasa
de lumile paralele
în care viul
– poluat si iradiat –
moare înainte de-a se naste.

Oh, clipe grele-n vesnicii,
ucideti-ma
mai înainte ca gelozia voastra
sa-mi ucida fericirea!

——————-

George PETROVAI
Sighetul Marmatiei
15 august 2011

O TARA NORMALA

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

 

  • Cind vorbim despre libertate? In timpul liber…

  • Sotia mi-e si scumpa, dar si costisitoare.

  • Pentru un moral sanatos, inarmeaza-te cu o doza de scepticism.

  • Poporul e la fel peste tot, diferenta intre tari o fac elitele…Un popor fara elite este o populatie (Nae Cernaianu).

  • Sfintenie si desfiintenie.

  • Traim intr-o tara normala. Pacat numai ca printre noi sint asa de multi nebuni.

  • Felicitari pentru ca gandesti ca mine..!

  • Curat ca lacrima de mama vitrega (expresie).

  • L-a aruncat maica-sa de doua ori in sus, dar l-a prins numai o data (Liviu Marcu).

  • Libertatea depinde de distanta dintre bariere.

  • Niciodata nu e vremea de spus adevarul ?!

  • Ultima camase nu are buzunare (folclor, totusi).

  • Nimic nu se pierde, totul se rataceste (Lydia Elron).

  • Am fost punctual si ordonat toata viata…Nu mai pot!!

  • Un dusman bun trebuie pastrat cu mare grija.

  • Exista si viata dupa viata…

  • Multi te considera inteligent daca nu esti de tot timpit (Vlad Nicolau).

  • Daca tu nu intelegi, asta nu inseamna ca nu intelege nimeni.DOREL SCHOR

  • Batrina fata mare, Europa.

  • Sunt intrebari la care raspunsul este fie evaziv, fie minciuna sfruntata (Andrei Bacalu).

  • Iubiri multilateral dezvoltate.

  • Confunda tabla inmultirii cu tabla zincata (folclor industrial).

  • E obligatoriu in numele libertatii !!

  • Oamenii se impart in doua categorii: unii care se cred de neinlocuit si ceilalti care ii inlocuiesc….

DOREL SCHOR

Vis de vara

On By nelursIn poetryLeave a comment

Mariana V. Cardei

 

 

Ochii tai in neagra noapte
ma priveau iscoditor,
un zambet in coltul gurii
te facea fermecator.

Cunosteam acea privire
si imi inspira iubire
cand in brate m-ai luat
si prelung m-ai sarutat.

Era cald si era vara
si ieseam in parc spre seara,
ne plimbam inlantuiti,
uneori chiar fericiti.

Depanam din amintiri
petrecutele iubiri,
si din nou in toamna vietii,
traiam anii tineretii.

Pepeni rosii, dulci si reci,
incercau sa domoleasca
setea ce ne chinuia,
flacara care ardea.

Pe cearsafuri racoroase
ne iubeam in noapte,
arzand vechile amintiri
si uitand de toate.

Dar n-a fost sa fie asa,
totul s-a sfarsit
si o lunga vreme,
nici n-am mai iubit.

Au trecut zile si nopti,
luni si ani in care
ma-ntrebam uneori:
o fi uitat oare?

Soarta ne-a zambit din nou,
tot in plina vara,
cu-n suras m-ai cucerit
ca in prima seara.

In cenusa vietii
mai mocneste jarul
si speranta-n dragoste
alunga amarul.

Iata cum in iarna vietii
ne iubim sub Soare
mi-as dori si noaptea
cand Luna rasare.

Din pacate,
noptile nu sunt ale mele,
desi-n fiecare seara
eu privesc spre stele.

JURNAL LONDONEZ (2)

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

Lavinia IANCU

Impresii pozitive

Azi am sa va prezint partea frumoasa a Londrei si anume zona turistica pe unde m-am plimbat putin ieri pentru ca era o zi superba de vara. Ehei, dar chiar si aici vom vedea ce înseamna globalizare, capitalism, s.a.m.d. Fiind o zona mai importanta, se face totusi curat mai des… De altfel am descoperit ca si în metrou, la finalul unei zile, sunt muncitori care nu fac altceva decât sa curete si sa strânga mizeria facuta de unii oameni mai putin civilizati. Chiar daca sunt cosuri de gunoi, foarte putini le folosesc! Ca la noi de altfel!

Sistemul de transport

Ce pot aprecia însa, chiar si asa, cu toata mizeria din metrouri, sistemul de transport în comun este exceptional! Nu ai cum sa nu te descurci odata ce întelegi cum functioneaza. Asa ca ieri am îndraznit si sa pornesc la drum singura si sincera sa fiu m-am simtit minunat când am realizat ca ma descurc de minune si ca pot sa traversez jumatate din oras fara sa am instructiuni de la altcineva, doar ghidându-ma dupa harta… Într-adevar, se spune, ca transportul în comun de aici e cel mai bun din Europa, cel mai bine pus la punct, dar cred ca si cel mai scump!

Sine labore non erit panis in ore

Adica, fara munca nu manânci pâine, sau mai pe româneste „Cine nu munceste nu manânca!”. Deci, cât mai repede, trebuie sa obtin ceva de lucru!

Dupa ce mi-am depus duminica si luni cv-ul la toate anunturile de pe un site de recrutare foarte popular, azi am primul interviu deja pentru un post de cosmeticiana, la un salon destul de aproape de unde locuiesc. Iar mâine am un interviu pentru un post de weekend. Ideea e sa încerc orice varianta pentru a nu sta prea mult timp fara servici, pentru ca viata e destula de scumpa aici… dar totusi nu asa precum spun altii… ori poate eu înca nu o percep…

Oricum ideea e ca… am sa fac tot posibilul sa îmi gasesc de lucru, iar planul principal, deocamdata, e sa fac un curs bun de machiaj – de câteva luni, sa îmi scot cheltuiala cu venitul aici, sa vizitez tot ce se poate vizita, sa merg la câteva spectacole de balet, concerte simfonice, poate si un concert al lui André Rieu (wow!), sa leg prietenii si… probabil o vizita acasa la parinti. Cel putin acum asa gândesc acum! Dupa calculele mele asta înseamna ca am sa mai stau vreo 6-8 luni, cu siguranta, la Londra. Asta, daca nu cumva îmi întâlnesc marea dragoste tocmai aici si atunci totul se schimba ? !!!

