VAVILA POPOVICI: DESPRE ONOARE

butterfly-1024x5761„Onoarea este un amestec natural de respect pentru oameni și pentru sine”.

– Voltaire

   Dicționarul definește Onoarea (din latina honos, honoris) ca integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste, reputație, prestigiu, faimă, vază. Sunt dați ca exemplu soldații, încă din cele mai vechi timpuri care, erau nevoiți să respecte un Cod de onoare. Pentru ei, onoarea a rămas o îndatorire constantă în conduita lor de războinici. Codul de onoare fiind aplicat în diferite compartimente ale vieții, și dorindu-se a fi bine definit, a inclus multe valori. Continue reading “VAVILA POPOVICI: DESPRE ONOARE”

Advertisement

Marina GLODICI – Despre oameni, animale şi politică

MarinaGlodici1Cu ani în urmă, când am citit primul articol despre câinii comunitari, că ar reprezenta o problemă atât locală cât şi naţioală, trebuie să mărturisesc că m-a amuzat. Totografia şi articolul respectiv mi-au stârnit un zâmbet plin de uimire, considerând că e un subiect cât se poate de bun pentru distragerea atenţiei de la lucrurile de bază ale activităţii politicienilor. Însă acum, acesta a devenit unul serios, deoarece socitetatea civilă se fărâmiţează în grupuri de pro şi contra eutanasierii, vaccinării (să ne poată muşca liniştiţi cu acte în regulă) şi a altor lucruri propuse de mai ştiu eu cine să le facă câinilor pentru a nu mai umbla pe străzi şi a nu fi un pericol public. Continue reading “Marina GLODICI – Despre oameni, animale şi politică”

Pomana de aur

Jianu liviu-Florian


Tot cere baietandrul jegos, descult, obraznic,

Implora langa templu sa-i fac un dram de bine –

In numele Tau, Doamne, de sunt cu dansul darnic,

Ce milostenie, oare, isi face el, cu Tine?

 

Tot cere cersetorul murdar, perfid, de-a-ntregul,

Eternul “da si mie 5 lei”, si mi-este sila,

De toti cati cer, pe lume, si niciodata mila,

Nu-si fac, cu Tine, Doamne – sa-si spele macar, jegul –

 

Traim in apa asta statuta, a prostiei,

Cand cersetori de voturi, sau mila, ne tot cer –

Ei – fara pic de munca – iau vlaga Romaniei –

In timp ce milostivii, raman faliti,  sub cer –

 

Primiti, atunci, jegosii/curatii nostri fameni,

Indiferenta noastra – caci voi nu dati nimic –

Doar  cereti “da si mie” la cei ce raman oameni

Si sfat, va dau, de aur: “Munciti si voi un pic!”

 

 

Iertare

Se inecau doi oameni langa mine:
Iisus Hristos, si tatal meu, prea bunul,
Si se rugau de mine,doi, ca unul,
Sa-i scap de-nec, sa le intind o mana –

Si eu, din amandoi, am scos din apa
Pe tata  meu , si bietele lui oase –
In timp ce Hrist imi staruia in pleoapa,
Caci fara ajutor,  se inecase –

Ma iarta, Doamne, ca mi-e mai aproape
De suflet, tata, ingrijind de mine –
Decat Dumnezeirea Ta, pe ape
Facand la Omenirea toata, bine…

11 aprilie 2011, Jianu Liviu-Florian

IMPOSTURA CA PRINCIPIU VALORIC SUPREM IN PROMOVAREA OAMENILOR

Un lucru cu cat este mai scump cu atat este mai ieftin. Vorbesc de valoarea reala a lucrului. Aceasta deoarece un lucru scump, de valoare reala, nu doar ca are fiabilitate, avand durata de utilizare cu mult mai mare decat cel ieftin, dar el creste eficienta in atingerea scopului.
 
