CÂNTECELE CETĂŢII (2)
(POEME)
ŢARA MEA
Foaie verde viorea,
Sireaca Moldova mea,
Sireaca Moldova mea
Eşti o mândra floricea.
Ai fost ruptă de la mumă,
Prin înşelăciuni, minciună,
Prin înşelăciuni, minciună,
Ţi-au furat limba străbună. Continue reading “Iacob CAZACU-ISTRATI : POEME”
A fost odată o frunză mică, și neștiutoare, care a crescut într-un copac.
Copacul era batut de multe vanturi. Ba de la răsărit, ba de la apus. Ba de la miazăzi, ba de la miazănoapte.
Dar a avut grijă de frunză ca de lumina ochilor lui. A învățat-o să citească, să scrie, să viseze, să studieze, să cânte, să se joace, să iubească, să spere, să lucreze, și să ajungă o frunză mare și înțeleaptă, care sa ajute și frunzele mari, și frunzele mici, și copacii, și aerul, și oamenii…
Frunza a crecut încet, încet, plină de bucurie, gustând din toate cele îngăduite de copac. Și chiar din cele neîngăduite.
Într-o buna zi, o furtună neasemuită s-a abatut din toate direcțiile asupra copacului. Și oricât de mult a încercat el să țină frunzele laolalta, cele mai învățate dintre ele, cele în stare să ia vânturile în piept, s-au deprins de ramurile copacului, și s-au risipit prin lume. Continue reading “A doua poveste a recunoștinței”
“să izbucnesc în mulţumiri şi să istorisesc toate minunile Tale.”
Undeva, cu o oarecare ocazie, s-a pus întrebarea, oare de ce ar trebui sa-I multumim cel mai mult lui Dumnezeu? Unii au raspuns ca pentru viata, altii pentru sanatate, pentru bani, pentru roadele pamantului. Altii pentru protectie.
Eu însa cred ca cel mai mult trebuie sa-I multumesc cu o nemarginita reverenta si recunostinta pentru ca s-a îndurat de mine si mi s-a descoperit. Si asta în situatia în care fiind copil ma îndoiam de existenta Lui, dar Il cautam cu ardoare si din toata inima mea zdrobita sub greutatea necunoasterii si rebeliunii din cauza atâtor rautati si nedreptati pe care le vedeam deja în jurul meu, înca de la o vârsta frageda.
În bunatatea Lui înnoitoare si în iubirea Lui vesnica m-a cuprins si pe mine în planul Sau de mântuire si mi s-a descoperit ca TATA, FIU si DUH SFANT într-o maniera de MÂNTUITOR SI DOMN în cer si pe pamânt.
Multi au pretentia ca ÎL cunosc, dar sunt departe de El si nu L-au cunoscut niciodata. E o mare gratie din partea Lui Dumnezeu sa se faca cunoscut unei fiinte umane în toata complexitatea, dar si simplitatea harului Sau nemarginit care îl imparte cu generozitate oricui care Îl cauta din toata profunzimea inimii. A-l cunoaste pe Dumnezeu este cea mai mare onoare si bucurie. E drept ca înseamna a te desparti de lumea asta prin adoptarea unui nou sistem de valori care confera un statut de mântuit si salvat de sub puterea carnala. O viata al carui volant este Duhului Sfant.
Când vezi cât esti de privilegiat si purtat pe brate când altii cad sub povara neprimirii si neacceptarii jertfei Lui Isus Hristos, suferi mult si nu poti tacea. Nu poti sa nu spui ce viata minunata si echilibrata îti ofera Dumnezeu.
Dupa ce Dumnezeu se face cunoscut, apoi îti arata planul Sau sacru în ansamblul lui si apoi calea ta proprie pe care trebuie sa mergi si lucrarea si rolul tau în lucrul impreuna cu El pentru salvarea vietilor de pe pamânt.
Si acum veti spune, poate, ce inseamna acest lucru? Poate va veti intreba, oare în ce masura îl cunoasteti pe Dumnezeu.
Când privesc înapoi, în viata mea, ma intreb ce m-as fi facut daca El, Dumnezeu nu ar fi facut pasul spre mine si nu mi-ar fi întins o mâna pentru a face cunostinta si sa ramân apoi în mâna Lui pentru totdeauna. Ce ar fi fost oare copilaria mea, sau tineretea mea sau batrânetea mea fara El. Un haos imens, o zbatere fara niciun rost, o mare cadere în patimile distrugatoare de viata si nadejde, o daruire injusta si nemeritata. Mai ales ca, Dumnezeu m-a binecuvântat cu sanatate si cu un chip agreabil. Si asta înseamna ca investitia Lui în mine trebuia sa aduca roadele neprihanirii si nu ale unei risipiri nedemne.
Poate ar trebui mai des sa ne facem bilantul binecuvântarilor primite de la Dumnezeu. Si sa vedem ce mare onoare e sa-ti vorbeasca Creatorul. Sa opreasca deznadejdea sa te înfasoare când toti in jurul tau cauta sa te distruga si sa te arunce în haul desertului si al disperarii. Ce fericire e sa ceri ceva de la Dumnezeu si El sa te asculte si sa te ia mai în serios decât tu insuti. Sa vegheze asupra ta si sa te protejeze de uneltirile celor rai si sa le rastoarne planurile mârsave ca sa arate mereu ca EL este Dumnezeu. El detine puterea absoluta si nu oamenii.
