„Iubirea inlacrimata” – Rime despre harul Celui din Vesnicii, iscalite de Cristina Francu


Motto: „Abia atunci pricepem pretul jertfei Tale/ Si lacrimile sfinte ce-au curs ca doua perle…” (Suntem asa de slabi)

„Eu nu scriu pentru mine, ci pentru altii: pentru cel ce imi citeste creatiile. Este adevarat ca scriu ceea ce gandesc despre anumite teme, cum vad eu un fapt ori un lucru, cum primesc lumina asupra unor pasaje din Scriptura. Scriu despre lipsurile vietii mele de credinta, despre cum tanjesc sa fiu. Ma gandesc ca la fel ca mine, si cititorul trece prin aceleasi lupte interioare si vreau sa stie ca nu este singurul. Vreau ca inima indurerata a cititorului, sufletul mistuit de dor, mintea ingandurata sa primeasca din Mana Divina eliberare. Iar peste toate lucrurile, sa nu uite ca exista Unul care vegheaza si care nu va ingadui nici o incercare peste puterea fireasca a fiecaruia de a o suporta…”, spune poeta iubirea.inlacrimataCristina Francu. In continuare, ea declara: „Stiu ca imi citesc poeziile oameni din toate categoriile de varsta, fara nici o exceptie. Primesc e-mail-uri de incurajare de la ei, comentarii constructive la versurile postate pe diverse site-uri crestine. Cei mai multi sunt oameni in varsta, peste care au trecut multe vanturi si ploi. Acestia se simt imbarbatati, incurajati sa mearga inainte pe Calea catre Cer. S-au aratat multumiti si bucurosi ca Dumnezeu are in generatia tanara poeti cu valori crestine inalte, ce scriu pe masura chemarii lor, la fel de inalta. Mai sunt cei tineri, placut impresionati ca una de-a lor scrie atat de sensibil. Apreciez acest lucru, mai ales ca in ziua de azi, din ce in ce mai putini tineri sunt interesati de literatura, in general, lumea virtuala ocupandu-le tot mai mult din timpul liber. Cei mai mici pretuiesc simplitatea unor poezii scrise de mine.”

Cristina Francu – poeta si jurnalista

Cristina Francu s-a nascut pe 18 ianuarie 1984, la Galati. Aici a crescut, a mers la scoala, apoi la liceu, aici s-a casatorit si tot aici locuieste si in prezent. Poeta este licentiata in Stiinte ale Comunicarii, la Facultatea de Filosofie si Jurnalism, din cadrul Universitatii “Spiru Haret”. In prezent, aceasta isi pregateste masteratul – Mass-media si comunicarea – la aceeasi institutie de invatamant. Cristina este casatorita cu Petrica Francu.

Cristina Francu este o admiratoare si o cititoare fidela a versurilor ce abunda de adevaruri biblice ale lui Costache Ioanid, dar si ale poetelor Tatiana Topciu si Sanja Cristea Tiberian. Anul trecut, autoarea a descoperit un nou poet care scrie pe placul ei. Este vorba de Simion Martian Felix, care a primit „Premiul de Excelenta” la „Concursul de Poezie pe teme biblice” organizat de revista „Cuvantul Adevarului”, la sfarsitul anului 2008. Cristina Francu ii lectureaza de asemenea, cu placere, pe Mihai Eminescu si Nichita Stanescu.

Timpul prezent

In prezent, Cristina Francu lucreaza la o povestire pentru copii si un roman pentru tineri, amandoua cu continut crestin. Povestirea relateaza experientele hotaratoare ale unei adolescente aflata in vacanta, la o matusa din partea mamei. Personajul e surprins de intamplari si faptele deosebite ale unor oameni care Il iubesc pe Dumnezeu si Il slujesc cu devotament. Copila este pusa fata in fata cu realitatea pacatului din viata sa, fiind dezgolita de falsa impresie a unui crestinism sec in esenta, inradacinat in traditii si obiceiuri. In urma unui accident din care scapa teafara, aceasta decide sa isi predea viata in mana Creatorului. De aici, existenta ei se schimba total.

Romanul, intitulat “Mama copilului meu”, descrie viata mai multor personaje surprinse in conflicte ce genereaza fapte cu urmari deosebite. Actiunea se petrece in jurul unui copil disparut de cand era in fasa. Toata lumea il crede mort, mai putin cea care il adusese pe lume. Ea continua sa il caute si il gaseste, dupa numeroase intamplari in care vede clar, Providenta lui Dumnezeu.

