POEME TRISTE

On May 16, 2011 By nelursIn poetryLeave a comment

de Georgeta RESTEMAN

GÂNDURI

Suspine pierdute ’ntre pietrele reci

Rasfirate pe creste golase de munte

Nazuinte crescute pe-albastre poteci

Contrarii ce vor destine sa-nfrunte

În scorburi de suflete triste se-ascund

Dureri nestiute de minti prigonite

Ce-acum vad pamântul patrat, nu rotund

Si se zbat sa învie dorinte-mpietrite.

Noian de sperante se sting în taceri

De focuri aprinse în nopti linistite

Potire de suflet râvnesc primaveri

Limpezime de cer si iubiri împlinite.

Deschid larg fereastra, spre lume privesc

Ce multi stau la coada…la vise în drum

În vremuri atât de perfide … zâmbesc

Caci visele-s vise…dispar ca un fum…

ÎNROBITI DE VISE

Traim sub zapezi ce-s de doruri ucise

Si stânci care tânguie doine în noapte

Cu suflete triste ce murmura soapte

Suntem înrobitii acelorasi vise.

Asteptam primaveri sa renasca în noi

Iar viata sa zburde-n crâmpeie de gând

Ghiocei sa ne scalde în albul flamând

Si linisti adânci sa coboare din ploi…

Râvnim bucurie si mai cernem tristeti

În lacrimi de-argint sa se stinga-n uitari

Sperante-minciuni, dorinti, dezmierdari

Albastre lumini conturând dimineti.

Sunt tainice vise ce-n munte se-aduna

Se strâng printre pietre nespuse dureri

În izvoare-asteptari, în paduri mângâieri

Si iubiri înghetate sub raze de luna…

SUFLETUL NOSTRU NU-I DE RASTIGNIT

Împovarati de griji si de nevoi
Cu sufletul farâme, trist si gol
Gasim puterea de-a razbi în noi,
Nu facem parte din vreun protocol
Al celor care vor sa ne zdrobeasca
Si sa ucida ce ne-a mai ramas
Din mostenirea dulce stramoseasca,
Vor sa ne-atârne sufletul de-un ceas…

Ne-au pus impozite si pe simtire
Metafora din ei a disparut
Noi tot vom scrie ce ne sta în fire
Suntem plamada din destin durut.

Lor nu le pasa ca pasim tacuti
Ori ca strigam spre Cer cu disperare,
Cuvântul care-ncununa pe frunti
Sperantele, ne-aduce alinare.

Nu au masura în nimic ce fac
Tintesc, lovesc si spulbera în cale
Conduc cum vor si dupa bunul plac
Distrug valori în ritmuri infernale.

Dar n-o sa fure ce ne apartine
Caci le ajunge cât au praduit
Pamântu-acesta geme de suspine
Sufletul nostru nu-i de rastignit!

SATUI DE MINCIUNA

Stam zilnic smeriti asteptând la cozi de dreptate

Cu suflete triste si-atât de satui de minciuna

Nu mai stim sa zâmbim dar în noi o dorinta se zbate

Vrem liniste-n suflet, visând la o viata mai buna.

Copiii ne pleaca , batrânii ne mor de durere

Pe strazi felinare murdare si gemete surde

Saraci urgisiti de tristeti asteptând mângâiere.

Cei ”mari” sunt hiene si sfâsie suflete crude.

Convoaie de gânduri pierdute în râuri de lacrimi

Ne zbuciuma fruntea, mocnim în taceri prizonieri

Suntem biet popor ce-i sortit sa traiasca în patimi

Noi n-avem nici azi si nici mâine si n-avem nici ieri…

Mi-e-o sila imensa de cei ce-au promis bunastare

Satui de minciuna ai mei sunt mereu oropsiti

Blesteme-nfocate rostesc si se uita spre soare

De-a pururi sa zaceti în temniti, spurcati ipocriti!

Stam zilnic smeriti asteptând la cozi de dreptate

Cu suflete triste si-atât de scârbiti de minciuna

Poate stim sa zâmbim… de scapam de potai însetate

De averi si de glorii, înghiti-i-ar tarâna strabuna!

REVOLTA

Noapte de mai cu stele reci pe bolta

Si flori de mar pe ramuri împietrite

Gânduri icnind arar dintr-o retorta

În care disperate, durerile-nfratite

De-atâta chin în mine se revolta.

Parinti plângând neputinciosi destine

Copiii pribegind prin lan de vise

Pândind grauntele de dor de bine

Atunci când bat timid la usi închise

Si-s nevoiti s-apuce cai straine.

O tara-n care-i rege-acum minciuna

Batrâni cersind – cu lacrimi ruginite –

Un colt de pâine… si doar matraguna

Cu-amar le umple cupele-alamite

Din care sorb când îi mângâie luna.

Indiferenti, în jilturi aurite

Sfideaza un popor si vând iluzii

N-au teama de nimic, caci sunt elite

Ce nu mai vad si care fac pe surzii

La disperarea tarii de puteri sleite…

Frici razletite-n suflet, disperare

Cozi la sperante spulberate-n vânt

Biserici întesate si strigate-n altare

Cât mai rabda-vom pe acest pamânt

Atâta umilinta si-a lor nerusinare?

VOCILE STRABUNE DIN CETATEA BOLOGA

Sus, în deal, lânga Cetate
Se-aud vocile strabune
Plânge iedera-n ruine
Cautând din nou dreptate.

Ravasita-i astazi tara
De orgolii si de ura
De prin colturi – sare zgura
Si ne-aduce iar ocara.

Ei au reusit s-opreasca
Doar cu piepturi dezgolite
Hoardele turcesti, pripite
Spre Apus sa navaleasca.

Astazi noi privim cu teama
Înspre cei care se lupta
Între ei si se înfrupta
Fara ca sa deie seama.

De s-ar ridica strabunii
Si-ar vedea cum se darâma
Tot ce s-a cladit farâma
Prin orgolii-n fata lumii…

Au uitat cum bunii nostri
Si-au dat viata si-au luptat,
Cu zapisul la-mparat
Au putut sa-nfrunte monstri.

Glorie acelor care
Ne-au facut neam de eroi
Oare nu putem si noi
Sa fim OAMENI fiecare?

TATALUI MEU

E ziua Sfântului tau nume
Si-n zori ti-am sarutat icoana, TATA!
Ma simt stingher-acum în asta lume
Când nu-ti mai simt privirea-ngândurata.

Pe crestet, tu ades ma mângâiai
Si ochii-ti plini de lacrimi de iubire
Ma-mbarbatau în serile de mai
Când numaram trifoii…ce dulce amagire.