Deci cel mai valoros lucru este cel ce se potriveste cel mai bine scopului propus, rolului pe care trebuie sa il joace. Fiecare a avut o masina careia la un moment dat a trebuit sa-i schimbe o piesa. Toata lumea stie ca piesa originala care se potriveste perfect ofera o functionare optima si protectia restului pieselor masinii, iar piesa neoriginala cu cat e mai indepartata de standarde cu atat genereaza o functionare mai proasta si poate uza celelalte piese, defectand mult mai profund masina. Asa este si cu oamenii.
Considerati ca fiecare om este o piesa intr-un sistem institutional, intr-un sistem social. Omul potrivit la locul potrivit garanteaza o maxima eficienta in rolul profesional si social presupus pozitiei ocupate, crescand armonia functionala a sistemului si performantele celor din jurul lui. Atunci cand este vorba despre loc de decizie, efectul va fi in functie de raza de aplicabilitate a acesteia.

Un bun conducator de intreprindere sau institutie poate performa sau poate falimenta respectiva institutie ori intreprindere. Pana aici cam toata lumea gandeste la fel, daca este de buna intentie si sincera. De aici incolo apare intrebarea: bine, dar care este piesa originala, avand toate standardele, sau in cazul nostru omul potrivit la locul potrivit? In primul rand, trebuie sa cunoasca, la nivel profesional, scopul, mijloacele si metodologia de obtinere a efectului de rol profesional si social. Cu cat va fi mai putin profesionist in aceste trei directii cu atat eficienta lui va fi mai mica, trecand in efect negativ. Adica, daca vei pune un inginer de tractoare sa creasca pesti, pestii vor muri, iar daca vei pune un agronom sa repare avioane, atunci doar cei care au hotarat acest lucru sa se urce in acestea.

Am dat exemple extreme. Dar toti cei numiti sau alesi pe un post de decizie se inscriu undeva pe linia ce leaga extremele: performanta – slaba eficienta. Orice individ ajuns pe un post de decizie pentru care nu are calificare in domeniul in care ia decizia produce paguba, pana la distrugerea intreprinderii sau institutiei in cauza. in al doilea rand, fiecare profesie are un tip particular de gandire. Cu totul altfel gandeste un inginer, un jurist, un medic sau un preot etc. In timpul formarii lor, indivizii se amprenteaza definitiv cu un mod specific domeniului de a gandi. Recalificarile ulterioare, fara a porni de la acel mod de a gandi in care s-a format, sunt carpeli care au valoarea carpelilor de tipul: din costumul unui om scund si gras vreau sa fac un costum pentru un om inalt si subtire. Sigur ca va iesi un costum cu care poti grebla prin gradina, dar nu poti frecventa cu el saloane cu pretentii.
 
Asa-zisa sansa democratica a recalificarii din slujba in slujba se refera la oameni care sa faca si ei ceva ca sa castige o paine, dar nu la oameni de performanta, care sa performeze institutia, sa duca lumea inainte. Oamenii de performanta cresc in propria profesie, din nivel in nivel, tinzand spre competenta maxima posibila. Un om care nu a fost performant in propria meserie in care s-a format, care nu a fost capabil sa traiasca din meseria in care s-a format acela nu va fi performant in nicio alta activitate in care se va reprofila. Un asemenea om neperformant in meseria lui, daca va fi in pozitie de decizie in alta activitate, va necinsti prin incompetenta scaunul pe care sta, facand rau domeniului, prin aceasta contribuind la inrautatirea generala a societatii, de aici facandu-si rau siesi si familiei sale, chit ca prostul se crede intotdeauna genial.
Nu sunt pareri la un taifas. Acestea sunt afirmatii exacte ale unui om de specialitate. Sunt specialist in esecuri umane.