Ascunde-ma-n iubirea Ta cereasca

Cea dintai poezie religioasa purtand semnatura Cristinei Francu, intitulata „Isus”, a fost publicata in anul 2002, in „Buletinul Duminical” al Templului Penticostal din Galati. Erau versuri fara rima. Adevaratul debut insa, a avut loc la sfarsitul lui 2008, cu volumul de poezii „Iubirea inlacrimata”, aparut la Editura Succed Publishing, Medgidia. De ce acest titlu? „Pentru ca dintre toate sentimentele ce se nasc in inima umana, iubirea este cel mai frumos. Despre ea s-a scris si s-a cantat dintotdeauna. Fara ea nu suntem completi. La fel ca foamea si saracia, lipsa dragostei distruge omul. Nu ura, ci indiferenta”, spune autoarea.

„Ascunde-ma-n iubirea Ta cereasca,/ Dulceata ei adanc sa ma patrunda;/ In rauri mii din mine sa porneasca/ Si ura-n ea pe veci sa o cuprinda.” (Cuprinde-ma)
In lumina acestor stihuri, poeta adauga: „Eu nu imi pot imagina existenta fara dragoste, insa atunci cand iubesti, se intampla, uneori, sa suferi. Dar nu despre aceasta dragoste omeneasca am scris, ci despre cea divina; o iubire jertfitoare care n-a tinut cont de Sine, daruindu-Se fara regrete pentru salvarea lumii instrainata de Creatorul ei. Iubirea e inlacrimata, deoarece lacrimile sunt rodul suferintei, iar omul care intalneste Iubirea Divina trebuie sa nu uite niciodata tot ce a indurat Isus pentru el. Titlul volumului este de altfel, titlul poeziei cu care se deschide cartea”.

“Am scris mult mai profund si mai matur”

Referindu-se la “Iubirea inlacrimata”, Cristina Francu marturiseste ca a existat o perioada de doi ani in care nu a scris deloc versuri. “Parea ca Cerul e inchis pentru mine”, declara ea. “Nu aveam inspiratie deloc. La aceasta s-au adaugat si unele critici neconstructive din partea unei persoane. Tin minte ca ma consumam mult din aceasta cauza inlauntrul meu si imi faceam mai mult rau, atunci cand stateam in singuratatea fiintei mele, in liniste, si analizam spusele acelei persoane. Apoi, intr-o noapte, m-am trezit din somn si am simtit imboldul sa iau o foaie de hartie si sa scriu. Versurile curgeau unul dupa altul, asemenea unui izvor. Atunci am scris poezia „Am vrut”. Dupa aceea, am scris mult mai profund si mai matur. Incepusem un nou capitol din viata mea.”

Dovada ca asa stau lucrurile este si faptul ca majoritatea poemelor adunate sub genericul “Iubirea inlacrimata” vorbesc despre dragostea dumnezeiasca fata de fiinta umana. Cititorul este invitat sa isi aminteasca intotdeauna cat L-a costat pe Isus rascumpararea sa; pretul salvarii a insemnat moartea unui Sfant pentru un pacatos. “Si s-a oprit la crucea-nsangerata/ Proptita pe Golgota ce plange iar/ Si picurii din dragostea-Ti curata/ Imi daruiesc deplin iertarea-n dar.” (Sa ma smeresc)

Si un chip se contureaza

„Iubirea inlacrimata” este rodul educatiei crestine primite de Cristina Francu in copilarie, de la parinti ei, care au si incurajat-o in permanenta, sa scrie. Asa se face ca fiecare poezie din “Iubirea inlacrimata” are in centru dragostea de Dumnezeu, de adevar si de frumos si promoveaza invataturile morale ale Bibliei. Un poem ii este inchinat celei care i-a fost primul indrumator pe calea lui Dumnezeu – mama. „Si un chip se contureaza/ Dintre miile de fete:/ E fiinta cea mai draga -/ Mama plina de blandete./ Si din Biblie-mi citeste/ De-o Imparatie sfanta/ Si Cuvantul mi-l sadeste,/ Sa m-ajute in ispita./ Ma invata rugaciunea:/ Convorbirea cu eternul;/ Ma invata si cantarea / Inaltata doar prin Duhul…” (Mama)

Acest poem se numara printre poeziile din acest volum de debut pe care autoarea le percepe ca fiindu-i cel mai aproape de suflet. Alaturi de „Mama”, se afla „Iubirea inlacrimata”, „Mai urc o treapta”, „Primeste, Doamne, ruga mea tarzie”, „Lacrima”, „M-ai desteptat”, „Ma pierd intr-un ocean de indurare”, „Comoara in cer”, etc.

