Tag: Octavian Curpas

Plafonarea – un cuvant tabu pentru angajatii din imobiliare din SUA

On By nelursIn Christian Life, Life and HealthLeave a comment

Tavi_3_Octombrie2008.Peste 90% din tranzactiile imobiliare care au loc in SUA sunt efectuate prin intermediul unei agentii de intermedieri imobiliare.
Tranzactiile imobiliare sunt un domeniu complex de activitate si implica o serie de aspecte legale, fapt pentru care, in unele state (cu precadere pe Coasta de Est a Americii), angajarea unui avocat este obligatorie atunci cand cineva vinde sau cumpara un imobil.
Deoarece din punct de vedere juridic “a scrie contracte” inseamna “a aplica legea”, unele state, inclusiv Arizona, California, Oregon si Washington, au anumite dispozitii legale care le confera agentilor imobiliari dreptul de a scrie contracte inerente tranzactiilor imobiliare. In aceste state, implicarea unui avocat “in tranzactie” nu este obligatorie.

Agent imobiliar sau REALTOR?

Pentru a deveni agent imobiliar in SUA, este necesara obtinerea unei licente emisa de statul in care persoana isi va desfasura activitatea (licenta numita “State license”).   Continue reading “Plafonarea – un cuvant tabu pentru angajatii din imobiliare din SUA” →

"Dantela de Babilon", o poveste despre solidaritate umana si schimbarea mentalitatilor si atitudinilor, in fata vietii si a mortii

On By nelursIn Europe, literature, Media, News, RomaniaLeave a comment

melaniacuc La inceputul sec. XIX, armatele lui Napoleon detineau controlul asupra intregii Europe. Rusia este una din cele cateva tari pe care acesta nu reusise inca, sa le cucereasca. Despre confruntarea dintre Franta si Rusia, in care batalia de la Borodino ocupa locul central, va scrie magistral Lev Nikolaevici Tolstoi, in romanul „Razboi si pace”. „Ma pasioneaza istoria lui Napoleon si Alexandru”, spune Tolstoi, de aceea, in septembrie 1867, acesta calatoreste pana la Borodino, pentru a studia locul uneia dintre cele mai mari lupte ale tuturor vremurilor. Timp de doua zile, el umbla pe jos si cu trasura pe campia de la Borodino, face insemnari in agenda sa, deseneaza planul bataliei si cauta veterani, contemporani ai razboiului de la 1812. Despre razboi si pace, dar in secolul XXI, despre Babilonul modern, despre o stare de fapt acutala si despre reverberatiile unui macel uman fara frontiere, terorismul, ne vorbeste scriitoarea Melania Cuc, in romanul sau, „Dantela de Babilon”.

,,Numele scriitoarei Melania Cuc… este un nume care mi-a retinut atentia prin unele poezii, proze, insemnari, interviuri, reportaje si anchete literare ce au impus-o in peisajul literaturii romane contemporane ca pe o scriitoare originala si inzestrata cu multiple disponibilitati creatoare”, spunea istoricul literar Nicolae Scurtu, in ,,Saptamana” din 21 aprilie 1989, facand referire la volumul de debut al acesteia, „Peisaj launtric”.

Autoare a douazeci de volume de versuri si proza, printre care „Impozit pe dragoste”, „Tablete contra disperarii”, „Fructul oprit”, „Miercurea din cenusa” sau „Graal”, Melania Cuc este detinatoarea a numeroase nominalizari, distinctii, diplome, premii si medalii. Intre acestea se remarca Premiul Editurii Minerva pentru Poezie, obtinut la Festivalul de literatura „Mostenirea Vacarestilor”, Targoviste, 1988 sau DIPLOMA si Premiul I , acordate la Concursul National de Proza “Liviu Rebreanu”, Bistrita, 2003. In 2009, Melania Cuc primeste Diploma si Titlul de Femeia Europeana, pentru Municipiul Bistrita pentru cultura europeana. Fiecare din cartile pe care le-a scris Melania Cuc are viata ei, destinul si vibratia proprii. De referinta pentru opera sa sunt cartile de proza, dar si cele cu tablete.

In romanele Melaniei Cuc, fiecare volum are etapa sa cronologica, epoca istorica, personaje care se deosebesc intre ele sau se aseamana, dupa cum merge firul ,,povestii”. Daca in „Impozit pe dragoste” scriitoarea se cantoneaza in perioada imediat premergatoare Marii Uniri a Romaniei, undeva intr-o Transilvanie care dupa sute de ani, iesea de sub stapanirea straina, in „Fructul oprit” Melania Cuc scoate in evidenta starea de fapt din Bucurestiul anului 1989. Cu alte cuvinte, ia pulsul societatii romanesti de dinaintea Revolutiei din decembrie. In „Femeie in fata lui Dumnezeu”, prozatoarea se apleaca spre civilizatia Samizegetusei si credinta batranului Zamolxes, dar face si trecerea spre conditia femeii in lumea de azi. „Graalul”… este un graal personal, o cautare prin destin si obarsie a unei lumi de care scriitoarea nu se indoieste ca a avut-o, dar a pierdut-o, din nestiinta sau nepasare.

„Miercurea din cenusa” este romanul in care prozatoarea incearca sa redea marasmul care face sa-i creasca adrenalina omului modern. Un drog cu care ne obisnuim, ne desfatam facand uz de tot apanajul unui modernism ieftin, de mucava, intrecandu-ne in a ne exploata unii pe altii, facand abstractie de mediul inconjurator, de lumea care poate exploda din neglijenta noastra, in fiecare secunda. In „Fructul oprit”, Melania Cuc prezinta o perioada pe care a trait-o pe viu. Fara indoiala, ca in roman totul este fictiune, personajele sunt complexe si au ceva de ,,divulgat,, despre etapa respectiva. Oamenii Melaniei Cuc din acest roman sunt ca si reali, nu sunt tragicomici, nu sunt eroi, nu sunt tradatori, sunt oameni normali, in adevaratul sens al cuvantului. De aici credibilitatea cartii. lamenteaza, nu dau test de curaj, pur si simplu isi traiesc viata ca indivizi, ca societate. Ar mai fi de adaugat ca despre „Tablete contra disperarii”, Artur Silvestri, in „Marturisire de credinta literara”, afirma: „Melania Cuc este autoarea unui tip singular de tablete”. Tabletele ei sunt ,,speciale,, prin forma si continut, in ideea ca sunt lasate slobode sa iasa in lume. Fapte cotidine sunt trecute printr-un filtru poetic, printr-o geana de meditatie si tehnica literara proprie scriitoarei, pentru a deveni un soi de poeme. Poate curajul de-a veni cu ceva nou, socant pe alocuri, face ca acest gen de literatura sa fie considerat unul nou si care ii apartine Melaniei Cuc.

Pasionata de istorie, romanciera realizeaza, cu „Dantela de Babilon”, o varianta moderna, contemporana, a romanului istoric clasic. Fara pretentii estetice, fara dorinta de a epata, autoarea ne ofera prilejul de a medita asupra ororilor razboiului, dintr-o perspectiva inedita. Practic, cititorul o insoteste pe ziarista Melania Cuc in Babilonul modern, la scurt timp dupa evenimentele din 11 septembrie, unde este martor, prin ochii ei, la toate atrocitatile fara limite ale terorismului. Impresia este de film trimidensional, pentru ca ai ocazia, lecturand volumul, sa fii de fata la tot ce se intampla, sa asisti pe viu, la scene in care ratiunea este complet absenta din context. Romanul „Dantela de Babilon”se defineste ca o incursiune in istoria violenta „de pe linia intai a unui front fara pifani si fara ordin de zi pe cazarma.” Pornita de o saptamana, in cautarea aventurii, „inarmata cu laptop si camera de filmat”, si visand la „Premiul Pulitzer pentru un reportaj realizat in direct de pe linia frontului,” Melania Cuc se vede prinsa in paienjenisul unei lumi iesita din normalitate.

Condeiul perfect al autoarei descrie cu realism, cu grija, dar si cu o anumita doza de ironie, stari sufletesti perfect umane. Melania Cuc intra pana in cele mai ascunse cotloane ale gandului, redand cu intensitate sentimente si idei ce apar intr-un context intunecat, parca regizat de o forta obscura. De doua zile ostatica intr-o fosta aerogara, autoarea descrie in amanunt, intr-o evaluare cat se poate de exacta, propriile trairi, dar si pe ale celorlalti prizonieri. „Eu sunt numai un om din carne si ganduri, simt cum frica mea ia forma de ac, imi intra pe sub unghiile nelacuite, se prelinge in fibra si urca in creier ca alcoolul cel bun. O piele noua-mi creste peste epiderma cea veche, e ca o gutaperca flescaita si foarte transparenta. Tremur ilizibil. Am maini ca de mort… Eu rad, ma amuz de oricine-i prost si suspina, eu sunt puternica, barbata si sofisticata, am invatat cum sa-i faca fata situatiei limita la sedinte yoga, la cursuri de supravietuire intre fiare si colegii de generatie.”

Ne aflam pe taramul crimelor, intr-un anumit moment al istoriei, cand lucrurile se pot incheia straniu, intr-un final insangerat. „Cu aerul ce se scurge prin gaurile date de glont in tavan, intra si mirosul de sange. Sange proaspat de om.” Prizoniera alaturi de autoare, este printre altii, Laila, „cadana ascunsa in higeab croit din stofa foarte fina si cu zeci de bratari clincanindu-i ca niste catuse la maini”, care isi petrece timpul lucrand cu iglita, dantela. „Cadana a scos din bagaje un ghem, o iglita si dantela alba, fina si neterminata. O tine pe brate… Laila imi arata modelul dantelei la care lucreaza, unul vechi si cu dichisuri ce tin de viata dintr-un serai cu destule femei lenese, lascive, ce isi adora stapanul. Eu nu ma pricep la innodat macrame in horbote aproape medievale. Nu vreau sa invat mestesugul pierderii timpului prin… nimic. Nimic?! Ce-am avut, ce-am pierdut?”

Straniu cat de mica este lumea. In Laila de acum, autoarea o recunoaste pe „Lelia de pe Colentina! Fantastica Lelia, artista care traversase scena si Continentul, ca o supernova,- arzand, fascinand de-a lungul unui singur sezon cat intr-o viata de om. Fata in ginsi de cowboy si camasa din steag de matasa rosie ca sangele de erou, il prinsese in mrejele sale pana si pe printul mostenitor.” Lelia este condamnata la exil de catre autoritatile acelor vremuri, iar destinul ei se materializeaza simplu, intr-un „pasaport cu viza pentru o tara neutra.”

Prezenta Lailei da un sens neasteptat lucrurilor. Ea este o noua varianta de femeie, darza, optimista, luminoasa, sub un aer de aparenta fragilitate, evident, in antiteza cu romanciera, care simte nevoia sa precizeze … „imi lipseste curajul.” „Vecina mea de scaun si de suferinta, este poate singura mostra de feminitate adevarata in cloaca asta ca si asexuata. Face fata plina de curaj situatiei. Zadarnic. Barbatii se prefac ca nu o baga in seama. Paznicii o ignora cu buna stiinta. Cei cu cagule trase pe fata se poarta cu noi ca si cum ar fi, nu paznici de ostatici, ci hoti de cadavre.” In simbol, Laila este imaginea unui Babilon de altadata, cu obiceiuri si traditii bine instapanite, asemenea modelului de dantela pe care il lucreaza. In prezent, este trecuta cu vederea de toti. Razboiul este in toi, pacea nu face obiectul preocuparilor nimanui. Bratarile Lailei au clinchet de catuse.

Pe langa cele doua personaje, in fosta aerogara se mai afla Cecilia, o tanara negresa, refugiata din Sud, si sugarul ei bolnav si infometat, Ardazir, adolescentul invalid, tintuit intr-un scaun cu rotile, , impreuna cu Ardanaze, tatal sau, Salomeea si sotul ei, Holofern, medic veterinar din Cairo, care isi si da obstescul sfarsit chiar acolo, devenind prima victima, Ali, samsarul de cai de Arabia, nevasta unui amiral din Baikal – Masa – ce „i-a supravietuit Razboului Rece, apoi, Perestroicii”, Mandea, un soldat din legiunea straina, in permisie, cuplul Johnatan-Barby, el, bancher pe Wall Street, impreuna cu bebelusul lor, un negustor de sofran, etc.

In conversatia care se incheaga intre romanciera si soldatul roman din misiunea straina, aceasta ii ofera informatia care ii dezvaluie conditia. „Da’ ce cauti in Babilon, tu, o femeie care , nu cred ca ar face fata nici la reculul unei arme de vanatoare?”, intreaba el. Raspunsul autoarei, „Sunt in misiune. Oficiala.”, vorbeste despre o natura duala, despre ascunderi si taine. Laila ii da jos masca, ajutand-o sa fie ea insasi. „Nu vezi ca-i jurnalista!? Intervine Laila.” Iar dantela se inmulteste, Laila e harnica si lucrul mainilor ei aer un aer strain, neobisnuit, in acest mediu cazon, auster, in atmosfera de thriller, ce pare desprinsa dintr-o lume de fictiune. „Langa mine, Laila si-a lasat parul rosu pe jumatate descoperit de broboada. Cu ochii tinta pe firul de bumbac trage ochi dupa ochi, din iglita, la dantela care a crescut cu un lat de palma.” De altfel, tot Laila este si singura care inca mai crede in divinitate – „Alah e mare!” – spune ea, in deschiderea romanului. Laila aduce o pata de culoare, tocmai prin credinta pe care o dovedeste, in mijlocul unei realitati naucitoare, inflexibile, rigide, in care ordinea se stabileste prin forta si careia trebuie sa ii faca fata. „- Faca-se voia LUI! sopteste Laila si un tremur usor ii misca barbia.

Toti au devenit „prizonieri ai soartei” si totul aluneca exact ca intr-un vartej, spre un deznodamant previzibil. ?i din nou, naratiunea se accelereaza, iar Melania Cuc isi demonstreaza talentul la scris. In prim plan este adus gestul remarcabil al lui Barby, care hraneste la sanul ei, copilul flamand al Ceciliei. „Gheata dintre doua mame, dintre doua rase umane, a fost gata sparta… Imaginea-i ireala. Obrajorul negru peste sanul alb si gura cat o afina coapta pompand, tragand cu nadejde din vana umana. Flamandul isi ia portia de hrana, lapte de mama. Fara sentimentalisme, stiu, scena asta ramane doar… un simplu transfer, o portie de mancare si o sansa infima pentru ca, fiul unei refugiate, sa supravietuiasca.”

