Despre Biserică și Dumnezeu

Biserica  Anglicana din  SalisburyText și imagini de la un prieten –  Doru P.

(circulă pe internet)

1. nu e ciudat cum o bancnota de 20 de $ pare o suma mare când trebuie să o dai la biserică, dar e o sumă atât de mică când mergi la cumpărături?

Continue reading “Despre Biserică și Dumnezeu”

Advertisements

Tanța și Costel, emigranți

Tanta si CostelTANȚA ȘI COSTEL, EMIGRANȚI

– Costele, cum îl cheamă pe tatăl tău?

– Democrație, bă Tanțo!

– Si pe mama ta, cum o cheamă?

– Libertate, bă Tanțo!

– Costele, daca stii cum îi mai cheamă în ziua de azi, pe părintii tăi, e zi mare! Că eu pe toate crucile din cimitir văd scris numai: “In veci nu va vor uita copiii si nepotii”.

– Asta e foarte bine, bă Tanțo, bă! Ce e rău în asta?

– Este, Costele, ca una scrie pe cruci, da’ de trecut pe acolo, copiii si nepotii nu mai trec nici de ziua Americii!

Tanța isi sterge un ochi.

– Da ce faci acolo, bă Tanțo? Continue reading “Tanța și Costel, emigranți”

Cea mai buna cale

Jianu Liviu-Florian

 

Iar iese flasnetarul pe ecrane,

Si pune vorbe ce se bat in cap,

Si scoate papagali, ca si icoane,

In logoreea-i ce o ia la trap –

 

Ies sanatosi, pe-o pensie ca boala,

Ascultatori de care nu-i nevoie,

In cai troieni, barbarii ies din scoala

Straina, sa mai spulbere o Troie –

 

Ecrane mari arata procopseala,

Ochi mici nu vad din ce sa mai achite

O intretinere, si tot cer alandala,

Servicii, cu salarii in chibrite –

 

Nu se ajunge nici macar nimicul,

Nu se ajunge Raiul, la toti “sfintii”,

Copiii cata-n pleava lumii spicul,

Pe care l-au pierdut, demult, parintii –

 

Pe banda iese cruce dupa cruce,

Vorbeste-n miez de samburi, flasnetarul,

Si de pe umaru-i cu nimburi, ne conduce

Pe cea mai buna cale, papagalul …

 

17 iunie 2011

 

Decorat prin ordin de zi

De când, liber, zugravesc pe lume Raiul,

Azi, ce scumpa decoratie-am primit eu:

In Biserica, i-aud la preot graiul:

“Sa va binecuvânteze Dumnezeu!”

 

De când zeama mea de varza umple gura

Unor Regi, si unor simpli nevoiasi,

Preotul mi-a binecuvântat faptura,

Sa mai fac pe lume, Rai, vreo câtiva pasi…

 

Iau si duc, muncesc si duc, din mâna-n mâna,

Si din inima, la inimi de români:

Duc din carne, si din suflet, Raiul, pâna

Unde ni l-au primenit si cei batrâni –

 

De când, liber, zugravesc pe lume Raiul,

Azi, ce scumpa decoratie-am primit eu:

In Biserica, i-aud la preot graiul:

“Sa va binecuvânteze Dumnezeu!”

 

7 mai 2011,

Jianu Liviu-Florian

 


DE FLORII, MAI CURATI, MAI LUMINOSI SI MAI BUNI…

Pâna mai ieri sub plapumi de zapada, natura amortita-si astepta trezirea, la fel ca noi, de altfel; secatuiti de iarna si de frig, poate bolnavi, de rautate ori de trufie stapâniti sau pur si simplu împovarati de gânduri si probleme, iata-ne-acum – la mijloc de Prier – cum ascultam nestingheriti suspinul verde-al ierbii în dor de papadie si-n adieri de vânt, sub dezmierdarea dulce-a ploii de flori albe de cires… Vedem, traim, simtim cum totul se trezeste din nou la viata iar noi ne straduim sa reînviem în sufletele noastre dorinta de-a trai frumos, de-a ne-nchina smeriti în fata Celui ce ne-a învatat sa fim mai buni si mai curati, mai îngaduitori, mai întelepti, mai generosi – în prag de Sfinte Sarbatori Pascale.

Floriile, zi binecuvântata ce reprezinta pentru crestinatate celebrarea intrarii Domnului nostru Isus Hristos în Ierusalim, prilej de înaltare si bucurie sufleteasca. Sarbatoare a vegetatiei, a reînnoirii, a trezirii, simbol al biruintei asupra mortii prin învierea lui Lazar de catre Mântuitor în sâmbata numita de-atunci „Sâmbata lui Lazar”, Floriile înseamna mult mai mult decât ramuri de salcie si maslin pentru Biserica Crestina; praznic împaratesc, sarbatorit an de an cu o saptamâna înaintea Sfintelor Pasti, semn al prea-plinului biruintei prevesteste Pastele, netezeste carari între oameni dezvaluindu-le bunatatea si darnicia si înnoindu-le sufletele.

Sâmbata dinaintea Floriilor, la slujba de dimineata, în toate bisericile ortodoxe se sfintesc ramuri de salcie sau mâtisori simbolizându-i pe locuitorii Ierusalimului care l-au primit cu bucurie pe Mântuitor, cu ramuri de finic si maslin, în semn de recunostinta si admiratie pentru minunile savârsite. În ziua de Florii, crestinii pleaca de la biserica purtând în mâini aceste ramuri pe care le duc acasa, ating cu ele copiii pentru a creste frumosi si buni sau le aseaza la porti, la icoane, la grinda casei, pe morminte sau într-un loc curat, fiind folosite în decursul anului în gospodarie si considerate ca având puteri vindicative. Alteori, crengutele de salcie sfintite se planteaza undeva în gradina. Se spune ca ele vindeca animalele bolnave sau aduc o recolta mai bogata. Cele puse la icoana se pastreaza tot anul si se folosesc ca leac împotriva relelor care ar putea lovi casa si familia.

