CRACIUNUL COPIILOR

On December 25, 2009 By nelursIn Children, Christian Perspective, Europe, Family, History, literature, poetry, RomaniaLeave a comment

Am ajuns la scoala. Aveam sapte ani. Invatatoarea mea, neuitata doamna Ana, s-a gandit sa organizeze la sfarsitul primului trimestru, inaintea vacantei de iarna, o serbare.
Ne-a spus sa pregatim fiecare cate o poezioara, pe care sa o spunem in fata lui Mos Gerila cum i se spunea pe atunci, invitat si el la sindrofie. Acasa i-am comunicat mamei indicatiile invatatoarei, iar ea, incantata de idee, a inteles sa ma ajute. A luat volumul de “Poezii” al lui Octavian Goga, unul dintre autorii ei favoriti – pentru ca va spun sincer, nu aveam multe carti in casa, aveam doar ceea ce ne placea fiecaruia – si a ales poezia “Craciunul copiilor”. Pe indelete, intelegand cu mintea si cu inima fiecare vers al poeziei, am invatat-o si, tinand-o minte, intram cu gandul in odaile ceresti ale mosului. A venit si ziua serbarii. Imbracata frumos, ca o mica doamna, cu rochita de catifea visinie, cu guler alb brodat, – pe care mama nu uita sa ne-o cumpere si mie si Ninei in fiecare an de Craciun, cu ghetutele lustruite si curate – pentru ca mama ne mai cumpara si sosoni albi ca sa le aparam de noroi – am intrat impreuna cu mama in sala de
clasa. In coltul de langa catedra aparuse un brad impodobit cu hartie creponata de toate culorile si cu smocuri mici de vata pe ramuri, imitand zapada. Sub brad erau asezate cutii frumos ambalate, in interiorul carora parintii si invatatoarea pusesera cadouri pentru fiecare copil. Serbarea era pe punctul sa inceapa. Pana sa iau loc in banca, am vazut-o deja pe una dintre colegele mele – care in clasele unu-opt, la sfarsitul anului scolar, cand luam premiu, era chemata inaintea mea, chiar daca aveam aceeasi medie, instalata pe podiumul catedrei si recita, vorbind in felul ei afectat, fiindca pronunta toate vocalele deschis, cumva aproape ca pe “a”: “Mos Gerila, toti imi spun /Ca esti darnic si esti bun/ Eu iti spun…”. Ca prin vis am auzit parca numele meu si am simtit cum mama ma impingea usor sa ma ridic. Ajunsa inaintea micii adunari, cu ochii stralucitori de lacrimi care stateau sa tasneasca din cauza emotiei, m-am concentrat un moment si am spus rar: “CRACIUNUL COPIILOR”, DE OCTAVIAN GOGA. Dupa o scurta pauza, asa cum m-a invatat mama, am continuat ca una ce stia ceva: “Dragi copii din tara asta,/Va mirati voi, cum se poate,/Mos Craciun, din cer, de-acolo,/De le stie toate, toate?/Iata cum: va spune badea…”. Dar nu a putut “badea” sa explice cum se face ca mosul le stie pe toate, pentru ca invatatoarea, ingrozita de ce auzea, m-a intrerupt. Octavian Goga era unul dintre poetii interzisi de autoritatea comunista si in perioada aceea de epurari si arestari absurde era suficient sa vorbesti despre el, pentru a fi retinut de securitate; a recita din opera lui era curata erezie si daca poezia exprima iubirea pentru Mos Craciun, ei bine, asta intrecea orice masura. Mos Craciun trebuia uitat, se nascuse Mos Gerila. Asa se face ca pe vremea aceea, unii impodobeau bradul numai de Anul Nou sau il impodobeau de Craciun, dar aprindeau lumanarile sa fie vazut la ferestre numai de Anul Nou. Asadar, Mos Craciun trebuia uitat. In consecinta, doamna m-a luat de dupa umeri, m-a condus inapoi in banca si mi-a spus ca ma roaga sa ma gandesc la alta poezie. M-am asezat nedumerita. Vedeam cum parintii celorlalti copii se intorc spre mine si-mi zambesc cu simpatie. Mama imi tinea manuta intre palmele ei moi si calde, linistindu-ma. Dupa cateva minute, invatatoarea m-a chemat din nou, sa recit poezia la care presupunea ea ca m-am gandit intre timp. Dar eu am inceput hotarata: “Dragi copii din tara asta,/Va mirati voi cum se poate,/Mos Craciun, din cer, de-acolo,/De le stie toate, toate?” Invatatoarea m-a oprit din nou. S-a apropiat de mine si mi-a soptit: “Daca te rog eu frumos, vrei sa spui o alta poezie?”. Eleva ascultatoare altminteri, i-am raspuns imperturbabil: “Nu”. Desi ma cunostea doar de cateva luni, invatatoarea a inteles ca nu trebuia sa mai insiste. S-a indreptat catre usa, a deschis-o prudent, a aruncat o privire in coridorul intunecat si, pazind clasa, pregatita sa opreasca actul artistic de s-ar fi ivit vreun musafir nepoftit, mi s-a adresat: “Spune, draga, ce poezie vrei tu.” Si eu am spus-o cu suflet si emotie, si nu m-am incurcat deloc, ba chiar am tras cu ochiul la sfarsit, intregind portretul mosului: “Si de-acolo stie Mosul, /Ca-i siret el, lucru mare”. Din cauza stanjenelii create de primele incercari esuate, toti cei de fata, copii si parinti, m-au ascultat cu mare atentie. Si versurile pline de credinta spuse cu patos si inima de un copil care nu cunostea spaima de comunisti i-au impresionat si i-au bucurat pentru ca de fapt, dadeau glas si simtirii unora dintre ei. Spun unora, pentru ca la cateva zile, am avut in casa o mica perchezitie. Pe Goga si nici alte carti de suflet pe care mama le pastra in loc numai de ea stiut, nu le-au gasit oamenii legii si am scapat din nou, basma curata. Copilul care a ramas neclintit in decizia lui de a povesti celorlalti despre Mos Craciun, atunci cand nimeni nu indraznea nici sa-i pronunte numele, a dat celor mari, fara sa stie, o lectie de rezistenta si demnitate. A aratat ca bunul-simt si puritatea sunt arme care dau putere celor ce se tem de dusmani vremelnici. A spus raspicat, curajos si fara teama ce gandea si simtea, mangaiat pe crestet de aripa sfanta a ingerului din poezia lui Goga. Iar ingerul, daca e sa dam crezare poetului, sigur i-a povestit Mosului ce copil si ce purtare a intalnit el in clasa I, in Ajunul Craciunului, din anul…. “si nu voi ca sa ma laud, nici ca voi sa va-nspaimant, cum venira se facura…”. Parca asa spunea maria sa, Eminescu.

Rodica-Elena Lupu
www.phoenixmission.org

Dar de Craciun

On December 25, 2009 By nelursIn Christian Life, Christian Perspective, Devotional, literature, poetryLeave a comment

Motto: Paharul placerii

“Daca ti-ar intinde cineva o cupa de aur cu cel mai bun vin din lume si ti-ar spune: bea, insa vezi ca pe fund se afla un scorpion, ai bea oare?
In orice pahar al placerii pamantesti se afla pe fund un scorpion. Si, din nefericire, aceste pahare fiind atat de mici, scorpionul este totdeauna prea aproape de buze.” ( Sfantul Nicolae Velimirovici )

In fiecare cupa de placere,

Pandeste-un sarpe, buzele ce-l sorb –

De-aceea, insetat de-atata miere,

Ii gust veninul, si il pipai, orb –

Si imbatat de pofte efemere,

As vrea nicicand, paharu-i sa ating –

Dar gust de ieri, si astazi, gust imi cere,

Si prinde dulce-n plasa-i de paing –

De-aceea, de Craciun, Iti cer, da-mi mila,

Sa pot sa rabd placeri ce m-au sedus,

Si impartind din Taina Ta, umila,

Sa beau otet din Cupa Ta, Iisus!

14 decembrie 2009
Jianu Liviu-Florian

www.phoenixmission.org

Ziua Nationala a Romaniei, sarbatorita cu emotie in Phoenix Arizona

On December 19, 2009 By nelursIn History, News, RomaniaLeave a comment

by Gabriela Petcu

Duminica, 29 noiembrie 2009, in Phoenix, Arizona, a avut loc in premiera un spectacol intitulat “Ziua Romaniei la Phoenix”. La acesta sarbatoare au participat peste 200 de conationali. Evenimentul a fost organizat de revista Phoenix Mission (www.phoenixmission.org) reprezentata de Octavian Curpas si de Alianta Romaneasca condusa de Corneliu Nicolaescu si a avut loc intr-o sala de receptie a hotelului “La Quinta” situat la intersectia strazii Greenway Rd cu Expresul I-17.

In jurul orei 13:45 (1:45 pm) pe un fundal sonor cu celebra Balada a lui Ciprian Porumbescu, invitatii au sosit rand pe rand, ocupandu-si locurile in sala.

In deschidere, dl Corneliu Nicolaescu, fost ofiter in armata romana, a tinut o alocutiune in care a prezentat contextul istoric al Marii Uniri de la 1918, urmat de un moment solemn in care toti cei prezenti au intonat imnul Romaniei “Desteapta-te romane”. Apoi, Grupul muzical “Roua” a cantat “Clopotul reantregirii”. Programul a continuat cu un fragment din romanul “Baltagul” de Mihail Sadoveanu, interpretat cu maiestrie de Mihaela Reed.

La acest spectacol dedicat zilei nationale a Romaniei, au participat mai multi lideri ai bisericilor romanesti din metrolopa Phoenix printre care: parintele Vasile Parau preot paroh la biserica “Sfanta Paraschiva”, dl Doru Levi Ilioi pastor al bisericii “Emanuel”, Ionel Borcea – pastorul bisericii “Philadelphia”, Dorel Micula si George Botea – pastori asistenti la biserica “Elim”. Salutara a fost prezenta pastorului John Todor din Quartzsite (Arizona) care a calatorit peste 2 ore cu masina sa ajunga la acest eveniment impreuna cu sotia si fetita lor intre cele doua slujbe (de dimineata si seara) de la biserica.
John Todor este singurul roman din oraselul Quartzsite din Arizona, este casatorit cu Mythyl Grace, originara din Filipine, amandoi fiind parintii unei fetite de doi ani, care s-a obisnuit deja sa auda vorbindu-se in casa in limba romana, filipineza si engleza. Acesta, este pastorul bisericii americane “First Baptist Church” din localitate.
Liderii bisericilor romanesti din Arizona, au luat cuvantul rand pe rand, intercalandu-se cu alte momente din program. Domnul Dorel Micula, s-a remarcat prin cuvantarea despe identitatea noastra ca cetateni americani de nationalitate romana. Face o buna remarca afirmand ca uneori ne consideram americani (pt ca majoritatea suntem aici de multi ani, altii de decenii), alteori ne consideram pur si simplu, romani. Cel mai bine se observa cine suntem, la competitiile sportive internationale. Cand la o competitie sportiva este un american, toti dorim ca el sa castige. Insa, daca se intampla ca in final sa ramana un american si un roman, atunci, noi sustinem romanul (in o asemenea situatie se vede mai bine ce suntem).

Atmosfera a fost intretinuta si de cantaretul de muzica populara Vasile Tantas (din Surprise, AZ) care a interpretat mai multe piese muzicale printre care “Arizona, Arizona”, “Oameni buni din neamul meu”, “Nici n-am trecut granita”, “Am si prieteni si dusmani”, “Eu si varul Ion” etc.

Melodiile au fost intercalate cu cateva recitaluri printre care “Reaprindeti candela” de Grigore Vieru interpretata de Mihaela Reed, Simona Lucescu a recitat poemul “Din strainatate” de Mihai Eminescu si poezia “1 Decembrie” de Gabriela Petcu a fost recitata de Ligia Simon. Au existat si momentele vesele cu piese remarcabile precum “Proces verbal” si “Sarutmana Coana Mare” de Tudor Musatescu redate cu talent de Corneliu Nicoalescu.

Pe parcursul spectacolului, grupul “Roua” sustinut de o mare parte din audienta, a revigorat atmosfera in mod deosbit prin melodiile “Treceti Batalioane Romane, Carpatii”, “Basarabie Frumoasa” si “Traiasca duhul lui Iancu”.

Programul evenimentului a fost prezentat cu profesionalism, talent si daruire de catre jurnalistul Octavian Curpas, deschizand astfel drumul spre inimile celor prezenti la sarbatoarea dedicata Romaniei, un motiv in plus de regasire si traire a bucuriei de a fi romani.