La fel de autentica este si descrierea scenei de razboi facuta de Mandea, feciorul Vrancioaiei, acum mercenar in Legiunea Straina. Drama razboiului, permanenta amenintare a mortii, macelul, dramatismul si intelesurile profunde ale celor petrecute fac ca romanul sa capete amploare. Alternanta moarte-viata incheaga cartea, dandu-i o structura organica. Confesiunea soldatului dovedeste ca Mandea a evoluat, ca nu mai este omul care s-a inrolat pentru bani, ca framantarile sale de constiinta l-au facut sa depaseasca lacomia si vulgaritatea. „Eram obosit, cu genunchiul ranit. M-am oprit, in brate cu o piatra invadata de licheni. In lumina de Luna, vedeam vag literele, semnele care, sigur explicau un nume, un destin, o viata care trecuse prin lume. Atunci, m-am intrebat, ce caut eu, feciorul Vrancioaiei, acolo, la capatul lumii? Care sunt Raii? Care sunt Bunii?”

Simbolurile sunt simetrice in romanul Melaniei Cuc. Daca Laila reprezinta pacea, soldatul acesta ajuns acolo, dintr-o alta parte a lumii, semnifica razboiul, forta, este un fel de Ares modern, ce emite judecati cu valoare de verdict. In aceeasi simetrie a simbolurilor se incadreaza si faptul ca ambii provin din tara unde s-a nascut si romanciera. Din acest punct, evenimentele sunt gradate, urmand o progresie, iar relatiile dintre personaje evolueaza. Intervine intriga, care modifica deja starea de echilibru la care se ajunsese si declanseaza actiunea. Totul creeaza imaginea unei lumi complexe. Ziarista si cadana ajung sa se confrunte. „-Cine? Te intreb. Cine crezi ca face cartile , cine triseaza in lume? Esti femeie desteapta. Esti, ai fost si de partea asta a baricadei, ai fost o crestina. De ce te ascunzi in higeab de cadana?
Priveste-ma in ochi! Eu sunt unul dintre nebunii furiosi, tinerii care, in urma cu ani, te urmam la spectacole. Cu garduri de sarma de jur imprejur, noi eram liberi. Nu mi-ai schimbat viata cu muzica ta dar , mai am in ?ara, acasa, discurile tale. Mai stii LP-urile alea de ebonita. Scartaia ca naiba acul de la pikap, dar le ascultam,- dansam dupa ele la reuniunile colegiale. Poporul te-a iubit. Lia. Ai fost o diva in salopeta. Insufleteai spirtul comunist pe santierele tineretului.” Raspunsul care vine insa, dovedeste resemnare. „Lia aia a fost ucisa, a murit. Eu sunt Laila, nevasta unui medic arab.”

Cei trei formeaza deja, o societate in miniatura, nascuta din intamplare, in mijlocul altei societati. Trei romani ostatici, inconjurati de alti ostatici, de aiurea si de calaii lor. „Constat ca suntem departe de tara, trei cetateni oarecare. Laila ( Lia) o cantareta cu faima care abandoneza brusc scena. Se marita cu un medic din Palestina.
Mandea, taranul care si-a lasat plugul in brazda si s-a angajat in legiunea straina.
Eu, jurnalist de provincie ce nu va face niciodata reportaj pe linia frontului.
Nu am energie cat sa-mi imaginez cum ar fi sa vorbim acum, aici, despre Patrie. Sa fim frati si uniti macar odata in istorie. Imposibil?”

?i in continuare, ca un lait motiv, Laila „croseteaza, desira, iar croseteaza la dantela din bumbac de Egipt. Trage ata din ghem cu viteza fantastica si fara s-o priveasca. Innoada ochi dupa ochi in clontul de iglita… Croseteaza, trage ca la galere, gesticuleaza, roboteste in ritm, din instinct de aparare si fara sa traiasca adevarata bucurie a creatiei. Bratarile multe si fine ii clincane impasibile pe bratele care scapa, dezvelite din panza higeabului.” ?i din cand in cand, mai „repeta frenetic – Alah e mare!”

Urmeaza punctul culmninant. Se doreste gasirea unui tap ispasitor, vrajba ii uneste pe toti cei prezenti, pentru ca ura lor ramane fara putere in fata adevaratilor vinovati, cei care ii tin prizonieri. Diferenta dintre Bunii si Raii despre care se intreba Mandea cine sunt este data de modul in care acestia actioneaza in aceeasi situatie. Acum insa, nu mai exista decat Raii. Bunii s-au metamorfozat si atenteaza asupra unei nevionovate – Laila. Un val de oameni se formeaza ca la comanda, se indreapta spre locul de unde, Laila priveste, cum scanteia dezastrului risca sa prinda proportii. Nici nu clipeste. Ea este golita de furie, de iubire. Fie ce-o fi! Nu-i mai pasa.”Situatia critica prin care trec cei prezenti are puterea sa ii schimbe din oameni cinstiti, onesti si cu puternice principii morale, in niste salbatici, care nu mai sunt in stare sa discearna deosebirea dintre bine si rau.
Totul continua cu o scena care face ca durerea sa fie si mai adanca. Salomea si Mandea par sa isi dea seama cat de efemera si de eterica este viata, atunci cand te afli la mana unor terorisi cu fata acoperita de cagule. Ca intr-un ritual primordial, animalic, cei doi ofera un spectacol hidos, avand in vedere cadrul unde se desfasoara. Incercarea lor de a mima imperecherea demonstreaza distrugerea oricaror bariere ce ar mai fi putut exista intre cei prezenti in fosta aerogara. Bariere impuse de intimidate, de civilizatie, de societate. Salomea “se gudura ca un caine langa stapan, apoi il impinge cu varful sandalei, i se urca-n spinare,- calca peste el ca pe un pres aruncat peste un maldar de oase. Salomea danseza lasciv din buric. Nimeni nu o dezaproba, nimeni nu aplauda… Realizez instant ca ea ne este seful. ?tie cum, si poate seduce barbatii si femeile deopotriva. Are dar sa subjuge, intaritandu-ne si aruncandu-ne in lupta unii cu altii.”
In tot acest haos, “Laila prinde, innoada ochiuri de ata pe varful de iglita, croseteaza, desira, iar croseteaza la dantela care, presimt, ca la fel ca panza Penelopei, nu se va finaliza niciodata. Acum stiu, cea ce face ea nu este munca, este terapia folosita in lagarele de concentrare si in ospiciu. Are rabade nu gluma. ?sta e punctul ei forte, desigur.” Sentimentul de panica, luand forme diverse si manifestandu-se nestingherit in ceilalti, ei ii ramane pe mai departe, strain.
O alta scena cu iz apocaliptic este cea in care ostaticii se vad in sfarsit, in posesia hranei. Toti se bulucesc si se calca in picioare. Descrierea face din acest episod unul captivant. Razboiul de afara, la scara mare se transfera la scara mica, in aceasta fosta aerogara. Nevoia de apa si mancare a celor de afara, nevoia dupa lucrurile de baza ale vietii, se repeta cu detalii socante, la nivelul ostaticilor. “Buim intr-acolo, ne lovim, chiuim, ingenunchem si scurmam si noi, cu degetele anchilozate si unghiile rupte, prin teancuri de rufe nefolosite, truse de igiena intima, cutii cu medicamente, jocuri electronice si pachetele in care alimentele perisabile sunt doar o masa de mucilagiu. Miroase a humus, a ciuperci comestibile si a viata adevarata. Ingerul meu a reusit, mi-a scos in fata o cutie intreaga de prajituri. Tremur de insulina-n exces si de emotie imposibil de stapanit. Rup amabalajul cu dintii, sfasai pergamentul stralucitor si musc direct, animalic, din aluatul cu gust rafinat.”
?i astfel, o mana de oameni traieste “razboiul altora… Se aud si mitralierele, antiaeriana. Impuscaturi, mine explodand, impuscaturi si iar bombe… Atacul asta va tine toata noaptea. Se crapa de ziua, vin peste noi zorii cei grasi ca laptii morunului.” ?i iarasi, se cauta un vinovat, care nu poate fi altul decat Laila. Lucrurile incep sa ia o intorsatura “horror”, sinistra, de cosmar. Dantelareasa “sta peste mormanul de arme ce ar putea sari in oricare secunda in aer. Ii tremura barbia, degetele… dar face ce stie mai bine, croseteaza. Trage ochiurile micute prin varful de iglita, leaga bride de macrame in dantela care a prins ici colo, cearcane de sudoare… Cativa dintre barbatii din sala, pe care nu i-am luat pana in clipa asta in seama, se ridica de la locurile lor, vin, spectatori, spre femeia ce va fi judecata. Devin obraznici. O dezbraca din privire de haine. Ii pun intrebari la care ar vrea sa primeasca raspunsul pe care, ei il asteapta. O cred desfranata. O jignesc cu vorba, cu fapta. Isi imagineaza nopti de dezmat cu femeia frumoasa. Ea ii infunta. E curajoasa.”

Teroristii ii lasa singuri pe justitiari. Se formeaza un tribunal adhoc. “Toti sunt gata sa o judece pe cantareata rock devenita cadana, sa o condamne sigur si sa execute ei insisi pedeapsa. Sa-si demonstreze ca-s vii si mai ales, ca sunt cu mult mai puternici decat altii.” Neverosimil, desi au ramas singuri, prizonierii nu se gandesc sa plece. “Suntem ca pasarile din colivia cu usa deshisa. In loc de aripi ne-au crescut radacini. Nu ne putem extrage din namolul inertiei care este temnita noastra. Am devenit dependenti de teroare, de zona interzisa si nici nu ne mai panicam cand, de dincolo de usa, auzim cum uneltele, caramizile se lovesc unele in altele. Suntem ziditi , izolati de lumea reala.” ?i dintr-o data, „nimeni nu mai vrea sa o judece” pe Laila. Toti ii cer in schimb, sa isi spuna povestea, sunt dornici sa afle cum a ajuns ea, in Levant. Iar Laila, „croseteaza la dantela.”

?i aidoma unei ?eherezade moderna, le istoriseste despre o calatorie, despre un dans de dervisi, despre un atac cu bomba, despre o explozie, despre bazar, despre serai, despre o evadare, despre ceea ce fusese candva, al ei, iar acum, nu mai avea. „Nu mai aveam acte de indetitate, nu aveam nici macar dorinta de-a ajunge la Ambasada noastra. Lumea mea disparuse.” Motivul peregrinarii inseamna contact uman, dialog, tratative. Laila s-a oprit din crosetat dantela, pentru ca a sosit momentul sa croseteze o poveste. Dantela lucrata pana acum, cu iglita, creste, se inmulteste, insa intr-o istorie de viata. ?i Laila „trage firul basmului ei , printre bine si rau, mai departe.”

„Inchisoarea noastra a devenit o arena neconventionala.” ?i Laila isi deapana in continuare, povestea. Fara subtilitati, dintr-o dorinta de limpezire a propriei constiinte, poate pentru a reusi macar in al doisprezecelea ceas, sa ajunga la o concluzie certa, intr-un noian de lucruri fara sens. Lucrurile incep sa aiba o dinamica noua, relatiile dintre ostatici au avut ragazul sa se maturizeze, prea putine ii mai diferentiaza pe unii de altii. Nevoia de confesiune demonstreaza ca diferentele de cultura nu mai exista, ca reperele stiute de-o viata s-au estompat. “Acum, mai toti din grupul eterogen de ostatici, incercam senzatia idioata ca ne cunosteam de o viata, si ne povesteam vietile unii altora… Nu eram personaje de roman, nu eram modele sociale, doar specimene umane fara personalitate distincta, asa cum trebuie sa fi fost si animalele inghesuite claie peste gramada in arca lui Noe.”

La sfarstit, toti o judeca pe Laila. „De ce umbla prin lume singura? Ca, poate este o pacatoasa din fire… O ,,stricata,, din punctul de vedere al fiecareiii religii si societati cu pretentii civilizatorii. Barbatii, dar si femeile aruncau cu vorbe negandite, faceau spume la gura.” Insa lasitatea si oportunismul ii sunt necunoscute cadanei. Urcata pe mormanul de arme, ca o personificare a curajului, Laila isi descopera feminitatea. „De ce imi cereti sa nu bat din picioare, sa-mi ascund frumusetea carnii??? Daca o fac, veti fi fericiti?! Barbatii incremenira. Nebuna de straina infrunta moartea cu buna stiinta, cocotata pe maldradul de dinamita, trotil si munitie sofisticata, se razboia, nu cu ei, cu o cilvilizatie. Isi cauta moartea cu lumanarea.” Cu o ultima zvacnire, cadana de pana atunci, cea care traise in serai, la mana unui barbat, depersonalizata, la concurenta cu alte femei, ii infrunta acum, pe barbati, chiar cu pretul vietii. Razboiul este un dat al barbatilor. Ei se pun in slujba lui, uneori, pentru motive din cele mai absurde.

Asistam la o confruntare decisiva, mai importanta decat confruntarea celor doua armate care se lupta, dincolo de zidurile fostei aerogari. Pe de o parte, un grup de barbati, simbolizand razboiul, pe de alta parte, o femeie, singura, vulnerabila, reprezentand pacea. Pe de o parte, barbatii, cei care le oprima pe femei, in lumea musulmana, pe de alta parte, femeia, oprimata, traind o tragedie despre care ii este interzis sa vorbeasca si nu i se permite nici macar sa o recunoasca. Iar Laila are intuitia sa le adreseze barbatilor adunati in fosta aerogara, o intrebare menita sa le dovedeasca faptul ca gresesc, ca judecata lor nu este intotdeauna, cea corecta. „De ce imi cereti sa nu bat din picioare, sa-mi ascund frumusetea carnii??? Daca o fac, veti fi fericiti?!”

Finalul este dramatic. Ceea ce nimeni nu spera sa se intample, se intampla. „Constat indiferenta ca usa metalica e cu balamalele sfaramate, ca zidul s-a daramt in rastimp. Suflul exploziilor a malaxat Babilonul. Nu mai sunt nici paznicii care sa ne opreasca. Suflul altei explozii ne elibereaza de zidul de chirpici. Molozul se spulbera, cahlele de lut se darama. Aerul imbibat cu izul carnii de tun, ne invaluie. E pretul libertatii. Unul scump. Laila pare a fi o statuie. Privit de sus, trupul ei rastignit peste arme este intreg. Constat indiferenta ca nu mai sunt paznici, nici usi, nici drugii de fier de la geam. Nu mai e zid, nici tavan. Suntem liberi! Liberi. De ce nu plecam?!
De ce am pleca?…”

Este magistrala incheierea cartii si de o certa valoare estetica. Laila, ca o efigie a libertatii si pacii, rastignita peste arme. O femeie, razboindu-se cu o civilizatie. Nu mai exista nici un fel de ingradire, paznici, usi, drugi de fier, zid sau tavan. Libertatea le apartine tuturor. Cineva s-a rastignit pentru ca altcineva sa fie liber. „Aerul imbibat cu izul carnii de tun, ne invaluie. E pretul libertatii. Unul scump.” In mod inexplicabil, nimeni nu vrea sa paraseasca locul detentiei. Pentru ca atunci cand esti liber, nu iti doresti sa evadezi, nu ai motive sa vrei sa fugi. Iata de ce, intrebarea retorica din final este definitorie pentru stilul cartii. Scena da impresia de uniformitate, de inchegare, de scenariu care atrage atentia. Nimic nu este improvizat, si daca ar fi sa gasesc un cuvant cheie pentru „Dantela de Babilon”, acesta ar fi – autenticitate

Atunci cand autenticitatea si prospetimea devin o emblema in rime. Despre poezia Corinei Lupu

On By nelursIn Europe, Inspirational, Interview, literature, Media, Romania1 Comment

Corina LupuPoezia Corinei Lupu este ornamentala, linistita, expresiva. Poeta priveste cu interes constructiv viata, cu imaginile si experientele ei, astfel ca versurile seamana cu un mozaic. Cu o desfasurare de registre tematice si de exprimari cuminti, emotionate si emotionante, lumea din poemele Corinei Lupu este diversa si atragatoare prin varietate, ca o despletire a sufletului ce atrage si stimuleaza imaginatia.

