CREDINȚA – într-o realitate istorică, prezentă și viitoare

George Danciu

… Isus a venit în Galileea şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea:

S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.”  Marcu, 1.14-15

.Credința este în legătură cu cineva. Când vorbim despre cedință, aceasta implică imediat și o persoană față de care ne raportăm credința. În creștinism, ideea centrală și Persoana față de care ne manifestăm credința este Isus Hristos. Continue reading “CREDINȚA – într-o realitate istorică, prezentă și viitoare”

FERICIREA – atitudinea fata de Dumnezeu

George Danciu

(Text inspirat de predica pastorului Daniel Chereji din Baia Mare)

Ferice de cel cu faradelegea iertata si de cel cu pacatul acoperit! Ferice de omul caruia nu-i tine în seama Domnul nelegiuirea si în duhul caruia nu este viclenie!PSALM 32

Ferice de cei ce plâng, caci ei vor fi mângâiati!”

                                         Evanghelia lui Matei, 5.4

.

CAPACITATEA DE A DISCERNE

.

Comerciantii si ofertantii de servicii  se fac cunoscuti prin reclame, dar reclamele nu refleacta  întotdeauna  calitatea produselor si serviciilor prezentate. Proba timpului si experimentarea practica va demonstra, fara nici o îndoiala, realitatea situatiei.

Societatea a functionat dupa o regula simpla: Cererea si Oferta. Dar, din dorinta de câstig, profitorii, au inversat aceasta regula fireasca. Reclamele ne întâmpina si ne agaseaza cu oferte la care nici nu ne-am fi gândit si nici n-am fi visat vreodata, pentru lucruri de care nu doar ca nu avem nevoie, dar care, în final se vor dovedi ca ne-au fost nefavorabile.

Televiziunile, prin emisiunile comerciale de tot felul, nu doar acelea gen «show», vin ca adevarate spectacole, chiar si atunci când prezinta stiri, emisiuni sociale sau de politica,  toti urmaresc propriul câstig, un rating cât mai bun.

Legendarul Solomon, probabil cel mai întelept om care atrait vreodata, în Cartea Proverbelor ne spune ca în lume sunt doua feluri de voci care striga oamenilor: Prostia si Întelepciunea! Iar omul are câteva posibilitati ca raspuns si manifestare: sa auzim vocea Prostiei (Prov., 9.13-18) si s-o luam de buna si s-o îmbratisam. Fie sa auzim,  vocea Întelepciunii care striga (Prov., 1.20-33; 2.1-9.12), s-o credem si s-o urmam, fie sa le urmam când pe una, când pe alta…

Solomon arata exact cum se întâmpla. Si una, si alta, vin cu aceleasi cuvinte:

Întelepciunea (…) striga…:

Cine este prost, sa vina încoace!” Celor lipsiti de pricepere le zice:„Veniti de mâncati din pâinea mea si beti din vinul pe care l-am amestecat! Lasati prostia si veti trai, si umblati pe calea priceperii!” (Prov., 9.4-6)

Prostia si nebunia, Solomon o personifica cu o femeie galagioasa, proasta, care nu stie nimic, care, însa, striga:

Cine este prost, sa vina aici!” Iar celui fara minte îi zice: „Apele furate sunt dulci, si pâinea luata pe ascuns este placuta!” El nu stie ca acolo sunt mortii si ca oaspetii ei sunt în vaile Locuintei mortilor. (Prov., 9.16-18)

Ambele voci, striga la fel: „Cine este prost, sa vina încoace!”

Solomon mai subliniaza ca cei chemati, din ambele categorii, au aceeasi trasatura comuna: le lipseste întelepciunea si priceperea. Aici intervine, din partea celui ce aude, atitudinea sa la auzul vocii, sinceritatea lui, ce cauta si ce-si doreste el?  Care e scopul vietii?

Adesea, omul e plin de sine, mândru, el crede ca el le stie pe toate, si, în final, va alege glasul prostiei… drumul cu Satana, care e tatal minciunii.

***

CONSTIINTAbusola si ajutor

Dumnezeu e Cel care vede în inima noastra. Înaintea Lui totul e gol si descoperit. Nu ajunge gândul sa se înfiripe bine si El ne stie vrerea. Nu putem ascunde nimic de El! La El trebuie sa venim ca niste copiii la Tatal lor. Un copil, la Tatal, vine în rugaciune, cu umilinta si credinta ca va fi intele pe deplin si ajutat.

David, împaratul lui Israel, avusese si el pacatele lui. Dar el îl iubea pe Domnul, avea o atitudine buna, însa cazuse în pacatul curviei cu Batseba, pe când barbatul ei era plecat la razboi. David a cautat sa-si acopere urmele, sa ascunda nelegiuirea comisa. Prin viclenie si intrigi, sotul Batsebei moare, iar el o ia de sotie. Dupa mai bine de un an totul parea ca e de domeniul trecutului, ca se asternuse peste pacatul crimei praful uitarii. Dar n-a fost asa.

Plata pacatului, e moartea: a murit copilul nascut de Batseba. Si s-au mai întâmplat si alte nenorociri în familia lui David. Iar el  era fara vlaga, secatuit, uscat, el care altadata era în fruntea celor care-L preamareau pe Dumnezeu. De ce? Pentru ca a pacatuit  si nu si-a marturisit înaintea Domnului  pacatul, nu  s-a rugat de iertare. Iar mâna Domnului apasa greu asupra lui, i se topeau oasele de gemetele lui necurmate. Era bolnav. Suferea. Pacatul aduce boala în viata omului. Nu mai avea partasie cu Dumnezeu. Omul e facut de Creator astfel ca sa fie într-o relatie de prietenie cu El. Ori pacatul pune un zid de despartire.

David este vizitat de prorocul Natan care-i spune o istorioara in care un om se purtase imoral. David da cu usurinta verdictul, e bun de plata omul. Însa acela facuse asemenea pacatelor comise de el! Plata, nu e alta decât moartea! Dar, Natan îi dezvaluie ca povestea l-a prezentat pe el, pacatul lui,  el e vinovatul!

David se lasa cercetat de Duhul lui Dumnezeu, de constiinta sa, si îsi recunoaste întreaga vina. Si scrie Psalmul 32.

Atunci  Ti-am marturisit pacatul meu si nu mi-am ascuns faradelegea. Am zis: „Îmi voi marturisi Domnului faradelegile!” Si Tu ai iertat vina pacatului meu.

Pagubele produse de pacat, când nu cauti iertarea:

– gemetele omului; mâna Lui apasa greu asupra sa;

– o personalitate distrusa (uscat spiritual);

– trupul slabit, bolnav;

– constiinta apasa.

Câteva cauze care nu aduc iertarea celor vinovati:

a)Iuda, vânzatorul lui Isus, si-a marturisit greseala mai marilor preoti, celor care l-au platit cu 30 de arginti (Am vândut sânge nevinovat). Acestia, i-au raspuns simplu: Treaba ta. El trebuia sa se pocaiasca înaintea lui Dumnezeu si Domnului Isus, caruia le-a gresit.

b) Nu marturisim acum, personal în dreptul nostru. N-o vom putea face dupa moarte. (Popa, la groapa, zice: Îsi ia iertare de lade la… Sa avem curajul si întelepciunea de-a veni acum sa ne împacam cât mai suntem pe drumul acesta al vietii pamântesti, cât mai avem timp, pâna nu e prea târziu.)

c) Timpul le rezolva pe toate. Asta auzim adesea, dar nu este adevarata zicerea. Trebuie sa venim cu pocainta acum. Cu trecerea timpului, doar ca miroase si mai tare si mai urât.

d) Marturisim viclean. Si aia nu e marturisire. Atunci când avem ocazia sa marturisim, raspundem viclean si superficial: sunt pacatos; nu e om sa nu greseasca, zilnic. Dar nu numim greseala, nu promovam pocainta. La TV, când vedetele sunt întrebate, dupa îndelunga lauda care li se aduce… Sunt întrebate: Dar, ce defecte aveti …? A, da, am si defecte, sunt adesea prea credul, prea sincer…! Sinceritatea, defect!!!! Dimpotriva, e virtute.

Rezolvarea problemei pacatului si primirea iertarii:

Demascarea pacatului. Trebuie sa fie personala; eu recunosc greseala, nu mi-o pune altul în cont, desi e adevarata; eu mi-o însusesc ca îmi apartine si raspund de consecinte;

Marturisirea pacatului. Cui? Mai întâi, Domnului, caci ofensa e adusa întotdeauna si Domnului. Apoi în fata celui caruia i-am gresit. Apoi, dupa caz, public. Caci David a facut publica pocainta sa, prin Psalmii sai.

Marturisirea e specifica. Nu e globala: am pacatuit, am gresit. Ci, identific clar care-mi sunt faradelefile comise.

Chestiunea e urgenta. La vremea potrivita, sa se roage orice om evlavios, Tie. Acum este vreema potrivita, e urgent, nu amâna.

Statisticile Bisericii catolice arata ca din 1962 – 2012, în România au fost petse 20 de milioane de avorturi. Iar marturisirea acestor pacate si iertarea nu vin. Iata de unde seceta mare, lipsa de vlaga si de putere a poporului român. Mâna lui Dumnezeu înca apasa tare asupra României. Nu e pocainta, nu va veni curând bucuria neprihanitilor de care vorbeste David spre sfârsitul psalmului, dupa iertarea sa.

Cum de sunt iertati pacatosii

Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curete de orice nelegiuire. (1 Ioan, 1.9)

La moartea Sa pe Cruce, Isus a luat pacatele noastre si ne-a înlocuit, în moarte:

– Datorita harului lui Dumnezeu, a iubirii lui de Tata si a milei Sale (nu pentru ceea ce am putea fi noi);

– Numai printr-o relatie directa cu Dumnezeu se obtine iertarea, prin Mijlocitorul Isus, care e El Înssusi Dumnezeu:1 Timotei, 2.5;

– iertarea e în baza credintei noastre, prin har; o gasim redata prin 3 cuvinte în limba greaca: nasa, casaf, hasaf.

Nasa= 1.29 Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii

Casaf= El ascunde dinaintea ochilor Lui pacatele noastre

Hasaf= a nu tine seama, a anula datoriile; a nu-si mai aduce aminte de ceea ce am facut noi, El îsi impune sa uite aceste datorii. În Pvrov. Gasim ca e o cinste sa nu ne mai amintim ce au gresit altii fata de noi. Iar Dumnezeu e Cel mai onest, gata sa nu ne mai aminteasca cât am fost noi de rai si de neascultatori si sa ne primeasca ca pe niste fii. Marturia vamesilor nu era acceptata de nici un Tribunal Evreiesc (Matei, Zacheu), dar Dumnezeu le-a sters zapisul cu ce le statea împotriva…

Oamenii spun: „evreii L-au omorât pe Isus,Mântuitorul lumii”, dar Dumnezeu zice altfel: „pacatele voastre, alefiecarui om L-au omorât...”. Asrfel ca ura nu e deloc corecta a fi îndreptata spre evrei, ci spre pacatul din noi însine, si sa-l abandonam, întorcându-ne cu pocainta la Dumnezeu.

Marile beneficii aduse în viata omului iertat de Dumnezeu

  1. Calauzirea duhovniceasca

  2. Bucuria (Drumul spre fericire)

  3. Trezirea spirituala

Versetele 1 si 2: enuntul conditiilor pentru a fi fericit.

Versetele 3 si 4: consecitele pacatului.

Versetul 5: marturia pacatului, pocainta si primirea iertarii.

Versetul 6: Aici începe calauzirea pacatosului iertat pe drumul credintei.

David, a trecut hopul. El este deja pe cealalta parte a baricadei, el este în interiorul mâinilor protectoare ale lui Dumnezeu. Primeste lumina, pace, calauzire…

Versetul 8: Dumnezeu însusi este la cârma vietii credinciosului iertat:

Eu – zice Domnul – te voi învata si-ti voi arata calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfatui si voi avea privirea îndreptata asupra ta.”

Într-o carte, autorul arata ca, copil fiind, i-a murit mama. I-a cerut tatalui sa doarma cu el în acelasi pat, de teama ca nu cumva sa-l piarda si pe el. Pe întunerec, i-a cerut tatalui sa doarma cu fata spre el. L-a întrebat:

– Tati, esti cu fata la mine?

– Da, fiule, sunt cu fata la tine!

Si, copilul, a adormit în pace, în baza promisiunii tatalui, ca e cu fata spre el.

Pentru credinciosul iertat, cel cu pacatul acoperit de sângele protector al lui Isus, pe lemnul crucii de la Golgota, Dumnezeu sta cu fata spre el, plin de bunavointa. Mai înainte, însa, pacatul facea un zid de despartire, fata-i era ascunsa.

Când îti întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, si nu ti se umple fata de rusine. (Psalm, 34.5) 

… cel ce se încrede în Domnul este înconjurat cu îndurarea Lui. Neprihanitilor, bucurati-va în Domnul si înveseliti-va! Scoateti strigate de bucurie, toti cei cu inima fara prihana!” (Psalm, 32.10-11)

Dupa iertare, întorcându-te cu fata spre Dumnezeu, si El spre tine, te luminezi de bucurie.

Fara iertare, omul, în vesnicie va fi în iad, despartit de fata si lumina lui Dumnezeu.

Numai iertarea îti poate da bucuria si fericirea de care are nevoie fiinta ta, dar si sanatatea fizica si spirituala. Iar în final, fericit, omul va fi în vesnicie cu Dumnezeu, pentru totdeauna!

Glorie Domnului! Amin.

 

DIN NIMIC …

George Danciu

“Din bube mucegaiuri si noroi,                          Iscat-am frumuseti si preturi noi.”

                         TESTAMENT – T. Arghezi

.

Crize ale neascultarii de Dumnezeu

.

De-a lungul veacurilor,  omenirea a trecut prin diferite crize care i-a marcat definitiv existenta, si,  care au adunat  multe pagini însângerate, consemnate aidoma de cartile timpului!

În secolul trecut – spre exemplificare -, crizele au facut mari ravagii în întreaga lume. De notorietate pentru multi dintre noi e criza din anii 1929-1933, criza care fusese mult dezbatuta în cartile de istorie din anii comunismului.

 Apoi cele doua razboaie mondiale (1914-1918) – (1939-1945), urmate de alte câteva zonale în Coreea (1950-1953), în Vietnam (1959-1975), în Afganistan (1979-1989), în Golf (1991), în Irak (2003) – (2009-2010), Afganistan (2001-2012), Fâsia Gaza (1967) – (1987) – (2000) – (2004) – (2005) – (2006) s.a.

 Au mai fost crize energetice sau economice; energetica din anii ’70, cunoscuta ca „criza petrolului”; apoi aceea din anii ’90 mai putin mediatizata si oarecum mai restrânsa, urmata de criza mondiala din 2008-2012, al carei sfârsit…nu se întrevede.

România trece, de mai bine de 20 de ani printr-o criza morala, sociala si politicaa, din care numai Dumnezeu o poate scoate. Suntem la Mâna Lui, deoarece Puterea si Opozitia sunt neputincioase, nu au solutii de iesire. Solutiile lor au fost bune doar pentru buzunarul propriu, folosind hotia si  tertipurile legilor, având de partea lor Justitia care nu-si face datoria.

Într-un cuvânt, oamenii trec prin multe crize. Cartea sfânta Biblia vorbeste de primele crize spirituale ale omenirii. Prima mare criza a fost – si a ramas o problema de-a lungul veacurilor -, criza morala, când omul l-a înselat pe Dumnezeu, traind duplicitar, când Eva s-a lasat amagita de Sarpe…

 Apoi a urmat marea criza de identitate consemnata biblic sub titlul Turnul Babel, când oamenii au dorit sa-si faca un nume! Si aceasta criza s-a perpetuat de-a lungul timpului pâna în ziua de azi, când omul doreste în permanenta sa-si faca un nume, el, desi Dumnezeu i-a pregatit El însusi un nume…

 Omul a trecut prin multe alte crize. De ce? Pentru ca el alege si doreste sa traiasca … independent, ba chiar ca vrajmas al lui Dumnezeu.

***

ÎN ECONOMIA SI PLANUL LUI DUMNEZEU, NU EXISTA CRIZA

Isus a zis: “Eu sunt Pastorul cel bun.(…) Eu am venit ca oile sa aiba viata, si s-o aiba din belsug.”

Dumnezeu nu trece prin crize, de nici o natura, deorece El este   Creatorul Universului. El are toata puterea în Cer si pe pamânt si poate face orice lucru, din nimic.

Dumnezeu este Acelasi, Azi si Ieri si în Veci. Amin. (Evrei, 13.8)

Noi oamenii, nu numai ca nu întelegem multe, sau poate tocmai de aceea, ne exprimam în necunostinta de cauza. Se întâmpla unele lucruri demne de condamnat, dar adesea auzim expresia Nu-i nimic!

Faptul ca noi nu vedem lamurit, totul, ca nu vedem bine, ca analizam si judecam eronat, ca nu întelegem multe, nu înseamna canu-i nimic. Dimpotriva, se întâmpla lucruri grave din cauza umblarii omului fara întelepciune si fara pricepere.

Cuvântul Domnului Dumnezeu – Creator si Tata – ne îndeamna sa traim si sa umblam cu bagare de seama. Daca nu suntem instruiti si învatati de/din Cuvântul Sfânt, necitindu-l (neîntelegându-l), nu numai ca nu avem o scuza, dar trist e ca nici nu putem fi vigilenti. Atunci nu avem nici o sansa sa ne redresam si sa mergem pe calea dreapta si buna deschisa de Isus.

Când Neamurile, macar ca n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îsi sunt singuri lege; si ei dovedesc ca lucrarea Legii este scrisa  în inimile lor; fiindca despre lucrarea aceasta marturiseste cugetul lor si gândurile lor, care sau se învinovatesc sau se dezvinovatesc între ele. BibliaEpistola catre romani, 2.14-15

Într-un articol precedent am tras un semnal de alarma despre faptul ca nu avem legi. Iar acelea care sunt, nu sunt respectate, deoarece nu se urmareste strict aplicarea legii de catre Judecatori si Procurori, aparatul statului de drept îndrituit pentru aceasta, neîmplinind zicala buna, din popor: Unde-i lege, nu-i tocmeala.

Însa, Stapânul Universului a dat Legea Sa cu reguli si obiceiuri sfinte, raspândita în întreaga lume, Biblia (VT si NT).  El urmareste aplicarea ei în cele mai mici detalii, dupa cum scrie in cartea Ieremia, 1.11-12:

Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Ce vezi, Ieremio?” Eu am raspuns: „Vad un veghetor.” Si Domnul mi-a zis: „Bine ai vazut; caci Eu veghez asupra cuvântului Meu ca sa-l împlinesc.”

Dar Dumnezeu, ca un adevarat Tata, nu ne pedepseste deîndata, stie cu cine are de-a face, cu niste „copii” în crestere… El asteapta rabdator sa crestem, sa învatam, sa ne venim în fire, sa avem capacitatea de a întelege si vointa de a si face ce este bine si ce asteapta Dumnezeu de la copiii Lui, dar omul e îndaratnic, neascultator si nerecunoscator si multumitor.

Pâna mai e har la oamenii popoarelor lumii – care se va lua odata cu intarea numarului deplin al Neamurilor in rândul celor mântuiti, cf. Romani 11.25, când harul se va muta doar la Israel -, Dumnezeu mai asteapta rabdator sa ne venim în fire asemeni Fiului Risipitor si sa ne întoarcem Acasa, în Casa Tatalui si sa traim în ascultare si în belsugul oferit de El si împreuna cu El.

Toate promisiunile Lui sunt adevarate, garantate suta la suta. Dumnezeu vegheaza la împlinirea lor. Adesea noi nu avem ochi si discernamânt pentru lucrarile Sale.

Prin credinta putem întelege îndeajuns de bine ce se întâmpla în Univers si a ne bucura si a-i fi multumitori Creatorului a toate.

Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvântul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri cari se vad. (Evrei, 11.3)

Cuvântul Lui noi nu-l vedem decât doar pe acela care ni l-a lasat scris de proroci si apostoli.

La început Dumnezeu a facut cerurile si pamântul… Dumnezeu a zis: „Sa fie lumina!” Si a fost lumina…. Dumnezeu a zis: „Sa fie o întindere între ape si ea sa desparta apele de ape…” Si asa a fost … Dumnezeu a zis: „Sa se strânga la un loc apele cari sunt dedesubtul cerului; si sa se arate uscatul!” Si asa a fost… (Geneza, 1)

La Cuvântul Lui Dumnezeu se face deîndata ceea ce doreste Creatorul. Pentru El toate lucrurile sunt cu putinta. La Dumnezeu nimic nu e imposibil.

Exista totusi câteva lucruri pe care nici El nu le poate face: nu poate sa minta, nu poate judeca strâmb, decât în conformitate cu adevarul. Nu poate ierta pe nedrept. El nu e om care sa minta.

Nimeni nu merita iertarea, caci plata pacatului este moartea. (Romani, 6.22-23)

Însa a trimis în lumea noastra pe Fiul Sau, neprihanit, sa se încarce cu pacatul fiecarui om si pe Crucea de la Golgota sa ne înlocuiasca în moarte.

Apostolul Pavel, scriind despre credinta lui Avraam parintele tuturor credinciosilor, scrie ca credinta si ascultarea lui, i-a fost socotita ca o stare de neprihanire. Sfântul Pavel ne spune tuturor:

Dar nu numai pentru el este scris ca „i-a fost socotita ca neprihanire”; ci este scris si pentru noi, carora, de asemenea, ne va fi socotita, noua celor ce credem în Cel ce a înviat din morti pe Isus Hristos, Domnul nostru, care a fost dat din pricina faradelegilor noastre, si a înviat din pricina ca am fost socotiti neprihaniti. (Romani, 4.23-25)

În calatoria poporului Israel spre Canaan (teritoriul Israelului, dar înca neîntregit la suprafata  data lor de Dumnezeu în vremea lui Moise si Iosua), El le-a dat pâine trimisa din cer pe pamânt ca roua, niste bobite asemeni orezului sau grâului, cu care El i-a hranit 40 de ani prin pustie, iar încaltamintea si hainele nu s-au uzat!

La El nu exista criza, celor credinciosi le da pâinea ca prin somn. Si omul nu traieste doar cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, pasii Lui varsa belsugul.(Matei, 4.4; Psalm, 65.11)

Oameni scumpi, care aveti un mare pret în inima iubitoare a Tatalui, la Dumnezeu este belsug de ierate, El nu oboseste iertând, dar la El e si belsug de pâine si viata!

Nu ai vrea sa-ti pui nadejdea în Domnul Dumnezeu si sa primesti belsugul de iertare si de pâine din Mâna Sa?

Doamne, ajuta!  Amin.

Parastase pentru un loc vesnic cu verdeata

NECHITA IOAN – Fost secretar al Arhiepiscopiei Cluj  si  preot paroh la Catedrala 2 Cluj-Napoca –

Marturia inregistrata la Zalau in Octombrie 2008

EPISODUL 4

In acest episod fostul preot ortodox Nechita Ioan povesteste cum a primit treptat intelepciune de la Dumnezeu, si intelegerea biblica  privind  traditia omeneasca a parastaselor. Vom vedea daca „asigura” sau nu pot asigura pe cei morti de locuri vesnice cu verdeata!

NECHITA IOAN: … Acum, intram in planul doi de slujire, liturgical.

Vedeam adesea venind la oficiul parohial oameni cerniti, cu sufletul plin de durere, impovarati, cu fetele intristate, mimica fetei ii trada ca poarta o durere in sufletul lor, imbracati in acele haine de doliu.

[pullquote] Constiinta este îngerul lui Dumnezeu care îl pazeste pe om.

Paisie Olaru [/pullquote]

– Ce s-a intamplat?

– Parinte, x, y, cel mai drag sufletului nostru ne-a parasit!

Cautam sa le aduc o raza de speranta, o raza de lumina, sa le incalzesc sufletul.

– N-am venit in aceasta lume toti deodata, si nici nu vom pleca toti deodata. Mai devreme sau mai trâziu, toti vom pleca, la rândul cetei noastre. Dar si raspunsul lor venea imediat:

-Parinte, problema este tragica si ne framânta. A plecat. Stim ca vom pleca toti. Dar durerea care este si ne framânta este asta: el a murit nespovedit, neimpartasit si fara de lumânare. El va avea parte de lumina invierii lui Christos?

[pullquote] Constiinta este lucrul cel mai dumnezeiesc din noi.

Oscar Wilde [/pullquote]

– Desigur!, le dadeam eu incredintarea:

“Prin aprinderea cât mai multor lumânari, un numar cât mai mare de lumânari, veti aduce lumina in sufletul lui, in viata lui. Apoi, sa pregatiti 6 kg de ceara fara parafina, sa confectionati o lumânare de inaltimea defunctului si in noaptea invierii, acolo, când voi striga pentru prima data „Veniti de luati lumina!”, aprinzând de la mine, pentru prima data, veti aprinde lumina in sufletul lui.”