In urma acestui eveniment, multi dintre participanti inca sub impresia placuta lasata de sarbatoare, au avut cuvinte de apreciere si multumire. Iata o astfel de scrisoare venita din partea lui Gheorghe Manea din Scottsdale, Arizona:

“Invitatia de a participa la o intalnire cu romanii din Arizona ne-a bucurat prin faptul ca am avut prilejul sa traim un moment de adanc patriotism fata de tara in care ne-am nascut si am trait o perioada a vietii noastre.
Sarbatorirea Zilei Nationale ne-a facut sa ne reamintim diferitele etape istorice prin care a trecut poporul nostru pentru pastrarea identitatii nationale.
Un domn (Corneliu Nicolaescu) care cu emotie ne-a facut sa rememoram eforturile eroice ale natiei noastre pentru a fi unita si puternica in pofida vicisitudinilor vremii de atunci, a trezit in fiinta noastra acel sentiment patriotic ca oriunde vom fi pe acest pamint, ceva din fiinta noastra a ramas si va trai in vechea vatra stramoseasca.
Adunarea a fost condusa cu multa caldura si spontaneitate de artizanul atator intruniri, Octavian Curpas, care a stiut sa imbine momentul solemn cu poezie genuina recitata de cativa invitati cu vocatie de artisti.
Cantecele sustinute de solistul ardelean (Vasile Tantas) si a formatiei “Roua” a inveselit audienta si imnul patriei noastre a rasunat grandios in hotelul “La Quinta” din Phoenix iar fiorul “Desteapta-te romane” ne-a facut sa credem pentru moment ca suntem acasa. Gazdele au fost foarte ospitaliere punand la dispozitie mici gustari si cafea pentru toti. Schimbul de dialoguri cu cei pe care i-am cunoscut ne-a bucurat mult si pentru un moment noi toti, parca eram o Romanie mica in acest frumos stat Arizona.
Asteptam ca astfel de evenimente sa se mai intample si noi de aici, sa trimitem un gand bun celor care au ramas sa infunte dificilele probleme prin care trece in momentul de fata, Romania.”
O alta participanta la aceasta sarbatoare, Ramona Pavlovici, impresionata de intalnire, scrie revistei:
“Atat eu cat si familia mea, am fost total miscati si emotionati ca putem sarbatori Ziua Nationala a Romaniei chiar si in Vestul Salbatic. Am avut un sentiment placut, imbinat cu speranta ca toti romanii, fara deosebire de varsta, religie, etc…se vor uni sub un singur Dumnezeu si un singur steag national.

Desfasurarea programului a reprezentat un inceput promitator pentru felul in care romanii din Arizona si-au exprimat dragostea pentru patria mama si pentru cei de-acasa. Desigur ca multe aspecte se pot perfectiona in viitor si nu ma indoiesc de un si mai mare succes in 2010.

Sper din tot sufletul ca aceasta traditie initiata de dumneavoastra in acest an, sa continuie si sa dainuie atata timp cat curge sange de roman pe aceste meleaguri. Cred ca un mare aport la sucesul acestui eveniment in viitor il va avea atragerea a cat mai multor copii care sa promoveze valorile si cultura noastra romaneasca. In aceeasi ordine de idei as adauga o alta sugestie, si anume organizarea unui alt eveniment in Ianuarie, prin care sa comemoram creatia si contributia Eminesciana in literatura romana.”

Cu siguranta, si in anul 2010, revista Phoenix Mission (www.phoenixmission.org) reprezentata de Octavian Curpas si Alianta Romaneasca condusa de Corneliu Nicolaescu, vor organiza alte spectacole, alte minunate intalniri prilejuite de diverse ocazii. Si toate aceste evenimente, vor fi minunate, asa cum a fost cel prezentat iar de fiecare data, elemente noi vor intregi reusitele.

OCHII DE COPIL

On December 13, 2009 By nelursIn Inspirational, literature, poetryLeave a comment

by Daniela Voiculescu

Stiu ca stai ascuns… Si stiu si faptul ca nu ma intelegi – uneori, cuvintele fac rau… Eu nu ma pot explica! Asta am cautat mereu, dar intamplarile prin care am trecut m-au indepartat mai mult de aceasta lume! Am ales visul si ochii de copil… Sunt copilul care plange cu lacrimi de femeie, care nu-si mai gaseste locul… Dupa atata uimire cu care am pasit in viata, m-am trezit in alta uimire, de a vedea fetele timpului, ingerii… Ma caut, dar nu ma gasesc! Poate sunt strigatul dintre viata si moarte, poate sunt picatura de fericire… care se ascunde in litere! Totul depinde de tine, iubitule! Ce alegi: filozofia sau taina?

BOTTLENECK

On December 13, 2009 By nelursIn Inspirational, literature, Media, poetryLeave a comment

by Daniela Voiculescu ce pret trebuie sa platim in viata… cum ne mintim… doar lacrimile pe care le varsa ochiul sufletului, stiu! ce sfasietor, ce alergare fara rost! si aripile ni se smolesc, uita sa zboare, ne incoltesc in friguri, in blesteme… cum sa mai scapi, cum sa te mai regasesti? prin ce minune? si te intrebi, si te intrebi, si te intrebi… ramai sa numeri intrebarile, ramai in asteptare, visand iubirea cea adevarata, chiar daca e departe!

Poezie, muzica si suflet

On December 12, 2009 By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, literature, News, poetryLeave a comment

by Mara Circiu, Atlanta, Georgia

Seara de marti, 3 noiembrie, 2009 am petrecut-o in mijocul unui grup de iubitori de frumos din cadrul bisericii First Romanian Baptist Church din Lawrenceville, Georgia, care din dragoste si respect pentru cultura si arta romaneasca, si in numele credintei au facut sa rasune aici, pe pamant american frumusetea muzicii si poeziei romanesti.
Cand am plecat din Romania, am luat cu noi mai mult decat un bagaj de cunostinte si sfaturile de bine ale mamei, am luat copacul din fata casei, curcubeul, petecul de cer, lumina si speranta diminetii, ploaia ce aduce uitarea, dangatul duios al clopotelor din biserica, si am mai luat si…poezia. Poezia care sa ne dea speranta, curaj si alinare cand viata da navala peste noi si lucrurile au luat-o pe un fagas nedorit, cand dorul de casa te inconjoara, cand amintirea a ceea ce a fost odatata ti se strecoara in suflet sau cand dimpotriva, bucuria ce o traiesti e prea navalnica sau prea mare sa o exprimi in cuvinte obisnuite.

Sufletul omului are atatea taine, si nimic nu stie sa il atinga, sa il descifreze sau sa il descrie mai bine decat poezia…noi romanii, am avut sansa ca de-a lungul unei istorii milenare, impletita din chin si suferinta, sa producem o pleiada de poeti valorosi care si-au pus amprenta asupra literaturii romanesti si ADN-ului nostru artistic, formand totodata un izvor nesecat de talent si frumos in ale caror ape ne potolim setea si acum.
Versurile poetilor nostri de referinta Mihai Eminescu, George Cosbuc, Octavian Goga, Alexandru Vlahuta, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, ale poetilor crestini Traian Dorz si Costache Ioanid, versurile de dragoste ale Veronicai Miclea, recitate cu multa sensibilitate de realizatorii acestui frumos eveniment: Smaranda Livescu, Ilie Maxim, Ileana Aparaschivei, Lidia Nicoara, Alina Enciu, Alina Frantz, Anisoara Faur, Cristina Arnaut, Olga Bota, Dinu Nicholas, Ellie Niculas si Emanuel Faur, au retrezit in noi mandria de a fi roman, dragostea si respectul pentru poezia romaneasca, nevoia organica de a o asculta, citi si reciti. Solistii vocali Sorin Feldiorean si Ruben Borza au transmis emotia si fiorul artistic in piesele muzicale atat de sugestiv alese iar acordurile muzicii lui George Enescu, Ciprian Porumbescu, Gheorghe Zamfir, Tudor Gheorghe si Andrei Baltaga, asemeni unui liant dintre versurile recitate si trairile noastre, ne-au readus aminte de frumusetea, unicitatea si geniul muzicii romanesti. Partea tehnica, prezentarile PowerPoint si realizarea coloanei sonore au intrat in atributiile lui Nicu Niculas, care impreuna cu sotia sa, Ellie Niculas au facut o echipa formidabila.
“Aceasta este prima actiune de acest gen-ne spune Ellie Niculas, initiatoarea si promotoarea acestei actiuni culturale- si ideea s-a nascut din dorinta de a revoca cultura nostra romaneasca care este o comoara si pe care, din cauza timpului limitat si a faptului ca traim in Statele Unite, vorbim numai engleza la serviciu, nu mai avem timp pentru a ne adapa din aceste comori. Eu am fost intotdeauna sensibilizata de poezie, mostenire de la tatal meu, dar timpul e scurt, epuizarea isi spune cuvintul. Acum vreun an sau doi am vorbit cu pastorul nostru, Teofil Cocian, care mi-a sugerat sa dau niste lectii de romana tinerilor nostri nascuti aici, sau care sunt veniti de mici, deci fara a sti nimic din ce e romanesc, in afara de limba. Am acceptat aceasta propunere, dar din nefericire, am intimpinat vesnica problema: lipsa de timp a mea si a parintilor care trebuiau sa-si aduca copiii. Insa in tot acest timp aveam o nostalgie a pierderii identitatii romanesti- copiii nostri nu au habar de marii poeti, compozitori, pictori, nu stiu nimic din tara parintilor lor; cultura romaneasca e in pericol de a pieri si noi nu facem nimic. In sensul acesta, fiindca biserica noastra celebreaza un sfert de veac de la infiintarea ei, am primit cu o bucurie deosebita sa organizez o seara de poezie si muzica. Poate ca tinerii, copiii nostri vor prinde gust si vor dori, macar din cind in cind, sa se delecteze din cintecele si poeziile romanesti. Nu in ultimul rind, am dorit sa ne cunoastem- sintem o comunitate care a crescut exponential in ultimii ani, dar sintem organizati in grupurile noastre, cu barierele noastre, si nu pot sa cred ca nu ne putem bucura de prezenta unora sau altora in lucrurile care ne unesc.”
Invitatia lansata cu generozitate de biserica First Romanian Baptist Church din Lawrenceville, Georgia a fost primita cu mult entuziasm de un grup foarte mare de invitati care au participat la aceasta seara extraordinara in care poezia si muzica romaneasca au fost sarbatorite cu dragoste si mult respect. Marele nostru poet Octavian Goga spunea ca “adevaratele poezii incep acolo unde se sfarsesc pe hartie”, iar seara de poezie si muzica la care am participat, ne-a facut partasi pret de cateva ore la un eveniment deosebit; indiferent de apartenenta noastra religioasa sau de zona noastra de provenienta, am simtit cu totii dragostea pentru “dulcea limba romaneasca”, pentru versul poetic, pentru struna de vioara ce ne-a adus aminte de acasa.
In incheierea programului artistic vocile tuturor celor prezenti s-au unit armonios intr-o minunata colinda romanesca, “O, ce veste minunata!” Festinul literar a fost urmat de o masa festiva incarcata de delicii culinare dintre cele mai apetisante. Usor timide la inceput, discutiile au devenit mai animate, si inspre finalul serii am simtit cu totii ca seara aceasta e doar un inceput, un inceput pentru momente frumoase si de suflet, pentru evenimente si actiuni similare pe care multi dintre noi am dori sa se repete si in viitor, depinde de noi, de fiecare sa cautam si sa pastram frumosul in viata noastra!
Doresc sa felicit pe toti cei implicati in acest frumos eveniment, pe Rev. Titi Cocian si Rev. Cristian Cocian pentru ca alaturi de credinta si evlavie crestina, incurajeaza si sustin dorinta de a impartasi poezia, muzica si cultura romaneasca, interpretii si solistii programului, si in mod special pe Ellie Niculas care a reusit sa transforme o seara obisnuita intr-un eveniment inaltator si frumos. “Poezia – definita atat de frumos de scriitorul Eusebiu Camilar – este diminea?a omenirii, istoria sentimentelor inaltatoare, indemnul permanent catre bine si adevar”, si ar trebui sa o avem prezenta mai des in viata noastra…cu totii avem nevoie de un strop de frumos, un dram de gingasie si sensibilitate si cat mai multa poezie!
Daca doriti sa vizionati inregistrarea video integrala a evenimentului, va rugam sa accesati link-ul de mai jos:
http://frbcatlanta.org/index.php?nav=511

"Vreau o alta lume" – poezia zilei

On December 10, 2009 By nelursIn Bible, Christian Perspective, Devotional, Inspirational, literatureLeave a comment

by Victorita Dutu

Doamne, ziua de astazi a fost buna
Pentru ca eu acum
Am putut vedea pentru o clipa
Painea si vinul din altar,
Cum Te aduc pe Tine prezent
In mijlocul oamenilor ce Te cauta.
Putini dintre multi s-au gandit
Acum la Tine si Tu ai venit,
Dar ai stat in taina, ca nimeni
Nu Te-a vazut, dar unii
Ti-au simtit prezenta :
O frumusete teribila i-a inconjurat!!
Aceasta e Iisuse, dragostea Ta,
Prezenta Ta in mijlocul celor care
Te canta, Te cauta !!!!!