Corina Lupu s-a nascut pe 7 aprilie 1967, la Bucuresti. In iulie 1989, isi ia licenta la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine din cadrul Universitatii Bucuresti, iar in octombrie acelasi an, se casatoreste cu Octavian Lupu. Dupa terminarea studiilor, aceasta este profesoara de limbra si literatura romana si apoi, traducator. Pasiunile sale raman neschimbate, aceleasi ca si in anii studentiei. Autoarea este atrasa de arta in general, si in special de literatura, preferandu-i pe Pierre Lotti, Jane Austen, Daphne du Maurier, Aghata Christie si Georges Simenon. In ceea ce priveste poezia, are o adevarata pasiune pentru Sara Teasdale, Emily Dickinson si Ezra Pound, iar in pictura pentru tablourile lui Karl Briulov, Ingres, Emil Munier si Elisabeth Louise Vigee Le Brun.

Pe langa arta, una dintre preocuparile de capatai ale Corinei Lupu sunt lucrurile spiirituale. Dragostea pentru Dumnezeu, studiul Bibliei si inchinarea fac parte din viata ei obisnuita de credinta. Apartenenta la o biserica crestina ii aduce liniste si pace interioara si o sustine pe calea vietii. In afara de Cartea Cartilor, din lecturile Corinei Lupu fac parte scrierile unor autori crestini ca John Bunyan si Charles Spurgeon. De altfel, din literatura religioasa, aceasta a preluat in poeziile sale nota de verticalitate, standardul moral, exprimarea “cu suflet” a ideilor.

“Literatura nu e in genere, o vocatie feminina, ci barbateasca”, spunea Eugen Lovinescu. Minusurile atribuite in general, literaturii feminine (considerata, lirica, subiectiva, imatura, etc.) nu se regasesc in poezia Corinei Lupu, care foloseste un stil cultivat, dar in acelasi timp lejer, degajat, dinamic. Apeland la unelte literare cum ar fi epitetul, comparatia, metafora, pentru a crea imagini estetice de valoare, poeziile Corinei Lupu dau impresia de tablouri, de panze atent lucrate, de pictura in cuvinte, in culori vii, pastelate, insa in acelasi timp diafane. Versurile ei se remarca prin abilitatea de a surprinde in mod clar, fara ezitari si cu detalii pretioase, un anumit aspect din realitate. Corina Lupu are puterea de a transfigura, de a declansa fara ostentatie, emotia generala, sintentizand imagini autentice, ce pornesc de la evenimentul trait. Poemele sale sunt rezultatul unei sensibilitati dispuse la comunicare, necenzurate, care o situeaza sub zodia originalitatii.

Corina Lupu descrie ceea ce vede si ceea ce aude, intorcand totusi privirea asupra propriului continut sufletesc. Ea stie sa ne atraga atentia, cu tact, intr-o demonstratie eleganta si convingatoare, asupra atributului “feminin”. Compozitia sa este autentica, uniliniara, fara alunecari de prisos si fara crispari morale, oferind ragazul trairilor launtrice lucide si pertinente. Fara sa se abata de la obiectivul initial – sa fii sincer la modul absolut, aceasta ne convinge ca dincolo de cuvinte, se afla un om viu, in permanenta miscare. Iar optiunea sa ramane orientarea spre nuante filologice limpezi, cu semne, deprinderi si expresii caracteristice. Iata de ce, meritul poeziilor Corinei Lupu este acela al simplitatii si spontaneitatii unor rostiri elementare.

Autoarea dovedeste o fantezie inteligenta, alegand categorii limpezi in domeniul spiritului si avand vocatia directitatii si gustul pentru propozitiile concise. Chiar daca nu ajunge la concepte, adica la filosofie, poezia sa nu este cu nimic inferioara, intrucat poeta prefera scenariul clasic, insa intr-o rescriere moderna. Formularea frazelor este, in versurile Corinei Lupu, nuantata si riguroasa, iar stilul este controlat, elegant, sobru, fara efuziuni retorice si clisee lenese. Caracterizandu-se prin coerenta si expresivitate, analizele sale sunt atente, migaloase, de o logica impecabila. Lectura ne descopera o autoare cu un spirit liber, deschis, colocvial, echilibrat, cu o atitudine relaxata, dezbarata de orice inhibitie.

Poezia Corinei Lupu se remarca prin capacitatea de a nu anihila intimitatea, inefabilul, visarea, frumosul si alte sentimente, stari si ipostaze care tin de complexitatea persoanei poetice si de autonomia esteticului. Trairile sale sunt intense, ceea ce o determina sa deschida supapa expresiei, in speranta ca marturisirea in versuri ii va aduce eliberarea. Aristotel spunea ca “speranta este visul omului treaz”, iar poezia Corinei Lupu depaseste limitele iluziei, imbratisand intr-un mod miraculos o realitate necosmetizata.
Nu exista monotonie, ambiguitate, lipsa de perspectiva in poemele acesteia. Stihurile sale vorbesc despre semnificatia vietuirii intr-un univers unic, real, insa in acelasi timp, estetic prin sine insusi.

O ROMANCA DIN TIMISOARA TRATEAZA INIMI IN FRANTA – INTERVIU CU LAURA POP, MEDIC CARDIOLOG LA SPITALUL LAUTEUR, WISSEMBOURG

On By nelursIn Europe, Interview, News, Romania, Youth1 Comment

LauraPopLaura Pop, medic cardiolog, vorbeste cu dragoste despre profesia ei, din care si-a facut un adevarat crez. Pentru ca si-a propus inca din copilarie sa urmeze medicina, Laura Pop a muncit dintotdeauna, cu seriozitate si dedicatie pentru a-si implini visul. In prezent, aceasta este medic titular la Serviciul de Cardiologie din cadrul spitalului regional de la Lauteur -Wissembourg din Franta.

Laura Pop s-a nascut la intai de cuptor 1974, in Craiova. Desi a incoltit in pamant oltenesc, a inflorit in Banat, in orasul de pe Bega, Timisoara. Dupa ce promoveaza cu succes examenul de admitere la Facultatea de Medicina Victor Babes, din urbea natala, Laura se simte atrasa, in primii ani de studentie, de obstretica. Pe parcurs insa, isi descopera pasiunea pentru cardiologie si decide sa se specializeze in acest domeniu. Laura Pop isi ia licenta in 1988, iar in 2005, paraseste Romania, pentru Franta. In prezent, ea locuieste alaturi de fiul ei, in varsta de 12 ani, in orasul Wissembourg.

– Te-am ruga sa ne spui cand te-ai stabilit in Franta si in ce imprejurari?
– In urma cu patru ani, rezidenta de cardiologie fiind, mi-am depus CV-ul in mai multe centre universitare din Franta, nu foarte sigura ca as dori sa plec. La doar cateva zile, am primit raspunsul ca eram asteptata in Serviciul de Chirurgie Cardiaca Toulouse, pentru a incepe activitatea in urmatoarele zece zile. In timpul ramas, mi-am facut valiza in graba, am tras o fuga Timisoara-Bucuresti si retur, pentru a obtine o viza de student de la Ambasada Frantei si mi-am cumparat un bilet de autocar pentru destinatia dorita. In 2005, Romania nu era in CE, fapt pentru care angajarea mea in spitalul universitar era in calitate de FFI ( facand functia de intern), in cadrul AFS. Aceste abreviatiuni mi-au fost relativ straine la depunera actelor, dar am avut o incredere oarba ca erau poarta spre o alta lume.
Dupa sase luni petrecute in sudul Frantei, m-am mutat la Strasbourg, unde am lucrat timp de un an in Serviciul de Cardiologie. Inceputul a fost greu, si fiecare emigrant poate confirma, adaptarea la alt sistem, comunicarea, rezolvarea actelor, dorul de casa;… a fost dificil, dar cu incredere in Dumnezeu am fost intotdeauna sigura c-am ales calea cea buna. La plecare, baietelul meu a ramas in grija parintilor mei. Ca mama, mi-a fost cel mai greu, insa cand esti tanar si motivat, lucrurile se intampla repede.
Odata cu integrarea Romaniei in Comunitatea Europeana si confirmarea mea ca medic specialist, lucrurile au luat alt curs. Apreciata pentru eforturile depuse si confirmata Practicien Hospitalier, in urma examenului national de la Paris, din acest an, am fost titularizata in spitalul regional de la Lauteur -Wissembourg, unde lucrez de doi ani, in Serviciul de Cardiologie.

– Care au fost gandurile, visele, aspiratiile cu care ai venit in Franta, din punct de vedere profesional?
– Mi-am dorit sa pot deveni cat mai repede independenta profesional. Mirajul strainatatii si dorinta de a vedea cum se petrec lucrurile in ograda vecinilor, m-au determinat sa plec. Dar nu m-am gandit niciodata, la mai mult de o experienta. Am avut posibilitatea in Romania, la Timisoara, sa lucrez intr-un institut de cardiologie de rang european, cu medici extrem de pregatiti si competitivi, insa sistemul medical romanesc este bolnav, iar saracia creeaza monstri. M-am gandit ca in absenta mea, lucrurile se vor schimba in bine, dar n-a fost sa fie asa, fapt pentru care si planurile mele s-au schimbat pe parcurs si am decis ca nu-i momentul sa ma mai intorc.

– Cum a evoluat cariera ta aici?
– Multumitor, cu efort, dar munca mi-a fost rasplatita.

– Ce iti place si ce iti displace cel mai mult in munca ta?
– Ca si cardiolog, lucrez cu inima oamenilor si cand spun asta, ma refer la un tot unitar cord-suflet, inclusiv la sentimente, trairi, emotii. Este fascinant si nu cred ca exista ceva similar. Cand faci lucrurile cu pasiune, nu stiu ce ar putea sa-ti displaca, eventual ca nu reusesti sa faci mai mult si mai bine.

– Care sunt cele mai riscante si mai obositoare aspecte in activitatea ta profesionala?
– Boala implica riscuri. Lucrand cu vieti omenesti, nu-ti poti permite riscuri majore; fiecare decizie trebuie sa fie cea corecta, iar balanta risc-beneficiu trebuie sa incline intotdeauna in favoarea celui din urma. Meseria de medic trebuie s-o faci cu daruire, fara sa calculezi energia depusa sau timpul petrecut pentru binele aproapelui tau, motiv pentru care se ajunge la stari de surmenaj si oboseala. Personal, imi pare rau cand situatia este evident pierduta si trebuie sa accept sfarsitul, sa accept ca moartea face parte din ciclul de viata al omului.

– Ce impedimente ai intalnit in aceasta profesie?
– Sistemul medical romanesc nu este pregatit sa primeasa tineri formati in strainatate.

– La ce manifestari internationale in domeniu ai participat?
– La numeroase conferinte si congrese legate de specialitatea de cardiologie, evident.

– Cine sunt cei pe care ii admiri in profesia ta?
– Imi admir profesorii ce m-au instruit, colegii si intreg personalul medical – si cand spun asta, ma refer inclusiv, la infirmierele si asistentele medicale cu care lucrez si am lucrat. Ii admir pentru devotamentul si daruirea lor.

– Esti membra a vreunei organizatii internationale de specialitate?
– Sunt membru al Societatilor Franceze si Europene de Cardiologie si ecocardiografie.

– Cum crezi ca va evolua acest domeniu in urmatorii zece ani?
– In ultimii ani, tehnicile de imagerie, precum si cele invazive s-au dezvolat foarte mult si trend-ul exista inca; se vor pune la punct tehnicile de transplant celular si cordul artificial complet.

– In ce oras locuiesti acum si de cand?
– Eu si fiul meu suntem stabiliti la Wissembourg, oras situat pe frontiera de nord-est a Alsaciei, amplasat strategic pentru nevoia noastra de deplasare – la 150 km de Frankfurt, 125 km de Stutgart si 70 km de Strasboug.

– Prin ce se remarca acest oras, are ceva special?
– Craciunul in aceasta regiune este o poveste de basm. Imi place de asemenea, aceasta zona pentru ca este extrem de verde si frumoasa. Oraselul este renumit pentru muscatele ce impodobesc geamurile. Istoria tumultoasa a Alsaciei si a Lorenei a creat aici, un amalgam de culturi si obiceiuri, ce imbina rigurozitatea germana cu spiritul boem francez. Dialectul zonei este alsaciana, germana vorbita de francezi.
La Ligne Maginot, cel mai impresionant sistem fortificant din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, este atractia turistica a zonei. Acesta traverseaza Alsacia de la nord la sud, pe o lungime de 200 km.

– Care sunt planurile de viitor?
– Sa plantez pomi si flori in curtea casei mele. Dar mai intai, sa-mi cumpar casa.

– Cat de frecvent vizitezi Romania? Cand ai fost ultima data in tara si cu ce impresii ai plecat de acolo?
– In general, de trei ori pe an imi vizitez parintii, iar ultima data, am fost in vacanta de Pasti. Sarbatorile religioase petrecute in tara muma sunt incomparabile. Romania este foarte frumoasa, dar pacat ca nu stim s-o aratam lumii. Care strain are curajul sa o viziteze, daca nu exista autostrazi? Dupa 20 de ani de la Revolutia inceputa la Timisora, as fi dorit sa vad altceva, o tara cu adevarat prospera.

– Tii legatura cu comunitatea romana din orasul unde locuiesti? Cum ai caracteriza aceasta comunitate?
– Da. Membrii acestei comunitati sunt medici tineri, suntem colegi la spital. Comunitatea romana locala este mica si recent infintata, cu aspiratii si preocupari comune.

– Care este filosofia ta de viata? Cine este modelul tau in viata?
– Sa fiu impacata cu mine insami in tot ceea ce fac. Nu am un model clar, am incercat sa invat de la fiecare cate ceva.

– Ce recomandare le-ai face celor care doresc sa urmeze o cariera asemanatoare?
– Satisfactiile merita efortul. Deci, sa incerce.

– Cum obisnuiesti sa iti petreci timpul liber?
– Timpul liber il petrec in general, cu fiul meu si in activitati sportive.

– Ce hobby-uri ai?
– Sa calatoresc si sa pictez.

Dialog cu jurnalista si scriitoarea Ligya Diaconescu despre cum este sa fii proprietarul si directorul general al unei publicatii online cu peste 1.000.000.000 de vizitatori

On By nelursIn Europe, Inspirational, Interview, literature, Media, Romania2 Comments

ligyaNumele jurnalistei si scriitoarei Ligya Diaconescu este sinonim cu dorinta de autodepasire. Cunoscuta realizatoare de emisiuni de televiziune, dar si promotoare a culturii si turismului din Romania, aceasta considera ca intotdeauna exista loc de mai bine si… mai mult. De aceea, daca ar fi sa poata schimba ceva in lumea noastra, Ligya Diaconescu ar schimba doar… conceptia oamenilor.Ligya Diaconescu s-a nascut pe 14 iulie 1960. Vorbind despre inceputuri, despre parintii ei, ea afirma ca deoarece Dumnezeu a harazit-o sa iubeasca frumosul , cultura , sa asculte cum creste iarba, sa simta mirosul romanesc al fanului proaspat cosit, i-a daruit tata valcean… Si pentru ca tot Dumnezeu a harazit-o de asemenea, sa auda muzica valului ce se sparge la poale de Ceahlau in Bistricioara si sa colinde potecile Duraului , i-a daruit mama, din judetul Neamt. De la amandoi, scriitoarea a invatat optimismul si a dobandit mentalitatea de invingator si puterea de a lupta pentru a-si realiza nazuintele. Ligya Diaconescu detine o licenta in finante-contabilitate, luata la Iasi si una in jurnalism, obtinuta la Bucuresti , cu specializare la BBC Londra. Este casatorita si are o fiica, Andrada-Victoria, care a terminat anul acesta, liceul. Continue reading “Dialog cu jurnalista si scriitoarea Ligya Diaconescu despre cum este sa fii proprietarul si directorul general al unei publicatii online cu peste 1.000.000.000 de vizitatori” →

Dialog cu poeta Daniela Voiculescu despre aproape noua volume de trairi sincere, ca o pledoarie pentru bucuria vietii

On By nelursIn Interview, literature, Media, RomaniaLeave a comment

DanielaVoiculescuDintotdeauna, poeta Daniela Voiculescu a stiut sa aleaga dintre toate cate le avem pe Planeta Albastra, doar binele si frumosul. Puterea cu care a purces la drum zi de zi, harul de a deosebi noroiul de stelesi arta de a zbura pe aripile sperantei, acestea le-a descoperitin copilarie. In plus, lumina magica a unor buchete de lalele galbene ori parfumul zambilelor din gradina bunicii, dar si sentimentul prezentei si al ocrotirii ingerilor, pe care mica pamanteana ii simtea alaturi, in acel colt de rai, au fost pentru ea scanteia ce i-a luminat mai tarziu, ochiul mintii.

Nascuta pe 27 octombrie 1969 la Pitesti, unde locuieste si in prezent, Daniela Voiculescu isi trage radacinile spirituale dintr-o lume simpla si inteleapta. Insa la fel de importante sunt pentru poeta, si originile omenesti, intrucat parintii i-au insuflat forta de a luptain viata cu iubire si de a da valoare numelui pe care-l poarta. Ceea ce au si facut, atat ea, cat si cei doi frati pe care ii are. Asa se explica si faptul ca unul din marile regrete ale Danielei Voiculescu este ca tatal ei a trecut prea repede, in nefiinta. De altfel, nu doar cei care au adus-o pe lume i-au fost indrumatori si protectori poetei, ci si profesorii cu care a invatat la Scoala Generala Nr. 10 “Marin Preda”, din Pitesti. Intre acestia, se detaseaza figura unui dascal de exceptie, Bucur Oprica, omul care ii remarca talentul literar si o incurajeaza sa scrie. In continuare, autoarea termina in iunie 1989, in urbea natala, Liceul de stiinte ale naturii “Zinca Golescu”si un an mai tarziu, cursurile de specializare analisti-programatori, la Centrul de Perfectionare in Informatica. Poeta este casatorita din 1990, cu Ion Deaconescusi are un fiu, Horia, elev in clasa a X-a, la Colegiul National Liceal “Zinca Golescu”, din Pitesti. Continue reading “Dialog cu poeta Daniela Voiculescu despre aproape noua volume de trairi sincere, ca o pledoarie pentru bucuria vietii” →

Iulian Urban mizeaza pe relansarea firmelor romanesti, ca unica solutie viabila pentru tara

On By nelursIn Interview, News, Romania, YouthLeave a comment

Urban.IulianSenatorul de Ilfov Iulian Urban crede in sansa Romaniei de a-si asuma responsabilitatea de a fi in stare sa formeze lideri tineri, credibili, capabili sa schimbe fata cenusie a realitatii pe care o traim, si considera ca romanul nu este nici prost si nici lacom, asa cum i s-a pus pana acum pe nedrept, eticheta. Alegerile din 2012 sunt testul ce va demonstra ca poporul nostru nu poate fi mintit sau mituit electoral, insa pana atunci Urban si-ar dori ca mentalitati precum comunism, furat, inselat alegatorul sa nu mai afecteze clasa politica din tara noastra, ce trebuie sa invete sa isi respecte obligatiile si sa renunte la a-si promova interesele personale. Se spune ca orice lucru are timpul lui, iar in conceptia lui Urban, a sosit momentul ca odata cu imprumutul obtinut de la FMI, Romania sa isi relanseze productia prin intermediul firmelor autohtone, depasind stadiul de tara de consum, condamnata sa ramana pentru totdeauna colonia multinationalelor puternice din statele dezvoltate ale Uniunii Europene. Cel mai tanar ocupant al unui fotoliu de senator vede euro-parlamentarele ca pe o oportunitate pentru propria democratie si considera ca este benefic pentru Romania ca actuala coalitie de guvernamant sa reziste. Continue reading “Iulian Urban mizeaza pe relansarea firmelor romanesti, ca unica solutie viabila pentru tara” →

In memoriam Ioana Dumitriu, Phoenix Symphony Orchestra ii dedica fostei violoniste romance, trei concerte

On By nelursIn Family, Life and Health, Media, NewsLeave a comment

In dimineata zilei de vineri, 17 iulie, in Phoenix, Arizona, soarele nu a mai rasarit pentru violonista Ioana Dumitriu. Dupa o lupta cu cancerul care a durat 18 luni, aceasta a trecut in nefiinta, la ora 3:50AM, la Sherman House Hospice. I-au fost alaturi in ultimele clipe de viata, membri familei si cativa prieteni apropiati. Ioana Dumitriu a parasit Arizona, Phoenix Symphony Orchestra, unde era membra de aproximativ trei decenii, dar si pe cei dragi, plecand spre o alta lume.

La inceputul anului trecut, Ioana Dumitriu este diagnosticata cu cancer metastatic. Boala debuteaza, insa in 2001, cand in urma unei mamografii, violonista afla ca are un nodul tumorar in stadiu incipient. in 2004, rezultatul biopsiei indica o inrautatire a situatiei, iar verdictul medicilor este nici mai mult nici mai putin decat cancer mamar. Fire optimista, aceasta nu se lasa intimidata de suferinta si de aceea, in 2008, refuza chimoterapia. Mai mult, se apuca sa studieze pe cont propriu diverse metode naturiste de tratament. O data pe saptamana, merge in Mexic, pentru a urma terapii alternative. Are incredere in viitor si din acest moment, nu mai lupta pentru drumul ei in viata, ci pentru viata insasi.

Ioana Dumitriu, in persoana careia am pierdut o prietena, nu a abandonat nici o clipa, speranta. Am cunoscut-o pe violonista romanca la un concert al orchestrei “Phoenix Symphony“. I-am propus atunci, un interviu si ne-am intalnit apoi, la restaurantul Mimi’s Cafe, din Glendale. Aici mi-a depanat istoria vietii ei. Fara a fi urmarita de obsesia bolii, a zambit, a ras, a vorbit intr-un ton pozitiv, timp de trei ore, cat am stat cu ea la taifas. Marturisesc ca ma asteptam sa aud clasica poveste de succes, despre un om cu o evolutie normala, intr-o ascensiune programata inca din copilarie. Am fost surprins sa descopar ca lucrurile erau diferite, ca se dezvoltase in conditii neobisnuite. Nascuta pe 20 iunie 1950, intr-o familie saraca din Darmanesti, Ioana Dumitriu cunoaste neajunsurile materiale de la o varsta frageda. Cand implineste sase ani este adoptata de o familie de intelectuali maghiari din Bucuresti. In paralel cu scoala normala, frecventeaza si scoala elementara de muzica, unde studiaza vioara. Unei copilarii nefericite i se adauga traumele din timpul adolescentei. Odata ce afla cine ii sunt parintii naturali, le face o vizita. Contrastul izbitor dintre mediul de viata cu care era obisnuita si ceea ce vede acum, o determina sa se gandeasca la faptul ca radacinile nou descoperite o vor trage in jos si ii vor afecta viitorul. Se apuca serios de studiu. Dupa multa munca, in 1973, Ioana Dumitriu este proaspat absolventa a Conservatorului de muzica “Ciprian Porumbescu” din Bucuresti. Se casatoreste in acelasi an, cu Dan Dumitriu, un coleg mai mare, de la viola, pe care il cunoaste in timpul studentiei, in 1969. impreuna, au trei copii – Monica (1975), Roger John (1983) si Robert Daniel (1988). in 1979, Dan isi indeplineste visul si reuseste sa paraseasca Romania, pentru Statele Unite. Sotia si fiica il urmeaza in 1980. in 1981, avand deja un masterat in vioara, Ioana Dumitriu se angajeaza la Phoenix Symphony Orchestra. in 1986, membri familiei Dumitriu primesc cetatenia americana.

Ioana Dumitriu va ramane la Phoenix Symphony Orchestra pana in ianuarie anul acesta. Printre pasiunile ei se numarau gatitul, counseling-ul, tricotatul si ingrijirea celor doua animale de companie ? o catelusa, Lala si Noah Bird. Dupa momentul interviului, am revazut-o pe Ioana Dumitriu la o intrunire romaneasca crestin-culturala, in Surprise. De asemenea, am mai discutat cu ea, din cand in cand, la telefon. La fel de prietenoasa cum o stiam, ma invita de fiecare data, la concerte.

Din nefericire, cancerul a curmat acest destin frumos implinit. Ioanei Dumitriu ii supravietuiesc sotul, Dan, membru la aceeasi Phoenix Symphony Orchestra, cei trei copii si singurul nepot, Zion Noah Henderson. Serviciul divin de inmormantare va avea loc vineri, 24 iulie 2009, ora 1:00pm, la Desert Hills Mortuary, 6500 E. Bell Rd., Scottsdale, AZ.

"Nu suntem dispusi sa pierdem bani pe cauze pierdute". Interviu cu presedintele companiei URBAN & ASOCIATII

On By nelursIn Europe, Interview, RomaniaLeave a comment

Urban & Asociatii activeaza pe piata din 1993 si este furnizorul nr. 1 de servicii de recuperare debite, prin performanta, comisioane mici, flexibilitate, comunicare si eficienta maxima. Parte a unui grup de firme ce isi desfasoara activitatea in toate zonele tarii, avand birouri in Brasov, Constanta, Cluj, Timisoara, Iasi, Sibiu, compania este membra a ACA International (The Association of Credit and Collection Professionals), ABD (Asset Buyers Division), ALQ (American Lawyers Quarterly). Urban & Asociatii garanteaza calitatea serviciilor oferite, eficienta si profesionalismul echipelor de colectare debite, precum si un comportament ireprosabil in ceea ce priveste drepturile debitorilor si ale clientilor si vine cu cea mai buna si in acelasi timp, cea mai serioasa oferta, preluand costurile pentru clientul-creditor si avansand cheltuielile. Interlocutoarea noastra, Dna. Ina Moldoveanu, este CEO si director de marketing la firma “Urban si Asociatii”.

– Am dori sa ne prezentati pe scurt, misiunea, obiectivele, politica si valorile companiei Urban si Asociatii.

– Experienta si succesele acumulate de-a lungul anilor fac din compania URBAN & ASOCIATII, specializata in managementul creantelor, un leader pe piata de profil. Dorinta noastra de a ne adapta permanent politicilor clientului nostru a dus la fundamentarea si dezvoltarea unui sistem de proceduri interne, conceput astfel incat sa asigure mentinerea relatiilor si parteneriatelor comerciale ale acestuia. Profesionalismul, experienta si flexibilitatea de care dispunem ne dau posibilitatea de a dezvolta o gama larga de solutii integrate pentru managementul si recuperarea creantelor, destinate tuturor tipurilor de companii, atat la nivel national cat si international.

– V-am ruga sa ne enumerati cateva din serviciile pe care le ofera compania dvs.

– Urban & Asociatii ofera servicii integrate de recuperare si colectare creante, servicii avocatiale, dar si informatii complete despre firme sau persoane fizice, cu ajutorul www.vrajitorul.eu precum si soft-uri specializate ce ajuta in activitatea de recuperare sau de vanzare.

– In ce consta procedura de recuperare a debitelor si care sunt cele doua faze ale acesteia?

– Procedura urmarita in recuperarea debitelor este de doua feluri: amiabila si in instanta. Procentual, cele mai multe cazuri se rezolva pe cale amiabila, intrucat se urmareste o negociere si o discutie care sa determine debitorul sa plateasca. Compania Urban si Asociatii se ocupa cu succes si de actiunile in instanta, insa aici exista dezavantajul ca depindem de termenele de judecata si deci, nu putem grabi tot acest proces al recuperarii creantelor.

– Care este politica de pret pe care ati adoptat-o?

– Urban si Asociatii a adoptat o politica de pret foarte avantajoasa pentru client, in sensul ca il reprezinta doar un comision succes pe care acesta il plateste numai daca si cand ii recuperam respectivul debit. Comisioanele difera in functie de data la care debitul a devenit scadent si se situeaza intre 2 si 35%.

– Care sunt avantajele, din punct de vedere financiar si al eficientei pentru care ar trebui incercata oferta dvs. ?

– Este mult mai avantajos sa externalizezi serviciile de recuperare debite, intrucat costurile sunt mai mici si se platesc doar la rezultat. In plus, ai garantia ca de problema ta se ocupa o echipa de specialisti si ca iti vei recupera banii.

– Ce ne puteti spune despre serviciile avocatiale oferite de compania Urban si Asociatii?

– Urban si Asociatii ofera o gama variata de servicii, tocmai datorita cererii vaste din partea clientilor de a primi o oferta integrata. Serviciile avocatiale sunt asigurate cu ajutorul celor mai specializati avocati cu care colaboram si se bucura de un real succes, dat fiind faptul ca acoperim toate domeniile de interes.

– Cum a aparut vrajitorul.eu si ce avantaje decurg de aici?

