Vavila Popovici: Alege-ți plaja, nisipul, vântul și stânca

On March 21, 2013March 21, 2013 By GeorgeIn Essays1 Comment

„Nu-i trândăvie viața, ci trudă și-alergare.” (Serghie Sevici)

Viețuim, adică existăm. Despre viața noastră, Nicolae Iorga – istoricul care a pășit prin întreaga pădure a istoriei poporului român -, spunea că ea este mărginită în timp, în spațiu, în putința de manifestare, că reprezintă așa de puțin, încât „trebuie s-o lărgim și s-o ridicăm cât se poate mai sus”.

Echilibrul dihotomic al vieții – egalitate – non egalitate – se realizează foarte greu în societate; inegalitatea în fața legii duce la abuz și corupție, ea se mărește și datorită factorului educațional; egalitatea de șanse oferită este și ea de multe ori nerespectată, așa încât, spusele filozofului german Johann Gottfried Herder (1744-1803) devin valabile, și uneori „poporul cel mai nobil își poate pierde noblețea; măduva îi este zdrobită în oase, și dorurile sale cele mai alese și frumoase sunt coborâte până la minciună și înșelăciune…”. Continue reading “Vavila Popovici: Alege-ți plaja, nisipul, vântul și stânca” →

ADEVĂRUL, IUBIREA ȘI FRUMUSEȚEA

On February 13, 2013February 13, 2013 By GeorgeIn Biblia, Christian Perspective, EssaysLeave a comment

„Dacă oferi dragoste, frumusețea va crește
și toate acestea pentru că dragostea este frumusețea sufletului.”

.
Saint Augustine

ADEVĂRUL, IUBIREA ȘI FRUMUSEȚEA

.. Se spune că numele Adevărului este Iubire. Adevărul are frumusețe deoarece este esența vieții pe care o trăim în iubire. Întreaga existență, ni se spune de asemenea, cu excepția omului, trăiește în adevăr. Numai omul poartă cu el minciuna, numai el poate fi uneori în afara adevărului. În clipa în care ne naștem și devenim o parte a existenței, adevărul, iubirea și frumusețea ar trebui să devină religia noastră.
.. Omul are nevoie de Adevărul Absolut ca etalon al vieții. Acesta e unul singur și este identificat cu Divinitatea.

Continuarea în Armonia Magazine USA

Între om si animal, ce anume face diferenta?

On October 23, 2012 By nelursIn Europe, Media, Romania, USALeave a comment

Dumnezeu tace, ca un bun Învatator, dupa ce ne-a înzestrat cu cuget si cu liberul arbitru

Petre Tutea

Pentru Petre Tutea, a fi român, înseamna a avea bun simt si pudoare!

Un parlamentar tânar, de altfel foarte simpatic, cu pregatire universitara …”dreptul”, a facut o mare gafa politica, o ofensa poporului evreu, culturii, crestinismului si chiar bunuli simt – spunând lucruri care indicau un gol important de informare vis a vis de anii de prigoana a evreilor din timpul celui de-al doilea razboi mondial (despre pogromuri si holocaust). Însa, tânarul nostru legiuitor, lamurindu-se treptat în câteva saptamâni si numai la insistentele altora, a adus ca scuza programa de scolarizare, saracacioasa, si viziunea materialista a societatii românesti care i-a influientat neîntelegerea realitatii istorice trecute si prezente. Cu alte cuvinte, accesul la informatie i-a fost îngradit!?

La fel se întâmpla cu majoritatea celor din parlament sau din alte structuri ale societatii românesti, europene sau mondiale. De ce? Oamenii sunt comozi sau iresponsabili si nu mai tin pasul cu informatia strict necesara omului pentru a putea discerne în cunostinta de cauza asupra celor ce se întâmpla în lume. Asa se explica de ce sunt admise acum lucruri care în urma cu 50 … 100 de ani nu erau nici vorba aprobate de forurile legislative ale unor tari ca Statele Unite, România, Germania sau Franta.

Ar putea cineva de bun simt sa-si închipuie un gest de incest în familie? Nici cel putin a fi pomenite de altii astfel de aberatii, în propriile familii! Ei bine, asa cum s-a întâmplat cu homosexualii, care nu doar ca fac lucruri abominabile si ca au ajuns sa se laude cu ele, sa le popularizeze în mas-media, iar apoi sa le înalte, prin legi inumane, alaturi de lucrurile naturale lasate si binecuvântate de Dumnezeu… Asa vor sa faca si cu acest lucru atât de grosolan inuman, cum e incestul. E vorba de ceva strigator la Cer!

Multi dintre oameni, nu (re)cunosc ca omul e creat de Dumnezeu si ca el trebuie sa aibe constiinta treaza care sa-l ghideze si sa-l struneasca în aceasta viata tumultoasa.

Marele român Petre Tutea afirma ca:

Nu e nici o diferenta între om si animal, când , prin “adormirea” constiintei, îl scoatem din ecuatia vietii pe Dumnezeu!

Mie mi-a trebuit o viata ca sa ma conving ca în afara de Biblie, nu e nici un adevar.
Se spune ca intelectul e dat omului ca sa cunoasca adevarul. Intelectul e dat omului, dupa parerea mea, nu ca sa cunoasca adevarul, ci sa primeasca adevarul.

Continuarea, o puteti citi CLICK AICI

Ce face diferența, dintre om și animal?

On October 22, 2012 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Familia, Incurajare, Natura Umana, Persecutie, Tineri3 Comments

.

Dumnezeu tace, ca un bun Învățător, după ce ne-a înzestrat cu cuget și cu liberul arbitru

Petre Țuțea

Pentru Petre Țuțea, a fi român, înseamnă a avea bun simț și pudoare!

Un parlamentar tânăr, de altfel foarte simpatic, cu pregătire universitară …”dreptul”, a făcut o mare gafă politică, o ofensă poporului evreu, culturii, creștinismului și chiar bunului simț – spunând lucruri care dovedeau un gol important de informare vis a vis de anii de prigoană a evreilor din timpul celui de-al doilea război mondial (despre pogromuri și holocaust). Însă, tânărul nostru legiuitor, lămurindu-se treptat și numai la insistențele altora, a adus ca scuză programa de școlarizare, sărăcăcioasă, și viziunea materialistă a societății românești care i-a influiențat neînțelegerea realității istorice, trecute și prezente. Cu alte cuvinte, accesul la informație i-a fost îngrădit!? Continue reading “Ce face diferența, dintre om și animal?” →

De atitudinea ta față de Biblie depinde totul!

On October 18, 2012 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Eveniment, Incurajare, Mantuire, Natura Umana1 Comment

.

Unde e Biblia ta?

E citită și iubită –

sau o disprețuiești?

Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul. – ISUS, Fiul lui Dumnezeu
Hrana spirituală sănătoasă ne vine din Biblie. – George Danciu
Mie mi-a trebuit o viată ca să mă conving că în afară de Biblie, nu e nici un adevăr. – Petre Țuțea
Taina existenței umane nu stă în a trăi, ci în a ști pentru ce trăiești. Dintre toate cărțile lumii, Biblia dă cel mai bun răspuns pentru cine vrea să afle rostul vieții. – Nicolae Iorga
Sau te va tine Biblia departe de păcat, sau păcatul te va tine departe de Biblie. – Jim Smith
Biblia, e o carte pentru orice vreme. De aceea trebuie citită și trăită astăzi. – Duțu Sacramento Continue reading “De atitudinea ta față de Biblie depinde totul!” →

DESPRE TOLERANTA

On September 6, 2012 By nelursIn Life and HealthLeave a comment

“Dragostea înseamna îngaduinta”
.Marc Levy

Cuvântul toleranta vine din latinescul tolerare care înseamna a suporta. Notiunea de toleranta a aparut în istoria culturii europene la începutul secolului al XVI-lea, în strânsa legatura cu gândirea umanista, întruchipata în mai multe personalitati, ca de exemplu cea a olandezului renascentist umanist, preot catolic, critic social, profesor Erasmus din Rotterdam (1469-1536) care a adoptat o atitudine împotriva ignorantei, superstitiilor si structurilor autoritare traditionale; a filozofului britanic John Locke (1632-1704) care a combatut absolutismul si tirania, aparând libertatea si dreptul si a vazut în puterea legislativa forta suprema careia trebuia sa i se supuna puterea executiva si cea federativa, având menirea sa apere comunitatea împotriva primejdiilor din afara; a poetului, romancierului, filozofului Voltaire (1694-1778) care a scris pamflete politice, lansând o adevarata cruciada intelectuala împotriva fanatismului religios si nu numai. Amintesc o fraza din scrierile sale: „Soarta natiunilor a depins adesea de buna sau proasta digestie a primului ministru”. De asemeni scriitorul, filozoful german Gotthold Lessing (1729-1781) a pledat si el pentru toleranta fata de alte religii ale lumii, aparând în acest mod, libertatea religioasa. Alfred Fouillée (1838-1912) considera ca evolutia nu poate fi obtinuta fara psihic, adica sentimentul, dorinta, gândirea în libertate, ca libertatea nu poate fi câstigata decât progresiv si nu poate fi conceputa izolat, fiinta perfecta în sine fiind aceea care este buna pentru ceilalti, oamenii trebuind sa lucreze împreuna pentru „triumful bunatatii morale”.

Adevarata toleranta, în spirit umanist, înseamna însa mai mult decât o simpla „suportare”, ea presupune respectul opiniei contrare si este strâns legata de libertatea persoanei. Prin toleranta se respecta deciziile altor oameni, grupuri, popoare, religii, alte moduri de gândire si puncte de vedere, alte stiluri si moduri de viata. Astfel, garantarea necesitatii spiritului de toleranta este valabila în politica, dar depaseste acest domeniu. Petre Tutea arata ca „burghezul umanist al Renasterii, burghezul si proletarul vremii noastre, continuatori ai spiritului lui, sunt straini de ordinea reala întemeiata pe gândire, societate si natura”, specificând totodata calea pavata pentru zilele noastre: „…gratuitatea, ratacirea, desfrâul, pierderea libertatii reale si mântuirii sub imperiul haosului, absurdului, al venirii de nicaieri si mersului spre nicaieri”.

În lumea moderna, toleranta este fara tagada necesara. Ea reprezinta armonia în diferente. Toleranta înseamna bun simt, înseamna a renunta la egoism si a întelege ca ceea ce pentru tine este poate lipsit de importanta, pentru altul poate fi semnificativ. Lipsa tolerantei înseamna egoism, iar egoismul este sursa raului în aceasta lume. Trist este sa constatam ca el sporeste o data cu civilizatia ce pare sa-l stimuleze si sa-l întretina. Egoismul va descreste, afirma unii, doar atunci când viata morala va predomina asupra vietii materiale. Când se va întelege ca egoismul este cauza care naste orgoliul, ambitia, lacomia, invidia, ura, gelozia, comportamente care ranesc puternic si produc tulburari în relatiile sociale, provocând permanente disensiuni, distrugând încrederea, facând din prieten un adversar, atunci si numai atunci se va întelege ca acest viciu este incompatibil cu fericirea, cu siguranta propriei noastre vieti. Egoismul este considerat ca o actiune al carei rezultat este dorit numai de persoana respectiva, opusa fiindu-i actiunea altruista, rezultatul careia este dorit de mai multi.