Rugaciune

On November 28, 2009 By nelursIn Bible, Christian Perspective, literature, poetry1 Comment

Nu as putea sa nu mananc?

Nu as putea sa nu respir?

Si ca un crin, doar, din potir,

Lumina Ta s-o beau, adanc?

Zdrobiti de teascul ei flamand,

Nu am putea sa nu fim carne?

In bezna, sa ne fii in gand,

Si ochilor inchisi, lucarne?

Nu am putea sa fim eter,

Un fel de suflete, purtand

Un fel de ingeri de prin cer?

Revino, Doamne, mai curand –

Jianu Liviu-Florian

www.phoenixmission.org

De vorba cu George Filip din Montreal – Canada, poetul care nu crede in inspiratie

On November 5, 2009 By nelursIn Interview, literature1 Comment

by Octavian Curpas
Phoenix, Arizona

Cetatean de onoare si unul dintre cei mai importanti poeti romani ai exilului, George Filip a semnat anul acesta, 2009, cel de al 26-lea volum, intitulat „George Filip din Pontus Euxin”. Nascut pe 22 martie, in comuna Tuzla din judetul Constanta, poetul isi descrie apartenenta la locurile natale, astfel: „Marea a fost a doua mama a mea, inotam ca un delfin, ma inecam adesea , dar nu de tot si mai tarziu, am numit marea… Marea mea cea Neagra, crezand ca sunt fiul ei.” George Filip paraseste Romania in 1979 si dupa peregrinari prin Austria, Germania si Franta se stabileste in 1982, in Canada. Vorbind despre adaptarea la mediul de aici, George Filip marturiseste: „Am gandit si scris mereu in limba mea cea materna, m-a gandit la Cioran, Eliade, etc. si am ajuns pe malul celalalt al sperantelor mele. Si n-am uitat niciodata ca Dumnezeu este cu noi!…” Din 1984, George Filip locuieste la Montreal, unde infiinteaza Centrul de Cultura Romana. Poetul este de asemenea, membru fondator al Asociatiei Scriitorilor Romani din Canada si redactor la emisiunea de radio locala in limba romana si la revista “Humanitas”. Tot el pune bazele primei televiziuni in limba romana din exil, al carei director cultural a fost pana la disparitia acesteia. Printre volumele scrise de George Filip se numara „Matematica pe degete” (1974), „Anotimpul legendelor” (1975), „Desant satiric” (1976), „Drumuri de balada” (1977), „Zei fara armuri” (1989), „Poemes sur feuilles d’erable” (1998), „Era confuziilor” (1993), „Din taine” (1999), „Diana” (2002), „’89 Poeme indoliate” (2002), „Vad lumina” (2003), „La planet plate – Poemes” (2004), „Singur impotriva destinului” (2004), „Aezii privesc” (2005), „Zilele saptamanii” (2005), „Din oglinda” (2005), „Tara din lacrima” (2006).

„M-am recomandat tantos: poet George Filip”

– Ce anume v-a determinat sa scrieti?
– Niciodata nu mi-am propus sa scriu. M-am pomenit scriind si gata. Stiu doar ca de foarte fraged, jonglam cu cuvintele si le inhamam la rime de ocazie. Cand nu-mi iesea rima, inventam cuvinte: „onica-donica trei salcele, acri, macri palmacele.” Niciodata n-am stiut ca eram sau ca voi fi poet. Scriam mereu pe la scoala, ba chiar mi-am facut un caiet special. Taica mi-a dibuit caietul, l-a pus pe foc, si de-atunci ma privea cu suspiciune si ii spunea mamei: „Floare, banditul asta este dusmanul nostru.” Il cita pe Schopenhauer. „Floare, savantul asta german zice ca dusmanii cei mai mari ai omului sunt nevasta si copiii.” „Iaca”, ii replica mamica, „stie neamtul ala ce este in casa noastra…”

– Cand si unde ati debutat si cum a fost acest debut?
– Golaneam, flamand, prin Capitala. Citeam, de pe la gunoaie, tot felul de gazete si reviste. Tupeist, m-am dus la revista ALBINA, cu o poezea despre sarbatoarea majoratului: „Am optsprezece ani, ti-i darui tie, Tara,/Tu m-ai crescut puternic, cu inima de para,/ Cutezator ca soimul si liber pe pamant;/ Ma-ndeamna tineretea sa te slavesc in cant.” Am primit la casierie 198 de lei. Asa mi-am platit baraca unde locuiam si mi-am cumparat lemne de la deseuri, cu 50 de lei tona. In seara aceea, m-am imprietenit cu niste muncitori. Unul dintre ei, care m-a prezentat altora, le-a spus ca sunt poet. Ii aratasem ALBINA. Cand am dat mana cu ei, m-am recomandat tantos: poet George Filip. Am ajuns, din intamplare, in casa scriitorului orb Marin Iancu Nicolae. Mi-a spus ca-mi citise deja poezia si ca sunt talentat. Doamna Dr. Octavia Dimancescu, verisoara cu Antonescu, m-a dus acasa la Arghezi. Mosul cel sugubat mi-a dat cirese si mi-a zis: „Gheorghita… ai talent. Ai grija, greul de-acum incepe. Esti blestemat de muzele cele bune…”

„Metafora mea este desprinderea de realitate si fuga intr-un alter ego”

– Despre ce va place sa scrieti? Care sunt principalele teme abordate de dvs.?
– Eu scriu spontan, despre orice si oricand. Am spirit competitiv si nu abandonez niciodata – nimic. Eu sunt convins ca poezia pluteste in aer si poetul n-are decat s-o culeaga si s-o puna pe hartie. Totul exista. Elementele. Ca-n Tabela lui Mendeleev, exista, dar casutele sunt goale si cineva trebuie sa le descopere pe cele nedescoperite, inca. Asa este si cu muzica si cu pictura, sculptura, etc. Si ideile exista, totul ne este daruit de Dumnezeu, Omul trebuie sa fie doar receptiv.

– Aveti o imagine cheie, o metafora care sa va defineasca stilul?
– Nu m-am gandit la asa ceva. Psihanalist fiind, am observat ca volumele mele, fiindca eu scriu la volum, la metru cub, cum imi spun prietenii, sunt structurate pe tiparele romanului. Eu nu scriu topuri de poeme si apoi le oranduiesc intre copertile unui dosar si le pun un titlu. Nu ! Eu numar frumusel un vraf de coale, cate se brodesc ele, le numerotez, le pun un titlu si tabar sa scriu. Ca sa nu mi se para ca am mult de lucru, imi pun in fata, deasupra, cite 10-15 foi si zic: „Ce ma, nu le umplu eu ?!?” Si le umplu si tot asa, pana ajung la ultima fila. Volumele mele au, ca romanul, expozitiune, intriga, punct culminant si deznodamant. Metafora mea este desprinderea de realitate si fuga intr-un alter ego. Poate sa arda casa, sa inceapa bombardamentul, sa vina potoapele…, eu cand scriu n-aud si nu vad nimic altceva decat lumea in care am evadat. Probabil ca de aceea am suportat cu atata stoicism viata, emigratia, etc…

„Toate cartile mele sunt copiii mei”

– Ne puteti da o definitie proprie a poeziei?
– Eu consider ca orice poezie pe care o scriu eu, trebuia scrisa…, dar de mine. Poezia este chintesenta chintesentelor unor stari si trairi ale poetului, unde nimeni nu poate ajunge, decat trubadurul-poet, rasfatatul muzelor celor bune.

– Ce titluri de volume semnate de George Filip ati dori sa ne prezentati?
– Toate cartile mele sunt copiii mei. As fi un criminal daca as provoca disensiuni in micul meu trib. Va recomand toate cartile mele !

– Stiu ca pe linie materna, sunteti descendentul lui Octavian Goga. In “Poetul”, Goga vobeste despre truda amara a celui ce scrie, iar dvs. afirmati in “Fericire” ca a fi poet este un blestem. Sa tragem de aici, concluzia ca pentru George Filip, scrisul este o continua provocare?
– Desigur, viata este o provocare. Depinde insa, pe ce lungime de unda vibreaza poetul. Eu, cand scriu, ard, fac realmente febra. Arunc la gunoi tembelele acelea de teorii despre poetii care scriu cu vodca sau vinul sub nas, etc. Secretele artei sunt investigatia si transpiratia. O provocare? Ma provoc singur. Ma bag mereu in fata, sar in foc pentru altii si nu dau socoteala, chiar asa, bland, cum le par unora.

“Aezii privesc”

– Ati inceput volumul de versuri “Aezii privesc”, cu o rugaciune catre Homer si l-ati incheiat cu un raport al misiunii indeplinite, adresate tot marelui poet. Vorbiti-ne despre “Odisseea” dvs. ca poet, despre ceea ce s-a intamplat intre ruga si darea de seama finala.
– Am dorit sa fiu aed, adica orb, ca marele HOMER, ca sa vad si eu ca el, ceea ce nu vad muritorii de rand. De fapt, parintele intelepciunii m-a facut un biet reporter – am cutreierat lumea si am scris despre vazute si nevazute. Tot taramul terrian cutreierat de mine a fost o lunga odisee. M-am implicat in odiseea normala a vremurilor anormale si-am pus totul, in caietul meu de reporter – cartea. Sunt chemat la o mare marturisire : de fapt, cartea am pus-o la cale cu muza mea reala, Dna. Mihaela Donciulescu, din Toronto, si ea, poeta. Iar raportul final este adresat in egala masura lui HOMER, dar si raposatului colonel de geniu Donciulescu. Am facut aceasta in semn de recunostinta, fiindca a creat-o si a pus-o langa destinul meu, pe fiica Sa – MIHAELA. Mi se pare firesc, omenesc.

– Dintre poemele pe care le-ati scris, exista unul preferat?
– Nu am doar un poem preferat, ci o multime. Imi plac poemele de dragoste si cele autobiografice. De ce ? Fiindca pe mine nu m-a alintat nimeni, niciodata. Asa ca eu sunt prietenul si poetul meu preferat. Am implinit 70 de ani si scriu versuri de dragoste mai abitir ca pe vremea locotenentei varstei mele. Nu ma intereseaza cati ani am. Nici cat e ceasul, in ce an, secol sau mileniu suntem. Daca timpul ne paradeste prin imensitatea lui, atunci si eu il sfidez si treaba merge foarte bine.

„Contest notiunea de inspiratie”

– Ca poet, unde va simtiti mai inspirat sa scrieti, in Romania sau in Canada?
– Chestia asta cu inspiratia, la mine n-are rezonanta. In Romania, n-am avut tinerete, perioada de tranzitie mi-a fost crunt lovita, iar la sosirea in Canada am simtit ca viata este totusi, scurta si trecatoare. Contest notiunea de inspiratie. Artistul este blestemat sa sufere si sa creeze. Care inspiratie ? La umbra Statuii Libertatii m-am simtit facut cocolos de gravitatie. Pe Caraiman sau pe alte piscuri, mi-a venit sa zbor. Cu apa, ma contopesc prin densitate si devin delfin. Sub pamint, printre mineri sau speologi, ma simt rama si ma gandesc la viermele lui Dante. Si daca vreti totusi, un raspuns, iata-l : asa cum iubesc continuu, tot asa – scriu mereu si inspiratia mea este DIVINITATEA.

– Ce planuri de viitor are poetul George Filip?
– Am facut nunta, exact in ziua aniverarii a 70 de ani. Am avut nuntasi – buluc. Voi mai face si nunta religioasa, la biserica. Si eu si Maria-Mea vrem ca prin Dumnezeul nostru sa le transmitem parintilor din cer ca ne-am cununat, ca adevarati crestini ortodocsi. Mai am in sertare vreo 15 carti, scriu mereu, si-as vrea sa ma opresc, dar nu pot. Vreau sa-mi public opera pana la ultimul manuscris si dupa ce voi da ultimul autograf, sa ma intorc, cu misiunea indeplinita pe Pamant, la Tatal din ceruri. Frumoase planuri…, sper ?!?

Intre Canada si Romania

– Ce ati dori sa ne relatati despre comunitatea romana din Montreal?
– Romanii din Montreal sunt un trib pestrit de dezradacinati, debusolati, divizati, etc., care L-au cam uitat pe Dumnezeu. Cei saraci trag spre biserici. Cei bogati isi numara banii si nu mai vorbesc romaneste. Ca intotdeauna, prin istorie, Tara nu da niciun ban pe emigranti, fie ei buni sau rai. Noi asteptam de la Tara si Tara de la noi. Este un joc abracadabrant, pe o planeta care nu mai are Dumnezeu. Eu l-am rugat intr-un poem pe fratele meu MIHAI, sa ia el conducerea in ceruri, dar nu mi-a raspuns, inca. Suntem un card de vazatori din soare, prigoniti cu turma si urma ni se face cantec si cantecul ne pierde urma. Asa suntem… si este departe de mine gandul de a fi vreun pesimist !

