Jianu Liviu-Florian
Frumos se spală Dumnezeu pe mâini:
I-e trupul – pâine, sângele – e vin,
M-aș da și eu la oameni, ca la câini,
Când carne nu-i deajuns, la fel devin –
Se spune să te-mparț la toți la fel ,
Și să-i iubești pe toți, la fel, mereu,
Precum dă tot, și cruce ia, și El –
Așa nu dau, și cruce iau, și eu – Continue reading “Alter Iuda”
Privesc in jurul meu si-s cuprins de-un sfânt mister
Ce mă inundă, imi dă bucurie si mă atrage spre Cer.
Vântul adie si cântă, iar razele soarelui dau viață
Cârdei V. Mariana
Focul sacru, focul vietii, mai arde in noi,
Tu esti Cerul, Eu – Pamantul, orizonturi noi.
Iubirea este o cobra, gatul meu – altarul Ei,
colier cu nestemate stralucind in noapte.
Timpul este cel prezent si trecutul e uitat,
ce ne-aduce viitorul inca n-am aflat.
Coardele la unison ce profund vibreaza,
ma saruti cu pasiune, Eu sunt a ta oaza.
Aerul inmiresmat de al teilor parfum
ne indeamna sa parcurgem al vietii drum.
Uriasi corali acum stralucesc in zare,
sunt ciresii plini de roua, rosii la culoare.
Visinele sunt in parg, pentru-a cata oara
ne provoaca sa iubim iar in plina vara?
Sper sa fie-n timp util, inca nu-i tarziu,
Sa sorbim din cupa vinul rubiniu.
Cerul este mai senin ca aseara a plouat,
Pamantul scaldat de Soare este mai bogat.
Explodeaza artificii marcand fericirea,
stelute multicolore dau de veste stirea.
de Adrian Botez
DIN SUFERINTA
din suferinta se forjeaza soartea
când chip de Om ia omul – plânge Gaia!
din trasnet se dezlantuie-n nori ploaia:
semintele se-nmoaie – si dau Cartea!
din rastignire naste Mântuirea
din sfâsieri de sân se schimba firea:
umpleti mansarda lumii – crud – cu geamat
si genii vor plodi-n al marii freamat!
nu râdeti de monahii-n rugaciune:
doar ei stiu taina lumii – si-o dureaza!
scotând din oase oarba spurcaciune
veti capata – din nou – trupul de raza!
…lepadati ceas – lepadati gând si vrere:
învatati de la pomi – din flori – putere!
***
ÎN CONTRA NEGUSTORILOR BURTOSI
cei bogati trebuie împuscati – „ca
niste câini turbati” (zice unul dintre cei
prabusiti pe brazdele
Galaxiei ) – atunci când se-apuca sa-ti
vânda – pe parale – vântul si
gândul – când îti vând – cu târâita – apa si
pamânt – si munte si râu si – cât de curând
pungi cu aer – ca sa nu horcai prea tare – sa-i
deranjezi – din digestia
lor grea – pe mahari – eventual sa încerci sa
respiri – …de parca ei le-ar fi facut – pe
toate astea – muntii si apele si aerul si
cerul – iar Dumnezeu – nenorocitul de
Dumnezeu – a ajuns un cersetor zdrentaros – pe la
portile îmbuibatilor astora – care vând cer si
pamânt – pe
marafeti – si-si alunga Creatorul – sa haladuie în
boscheti
toti negustorii burtosi sunt niste
banditi cu soclu – de care n-are cum sa-ti fie
mila – când te gândesti cum au scos ei
lumea lui Dumnezeu – la
solduri: doi bani
muntele de-acolo – aici noi – bortosii
suntem vulturii hoitari – râul asta – sa
zicem – un pol – ca – altfel
crapati de sete – si voi – saracanilor
amarastenilor – vreti si
soarele – sa va soriti – dupa ce ati iesit din
împutitura aia de fabrica de oase a
Selenarei Mame – în care fabrica
sobolanii nobili (nobili pentru ca-s straini de
Pamânt – si-s
banditi mai mari decât se
poate suporta si imagina) – v-au înghesuit – ca
pe sardelele – scamoase de
atâta macerare – ca
sa lopatati – înspre ei – din oasele
varare – transfigurare-n minune! – mormane de
aur – rece si
orb – pentru ei – ca un
vin tare
…”fie – un leu de
fiecare sorire a voastra – la
soarele meu – eu ma îndur de voi – treaca
de la mine – ca de la Dumnezeu!” – tuna si
ocaraste – nevoie mare – smecherul
cu aureola – în
buzunar
„…daca te-asezi la umbra Lui Dumnezeu – sub
Arborele Lumii – ori te culci în iarba din
Rai – te costa scump…scump
de tot…!” – te-ameninta – mai sa te-njure si
bata – cu ochii lui
albi – tinta la
picioarele tale – sfâsiate de tot colbul
drumului vietii – orbul cu
burta
„…pe malul asta – sa platesti taxa – daca
vrei sa te uiti – cum curg
apa si
zilele tale – daca vrei sa te uiti la
soare – la luna – la
padurile verzi de pe
pamânt – si la cele de foc – din
ceruri!” – îti urla banditul
sef – fost barbugiu de serviciu – acum
însa – ajuns
Patronul – de
maluri de apa – de moteluri din
piatra de Munte – catarate caracatiform pe
Munte – Patronul de
stele care n-au voie sa straluceasca – decât
la intensitatea platita de
prostii lumii – care s-au lasat încalecati – pe
nesimtite – de
smecherii lumii
cei bogati trebuie împuscati – „ca
niste câini turbati” (zice altul – cu mâinile
ciunge de truda
câineasca…): lasati mila pentru cei care
v-o cer – si
chiar sunt sfinti si nevinovati: spre
exemplu – chiar câinii turbati (nu mai comparati!) – care
n-au furat si
ucis – pentru a deveni
turbati – ci se chinuie-n spume sa
înoate la ceruri – de unde-i cheama – urgent
Atoatefacatorul – care nu le cere
nici pret – nici chirie – doar chinuita lor
viata – pentru a le da – în schimb – linistea din
astrala Lui zidarie
…bogatia – însa – este turbare
asumata cu
rânjet: trageti în
burtile rânjitoare – trageti de tot – pâna la
ultimul glonte – cel de pe teava
exasperarii – trageti cu toate hohotele voastre de
plâns – strânse – cu chin si sângerata
rabdare – ca roua privighetorilor – printre
bratele voastre – brate având
palme batucite de foc si
de vânt si de cer si
pamânt framântat – bratele apucaturii voastre
nebune – aceea ca – de mii de ani sa fie doar
umil muncitoare – strânse pe oase – de atâta
truda si de
nasteri de lumi – smerit si grijuliu tot învârtind
si-nfocând viata pamântului – ca pe
candela lumii – neîncetat
veghetoare
***
A TRECUT DUHUL SFÂNT…
a trecut Duhul Sfânt pe deasupra mea
azi – în camera – n-a plutit vorba rea
gândul era plecat – smerit – spre pamânt
flori de clopot – cântec de vis – suie pe vânt!
