Perpetuu

                                       Cârdei V. Mariana

 

Sufletul, divina forta
creatoare de viata,
omenirea-nsufleteste
dandu-i duh si cutezanta.

Suflet si trup, un intreg
ce iubirea o anima,
simbol al trairilor,
torta vesnica, sublima.

Sufletul e raza care
lumineaza cursul vietii,
facandu-ne buni si tandrii
chiar din zorii tineretii.

Sufletu-si cata pereche,
dupa datina straveche
si atunci cand o gaseste
o minune se-mplineste.

Suflet bun, marinimos,
dragoste, afectiune,
esenta iubirilor
ce anima-ntreaga lume.

Azi, traindu-ne viata,
arsita ne parjoleste,
este a iubirii vraja
ce alt suflet plamadeste.

Am primit si am dat viata,
intretinem focul viu,
toti suntem datori s-o facem
cat nu-i prea tarziu.

Castigatorii Concursului de poezie Poeme pentru Viata

Castigatorii Concursului de poezie Poeme pentru Viata sunt:

Premiul I – Tatiana Scurtu-Munteanu

 Premiul II – Ruben Bucoiu

Premiul III – Felix Martian

 

62 de concurenti din diverse orase ale tarii, SUA, Italia, Spania si Republica Moldova s-au inscris la Concursul de poezie Poeme pentru Viata.

Si Ziarul Faclia din Cluj a anuntat  ca,  in perioada 1 septembrie – 2 octombrie 2011, iubitorii de poezie au avut posibilitatea sa trimita versurile originale avand ca tema “Iubirea din Dumnezeu”.

Partener media: Radiofiladelfia.ro iar co-organizator este Centrul Arta pentru Viata. In 9 octombrie, la Gherla, judetul Cluj, se va desfasura Serata “Cantece si Poeme pentru Viata” la care sunt invitati iubitorii de frumos, poezii, cantece de suflet, un mesaj plin de speranta si noi prieteni. Participa Catalin Dupu si doua grupe muzicale din oras. In cadrul evenimentului se vor acorda premiile Concursului de poezie.

RVE Sibiu, prin Dorin Rus, a difuzat un interviu despre acest concurs.

http://evenimentcrestin.blogspot.com/?v=0

 

 

Pe râul Doamnei

Noaptea nu-si doarme clipa niciodata,
Ea plânge cu vise peste sat,
O ancora din stele aruncata
În revarsarea timpului buclat.

Pamântul creste-n umbra selenara,
Norii trag obloanele pe deal,
La râul Doamnei cânta o vioara
Si clopotul cu sunet de cristal.

Potecile se-ascund în vagauna
Carunta cu flori de mar domnesc,
Luminile se-nchina câte una
Si obosite-n somn se prabusesc.

Tatiana Scurtu-Munteanu

Nicicând trecutul

Cârdei V. Mariana

Fiicei mele

 

Nicicând trecutul
n-a fost recuperat,
rascolim amintiri
care apoi ne ard,
parerile de rau
zadarnice sunt.

Sa-ti porti capul
pe umeri
cu multa demnitate,
sa nu-ti pierzi
nici o clipa
increderea in tine.

Sa ai cuget curat,
o minte ascutita,
ca tu sa poti decide
in clipa potrivita,
ce-i bun, ce-i rau,
ce ti se potriveste.

Traieste-ti dragostea
cum este,
nu cauta vreodata
sa inventezi poveste,
primesti de la viata
tot ce iti este dat.

Sa-ti folosesti
puterile si mintea,
sa fii prudenta,
temperata,
sa-ti faci virtuti
curajul si justetea.

Asa tu vei alege
doar ce-i bun si bine,
si vei putea
vietii sa-i dai sansa –
„iubindu-l pe-al tau sot
cum te iubesti pe tine!”.

Trandafirii dragostei

Cârdei V. Mariana

 

Fericiti si-au daruit marea lor iubire,
gradina cu trandafiri, tihna, fericire.

Rozele inimii lor infloresc intregul an
daruindu-le parfumul florilor deschise-n ram.

Trandafirii, plini de roua, stralucesc diamantin,
sub a Soarelui caldura etalandu-se deplin.

Sunt arbusti ornamentali, au crengi lungi, spinoase,
frunze dantelate – verzi, flori ca de matase.

Feerie de culori, incanta privirea,
bobocei trandafirii, roze-n toata firea.