– Ce va place si ce nu va place in Canada?
– Canada este o tara linistita, feudala, care a facut prea brusc un salt spre tehnica si bun trai. Ca in MASINA TIMPULUI, a lui Wells, oamenii de aici, traiesc intr-o dolce farniente, fara sa-si iubeasca binefacatorii. Este o asezare aproape tribala, bazata pe provincii si alte teritorii, care nu are eroi si oamenii n-au avut de unde sa afle ce este aceea o patrie si patriotismul. Ei bine, asta nu-mi place. Imi place ca aici nimeni nu legitimeaza pe nimeni. De fapt, totul este stiut despre fiecare si de legile prea blande n-ai de ce sa fugi. Oamenii se iubesc si se respecta fara rezerve, dezinteresati.

– Cat de frecvent vizitati Romania?
– Dupa involutia din 1989, vizitez Tara mai in fiecare vara. Am publicat in tara multe dintre cele 26 de volume. Este foarte costisitor. Si toti iti cer bani si toalele de pe tine. In vara aceasta, am fost sarbatorit la TUZLA mea natala, de Sfanta Maria Mica si mi s-a acordat titlul de Cetatean de onoare.

“Imi traiesc clipa cu maximum de intensitate”

– Cum va petreceti timpul liber?
– Pentru peticele de timp liber, nu programez niciodata, nimic. Imi traiesc clipa cu maximum de intensitate. N-am timp sa obosesc, prietenii si multele probleme cotidiene nu-mi dau timp pentru timpul liber. Scriu !

– Ce hobby-uri aveti?
– Imi plac rimele.

– In final, v-as ruga sa le adresati un mesaj cititorilor nostri.
– Citirorilor nostri, adica ai revistei si-ai mei, le urez tinerete fara batranete. Si daca nu sunt cuminti, le voi spune fluvii de versuri, sa vada si ei ce-nseamna sa-ti zica lumea POETUL. LA REVEDERE !

„Creion” – Instantanee lirice semnate Corina Petrescu

On October 25, 2009 By nelursIn literature, News, poetry, RomaniaLeave a comment

Motto: „lacrima/ unui vis/ si/ visul/ unei lacrimi.” („Poezie”)

„Poezia mi-a fost un tovaras de drum care m-a insotit din primii ani de viata, un prieten foarte drag fara de care existenta nu ar fi atat de frumoasa si nici atat de complicata” spune poeta Cornelia Balan Pop, cunoscuta sub pseudonimul literar Corina Petrescu. „Dar, ce este si ce inseamna poezia pentru mine ? Am definit-o, aproape involuntar,in cateva dintre versurile mele. Poezia este una dintre rarele posibilitati de a pastra clipa, ba chiar de a o reinventa. Este o unitate infima, o monada. Este analiza de sange la zi. Este refugiu si binecuvantare si blestem. Este strigat de bucurie si hohot de plans. Este apa si foc. Este perla din scoica de mare. Un ciob de oglinda. Este speranta si regret. E deznadejde si bucurie si lacrimi si vis. E viatain viata. E viata si moarte. E chin si izbanda. E clipire de gene. E val, furtuna si raza de soare”, afirma aceasta.

Premiul I la Festivalul International „Lucian Blaga”

Copil unic, Cornelia Balan Pop a crescutintr-o familie formata din oameni cu mare atractie fata de muzica, poezie, dans, o familie cu un imens respect pentru arta, pentru frumos. Acasa a auzit rostindu-se multe versuri – de exemplu,in timp ce gatea sau spala, mamaii recita din poemele lui George Cosbuc. Tatal, ofiter de profesie, un om deosebit, foarte disciplinatin tot ceea ce facea si foarte sever, a educat-oin stil spartan. Desi nu a laduat-o niciodata, se mandrea cu fiecare realizare a ei, oricat de mica. Tot el a fost si cel dintai cititor al versurilor viitoarei poete, versuri compusein primii ani de scoala. Inainte de ea, nimeni din familie nu mai scrisese poezie, de aceea Cornelia Balan Pop nu a visat niciodata sa ajunga poeta si mai mult, o poeta cunoscuta, ci doar sa urmeze o carieraininvatamant. Licentiata a Facultatii de Filologie la Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca, ea sustine ca poezia ainsotit-oin multe momente din viata, dar nu s-a impusin aceeasi masura ca siindeletnicirea de profesor, din care si-a faurit un adevarat crez.

Cornelia Balan Pop scrie de dragul de a scrie si traieste cu certitudinea ca versurile sale se adreseazain mare parte cititorului de rand si mai apoi criticului (contemporan), de aceea si-ar dori ca stihurile sa-i fie lecturate de cat mai multa lume. „In ceea ce priveste contributia mea la dezvoltarea poeziei romanesti, daca ar fi sa cern, asindrazni sa spun ca am cateva texte frumoasein vers clasic, cateva acrostihuri, cateva texte umoristice si cateva creatii mai scurte, pseudo-haiku-uri care au prins la cititori. Impresiile acestora si ale catorva critici literari, precum si promtitudinea cu care am primit semnale pozitive din partea cititorului obisnuit si din partea specialistilor, din partea redactorilor de reviste literare, m-au convins ca poezia aceasta ar putea avea un rol pozitivin contextul poeziei romanesti”, spune poeta.

De curand, Cornelia Balan Pop a obtinut loculintai la Festivalul International „Lucian Blaga”, de la Alba Iulia, unde a participat cu ciclul „Creion” din cartea cu acelasi nume. Poeta s-a nascut pe 10 martie 1955, la Dej,in judetul Cluj.

A traduce si a scrie poezie

„Cornelia Balan Pop s-a afirmat maiintai ca traducatoare de poezie din siin limba franceza, mai nou si din maghiara, semnatura ei regasindu-sein “Poesis”, “Nord Literar” si “Citadela”, „Tribuna noastra” (Canada), „Agora literara”. A tradus poezie, nuvela, roman, texte filozofice, etc.”, spune Ioan Nistorin prefata la volumul „Creion”, cea mai recenta creatie a autoarei. „Lista “tradusilor””, continua acesta „este remarcabila (autori din Franta, Canada, SUA, Belgia, Ungaria, Romania: Yves Broussard, Jean-Max Tixier, Jacques Lovichi, Dominique Sorrente, Fernando Pessoa, Marcel Moreau, Denis Emorine, Philippe Jaccottet, Marie-Christine Masset, Daniel Leuwers, Jean Pierre Védrines, Bernard Mazo, Marise Rossi, Edmond Jabès, Alain Grandbois, Gérard Bayo, Charles Beausoleil, François Charron, Alexandre Voisard, François Dumont, Albert Roseau, Pierre Reverdy, Georges Henein, Dominique Grandmond, Alain Suied, Richard Rognet, Thierry Dimanche, José Gabriel Valdivia, Andrea Moorhead, Waldermar Deona, Henri Meschonnic, François Ewald, André Hughetto, Anne Hébert, Antoine Tudal, Arnault, Gérard Blua, Eugène Guillevic, Léo Lubéit, Thierry Herbin, Patricia Holz, Serge Bec, Yves Vicciani, Paulina Popa, Lucian Blaga, George Bacovia, Nichita Stanescu, Felician Pop, Aurel Pop, Ion Bala, Gaal Aron) si s-a concretizatin doua aparitii editoriale: „Un creion pentru curcubeu” de Dominique Sorrente (Editura Princeps Edit, Iasi, 2008) si versiuneain franceza a volumului „Scrisori catre onia snaider” de Paulina Popa (Editura Paula, Deva, 2006)”.

Ca autoare, Corina Petrescu debuteazain 2001, cu volumul de versuri ”Pentru ca tu existi” , aparut la editura „Timpul”, Resita. Au urmat antologiile colective: «Cuvinte din Nord, I», editura „Solstitiu”, Satu Mare, 2003, «Cuvinte din Nord, II», aparutein 2004 la aceeasi editura si «Ce enigmatica esti, femeie! », editura „3D”, Drobeta-Turnu Severin, 2008. Volumul «Creion» a vazut lumina tiparuluiin anul 2009, la editura „Citadela”, Satu Mare, avand lansarea la Centrul de Creatie din aceeasi urbe.

“Creion”

Vorbind despre volumul „Creion”, poeta spune: „”Creion” este prima mea carte scrisain stil modern. Versurile din acest ciclu sunt, dupa parerea multora, niste pseudohaiku-uri. Nu a fostin intentia mea sa folosesc aceasta forma literara care pare foarte simpla, desiin realitate nu e deloc asa. Dar pentru mine, creatia literara este o idee de moment, pe care o transcriu pe hartie. Rar revin asupra textului, pentru ca nu cred ca as putea modifica ceva atunci cand acel „fulger” a trecut. ?i nuimi impun o anumita structura si nici o anumita forma, decatin acrostihuri.”

„Creion” include mai multe cicluri: „Apartenenta”, „Monade”, „Creion”, „Poveri de zapada”, „Spatiul scrierii: albul paginii mele”, precum si poeme de sine statoare. Facand referire la temele si motivele din volumul „Creion”, Ioan Nistor spunea ca acestea „sunt din sfera omenescului din noi. Voi pomeni doar cateva: singuratatea, durerea, aspiratia. Registrele dominante apartin liricii intimiste, altele se combinain acelasi poem, cum seintampla cu satira si duiosia.”

„Ars poetica”

„Am gustatintotdeauna poezia profunda, textele careiti spun ceva si care au darul de a te opri pentru o clipain loc, acelea cu care ramaiin gand si dupa ce aiinchis cartea si dupa ce o puiin biblioteca, aceea la care revii dupa cateva saptamani, luni, chiar ani.” In lumina acestor ganduri, autoarea traseazain „Ars poetica”, principalele linii ale liricii sale – o lirica moderna,in care zapezile aduc nota de mister si vorbesc despre un univers poetic prin excelenta subiectiv. Eul liric este clar definit, iar evocarea anotimpurilor sugereaza intrareain universalitate si dorinta de a atinge prin scris, perfectiunea. „Zapezile acestea/ Ningintotdeauna/ In chip poetic./ Nu ramane decat/ Sa trec puntea/ Anotimpurilor/ ?i sa le deznod.”

„O sansa pentru poezie” se remarca prin totala transparenta, prin concentrare, prin spiritualitate. Ramanemin cotidian,in lumea obisnuita, conditia poetului fiind redata simplu, prin starea de a izbuti libertatea si de a depasi obstacolele. „?i daca scrii/ ?i daca ai curajul/ Sa intri-n prapastie/ Cu capulinainte/ ?i daca potiintinde mana/ Celui ce-ti striga:/ „Mai scrie acum!”/ ?i daca tasnesti/ Izbutind libertatea/ (O alta efemera prapastie)/ Atunci/ Propriul tau vertij poate deveni/ O sansa pentru cuvant.”

„Poezia dospeste undeva,in sufletul meu.

In viziunea Corinei Petrescu, poezia este “latenta sinucidere/in timp;/ cap plecat pe/ propriul umar,/ bolovan atarnand/ de funia sinucigasului…/ descatusare…/ dureroasa povara;/ duminica uneori;/ fantana a singuratatii,/ gand spre ceea ce ar fi putut fi,/ rar de tot,/ o zi de maine;/ cer albastru de adanc,/ poarta/ spre neuitare,/ spre libertatea/ de aimpiedica timpul sa curga/ cu nonsalanta/ unui fulg de nea/ ratacit/ si/ fara rost” („Poezia”). Prin marea putere de abstractizare de care da dovada, stilul Corinei Petrescu aminteste de cel al lui Nichita Stanescu si Ion Barbu. Iata o definitie a poeziei,in viziunea celui dintîi: „…poezia nu este lacrima/ ea este insusi plansul,/ plansul unui ochi neinventat,/ lacrima ochiului/ celui care trebuie sa fie frumos,/ lacrima celui care trebuie sa fie fericit.”

Firul comun al stihurilor Corinei Petrescu si ale lui Nichita Stanescu este marcat de acelasi dramatism al afirmatiilor, ce tine de realism, de aceeasi complexitate a trairilor. “Poezia e dor dupa ziua de ieri si spaima fata de ziua de maine”, afirma poeta. „Este clipaincremenitain timp sau zbor cu iuteala de fulger. E imposibil si posibil. Este bir. ?i dar. ?i ofranda. Este ura si capcana a pasiunii. E dimineata si noapte. E regasire si ratacire. Este cantec si piatra. ?iinca ceva: cel mai importantin poezie este ca ea sa nu se identifice cu o barieraintre creator si cititor, ci sa fie o punte de legaturaintre oameni. Nuimi aleg temele si,in general, nu scriu. Poezia se scriein mintea mea aproape singura si dospeste undeva,in sufletul meu”, marturiseste aceasta.