Promovarea tolerantei si modelarea atitudinilor fata de diferite opinii, se face acasa în cadrul familiei, în scoli si la locul de munca, mijloacele de informare în masa având si ele un rol constructiv, favorizând dialogul si dezbaterile libere si deschise, evidentiind pericolul intolerantei.

Toleranta înseamna pâna la urma armonie. Ea este virtutea care face ca pacea sa fie posibila si care contribuie la înlocuirea învrajbirii cu pacea, lumina si armonia. Empedocle spunea: „Armonia este produsa din mai multe lucruri. Discordia produce mai multe lucruri dintr-unul singur.”

Esenta armoniei consta în a aduna sunetele într-o simfonie, iar a discordiei în a dezbina, a auzi sunete false. Toleranta nu poate fi conceputa numai ca o concesie, ci omul tolerant este cel care adopta o atitudine de recunoastere si respect a persoanei umane si libertatilor ei fundamentale. De aceea ea trebuie practicata de catre indivizi, grupuri si state.

Înainte de aparitia notiunii de toleranta, se vorbea despre „bunul simt” ca fiind cel ce facea de multe ori regulile, atunci când parerile erau contradictorii. Nicolae Steinhardt amintea ca Biserica întotdeauna a mers pe drumul echilibrului si al bunului simt, iar „pe cararile sofisticate au mers ereziile”. În ce consta bunul-simt? „Într-un lucru foarte simplu, anume ca poti sa ceri dovada tuturor lucrurilor si tuturor afirmatiilor”, afirma cineva; este în mod sigur un continut interior al nostru, pe care unii îl au, altii au nevoie sa-l aiba. Istoricul Neagu Djuvara a vorbit de curând despre cinste, educatie, punctualitate, încredere, bun simt, onoare, despre energiile neamului nostru, despre importanta si pastrarea cuvântului dat si respectarea promisiunilor, despre speranta, cât si despre schimbarea dramatica pe care comunismul a produs-o în acest sens, distrugând spiritul puternic înradacinat al neamului nostru.

Îmi povesteau batrânii ca pe vremea lor, când cineva promitea un lucru, cuvântul lui era sfânt si nu aveai nevoie de consimtamântul în scris. Acea expresie „pe cuvânt de onoare” nu era luata în derâdere. Astazi oamenii si-au pierdut onoarea, parca si-au pierdut propria busola, multi sunt dezorientati, nu stiu cum sa actioneze, ce viclesug sa foloseasca, nu stiu care este calea cea dreapta pe care trebuie sa mearga.

Biblia nu ne vorbeste de toleranta, dar ne vorbeste de dragoste, despre respectul ?i consideratia pe care trebuie sa o ai fata de cel de lânga tine, despre o schimbare a omului, despre renuntarea la egoism, la pacate, acele negatii ale virtutilor care nu sunt placute Divinitatii. Oamenii au crezut ca au ajuns la altruismul suprem iubindu-se între ei, dar a trebuit ca cineva sa le deschida ochii si sa-i învete, ca întreaga realitate a lumii trebuie iubita, îmbratisata, facuta sa retraiasca prin constiinta noastra. „La un astfel de altruism nu se ajunge decât prin etape”, ne spune filozoful Giovanni Gentile.

Toleranta nu ne va duce spre o societate mai buna, ea poate duce spre anarhie, sustin unii, si va implica statul politienesc în rezolvare. Asa sa fie oare? Care ar fi explicatia logica? Poate ca toleranta nu rodeste pentru toti, putini fiind cei care îi înteleg binefacerea si în acest caz va fi necesara implicarea mai multor factori? Thomas Mann scria despre cele doua principii disputate în lumea noastra: „Forta si Dreptul, Tirania si Libertatea”, ori cel de al doilea principiu, numai el poate înlesni toleranta, dragostea. Noi românii avem si un proverb: „Dragoste cu de-a sila nu se poate”, ea se propaga doar în starea de libertate, integrata si ea în bunul simt omenesc. În acest mod toleranta devine un factor civilizator, tinzând catre o umanitate evoluata.

Ajungem cu gândirea la respectul necesar care trebuie sa îmbrace toleranta cu haina sa. El priveste totdeauna numai persoanele si nu lucrurile pentru care am putea avea admiratie, chiar iubire sau teama. De fapt si omul poate fi iubit, temut sau admirat, dar respectul este numai al omului pentru om. Scriitorul francez Bernard Le Bouyer Fontenelle (1657-1757) spunea: „Înaintea unui nobil eu ma plec, dar spiritul meu nu se pleaca, dar înaintea unui om simplu la care remarcam cinstea, caracterul frumos, poate superior noua uneori, spiritul se pleaca.” Cine nu a întâlnit în viata sa astfel de oameni? Respectul este un atribut pe care nu-l putem refuza; chiar daca în afara nu-l manifestam întotdeauna, îl simtim în interiorul nostru. Asa ar fi normal, sa acordam respect celor din jurul nostru! ?i ar mai fi normal sa întâlnim cât mai multi oameni care sa fie demni de respect. Rar se întâmpla astazi! Oamenii intuiesc starea jalnica din jurul lor, dar nu se straduiesc sa-i depisteze cauza adevarata, aducând învinuiri false sau directionându-le fals, netinând seama de respect, toleranta, armonie, dragoste, neconstientizând faptul ca vinovata este „starea necontrolata, neadevarata a plonjonului nostru”, a fiecaruia dintre noi, în viata noua, schimbata, cu politici sociale capricioase si de multe ori imprevizibile. Dar, dupa cum în viata lucrurile se desfasoara având la baza principiul luptei contrariilor, dupa aceasta perioada de manifestare a egoismului, lipsei de respect, ura si vanitate, se spera ca va veni si vremea când oamenii vor manifesta altruismul, respectul, dragostea si modestia. Nu „cu de-a sila” ci din convingere! Meditând asupra vietii, simtul realitatii îi va ajuta la vindecarea marilor dezamagiri, vor deveni mai întelepti, mai putin orgoliosi, mai împacati cu sinele si cu semenii lor.

Vavila Popovici
Raleigh, Carolina de Nord

VREMEA ORGOLIILOR

On June 13, 2012 By nelursIn EssaysLeave a comment

Orgoliul se afla în noi ca o forta a raului.

– Victor Hugo

De multe ori se identifica orgoliul cu mândria si este bine de separat acesti doi termeni. Orgoliul este definit conform Dictionarului: „Parere foarte buna, adesea exagerata si nejustificata, despre sine însusi, despre valoarea si importanta sa sociala; îngâmfare, vanitate, suficienta, trufie.”Între orgoliu si mândrie este uneori greu de stabilit granita si totusi ele difera, orgoliul fiind un defect, iar mândria putând fi o calitate

Orgolios este cel ce se încapatâneaza sa aiba dreptate, doreste sa obtina puterea, se crede om performant, se lauda sau cerseste laude, este egocentric, egoist si fara credinta în Dumnezeu. Orgoliosul e cel care se cunoaste cel mai putin pe sine si îi place compania oamenilor care îl flateaza.Nu suporta sa fie contrazis. E atât de plin de el, încât orice tentativa de a-l lamuri într-o problema, va fi sortita esecului. Cunoaste sau nu cunoaste, el crede ca stie totul, raspunsul lui va fi întotdeauna: „Stiu!”.

Omul orgolios nu poate si nici nu merita a fi iubit. Între el si ceilalti se creeaza o distanta, el vrând sa ramâna credincios imaginii false pe care si-a creat-o singur despre sine. O energie a raului din sufletul sau îi dirijeaza pasii.

Orgoliul este o abatere a planului mental, a intelectului. Ia naste din egoism si teama de inferioritate. Individul ajunge sa urasca sau sa invidieze. Orgoliul atrage dupa sine ipocrizia, vanitatea, setea de putere si alte stari malefice. „Eu sunt mai bun decât tine. El nu e atât de evoluat ca mine!”. Aceste gânduri se nasc în cel stapânit de orgoliu.În spatele orgoliului se ascunde întotdeauna teama de a nu fi acceptat, iubit, de a fi respins, judecat, criticat, teama de a nu fi la înaltimea pe care o asteapta altii de la el, în fine, teama de a pierde.

Orgoliosul nu stie cine este cu adevarat, el este doar ceea ce se crede ca este, de aceea cu greu va accepta sa se schimbe vreodata. El nu stie sa fie recunoscator si nici sa ceara iertare daca a gresit. Orgoliul este numit „mândrie desarta” în Biblie, întrucât orgoliosii devin, în final, cei mai nefericiti oameni. Gândul îmi fuge la talentatul pictor Salvador Dali, orgolios si imprevizibil, cum ajunsese sa se plimbe pe strazile New York-lui cu un clopotel, pe care îl folosea pentru a atrage atentia asupra sa; gândul ca ar putea trece neobservat era pentru el la fel de insuportabil ca saracia si smerenia. Se mai spune ca atunci când acorda interviuri, vorbea despre sine la persoana a treia, folosind formularea „divinul Dalí” sau pur si simplu „divinul”.

Orgoliosul se recunoaste dupa felul în care vrea, în orice împrejurare, sa aiba dreptate si sa le arate celor din jur ca ei, de fapt, gresesc. Vrea sa dea impresia ca numai el poate fi singurul detinator al adevarului, singurul câstigator.

Se spune ca orgoliul este cea mai mare nenorocire a umanitatii. El a stat si sta la originea marilor tulburari din viata sociala, a rivalitatii, urii si ranchiunei manifestate fata de altii; a dus la conflicte sociale, razboaie, datorita placerii, ambitiei pentru putere.

Orgoliul a însotit omenirea. Marile civilizatii, marile imperii nu au fost scutite de nasterea unor oameni orgoliosi care le-au condus destinele.

Ce se întâmpla când se întâlnesc doi oameni orgoliosi? Îsi ascut sabiile si se pregatesc de lupta, fiindca orgoliul presupune putere. „Puterea nu corupe, dar ticalosii daca ajungîntr-un post de conducere, corup puterea”, spunea Seneca la vremea sa. Petre Tutea constatase ca „Politicul este legat de setea de putere”. Si ce este mai grav, oamenii orgoliosi sunt si încapatânati si odata porniti spre lupta, greu, aproape imposibil sa renunte. Lupta poate începe si un proverb românesc spune: „Când doi se bat, al treilea câstiga!”

Orgoliul nu poate fi confundat cu mândria care este un sentiment de multumire, de satisfactie, de placere, de bucurie, chiar de demnitate, de încredere în calitatile proprii. Omul mândru îsi cunoaste limitele, tine seama de bunul simt si se fereste a degenera în trufie sau orgoliu.Mândria, da, este o calitate! Sa constientizezi justa ta valoare, sa o porti cu modestie moderata: nici prea mândru, dar nici umil! Mândria te poate proteja de a nu fi calcat în picioare de oamenii obraznici. Si, Doamne, cât de multi sunt!