El NINO ingles…

Pentru mine, acum, pasul cel mai important este sa-mi iau NINO (dupa cum am aflat ulterior ca se prescurteaza aici) adica National Inssurance Number, cu care ulterior, dupa un an, poti aplica pentru „Blue Card” adica dreptul de munca permanent! Asta e valabil pentru români si bulgari! Fara acest NINO nu poti face nimic pentru ca nu te angajeaza nimeni fara el. Ca sa îl obtii îti trebuie o adresa valida care sa demonstreze unde locuiesti, adica sa închiriezi un apartament undeva în urbe, demonstrabil si cu chitantele de achizitionarea unui bun, facturi la utilitati, abonament la o companie de telefonie, etc. Adica ceva care sa ateste ca locuiesti acolo, apoi… contractul de chirie, referinte de la doua persoane cel putin (cum ar fi în cazul meu ca le-am „cosmetizat”!) si un cont în banca pe care trebuie sa faci rulaj pâna la data interviului pentru acest NINO, extrase bancare, facturi emise catre persoane cu care ai colaborat, pentru a demonstra ca te pot intretine singura. Cu toate aceste dovezi, mergi la un interviu pentru alocarea acestui NINO, pe care… nu toti îl primesc! Î

Am nevoie de un medic…

Adica, între timp trebuie sa ma înscriu la un doctor aici, care sa ma ia în evidenta. Ceva asemanator cu sistemul medical din Romania, adica un fel de medic de familie, denumit aici GP, si sa ma înregistrez ca PFA (persoana fizica autorizata), dar nu pentru o meserie anume, cum e în Romania, ci în general, mai în detaliu… Acest statut fiind valabil tot… cetatenilor români si bulgari! De exemplu, daca nu îmi gasesc de lucru decât ca „bona”, sau orice altceva, tot ca PFA sunt platita, si se colaboreaza ca atare pe acest sistem.

Atentie la litere marunte!

Acum însa, singura problema este ca… prietena la care stau, locuieste în gazda la cineva, iar camera respectiva este subînchiriata… ceea ce este ilegal! Iar ea nu a stiut si nici nu a citit atent contractul la semnare unde se spune (cu litere foarte marunte, exact cum e în sistemul bancar) ca este „sublet apart” adica subînchiriat. Asta deoarece… pe adresa „asta” figureaza ca fiind chiriasi… gazdele noastre, care mai au si o firma înregistrata tot pe adresa asta. Asa ca eu am sa încerc sa vorbesc cu toate cunostintele… poate gasesc un ajutor si sa trec în acte adresa lor pentru corespondenta chiar daca eu locuiesc în alta parte pentru moment. Desigur, imediat dupa ce îmi voi gasi si eu de lucru, si voi primi primele salarii, ne vom muta de aici. Si atunci, ulterior, noul domiciul se va schimba în acte! Asta nu e o problema.

O fapta buna…

Cam acestea sunt problemele „minore” cu care ma confrunt, dar carora le voi gasi rezolvare curând. Mai ales ca am câteva cunostinte pe aici, precum o fosta colega de liceu, apoi fosta mea colega de facultate si prietena cu care stau si cu care ma sfatuiesc mereu ce trebuie sa fac, unde trebuie sa ma duc si cu cine sa vorbesc  pentru dosarul acesta de NINO. Si culmea… aici interviurile si discutiile de afaceri se mai leaga si în restaurante. De asemenea, seful prietenei mele, încerca sa ne ajute (si pe mine!) sfatuindu-ne cum poate… De fapt el este cel care, la angajarea ei, a vazut în dosarul ei… ca are probleme cu închirierea locuintei… Alambicat si întortocheat e totul din pacate, dar pentru mine e o experienta unica si învat foarte multe din ea, plus ca ma ajuta sa ma cunosc si sa ma apreciez si mai mult… Sunt doar eu, cu mine… pe fortele mele!

Sperante de viitor

Acestea fiind spuse, înteleg ca nimic în viata nu e întâmplator. Ma bucur mult ca am venit aici. Vor fi alte experiente traite singura, departe de casa, dar care ma întaresc si ma ajuta pe viitor. Si simt ca am sa reusesc si ca tot ce îmi propun o sa se îndeplineasca, mai devreme sau mai târziu. Cel mai important e sa am NINO-ul, sa muncesc, sa vizitez tot ce se poate vizita, sa calatoresc prin împrejurimile Londrei, sa merg la concerte, spectacole, dupa cum am mai spus si sa simt ca traiesc totusi „chiar daca muncesc”… sa fac cursul care mi l-am propus si dupa aceea mai vedem… ramân ori merg acasa… Toate astea sunt importante pentru mine pe termen scurt. Salutari din tara vremii schimbatoare.

(Pe curând)

Lavinia IANCU

Londra, UK

iunie 2011

NOUA MEA ORDINE MONDIALA SI NOUA LOR ORDINE MONDIALA

On By nelursIn Romania, WorldLeave a comment

Magdalena ALBU

[pullquote]„Chiar când Dumnezeu ne întinde mâna, satana ne împinge s-o scapam.”

Parintele Arsenie Boca[/pullquote]

Schimbarea actuala de paradigma este mai mult decât evidenta pentru orice locuitor al acestei planete înguste.

Se încearca a se impune altceva decât ceea ce a fost pâna acum cu orice pret. Numai ca noua lor ordine mondiala nu bate absolut deloc cu noua mea ordine mondiala. Nu se potrivesc nici în clin si nici în mâneca. Faptul ca Omul nu mai încape deloc ca entitate fixa si primordiala în acest asa-zis concept globalizant, care aduna în el o gândire extrem de precara, fundamentata pe un primitivism feroce, ma pune din ce în ce mai mult pe gânduri. Sclavagismul conturat acum cu mare forta pe toate laturile si fatetele societare ale zilei de azi nu poate decât sa te determine pe tine, observator atent al propriei tale lumi în care existi, a crede ca abjectia conjuncturala „NOM” – a câta, oare, în lungul sir al istoriei acestei lumi?!… – reprezinta un nou tip de imperialism dur construit pe temelia prabusirii evidente a unei întregi economii mondiale a prezentului acesta destul de ambiguu si de cetos. Un prezent care e dat însa omenirii de catre Cel de Sus spre a-l parcurge pentru a fi trait, asa cum trebuie, iara nu pentru a-i fi blestemate cu sârg secundele una dupa alta, ajungând a-ti huli fireasca matrice materna cu patima si imprecatii cât te tin bojogii.

