Rusine !?

rusine-sa-va-fieby Vavila Popovici

 

A nu fi cuprins de rușine atunci când ai greșit e cea mai mare depravare.” – Aristotel

În luna iulie 2012 am scris eseul intitulat „Obrăznicie și cinism”, specificând faptul că în societăţile răvășite de comunism, nu se putea vorbi de buna-cuviinţă, copiii erau educați exact opus acestui comportament, adică în cel al lipsei bunei cuviințe, al tupeului, al obrăzniciei, golăniei, cameleonismului, și că, astăzi culegem ceea ce s-a semănat, moștenitorii comunismului nelăsându-se învinși de cerințele unei vieți morale. Mai aminteam cum proverbul Obraznicul mănâncă praznicul”, în trei cuvinte, exprimă plastic, situaţia în care o persoană impertinentă obţine ceea ce dorește, deşi nu merită, de multe ori prin minciună, nepăsându-i ce gândesc sau spun alții. Aminteam de asemenea că Nicolae Iorga adăugase proverbului: …dar plăteşte cu obrazul”. Continue reading “Rusine !?”

DESPRE OBRAZNICIE SI CINISM

     „Multi oameni prefacuti îsi pun prostia la adapost prin obraznicie; repede-i si tu, si o sa se întâmple cu ei ceea ce se întâmpla balonului împuns cu acul.

                                                                            Honoré de  Balzac

În societatile ravasite de comunism, nu se putea vorbi de buna-cuviinta, copiii erau educati exact opus acestui comportament, adica în cel al lipsei bunei cuviinte, al obrazniciei. Astazi se culege ceea ce s-a semanat. Mostenitorii comunismului nu se lasa învinsi! Li s-a transmis lozinca: „Tot înainte, tovarasi”, si cu o viteza furibunda preiau acum controlul asupra tuturor institutiilor, activitatilor si practicilor din societatea româneasca, facând sa dispara valorile liberale, si asa fragile, ale noii societati.

Obraznicii au diferite profesii si diferite vârste. Când vorbesc, ei îsi umfla pieptul cu „aerul obrazniciei”. Obraznicul este omul lipsit de respect, de scrupule, fata de cei din jurul sau, dar care nu uita uneori sa se aplece în fata unei persoane de la care vrea sa obtina un profit, la un moment dat. Este, deci, cameleonic. Este nesimtit fiindca nu-i pasa de lovitura pe care i-o da celui de lânga el si nici de reactia acestuia. De cele mai multe ori obraznicia este rezultatul unei educatii gresite din familie. În general copiii rasfatati devin obraznici. Si au fost destui copii rasfatati înainte de 1989,  copiii protipendadei comuniste. Au fost si mai sunt parinti care încurajeaza obraznicia, considerând ca în viata trebuie sa înveti sa te descurci cum poti mai bine, lovind în dreapta si-n stânga ta, calcând chiar peste cadavre!, ne sesizând granita între îndrazneala si obraznicie. În acest mod copiii ajung sa devina oameni aroganti în societate, atitudine pe care elvetianul Carl Gustav Jung  a caracterizat-o ca fiind „inflatie psihica”. Faptul ca individul nu constientizeaza acest defect de caracter, denota lipsa de inteligenta, compensata, de cele mai multe ori, de prostie. Iata cum proverbul „Obraznicul manânca praznicul”, în trei cuvinte exprima plastic, situatia în care o persoana impertinenta obtine ceea ce doreste, desi nu merita, de multe ori prin minciuna, dar lui nu-i pasa de ce spun altii! Amintesc ca, mult mai târziu, proverbului, Nicolae Iorga adaugase:  „...dar plateste cu obrazul”. Care obraz? Obraznicia a ajuns la cote alarmante. Vedem insolenta, necuviinta, aroganta, nerusinare, tupeu, atitudini opuse bunei cuviinte.

Obraznicia, da, am vazut ca poate fi un mod de a-ti trai zilele vietii! „Fat frumos” a batut din picior si a grait: Vreau! Exact asta vreau! Ce nu se poate si la noi? Vreau democratie, asta înseamna democratie! Ca tu vorbesti la telefon? Foarte bine, am sa vorbesc si eu! Adica, noi nu suntem voi! Da, dar suntem totusi într-o familie! A fost dorinta si acceptiunea noastra. Cum ne permitem sa ne exprimam în acest mod?