Dar, dupa aceste indemnuri, iata ca am sesizat ca evanghelistul Ioan vine si prezinta ce spune Isus : „Eu sunt Lumina lumii. Cel ce vine dupa Mine nu va umbla in intunerec si va avea lumina vietii.

Apoi, in cele 3 zile când se indeplineau formele actului de deces, ora plecarii, procesiunea de inhumare, veneau si imi cereau consultanta si asigurarea:

– Parinte, el a dus o viata cam necanonica, cam neortodoxa, i-a placut si paharul si desfrânarea si hotia si a fost si clientul penitenciarelor si Internelor, oare el va avea parte de imparatia lui Dumnezeu? Asta ne intereseaza.

– Desigur, prin moliftele pe care le voi da eu citire la data inhumarii. Si-n una din molifte, se zice asa: Dumnezeul duhurilor si a tot trupul, care ai calcat moartea, pe diavol l-ai surpat si ai daruit viata lumii Tale…; pâna aici textul era valabil, biblic. Dumnezeu a surpat moartea, a daruit si vrea sa daruiasca viata lumii Lui.

Numai ca de aici textul schimba intelesul biblic: Pe robul Tau, pe roaba Ta, plecata de la noi, ea a cazut sub pacatul lui, sub pacatul mamei ori al tatalui, ori pe un preot a amarât si a luat de la el legatura nedezlegata, eu il dezleg de pacatul trupesc si sufletesc in veacul acesta si in cel ce va sa vie si-l asez in loc de verdeta, in loc de odihna unde nu este durere, chin sau intristare, nici suspin, ci viata fara de sfârsit.

Ca viata e fara de sfârsit, adica ireversibila, era un adevar. Cu ocazia Sarbatorilor Pascale, preotul paroh isi saluta enoriasii, el primul, din noaptea invierii, pâna in Duminica Tomii:

[pullquote] Sfântul numeste sufletul constiinta.

Cuviosul Agaton [/pullquote]

– Christos a inviat! Enoriasii raspundeau:

– Adevarat, a inviat!, imediat venea confirmarea.

– Iubiti credinciosi, aveti incredintarea ca aveti parte de lumina invierii lui Christos?

– Nu stim, parinte! Dumnezeu stie!

– Dar nu ati dori sa stiti?

Parinte, mai are vreun rost sa stim? Pentru ca de când ati venit in Cluj-Napoca d-voastra si altii inaintea d-voastra, slujbasi ai altarelor, mereu aud, indiferent de viata lui, de traire si de rugaciune, de viata lui cu Dumnezeu, de a fost pacatos, de a fost nepacatos, dvs. tot in sânul lui Avraam ii ingramaditi, acolo.

– ?!

– Si când vin enoriasii la dv. si va intreaba: Parinte, va avea el parte de imparatia lui Dumnezeu, dv. ziceti:  „- Desigur, pentru ca daca veti savârsi cât mai multe parastase, numarul parastaselor il aseaza pe mort in pozitia cea mai favorabila!

– ?!

– Dar unde e mai potrivit, parinte, in dreapta, ori in stânga lui Avraam? In fata, mai in spate, in centru, unde e locul mai potrivit si va fi mai bine?

– Depinde de dumneavoastra, de numarul de parastase pe care le faceti!

Dar iata ca imputatia si reprosul pe care mi-l aduceau enoriasii, erau indreptatite!

Retragându-ma in biblioteca cancelariei Parohiei, deschizând Sfânta Scriptura, intâlnesc urmatoarele, in Ezechiel: „Tatal, nu raspunde de nelegiurea fiului. Fiul, nu raspunde de nelegiurea tatalui. Sufletul care pacatuieste, negresit va muri.

Apostolul Pavel vine si enunta in Epistola catre romani: „Plata pacatului este moartea.” Si deodata parca imi dadeam raspunsul. Punându-mi intrebarea, se cerea sa-mi dau si raspunsul.

Deci, tatal, nu raspunde de nelegiuirea fiului, fiul nu raspunde de nelegiuirea tatalui. Din a cui autoritate, din a cui incredintare, din partea cui am primit eu aceasta autoritate, aceasta incredintare de a-i ierta pacatul (unuia, altuia, mortului etc), pentru ca gasim scris in Biblie: ” Ia aminte Israele, Eu iti iert pacatul si-ti indepartez nelegiuirea ca pe un nor.”.

Eu îti sterg faradelegile ca un nor, si pacatele, ca o ceata: întoarce-te la Mine, caci Eu te-am rascumparat.” – Isaia, 44:22

ca sa-ti aduci aminte de trecut si sa rosesti, si sa nu mai deschizi gura de rusine, când îti voi ierta tot ce ai facut, zice Domnul Dumnezeu.” – Ezechiel, 16.63.

Apoi, ca:  in Ceruri s-a deschis o carte de aducere aminte si in ea au fost scrise faptele oamenilor. Fericiti de mortii care mor in Domnul, caci faptele lor ii urmeaza! Cei morti au fost judecati dupa faptele lor.

Apoi, evanghelistul Ioan, in Apocalipsa scrie: nimic spurcat, pacatos, intinat, defectuos, nu va intra in imparatia lui Dumnezeu. Vine ceasul când cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu si cei ce-L vor auzi si au facut cele bune vor iesi in invierea vietii, cei ce au facut cele rele, in invierea osândei.

Acestea versete enuntate aici, mi-au rascolit atât de puternic inima, incât, sufocat de intrebari, ma vedeam ca sunt intr-o pozitie nebiblica!

Dar totusi imi venea in gând sa decupez aceste versete citate, aceste capitole si versete din Biblie, pentru ca-mi sunt potrivnice! Pentru ca aveam (pâna atunci) incredintatrea, ca, prin punerea mâinilor episcopului, aratându-ma in fata opiniei publice, in fata bisericii, in fata asistentei in serviciile acelea liturgice solemne, ca am incredintarea, puterea de a ierta si de a dezlega pacatul.

Si iata ce am constatat, ca rezolvarea pacatului nu era acolo, prin molifte sau in scaunul de spovedanie, dupa ce audiam neputintele, scadentele celor ce-si marturiseau lacunele din viata lor.

Si unii veneau cu toata sinceritatea, dorind eliberarea, dorind usurarea si deindata le dadeam: „- Te iert si te dezleg de toate pacatele tale!

Am constatat ca toate acestea, in plan liturgic, si in plan liturgical, nu-si au asezarea biblica, nu-si au temelie scripturistica.

Ca si in celelalte planuri de slujitre in ce priveste cultul sfintilor, cultul icoanelor, sunt atât de potrivnice, ca practica, desi le practicam cu sinceritate si credinciosie, cu toata incredintarea, erau potrivnice Sfintei Scripturi, Bibliei – singura autoritate divina.

Nutream acea incredintare ca sfintii sunt mijlocitori, sfintii sunt cei care ne reprezinta, cei care intervin, ei sunt ca o casa de avocatura in fata lui Dumnezeu. Si ei te reprezinta, daca te rogi lor, ei te absolva de orice penalitate, de orice responsabilitate a pacatului.

Dar iata ca deschid in Faptele apostolilor capitolul 4 cu versetul 12, unde Apostolul Luca relateaza cum atunci cand Petru a fost chemat in fata mai marilor rabini si preoti, incultul si fricosul de altadata, Petru, acum, când li s-a pus in vedere sa nu mai predice mântuirea in Numele lui Isus Christos, el va spune cu mare indraznela si apasat: “In nimeni altul nu este mantuire, caci nu este sub cer un alt Nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti.!”

Apoi in 1 Timotei, 2:5, apostolul Pavel vorbeste si mai clar: „ Nu este nici un alt Mijlocitor intre om si Dumnezeu decât Omul Isus Christos.

Si asa am constatat ca rezolvarea pacatului s-a facut acolo la Golgota, pretul pacatului, nota, s-a achitat pe Crucea de lemn prin rastignirea lui Isus, cel neprihanit. Si,  preotia, pe care eu o predicam si o profesam nu avea nici cel putin fundament din punctul de vedere al Vechiului Testament, al preotiei aaronice.

Când Isus a spus pe Cruce „Sfarsitu-s-a”, „Savarsitu-s-a”, Evanghelistul Matei (27.51) arata: „catapeteasma Templului s-a rupt de sus pâna jos. Una din editiile biblice, din vremea diaconului Coresi, a Noului Testament de Balgrad, iesite din teascurile Târgovistei,  arata foarte clar (nu stim cum de corectorii sinodali au permis acest fapt): Catapeteasma Bisericii s-a rupt in doua de sus pâna jos, aratând incheierea si caderea preotiei.

Si, despre incheierea acestei preotii o arata atât de clar apostolul Pavel in Epistola catre Evrei, capitolele 7, 8 si 9. Acolo se arata ca preotii erau multi, pentru ca moartea ii impiedeca sa ramâna pururea.

Dar astazi avem un Mare Preot, pe Isus Christos. Pâna atunci era un mare preot pamântesc, care intra odata pe an in Sfinta Sfintelor cu jertfe de sange pentru pacatele sale si ale poporului. Dar, de-acum, odata cu Invierea Domnului Isus, avem un Mare Preot, care S-a adus pe Sine ca Jertfa fara cusur odata pentru totdeauna si care sta la dreapta lui Dumnezeu (fara pacat) si Mijloceste pentru sfinti (oameni) dupa voia Sa. S-a terminat cu acea preotie, acolo si atunci (in Ierusalim, la Cruce). Lucrarea marelui preot din VT directiona spre ce avea sa vina prin Domnulm Cristos, prin Jertfa Lui, il prefigura pe El.

Constatând toate acestea, am inceput sa renunt la o parte din patristica, sa renunt la o parte din sfânta traditie, din randuielile bisericii, la predanii (datina, obicei, traditie) si sa aduc Cuvântul lui Dumnezeu cât mai aproape de enoriasi, eliberat de obiceiurile acestea atât de stufoase, de tenebroase, atât greu de suportat (nebilice fiind), sa-i indrept catre Christos Domnul.

Evident au inceput sa apara petitiile, plângerile din partea colegilor: Parintele Nechita Ioan predica in stilul  bisericilor evanghelice, sectare…

VA URMA !!!

Puteti vedeaZorii    Ep. 1   Ep.2   Ep. 3   Ep.5

Ce model de sofer suntem pentru copii?

CE MODEL DE SOFER SUNT EU?

Adrian Mitrea in HotNews.ro din 1 iulie vorbeste despre acest subiect, mentionand si un studiu facut pe un esantion de copii si  tineri.

[pullquote]

…asculta legile si poruncile pe care va învat sa le paziti. Împliniti-le, pentru ca sa traiti …” (Deuteronom, 4.1)

[/pullquote]

I. STUDIUL

Ce arata studiul si concluziile unei cercetari realizate de producatorul de anvelope ContinentalTyres ?

aproape doua treimi dintre copii (63%) sustin ca parintii lor sunt soferi agresivi!

– 13% spun ca sunt speriati sau rusinati de modul in care conduc mama si tata!

Cei mici isi mint parintii, spunându-le ca este mai bun sofer cel care se afla in acel moment la volan, in lipsa celuilalt, mai arata cercetarea celor de la Continental Tyres.

Cercetarea realizata la comanda Continental Tyres, la 1.000 de copii cu vârste cuprinse intre 4 si 16 ani li s-a cerut sa spuna ce au vazut când parintii lor sunt la volan si ce simt in legatura cu asta.
Multe dintre concluzii sunt surprinzatoare:

  • trei sferturi spun ca parintii lor zbiara la alti participanti la trafic;
  • unul din cinci copii spune ca parintele lor aflat la volan utilizeaza telefonul mobil in timp ce conduce (in Romania, prescriptiile legal interzic utilizarea telefonului mobil in timpul deplasarii in trafic);
  • 40% se supara cand parintii isi pierd cumpatul la volan;
  • aptitudinile slabe de sofer ale parintilor ii determina pe 22% dintre copii sa sa cufunde in scaunele lor si sa se ascunda;
  • unul din cinci copii i-a recomandat parintelui sau sa-si imbunatateasca stilul de condus, desi 14% sustin ca sunt prea speriati ca sa le spuna ceva;
  • 23% dintre copii au fost implicati in accidente cand la volan se aflau mama sau tata;
  • patru din cinci sustin ca tatal este mai predispus sa ruleze cu viteza;
  • doua treimi dintre parinti isi intreaba copiii cine este sofer mai bun, iar acestia spun ca unul sau altul in functie de care se afla in acel moment la volan (in lipsa partenerului sau de viata)

Exista si o parte pozitiva a cercetarii:

– 84% dintre copii sunt multumiti de timpul petrecut in masina si de vizitele facute prietenilor realizate cu automobilul;

– 30% cred despre parintii lor ca sunt soferi mai buni decat ai altor copii, in timp ce 7% sunt de parare ca sofeaza mai rau.

 

II. Tiparul Divin – din paginile Sfintei Scripturi

Se stie ca micutii imita ceea ce vad la parintii lor, cum vorbesc si ce fac.

Sa vedem in acest sens, câteva porunci ale Tatalui Ceresc pentru copiii Sai:

(1) „…asculta legile si poruncile pe care va învat sa le paziti. Împliniti-le, pentru ca sa traiti …” (Deuteronom, 4.1)

(2) Sa stii dar în ziua aceasta si pune-ti în inima ca numai Domnul este Dumnezeu, sus în cer si jos pe pamânt, si ca nu este alt Dumnezeu afara de El. Pazeste dar legile si poruncile Lui, pe care ti le dau azi, ca sa fii fericit, tu si copiii tai dupa tine, si sa ai zile multe în tara pe care ti-o da Domnul Dumnezeul tau pe vecie.” (Deut., 6.39-40)

(3) Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu toata puterea ta. Si poruncile acestea, pe care ti le dau astazi, sa le ai în inima ta. Sa le întiparesti în mintea copiilor tai si sa vorbesti de ele când vei fi acasa, când vei pleca în calatorie, când te vei culca si când te vei scula. Sa le legi ca un semn de aducere aminte la mâini si sa-ti fie ca niste fruntare între ochi. Sa le scrii pe usorii casei tale si pe portile tale. „(Deut., 6.5-9)

(4) Isus (…) le-a zis: „Adevarat, adevarat va spun ca Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatal facând; si tot ce face Tatal face si Fiul întocmai. Caci Tatal iubeste pe Fiul si-I arata tot ce face (. ..) „De atâta vreme sunt cu voi si nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal. Cum zici tu, dar: „Arata-ne pe Tatal”? ” (Ioan 5.19- 20; 14.9)

(5) „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatal Meu; si nimeni nu cunoaste deplin pe Fiul, afara de Tatal; tot astfel nimeni nu cunoaste deplin pe Tatal, afara de Fiul si acela caruia vrea Fiul sa i-L descopere. Veniti la Mine, toti cei truditi si împovarati, si Eu va voi da odihna. Luati jugul Meu asupra voastra si învatati de la Mine, caci Eu sunt blând si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre. Caci jugul Meu este bun, si sarcina Mea este usoara.” (Matei, 11.27-30)

(6) „Nu va înselati preaiubitii mei frati: orice ni se da bun si orice dar desavârsit este de sus, coborându-se de la Tatal luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbra de mutare. El, de bunavoia Lui, ne-a nascut prin Cuvântul adevarului, ca sa fim un fel de pârga a fapturilor Lui.” (Iacov, 1.16-18)

Tatal din Ceruri este modelul pentru fiul Isus Hristos.

[pullquote]

croiti carari drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce schioapata sa nu se abata din cale, ci mai degraba sa fie vindecat.” (Epistola catre Evrei, 12.13)

[/pullquote]

Domnul Isus este modelul pentru toti crestinii.

Apostolul Pavel ii indemna pe corinteni sa-i urmeze pilda: „Calcati pe urmele mele, întrucât si eu calc pe urmele lui Hristos. „ (1 Corinteni, 11.1)

Pricepem asadar ca trebuie sa-L avem in inima si in gândurile noastre pe Dumnezeu si invatatura Sa?

Psalmistul spune:”Strâng cuvântul Tau în inima mea, ca sa nu pacatuiesc împotriva Ta!” (119.11)

[pullquote]

Astfel, dar, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si preaiubiti, îmbracati-va cu o inima plina de îndurare, cu bunatate, cu smerenie, cu blândete, cu îndelunga rabdare. Îngaduiti-va unii pe altii, si daca unul are pricina sa se plânga de altul, iertati-va unul pe altul. Dar mai presus de toate acestea, îmbracati-va cu dragostea, care este legatura desavârsirii. Cum v-a iertat Hristos, asa iertati-va si voi. Pacea lui Hristos, la care ati fost chemati, ca sa alcatuiti un singur trup, sa stapâneasca în inimile voastre, si fiti recunoscatori. Cuvântul lui Hristos sa locuiasca din belsug în voi în toata întelepciunea. Învatati-va si sfatuiti-va unii pe altii cu psalmi, cu cântari de lauda si cu cântari duhovnicesti, cântând lui Dumnezeu cu multumire în inima voastra. Si orice faceti, cu cuvântul sau cu fapta, sa faceti totul în Numele Domnului Isus si multumiti, prin El, lui Dumnezeu Tatal.” (Coloseni, 3.12-17)

[/pullquote]

Iar apostolul Pavel gândeste si vorbeste conectat la o ascultare perfecta de Dumnezeu:

Noi rasturnam izvodirile mintii si orice înaltime care se ridica împotriva cunostintei lui Dumnezeu; si orice gând îl facem rob ascultarii de Hristos. „ (2 Corinteni, 10.5)

 

CONCLUZII:

Fara a urma invatatura Tatalui, care ne-a fost adusa si exemplificata perfect de Fiul Sau, Isus Hristos, care L-a ascultat pe Tatal si i-a urmat cu fidelitate invatatura si pretentiile Tatalui, nu avem nici o sansa in a croi acele carari drepte si bune de urmat pentru copiii nostri.

Vorbirea voastra sa fie totdeauna cu har, dreasa cu sare, ca sa stiti cum trebuie sa raspundeti fiecaruia.” (Coloseni, 4.6)

Tiparul – matricea comportamentului nostru – trebuie sa fie in concordanta cu pretentiile si standardul Lui Dumnezeu. Atunci, si numai atunci, procentele din sondajele facute copiilor nostri vor tinde catre 90 -100%- in ceea ce este demn de urmat, caci Dumnezeu este Cel care da si vointa si infaptuirea.

A Lui sa fie toata Slava, toata Lauda si tot Creditul, acum si in eternitate! Aleluia! Amin.

 

 

 


Cum conduc eu ?

CE MODEL DE SOFER SUNT EU?

Adrian Mitrea in HotNews.ro din 1 iulie vorbeste despre acest subiect, mentionand si un studiu facut pe un esantion de copii si tineri.


…asculta legile si poruncile pe care va învat sa le paziti. Împliniti-le, pentru ca sa traiti …” (Deuteronom, 4.1)


I. STUDIUL

Ce arata studiul si concluziile unei cercetari realizate de producatorul de anvelope ContinentalTyres ?

aproape doua treimi dintre copii (63%) sustin ca parintii lor sunt soferi agresivi!

– 13% spun ca sunt speriati sau rusinati de modul in care conduc mama si tata!

Cei mici isi mint parintii, spunându-le ca este mai bun sofer cel care se afla in acel moment la volan, in lipsa celuilalt, mai arata cercetarea celor de la Continental Tyres.

Cercetarea realizata la comanda Continental Tyres, la 1.000 de copii cu vâvarste cuprinse intre 4 si 16 ani li s-a cerut sa spuna ce au vazut când parintii lor sunt la volan si ce simt in legatura cu asta.
Multe dintre concluzii sunt surprinzatoare:

  • trei sferturi spun ca parintii lor zbiara la alti participanti la trafic;
  • unul din cinci copii spune ca parintele lor aflat la volan utilizeaza telefonul mobil in timp ce conduce (in Romania, prescriptiile legal interzic utilizarea telefonului mobil in timpul deplasarii in trafic);
  • 40% se supara cand parintii isi pierd cumpatul la volan;
  • aptitudinile slabe de sofer ale parintilor ii determina pe 22% dintre copii sa sa cufunde in scaunele lor si sa se ascunda;
  • unul din cinci copii i-a recomandat parintelui sau sa-si imbunatateasca stilul de condus, desi 14% sustin ca sunt prea speriati ca sa le spuna ceva;
  • 23% dintre copii au fost implicati in accidente cand la volan se aflau mama sau tata;
  • patru din cinci sustin ca tatal este mai predispus sa ruleze cu viteza;
  • doua treimi dintre parinti isi intreaba copiii cine este sofer mai bun, iar acestia spun ca unul sau altul in functie de care se afla in acel moment la volan (in lipsa partenerului sau de viata)

Exista si o parte pozitiva a cercetarii:

– 84% dintre copii sunt multumiti de timpul petrecut in masina si de vizitele facute prietenilor realizate cu automobilul;

– 30% cred despre parintii lor ca sunt soferi mai buni decat ai altor copii, in timp ce 7% sunt de parare ca sofeaza mai rau.
Continue reading “Cum conduc eu ?”

Despre o bunatate ca a lui Dumnezeu

DAVID SI MEFIBOSET

 

Scurta Meditatie din 2 Samuel, 9.1-11.

 

Împaratul David a zis: „Nu mai este nimeni din casa lui Saul ca sa ma port cu el cu o bunatate ca bunatatea lui Dumnezeu?” Si Tiba a raspuns împaratului: „Mai este un fiu al lui Ionatan, olog de picioare. (…) Si Mefiboset a mâncat la masa lui David, ca unul din fiii împaratului.” (2 Sanuel, 9)

 

Pe aceeasi tema am scris meditatia: „Frumusetea lui Dumnezeu este Bunatatea”. Caracterul si frumusetea lui Dumnezeu ne sunt dezvaluite de însasi bunatatea Sa, imensa si proverbiala!

 

Am auzit o povestioara care spunea ca Sarpele cel vechi, Diavolul, ar fi fost întrebat de ce e asa de rau, cum de el face mereu numai rau si aduce multe necazuri oamenilor. Acesta ar fi raspuns: Cum, va mirati? Oare nu asta e starea mea normala, nu acesta e caracteul meu? Oare nu asta e slujba mea?

Insa omul a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Deci bunatatea este o stare naturala a omului si ne-am astepta sa fie bun, sa-i semene mai mult lui Dumnezeu.

Vedem cum o singura muscatura a Sarpelui a fost de-ajuns sa-l schimbe pe om atât de mult, încât sa-si arate mai mult rautatea „mostenita” de atingerea Sarpelui, decât bunatatea, ca trasatura definitorie a Creatorului care l-a plamadit dupa chipul Sau.

Spre deosebire de noi, carora ne sare tandara imediat ce nu ne convine ceva, când suntem calcati pe batatura mândriei, Dumnezeu are îndelunga rabdare si îndelunga îndurare fata de neascultarea omului pacatos coplesindu-ne adesea prin bunatatea Sa.

Psalmistul David spune „Caci mânia Lui tine numai o clipa, dar îndurarea Lui tine toata viata: seara vine plânsul, iar dimineata, veselia.„ (Psalm 30.5).

 

Inainte de a se numi Pavel, celebrul apostol era cunoscut sub numele Saul din Tars. In acea vreme – desi era evreu din evrei, un om foarte educat, care avea si cetatenie romana si studiase cu marele învatat Gamaliel -, îl gasim printre cei care prigoneau biserica lui Dumnezeu participand la omorârea evreilor care credeau în Isus Cristos si în învierea Lui, cum este relatat cazul martirului Stefan, omorât cu pietre (Faptele apostolilor, 6-7).

Stefan, plin de Duhul Sfant,  si-a manifestat bunatatea fata de calaii lui, strigând înainte de-a-si da duhul: Doamne, nu le tine în seama pacatul acesta!

[pullquote]

<Cuvântul lui Dumnezeu se raspândea tot mai mult, numarul ucenicilor se înmultea mult în Ierusalim, si o mare multime de preoti veneau la credinta. Stefan era plin de har si de putere si facea minuni si semne mari în norod. (… ) …Oameni tari la cerbice, netaiati împrejur cu inima si cu urechile! Voi totdeauna va împotriviti Duhului Sfânt. Cum au facut parintii vostri, asa faceti si voi. (…) Ei au început atunci sa racneasca, si-au astupat urechile si s-au napustit toti într-un gând asupra lui. L-au târât afara din cetate si l-au ucis cu pietre. Martorii si-au pus hainele la picioarele unui tânar, numit Saul. Si aruncau cu pietre în Stefan, care se ruga si zicea: „Doamne Isuse, primeste duhul meu!” Apoi a îngenuncheat si a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le tine în seama pacatul acesta!” Si, dupa aceste vorbe, a adormit. > Fapte 6-7

[/pullquote]


Daca Satana îl schimba mult pe om, îndemnându-l mai mult spre rau, prin prezenta lui Dumnezeu în viata si inima sa, omul se va schimba în bine. Are loc un proces de  renastere a vietii prin Duhul Sfânt, vointa si dorintele  i se vor schimba implinind voia lui Dumnezeu, iar lucrurile le va face în mod majoritar pe placul Domnului. Si astfel, bunatatea isi va face simtita tot mai mult prezenta in vietileunor asemenea oameni.