Mi-e sufletul cuprins de dor

Volumul de versuri „Iubirea inlacrimata” poate fi considerat o analiza a tristetii. In estetica, tristetea ramane de altfel, una din categoriile esentiale ale poeziei lirice. Tristetea implica diferite moduri de manifestare, cum ar fi melancolia sau resemnarea. In „Principiul poetic”, E. A. Poe vorbeste despre tristete-melancolie. Aceasta tristete-melancolie se regaseste si in stihurile Cristinei Francu, insa mult innobilata, intrucat este aordata dintr-o perspectiva crestina. Trebuie subliniat in acest context faptul ca tristetea, ca si categorie estetica, implica preponderent trairile subiective, dar nu arbitrariul. Poeta reda in detaliu propriile trairi sufletesti aflate in conexiune cu experienta crestina acumulata, pastrand insa un ton grav, serios, fara a cadea in lamentatie. Mai mult, tristetea se actualizeaza prin categorii artistice precum ritmul, rima sau melodia, pe care Cristina Francu le stapaneste in mod exemplar. Autoarea insasi afirma ca atat experienta de viata, cat si cea religioasa reprezinta pentru ea surse de inspiratie, deoarece scrie despre neimplinirile sale, despre lacrimi si zambete, despre cum este si despre cum ar vrea sa fie pe plan spiritual. „Mi-e sufletul cuprins de dor/ De slavile albastre,/ Suspin ades si ma-nfior/ Privind mai sus de astre.” (Dor de cer)

Dorul, suspinul, infiorarea apartin acelei stari poetice ce predispune la tristete, fara a lasa insa loc, teatralitatii sau ludicului. Autoarea ne transmite o stare afectiva pura, in care lacrima devine cel dintai simbol al tristetii, fara a cadea in dramatism. „Din umbra-ntunecata-a lumii,/ Din acest colt uitat de zile,/ Astern pe florile Iubirii/ Doar rugaciuni si lacrimi grele.” (Cununa Iubirii) Nemultumita de propria stare spirituala, poeta doreste sa se apropie tot mai mult de Dumnezeu. Intelegand lupta care se da intre bine si rau, intre Duh si fire, aceasta vrea sa se sfinteasca zi de zi, sa acceada catre idealurile adevarate. „Dar eu urc tot mai departe/ Pe o scara pan’ la cer/ Si-n al inimii ungher/ Tot sadesc franturi de soapte./ Le pastrez caci ele poarta/ Vis ceresc descris nedemn/ Cand Te-au rastignit pe lemn/ Preotii si lumea toata.” (M-am indragostit)

„Iubirea inlacrimata”

Poemul ce da titlul cartii debuteaza sub semnul iubirii si al jertfei. Golgota este evocata metaforic, in centrul tabloului aflandu-se agonia prin care a trecut Fiul lui Dumnezeu. Un nevinovat este dus la locul executiei si singurele cuvintele rostite de El erau: „Iarta-i, caci nu stiu ce fac.” „Iubirea Ta stropita e de sange;/ Un sange care-a curs pentru iertare,/ Cand pe un deal ce si acuma plange/ Tu Te jertfeai pe lemnul de salvare./ Caci Tu vroiai sa-ntorci la alta viata/ Intreaga Terra plina de urgie/ Care zacea in bezna, necredinta/ Si-n ea, incet, speranta sa invie.” Multimi de oameni se aflau la Ierusalim, cand Hristos a fost rastignit, iar inscriptia prin care se certifica faptul ca Isus din Nazaret este Mesia urma sa fie citita de toti. Era un adevar scris sub inspiratie divina. Astfel, avea „sa vada muritorul nemurirea/ Iar pasul sa-si indrepte catre ceruri/ Si sa priceapa care-i e menirea;/ Tu sa-i fii Dorul dintre zeci de doruri./ Si sa-i mai fii Iubirea-nlacrimata/ De stropi de har, de sange si sudoare,/ Sadita intr-o inima curata,/ Sfintita si crescuta-n adorare.” (Iubirea inlacrimata)