Intre „Impas” si „Destin”

„Am certitudinea ca as fi putut face mult mai mult(e)in viata. E adevarat ce se spune ca niciodata nu e prea tarziu. Uneori e doar…imposibil! Cand ajungi la acest adevar al trecerii, cand realizezi ca eternitatea nu tine de semantica vietii, canditi dai seama ca ai fi pututincepe atatea si atatea drumuri si ca nu ai apucat sa o faci, nu te simti prea confortabil. ?i e foarte greu sa recunosti ca la greu, de cele mai multe ori, ramai singur”, declara Corina Petrescu. In acest sens, poemul „Impas” se detaseaza prin nota nostalgica, dand impresia de mister, de „spiritintemnitatin lucruri”, cum spune Nichita Stanescu. ?i aceasta pentru cain viziunea poetei, fiecareinceput este identic cu un altul, astfel ca viata este vazuta ca spatiuinchis, cainchisoare, motiv consacratin literatura contemporana de Dostoievski,in romanul „Crima si pedeapsa”: „O noua pagina/ o noua zi/ ale carei culori/ inevitabil/ ar trebui schimbate…/ O noua zi/ la fel de/ veche…”

Asemenea lui Nichita Stanescu, Corina Petrescu pune un foarte mare accent,in versurile sale, pe vizual. In poezia „Destin” de exemplu, imaginea clepsidrelor „uitatein nemiscare;/ sticle/in care/ nisipul/ curge numai/ o/ singura/ data/ si numai/intr-un/ singur/ sens” aminteste de picturile lui Salvador Dali. Poetaintelege, la fel ca si Nichita Stanescu,in „Cu o usoara nostalgie”, zadarnicia luptei cu timpul. Clepsiderele Corinei Petrescu sunt la acesta clipe „mari ca niste lacuri/ de campie/ … Oraisi punea o coroana de nori, liliachie.” Dincolo de tenta trista,insa nu dramatica, specifica ambelor poezii, finalul, desi identic ca forma – o interogatie retorica – difera ca mesaj. Daca Nichita Stanescu spune: „?i-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gandule ?”, ceea ce denota neputinta si regret, Corina Petrescu are intuitiaintoarcerii spre Divinitate, singurain masura sa gaseasca o solutie la orice neliniste si durere: „Unde e mana/ Ta, Doamne,/ sa le maiintorci/ din candin cand/ aceste uitate/ si totusi,/ cat deinsemnate/ clepsidre?”

„Cantec si ruga fierbinte”

In „Nimicnicie”, poeta se afla „în cautarea nepretuitei chei/ a izbavirii”, a acelei pietre filosofale din poemul „Cu o usoara nostalgie” al lui Nichita Stanescu. Dezamagirea, tristetea, durerea, amaraciunea culmineaza „într-o disperare fatalista”. „Inspre amurg,/ viata,/ continuu balans/intre bine si nebine,/ se uitain piata de vechituri/ dupa un toiag/in care sa-si alinte aniiin plus/intr-o disperare fatalista.” In „Sens interzis”, imaginea este de-a dreptul socanta – „Pustiul din mine/ nimeni nu stie cu exactitate/ cand a venit si cand a plecat” – sugerand drama creatorului, a omului neînteles, sfartecat de framantari interioare, dornic de a cunoaste absolutul, dar neputinciosin fata vietii. Despre aceeasiinsingurare, despre cautari, despre setea de cunoastere si imposibilitatea implinirii, Corina Petrescu discuta pe larg,in poemul „Geografia existentei”. „In haine de calatorie/ alergam mereu/in cautarea luminii de la/ capatul unui tunel/ inexistent./ Parere,/ iluzie,/ dorinta,/ taram/ spre care/ nu ne putemimpiedica/ sa neindreptam din ziuain care s-a auzit/ primul strigat./ Atractie fatala/ spre un spatiu/ neconventional./ Cantec si ruga fierbinte/in aceleasi/ haine de calatorie/ pe care le purtam neîncetat/ de la rasarit spre apus./ Doua lumanari dantelate/ si, dincolo de stele,/ o singura stea,/ doar una.”

„Apus de soarein oglinda fantanii”

Odata cu poezia naturii, Corina Petrescu ne invita sa patrundemintr-un nou univers, romantic prin esenta,in care elementele cosmice si terestre se aflaintr-o perfecta armonie. In „Instantaneu”, antiteza dintre imaginile calme din debutul poemului, menite sa sugereze vesnicia naturii, si versul final evoca din nou, nelinistea, anxietatea, imposibilitatea de a accepta stereotipiile. „Stele galbene/ se odihnesc pe umarul noptii,/ frunze sfioaseintarziatein muguri,/ fluturein petale de magnolia,/ apus de soarein oglinda fantanii,/ vaietul marii tanjind dimineti,/ o muzica rebelainvaluie totul.”

Referindu-se la volumul „Creion”, Ioan Nistor spunea: „Corina Petrescu ne supune acum atentiei un nou volum, pe care si-l intituleaza arghezian „Creion”,in care autoareain cea mai mare parteisi ia ragazul de a zabovi gratios langa imagini, spre a le surprinde poeticitatea.” Un exemplu elocvent de poeticain imagini este si „Trecere”. „Numai nuferi albi/ miscandu-se/ ireversibil/in oglinda timpului.” Cadrul este feeric, senin, paradisiac, de basm, iar detaliile sunt precise. In „Primavara” – „vant/ zburand/ printre papadii” – sauin „Melc” – „roua/ sclipind/in dimineti/ si dare” – oriin „Mai” – „ninge cu papadii/ lumina/ si ti-e bine/ ai oprit pentru putin/ timpulin loc” -descrierile sunt estetice,in nuante luminoase, elevate, rafinate si subtile.

„Frunza canta singura”

In poezia erotica, autoarea „refuza extremismul verbal al unui erotism contaminat de bolile vulgului, resimtindu-l ca trecator, superficial si capabil sa degradeze fiinta. Devenirea fiintei presupune si rafinamentul artei de a iubi, sentimentul acesta, asezat inclusiv sub razele spiritului, nu doar sub cele ale carnalului,inalta fiinta. Un poem carpit cu slove desucheate, pare sa ne spuna poeta, ar suna ca o repriza de maneleintr-o catedrala. Ca atare,in ogorul poemului ea nu admite expresia buruienoasa pe care o taie pana curge sange. Chiar daca,in plan artistic, libertatea nelimitata e calea, contand doar textul, mai putin morala si moralitatea viziunii”, scrie Ioan Nistor.

Stihurile de dragoste ale Corinei Petrescu au la baza sugestia. Evitand referirile directe, aceasta dispune de capacitatea de a reda prin instantanee, o iubire marcataintotdeauna, de durerea despartirii. „Frunza canta/ singura/ fara tine/ si/ fara vant.” („Minune”) Autoarea nu traieste acea dragoste ce sta sub semnul casatoriei si implicit, al statorniciei. Erotismul Corinei Petrescu include deceptia si dezamagirea ca aspecte ce tin de normalitatea relatiei barbat-femeie. Chiar dacaisi doreste sa experimenteze statornicia, poetaintelege ca singuratatea si dorul raman un dat pentru ea. In „Dor” – „Neatins buchet/ de liliac/in nopti de/ septembrie” – siin „Inca dor” – „Ai batut/ la porti/ si erau/ ale singuratatii” – aceasta accepta cu o intelepciune resemnata infrangerea in iubire, redand prin elemente din natura ce dau impresia de tablou, propriile trairi interioare.

Dragostea nu este o imagine luminoasain poemele Corinei Petrescu. Fidelitatea este o trasatura proprie doar poetei, care tanjeste sa seintoarca si sa retraiasca momentele fericite, ce se dovedesc a fi acum, hrana pentru gand si suflet. Prezenta apei, a elementului fluid denota, la fel ca si natura, starea sufleteasca a autoarei, iar senzatia de sete coplesitoare sugereaza ideea de gol interior, de singuratate. „Mi-e sete uneori,/ o sete navalnica,/ nebuna,/ si atunci/ maintorc sa mai sorb o data/ minunea/ din causul palmelor tale/ am baut candva/ si-mi este dor/ sa fac din apa/ Fantana/in care doi banuti,/ zbor de porumbei,/ii amintesc apei sa cante.” („Daca”)

„Vers”

„Autoarea volumului „Creion” are credinta ca adauga un pilon liric la echilibrul lumii”, afirma Ioan Nistor. „Dupa numeroase tsunami ale uratului”, completeaza acesta, „o astfel de infuzie este bine venita. Volumul se impune prin febrilitatea cautarii unui timbru dezinvolt, autoarea captandu-si izvoarele de pe versantul realului,isi aduna discret materialul de inspiratiein albia unui torent. Inspirate, cu originale si memorabile expresii, suntemincrezatori ca poeziei pe care o scrie Corina Petrescu i se va distinge tot mai clar rasunetul viguros, distinct, prin adaugarea unor noi “creioane””. Pana la aparitia acestora, nu ne ramane decat sa mai lecturam cu aceeasi bucurie estetica, un „Vers”: „Numai ingerii/ au invatat/ sa zboare/inainte chiar/ de a fi fost/ingeri.”

„In sufletul nostru exista o neliniste de a ne cunoaste originile”. Interviu cu poeta si eseista Camelia Tripon

On October 25, 2009 By nelursIn Interview, literature, poetry, RomaniaLeave a comment

In vara lui 2002, poeta si eseista Camelia Tripon participa la Palatul Culturii din Targu Mures, la lansarea atlasului „Hartile adevarului”. Intr-o sala plina pana la refuz, aceasta ia cuvantul si se pronunta plina de curaj, in apararea valorilor trecutului neamului nostru. Mesajul ei profund si spontan are atunci, puterea de a impresiona si a inspira o asistenta numeroasa, care ii apreciaza in mod pozitiv si cu discernamant, interventia. Camelia Tripon s-a nascut pe 4 august 1957, la Braila – “Orasul cu salcami” al lui Mihail Sebastian – intr-o familie de intelectuali. Tatal – doctor in agronomie, dar si poet si publicist, iar mama, o pasionata de beletristica, autoare, in anii ‘80, a doua romane – ii asigura Cameliei Tripon o educatie solida. Alaturi de dascalii minunati pe care ii are la gimnaziu si liceu, parintii ii insufla viitoarei poete si prozatoare, dragostea pentru istorie si literatura. Printre eseurile si poemele scrise de Camelia Tripon se numara „Sa ne pretuim stramosii”, „La izvoarele Milcovului”, „Imbratisarea Basarabiei”, „O lacrima pe cer”, „Prima ninsoare”, „Ce-i omul?”. De profesie inginer chimist, Camelia Tripon este casatorita cu Conf. Dr. Ing. Avram Tripon si locuieste la Targu Mures.

Primul eseu – „Reinvierea cuvintelor”

– Cum a aparat Camelia Tripon trecutul, in vara lui 2002?

– Vara lui 2002, mai precis 10 iulie, a fost momentul in care pentru prima data, am luat cuvantul in Palatul Culturii din Targu Mures pentru a apara valorile trecutului de orgoliul local. Exista o perceptie, uneori, gresita: „noi, cei dintr-o zona, suntem mai buni”, perceptie care poate denatura istoria. Asa s-a intamplat la lansarea atlasului „Hartile adevarului”, cand un profesor de istorie si-a exprimat nemultumirea fata de faptul ca „Bucurestiul nu apreciaza descalecatul lui Radu din Fagaras”. De fapt, el a fost explicat de Hasdeu, care-l considera pe Radu ca fiind urmasul unor boieri din Oltenia care au stapanit Tara Fagarasului. Descalecatele, ca si atestatele, sunt o forma de a elimina istoria veche si chiar preistoria din mentalul colectiv si a rezuma trecutul doar la cateva sute de ani, inscrise accidental pe un document. Am aparat trecutul, explicand ca Radu Negru este pastrat prin denumiri de cartiere (de exemplu in Braila), cat si ca toponime (Negru Voda, Neagra, Negresti), cand se manifesta drept origine a neamului din pamantul negru al tarii (concept intalnit si la egipteni, dar si in Biblie, unde „Adam” vine de la „adamah”, care inseamna „pamant rosu”). Da, a fost un moment in care mesajul meu a impresionat o sala arhiplina.

– La scurt timp dupa aceea, a urmat debutul tau. Vorbeste-ne despre acest moment.

– In acea perioada mi se rupea inima de cuvintele grele scrise de A. I. intr-o revista, atat despre originea unor termeni, cat si despre opera unor poeti cum este George Cosbuc -despre a carui poezie „El Zorab”, individul spusese ca este o copie a uneia germane, paradoxal mai buna. Si asta pentru a scoate in evidenta ca la noi, termenii „cal” si „calaret” vin de la romani, iar nobletea este confirmata si de particula „von” din numele autorului german. Pare o fortare, deoarece A.I. ar fi trebuit sa stie ca in Romania, calul era cunoscut inca din neolitic, asa ca poetul nostru nu avea nevoie de nobletea si lirica unui german, ca sa scrie „El Zorab”. Dupa multe incercari esuate, scrisori si conversatii cu domnul Marian Oprea, directorul publicatiei, care nu a luat atitudine, am cerut sprijinul doamnei jurnaliste Mariana Cristescu. Speram sa o conving sa scrie, sa faca o manifestare pentru apararea valorilor noastre. Domnia sa a descoperit in scrisoarea adresata lui Marian Oprea si in cele doua eseuri ale mele ceva ce a facut-o sa ia decizia sa mi le publice. Asa se face ca in 9 noiembrie 2002, a aparut in pagina de „Cultura si arta” a ziarului „Cuvantul liber”, primul eseu – „Reinvierea cuvintelor”. Totusi, adevaratul debut a fost in 2 mai 2002, in volumul de grup „Viitorul ne preocupa” cu eseul „Ne preocupa viitorul familiei si al tarii”.