– Vrajitorul.eu a aparut din dorinta de a fi in permanenta informati si din obligatia de a sti totul despre debitori. Realitatea este ca www.vrajitorul.eu ofera informatii complete despre o anumita societate, reprezentand chiar o unealta impotriva eventualelor neplaceri cauzate de datornici. Foarte multe companii isi verifica in Vrajitor partenerii de afaceri inainte de a incheia un business cu ei.

– Urban & Asociatii pune la dispozitia partenerilor de afaceri posibilitatea determinarii bonitatii. In ce consta acest serviciu? Cum i-ati descrie pe cei cu care colaborati in furnizarea serviciilor de consultanta juridica si economica?

– Rapoartele de bonitate iti ofera informatii complete despre o companie si despre solvabilitatea partenerului tau de afaceri, iar rapoartele sunt facute de catre o echipa de specialisti care culeg cele mai proaspete informatii despre cel in cauza.

– Ce este bursa romana a creantelor si ce avantaje prezinta site-ul www.brc.ro?

– Bursa Romana a Creantelor iti da posibilitatea sa tranzactionezi on-line creantele. Oricine poate vinde sau cumpara o creanta prin intermediul acestui site.

– In ce scop a fost conceput soft-ul profesional de recuperare debite Urban Debts Collector?

– Urban si Asociatii a creat si soft-uri specializate in recuperarea debitelor sau de gestionare a vanzarilor. Aceste CRM-uri sunt utilizate de catre toti angajatii Urban si Asociatii, fiind construite ?in house?, in functie de necesitatile unei companii de recuperare debite si pliandu-se perfect pe activitatea pe care o desfasuram. De acest lucru s-au convins si clientii, care au inceput sa foloseasca soft-urile noastre, intrucat le permit o foarte buna gestionare a activitatii.

– Cat costa sa accesezi lista neagra de la www.urbansiasociatii.ro si ce cuprinde aceasta?

– Lista neagra reprezinta o baza de date cu debitori impotriva carora exista hotarari judecatoresti irevocabile. Accesarea acestei liste este gratuita pe site-ul www.urbansiasociatii.ro sau pe www.urbannews.ro

– Cat costa sa raportezi o frauda, infractiune, escrocherie sau inselaciune financiara catre autoritatile fiscale, administrative si penale din Romania?

– Orice persoana interesata poate sa raporteze o frauda pe site-ul Urbannews, GRATUIT si noi o sa mergem mai departe pe ?firul povestii? pentru a face cunoscuta reclamatia la cat mai multa lume, astfel incat sa nu mai pateasca si altii la fel.

– Cine poate sa faca parte din familia www.urbannews.ro ?

– Urbannews se adreseaza oricarei persoane care doreste sa faca ceva si sa dea o mana de ajutor. Oricine poate participa cu content la acest site.

– Care este rata de succes a companiei dvs.?

– Rata de succes depaseste 80% pentru faza amiabila, iar pentru faza de instanta este in functie de multi factori independenti de noi.

– Cat dureaza procedurile dvs. standard?

– Procedura standard dureaza intre 20 si 60 de zile, chiar si mai putin, totul depinde de reactiile debitorului sau de un angajament de plata.

– Care este modalitatea de plata pt. serviciile oferite de compania Urban si Asociatii?

– Plata pentru serviciile Urban si Asociatii se face la momentul la care se realizeaza obiectul contractului incheiat, si anume recuperarea debitului.

Ce trebuie sa stii daca vrei sa alegi o cariera in invatamant. Interviu cu Carmen Margan, profesor la Scoala Nr. 2 din Lugoj, judetul Timis

On By nelursIn Children, Family, Inspirational, Interview, literature, Romania, YouthLeave a comment

Octavian Curpas

În meseria de dascal, fiecare zi este o provocare. Astfel defineste Carmen Margan, profesor titular cu gradul I, de franceza si engleza, la Scoala Nr. 2 din Lugoj, judetul Timis, munca cu copiii. Pasionata de profesia sa, aceasta decide în 2004, ca a sosit timpul sa se apuce de cercetare, în domeniul didacticii limbii franceze. Trei ani mai tarziu, Carmen Margan primeste Diploma de excelenta din partea Inspectoratului Scolar al Judetului Timis.

Nascuta pe 11 decembrie 1960 la Faget, în judetul Timis, Carmen Margan este licentiata a Facultatii de Filologie de la Universitatea din Timisoara. În prezent, Carmen Margan locuieste la Lugoj. Este casatorita si mama a doi copii.

“La chanson en classe de francais langue etrangere” si “Le francais dans le monde” sunt o altfel de carte de vizita a lui Carmen Margan. Am dori sa ni le prezinti pe scurt.

– Sunt articole de didactica a limbii franceze pe care le public în tara si strainatate. « Le francais dans le monde » este una dintre cele mai importante reviste a profesorilor de limba franceza din lumea întreaga editata la Paris, iar faptul ca mi-au publicat un scenariu didactic este pentru mine o mare onoare si o recunoastere a activitatii mele de cercetare în domeniul didacticii.

Esti membru în colectivul de redactie al mai multor publicatii. Despre ce publicatii este vorba?

Împreuna cu elevii din scoala redactam în fiecare an revista scolii, « 2 în general ». Eu ma ocup de pagina numita « Cultura si civilizatie ». De asemenea, am facut parte din colectivul de redactie al mai multor publicatii ce au constituit produse finale ale proiectelor ce se desfasoara în scoala noastra : brosura ”Stories”, în cadrul proiectului Comenius 1, brosura – „Step into…The Roman Empire”, revista „Stelutele Europei”, „Dictionar multilingv ilustrat”, „Discover European Food” – carte de bucate, „Teatru Forum Gest Stop!”–ghid pentru cadre didactice.

În perioada 2006-2008 ai fost colaborator la Proiectul de granturi “Teatru-forum Gest Stop”. În ce a constat “Teatru-forum Gest Stop”?

Teatru-forum sau teatrul opresatilor este o tehnica de teatru interactiva. Elaborata de catre regizorul de teatru Augusto Boal în Brazilia, aceasta tehnica teatrala îsi propune sa transforme “monologul” pieselor traditionale de teatru într-un “dialog” între audienta si scena. In timp ce unii oameni fac teatru, spune Boal, noi toti suntem teatru. Publicul care asista la un scenariu oprimant este invitat sa reactioneze , sa propuna solutii si sa le aplice pe scena. Piesa se reia, se joaca din nou, tinandu-se cont de propunerile publicului. Temele tratate în spectacolele de teatru opresatilor sunt dintre cele mai diverse: rasism, SIDA, droguri, violenta, alcool, emotii, etc.

Te rugam sa ne vorbesti despre colaborarea pe care ai început-o în anul 2000 la proiectele „Comenius”.

Ma bucur ca mi-ati pus aceasta întrebare. Se vorbeste mult dar se stie putin despre aceste proiecte deosebit de eficiente în domeniul educational. Scoala noastra a participat la cinci astfel de proiecte, începand cu anul 2000. Pe scurt, o scoala europeana elaboreaza un proiect în domeniul educatiei, pe care îl desfasoara în colaborare cu alte scoli europene care doresc sa participe la proiectul respectiv. Practic, este vorba despre activitati comune desfasurate cu elevii ( cam o activitate pe luna) , stabilite de comun acord în cadrul meeting-urilor de proiect ce au loc de doua ori pe an, într-una din scolile participante la proiect. Fiecare proiect cuprinde o sectiune de realizare de produse finale legate de tema proiectului respectiv: brosuri, ghiduri turistice, dictionare, reviste scolare, jocuri, prezentari Power Point. Toate aceste produse sunt realizate de elevi sub îndrumarea cadrelor didactice. Informatiile circula pe Internet, sunt adunate si constituie baza de date pentru produsele finale.

Cum ai descrie proiectele Brancusi si Grigorescu-Vuia? Cum au demarat? Cine au fost cei care au participat la realizarea lor?

Proiectul „Famous People” este unul dintre produsele finale ale proiectului Comenius „ Let’s discover Europe using new technologies” ( 2006-2009). Fiecare tara participanta ( Italia, Franta, Malta, Polonia, Spania, Letonia, Romania, Portugalia) a pregatit un astfel de proiect. Elevii scolii noastre ( cei care au dorit) au pregatit prezentari în programul Power Point. Au fost trei sectiuni: „Scriitori romani renumiti”, „ Pictori si sculptori romani”, „ Oameni de stiinta romani”.

Ce este Asociatia Lugoj-Orleans?

Sub aceasta titulatura, Asociatia Lugoj-Orleans a functionat între anii 2000-2007. Incepand cu anul 2009, se numeste Asociatia francofila Lugoj. În prezent, Asociatia francofila Lugoj are în vedere, în principal, activitati de promovare a limbii franceze în randul institutiilor de învatamant primar. Concret, este vorba despre implementarea unui program de initere în cunoasterea limbii franceze desfasurat în gradinitele din Lugoj, de catre voluntari din randurile elevilor de liceu sau ale profesorilor de limba franceza .

Ce planuri de viitor ai?

Intentionez sa redactez o carte de didactica a limbii franceze, unde sa adun toate articolele si lucrarile mele de pana acum. De asemenea, am de gand sa deschid un birou de traduceri.

Ce recomandare ai dori sa le faci tinerilor care doresc sa aleaga o cariera în învatamant?

Este o meserie care poate oferi multe satisfactii. Împlinirile sunt mai degraba, spirituale decat materiale. Deci, daca iubiti copiii si va simtiti fericiti printre ei, merita sa intrati în lumea lor.

Ce hobby-uri ai?

Cânt la ghitara din când în când, mult mai rar decât în adolescenta. Joc tenis de câmp (vara), ping-pong si badminton în familie , dar si cu elevii. Nu prea ratez nicio ocazie sa calatoresc în tara sau în strainatate. Citesc mult , prefer biografii si reviste de actualitate (“Paris Match”). Iubesc nespus teatrul, sunt prezenta la mai toate spectacolele ce au loc pe scela teatrului din Lugoj ( si nu sunt putine). Iubesc mult si dansul (dansez prin casa când simt nevoia).

Ce mesaj ai dori sa le transmiti cititorilor nostri?

Sa citeasca revista dumneavoastra, în special acest interviu… Cred ca am reusit printre rânduri, sa ofer o minireteta a fericirii.

Lui Eugen Cojocaru, din Germania, pasiunea pentru jurnalism i s-a dezvaluit in studentie, cand colabora la ziarul "Faclia" din Cluj

On By nelursIn Europe, Interview, literature, News, RomaniaLeave a comment

Eugen Cojocaru este scriitor, jurnalist, traducator si art-promoter. Apartine generatiei in blugi si mai crede si azi in idealul Flower Power, ce face ca totul sa fie imbibat de dragoste, de multa dragoste. Tocmai de aceea isi aminteste cu drag de anii de studentie, ce vor ramane un moment important pentru el. La Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, a avut profesorii cei mai buni pe care si i-ar fi putut dori un student. Printre acestia se numara Liviu si Emilia Petrescu, Octavian Schiau, Mircea Muthu si D. D. Drasoveanu, mari nume ale culturii romane si internationale. Dascal i-a fost din 1983 pana in 1987 si Constantin Noica, renumitul filosof. Cu aceeasi placere, Cojocaru evoca si atmosfera de efervescenta culturaladin Clujul de atunci, dominata de personalitati ca Adrian Marino, Augustin Buzura, Grigore Zanc ori Ioan Badica – creatorul unui prolific cenaclu autohton. Evoluand intr-un asemenea mediu, Eugen Cojocaru are deja, imdeiat dupa terminarea facultatii, in 1987, doua carti “pe rol” la Editura Dacia – un volum de istoria si teoria artei si un roman.

Dupa revolutia din decembrie 1989, la care participa activ, se vede nevoit sa emigreze in Occident, pentru ca vechea-noua putere nu il agreeaza. Asa ajunge in Germania, unde locuieste si in prezent. Zece ani de tacere, in care public? totu?i, articole pe diverse teme, la ziare din ?ar? ?i din str?in?tate, dupa care, in 2001 ii apare prima carte. Este vorba de romanul “Rezistenta vesela sau d’ale balcanismelor”. Urmeaza altele sase… Eugen Cojocaru s-a nascut in 1965, la Vaslui.

– Cand si cum a inceput activitatea dvs. de jurnalist? La ce reviste ati colaborat?
– Toti colegii de an la Filologie si-au facut practica la arhive, biblioteci, scoli, etc. Eu am fost singurul ce am optat pentru jurnalistica, ale carei taine am inceput sa le “decodez” si invat cu o profesionista din echipa de redactie a cotidianului de pe atunci, al judetului Cluj – “Faclia”. Articolele mele au fost apreciate de la prima “incercare” si am ramas colaborator. Pana in 1990 am scris, asadar, pentru ei, in plus, la cunoscutele reviste literare “Steaua” si “Tribuna”, cea studenteasca, mentionata “Napoca Universitara”.
Dupa 1990, am colaborat la “Romania Libera”, “Curierul National”, “Evenimentul Zilei”, “Familia”, “Poesis”, “Astra”, etc. si in strainatate – USA, Germania, Canada, Danemarca, Franta, s.a. la “Origini”, “Observator”, “Dorul”, “Cuvantul romanesc”, “Lumea romaneasca”, “New York Magazin”, s.a.

– In ce a constat contributia dvs. dupa 1990, la publicatiile din tara si din strainatate anterior mentionate?
– In articole, reportaje, interviuri, povestiri, poezii, critica de teatru si film, studii de istoria si teoria artei; multe dintre ele au fost traduse in franceza, germana si engleza.

– Va numarati printre co-fondatorii revistei saptamanale Atlas-Clujul liber, prima revista libera, independenta, anti-comunista din Transilvania, unde ati detinut functia de redactor-sef adjunct. Cand a vazut lumina tiparului primul numar din aceasta revista? Prin ce se remarca? Cine erau colaboratorii? Care a fost traiectoria acestei publicatii?
– Revista este “copilul” unui om de mare suflet si cultura, Radu Badila, pe atunci secretar literar al Teatrului National din Cluj. In noaptea Revolutiei eram si eu la sediul Comitetului Judetean de Partid, pe care il asaltasem cu cateva ore inainte, impreuna cu multi participanti, mai ales tineri, cand dl. Badila a venit pe acolo sa caute redactori la un nou ziar liber si independent. Ma stia prin articolele mele apreciate de la “Faclia”, “Tribuna” si “Napoca Universitara” si a strans astfel, nucleul acestui puternic jurnal din acea vreme. Numarul inaugural a aparut chiar in noaptea de 22 decembrie si ne mandrim ca este printre primele, daca nu chiar primul dupa era comunista rusa. Era singurul care avea curajul sa spuna adevarul si am luptat la “iluminarea” multor cititori transilvaneni impotriva propagandei totale a televiziunii si presei aflate inca in mana vechii puteri. Eu am ramas in august in Occident, au plecat si alti colegi, multi timorati si amenintati de regimul neo-comunist al lui Iliescu, si am aflat cu mare regret ca din tomana lui 1990, nu mai reusea sa fie ce a fost o data.
Dar eu cred ca si-a facut din plin datoria jurnalistica in acele vremuri grele, aducandu-si un aport substantial la victoria opozitiei democratice in judetele transilvane, la crearea unei atmosfere democratice si a unui spirit de dialog deschis si obiectiv.

– In ce imprejurari ati luat decizia de a va stabili in Germania si cand s-a produs acest eveniment?
– Am fost invitat in SUA pentru o luna de zile – iulie-august 1990 – la un schimb de experienta in plan jurnalistic. Eu traiam deja sub teroarea amenintarilor securitatii si a noului guvern neo-comunist pe care il sustineau din rasputeri: se intentasera doua procese inscenate impotriva mea si eram pe punctul de a fi arestat si “neutralizat” – asa am luat decizia de a “intoarce spatele” unei Romanii cazute din nou, in mainile celor ce au distrus-o si inainte de 1990.

– Cum v-ati “descurcat” in Germania, mai ales ca si acolo societatea trecea, imediat dupa ’90 printr-o serie de prefaceri dramatice? Ati mai avut timp pentru scris? Dar pentru jurnalism?
– Am mentionat mai sus, ca elitele puterii germane nu sprijina deloc cultura straina, mai ales a celor din Estul Europei, considerata aproape pe fata ca “inexistenta ori de joasa calitate”! Raspunsul meu standard la intrebarea “Ce face un om de cultura roman in Germania?” este: “Ati auzit sa-si fi facut aici – cum e cazul in Franta, Spania, America, etc. – un nume mare, vreun roman?” Si incepand cu marele nostru Caragiale am avut personalitati de talie internationala la nemti – au fost cu totii ignorati…

– In Germania ati devenit de asemenea, co-fondatorul unor societati. V? rug?m s? ne vorbi?i pe scurt despre aceasta.
– Am marea bucurie si satisfactie sa fi fondat Parohia ortodoxa romana din Stuttgart “Nasterea lui Isus Cristos” – 1997 – impreuna cu, pe atunci, preotul Corin Condrea, azi Mitropolitul Nicolae al ortodocsilor con-nationali din SUA.

– Anul 2001 vine cu o importanta realizare pe plan literar pentru dvs., este vorba de o lansare de carte, foarte bine primita de public. V-am ruga sa ne spuneti despre ce este vorba, care au fost etapele acestui proiect, unde a avut loc lansarea si cine v-a prezentat creatia.
– Debutul cu romanul « Rezistenta Vesela sau d’ale Balcanismelor », lansat la Uniunea Scriitorilor – filiala Cluj – prezentat de cunoscutul critic Mircea Muthu.
Recenzii laudative: Traian Stef, „Familia” – Nr. 3/martie 2001, Marcel Turcu – „Orizont”, ianuarie 2003, Timisoara, Titu Popescu – „Dorul”, Copenhaga, Danemarca, Dan Romascanu, aprilie 2002.

– Eugen Cojocaru este si critic de arta. Cand a avut loc debutul dvs. si cum v-ati descoperit aceasta noua vocatie? Considerati ca vine ca o completare a preocuparilor dvs. de pana atunci sau vorbim despre abordarea unui domeniu absolut nou?
– Primul studiu de teoria artei mi-a aparut inca din timpul studentiei, in revista culturala « Tribuna” – 1987, cred ca in aprilie, si constituie cristalizarea preocuparilor mele din ce in ce mai profunde de filosofie si arta, incununate cu Lucrarea de Diploma “Arta – Concept si istorie”, o istorie a artei moderne, ce sta la baza volumului ce va apare in 2003.

– V-am ruga sa faceti o scurta prezentare a volumului de istoria si teoria artei
ARTA – CONCEPT SI ISTORIE (Editura Clusium, 2003), lansata la Cluj si Baia-Mare.
– Constituie un studiu oferit si publicului interesat de cultura si arta – consacrat istoriei artelor, bazat pe o noua conceptie asupra culturii si artei, ce simplifica intelgerea evolutiei lor. Se incheie cu doua capitole dezvoltate despre arta moderna si post-moderna/contemporana.
I s-a acordat Premiul Asociatiei Internationale a Artistilor si Scriitorilor Romani LiterArt XXI la sectia Eseu, pe anii 2002-2003.

– In acelasi an ati realizat “The Windoors”.De ce ati simtit nevoia acestei transformari, de ce nu pur si simplu « The Doors »?
– In primul rand, din cauza drepturilor de autor, dar asa mi-a reusit un titlu relevant: desi Jim Morrison a murit si The Doors nu a mai sustinut concerte, ei au “castigat”: The Win-Doors! Idealurile pentru care a luptat generatia Flower-Power – liberate, pace, iubire si democratie stapanesc spiritul contemporan in Occident!

– “Big Bangs Back”(Editura Ideea Europeana-Bucuresti.), 2006,a fost ales de revista de cultura Discobolul drept cel mai bun roman al anului 2006, fiind propus pentru premiile Uniunii Scriitorilor Romani. Ce fel de explozie speciala s-a produs in conceptia dvs. atunci cand vine vorba de est si vest si de perioada de tranzitie din perspectiva revolutiei din decembrie 1989?
– Cei care au citit BBB-ul, cum imi alint eu acest copil literar, stiu: in viata noastra si a societatii au loc, uneori, evenimente de mare importanta pentru viitor, ce ne “proiecteaza” pe o cu totul alta traicetorie – de multe ori, neasteptata. Paralela cu Big Bang-ul Universului e clara: si noi traiam asa ceva… De cateva ori intr-o viata.

– Cate articole cuprinde “Romania – Socul viitorului”(Idei Europene, Bucuresti, 2007), intre ce ani au fost publicate si ce teme majore trateaza?
– O culegere de articole publicate intre 1992-2006: situatia Romaniei in lume, cum este vazuta din Occident, politica Occidentului fata de ea, eseuri despre Zeitgeist-ul actual, despre situatia internationala, viitor, etc.

– Cand a inceput Eugen Cojocaru sa scrie poezie? Ce volume de versuri ati publicat? Care au fost impresiile cu care ati ramas si pe care le-ati transmis cititorilor, dupa ce ati fost la plimbare pe taisul gandului?
– In anul doi de facultate – si de atunci am tot colectionat cate o perla lirica atunci cand “ma vizita muza” cu darul acesta nepretuit… Asa s-a nascut volumul “Exercitiilor de mers” ale omului prin spiritul acestei cumpene de veacuri. O impresie finala este de factura sisifica pe linia lui Albert Camus (celebrul sau eseu: “Mitul lui Sisif”): umanitatea e si ea la o rascruce primordial-vitala de drumuri – pentru a ne salva trebuie sa ne ducem povara constient si sa luptam in fiecare zi, in fiecare moment, pentru a nu lasa ca cei “rai/mutantii humanoizi” sa distruga umanitatea si valorile ei perene.

– In ce consta activitatea dvs. in calitate de Vicepresedinte al Asociatiei Scriitorilor Romani din Germania si membru al Asociatiei Internationale a Artistilor Romani – LITERART XXI.?
– Din pacate, nu tot ce imi doresc sa realizez devine sau are sanse sa devina realitate: de exemplu, am venit cu propunerea de a acorda premii literare pentru romanii din diaspora, deoarece sunt, din pacate, destul de ignorati de comisiile din tara. Dar de unde bani in aceasta criza mondiala? Nici inainte nu era usor de gasit sponsori, dar acum… Am scris la multe intreprinderi din Romania, ce se implica si in exterior, cum ar fi Dacia, directorului de acolo, insa nici un raspuns, ca si altii! De asemenea, conducerea Institutului Cultural Roman nu a raspuns niciodata (!!), desi i-am contactat de mai multe ori, in ambele calitati.
In schimb, pot sa spun ca initiativa particulara a multor romani inimosi din tara si strainatate a facut posibila transpunerea in viata a multor proiecte de “transfuzii literar-artistice” reciproce, pentru a face cunoscute personalitatile ce ne reprezinta – de exemplu, la Atheneu si Simeza Radiodifuziunii.

– Ati avut ocazia sa descoperiti tinere talente? Exista o posibilitatea de promovare a acestora?
– In special in domeniul artei, am mereu placuta surpriza de a descoperi adevarate talente, in mare parte venind din tara.

– In limba germana ati publicat? Ati si tradus din si in germana?
– Sunt prezent cu povestiri si poezii, dar nu la nivelul la care mi l-as fi dorit, din cauzele pe care le-am enumerat. O antologie de scriitori romani in Germania – anul 2006 – contine povestirea “Racoarea ultimului tablou”.

– Ce parere aveti despre calitatea traducerilor in prezent? Mai este loc de crescut?
– Eu conosc bine nivelul celor din romana in germana si pot afirma cu parere de rau, ca o mare parte a lor este de calitate maximal medie. Cauzele: majoritatea sunt realizate de traducatori din tara, care nu stapanesc bine limba si nici nu sunt la zi cu rafinamentele si gustul publicului german contemporan. La aceasta se adauga multele greseli de gramatica, editoriale, etc.

– Ati dori sa le dati o sugestie celor care fac o astfel de munca? Dupa parerea dvs. ce trebuie sa stie un bun traducator?
– Un traducator de calitate este si un”tradator” in sens bun: de multe ori trebuie gasita o “solutie in spiritul” operei respective si nu “in litera” ei. Ultima forma trebuie verificata totdeauna, cu un lector nativ al limbii in care s-a tradus.

– Ce s-a tradus din tot ceea ce ati scris?
– Anul acesta trebuia sa fi aparut deja in limba germana, “Big Bangs Back-ul”. Din pacate, traducatoarea – eu nu am timp, si sunt, de fapt, un tip creator – nu s-a tinut deloc de cuvant: termenul de predare era decembrie 2008, iar ea nu facuse decat 30 de pagini din 260! Am preluat eu, atunci, munca translatorului si luna aceasta se poate preda editurii – sper sa apara inca in acest an.
Exista propuneri de traducere a cartii ISUS in italiana si spaniola – astept sa prinda viata cat de curand.

– Din 2003 sunteti galerist si impresar. Ce presupune aceasta, atunci cand ne referim la arta plastica? Unde ati organizat expozitii?
– Este foarte multa munca de organizare, publicitate, etc. Mi-au reusit expozitii frumoase in sudul Germaniei, la Stuttgart si Heidelberg, in Belgia si in Romania – Atheneu, Simeza Radiodifuziunii, etc.

– Aveti vreo lucrare importanta in derulare, in prezent?
– Sunt in stadiu destul de avansat cu noul roman – un fel de « politist stiintifico-fantastic » – eroul e autorul “Micului Print”, Saint-Exupery. Protagonistul principal abscons este, insa timpul, tineretea, cum si de ce imbatraneste omul.

– Ce inseamna viitorul din perspectiva omului de litere si de arta Eugen Cojocaru?
– Nu numai supravietuirea intr-o lume post-industriala de consum a-culturala, chiar anti-culturala, ci si impunerea unei oferte literare si artistice de mare nivel, care sa se impuna si financiar in aceste conditii mai mult decat vitrege spiritului elevat si valorilor perene ale umanitatii.

– Cat de des vizitati Romania? Care a fost cea mai recenta vizita si care sunt impresiile cu care v-ati intors din tara natala?
– O data, de doua ori pe an. Dupa sufletul meu si mai des si mai de lunga durata ! Daca as avea independenta financiara, as pleca imediat pentru cateva luni in tara… In fiecare an!

– Ce mesaj ati dori sa le transmiteti cititorilor nostri?
– Sa creada in ei si in valorile spiritului uman – numai aceasta ne poate salva la ora actuala de o neandarthalizare si barbarizare fara precedent a societatii omenesti.
Traim vremuri mult asemanatoare caderii Imperiului Roman – sper sa nu ajungem si noi la o mie de ani de neagra epoca pentru cele mai frumoase si mai nobile trasaturi social-umane.

Peste deal de lumea materiala

On By nelursIn Family, Inspirational, literatureLeave a comment

by Angela Monica Jucan

Si chiar daca-ti va gresi de sapte ori intr-o zi si de sapte ori se va intoarce la tine zicand: Ma pocaiesc, iarta-l (Luca 17, 4).

Ar fi lipsit de onestitate sa prezint cartea Funiile dragostei, scrisa de Ligia Seman, ca pe o descoperire a mea. Am ajuns la ea via Imaginea lui Dumnezeu reflectata într-un roman al cautarilor la vremea descoperirii sensului vietii – ampla si profunda analiza semnata de Octavian D. Curpas. Daca ar fi sa pun o „eticheta” textelor lui Octavian Curpas, as scrie pe ea: întelegere. El are, totdeauna, o privire înalta asupra problemelor si ceea ce, si cu mult talent literar, ne prezinta, este linia dreapta a lucrurilor (oameni, fapte – orice) – conturul lor, curatat de porozitati sau false podoabe. Cine citeste recomandarea pe care o face el romanului Ligiei Seman, va citi si cartea pentru ca Octavian Curpas ne convinge ca, în Funiile dragostei (care – ne asigura el – nu are nimic de-a face cu fictiunea), vom gasi o actiune aparte, un subiect capitalizat în iubire, o pledoarie pentru compatibilizarea vietii civile cu credinta, un conflict bine condus, într-un stil literar atractiv, autoarea stapânind atât arta narativa, cât si cea a instrumentarii dialogului sau arta mijloacelor de caracterizare a personajelor. Toate acestea, nu pot sa nu trezeasca interesul iubitorilor de literatura, cu atât mai mult al celor pentru care sensul vietii (pe care Octavian Curpas îl evidentiaza începând chiar cu titlul recenziei sale) e orientat, indiferent de carare, spre Dumnezeu. Cartea Ligiei Seman este o confirmare. Într-adevar, sensul vietii organizeaza textul, în câteva linii calitative. Nemaifiind, acum, ceva nou de spus, voi schimba doar „regnul” interpretarii.

Funiile dragostei pleaca de la constanta: „Balul bobocilor” si de la un pachet de uniformitati: locul de desfasurare, care, de câtiva ani, este acelasi; concursul, nelipsit, de la acest eveniment, pentru titlul de miss; probele – egale, pentru toate concurentele; atmosfera si amenajarile de receptie neprotocolara (cu accent pe binele fizic: mese, scaune, sandvisuri, prajituri, apa, bauturi racoritoare) – asemanatoare, de la an, la an si, de la universitate, la universitate. Ne putem închipui vacarmul (obisnuit, si el, la asemenea festivitati) din sala, totusi, aceste componente de mediu sugereaza, prin regularitatea lor, armonie. Suntem introdusi, deci, înca de la început, în registrul idealismului.