In trup de slava am sa ma nasc

Platon vorbea despre bine, adevar, frumos, sacru, ca valori independente de om si la care acesta nu poate ajunge decat prin educatie. Aceste valori sunt specifice crestinsimului si il caracterizeaza doar pe cel care asemenea lui Pavel, s-a intalnit cu Isus pe drumul spre Damasc. Acesta este momentul deplinei transformari, al schimbarii inimii, care nu se realizeaza decat prin forta mijlocitoare a Celei de a Treia Puteri a Dumnezeirii, Duhul Sfant. Autoarea isi doreste sa traiasca experienta de pe drumul spre Damasc, constienta ca numai astfel va primi plinatatea puterii dumnezeiesti. „Tanjesc sa Te-ntalnesc ca Pavel/ Pe drumul care duce in Damasc/ Si de-as muri ca si un Abel/ In trup de slava am sa ma nasc.” (Fiu si Tata) Poeta este constienta ca nu are cum sa fie imuna la non-valoarea si raul promovate de societatea in care traieste. Reflectiile ei asupra starii spirutuale a crestinului denota convingerea ca numai in unirea cu Hristos gasim puterea de a fi biruitori. „Suntem asa de slabi si chinuiti, Isuse,/ De arsita si vanturi ne sunt caile pline/ Si-atatia hoti incearca prea mult sa ne doboare/ Si sa ne smulga iarasi increderea in Tine./ Suntem batuti de soarta, de ploile vietii/ Si parca incercarea e mult peste puteri./ Cand Tu ne iei in brate si ne ridici pe munti/ Abia atunci pricepem pe ce ‘naltimi ne pui.” (Suntem asa de slabi)

„Nu scriu de dragul de a scrie”

„Nu scriu de dragul de a scrie, insirand expresii frumoase, aranjand cuvinte meticulos in versuri, pentru a arata ca am talent”, ne marturiseste Cristina Francu. „Incerc sa creez imagini redand sentimente, marturisind ingrijorari, slabiciuni si atitudini gresite. Nutresc nadejdea ca fiecare cititor se va regasi in versurile mele si va constientiza nevoia de schimbare in mai bine din viata sa, ca va fi mustrat de pacat, dar ca va primi atat mangaiere, cat si incurajare.” Despre acest lucru vorbeste si poemul Vasul de lut. Poetei ii este straina pendularea intre a urma calea lumii si calea lui Hristos. Deplina predare in mainile Olarului este pentru ea o decizie radicala, determinata de pocainta autentica si de dispozitia de a se lasa modelata in armonie cu cerintele lui Dumnezeu. „Si-atunci am zis Olarului/ Ca-mi pare rau de fapta mea/ Si c-am sa stau pe roata Lui./ Iar El a continuat milos/ Sa plamadeasca vas dorit,/ Sa moaie lutul gaunos./ Si de atunci la vasul meu/ Tot a lucrat cu al Sau har.”

„Poezia e o parte din mine”

In creatia sa de capatai, „Republica”, Platon declara ca arta „nu raspunde unei logici strict rationale: ceva este si, concomitent, nu este ce se vede; imaginea nu corespunde semnificatiei sale artistice.” Dupa Kant, opera de arta ne ofera „placerea estetica”, iar aceasta este rezultatul unei „judecati estetice”. Kant considera ca desi arta nu corespunde nici unei utilitati, avem nevoie de ea. Ce se poate spune insa, despre arta crestina si in speta despre poezia crestina? Exista o utilitate a acesteia, si daca da, atunci mai este arta? Daca avem in vedere confesiunea Cristinei Francu, arta crestina isi dovedeste atat utilitatea, cat si rolul estetic. „Pot spune, fara sa exagerez, ca nu pot trai fara poezie”, afirma autoarea. „M-as simti goala pe dinauntru daca ar trece zile la rand in care sa nu fi citit ori sa fi scris versuri. Poezia e o parte din mine, este o lucrare spirituala care ma defineste si ma completeaza. Prin ea, imi exprim cel mai bine trairile interioare, framantarile mintii, durerile si bucuriile deopotriva… In peisajul liricii crestine, in vremea in care traiesc, nu stiu cata nevoie are poezia de mine; stiu cata nevoie am eu de ea!” Confirmarea celor de mai sus este poemul „Ma pierd”. „Ma pierd intr-un ocean de indurare/ desi-s un val tivit cu broderie/ de-un Sfant cu rani in maini si in picioare./ Cand unda mea manata e de vanturi/ ce vin cu-nfrigurare peste mine,/ mana-I strapunsa ma alina-n canturi/ Si-mi linisteste dorul meu navalnic/ ce vrea sa se descrie in cuvinte.”