Parerea atat de invocata, de fapt o scuza, cum ca politica este singurul domeniu in care nu trebuie sa ai o pregatire deosebita este un fals si praf pentru orbirea celor care nu vad cu ochii lor. In societatile performante, ca sa te apuci de politica, trebuie sa fi fost absolvent, dar nu orice absolvent, al celor mai prestigioase universitati. Cititi biografiile oamenilor politici occidentali. Daca nu poti dovedi ca faci parte din elita generatiei tale, din cei 3-5% nascuti, iar nu facuti si antrenati (scoliti) la sange nu ai ce cauta in politica. La noi diluviul politic si social a scos la suprafata repetentii si gunoaiele, iar prostul nu numai ca nu poate accepta, dar nici macar nu poate intelege ca este prost. El va numi in functii de decizie indivizi care ii seamana.
 
De aceea institutional Romania este condusa, cu rare exceptii, de impostori. Impostori nenorociti de trei surcele aflati ca, in afara celor ca voi, intreaga populatie va dispretuieste si isi bate joc de voi pe la spate, chiar daca pe fata, in mod prefacut, pastreaza o aparenta de deferenta.

Prof.Univ.Dr. Gavril CORNUTIU
Universitatea Oradea
28 ianuarie 2011

BANII SI BUNASTAREA MATERIALA. ARGUMENTE SI CONTRAARGUMENTE

Despre bani cel mai bine este sa-i intrebam pe aceia care au demonstrat ca se pricep sa-i produca si sa-i administreze. “Cand eram tanar, credeam ca banii si puterea ma vor face fericit. Aveam dreptate!” declara Bill Gates, iar Warren Buffet ne sfatuieste: “Lasa-le copiilor tai destul de multi bani incat sa creada ca pot face orice, dar nu atat de multi incat sa nu faca nimic”

Exista o multime de oameni care au castigat sume mari la loterie, iar banii le-au schimbat destinul, dar nu i-au facut fericiti, asa cum se asteptau, ci dimpotriva, le-au distrus viata. Gurile rele spun ca banii nemunciti nu aduc fericirea, dar o pot intretine, iar credinciosii asociaza adesea banii cu necuratul. Specialistii sustin ca fiecare om are exact atatia bani cati este capabil sa administreze.

Banii si idealurile

Majoritatea oamenilor au idei preconcepute despre averi, privindu-i pe bogati cu ura si suspiciune. De vina pentru aceasta atitudine este mitul ca miliardarii au ajuns bogati furand si exploatand alti oameni. Putini stiu ca majoritatea miliardarilor sunt foarte modesti, dispun de o inteligenta creatoare fascinanta, viseaza lucruri imposibile si se automotiveaza ca sa le faca posibile. Majoritatea fundatiilor caritabile sunt opera  bogatilor. Milioane de locuri de munca s-au creeat  datorita curajului acestor oameni de a investi, puterii de a-si urma telurile nebunesti si dorintei lor de a-si  modela singuri destinul.

Oamenii isi doresc, in principiu, cam aceleasi lucuri –sanatate, bani, studii superioare, un serviciu bun sau o cariera de succes. Difera mijloacele prin care le obtin, vointa si timpul pe care il dedica atingerii acestor teluri. Oamenii isi doresc fericire, iar fericirea inseamna  adesea o familie, o casa mare, o masina frumoasa, vacante in locuri exotice, viata lunga, copii si nepoti frumosi si sanatosi. 

Cei mai multi oameni cred ca isi vor atinge scopurile daca vor fi angajati, deci bunul lor cel mai de pret este locul de munca. Din pacate, aceasta este situatia cea mai nefavorabila dintre toate, cea care conduce doar accidental la bunastare. Salariul reprezinta circa 20% din valorea muncii prestate de angajat. Celelalte 80 de procente se duc in alte buzunare, ale patronilor si investitorilor, in speta. Cei mai multi bani sunt administrati de catre alte persoane decat angajatul care-i produce, deci sunt folositi in concordanta cu dorintele acestor administratori de fonduri, fara a tine cont de dorintele si visele angajatilor. Banii pleaca adesea in reluarea ciclului productiv, retehnologizare, materii prime si consumabile, servicii, taxe si impozite, pregatire profesionala, iar profitul intreprinzatorului este minim 10 – 15% din valoarea contractului.