Oamenii au cu ce se mândri: Patria, limba, casa, copiii si munca pe care o fac. Progresul unei societati se realizeaza iubind toate acestea. Omul mândru este posesorul unei energii pe care o constientizeaza si pe care o poate folosi în scop lucrativ, benefic. Multe exemple de mândrie putem da! Petre Tutea si-a declarat dragostea pentru poporul sau cu urmatoarele cuvinte: „În grandoarea istorica a Poporului Român eu sânt o rotita invizibila. Dar sunt!”„Limba româna este patria mea” a afirmat cu mândrie poetul Nichita Stanescu; „Pentru mine, România nu e doar o tara. E un destin” – Octavian Paler; „Prefer sa mor în mocirla într-o Românie Mare decât sa mor în paradisul unei Românii mici” – Maresalul Ion Antonescu.

Exemplu de mândrie de patrie si de modestie ne-a redat Eminescu în „Scrisoarea a III-a”: voievodul român Mircea cel Batrân – personajul real al acestei creatii – este mândru nu pentru ca este voievod, ci pentru ca este domnitorul Tarii Românesti. El da dovada de modestie, dupa cum descrie poetul: „un batrân atât de simplu, dupa vorba, dupa port”. Desi stia ca Baiazid a venit cu intentia de a-i cotropi tara, domnitorul i se adreseaza cuviincios, dupa datina strabuna, dovedind ospitalitate si modestie, acestea fiind însusirile de seama ale poporului român: „Orice gând ai împarate, si oricum vei fi sosit,/ Cât suntem înca pe pace eu îti zic: bine-ai venit!” Când este vorba însa de închinarea tarii, el respinge cu demnitate pretentiile sultanului (demnitate însemnând a fi consecvent în ceea ce crezi) replicându-i: „Despre partea închinarii, însa, Doamne, sa ne ierti…” Jignirilor aduse de Baiazid le raspunde tot cu demnitate si cu mândrie: „De-un mosneag, da, împarate, caci mosneagul ce-l privesti/ Nu e om de rând, el este domnul Tarii Românesti.” Sentimentele de mândrie si de dragoste fata de patrie, mai exprima în versurile: „Eu? Îmi apar saracia si nevoile si neamul…/Si de-aceea tot ce misca-n tara asta, râul, ramul/ Mi-e prieten numai mie/ iara tie dusman este/ Dusmanit vei fi de toate, far-a prinde chiar de veste./N-avem osti, dara iubirea de mosie e un zid/ Care nu se-nfioreaza de-a ta faima, Baiazid! ”

Pe fruntea oamenilor care nu-si cunosclimitele –orgoliosii -, nu poate fi scris cuvântul „modestie”. Numai omul modest si întelept cugeta mult si înfaptuieste lucruri bune.

Vavila Popovici, Raleigh, Carolina de Nord

BINELE ȘI RĂUL

On March 12, 2012 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Incurajare, Mantuire, Natura UmanaLeave a comment

„Eu cred că omul e făcut de Dumnezeu şi cred că Dumnezeu n-a instalat nici un drac în el.”

Petre Țuțea

La vremea când am scris primul meu roman intitulat Binele și Răul, începeam cartea cu cuvintele lui Tagore: „Unul dintre cele mai grele lucruri este să pui în armonie răul cu binele… și totuși, în lumea asta ele se găsesc laolaltă… și această îmbinare produce durere și fericire”, cunoscând că binele și răul sunt categoriile fundamentale ale normelor de comportament și convinsă fiind, din experiența vieții de până atunci, că binele care aduce folos și răul – opus binelui – există în viața noastră ca principii antagonice Continue reading “BINELE ȘI RĂUL” →

BINELE SI RAUL

On March 12, 2012 By nelursIn Bible, Christian PerspectiveLeave a comment

”Eu cred ca omul e facut de Dumnezeu si cred ca Dumnezeu n-a instalat nici un drac în el.”

Petre Tutea

La vremea când am scris primul meu roman intitulat Binele si Raul, începeam cartea cu cuvintele lui Tagore: „Unul dintre cele mai grele lucruri este sa pui în armonie raul cu binele… si totusi, în lumea asta ele se gasesc laolalta… si aceasta îmbinare produce durere si fericire”, cunoscând ca binele si raul sunt categoriile fundamentale ale normelor de comportament si convinsa fiind, din experienta vietii de pâna atunci, ca binele care aduce folos si raul – opus binelui – exista în viata noastra ca principii antagonice. Mai târziu mi-am dat seama ca ele coexistând, nu ar trebui sa fie într-un permanent conflict deoarece principiul bun n-ar mai fi perfect bun daca s-ar preta la o continua lupta, iar un principiu rau care sa lupte si unul bun care sa nu lupte ar duce la distrugerea binelui. Problema grea ar fi punerea lor în armonie, pentru a nu fi percepute ca un sunet strident pentru urechea noastra.

Din povestea cu Adam si Eva în Gradina Edenului stim ca Dumnezeu a poruncit omului: „Poti sa manânci dupa placere din orice pom din gradina, dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu manânci, caci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negresit” (Geneza 2:16). Am citit mai multe interpretari despre pomii raiului si am facut cunostinta cu concluziile logice ale Sfântului Maxim. Cei doi pomi reprezinta doua cai diferite ale dezvoltarii umane, amândoua caile fiind destinate omului. Dumnezeu, interzicând omului sa manânce din pomul cunoasterii, ar fi dorit sa amâne contemplarea lumii create si vazute, punând înaintea omului alternativa: cunoasterea Lui – Cauza omului fiind – prin reflectie intelectuala si practica asupra lui însusi (probabil ca purtator al chipului lui Dumnezeu), cale care ar fi dus „la nepatimire si neschimbabilitate, întarita în nemurire prin har, si în final la îndumnezeire.”Atunci, omul asemanator si unit cu Dumnezeu ar fi fost pregatit sa contemple lumea vazuta. Dar omul a fost ispitit (îndemnat la pacat), a gresit, nu a ascultat porunca si „a cazut în labirintul simturilor. Pomul vietii, care trebuia sa ocroteasca nemurirea omului prin har, a fost respins în favoarea pomului cunoasterii, devenit atunci pom datator de bine si de rau.” Dar de ce exista astazi în lume atât de mult rau?

Când aflam din ziare ca o mama, un tata si-au ucis copiii, iar în data de 5 martie a acestui an, un politist a intrat înarmat într-un coafor din centrul capitalei împuscându-si sotia din gelozie, (victimele fiind 8 persoane, doua ucise si alte sase ranite), ne cutremuram! Cât de mult s-a dezechilibrat lumea! Pacatul uciderii este identificat cu Raul moral, înfatisându-se ca o rasturnare de valori ce au fost încadrate într-o ordine ierarhica de însusi Dumnezeu. „Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu”, spunea si Albert Einstein. Si mai sustin unii oameni ca fiecare individ are dreptul sa defineasca binele pentru sine… Iata unde se poate ajunge cu aceasta judecata! Biblia ne spune ca omul este creat de Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Sa si e dependent de Creator atât în ceea ce priveste fiinta sa, cât si în ceea ce priveste activitatile sale. În acest fel, omul nu-si poate fi propriul sau legiuitor moral si nici creatorul orânduirii morale. Altii nu-si bat capul sa defineasca binele, sustinând ca ei stiu ce este raul si le este de ajuns. Oamenii nu vor, în general, sa accepte ca nu noi am definit binele, ci Altcineva a definit binele pentru noi, ca nimeni nu poate cunoaste binele cu adevarat, daca nu-L cunoaste pe Dumnezeu, daca nu cunoaste legile Sale! Relatia corecta cu binele, implica relatia corecta cu Dumnezeu! O mai avem?

Legea morala este tocmai expresia vointei lui Dumnezeu – Creatorul, pentru realizarea binelui; ea este data omului din fire, deci firescul omului este calea de a urma binele. Pacatul se savârseste prin voia libera a omului. Însusi Jean Jacques Rousseau afirma ca omul se naste bun punând toata responsabilitatea înrautatirii starii omului pe mediu, societate, educatie precara. Omul cât traieste învata si este învatat. Lui i s-a daruit si constiinta morala – glasul lui Dumnezeu în sufletul omului – glas care-l îndeamna la împlinirea legii morale. Sfântul Ioan Gura de Aur spunea: „Când Dumnezeu l-a facut pe om, a sadit în fiecare judecata nemincinoasa a binelui si raului, adica regula constiintei“, ea fiind judecatorul vesnic treaz si aspru. Constiinta morala poate fi adormita prin nepasarea omului, întunecata prin pacat, dar nu poate fi nimicita niciodata, fiindca ea este de la Dumnezeu. Dar omul poate hotarî pentru o fapta buna sau una rea, aceasta fiindca are voia libera (liberul arbitru), acea putere sufleteasca chiar de la creare, si care poate influenta comportamentul. Libertatea aceasta este si ea un dar cu care este înzestrat omul, el putând deveni stapânul faptelor sale, apelând la cunoastere, judecata si discernamânt. Faptele bune sau morale sunt faptele savârsite în cunostinta de cauza si voie libera si care sunt dupa facute dupa voia lui Dumnezeu, aratata prin legile Sale, iar cele rele, imorale sau pacate, sunt acelea care nu sunt savârsite dupa voia Lui. Oare, voia libera, aceasta libertate oferita omului, nu poate fi o modalitate de perfectionare morala? Nu învatam de atâtea ori din greseli? De ce ni se cere a nu repeta greselile? Sfântul Antonie cel Mare spunea: „Sa nu zica cineva ca este cu neputinta omului sa ajunga la viata cea virtuoasa, ci numai ca aceasta nu este usor…”(Învataturi 7). Uneori, însa, este prea târziu, omul distrugându-si viata prin savârsirea raului.

Binele poate fi definit ca suma a iubirii, puterii, inteligentei, frumusetii, bunatatii, gentiletii. Omul trebuie sa respinga raul, sa se curete de patimi, sa capete deprindere în savârsirea faptelor bune, sa fuga de ispite. Iisus ne-a învatat cum sa ne rugam Dumnezeului nostru: „…si nu ne duce pe noi în ispita, ci ne izbaveste de cel rau”. A actionat discernamântul în cazul acestor crime?

De la primii filozofi greci etica n-a însemnat decât unul si acelasi lucru: „studiul reflexiv a ceea ce este bun sau rau în aceasta parte a conduitei umane de care omul este, mai mult sau mai putin, responsabil în mod personal”. Filozofii antici aveau opere care constituiau adevarate izvoare de întelepciune. Socrate spunea ca „Suprema întelepciune este a distinge binele de rau”. Cunoasterea cailor virtutii la Socrate si la alti filozofi antici a fost posibila prin iubirea de întelepciune (philein – a iubi, sophia – întelepciune) si lumina avuta în sufletele lor. Toti au avut ceva „extraordinar, romantic, quijotesc, nebunesc…”, toti au fost preocupati de soarta omenirii, fiindca nelinistea majora a spiritului îl scoate pe om din mediocritate si îl înalta.