De aceea David preocupat sa faca voia Domnului,  intreaba: „Nu mai este nimeni din casa lui Saul ca sa ma port cu el cu o bunatate ca bunatatea lui Dumnezeu?”. David vrea sa-si reverse bunatatea, dar nu orice bunatate, ci una ca a lui Dumnezeu si peste cei la care oamenii s-ar astepta cel mai putin.

La fel s-a intâmplat si cu Saul din Tars. Daca îl vedem pe Saul alaturi de cei care-l omorau pe Stefan, si apoi îl însotim pe drumul Damascului când umbla în cautarea celor credinciosi sa-i progoneasca, constatam ca trece prin punctul de inflexiune de unde incepe transformarea sa. Isi schimba deindata atitudinea atunci cand se confrunta cu glasul divin  care-i zice: „Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti? Tremurând si plin de frica, el a zis:  „Doamne, ce vrei sa fac?” „Scoala-te”,  i-a zis Domnul,  „intra în cetate,  si ti se va spune ce trebuie sa faci.”

Ascultand de glasulDomnului (Doamne, ce vrei sa fac?) si urmându-L, viitorul apostol Pavel acum intra pe drumul credintei în Isus Fiul lui Dumnezeu!

De-acum, harul lui Dumnezeu si adevarata viata l-au umplut de dragoste si de bunatate pentru semeni, pentru cei pierduti în pacat si în deznadejde. De-acum  are o inima ca a lui Dumnezeu, care a dat ce a avut mai scump pentru om si omenire: pe Fiul Sau Isus, lasându-L sa-Si dea viata pe Crucea ridicata  intre Cer si Pamant,  ca Jertfa de ispasire pentru pacatele mele si ale tale, pentru ale intregii omeniri.

Pavel, nu numai ca a scris 14 epistole catre biserici, dar a facut câteva calatorii misionare, lungi si grele, ajungând pâna în Europa, la Filipi. Unii au numit acel ceas: Ora astrala a Europei.

Atunci, în acele locuri, prin propovaduirea lui Pavel s-a auzit pentru prima data vestea cea buna a Evangheliei, a rascumpararii  prin credinta a omului din starea veche, pacatoasa, infaptuita de Jertfa adusa de Isus, si multi au fost adusi la viata împreuna cu Hristos ( Efeseni, 2. 1-10).

Pavel scrie celor din Roma: „Insa nadejdea aceasta nu insala, pentru ca dragostea lui Dumnezeu a fost turnata in inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” (Romani, 5.5)

Multumim Domnului Isus ca slujitorii Cuvantului Sfintei Scripturi au dus vestea buna a Evangheliei si mai departe, ajungând si la noi innoindu-ne simtamintele si viata. Avem in inimi dragostea lui Dumnezeu, primita prin Duhul Sfant care ne-a fost dat, atunci cand am crezut!. Glorie Domnului!

Faptele omului firesc, bune, sunt considerate de Dumnezeu ca o „haina manjita”: „Toti am ajuns ca niste necurati, si toate faptele noastre bune sunt ca o haina mânjita– Isaia, 64.6).

David din copilarie a umblat cu Dumnezeu si I-a preamarit Numele si  in Psalmii pe care i-a scris. Un loc unic avand  Psalmul 23, – Domnul este Pastorul meu.

In razboiul cu filistenii, ca tânar adolescent, calauzit de Duhul lui Dumnezeu si increzându-se in puterea si ajutorul Lui, David îl infrunta pe uriasul Goliat, înaintea caruia toti oamenii firesti tremurau numai vazându-l încins în armura-i mareata care-i ascundea trupul, cu coiful pe cap si cu sabia în mâna!

[pullquote]

David a zis lui Saul: „Robul tau pastea oile tatalui sau. Si când un leu sau un urs venea sa-i ia o oaie din turma, alergam dupa el, îl loveam si-i smulgeam oaia din gura. Daca se ridica împotriva mea, îl apucam de falca, îl loveam si-l omoram. – 1 Samuel, 17)

[/pullquote]

In Numele Domnului, tânarul David il infrunta cu mult curaj pe  gigantul Goliat, : „Si-a luat toiagul în mâna, si-a ales din pârâu cinci pietre netede si le-a pus în traista lui de pastor si în buzunarul hainei. Apoi, cu prastia în mâna, a înaintat împotriva filisteanului…”- 1 Samuel, 17

Omul schimbat de Dumnezeu poate face fapte marete atât in ochii oamenilor, cât si in ochii lui Dumnezeu!

 


Domnul Isus in predica de pe munte le spune ucenicilor: „Tot asa sa lumineze si lumina voastra înaintea oamenilor, ca ei sa vada faptele voastre bune si sa slaveasca pe Tatal vostru care este în ceruri.” -Matei, 5.16


Dumnezeu asteapta sa vada in crestini bunatate, o bunatate ca a lui Dumnezeu, jertfitoare. O bunatate vazuta de faptele omului credincios, care sa-l coste. El doreste sa avem si noi aceeasi mila fata de aproapele nostru.

Asa cum David l-a invitat permanent la masa sa de rege pe Mefiboset, cel olog de picioare, si Dumnezeu ne invita permanent la Cina Sa, la partasia cu El acum, dar si in eternitate:

Iata Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el,  si el cu Mine. „ – Apocalipsa, 3.20

[pullquote]

Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta în Dumnezeu si aveti credinta în Mine. În casa Tatalui Meu sunt multe  locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc. Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi întoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi. – Ioan, 14.1-3

[/pullquote]

Dumnezeu doreste ca la masa noastra imbelsugata sa ia parte si cei aflati in nevoi. Sa intindem o mâna de ajutor si celor care au nevoie si sunt in lipsa.

Mai mult, Isus conditioneaza intrarea noastra in imparatia lui Dumnezeu de aceste fapte ale neprihanirii, facute de omul renascut la o viata noua impreuna cu Isus:

 

Când va veni Fiul omului în slava Sa cu toti sfintii îngeri, va sedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va desparti pe unii de altii cum desparte pastorul oile de capre; si va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. Atunci Împaratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniti binecuvântatii Tatalui Meu de mosteniti Împaratia care v-a fost pregatita de la întemeierea lumii. Caci am fost flamând, si Mi-ati dat de mâncat; Mi-a fost sete, si Mi-ati dat de baut; am fost strain, si M-ati primit; am fost gol, si M-ati îmbracat; am fost bolnav, si ati venit sa Ma vedeti; am fost în temnita, si ati venit pe la Mine.” Atunci cei neprihaniti Îi vor raspunde: „Doamne, când Te-am vazut noi flamând si Ti-am dat sa manânci? Sau fiindu-Ti sete si Ti-am dat de ai baut? Când Te-am vazut noi strain si Te-am primit? Sau gol si Te-am îmbracat? Când Te-am vazut noi bolnav sau în temnita si am venit pe la Tine?” Drept raspuns, Împaratul le va zice: „Adevarat va spun ca, ori de câte ori ati facut aceste lucruri unuia din acesti foarte neînsemnati frati ai Mei, Mie Mi le-ati facut.”


DACA PASARILE NU VOR CÂNTA, CIORILE VOR CRONCANI !

Vavila Popovici

“Fara Dumnezeu omul ramâne un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri.” (Petre Tutea)

 

 

Fiecare om are o conceptie despre lume si viata, exprimata sub forma de convingere sau ipoteza, care poate fi adevarata sau falsa si conform careia îsi desfasoara viata.

Filosoful român Petre Tutea sustinea ca înapoia lucrurilor omul pune doua concepte, materia sau Dumnezeu, materia fiind Dumnezeul ateilor. Vreau sa cred ca materialismul si cinismul ce pareau sa flancheze postmodernismul, nu au câstigat definitiv, ca foamea exagerata de concret în detrimentul misterului va disparea curând si un nou umanism se va întrezari la orizont, ca lumea va reveni la anumite sentimente si valori fundamentale, precum Iubirea. Scriitorul german Thomas Mann (1875-1955) spunea despre umanisti ca ei sunt singurii depozitari ai traditiei demnitatii si frumusetii omului.

Sunt atâtea întrebari pe care oamenii si le-au pus de-a lungul timpului si continua sa si le puna: De ce suntem aici pe aceasta planeta? Sunt fiinte pe alta planeta? De ce gândim, cum gândim? De cine am fost înzestrati cu spirit, aceasta forma de energie pe care omul nu o poate reproduce? Ce este dincolo? Unde este acel dincolo? Si multe altele. Alcatuirea omului din corp si suflet, creeaza un adevarat cutremur în mintea lui, neîmpacat fiind cu moartea trupului si cu misterul ei..

De la scriitorul german Johann Wolfgang von Goethe ne-au ramas celebrele versuri: „Când? Cum? Si Unde? – în zei tacere e! Ramâi la pentru casi nu-ntreba de ce.” Oamenii totusi cauta raspunsuri, cei credinciosi stiu unde sale gaseasca, ateii se zbat în necredinta toata viata.

Traim în acest univers care ne este scoala-laborator pentru ridicarea fiintei pe un plan superior. Universul pentru noi are o limita materiala, desi el pare nelimitat. În plan spiritual nu exista nici început si nici sfârsit. Individual si în ansamblu avem datoria de a evolua spiritual. Este necesar sacunoastem drumul pe care trebuie sa mergem în viata, pentru a ne crea un trai cât mai stabil, întrucât instabilitatea asculta de legile universale ale haosului. Principiul calauzitor, cel al luptei între benefic si malefic, face parte din dialectica universului, el existadeci la scara cosmica, precum si la scara infimei celule vii din orice organism nascut cu viata. Trebuie sa stim ca omul este compus din învelisuri energetice în afara corpului fizic, asemeni pamântului din care este facut. La ora actuala, din cauza degradarii progresive a Pamântului, învelisurile lui energetice s-au degradat profund, se prezintaca o plasa cu multe ochiuri, omul fiind cel vinovat de poluare sub toate formele ei. Este vorba de paduri, mari, oceane, râuri, pietre etc. La rândul nostru suferim de o degradare energetica, dovada sunt bolile, suferintele si scurtarea vietii. Oamenii cu viata matusalemica, descendentii imediati ai lui Adam traiau sute de ani, pamântul se rotea invers, iar rotatia în jurul axei se desfasura mai lent, anul avea 480 de zile. Se crede ca specia umanaa suferit atunci o mutatie genetica esentiala, dirijatade fortele nevazute. Amintesc de filosoful francez Henri Bergson (1859-1941) care credea ca omul va deveni nemuritor printr-o mutatie irationala. În Biblie se spune: „Celor care îsi vor pastra credinta pâna la sfârsit, li se va da sa guste din pomul vietii” (vezi cartea Apocalipsa). Or, pomul vietii, cred unii ca ar putea fi schema structurii ADN, modificata, care poate oferi omului o viata din ce în ce mai lunga (deci, nu vesnica, cum o promite Dumnezeu credinciosilor Sai- insa la El totul e posibil!).

Gândurile oamenilor pline de ura se spune ca afecteaza straturile geologice ale pamântului prin vibratii negative provocând cutremure, inundatii, surpari de falii. Nivelul pozitiv al sensului devenirii umane înseamna a trai în armonie perfecta cu toate legile Universului si cu toate principiile morale pozitive, a trai sub însemnul spiritualitatii benefice, conform legilor Divine ale Creatiei, spiritul benefic însemnând accesul la o înalta spiritualitate si ordine morala, o apropiere a omului de Absolut.

Iisus Hristos a fost cel care a reabilitat Pamântul, energetic si spiritual, dovada ca omenirea mai traieste si evolueaza. Daca n-ar fi fost reechilibrat, sunt de parere unii, acest strat energetic al Pamântului, planeta noastra s-ar fi ofilit probabil ca o floare sau totul ar fi degenerat în ceva greu de imaginat. Medicul, psihologul si psihiatrul elvetian Carl Gustav Jung (1875-1961) spunea: „Nevroza principala a vremurilor noastre este goliciunea spirituala.” Toti ne dorim din suflet ca viata noastra sa aiba sens, sa aiba profunzime. Ei bine, Iisus ne ofera o astfel de viata, bogata, plina de sens, printr-o relatie cu El. Iisus a spus: „Eu am venit ca oile sa aiba viata si s-o aiba din belsug” (Ioan 10:10).

Anton Pascale, autorul cartii „ Sa nu cadem privind cerul”, titlul superb inspirat de spusele lui Blaise Pascal: „Ne îndreptam privirea în sus, dar ne sprijinim pe nisip; si pamântul se va crapa si vom cadea privind cerul”, ne vorbeste despre provocarea lumii contemporane, mai ales a postmodernismului care a necesitat dialogul între teologie, în special apologetica, si stiinta. Afirmatiile despre alcatuirea omului din trup si suflet, sau din trup, suflet si duh pot fi armonizate considerând ca prin actul de creatiune omul a fost facut, din punct de vedere substantial, din doua parti – materie si spirit, iar functional din trei parti, sufletul rezultând din interactiunea materiei si duhului. Duhul (spiritul) este suflarea directa a lui Dumnezeu si poate fi luminat sau întunecat, iar sufletul are o alta menire, înzestrat fiind cu minte, intelect, vointa si capacitate emotionala (sentimente, instincte), partea pentru care divinitatea are un program de rascumparare. Sufletul este creat de Dumnezeu pentru a transmite informatia AND –ului primordial (principiul vietii) si alte informatii catre corpul fizic si pentru a asigura viata sentimentala si mentala a omului. Prin legatura dintre duh si trup, asiguratade suflet, omul devine în totalitatea sa o faptura vie. Sufletul este viu, se perpetueaza cu binecuvântarea Duhului, care l-a creat pentru a se înmulti si a fi folositor creatorului. Biblia accentueaza ca sufletul este în ochii divinitatii averea care trebuie crescuta, pazita si curatita în cursul vietii pamântesti de încercarile de corupere ale Satanei.

Autorul mai vorbeste despre descoperirea importanta facuta de catre fizicianul german Max Plank (1858-1947) si anume aceea a conceptului de „cuanta” de energie, adica cea mai mica cantitate de energie care poate fi emisa sau absorbitade un sistem atomic, demonstrând ca în lumea subatomica domneste discontinuitatea (materie-antimaterie; corpuscul-unda; fizic-spiritual) si confirmând teoria specialaa relativitatii, dezvoltatade Einstein (1879-1955), precum si teoria generala a relativitatii publicata ceva mai târziu. Teoria generala a relativitatii renuntala notiunile de spatiu si timp absolut si rastoarna teoria mecanica cereasca clasica a unui univers infinit cu aceeasi densitate a materiei, cât si teoria newtonianaa unui univers în care lumea stelelor ar fi o insula finita(cu materie mai densa în centru) în vidul infinit al spatiului, înlocuindu-le cu posibilitatea unui univers spatio-temporal cvadridimensional, cvasi-sferic si nelimitat, în continuaexpansiune. Aceasta teza, se spune în continuare, a fost dovedita de astronomul american Edvin Hublle (1889-1953), calculându-se apoi viteza acestei expansiuni continue a universului.

Biblia a postulat de aproape 2000 de ani universul deschis: „Tatal meu lucreaza pâna acum; si Eu, de asemenea lucrez” (Ioan 5:17) „Si am vazut un cer nou si un pamânt nou…” (Apocalipsa 21.1)

Formula energiei demonstrate prin teoria relativitatii speciale (E=m.c2) unifica conceptele de energie si materie. Materia este energie condensata si energia este materie disociata. Acest lucru l-a facut cunoscut Dumnezeu lui Pavel: „Tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad” (Evrei 11:3)

Descoperirile fizicii moderne au impus si notiunile de materie negativa, formata din particule non-fizice (energie pura) si de materie pozitiva, formatadin energie condensataîn particule, demonstrând faptul ca universul cunoscut are un bing – bang si va avea un sfârsit prin disiparea într-o noapte vesnica, datorita expansiunii continue, insa contravine creationismului si invataturii lasate de Dumnezeu pentru om.

Conform unei teorii, universul este caracterizat de particule cu masa pozitiva, ce evolueaza cu viteze pâna în preajma vitezei luminii, se transformaîn fotoni în dreptul pragului si trec apoi în universul spatiu-timp negativ, sub forma de particule non-fizice tahionice (doualumi distincte).

Se presupune de catre unii cercetatori catahionii ar oferi posibilitatea perceptiei, în acelasi moment temporal, a trecutului, prezentului si viitorului, putând reprezenta o posibila structuraa lumii spirituale. Se demonstreaza chiar ca particulele tahionice constituie substratul radiatiei electromagnetice ce caracterizeaza materialul negativ (spiritul), particule care ar calatori mai repede decât lumina. În legatura cu aceasta idee, un alt cercetator concepe omul ca un continut de materie pozitivasi negativa, sau altfel spus, de materie si energie. Se spera ca legile ce guverneaza lumea non-fizica sa fie descoperite. Astazi se banuieste ca timpul are o curgere lineara, uniforma în universul materiei pozitive, în timp ce în lumea materiei negative curgerea lui fizica este neuniforma.

Aceasta conceptie a fost acceptata de unii pentru a explica componentele spirituale ale fiintei umane, dar altii o resping pentru ca ar putea conduce la concluzia ca Dumnezeu este energie fizica pura. Se poate accepta însa, ca Dumnezeu este spirit, deci energie inteligenta divina, având legile ei proprii, înca nedeslusite de oameni, iar o asemenea energie poate produce cu usurinta energia fizica care sa stea la baza creatiei universului si a vietii pe pamânt. Spiritul divin poate îmbraca forma materiala, dar materia nu se poate transforma în spirit divin. Deci duhul omului nu este o formaa materiei negative, cum este cazul sufletului, ci este de origine divina (suflarea lui Dumnezeu).

Medicul, neurologul român Constantin Balaceanu-Stolnici (n. 1923) ne vorbeste într-o carte a sa despre evolutia gândirii omului despre suflet: „Posibilitatea existentei unor “suflete” extraterestre nu este exclusa, dat fiind dimensiunile cosmosului. Probabilitatea însa ca ele sa apara pe un “suport” material identic ca cel al inteligentelor terestre este foarte mica, deoarece biogeneza si apoi evolutia materiei organice (odata constituita) e putin plauzibil sa se repete în acelasi fel în alte planete din cosmos. Este suficient de exemplu ca materia “organica” sa fie bazata pe siliciu în loc de carbon sau ca simetria dreapta – stânga safie înlocuita cu o organizare radiala, pentru ca întreaga materie sa se structureze diferit. Mitul si realitatea stiintifica nu sunt chiar atât de îndepartate, mai ales când este vorba de o problema atât de complexa ca aceea a suportului material al vietii psihice.”

Academicianul român Eugen Macovschi (1906-1985) admitea viata extraterestra atragându-ne atentia ca extraterestrii pot avea un corp asemanator corpului nostru, dar cu particularitati anatomice si fiziologice corespunzatoare altor activitati si functii; din câte am înteles, cu o gândire care poate diferi sau depasi gândirea noastra, adica o altaforma a gândirii. Tot el ajunsese la concluzia ca dupa destramarea corpului fizic, materia noesica, câmpul noesic, adica câmpul gândirii poate persista în spatiu, fara a sti cât timp si ce l-ar putea face sa disparatotal.

Vad creierul asemenea unui computer care va înceta sa lucreze atunci când componentele sale se defecteaza. Nu exista Rai sau viata de apoi pentru computere stricate. Asta e o poveste pentru oameni care se tem de întuneric”, a declarat Stephen Hawking acum câteva zile, pentru „The Guardian”.

Dar creierul uman este mult mai mult decât un computer. Creierul uman nu poate fi comparat cu microprocesorul întrucât între neuroni nu circula doar electricitate, ci semnale electro- chimice care sunt mult mai complexe; oricum, neuronii nu functioneazaca tranzistorii. În creier exista miliarde de miliarde de celule si interactiuni.

Este adevarat, afirma profesorul, matematicianul englez Roger Penrose (n.1931) ca „în ceea ce priveste efectuarea calculelor numerice, omul este neperformant comparativ cu realizarile unui calculator. Dar, creierul uman este capabil, la rândul lui, de activitati pe care calculatoarele nu le pot egala. Omul poate lua decizii în conditii de incertitudine, este capabil de ceea ce noi obisnuim sa numim «intuitie», de a face legaturi între diverse notiuni abstracte. Posedam un organ cerebral extraordinar de bine organizat, ale carui structuri profunde ne sunt înca necunoscute.” Roger Penrose mai consideraca „exista în mintea noastra (sau mai curând în constiinta noastra) ceva nematerial…” si „Ceea ce se petrece în creierul uman este calitativ diferit de modul de functionare al calculatoarelor existente sau imaginabile. Calculatoarele actuale sunt departe de performantele gândirii si nimeni nu poate descrie exact care sunt procesele biofizice si ce fel de reactii chimice însotesc gândirea umana!”

Creierul se poate reface dupa anumite traume. Unii considera ca putem transplanta orice organ, cu exceptia întregului creier, fara a transplanta sau fara a ucide în principiu persoana. Chiar si atunci, ni se spune, nu vom fi în stare sa distingem între absenta vietii personale si viata umana personala compromisa (de exemplu, o persoana aflata în coma). Putem declara moartea doar atunci când natura întrupata a unei persoane a fost distrusa. De asemenea, din moment ce persoanele sunt o unitate trup, suflet si duh, ele trebuie recunoscute ca prezente chiar daca dorm sub anestezie profunda sau în coma, sufletul se gaseste în tot trupul.

Doctorul în stiinte din România, Adrian Iosif, într-un articol intitulat «Creierul si constiinta » aminteste dezmintirea unei afirmatii a neuro-fizicienilor despre impulsuri electrice, întelegându-se ca mesajele calatoresc spre creier, ajung la o entitate misterioasa numita «psihic», primesc ordine de la aceasta si apoi îsi continua calatoria. Dar psihicul nu are o pozitie în spatiu, ca atare nu are sens sa se vorbeasca despre semnale fizice care sa ajunga la el. De aici presupunerea ca memoria si constiinta nu pot fi localizate pe scoarta cerebrala, desi exista zone si formatiuni cerebrale care intervin în aceste procese si cea mai mare probabilitate este ca „prin elementele cuantice din structura sa, creierul are posibilitatea de a intra în legatura cu alte structuri sau entitati energo-informationale!” Constiinta nu se supune calculului matematic! Foarte multi cercetatori sunt neîncrezatori cu privire la patrunderea în esenta fenomenului. De ce oare ? Conceptia la care a ajuns neuro-fiziologul australian John Eccles (1903-1997) în urma unor cercetari îndelungate este extrem de interesantapentru atmosfera stiintificaa secolului nostru: „Mintea constientade sine este o entitate distinctade creier; ea «baleiaza» suprafata creierului, în care citeste diverse date.” Creierul, dupaparerea lui John Eccles, este un organ de legaturaîntre mintea constientade sine si corpul fizic. Cercetarile l-au condus la concluzia cala moartea creierului, când toataactivitatea cerebrala înceteaza complet, mintea constientade sine nu mai receptioneaza nici un fel de mesaje de la creierul pe care l-a cercetat si l-a controlat asa de eficace o viataîntreaga. Dar, desi creierul a murit, mintea constientade sine continua sa existe! „Astfel, scrie Eccles, poate exista un nucleu, un eu ascuns, care supravietuieste mortii creierului pentru a dobândi o alta existenta care trece în întregime dincolo de orice ne putem imagina!”

Nu exista Rai sau viata de apoi pentru computere stricate. Asta e o poveste pentru oameni care se tem de întuneric” – Stephen Hawking

Petre Tutea povestea despre sfârsitul unui var de-al sau, un om simplu, dar întelept si care a murit solemn. În momentul când fiica a adus lumânarea si o tinea ascunsala spate, el i-a spus: „Aprinde lumânarea, fa, ca eu stiu unde ma duc!”

Dumnezeu trebuie primit si nu înteles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate.”- Petre Tutea

Nu mi-e teama de moarte, dar nici nu ma grabesc sa mor. Mai am atâtea de facut înainte…” – Stephen Hawking.

Sunt unii care înlocuiesc nemurirea reala cu iluzia nemuririi, adica cu gloria.” – Petre Tutea.

Raleigh, North Carolina

 

 

OM AL VREMII LUI

Din Scripturi nu reiese ca apostolul Petru a fost la Roma.