„Sunt uluita de cunoasterea celor care au creat cuvintele indoeuropene”

– Pasiunea ta pentru istorie are radacini adanci. Cum si de la ce a inceput ?

– Este dificil sa spun ca ea se datoreaza doar unor profesori minunati, cum au fost doamna Dumbrava Agata, in gimnaziu si domnul Nicolae Oprescu, in liceu. As spune mai degraba, ca in sufletul nostru exista o neliniste de a ne cunoaste originile; este motivul pentru care arheologii si antropologii cauta in sol relicve, iar astronomii, in Univers. Nu pot spune ca sunt o pasionata de istorie, mai degraba imi place sa caut raspunsuri la ceea ce ma preocupa; unele sunt idei filozofice, religioase, uneori sunt de ordin biologic sau geologic, dar totul se intrepatrunde si devine un fel de arheologie lingvistica, deci un fel de studiu interdisciplinar. Le sunt recunoscatoare dascalilor mei care m-au instruit cu pasiune si exigenta, dar si tatalui meu – un iubitor de poezie si literatura. In anii ‘70, tata a venit cu informatia ca limba romana se apropie mai mult de sanscrita decat de latina. Tata mi-a vorbit de „Ramayana” si „Mahabharata”, inainte de a invata sa scriu. Am scris in acest sens – si va invit sa il cititi – eseul „Gandul”. Insa ceea ce ma impresioneaza este acea cunoastere superioara a inaintasilor pe care aparent ii credem primitivi, in comparatie cu utilizatorii de tehnici moderne; sunt uluita de cunoasterea celor care au creat cuvintele indoeuropene acum sase, zece mii de ani, cuvinte care s-au pastrat in sanscrita, ca un document de referinta.

„Noi inca mai avem sansa de a exista”

– In eseul “Sperante”, afirmi: „Atata timp cat va mai exista o voce care sa ne aminteasca de adevaratele noastre traditii inca mai existam.” Cum crezi ca se mai pot pastra traditiile in contextul transformarilor actuale care au loc in societatea romaneasca?

– Vedeti, ideea nu-mi apartie, ea este darul facut de Craciun de o intamplare fericita, cand intrand intr-o librarie, am cumparat cartea „Limbile Paradisului” de Maurice Olender; in ea exista un citat din J.M. Michaelis, care afirma in 1759: „Limbajul este deci, un fel de arhiva unde descoperirile omenesti sunt la adapost de cele mai suparatoare accidente; arhiva pe care flacarile n-ar putea s-o mistuie si care nu ar putea sa piara decit o data cu naruirea totala a natiunii.” De aici vine si ideea ca atata timp cat printre noi mai exista o singura persoana care este constienta de valoare limbii materne (aceasta arhiva a neamului) si ia atitudine, noi inca mai avem sansa de a exista si de a nu ne dizolva in neantul vremurilor. Un rol deosebit il joaca bunicii si parintii, care ar trebui sa invete sa le transmita urmasilor din arhiva vietii lor – de la obisnuintele alimentare la respectul fata de stramosii apropiati, bunici, strabunici, apoi incet, se ajunge la trecutul tarii si al neamului. Pentru mine, de exemplu, e importanta pretuirea cartilor, sa para neatinse dupa ce le citesc – si cred ca acest respect imi vine de la dictionarele imbracate ale tatalui meu si de la cartile daruite de mama si mamaia. Am observat ca si cartile citite de fiul meu, unele de mai multe ori, par noi. Sunt convinsa ca scrisul va deveni o traditie in familia noastra; daca acum nu se manifesta, totusi in gimnaziu, fiul meu a inceput sa scrie si sa-si impresioneze profesoara de limba romana cu o compunere libera la olimpiada, asa cum am facut si eu la varsta lui. Sper sa transmit mai departe si cusutul artistic, ajurul, punctul romanesc, punctul evreiesc (cusut de mama pe o jacheta din stofa alba cu matase neagra). In acest periplu printre termeni din traditia noastra, se poate enumera si macrameul, la care mama a fost priceputa inca din scoala primara. Reinvierea traditiei nu inseamna doar portul popular, ci ar insemna sa invatam semnificatia fiecarui motiv stilizat de pe ie. Ar fi momentul ca femeile sa se mandreasca si cu zestrea familiei, aceea de a sti sa coasa si chiar sa pastreze un obiect al copilariei lor. Produsele din magazinele de lux nu le vor oferi radacini; vor fi doar niste flori taiate intr-o vaza de cristal, cand ar putea fi o floare din gradina tarii care in final, rodeste si lasa in urma ei, semintele trecutului.

„Exista o directie, o evolutie fireasca a lumii”

– „Cred in Eminescu. Traiesc dorul lui de tara binecuvantata de Dumnezeu.”, spui in eseul „Mai am un singur dor”. Ai scris de asemenea, „Eminescu si Gradina Maicii Domnului”, in care te referi la poezia „Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie”. Are sens sa mai fim optimisti atunci cand ne gandim la viitorul Romaniei, ca tara binecuvantata de Dumnezeu?

– Cred in viitorul tarii si implicit, al intregului Glob Pamantesc.

Am avut un vis prin care mi se oferea o alegere – „ca de pe un pod, sa cobor prin intuneric si noroi; am sovait si atunci, am descoperit ca de pe pod se poate trece usor pe un drum asfaltat.” Visul mi-a reamintit ca trebuie sa caut increderea in lumina si nu tenebrele pline de pesimism; solutia a fost eseul „Fara frica spre lumina”. Exista o directie, o evolutie fireasca a lumii, prin care oamenii vor deveni mai buni, si credinta va avea o conotatie fireasca, fara frica si fara sa mai fie folosita ca un troc: „Ma rog, sunt credincios, deci Dumnezeu trebuie sa-mi dea ceva in schimbul efortului facut”. Am inteles ca in viata este mai valoroasa ideea de a face bine (iar daca nu poti, nu face rau) decat a-mi etala credinta in manifestari publice si tot timpul sa cer ceva. Eu cred ca Dumnezeu stie mai bine decat mine care ne este calea; de aceea eu doar multumesc si ii sfatuiesc si pe altii sa spuna :”Faca-se Voia Ta!”

Asta insemna ca in sufletul lor sa fie mai multa dorinta de cunoastere, decat de imbogatire. Amintiti-va de sfatul lui Iisus, de a ne aduna comori in ceruri. Calea este alegerea noastra; daca dorim sa invatam sa fim buni si sa traim in armonie cu natura si cu Dumnezeu, calea va fi usoara si fara suferinte mari.

„Oare noua epoca este antiromaneasa?”

– „Stefan cel Mare si Sfant e in noi”, se intituleaza un alt eseu semnat de tine. Pornind de aici, te invit sa vorbim despre ideea de unitate si armonie nationala. Mai pun pret romanii azi, pe asa ceva?

– In contexul actual, in care sentimentul pozitiv fata de locul si poporul din care provii este condamnat ca un act de sacrilegiu, iubirea de tara devine o taina a inimilor noastre, unde judecatorii neamului nu pot ajunge. Glia stramoseasca este plina de sangele inaintasilor nostri. In Braila, este o vorba – „cine bea apa din Dunare nu mai pleaca”. Plecarea nu se leaga de loc, ci de stare; eu practic, de 20 de ani m-am rupt fizic de Braila, dar spiritual, niciodata. Altfel spus, „sangele apa nu se face” si cred ca despre acest lucru pot vorbi mai bine, romanii din diaspora; unii din ei au trait situatia cand un copil, desi nascut departe de tara, este atras de glia stramoseasca. Chiar daca aparent nu se manifesta, acel concept legat de umbra stramosilor din „Musatin si codru” a lui Mihai Eminescu este mereu prezent. Ajungi sa crezi in viitor, oricat de dezamagit ai fi, atunci cand auzi de exemplu, ca un copil a afirmat ca „parca n-am facut agricultura pana in sec. VI, daca „plug” provine din slava”, iar altul alege istoria la capacitate, spunand ca-i mai importanta decat geografia, pe care o invata cu aceeasi placere, din proprie initiativa. Barbatii adevarati exista; ei sunt cei obisnuiti de mii de ani sa apere fruntaliile tarii (atunci erau persii, azi sunt cei stapaniti de lacomie si setea de putere). Sentimentul unitatii se afla in inimile tuturor, chiar daca aparent, nu se manifesta; el a fost scris cu sangele stramosilor.

–Cum crezi ca s-ar putea educa la tanara generatie patriotismul si dragostea pentru valorile nationale?

– Afara de componenta interioara, un rol important il joaca educatia din familie si vocatia dascalilor; din pacate, ceea ce am observat in ultimii douazeci de ani, ma intristeaza. Promovarea Halloween-ului in scoli de catre profesori, chiar obligandu-i pe copii sa participe si ignorarea unor zile precum 24 ianuarie (Unirea din 1859, ziua formarii natiunii romane), mi se pare grava. Profesorii romani ar trebui sa invete din grija plina de responsabilitate a dascalilor maghiari pentru instruirea copiilor si modul cum ii incurajeaza pe elevi sa pastreze traditia: de la mandria purtarii costumului popular, pana la deprinderi practice, specifice traditiei lor. Este dureros sa vezi in aceeasi scoala, copii care invata sa-si pastreze traditia si invatatoare romance care se rezuma doar la lipitul unor desene decupate. Pe vremea comunistilor, invatatoarea mea ne-a cerut sa coasem, sa tesem, a organizat recitari succesive de versuri in ziua Unirii, ziua Mamei, ziua Eroilor, ne-a invatat cantece patriotice, ne-a adus instructor de dansuri populare. Oare noua epoca este antiromaneasa? Dascalii de azi nu au avut modele, s-au nascut orfani?… Dar si orfanii gasesc exemple de urmat, in colegi si vecini. Eu inca mai cred in valorile familiei si in implicarea dascalilor si sper ca vor apare in societatea noastra oameni plini de vocatie, care vor constientiza ca Dumnezeu ne-a daruit o tara minunata, pe care noi trebuie sa o pretuim si sa o lasam urmasilor nostri plina de ganduri si fapte pozitive, sa cladim o imagine frumoasa, asa cum facem atunci cand ne construim/aranjam caminul/cuibul nostru. Si poate cel mai important lucru ar fi ca unii romani sa devina crestini cu adevarat, adica sa renunte la invidie. Bunastarea materiala nu este un pacat; ea trebuie incurajata si laudata cand este obtinuta cinstit, si cei care o poseda manifesta decenta. Nu in ultimul rand, sa ne gandim ca Eminescu, prin versurile si scrierile sale, este o dovada vie de iubitor de neam si tara.

„Cred ca pacea este dorinta suprema a tuturor popoarelor”

– Ai primit si critici pentru ceea ce sustii, ai intampinat rezistenta?

– Am primit critici pentru un eseu publicat in martie 2003, iar raspunsul meu a fost un alt eseu – „E din ce in ce mai bine” – in care afirmam: „Cred ca pacea este dorinta suprema a tuturor popoarelor; ne vine uneori greu sa credem ca si altii, chiar de alte confesiuni si din alte religii sunt animati de dorinta de pace.” De asemenea, a deranjat mesajul din „Eminescu si Gradina Maicii Domnului”, atragand vorbe grele la adresa poporului nostru, dar care a atras si mai mult pe cei care cred in neamul nostru si care spera in refacerea si inaltarea lui. Din fericire, demersurile mele mai mult sau mai putin modeste de a aduce din exilul etimologic unii termeni au fost intelese si eu sper ca intr-o zi, vor aparea adevarati lingvisti, care vor reusi sa demonstreze ceea ce eu doar am sugerat, generand noi ipoteze.

„Sper in unitatea tuturor celor care pretuiesc spatiul romanesc”

– Stiu ca ti-ai dorit foarte mult sa ii cunosti pe romanii din Diaspora. In ce s-a concretizat acest vis al tau?

– Inca din anii ‘90, afirmatiile domnului dr. Napoleon Savescu mi-au trezit dorinta de a contribui cu explicatii legate de limba si civilizatia dezvoltata in spatiul carpato-dunarean.