Revad tabloul sacru al bunatatii tale
Cu drag, în poarta casei de sub munti
Ma asteptai cu-n zâmbet si-mi asterneai în cale
Doar flori de bucurie si sfinte rugi, fierbinti.

Dar ai plecat devreme, de pe covor de nori
Veghezi spre noi soptind cu glasu-ti drag
Aceleasi vorbe calde…iar eu te vad în zori,
Ca-n dimineti de basm – trecând al casei prag…

GÂNDURI

Ratacesc printre gânduri usor ravasita
Cuprinzând orizontul cu palma mea uda
Sub cerul de vise, în linistea serii
Un munte de piatra-s, cu roua sfintita
Pe care-a ramas umbra verii, zaluda
Si tainic în noapte-ascult glasul tacerii.
Parca simt un fior ce-mi strabate fiinta
Cu raze de Luna mistere danseaza
Maestru tangou, reci umbre de ceara
Se mistuie-n gânduri – recheama dorinta
Iar undele-albastre, de suflet vibreaza
Când dorul din mine începe sa doara.
…………………………………………………….
Ratacesc printre gânduri usor ravasita…

SUNT

Sunt umbra si suflet nascut din esenta
Cuvântului lin ce se scurge din suflet
Sub lava încinsa ascund chintesenta
Aceluiasi gând ce ma-nvaluie-n cântec.

Stindardul ce flutur mereu printre semeni
E alb si el poarta sub falduri Lumina!
Suntem frati cu totii în toate, si-asemeni
Copacului-tara, sfintim radacina

Cu picuri de roua ce lin se-nfiltreaza
Spre secile-adâncuri uscate de vreme,
Lumina si Pacea mereu ne vegheaza
Iar sita în veci grâul bun îl va cerne.

Din limpezi izvoare îmi iau apa vie
Si fosnetul frunzei din codru mi-e cântul
Iar soarele toamnei si mustul ma-mbie
Sa darui cu dragoste, vesnic, Pamântul…

Sub raze de Luna o pânza de vise
Asterne-se tandru-n pridvorul Iubirii…
Desfac legatura de chei, usi închise
Deschid – lasand loc cuvenit implinirii.
……………………………………………………….

Sunt umbra si suflet nascut din esenta
Cuvântului lin ce se scurge din suflet
Sub lava încinsa ascund chintesenta
Aceluiasi gând ce ma-nvaluie-n cântec.

SINGURATATILE MELE

Seara si-a-ntins aripile-i albastre
Peste ocean de gânduri viscolite
Si-n umbre reci tacerile sihastre
Curg lin pe coli de viata ‘nametite.

Îmi iau în tihna sufletul de mâna
Împreunat cu dorul… si-n visare,
Singuratatii, vesnica-mi stapâna
Ma stradui sa-i aprind o lumânare.

Îmi tremur lacrima sub triste pleoape
Când mantia-i de gheata îmi întinde
Nu vrea sa plece si ma tine-aproape
Ma împresoara, viata mi-o cuprinde.

S-a cuibarit demult la mine-n casa
Si-a rasfirat prin colturi trena-i veche
Printre zabrele-o vad, e colturoasa
Si-o egoista-i… fara de pereche.

Singuratate, pleaca-n departare
Si lasa-mi liber sufletul sa zburde
Slabeste-ma din vesnica strânsoare
Tu daruie-ma dragostei flamânde!

Ma napustesc spre-a inimii fereastra
Cu gândul bun deschid acum carare
Si-n dragoste sadesc o floare-albastra
Precum singuratatii-i aprind o lumânare…

INCERTITUDINI

Încerc sa ma adun…

si sa-mi raspund

tot eu la întrebari…

mi-e capul plin de gânduri

de-atâtea cautari

ce-mi dau târcoale-n soapte

pierdutele visari

sunt triste orologii

ce suna goale-n noapte…

încerc timid sa merg

precum o fac ologii

dar drumuri ce converg

în puncte de lumina

dispar încetosate

si-n sufletul-gradina

de flori înrourate

te caut cu privirea

iar peoapele-mi plecate

regreta ratacirea

ramân înlacrimate

caci asta mi-e menirea

DEZAMAGIRE

Am asteptat un semn dar nu mi-e dat

Sa-mi bucur sufletul însingurat de vreme

Ce-i ferecat de nu stiu ce blesteme

Iar tot ce ma-nconjoara e trist si-nnegurat.

Demult, când totu-n jur se naruise

M-am cufundat într-un ocean de-amar

Si chiar de-as vrea sa scap e în zadar

Ramân neputincioasa si ma hranesc cu vise.

Viata dura, trista si plina de blesteme

Mi-a calit trupul, mintea si destinul

Ce nu se schimba si ramân cu chinul

Sperantelor desarte din vis, sub clar de luna.

Degeaba-mi macin gândul cu semne de-ntrebare

Raspunsuri lapidare roiesc în jurul meu

Încertitudini, temeri ce-au stapânit mereu

Fiinta-mi ravasita de-un straniu val de mare.

Se razvrateste-n mine-o multime de cuvinte:

De azi noi suntem unul…fiinta adorata…

Traieste nebunia caci clipa-i minunata…

Si altele atâtea ce-mi bântuie prin minte…

ZBUCIUM

O ploaie marunta de toamna e-n mine

Si-mi biciue trupul si gândul pribeag

Sub frunze-aramii ratacind în suspine

Îmi sprijin sperante de-un firav toiag.

Se zbat întrebari iar raspunsuri bizare

Încearca sa-mi spuna: asteapta-n tacere

Caci lacrimi de toamna si raze de soare

Si versul curgând îti vor fi mângâiere.

Sub picuri ce cad potolind fierbinteala

Din doruri nascuta sub soare de vara

Refuz disperarea, ignor amorteala

Iubirea-mi alin într-un cânt de chitara.

Ascult linistita-n decor de-ntristare

Refrenul ce unduie lin si-mi sopteste

Alunga tristetea ’ntrupeazate-n floare

Urmeaza-ti destinul, fetito, iubeste!

SINGURA-N TOAMNA

Mi-e sufletul gol si cu pasi tremurânzi

Ma zbuciuma toamna în vise pierdute

Cu mâinile-mi reci peste ochii flamânzi

Împrastiu sperante spre lumi nestiute.

Frunze-ofilite pe-alei ma-nfioara

Si vântul prin codri salbatec vuieste

Bruma pe flori si pe ierburi coboara

Iar sufletu-mi singur în toamna traieste.