a trecut Duhul Sfânt prin vazduh – era
precum miruirea cu liniste – grea
vedenia Cerului – nu cu frângeri
ci rugaciune-aburinda de îngeri
a fâlfâit Duhul Sfânt peste mine
de-am simtit – o, în sfârsit – ca e bine:
nu exista frica – nici moarte – sa stii
numai om Dumnezeu asteapta sa fii
…va trimite – la tine – alai cu faclii:
povesti-vei – tihnit – ce durere-i în glii…
***
MENIRI SI DEZLEGARI
radiind precum îngerii
greoi – mirosind a
pamânt – copacii-si tin palmele
întunecat-verzi – încapatânat
netranslucide – peste
pântecul plin – de
rod tainic
toate crugurile de stele – trecând peste
grele – nocturne coroane – îi
binecuvânteaza si le
menesc – fructe mistice
precum fumuri si arome de jertfe
nepamântene
…numai pasarile vazduhului – povârnit de
presimtirea belsugului – si
copiii din uliti – trag cu ochiul
ciudosi – dar cu
ascunse nadejdi: poate
totusi – nu se va împlini
întrutotul – cereasca menire – ci va
fi – mai terestra – dezlegare fireasca – si la
ciugulire
***
MORTII SI VIII
oameni morti – alcatuiti din
bucati puturoase – zugravite cu
revarsate – groase puroaie – ale altor
morti – de mult
trecuti de
morga spitalului lumii
oameni morti – se dau drept vii
fluturându-si aroganta
flendurilor putrede: mâini
putrede – fraze
putrede – priviri napadite de
viermi albi
grasi
…din loc în loc – câte un
ratacit a minune – om care-si curata
trupul de
mâini putrede – de
fraze putrede – de fojgaiala grasa a
viermilor – din orbitele negre: dupa multa
cumplita truda – eroica
lupta cu fascinatia întoarcerii la gloria
comoditatii morgii – dupa insuportabil
mântuitoare – Ciuntirea
Vie – devine – fiecare Schilod
Viu – cât de
cât – un Mare Mutilat
Luminat : vorbeste
limpede – precum Tunetul – când
împrastie vulturii si
înfrateste – a sfat întelept
piscurile muntilor sfinti – ridica
o mâna de Trasnet – ca sa schimbe
hoiturile de cruguri – ale stelelor – cu
singura (translucida pâna la
Tronul Lui) – Calea Lactee – îl priveste – drept
în ochi – cinstit pâna la
Flacara Pârjolitoare – devotat întru
neostoitul în respiratie
Vifor – pe
singurul
Viu Netrecut
Niciodata – pe la Nicio Morga – Nemutilat
Cosmic Împarat – izvor al
Învierii Depline – fara parti – bucati ori
suspine
***
NESIGURANTA
am fost (asa tot cred si-acum) – cândva – copil
zâne mi-or fi menit – spuneau de-mparatii…
n-am înteles nimic – si uite la fitil:
acus se stinge-n bezna – nu-n sfinte staretii
pe sub copaci si umbre m-am fost întunecat
n-am îndraznit – zevzec – sub coaja îmbracat
sa fiu printu-nfrunzit de constelatii
…e-un lung amurg – sânge cu insolatii
sopteste maru-ispitei – fiorii s-au uscat
nu mai sunt bun decât sa-ndop oglinzi
ce zâne – ce copil: cocorii suferinzi
sub luna – sus – se zbat neregulat
strica – în cer – triunghi dupa triunghi
în rani mi se învârt piroane – sfântul junghi
mi-arata-n vârf inima de clestar
caut gândul – precaut – c-un degetar…
…fiece vers e-un rudiment lunar
***
NESCHIMBAREA SCHIMBARII
nu s-au schimbat din fosnet – ei – copacii
îmi bat în geam – sfiosi – tainice semne
eu sunt batrân – ei nu-s batrâni la-ndemne
sunt si ramân – umbrosi si blânzi – saracii
la fiecare ceas îsi muta umbra
cu fiecare ceas îi vad mai greu
nimeni nu-i mascarici – sa stie tumba:
voi învata-o de la mosul meu…
de trei ori sa te dai tu peste cap
din orb si chel – vei înfrunzi frumos
fat logofat – cu creanga-n galaxii
se vor ruga-nspre focul tau cei vii
si vor cânta chiar – culmea! – un irmos
iar zodiile o vor lua la trap
***
LINISTEA LUMII
e liniste pe crengile maririi
linisti de soi – ca-si uita si Gradina
solemnul cânt lunar al nemuririi
…mugure-ntârziat îsi plânge vina
e liniste pe crengile maririi
însusi Hristos viseaza într-o stea
târâsul si-l amâna solul firii
sarpelui întelept i-e limba grea
nu stiu de-i clipa sau e promisiune
nu stiu de-i rai sau doar o pauza-a vietii
duhul din mine uita de misiune
si-aplauda – în delir – pe cântaretii
îngerii – bolnavi de roua diminetii…
…nu-i cine si nu-i ce din rani s-adune
***
CARTEA VESTIND DIN TRECUT, DESPRE VIITOR- “AMINTIRI DIN SAMSARA”, de DAN SANDU
Recenzie : prof. dr. Adrian Botez