Din aceste motive, mai devreme sau mai tarziu, apar frustrarile angajatului, iar acesta pleaca la o alta companie in speranta ca acolo va gasi ceea ce cauta de fapt – bunastarea. Cu timpul, o parte dintre angajati sesizeaza problema de fond si isi construiesc o afacere proprie. Acesta este decizia care aduce sanse  reale de bunastare materiala. Altii mimeaza bunastarea, folosind in exces credit cardurile, consuma mai mult decat produc si in final ajung la bankruptcy.

In cate feluri se fac banii?

Paul Getty, fondatorul imperiului financiar “Getty Oil” spunea: “Ca  sa  devii  bogat  si  sa  traiesti  in bunastare  ai nevoie doar de trei lucruri: o afacere proprie, o afacere care se multiplica si un produs bun.” Alti miliardarii spun ca exista patru moduri in care poti sa faci bani.

ANGAJAT – In calitate de angajat ai un loc de munca, un program fix, lucrezi zilnic 8 ore, adica ti-ai vandut o treime din zi unei companii. In schimbul acestui timp primesti un salariu, echivalent cu circa 20% din ceea ce valoreaza munca ta.

LIBER PROFESIONIST – In aceasta calitate toti banii pe care-i produci sunt ai tai. Esti proprietarul unei slujbe, poate si al unui spatiu in care iti desfasori activitatea. Stapanesti o profesie care-ti permite sa produci bani lucrand de unul singur, fara a fi angajatul nimanui. Banii pe care-I castigi sunt limitati de capacitatea ta fizica si intelectuala. Daca intr-o zi esti bolnav si nu lucrezi, sau daca decizi sa pleci in vacanta, in acea perioada de timp nu castigi nimic. Acesta este modul in care fac bani majoritatea specialistilor – medici, avocati, brokeri, contabili, consultanti, mecanici auto s.a.m.d.

PATRON – Este ipostaza de proprietar al unei afaceri. In calitate de patron castigi timp personal si bani cumparand timpul de munca al altora, angajatii tai. Ei sunt la dispozitia ta 8 -10 ore/zi, timp in care lucreaza pentru atingerea telurilor tale. Mare parte din banii pe care-i produc angajatii ajung in administrarea ta. Daca-i investesti cu grija si conduci afacerea cu pricepere, aceasta situatie te poate conduce la libertatea financiara, o forma de bunastare materiala. Este cazul fericit in care iti poti permite sa-ti iei vacanta, sa nu mai lucrezi o perioada de timp, pentru ca firma functioneaza si fara aportul tau direct, iar angajatii produc in continuare pentru tine. Cel mai greu este sa gasesti 3 sau 5 oameni de incredere, carora sa le delegi o parte dintre sarcinile si responsabilitatile afacerii. Este ca un fel de clonare. Practic, timpul patronului, care are 5 angajati capabili, de incredere, se dilata. Ziua lui are acum de 5 ori 24 de ore, iar eficienta creste proportional, spre deosebire de eficienta unui liber profesionist, limitat de propria sa putere de munca. In acelasi moment cei 5 angajati lucreaza simultan pentru indeplinirea unui tel comun, iar patronul castiga un venit rezidual de la fiecare dintre acesti angajati.

INVESTITORUL reprezinta situatia ideala. Investitorul este un om care nu mai trebuie sa munceasca pentru bani, iar banii lucreaza singuri pentru el, producand continuu alti bani din investitii si plasamente. Ganditi-va la marii investitori imobiliari, la actionarii unor banci sau multinationale de succes, la patronii unui brand. Situatia de investitor este cea mai eficienta metoda de a produce bani si a dat lumii cei mai multi dintre miliardarii ei. De asemenea, este stiut ca majoritatea miliardarilor lumii sunt bogati la prima generatie, nu pentru ca au mostenit averi fabuloase, ci pentru ca au invatat sa investeasca si si-au folosit inteligenta creatoare.