Caut în mine puterea de-a-nvinge

În lupta cu gândul rebel si-ntristarea

O lacrima calda obrazu-mi atinge

Mi-e muntele frate si sora mi-e marea.

Îti simt departarea… te-afunzi în tacere

Eu stiu ca ti-e teama iubirea sa-mi darui

În tine musteste o veche durere

De ce fugi, iubite si-n ceata te-nvalui?

BLESTEM

În aceeasi limba sfânta

Plângem…nimeni nu mai cânta

Cum faceam odinioara

În aceasta tarisoara

Batuta de vânt si ploi

Si cu câini ce rup din noi

Ne ramâne azi cuvântul

Cu care sfintim pamântul

Sfâsiat si pângarit

De cei ce ne-au osândit

Sa traim încrâncenati

Despartiti de-atâtia frati

Fie-le pamântu’ rug

Celor ce ne tin în jug

Si ne-alunga pruncii-n lume

Dunarea-i înnece-n spume

Sa se zvârcoleasca-n tina

Ca au smuls din radacina

Un popor, l-au decimat

Slugi la Occident au dat

Iar cei mari …s-au îmbuibat

Fie-le viata amara

Duca-se de-aici, sa piara!

TRISTETE

Seara trista,

goala pe dinauntru

vuiet de vânt

sageti de lumina

si-un suflet rezemat de un vers

îsi cauta linistea

pierduta-n pamânt

umezit de ploi

napadit de nevoi

sau ratacita

pe un colt de stea

în univers…

Oradea, 16 august 2010

AZI NU MAI VREAU SA STIU DE SUPARARE!

Azi nu mai vreau sa stiu de tine, suparare!

Te-alung si te condamn pe veci la penitenta

Departe de tumultul din sufletul ce doare

De-atâta apasare si cruda-ti insistenta.

Nu te mai vreau, ramâi în temnita uitarii

Destul mi-ai stat aproape, vreau pace si credinta

M-ai asuprit atâta si-ai vrut ca disperarii

Sa ma încredintezi, nu fac a ta vointa!

M-au întarit necazuri, am plasmuit sperante

Nu las sa ma atinga sarutul tau bizar

Se-nghesuie în juru-mi atâtea discrepante

Dar sufletul mi-e floare, plin de-al iubirii har.

Si-i harazit sa darui iubire tot mereu

Gasesc putere-n mine sa-nving si sa zâmbesc

Tu suparare pleaca si de-o vrea Dumnezeu

În liniste si pace de-acum o sa traiesc.

Sacuieu, Muntii Apuseni

mai 2011

ANGAJAMENT POETIC

On May 15, 2011 By nelursIn InspirationalLeave a comment

de Jianu Liviu-Florian

ANGAJAMENT

Da-mi, Doamne, planul cincinal de rugaciune

Sa-l fac prin fapte – desi sunt olog,

Desi nu am facut nicio minune,

Si nici nu stiu, canonic, sa ma rog –

Da-mi, Doamne, planul cincinal de omenie

Sa-l depasesc – firimituri de Rai,

Sa-mpart ca Tine – stiu, e-o blasfemie,

Si totusi, Tu, Dumnezeire-mi dai –

Da-mi, Doamne, planul cincinal intru rabdare

Sa-l implinesc mai mult – sa nu consum

Rezervele divine de iertare,

Cand viitorul il manânc, de-acum –

Da-mi, Doamne, planul cincinal de multumire

Sa nu il implinesc: nu este drept

Sa nu-mi ramâna iota de iubire,

Când de atâta timp, Te reastept…

ACORD IN GAMA MINORA

Mi-a dat Iisus bunavointa rara,

De-a-mprumuta la un vecin o scara,

Si multumire pentru sporul zilei,

Sa pun o pâine in cutia milei…

Mi-a dat Iisus puterea de-a mai scrie

O poezie, inca-o poezie,

Si sa le-mpart la oameni, dintr-un Rai

Legat in vers, ca florile in mai…

Mi-a dat Iisus, prea Bunul nostru Rege,

Puteri de-a asculta, si a alege,

Din simfonia Lui Universala,

Infiorari, petala cu petala…

mai 2011

ÎN VISUL GRADINII

On May 13, 2011 By nelursIn poetryLeave a comment

de Adrian BOTEZ

ÎN VISUL GRADINII

în visul Gradinii ma voi odihni

si – de n-am fost smerit – acum voi fi:

pluteasca-mi mantii de senin pe umar

deasupra mea-i un stol de îngeri fara numar!

…si mintea-mi toarce preacuminte struna

si inimii i-am dat – pentru iubiri – arvuna:

s-a luminat fereastra Preacuratei –

sunt trubadurul asteptat al soartei…

…n-aduc suspin – nici fumuri de marire

doar inorogii blânzi ai Cosânzenei:

sunt doar vazduh – parfume si uimire

sfioasa raza-aprind – spre voalul genei…

…îngenunchem minunii de candoare:

Regina-n Cânt de Dor – Privighetoare!

***

VREMEA DREPTATII

suntem – cu totii – doar buni de pacalit

augustinprostii – claunii din reclama:

am obosit mortal si gura s-a coclit

timpu-i ca dracii-si schimbe sânge-n zeama!

nu am dat geana-n geana – toata viata

de-atât nedrept si-atâtea umilinte…

e-o mâna ce va strânge gâstireata:

sunt eu si-o stea – leproase constiinte!

nu veti scapa nici daca va-nghititi fiinta

e-un ceas si-un loc a dare socoteala:

deja peretii-s plini de scorojeala

deja vi s-a uscat – în fruct – putinta!

…porunca-a dat Satanei – Blândul Hrist

sa-si înceteze jocul – crud si trist!

***

MUSTRAREA DOMNULUI

verdele plin al gradinilor – precum

buzele tinere – mereu dornice de

sarut

albastrul sever al

cerului – ca sa nu se faca

seaca

destrabalare – trimite

peste gata de învapaiere – frunzele

Gradinii – o boare – subtil

mustratoare: „ati

jurat – sa-l asteptati – curat – pe

Mire! – altfel

unde si din ce va fi

Rodul?”

…dar îngerii-pasari – curteni clevetitori

preaguresi – înca amâna

auzirea raspunsului – acolo

Sus… – spre unde

toate – buluc – fara întrebare – si

vesel – s-au dus!