Moneda actuala de schimb, banul, începe sa zvâcneasca, iata, cu putere sub presiunea intereselor unor grupuri, care conduc azi umanitatea, grupuri înecate pâna peste urechi în opulenta si în neaducerea aminte deloc a ceea ce înseamna complexul verb „a fi”. Crize peste crize, de identitate, economice ori de alte naturi, mai mult sau mai putin reale, la fel ca si vestitele revolutii mai mult sau mai putin regizate ale umanitatii de catifea, de iasomie si de ce or mai fi fost ele – de fapt, cantitati enorme de sânge amestecat sinistru de cinematografic cu retorici discursive contrafacute cu usurinta si inuman -, au fost si vor mai fi. Prapastii, aparent fara iesire, s-au tot succedat unele dupa altele, pierzîndu-se toate în fumul înecacios al unei uitari perverse (trista neamintire a unui trecut ce a fiintat aievea!…), niciuna dintre ele neavând însa omenirea în centrul sau, ci doar interese marunte de ordin finaciar-politic, nici macar moral sau cultural, ale conducatorilor ei vremelnici si, de cele mai multe ori, complet iresponsabili.

Actualmente, ceea ce traim acum nu e nici pe departe o rezultanta nefericita a unei diacronii firesti a destinului liniar al acestei lumi. Criza prin care trece întreaga umanitate acum nu este una care sa anunte un previzibil final apocaliptic. Dimpotriva. Regiile existente în spatele ei însa (a nu se citi aici „conspiratii”, ci planuri nedate în vileag înca, un soi de secret al lui Polichinelle care sta în mintea si pe buzele tuturor) nu anunta, dupa cum se poate constata pe pielea noastra a tuturor, nimic bun. Configuratia încropita a unei asa-zise „noi lumi” refacute phoenixian din cenusa proprie se pare ca este una lipsita de doua notiuni precise în sfera ideologiei ei precare: Omul si Dumnezeul din launtrul si din afara sa. Se concretizeaza din ce în ce mai pregnant un soi de metaom robotizat si împins catre obedienta oculta si un nou dumnezeu „iluminat” (de fapt, o însiruire de cranii cu ochii scosi, evident, gasite prin cimitire si asezate simetric, cu o lumânare în spatele lor, în sanctuarele satanice ale celor ce propovaduiesc propagandistic un ecumenism fortat si impropriu, de fapt, niste simpli închinatori zelosi „marelui arhitect” al omenirii trasat din echer si compas pe un birou de proiectare oarecare de catre reprezentantii plesnind de aroganta si de venin ai noii ordini mondiale), nascut din anularea de facto, prin tot soiul de experimente stiintifice îndelung mediatizate, a Celui real, unicul zamislitor al Universului enigmatic si fascinant din interiorul caruia facem si noi parte.

Cipul – o forma de de control total al întregii lumi de catre actualii vatafi ai NOM-ului, cu hoiturile zacând în lux patologic, zis si „elitist”. Prostitutia, pedofilia, sodomia si desfiintarea familiei – formulele cele mai sigure de alungare a Iubirii, de atrofiere a centrului acesteia din creierul omenesc. Lupta omului nu cu sine însusi, ci împotriva sa, un deziderat care nu urmareste altceva decât sa omoare Sinele curat al bietei fiinte umane si reducerea acesteia la un simplu organism viu cu o neostructura armata doar cu instinctualitate feroce si-atât. Industria pornografica a fost dezvoltata cu minutiozitate în timp tocmai pentru a-i demonstra Omului ca nu e nimic altceva pe pamântul acesta clisos, pe alocuri, decât o mâna de madulare fara suflet, posesoare a unor organe genitale de diferite marimi împerechiabile în fel si chip (atât i se insufla fiintei umane azi prin varii manipulari grosolane), dar si un recipient urias de trivialitate si de incultura, o entitate insalubra din toate punctele de vedere si acerebrala, care, în afara de sex, droguri si analfabetism, nu mai trebuie sa fie educata spre a vedea absolut nimic (amintim aici toate tipurile de „vedete” si de emisiuni de acest gen promovate ostentativ de catre mass-media), noua tipologie humanoida din ziua de azi fiind, iata, un fel de construct monstruos fundamentat din plin numai pe tupeu, subdezvoltare personala si coit pervers cât cuprinde.

Calcatul peste cadavre se doreste a fi o moda impusa acum cu strasnicie de catre aparatul de propaganda a actualului sistem conducator dictatorial al lumii. Prigoana consumerismului exacerbat, aroganta fara de limite afisata peste tot si carierele de tip sinecuri nasc din ce în ce mai abitir noile cete de copii nu ai Soarelui, ci ai NOM-ului, doritori aprigi de opulenta si de desfrâu la cote maxime – niste victime inconstiente ale vanitatii prostesti, care curge azi în valuri. Nimic sfânt, nimic la locul lui. Doar haos. Haos întretinut cu buna stiinta pentru instaurarea cu pasi repezi ai noii ordini mecanice antiumane planetare cu orice pret de catre o multime finita de forte ale raului descarnate însa pâna la ultima lor fibra de semantica plina a verbului „a fi”. „Jos cu fiinta numita OM!” Nu este nevoie de asa ceva. Interesant în aceste momente e doar jocul de distrugere a omenirii celei umane si nasterea cât mai grabnica a umanitatii mecanice formate numai din entitati mecanico-cipate, adumnezeite si animalice, singurii, de fapt, noi locuitori plini de „vrednicie” ai acestei cu totul si cu totul alte lumi marcate de simboluri oculte afisate în mod vizibil orisiunde în ziua de azi. Praf de stele satanic aruncat cu putere în ochii tuturor de catre sleahta de vrajitori reali si hidosi ai ilustrei noastre contemporaneitati macabre!…