Aceasta clasificare apartine lui Robert Kiyosaki, un remarcabil investitor si businessman american si unul dintre cei mai apreciati speakeri motivationali din lume. Miliardarul American de origine japoneza,  explica in cartile sale mecanismele care conduc la bunastarea materiala si spirituala. Robert Kiyosaki vorbeste despre primii pasi in investitii si da idei de start absolut necesare oricarui intreprinzator privat.  Cartile sale din colectia “Tata bogat, tata sarac” si in special “Cadranul Banilor”,  fac parte din “abecedarul” dezvoltarii personale si cel mai scurt  drum catre succes, pentru oricine are ochi sa vada si minte sa inteleaga. 

Banii si fericirea

Multi oameni se afla simultan in doua dintre cele patru “cadrane ale banilor” fiind simultan angajati si investitori; liber profesionisti si investitori sau patroni si investitori. Cei care raman toata viata intr-unul dintre primele cadrane (angajat sau liber profesionist), au sansa sa ajunga bogati doar daca vor castiga la loterie si vor invata sa investeasca eficient banii sau daca se vor casatori cu o persoana foarte bogata.

Principalele motive pentru care majoritatea angajatilor raman saraci si nefericiti porneste de la barierele lor mentale. Majoritatea angajatilor cred ca banii vin de la casierie, de la serviciul financiar, de la banca sau direct din buzunarul patronului. Majoritatea angajatilor nu au viziune si refuza sa gandeasca mai departe decat fisa postului si atributiile lor uzuale. De regula, angajatii nu pot sau nu vor sa inteleaga ca banii provin din vanzarea unor produse si servicii ale companiei, la producerea carora si-au adus aportul si ei. Angajatii nu sunt interesati de felul in care se conduce o afacere, nu vor sa stie de unde are bani patronul si adesea refuza sa invete despre investitii si plasamente. O alta greseala comuna a angajatilor este ca nu nu sunt loiali, nu se simt legati de misiunea, viziunea si obiectivele firmei si de aceea refuza sa se implice total in prosperitatea ei. Tendinta angajatilor este de a evita joburile platite in functie de realizari, pe cele care presupun eforturi de prospectare a pietei si atragere de noi clienti.

Statistic, din 100 de oameni, 36 dispar prematur din pricina unor boli sau accidente inainte de varsta pensionarii; 58 traiesc la 60 de ani din pensie, dar continua sa lucreze si dupa pensionare din nevoia acuta de a-si suplimenta veniturile. Doar 5%  dintre oameni ating libertatea financiara  si doar 1% devin  bogati. Bogatii sunt acei oameni care ajung la privilegiul de a nu mai  munci deloc; la posibilitatea de a se retrage din activitate mai devreme decat varsta standard de pensionare si la o situatie materiala care le permite sa-si satisfaca toate capriciile pentru tot restul vietii lor.

Libertatea financiara presupune un cumul de libertati (o vacanta prelungita oricand o vrei; o suma de bani care iti asigura un trai decent cateva luni de zile sau cativa ani), dar nu este similara cu bogatia, pt. ca, desi esti liber sa faci ce vrei, nu ai atatia bani cat sa poti sa-ti satisfaci toate capriciile fara sa mai muncesti niciodata.

Deci, statistic, 6% dintre oameni au sansa sa fie fericiti si impliniti material si spiritual. Decizia de a face parte din acest procent este legata strict de calitatile native, capacitatea de motivare si actiune, dorinta de a evolua, de a invata de a-ti depasi limitele si barierele mentale.

Argumente si contraargumente

Exista multe motive pentru care oamenii se opun schimbarilor. Majoritatea refuza sa-si paraseasca locul de munca pentru a pune bazele unei afaceri proprii, desi situatia de angajat nu-i mai satisface de multa vreme. Ei constientizeaza riscul de a-si pierde venitul – un salariu mic, dar sigur. Apare frica de necunoscut, de posibile inconveniente inerente oricarui inceput, riscul de faliment, afectarea relatiilor sociale, ale statutului social si professional. Teama de esec si majoritatea obiectiilor vin din lipsa de incredere in fortele proprii,  din comoditate, lipsa de imaginatie si din idei preconcepute despre pietele suprasaturate. Unii oameni isi cauta mereu scuze pentru nereusitele lor incercand sa-si linisteascai constiinta. Altii nu sunt capabili sa-si gestioneze eficient timpul sau nu mai sunt dispusi sa invete. Cei mai multi sunt incapabili sa formuleze obiective SMART, iar unii cred cu tarie ca exista alte moduri mai rapide si mai usoare de a gasi bunastarea si fericirea – de exemplu jocurile de noroc.