***

CERSETOR LA DOMNUL

cersetor la Domnul – asasin de regi

cu ochi de agheazma vin la-naltul Tron:

am zdrobit în colburi înmultite legi

totusi – Mântuirea stiu ca nu e zvon!

osânda-mi se cânta prin copaci de rai

începutul lumii a-ngânat-o-ntâi:

pacatele toate sunt pe mine strai

vin la Hrist sa-mi fie – iarasi – capatâi!

ma târasc pe coate – picioarele-mi cioate

sângele îmi striga Numele din Cer:

am trecut prin viata – biruit-am zloate

nu ma mai spaimânta niciun temnicer!

…îngeri – Doamne – iarasi – prispa-Ti în lumina:

stiu ca-Ti scaperi lacrimi în biata mea tina…

***

SARCASMELE LUI DUMNEZEU

monstrii – sarcasmele Lui Dumnezeu

ori geniile – fapturi sub stele-uscate:

din Paradis în iaduri – alungate

pastrând – în fata – -oglinzi cu chip de zeu

de geamatul de monstru nu te-nfiori

Parinte – iar lacrima de genii

– …giulgii însângerate printre flori… –

te coafeaza – fulger de milenii!

târascu-si largfirea pe sub poala Ta

cutremura-si – sub dezmatul Cuvântului

toti solzii mortii – -armura lor preagrea

…cum s-ar mai darui-aripii vântului!

…dar dorul lor saurian – arhaic

Tu îl tratezi c-un pârtâit prealaic…

***

SONETUL TIMPULUI

trece vremea – trece vremea – trece vremea

alergai prin viata – bestie nauca

trece vremea – trece vremea – trece vremea

nu-nvatai sa cer – nici cum este de duca

n-am încredere-n lumina sau în noapte

te privesc chiorâs doar pentru ca existi

pentru mine codrul nu mai are soapte

pentru mine-n ceruri îngerii sunt tristi

un biet suflet – suflecat de minte

se târaste-n praful portilor de rai

nu-si gaseste lacrimi – nici cuvinte

de rugat pe Maica Florilor de Mai

…trece vremea – trece vremea – trosnesc grinzi:

au ramas din mine doar cioburi de-oglinzi

***

NICOLETA MILEA – Ecou

On May 12, 2011 By nelursIn poetryLeave a comment

POETA Nicoleta MILEA A OBTINUT PREMIUL I

pentru poeziile prezentate la sectiunea creatie literara, faza nationala a Concursului de Creatie

,,Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor“

din cadrul Festivalului International ,,Lucian Blaga“,

editia 6-8 mai 2011, Sebes- Alba Iulia.

FELICITARI SI INSPIRATIE DIVINA !

Ecou este pentru ziua de azi prilejul reintalnirii cu poezia sa !

[pullquote]

„Te privesc în oglinzile cerului cu disperare”

[/pullquote]

Ecou

As fi vrut sa-ti spun ca sunt pe lume

Stari mai importante decât iubirea,

dar talpile n-au mai luat nicio forma, nicio culoare,

pamântul nu le-a mai descântat.

As fi vrut sa-ti spun ca sunt pe lume

Dureri mult mai clintite decât iubirea,

dar gleznele mele, în larma bataliei,

au banuit taisul spadei de argint.

As fi vrut sa-ti spun ca sunt pe lume

nelinisti mai pustiite decât visul,

dar coapsele cerului– dinastii înserate,

mocneau desarte rataciri în luna plina.

As fi vrut sa-ti spun ca sunt pe lume

inimi mult mai neînduplecate decât iubirea,

dar maruntaiele zarii murirea îmi urla,

nesatula de ratacirea fara sfârsit.

As fi vrut sa-ti spun ca sunt pe lume

Învrajbiri martirizate mai mult decât iubirea,

dar perechi de valuri izbesc fara crutare

oglinzile cerului durut în rugaciune.

As fi vrut sa-si spun ca sunt pe lume

înjunghieri mult mai închipuite

decât temnita fericirii poetului însingurat-

monstru zamislit în pântecul cerului.

As fi vrut sa-ti spun ca sunt pe lume

întâmplari mult mai importante

decât oul de prepelita nins în iulie,

amurg sovaielnic licornul sângelui vegheaza…

As fi vrut sa-ti spun…

Numai iubirea poate fagadui…

NICOLETA MILEA – Armura

On May 12, 2011 By nelursIn InspirationalLeave a comment

Poeta Nicoleta MILEA a obtinut Premiul I pentru poeziile prezentate la sectiunea creatie literara, faza nationala a Cocursului de Creatie ,,Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor“, din cadrul Festivalului International ,,Lucian Blaga“, editia 6-8 mai 2011, Sebes- Alba Iulia.

Cinci zile de poezie cu Nicoleta Milea. Una in fiecare zi.

„Armura” este pentru ziua de azi prilejul intalnirii cu poezia sa !

[pullquote]Motto: „Te privesc în oglinzile cerului cu disperare” [/pullquote]

Armura

Pe strada frunzelor,

La numarul sapte,

Locuieste

Ultima taina a noptii…

Pas lânga pas,

Armura pentru verde-

Trec doruri

Pe sub ceata oglinzilor…

Cuvânt lânga cuvânt,

Ardere pâna-n zori…

Cine spune

Ca-mi joc nenorocul

Pe o potcoava de fum…

NICOLETA MILEA – Nelinisti

On May 10, 2011 By nelursIn poetryLeave a comment

Cu bucurie scriem: poeta Nicoleta MILEA a obtinut Premiul I pentru poeziile prezentate la sectiunea creatie literara, faza nationala a Concursului de Creatie ,,Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor“, din cadrul Festivalului International ,,Lucian Blaga“, editia 6-8 mai 2011, Sebes- Alba Iulia.

Ne propunem cinci zile de poezie cu Nicoleta Milea.

O poezie in fiecare zi.

„Nelinisti”, este un alt prilej de bucurie pentru cititori!

Talentata si inspirata – Nicoleta Milea – a ales sa priveasca prin oglinzile cerului cu disperare!

[pullquote]Motto: „Te privesc în oglinzile cerului cu disperare”[/pullquote]

Nelinisti

Cum sa te resping, inima,
Jertfa cenusiului searbad
Al zbaterii de fiecare zi!
Cum sa te resping, inima,
Când A FI e mereu mai mult
Mereu altceva decât el însusi!
Cum sa te resping, inima,
Prietena pâna-n strafunduri
Cu lumea întreaga!
Cum sa te resping, inima,
În asteptarea ispititorului,
A aflarii pietrei filosofale a Poetului!
Cum sa te resping, inima,
Tacerea precuvintelor mele,
Eu-non-eu!
Cum sa te resping, inima,
Noema
Golului plin!

Georgeta RESTEMAN

On May 9, 2011 By nelursIn poetryLeave a comment

Revolta?

