Poeta TATIANA SCURTU MUNTEANU: „Basarabenii au un fel al lor de a le fi dor, de ţară, de limba română, de omul drag…”

On November 23, 2016November 22, 2016 By GeorgeIn Interview, poetry3 Comments

“Ce pot să spun mai mult? Fiecare poezie a mea plânge sau înfloreşte de dor.”

Tatiana Scurtu Munteanu, născută în localitatea Călărași, din Basarabia, este câștigătoarea mai multor premii naționale și internaționale, publicată în mai multe antologii, autoarea a două volume de poezii, proaspăt câștigătoare a premiului doi la Festivalul Internațional „Renata Verejanu”, apreciată și promovată în mai multe reviste literare, absolventă a liceului „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, licențiată a Facultății de Drept și de Litere la Universitatea „Dunărea de jos” din Galați… Continue reading “Poeta TATIANA SCURTU MUNTEANU: „Basarabenii au un fel al lor de a le fi dor, de ţară, de limba română, de omul drag…”” →

165 de ani de la nașterea Celui de Necuprins în metafora gândului românesc

On January 17, 2015January 17, 2015 By GeorgeIn Eveniment, literatureLeave a comment

După Nașterea Mântuitorului, românii sărbătoresc pe 15 ianuarie o altă zi sfântă, Ziua Culturii, ce ar trebui să vibreze în fiecare dintre noi, prin nașterea Celui de Necuprins în metafora gândului românesc, Mihai Eminescu. De aceea elevii din toată țara, împreună cu profesorii lor, s-au spovedit prin versul eminescian și anul acesta, atunci când am celebrat a 165-a aniversare a “Poetului fără de început și sfârșit“.

Și nu m-am putut simți mai binecuvântată în calitate de profesor, decât astăzi, respirând cu evlavie Poezie, elevii Liceului Tehnologic “Paul Bujor” din Berești, județul Galați, pregătind pentru această zi concursuri de recitare, de cultură generală, postere cu imagini inspirate din poeziile Luceafărului, cântece, prezentare de carte și emoții până la lacrimi. Continue reading “165 de ani de la nașterea Celui de Necuprins în metafora gândului românesc” →

Rauri, voi, ce despartiti

On December 1, 2010 By nelursIn poetry1 Comment

Am aripi de vant uscate
Si priviri inlacrimate,
Am tacerea inlemnita
Si suflarea amortita.
Am in piept un dor prelung,
Pan’ la tine sa ajung
Si la apa ta de sange
Cu tot dorul sa pot plange
Pe cei ce i-ai dus cu tine
Inecati de cazacime,
Pe care-i mai tii in viata
Fara dreptul la speranta.
Nistrule, de ce ai fi?
Bine-ar fi de nu te-am sti
Decat apa curgatoare
Si nu rau ce faci hotare.
Nistrule, de ce esti frate
Cu Prutul care desparte
Doi copii de-acelasi neam,
Doua frunze de pe-un ram?
Sprijini harta hacuita
Si de dusmani stapanita,
Care nu vor sa-ntregeasca
Limba noastra romaneasca.
Nistrule, apa ta dulce,
Soarta unde ne-o va duce?
Si ce limba vor vorbi
Cei ce peste ani vor fi
Pe pamantu-nsangerat
Si atat de-nveninat,
Ca n-ai unde sa te misti
De atatia comunisti.
Nistrule, e vina ta
Ca ne-nghite secera,
Iar ciocanul ne tot bate
Si din fata, si din spate.
Rauri, de v-ati revarsa
Ca sa stergeti lacrima
Copilasilor ce vor
Sa invete limba lor.
Limba de care n-au parte,
Nu au scoala, nu au carte,
Insa au vami si hotare,
Sefi de stat si zile-amare.
Rauri, voi, ce despartiti
Si-napoi nu mai uniti,
Faca-vi-se apa vad,
Ca amarul sa mi-l scald.