Personal, îmi doresc – desi ma întreb mereu daca are vreo urma de importanta ceea ce vreau eu ca fiinta umana cu ratiune si afect a acestei planete mici, daca intereseaza pe cineva dintre cei care ne numesc simplu „negri pe plantatie sau sclavi”?!… – un tip de noua ordine mondiala deloc utopica, însa lipsita completamente de izuri francmasonice felurite. Caci „Ne-ar cuprinde Dumnezeu cu totul si ne-ar îmbraca în lumina, însa nu gaseste în noi loc curat de care sa ne cuprinda (…).”, ne glasuieste din vesnicie Parintele Arsenie Boca. Vreau o noua lume dominata de pace si de spirit divin, de buna întelegere între oameni si de substanta rara a întelepciunii. Un soi de Realia terestra, unde Omul sa se simta cu adevarat la el acasa si nicidecum într-un vesnic prizonierat al dihaniilor înspaimântatoare care conduc malefic planeta. Noua mea ordine mondiala presupune scoaterea Omului de sub obrocul minciunii si al manipularilor sale de zi cu zi. Departe de mizerie, fiinta umana s-ar întoarce sigur catre ea însasi si ar salaslui de la un capat la altul al spatiului acesta teluric cu rugaciunea în inima si cu Dumnezeu, în sfârsit, alaturi o data pentru totdeauna. Îmi doresc prea mult ?!… Eu cred ca nu, fiindca ceea ce gândesc constant în adâncul sufletului meu se cheama nici mai mult si nici mai altfel decât normalitate. Sau, precum ar spune atât de patrunzator Parintele Arsenie Boca: „Lipiti-va inima de lucrul lui Dumnezeu (…). Nu mai chemati pe dracul, pe bata-l crucea, caci, daca tot pe el îl chemati, el va va ajuta si el va va aduce risipa si moarte.”

Magdalena ALBU

11 august 2011

JURNAL LONDONEZ (1)

On By nelursIn WorldLeave a comment

 Lavinia IANCU

 

 

 

Plecarea.

Gata! Mi-am luat inima-n dinti si m-am hotarât sa plec! Viata e cam grea la noi acasa. (din mai multe puncte de vedere pentru mine!) .Asa ca de ce sa nu încerc sa vad cum sta treaba asta cu emigrarea. Stiu ca nu e usoara! Dar de ce sa nu îmi încerc si eu norocul!? Am auzit ca in Europa cel mai bine se câstiga în Marea Britanie si Germania, dar cum cu limba germana nu ma prea împac, Marea Britanie câstiga în detrimentul Germaniei, ca la un meci de fotbal… Asa ca… directia Londra!

*

Dupa un drum putin obositor cu microbuzul spre aeroport si cu avionul, iata-ma ajunsa în tara ploilor „United Kingdom”!Pe parcursul zborului am trecut printr-o zona de turbulenta… nu prea placuta pentru stomac! (Sic!). În timp ce pilotul aeronavei se pregatea de aterizare, majoritatea pasagerilor au aplaudat în semn de multumire pentru dexteriatea pilotilor de a aduce aparatul la sol. Cu aceasta ocazie, am facut cunostinta si cu adevaratul gentalman britanic si anume… un „domn” care împreuna cu prietenii lui ne-a facut pe toti pasagerii „idiots”... deoarece am îndraznit sa batem din palme!

 Prima impresie.

În fine, aceasta a fost doar prima dintre ciudateniile traite aici, pe aceste meleaguri. Ca sa nu mai spun ca… deseori am avut impresia ca sunt în Asia, Africa sau poate Orientul Mijlociu. Este plin de oameni de culoare de diferite nationalitati.Dar nici asta nu ar fi o problema… Adevarata problema este mizeria de nedescris pe strazi! Credeti-ma! Nu va puteti imagina cât de curat este orasul de pe malul Crisului Repede, de unde am plecat… pe lânga vestita Londra. Si pedeasupra mai si pute a urina destul de des…Am dedus ca acest „fenomen” este cauzat de faptul ca toti beau, foarte mult, mai ales bere. Imediat dupa ce ies de la serviciu merg in pub-uri la baute si e posibil ca nusuntsuficientewc-uri publice… asa ca se usureaza pe unde apuca! Deci cam asta a fost „Wellcome to London” pentru mine!

Unde locuiesc?

 Londra e împartita pe 6 zone, iar eu stau în zona 2, adica una din cele bune zone, cica. Zona1 e centrul, unde e situat Wesminster Abbey, Big Bensi alte atractii turistice pe care le stim cu totii de prin filme sau reviste! Zona 6 se afla în afara Londrei, si se remarca prin case si strazi mai curate, iar urmatoarea comparând calitatea si curateniaeste zona 1 unde se face curatenie zilnic. Zona 4 e plina de români, bulgari, albanezi, tigani si alte rase…. Oricum am facut poze sa vedeti, din zona 2. Numai spun ca în metrouri am vazutpersoane „care beau sau manânca ceva”. O bere, un suc,o cafea si apoi lasa pe jos, pe marginea geamului, sau pe bancheta: ambalaje, sticle, cutii cu resturi de meniuri de la McDonald’s, ziare… Ce mai! Mizerie cât cuprinde. Asa ca la capitolul curatenie toate zonele stau foarte prost.

 Si culmea… ma întreb de ce oamenii de pe-aici sunt aroganti, galagiosi, încrezuti si indiferenti la tot ce misca din „alte tari mai putin neaose”. Nici nu pot sa va descriu… Oare acestia ne învata pe noi ce înseamna bunul simt…? Hm! Mai au foarte mult sa ne ajunga…Sincer! Dar, desigur, avem si noi foarte multe capitole unde ni se pot da lectii…

 În cautare de munca.

  Oricum, eu iau viata asa cum este, încerc sa nu ma stresez si chiar sa nu bag în seama prea mult lucrurile negative. Încerc sa ma adaptez din mers. Ieri am aplicat on-line pentru toate job-urile posibile în zona de est, sud–est si centrul Londrei (pentru ca eu locuiesc în zona de est si vreau sa fiu mai aproape de casa). Astept raspunsul lor, dar oricum mai aplic si în seara asta pentru alte job-uri si… nu numai în domeniul cosmeticii… la care (zic ca) ma pricep! Am sa verific pe internet si site-ul comunitatii de români de aici. Între timp am sa ma interesez de un curs bun de machiaj… Nu am intentia sa stau prea mult fara servici, asa ca mâine ma duc la o agentie a unor polonezi (sunt foarte multi aici) care au ajutat-o si pe o prietenade-a mea pentru a obtine „National Inssurance Number” (NIN), adica un fel de carte de identitate. Fara NIN, ca emigrant, nu poti facenici o miscare...