Desi admit ca succesul se invata si ca depinde de performantele individuale, educatie si experienta, multi oameni tentati de avantajul de a fi patron si investitor, refuza totusi perspectivele unei vieti imbelsugate. Constientizand volumul de  munca si riscurile aferente deciziei de a deveni investitor, precum si incertitudinea rezultatelor finale, ei se lasa prada esecului inainte de a incerca. Urmarea este ca ei prefera sa taie din aspiratiile personale si, in loc sa-si stabileasca telurile, se intorc la starea lor de confort, adica la situatia de angajat sau liber profesionist, renuntand sa lupte pentru fericire.

Atunci cand alegi “carari” batatorite de altii, nu te astepta sa descoperi comori fabuloase. Daca vrei rezultate spectaculoase, ia-ti viata in propriile maini si construieste-ti singur o “carare”.

Celor care isi inving teama de esec si decid sa lupte si sa-si caute fericirea le recomand un moment de reflectie asupra cuvintelor lui Donald Trump: “Banii n-au fost niciodata o mare motivatie pentru mine, ci doar o modalitate de a tine scorul. Adevarata placere este sa joci jocul”
                                                    
Simona BOTEZAN
Washington, D.C., USA
29 septembrie 2010

RATACIND PRINTRE SOAPTE SI TRANDAFIRI GALBENI de MIHAELA DORDEA

PREFATA

Un buchet de oamnei -flori!

Iata si o carte – Trandafir! O carte floare?  Credem ca mai degraba este o carte-buchet din florile cele mai flori pe care le are in acest moment teatrul romanesc! Ne vine greu sa ne oprim la anumite nume, nici nu stim cu care sa incepem, o facem dupa ordinea aleatorie a materialelor publicate: Radu Beligan, Stefan Iordache, Misu Fotino, Cozorici, Dan Puric, Mircea Albulescu…
Este o carte in care asa-numitii monstri sacri devin oameni care soptesc despre ei, despre fascinanta lume a scenei, despre viata, despre idealuri, vise si neimpliniri…
Mihaela Dordea ridica un pic din marginile cortinei numita viata si-i roaga pe multi dintre artistii nostri… sa-i sopteasca….
Ei sunt oameni-flori, pot fi si petale disparate din aceasta lume unica. Ei pastreaza culoarea, parfumul, forma, prospetimea…colosala viziune despre lumea in care traiesc, lumea teatrului romanesc de la inceputul mileniului trei…
Personal nu mi-am lamurit ce rol joaca autoarea in aceasta lume a tuturor teatrelor noastre, stiu ca este cunoscuta de la portar la masinist, ca toti artistii ii sunt prieteni, ca ei sunt „Vanzatorii de vise”.
Mihaela Dordea face parte din familia celor care iubesc, dar mai ales slefuiesc in metafora cuvantul.
Liniile astrale ale fiecarei existente au legi pe care nu le stim. Altfel cum ne-am explica faptul ca eu, nascut in singurul sat cu doi academiceni si noua scriitori atestati sunt invitat sa-mi lansez o carte la Festivalul National de Literatura Isanos-Camilar si o intalnesc pe Mihaela, una dintre laureate, ca facem schimb de adrese de messenger si dupa ce postam niste vorbe pe sticla ajungem prieteni, ii si mi se incredinteaza scrieri din sertarele noastre…
Asa am aflat ca solicitata de mai toate revistele din tara si strainatate sa scrie despre lumea teatrului, nimeni nu i-a oferit posibilitatea de a-i tipari o carte-document, care sa adune acest buchet imaginar de fresce pe suflete, trairi si simtiri.
Iubim, dar si pacatuim prin cuvinte. Fiecare-si sculpteaza din cuvinte idealul de viata, dar mai ales cel de dragoste.Cea de-a doua carte este o poveste careia i-as pune in fata alta  „poveste” numita „Targul de iubire”.
Este povestea reala, dar si fictiva, care-l are ca personaj pe celebrul artist Stefan Iordache. El este Printul. Omul care la o anumita varsta simte ca traieste „Ultima iubire”. Se zice ca aceasta-i cea mai mare, mai puternica, mai arzatoare… Lucrul cel mai important este faptul ca eroina si autoarea acestei povesti ii da un uluitor de original continut artistic. Noutatea este ca personajul este real, dar cartea nu-i nici o autobiografie, nici o romantioasa poveste de dragoste.Eroul, prietenii lui constata ca el devine Printul, ea, Printesa.
Cititorul trebuie sa inteleaga un lucru: este o poveste reala.Ar putea fi considerata si fictiune artistica, avem de-a face cu o carte!. O opera literara, in care   Printul declara: ”Avem prea multa iubire de dat”! Si, poate cel mai dureros lucru este sa constatam ca ii este refuzata implinirea acestui deziderat. Ca „…iubirea ce ni s-a dat este doar o promisiune a nemuririi”!