Morala crestina are câteva puncte de convergenta cu etica filozofica. Ambele au în comun faptul ca în preocuparile si observatiile lor se afla omul si manifestarile sale morale. Etica filozofica propune ca scop al vietii omului fericirea pe care o obtine aici pe pamânt, firea decazuta a omului refacându-se numai prin mijloace umane. Morala crestina are tot fericirea ca scop al vietii omului, desavârsirea însa, sfintenia, dobândirea mântuirii în sensul adevarat al cuvântului începe aici pe pamânt, este un proces îndelungat si se continua în viata de dincolo. Atât morala crestina cât si etica filozofica cer savârsirea binelui si evitarea raului. Binele este de foarte multe ori în legatura cu adevarul si frumosul. Platon spunea ca principiul existentei, al adevarului si al frumosului este însusi „binele”. Frumosul devenise idealul de prim ordin al elinilor; frumusetea si în aceeasi masura bunatatea – virtuti majore – au fost si ramân pe mai departe atributele fiintelor superioare. Filozofii antici au cautat si au cunoscut caile virtutii, dar le-a lipsit cea mai mare virtute: iubirea. Morala crestina însa, pune accent pe sufletul omului, de aceea virtutile culmineaza în iubire. Fericitul Augustin considera ca Dumnezeu este frumusetea suprema si creatorul de frumuseti. Daca privim icoanele, lucrarile marilor pictori executate de-a lungul secolelor, din chipul lui Dumnezeu si al tuturor sfintilor iradiaza o lumina deosebita, fiindca: „Dumnezeu este Iubire!” Iubirea este izvorul existentei noastre, este fluidul de care nu ne putem dispensa. Mircea Eliade scria în „Încercarea labirintului” ca numai prin iubire putem suporta raul din jurul nostru.

Binele si raul, Sacrul si profanul, viata religioasa si cea laica se opun si coexista în cadrul culturii si spiritualitatii umane. Omul religios este acela care crede în originea sacra a lumii si a vietii, nu doreste distrugerea vietii ci evolutia ei, cu ajutorul Binelui. Renuntând la sacru, la religie, omul modern îsi asuma, voit sau inconstient, o existenta tragica.

Filozoful francez Alfred Fouillée (1838-1912) considera ca triumful binelui moral se afla totusi în mâinile noastre.

Vavila Popovici – Raleigh, North Carolina

CAROLINA BALLET

On November 22, 2011 By nelursIn USALeave a comment

Seara de toamna frumoasa, calda, linistita, aici în Carolina de Nord. Sfârsit de octombrie. Cu-adevarat grait-a poetul:„Octombrie-a lasat pe dealuri/ Covoare galbene si rosii”…Masina alearga spre Centrul Artelor Performante din orasul Raleigh. Câte o frunza ratacita prin vazduh cade, se rostogoleste pe sosea, maronie si moarta, confirmându-ne efemeritatea vietii. Eternitatea ne-o daruie doar cerul, cu luna – globul mare, auriu, împreuna cu astrele din jurul sau.

Astazi, 29 octombrie 2011, vom vedea spectacolul corpului de Balet din Carolina de Nord – „Carolina Ballet” -, sub egida directorului artistic Robert Weiss si al directorului executiv Lisa Jones, cu dansatori din diferite state ale Americii, multi nascuti în alte tari.

Programul este alcatuit din doua parti: Masca Mortii Rosii si Dracula. Am asociat imediat aceste titluri cu sarbatoarea din data de 31 octombrie – Halloween -, sarbatoare de origine celtica, pagâna, preluata de multe popoare din lumea occidentala, raspândita în secolul al XIX-lea, prin intermediul imigrantilor irlandezi din Statele Unite ale Americii.Celtii considerau ca toate legile spatiului si timpului sunt suspendate în aceasta zi, permitându-le spiritelor sa interactioneze cu cei vii.Se decoreaza casele, se îmbraca copiii si tinerii în spiritul Halloween-ului. Este, aici în Statele Unite,o sarbatoare cu mare succes comercial.Sa speram ca tinerii si copiii nu-si vor forma gustul pentru macabru, ocult, sadism si violenta, în urma acestei sarbatori necrestinesti.

Prima parte a spectacolului de balet Masca Mortii Rosii este inspirata dupa poemul lui Edgar Allan Poe. În imaginatia poetului, Moartea Rosie este cea care „matura” orasele si satele Europei, în mod similar Mortii Negre (ciuma bubonica) a Evului Mediu.

Spectacolul începe cu Balul mascat în care Printul Prospero împreuna cu consoarta sa primesc invitati din rândul nobilimii, într-o provincie izolata a statului, sperând sa evite contagiunea. Printul are provizii pentru sase luni, timp în care pot scapa de plaga respectiva. Invitatii se simt bine, manânca, consuma bauturi, se plimba prin salile castelului, danseaza, muzica cânta, iar pe timpul desfasurarii dansului, ceasul bate ultimele ore, de la sase pâna la miezul noptii. Înainte de ultima bataie a ceasului apare o figura misterioasa, o masca pe care invitatii n-o recunosc; ei cred totusi ca este unul dintre invitati care pur si simplu practica un fel de joc cu ei. Timpul trece, mascatul nu-si dezvaluie identitatea, Printul se enerveaza si ordona ca nobilii sa-l captureze si sa termine cu acest joc. Este prins, i se da masca la o parte, ceasul bate ora miezului noptii, Moartea Rosie este demascata, contagiunea este facuta si în final toti invitatii mor.

Balul mascat, cu design-ul scenic, costumatia si luminile, creeaza senzatia unei lumi de basm, dansatorii executa diferite dansuri elegante. Distinctia, gratia si splendoarea baletului clasic se dezvaluie în executia acestor minunati dansatori ai acestei trupe de balet, cu piruete, salturi, mâini care vorbesc fara încetare…

Dupa pauza ne pregatim sa vedem cea de a doua parte a spectacolului – Dracula. Legenda care sta în spatele acestui dans este foarte interesanta, numele de Dracula amintind de Domnitorul Vlad Tepes (n.1431 la Sighisoara, loc aflat în zona dintre Câmpulung si Bran, considerat a fi inima zonei istorice a României), fost mare voievod cu grija de neam si de tara, dar pe care, vremurile de acum îl amintesc cu groaza si spaima. El nu a fost nici vampir, nici creatura supranaturala, dar povestile despre cruzimea sa sunt aproape de adevar. Castelul Bran, ridicat pe la 1300 de un cavaler teuton, cu atmosfera sumbra a coridoarelor întunecate si a numeroaselor curti interioare, cu fortificatii pe mai multe niveluri, cu urcusul întunecat, strâmt al scarilor, evoca mai mult decât orice castel din România mostenirea veacului lui Dracula.

Pentru a asigura ordinea în tara si a organiza cu succes apararea ei de primejdiile externe, Contele Dracula – Vlad Tepes – a recurs la o domnie autoritara, a impus supusilor sai virtutile de baza, cinstea si harnicia; necinstea (hotia), lenevia si viclenia fiind pedepsite cu asprime prin tragerea în teapa, o pedeapsa cruda, dar care poate fi înteleasa astazi doar în raport cu epoca în care a trait, o epoca de mare cruzime, care a cunoscut si alte pedepse, la fel de aspre, cum ar fi arderea pe rug, spânzuratoarea. A fost un conducator cunoscut pentru sadismul sau, dar si venerat de români pentru ca a tinut piept Imperiului Otoman, fiind unul dintre cei mai crânceni dusmani ai turcilor. A fost respectat atât ca luptator cât si ca voievod ce nu tolera nedreptatea; el a început organizarea statului si a impus legi prin aplicarea pedepsei cu moartea si prin tragerea în teapa a tuturor celor ce erau considerati inamici: hotii, viclenii, lenesii, tradatorii, uzurpatorii saxoni. De aceea, si în zilele noastre, când se revolta românul, caruia îi place si poezia (doar românii s-au nascuti poeti!), când îsi da seama ca unii oameni au nevoie de un „tratament” special pentru a li se imprima celorlalti un comportament corect, pomenesc versurile lui Eminescu din Scrisoarea III: „Cum nu vii tu, Tepes Doamne, ca punând mâna pe ei,/ Sa-i împarti în doua cete: în smintiti si în misei,/ Si în doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni,/ Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni! ”

Victor Hugo în „Legende de Siecles”, reda felul în care Vlad Tepes a întâmpinat armata sultanului Mahomed al II-lea venita sa cucereasca Tara Româneasca. Înaintând spre Târgoviste, ostenii armatei turcesti au fost îngroziti de privelistea oferita de Tepes: case arse, câmpii pârjolite, fântâni cu apa otravita si o imensa padure de cadavre. Îngroziti de mirosul cadavrelor prizonierilor turci înfipti în tepe, ofiterii lui Mahomed s-au retras recunoscând victoria voievodului.

Pentru noi românii însa, Vlad Tepes a ramas voievodul „în timpul caruia se putea bea apa din fântâna Cetatii Târgoviste, cu un pocal din aur masiv fara ca cineva sa-l fure”.Filozoful, economistul românPetre Tutea l-a caracterizat în modul urmator: „Vlad Tepes are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Stefan cel Mare. Cu armele! Are meritul ca a coborât morala absoluta prin tepele puse în cur la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap si ti-era frica sa n-o furi tu de la tine. Asta-i voievod absolut, Vlad Tepes. Pai fara asta istoria românilor e o pajiste cu miei!”

Viata lui este învaluita de mister si legenda, fara a se cunoaste prea bine unde se termina legenda pentru a lasa loc istoriei. De aceea a si fost ales de scriitorul Bram Stoker (1847-1912) ca erou principal al povestirii sale Dracula, aparuta în anul 1897 si care a facut ca multi oameni sa creada în ea si acum. Se banuieste ca scriitorul ar fi consultat la Biblioteca Regala din Londra o parte din gravurile sasesti din secolul al XV-lea, poate si cronicile medievale din colectiile de la British Museum, unde Vlad Tepes era prezentat ca un domnitor monstruos, sângeros, un vampir ce bea sânge de om, un mare amator de cruzimi. De asemenea, se mai crede ca ar fi avut acces si la volumul „History of Moldavia and Wallachia”, scris de un istoric austriac de origine germana, unde printul Valahiei este descris drept un tiran sângeros. De atunci, Transilvania adaposteste misteriosul castel plin cu fantome si vampiri, devenit subiect a sute de filme, documentare sau nuvele inspirate fiind de romanul scriitorului irlandez.

Bram Stoker povesteste cum Dracula, înfrânt de nenumarate ori de turci, a considerat ca bând sângele persoanei venite în vizita, un popor poate sa devina mai puternic. Autorul deapana povestea printre scrisori si jurnale a sase personaje principale, preocupat fiind de întelegerea întunericului, forta misterioasa care schimba viata.