(Pe curând)

Lavinia IANCU

Londra, UK

13 iunie 2011

DESPRE REGASIREA ÎNSTRAINARII

On By nelursIn HistoryLeave a comment

Mihai PASTRUGAS

 

Volumul de proza intitulat astfel, aparent da impresia unui paradox, desi autorul nu si-a propus abordarea subiectului de pe aceste pozitii. Paradoxala e doar situatia eroului principal al scrierii, tatal autorului, Ioan, care desi în tara lui, partea rapita din România prin Pactul (secret) Ribbentrop-Molotov, din 23 august 1939, îl pune în situatia sa redevina strain în propria-i tara. Ei bine, autorul, Mihai STIRBU, îsi focalizeaza energia scriitoriceasca cu toata paleta de instrumente pe framântarile sociale care au rezultat sau au precedat aceste evenimente provocatoare de destin. Volumul în cauza a rezultat din cooperarea eroului cartii, care a lasat mostenire copiilor sai si urmasilor câteva însemnari despre evenimentele traite, cu scopul de a restitui adevarul asupra acestor framântari dramatice traite în mediul sau de viata – ca intelectual si apoi militar-patriot.

Volumul Regasirea înstrainarii, semnat de fiul eroului cartii, scriitorul Mihai Stirbu, a aparut la Editura PIM, Iasi în anul 2010. Desi lucrarea nu are o extindere prea mare (112 pagini) i se poate aplica adagiul latin multum in parvo si poate fi categorisit ca fiind un scurt roman modern din genul memorialisticii. Raportata la marea epopee traita de populatia Europei, si nu numai, în preajma si în timpul celui de al II-lea Razboi Mondial, scrierea ar putea fi comparata cu o nota de subsol, dar foarte importanta pentru istoria populatiei românesti, mai ales din partea basarabeana.

Daca acceptam categorisirea propusa, atunci, potrivit schemei clasice, romanul de tip jurnal literar cu accent memorialistic, în mod logic, contine o introducere – expozitiune, un punct culminant si un final care se numeste deznodamânt – un echivalent în plan literar al unui rationament (premisa majora, premisa minora si concluzia). In cazul naratiunii de fata, autorul, scriitor cu experienta si har incontestabil în arta constructiei epice, a închegat cele trei momente într-o unitate organica, iar prin limbaj a conferit scrierii o savoare aparte, care da cititorului satisfactia ca traieste aievea evenimentele si se afla implicat afectiv în vâltoarea acestora.

Din Introducere aflam ca actiunea epica se desfasoara în timp în preajma si în perioada celui de al II-lea Raboi Modial, iar ca spatiu literar – România dupa Marea Unire din 1918, cu toate provinciile sale istorice. In avenimente se contureaza distinct atmosfera dintr-un sat de pe malul Nistrului – Mateuti, unde un tânar cu înclinatii intelectuale, Ioan, se lupta cu prejudecatile familiei si cu conditiile materiale modeste pentru a-si depasi conditia. În final, dupa multe peripetii, reusete sa devina elev bursier la Scoala Normala Vasile Lupu din Iasi. Simtind handicapul provenientei sale, reuseste sa învinga relativ usor obstacolele, devenind un elev eminent si visând în conditii de normalitate sa acceada la statutul de intelectual de prestigiu pentru familia si mediul sau de formare. Destinul însa, care de cele mai multe ori se configureaza din împletirea factorilor externi, îi va fi potrivnic, lui si celor din generatia sa. Dupa scurt timp de la finalizarea studiilor mult visate, Ioan –tânar învatator, va face o scoala militara de ofiteri de rezerva si va primi însarcinari militare, din fatidicul an 1940 pâna în 1944, când destinul sau se confunda cu destinul României amputate de „Intelegerea” dintre Reichul brun si Imperiul rosu. Scriitorul nu eludeaza subiecte dificile din episodul retragerii armatei române din Basarabia, când la pierderile materiale si umane (dezertarile) s-au mai adaugat (vezi cazul Hâncesti) si pactizarea unor comunitati de romni cu invadatorul sovietic. Desi finalul naratiunii consemneaza învingerea României si consolidarea pentru moment a fortelor malefice ale raului, autorul este optimist în ce priveste viitorul mai îndepartat. Prin logica bunului simt, statuarea raului este doar o pauza pentru maturizarea si dezvoltarea fortelor binelui, dupa care acestea îsi revin si restabilesc cursul normal al istoriei.

Mihai Stirbu se dovedeste un autentic continuator al idealurilor generatiei tatalui sau – actorul central al lucrarii – dar si un foarte bun narator, care da cititorului un important punct de sprijin în întelegerea acelor evenimente traumatizante si pentru contemporaneitate. Ca scriitor cu experienta, îmbina în mod fericit în actiunea narativa descrierea, dialogul, interogatia, povestirea, proverbele, faptele istorice, judecatile de valoare si adecvate figuri de stil pentru a da scrierii nerv si sustinere logica, încât în final, romanul îsi atinge scopul si, urmând firul logicii putem spune ca plecând cu succes de la Quod erat demonstrandum (ceea ce era de demonstrat) a ajuns cu succes, prin mijloace literare, la Quod erat demonstratum (ceea ce s-a demonstrat).

 

SCRISOAREA A 15-A „LA UN PRIETIN”

On By nelursIn CultureLeave a comment

SCRISOAREA A 15-A „LA UN PRIETIN”: RICCARDO MUTI SI …TIRANIA!