Noapte de mai cu stele reci pe bolta

Si flori de mar pe ramuri împietrite

Gânduri icnind arar dintr-o retorta

În care disperate, durerile-nfratite

De-atâta chin în mine se revolta.

Parinti plângând neputinciosi destine

Copiii pribegind prin lan de vise

Pândind grauntele de dor de bine

Atunci când bat timid la usi închise

Si-s nevoiti s-apuce cai straine.

O tara-n care-i rege-acum minciuna

Batrâni cersind – cu lacrimi ruginite –

Un colt de pâine… si doar matraguna

Cu-amar le umple cupele-alamite

Din care sorb când îi mângâie luna…

Indiferenti, în jilturi aurite

Sfideaza un popor si vând iluzii

N-au teama de nimic, caci sunt elite

Ce nu mai vad si care fac pe surzii

La disperarea tarii de puteri sleite…

Frici razletite-n suflet, disperare

Cozi la sperante spulberate-n vânt

Biserici întesate si strigate-n altare

Cât mai rabda-vom pe acest pamânt

Atâta umilinta si-a lor nerusinare?

Sacuieu, 7 Mai 201

„POEME CU STATUI” – O CARTE PREZISA…

On May 9, 2011 By nelursIn Culture, poetryLeave a comment

Ma bucur de fiecare data când ochii unei carti vad lumina tiparului! Da! Cuvântul ne-scris e ca un copil ne-nascut!

Astazi, 4 mai 2011, un tânar cu nume Ioan-Emanuel Gruia, vine spre noi cu un asemenea dar – „Poeme cu statui”! Am citit cartea si ea s-a vrut citita… Dintre copertile ei razbat, precum de sub dalta flamânda, aschii de lumina, rob al focului nestins ma stiu, strainul mirosind a poezie, eu nu doresc sa fiu o umbra fara zile, e moarta o umbra, porturi fara zare… Întâmplator sau nu cartea cuprinde 33 de poeme!

As îndrazni sa spun, este o rastignire voita, niciodata duruta, pe crucea poeziei, când putrezea vecia în ultimul ei ceas… Asemenea pu-treziri o sa întâlniti mereu în aceasta gradina, în care gradinarul si-a aruncat semintele într-un amurg putrezit… Ecou putrezit! Da! Aceasta e spre o noua trezire!

Moartea fara Viata nu exista! Câta vreme Perfectiunea este Dumnezeu, iar omul – mai putin ca perfectul.

Se vede pe alocuri fragezimea pasilor, m-as coborî din lut în Poezie, m-as înalta din lut în poezie – îndraznesc sa-i spun autorului, ea – Poezia – întotdeauna e mai presus decât lutul…, precum sufletul, se vad uneori aripile aparent inegale, pregatite pentru zbor, se simt adieri placute venind dinpre Eminescu, Bacovia, Blaga! Exista asemanari! Si lanurile de grâu se aseamana între ele!

Emanuel Gruia însa are vocea lui, statuile din poemele sale nu dorm! Se aude limpede respiratia lor oftând filosofic! Prefer o lume veche. Filozofie si venin! Veninul atât de dulce uneori!

Exista poezie aici, o poezie, care am credinta, va purta un nume – Emanuel Gruia! Sa-i spunem, la fel de curat si fara invidie-bine ai venit, prietene, cu aceasta amfora în mâini, amfora plina de mir, în biblioteca sufletului nostru! Cuvintele acestea îti spun acum si aici – Ai grija de harul care este în tine!

Nicolae NICOARA-HORIA, Arad mai 2011

DE VORBA CU ACTORUL LUCIAN SPIRU IANCU

On May 9, 2011 By nelursIn InterviewLeave a comment

„Tinerii ar trebui sa învete sa respecte trecutul !”

Actorul Lucian Spiru Iancu s-a nascut în data de 3 februarie 1940 la Botosani. În 1964 a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale” din Bucuresti. A interpretat numeroase roluri în teatru si a jucat în peste douazeci de filme pe marele ecran si la televiziune. Debutul si l-a facut la la Teatrul „M Eminescu” din Botosani, apoi a fost actor al

Teatrului Tineretului din Piatra Neamt, unde a jucat în celebrele spectacole ale regizorului Andrei Serban: „Noaptea încurcaturilor” si „Omul cel bun din Siciuan”. În martie 1985, îmbarcat pe mineralierul Uricani, unde comandantul vaporului a fost Florentin Scaletchi, au plecat, fara aprobare, catre Turcia, catre lumea libera. Au ajuns în apele teritoriale ale Turciei, dar au fost prinsi cu ajutorul unei nave libaneze, care a anuntat paza de coasta. Pentru acest fapt a fost condamnat la 20 ani de puscarie.

Am stat de vorba o ora cu maestrul Iancu si l-am ascultat cu mare drag. Are o voce blânda si placuta.

Am aflat lucruri interesante din viata unui actor ce a fost greu încercat pe drumul presarat cu flori si jar încins.

*** Adalbert GYURIS: Maestre Iancu, pentru început as dori sa va întreb de unde pasiunea pentru actorie?

Lucian Spiru IANCU: A fost în cazul meu un „dat” nativ personal ce l-am descoperit la momentul potrivit. Tine de o trasatura anume de a deveni ceva, în cazul meu actor. M-am prezentat la examen si spre bucuria mea am reusit. Acest „dat” personal a iesit la suprafata si s-a valorificat. Sunt bucuros ca mi-am urmat chemarea. Pentru mine teatrul este a doua casa!

Adalbert GYURIS: Ati debutat la teatrul „M.Eminescu” din Botosani, credeti ca meseria de actor se poate face pe orice scena?

Lucian Spiru IANCU: Da, unul ce-si iubeste meseria nu tine cont de loc pentru exercitarea ei. La Botosani a fost un public mai bun decât în multe alte orase. A fost un oras patriarhal cu multi evrei de la care ceilalti au avut de învatat. Chiar si cladirea teatrului a fost – si este superba. Exista aceasta apetenta, lumea se ducea la teatru pentru ca era singura posibilitate de a se întâlni, de distractie si de frumos. Era un public avid de teatru. Îmi aduc aminte cu mare drag de debutul meu la Botosani. Aici am lucrat si primul meu rol mare Cyrano din „Cyrano de Bergerac” de E. Rostand, o piesa superba de altfel. Eram tânar, venisem câtiva de la institut si cucerisem orasul. Era o placere sa lucrez.

Adalbert GYURIS: Unde va simtiti mai bine, în fata aparatului de filmat sau pe scena?