Bogatia sufleteasca a poporului român, credinta si iubirea de oameni, de viata, de adevar deopotriva – au nascut de-alungul veacurilor obiceiuri si traditii deosebite, care vin sa întareasca spiritul si crezul crestinilor de Florii – ziua consacrata curatimii, reînnoirii, bunatatii si darniciei. Fiecare zona se distinge prin traditii si obiceiuri deosebite care fac din aceasta sarbatoare un imens izvor de bucurie si înaltare spirituala.

Sâmbata dinaintea Floriilor când se face comemorarea mortilor poarta numele si de Mosii de Florii sau Lazarul; se obisnuieste ca femeile sa faca placinte si sa le dea de pomana. La sate femeile nu torc ( mai bine spus “nu torceau”,pentru ca, din pacate nimeni sau aproape nimeni nu mai stie sa tina fusul în mâna si sa toarca…) pentru ca sa nu revina pe pamânt sa se îmbaieze, mortii care asteapta la poarta Raiului.

O seama de obiceiuri pagâne sunt cunoscute de sarbatoarea Floriilor. Pe vremuri, la sate, la miezul noptii dinspre Florii, fetele fierbeau apa cu busuioc împreuna cu fire de la ciucurii unei naframe furate de la înmormântarea unei fete mari; cu aceasta apa se spalau pe cap în ziua de Florii, apoi o aruncau la radacina unui pom fructifer ca sa le creasca parul frumos si bogat. În alte regiuni, dimpotriva, nu se obisnuieste sa se spele pe cap de frica sa nu le albeasca parul precum pomilor înfloriti.Tot la sate se spune ca daca aprinzi mâtisori în casa si afumi cu ei când este furtuna, caminul este ferit de fulgere. Mai exista înca în unele sate obiceiul ca de Florii sa se colinde, iar plata pentru colindatori consta în oua albe, nefierte.

De Florii femeile primenesc locuinta, lasând soarele sa patrunda în interiorul ei si scotând lucrurile de pret la soare; fetele de maritat îsi cheama ursitul scotându-si zestrea sub mângâierea razelor de soare iar în Ardeal, acestea fac descântece pentru dragoste în noaptea de Florii. Multe dintre traditii au si o baza practica: Floriile deschid Saptamâna Mare, când fiecare crestin se pregateste cu trupul si spiritul curat sa întâmpine Învierea Domnului; primenirea casei, înnoirea lucrurilor. Duminica seara de Florii începe Saptamâna Patimilor si pregatirea fiecaruia dintre noi pentru întâmpinarea Învierii asa cum se cuvine într-o comunitate crestina.

Nimic din aceste traditii nu ar fi daca spiritual românesc n-ar fi existat dintotdeauna… Sa ne bucuram de frumusetea acestei zile si sa ne înaltam sufletele acolo Sus, în armonie perfecta cu natura înflorita si plina de vigoare, în dorinta de curatime, seninatate si pregatire desavârsita pentru întâmpinarea Învierii asa cum se cuvine din partea unui crestin adevarat. Sarbatoarea Floriilor este un prilej sa ne bucuram cu totii, sa fim mai curati, mai luminosi si mult, mult mai buni!

Georgeta RESTEMAN
Sacuieu, Cluj
aprilie 2011

Poem logodit cu Cerul…

Nu îti mai pierde vremea cu triste amanunte,
Când sufletu-mi te-asteapta în liturghia lui
Sa scriem împreuna acolo, sus, pe Munte ,
Poemul far’ de care împartasire nu-i…
 
Îngenuncheati în iarba si preschimbati la fata,
Precum Iisus din ceruri, acolo, pe Tabor,
Sa scriem împreuna un Psalm de dimineata,
Sa-l murmuram  aievea îmbratisati în Dor.
 
Din aripile noastre sa-nmugureasca Raiul
Când vor cuprinde Cerul în Rugaciunea lor.
Vreau sa-ti ascult de-aproape si inima si graiul,
Ca într-o scaldatoare în ele sa cobor!
 
Nu îti mai pierde vremea cu amagiri marunte!
Despovarati de toate chemarile din lume
Vom scrie împreuna acolo, sus, pe Munte,
Poemul întru care sa-i dam Iubirii nume.

Nicolae Nicoara Horia

Cuvint si dar de primire pe lume

O casa simpla de la sat
Pe langa ieslea cu trifoi,
E un adevarat palat!
Din iesle, ai venit la noi!

Si invelit in cer curat,
Nu s-au gasit pe lume crini
Imparatesti, sa-ti fie pat!
Din cerul gol, ne-ai dat lumini!

N-au fost  averi, sa nu-Ti fi dat,
Un Print frumos intunecit –
Un Univers perfectionat!
Tu ne-ai dat trupul rastignit!

De-atunci, cati printi ne tot colinda
Ca sa traim o viata intru
Betia noastra in oglinda!
Tu ne-ai dat Raiul dinauntru!

Cate capcane nu ne-mbie
Drogate simturi, ce nu-nvata –
Tu, daruiesti in vesnicie,
Dreptate, Adevar, si Viata!

Si ultimul fiind, pe lume,
Rob tuturor, si rob luminii –
Ne e dovada, al Tau nume,
Ca ultimii, iubind, sunt primii!

Tie, Poetule Luminii,
Si Domnul Vietii, ce ne-o scrie,
Painea si sarea Romanimii,
Primeste-ne-o, in vesnicie!

Jianu Liviu-Florian