Adrian Botez

OBÂRSII

 

 

nu-mi am obârsia-n vulcanii-acestei lumi
de carne preaflamânda si nebuni!
din lumea Frumusetii-am asfintit
Iubirea-i raza care m-a urzit…

cu cât aici mai latratori sunt câinii
cu-atât ma-nalt spre astrele preasfinte:
hoiturile împutite si strainii
mi-alunga sufletul din fraze si cuvinte!

pleca-voi de aici ca iar sa fiu iubit
si sa iubesc – cu îngerii-nfratit:
vreau sa respir lumini si Dumnezeu

nu – sufocat – ura sa scuip din greu:
ma voi topi-ntre duhuri-simfonii
în armonii eroice si vii!
***

 

UN BIET CONTRABANDIST

astept sa bata clopotul în cer
sa se-n clestar desfaca nopti barbare
astept ca Marele Bijutier
sa fulgere din taine milenare

m-am poticnit de-o pricina a lumii
o coasa – radacinile stelare
le-a retezat din inimi – si strabunii
mi-au sters litera din abecedare

sunt singur fata-n fata cu amurgul
în straiul alb – astept securi sa cada:
nu mai sunt inorogii sa ma vada

voi trece rani prin vami la Taumaturgul…
…sa nu si-o ia în cap un biet contrabandist
s-a pus de straja Raza de-Ametist!
***

 

ECOURI DE LUMI

Tâmplarul nu mai face case – ori
ferestre – doar
sicrie – si lumea nu mai este decât
un mort fardat

se povestea – cândva – se spunea
cândva: nu se mai spune – nici
povestitorii nu mai traiesc – s-au
îngropat în azur – dimpreuna cu
povestile lor

e un ecou de lume – pe
care l-au lasat în urma
muntii – înainte de a se
scufunda în amurgul perpetuu

…doar Demonul – nu stie nici el de ce
nu poate dormi: se rasuceste
în neant – de pe o parte pe alta – fosnind iluzia de
amintire – degeaba
***

treceau femei – dintr-o camera în
alta – rostind poemele
altora: erau atât de savante – încât
recitau precum girafele – scandând
din gât

a trecut – apoi – în vizita – focul
sa-si încerce – pe vietile noastre
norocul: si-a ascuns partea lui
sentimentala – într-o galeata cu zoaie si
smoala – ceasurile nu mai au paradis – trec vorbind
prorocind – ca în vis: numarând sclavii degetelor
pe plantatia colii de hârtie – mereu îti ies fara sot – fara
bis – te culci la loc – nadajduind sa-ti treaca prin somn
aripi de ceata – versuri împachetate cu
ata – si – ca spectacolul sa-si aiba seaua si
avântul de drog – l-astepti crispat – pe
directorul de scena – desalat
inorog

o lume în care nimeni nu priveste
Golgota – deci toti se cred – cu
tarie – martiri

***

primavara si vara au fost de cenusa
cobrele mi-au împrumutat anotimpul lor – din
gusa

cartile nu se mai lasa citite – ci doar
rasfoite febril – de ispite: când ceasul noptii este
deplin – ele îsi iau aripile la spinare
fâl-fâl – si trec prin lumina de lumânare
catre luna de mâl

masori matasea în intervalele dintre o moarte
adevarata si una de-arlechin – si constati ca
dinspre niciun rasarit – lebede nu mai vin
este seara – luciul apelor s-a-ngalbenit
îti fac semne disperate – fosforescent
stime si frunze – iele si
stele – desprinse – toate – de pe ramuri imaginare – care
niciodata nu s-au vazut – dar te-au tinut în umbra
ca pe un necunoscut

ranile din anii trecuti – acum pufoase dar
cu atât mai dureroase – ale
fructelor – îngrasate cu lumina si
jind – prin nori ratacind
din nou sângerând
îti aduc vesti despre o camera mobilata – în care
s-a tolanit – de-o vreme – un
strain – si-ti bea ultimul vin

…Dumnezeu s-a suit pe-o scara – dar
vazând cum s-au asezat lumile si cum
fara nicio masura – fara umbra de mister si
bun-simt – s-au umflat si-au crescut
se da jos iara
***

 

ERA ÎN AMURG

era în amurg

cavalerul în negru ma astepta la povârnisul
dinspre padure: era palid si-ncruntat
si-a azvârlit peste mine – mantia
neagra – voind parca – din mine
sa înteleaga

pentru prima oara – corbul nevazut din
ceruri – a cântat

era în amurg – si deodata – toate frunzele – cascada de
neîndurat – s-au pravalit peste mine – cu ochii deschisi
arzatori: era liniste – ca-n
nori

cavalerul si-a tras mantia înapoi: am ramas gol – cu
luceferi pe umeri si-n
frunte – era
ca dupa o nuntire de munte

stele multe au latrat în limba cea uitata a
mea – si m-am prefacut ca sunt de acord
nu mai e lume – nu mai ai
nume – doar cavalerul
amurgului – venit
din Nord

tremura de frig gândurile – un pescarus ratacit
a trecut peste inima mea – si o a
racit – dar cât de
grabit

suna din tamburine – surd – copacii maririi
suna din valuri urmasii ursirii – ba chiar
ursii se iau dupa constelatii – si
afla unde mi-e ascunsa
odalisca cea tunsa

mi-e frica de tipatul pescarusilor – ca-l vor trezi
pe mosul din stele – pe moasa-ntre iele
ca se vor destepta chiar greul pamântului si
greierele de ametist – si-mi vor cânta
dezacordat – concertul lui
Liszt

scotocesc adânc prin buzunare – dupa
lumina: nu gasesc decât orbi însetati de
lumina – si scânteia
de vina

sunt bucuros de oaspetele pacat – si în fata
lui m-am plecat: am luat apa cu pleoapele
din agheazmatarul lunii

si – fluierând ceva ce nicicând n-am înteles – dar
acum am vazut – am plecat

…niciun cavaler în negru – de atunci – nu m-a mai
cautat – ori – sub padure – asteptat – nici
încruntat – nici neîncruntat: si
doar atâtea amurguri – de atunci pâna
la noapte – în fântâni – au
scapatat…
***