 

…Pentru prima oara, dupa zeci de ani, primind un e-mail de la amicul meu, dl. M.D. (pe care e-mail, apoi, l-am identificat pe Internet, la zeci de adrese electronice, ceea ce înseamna ca i-a “miscat” si pe altii!) – am simtit ca omenirea nu numai ca nu e moarta, ci, mai ales, ca…ARE DE GÂND SA ÎNVIE, DE PE UNDE CU GÂNDUL NU GÂNDESTI (sau, ai uitat de ROSTUL SACRU al acelor locuri)!!! În cazul de fata – din Italia tiranului Sylvio Berlusconi:

 

“MOMENT MAGIC LA OPERA DIN ROMA

 

 Silvio Berlusconi – lovit de Giuseppe Verdi 

 

12 martie 2011. Italia a sarbatorit aniversarea a 150 de ani de la unire si, cu acest prilej, a fost organizat, la Opera din Roma, un spectacol cu una dintre cele mai simbolice lucrari dedicate acestei uniri: Nabucco, de Giuseppe Verdi. Dirijor: RICCARDO MUTI. 

Nabucco, de Verdi, este o lucrare muzicala politica: ea evoca povestea de înrobire a evreilor în Babilon, si celebra piesa “Va pensiero” este cântata de corul sclavilor oprimati. În Italia, acest cântec este simbol al cautarii libertatii poporului, care, în 1840 – anul în care opera a fost scrisa – era asuprit de catre Imperiul habsburgic, luptând pâna la crearea  Italiei unificate.

Înainte de spectacol, Gianni Alemanno, primarul Romei, a urcat pe scena pentru  un discurs ce denunta REDUCERILE DIN BUGETUL CULTURII, de catre guvern. Alemanno este membru al partidului de guvernamânt si fost ministru în guvernul Berlusconi.

Aceasta interventie politica, într-un moment cultural dintre cele mai simbolice pentru Italia, a produs un efect neasteptat, mai ales ca Sylvio Berlusconi era prezent la spectacol …

În The Times –

Riccardo Muti, dirijor, spune ca a fost o reactie de revolutie: “La început, am fost ovationat de public. Apoi, am început spectacolul de opera. Totul mergea foarte bine, dar când am ajuns la celebrul cântec Va Pensiero, imediat am simtit ca atmosfera a devenit tensionata, în audienta. Exista lucruri pe care nu le poti descrie, dar le simti. Anterior, tacerea publicului era preponderenta. Dar, atunci când oamenii au realizat ca Va Pensiero  va începe, tacerea a fost schimbata cu o fervoare reala. Se putea simti reactia viscerala a publicului, la lamento-ul sclavilor, cântând <<OH TARA, ATÂT DE FRUMOASA SI DE PIERDUTA!>>“.

În timp ce corul se apropia de sfârsit, audienta deja striga “Bis! “Publicul a început sa strige:” TRAIASCA ITALIA!” Si “VIVE VERDI!” Oamenii din balcoane au început sa arunce cu mesaje patriotice, unii solicitand chiar: “MUTI, SENATOR PE VIATA”!

Desi acesta a mai acordat doar o singura data, la La Scala din Milano, în 1986, un BIS, acum s-a aratat reticent în a acorda “a doua oara un bis” . “O opera ar trebui cântata de la început pâna la sfârsit si nu am vrut sa se interpreteze un bis“, a declarat Muti.

Dar în public se trezise, deja, sentimentul de patriotism. Într-un gest teatral, dirijorul se întoarce pe podium si se confrunta, atât cu publicul, cât si cu Berlusconi, aflat în sala. Asta e ceea ce s-a întâmplat:
[Dupa ce apelul pentru un “bis” din “Va Pensiero” s-a oprit, s-a auzit în public: “Traiasca Italia!”]
Dirijorul Riccardo Muti: „Da, sunt de acord cu <<Traiasca Italia>>, dar …” [Aplauze]
Muti: “Am peste 30 de ani de cariera si am trait ca un italian care a calatorit în întreaga lume, de multe ori. Mi-e rusine de ceea ce se întâmpla în tara mea. Asa ca voi aproba cererea dvs. de bis, pentru “Va Pensiero“. Fac asta nu doar pentru sentimentul pe care îl încerc, ci pentru ca în seara asta, dirijând corul cântând “O, TARA MEA, FRUMOASA SI PIERDUTA,” m-am gândit ca, daca vom continua în acest fel, vom ucide cultura pe care Italia a fost construita. În acest caz, noi, tara noastra – am deveni, cu adevarat <<O, TARA MEA, FRUMOASA SI PIERDUTA,>>[Aplauze, inclusiv ale artistilor, pe scena]
Muti: “- Eu, Muti, am tacut prea multi ani. Permiteti-mi, acum … ar trebui sa dam un sens acestui cântec! Suntem în casa noastra, pe scena capitalei, împreuna cu un cor care a cântat foarte frumos, si, daca nu va suparati, va invit sa va alaturati, pentru a cânta, împreuna, cu acest cor.

“Am vazut grupuri de oameni ce se ridicau în picioare. Toata opera din Roma s-a ridicat. Si, de asemenea, corul. A fost un moment magic de opera“. 

 

…În seara aceea nu a fost numai o reprezentare a operei Nabucco. A fost si o splendida lectie de patriotism dar, de asemenea, o declaratie dura la adresa politicienilor” – cf. scmdmedia.blogspot.com, www.ovidan.ro, www.portalulrevolutiei.ro.


***

Stimate domnule M. D.-

Va multumesc, cu tot sufletul, pentru aceasta trimitere internetistica!!!
…Ei, vedeti, asta înseamna sa pastrezi elitele unui popor – si asta înseamna sa aiba, un popor, elite:

a-“a pastra elitele“- înseamna a pastra potentialul de reactivitate vitala, al unui popor, la/fata de rau, de ticalosie, de tiranie… – …a tine treaza si activa, în stare incandescenta, constiinta poporului, prin “Vicarii Lui Dumnezeu pe Pamânt” – elitele!; nu stiu daca s-a sxchimbat ceva în structura bugetului culturii, din Italia – DAR ACESTE ELITE AU TRAS SEMNALUL DE ALARMA: “N-am disparut, n-am murit – suntem aici, vii si la posturile noastre de veghetori ai Duhului! Daca veti continua cu tirania si cu dispretul fata de Duhul Italiei, se vor gasi oameni vii, care sa va pedepseasca, exemplar, pentru atitudinea voastra de sfidare mârsava, la adresa unei tari care a devenit, în lume, de secole, port-stindardul CULTURII MUZICALE!!!”;

b-iar “a avea elite” înseamna a avea oameni de mare si autentica autoritate spirituala, precum dirijorul acesta fascinant si patriot, Riccardo Muti…Multimea din sala de Opera din Roma – ca si “multimile“, în general! – are/au încredere în AUTENTICELE elite si le urmeaza, prin foc si sânge… – …ba chiar multimile sunt cele care impulsioneaza elitele, pentru ca simt ca elitele îi pot calauzi sa duca la capat, acea lucrare pe care ele doar o întrevad!