Aparuta la Editura Ateneul Scriitorilor, Bacau, în 2011, cartea lui DAN SANDU, „Amintiri din Samsara” (cu o întâmpinare prefatatoare uluit-strategic asteptatoare, a lui Calistrat Costin) stârneste, ca mai toate cartile sale, probleme si, deci, exercitii de inteligenta, de constiinta – si problematizari deosebit de grave. [pullquote] Oana Orlea este pseudonimul literar al Mariei-Ioana Cantacuzino, fiica aviatorului legendar Constantin “Bâzu” Cantacuzino si a Ancai Diamandy. Este nepoata prin alianta a lui George Enescu. [/pullquote] Motto-ul, extras din Oana Orlea (cea care „a învatat meseria de detinuta”! – cf. Ioan Cândea, Mântuirea prin suferinta, Alba Iulia, 2009), este sugestiv, în acest sens: „Ma îngrozeste uitarea colectiva. A tine minte nu înseamna a te da cu capul de pereti în fiecare dimineata. A tine minte înseamna a-ti trai viata firesc, fara a pierde vreo farâma din marile si micile bucurii pe care ti le ofera ea, dar si a sti, în sinea ta, ca stii si a transmite mai departe. A poseda trecutul e o forma de bogatie care ne împiedica sa pierdem sau sa ne stricam viitorul”. Capcana: viitorul vine, legic, peste puterile noastre de a întrerupe comunicarea temporalitatilor. Viitorul osmozeaza, treptat, cu trecutul, peste capetele noastre – prin legea cosmica a Samsarei indice. Numai un ignorant si un om lipsit complet de spirit de observatie, nu-si da seama ca volumul „Amintiri din Samsara” se aseamana, într-un anume sens, cu…”Amintiri despre viitor”, al lui Erik von Däneken. Acolo se vorbea despre civilizatii terestre (cu obârsia în extraterestricitate, probabil…), aparent, disparute – dar cu elemente reiterate, partial, în civilizatia asa-zis „modern-contemporana”. Aici, în cartea lui DAN SANDU, se semnaleaza, cu o subtilitate amara, elemente reiterate (ba, chiar hiperbolizate!), în prezentul „contemporan”, ale unei „civilizatii” pe care doar fraierii o mai considera ca fiind „definitiv revoluta”…
…Definitia pentru Samsara sau sam sara : “ciclul de reîncarnari sau renasteri din hinduism, budism, jainism, sikhism si alte religii înrudite cu acestea.Termenul de „samsara” este strâns legat de notiunile de „avidya” si „karman”. Samsara desemneaza circuitul existentei în lume pe baza formulei nastere-moarte-renastere. Potrivit faptelor din viata anterioara, omul se reîncarneaza, urmând ca si dupa aceasta viata sa urmeze o alta” – cf. Mircea Eliade, Alchimie asiatica (Alchimia chineza si indiana, Cosmologie si alchimie babiloniana), Humanitas, 1991.
…Începutul volumului (volum de 86 pagini, cu 75 de poeme) contine versuri original-pregatitoare, pentru o parte a doua, care da impresia de postmodernism, de citare din presa antedecembrista…
De fapt, sunt mesaje de avertisment, pentru nu doar o societate româneasca, în care toate o iau razna, spre paleoliticul inferior al istoriei… – …ci, mai ales, pentru o lume terestra contemporana, care se întoarce tot mai indiferenta si iresponsabila, sa deschida si sa accepte noi temnite, noi posibilitati de univers concentrationar, “la lumina zilei” – în spatele acestor “realizari” fiind forte uluitor de lucide si îmbinând fatarnicia cu o strategie cinico-sadica, distructiv-apocaliptica de Duh, inversând, cu voluptate infernala, toate preceptele crestine, primul si cel mai important fiind însusi conceptul de “mântuire a omului”, dupa care urmeaza cel de…”facere a lumii” (mereu, dracul proclama “Lumea Noua”! – a se vedea si porecla Americii/SUA…) : “Din scolile elementare/din licee si/ facultati/trebuie înlaturati profesorii/de valoare/care se bucura de popularitate…/Locurile lor trebuie ocupate/de oameni numiti de noi,/având un nivel de pregatore slab/sau mediocre” (Mântuirea omului, p. 40) – sau: “Trebuie ca la facultati/sa ajunga cu prioritate/sau în mod exclusive,/ cei care nu sunt interesati/sa se perfectioneze//la nivel înalt,/ci doar sa obtina/o diploma” (cf. Facerea lumii, p. 43) – adica, ATUNCI, Petre Roman ori Samuel Bruckner-Silviu Brucan – iar azi, EBELE si “anastasele”, “talmacenii” si “botisii”, “ialomitenii” si “tineii” (toti având, în spate, pe “baciul isaresc”, pe Cel cu Ochi de Sticla!) . Da, noi, subsemnatul, dam marturie ca ultimii ani, cei din “noul mileniu”, înseamna desfasurarea, cu deplin succes (nici initiatorii lui nu sperau la asa “hal” de success…la constiinte atât de obediente si handicapate/lipsite grav, de orice rest de morala!) – la toate nivelurile învatamântului actual, a actiunii “Impostura nationala si globalista”, a sclavagismului intelectual, prin extirparea sau marginalizarea brutala a valorilor autentice, si promovarea nulitatilor servile, perfect adaptate la a deveni gardienii si calaii, cinici si sadici, ai celor pe care-i înlocuiesc, întru trimful nonvalorii nationale si mondiale! Non/Anti-Axiologia Rediviva! – …“curat întru samsara”!
…Pentru ca, dincolo de scoala, sa se obtina lipsa totala de profesionalism, care înlesneste si întretine, perfect, santajul si coruptia si haosul social-moral, întru Gloria…PAPUSARILOR (României si Lumii: sa ne detasam, încât sa privim catre “competenta distructiva” a lui …Jeffrey Franks sau “inteligenta” si moralitatea unor lideri mondiali, precum Clinton, Bush, Berlusconi, Sarkozy sau… D.T.K.-ul FMI-ului! – …si a atâtor altora, iesiti “din aceeasi fabrica” de obraznicie si agresivitate impostural-infernala!