Am divagat destul, asa ca voi prezenta sumar desfasurarea spectacolului de balet, inspirat dupa romanul lui Stoker, în spatele mitului vampirului ascunzându-se sentimente etern umane. Actiunea pe scena începe cu citirea povestii din jurnale si scrisori… John Seward este un medic stralucit avându-i prieteni pe Mina Harder si Lucy care prefera un frumos oras de pe coasta Angliei. Aici primesc vizita inopinata a lui Arthur Holmwood, logodnicul lui Lucy care calatoreste din Londra în Rusia cu vaporul, trecând si prin Varna, oras bulgaresc la malul Marii Negre. Apoi alearga de-a lungul coastei Whitby, ajungând la logodnica sa. În dimineata urmatoare Lucy se simte rau, doctorul Seward o examineaza, constata o mica întepatura la gât si decide s-o trimita profesorului sau dr. Van Helsing care studiaza ocultismul (ansamblu de conceptii si practici care proclama existenta în natura a unor forte supranaturale misterioase cu care ar putea comunica pretinsii initiati). Pe de alta parte, sotul Minei, avocatul Jonathan Harker pleaca în Transilvania sa vânda o proprietate din Londra lui Dracula. La scurt timp dupa începerea tranzactiei, Dracula realizeaza ca acesta nu mai sta mult timp, Harker cade sub vraja a trei surori „serpuitoare” (dans splendid cu nuanta erotica!) care îl ataca; scapa printr-un miracol cu viata, dar devine dement. La scurt timp dupa aceasta, dr. Seward începe sa faca fisa medicala a unui pacient bolnav mintal – Renfield -, care devine din ce în ce mai agitat (executa un dans extrem de interesant!), sugerând profetic ca este forta neagra a mâinii: „Stapânul este alaturi.” Dr. Van Helsing soseste s-o îngrijeasca pe Lucy. Banuieste prezenta unei creaturi a noptii, un vampir care face acest lucru si îi atârna un snur cu usturoi în jurul gâtului (ca mijloc de protectie contra vampirilor), gest vadit ocult. Puterea ei scade si Lucy moare. Arthur are inima zdrobita, Van Helsing convinge barbatul ca ei trebuie s-o urmeze pe Lucy în mormânt, pentru a-i elibera sufletul.

Johanes Herker întors din Londra dupa încercarea grea, se muta cu Mina la azilul doctorului Seward, în scopul însanatosirii ei. Încep amândoi sa analizeze problema, citesc scrisorile si compun un document pe masina ei de scris. Ea crede ca ceea ce a vândut barbatul ei lui Dracula este o alta proprietate chiar apropiata de azil. Barbatii o parasesc în cautarea demonului care i-a putut distruge pe toti. Pentru siguranta o lasa pe Mina acasa si… rezultatul e dezastruos.

Imaginatia scriitorilor, regizorilor, coregrafilor nu are limita. Ei gasesc noi modalitati de a folosi vampiri în povesti, având ca teme: iubirea, spaima dar si sexualitatea (din nefericire atât de abordata în aceste vremi!), curiozitatea continua fata de nemurire. Sfârsitul aici este lupta clasica dintre bine si rau, lupta omului vis-a vis de necunoastere, teme perpetue, profund umane, daca stam sa ne gândim. Si totul este bine… când se termina cu bine!

Solistii principali sunt dupa cum am spus din diferite tari, precum Timour Bourtasenkov (Printul Prospero) din Moldova. Rolul lui Van Helsing este interpretat de Marin Boieriu – maestru de balet cu studiile facute în România, tara sa de nastere, continuate apoi în Rusia, în cadrul baletului din Kirov. El a fost prezentat de The New York Time ca dansator principal al câtorva state ale Americii – Baletului din Miami, Baletului din Pennsylvania – si a Operei din Bucuresti (România).

Dansatorii au executat cu maiestrie miscarile plastice, ritmice, cu schimbul continuu si legat al pozitiilor artistice ale corpului uman, plutind pe valurile muzicii compozitorului american J. Mark Scearce (n.1960). Imaginile realizate în compozitia coregrafica ne-au emotionat prin figurile si miscarile executate: minunate piruete, sarituri. Ne-a impresionat tehnica desavârsita, gratia balerinilor si expresivitatea acestora.

La plecare priveam luna de pe cer si-mi spuneam: Da, omul are o nastere, o viata, un destin si o moarte, putina cunoastere si atât de multa necunoastere… Omul este creator de povesti… si mai sunt acesti artisti creatori, dansatori si interpreti ai personajelor de poveste, aducatori de umanism, de iluminari ale mintii, într-un spectacol, pe o scena, într-o societate materialista, consumista, individualista…

Afara, bolta cereasca ne daruia farmecul si dimensiunea ei magica… Dansul frunzelor în lumina rece a lunii si a farurilor masinii, umanizau si ele singuratatea noptii.

Vavila Popovici, Carolina de Nord

Busola – Gândirea și Iubirea

On November 17, 2011 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Familia, Incurajare, Mantuire, Natura UmanaLeave a comment

Cuget și Exist

George Danciu

Crestinismul nu e ideologie, că atunci se aseamănă cu marxismul. Religia e expresia unui mister trăit, or ideologia e ceva construit.

PETRE ȚUȚEA

De-a lungul secolelor, încă de la începuturile existenței sale, omul a crezut despre el ba una, ba alta. I-a fost grau să creadă realitatea imediată. Când René Descartes (1596 – 1650) a spus simplu Cuget, deci exist!, oamenii n-au prins profunzimea cuvintelor sale.

Descartes a avut o lumină a mesajului divin. Acum, beneficiind și de alte pârghii Continue reading “Busola – Gândirea și Iubirea” →

Românul Petre Tutea

On November 16, 2011 By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Ministry, PersecutionLeave a comment

Seminar PETRE TUTEA

– Vorbe de duh din Citateistete.ro –

http://www.citateistete.ro/

“CA SA CUNOASCA AZI PRIN BISERICA ÎNTELEPCIUNEA NESPUS DE FELURITA A LUI DUMNEZEU.”

BIBLIA , Efeseni 3.10)

1. Se spune ca intelectul e dat omului ca sa cunoasca adevarul. Intelectul e dat omului, dupa parerea mea, nu ca sa cunoasca adevarul, ci sa primeasca adevarul.

[pullquote]Mie mi-a trebuit o viata ca sa ma conving ca in afara de Biblie, nu e nici un adevar.

Petre Tutea[/pullquote]

2. Am avut revelatia ca, in afara de Dumnezeu, nu exista adevar. Mai multe adevaruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu nici un adevar. Iar daca adevarul este unul singur, fiind transcendent in esenta, sediul lui nu e nici in stiinta, nici in filozofie, nici in arta. Si când un filozof, un om de stiinta sau un artist sunt religiosi, atunci ei nu se mai disting de o baba murdara pe picioare care se roaga Domnului.

3. Acum, mai la batrânete, pot sa spun ca fara Dumnezeu si fara nemurire, nu exista adevar.

4. O baba murdara pe picioare, care sta in fata icoanei Domnului in biserica, fata de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, asta moare asa, dihor.

5. Eu când discut cu un ateu e ca si cum as discuta cu usa. Intre un credincios si un necredincios, nu exista nici o legatura. Ala e mort, sufleteste mort. Iar celalalt e viu si intre un viu si un mort nu exista nici o legatura. Credinciosul crestin e viu.

6. Ateii s-au nascut, dar s-au nascut degeaba.

FOTO 2 (Petre Tutea: elev, student si publicist la Cluj)

7. Eu nu detest burghezia. Eu m-am lamurit ca un om care vrea sa fie bogat, nu este un pacatos. Spunea odata un preot batrân: “Circula o zicala ca banul e ochiul dracului. Eu nu il concep ca ochiul dracului, eu il concep ca pe o scara dubla. Daca il posezi, indiferent in ce cantitati, si te misti in sus binefacator pe scara, nu mai e ochiul dracului. Iar daca cobori, atunci te duci cu el in infern, prin vicii, prin lacomie si prin toate imperfectiile legate de orgoliu si de pofta de stapân.”

8. Nu pot evita neplacerile batrânetii si nu ma pot supara pe Dumnezeu ca m-a tinut pâna aproape la nouazeci de ani. Insa batrânii au o supapa foarte inteleapta: au dreptul la nerusinare. O nerusinare nelimitata. Când ma gândesc la suferintele batrânetii, imi dau seama ca in natura asta oarba cel mai mare geniu este geniul mortii. Faptul ca murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi.

9. Eu sunt iudeocentric in cultura Europei, caci daca scoti Biblia din Europa, atunci Shakespeare devine un glumet tragic. Fara Biblie, europenii, chiar si laureatii premiului Nobel, dormeau in craci. Stiinta si filozofia greaca sunt foarte folositoare, dar nu sunt mântuitoare. Prima carte mântuitoare si consolatoare pe continent – suverana – e Biblia.

10. Exista o carte a unui savant american care incearca sa motiveze stiintific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de stiinta cum am eu nevoie de Securitate.

11. Luther (…) a spus doua lucruri extraordinare: ca, creatia autonoma e o cocota si ca nu exista adevar in afara de Biblie. El nu era asa batrân când a dibacit chestia asta, ca era calugar augustin … Mie mi-a trebuit o viata ca sa ma conving ca in afara de Biblie, nu e nici un adevar.

12. Shakespeare, pe lânga Biblie, – eu demonstrez asta si la Sorbona – e scriitor din Gaesti.

13. In afara slujbelor bisericii, nu exista scara catre cer.

14. Stii unde poti capata definitia omului? – Te intreb. In templu. In biserica. Acolo esti comparat cu Dumnezeu, fiindca exprimi chipul si asemanarea Lui. Daca Biserica ar disparea din istorie, istoria nu ar mai avea oameni. Ar disparea si omul.

15. In biserica afli ca existi.

16. Ce pustiu ar fi spatiul daca nu ar fi punctat de biserici!

17. Platon are un demiurg care nu e creator, ci doar un meserias de geniu, fiindca materia îi premerge. Prima idee de creatie reala, au adus-o in istorie crestinii.

18. De creat doar zeul creaza, iar omul imita. Eu când citesc cuvântul creatie – literara, muzicala, filozofica – lesin de râs. Omul nu face altceva decât sa reflecte in litere, in muzica sau in filozofie petece de transcendenta.

19. Cum sa fie creatura creator? “Hai tata, sa-ti arat mosia pe care ti-am facut-o când nu eram in viata …” Pai cum sa fie creatura creator?

20. Omul e un animal care se roaga la ceva. Cauta un model ideal, si uneori nimereste, alteori, nu. Cei care au descoperit modelul ideal si succesiunea fenomenului din el sunt crestinii. Crestinismul nu poate fi identificat cu nici un sistem filosofic, monist, dualist, sau pluralist. Crestinismul este pur si simplu.

21. Crestinismul nu e ideologie, ca atunci se aseamana cu marxismul. Religia e expresia unui mister trait, or ideologia e ceva construit.

22. A fi crestin inseamna a cobori Absolutul la nivel cotidian. Numai sfintii sunt crestini absoluti. Altminteri, crestinismul, gândit real, e inaplicabil tocmai pentru ca e absolut.