Albi si galbeni, roz, grena cu tenta de catifea,
tonuri calde, sangerii, oranj, corai, sidefii…

Nu pot sa nu amintesc mirosul divin,
oferiti, iubirii voastre, buchetul sublim!

As vrea sa fac un cantec

Florian Guler

http://desculti.blogspot.com/ 

 

 

 

As vrea sa-mi fac un cantec, din orisice durere,

Din lacrimile toate sa-mi fac margaritar.

As vrea sa ma inalt din orisice cadere

Si-n orice ratacire as vrea sa aflu Har.

 

As vrea sa port in mine nadejdea altor maluri,

Atunci cand sunt in larg si se framanta marea.

As vrea sa Te-ntalnesc, venind atunci pe valuri,

Chemandu-ma pe nume… sa-mi dai imbratisarea.

 

As vrea sa-mi fie ochii privind mereu la Tine,

Si harul bucuriei sa-mi lumineze fata.

As vrea sa fiu veghind, cand ai sa vii la mine,

Si-n noptea vietii mele, sa cante dimineata.

LUNA

Cârdei V. Mariana

 

 

Corabia selenara printre nori pluteste,
oare incotro se-ndreapta si cine vasleste?

Luna-i supla, argintie, si nu-i pasa de nimic…
pe stele le ocroteste, pe Luceafar …ce sa zic?

O regina, o femeie, aveti oare voi idee?
somnul nostru il vegheaza si ne mangaie c-o raza.

Raza ei, raza de luna, ne ureaza „Noapte buna!”
si povesti nemuritoare ea ne spune zambitoare.

O fi fost indragostita de a Soarelui stralucire,
cine oare-a pedepsit-o pentru marea ei iubire?

O fi chiar adevarat ca Soarele-a divortat
si-a iubit o rasarita „Floarea-Soarelui” numita?

Biata fata, cata-n nori cand dispare Luna-n zori;
dupa Soare se roteste si-i sopteste ca-l iubeste.

Luna mandra-si poarta voalul presarat cu stele
si-nhama la Carul Mare cateva din ele.

Uneori in neagra noapte ea se scalda-n mare
oglindindu-si chipul mandru, putin ganditoare.

In oceane lung priveste, o fi cautand un peste?
Pestisorul de aur sa-i dea un tezaur?

Poate vrea si un palat pentru Soare rezervat
sau sa-i dea iubirea lui, stralucirea Soarelui?

Poate, intr-o buna zi, cine stie cand va fi,
vor fi din nou impreuna Soarele si mandra Luna.

Nici macar…

Jianu Liviu-Florian

 

Atatea maini mi s-au intins

Cand mi-am bagat in buzunar

De frig, o mana de invins –

Sa le mai dau ceva in dar –

 

Atatea glasuri mi-au cerut,

Cand voci, si-n mintea mea, aveam –

Sa le tot dau, cand n-am avut

Nici pentru mintea mea, balsam –

 

Atatia ochi mi-au plans in gand,

Cerandu-mi doar o mangaiere,

Doar sfarc dintr-o lumina, cand

N-aveam nici eu, sa vad, putere –

 

Pe-atati si-atati, ii stiu mereu,

Cerandu-mi, vesnic, ocrotire,

De parca sunt un Dumnezeu,

Ce n-are nici macar iubire,

 

Ce n-are nici macar iubire…

 

 

Sunt mama

Vavila Popovici

Nemuresc cu creanga mea
un arbore, copiii mei!
În curând
de mine veti vorbi în soapte,
veti aminti viata-mi risipita,
fiinta mea risipitoare.
Lumina-mi deseneaza-n ochi
sfintii din icoane,
pe Dumnezeul meu îl vad,
îl simt aproape,
înmarmuresc si sufletul si trupul
în asteptarea sfintei resemnari…

Sunt mama
numai pentru voi, copiii mei
si-acest cuvânt,
cu bucurie nu-l veti mai putea rosti,
când dorul meu de viata se va risipi,
când mama voastra,
din porunca Domnului
nu va mai fi.

 

Toamna

                                               Cârdei V. Mariana

Pe strada cu plopi doar vântul colinda,
Frunze fosnesc si-n aer se plimba.
Jos un covor din frunze uscate,
În galben-ruginiu si maro pictate.

