de Jianu Liviu-Florian

A fost odata un Rege care avea patru ani. El domnea peste curtea si casa in care locuia, si toti ai casei incercau, pe cât puteau, sa il invete numai lucruri bune, si sa ii faca pe voie, atâta timp cat voile lui  erau  bune.

Regele era indragostit, fara macar sa stie. Si sentimentul acesta necunoscut, care il facea sa ii bata inima mai repede, sa se inroseasca la fata când o vedea, ca un curcan, si sa nu mai fie in stare sa spuna niciun cuvânt, era pentru Stela, o printesa zvelta, de 27 de ani, cu ochi de azur, si parul de aur, si un glas atât de melodios, incât clopoteii tuturor florilor de argint, de pe pamânt, sunau in cuvintele si râsetul ei de clestar.

Stela statea la doua case de palatul regelui, si curtea ei avea la intrare doua porti mari, de fier, prin care Stela isi strecura ca o serpoaica trupul unduitor ca stralucirea unei stele, tremurând de gingasie. Regele o pândea ades de la fereastra. Si ori de câte ori o vedea, inima ii batea, chipul i se inrosea, si fara sa spuna nicun cuvânt, striga in gând, atent, sa nu il auda nimeni: “Stela!”

Regele ar fi vrut sa stea de vorba cu ea. Sa fie in preajma ei. Stela sa vorbeasca numai cu el, nu sa-si imparta frumusetea, tineretea, clopoteii, zâmbetul, râsetul, si bunavointa, cu toata lumea, asa cum facea. Dar isi dadea seama, suparat, ca era prea mic pentru ea. Cum sa se uite o printesa de 27, la un Rege de 4 ani?

Dar timpul are grija de toate. Si intr-o buna zi, cu bunica de mâna, pentru ca isi dorea foarte mult sa bea un suc, din cele la sticla de un sfert de litru, cum existau pe acea vreme, galbene, sau rosii, sifonate, aromate, si dulci,  si pastrate la gheata, Regele ajunse la chioscul de carton verde, dintre palatul lui, si locuinta printesei. Minune! Stela era si ea la chiosc, impartind generos, in stânga si dreapta, la vecinii veniti sa se racoreasca, , clopoteii glasului, safirele privirilor, si unduirile trupului ei matasos.

Inima regelui a inceput sa bata mai repede, s-a inrosit ca un curcan, si a ramas fara cuvinte, in timp ce bea, si nu prea, din sticla de suc, al carui gât era prea mare pentru cât ar fi voit el sa-l soarba dintr-o singura inghititura. Si aceasta  pentru a o uimi pe Stela, si a-i demonstra, ca el, chiar daca pare de patru ani, este un rege mare, pe care Stela se poate bizui in orice imprejurare.

Si bea, si bea, privind-o pe Stela, si simtea ca nu mai poate sa bea, ca sucul rosu nu mai are unde sa intre, si totusi, un rege mare, cum voia sa fie, trebuia sa invinga, de dragul ei, al Stelei, toata sticla de suc, ceea ce, cu un ultim efort, a si facut!

Vai! Ai baut toata sticla! A spus bunica, si Regelui i s-a umflat pieptul de mândrie, privind-o pe Stela, care a zâmbit, l-a mângaiat pe obraz, si le-a spus, cu glasul ei de clopotei: Este un adevarat barbat! Si Regele ar fi vrut ca timpul sa se fi oprit in loc, macar 23 de ani, sa o ajunga din urma pe Stela.

Apoi, a plecat cu bunica, mândru, spre palat.

Doar dupa ce bunica a inchis poarta curtii dupa ea si Rege, a simti ca burta lui se umfla, se umfla, si Regela a pufnit afara,  in spatele portii, toata sticla de suc.

Bunica l-a batut pe spate, si l-a dojenit: Dragul meu, ti-am spus ca ai baut si prea mult, si prea repede! Unde sa intre atata suc in burtica ta?

Dar nu mai conta. Regele câstigase in acea zi cea mai mare izbânda. Stela ii spusese ca este un barbat adevarat!

Si pentru o clipa, Stela fusese doar a lui. Stela Regelui.

26 mai 2011