Obraznicul este si cinic! Cinismul, conform dictionarului, este atitudinea de ignorare ostentativa a moralei si a convenientelor sociale general acceptate, marturisire obraznica si sfidatoare a unor fapte sau gânduri condamnabile, atitudine care sfideaza regulile morale ale societatii, nerusinare, meschinarie, sfruntare. Este denumita în acest mod si conceptia filozofica – doctrina filozofilor cinici – care a existat, la baza având o atitudine cinica fata de societate. Cinicii  acelor vremi au fost adeptii scolii filozofice antice întemeiata de un elev al lui Socrate, pe principiul: „Sa traim conform naturii”, cu alte cuvinte – restrângere la nivelul animalitatii, cu dispret fata de principiile elementare ale moralei. A fi cinic astazi, înseamna a judeca cu un pragmatism exagerat problemele si a vedea doar beneficiul material pe care-l poti obtine, uzând de orice mijloace. Cinismul este un rau care prinde radacini în sufletul omului, alungând în totalitate sentimentul dragostei, al corectitudinii, se dezvolta cu rapiditate si creeaza o distanta între individ si cei din jurul lui. Exprimat în alte cuvinte, cinismul este ca plesnitul peste obraz cu dosul palmei, cinicul crezând ca îsi poate spala, în acest mod, sufletul, de mizeriile adunate în el. Vazut din punct de vedere teologic, cinismul este incompatibil cu credinta în Dumnezeu.

Carl Gustav Jung, în calitatea sa de psiholog si psihiatru, în cartea sa „Tipuri psihologice” scria: „Noi suntem atât de needucati, încât avem nevoie de legi exterioare si de un temnicer, respectiv de un parinte, ca sa stim ceea ce este bine si sa savârsim ceea ce este drept.” Dar ne-a lipsit si ne lipseste!

Poetul englez William Blake afirma: „Exista doua clase de oameni: fecunzii si devoratorii.” Poate fi cinicul un om fecund? Nu! El devine cu adevarat un devorator!

Filozoful si eseistul nostru, Emil Cioran, spunea: „Cinicul e mânat de o pofta aproape vicioasa a negarii, de vointa de a demasca. Exista în el ceva diabolic, un joc pervers al spiritului.” Cu adevarat, exista în sufletele oamenilor cinici graunte de rautate, de multe ori bine mascate, bine fardate.  Tot el mai spunea: „Cinicii au fost maestri în irezolvabil, caci lipsa lor de sfiala în fata cunoasterii îti trezeste imaginea unor setosi de boli incurabile.”

Cinismul este, fireste, o manifestare a cruzimii, dupa afirmatiile lui Nietzsche – „una dintre cele mai vechi desfatari ale umanitatii, pentru ca procura cea mai înalta voluptate a sentimentului puterii.” Cu alte cuvinte este similara barbarismului, animalitatii.

Poate ca viziunea lui Salvador Dali, de la sfârsitul secolului XX, se potriveste si zilelor noastre: „Nu eu sunt clovnul, ci aceasta societate, monstruos de cinica si inconstient de naiva, care joaca jocul seriozitatii pentru a-si ascunde mai bine nebunia”? Naivi am fost? Inconstienti am fost? Naivi vom fi? Orbi vom fi, inconstienti vom fi? Cum este posibil ca într-o zi sa spui: „Daca se va dovedi ca am plagiat voi demisiona” si peste câteva zile sa afirmi cu nonsalanta ca nici nu te gândesti la demisie. Unde este corectitudinea, onoarea, respectul fata de societate? Si iarasi zi-sa Fat Frumos: Am copiat? N-am copiat! Ei si ce daca am copiat? N-ai copiat si tu? De la Aristotel si Platon toti copiaza! O comisie acreditata sa judece confirma plagiatul si e imediat desfiintata. „Fat frumos” pleaca în strainatate sa reprezinte tara, fara mandat, calcând decizia Curtii Constitutionale si în consecinta, acesteia i se restrâng  atributiile. Se emit ordonante de urgenta  în serie, se fac schimbari fara respectarea procedurilor legale – nici nu mai stiu toate schimbarile fiindca ele s-au produs si se produc zilnic, în lant, un adevarat atac împotriva institutiilor statului, împotriva regulilor democratice, împotriva justitiei independente.
Tavalugul trebuie oprit! Tara are nevoile ei de care nu se mai tine seama.
   
Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord