Doua suflete pereche,
Priveau in oglinda veche
Admirandu-se-n tacere,
Gandind la „Luna de miere”.
Ea, suava si gingasa,
Arunca priviri poznase,
Cucerind barbatul care
O dorea cu-nfrigurare.
El stia prea bine telul
Si gandea sa-i dea inelul,
Cumpanind clipa in care
Sa-i fure o sarutare.
Pe o ferastruica mica,
Intra-n zbor o pasarica,
In jurul lor se roteste,
Si voioasa ciripeste.
Profitand de intamplare
Ea-l cuprinde cu ardoare
Si-l intreaba visatoare:
„O fi semn sau o-ntamplare?”
„Tu ce-ai vrea, iubita mea?
Psarea mi-a dat ceva”…
Si-i pune sfios inelul,
Fredonandu-i cantecelul:
„Vrei sa fii sotia mea?”
„Da! Da! Da!voi fi a ta!”
Si oglinda, cu pudoare,
Reflecta o-mbratisare…
Cârdei V. Mariana