…Întru triumful hartuirii, supravegherii draconice si, în cele din urma, al arestarii Duhului (din carti, din biserici/religie – “ecumenismul” masonic fiind principala cale de nauceala spirituala terestra!, din mass media etc. – pâna la “mântuirea” prin mancurtizare si îndobitocire perfecta): “E necesar sa fie puse/sub observatie tipografiile/bisericesti,/arhivele,/continutul predicilor,/cântecelor,/al educatiei religioase,/dar si cel al ceremoniilor/de înmormântare…” (cf. Ochiul Lui Dumnezeu, p. 38). Si, evident, nu sunt sub supraveghere continua doar “predicile bisericesti”, ci sunt urmarite, cu înversunare necrutatoare, si cursurile-“predici”, de la catedrele de orice specialitate, din licee si universitati…Orice institutie are camere de supraveghere, iar distrugerea intimitatii, a nevoilor libertatii Duhului s-au dovedit (prin Big Brother-ul mondialist) cumplite hiperbole: ceea ce, în comunismul stalinist, era doar testare a Estului European – prin globalism – devine “Politia Terrei”! Comunismo-stalinismul a existat, în secolul XX, ca experiment local, REUSIT (prin martirizarea, exterminarea, “frângerea cerbiciei”, în lagarele si temnitele României Crucificate), pentru ca în veacul XXI, “mengelii” omenirii sa aiba curajul de a iesi…întru aplicarea terestra a celor învatate, testate si “reusite”, în special în “poligonul românesc”.
…Fireste, zona spirituala cel mai greu de învins este aceea religioasa ( a se vedea, în zilele nostre, “experimental lui Moise din Buzau, cu “scoaterea icoanelor din mediul public”) – de aceea, si continutul agresiv mai mare, în ce-i priveste pe “activistii” de serviciu (dar saurienii, bolnavi de agramatism, ai politicii stalinist-globaliste, “miros” faptul ca lupta este nu izolata, ci…cu “gemenii Duhului – “cultura” provenind din placenta “cultului”!): “Din lipsa muncii culturale /asociatii religioase, mai ales Oastea/Domnului, care sub influenta religiei/atragea masele largi ale taranimii/muncitoare pe calea bisericii/si abonamentele erau tot religioase…” (cf. Cultul liber, p. 39). A se observa ca sintagma “abonamente religioase” nu caracterizeaza limbajul stalinist (pseudo-revolut…), ci cel al globalismului ecumenist, unde, spre pilda, la bisericile scientologice si umaniste, se intra pe baza de…ABONAMENT!!!
…De la înaltimea “Portii Raiului” (“Sus la poarta Raiului” – metafora incipitului de volum, însemnând perspectiva normalitatii sacrale, de dincolo de “tusea muscaleasca” – cf. Taximetrie, p. 7 – “taxiul” fiind “vehicolul provizoriu” poetic, precum “luntrea lui Charon” – pentru dobândirea PERSPECTIVEI ASUPRA ISTORIEI UMANITATII!), precum si a “plamânilor”, sufocati de istorie si de interdictiile adevarului istoric – se “scuipa adevaruri” (“alte versuri negre si parsive/îsi trimit plamânii/la plimbare/scuipa adevaruri”). Pe lânga si complementar cu cele care tin de asfixia “dascaliei” oneste, terorizarea si desfiintarea Misiunii de Ravvi (“…la anu’ poate vreo cruce/servind drept material didactic” – Angusta, Sfânta Tristete, p. 9 – “angusta” sugerând, dublu: si “augusta”, Imperiala si Demiurgica Misiune a Învatatorului Hristic – dar, pe cealalta fata a simbolului, fiind înscrisa “mangusta”, cea care ucide Sarpele Întelepciunii: “Sa fiti întelepti precum serpii si blânzi precum porumbeii”, se adreseaza Hristos, catre Sfintii Apostoli, trimisi întru Misiune!) – se produce catastrofa continuitatii generatiilor, cu automatisme fie tiranice, fie înregimentat-iresponsabile: “Recrutarea elevilor se va face/prin grija organizatiilor de partid/sindicate si a conducerilor de întreprinderi, institutii…” – ieri, pentru a striga: “Stalin si poporul rus libertate/ne-au adus…”, azi, pentru a slavi Unicul Partid, dimpreuna si în frunte cu, neînvins…Cârmaciul sau “traian” (a carui “gândire transcende Galaxia”… – declara tuterul Traian Ungureanu…: ”are mama trei catei,/cine-i pupa-n cur pe ei?” – cf. Chirilice, p. 20).
…Si, pentru a linisti spiritele nelinistite ori cârtitoare, vom zice ca, si stalinismul dejist (si, partial, ceausist), si americanismul globalist, au “glorioase realizari” : “glorioasa Armata Rosie/dupa lupte eroice, a eliberat/Câmplungul” (ca-i trebuia!, ca si bazele americane de azi, ca-s de la Deveselu ori de la M. Kogalniceanu, ce importanta mai are?!), sau: “nu poti fi comunist (n.n.: azi, globalist!) /adevarat/nu poti îndeplini sarcini bune/de raspundere/-fara a învata (n.n.: azi, dupa manualele alternative, care-ti distrug discernamântul si identitatea multimilenara!)/-fara a studia (n.n.: ieri, cât de intangibila era Armata Sovietica, binecuvântata de “Tarii Kremlinului” – azi, cât de destept si invincibil e americanul, binecuvântat sa crape, din ordinul Casei Albe si a…petrolistilor si negustorilor de armament!)… – cf. Tov (1), p. 10.
…Si, pentru ca nu e nicio diferenta esentiala, între o ocupatie si…urmatoarea, poporul român, dupa ce si-a rupt palmele ovationând tot ce i-a stat în fata ochilor, adoarme, ostenit de atâta…parada! … – uitând ca ar mai fi o a treia solutie: sa-si construiasca si rezolve SINGUR destinul, nici dupa indicatii de la Kremlin, nici de la Casa Alba, ci din…mintea si bunul-simt si din geniul lui…tustrele anesteziate, azi: “Nu-i nevoie de educatie/ne-am saturat de stiinta/dar ne trebuie docilitatea…/…Este nevoie de sefi si/de sclavi……….” (cf. Lumina vine de la Rasarit, p. 83). …Si asta, TOTDEAUNA!
…În definitiv, lumea, de ieri sau de azi, nu-i nici buna, nici rea (la modul absolut si incomentabil): este…”istorie”! Atât! Dar, spune Blaga, românul a tot sabotat-o (pe “doamna” asta Istorie), pentru ca nu i-a placut duhoarea ei…Va mai reusi, oare – din nou si din nou?! Sau ar trebui, poate, ca “mamaliga sa explodeze”, si sa devenim, în mic, ceea ce China este în mare: o existenta terestra nu doar remarcabila (deci, buna de furat si de sclavaj…”modern”!), ci si respectabila, daca nu chiar temuta…?!