Fiul ratacitor

Cuvintele Cristinei Francu sunt inspirate de un Mantuitor care nu Si-a retras harul nici de la cel ce Il tradase. Ucenicii insisi erau oameni pacatosi si cu toate acestea, El le-a spalat picioarele, aducandu-i prin gestul Sau, la pocainta. Acest maret exemplu al lui Hristos ne vorbeste despre faptul ca suntem asteptati la masa Domnului. „Blandetea Ta o simt, Domnul meu,/ Cand crucea in jos ma apasa;/ Ma-ndemni sa alerg pan’ la capat, caci Tu/ M-astepti sa sedem la masa.” (Iubirea Ta) Cum putem, pacatosi fiind, sa ajungem sa traim o asemenea experienta absoluta? Printr-o intoarcere totala la el, asa cum este zugravita in poemul Esti gata? – „Esti gata sa pasesti dincolo/ De carapacea ta de fier,/ S-alergi incoace si incolo/ Si sa te prinzi apoi de cer?/ Sa scoti afara-n vazul lumii/ Toti zeii ce i-ai adunat?/ Caci ai umblat sub legea firii/ Si doar gunoi ai castigat” – sau in aceste versuri din Tu stai nehotarat – „Caci El te-asteapta cu brate deschise/ Ca sa te tina la piept iubitor./ Intoarce-te din lumi de-acum apuse/ Ca te primeste, fiu ratacitor.”

„Imi doresc ca fiecare crestin sa iubeasca Adevarul”

„Pentru ca lumea in care traim e tot mai corupta, plina de minciuna, de oameni cu masti ce creeaza false aparente, imi doresc ca fiecare crestin sa iubeasca Adevarul”, spune Cristina Francu. „Este suficient acest lucru ca toate celelalte – sentimente, fapte, ganduri si vorbe – sa le fie cumpatate. Dragostea de Adevar transforma si da putere sa-l iubeasca si pe vrajmas. Nu ei vor fi cei care vor iubi cu simtaminte sfinte, ci Isus, Adevarul va iubi prin ei. Si atunci cand intunericul acestei lumi se va risipi, in acea Dimineata glorioasa, vor fi stramutati in vesnicie, pentru eternitate…” Purtand in cugetul nostru acest adevar, vom descoperi ca de fapt, „Nu este greu s-oferi un zambet/ Cand gandul tau de cer e prins,…/ Nu este greu s-arati iubire/ Celui ce-ti este apropiat;/ Iubind vrajmasul cu iertare/ Vei fi in ceruri stramutat.” (Nu este greu)

Invata de la Isus sa iubesti!

„Iubirea inlacrimata” ne stimuleaza sa privim spre cer, locul unde vom fi stramutati. Pentru ca pe cruce, Iubirea inlacrimata a rostit „S-a sfarsit!”, pentru ca El a platit “cu insusi sangele Sau”, pentru ca „miroase-a flori de rai si-a primavara/ Si a parfum de cer inlacrimat/ Si-n suflete tresalta -a cata oara?/ Mesajul sfant: “Cristos a inviat!” (Cristos a inviat!”), noi, cei pacatosi ne vom bucura de viata vesnica. Pana atunci insa, mai avem ceva de invatat. Iubirea Lui a fost inlacrimata, pentru ca noi sa nu mai trebuiasca sa deprindem plansul. In antiteza cu lacrima Lui, noua ne este adresat un indemn cu valoare de veste buna: “Invata de la toate sa zambesti,/ Invata de la Isus sa iubesti!” (Invata) Sa urmam aceasta chemare si sa daruim la randul nostru, iubire, insa nu o iubire inlacrimata, ci acea iubire insotita de zambet, despre care apostolul Pavel spunea ca „este indelung rabdatoare,… plina de bunatate,… nu pizmuieste,… nu se lauda,… nu se umfla de mandrie,… nu se poarta necuviincios,… nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de neleguire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.” Aceasta este iubirea pe care ne-o propune Hristos.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.