In 2004, am ajuns la Congresul International de Dacologie. Sper in unitatea tuturor celor care pretuiesc spatiul romanesc (prin limba, indiferent de etnie). Mi s-a oferit sansa de a putea comunica virtual si fizic cu romanii din diaspora. La inceput, au fost cei din Consiliul Mondial Roman, in 2004, la Vatra Dornei. Acolo, am luat atitudine in fata discursului plin de venin si dezbinator a unei persoane din Basarabia, incercand sa readuc la armonie si unitate – actiune sustinuta apoi de domnul general Mircea Chelaru si de senatorul Vladut Nisipeanu, presedintele Ligii Internationale a Romanilor. Astfel, prin intermediul Congreselor de Dacologie si ulterior, prin eseurile publicate, limba romana a devenit calea de comunicare cu romani din Germania, Australia, Canada sau Statele Unite. Ea, limba, este cea care ne apropie si ne uneste; cu gandul putem fi mereu in Romania, chiar daca fizic, unii sunt la mii de kilometri. De asemenea, sper ca unele informatii din ceea ce scriu sa ajunga prin intermediul romanilor din diaspora la prietenii/cetatenii din tarile in care acestia traiesc. Sunt convinsa de exemplu, ca anglosaxonilor le-ar place ipoteza prin care traditia si limba lor se apropie ca vechime de a noastra (si de scrierea de la Tartaria Prin asemanare, prin ceea ce ne leaga – limba indoeuropeana sau altfel spus, prin spatiul eurasiatic in care vietuim de milenii, ne putem afirma; nu prin ideea de a fi mai cu mot decat altii, ci alaturi de altii. Am fost si mai suntem niste privilegiati, traind intr-o zona cu temperaturi moderate si cu un relief variat. Pentru acestea ar trebui sa-i multumim lui Dumnezeu si sa nu uitam sa pastram, chiar sa refacem ecosistemul afectat si, uneori, distrus de defrisari, exploatari miniere de suprafata, etc. Daca nu invatam nimic din greselile facute, atunci ne condamnam viitorul neamului, iar romanii din diaspora nu vor mai putea spune ca „ acolo sunt radacinile mele.”

«Cititul este un leac minunat pentru suflet»

– Ce planuri de viitor ai?

– Sa invat sa inteleg cat mai mult, iar din cand in cand, sa pot darui din ce am adunat.

– Cum iti petreci timpul liber?

– Imi place sa urc, vara, pe crestele muntilor. Am fost in Retezat, Fagaras, Piatra Craiului, Bucegi, Ciucas, Caliman si mi-as dori sa pot sa ajung in Alpi. In rest, timpul liber il petrec printre ganduri si carti.

– Ce hobby-uri ai?

– Iubesc florile si imi place sa le inmultesc, sa vad cum dintr-o frunza se formeaza o planta care infloreste.

– Ce mesaj ai dori sa le transmiti cititorilor nostri?

– As indrazni sa va rog sa aveti incredere in voi, iar cand aveti probleme, va sugerez sa cititi. Cititul este un leac minunat pentru suflet; daca reusesti sa te concentrezi asupra a ceea ce citesti, timpul fuge usor, sufletul incet-incet, se vindeca si ochii se lumineaza. Iubiti florile; sunt atat de minunate, doar sunt “rupte din rai”. Ganditi constructiv, alegeti armonia si astfel ajutati tara, oriunde ati trai – prin ganduri pozitive si prin voi insiva. Fiti buni si incercati sa aveti o viata normala/armonioasa.

“Vreau o alta lume” – Stihuri despre Indumnezeire si sfintenie, de Victorita Dutu

On October 25, 2009 By nelursIn Christian Perspective, literature, poetryLeave a comment

by Octavian D. Curpas
Phoenix, Arizona

Motto: “Era El si zbura impreuna cu tine.”

Victorita Dutu este cunoscuta iubitorilor de arta prin cartile si tablourile ce ii poarta semnatura. In centrul creatiilor sale se afla intotdeauna, o imagine si o idee. “Fara acestea doua”, spune Victorita Dutu, “creatiile mele nu se sustin, e ca la matematica, tot ce fac are la baza rigoarea matematica. Iar in pictura e la fel, daca o pictura de-a mea nu are idee si nu transmite ceva, nu pot sa pictez. E ca o demonstratie launtrica a unui ceva pe care eu il caut si acel ceva nu poate fi decat frumos, intoarcerea la sacralitate, la templu, la vesnicie, la ordinea lui Dumnezeu, daca lipsesc acestea, ma plictisesc.”
Continue reading ““Vreau o alta lume” – Stihuri despre Indumnezeire si sfintenie, de Victorita Dutu” →

„Iubirea inlacrimata” – Rime despre harul Celui din Vesnicii, iscalite de Cristina Francu

On October 18, 2009 By nelursIn Children, Christian Perspective, literatureLeave a comment

Motto: „Abia atunci pricepem pretul jertfei Tale/ Si lacrimile sfinte ce-au curs ca doua perle…” (Suntem asa de slabi)

„Eu nu scriu pentru mine, ci pentru altii: pentru cel ce imi citeste creatiile. Este adevarat ca scriu ceea ce gandesc despre anumite teme, cum vad eu un fapt ori un lucru, cum primesc lumina asupra unor pasaje din Scriptura. Scriu despre lipsurile vietii mele de credinta, despre cum tanjesc sa fiu. Ma gandesc ca la fel ca mine, si cititorul trece prin aceleasi lupte interioare si vreau sa stie ca nu este singurul. Vreau ca inima indurerata a cititorului, sufletul mistuit de dor, mintea ingandurata sa primeasca din Mana Divina eliberare. Iar peste toate lucrurile, sa nu uite ca exista Unul care vegheaza si care nu va ingadui nici o incercare peste puterea fireasca a fiecaruia de a o suporta…”, spune poeta Cristina Francu. In continuare, ea declara: „Stiu ca imi citesc poeziile oameni din toate categoriile de varsta, fara nici o exceptie. Primesc e-mail-uri de incurajare de la ei, comentarii constructive la versurile postate pe diverse site-uri crestine. Cei mai multi sunt oameni in varsta, peste care au trecut multe vanturi si ploi. Acestia se simt imbarbatati, incurajati sa mearga inainte pe Calea catre Cer. S-au aratat multumiti si bucurosi ca Dumnezeu are in generatia tanara poeti cu valori crestine inalte, ce scriu pe masura chemarii lor, la fel de inalta. Mai sunt cei tineri, placut impresionati ca una de-a lor scrie atat de sensibil. Apreciez acest lucru, mai ales ca in ziua de azi, din ce in ce mai putini tineri sunt interesati de literatura, in general, lumea virtuala ocupandu-le tot mai mult din timpul liber. Cei mai mici pretuiesc simplitatea unor poezii scrise de mine.”

Cristina Francu – poeta si jurnalista

Cristina Francu s-a nascut pe 18 ianuarie 1984, la Galati. Aici a crescut, a mers la scoala, apoi la liceu, aici s-a casatorit si tot aici locuieste si in prezent. Poeta este licentiata in Stiinte ale Comunicarii, la Facultatea de Filosofie si Jurnalism, din cadrul Universitatii “Spiru Haret”. In prezent, aceasta isi pregateste masteratul – Mass-media si comunicarea – la aceeasi institutie de invatamant. Cristina este casatorita cu Petrica Francu.

Cristina Francu este o admiratoare si o cititoare fidela a versurilor ce abunda de adevaruri biblice ale lui Costache Ioanid, dar si ale poetelor Tatiana Topciu si Sanja Cristea Tiberian. Anul trecut, autoarea a descoperit un nou poet care scrie pe placul ei. Este vorba de Simion Martian Felix, care a primit „Premiul de Excelenta” la „Concursul de Poezie pe teme biblice” organizat de revista „Cuvantul Adevarului”, la sfarsitul anului 2008. Cristina Francu ii lectureaza de asemenea, cu placere, pe Mihai Eminescu si Nichita Stanescu.

Timpul prezent

In prezent, Cristina Francu lucreaza la o povestire pentru copii si un roman pentru tineri, amandoua cu continut crestin. Povestirea relateaza experientele hotaratoare ale unei adolescente aflata in vacanta, la o matusa din partea mamei. Personajul e surprins de intamplari si faptele deosebite ale unor oameni care Il iubesc pe Dumnezeu si Il slujesc cu devotament. Copila este pusa fata in fata cu realitatea pacatului din viata sa, fiind dezgolita de falsa impresie a unui crestinism sec in esenta, inradacinat in traditii si obiceiuri. In urma unui accident din care scapa teafara, aceasta decide sa isi predea viata in mana Creatorului. De aici, existenta ei se schimba total.

Romanul, intitulat “Mama copilului meu”, descrie viata mai multor personaje surprinse in conflicte ce genereaza fapte cu urmari deosebite. Actiunea se petrece in jurul unui copil disparut de cand era in fasa. Toata lumea il crede mort, mai putin cea care il adusese pe lume. Ea continua sa il caute si il gaseste, dupa numeroase intamplari in care vede clar, Providenta lui Dumnezeu.

Ascunde-ma-n iubirea Ta cereasca

Cea dintai poezie religioasa purtand semnatura Cristinei Francu, intitulata „Isus”, a fost publicata in anul 2002, in „Buletinul Duminical” al Templului Penticostal din Galati. Erau versuri fara rima. Adevaratul debut insa, a avut loc la sfarsitul lui 2008, cu volumul de poezii „Iubirea inlacrimata”, aparut la Editura Succed Publishing, Medgidia. De ce acest titlu? „Pentru ca dintre toate sentimentele ce se nasc in inima umana, iubirea este cel mai frumos. Despre ea s-a scris si s-a cantat dintotdeauna. Fara ea nu suntem completi. La fel ca foamea si saracia, lipsa dragostei distruge omul. Nu ura, ci indiferenta”, spune autoarea.

„Ascunde-ma-n iubirea Ta cereasca,/ Dulceata ei adanc sa ma patrunda;/ In rauri mii din mine sa porneasca/ Si ura-n ea pe veci sa o cuprinda.” (Cuprinde-ma)
In lumina acestor stihuri, poeta adauga: „Eu nu imi pot imagina existenta fara dragoste, insa atunci cand iubesti, se intampla, uneori, sa suferi. Dar nu despre aceasta dragoste omeneasca am scris, ci despre cea divina; o iubire jertfitoare care n-a tinut cont de Sine, daruindu-Se fara regrete pentru salvarea lumii instrainata de Creatorul ei. Iubirea e inlacrimata, deoarece lacrimile sunt rodul suferintei, iar omul care intalneste Iubirea Divina trebuie sa nu uite niciodata tot ce a indurat Isus pentru el. Titlul volumului este de altfel, titlul poeziei cu care se deschide cartea”.

“Am scris mult mai profund si mai matur”

Referindu-se la “Iubirea inlacrimata”, Cristina Francu marturiseste ca a existat o perioada de doi ani in care nu a scris deloc versuri. “Parea ca Cerul e inchis pentru mine”, declara ea. “Nu aveam inspiratie deloc. La aceasta s-au adaugat si unele critici neconstructive din partea unei persoane. Tin minte ca ma consumam mult din aceasta cauza inlauntrul meu si imi faceam mai mult rau, atunci cand stateam in singuratatea fiintei mele, in liniste, si analizam spusele acelei persoane. Apoi, intr-o noapte, m-am trezit din somn si am simtit imboldul sa iau o foaie de hartie si sa scriu. Versurile curgeau unul dupa altul, asemenea unui izvor. Atunci am scris poezia „Am vrut”. Dupa aceea, am scris mult mai profund si mai matur. Incepusem un nou capitol din viata mea.”

Dovada ca asa stau lucrurile este si faptul ca majoritatea poemelor adunate sub genericul “Iubirea inlacrimata” vorbesc despre dragostea dumnezeiasca fata de fiinta umana. Cititorul este invitat sa isi aminteasca intotdeauna cat L-a costat pe Isus rascumpararea sa; pretul salvarii a insemnat moartea unui Sfant pentru un pacatos. “Si s-a oprit la crucea-nsangerata/ Proptita pe Golgota ce plange iar/ Si picurii din dragostea-Ti curata/ Imi daruiesc deplin iertarea-n dar.” (Sa ma smeresc)

Si un chip se contureaza

„Iubirea inlacrimata” este rodul educatiei crestine primite de Cristina Francu in copilarie, de la parinti ei, care au si incurajat-o in permanenta, sa scrie. Asa se face ca fiecare poezie din “Iubirea inlacrimata” are in centru dragostea de Dumnezeu, de adevar si de frumos si promoveaza invataturile morale ale Bibliei. Un poem ii este inchinat celei care i-a fost primul indrumator pe calea lui Dumnezeu – mama. „Si un chip se contureaza/ Dintre miile de fete:/ E fiinta cea mai draga -/ Mama plina de blandete./ Si din Biblie-mi citeste/ De-o Imparatie sfanta/ Si Cuvantul mi-l sadeste,/ Sa m-ajute in ispita./ Ma invata rugaciunea:/ Convorbirea cu eternul;/ Ma invata si cantarea / Inaltata doar prin Duhul…” (Mama)

Acest poem se numara printre poeziile din acest volum de debut pe care autoarea le percepe ca fiindu-i cel mai aproape de suflet. Alaturi de „Mama”, se afla „Iubirea inlacrimata”, „Mai urc o treapta”, „Primeste, Doamne, ruga mea tarzie”, „Lacrima”, „M-ai desteptat”, „Ma pierd intr-un ocean de indurare”, „Comoara in cer”, etc.