23. Suveran fata de natura, supus Divinitatii, nemuritor si liber prin depasirea extramundana a conditiei sale – acesta este omul crestin.

24. Nimic nu poate inlocui crestinismul; nici toata cultura antica precrestina. Eu sunt de parere ca apogeul Europei nu e la Atena, ci in Evul Mediu, când Dumnezeu umbla din casa in casa. Eu definesc stralucirea epocilor istorice in functie de geniul religios al epocii, nu in functie de ispravi politice.

25. Iisus Hristos este eternitatea care puncteaza istoria.

26. Daca nu cunosti revelat – prin gratie divina – sau inspirat, nu cunosti nimic. De pilda, povestea cu marul lui Newton, care a cazut. Nu stiu unde am citit eu stupiditatea asta: “Il tomba dans une maditation profonde qui l`a conduit jusqu`a la loi de la gravitation universelle”. si eu spun: daca Newton gândea pâna la Judecata de Apoi, nu descoperea nimic! Dar el a fost mult mai intelept. Când a fost intrebat cum a descoperit gravitatia, a zis: Am fost inspirat. Pai scrie pe mar, sau scrie undeva in natura “legea gravitatiei”? Fenomenele lumii interioare si ale lumii exterioare tac. Iar omul autonom si orgolios crede ca exploreaza lumea interioara si exterioara cu jocul lui de ipoteze si ca descopera ceea ce vrea el. El cauta; dar eu spun ca el cauta, nu ca afla. Sau daca afla, trebuie sa fie ca Newton, inspirat.

27. Bergson e mai cuviincios ca Aristotel si zice ca democratia e singurul sistem compatibil cu libertatea si demnitatea umana, dar are un viciu incurabil: nu are criterii de selectiune a valorilor. Deci democratia e sistemul social in care face fiecare ce vrea si in care numarul inlocuieste calitatea … Triumful cantitatii impotriva calitatii. Bergson a fost acuzat in micul dictionar filozofic al lui Stalin ca e fascist.

28. Fara sa gandesc in stilul darwinismului social, nu pot sa ramân indiferent la incapacitatea democratiei de a asigura selectiunea naturala a valorilor. Democratii gândesc corpul social aritmetizat: numara capetele toate si unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! Asta e parerea mea despre democratie.

29. Eu cred ca omul e facut de Dumnezeu si cred ca Dumnezeu nu a instalat nici un drac in el. Nu pot sa spun ca Dumnezeu a facut un om purtator de drac. Daca omul e faptura lui Dumnezeu, dracul intra ocolit acolo, nu intra cu voia Lui.

30. Un filozof care se zbate fie sa gaseasca argumente pentru existenta lui Dumnezeu, fie sa combata argumentele despre inexistenta lui Dumnezeu reprezinta o poarta spre ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Când il intreaba Moise pe Dumnezeu: “Ce sa le spun alora de jos despre Tine?” – Dumnezeu ii spune: “Eu sunt cel ce sunt.”

31. In fata lui Dumnezeu, geniul e var primar cu idiotul.

32. Binele si raul sunt conceptele pedagogiei lui Dumnezeu fata de oameni.

33. Eu incerc o experienta: incerc sa ma deparazitez de filosofie, de paduchernita metafizicii. Cioran s-a deparazitat mai demult, desi face filozofie. Un prieten de-al meu zice: te deparazitezi, dar folosesti sculele ei. Da, dar daca ma urc in tren, nu inseamna ca zeul meu e calea ferata.

34. In Evul Mediu s-a formulat de catre filozofii sireti teoria adevarului dublu: secundum fidem – adevarul dupa credinta si secundum rationem – adevarul dupa ratiune, ca sa aiba cale libera pentru filozofie. Adica sa rataceasca pâna îi ia dracul … Ca poti, in filozofie, sa ratacesti pâna devii nauc. Ce au realizat filozofii prin autonomia lor? Nimic! Nu au nici un adevar.

35. Babele evlavioase merg la absolut rugându-se, iar filozoful trancanind silogisme.

36. Francmasoneria doreste puterea cu lozinci democrate. Nu sunt religiosi, au o singura religie: propria lor doctrina. Pe dusmani îi anuleaza social. Au o structura supranationala, deci sunt antinaturali. Toti cei care aspira la unitatea speciei om, anuleaza principiul competitiei intre popoare; anuleaza însusi principiul civilizatiei moderne, nascuta prin lupta.

37. Geniul e relief, noutate, inventie, creare de epoca si stil. Nu e neaparat un intelept, ci un suprainteligent. Geniile sunt originale, în masura în care originalitatea e posibila. În fond, maxima mea a fost aceasta: Dumnezeu este creator, iar omul imitator. Prin incercarea de a imita mereu Divinitatea, prin proximitatea fata de divin, geniul e mai apropiat de cer; dar nu sunt în masura în care e apropiat sfântul.

38. In fata lui Dumnezeu nu exista genii, Dumezeu lucrând nu cu genii, ci cu oameni.

39. Dumnezeu a facut lumea si pe om; si cu om a încoronat creatia sa. Si l-a însarcinat sa cunoasca lucrurile. De acolo vine denumirea lor. – Originea primordiala a capacitatii de a determina numele lucrurilor, care este o operatie logica; originea mistica a gândirii logice.

40. Aparitia unui mare ganditor e pentru creier ca o baie pentru un om care a muncit, a asudat, s-a murdarit si se spala. Gândirea este o “spalare” a creierului. Asta ma face câteodata sa cred ca gândirea nu e din creier si ca acest creier e numai un sediu … De ce gândirea nu e produsa de creier, care e numai un sediu? Fiindca nu o produc toate creierele. Daca inteligenta ar fi produsul creierului, atunci intre Goethe si nea Ghita nu ar mai fi nici o diferenta.

41. Am auzit odata un profesor de la Politehnica; am avut impresia ca asist la un balet de ursi. Daca intr-un salon, intr-un colt, unul fumeaza si tace, ala e inginer … Inginerul e practic, savantul nu e practic. Când i s-a spus lui Max Planck, creatorul fizicii cuantice, ca s-a mai gasit o aplicatie, el a spus: care e, ma? Uite care … – Ca sa vezi, nici nu m-am gândit!

42. Inteligenta, oricât de mare, nu e suficienta pentru a te curata de prejudecati. Cu cât inteligenta e mai mare, cu atât prejudecata e mai voinica, pentru ca ai aparat s-o justifici.

43. Intrebat fiind cum intelege gândirea, in forma pura sau in exemple, Nae Ionescu a raspuns: exemplele au fost lasate de Dumnezeu pe pamânt pentru ca ideile sa fie sesizate senzorial si de prosti.

44.Nu stiu de ce gluma asta de-a face istorie se practica atât de mult. Daca ai cultul istoriei, ai cultul aparitiei si disparitiei; e consolator acest joc? (…) Devenim mai civilizati, nu? Sau mai culti … Adica murim ca si caprele, numai ca e mare lucru ca exista Kant, Descartes, exista Newton, ma rog, atâtia mari creatori de cultura, si exista si fauritorul de religie, Hristos – dar nu ne intereseaza!

45. Istoria e intemeiata pe istoria dintre Eva si dracul. Asa incepe istoria, aceasta ratacire a omului, ca o damnatie. Iar la aparitia lui Hristos, atunci s-au suprapus teandric omul divinizat si divinitatea om si istoria a fost anulata. Cioran are o afirmatie extraordinara: “Istoric este tot ceea ce este supraistoric. Crestinismul a punctat supraistoric, desi a aparut in istorie.”

46. Sint doua mari discipline guvernate de principiul ireversibilitatii: termodinamica si istoria.

47. Nu e om, Kant. Nu a reusit sa fie om cu toata stabilitatea lui. Iar badea Gheorghe, care se sincronizeaza cu clopotele de la biserica, e laureat al premiului Nobel pe lânga Kant.

48. Legionarismul era in insesi ideile epocii, dar leginarismul nu putea sa iasa câstigator deoarece avea la baza o eroare – nationalismul absolut, care este impracticabil. De la excesul de nationalism li s-a tras sfârsitul legionarilor.

49. La comunisti, daca nu esti cu ei – sau nu mai esti cu ei – inseamna ca esti legionar. De ce acest “sindrom legionar” la bolsevici ma intrebati? Fiindca legionarii sunt singurii români care n-au avut in dictionar la litera G cuvântul gluma si când ii prindeau pe comunisti era vai de cozonacul lor. Dar de fapt, nici comunistii nu stiu de gluma; asta îi punctul lor comun cu legionarii.

50. Nu se poate spune ca miscarea legionara nu a fost puternica! Nu a avut rezultate pozitive fiindca extremismele sunt greu suportabile. Nici fascismul italian nu a durat, nici nationalsocialismul german nu a durat si erau similare cu miscarea legionara.

Deosebirea dintre ele si miscare este aspectul religios al miscarii legionare. Nici fascismul si nici nationalsocialismul nu aveau caracter religios. Hitler era cu mituri germanice, Mussolini era ateu. Intr-o intrunire se spune, Mussolini sa uitat la ceas si a zis: “Ii dau ultimatum lui Dumnezeu ca in cateva minute sa ma trasneasca daca exista!” Si apoi s-a uitat la ceas. Au trecut minutele si a demonstrat ca Dumnezeu nu exista.

51. Unde e omul, în imanenta, absolut liber? Intr-o bisericuta din lemn din Maramures, unde sacerdotul crestin vorbeste de mistere, de taine, si se lasa invaluit de ele ca si credinciosii.

52. Omul e liber si eliberat numai în templul crestin, acolo, în ritual, când se comunica tainele care îi învaluiesc deopotriva si pe sacerdot, si pe credinciosi. Ca sa fii cu adevarat liber, trebuie sa înlocuiesti infinitul si autonomia gândirii cu credinta în Dumnezeul crestin: “Robeste-ma, Doamne, ca sa fiu liber!” (Imitatio Christi)

53 Libertatea eu o aseman cu o frânghie agatata de undeva, de sus. Te poti urca pe ea la cer, participând la actul mântuirii tale crestine, sau poti sa cobori în întuneric. Bipolaritatea libertatii. Dupa crestini, libertatea este vehicolul cu care poti sa cobori in intuneric, daca esti vicios. Infractorii sunt primitivii actuali, pentru ca ei nu sunt adaptabili la morala zilnica si o calca fiind liberi. Am invatat la inchisoare ca omul e un animal stupid, deoarece confisca libertatea semenilor sai. Tiranul e un om absurd si lipsit de rusine. Nu îi e rusine sa îsi chinuie semenii. Oricum suntem captivi în univers. Ne ajunge aceasta grozavie. Dar sa intensifici aceasta captivitate pâna la nivelul puscariei – numai omul e capabil de asemenea nebunie.

54. Liberatea omului e partea divina din el.

55. Luciditatea este o limpezire a spiritului nimicitoare. Când esti lucid esti in fata cimitirului. A fi lucid inseamna a-ti da seama perfect de limitele si neputintele tale. Luciditatea este o categorie dizolvanta. In masura in care Dumnezeu trebuie primit si nu inteles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate.