…Tot istoria, ca fiind “urmele pasilor Lui Dumnezeu pe Pamânt”, îsi va spune ultimul cuvânt, si în ce priveste România, si în ce priveste avertismentele, extrem de grave si intelligent încifrate, ale lui DAN SANDU. …Un lucru ramâne, însa, cert: daca, din nou, scriitori de o remarcabila inteligenta si rafinata intuitie, precum este si DAN SANDU – simt nevoia, din nou, iar si iar, sa încifreze (ca pe vremurile considerate, naiv, ca…”definitiv revolute”!), pentru a nu le fi azvârlite cartile în cel mai groaznic cos “cenzurativ” (“cosul” imperturbabil al UITARII/IGNORARII DEPLINE, conforme cu…”political correctness”!…si, azi, stim, din “cazul Eminescu”, “cazul Blaga“, “cazul Radu Gyr”, “cazul Dan Botta” etc. etc. – cât de îngrozitor de eficiente sunt aceste metode ale “asasinatului în viata”!) – înseamna ca aburii infernali ai tiraniei deja ne-au cuprins si lucreaza (cum altfel decât îndârjit-distructiv!), asupra fiintei si fibrei personalitatii noastre! “Desteapta-te, omule!” – …sau, daca istoria ramâne un dat implacabil, “samsaric-renascator” – “NASTERE-MOARTE-RENASTERE” (de fapt, stimulat de forte occult-infernale terestre, sa re-nasca si sa prolifereze si sa se fortifice – aparent… întru vesnicie!) care trebuie judecat în toata complexitatea lui si “la rece”: “Sculati, voi, oropsiti ai vietii” …si ai destinului impus de altii, mereu de altii…si nu mai…“vegetati blandianic”!
…Altfel…ia ascultati ce scrie autorul, pe Coperta a IV-a: “…addig kell utni az olahot a mig var csepeg csontjabal…” (ADICA): “…valahul trebuie atâta batut, pâna îi curge sânge din ciolan…”. Mda. Chiar asa! De AICI încolo (daca nu vom fi atenti) va începe, prin Tragedia Uitarii – TRAGEDIA NEAMULUI SI A OMENIRII – …CALAII LUMII (MEREU…”RE-NASCUTI”!) ABIA ASTEAPTA!!!.
Note de subsol: 1- -Dan Sandu, Amintiri din Samsara, Editura Ateneului Scriitorilor, Bacau, 2011. 2- „Oana Orlea, nascuta Maria-Ioana (Oana) Cantacuzino (nascuta la 21 aprilie 1936, România), este scriitoare si fosta detinuta politica, aflata în exil în Franta, unde locuieste din anii 1980. Oana Orlea este pseudonimul literar al Mariei-Ioana Cantacuzino, fiica aviatorului legendar Constantin “Bâzu” Cantacuzino si a Ancai Diamandy. Este nepoata prin alianta a lui George Enescu si legatara sa testamentara. În 1952, la numai 16 ani, ca eleva in clasa a X-a, este arestata si condamnata la patru ani de închisoare, sub acuzatia de complot si actiune subversiva împotriva statului, pentru ca a distribuit manifeste anticomuniste si executa pedeapsa de închisoare pâna în 1954. În aceasta perioada fost detinuta la Vacaresti, la Jilava, într-un lagar de munca la Pipera, în croitoria puscariei Târgsor, în puscaria de la Mislea, la Malmaison etc. În timp ce Oana se afla în închisoare, George Enescu este invitat de primul ministru Petru Groza sa sustina un concert la Bucuresti. Enescu respinge aceasta invitatie atâta vreme cât Oana nu va fi eliberata de acest regim. Dupa ce a iesit din închisoare, nu i s-a permis sa-si continue studiile si a trebuit sa-si câstige existenta ca sudor pe santier, ca taxator de autobuz, sa spele pe cap clientele unui coafor. A fost mereu supravegheata de Securitate si, în 1960, a fost arestata din nou pentru câteva luni în procesul atacarii furgonului de bani al BNR. În perioada de relativa deschidere din a doua parte a anilor ‘60, Ioana Cantacuzino a reusit sa publice sapte carti – proze scurte si romane – sub pseudonimul Oana Orlea. În anul 1980 se stabileste în Franta. Cele îndurate în închisoare au ajutat-o sa scrie o carte autobiografica despre tineretea sa furata publicata la Editions Seuil, din Paris. Ea îsi semneaza cartile cu numele sau de casatorie, Oana Orlea” – cf. Orlea, Oana, “Ia-ti boarfele si misca!!” – interviu realizat de Mariana Marin, Editura Cartea Româneasca, Bucuresti si cf. wikipedia.
Denumita „Ochiul lui Dumnezeu” aceasta nebuloasa este o formatiune interstelara, la 700 de ani lumina de Pamânt, în constelatia Varsatorului. Ea a fost descoperita de astronomul german Karl Ludwig Harding în 1824. Cea mai recenta fotografie facuta „Ochiului lui Dumnezeu” este realizata de European Southern Observatory. (Helix Nebula NGC 7293 – http://en.wikipedia.org/wiki/Helix_Nebula).
***
„La început a facut Dumnezeu cerul si pamântul. Si pamântul era netocmit si gol. Întuneric era deasupra adâncului si Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor. Si a zis Dumnezeu: «Sa fie lumina!». Si a fost lumina. Si a vazut Dumnezeu ca este buna lumina si a despartit Dumnezeu lumina de întuneric.” (Biblia, Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1982, Facerea, Cap. 1:1-4, p. 11.). „Si duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor” era de fapt ochiul lui Dumnezeu, care percepea ca totul nu era decât o mare de întuneric, o nebuloasa. Ochiul lui Dumnezeu este biruinta luminii asupra întunericului, asupra linistii universale si de netulburat de la începutul veacurilor. Formatiunea interstelara descoperita la 700 de ani lumina este foarte noua în comparatie cu ochiul ancestral, zugravit pe frontispiciile bisericilor, sau în mijlocul cupolei lor centrale. Ochiul lui Dumnezeu este cel ce vede tot, înregistreaza tot, dar nu spune nimic. Se zbate, dar tace. Uneori plânge, alteori râde. „Ceea ce se exprima e ceea ce semnifica/ Transfer între tot ce e viu/ Pentru a spori misterul zglobiu/ Constelatia-n sâmburi se ramifica.” (Dialog cu Maria). Alteori scruteaza lumea „Ceva prin ochii tai/ se uita-n lume.” (Lumina care vede … Tau). Lacrima ochiului lui Dumnezeu este roua florilor, în diminetile proaspete de vara, umplute de un soare bine-facator si datator de viata si energie.