Lucian Spiru IANCU: Pe scena ma simt mai bine. Am jucat la Botosani, Piatra-Neamt, Bucuresti si Constanta. Filmul consuma si multa energie fizica. Ca exemplu am jucat în „Pintea” care s-a filmat în Maramures. Am mers cu trenul de la Constanta la Bucuresti. Apoi cu avionul pâna la Baia Mare. Mai departe cu un autobuz pâna pe Gutâi si de acolo cu o sanie trasa de cai.

Adalbert GYURIS: Care a fost ,,nebunia” plecarii din tara cu un… vapor? Lucian Spiru IANCU: N-a fost deloc o nebunie. Toate se leaga, eu care am cultul libertatii, m-am simtit întotdeauna întemnitat, ca într-o camasa de forta. Eu am facut atunci un gest de condamnare. Am fost director de teatru, membru de partid si asa m-au trecut pe listele de deputati pentru Marea Adunare Nationala. Am avut chiar întâlnire cu alegatorii. S-a întâmplat într-o sala mare, afara era rece si înauntru la fel. Eu stiam ca plec peste doua zile si de aceea le-am recitat „Strofe de iarna” o poezie de Topârceanu: „Doamne, tu te tii de glume?/ Nu ne vezi mizeria?/ Pentru ce-ai lasat pe lume/ Geruri ca-n Siberia?// (…)// Asta-noapte mi se pare/ Gazda mea, Emilia,/ S-a-ncalzit la lumânare/ Cu toata familia!” Cei din sala au ramas cu gura cascata. În poezie era vorba despre frigul si mizeria care de fapt o îndurau ei. Activistul de partid care era cu noi s-a îngrozit si era panicat. Ca sa schimb registrul am facut o invitatie la teatru unde noi actorii ne vom încalzi cu aplauzele lor si ei prin glumele noastre îsi vor descretii fruntile. Peste doua zile am plecat… si toata Constanta vuia de cele întâmplate. În perioada aceea cred ca mai multi trebuiau sa faca gesturi asemanatoare.

Adalbert GYURIS: Care a fost cea mai grea perioada din detentie? Lucian Spiru IANCU: Detentia pentru mine a fost ca un film, eu fiind în rolul principal la propriu, din pacate. A existat o dedublare a personalitatii. Mizeriile materiale, frigul, lipsa de mâncare, cel de lânga mine care-si facea nevoile si faptul ca am stat într-o celula de doi metri pe trei metri,toate acestea au amplificat durerea. Am stat o perioada singur si apoi la Aiud cu înca cinci persoane în celula, trei paturi pe o parte si trei pe partea cealalta. Am stat sase luni legat în lanturi la picioare si mâini. Când mi s-a dat prima oara mâncarea într-un blid, am uitat ca mâinile-mi sunt legate si mi-am rasturnat mâncarea pe burta. În primele zile totul a fost asa de interesant, n-aveam timp sa sufar efectiv. Impactul informational era asa de puternic pentru mine care sunt o fire curioasa. Când am intrat în holul de la Poarta Alba, ne-au dezbracat, ne-au dat haine, mi-au tuns barba. Se întâmplau multe lucruri noi, pe care nu le vazusem nici macar în filme. Au venit cu nicovala si mi-au pus lanturile la mâini si la picioare cu nituri. Când am ajuns la Aiud peste câteva luni, aveam drept la pachet si sotia mi-a trimis printre altele o pereche de ghete. Când mi-am pus ghetele în picioare, ceva s-a întâmplat… nu s-au potrivit! La început n-am stiut ce este, apoi am realizat ca încaltamintea din puscarie erau cu defecte, una mai înalta cealalta mai îngusta. Asa ca pot spune ca toata perioada a fost grea. Nu degeaba este proverbul: „Nu-i da, Doamne, românului câte poate sa îndure!”

Adalbert GYURIS: Dintre cei care v-au înjurat si umilit a venit cineva dupa 1989 sa-si ceara scuze pentru ce v-a facut?

Lucian Spiru IANCU: Pâna în 1985 am fost director de teatru, un actor pretuit si lumea ma iubea. În cercul meu de prieteni si uneori chiar pe scena îmi permiteam glume la adresa puterii si regimului. Se dezvoltase un limbaj, se putea citi printre rânduri sau întelege printre vorbe rostite si prin gesturi. Ai spus ceva si se întelegea altceva. Era o atitudine. Mi-am vazut dosarul si eram denumit obiectivul „Barbosul” sau „Actorul”. În grup, cei care am luptat împotriva comunismului si împotriva dictatorului, am fost denumiti „balene sinucigase”. Dupa detentie, imediat ce am iesit, asupra mea s-au aruncat cu „pietre”! Imediat dupa 1990 „baietii” s-au regrupat, având toate mijloacele, si au început sa dea cu noroi în tot ce reprezenta un posibil lider de opinie. Am fost sunat la telefon si mi s-au adus fel de fel de injurii la adresa mea. Prezenta noastra, a celor care au fost împotriva comunismului a fost inconfortabila oriunde si poate ca mai este….

Adalbert GYURIS: Ar trebui sa se faca film despre viata dumneavoastra, în care ati putea interpreta chiar rolul dumneavoastra, ce spuneti?

Lucian Spiru IANCU: Daca s-ar face un film dupa viata mea si eu sa interpretez chiar rolul de acum mi-ar face placere însa pâna la un punct care mi-ar da poate chiar anumite satisfactii. Dumneavoastra folositi termenul „ar trebui” iar eu spun ca „era obligatoriu” sa se faca filme si nu neaparat despre mine… Sunt nenumarate cazuri de oameni care au luptat împotriva comunismului. Sunt numeroase personalitati care ar putea sa faca subiectul unor filme extraordinar de emotionante puternice. Era obligatia celor care în mod formal au condamnat comunismul. Presedintele Basescu în fata unui parlament în „clocot” a citit declaratia de condamnare a comunismului. Au fost de fata presa straina, diplomatii acreditati la noi în tara, a fost invitat regele. Vadim Tudor si o sleahta de derbedei urlau si strigau! Era un vacarm de huiduieli împotriva acestui document asa de important. Asa ne putem da seama cine se afla printre cei care conduc tara si daca sunt acestia interesati sa faca un film împotriva comunismului si implicit împotriva celor ce sunt acum la putere. Un asemenea film ar merge la sentimente si emotii de revolta, dispret, ura si chiar de dorinta de razbunare. Toate acestea ar face efectul unui film în sustinerea unei ideei, împotriva la ceva rau care nu mai trebuie sa fie facut. Ori noi observam ca în România dupa 1989, acum dupa atâtia ani ca la televizor se proiecteaza filme de propaganda… comunista. În concluzie nu exista vointa politica de condamnare reala a comunismului, o condamnare a celor care au fost torsionari, care au fost în esalonul doi,activisti, securisti si care au pus mâna pe putere dupa revolutie. Asta-i societatea în care traim! Doamna Lucia Hossu-Longin face o treaba buna cu serialul „Memorialul durerii”. Felicitari! Tinerii ar trebui sa învete sa respecte trecutul! Sa condamne ce s-a întâmplat. Nu avem dreptul sa fim într-o pozitie echidistanta între calau si victima.