56. A sti la scara umana, poate fi folositor – dar in nici un caz mântuitor.

57. E mai mântuitoare o rugaciune intr-o biserica din Gaiesti decât Platon.

58. Ideea mortii absolute sta la baza smintelii moderne.

59. Moartea ma determina sa fiu esential. M-a impresionat foarte mult sunetul pamântului cazând pe cosciugul lui Nae Ionescu.

60. Mortii antici nu sunt deloc frumosi. Numai mortii crestini sunt. (…) Crestinii sunt cei care au introdus masca frumoasa a mortului.

61. Cine slujeste lui Cronos este obsedat de imaginea cimitirului. Omul e guvernat pe pamânt de doua morale: de morala dogmelor, care e crestina si eterna, adica absoluta si de morala normelor, care, ca morala laica, e construita pe putinatatea si imperfectiunea omului. Morala laica nu poate fi desprinsa de morala absoluta si ea arata ca omul se misca asimptotic la perfectiune, pe care nu o poate atinge niciodata. Morala in sine, autonoma, e mai primejdioasa pentru religie decat ateismul. Siinta moravurilor, ca teoretizare a moralei laice, este din punctul de vedere al Absolutului religios egala cu zero. Seamana cu Mersul trenurilor, dupa parerea mea. Poti sa o schimbi, ca pentru tren, la care statie vrei. Omul autonom nu e capabil sa creeze o ordine morala. O primeste de sus, sau nu o primeste deloc. Cum e posibila morala publica? Prin instapânirea absoluta a moralei religioase crestine. Dogmele crestine trebuie sa porunceasca normele morale, care, fara ele, nu se deosebesc de Mersul trenurilor decât prin obiect. Morala publica intr-un stat crestin trebuie sa stea sub imperiul certitudinii dogmelor crestine reflectate imperfect de omul marginit. Daca nu situam Biserica deasupra statului, ne aflam in treaba si face fiecare ce vrea.

62. Elitele morale sunt mai presus decât cele intelectuale. Mie imi plac oamenii care fac judecati. Cei care fac silogisme sunt, fata de adevar, cum sunt curcile alea care se incurca printre popice.

63. Napoleon face adevarata istorie a Revolutiei franceze. Un om care a refacut ordinea naturala, punând parul pe haimanalele de pe ulita. Când a fost intrebat cum isi explica intrarea armatelor sale in Tarile de Jos ca pe bulevard, in timp ce regii Frantei se pinteau la ele zadarnic, Napoleon a raspuns: Nu au intrat armatele Frantei, ci ideile revolutionare de pe drapel! Incepuse o noua filozofie a istoriei, cu Napoleon.

64. Fara nemurire si mântuire, libertatea e de neconceput. Omul, daca nu are in substanta lui ideea nemuririi si mântuirii, nu e liber. Seamana cu berbecul, cu capra, cu oaia …

65. Omul a depasit conditia de animal abia atunci când in el a aparut ideea nemuririi, care nu trebuie confundata nici cu pemanenta speciei, nici cu conceptia estetica a gloriei.

66. Fara Dumnezeu omul ramane un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri. Si el ramane asa chiar daca este laureat al premiului Nobel sau maturator. Cand, unde si in ce scop a aparut el in calitatea asta de om? Daca se intreaba singur si nu e un zeu in dreptul casei care sa ii reveleze data inceputului, inseamna ca omul ramane un biet animal rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri.

67. Renasterea italiana, unde omul este situat in centrul universului, este eretica din punct de vedere crestin. Autonomizarea puterii omului este in sine demonica. Parerea mea este ca omul este cel mai semnificativ, de fapt, singurul care este om, este homo religiosus.

68. Aotonomia spirituala a omului este iluzorie si ea se misca perpetuu intre Dumnezeu si dracul. Fara credinta si Biserica, omul ramâne un simplu animal rational si muritor, rationalitatea având doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la conditiile cosmice decât restul dobitoacelor. Când zici ca omul e un animal rational, atributul rationalitatilor il distinge de restul vietatilor, nescotândul din perspectiva mortii absolute. Moartea devine relativa, ca o trecere numai prin religie – stiinta, oricât de savanta, nescotând omul decât aparent din regnul animal. Nici o consolare ca eu ma deosebesc de elefant sau de capra pentru ca fac silogisme, daca apar si dispar in mod absurd din natura.

69. Scara valorilor umane contine: sfântul, eroul, geniul si omul obisnuit – dincolo de acestia situanduse infractorul. Sfântul, eroul si geniul sunt fara voia societatii, care e obligata sa-i recunoasca. Nimeni nuti contesta dreptul la existenta daca esti om obisnuit, dar nimeni nu trebuie sa faca confuzie intre tine, sfânt, erou si geniu. Oamenii sunt egali in fata legii, adica trebuie respectati ca atare, dar nu confundati, nu facuti identici, ca e o gogoasa … Nimeni nu iti contesta dreptul la o viata normala daca porti masca de om. Numai ca daca esti mediocru, nu trebuie sa te instalezi in vârf, pentru ca nu e nici in interesul tau. Acolo trebuie sa stea cei dotati. Sfântul sta in fruntea tablei valorilor pentru ca el face posibila trairea absolutului la scara umana. Eroul se consuma facând istorie si nedepasind sfera laicului. Eroul este admirat – asa cum este si geniul – dar nimeni nu i se inchina, chiar daca fapta lui aduce foloase reale omului. În vreme ce sfântul se situeaza dintru inceput in eternitate, eroul moare in istorie, pentru ca urma pe care o lasa el, ca om implinit, este fixata doar in timp si in spatiu.

70. Omul nu e o suma de miliarde de celule sau de organe. Ca nu sunt independente nici ficatul, nici rinichii, nici stomacul, nici creierul, nici sistemul osos. Omul, ca intreg nu poate fi gândit decât biblic; stiintific, nu. Moise e mai valabil decât ultima noutate evolutionista a stiintei.

71. Umanitatea o iubesti lesne. Pe om mai greu.

72. Personalitatea e acel individ inzestrat cu capacitatea de a se darui. Eroul este o personalitate, deoarece nu isi mai apartine.

73. Eu am afirmat odata intrun salon, ca Platon este miscarea spiritului inlauntru eternitatii. Cand gandim, toti suntem platonicieni. Daca eu incerc sa gândesc universul, trebuie sa mut Biblia in universul inghetat al ideilor platonice. Asta inseamna meditatia. Platon a intuit cel mai bine jalea omului neputincios in fata esentelor.

74. Fata de maretia lui Hristos, Platon e un personaj maruntel si cuviincios. Pe Platon poti sa il scuturi si constati ca arhetipurile lui sunt filozofice, dar daca muti arhetipurile acestea in religia lui Hristos, devin modurile in care el vede divinitatea. Platon nu are divinitate, pentru ca la el divinitatea e un simplu “demiurg”, ceea ce in greceste inseamna “meserias”.

75. Am dorit dintotdeauna sa fac o teza de doctorat cu tema Aflarea in treaba ca metoda de lucru la romani.

76. La intrebarile fundamentale “de ce?” si “in ce scop?” … o rurala româneasca raspunde: “daia”. A venit odata un frantuz la noi, cu niste masini, iar una nu functiona tocmai cum trebuie. Dar romanul zice: merge si asa! Trebuie sa scapam de acest “mege si asa”; ca “merge si asa” inseamna ca merge oricum. Nu oricum, nu oriunde, nu oricand si nu orice.

77. La puscarie am demonstrat vreme de doua ore ca istoria românilor dezgolita de crucile de pe scuturile voievozilor e egala cu zero. Ca doar voievozii nu s-au batut pentru ridicarea nivelului de trai! Istoria se face cu Biserica.

78. Cum vad participarea românilor de acum la mântuirea lor? – Simplu. Ducându-se la biserica. Si folosind stiinta ca peria de dinti. Tot ce spune stiinta sa nu ii lase cu gura cascata si tot ce spune un popa de la Cucuietii din Deal sa considere adevar ritualic.

79. Am facut o marturisire intr-o curte cu sase sute de insi, in inchisoarea de la Aiud. Fratilor, am zis, daca murim toti aici, in haine vargate si in lanturi, nu noi facem cinste poporului român ca murim pentru el, ci el ne face onoarea sa murim pentru el!

80. Pudoarea crestina e atât de pura, încât carnea eroticului crestin, capata pecetea spiritului, ceea ce pâna la crestini nu a realizat nimeni.

81. Eu cred ca razboiul nu e facut de oameni; e mult prea serios. Il face Dumezeu. Cum ne da si cutremure, ne da si razboi.

82. Cei mai crânceni si mai straluciti soldati sunt cei ai popoarelor religioase. Când mori sub drapel, te gândesti ca te duci la stramosi. Dar o armata care face asta e ca aceea a lui Wilhelm al IIlea, in care fiecare soldat avea o cruce la gât pe care scria Gott mit uns.

83. Prima functie a unei religii reale este consolatoare, fiidca fara religie am latra precum câinii. Ne nastem, traim, ne imbolnavim, imbatrânim si murim. Si intreg peisajul speciei om culmineaza în cimitir. Destinul uman nu e o invitatie la fericirea de-a trai. Singurul mod de-a evita nelinistea metafizica a cimitirelor este religia. Cu religia intri în cimitir în plimbare. Cu filozofia intri în cimitir – cum a intrat prietenul meu Cioran – prin disperare.

84. Cine nu a putut fi înlocuita? Religia! Iar filozofia care speculeaza autonom, face onanie mintala. Si daca vrea sa scoata, sa extraga esente din stiintele naturii, e parazit. Atât! Nu indraznesti sa spui despre religie, teologal vorbind, – daca esti cinstit – ca a fost înlocuita de filozofie sau de stiinta. Un crestin iti spune ca aedvarul se defineste prin jocul celor doua lumi: cea de aici o oglindeste imperfect pe cea de dincolo. Spune contra daca poti!

85. Religia este principiul uniformizator al speciei umane si este singura salvare in care se poate vorbi despre egalitate.

86. Religia transforma poporul intr-o masa de oameni culti.

87. Intre un laureat al premiului Nobel care nu s-a idiotizat complet si a ramas religios si un taran analfabet nu exista nici o diferenta.

88. Nivelul meu intelectual, chiar daca sunt savant, nu depaseste nivelul unui popa obscur din Baragan. Pentru ca preotul ala, in ritualul lui din biserica aia din lemn sau piatra, sta de vorba cu absolutul.

89. Stiinta se misca asimptotic la absolut. Arta se misca asimptotic la absolut. Stiinta este sediul folosului si arta este sediul placerii.

90. In Ispita de pe munte – retro satana – Iisus spune: “imparatia mea nu e din lumea aceasta.” Asta-i nemaiauzit! Du-te in imparatia Lui cu trenul sau cu racheta daca poti. Nu poti! inotam in Univers ca mormolocii, si lumea lui Hristos se situeaza transcendent ca in Ispita de pe munte, in mod etern.