Profesor Constantin T. Ciubotaru

FATA DINTRE METAFORE

Iata-ma, parca dus in juvat, pe marea scena a teatrului romanesc.
Sunt invitatul, cu bilet de favoare, al scriitoarei Mihaela Dordea – pe care, sincer ma intreb mirat : cine a pus-o sa intre pe aceasta scena a zeilor nostri contemporani – ACTORII cei mai de vaza?
Teatru. Toata istoria planetei noastre este un teatru, mai antic, medieval sau contemporan.
Ei bine, fata aceasta s-a dus ca reporterita pe scena si prin culisele marilor monstri sacri ai teatrului, eruditii mai contemporani.
Sa nu se supere CEL DE SUS, dar el a creat la inceput femeia si barbatul. O scurta sceneta in doi, as spune. Dar femeia lui, la prima ocazie, in Eden, a muscat din fructul oprit declansand pe Pamant tragedia. De aceea o numesc pe autoarea in discutie – FATA – este mai pudic si chiar mai decent. Dar, exigent fiind, o voi suspecta de posiblie si imprevizibile abateri de la conduita divina si-o voi urmari pe tot traseul multelor ei pagini adunate cu migala in cartea pe care, cu onoare o semneaza. Pe inculpata am remarcat-o in scriitura mai proaspata ca pe o dibace reporterita, mare investigatoare in
ale interviurilor.Iat-o, deci, in lumea corifeilor. Evit sa dau numele unor mari actori cu care s-a duelat si despre care a scris fiindca nu-mi propun sa scriu o noua BIBLIE. Ba am sa spun totusi cateva, ca nu se poate altfel : Radu Beligan, Mircea Albulescu, Ion Lucian, George Motoi, Mihai Fotino, Stefan Iordache….
Asa, o bucata de fata, a intrat in tainele nu chiar prea rasfatatilor de muze – pe care ii pune intr-un buchet de metafore si ne dezvaluie fetele lor vizibile, invizibile si chiar imprevizibile.
Scriitura Mihaelei Dordea nu este o explozie obisnuita spre exterior, spre cunoastere, ci, dimpotriva, o implozie spre microcosmosul, poate cel mai inversunat ascunzator de taine.
Acolo, in culisele mici, scriitoarea a descoperit marile adevaruri despre multele personaje ce acum dorm, sau inca nu, intre copertile cartii ei bine chivernisita.
Ce-ati vrea ? Sa va povestesc cartea ? Nici nu ma gandesc ! Doar cronicarii cei fara de duh in calimari ii obosesc pe cititori cu fragmente intre ghilimele, citate, replici etc. Eu va recomand si va indemn sa lecturati cartea. Veti descoperi singuri rarisimele mijloace de investigatie, calmul pana la extremis, truda revarsata in literele de tus, negru sau albastru,ale autoarei.
Mihaela Dordea sfideaza timpul si intregul din continut nu este arestat de bariere conventionale sau de conjunctura. Personajele ei se misca lent, festina lentae, chiar cand sunt mai tumultoase.
Dresoarea, autoarea, se implica foarte subtil in biografiile zeilor cu sau fara armuri ai cartii. Nu forteaza nota niciodata. Din eleganta nu iubeste pe nimeni in special si isi dojeneste eroii in egala masura. Nici varstele nu constituie vreun impediment. Nu face butaforie si nu poleieste gratuit pe nimeni cu aur. Predominant in conturarea personajelor sale este realul, fiecare personaj cu diamantele ascunse in profundis.
De unde aceasta putere la Mihaela Dordea sa planga si sa rada, sa rada si sa planga cu o dezinvoltura, desigur, specifica, langa toti printii de pe scena fara cortina a vietii ?
Eu, pe aceasta fata dintre metafore as biciui-o cu multe buchete de flori.
La acest inceput de mileniu TREI, cand se planuiesc noi maceluri mondiale, cand stranepoatele Evei l-au speriat si pe Dracu, vine EA, Mihaela Dordea – si trudeste si scrie si ne daruieste un letopiset atat de minunat ! Mi s-ar poticni si frange plaivazul daca n-as pritoci cateva cuvinte mai acatarii despre fata-eroina a scriselor mele de azi.
Cam atata pun eu pe frontispiciul cartii pe care o aveti acum la-ndemana.
Va previn ca metaforele acestui letopiset nu le sunt adresate si delicventilor de drept comun ai epocii in care actualmente respiram.
Si o ultima precizare : prin aceasta importanta carte Mihaela Dordea intra in literatura romana pe usa din fata – si este foarte bine asa.
Lectura placuta tuturor !