Încadrat în triunghi, ochiul simbolizeaza Sfânta Treime (Tatal, Atoatevazator, Fiul – uman construit si nascut de Sfânta Fecioara Maria, dar nu zamislit de om, „nascut, iar nu facut” – spune Crezul – si Sfântul Duh – spiritul lui Dumnezeu, „care plutea peste ape”). S-a speculat ideea ca, încadrat în triunghi, ochiul lui Dumnezeu ar fi un însemn heraldic, masonic. Consideram ca este doar frumusetea senina si deplina a lui Dumnezeu Tatal, ochiul care vegheaza în permanenta asupra noastra, protejându-ne, ferindu-ne de tot ce-i rau, prevenindu-l, impiedicându-l. Este constiinta si sufletul nostru, un altfel de dialog al omului, care intra cu evlavie în biserica si se roaga, vorbind direct cu Dumnezeu. Atunci, în acele momente, confesiunea ar putea fi cea mai sincera. Oricum, din acest punct de vedere, ca stare si traire ea este unica si irepetabila! Îmi amintesc ca undeva în Moldova, pe frontispiciul unui spital (cladire veche, crenelata la acoperis, deci cu o arhitectura oarecum ciudata pentru un astfel de asezamânt), era pictat în triunghi ochiul lui Dumnezeu. Nici comunistii nu l-au sters. M-am întrebat si atunci ca si acum de ce era acolo si nu pe o, sau într-o biserica? Ochiul lui Dumnezeu proteja bolnavii, le dadea sanatate, le insufla speranta în vindecare.
„Exista dictatura constiintei si deci una a subconstientului. O a treia cale pare a fi cea dintre veghe si vis (sau starea de veghe si starea visatoare, specifica poetului). Subconstientul este Eul cromozomial?” (Jurnale, de Eugen Evu, 2010). „Ceva prin ochii tai/ se uita-n lume./ Cu-aceiasi ochi în palma/ vezi bobul de orez/ Puzderia de stele, Numar-nume/ si deopotriva forme,/ morfostructura cum e,/ sinapsa dintre neu (T) roni/ si Miez…” (Lumina care vede …Tau). [”That something in your eyes/ will look around the world./ Those eyes in your palm/ will gaze at the rice grain/ The billions of stars,/ the Number-name/ and similarly – shapes./ the morphostructure is /the synapse in between the new (T) hrones /and the Cores…”] – (The Light that Sees … The Tau). Cel ce cuprinde totul cu privirea, (EL Roi) de la întregul Univers, pâna la bobul de orez, EL, ELOHIM (Dumnezeu Atoatecreator) din miliardele de stele/ sori, numarul UNU, Dumnezeul omenirii conceput de noi doar din ultimii doua mii de ani, atât de putin în comparatie cu imensitatea inexistentei timpului, pentru ca mintea omeneasca si atât cu greu poate cuprinde, întelege si patrunde, Numarul-nume [UNU-EL] de la care toate au pornit si care este morfostructura de baza în sine, Neu (T) ronul, (adica Stapânul cel mai Recent/ cel mai Nou al noului (T) ron sau chiar Neutronul în sine, esenta pura, care a putut sa puna totul în miscare si de la care toate au pornit, dar în acelasi timp însusi Miezul lui, puritatea întruchipata, mintea nemarginita, de necuprins care a creat Formele, Numarul-nume este – conform fiosofiei hinduse – (v. Upanisadele) a fost si va fi într-o permanenta stare de prezent.
De aceea spunem ca timpul ca forma de masura nu exista decât într-o raportare a omului si o nevoie a lui de referinta la ceva anume, clar, fix, ca la un punct de sprijin. Ramânem în acela?i registru al luminii cibernetizante neu (T) ronale, implorând puterea divina sa ne dea „inspiratia ei” ca sa ne putem izbavi prin ferire si distantare de seductia fascinant-periculoasa, în final mortala, a femeii hiper-cerebrale întruchipata de Medusa-Gorgona. Iar si iar, repetat ciclul la nesfârsit în istoria Universului, ochiul memoriei impregneaza existentei limitate simbolic într-o ora ce se scurge, în nisipul din clepsidra = „viata noastra”, tot ADN-ul lumii. „Memoria se impregneaza /în nisipul de clespidra /al vietii noastre…” La final, când ciclul vietii s-a terminat, nisipul s-a scurs, clepsidra se rastoarna, universul ei miniatural reluând totul de la capat. Gestul rasturnarii are efect devastator, de cataclism, iar tot ceea ce s-a impregnat în memoria evolutiva a scurgerii nisipului din clepsidra, nu mai este decât o hidra hâda cu aspect apocaliptic-înfricoator de Medusa-Gorgona. În fractiunea de secunda în care se intervine asupra clepsidrei prin rasturnarea ei, ciclul Universului se reia de la capat, baza ei fiind perfect curata, Stapânul Neu (T) ron (sau al noului (T) ron) reusind, prin miscarea pe care o declanseaza, sa asigure sinapsa sau punctul de legatura dintre Neutron (ca particula infinitesimala a nucleului atomic) si Miez-ul în sine, adica, religios vorbind „La început a fost Cuvântul si Cuvântul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvântul”, sa împleteasca cele doua spirale ale ADN-ului existential prin unirea cu elementul religios/ de Sine, (T) Tau – prin crucea Sf. Anton, prin suferinta. („Memoria se impregneaza/ în nisipul de clespidra/ al vietii noastre…/ Memoria uneori este o hidra,/ sau o Medusa Gorgona…” – Medusa Gorgona -. „Memory gets impregnated /with the sand of the clepsydra /of our life… /Sometimes memory is a hydra /or a Medusa-Gorgona…” – Medusa-Gorgona).
Se ajunge, pe cale de consecinta, la Starea cea Buna, care are ca punct de plecare tot linistea adânca si de nepatruns a nocturnului, care singur poate vedea tot ceea „ce e de vazut”. Se reia aceeasi idee de mai sus, exprimata cu o tusa mai clar perceptibila omului. Rabdarea reluarii nenumaratelor cicluri ale existentei, indiferent de forma ei de manifestare, nu este decât o contopire, „o împreunare” aproape orgasmica a „Starii bune”, a Sinelui bun, creator, luminos, solar cu luna plina, asimilata în întregime visarii, poeziei, prin preluarea reflectarii acestei contopiri în creier (adica tot în sau la nivel de „neu (T) ron”, ajungându-se iara si iara de unde am plecat, de la „Numarul UNU-nume” în iuresul controlat al starii „de cosmos /în circulara /miscare”). „Creierul /Micul soare” ce „pulseaza /cu lumina lui/ iubitoare” este, de fapt, aura din jurul capului sfintilor pictati pe icoane, este sinele nostru pur.