Iar din traditia Bisericii aflam ca nici unul din cei 264 de papi, care s-au perindat la Vatican, nu a purtat numele sfântului apostol. Este deci fireasca întrebarea pe care o pun multi: chiar este papa urmasul direct al apostolului Petru si împuternicitul lui Hristos peste turma Lui?

Absolut previzibil si chiar asteptat de lume, evenimentul trecerii în vesnicii a suveranului pontif întâmplat pe 02 aprilie 2006 a avut o neasteptata nota de spectaculozitate. Parerea de rau a celor care l-au pretuit si iubit s-a împletit în mod ciudat si original cu nevoia lor de a se compara cu el, de a se raporta la el. Nu puteau face asta în nici o alta împrejurare, aceasta era unica. Prin urmare în tot timpul agoniei lui prelungite si în zilele înmormântarii prin toate mijloacele de presa sute si mii de persoane depanau amintiri reale sau închipuite, depuneau marturii, faceau aprecieri, rosteau judecati adevarate sau sublime, ori fanteziste.

 

Dornic sa înteleaga si sa-i ajute în cautarile lor pe cât mai multi muritori, omul nostru cu ochii pe fereastra „lumii crestine’’ si urechile pe canalele ei de stiri a urmarit o parte din cele zise si scrise. Mirarea mi-a fost – zice el – ca nu am întâlnit înca nici un cuvânt de sinteza rostit sau scris de un reprezentant al bisericilor protestante. Iata de ce, pentru cititorii revistei, as vrea sa prezint câteva gânduri pe care le am cu acest prilej, fara pretentia ca ele sa fie sau sa reprezinte nici macar punctul de vedere al confesiunii careia îi apartin.

Suntem egali în fata mortii, dar trebuie sa fim si demni; iar el a fost. Dintr-un barbat puternic, atletic, sanatos, s-a transformat în lungul anilor într-un batrân gârbovit, neputinta trupului fiind la el mult agravata si grabita în comparatie cu altii. Daca este adevarat ca aceasta a fost urmarea gloantelor ce le-a încasat de la atentatorul turc, atunci nu a ramas din punct de vedere crestin în nici un fel dator. Ultimii doi ani de viata au fost pentru el doar un calvar, iar dorintele-i, proiectele ce le visa erau mereu amânate, ramâneau neîmplinite. I-a socat pe cei mai multi când a refuzat sa se retraga din slujba pe care, era limpede, nu o mai putea îndeplini, dar i-a lamurit când a refuzat sa mai fie transportat la spital si sa-i mai prelungeasca medicii agonia. A respectat un crez pe care îl avea si a acceptat în liniste si pace vointa divina; a murit papa, tacut si senin.

Milos si rabdator, zice Pavel în Evrei ca trebuie sa fie un mare preot, iar el a fost. Dupa trei ani l-a vizitat în închisoare pe cel care voia sa-l ucida, si s-a rugat pentru el. Nadajduiesc sa nu-si fi pus mâinile în Numele Domnului pe un crestet criminal si pagân. Efectul unui asemenea gest necugetat ar fi macar asemanator cu a unei maladii Parkinson, de nu mai rau. Nici sovietelor proletare care l-au naimit pe turc sa-l omoare nu le-a purtat dusmanie si nici surorii lui de cruce, biserica ortodoxa rusa, supusa mai mult Kremlinului decât ascultatoare de Hristos; s-a dus în vizita de pace chiar daca au refuzat sa-l primeasca cu onorurile pe care alta data papii le storceau cu forta sabiei. Iubirea crestina sau dorinta de originalitate l-au facut sa se aplece mult spre exponentii cei mai radicali ai cu-rentelor de gândire filozofice si spre religiile pagâne.(!)

 

Este tot atât de adevarat ca pretutindeni unde a calatorit si la resedinta lui domneasca de la Vatican a primit si i-a mângaiat si pe bolnavi, sarmani si deznajduiti. Ca dovada ca nu este în slujba marilor puteri mondiale a respectat si buchisit limbile popoarelor mici, iar în româneste a rostit corect mai multe formule crestine. De altfel cunostea relativ bine cam 15 limbi omenesti si nu se bâlbaia nici în aceea a iubirii dumnezeesti. Atunci însa când s-a rugat pentru iertarea teroristilor de pe 11 septembrie, morti în pacatele lor (1 Ioan 15. 16), a facut-o în mod pacatos si într-o limba de lemn, alta decât cea comunista; dovada ca erezia si opacizarea spiritului nu îi prinde numai pe proletarii atei, ci pe toti muritorii.

Caut printre ei un om care sa înalte un zid, si sa stea în mijlocul sparturii în fata Mea pentru tara, ca sa n-o nimicesc; dar nu gasesc niciunul! (Ezechiel 22. 30)

 

Pâna la marginile lumii trebuie dusa vestea mântuirii, marturia despre Isus, ne cere Sfânta Scriptura, chiar în cuvintele Mântuitorului, si Ioan Paul al II-lea într-un sfert de secol de pontificat a fost cunoscut ca cel mai misionar papa din peste doua sute despre care vorbeste traditia catolica. Oricum truda si roada acestor calatorii nu le egaleaza pe ale apostolului Pavel, care nu calatorea cu nave supersonice si automobile blindate, ci cu vapoare care dadeau în naufragiu, iar slujba nu si-o facea în ovatiile si aplauzele multimii ci în temnite, batai si multe lacrimi, si chiar printre fratii mincinosi.

Am fi dorit sa aflam si care este numarul misionarilor catolici raspânditi prin lumea de acum; cum pregateste si sprijineste Vaticanul aceasta lucrare si mai ales ce roade aduce ea printre pagâni. Stim ca astazi în lume exista în jur de doua miliarde de crestini din care cel putin jumatate sunt catolici, dar nu cunoastem câti din ei figureaza doar la numaratoare, caci formalistii sunt multi de tot. Multimile l-au iubit si pentru ca a pretuit si cultivat tot ce era traditie catolica, cultul Sfintei Fecioare, pelerinajele la Fatima si Jasnagora, vedeniile miraculoase si vindecarile, semnele si minunile divine.

 

A acceptat modificari în canoanele si tiparele liturgice; fara sa promoveze femeile în slujba preotiei a permis la cele mai importante slujbe catolice ca si femeile sa citeasca pasaje din Scripturi, ori sa prezinte un mesaj crestin în versuri. Puteti compara aceasta cu înversunarea cu care unii conducatori locali din adunarile noastre nu accepta sa citeasca si rosteasca norodului decât ei însisi cuvântul de învatatura? Nu stim daca a predicat în vreo biserica protestanta, dar în pelerinaj la Mecca sigur nu a fost si nici baie ritual-purificatoare în râul Gange nu a facut.

 

Îngaduitor si întelept trebuie sa fie robul Domnului, sa nu se certe si sa îndrepte cu blândete pe potrivnici. O spun cu bucurie ca daca Biserica universala-catolica ar fi avut dintotdeauna în fruntea ei câte un om masurat si cumpatat precum Karol Voityla, alta ar fi fost astazi configuratia geografica a raspândirii religiilor pe glob. A uimit nu numai pe contemporani, dar si pe tovarasii lui de slujba prin toleranta fata de toate celelalte religii crestine si necrestine. În antiteza cu cruciadele si inchizitia a înteles sa nu siluiasca nici o constiinta, sa nu abuzeze de nici un privilegiu. În schimb a cerut sincer iertare poporului evreu pentru suferintele pe care acesta le-a îndurat dealungul secolelor din partea catolicilor, a intrat într-o moscheie si a organizat mai multe întâlniri pentru reconciliere între religii, inclusiv cu cele necrestine.(?!)

 

A retractat mai multe excomunicari catolice, dar nu si a lui Martin Luther. A iertat si „fericit, ori sfintit’’ mai multi slujitori catolici de peste veacuri si i-a înscris în calendarul lor crestin. Ar fi nedrept sa nu subliniem si faptul ca a sustinut cu tarie interdictia biblica privitoare la adulter, divort, perversiuni sexuale. Se crede ca ar fi aprobat cu bucurie unificarea cu ortodocsii, daca scaunul papal si primatul ar apartine în continuare catolicilor, ceea ce – se stie – si ortodocsii ar aproba daca ar obtine ei prerogativele conducerii bisericii rezultate dupa unificare.

În ce-i priveste pe protestanti, acestia nu au în momentul de fata doctrina privind un conducator unic, decât Isus Hristos, si ea nu are sanse sa fie impusa dinafara. S-ar putea însa ca în viitor sa fie acceptata din interior, caci pe plan local ideia de lider al adunarii, de conducator unic nu numai ca e-xista, dar se impune cu mare elan si patima.

 

A fost un om de caracter, hotarât, asa cum se cere si se cauta. Dumnezeu a zis: „cau-tati un om si voi ierta Ierusalimul’’ (Ieremia 5. 1), dar si oamenii pe partea lor cauta conducatori integri, hotarâti, luminati. Cine ar putea sa ne spuna astazi cum ar fi aratat harta imperiului comunist daca vechiul conclav ar fi ales în urma cu 26 de ani un papa sud-american vaccinat cu virusul utopiei comuniste de care înca nu s-au vindecat de tot ? Dar istoria razboaielor religioase oare ce traseu ar fi parcurs daca s-ar fi înscaunat un fanatic de care sa recunoastem nici unele din confesiunile crestine nu duc lipsa? Daca ar fi sa retinem doar acest adevar: ca a dat raspunsul istoric la întrebarea lui Stalin „Câte divizii are papa?’’ fiind factorul uman principal care a contribuit la demolarea orânduirii comuniste, si atunci tot vom recunoaste ca Dumnezeu are de lucru printre catolici, ca nici o stapânire si nici un papa nu vine de la sine, ci sunt rânduieli asezate de Dumnezeu pentru o vreme si pentru anumite lucruri bune sau rele, dar care trebuie sa se întâmple, ca fac parte din voia Lui cea tainica si buna, sfânta si desavârsita.

Înainte de a încheia cuvântu-mi plapând de omagiu si a aseza lacrima-mi saraca între miresmele primaverii am si doua întrebari: Daca primim marturisirea oamenilor, marturisirea lui  Dumnezeu este mai mare; si marturisirea lui Dumnezeu este aceasta pe care a facut-o El despre Fiul Sau. Ioan 5. 9 Cine are pe Fiul are viata ; cine n’are pe Fiul n’are viata. V 12

 

Cap al Bisericii ? Orice catolic s-ar simti ofensat daca as pune aceasta întrebare în dreptul bisericii cu peste un milliard de adepti, de aceea o pun în lumina Scripturii, care raspunde fara drept de tagada : nu-mai „Hristos este capul Bisericii’’ (Efeseni 1. 22 ; 5. 23 etc), si nici mare preot macar, Biblia nu recunoaste altul decât pe Isus Hristos (Evrei 3. 1; 4. 14 s.a)

Diferenta între Hristos, capul Bisericii si papa, capul catolicismului pare sa fie scoasa cel mai bine în evidenta de multimile adunate în jurul lor. Pe Hristos Cel Viu îl huiduiau si strigau „La moarte cu El!’’ si „Rastigneste-L, Rastigneste-L !’’ (Luca 23. 21) iar pe pontiful mort îl aplaudau si strigau „Faceti-l sfânt!’’ ( ?! ) Ce este întelepciunea si vointa omului (chiar daca este papa!) în comparatie cu sfintenia, dreptatea si judecata Domnului?

A cui marturie o primim?

Am ascultat si citit zeci si zeci de marturii despre papa Ioan Paul II, si toate au fost frumoase si în mare masura adevarate. Am putea depune si noi neoprotestantii altele tot pozitive, ar putea s-o faca si necrestinii. Dar ca si lui, ne va veni si noua rândul sa parasim lumea aceasta cu stralucirile, laudarosiile si umbrele ei. În fata Scaunului de Judecata al Mielului vom fi rasplatiti, ori pedepsiti dupa cele scrise în acele carti, unde nu a semnat nici un pa-pa, nici un preot sau pastor, si marturia fiecaruia va fi în raport cu împlinirea voii lui Dumnezeu descoperita noua prin Scripturi.

Vorbele oamenilor, slujba lor, biografia unui papa, pot sa fie, poate sa fie frumoasa, sa ne impresioneze, dar mântuirea noastra a fost urzita de Însusi Fiul lui Dumnezeu si noi primim marturia Lui si umblam dupa învatatura Lui, El este Capul Bisericii adevarate a lui Dumnezeu si El ne-a mântuit platind cu sângele Lui pretul rascumpararii noastre. A se vedea Ioan 3. 16 ; F. Ap. 4. 10-12 ; Apoc. 5. 9-10 ; 7. 9-14, etc.

În veci marire Lui ; Numai lui HRISTOS-AMIN

 

Red. „Vremea de acum”

aprilie 2005

 

***

Post Scriptum:

 

Mai mult protestanta decât catolica, Biserica anglicana a fost supusa unui sever examen de spiritualitate exact în zilele mortii papei de la Roma. Se stie ca în decursul anilor cele doua surori rivale s-au întrecut în a descuraja adulterul si a interzice divortul. Masura absolut laudabila atunci când o privim prin prisma învataturilor Scripturii. Dar si înaltele fete bisericesti au si ei slabiciuni omenesti si interese partinitoare.

Asa se face ca arhiepiscopul de Canterbury ignorând mai multe pasaje biblice, a gasit o formula de compromis pentru casatoria dubla, de fiecare parte, a printului Charles cu ducesa Camilla, încât în cele din urma a rostit o rugaciune de iertare si o formula de binecuvântare pentru noii însuratei.

Într-o vreme când printul mostenitor al Danemarcei abia a divortat iar Principatul Monaco este zguduit de urmarile desfrâului casei princiare, pentru sutele de vlastari cu sânge domnesc, prezenti acolo, nu a fost o lectie de spiritualitate ci de imoralitate.

 

În urma cu nu multa vreme într-una din adunarile în care frecventeaza unul din colaboratorii revistei s-a aprins o disputa pe tema despartirii în casatorie si a recasatoririi celor împricinati. Din aroganta sau din prudenta, si nefiind prinsi în sfera acestui interes, o parte dintre „fratii sfatosi’’ au refuzat sa contribuie la elaborarea unei doctrine pentru tema în cauza, considerând ca cea existenta, care incrimineaza divor?ul ?i nu promoveaza recasatoria, este si buna si bine cunoscuta. Exista semne ca atitudinea lor i-a suparat deadreptul pe iubitorii de compromisuri, care, cel putin de data aceea nu au facut vreo inovatie, pastrând regula anterioara. S-a facut însa în mod pacatos referire la faptul ca adunarea generala stabileste regulile, uitându-se ca normele moralei crestine nu le votam, ci le împlinim, iar daca avem esecuri, nu schimbam legile sfinte dupa starile noastre pacatoase, asa cum s-a întâmplat si la britanici : Dupa peste 35 de ani de adulter la casa regala poporul s-a scârbit si a zis cununati-i odata sa nu mai auzim de amanta printului si de curviile palatului. Iar înaltii ierarhi au amestecat lucrurile sfinte cu cele murdare ca sa împace poporul ; au rostit binecuvântarea peste cei care luasera în brate blestemul.

Avem un raspuns pentru toti cei care cauta solutii salvatoare pe calea spre pierzare: Dumnezeu a rostit binecuvântarea pe un munte si blestemele pe alt munte, tocmai pentru ca poporul sa nu le amestece. Pâna în ziua de azi binecuvântarea pentru casatorie se rosteste la altare, iar blestemul la tribunal. Fiecare se face la cererea celor interesati.

Chiar nu stiti ce se întâmpla atunci când ele se amesteca? Avem iata un exemplu, întâmplat în vazul întregii lumi, uitati-va la el si gânditi-va si la ce va urma.

 

Zaharia BONTE

Bruxelles

mai 2011

 

 

Despre secularizarea si desacralizarea imaginii religioase si a limbajului religios în exprimarea Mass – media din perspectiva vietuirii si a trairii duhovnicesti într-o lume multimedia