Mi-e sufletul cuprins de dor

Volumul de versuri „Iubirea inlacrimata” poate fi considerat o analiza a tristetii. In estetica, tristetea ramane de altfel, una din categoriile esentiale ale poeziei lirice. Tristetea implica diferite moduri de manifestare, cum ar fi melancolia sau resemnarea. In „Principiul poetic”, E. A. Poe vorbeste despre tristete-melancolie. Aceasta tristete-melancolie se regaseste si in stihurile Cristinei Francu, insa mult innobilata, intrucat este aordata dintr-o perspectiva crestina. Trebuie subliniat in acest context faptul ca tristetea, ca si categorie estetica, implica preponderent trairile subiective, dar nu arbitrariul. Poeta reda in detaliu propriile trairi sufletesti aflate in conexiune cu experienta crestina acumulata, pastrand insa un ton grav, serios, fara a cadea in lamentatie. Mai mult, tristetea se actualizeaza prin categorii artistice precum ritmul, rima sau melodia, pe care Cristina Francu le stapaneste in mod exemplar. Autoarea insasi afirma ca atat experienta de viata, cat si cea religioasa reprezinta pentru ea surse de inspiratie, deoarece scrie despre neimplinirile sale, despre lacrimi si zambete, despre cum este si despre cum ar vrea sa fie pe plan spiritual. „Mi-e sufletul cuprins de dor/ De slavile albastre,/ Suspin ades si ma-nfior/ Privind mai sus de astre.” (Dor de cer)

Dorul, suspinul, infiorarea apartin acelei stari poetice ce predispune la tristete, fara a lasa insa loc, teatralitatii sau ludicului. Autoarea ne transmite o stare afectiva pura, in care lacrima devine cel dintai simbol al tristetii, fara a cadea in dramatism. „Din umbra-ntunecata-a lumii,/ Din acest colt uitat de zile,/ Astern pe florile Iubirii/ Doar rugaciuni si lacrimi grele.” (Cununa Iubirii) Nemultumita de propria stare spirituala, poeta doreste sa se apropie tot mai mult de Dumnezeu. Intelegand lupta care se da intre bine si rau, intre Duh si fire, aceasta vrea sa se sfinteasca zi de zi, sa acceada catre idealurile adevarate. „Dar eu urc tot mai departe/ Pe o scara pan’ la cer/ Si-n al inimii ungher/ Tot sadesc franturi de soapte./ Le pastrez caci ele poarta/ Vis ceresc descris nedemn/ Cand Te-au rastignit pe lemn/ Preotii si lumea toata.” (M-am indragostit)

„Iubirea inlacrimata”

Poemul ce da titlul cartii debuteaza sub semnul iubirii si al jertfei. Golgota este evocata metaforic, in centrul tabloului aflandu-se agonia prin care a trecut Fiul lui Dumnezeu. Un nevinovat este dus la locul executiei si singurele cuvintele rostite de El erau: „Iarta-i, caci nu stiu ce fac.” „Iubirea Ta stropita e de sange;/ Un sange care-a curs pentru iertare,/ Cand pe un deal ce si acuma plange/ Tu Te jertfeai pe lemnul de salvare./ Caci Tu vroiai sa-ntorci la alta viata/ Intreaga Terra plina de urgie/ Care zacea in bezna, necredinta/ Si-n ea, incet, speranta sa invie.” Multimi de oameni se aflau la Ierusalim, cand Hristos a fost rastignit, iar inscriptia prin care se certifica faptul ca Isus din Nazaret este Mesia urma sa fie citita de toti. Era un adevar scris sub inspiratie divina. Astfel, avea „sa vada muritorul nemurirea/ Iar pasul sa-si indrepte catre ceruri/ Si sa priceapa care-i e menirea;/ Tu sa-i fii Dorul dintre zeci de doruri./ Si sa-i mai fii Iubirea-nlacrimata/ De stropi de har, de sange si sudoare,/ Sadita intr-o inima curata,/ Sfintita si crescuta-n adorare.” (Iubirea inlacrimata)

In trup de slava am sa ma nasc

Platon vorbea despre bine, adevar, frumos, sacru, ca valori independente de om si la care acesta nu poate ajunge decat prin educatie. Aceste valori sunt specifice crestinsimului si il caracterizeaza doar pe cel care asemenea lui Pavel, s-a intalnit cu Isus pe drumul spre Damasc. Acesta este momentul deplinei transformari, al schimbarii inimii, care nu se realizeaza decat prin forta mijlocitoare a Celei de a Treia Puteri a Dumnezeirii, Duhul Sfant. Autoarea isi doreste sa traiasca experienta de pe drumul spre Damasc, constienta ca numai astfel va primi plinatatea puterii dumnezeiesti. „Tanjesc sa Te-ntalnesc ca Pavel/ Pe drumul care duce in Damasc/ Si de-as muri ca si un Abel/ In trup de slava am sa ma nasc.” (Fiu si Tata) Poeta este constienta ca nu are cum sa fie imuna la non-valoarea si raul promovate de societatea in care traieste. Reflectiile ei asupra starii spirutuale a crestinului denota convingerea ca numai in unirea cu Hristos gasim puterea de a fi biruitori. „Suntem asa de slabi si chinuiti, Isuse,/ De arsita si vanturi ne sunt caile pline/ Si-atatia hoti incearca prea mult sa ne doboare/ Si sa ne smulga iarasi increderea in Tine./ Suntem batuti de soarta, de ploile vietii/ Si parca incercarea e mult peste puteri./ Cand Tu ne iei in brate si ne ridici pe munti/ Abia atunci pricepem pe ce ‘naltimi ne pui.” (Suntem asa de slabi)

„Nu scriu de dragul de a scrie”

„Nu scriu de dragul de a scrie, insirand expresii frumoase, aranjand cuvinte meticulos in versuri, pentru a arata ca am talent”, ne marturiseste Cristina Francu. „Incerc sa creez imagini redand sentimente, marturisind ingrijorari, slabiciuni si atitudini gresite. Nutresc nadejdea ca fiecare cititor se va regasi in versurile mele si va constientiza nevoia de schimbare in mai bine din viata sa, ca va fi mustrat de pacat, dar ca va primi atat mangaiere, cat si incurajare.” Despre acest lucru vorbeste si poemul Vasul de lut. Poetei ii este straina pendularea intre a urma calea lumii si calea lui Hristos. Deplina predare in mainile Olarului este pentru ea o decizie radicala, determinata de pocainta autentica si de dispozitia de a se lasa modelata in armonie cu cerintele lui Dumnezeu. „Si-atunci am zis Olarului/ Ca-mi pare rau de fapta mea/ Si c-am sa stau pe roata Lui./ Iar El a continuat milos/ Sa plamadeasca vas dorit,/ Sa moaie lutul gaunos./ Si de atunci la vasul meu/ Tot a lucrat cu al Sau har.”

„Poezia e o parte din mine”

In creatia sa de capatai, „Republica”, Platon declara ca arta „nu raspunde unei logici strict rationale: ceva este si, concomitent, nu este ce se vede; imaginea nu corespunde semnificatiei sale artistice.” Dupa Kant, opera de arta ne ofera „placerea estetica”, iar aceasta este rezultatul unei „judecati estetice”. Kant considera ca desi arta nu corespunde nici unei utilitati, avem nevoie de ea. Ce se poate spune insa, despre arta crestina si in speta despre poezia crestina? Exista o utilitate a acesteia, si daca da, atunci mai este arta? Daca avem in vedere confesiunea Cristinei Francu, arta crestina isi dovedeste atat utilitatea, cat si rolul estetic. „Pot spune, fara sa exagerez, ca nu pot trai fara poezie”, afirma autoarea. „M-as simti goala pe dinauntru daca ar trece zile la rand in care sa nu fi citit ori sa fi scris versuri. Poezia e o parte din mine, este o lucrare spirituala care ma defineste si ma completeaza. Prin ea, imi exprim cel mai bine trairile interioare, framantarile mintii, durerile si bucuriile deopotriva… In peisajul liricii crestine, in vremea in care traiesc, nu stiu cata nevoie are poezia de mine; stiu cata nevoie am eu de ea!” Confirmarea celor de mai sus este poemul „Ma pierd”. „Ma pierd intr-un ocean de indurare/ desi-s un val tivit cu broderie/ de-un Sfant cu rani in maini si in picioare./ Cand unda mea manata e de vanturi/ ce vin cu-nfrigurare peste mine,/ mana-I strapunsa ma alina-n canturi/ Si-mi linisteste dorul meu navalnic/ ce vrea sa se descrie in cuvinte.”

Fiul ratacitor

Cuvintele Cristinei Francu sunt inspirate de un Mantuitor care nu Si-a retras harul nici de la cel ce Il tradase. Ucenicii insisi erau oameni pacatosi si cu toate acestea, El le-a spalat picioarele, aducandu-i prin gestul Sau, la pocainta. Acest maret exemplu al lui Hristos ne vorbeste despre faptul ca suntem asteptati la masa Domnului. „Blandetea Ta o simt, Domnul meu,/ Cand crucea in jos ma apasa;/ Ma-ndemni sa alerg pan’ la capat, caci Tu/ M-astepti sa sedem la masa.” (Iubirea Ta) Cum putem, pacatosi fiind, sa ajungem sa traim o asemenea experienta absoluta? Printr-o intoarcere totala la el, asa cum este zugravita in poemul Esti gata? – „Esti gata sa pasesti dincolo/ De carapacea ta de fier,/ S-alergi incoace si incolo/ Si sa te prinzi apoi de cer?/ Sa scoti afara-n vazul lumii/ Toti zeii ce i-ai adunat?/ Caci ai umblat sub legea firii/ Si doar gunoi ai castigat” – sau in aceste versuri din Tu stai nehotarat – „Caci El te-asteapta cu brate deschise/ Ca sa te tina la piept iubitor./ Intoarce-te din lumi de-acum apuse/ Ca te primeste, fiu ratacitor.”

„Imi doresc ca fiecare crestin sa iubeasca Adevarul”

„Pentru ca lumea in care traim e tot mai corupta, plina de minciuna, de oameni cu masti ce creeaza false aparente, imi doresc ca fiecare crestin sa iubeasca Adevarul”, spune Cristina Francu. „Este suficient acest lucru ca toate celelalte – sentimente, fapte, ganduri si vorbe – sa le fie cumpatate. Dragostea de Adevar transforma si da putere sa-l iubeasca si pe vrajmas. Nu ei vor fi cei care vor iubi cu simtaminte sfinte, ci Isus, Adevarul va iubi prin ei. Si atunci cand intunericul acestei lumi se va risipi, in acea Dimineata glorioasa, vor fi stramutati in vesnicie, pentru eternitate…” Purtand in cugetul nostru acest adevar, vom descoperi ca de fapt, „Nu este greu s-oferi un zambet/ Cand gandul tau de cer e prins,…/ Nu este greu s-arati iubire/ Celui ce-ti este apropiat;/ Iubind vrajmasul cu iertare/ Vei fi in ceruri stramutat.” (Nu este greu)

Invata de la Isus sa iubesti!

„Iubirea inlacrimata” ne stimuleaza sa privim spre cer, locul unde vom fi stramutati. Pentru ca pe cruce, Iubirea inlacrimata a rostit „S-a sfarsit!”, pentru ca El a platit “cu insusi sangele Sau”, pentru ca „miroase-a flori de rai si-a primavara/ Si a parfum de cer inlacrimat/ Si-n suflete tresalta -a cata oara?/ Mesajul sfant: “Cristos a inviat!” (Cristos a inviat!”), noi, cei pacatosi ne vom bucura de viata vesnica. Pana atunci insa, mai avem ceva de invatat. Iubirea Lui a fost inlacrimata, pentru ca noi sa nu mai trebuiasca sa deprindem plansul. In antiteza cu lacrima Lui, noua ne este adresat un indemn cu valoare de veste buna: “Invata de la toate sa zambesti,/ Invata de la Isus sa iubesti!” (Invata) Sa urmam aceasta chemare si sa daruim la randul nostru, iubire, insa nu o iubire inlacrimata, ci acea iubire insotita de zambet, despre care apostolul Pavel spunea ca „este indelung rabdatoare,… plina de bunatate,… nu pizmuieste,… nu se lauda,… nu se umfla de mandrie,… nu se poarta necuviincios,… nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de neleguire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.” Aceasta este iubirea pe care ne-o propune Hristos.