Adalbert GYURIS: Acum privind peste umar ati schimba ceva din viata dumneavoastra?

Lucian Spiru IANCU: Nu! Asta mi-a dat-o Dumnezeu, asta o duc! Mai târziu o sa ma duc la El si o sa-i spun ca mi-am facut datoria asa cum am putut eu. Daca puteam sa fac mai mult as fi facut! Însa atât s-a putut… Ma bucur ca am gustat din toate ce mi s-a oferit bune si rele, frumoase si grele. Actorul are o atitudine politica sau nu are, el trebuie sa fie un artist-cetatean. Actorul poarta tichia de nebun, el este nebunul de la curtea regelui. El are dreptul sa spuna adevarul chiar daca uneori nu este pe placul regelui însa pentru asta nu este si nu trebuie sa fie omorât.

Adalbert GYURIS: România este departe de normalitate sau nu?

Lucian Spiru IANCU: Este înca foarte departe de imaginea care ne-o facusem noi cei care am stat în puscarie despre viitorul acestei tari. Noi am crezut ca va fi mai bine, ca într-o ecuatie matematica în care rezultatul se va schimba în bine. Din pacate nu s-a întâmplat asa!

Adalbert GYURIS: Maestre Iancu multumesc pentru ca ati acceptat sa realizam acest interviu! Va doresc sanatate si înca multe realizari în domeniul artei teatrale si cinematografice.

Adalbert GYURIS, Germania

mai 2011

COMUNICAT

On May 9, 2011 By nelursIn News, RomaniaLeave a comment

Marti, 10 mai a.c., ora 14,00, în sala EXCELSIOR a Casei de cultura a municipiului Cluj-Napoca, va avea loc un eveniment de exceptie: debutul expozitional al doamnei Rodica NEGRESCU – grafica digitala.

Este si pentru prima oara când institutia noastra ofera clujenilor, tuturor iubitorilor de arta o expozitie de acest gen. Lucrarile expuse pe simezele noastre va invita sa descoperiti o lume în care tehnica, arta, imaginarul, precizia, inspiratia, elaborarea, coexista si se întrepatrund surprinzator, dar organic, cu transcendent-oniricul si memoria senzoriala a fiecaruia dintre noi. Prin subiectele si temele abordate, lucrarile artistei Rodica NEGRESCU, sunt o adevarata “sarabanda vizuala” ce declanseaza perceptii, senzatii si experiente estetice inedite.

Totodata, artista ne demonstreaza simbioza extraordinara existenta între tehnica si arta. Ele nu sunt domenii incompatibile, nu se exclud. Prin stapânirea lor, asa cum ne demonstreaza doamna Rodica NEGRESCU, rezulta opere de arta de o exceptionala profunzime, un univers complex, prin nimic inferior celui al operelor executate manual de artistii autentici, cu har. Artista ni se confeseaza, afirmând: Dintotdeauna am avut arta în suflet, fie ca a fost muzica, poezie sau pictura, ea, arta, a fost un vis amânat, dar la care nu am renuntat niciodata.

De ce grafica digitala? Pentru ca este un subiect inepuizabil: aceasta tehnica îti da posibilitatea sa depasesti orice limite, sa lasi libera fantezia, sa îndraznesti, sa inventezi.

Cu certitudine ca altul ar fi fost parcursul artei plastice universale daca Michelangelo, El Greco, Tizian si atâtia alti mari pictori ai secolelor anterioare ar fi beneficiat de cuceririle si avantajele tehnicii moderne!

Invitam pe cei interesati sa descopere nu doar universul artistic de exceptie al doamnei Rodica Negrescu, ci si posibilitatile extraordinare deschise artei de tehnicile moderne de care dispunem azi.

Manager (director general),

Dr. Dan BRUDASCU

FERICIRILE DUPA IUDA

On May 6, 2011 By nelursIn literature, poetryLeave a comment

Imi place sa Iti dau binete

Din bunatatea Ta, cea vie,

Intr-o Biserica pustie,

Pustiu cum sunt, la batranete…

Ieri, Ti-am lasat un sac de haine,

Un preot bun, sa le imparta,

La oameni care nu-s pe harta,

Si parte n-au, de carti, si taine…

Azi, doua bonuri pentru masa,

Nu stiu de voi avea putere,

Unor batrani, fara avere,

Sa duc, sa-mparta, o frumoasa…

Ce fericit sunt, cand nimicuri,

Se duc asa, din mana-n mana,

Unde nevoia e stapana,

Si unde, Doamne, nici nu licuri…

Ce fericit sunt, cand adie

Firimiturile de Rai,

Si-acolo unde asteptai –

Langa cei buni, de-o vesnicie –

Firimituri din ce ne dai…

6 mai 2010

Jianu Liviu-Florian

O dupa-amiaza de poezie

On May 5, 2011 By nelursIn literature, poetryLeave a comment

Cultura trece in pasi de poezie!

Colegiul National Bilingv ” GEORGE COSBUC” Bucuresti

din str. Olari Nr. 29-31, Sector 2,

VA INVITA VINERI 6 MAI ora 13.00 LA INTALNIREA CU

“O DUPA-AMIAZA DE POEZIE”

Invitata: scriitoarea ANGELA BACIU

LECTURA PUBLICA SI SESIUNE DE AUTOGRAFE

Angela BACIU este poet, publicist, journalist, promotor cultural, autor a 15 carti de poezie, publicistica si literatura pentru copii, membru in Uniunea Scriitorilor din Romania – filiala Iasi; poezia sa a fost tradusa in franceza, engleza, maghiara, slovaca, ceha, spaniola, s.a.