1. Introducere

Din a doua jumatate a secolului al XX – lea, cultura occidentala, apuseana s-a remarcat ca o cultura deschisa, plina de întrebari, profana, fara autoritate spirituala, duhovniceasca recunoscuta si fara ideologie religioasa dominanta si unificatoare. Domeniile existentei colective, precum politic, economic, social, politic, cultural, s-au eliberat, treptat, de crestinism. Statul si viata economica se situeaza, de acum înainte, în afara sferei asa zis „religioase”. Statul nu pretinde sa controleze Biserica sau Bisericile si nici invers. Filosofia nu mai serveste de multa vreme teologia. Pentru o aceeasi realitate exista mai multe modalitati de abordare, interdependente unele de altele si fara organizare unica. Fiecare stiinta depinde de propriile norme, iar „religia” a devenit de mult un compartiment al culturii, pe aceeasi directie cu celelalte compartimente: stiintific, filosofic, psihologic, sociologic, estetic…
Societatea devenita secularizata cunoaste o ideologie difuza, lipsita de constrângeri, dar, care patrunde sufletele simple, mai cu seama prin intermediul mass-media. Este, în acest fel, prezentat sistemul de lectura al unei lumi (de)limitate la ea însasi, un fel de empirism al vizibilului si de subiectivism al placerii. Însa individul, eliberat fiind de comunitarismele greoaie si protectoare ale culturilor vechi, dar statistic, nu mai are vreo speranta ori nadejde eshatologica si de comuniune, deoarece se limiteaza numai la prezent. Doar un semn natural deosebit îl mai trezeste din când în când, spre ideea divinitatii. Ignorând „cerul”, omul de astazi regaseste „pamântul”. Dezvoltarea tehnicii a permis si îngaduit ori tolerat un fel de explozie a societatii urbane. Pamântul, erosul, corpul sunt frenetic exaltate împotriva unui crestinism care, de-a lungul timpului, n-a încetat sa se detaseze de ele, fara sa le anuleze, ci sa le recunoasca ineficienta în colucrarea cu dumnezeirea. Astfel, în interiorul omului, apar diverse tensiuni, cu toate ca el crede ca este suficient sa fii satul si static si inert.
Foarte putini ai observat ca cultura occidentala ori apuseana, în momentul în care tinde sa-si asume toate aspectele „aventurii umane”, intervine în structura altor culturi, afectând mai întâi spiritul acestora si, în final, propria sa mostenire culturala. Sunt cunoscute deja efectele sau consecintele ambigue, insa redutabile, ale unei asemenea civilizatii.20% din consuma 80% din resursele planetei. Societatile bogate din „nord” sunt într-un contrast enorm cu societatile sarace din „sud”, devastate de molime numite „naturale”, dar si cu societatile schimbatoare si haotice din „est”. Mai mult decât atât, aceasta sciziune si fractiune este prezenta si în interiorul fiecarui tip de societate: „nordul” are proscrisii sai, „sudul” are îmbogatitii peste noapte iar „estul” are îmbogatitii de tip mafiot.
Gândirea instrumentala, prin masinile sale de vise, de la televiziune pâna la „spatiile virtuale”, penetreaza si conditioneaza psihismul colectiv, anulând marile referinte simbolice, care nu au încetat sa protejeze si sa anime ori sa însufleteasca umanitatea. Sa luam, de exemplu, relatia masculin – feminin, compromisa pâna acolo încât homosexualitatea se popularizeaza si se glorifica, lesbianismul este considerat ca fiind ceva absolut normal, iar relatia paternitate – filiatie sau maternitate – filiatie este denuntata ca fiind opresiva si face acum obioectul unei nostalgii fuzionale a incestului. Ce educatie poate primi un copil crescut într-un astfel de mediu, napadit si asediat ori invadat de forme neînchegate, incoerente, droguri si hedonism, ce provoaca un fel de surescitare sodomista? În felul acesta se poate distruge foarte usor o cultura. Prin urmare, ceea ce trebuie afirmat cu tari si cu mult curaj ori convingere, fara a se pune problema consecintelor, este ca tot ce se poate obtine prin mijloace tehnice (con)duce la distrugerea naturii si la riscul sinuciderii umanitatii, a omenirii: patura de ozon scade zilnic, cerul se destrama, pamântul se cutremura – precum a facut acum în Japonia, apar nenumarate manifestari ale naturii pe care nu le poate controla nimeni, masa acvatica este poluata, specii de animale si plante, cu alte cuvinte flora si fauna, dispar în mod iremediabil, iar omul, în pofida tuturor acestor realitati si evidente se compromite si se complace în „succesul sau”.
Civilizatia noastra, care respinge si critica dur si cu vehementa revelatia biblica, este preocupata de neant, iar moartea, oricât ar fi de respinsa ca idee, nelinisteste si fascineaza. Mult timp, desi progresul stiintei si tehnicii n-a stirbit cu nimic etica traditionala, aceasta se destrama treptat si ai senzatia unei gauri negre ce se deschide în chiar inima culturii noastre, lasând cale libera doar spectaculosului, senzationalului, reîncarnarii, erotismului, violentei si drogului. Învierea este lasata în uitare, indiferenta si ignoranta. În acest fel survine nihilismul, care pare a fi categoria sintetica paradigmatica a modernitatii filosofice. Nihilismul neaga orice sens existentei, îi refuza acesteia orice fundament, refuza dreptul la existenta oricarui adevar obiectiv, proclama totala lipsa de scop în ampla devenire umana si cosmica. Din el se naste, în plan moral, scepticismul în ceea ce priveste valorile, sensul, certitudinile. „Nihilismul” este un termen semantic care (împreuna cu altii precum: „anarhism”, „scepticism”, „ateism”, „pesimism”) este prezent în gândirea occidentala, apuseana chiar dintru începuturi. A intrat în cultura europeana când scriitorul rus Feodor Dostoievski si filosoful german Frederich Nietzche l-au folosit pentru a diagnostica conditia omului modern. De atunci termenul (ca are ecourile si reverberatiile unui ateism radical) este acceptat unanim ca fiind „negare a transcendentei”. Cu alte cuvinte, adica, nihilismul teoretic apare în reflectia lui Nietzche ca o consecinta a discreditarii celor mai înalte valori ale existentei: Dumnezeu, sufletul, libertatea, nemurirea. În viziunea si perceptia lui Heidegger el este „sentimentul lipsei de valoare a toate”. Se manifesta în primul rând ca lipsa a sensului în întreaga devenire si evolutie, apoi ca faliment al proiectului de gasire a unui sens comun si profund întregii deveniri, ca refuz al recunoasterii existentei unei lumi metafizice care transcende lumea sensibila, pamânteasca…
Revenind însa, la tema si subiectul nostru principal, vom sustine ca în ziua de astazi tot ceea ce înseamna valoare poate fi evaluat prin bani. Aceste hârtii, elemente efemere, au devenit fundamentul social – economic, accepta si aprobat în mare masura de catre toti. Majoritatea actiunilor este subordonata si subjugata acestui tel, de a face bani, care se transforma încet în stari, în arhetipuri inefabile, devin parte a fiintarii. Profilul si cursa ori capcana nebuneasca dupa puterea iluzorie si amagitoare pe care ti-o ofera banii, sunt câteva dintre coordonatele principale si principiale ale acestui nou secol si mileniu. Ceea ce este foarte trist este faptul ca si Biserica, ca institutie, se modeleaza si adapteaza pe zi ce trece dupa o societate „scapata de sub control”, secularizata pâna în strafundurile ei, în loc sa se întâmple invers, societatea sa fie cea care se ghideaza si orienteaza dupa Biserica. Astfel, Biserica apare ca o corabie a mântuirii în valurile secularizarii si în furtuna desacralizarii. Biserica nu mai poate sa se impuna si îsi restrânge lucrarea ei la o comunitate foarte mica de credinciosi. Ea este discreditata pe zi ce trece si încep sa faca compromisuri, care au ca punct central si prioritar tot „banul”.
Datorita libertatii excesive si necontrolata acordata presei, dupa opresiunea comunista, si datorita tendintelor ascunse ale unor jurnalisti, s-a ajuns, la ora actuala, la folosirea unui limbaj prozaic la adresa institutiilor bisericesti ortodoxe si a reprezentantilor acestora. Cauza si pricina esta foarte clara si limpede: lipsa de credinta a jurnalistilor sau tendinta confesionala si discreditarea persoanei sau institutiei prin mijloace care sa atraga atentia publica spre ceea ce s-a scris ori s-a filmat. Mijloacele necinstite, neoneste si netransparente pe care pe care le folosesc demostreaza si confirma atât lipsa de prefesionalism, cât si tendinta de a scoate în evidenta „marile” lipsuri si scaderi ale conducatorilor spirituali si dihovnicesti ori bisericesti. Biserica este acuzata mereu ca nu se implica suficient si eficient în societate, iar slujitorii sunt terfeliti în presa si televiziune, ca unii care parca nu ar fi deloc constienti de misiunea pe care o detin si o exercita, cu timp si fara timp. Cazurile rare ce apar datorita neglijentei vreunuia dintre ei sunt dramatizate, generalizate, speculate si expuse într-un mod exagerat si extrem. În timpul marilor sarbatori si prasnice crestin – ortodoxe apar foarte multe reportaje care nu au nimic comun cu semnificatia religioasa a sarbatorii respective. Oprindu-se doar asupra traditiilor populare si folclorice, care sunt reminiscente ale vechilor culturi antice, reporterii nu amintesc de frumusetea religioasa si spirituala a sarbatorii sau de faptul în care se pregatesc, din punct de vedere duhovnicesc, crestinii pentru întâmpinarea prasnicului. În felul acesta ignora tot ceea ce are sublim si spiritual sarbatoarea respectiva, determinându-i pe nenumarati oameni sa-si iroseasca timpul prin marile magazine si supermarket-uri pentru tot felul de cumparaturi si cadouri, comercializând, în acest mod, toata sarbatoarea respectiva, în loc sa se pregateasca mai întâi duhovniceste si apoi sa se preocupe de cele ale mesei.
Mai mult decât atât, frumusetea miresei lui Iisus Hristos, adica Biserica Sa cea Sfânta – Cetatea pe care nici portile iadului nu o vor birui, o batjocoresc, o profaneaza, o pângaresc si o desacralizeaza. În nebunia exprimarii lor îi determina pe oameni sa se scârbeasca de Ea, ca nimeni sa nu îsi mai doreasca o asemenea mireasa, care, de fapt, este propria noastra mântuire. În acest fel procedeaza toti cei care de sarbatorile Învierii Domnului si Nasterii Domnului dau pe posturile de televoziune, de nenumarate ori, imagini de dicreditare si desacralizante, precum modele de magazine pline, mese cu îmbuibare de mâncare si bautura, petreceri mari, locuri de vacanta peste tot, nu de rugaciune, stiri despre crime si sinucideri, stiri despre preoti si monahi care se îmbogatesc si pacatuiesc sau care se razvratesc, spre a întina ori murdari sfintele sarbatori si a ne determina sa ne scârbim de cele ce fac „popii” în biserica si de Dumnezeu. În acest mod oamenii petrec linistiti în timpul marilor sarbatori, se distreaza, manânca si beau de toate, unii petrec în locuri si zone necrestine, iar la sfintele slujbe participa aceeasi credinciosi cunoscuti, cu constiinta curata si respect fata de Biserica. Spre exemplu, Craciunul, care este o sarbatoare a nasterii si vietii, cu toate ca de-a lungul timpului a fost profund folclorizat, acum au aparut pe micile ecrane si „craciunitele”, personaje pe cât de rosu, pe atât de sumar îmbracate, care îmbogatesc decorul desacralizarii prin împartirea de cadouri, cu iz si cu scop pur comercial. În acest chip se fac tot felul de reclame la diferite produse, unele cu promotie, se vorbeste despre renii lui Mos Craciun, despre animalele ce se sacrifica de Ignat, iar despre semnificatia religioasa nu se spune absolut nimic. Totul este un show platit de interesele comerciantilor si a auditorului.
Prasnicul cel mare al Sfintelor Pasti este tot la fel de mediatizarea prin obiceiurile privind pictarea oului, framântarea cozonacului si prepararea mielului. Mai mult, pe linie occidentala, unde Pastile, pentru cei mai multi, nu constituie altceva decât un consum crescut de dulciuri, a invadat micul ecran „iepurasul”, care nu are absolut nimic comun cu traditiile românesti, cu atât mai putin privind aceasta mare sarbatoare, ce reprezinta biruinta vietii asupra mortii. În timpul celorlalte sarbatori mari, în care sunt cinstiti mucenicii si marturisitorii lui Iisus Hristos, se scot în evidenta toate obiceiurile extracrestine si superstitiile, cu diferite reminiscente ale traditiilor religioase antice si reminiscente dualiste de factura bogomila, care pierd adevarata semnificatie a sarbatorii prin exprimarea desacralizata a jurnalistilor si ziaristilor. Nu este amintita nici macar viata si activitatea sfântului sarbatorit. Prin aceasta desacralizare a Bisericii, Iisus Hristos si Biserica nu îsi pierd sacralitatea, însa îsi retrag progresiv sfintenia din sufletele si din vietile celor care dau si care primesc în mintea si în inima lor desacralizarea. Chiar daca nu sunt împotriva lui Iisus Hristos si a Bisericii, oamenii care se supun, cu sau fara voia lor, imaginilor si cuvintelor desacralizante si secularizante, îsi pierd, la rândul lor, sfintenia, fiindca îsi pierd, de fapt, inocenta cereasca. Asemenea oameni secularizati si desacralizati, voalati sufleteste, suntem noi toti. Am ajuns sa fim oameni despre care aproape ca se poate spune ca nu mai avem nimic sfânt în noi, si, pe drept cuvânt, în prea multe cazuri.
Nu trebuie sa încurajam mediocritatea, nu trebuie sa încurajam limbajul facil, nu trebuie sa încurasam banalitatea. Niciodata nu vor create opere de arta prin intermediul banaltatii, niciodata un limbaj vulgar nu va reusi sa sustina si sa enunte mari devaruri. Rafinamentul continutului este cel mai bine exemplificat de rafinamentul exterior. În absenta acestuia din urma, judecatile cele mai elevate sunt în van. Gânditorul care nu stie sa devina la nevoie un bun orator nu este un gânditor întelept. De aceea, mai mult ca oricând, trebuie sa ne cultivam intelectul si sa devenim nu doar buni oratori ci foarte buni marturisitori. Asaltul si invazia mundanului a destabilizat componenta sacra a vietii omului. Miturile si-au pierdut de mult componenta simbolica, sensurile ascunse nu mai sunt cautate, societatea se bazeaza în exclusivitate pe învelisul exterior, superficial. Intruziunea brusca si pripita a sacrului în profan se rezuma la existenta televizorului. Oamenii refuza sa mai sintetizeze si sa mai selecteze informatia, ei vor sa primeasca totul de-a gata, ei vor sa nu mai faca nici un efort de întelegere, problematizare si dezbatere. Formatorii de opinie detin controlul, însa, din pacate, si ei, la rândul lor, refuza sa îsi asume misiunea de culturalizare si formare religioasa, refuza sa „formeze” un public nou, multumindu-se sa se complaca în aceasta supraabundenta de imagini si de limbaj, inutila si distrugatoare. Ceea ce e trist este ca nimeni nu încearca sa evadeze din aceasta stare de somnolenta culturala si religioasa, pentru ca toti au, pentru moment, „lucruri” mai importante de facut. Trebuie sa învatam sa actionam cu toata taria si fermitatea pentru îndreptarea acestor neajunsuri. Sa întelegem si sa învatam sa ne aparam punctele de vedere si onoarea, sa învatam sa fim noi însine, sa învatam sa nu ramânem captivi într-o paradigma eronata si înselatoare numai pentru ca vrem cu orice pret sa urmam modelul celorlalti, doar pentru ca dorim cu orice pret sa fim acceptati de ceilalti, nu trebuie sa coborâm stacheta doar pentru a-i lasa pe cei mai putini înzestrati sa patrunda pe sub ea. Religia si cultura nu trebuie sa fie vulgarizate pentru a fi accesibile, fiindca rolul religiei si culturii este sa îi faca pe oameni sa se autodepaseasca. Nu trebuie sa le oferi totul pe tava, trebuie sa îi inviti la cautare, întrebare si cercetare pe cei care vor sa afle mai mult. Lupului nevazut nu-i va ajunge niciodata prada sa. Va racni si va scrâsni din dinti pâna când va fi sigur ca nimeni nu va dobândi ori capata ce i s-ar fi cuvenit lui. Asemenea sunt cei care vin si ne învata altceva decât Biserica si stramosii, încercând sa ne faca sa ne îndoim de valoarea si de dreptatea învataturilor crestine prin tot felul de teorii umaniste si nihiliste, deja falimentare, dar interesante si seducatoare. Desi aparent rationale, asa cum cum a fost si îndemnul sarpelui catre Eva de a musca din mar, asemenea idei au fost urzeala pe care s-a tesut cel mai alineant secol din istoria omenirii, respectiv secolul XX. Daca nu stim sa facem fata unor asemenea idei, atunci sa ne legam de catargul întelepciunii si al credintei, spre a nu fi robiti de iluzia stiintei. Mai bine este sa se iroseasca niste „idei bune”, decât sa pierdem mântuirea.
Acceptând desacralizarea, ne lipsim pe noi însine de sfintenie si sacralitate, caci Dumnezeu este singura sursa a sfinteniei, iar lipsindu-ne de sfintenie, ne lipsim de haina curata si luminoasa a credintei si devenim noi însine lupi pentru ceilalti, pe care îi desacralizam fie si prin simpla noastra prezenta de fiinte desacralizate, nefiind nevoie sa le mai facem vreun rau. Ne aflam în mijlocul unei „noi ere”. Este posibil ca, în viitor, planeta sa se unifice si linistea sa se instaleze la nivel politic, social si economic. Atunci vor fi puse, probabil, ultimele întrebari. Atunci va veni vremea acestor mari „razboaie ale spiritului” pe care le-a anuntat Nietzche. Doar un crestinism profund renovat va putea înfrunta aceste provocari. Un crestinism al divino-umanitatii în care vor putea sa-si gaseasca loc toate celelalte credinte religioase si spirituale, inclusiv umanismul occidental modern, un crestinism care le va aminti tuturor ca Dumnezeu nu merge fara om, iar comunitatea se înscrie în inima omului, un crestinism care va reaminti ca omul nu-si poate împlini umanitatea decât unindu-se cu Dumnezeu, Care s-a facut om pentru ca omul sa devina dumnezeu, dupa har si sa-l poata întelege, un crestinism care sa transmita permanent si continuu ca Iisus Hristos uneste divinul, umanul si cosmicul, în lucrarea Duhului, un astfel de crestinism poate salva întreaga umanitate. De aceea, ca si crestini suntem toti responsabili de salvarea umanitatii, inclusiv prin oprirea desacralizarii si secularizarii, ori profanarii.

2. Mass-media – un „amvon” abandonat?!…

Vorbind despre mass-media si urmarind unul din scopurile sale principale, putem zice ca ne „furnizeaza” o imagine despre om asa cum este el în realitate, valide ocazii de reflectie critica asupra conditiilor concrete în care acesta îsi duce si îsi traiesete viata: implicarea în social, denuntarea si deconspirarea violentei, a marginalizarii, a razboiului si a injustitiei. Ea ar trebui sa fie preocupata de soarta omenirii, provând acele valori universale pe care Biserica le propune societatii; numai în aces fel mass-media poate contribui decisiv si hotarâtor la raspândirea si popularizarea valorilor prin mijloacele de cel mai mare impact asupra publicului larg. Regizorii, de pilda, au preluat foarte mult din rolul marilor autori de beletristica si artisti ai veacurilor trecute, fiindca sunt astazi „ambasadori” pe lânga alte culturi ai unei viziuni despre lume, impregnata de valori nascute din umanismul crestin.Uneori ei însa au fost pusi în situatia de a surprinde tocmai criza acestor valori. Cei care actioneaza în lumea aparte a mass-mediei trebuie, în calitatea lor de „atleti” privilegiati ai comunicarii, sa se arate deschisi dialogului cu realitatea care-i înconjoara, sa încerce sa sublinieze evenimentele mai importante pe care le traim, stimulând la reflectia critica asupra lor
Mass-media în general si cinematografia în particular pot deveni un instrument al misiunii Biaericii în lume. Biserica îi îndeamna pe regizori, cineasti si pe toti cei care, la diferite nivele, recunoscân-se si revindicându-se drept crestini, lucreaza în complexa si eterogena lume a mass-mediei, sa actioneze în totala coerenta cu propria credinta, luând initiative curajoase în planul productiei de programe TV si radio, pentru a face mai prezent, mai simtit si mai eficient mesajul crestin în lumea mass-mediei. Ideea de a transforma ecranul cinematografic sau TV într-un amvon de la care sa se proclame în lume mesajul crestin a dinamizat multi crestini (preoti, laici si credinciosi), care în diferite perioade ale istoriei s-au lansat cu mult zel în acest dificil plan al apostolatului, social si comunactional. Mass-media constituie, într-un mod indubitabil, un instrument valid de actiune pastorala, chiar si când vorbim despre realizari, produse ori emisiuni care nu-si propun în mod explicit raspândirea mesajului evanghelic. Este foarte importanta însa mentalitatea de fundal a mesajelor televizate: aceasta ar trebui sa fie în armonie si simfonie cu valorile promovate de crestinism, iar nu în contrast si antinomie cu ele. Astazi, asistam, din pacate, la o propunere la scara planetara si mondiala, datorita si datorata televiziunii, a unui model de om „aplecat” spre realizarea obiectivelor imediate, în linia tripticului: sex, bani, succes (sau cei trei „s”: sex, sânge si scandal) care se situeaza exact la opusul masajului evanghelic, spiritual si duhovnivesc sau mântuitor.

3. Despre trairea duhovniceasca care este nevointa de a intra în firescul vietuirii crestine

A fi crestin ortodox nu înseamna a adera la o ideologie ci înseamna a trai în Biserica viata duhovniceasca pe care ne-o ofera si dariuste Domnul si Mântuitorul nostru Iisus Hristos, „viata cea noua cu Iisus Hristos si în Hristos condusa de Duhul Sfânt”. Viata duhovniceasca îmbraca întraga existenta si înseamna trairea vietii de zi cu zi în comuniune cu Dumnezeu sub calauzirea Duhului Sfânt, asa încât orice act al nostru sa fie un act duhovnicesc, adica inspirat de Duhul Sfânt spre împlinirea voii tatalui asa cum a fost descoperita de Fiul. Trairea duhovniceasca aduce odihna, pace si bucurie deoarece înseamna dobândirea harului Duhului Sfânt care întipareste chipul lui Iisus Hristos în inima noastra si ne face asemenea Lui, este intrarea într-un firesc al vietuirii ortodoxe care ne face fericiti si liberi. Cu toate ca reprezinta firescul vietuirii ortodoxe, deoarece firea omeneasca s-a pervertit din cauza pacatului, viata duhovniceasca nu poate fi traita fara ajutorul lui Dumnezeu si fara efortul omului de a împlini voia lui Dumnezeu. Omului patimas viata duhovniceasca i se pare ostenitoare si solicitanta, plina de îngradiri si fara bucurie deoarece angajarea în trairea ei este o nevointa, un efort si o jertfa, o silire a voiii proprii care nu înclina spre împlinirea voii lui Dumnezeu ci spre pacatul ce promite placere. Lipsit fiind de har din cauza pacatului, patimasul nu întelege ca, dupa cum subliniaza Sfântul Maxim Marturisitorul, nu exista decât o singura bucurie, „unirea sufletului cu Cuvântul”, si o unica placere, „dobândirea celor dumnezeiesti”. El nu-si cauta împlinirea în Dumnezeu ci se iubeste pe sine (într-un egoism si egocentrism sau filavtie) si realitatea sensibila, scotând din sine si din aceasta, în principal prin mijlocirea simturilor, deci a trupului, placerile si desfatarea. Dar, „Cel ce se îngrijeste de mântuirea noastra a înfipt în mod providential în placerea adusa de simturi, ca un mijloc de pedepsire, durerea, prin care s-a zidit în chip întelept în firea trupului legea mortii, ca sa limiteze nebunia mintii care-si misca, potrivnic firii, dorinta spre lucrurile sensibile”. ?i astfel viata omului patimas devine o fuga disperata dupa placere si, în acelasi timp, o fuga de durere, fuga care îl îndeparteaza tot mai mult de Dumnezeu si de propria lui fire si îl afunda tot mai mult în multe pacate si diferite patimi. Biruitor si învingator fiind asupra pacatului si mortii Mântuitorul nostru Iisus Hristos face posibila trairea duhovniceasca în Biserica de catre cei renascuti în El prin Sfintele Taine. Însa, pentru a trai o viata duhovniceasca, crestinul întarit de har trebuie sa-si asume nevointa luptei cu pornirile pacatoase ale firii slabanogite de pacat, astfel încât sa faca din poruncile lui Dumnezeu legea vietii sale. În timpurile si vremurile noastre aceasta lupta duhovniceasca ia forme noi deoarece progresul tehnologic a facut posibila o dezvoltare fara precedent a mijloacelor de comunicare în masa care schimba radical lumea în care traim pâna acolo încât sa putem vorbi despre o lume multimedia, o lume în care mediile de comunicare se suprapun fascinând si captivând mintea omului, modelându-i gândirea si comportamentul.

4. Despre mass-media care tinde sa substituie forta si impactul cuvântului lui Dumnezeu asupra vietii omului contemporan
Mass-media a ajuns o prezenta atât de importanta în lumea contemporana încât, chiar si în cazul celor care se considera credinciosi, expunerea prelungita la mesajele mediatice tinde sa înlocuiasca forta si impactul cuvântului lui Dumnezeu asupra vietii lor. Studiile sociologice si psihologice arata ca mass-media reuseste sa domine câmpul vizual si spatiul uman contemporan cu propriile simboluri în detrimentul credintei religioase. Cantitatea uriasa de material simbolic (imagini, informatii, idei), caracterul cotidian, persuasiunea si presiunea uriasa a mesajelor mediatice, caracterul public al recunoasterii lor, lipsa timpului de reflexie sunt doar câteva din cauzele care duc la aceasta situatie extrem de grava din punct de vedere spiritual si duhovnicesc. Mass-media îsi asuma astazi în societate functiile pe care în societatea traditionala le avea religia si anume functia educativa, functia axiologica si functia de orientare. Ea „ne spune cine suntem, ne ofera o identitate. Ne învata ce vrem sa fim; ne da aspiratii. Ne arata cum sa devenim ce ne-am propus; ne confera tehnica potrivita. ?i ne spune ce si cum sa ne simtim atunci când nu reusim; ne ofera salvarea. Altfel mass-media modifica calitativ modul în care apar si opereaza constiinta si identitatea noastra”.
Efectele si consecintele asupra societatii si a fiecarui om în parte a asumarii de catre mass-media a functiilor educativa, axiologica si de orientare au fost identificate de catre cercetatori ca fiind efectul de agenda, efectul de cultivare si asa numita spirala a tacerii. Efectul de agenda consta în faptul ca principalele preocupari mentale ale publicului sunt determinate de agenda mass-media care indica problemele cele mai importante pentru ca, în functie de aceasta ierarhizare, sa ne orientam în a le acorda atentia corespunzatoare. Posibilitatile de manipulare, atât la nivel social cât si personal, sunt imense si experienta ne arata ca se profita din plin de ele. Urmarea principala la nivel personal este înstrainarea mintii într-o lume exterioara si, partial, ireala transformând omul într-un spectator al marelui spectacol pus pe scena mediatica a lumii, spectator care însa îsi traieste într-o masura tot mai mica propria viata. Efectul de cultivare se refera la faptul ca mass-media are puterea de a cultiva în masa publicului opinii, conceptii si credinte ce vor influenta în mod decisiv si hotarâtor felul de raportare a oamenilor la lume si viata. Realitatea trista este ca, de regula, aceste opinii, conceptii si credinte sunt diferite si variate si chiar divergente cu învatatura crestina. Spirala tacerii este legata de notiunea abstracta de opinie publica care, de fapt, este formata, în conformitate cu credintele si interesele lor, de catre cei care controleaza mass-media. Ea înseamna ca aceia care nu împartasesc opinia indicata de mass-media ca fiind dominanta tac, chiar daca sunt majoritari si au tendinta de a-si scimba opinia în sensul celei promovate de mass-media.
În conditiile în care, pe de o parte, societatea în care traim nu este o societate crestina ci una secularizata în care permisivitatea, toleranta si relativizarea valorilor sunt noile dogme si, pe de alta parte, câstigul si manipularea sunt de multe ori interesele care stau în spatele si la baza mass-mediei, concurenta si dorinta de a câstiga audienta duce la difuzarea unor mesaje tot mai nocive care cultiva patimile prin exaltarea erotismului si a violentei, a lacomiei si a orgoliului, stiut fiind faptul ca omul patimas este foarte vulnerabil la acestea si, de asemenea, ca este un bun consumator si totodata, este foarte usor de manipulat.Dupa cum s-a remarcat deja, mass-media în general si televiziunea în special se afla „cu câtiva pasi înaintea societatii pe calea degrdarii si deteriorarii morale, a descompunerii pacatului, devenind model al societatii de mâine si pedagog al omului (pos)modern pe calea îndepartarii de Dumnezeu”. Omul educat de catre mass-media este de fapt omul cel vechi, rob al pacatului, care îsi cauta mângâierea în placerile pacatoase si este prins în cercul vicios al fugii dupa placere si al fugii de durere, afundându-se tot mai mult în pacat.