E toamna deplina, si-i soare-n amiezi,
Ramas-au, din toate, trei frunze mai verzi.
Spre seara, pe ramui, pasari s-aduna,
Acolo-nopteaza, sub clarul de luna.

În zori, cade bruma si ceata se lasa,
Din horn iese fumul, ce bine e-n casa!
Stau vitele-n grajduri, oile-n saivane,
De paza sunt câinii hraniti cu ciolane.

Acum, recolta-i strânsa-n hambare,
Si-n beci totu-i pus la pastrare.
Bem mustul ce fierbe-n butoaie,
Si frigem pe jar, pastrama de oaie.

E toamna bogata, bucate alese,
Fructe-aromate, noi punem pe mese.
Miroase-a placinte si-a pâine-n camin,
Pe fata de masa – carafa cu vin…

Copiii-s la scoala si carte învata,
Tinerii se-nsoara si-si fac rost în viata.
Parintii la munca, bunicii-n ograda
Dau foc la frunze si matura-n strada.

Tufanele, crizanteme, armonie de culoare,
Raspândesc parfumul toamnei,
Pana hat, departe-n zare si-l combina-n
Dulci arome, amarui, racoritoare…

Oriunde te-ai duce, te-ntorci iar acasa,
Ca viata la tara-i nespus de frumoasa!

In memoriam

In memoria lui Nicolae Iorga si Ionel I. Bratianu

Jianu Liviu-Florian

Au fost odata, intr-un parlament,

Un inginer si-un mare intelept.

Se discuta cu patima, ardent,

Vreun caz despre Istorie, si Drept.

 

 

 

Si inginerul, Prim Ministru , chiar,

Dupa-ntelept, vru sa deschida  gura.

“Ce sa ne-nveti?,  spuse-nteleptul, rar.

Si inginerul a raspuns: “Masura!”

 

 

 

Rugaciunea fetelor!

 Florian Guler

(inspirata de Ruth Bell)

 

 

Da-mi sot inalt, asa Iti cer…

Când sta ingenunchiat,

S-ajunga Doamne pân-n cer

La Tronu-Ti Indurat.

 

Si umerii sa-i aibe largi,

In de ajuns sa-i fie,

Mereu sa poate pe cei dragi,

Smerit cu bucurie.

 

Sa aibe buzele curate

Cât Adevarul a purta,

Dar in de-ajuns de delicate,

Sa poata saruta.

 

Sa aibe palme de plugari,

Dar mângâierea lina

Si bratele destul de tari,

Un copilas sa tina.

 

OBÂRSII

Adrian Botez

OBÂRSII

 

 

nu-mi am obârsia-n vulcanii-acestei lumi
de carne preaflamânda si nebuni!
din lumea Frumusetii-am asfintit
Iubirea-i raza care m-a urzit…

cu cât aici mai latratori sunt câinii
cu-atât ma-nalt spre astrele preasfinte:
hoiturile împutite si strainii
mi-alunga sufletul din fraze si cuvinte!

pleca-voi de aici ca iar sa fiu iubit
si sa iubesc – cu îngerii-nfratit:
vreau sa respir lumini si Dumnezeu

nu – sufocat – ura sa scuip din greu:
ma voi topi-ntre duhuri-simfonii
în armonii eroice si vii!
***

 

UN BIET CONTRABANDIST

astept sa bata clopotul în cer
sa se-n clestar desfaca nopti barbare
astept ca Marele Bijutier
sa fulgere din taine milenare

m-am poticnit de-o pricina a lumii
o coasa – radacinile stelare
le-a retezat din inimi – si strabunii
mi-au sters litera din abecedare

sunt singur fata-n fata cu amurgul
în straiul alb – astept securi sa cada:
nu mai sunt inorogii sa ma vada

voi trece rani prin vami la Taumaturgul…
…sa nu si-o ia în cap un biet contrabandist
s-a pus de straja Raza de-Ametist!
***

 

ECOURI DE LUMI

Tâmplarul nu mai face case – ori
ferestre – doar
sicrie – si lumea nu mai este decât
un mort fardat

se povestea – cândva – se spunea
cândva: nu se mai spune – nici
povestitorii nu mai traiesc – s-au
îngropat în azur – dimpreuna cu
povestile lor

e un ecou de lume – pe
care l-au lasat în urma
muntii – înainte de a se
scufunda în amurgul perpetuu