Exista o rugaciune a sufletului, profunda, chiar daca adaptata modern: (Ruga profana) „Doamne, fereste-ma si inspira-ma a ma feri /de femeia hiper-cerebrala…/ Si adu-mi aminte sa îmi râda si ochii,/ nu doar ridurile…/ Si sa rezist a ma iubi cât sa pot iubi si pe altii…/ si oglinda sa-mi fie – sarutata cu ochii – nu sticla rece,/ nu moartea rece a silicatilor, ci luciul apei,/ senin. / si cum Eminescu te rugase:/ „Pe mine, /Mie reda-ma!” (Oda în metru antic). (A Profane Prayer) „God, protect me and give me Thou inspiration to protect myself /from the hyper-cerebral woman… /And remind me how to laugh with my eyes /And not only with my wrinkles… /And to resist in loving myself in as much as I love the others… /and make it a mirror for me – kissed with the eyes – not that cold / lifeless glass, /not that cold death of the silicates, but that shiny serene glass /of the water. /And like Eminescu who had prayed Thee: /”Restore me /To my own being!” (Mihai Eminescu, ”Poezii – Poems”, Editie bilingva, Traducere de Leon Levitchi si Andrei Bantas, Editura Teora, 2005, Ode (in ancient meter), p. 323).
Litania, rostita pios si cu suflet curat, exprima teama „de femeia hiper-cerebrala”, (nenumita MOARTEA, ca la Cezar Ivanescu) dar si o dorinta profunda de a se bucura de ea si de a „râde si cu ochii” la ea, „nu doar cu ridurile”(urât, crispat, rece, taios, distant, înfricosator). Spre deosebire de Cezar Ivanescu unde Moartea este femeia urâta, repudiata, detestata, dar în permanenta râvnita si dorita cu ardoare, pasiune, ciuda si neputinta de a scapa de obsesia ei („Asteptându-ti moartea /Vesnic matern sex încreat al mortii”, sau „O, mai singur e ca moartea /Trupu-mi gol frumos si viu !/Timpul mort mai lung se face /Os de mort într-un sicriu !/Ai trecut râzând, femeie, /Gura eu ti-am sarutat, /Gura-ti rosie, femeie, /Nici o umbra n-a pastrat, /Timpul dus n-o sa mai vina /Tânar eu n-o sa mai fiu !/Timpul mort mai lung se face /Ca un mort într-un sicriu.” – Corpus, „La Baaad”, Editura Cartea Româneasca, 1979, p. 18), jertfa, la Eugen Evu, ajunge sa fie totala, neconditionata si neconditionala, ba chiar exprimata cu bucurie: „Si sa rezist a ma iubi cât sa-i pot iubi si pe altii”.
Plin de rabdare si întelegere, plin de speranta si lumina pura, ochiul lui Dumnezeu, însusi ochiul Sinelui, al „numarului-cuvânt”, „ochiul semintei”, „duhul de sine flamând /dintre Sine si numar-cuvânt” „rabda în iarna”. Atent scrutator, dar supus contopit ca om în speranta unor „consolatoare iluzii” si „iubiri decazute” se autoanalizeaza ca Sine (divin) sau ca om-poet (demiurg, creator) sperând repetitiv poate (noi oamenii nu avem de unde sa stim, iar asa-zisele vieti anterior traite conform teoriei reâncarnarii sunt tot dintr-un trecut extrem de apropiat, daca e sa ne raportam la imensitatea Universului coplesitoare si de neconceput cu mintea ca spatialitate a timpului) în „Starea cea buna”, „cea care zideste”. Cu fiecare ciclu existential, cu fiecare rasturnare de clepsidra, sinaptic vorbind, „verbul se daruie” în „ceea ce se exprima”, în „ceea ce semnifica”, pulsând viata în orice, în „plânsul care cânta”, în „pomul înflorit”, asigurând „transfer între tot ce e viu”.
Repetabila memorie care contine ca un Codex aureus codul numeric impregnat de Sine în spirala ADN-ului, „sâmbure în care latenta devine”, nu este altceva decât miracolul vietii ce se înnoieste mereu („Ochiul semintei rabda în iarna /sa se faca ziua iesind din pamânt /astfel si duhul de sine flamând /dintre Sine si numar- cuvânt. //Consolatoare iluzii, iubiri decazute /Prin aceea ca vor sa ia în stapânire /Starea cea buna e cea care zideste /Da trup din ce pierzi, omeneste” … „Se daruie verbul în toate pulsând /Plâns care cânta, pom înflorit.” … „Ceea ce se exprima e ceea ce semnifica /Transfer între tot ce e viu” … „Aici, în clarul vazator întuneric /Memoria contine codul numeric /Codex aureus, starea de bine /Sâmbure în care latenta devine. //Tu, care esti fiindca Sunt! /Duh râzând! /Când mi te darui te-aud luminând.”
______________________________________
*Din volumul în pregatire „Dialog cu Maria”
Muguras Maria PETRESCU
aprilie 2011
.
Hristos a înviat! Iisus exista,
Cu „Pace voua” o sa vina iar,
Sa nu fie crestin cu fata trista,
Nici cel fara de Pasti în calendar.
Hristos a Înviat! Lumina oarba,
Spun unii rataciti pe la rascruce-
Cei însetati de Adevar sa-i soarba
Din apa vie izvorând în cruce.
Frate-al meu de-aici, de oareunde,
Primeste-mi, dar, salutul cel mai sfânt-
Hristos a Înviat! De crezi, raspunde-
E „buna ziua” mea de pe pamânt…
Nicolae Nicoara,
Duminica, 24 Aprilie 2011.
Femeie, care porti in pantec
Minunea dintre Esti si sunt,
As vrea sa-ti scriu Acum un cantec
Cum scrie norul pe pamant
Cu Umbra lui vindecatoare,
Sa iti acopar fructul plin,
Femeie, pururi nascatoare
A celor care sunt si vin!
De goliciune mi-e rusine,
(De ea nu ne era pe-atunci!)