5. Despre mass-media care submineaza trairea duhovniceasca

Mass-media este o imensa provocare pentru crestinul sincer, doritor de viata duhovniceasca. Daca, pentru a trai duhovniceste, crestinul întarit de har trebuie sa-si asume nevointa luptei cu pornirile pacatoase ale firii slabanogite de pacat, mass-media îl împinge tocmai în directia opusa, a împatimirii. Cu cât apelam mai mult la mass-media si cu cât mediile de comunicare sunt mai complexe cu atât impactul negativ este mai puternic si este o iluzie si o utopie sa credem ca cineva poate fi invulnerabil. Pentru a întelege mai bine la ce ne expunem atunci când ne conectam internet, de pilda, vom încerca în cele ce urmeaza sa identificam felul în care mass-media submineaza viata duhovniceasca.
Referitor la împrastierea si risipirea mintii Sfintii Parinti ai Bisericii ne învata ca trairea duhovniceasca presupune linistirea mintii si adunarea ei în inima si ca pentru aceasta este foarte importanta ferirea de tot ceea ce o împrastie. Mass-media aduce însa o adevarata explozie si un adevarat bombardament informational asupra mintii omului, umplând-o cu informatii, de regula nu doar neimportante ci chiar nocive, nu doar din punct de vedere duhovnicesc ci chiar si din punct de vedere al vietuirii sociale. O mica parte sau chiar nimic din cuprinsul unui buletin de stiri ori al unei emisiuni oarecare ne este de folos si ne priveste ori ne vizeaza în mod direct. De cele mai multe ori mass-media profita de curiozitatea oamenilor care este amplificata în mod voit si intentionat de dorinta bolnavicioasa de a intra în intimitatea altora. ?i, în acest fel, în loc sa se opreasca asupra sinelui, sa-si identifice pacatele, sa se pocaiasca si sa se îndrepte catre Dumnezeu, omul se risipeste cuprins fiind de curiozitate desarta, pierzându-si, în acest mod, pacea sufletului si linistea inimii. Nu se mai poate aduna si concentra în rugaciune, aceasta devenind, astfel, foarte superficiala, definind, în acest fel, relatia sa cu Dumnezeu. Cu aproape 100 de ani în urma, când mass-media era reprezentata numai de presa scrisa si era cu mult mai putin agresiva decât astazi, Sfântul Siluan Athonitul avertiza: „Cel ce voieste a se ruga curat nu trebuie sa cunoasca nici o veste din ziare, nu trebuie sa citeasca din carti rele ori sa afle cu iscodire ceva din viata altora. Toate acestea aduc mintii gânduri necurate iar când omul voieste a le deslusi, ele din ce în ce mai mult vor rataci si vor chinui sufletul”.
Un alt aspect îl reprezinta fondul sonor pe care îl ofera mass-media vietii noastre. Omul de astazi s-a obisnuit sa fie însotit mereu de mass-media nemaistiind sa aprecieze linistea. Nu întelege ca mass-media îi ofera o fasla senzatie de comuniune si ca linistea nu înseamna o absenta ci, dimpotriva, prezenta lui Dumnezeu, sansa regasirii de sine si a întâlnirii cu Dumnezeu. „Linistea este o conditie esentiala – ne arata Parintele Paisie Aghioritul. Chiar daca nu s-ar ruga cineva cu cuvinte singura linistea îi este rugaciune. Ea este o rugaciune tainica si ajuta mult pe cel care se roaga, asa cum îl ajuta pe om respiratia, care este nevazuta. Cel care face lucrare duhovniceasca în liniste, se adânceste dupa aceea în rugaciune.”
Cu privire la discreditarea valorilor crestine, într-un amplu si bine documentat studiu despre efectele televiziunii asupra mintii umane, Virgiliu Gheorghe demosntreaza ca principalul continut al mesajelor televiziunii, al mass-mediei în general, este nihilismul, despre care am mai vorbit în acest material, adica relativizarea si chiar negarea valorilor, în primul rând al celor crestine. Cu alte cuvinte, nihilismul îsi are cauza în îndepartarea omului de Dumnezeu pâna la a nu-I mai recunoaste Creatorului dreptul, puterea sau eficienta interventiei Sale în istorie sau chiar pâna la negarea existentei Sale si a întregii rationalitati pe care Cuvântul lui Dumnezeu a pus-o în lume. „Televiziunea ofera fiecarui ins acea pedagogie ce corespunde nivelului de negatie pe care-l poate accepta (corespunzator caderii sau îndepartarii de Dumnezeu). Cu mâna pe telecomanda, alegem ceea ce ne atrage cel mai mult, dar si ceea ce putem accepta în momentul de fata ca nivel de negatie. În timp, mentalitatea schimbându-se, va deveni tot mai probabila alegerea unor atitudini sau modele de viata corespunzatoare unui studiu superior al negarii nihiliste, deoarece odata intrati pe aceasta cale a negarii, indiferent de forma în care se manifesta ea, nu se poate decât înainta. Acest fenomen se manifesta cu putere, odata patrunsi în lumea micului ecran, deoarece foarte putini au puterea de a rezista presiunii seductiei si fascinatiei aproape demonice, care te îndeamna în mod continuu la însusirea, prin participare empatica, a unei atitudini nihiliste cât mai avansate. Televiziunea este pedagogul ideal al unei atitudini nihiliste.”
Acelasi autor scoate în evidenta felul în care nihilismul mediatic discrediteaza valorile crestine. Credinta cultivata mediatic (fara a include aici mass-media bisericeasca) nu este cea crestina. Pe de o parte suntem învatati sa credem în stiinta, democratie, institutiile conducatoare si mai ales în propriile pareri, pe de alta parte este promovata o credinta de tip magic, panteist si sicretist, în puteri, forte nevazute, supranormale, paranormale, extraterestrii etc. Dragostea se identifica cu atractia erotica, smerenia si blândetea sunt semne ale slabiciunii si neputintei. Ascultarea este negata si ignorata prin promovarea atitudinii razvratite si contestarea autoritatii, iertarea este înlocuita ori substituita cu razbunarea, înfrânarea este este exclusa pentru ca submineaza controlul ideologic al persoanei umane si consumul. În schimb sunt promovate nonvalorile nihiliste: placerea, hedonismul, banii si puterea, adica tocmai ceea ce Sfânta Scriptura si Parintii Bisericii identifica a fi radacinile tuturor patimilor: pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii (I Ioan 2, 16) sau iubirea de placere, iubirea de avere si iubirea de slava desarta. Concluzia analistului si autorului Virgiliu Gheorghe este un mare semnal de alarma adresat tuturor celor care cred ca pot îmbina si împleti trairea duhovniceasca cu televiziunea: „Nu exista virtute crestina care sa nu fie subminata pe micul ecran, prin cultivarea pacatului si a patimii care i se opune sau, pur si simplu, prin excluderea ei din orizontul de gândire si comportament al eroilor lumii TV. Chiar daca cineva ar putea identifica în aceasta infinita lume de imagini si mesaje prezenta unora care pot fi încadrate mesajului crestin, acestea nu fac decât sa sporeasca forta de persuasiune a televiziunii, prin justificarea actului televizionarii ca unul ce poate oferi si ceva folositor. Dar, de fapt, telespectatorii nu constientizeaza ca tot ce se transmite si se retine de la televizor sunt comportamentele si mentalitatile care apar cu cea mai mare frecventa si care definesc spiritul general al acestui mediu. Privit într-o perspectiva crestina, mediul TV, spiritul acestuia este cea mai buna sinteza a ceea ce este propriu lumii cazute, colectie a faptelor si conceptiilor unor oameni adânciti într-un mod de viata vicios. „Realitatea” de la televizor este complet opusa atmosferei evanghelice a Împaratiei lui Dumnezeu sau vietii crestine.”
În ce priveste cultivarea întelesurilor patimase ale lumii Sfintii Parinti ai Bisericii subliniaza faptul ca viata duhovniceasca a omului este determinata în mod decisiv si hotarâtor de felul în care îsi reprezinta în minte lumea si de cum se foloseste de aceste reprezentari în ceea ce face în viata. „Lucrurile sunt în afara de minte, arata Sfântul Maxim Marturisitorul, dar ideile lor stau înauntru. În minte este deci puterea de se folosi bine sau rau de ele. Caci folosirea gresita a ideilor este urmata de reaua întrebuintare a lucrurilor.” Caderea omului si despartirea de Dumnezeu vine din faptul ca, în loc sa contemple ratiunile dumnezeiesti din creatie si sa se înalte astfel spre Dumnezeu, atribuie creaturilor un înteles patimas privindu-le prin prisma iubirii patimase de sine si a placerii sau a durerii pe care o pot aduce. „Lucru este de pilda: barbat, femeie, aur si asa mai departe. Întelesul este aminitirea simpla a ceva din cele de mai sus. Iar patima este iubirea nerationala sau ura fara judecata a ceva din cele de mai înainte. Înteles patimas este gândul compus din patima si înteles.” Întelesul patimas consta asadar în asocierea gândului la lucruri si persoane cu placerea sau durerea simtuala pe care ne-ar putea-o aduce si care stârneste în noi dorinta de posedare sau, din contra, mânia si pornirea violenta împotriva lor. Lupta celui ce doreste sa traiasca o viata duhovniceasca consta tocmai în despartirea patimii de înteles pentru a ramâne gândul simplu cu privire la lucruri si persoane. „Mintea celui iubitor de Dumnezeu nu lupta împotriva lucrurilor, nici împotriva întelesurilor acestora, ci împotriva patimilor împletite cu întelesurile. De pilda, nu lupta împotriva femeilor, nici împotriva celui ce l-a suparat, nici împotriva chipurilor acestora, ci împotriva patimilor împletite cu ele.” Aceasta face ca un sfânt precum Ioan din Kronstadt sa poata privi poza unei femei goale dând slava lui Dumnezeu pentru felul minunat în care a alcatuit o faptura pentru a fi mama. Omul patimas, din contra, are tendinta de a amesteca întelesurile cu patima si mass-media se foloseste de aceasta neputinta si slabiciune si chiar o cultiva. Legarea întelesului de patima în mass-media se datoreaza mai întâi faptului ca produsele acesteia reflecta starea duhovniceasca arealizatorilor lor care, de regula, sunt oameni patimasi. În mod deosebit ecranul (fie televizor sau calculator), prin puterea de atractie si falsa evidenta a imaginilor în miscare, ne face sa vedem lumea cu ochii realizatorilor emisiunilor si filmelor urmarite. Mai mult decât aceasta însa, în mod programatic, mesajele mediatice cultiva întelesurile patimase pentru a provova si produce emotii si astârni dorinte si a deveni astfel atractive pentru public. Publicitatea este prin excelenta actul în care se urmareste legarea întelesului lucrurilor de dorinta de a le avea si de placere promovându-se ideea ca fericirea se dobândeste prin consum si posedare. A reduce aspiratiile omului la lucruri, a frustra prin desteptarea unor nostalgii a caror împlinire este promisa prin consum, a erotiza produsele sunt doar câteva din menevrele publicitare utilizate. Consecinta este ca mintea celui supus bombardamentului mediatic se împatimeste capatând deprinderea de a privi lumea si oamenii prin prisma poftei, a dorintei de posedare si dominare. „Ne întrebam: în ce masura mai poate telespectatorul sa pazeasca gândul produs de vederea unui lucru sau de amintirea lui, fara sa-l lege de o dorinta patimasa? În ce masura mai poate lupta sa-si despatimeasca mintea, atât timp cât, uitându-se la televizor, aceasta este permanent intoxicata cu imagini patimase? Efectul vizionarii nu poate fi altul decât o întunecare gradata a vederii mintii, deoarece toate gândurile patimase ce întuneca partea poftitoare a sufletului, ce o tulbura pe cea irascibila, întuneca ratiunea si în final orbesc mintea. Adica omul poate ajunge sa nu mai gaseasca nici un alt sens al existentei afara de acela de a experimenta fiorii placerii trupesti, de a poseda lucruri si de a se îmbata cu ideea ca este cineva când, de fapt, doar a reusit sa atinga în mod ideal statutul de consumator, care, în viziunea Parintilor Bisericii, este o fiinta necuvântatoare, supusa vietii instinctive.”
Referitor la spurcarea mintii prin consimtirea cu gândul pacatului, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, tâlcuindu-ne felul în care trebuie sa întelegem poruncile lui Dumnezeu, ne învata ca savârsirea pacatului începe la nivelul gândului: „Ati auzit ca s-a zis celor de demult: „Sa nu savârsesti adulter”. Eu însa va spun voua: Ca oricine se uita la femeie, poftind-o, a si savârsit adulter cu ea în inima lui” (Matei 5, 26-27). În fata disputei dintre fasrisei si ucenici cu privire la spalarile rituale, Iisus Hristos afirma cu claritate ca consimtirea cu gândul pacatului îl spurca pe om: „Caci dinauntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânarile, hotiile, uciderile, adulterul, lacomiile, vicleniile, înselaciunea, nerusinarea, ochiul pizmas, hula, trufia, usuratatea. Toate aceste rele ies dinauntru si spurca pe om (Marcu 7, 21-23). Parintii duhovnicesti dezvolta tema savârsirii pacatului aratând ca în zamislirea acestuia se parcurg mai multe etape care în esenta se reduc la patru: atacul sau momeala, însotirea, consimtirea si fapta sensibila. Momeala este nepacatoasa si nevinovata deoarece nu tine de voia omului, însotirea nu este întru totul nevinovata dar nu este nici cu totul pacatoasa, dar consimtirea este întru totul pacat deoarece este învoirea cu placere a sufletului cu momeala si pe aceasta se straduiesc diavolii sa o câstige.
Conectarea la mediile de comunicare înseamna deschiderea mintii fata de gândurile transmise de ele, o însotire a mintii cu aceste gânduri. Însa, asa cum am aratat mai sus, mass-media este un propagator al întelesurilor patimase ale lucrurilor. Acceptarea cu placere a întelesului patimas înseamna de fapt consimtirea cu pacatul. Toate acestea se petrec mai ales în fata ecranului. Privirea imaginilor încarcate de întelesuri patimase si îndulcirea cu acestea ne arunca direct în faza de consimtire cu pacatul deoarece, potrivit Sfintilor Parinti ai Bisericii, aceasta este faza în care gândul pacatului se concretizeaza în imagini: „Atacul este o miscare fara imagini a inimii care este prinsa de îndata de cei încercati, ca într-o strunga. Acolo unde se ivesc chipuri în gând, s-a produs consimtirea.” Parintii duhovnicesti contemporani ne avertizeaza ca, prin transmiterea de imagini cu întelesuri patimase, mass-media devine un mijloc prin care lucrarea demonica de despartire a omului de Dumnezeu ia o noua forma, directa si mult mai eficienta: „Vedeti cu câta diplomatie intra Satana în omenire ca sa o distruga! Ceea ce ne spunea la ureche ispititorul, pentru ca el este duh, duhul rautatii, vistierul tutor rautatilor, ceea ce ne închipuiam în minte ca oameni, acum ti le arata fatis.” Aflat în fata ecranului omul traieste placerea oferita de întelesurile patimase ale lucrurilor, constientizând mai mult sau mai putin ca, de fapt, consimte cu pacatul cu care se îndulceste prin însusi faptul vizionarii. Impactul televiziunii este prin excelenta unul dramatic, intens emotional. Cu cât emotia este mai intensa, cu atât impresia este mai puternica si mintea îmbratiseaza mai strâns imaginile vazute, consimtind cu pacatele sugerate. Impactul emotional este dat în primul rând de întelesul patimas al imaginilor si, în special, de erotismul explicit sau implicit si de violenta programelor care îi fascineaza si îi pervertesc chiar si pe cei care au preocupari spirituale si duhovnicesti. De regula oamenii se uita la televizor la lucruri ce se afla la limita simtului lor moral, însa au tendinta de a coborî mereu stacheta si de a accepta si chiar de a cauta imagini cu o încarcatura negativa tot mai mare, fara sa tina seama de faptul ca, mai ales în ceea ce priveste desfrânarea, „pentru corp este necesar sa fie înlaturate chipul si materia care ispiteste, pentru ca pofta sa nu se dezlantuie, iar pentru suflet la fel, ca sa nu ia nastere în el gânduri necurate”.
Parintii filocalici ne învata ca o conditie fundamentala pentru vietuirea duhovniceasca este pazirea mintii de gândurile pacatoase, gânduri care ar trebui taiate înca din faza de atac asupra mintii deoarece „într-o clipa sufletul nostru se încânta de momelile diavolesti, se îndulceste de ele si le urmeaza”. A permite gândului sa patrunda în minte pâna la etapa de însotire nepacatoasa si apoi a-l combate este o lupta rezervata celor sporiti duhovniceste care nu se lasa amagiti de momelile vrasmasului, nu le urmeaza si nu sunt biruiti sau învinsi de ele. Dar nici pentru acestia o astfel de lupta nu este lipsita de primejdie: „Nu avem în toata vremea puterea sa ne împotrivim tuturor gândurilor ce se ridica împotriva noastra, ca sa le oprim, ci de multe ori primim de la ele o rana ce nu se vindeca multa vreme. Pentru ca ai ca potrivnici pe unii care au sase mii de ani. ?i aceasta îi face în stare sa te poata rani peste masura întelepciunii si a întelegerii tale. ?i chiar de îi vei birui, întinaciunea gândurilor îti murdareste cugetul si raul lor miros ramâne multa vreme în mirosul narilor tale.” De aceea Sfântul Varsanufie recomanda: „Este propriu celor desavârsiti sa lase gândul sa intre în inima lor si apoi sa-l scoata. Tu nu lasa focul sa intre în padure, ca sa nu o arda. Nu lasa sa ti se ia hainele, ca sa nu trebuiasca sa le iei înapoi cu lupta. Nu te juca cu tulburarea, caci nu vei ramâne neclintit în aceasta ispita.” Iar cuvintele Sfântului Ioan Casian cu privire la nevoia pazirii mintii sunt foarte actuale în ceea ce priveste expunerea la mass-media: „Trebuie necontenit sa ne amintim de acea povata: „Pazeste inima ta mai mult decât orice” si, potrivit principalei porunci a lui Dumnezeu, sa observam cu bagare de seama capul vatamator al sarpelui (Facere 3, 15), adica începutul tuturor gândurilor rele, cu ajutorul carora încearca diavolul sa se strecoare în sufletul nostru. Sa nu îngaduim sa patrunda prin nesinchisire în inima noastra tot corpul acestui sarpe, adica încuviintarea ademenirii, care fara îndoiala, de va fi intrat, va ucide prin otrava muscaturii lui mintea robita.”
Gândindu-ne la deschiderea mintii spre a fi înrobita de fantasme, vom sustine ca mijloacele de comunicare cu cât combona mai multe medii si mai ales atunci când în centru sta imaginea în miscare (televiziune, filme, jocuri pe calculator), creeaza un mediu virtual în care mintea este atrasa si în care omul are parte de trairi reale. Este o lume a fantasmelor, a nalucirilor, cu atât mai seducatoare cu cât promite împlinirea visului dintotdeauna al omului cazut si anume trairea placerii în absenta durerii. Identificându-ne empatic cu personajele de pe ecran ne îndulcim de desfrânare, gustam placerea de a fi bogat, de a stapâni, dând frâu liber patimilor care zac în noi. Evadarea din real într-o lume a fantasmelor creata cu ajutorul imaginatiei si conforma cu dorintele si patimile sale, adica reveria ori visarea fara a dormi, este o tendinta a omului cazut asupra careia parintii filocalici ne atrag atentia cu foarte multa seriozitate. Imaginatia, ca si capacitate a omului de a transforma perceptiile în imagini, de a reproduce imaginile si de a crea imagini noi, este una din facultatile de cunoastere. Imaginatia îl poate ajuta pe om sa cunoasca cele sensibile si, prin contemplarea naturala a ratiunilor dumnezeiesti din creatie, sa-si înalte mintea spre Dumnnezeu. Pentru omul împamântenit imaginatia devine însa un mijloc de separare de Dumnezeu fiindca el are tendinta de a-si umple mintea separata de Dumnezeu cu produsele si rezultatele imaginatiei sale, construindu-si o lume a fantasmelor si închipuirilor de care se alipeste si se ataseaza cu atât mai mult cu cât corespunde patimilor care l-au cuprins. Pe de o parte imaginatia trezeste patimile, dându-le hrana care le face sa lucreze si sa sporeasca, pe de alta parte patimile suscita în mod deosebit lucrarea si plasmuirile imaginatiei pentru ca se hranesc mai ales cu aceste închipuiri. Este tocmai consimtirea mintii cu pacatul prin primirea si îndulcirea cu imaginile încarcate de întelesuri patimase, fiecarei patimi corespunzându-i anumite chipuri. Însa lumea închipuirilor „la om este aceeasi cu cea a cazutilor diavoli, drept pentru care închipuirea este poarta deschisa lucrarii diavolesti”. Fantasmele, nalucirile imaginatiei sunt principala cale prin care diavolii „intra în comuniune cu sufletul si se amesteca cu el, facându-l un fel de cuib de viespi si o pestera de gânduri sterpe si patimase”.Odata patrunsi în suflet diavolii pun stapânire pe acesta târându-l tot mai mult în pacate si patimi si despartindu-l de Dumnezeu. Neavând îmaginatia la dispozitie, remarca Cuviosul Isihie Sinaitul, „Satana nu poate fauri gânduri înselatoare pentru a le înfatisa mintii spre amagire mincinoasa”.
Fantasmele, fie ca sunt produsul imaginatiei omului, fie ca sunt insuflate de diavoli, dobândeste putere în masura în care dorinta si vointa omului înclina spre ele. „?i chipurile diavolesti, si cele faurite de însusi omul pot înrâuri asupra oamenilor, schimbându-le înfatisarea si chipul, dar într-un astfel de caz un lucru este de neocolit: tot chipul zidit de însusi omul sau insuflat de diavoli si primit în suflet va stâlci chipul duhovnicesc al omului zidit dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.” De aceea, parintii duhovnicesti insista ca, pentru a ajunge la rugaciune curata si traire duhovniceasca autentica, este nevoie sa ne eliberam mintea de orice închipuire si imaginatie. „Calea nevoitorului ortodox este urmatoarea: el cauta pe adevaratul Dumnezeu – Facatorul, drept aceea, prin rugaciunea mintii, duce o lupta cu miile de felurite chipuri, si cu cele, adica cele ce poarta o anume forma exterioara, o înfatisare, o proiectie a spatiului si avremii, o culoare, si altele asemenea, si cu cele gândite, adica conceptele – pentru ca, despuindu-se de tot chipul facut, sa se roage lui Dumnezeu fata catre fata.” În lumea virtuala creata de tehnologia multimedia confruntarea cu fantasmele ia forme noi pentru ca acestea se materializeaza în imaginile care, pe masura dezvoltarii tehnologiei, dau tot mai mult iluzia veridicitatii si accesibilitatii unei lumi a placerii fara durere. Este o lume care promite fericirea prin împlinirea poftelor, o lume virtuala dar care ofera trairi intense si reale, o lume în care omul postmodern se simte foarte important. O lume care devine pentru el lumea exemplara a existentei plenare, în contrast cu realitatea stearsa a vietii cotidiene, o lume în care are tendinta de a evada cât mai mult. „Imaginea de pe ecran nu numai ca a ajuns sa aiba un statut egal cu acela al elementelor din sfera autenticului, dar lumea a ajuns sa se împarta în ceea ce este comun (viata cotidiana) si ceea ce este televizat, iar televizorului i se acorda un statut privilegiat.
Imaginile de la televizor sunt sau alcatuiesc fantasme si imaginatii pentru ca au încifrate în ele un înteles strain, al mintii care l-a produs, sunt legate de ceva (un lucru, o idee) si au puterea de a lega mintea de acea realitate.Transferând centru de greutate al vietii sale dinspre lumea reala spre virtual, spre aceasta lume a fantasmelor, omul nu realizeaza ca se deschide influentei creatorilor acestor închipuiri, pierzându-si libertatea duhovniceasca si modul personal de a fi. Fantasmele carora îsi deschide mintea în timpul vizionarii la televizor, odata ajunse în minte capata propria lor viata înrobind-o. Ele ramân prezente si active si dupa încetarea televizionarii si chiar se înmultesc, hranindu-se din imaginatie si împiedicând rugaciunea curata. Fantasmele îl vor marca tot mai mult, influentând felul în care gândeste, simte si actioneaza si îl vor face sa se raporteze la lumea reala prin intermediul lor. Posibilitatea manipularii constiintelor prin intermediul fantasmelor este imensa iar manipulatorul prin excelenta, ce sta în spatele tuturor este diavolul, care are acum un instrument extrem de eficient pentru înrobirea oamenilor si departarea lor de Dumnezeu. Daca, potrivit învataturilor parintilor filocalici, viata duhovniceasca autentica înseamna eliberare de fantasme, tehnologia multimedia realizeaza exact contrariul.
Cu privire la substituirea adevaratei vieti duhovnicesti cu un surogat de traire religioasa, analizând locul pe care mass-media, televiziunea în special, îl ocupa în viata omului postmodern din punct de vedere al fenomenologiei religiei, teologul, apologetul si misionarul Virgiliu Gheorghe ajunge la o concluzie socanta: televiziunea joaca rolul unei religii fara a fi însa o religie propriu-zisa ci doar un surogat de traire religioasa, un mod profan prin care omul de astazi poate sa-si amageasca setea de viata duhovniceasca autentica. Principalele caracteristici care fac ca televiziunea sa poata fi considerata un comportament religios sunt: Lumea virtuala creata de televiziune defineste un alt spatiu si un alt timp decât cele cunoscute din viata obisnuita; importanta centrala pe care aceasta lume virtuala o are în existenta lumii contemporane si a fiecarui om în parte, având caracterul unei lumi mitice, exemplare, aflate la un nivel ontologic superior celei reale; Larga paleta de stari experimentate pe parcursul vizionarii la televizor între care domina fascinatia, emotiile puternice, teama, sentimentul coplesirii, stari similare celor traite în preajma misterului în religiile pagâne; Obiceiul televizionarii îmbraca un caracter ritual; Orizontul de valori sau comportament al telespectatorilor este oferit tot mai mult de mesajele televiziunii. Televiziunea este un mijloc care reuseste sa deturneze pe nesimtite energia cu care omul ar trebui sa se dedice trairii duhovnicesti spre o falsa experienta religioasa de tip magic fiindca televiziunea nu cere cainta si pocainta ci promite placere, oferind trairi emotionale puternice. Fara sa se lepede în mod formal de credinta sa, crestinul conectat la mass-media ajunge sa-i acorde mai multa importanta acesteia decât lui Dumnezeu, lucru care poate fi costatat cu usurinta comparând timpul si interesul alocat televizorului si calculatorului în raport cu rugaciunea, participarea la slujbe si tot ceea ce înseamna angajare în viata duhovniceasca.
Obisnuindu-se cu o experienta facila care pasivizeaza si captiveaza, dând în acelasi timp senzatia implicarii active si a eliberarii, o experienta care cultiva patimile prin participarea la lumea virtuala a televiziunii dând însa si iluzia detasarii si a lipsei de responsabilitate, crestinul telespectator devine tot mai putin capabil de o traire duhovniceasca autentica ce presupune pocainta, adunarea mintii, eliberarea de fantasme si de întelesurile patimase pentru a putea sesiza prezenta delicata a harului dumnezeiesc.
Cu privire la eliberarea din plasa mass-mediei ca fiind conditie a vietuirii duhovnicesti, vom sustine, la unison, ca traim într-o lume multimedia, o lume în care se exercita o puternica presiune asupra societatii si a fiecarui om în parte spre a-si transfera centrul de existenta dinspre comunitatea umana reala spre cea mediatica, dinspre real spre virtual. În mod paradoxal, participarea la lumea mediatica prin informare, proiectie si identificare, confera omului de azi sentimentul ca exista, ca este cineva.Dar participarea la lumea mediatica, în functie de gradul de implicare, ridica obstacole uriase în calea trairii duhovnicesti împingându-ne înapoi, la starea omului vechi, rob al pacatului, supus stricaciunii si mortii. De aceea, pentru crestinul sincer se pune cu multa acuitate problema eliberarii din „matrix-ul” mediatic.