Ni se prezinta o incinta intens populata, din care, evident, nu poate lipsi nici variabilitatea. Este, acolo, o masa de studenti, fiecare, din ei, cu caracter, temperament, preferinte proprii, nemaivorbind de aspectul exterior, unic, absolut personal. Miss frumusete este alta, în fiecare an. ?i, în ansamblu – polifonie si o cromatica pestrita. Sala aduna si stiutele atribute fundamentale si complementare, între ele, ale „hotarului”: închidere si deschidere. Ambianta sala-public este sub semnul virtualului – al posibilitatii: contacte, influente, ocazii, primejdii. Un virtual în planul celei mai neîndoielnice realitati.

Este un loc „lumesc”, de viata frenetica – prin excelenta, pasionala. Un pas spre dreapta – e pasionalul virtutii (?i acum ramân: credinta, nadejdea si iubirea, acestea trei; dar cea mai mare din ele este iubirea – 1 Corinteni 13, 13), unde se situeaza Lia, Florin, Relu si multi altii. Un pas spre stânga – e pasionalul pacatului, cu zadarnicia si pierzania lui (?i am vazut eu ca toata osteneala / si toata barbatia / nu sunt decât invidia omului fata de aproapele sau; aceasta este, si ea, desertaciune si vânare de vânt – Ecclesiastul 4, 4). Pasul de invidie îl fac, chiar în mijlocul acestei sali (nu prin contactul imediat cu Securitatea, ci prin ideile care le încoltesc si pe care, apoi, le ruleaza în minte), frustratul, din punct de vedere material, Mircea si egocentricul Mihai, care are totul, dar o vrea, pe deasupra, pe Lia (nu pentru ca o iubeste, cum crede, ci pentru ca se iubeste pe el – cum nu-si da seama). Dar sunt oameni, si ei – cu suferinte, tentatii, decizii neinspirate.

Din primele pagini, sunt aduse în fata cititorului aproape toate personajele cartii. Ele, ca si cele care vor aparea mai târziu, se înfiripa, în imaginatia lectorului, reale, în carne si oase. Paradoxal, perceptia aceasta, a realitatii vizibile, este cea mai subiectiva. Autoarea, însa, cauta – poate intentionat, poate, intuitiv – sa realizeze o corespondenta între subiectivitate (partea prosopografica – descriptiva, picturala – a portretului) si obiectivitate (realizata prin mijloacele proiective ale etopeei). Acesti eroi frumosi, dintre care, unii calca foarte strâmb, au ezitarile lor si interogatiile lor în fata optiunii pentru rau, ceea ce releva un interior esentialmente frumos – lucru conform cu frumusetea lor exterioara. Ligia Seman fixeaza, în felul acesta, o capacitate latenta de redresare care se poate activa în orice moment, fara prea mare merit personal, din partea protagonistilor sau al celor cu rol secundar, deoarece, în natura ei, Creatia lui Dumnezeu este buna. Cu atât mai mult este bun omul creat tocmai dupa chipul si asemanarea Lui. Asezarea, de catre autoare, a tuturor figurilor, într-un fel de estetica primordiala, se încadreaza, dupa cum se vede, în firea lucrurilor. Totusi, daca nu e fictiune, beletristica este. Toate personajele sunt echipate cu un bagaj, clasic, de armonie, dar intervine un joc, romantic, de lumini si umbre. Vocea nu mai poate fi lirica si se despica în suvoaie cu tempouri diferite, iar actiunea se va exprima, de-acum, în note dramatice. Eroii se polarizeaza repede, dupa toate regulile naturii create de Dumnezeu, ceea ce implica existenta unei funii de dragoste între ei, chiar daca ea are si capacitatile urii. Prin aceeasi axa, dupa legile universului, se propaga atractia si respingerea dintre poli; de-a lungul ei, al funiei-axa, vor fi posibile convertirile din roman – ca schimbare a obiectului atractiei sau al respingerii. Binele este fundamental si îl are, ca prototip, pe Dumnezeu. Raul este relativ, accidental si pasager. Este firesc ca niciunul din personaje sa nu ramâna, definitiv, „rau”. Persistenta în eroare nu va înregistra timpi egali. Dar, atât departajarea, cât si solidarizarea eroilor vor decurge din caratele iubirii. Unii întind, aproapelui, coarda, dar si el trebuie sa vrea sa o prinda. Afectiv, momentul poate fi extrem de tensionat. ?i exista, în Funiile dragostei, si o combinatie între materie si emotie: lacrima. Teren riscant, pentru autoare, dar în care ea se încumeta si da drumul multor lacrimi, în carte. Din cauza lor, romanul ar putea fi taxat – gresit – ca melodramatic. Ce legatura e – spunea, iata, Blaga – între lumina si lacrimi? Nu stiu. Dar dat fiind ca exista ochiul, organ al luminii si în acelasi timp al lacrimilor, legatura e dovedita chiar daca esenta ei nu o vom întrezari niciodata. Legatura e dovedita si în cartea Ligiei Seman, unde lacrima apare totdeauna o data cu limpezirea vederilor, cu luminarea mintii.

Finalul romanului este în simetrie-asimetrie cu începutul lui. Apare, înainte de epilog, o alta delimitare – un salon de spital, dar ocupat, de data aceasta, bineînteles, doar strictul necesar. Un loc al iregularitatii, al realizarilor diferentiate, unde fizicul, sub eroziunea bolii, pierde teren, unde sufletul îsi face simtita valoarea. Acum, când durerea datorita mortii lui Florin înca mai persista, e o usurare sa stiu ca, mai presus de o viata materiala, conteaza mântuirea unui suflet. Un loc care nu mai e al virtualului, ci al realizarii ori, ori.

Oricât ar fi fost ea de sfânta, de milostiva, de buna, era imposibil sa-l poata ierta. Aceasta depasea limitele conditiei umane. Sunt, e adevarat, hotare ale conditiei umane: concretizate, între altele, în dorinte. Daca dorintele iau directia interesului personal, nesocotindu-l pe al altuia, ele produc închideri si, de aici, autodevorare; daca sunt altruiste, realizeaza deschideri – spre o lume, cu siguranta, populata. Niciodata […] Mihai nu-si închipuise ca va putea lua parte la înmormântarea Liei. Nu tinea minte sa fi vazut vreodata atât de multa lume cu un asemenea prilej.

Frumusetii proprii a eroilor i se adauga, în încheierea volumului, noi calitati, rezultate dintr-un transfer de iubire. Nu era atât de frumoasa [Madalina] cum fusese Lia, însa lui [lui Mihai] i se parea – de fapt era pe deplin convins de aceasta – ca nu era o fiinta mai frumoasa decât ea – frumusetea care întrece materia: constanta, acum, în pereche inversa cu schimbatoarea, de la bal, la bal, miss. Este un transfer pe care Mihai nu l-a reusit niciodata în relatia cu Lia. Nu este o carenta a raportului dintre ei din cauza ca Lia ar fi avut nevoie de niste frumusete în plus, ci pentru ca Mihai nu si-a revarsat iubirea (ci numai admiratia) asupra ei, iubirea, pastrându-si-o, devoratoare, pentru el însusi. Este o carenta mai mult a raportului cu Dumnezeu. Cât timp fierea geloziei otraveste constiinta, ochii nu se pot ridica spre Cer si ramân fixati de scoarta trecatoare a pamântului. Pâna în ultima clipa de viata a Liei, Mihai l-a considerat pe Florin rivalul lui. As vrea sa-i demonstrez ca sunt capabil s-o fac mult mai fericita decât putea Florin. ?i Mihai si-a trimis gelozia, sustinuta de putrede ate, pâna în largul cerului, dar ochi pentru Cer, înca, n-a avut. În acest caz – spune Mihai, într-un monolog interior, redat la persoana a treia -, Florin câstigase. El era deja în cer si Lia va merge la el, iar el, Mihai, va fi mistuit în iad nu de flacarile lui, ci de durerea de a o sti departe, a altuia pe ea… pe care o iubea [crede] cu atâta intensitate. Mihai a ramas mult timp cu privirea aceea, din ziua balului, ratacita, ajungând, cu greu, numai peste înaltimea capetelor studentilor si negasind ceea ce cauta, negasind nici fiinta cautata. Replica iubirii adevarate sta în capatul somatiei ajunse, din vina lui Mihai, pe biroul lui Florin: Lia, vreau sa ma ajute Dumnezeu sa te pot face fericita […] Indiferent peste cât timp te vei întoarce, eu voi fi tot aici. Sau în atitudinea din momentul de rautate al Ancai (înca atee), când Relu îsi pleca fata senina si o mângâie cu privirea desi fata ramase neclintita în intentiile ei. Mihai va avea de lustruit mult la diamantul sufletului lui (scapat, cândva, la balul acela, în mocirla), dar va reusi, pâna la urma, sa-l faca sa se reflecte, stralucitor, în al Madalinei – sora lui Dani, studentul ucis într-un accident înscenat de securisti si pe care Mihai încercase sa-l salveze. Romantios? – Deloc. E o demonstratie practica a posibilitatii, oricare ar fi conditiile. ?i o dovada stiintifica a indispensabilului iubirii aproapelui (cu iertare, daca e cazul).

Romanul e construit în spirala – în cercuri semiînchise, deschise mereu cu o treapta mai sus. Absenta motivata a Liei de la petrecerea studentilor facuse o legatura între idealitate si obiectivitate (Dumnezeu se aplecase spre creatura lui si o chemase). Absenta tot atât de motivata a Liei din realitatea palpabila (alta petrecere) creeaza tangenta obiectivitatii cu idealitatea (Lia merge definitiv în Împaratia lui Dumnezeu). În idealism (trasat, la începutul cartii, în spatiu închis) este, acum, la sfârsit, Ziua Portilor Deschise. Spre Suprema Realitate. O sarbatoare „organizata” pe o spira superioara. De fapt, e un început al povestii de viata pe care si-o poate compune fiecare cititor. Oricum, prietena mea era prea putin interesata în deslusirea acestei asa-zise „enigme”: pentru ea cel mai important era faptul ca acele cuvinte fusesera insuflate de Dumnezeu, si nu numai atât… era nespus de fericita ca le întelesese ca fiind adresate ei PERSONAL.

Registrul idealismului n-a ramas ancorat în prima pagina, nici închis între peretii cantinei. ?i nici ea n-a fost orice sala de mese. A fost încapatoarea si primitoarea cantina a studentilor de la Chihlimbar. Substanta magistralei pamânt-cer. NEMO CONTRA DEUM NISI DEUS IPSE. Nimeni si nimic n-ar putea înfrânge pe Dumnezeu decât Dumnezeu însusi. Principiul acesta mi se pare valabil si în domeniul poftelor noastre primare. Nimic nu le poate înfrânge decât propria lor energie… convertita în altceva (Lucian Blaga).

În rostogolul evenimentelor, pâna la ultima pagina, toti au ajuns pe culme. Pasilor pe-alaturi, li s-a sters urma.

O constanta. Cu atâtea variabile.

O amazoana bistriteana este interesata de valorificarea patrimoniului cultural local. Interviu cu scriitoarea si jurnalista Melania Cuc

On By nelursIn Inspirational, Interview, literature, poetry, RomaniaLeave a comment

Cu scriitoarea si jurnalista Melania Cuc, viata s-a dovedit generoasa. Chiar daca nu i s-a oferit sansa de a-si începe cariera de scriitor ca la carte, nu a regretat niciodata, nimic. Si aceasta pentru ca a facut doar ceea ce a crezut ca merita cu adevarat. Drumul pe care l-a parcurs a fost unul sinuos, dar a acumulat astfel, o experienta diversa, utila mai târziu, ca romancier. Ca jurnalist, s-a situat întotdeauna printre cei mai buni, stiind din instinct, sa stea pe verticala. La începutul anilor ’70 devine colaborator la Radio România si la cele mai importante reviste literare ale vremii. Tot în aceeasi perioada, scriitoarea începe cursurile Universitatii „Ioan Dalles” din Bucuresti, la Sectia Literatura Româna si Universala si debuteaza în Luceafarul, la… rubrica „Posta redactiei”. Autoare a douazeci de volume, printre care „Fructul oprit”, „Miercurea din cenusa”, „Graal”, „Dantela de Babilon”, Melania Cuc s-a nascut pe 22 iunie 1946, la Archiud, un sat micut din Câmpia Transilvaniei, într-o familie de tarani înstariti.

– „Numele scriitoarei Melania Cuc… este un nume care mi-a retinut atentia prin unele poezii, proze, însemnari, interviuri, reportaje si anchete literare ce au impus-o în peisajul literaturii române contemporane ca pe o scriitoare originala si înzestrata cu multiple disponibilitati creatoare”, spunea istoricul literar Nicolae Scurtu, în „Saptamâna” din 21 aprilie 1989, facând referire la volumul dvs. de debut, „Peisaj launtric”. Vorbiti-ne despre acest debut, in ce circumstante s-a produs? Cât de simplu era sa scrii si sa publici în timpul regimului comunist? Cum ati descrie cu ochii de acum, peisajul launtric din sufletul dvs. de atunci?

– Prima carte, primul copil… Îmi amintesc ca am primit cele 30 de exemplare „semnal” ale cartii mele si le-am dus acasa, le-am asezat pe rafturile bibliotecii si nu ma mai saturam sa le privesc. Eram fascinata de miracolul care schimbase sensul pomelor mele odata ce intrasera într-o carte.

Era o perioada în care debutul editorial se facea cu mare greutate atunci când nu doreai ca în cartea ta sa intre si poeme care sa preamareasca sistemul politic, presedintele în functiune. Eu nu am scris niciodata astfel de versuri. De ce? Nu stiu. Nu eram ceea ce se numeste un dizident, nu eram nici un activist de partid. Îmi traiam viata firesc, asa cum îmi era data. Sa nu uitam ca eu nu avusesem prilejul sa învat istorie adevarata, faceam parte din generatia careia i se inoculase înca din fasa, picatura cu picatura, ideea ca socialismul este benefic.

În lumea literara de atunci, poetii care preamareau sistemul erau cât sa-i numeri pe degete. Redactorii revistelor serioase îi solicitau la fiecare numar, le publicau textele pe prima pagina. Printre numele acelea se strecurau si numele noastre. Era între noi, autori si redactori, o întelegere tacita. Scriitorii cu adevarat talentati debutau, publicau, chiar daca nu chiar pe prima pagina.

– Sunteti o scriitoare prolifica, ati scris si ati publicat numeroase carti de versuri, eseuri, tablete, poezie pentru copii, romane, proza autobiografica. Va rugam sa ne enumerati câteva dintre cele mai importante titluri si sa faceti o scurta descriere a temelor abordate.