A primit numeroase premii si distinctii , dintre care:

– Premiul U.S.R filiala Bacau – pentru poezie

– Premiul U.S.R filiala Iasi – pentru publicistica

Coordonator proiect: prof. MARIA POSTU

Suzana Deac

On May 3, 2011 By nelursIn literatureLeave a comment

Lumea incredibila a Suzanei

Trebuie literatura sa satisfaca cererea cititorului? Întotdeauna omul a cautat senzationalul, asa ca literatura de azi nu se deosebeste cu nimic fata de cea de ieri. Ca sa fie în ton, actualii scriitori expun scene de dragoste fierbinti care ies în evidenta fiind avid scormonite de public, asa ca romancierii si poetii impun limbajul care se cauta astazi; bineînteles cel desantat trebuie evitat si cuvintele vulgare pot fi ocolite usor mai ales ca fiecare limba e suficient de bogata în expresii plastice pentru a exprima ce ar dori fiecare sa transmita.
Daca încercati sa vedeti aici astfel de povestiri veti fi dezamagiti, însa o saramâneti fascinati de cu totul altfel de lectura.
În lumea miraculoasa a Suzanei Deac nu trebuie înghitit pastile în încaperi apartinând unor lumi iluzorii, trebuie pasit cu grija în castele de sticla învaluite în ceata, pe insule necunoscute pline de verdeata unde nimeni nu-l manânca pe celalalt; aceasta lume te face sa întelegi cuceririle unor inimi de regi rataciti pe plaiurile îndepartate de vânatoare, te vei pierde în soarele dupa amiezii pe tarmuri învechite de mare, vei afla ascunse salturi profunde în lanturi de argint ca sa cobori vertiginos, pâna ametesti de amplitudinea caderii într-un onirism studiat si creativ. Vei descifra de asemeni taina înfratirii si înmuguririi legumelor… fiecare cu misterul ei, vei dansa, visa si te vei înalta alaturi de balerine delicate, vei întâlni dragostea nevazuta si vei admira trecerile în revista ale unor iubiri încolacite!
De data asta în lumea Suzanei Deac exista doua personaje… restul e umplut cu lucruri minunate pe care printesa abia asteapta sa le descopere. Sunt însasi capcane si de aceea trebuie ferita de ele… adiacent, trebuiesc ocolite si tratate ca si cum n-ar exista. Ea trebuie sa vada numai ce este frumos, de aceea este printesa!
Si totusi nimeni nu este perfect. Lectiile de viata necesare pentru a introduce printesa pe-o scara nesfârsita a timpului sunt practic din întelepciunea autoarei si ar trebui sa citim din ele, mai întâi noi… sa le învatam, sa le aplicam, pentru a deveni mai buni însa din pacate viata ne împinge de multe ori aiurea.
Totul se petrece în plan ideatic, avem de învatat mult de la cunoasterea universului, a naturii, animalelor, a plantelor…. priveste Disscovery si ce inventam noi în razboaie sunt idei absurde si reprezinta înca un grad de incultura din asa zisa noastra civilizatie.
Pretextând dialogul între împarateasa – învatator si printesa, constati ca un cititor atent ca din convorbirea ei deconectanta, incitanta si mult peste media lirica, desprinzi sensibilitatea si totusi realismul scriitoarei.
Un adevarat si urias pas pendular înainte-înapoi pe care Suzana Deac – învatatorul nu se sfieste sa-l recunoasca.
Folosirea de multe ori a sinonimelor pentru exemplificarea mai exactae expresiilor, si întarirea unor cuvinte sau afixe nu stricadin ansamblul complex al povestirii.
Convorbirea, dialogul este stiinta ei dar ma întreb… oare ne asculta cei tineri? Doar copiii feriti de educatia TV-ului pânala 2-3 ani… asa capregatiti-varapid sale dati educatia de baza. Sapte ani s-au redus drastic la maxim trei!
Dialogul e subtil, uneori naiv de umanitar si umanist, încântator, îl citesti si suspini în amintirea altor anotimpuri mai blânde.
Senzatiile ca si iubirea îi umplu firea de explicatii ale spiritului, cauta în pareri savante, în mecanismele biochimice ale organismului de unde izbucneste la un moment dat, pur si simplu constatarea:
‘’ Stiu ce este fericirea!’’
Multe învataminte spuse cu rabdare gasesti în imaginarul omenesc al Suzanei Deac !
Instrumentele muzicale, pasarile, iarba sau natura au rolul lor in însiruirea idiomatica a copilariei si nu în ultim rând ramâne numai romantismul scriitoarei-poete; mila, iubirea fata de ceilalti o înnobileaza si îi da încredere nesperata în culori, în frumusetea lor, încheind apologia lor, a culorilor cu cea pe care o socoteste cea mai reprezentativa,
‘’Învatatorule, de acum încolo de voi avea o dorinta, frica, spaimasau speranta, sus, la culoarea albastra ma voi uita… de acolo vine tot ajutorul!’’
Ea împrastie mai departe iubirea cu razboiul într-o ultima încercare de a gasi explicatia vietii si ajunge la concluzii adânc impregnate în memorie de esecuri anterioare,
‘’Simti ca iubirea s-a jucat cu tine de-a razboiul, a tabarât peste tine, a semanat seminte de speranta,…. apoi peste un timp ti-a smuls din mâna toate jucariile, si-a luat cuvintele înapoi si a plecat cine stie unde!’’
Te surprind marginal câteva gânduri încâlcite iar in final se induce verdictul povestii… ca sa traiesti trebuie sa si mori!
Asa arata ca împlinirea umana sta numai în poezia coloritului, sarutului si muzicii care îti umplu sufletul de tihna si pace lasând la o parte conflictele de orice fel.
,,Lectiile, care ar putea ajunge lesne manuale sunt amplu de interpretat însa nu necesita eforturi inutile, nu ies din limita accesibilitatii iar gândurile sunt atât de adânci ca ramâi mereu cu aceeasi întrebare… oare poate exista în univers un mapamond neexploziv?
Atât de profund s-a impregnat în om ura, dispretul, furia, teama de necunoscutul care navaleste într-una peste noi ca suntem îngroziti de ce se va întâmpla… daca se va întâmpla!
Actiunea, balansând ca o mostra colorata dansând în fata semineului, ratacind printre afectiunile curbate, se petrece în închipuirea scriitoarei si sfaturile sunt date cu generozitate surprinzând asocierea misterelor cu întrebari si raspunsuri majore.
Textul creeaza emotii… literar este frumos construit, cu o unda de tristete minunat redata si catalizând sperantele în încercarea de a ramâne lânga cititor pentru a construi împreuna o lume mai buna… textul ar trebui înteles la modul simbolistic si figurativ fiindca avem nu numai fragmente de admirat educational si nu stiu nici acum daca e scris pentru copii sau oamenii mari.