In prejmuirea ta mi-e bine,
Cu Adevarul din porunci,
Am vrut sa-ti scriu Aici un cantec
Sub corturile-mparatesti,
Femeie care porti in pantec
Minunea dintre Sunt si Esti…
Nicolae Nicoara Horia
Si iarasi ma umplu de tine
Ca Marea de murmurul ei,
Starea de veghe cand vine
Inapoi sa nu mi-o mai iei
Si asa e tarziu pe pamant,
Fara de tarmuri sa-mi fie
Pana la capatu-i sfant
Navalnica mea liturghie…
Eu stiu ce oftat o cuprinde
Pe Vita cu dor de araci,
Nimic dintre noi nu se vinde-
Saruta-mi cuvantul si taci…
Primavara imi umbla prin vine,
De muguri mi-s umerii grei,
Si iarasi ma umplu de tine
Ca Marea de murmurul ei…
Nicolae Nicoara Horia
La ora actuala putini dintre noi mai stiu ce e aceea poezie. Anii trecuti, cand s-a facut un fel de clasament al poetilor contemporani, pe primul loc, pare-mi-se, a iesit Adrian Paunescu. Acesta nu mai este printre vii.
Felul cum a fost insotit la groapa dovedeste ca poezia lui a avut si probabil o sa mai aiba de acum incolo cititori berechet. Acum vreo sapte ani a fost inmormantat cu onoruri militare Stefan Aug. Doinas. Evident, cu totul altceva decat Paunescu, dar, de asemenea, creatia lui apartine altui timp.
Cand a murit acum cinci ani Ion Stratan, din pacate, numarul celor care-l citeau si-l apreciau era mult mai mic decat in cazul celor citati anterior. Iar Stratan a fost inca un optzecist celebru, prezent, de exemplu, in antologia de acum trei decenii „Aer cu diamante”, reeditata acum, alaturi de Florin Iaru, Traian T. Cosovei si, evident, Mircea Cartarescu. Dar ce se va intampla cu cei tineri, care nu sunt nici nouazecisti, ci douamiisti? Cine ii mai citeste pe ei? Cine ii mai iubeste? Cum vor sparge banchiza de gheata a anonimatului?
Dupa 1989 doi poeti s-au impus totusi, in pofida unei piete de carte care nu mai avea nici in clin, nici in maneca cu poezia: Ioan Es Pop si regretatul Cristian Popescu. Prin moartea prematura a acestuia din urma, numele nouazecist cel mai marcant a ramas al lui Ioan Es Pop. Nu intamplator el a recomandat-o inca de acum sapte ani de la debut pe Eugenia Taralunga.
Eram in 2003 si tanara cu o superba candoare pasea pe campul presarat cu spini al poeziei, stiind ca nu mai exista drum de intoarcere si ca din acel moment incolo va suferi pana la moarte. A trecut un septenal greu pentru ea. Iata ca acum, la sfarsitul anului 2010, la Gaudeamus, a publicat o carte extrem de complexa, la editura clujeana Limes, o editura prestigioasa, condusa de poetul Mircea Petean. Cartea are un titlu deconcertant, „BIU”, un fel de abreviere de la „Be you”, dar exprimand si ideea a ceva fulgurant, ca flacara de bricheta, cum se si chema volumul in prima lui versiune. Inca o data, cartea oglindeste perfect starea din prezent a poeziei romanesti. Este, de aceea, o carte-pilot sau amiral, care, ca intr-un mozaic, vrea sa redea un peisaj liric fragmentat, aparent minat de discontinuitati, dar pastrand in subtext o melancolie disperata, aceea a autorului insusi care stie ca are sufletul sfasiat, dar nu renunta la chemarea ce vizeaza tocmai unitatea pierduta a Universului.
In ultimii ani poezia noastra a numarat nume importante, fiecare cu vocea sa inconfundabila, autori tineri, foarte tineri, care s-au incapatanat sa nu abdice intr-o lupta pentru unii esuata inca de la inceput. Dan Coman, Claudiu Komartin, Theodor Duna, Elena Vladareanu, Adi Urmanov, Doina Ioanid, ii amintesc nerespectand vreo ordine, uitand probabil nume mai importante, dar nu aceasta conteaza acum. Ceea ce conteaza este efortul fiecaruia de-a nu lasa sa moara in sine farama de lumina si de cuvant.
Si de aceea au scris, au rostit. Eugenia Taralunga intra in aceeasi serie de autori neaplatizati. Poezia ei exprima o revolta jucausa, dar din care nu lipsesc accentele tragice. Nu vrea sa epateze, fiindca stie ca centrul de greutate pentru orice fiinta muritoare se afla in alta parte. Spre aceasta alta parte tanjeste si ea, iar poezia de fata nu e decat un substitut a ceea ce urmeaza sa primeasca altcandva si altundeva.
Deocamdata ne aflam pe pamant, in lumea aspra a criticilor literari, unde ce e pe hartie inseamna mai mult decat o mie de transcendente sugerate. Poeta are gratie si o usoara detasare de sine, in asa fel incat, incercand s-o musti printr-un verdict rau, constati ca dintii se infig intr-o maree de abur. Totusi, cine este „BIU”? Fara a va raspunde va spun doar ca la pagina 90 a cartii veti descoperi una dintre cele mai gingase si cutremuratoare marturisiri care s-au facut vreodata in literatura noastra, despre apropierea si departarea celui drag care poate fi copil, iubit, tata.
Un copil in cer (vezi poemul „Sange indesat intre coperti abia departate”) e ca mormantul in cer al lui Vintila Horia. Traim ce citim si invers…
Dan STANCA
By Tatiana Scurtu-Munteanu
Pe apele ceresti cad cercuri de lumina,
Cu sunete suave-n tot corpul ma patrund
Si-a stelelor romanta in inima-mi mai suna,
Si-n inima romantei din stele facui prund.
Acest vers leganand
Intre cer si pamant
E cuprins de dor si speranta.
Intr-un veac ce-a trecut
Si un gand ce-a durut
N-a ramas decat o romanta.
Viorile ma-neaca in vazul cel adanc,
In care gandul meu respira numai flacari,
In unda unor glasuri cand beznele se frang
Romanta si-al ei inger imi sunt mereu alaturi.
Acest vers leganand
Intre cer si pamant
E cuprins de dor si speranta.
Intr-un veac ce-a trecut
Si un gand ce-a durut
N-a ramas decat o romanta.