…doar Demonul – nu stie nici el de ce
nu poate dormi: se rasuceste
în neant – de pe o parte pe alta – fosnind iluzia de
amintire – degeaba
***

treceau femei – dintr-o camera în
alta – rostind poemele
altora: erau atât de savante – încât
recitau precum girafele – scandând
din gât

a trecut – apoi – în vizita – focul
sa-si încerce – pe vietile noastre
norocul: si-a ascuns partea lui
sentimentala – într-o galeata cu zoaie si
smoala – ceasurile nu mai au paradis – trec vorbind
prorocind – ca în vis: numarând sclavii degetelor
pe plantatia colii de hârtie – mereu îti ies fara sot – fara
bis – te culci la loc – nadajduind sa-ti treaca prin somn
aripi de ceata – versuri împachetate cu
ata – si – ca spectacolul sa-si aiba seaua si
avântul de drog – l-astepti crispat – pe
directorul de scena – desalat
inorog

o lume în care nimeni nu priveste
Golgota – deci toti se cred – cu
tarie – martiri

***

primavara si vara au fost de cenusa
cobrele mi-au împrumutat anotimpul lor – din
gusa

cartile nu se mai lasa citite – ci doar
rasfoite febril – de ispite: când ceasul noptii este
deplin – ele îsi iau aripile la spinare
fâl-fâl – si trec prin lumina de lumânare
catre luna de mâl

masori matasea în intervalele dintre o moarte
adevarata si una de-arlechin – si constati ca
dinspre niciun rasarit – lebede nu mai vin
este seara – luciul apelor s-a-ngalbenit
îti fac semne disperate – fosforescent
stime si frunze – iele si
stele – desprinse – toate – de pe ramuri imaginare – care
niciodata nu s-au vazut – dar te-au tinut în umbra
ca pe un necunoscut

ranile din anii trecuti – acum pufoase dar
cu atât mai dureroase – ale
fructelor – îngrasate cu lumina si
jind – prin nori ratacind
din nou sângerând
îti aduc vesti despre o camera mobilata – în care
s-a tolanit – de-o vreme – un
strain – si-ti bea ultimul vin

…Dumnezeu s-a suit pe-o scara – dar
vazând cum s-au asezat lumile si cum
fara nicio masura – fara umbra de mister si
bun-simt – s-au umflat si-au crescut
se da jos iara
***

 

ERA ÎN AMURG

era în amurg

cavalerul în negru ma astepta la povârnisul
dinspre padure: era palid si-ncruntat
si-a azvârlit peste mine – mantia
neagra – voind parca – din mine
sa înteleaga

pentru prima oara – corbul nevazut din
ceruri – a cântat

era în amurg – si deodata – toate frunzele – cascada de
neîndurat – s-au pravalit peste mine – cu ochii deschisi
arzatori: era liniste – ca-n
nori

cavalerul si-a tras mantia înapoi: am ramas gol – cu
luceferi pe umeri si-n
frunte – era
ca dupa o nuntire de munte

stele multe au latrat în limba cea uitata a
mea – si m-am prefacut ca sunt de acord
nu mai e lume – nu mai ai
nume – doar cavalerul
amurgului – venit
din Nord

tremura de frig gândurile – un pescarus ratacit
a trecut peste inima mea – si o a
racit – dar cât de
grabit

suna din tamburine – surd – copacii maririi
suna din valuri urmasii ursirii – ba chiar
ursii se iau dupa constelatii – si
afla unde mi-e ascunsa
odalisca cea tunsa

mi-e frica de tipatul pescarusilor – ca-l vor trezi
pe mosul din stele – pe moasa-ntre iele
ca se vor destepta chiar greul pamântului si
greierele de ametist – si-mi vor cânta
dezacordat – concertul lui
Liszt

scotocesc adânc prin buzunare – dupa
lumina: nu gasesc decât orbi însetati de
lumina – si scânteia
de vina

sunt bucuros de oaspetele pacat – si în fata
lui m-am plecat: am luat apa cu pleoapele
din agheazmatarul lunii

si – fluierând ceva ce nicicând n-am înteles – dar
acum am vazut – am plecat

…niciun cavaler în negru – de atunci – nu m-a mai
cautat – ori – sub padure – asteptat – nici
încruntat – nici neîncruntat: si
doar atâtea amurguri – de atunci pâna
la noapte – în fântâni – au
scapatat…
***