…Da, uneori (de cele mai multe ori!), elitele sunt “Vicarul Lui Dumnezeu”, pe Pamânt – mai importante chiar decât…Papa!!!
…“Oh tara, atât de frumoasa si de pierduta! ” – cât de potrivit  este, acest stih, si pentru România! Dar România nu mai are elite autentice…”intelighentia” noastra, într-o majoritate zdrobitoare, este falsa, artificiala, prefabricata si chiar “inventata”, la televizor – o “elita de carton”!!! Asa-zisii nostri “elitisti” sunt niste lingai si yesmani gretosi si, deseori, tâmpiti! …de tipul acelui Traian Ungurenu, “frate mai mic” al patapievicilor si liicenilor si plesilor: “Gândirea politica a presedintelui Traian Basescu a de depasit granitele Galaxiei“…Ptiu!!! – …dar sa stiti, stimate domnule profesor, ca avem si printre noi, “intelighentia” cea din Moldova, “oameni” (?!), de fapt, niste struto-camile, care afirma (citez): “Singura tara din Europa care a luat masurile cele mai oportune, care sa evite criza, este România, gratie lui Basescu, pe care tu îl  tratezi cu tot felul de cuvinte grosiere (…). Basescu e deasupra oricaror interese personale. Nu va mai candida si nu mai are nevoie de ademeniri electorale. PESTE 20 DE ANI NE VOM REFERI LA BASESCU CA LA UN MOMENT RENASCENTIST AL EVOLUTIEI ROMÂNESTI“.


…Poate ca avem undeva, ascunsa, prin colturi de tara, AUTENTICA ELITA, “in status nascendi“… – iar nu momâile astea slugarnice si oligofrene! Dar cei de la putere fac totul s-o sufoce! – s-o faca uitata sau s-o alunge din tara (desi, adevaratii “reactanti/reactionari” refuza, cu obstinatie, sa paraseasca Locul Sacru al Patriei!).
…Comunismul bolsevic s-a dovedit infinit mai periculos si distructiv si demoniac, decât însusi fascismul italian, cu toate greselile, exagerarile si chiar crimele lui! Fascismul italian nu numai ca a prezervat aristocratia italiana (si, prin ea, o mare parte dintre elitele Italiei!), ci ÎNSASI aristocratia italiana a sprijinit si a facut posibila ideologia fascista…! Nu stiu daca e bine sau rau (fascismul nu este chiar atât de demonic, pe cât îl prezinta propaganda iudeo-masonica: Riccardo Muti este (dupa câte-mi amintesc eu) nepotul lui Claudio Mutti, un scriitor fascist, care admira nu fascismul italian, ci…legionarismul codrenist („Ramîne admirabila, dincolo de controversata latura ideologica, extraordinara acuitate cu care Claudio Mutti – ca si pagânizantul Evola odinioara – intuieste elementul spi­ritual al legionarismului, de o puternica si declarata tenta ortodoxa; faptul pare cu atît mai curios cu cît avem de-a face cu un om nascut si format în traditia catolicismului roman, iar ulterior reorientat [dupa modelul Guénon] spre islamism [chiar daca nu într-un spirit radicalist, ci mai degraba pe linia acelei “unitati transcendente a religiilor” propovaduite de un Frithjof Schuon]. Desigur, si aici, în aceasta perceptie spirituala a <<aven­turii legionare>>, se simte influenta catalizatoare a autorului Crizei lumii moderne, dar si a celui al Revoltei împotriva lumii moderne; totusi, cel putin în egala masura, se simte întîl­nirea cu duhul lui Codreanu sau al lui Mota, cu vizionarismul lor jertfelnic si cu febra lor eschatologica, în care respira Traditia ignorata a Rasaritului [pe care Guénon însusi a murit cu regretul de a nu o fi cunoscut la vreme]”– cf. Razvan Codrescu, Cine esti dumnata, dle Claudio Mutti?) – tocmai pentru ca vedea cum fascismul italian elimina elementale spiritualiste, din ideologia sa aplicata, pe când legionarismul lui Corneliu Zelea Codreanu dezvolta, catre sublim, TOCMAI spiritualismul românesc: „Într-o natie de slugi, el a introdus onoarea si într-o turma fara vertebre, orgoliul”   spune Emil Cioran, în 1940, despre Misiunea Mihaelica, asupra poporului român, a lui CZC…Si avea perfecta dreptate, atunci, Cioran, pentru ca, de la CZC încoace, nu s-a mai vorbit de ONOARE, în astfel de termeni, precum în Porunca a 5-a: „Mergi numai pe caile indicate de onoare. Lupta, si nu fi niciodata misel. Lasa pentru altii caile infamiei. Decât sa învingi printr-o infamie, mai bine sa cazi luptând pe drumul onoarei” .

…Niciodata nu vei gresi, mergând pe CALEA ONOAREI. Chiar daca, pe moment, vei pierde totul, chiar viata!