6. Concluzii

Concluziile, atât a mea în acest studiu, cât si a celui de-al treilea volum dedicat de Virgiliu Gheorghiu fetei nevazute a televiziunii, ne încurajeaza aratând ca acest lucru este posibil, este cu putinta: „În societatea moderna, mass-media lasa sentimentul ca este atotputernica. Controleaza mentalitatile, defineste atitudini, modeleaza comportamente. Prin moda, defineste criteriile frumosului, prin opinia publica, pe cele ale adevarului. Ea hotareste cine este bun si vrednic de admirat si care sunt ierarhiile de valori dupa care sa ne orientam în viata, dupa care sa-i judecam pe oameni si lumea. Însa, în pofida acestei aparente, mass-media nu are nici o putere prin sine si în sine. Ea nu are decât puterea pe care i-o dau oamenii si lumea în ansamblul ei. Mass-media este ca paianjenul care nu are absolut nici o putere asupra acelei insecte care nu se prinde în plasa pe care o tese. Libertatea acesteia este foarte mare însa, din moment ce ea nu vede plasa ce o are o tesatura foarte fina sau nu constientizeaza pericolul acelei inefabile tesaturi, atunci exista un risc destul de mare sa cada în plasa paianjenului. Cu cât va prinde mai multe insecte, hranindu-se cu ele, cu atât îsi va putea construi o plasa tot mai mare. Tot asa se întâmpla si cu mass-media. Cu toate ca aceasta si-a întins paienjenisul în toata lumea, exista înca si va exista întotdeauna suficient de mult spatiu de realitate, de libertate si de miscare în afara realitatii virtuale. Totul este sa fie identificate liniile de forta ale acestei realitati, sa fie cunoscut pericolul patrunderii si, practic, al captivarii în interiorul acestei lumi si sa fie evitat, prin urmare, contactul cu universul fenomenelor de constiinta – mass-media. Aici este întelepciunea, nadejdea si scaparea omului contemporan. Daca ne pazim mintea si inima de înfasurarea cu fiarele realitatii mediatice, ale placerii si divertismentului.”

7. Încheiere

Asadar, acum în încheiere putem concluziona ca post-modernismul într-o societate multimedia reprezinta un pericol major la adresa misiunii si vietii Bisericii lui Iisus Hristos. De asemenea, desacralizarea, relativizarea si secularizarea constituie un atentat la viata si fiinta omului ce urmareste transformarea omului într-o realitate profana si profanata sau profanatoare, atotsuficienta si în permanenta cautare doar a împlinirii pamântesti. Desacralizarea determina prabusirea tuturor sistemelor (noetic si axiologic) precum si a reperelor pentru omul de astazi. Ea intra în contradictie cu dimensiunea ontologica religioasa a omului, este potrivnica naturii si firii umane, stralucita creatie a lui Dumnezeu – Sfânta Treime, si are drept consecinta dezumanizarea totala a omului. Pe de alta parte, desacralizarea pregateste terenul contaminarea cu diverse concepte preudo-religioase, care pot prolifera si coplesi pe semenul nostru. Solutiile misionar-pastorale ortodoxe cu privire la fenomenul secular al desacralizarii se gasesc pe doua planuri: 1. pe planul prevenirii sau profilaxiei cu privire la desacralizare si 2. pe planul tratarii sau combaterii flagelului desacralizarii existent în societatea contemporana. Pe primul plan, educatia autentic religioasa realizata de catre Biserica, atât la amvon, cât si de la catedra, poate preveni aparitia si generalizarea fenomenului. Cât priveste planul combaterii, credem ca solutia ar fi în efortul de a accentua viata autentica în Iisus Hristos, în efortul de a transforma cu ajutorul si puterea lui Iisus Hristos pe omul necredincios, indiferent, ignorant, sincretist ori sectant într-un sincer si autentic practicant ortodox. În sfârsit, am vazut ca mass-media a devenit noul idol al omului desacralizat. Solutia pe care o vedem noi consta în sustinerea unei alternative media de tip crestin – cum sunt mijloacele mass-media ale Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române – care sa accentueze dimensiunea formativ-educationala care este, fie eliminata, fie subevaluata în mass-media comerciala. Numai în acest fel, cu ajutorul lui Dumnezeu si cu participarea omului contemporan, vom putea sa contracaram tendintele desacralizate într-o lume care pare sa fi uitat de Dumnezeu, care devine din ce în ce mai utilitarista, mai consunista si mai hedonista si care prin încurajarea non-valorilor si a falselor modele puternic mediatizate afecteaza atât viata Bisericii cât si a societatii moderne, contemporane.

Drd. Stelian Gombos

MANIFEST PENTRU POCAINTA

„Caci suntem în clipa când judecata sta sa înceapa de la casa lui Dumnezeu ..” (1 Petru 4:17)

CÂTEVA ÎNTREBARI FUNDAMENTALE:

Te-ai întrebat de ce inainte de revolutie, Biserica nu se confrunta cu asa mult
materialism, divorturi, probleme cu adolescentii, consum de alcool, pornografie, cum se
confrunta azi ? Afirmam ca nu mai suntem legalisti cum au fost cei de atunci, ca
întelegem mai bine harul lui Dumnezeu…

De ce în ciuda marilor progrese în întelegerea Cuvântului lui Dumnezeu, a
nenumaratelor resurse pentru viata crestina, în multe situatii, nu este nici o diferenta
între stilul de viata lumesc si stilul de viata al crestinilor ?

Cum de trecem prin aceleasi crize agonizante ca si cei din lume ? În loc sa fim un ajutor
pentru cei din lume, facem parte din rândul victimelor lumii.

Unde este marturia noastra?

UN RASPUNS FUNDAMENTAL: „Suflete preacurvare! Nu stiti ca prietenia lumii este
vrajmasie cu Dumnezeu? Asa ca cine vrea sa fie prieten cu lumea se face vrajmas cu
Dumnezeu.“ (Iacov 4:4) „Voia lui Dumnezeu este sfintirea voastra…. Caci Dumnezeu nu ne-a
chemat la necuratie, ci la sfintire. De aceea, cine nesocoteste aceste învataturi, nesocoteste
nu pe un om, ci pe Dumnezeu, care v-a dat si Duhul Sau cel sfânt.“ (1 Tesaloniceni 4:3, 7-8).

Raspunsul oferit de Scriptura este evident: am cautat prietenia cu lumea si am sacrificat
sfintenia. Pentru a fi înteles, prietenia cu lumea înseamna adoptarea culturii popi în
Bisericile noastre (vezi explicatia la sfârsit). Am crezut ca este bine sa adoptam
modernismul, dar s-a dovedit a fi neopagânism cu efecte mortale pentru viata spirituala.
Cultura pop a adus cu ea lumea si pacatul. Cultura pop a facut multe din bisericile
noastre sa fie o batjocura. Cultura pop din Bisericile de azi atrage oamenii ce cauta distractia, nu pe Dumnezeu, nu pocainta si sfintenia. Numerosi crestini, adepti ai culturii pop, sunt dispusi sa mearga la biserica, la studii biblice, sa dea zeciuiala, chiar sa mearga în excursii misionare, exceptie facând trairea în sfintenie. „…având doar o forma de evlavie dar tagaduindu-i puterea. Departeaza-te de oamenii acestia.“ (2 Timotei 3:5)

Majoritatea crestinilor adepti ai culturii pop nu sunt nascuti din nou. Crestinatatea fara
sfintenie/evlavie este o crestinatate apostaziata! Traim vremurile din urma când apostazia vrea sa acapareze Biserica. Tagaduim apostazia, iar când constiinta ne acuza o suprimam spunând sfinteniei ca este legalism.
O nota importanta: Dumnezeu sa fie glorificat pentru cei “sapte mii” de credinciosi, de
biserici, de organizatii crestine si seminarii crestine din toata România si din toata lumea
care nu si-au plecat genunchii înaintea lui Baal si a culturii pop. (1 Împarati 19:18).

DESCRIEREA APOSTAZIEI: „…Iata ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios si adevarat,începutul zidirii lui Dumnezeu: „stiu faptele tale: ca nu esti nici rece, nici în clocot. O, daca ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindca esti caldicel, nici rece, nici în clocot, am sa te vars din gura Mea. Pentru ca zici: „Sunt bogat, m-am îmbogatit, si nu duc lipsa de nimic”, si nu stii ca esti ticalos,nenorocit, sarac, orb si gol,“ (Apocalipsa 3:14-17)

„Sa stii ca în zilele din urma vor fi vremuri grele. Caci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara evlavie, fara dragoste fireasca, neînduplecati, clevetitori, neînfrânati, neîmblânziti, neiubitori de bine, vânzatori, obraznici, îngâmfati; iubitori mai mult de placeri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o forma de evlavie dar tagaduindu-i puterea. Departeaza-te de oamenii acestia. Sunt printre ei unii, care se vâra prin case, si momesc pe femeile usuratice îngreuiate de pacate si framântate de felurite pofte, care învata întotdeauna si nu pot ajunge niciodata la deplina cunostinta a adevarului. Dupa cum Iane si Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot asa si oamenii acestia se împotrivesc adevarului, ca unii care sunt stricati la minte si osânditi în ce priveste credinta.“ (2 Timotei 3:1-8)

„Copilasilor, este ceasul cel de pe urma. si, dupa cum ati auzit ca are sa vina anticrist, sa stiti ca acum s-au ridicat multi anticristi: prin aceasta cunoastem ca este ceasul de pe urma.“
(1Ioan 2:18)

MARTURISIRE: Mi-am îndreptat fata catre Domnul pentru a face cereri prin rugaciune si implorare, cu post, în sac si cenusa. M-am rugat Domnului Dumnezeului meu si am
marturisit: “O Doamne mare si minunat, care faci ce ai promis si esti îndurator cu cei ce Te iubesc si pazesc legamântul Tau; am pacatuit si am comis faradelegea, am facut ce era rau si rebel, chiar prin faptul ca ne-am îndepartat de principiile si hotarârile Tale. O Doamne, dreptatea îti apartine, iar noua rusinea: conducatorilor crestini de biserici, a membrilor bisericii, a profesorilor de seminar, a organizatiilor crestine; fiindca am pacatuit împotriva Ta, permitând culturii pop, neopagâne sa acapareze familiile, bisericile noastre, organizatiile crestine. Am fost atenti sa nu ofensam pe careva, si nu ne-a mai pasat daca te ofensam pe Tine; am devenit corecti din punct de vedere politic, am numit sfintenia legalism, si am permis la tot felul de pacate sa ne invadeze viata privata si cea din sânul Bisericii; ne-am facut ca obiectiv principal sa fim relevanti pentru lume, decât ascultatori de Tine. Domnului Dumnezeului nostru Îi apartine mila si iertarea, chiar daca am fost rebeli împotriva Lui. Acum, Doamne, asculta rugaciunea si cererile noastre si fa ca fata Ta sa straluceasca peste Biserica Ta, care este invadata de apostazie…(Marturisire facuta pe baza Daniel cap.9)

UN STRIGAT ÎMPOTRIVA APOSTAZIEI

1. Pentru pastorii care cauta sa multumeasca oamenii. „Caci va veni vremea când oamenii nu vor putea sa sufere învatatura sanatoasa; ci îi vor gâdila urechile sa auda lucruri placute, si îsi vor da învatatori dupa poftele lor. Îsi vor întoarce urechea de la adevar, si se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.“ (2 Timotei 4:3-4)

Încetati sa aduceti oameni în Biserica prin orice mijloace în detrimentul sfinteniei! Predicati întreg Cuvântul lui Dumnezeu asa cum este el! Când predici, condamna pacatele cu care se confrunta biserica ta. Cheama oamenii la o viata practica de sfintenie. Avertizeaza-i pe oameni de iminenta judecata a lui Dumnezeu împotriva bisericii de azi, invadata de apostazie. Probabil vei fi nemultumit la gândul ca multi vor parasi biserica. Lasa-i sa plece!
Cuvântul lui Dumnezeu va înlatura pe apostati. Lumea din jurul nostru este satula de
biserici în crize. Asigura-te ca nu esti prins de pornografie, materialism, alcool si alte pacate mortale. Practici disciplinele spirituale? Ai putea spune ca a te opune de la amvon, homosexualitatii, avorturilor sau altor pacate este politica, în realitate însa, tu nu vrei sa îi superi pe oameni. Unii dintre voi, pastorii de felul acesta poate nici nu sunteti nascuti din nou. Pocaiti-va! spune Scriptura.

2. Pentru pastorii de tineret dusi în eroare. „Dar pentru oricine va face sa pacatuiasca pe unul din acesti micuti, care cred în Mine, ar fi mai de folos sa i se atârne de gât o piatra mare de moara, si sa fie înecat în adâncul marii.“ (Matei 18:6)

Multi din voi se comporta ca niste clovni încurajând tinerii sa pacatuiasca. Nu aveti nici un discernamânt! Tu, ca pastor de tineret, esti responsabil pentru ruinarea viitorului unei
generatii întregi. Fii un model pentru cei tineri! (1Tim.4:11-16; 6:11-19). Fii primul care traieste o viata de sfintenie, incluzând rugaciunea si postul si normalitatea în îmbracaminte. Instruieste-i pe tineri în practicarea disciplinelor spirituale. Ei nu au nevoie de distractie; ci de bucuria unei vieti sfinte din Duhul Sfânt. Sunt flamânzi dupa recunoasterea si valoarea pe care numai Dumnezeu o poate oferi, asa ca arunca toate strategiile tale lumesti. Unii dintre voi aveti functii de conducere, dar nici o autoritate, iar unii dintre voi poate nici nu sunteti nascuti din nou. Pocaiti-va! spune Scriptura.

3. Pentru tatii iresponsabili. „Suflete preacurvare! Nu stiti ca prietenia lumii este vrajmasie cu Dumnezeu? Asa ca cine vrea sa fie prieten cu lumea se face vrajmas cu Dumnezeu.“ (Iacov 4:4)

Tatilor, multi dintre voi va faceti vinovati de mare pacat, lasând ca mass media cu un
continut explicit de violenta, satanism, sexualitate, sa va polueze viata de familie. Nu
cenzurati nimic copiilor dvs. Altarul familiilor voastre este, fie televizorul, fie internetul.
Permiteti sotiilor si fiicelor voastre sa se îmbrace indecent. Nu aveti nici o idee despre ce sunt învatati copiii vostri în scoala si nu va pasa cine este în anturajul lor. Fii un lider
spiritual pentru casa ta. Fii primul care se schimba, iar familia ta te va urma. Slujeste
Împaratiei lui Dumnezeu si nu tie însuti. Unii dintre voi sunteti prinsi de lucruri precum
consumul de alcool sau folosirea intensiva a televizorului. De multe ori anulati orice
activitate de la biserica pentru un eveniment sportiv. Altii sunt sclavii cautarilor
materialiste, pornografice, trairii în adulter, sau consumului de droguri. Pocaiti-va! spune Scriptura.

4. Pentru mamele iresponsabile. “…Domnul zice: „Pentru ca fiicele Sionului sunt mândre, si umbla cu gâtul întins si cu priviri pofticioase, pentru ca pasesc maruntel, si zornaiesc cu verigile de la picior, – Domnul va plesuvi crestetul capului fiicelor Sionului, Domnul le va descoperi rusinea”. În ziua aceea, Domnul va scoate verigile care le slujesc ca podoaba la picioare, si sorisorii si lunisoarele, cerceii, bratarile si maramele; legaturile de pe cap, lantisoarele de la picioare si brâiele, cutiile cu mirosuri si baierile descântate; inelele si verigele de la nas; hainele de sarbatoare si camasile cele largi, mantiile si pungile; oglinzile si camasile subtiri, turbanele si maramele usoare.“ (Isaia 3:13-23)…
”femeile usuratice îngreuiate de pacate si framântate de felurite pofte“ (2 Timotei 3:6b)

Mamelor, multe dintre voi nu sunteti modele demne de urmat! Concurati cu fetele voastre în moda si indecenta. Va uitati prea mult la televizor, mai ales la programele siropoase, ca telenovelele, la programe cu vedetele de la Hollywood. Suferiti de o imagine de sine scazuta. Va faceti vinovate de neglijarea intentionata a copiilor vostri. Ati lasat grija copiilor vostri în seama televizorului,scolii, dadacelor angajate, sau a anturajului copiilor vostri. Pocaiti-va! spune Scriptura.

5. Pentru cei tineri si pentru cei necasatoriti ce cauta placeri. „Sa stii ca în zilele din urma vor fi vremuri grele. Caci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi,hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara evlavie, fara dragoste fireasca, neînduplecati, clevetitori, neînfrânati, neîmblânziti, neiubitori de bine, vânzatori, obraznici, îngâmfati; iubitori mai mult de placeri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o forma de evlavie dar tagaduindu-i puterea. Departeaza-te de oamenii acestia.“ (2 Timotei 3:1-5)

Pentru voi baietii, care credeti ca biserica este un alt club pentru distractii, va înselati total!
Voi folositi activitatile bisericesti pentru placerile voastre, pentru a întâlni fete; unii chiar angajânduva în pacate sexuale. Unii din voi consumati alcool si droguri, va îmbracati la ultima moda, sunteti la curent cu noile filme cu continut violent sau sexual, dar nu aveti nici o idee despre ce este sfintenia. Abia de ajungeti la studiu biblic, dar sunteti primii care mergeti la petreceri. Dumnezeul vostru este internetul!

Domnisoarelor, multe dintre voi luati parte la aceeasi destrabalare. Concurati în a va
îmbraca cât mai provocator pentru a va fura prietenul unele altora, bârfiti si sunteti
dependente de mobil, navigati pe internet ore întregi, în permanenta aveti pretentii de la
parintii vostri si nu produceti nimic bun.
Voi tinerilor, pe care v-am descris, fiti gata sa primiti judecata lui Dumnezeu! Voi trageti
biserica în jos! Pastorii si ceilalti membri trebuie sa plece înaintea voastra pentru a va
multumi si pentru a va pastra în biserica; voi calcati în picioare sfintenia necesara Casei lui Dumnezeu! Luati în mod usuratic credinta crestina si nu va pocaiti niciodata cu adevarat!
Pentru unii din voi se potriveste de minune ceea ce apostolul Petru a zis: „Ar fi fost mai
bine pentru ei sa nu fi cunoscut calea neprihanirii, decât, dupa ce au cunoscut-o, sa se întoarca de la porunca sfânta, care le fusese data.“ (2 Petru 2:21) Pocaiti-va! spune Scriptura.

6. Catre cântaretii crestini de muzica “Rock si Heavy Metal”. „Supuneti-va dar lui
Dumnezeu. Împotriviti- va diavolului, si el va fugi de la voi. Apropiati-va de Dumnezeu, si El Se va apropia de voi. Curatiti-va mâinile, pacatosilor; curatiti-va inima, oameni cu inima împartita! Simtiti-va ticalosia; tânguiti-va si plângeti! Râsul vostru sa se prefaca în tânguire, si bucuria voastra în întristare“ (Iacov 4:7-9).
„Nu iubiti lumea, nici lucrurile din lume. Daca iubeste cineva lumea, dragostea Tatalui nu este în El. Caci tot ce este în lume: pofta firii pamântesti, pofta ochilor si laudarosia vietii, nu este de la Tatal, ci din lume. si lumea si pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, ramâne în veac.“ (1 Ioan 2:15-17)

Cântaretilor crestini, care cântati muzica crestina “Rock” si “Heavy Metal”, ati fost dusi în eroare de ideea ca daca va îmbracati si va comportati precum niste ciudati, daca aveti o înfatisare dura si depresiva sunteti la moda! În realitate, asa-zisa voastra slujire este o rusine la adresa lui Dumnezeu si adevaratei Sale Biserici. Spuneti ca evanghelizati lumea cu acest tip de muzica, dar în realitate, v-a cucerit lumea pe voi si pe audienta voastra. Muzica “Rock” si „Heavy Metal” nu pot sluji niciodata Biserica datorita originii sataniste a acesteia, de aceea asa-zisa muzica crestina „Rock” este o contradictie în termeni. Pocaiti-va! spune Scriptura.

7. Catre crestinii “întelepti în felul lumii” aflati în functii de conducere. „Nimeni sa nu se însele: Daca cineva dintre voi se crede întelept în felul veacului acestuia, sa se faca nebun, ca sa ajunga întelept. Caci întelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: „El prinde pe cei întelepti în viclenia lor.” si iarasi: „Domnul cunoaste gândurile celor întelepti. stie ca sunt desarte.” (1 Corinteni 3:18-20)

Pentru Comitetele Bisericilor care conduc biserica ca pe o afacere…opriti-va, este un nonsens! Ghidati-va dupa Cuvântul lui Dumnezeu, nu dupa concepte manageriale! Abuzati atât de pastor, cât si de membrii Bisericii! Multi din voi afisati o aroganta de sef.
Pentru profesorii de teologie…o parte dintre voi ati crescut cu convingeri umaniste si
continuati sa va schimbati punctul de vedere în functie de mersul lumii! În studiile pentru
lucrarea de doctorat ati urmarit doar sa absolviti cu bine, dar ati neglijat disciplinele
spirituale si evlavia! În consecinta pastorii pe care îi formati seamana cu voi. Multi din ei cad în tot felul de pacate grele.

Pentru bordul de conducere a anumitor scoli de teologie..voi luati decizii capitale, fara a va baza pe întelepciunea lui Dumnezeu. Unii din voi nu aveti nici o expertiza teologica, dar cu toate astea, dezbateti pe marginea unor subiecte de teologie. Adesea, voi, cei din bordul de conducere, sunteti alesi pe baza statutului social sau a puterii financiare pe care le detineti, nu în functie de maturitatea spirituala sau de expertiza teologica.
Pocaiti-va! spune Scriptura.

8. Pentru vedetele si producatorii crestini. „Israel s-a îngrasat, si a azvârlit din picior; – Te-ai îngrasat, te-ai îngrosat si te-ai latit! – si a parasit pe Dumnezeu, Ziditorul lui, A nesocotit Stânca mântuirii lui“ (Deuteronomul 32:15)

Multi din voi va faceti vinovati de cautarea obtinerii de profit si nu de onorarea lui
Dumnezeu! Încet, de-a lungul anilor, promovati muzica lumeasca si reviste lumesti. Sunteti ahtiati dupa recunoastere din partea mass-mediei! Este socant sa vezi în librariile crestine, cd-uri având pe coperta grupuri Rock cu fete bolnave sau asa-zisele cântarete crestine, pozate în îmbracaminte îndecenta. Periodic, familii naive si tineri imaturi se lasa influentati de curentul acesta, lansat de producatorii crestini. Multi dintre cântaretii crestini, care au facut multi bani din aceasta promovare, acum se comporta ca personalitatile de la Hollywood, aratând lipsa de respect la adresa lui Dumnezeu si a crestinilor decenti. Unde în Biblie, ati gasit ca sfintii din Vechiul Testament sau ucenicii Domnului Iisus sa afiseze o atitudine aroganta si sa fie asa de bogati precum sunt multe vedete crestine în zilele noastre? Suntem asa de critici la adresa Vaticanului si la opulenta lui, dar începem sa ne asemanam cu ei. Pocaiti-va! spune Scriptura.