– E greu sa povestesc despre toate cele 20 de carti ale mele. Fiecare are viata ei, destinul si vibratia care am considerat ca i se potrivesc. De referinta pentru opera mea mi se par a fi cartile de proza, dar si cele cu tablete. În romane, fiecare carte are etapa sa cronologica, epoca istorica, personaje care se deosebesc între ele sau se aseamana, dupa cum merge firul „povestii”. Daca în „Impozit pe dragoste” ma cantonez în perioada imediat premergatoare Marii Uniri a României, undeva într-o Transilvanie care dupa sute de ani iesea de sub stapânirea straina, în „Fructul oprit” scot în evidenta starea de fapt din Bucurestiul anului 1989. Iau pulsul societatii românesti de dinaintea Revolutiei din decembrie.

Istoria ma fascineza si în romanul „Dantela de Babilon” încerc sa redau starea de fapt acutala, reverberatiile unui macel uman fara frontiere, terorismul. În „Femeie în fata lui Dumnezeu” ma aplec spre civilizatia Samizegetusei si credinta batrânului Zamolxes, dar fac si trecerea spre conditia femeii în lumea de azi. „Graalul”… este un graal al meu, personal. O cautare prin destin si obârsie a unei lumi pe care sigur ca am avut-o, dar am pierdut-o din nestiinta sau nepasare.

– La lansarea volumului „Tablete contra disperarii”, Constantin Cublesan afirma ca „tablete nu pot scrie decât cei care au în ei talentul de a mânui cuvântul si Melania Cuc are acest talent”, iar Artur Silvestri, în „Marturisire de credinta literara”, adauga: „Melania Cuc este autoarea unui tip singular de tablete”. De ce sunt atât de speciale tabletele în general, de ce nu se afla la îndemâna oricarui scriitor? Ce formula speciala au „Tabletele contra disperarii” ale Melaniei Cuc, încât devin „un tip singular de tablete”?

– Cred ca tablete mele sunt „speciale” prin forma si continut în ideea ca sunt lasate slobode sa iasa în lume. Fapte cotidine sunt trecute printr-un filtru poetic, printr-o geana de meditatie si tehnica literara proprie, pentru a deveni un soi de poeme. Poate curajul de-a veni cu ceva nou, socant pe alocuri, face ca acest gen de literatura sa fie considerat unul nou si care îmi apartine.

– Doua dintre romanele dvs. de referinta sunt „Fructul oprit” si „Miercurea din cenusa”. Vorbind despre primul, Lucia Verona spunea: „Atmosfera bine reconstituita, personaje memorabile, iata numai doua motive pentru care va fi gustat de cititori”. Cum ati reusit sa recreati, sa simtiti atmosfera, prin ce devin memorabile personajele acestui roman?

– Perioada aceea am trait-o pe viu. Nu mai era literatura. Sigur, în roman totul este fictiune, personaje complexe care au ceva de ,,divulgat,, despre etapa respectiva. Oamenii mei sunt ca si reali, nu sunt tragicomici, nu sunt eroi, nu sunt tradatori, sunt oameni normali în adevaratul sens al cuvântului. De aici credibilitatea cartii. Ei nu se lamenteaza, nu dau test de curaj, pur si simplu îsi traiesc viata ca indivizi, ca societate.

– „Un roman tragi-comic care reprezinta alegoria conditiei umane contemporane în marsul ei triumfal spre apocalipsa”, astfel caracteriza Lucian Gruia, „Miercurea din cenusa”. Despre ce apocalipsa este vorba, ce înseamna aceasta abordare tragi-comica într-un astfel de context? Sa tragem de aici concluzia ca în viziunea Melaniei Cuc, apocalipsa este în mod obligatoriu luminoasa si sângeroasa, tocmai pentru a nu fi întunecata si sângeroasa?

– Da, aici e altceva. „Miercurea din cenusa” este romanul în care încerc sa redau marasmul care face sa-i creasca adrenalina omului modern. Un drog cu care ne obisnuim, ne desfatam facând uz de tot apanajul unui modernism ieftin, de mucava, ne întrecem în a ne exploata unii pe altii, facând abstractie de mediul înconjurator, lumea care poate exploda din neglijenta noastra, în fiecare secunda.

– Cum ati defini volumul „Graal” – este proza autobiografica, jurnalism, o simpla confesiune sau câte putin din toate? Unde se afla Graal-ul Melaniei Cuc si ce valente „conspirative” si „esoterice” are? Nicolae Baciut vede „Graal-ul” ca pe „o carte despre travaliul/ aventura/ bucuria scrisului’’. Ati reusit odata cu acest volum sa va gasiti propria identitate în scris, sa lasati în urma cautarile?

– În Graal, cele doua componente ale fiintei mele – taranca nativa si citadina facuta, nu nascuta, ajung la o oarecare întelegere. Scrisul se dovedeste a fi liantul care tine cele doua emsifere ale eului, ale întregului care sunt pe bucatica asta de tina denumita Terra.

Cât despre cautari, identitate… sunt doar notiuni despre care stim extrem de putin. Atunci când crezi ca ai descoperit, sti totul despre tine ca ins, constati cu stupoare ca de fapt, nu sti nimic. Omul, scriitorul este un Ceva extrem de complex.

– Ce înseamna în conceptia dvs. sa scrii despre un „Destin”?

– În „Destin” am scris despre o voce de aur a cântarilor transilvane, despre Valeria Peter Predescu. Între timp, Vali, cum îi spuneam eu, a plecat sa le cânte o „târa” si îngerilor. Pe pamânt, semn ca a trecut pe aici au ramas 60 de CD-uri si cartea „Destin”. Am scris-o pe când Valeria nu credea sa învete si a muri…sa parafrazez Poetul.

– „Cinând cu Dracula” – un titlu misterios, într-o abordare clasica, gotica a celebrei povesti sau din contra, legendara cruzime a personajului principal este atacata dintr-un unghi cu totul nou?

– Aha, de acest roman uitasem! L-am scris dupa ce am revenit dintr-o vacanta în Canada. Voiam sa fie un roman „americanesc” sa fac prin el promovare zonei Bistrita-Piatra Fântânele, unde si-a plasat Bram Stoker actiunea romanului lui celebru. Nu sunt foarte mândra de aceasta carte, putea fi si mai reusita. Prea i-am dat în partea a doua, o turnura comerciala, horror… care nu mi se potriveste. Oricum, pecetea medievalului întunecat, transilvan, îsi spune si acolo cuvântul.

– Ati primit pentru acest roman Premiul Special al Juriului, în 2001, la Saloanele “Liviu Rebreanu”, Bistrita. Prin ce s-a remarcat cartea dvs.? Ce a însemnat acest premiu pentru cariera dvs. literara ulterioara?

– Sunt om si premiile ma bucura întotdeauna, dar nu îmi iau mintile. Am circa 30 de premii, distinctii pentru literatura, din tara si din strainatate. Unele sunt pe merit, altele… asa s-a nimerit sa fie. Pentru carti mult mai bune, care meritau fie si numai o mentiune, nu am primit diplome, nici cine stie ce elogii. Critica literara de azi nu este întodeauna pe receptie din varii motive.

– Sunteti membru al Asociatiei Internationale „Dracula” care doreste sa contribuie la dezvoltarea turismului în zona Bistrita, prin promovarea mitului Dracula-Bram Stoker si reabilitarea mitului istoric al lui Vlad Tepes. Cât din ceea ce v-ati propus ati si reusit sa realizati? Ati primit sustinere din partea autoritatilor în aceasta activitate? Ati participat la vreunul dintre congresele internationale Dracula?

– Din pacate, ca în multe alte domenii si aici s-a pornit cu surle si trâmbite, apoi, oamenii au obosit sa se mai tot lupte pentru ceva anume. Ideea nu a fost sustinuta de autoritati si cred, nici de cetateanul de rând. Asimilarea lui Dracula cu duhul rau este înca evidenta, nu este doar literatura. Totusi, turismul zonei Bistrita mai atrage câteva duzini de turisti cu apetenta pentru legenda, ei vin de peste Ocean dar si din opulenta, batrâna si plictisita Europa. Mi-as fi dorit sa traduc aceasta carte, s-o adpatez. Cine stie, poate viitorul va fi de partea ei. Pâna atunci, sa nu uitam ca a fost prezentata în cea mai celebra emsiune nationala de promovare a Cartii, drept Cartea saptamânii.

– „Vine Mos Craciun”, „Versuri scrise pe zapada”, „Casuta cu povesti” – de ce având atâtea volume serioase, adevarate piese de rezistenta, ati simtit nevoia sa scrieti si literatura pentru copii? Cât de dificil este sa te adresezi acestui segment de vârsta, în asa fel încât sa nu devii prea familiar sau sa fii acuzat ca desi initial, ai creat pentru copii, totusi, cartile tale sunt considerate ca fiind pentru adulti?

– Am scris pentru copii sporadic si sub influenta bucuriei de a fi bunica. Nu stiu altii cum scriu, eu când scriu pentru copii, ma transpun categoriei de vârsta respective. Încerc sa gândesc cum ar gândi un copil.

– Sunteti detinatoarea a numeroase nominalizari, distinctii, diplome, premii, medalii, printre care Premiul Editurii Minerva pentru Poezie, obtinut la Festivalul de literatura „Mostenirea Vacarestilor”, Târgoviste, 1988 sau DIPLOMA si Premiul I, acordate la Concursul national de proza „Liviu Rebreanu”, Bistrita, 2003. Ati primit anul acesta Diploma si Titlul de Femeia Europeana, pentru Muncipiul Bistrita pentru Cultura europeana. Care este distinctia cea mai draga dvs. si de ce?

– Indiferent daca sunt recunoscuta sau sunt doar o anonima, continui sa fiu eu însami, eu cea obisnuita. Nu ma influenteaza nici un titlu, onor, sau faima efemera. Responsabilitatea pentru ceea ce fac ca scriitor si om al cetatii îmi apartine. Tot ce deriva de aici, fac din bucurie si cu bucuria creatiei. În viitor, din perspectiva, cartile mele vor pleda, vor vorbi despre mine.

– Va pasioneaza de asemenea, pictura. Cum v-ati descoperit acest talent? Când si unde ati expus? Ce pictati cu precadere?

– Pictura ma relaxeaza, este un „altceva”, si totusi este o parte din creatie. Pictez pe ferestre de la casele vechi, pictez în sitlul vechilor iconari de la Nicula. Asta ma apropie de traditia din zona mea natala. Mai pictez la sevalet – diverse. Nu sunt un pictor cuminte, nici tenace, fac acest exercitiu spontan si temele vine ele singure, nu ma cantonez într-un singur spatiu de creatie, nici într-o tehnica anume. Tot ce lucrez daruiesc prietenilor. Recent, am avut un vernisaj cu pictura pe sticla la Casa România din Barcelona, Spania. Lucarile, toate, le-am donat acelui locas de cultura, cu speranta ca românii care vor trece pe acolo vor vedea icoanele lucrate de mine, sa îsi aminteasca de acasa, de traditiile pe care trebuie sa le ducem mai departe, fiecare cum poate.

– Cine poate face parte din Clubul Amazoanelor Bistritene? De când sunteti membra a acestui club si în ce activitati caritabile ati fost implicata?

– Oricine doreste sa sustina, fie si numai prin prezenta sa, lupta împotriva cancerului, oricine poate fi membru al acestei organizatii. Eu particip la activitatile de la Bistrita de câtiva ani încoace si le-am donat amazoanelor bistritene toate lucrarile din expozitia de pictura pe care am avut-o la Bucuresti, în ianuarie 2008. O activitate similara a avut loc si la Brasov, în 2007.

– Vorbiti-ne despre Kilometrul Zero al ecologiei, activitate initiata la Bistrita, în anul 2000. În ce consta? Ce rol are Melania Cuc în aceasta munca de voluntariat? Cu cine colaborati si ce realizari ati avut pâna în prezent?

– Gata cu ecologia! De ceva vreme, liderii ecologisti au devenit oameni politici sadea. Au abandonat acest tronson si fac politica dura, adevarata. Cine mai are timp de ecologie în România? Glumesc cu amaraciune nedisimulata. Mi-e dor de etapa aceea în care ieseam în parc, cu mic cu mare, adunam hârtiile, pliveam florile…

– V-ati demonstrat interesul fata de valorificarea patrimoniului cultural local, prin înfiintarea unui Muzeu taranesc în satul Archiud, judetul Bistrita Nasaud. Ce presupune sa „cladesti” un muzeu, sa îl pornesti si apoi sa îl pui pe roate? Cum ati rezolvat problema finantarii? Cum ati promovat acest proiect?

– Am pus Proiectul pe hârtie, apoi, cu sprijinul celor de la Inspectoratul Scolar, s-a gasit si finantarea, prin concurs, desigur. Sansa a fost ca locatia respectiva sa fie chiar în spatiul scolii din sat. Un castel medieval cu ziduri groase si ferestre înguste, numai potrivit pentru un astfel de muzeu. S-au implicat dascalii, copiii, parintii… Am umblat cu caruta de la o casa la alta, am adunat vechi costume populare, obiecte care tineau de vechiul habitat. Comori. Istorie. Lectie civica.

– La ce lucrati în prezent?

– Am încept o lucrare care… mi-e si frica s-o spun, as vrea sa fie o trilogie, o saga, poveste de familie pe mai multe generatii, din secolul 14 spre 21… Stiu ce as vrea, dar nu stiu cum se vor lasa ispitite personajele sa mi se alature în acest demers. Eu lucrez fara schite, notite, etc. Totul vine, se aseaza, îsi face loc în întreg. Vorbim peste un an despre acest proiect. Sper sa nu ma dezamagesc singura. Vrei si un titlu? Hersen! Este numele de familie al bunicilor mei dinspre mama. De aici am pornit. Oare poate un nume singur sa spuna povestea, una europeana, a unefi famiii, fie si doar imaginar? Nu stiu, dar sper.

– Cum arata viitorul pentru Melania Cuc?

– Viitorul meu personal tine de copiii mei si de cartile mele viitoare. Daca ei vor fi bine, sunt fericita si eu. Sa am sanatate, sa nu-i trag pe cei dragi dupa mine în deznadejde, la greu. Altminteri, viitorul personal se integreaza în viitorul general, comun. Va trebui sa facem exercitii de iubire de semeni. Chiar daca nu ne sta în fire, sa înceram sa zâmbim în fiecare zi. Uneori, stiu pe pielea mea ca si zâmbetul doare. Doare ca orice lucru pe care îl faci de mântuiala. Eu cred în oameni, daca nu as crede, nu as fi aici!

– Ce recomandare ati dori sa le faceti celor care abia acum încep sa scrie?

– Sa citeasca mai întâi! Meseria de scriitor e mai mult fiere decât miere. Asta as vrea sa constientizeze si daca vor constata ca pentru asta au fost trimisi pe Pamânt, sa biruie lenea, comoditatea, sa scrie, sa scrie…

– Ce hobby-uri aveti?

– Sunt un om fara naravuri. Nu colectionez chibrituri, servetele, nici clopotei… Nu practic nici un joc de societate. Nu am nici tabieturi pe care sa nu mi le pot înfrânge la timp. Suna banal? Normal. Asta pâna ma asez la tastatura, scriu.