Iata cum Ungaria, onorând o alianta (buna-rea, n-are importanta: CUVÂNTUL DAT are importanta, SA TI-L TII!), pâna la capat (cea cu Hitler!) este, azi, dupa 70 de ani, respectata! (si doar ungurii n-au nici a mia parte din calitatile spirituale si talentele Neamului Românilor!) – …iar România, care înfige cutitul, prin spate, aliatului german (în noaptea de 23 spre 24 august 1944, prin Ordin REGAL! – …tatal meu a fost la un pas de a-si urma sute de camarazi-ofiteri, care si-au tras un glonte în cap!…ca si Klapka, al lui Rebreanu, tatal meu si-a amintit, în ultima clipa, ca are, acasa, trei copii si…ca este crestin!) – da, România este, azi, dispretuita (nu i se iarta si, deci, nu i se uita TRADAREA, de acum 70 de ani!) si nimeni nu o ia în serios, si nimeni n-o respecta (desi, istoriceste si tinând cont de factorul etnic, este cea mai demna de respect, pentru ca numai prin Neamul nostru, al Românilor, de la Nord si de la Sud de Dunare – au capatat identitate actualele state europene…si nu ma refer numai la Thraci, ci si la actiunea aromânilor/Românilor din Sudul Dunarii, scapati de macelul din Voshopole, din veacul al XVIII-lea! – …prin ei exista, azi, un stat modern, numit Ungaria, sau alt stat modern, numit Grecia, sau Serbia, sau Albania etc. etc.!). Dar pedeapsa i-a venit României aproape imediat, prin invazia sovietica si dezastrul (unic în Europa de Est!) DE A-SI PIERDE, ÎN ÎNTREGIME, PRIN EXTERMINARE CONCENTRATIONARA, AUTENTICA “ELITA” (pentru ca cei din “intelighentia” tradatoare nu pot fi socotiti, cu tot respectul pentru talentul lor [tip Sadoveanu…] – “elita/elite”! N-a avut nimeni încredere în ei, nu i-ar fi urmat, nimeni, în iuresul Cântecului Robilor – din Nabucco – Va piensero…: “Oh tara, atât de frumoasa si de pierduta! “
…Azi, la noi, în România cea Vaduva de Elite – este valabila a doua “solutie”, oferita de panseurile amar-glumete, pe care mi le-ati trimis, în e-mail: “Daca toata lumea este de acord cu tine, probabil ca esti foarte inteligent… Sau s-ar putea sa fii… seful“. Valoare de Duh, meritocratie? Aiurea! “Sa crape!!!” – suiera unii/majoritatea guvernantilor tradatori de Duh Românesc – precum Basescu, Boc, EBA si toti complicii lor becisnici… – …dar nu mi-e rusine nici ci asa-zisa “Opozitie”, plina de hiene!!!
…Mâine dimineata voi pleca…”în Nord” – conotatia poate fi, la rigoare, si sacra: în Bucovina mea cu sihastri si mânastiri voievodal-musatine, dar si la mama mea, care are aproape 90 de ani. Sunt locuri, acolo, unde nu se “prinde” celularul, d-apoi sa se foloseasca “scula” asta internetistica. Deci, regretând mult conversatiile noastre internetistice, schimburile noastre prietenesti de idei si opinii…trei saptamâni ma voi “debransa” de la lumea asta…poate pentru unele “strafulgerari” ale celeilalte…mai bune si, în orice caz, mai luminate!!!

La buna si curânda re-vedere! – si:
Doamne,-ajuta!


Cu, mereu, aceeasi pretuire si calda prietenie,
Adrian Botez

Nevoia de iubire si solidaritate

On By nelursIn Incurajare, Natura UmanaLeave a comment

In publicatia CAPITAL de marti 12 iulie a.c. citim un titlu alarmant:

Noua Ordine Mondială- Lumea ramâne fără mâncare.


„Când voi închide cerul si nu va fi ploaie, când voi porunci lăcustelor sa manânce tara, când voi trimite ciuma în poporul Meu: dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga si va cauta fata Mea, si se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul si-i voi tămadui tara.” –   BIBLIA, 2 Cronici, 7.13-14

„… zeci de mii de familii africane sunt în cautare disperata de hrana. Sute de mii de animale de ferma au murit din cauza secetei din Somalia, Etiopia si Kenya, care este cea mai mare din ultimii 60 de ani.

În fiecare zi, mii de oameni ajung în cea mai mare tabara de refugiati din lume, la Dadaab, în speranta ca vor fi acceptati, desi a fost construit pentru 90.000 de oameni, iar acum sunt deja 360.000 de persoane.

Mai mult, 30.000 de oameni stau în afara taberei, care înca nu au fost acceptati în tabara din lipsa de spatiu. Continue reading “Nevoia de iubire si solidaritate” →

DOI CLUJENI DE ELITA LA FESTIVALUL CALLATIS – ROMA, 2011

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

Rodica Elena LUPU

Mille viae ducunt homines per saecula Romam

(O mie de drumuri vor duce întotdeauna oamenii la Roma

sau „Toate drumurile duc la Roma!”)

Deci, se zice ca… toate drumurile duc la Roma! Asa o fi, dar nu pentru oricine. Clujenii se pot mândri. Cetatea Eterna are oaspeti de seama. Julia si Romeo Saleno, primul cuplu de pop opera, românii nostri neaosi sunt deja la Roma.

La telefon, în urma cu câteva minute, Julia era foarte vesela: „Domnul regizor Cornel Diaconu a confirmat ca vom cânta la Roma în cadrul Festivalului Callatis din 9-15 august 2011, trei seri distincte, iar în cadrul Galei din 15 august, noi vom oferi un premiu special în cadrul concursului Miss Diaspora:  www.missdiaspora.ro.

Iata câteva detalii despre concurs, asa cum le-am primit de la organizatori: La Miss Diaspora participa fete de origine romana din 17 tari. În anul acesta vor fi 23 de finaliste, în functie de ultima preselectie din Spania. Nu participa fete din România. Concursul este organizat doar pentru fete din diaspora care au cel putin unul dintre parinti de origine romana. Programul de pregatire pentru finaliste este complex si se desfasoara la Roma în perioada 1-14 august. Finala Miss Diaspora este inclusa în Seara de Gala.”

Julia si Romeo Saleno au absolvit Academia de Muzica “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, apoi au urmat studii la New York sub îndrumarea Renatei Scoto, a tenorului David Bender solist al New York City Opera si Chearles Riecker, director al Operei Metropolitan.

Romeo Saleno este singurul tenor roman selectionat la Washington DC în OPERALIA lui Placido Domingo, iar Julia a predat canto la New York.

În acest an, în luna mai, Julia si Romeo Saleno au cântat peste Ocean, mai întâi pe Broadway, dar si în cadrul unor festivitati ce s-au desfasurat la Las Vegas si la New Orleans. La toate acestea se adauga spectacolele sustinute în tara si aparitiile de pe micul ecran: TVR, Antena1, Antena3, National TV.

Romeo si Julia au câstigat numeroase premii la Concursuri Internationale de Canto.

Hai romani lumea ne vede!

Bucuresti

7 august 2011