Ce relaxant este faptul ca, desi, treci uneori prin grele încercari stii ca ai un Tata care vegheaza si transforma esecurile in biruinte, clipele triste in bucurii nespuse, nevoile pamântesti în plinatatea harului prin daruri duhovnicesti care te împlinesc si te maturizeaza pe calea credintei. Da. Ce greu e sa priceapa aceste lucruri cei care traiesc pentru a-si satisface capriciile aici pe pamânt si uneori chiar sub anumite fete religioase. Cât de bun e Dumnezeu care are nespus de mare rabdare cu toti sa ne transformam, sa ne intoarcem de prin pribegiile cugetului nesfintit de dorinti carnale care murdaresc nobila noastra faptura creata pentru viata divina.
Îngenunchiez cu umila mea faptura si multumesc, Doamne, ca mi Te-ai revelat prin Duhul Tau Sfânt care ma înfasoara si apoi ma inunda mereu sa ador cerul în care Esti si din care cobori sa ma sprijinesti mereu! Si asta o faci nu numai pentru mine ci pentru toti oamenii din lume! Multumim, cu smerenie si recunostinta vesnica!
Marina Glodici
Datoram lui Dumnezeu tot ce avem si tot ce suntem, dar oare cat Ii daruim din ceea ce suntem si avem? Diferenta intre ce-I datoram si ce-I oferim reprezinta gradul nostru de recunostinta.
Sarbatoarea Multumirii bate la usa. Ne vom aduna in case confortabile si ne vom ghiftui cu bucate traditionale, romanesti si straine, amestecate in proportii diferite, dupa gustul bucatariei locale. La caderea serii ne vom duce la biserica, putini obositi, dar inca suficient de bine dispusi, ca sa ne uram de bine unii altora, sa cantam imnuri potrivite ocaziei si sa ascultam o predica.
Peste cateva saptamani vom serba Craciunul. Dar, intre timp, chiar a doua zi dupa Thanksgiving, incepe sezonul forte de cumparaturi, marea alergatura dupa chilipirul ideal. Liste de obiecte, mai mult sau mai putin ”trebuitoare”, au fost pregatite din timp, impreuna cu fondurile banesti necesare.
Numarand din curiozitate zilele calendaristice ramase din an (intre Thanksgiving si Anul Nou), am aflat ca suma lor reprezinta aproximativ a zecea parte din numarul total al zilelor din an. Acest interval poate reprezenta un fel de zeciuiala din timpul nostru, pe care s-o inchinam Domnului la sfarsit de an. O zeciuiala, nu din bunurile pamantesti, ci chiar din zilele, pe care El ni le daruieste cu larghete si pe care noi le cheltuim, nu totdeauna cu chibzuinta. Un ”post” al disciplinei spirituale, invatand si practicand datoria multumirii fata de un Dumnezeu care-?i revarsa peste noi bunatatea an dupa an, nevoit de cele mai multe ori s-o faca fara a primi in schimb ce I se cuvine.
Desigur ca sarbatoarea Multumirii n-a fost stabilita pe baze statistice, dar nu putem trece cu vederea aceasta ”coincidenta” si nu putem ramane nepasatori fata de potentialul ei folos spiritual. Mai mult, ne amintim ca, din zece leprosi vindecati de Isus, doar unul s-a intors la El cu multumiri.
Am impresia ca, totusi, ne vine mai usor sa rostim un ”multumesc” decat un ”te rog”, desi rostirea in sine n-ar trebui sa ridice dificultati. Daca exista totusi o greutate, ea vine de altundeva. ”Multumesc” a capatat o nota de formalitate, sunand ca o formula de politete sociala. Nu stii totdeauna daca ”multumesc” este sincer si poate ca, de multe ori, nici nu te astepti sa fie. Dar, ca formula de politete, te astepti sa fie folosit in conversatie si te simti ofensat cand lipseste. ”Te rog” este mai personal, exprimand o nevoie, un apel de ajutor si admiterea unei neputinte.
Recunostinta veritabila va gasi cu usurinta o cale de a se exprima. A multumi inseamna mai intai a recunoaste un serviciu care ti s-a facut, a considera lucrurile primite ca daruri, care nu te-au costat nimic, a recunoaste meritul persoanei care te-a ajutat. Suna ca o proba de umilinta. Caci numai egoismul si mandria stau ca piedici in calea recunostintei. A exprima, prin multumiri, recunostinta din inima, inseamna a intoarce ca zeciuiala o parte din binefacere.
In al doilea rand, a ”multumi” inseamna a-ti da toate silintele sa satisfaci dorintele, asteptarile sau pretentiile cuiva, justificate sau nu. Apoi, in al treilea rand, inseamna ”a fi multumit” (satisfacut) tu insuti cu starea personala. O inima multumita te face sa ai destul din toate lucrurile, chiar daca putine (Proverbe 15:15).
Se spune ca un nobil englez s-a intamplat sa auda pe o slujitoare de la bucatarie exclamand in fata ajutoarelor ei,
– ”Oh, daca as avea 5 lire sterline, as fi pe deplin multumita”.
Stapanul ei se gandi ca merita sa vada cum arata un om cu adevarat multumit. Astfel, dadu de inteles femeii ca i-a auzit dorinta si-i darui cele 5 lire dorite. Femeia ii multumi cu efuziune. Parasind bucataria, stapanul se opri, nevazut, in spatele usii. De indata ce crezu ca s-a indepartat, femeia se vaicari,
– ”Proasta de mine, de ce n-oi fi zis 10 lire?”
Sfera lucrurilor pentru care ar trebui sa fim recunoscatori poate fi largita considerabil, adaugand lucrurile rele care, prin protectia divina, nu ni s-au intamplat.
Actul de a aduce multumiri are efect terapeutic asupra sufletului, lucru care face deplorabila soarta ateilor declarati, care pur si simplu n-au ”cui” sa multumeasca pentru toate lucrurile bune, de care se bucura in viata.
Gelu Arcadie Murariu
Oregon City, Oregon
Revista ARMONIA - Saltmin Media 