UN SFAT BIBLIC ÎMPOTRIVA APOSTAZIEI

Din partea Domnului Iisus Hristos: „te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur curatit prin foc, ca sa te îmbogatesti; si haine albe, ca sa te îmbraci cu ele, si sa nu ti se vada rusinea goliciunii tale; si doctorie pentru ochi, ca sa-ti ungi ochii, si sa vezi. Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvna dar, si pocaieste-te! Iata Eu stau la usa, si bat. Daca aude cineva glasul meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine. Celui ce va birui, îi voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu de domnie, dupa cum si Eu am biruit si am sezut cu Tatal Meu pe scaunul Lui de domnie. Cine are urechi, sa asculte ce zice Bisericilor Duhul.“(Apocalipsa 3:18-22)…

„Iata, Eu vin curând si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa faptele lui. Eu sunt Alfa si Omega, Cel dintâi si Cel de pe urma, Începutul si Sfârsitul. Ferice de cine îsi spala hainele ca sa aiba drept la pomul vietii si sa intre pe porti în cetate. Afara sunt câinii, vrajitorii, curvarii, ucigasii, închinatorii la idoli si oricine iubeste minciuna si
traieste în minciuna.” (Apocalipsa 22:12-15)

Din partea apostolului Pavel: „Tu, însa, ai urmarit de aproape învatatura mea, purtarea mea, hotarârea mea, credinta mea, îndelunga mea rabdare, dragostea mea, rabdarea mea, prigonirile si suferintele care au venit peste mine în Antiohia, în Iconia si în Listra. stii ce prigoniri am rabdat; si totusi Domnul m-a izbavit din toate. De altfel, toti cei ce voiesc sa traiasca cu evlavie în Hristos Iisus, vor fi prigoniti. Dar oamenii rai si înselatori vor merge din rau în mai rau, vor amagi pe altii, si se vor amagi si pe ei însisi. Tu sa ramâi în lucrurile pe care le-ai învatat si de care esti deplin încredintat, caci stii de la cine le-ai învatat: din pruncie cunosti Sfintele Scripturi, care pot sa-ti dea întelepciunea care duce la mântuire, prin credinta în Hristos Iisus. Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa învete, sa mustre, sa îndrepte, sa dea întelepciune în neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavârsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna.“ (2 Timotei 3:10-17)
„Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu si înaintea lui Hristos Iisus, care are sa judece viii si mortii, si pentru aratarea si Împaratia Sa: propovaduieste Cuvântul, staruie asupra lui la timp si ne la timp, mustra, cearta, îndeamna cu toata blândetea si învatatura. Caci va veni vremea când oamenii nu vor putea sa sufere învatatura sanatoasa; ci îi vor gâdila urechile sa auda lucruri placute, si îsi vor da învatatori dupa poftele lor. Îsi vor întoarce urechea de la adevar, si se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabda suferintele, fa lucrul unui evanghelist, si împlineste-ti bine slujba.“ (2 Timotei 4:1-5)

Din partea apostolului Ioan: „Copilasilor, nimeni sa nu va însele! Cine traieste în neprihanire,este neprihanit, cum El însusi este neprihanit. Cine pacatuieste, este de la diavolul, caci diavolul pacatuieste de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a aratat ca sa nimiceasca lucrarile diavolului. Oricine este nascut din Dumnezeu, nu pacatuieste, pentru ca samânta Lui ramâne în el; si nu poate pacatui, fiindca este nascut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu si copiii diavolului. Oricine nu traieste în neprihanire, nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeste pe fratele sau.“ (1 Ioan 3:7-10)

De la profetului Daniel: Pleaca urechea, Dumnezeule, si asculta! Deschide ochii si priveste la darâmaturile noastre, si la cetatea peste care este chemat Numele Tau! Caci nu pentru neprihanirea noastra Îti aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurarile Tale cele mari. Asculta, Doamne! Iarta, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucreaza si nu zabovi, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu! Caci Numele Tau este chemat peste cetatea Ta si peste poporul Tau!” (Daniel 9:18,19)

Din partea autorului manifestului:

Scapa de televizor.
Limiteaza activitatea la computer pentru temele de la scoala, la munca sau în scop de cercetare.
Arunca toate dvd-urile, revistele, CD-urile, posterele cu continut sexy, pornografic,
violent, ocult, incluzând toata muzica rock sau heavy metal, crestina sau necrestina.
Fii la zi cu ce se întâmpla în jurul tau si în lume, din publicatiile crestine sau stirile
nepoluate de pe internet.
Cere-i lui Dumnezeu sa te ajute sa te întorci la El cu adevarat daca ai indoieli ca esti nascut din nou.
Asigura-te ca citesti zilnic din Biblie si te rogi.
Cere-i lui Dumnezeu sa-ti descopere planul Sau pentru tine si implica-te în el imediat.
Stai aproape doar de crestini evlaviosi.
Scapa de toate hainele indecente.
Daca ai o familie pune-o pe primul loc, dupa Dumnezeu.
Citeste carti devotionale de autori precum: C.H. Spurgeon, John Mac
Arthur, sau altii ca ei.
Evita pe carismatici

TREI ATITUDINI CU PRIVIRE LA ACEST MANIFEST PENTRU
TREZIRE SPIRITUALa

1. Daca esti un crestin treaz, te bucuri la citirea acestui manifest si îl vei trimite si altor
crestini.
2. Daca esti un crestin caldicel, probabil ca te-ai simtit ofensat la început, dar ai realizat pe parcurs ca este timpul sa te trezesti.
3. Daca esti un apostat, te vei revolta dupa citirea acestui manifest, dar daca te vei pocai cu adevarat, Dumnezeu va face din tine un credincios adevarat.

Pastor Paul Dan

Abel vorbeste azi, macar ca este mort.Credinta transforma viitorul în prezent

Motto: “Si credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad. Pentru ca prin aceasta, cei din vechime au capatat o buna marturie. Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvantul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad. Prin credinta a adus Abel lui Dumnezeu o jertfa mai buna decat Cain. Prin ea a capatat el marturia ca este neprihanit, caci Dumnezeu a primit darurile lui. Si prin ea vorbeste el inca, macar ca este mort.”-Epistola catre Evrei 11. 1-3.

In crestinismul autentic e vorba, de o adevarata si veritabila credinta,  de o incredere neclintita în Dumnezeu, in promisiunile Lui nevazute si dorite. Credinta transforma viitorul promis, în prezent.
Observam ca stiinta (nu odata) schimba mâine, ceea ce astazi a prezentat ca adevar sigur. Si pentru cei care s-au încrezut si s-au bazat pe estimarile facute stiintific nu a fost tocmai ok. Ei sunt zdruncinati profund, ca urmare pot pierde averi, prestigiu si chiar viata lor. Insa, cine se increde pe deplin in Dumnezeu nu va fi nicidecum inselat. Intr-un fel, dupa cum spune apostolul Pavel, trebuie sa fim nebuni pentru Cristos, crezând Cuvântul scripturii (Biblia canonica). Nu buni pentru lume, sa nu ne potrivim tiparului ei, ci dimpotriva, sa ne potrivim pasii dupa pretentiile lui Dumnezeu, pentru ca asa zisa stiinta te inseala deseori. Principiile stiintei si ale lumii sunt schimbatoare. Credinta materializeaza viziunea primita din Scriptura sfânta. In vechime, ca si acum, inaintea lui Dumnezeu nu puteai sa te prezinti oricum. La El putea veni oricine, oricând, dar nu oricum. Inaintea Domnului Dumnezeu trebuia sa vii cu o jertfa. Iar jertfa trebuia adusa cu sare. Adica cu o buna marturie, prin credinta. Prin credinta pricepem lucruri de nepriceput. Ratiunea si mintea umana nu pot pricepe totul. Cineva a detaliat putin, completând definitia conceptului de credinta asa cum o gasim in epistola catre Evrei, spunând: Credinta se bazeaza pe ratiune, dar este superioara ei. Ce nu poate vedea sau intelege ratiunea si mintea noastra, vedem si intelegem prin credinta. Pentru credinta nu exista niciun impediment. Apostolul Pavel le explica corintenilor ca crestinii umbla prin credinta, nu prin vedere. Da, e adevarat, ca si stiinta umbla prin credinta, nu prin vedere, un timp, la inceput, pentru ca in final sa vedem ca a prins „viata” ceea ce era doar un simplu proiect. Stiinta nu e insa perfecta. Apar cauze tehnice, cauze umane, cauze de forta majora care nu pot fi controlate de om. Numai Unul, Dumnezeu, poate controla totul, El urmareste sa se duca la indeplinire, in cele mai mici amanunte, ceea ce El a promis, ceea ce El a proiectat inca din eternitate pentru eternitate (Ieremia 1.11-12).

Tot asa, si crestinul, acum nu are decât un proiect de viata, el se bazeaza cu deplina incredere pe promisiunile si proiectul de mântuire puse la indemâna noastra de Dumnezeu prin Isus Cristos si desavârsite de El pe Crucea Golgotei.
Sta scris (Evrei 10.37) ca cel neprihanit va trai prin credinta. Noi nu dam înapoi ca sa ne pierdem, ci avem credinta pentru mântuirea sufletului.

Care e primul om care a trait prin credinta?

Nu, nu e Adam. E Abel. Adam nu avea nevoie de credinta, el a vazut lucrurile din Eden. Dupa cadere, dupa ce au cazut în neascultare, Dumnezeu face o proorocie (Gen 3.15):

Vrajmasie voi pune intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei. Aceasta iti va zdrobi capul, si tu ii vei zdrobi calcaiul. Femeii i-a zis: Voi mari foarte mult suferinta si insarcinarea ta; cu durere vei naste copii, si dorintele tale se vor tine dupa barbatul tau, iar el va stapani peste tine.

si aceasta pe vremea când Abel si Cain nu se nascusera. Dar îi capatase cu ajutorul Domnului. Cain, numit primit. Samânta femeii, o taina, care vorbea despre nasterea Domnului Isus Cristos. Contrar parerilor multora, omul nu a evoluat, a involuat. Adam a fost foarte destept, nu a pornit ca ignorant, acum suntem ignoranti. El singur a pus nume la toate vietuitoarele pamantului. Avea doi copii, unul plugar, celalalt cioban. Lucrau bine organizati, cu pricepere. Când veni vremea sa se prezinte inaintea lui Dumnezeu, fiecare si-a pregatit jertfa sa.

Jertfa lui Abel a fost primita, dar a lui Cain nu a fost placuta. Cum a reusit unul, dar de ce a clacat celalalt? Ce a facut diferenta? CREDINTA!
Credinta face diferenta noastra inaintea lui Dumnezeu. Unul cânta, altul se roaga, altul cinsteste prin tacere, slujire, darnicie…. Fiecare aduce ca si crestin o jertfa placuta sau nu. Diferenta o face credinta! Iar credinta vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvantul lui Hristos (Romani 10.17).

Prima jertfa, a fost, când goliciunea noastra a fost acoperita de pieile de animale. („Domnul Dumnezeu a facut lui Adam si nevestei lui haine de piele, si i-a imbracat cu ele.” –Geneza 3.21). Apoi, cei din vremea lui Moise trebuiau sa aduca ca jertfe animale fara cusur in Cortul intalnirii dupa randuiala primita de la Domnul.
Ioan Botezatorul l-a prezentat pe Isus „Mielul care ridica pacatul lumii”.
Isus îl îmbraca pe om in haina neprihanirii, prin credinta in El, in ceea ce este El si in ceea ce a facut El ca jertfa de ispasire pentru omul credincios.

Adam a vazut si a înteles ce fel de jertfa a adus Dumnezeu. O închinare în duh si în adevar. Acum e mai greu dupa cadere. Adam a auzit si le-a spus copiilor lui. Abel a primit cuvintele parintilor lui, Cain, însa le-a respins. Abel a auzit cuvintele si le-a crezut, a ajuns credinta în inima, si i-a facut jertfa sa mai buna, chiar daca jertfa era slaba, dar o aducea prin credinta. Sa venim prin credinta înaintea Domnului, cu jertfa, El ne da jertfa mai buna, a Mielului fara cusur (Romani 12.1-2). Si, daca venim la El prin credinta deplina, suntem invitati la Cina Sa! Si asa sa manânce fiecare! Prin credinta. Lasi lucrul la altar, rezolvi si asa manânci. Credinta transforma nevazutul în vazut, imposibilul, în posibil. Nu avem vrednicia în noi însine, ci prin credinta în El. Capeti marturia de la Dumnezeu ca esti neprihanit (Abel). Glorie Domnului!

Lui Luther i-au picat solzii de pe ochi când a aflat ca exista o neprihanire care se da prin credinta. Putem deveni fara nici o pata si fara vina, ajungem sa avem o haina alba, curata! Glorie Domnului!
Haine albite în sângele Mielului, prin credinta.
Despre Abel, Dumnezeu spune un lucru minunat. Abel vorbeste si azi, prin credinta, macar ca este mort.

Apostolul Pavel (ca si Avraam de altfel) a lasat copiilor sai spirituali credinta sa, si, prin ei si Cuvântul scripturii, generatiilor urmatoare. Om mort, care traieste, memoria-i este vie, si vorbeste prin credinta. Nimic nu este mai frumos decât credinta. Prin ea vorbeste el, macar ca este mort. Aceasta poate fi si este si mostenirea pe care o poate lasa un crestin autentic urmasilor sai: CREDINTA.
De fapt si binecunoscutul pastor luteran Richard Wurmbrand povesteste ca in parohia sa avea si un ukrainian care avea o credinta care se lua ca si gripa!

Unul care credea ca a descoperit un elixir care-l va face sa traiasca vesnic, murise la 57 de ani. Dar prin credinta vei trai vesnic! Ia credinta! Si lasa credinta în urma ta, si Domnul va vorbi, în locul tau, generatie dupa generatie…. pe limba lor, în limba lor. Credinta face lucruri mari, altfel imposibile: o jertfa mai buna, o marturie mai buna.
Putere n-avem nici pentru noi nici pentru altii. Dar toata grija pentru viitorul copiilor si nepotilor nostri o va purta Domnul Dumnezeu, dar numai sa avem credinta (fiecare). Daca suntem ceva, suntem numai prin credinta in Dumnezeu.

În evul mediu stateau la biciuit. Credeau ca asa trebuie adus trupul… ca o jertfa. Unul a stat 15 zile. Veneau sa se închine. Unii se autoflageleaza. Insa trebuie pocainta însotita de credinta. Dumnezeu îmi spune ca nu sunt perfect, ci stam în picioare datorita harului Sau. Biciul nostru spune ca nu avem voie asta sau aia.
Trebuie sa ajungi sa crezi ca esti vrednic sa stai la masa Domnului, prin credinta. Pocainta înseamna pocainta si credinta. Ele sunt impreuna si sunt darul dat de Dumnezeu (Fapte 11.18; Romani 10.17; 2 Timotei 2.25).
Trebuie sa regreti pacatul infaptuit de tine si totodata sa nu mai comiti ce e rau inanitea Domnului.

Du-te si sa nu mai pacatuiesti. Umbla si traieste cu credinta.
GLORIE DOMNULUI!

***
Credinta-i ca un brad mereu verde,
Ce-n sufletele credincioase arde,
Ea vesnic arde nu se stinge,
Cum prin vene curge mereu sange.

Credinta-i un inger luminos,
Ce staluceste armonios,
Un inger alb si blând,
Ce face ordine in al tau gand.

Ea schimba raul din tine,
Cat ai clipi devine bine,
Dar pentru aceasta,trebuie sa sporeasca,
In sufletul tau sa creasca.

Credinta un simplu cuvânt,
Dar oare pe acest pamânt,
In câte suflete mai infloreste,
Si pe cati in viata-i intareste? (Hirja Bogdan Marcel)
***

Cântarea:
Credinta mea eu o zidesc pe-al Domnului Cuvânt ceresc.
Ca spuma toate vor pieri, Cristos ca Stânca-n veci va fi.

Zidesc pe Stânca, pe Cristos,
Nicicând pe malul nisipos, nicicând pe malul nisipos
Pe nisip nu mai zideste.

Desi-I ascunsa Fatza Sa, cu mila ma va-nconjura.
Si orice vifor de-ar veni pe Stânca sigur eu voi fi!

Când vin primejdii pe pamânt, eu sunt scutit prin legamânt,
Chiar toate de s-ar clatina, Cristos ramâne Stânca mea.

Iar când Isus va judeca si celor morti : „Sus!” va striga,
Neprihanirea Lui va fi chiar haina-n care voi luci!

Abel vorbeste azi, macar ca este mort.Credinta transforma viitorul în prezent

Motto: “Si credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad. Pentru ca prin aceasta, cei din vechime au capatat o buna marturie. Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvantul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad. Prin credinta a adus Abel lui Dumnezeu o jertfa mai buna decat Cain. Prin ea a capatat el marturia ca este neprihanit, caci Dumnezeu a primit darurile lui. Si prin ea vorbeste el inca, macar ca este mort.”-Epistola catre Evrei 11. 1-3.

In crestinismul autentic e vorba (fara nici o indoiala) de o incredere neclintita în Dumnezeu, in promisiunile Lui nevazute si dorite. Credinta transforma viitorul promis, în prezent.
Observam ca stiinta (nu odata) schimba mâine, ceea ce astazi a prezentat ca adevar sigur. Si pentru cei care s-au încrezut si s-au bazat pe estimarile facute stiintific nu a fost tocmai ok. Ei sunt zdruncinati profund, ca urmare pot pierde averi, prestigiu si chiar viata lor. Insa, cine se increde pe deplin in Dumnezeu nu va fi nicidecum inselat. Intr-un fel, dupa cum spune apostolul Pavel, trebuie sa fim nebuni pentru Cristos, crezând Cuvântul scripturii (Biblia canonica). Nu buni pentru lume, sa nu ne potrivim tiparului ei, ci dimpotriva, sa ne potrivim pasii dupa pretentiile lui Dumnezeu, pentru ca asa zisa stiinta te inseala deseori. Principiile stiintei si ale lumii sunt schimbatoare. Credinta materializeaza viziunea primita din Scriptura sfânta. In vechime, ca si acum, inaintea lui Dumnezeu nu puteai sa te prezinti oricum. La El putea veni oricine, oricând, dar nu oricum. Inaintea Domnului Dumnezeu trebuia sa vii cu o jertfa. Iar jertfa trebuia adusa cu sare. Adica cu o buna marturie, prin credinta. Prin credinta pricepem lucruri de nepriceput. Ratiunea si mintea umana nu pot pricepe totul. Cineva a detaliat putin, completând definitia conceptului de credinta asa cum o gasim in epistola catre Evrei, spunând: Credinta se bazeaza pe ratiune, dar este superioara ei. Ce nu poate vedea sau intelege ratiunea si mintea noastra, vedem si intelegem prin credinta. Pentru credinta nu exista niciun impediment. Apostolul Pavel le explica corintenilor ca crestinii umbla prin credinta, nu prin vedere. Da, e adevarat, ca si stiinta umbla prin credinta, nu prin vedere, un timp, la inceput, pentru ca in final sa vedem ca a prins „viata” ceea ce era doar un simplu proiect. Stiinta nu e insa perfecta. Apar cauze tehnice, cauze umane, cauze de forta majora care nu pot fi controlate de om. Numai Unul, Dumnezeu, poate controla totul, El urmareste sa se duca la indeplinire, in cele mai mici amanunte, ceea ce El a promis, ceea ce El a proiectat inca din eternitate pentru eternitate (Ieremia 1.11-12).

Tot asa, si crestinul, acum nu are decât un proiect de viata, el se bazeaza cu deplina incredere pe promisiunile si proiectul de mântuire puse la indemâna noastra de Dumnezeu prin Isus Cristos si desavârsite de El pe Crucea Golgotei.
Sta scris (Evrei 10.37) ca cel neprihanit va trai prin credinta. Noi nu dam înapoi ca sa ne pierdem, ci avem credinta pentru mântuirea sufletului.

Care e primul om care a trait prin credinta?

Nu, nu e Adam. E Abel. Adam nu avea nevoie de credinta, el a vazut lucrurile din Eden. Dupa cadere, dupa ce au cazut în neascultare, Dumnezeu face o proorocie (Gen 3.15):

„Vrajmasie voi pune intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei. Aceasta iti va zdrobi capul, si tu ii vei zdrobi calcaiul. Femeii i-a zis: Voi mari foarte mult suferinta si insarcinarea ta; cu durere vei naste copii, si dorintele tale se vor tine dupa barbatul tau, iar el va stapani peste tine.”

si aceasta pe vremea când Abel si Cain nu se nascusera. Dar îi capatase cu ajutorul Domnului. Cain, numit primit. Samânta femeii, o taina, care vorbea despre nasterea Domnului Isus Cristos. Contrar parerilor multora, omul nu a evoluat, a involuat. Adam a fost foarte destept, nu a pornit ca ignorant, acum suntem ignoranti. El singur a pus nume la toate vietuitoarele pamantului. Avea doi copii, unul plugar, celalalt cioban. Lucrau bine organizati, cu pricepere. Când veni vremea sa se prezinte inaintea lui Dumnezeu, fiecare si-a pregatit jertfa sa.

Jertfa lui Abel a fost primita, dar a lui Cain nu a fost placuta. Cum a reusit unul, dar de ce a clacat celalalt? Ce a facut diferenta? CREDINTA!
Credinta face diferenta noastra inaintea lui Dumnezeu. Unul cânta, altul se roaga, altul cinsteste prin tacere, slujire, darnicie…. Fiecare aduce ca si crestin o jertfa placuta sau nu. Diferenta o face credinta! Iar credinta vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvantul lui Hristos (Romani 10.17).

Prima jertfa, a fost, când goliciunea noastra a fost acoperita de pieile de animale. („Domnul Dumnezeu a facut lui Adam si nevestei lui haine de piele, si i-a imbracat cu ele.” –Geneza 3.21). Apoi, cei din vremea lui Moise trebuiau sa aduca ca jertfe animale fara cusur in Cortul intalnirii dupa randuiala primita de la Domnul.
Ioan Botezatorul l-a prezentat pe Isus „Mielul care ridica pacatul lumii”.
Isus îl îmbraca pe om in haina neprihanirii, prin credinta in El, in ceea ce este El si in ceea ce a facut El ca jertfa de ispasire pentru omul credincios.

Adam a vazut si a înteles ce fel de jertfa a adus Dumnezeu. O închinare în duh si în adevar. Acum e mai greu dupa cadere. Adam a auzit si le-a spus copiilor lui. Abel a primit cuvintele parintilor lui, Cain, însa le-a respins. Abel a auzit cuvintele si le-a crezut, a ajuns credinta în inima, si i-a facut jertfa sa mai buna, chiar daca jertfa era slaba, dar o aducea prin credinta. Sa venim prin credinta înaintea Domnului, cu jertfa, El ne da jertfa mai buna, a Mielului fara cusur (Romani 12.1-2). Si, daca venim la El prin credinta deplina, suntem invitati la Cina Sa! Si asa sa manânce fiecare! Prin credinta. Lasi lucrul la altar, rezolvi si asa manânci. Credinta transforma nevazutul în vazut, imposibilul, în posibil. Nu avem vrednicia în noi însine, ci prin credinta în El. Capeti marturia de la Dumnezeu ca esti neprihanit (Abel). Glorie Domnului!

Lui Luther i-au picat solzii de pe ochi când a aflat ca exista o neprihanire care se da prin credinta. Putem deveni fara nici o pata si fara vina, ajungem sa avem o haina alba, curata! Glorie Domnului!
Haine albite în sângele Mielului, prin credinta.
Despre Abel, Dumnezeu spune un lucru minunat. Abel vorbeste si azi, prin credinta, macar ca este mort.

Apostolul Pavel (ca si Avraam de altfel) a lasat copiilor sai spirituali credinta sa, si, prin ei si Cuvântul scripturii, generatiilor urmatoare. Om mort, care traieste, memoria-i este vie, si vorbeste prin credinta. Nimic nu este mai frumos decât credinta. Prin ea vorbeste el, macar ca este mort. Aceasta poate fi si este si mostenirea pe care o poate lasa un crestin autentic urmasilor sai: CREDINTA.
De fapt si binecunoscutul pastor luteran Richard Wurmbrand povesteste ca in parohia sa avea si un ukrainian care avea o credinta care se lua ca si gripa!

Unul care credea ca a descoperit un elixir care-l va face sa traiasca vesnic, murise la 57 de ani. Dar prin credinta vei trai vesnic! Ia credinta! Si lasa credinta în urma ta, si Domnul va vorbi, în locul tau, generatie dupa generatie…. pe limba lor, în limba lor. Credinta face lucruri mari, altfel imposibile: o jertfa mai buna, o marturie mai buna.
Putere n-avem nici pentru noi nici pentru altii. Dar toata grija pentru viitorul copiilor si nepotilor nostri o va purta Domnul Dumnezeu, dar numai sa avem credinta (fiecare). Daca suntem ceva, suntem numai prin credinta in Dumnezeu.

În evul mediu stateau la biciuit. Credeau ca asa trebuie adus trupul… ca o jertfa. Unul a stat 15 zile. Veneau sa se închine. Unii se autoflageleaza. Insa trebuie pocainta însotita de credinta. Dumnezeu îmi spune ca nu sunt perfect, ci stam în picioare datorita harului Sau. Biciul nostru spune ca nu avem voie asta sau aia.
Trebuie sa ajungi sa crezi ca esti vrednic sa stai la masa Domnului, prin credinta. Pocainta înseamna pocainta si credinta. Ele sunt impreuna si sunt darul dat de Dumnezeu (Fapte 11.18; Romani 10.17; 2 Timotei 2.25).
Trebuie sa regreti pacatul infaptuit de tine si totodata sa nu mai comiti ce e rau inanitea Domnului.

Du-te si sa nu mai pacatuiesti. Umbla si traieste cu credinta.
GLORIE DOMNULUI!

***
Credinta-i ca un brad mereu verde,
Ce-n sufletele credincioase arde,
Ea vesnic arde nu se stinge,
Cum prin vene curge mereu sange.

Credinta-i un inger luminos,
Ce staluceste armonios,
Un inger alb si blând,
Ce face ordine in al tau gand.

Ea schimba raul din tine,
Cat ai clipi devine bine,
Dar pentru aceasta,trebuie sa sporeasca,
In sufletul tau sa creasca.

Credinta un simplu cuvânt,
Dar oare pe acest pamânt,
In câte suflete mai infloreste,
Si pe cati in viata-i intareste? (Hirja Bogdan Marcel)
***

Cântarea:
Credinta mea eu o zidesc pe-al Domnului Cuvânt ceresc.
Ca spuma toate vor pieri, Cristos ca Stânca-n veci va fi.

Zidesc pe Stânca, pe Cristos,
Nicicând pe malul nisipos, nicicând pe malul nisipos
Pe nisip nu mai zideste.

Desi-I ascunsa Fatza Sa, cu mila ma va-nconjura.
Si orice vifor de-ar veni pe Stânca sigur eu voi fi!

Când vin primejdii pe pamânt, eu sunt scutit prin legamânt,
Chiar toate de s-ar clatina, Cristos ramâne Stânca mea.

Iar când Isus va judeca si celor morti : „Sus!” va striga,
Neprihanirea Lui va fi chiar haina-n care voi luci!