91. Revolutia este o înaintare pe loc. Nimic nu mai poate fi inventat dupa facerea lumii; doar daca te situezi in afara ei si creezi o lume noua. Revolutia nu adauga nimic Ideilor lui Platon.

92. Revolutia franceza nu a fost o revolutie, nici revolutia rusa nu a fost o revolutie. Nu exista revolutii, ci doar tehnici insurectionale in batalia pentru putere (Curzio Malaparte). Daca e o “restructurare” a omului, aceasta s-a intâmplat o singura data in timp, la aparitia lui Hristos.

93. Asa am spus eu in temnita: Domnule colonel – eram sase sute de insi intr-o curte inchisa – nu veti fi voi, comunistii, niciodata revolutionari pâna nu veti imita pe cel mai generos zeu pe care l-a dat istoria lumii, pe Hristos. In parabola cu oaia ratacita, un pastor paraseste o turma intreaga in cautarea unei oi. Sa stiti, asta se cheama “unanimism moral crestin”. Fiindca in universul lui Hristos o celula care mai palpita intr-un muribund e mai valoroasa decat toate galaxiile posibile.

94. Poarta spre Dumnezeu este credinta, iar forma prin care se intra la Dumnezeu e rugaciunea. Rugaciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gândita crestin, rugaciunea ne arata ca umilinta înalta, iar nu coboara pe om.

95. Am spus eu odata ca daca un preot din Baragan, când se roaga, este Dumnezeu cu el, atunci preotul ala înlocuieste toata Academia Româna ….

96. Sfântul are forta de coeziune a pietrei.

97. Un sfânt poate fi si analfabet, dar e superior unui geniu, fiindca ideea de sfintenie e legata de ideea de minune. Un sfânt poate face o minune. Geniul face ispravi, nu minuni. Lumea, acum e ancorata in cultul genialitatii ca slavire a progresului in afara. Atât. Or, cu cât suntem mai avansati, mecanic si material, cu atât suntem mai departe de esenta reala a lumii, de sfintenie.

98. Singurii oameni care nu pot fi suspectati ca se infioara in fata mortii sunt sfintii.

99. M-a intrebat odata Nae Ionescu ce cred despre evreul acesta, despre Pavel. Stii ce i-am spus? – asta nu-i om, domnule, este toata Mediterana.

100. Trei ore am vorbit atunci in curtea inchisorii, de Platon si despre Hristos. Zice colonelul: “Va rog sa scrieti ce-ati vorbit, ca nu cumva ministrul de interne Draghici sa spuna ca sunt solidar cu dumneavoastra.”– “Domnule colonel, cum sa fim noi solidari? Eu tocmai de aceea am venit aici, ca nu suntem solidari unii cu altii …”

101. Când va disparea ultimul taran din lume – la toate popoarele, vreau sa spun – va disparea si ultimul om din specia om. Si atunci or sa apara maimute cu haine.

102. Taranul este omul absolut.

103. I-am spus eu parintelui Staniloaie ca nu ma consider un Socrate. “Dar cum va socotiti?” -”Popa”, zic.-” Si unde aveti parohia?” –”N-am parohie, dar spovedesc pe unde pot.”

104. Desi sunt bolnav si neajutorat, nu imi pare rau ca exist. Incerc eu sa imi para rau, dar nu are sens. Stiti de ce? Pentru ca eu constat, in mod evident, ca exist. Ceea ce ma confisca pesimismului de a ma autonega este evidenta existentei mele. Omul care se sinucide n-a constatat ca e om. N-a reusit sa intuiasca existenta sa. Sa se traiasca pe sine. Eu nu ma pot sinucide – indiferent de starea mea, sanatate sau boala – fiindca nu m-am facut eu. Nu am venit cu voia mea pe lumea asta. Si nici nu am sa plec de voie din ea. Asta este jocul fundamental al existentei mele.

105. Am avut si discipoli … Nu se putea sa nu am discipoli, fiindca sunt un om vorbaret. Toata suferinta mea se datoreste poftei mele de a vorbi fara restrictii …

106. A fost intrebat un taran, in inchisoare: “Ce intelegi din tot ce spune Petre Tutea!” Zice: “nu inteleg nimic, dar e o grozavie!”

107. Când am vazut, in inchisoare, ca tot regimul care mi se aplica e inoperant – puteam eu, ca om, sa-mi explic asta? si atunci m-am gandit ca exista o forta supracosmica, transcendenta, numita Dumnezeu. Numai El putea face isprava asta, ca eu sa scap de inlantuire. Pentru ca, personal, nu ma pot dezlantui si elibera. Iar a vietui acolo, la inchisoare, fara asistenta Lui nu se poate; au fost oameni care au murit … Atunci s-a nascut in mine credinta nelimitata in atotputernicia si atotbunatatea divina.

108. Am devenit un gânditor crestin când mi-am dat seama ca fara revelatie, fara asistenta divina, nu pot sti nici cine sunt, nici ce este lumea, nici daca are vreun sens sau nu, nici daca eu am vreun sens sau nu. Nu pot sti de unul singur. Când mi-am dat seama ca fara Dumnezeu nu poti cunoaste sensul existentei umane si universale.

109. M-a intrebat cineva odata: “ma Petrica, tu când te asezi la masa de scris cum scrii?” – “Sunt emotionat de fila goala. Prima mea grija e sa nu fiu pândit de demonul originalitatii. Urmaresc sa nu fiu original si sa fiu cuviincios.” – “Esti inspirat?”– “Nu, nu sta niciodata un zeu in coltul camerei mele când scriu eu. Sunt foarte nelinistit. Eu, care sunt crestin … Am doua nelinisti; sa nu se afle in expunerea mea nici o inadvertenta terminologica si nici o impietate.”

110. Nu ma intereseaza trecutul. De câte ori ma intreaba cineva când m-am nascut, spun ca intr-unul din anii trecuti.

111. Treisprezece ani de inchisoare … Aveam doar o hainuta de puscarias. Ne dadeau o zeama chioara si mamaliga fripta. M-au batut … M-au arestat acasa. Nici nu tin minte anul … Când m-au anchetat am lesinat din bataie. Iata ca n-mm murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost dupa aceea la Jilava, la Ocnele Mari si pe urma la Aiud. Eu ma mir cum mai sunt aici. De multe ori imi doream sa mor. Am avut mereu lasitatea de a nu avea curajul sa ma sinucid. Din motive religioase … Treisprezece ani! Nu pot sa povestesc tot ce-am suferit pentru ca nu pot sa ofensez poporul roman spunându-i ca in mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozitati.

112. M-a intrebat un anchetator: “De ce ai vorbit impotriva noastra, dom’le? “– “N-am vorbit, dom’le.” – “Cum n-ai vorbit?” – “Pai impotriva voastra vorbeste tot poporul român. Ce sa mai adaug eu?” Si mi-au dat 20 de ani munca silnica fara motive. Mi s-a prezentat sentinta de condamnare ca sa fac recurs. La cine sa fac recurs, la Dumnezeu?

113. Am fost solicitat, in inchisoare, sa scriu pentru revista Glasul patriei, ca si Nichifor Crainic. Mi s-a parut ciudat sa fii arestat si sa scrii, sa meditezi. Adica sa spui: “va multumesc ca m-ati arestat!” Asta era o porcarie nemaipomenita, sa obligi un detinut sa scrie. El poate sa isi scrie memoriile, dar nu pentru tine, ala care-l persecuti …

114. Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de taran din Muscel. La inchisoare, grija mea a fost sa nu fac neamul românesc de râs. Si toti din generatia mea au simtit aceasta grija. Daca ma schingiuiau ca sa marturisesc ca sunt tâmpit, nu ma interesa, dar daca era ca sa nu mai fac pe românul, ma lasam schingiuit pâna la moarte. Eu nu stiu daca vom fi apreciati pentru ceea ce am facut; important e ca n-am facut-o niciodata doar declarativ, ci ca am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate sa ajungi sa suferi pentru un ideal in mod fizic.

115. Definitia mea este: Petre Tutea, românul. Am aparat interesele României in mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire si suferinta. Convingerea mea este ca suferinta ramâne totusi cea mai mare dovada a dragostei lui Dumnezeu.

116. “Eu nu adun nimic.” imi spunea un popa, zice, “pai dumneavoastra va risipiti asa, va poate fura oricine” … Zic: “uite, parinte, eu am adoptat conceptia regelui Frantei in materie de risipire a ideilor mele. Conceptia lui despre cartof. Când au venit cartofii din America, taranii nu-i cultivau. “Sa mâncam noi buruiana asta din pamânt …” Ce a zis regele Frantei? “Ma, seamana, ma, cartofi pe mosia mea si, când or vedea taranii ca îi pazesc, or sa-si dea seama ca-s lucru bun. Lasati-i sa fure, ca asa se raspândesc cartofii in tara.”

117. Odata, in hol la Athenee Palace, m-a arestat Securitatea pe motiv ca fac specula. “Cu ce”? i-am intrebat. Nu mi-au raspuns. Si atunci mi-am adus aminte de vorba unui prieten de la Cluj: “Cu idei, frate, cu idei!”

118. Umanismul este una din formele grave ale ratacirii omului modern, care pleaca din antropocentrismul Renasterii. in Renastere, “titanii” s-au umflat prin autocunoasterea necunoasterii. Ei nu se cunosteau pe ei insisi si au crezut ca s-au descoperit ca oameni.

119. Omul – javra asta bipeda, pe care eu il consider “animal prost”, homo stultus – atunci când se screme sa faca singur ordine, adica când practica umanismul, il inlocuieste pe Dumnezeu cu el. Nicaieri Dumnezeu n-a avut de furca cu dracul mai mult decat in sacrul spatiu al Italiei. Acolo, adica, unde s-a nascut umanismul in Renastere.

120. (Vlad Tepes) are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe stefan cel Mare. Cu armele! Are meritul ca l-a si batut. Si are mai ales meritul ca a coborât morala absoluta prin tepele puse in cur la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap si iti era frica sa nu o furi tu de la tine. Asta-i voivod absolut, Vlad Tepes. Pai fara asta istoria românilor e o pajiste cu miei!

Seminar PETRE TUTEA

On November 14, 2011 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Incurajare, Inviere, Mantuire, Miracole, Natura Umana, PersecutieLeave a comment

PETRE ȚUȚEA, ROMÂNUL

100 vorbe de duh, din Citateistețe.ro

http://www.citateistete.ro/

MOTTO: Ca sa cunoasca azi prin Biserica înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu. (BIBLIA, Efeseni, 3.10)

Mie mi-a trebuit o viată ca să mă conving ca in afară de Biblie, nu e nici un adevar. Petre Țuțea

1. Se spune ca intelectul e dat omului ca sa cunoasca adevarul. Intelectul e dat omului, dupa parerea mea, nu ca sa cunoasca adevarul, ci sa primeasca adevarul.

2. Am avut revelatia ca, in afara de Continue reading “Seminar PETRE TUTEA” →