poet George FILIP- Montreal, Canada

MELC, MELC, CODOBELC….

Mihaela Dordea este un paradox pentru critica teatrala insasi. Caci critica in sine se bazeaza pe o anumita distanta de subiect si pe «  suflul rece al ratiunii », ca sa citam din clasici. Dar nimic din toate acestea ! Caci Mihaela se apropie cu o inocenta dezarmanta fata de « fiara artistica »  pe care o imblanzeste, o seduce fara insa sa o tranchilizeze pentru o eventuala operatie pe cord deschis. Apoi ii ofera inima ei. Naucit, artistul se apara cu ce are mai bun, adica cu inima lui. Si asa, incet, incet, Mihaela a strans inimile artistilor nu pentru sine ci pentru o eventuala eternitate a celui al carui nume « este scris pe nisip ». De fapt, la o privire mai atenta, Mihaela Dordea este o zana buna deghizata in critic. Iar noi, artistii, ca un paradox al firii, speriati de breasla asta care vesnic ne critica, ne-am indragostit pe rand si in timp de ea, de Mihaela, fara sa ne dam seama, ca de un dor implinit, ca de o mangaiere de mult asteptata.
Cate cuvinte urate si nedrepte s-au scris despre noi, cate lucruri superficiale, ba chiar si adevaruri, dar la ce bun daca sunt spuse cu cruzime, ne-au facut pana la urma sa ne ascundem, bietii de noi, in propria fiinta, ca intr-o cochilie.
Cand eram copil, undeva la tara, la marginea unei paduri, pe o ploaie marunta, o fetita m-a invatat ceva magic. Din iarba, printre picaturile de ploaie se vedea o forma ciudata fara viata.
«  Melc, melc, codobelc
Scoate coarne bouresti
Si te du la Dunare
Si bea apa tubure… », murmura ca pe un descant fetita. Si din bucata aceea incremenita mijea viata. Intai, doua cornite ca doua antene apareau prudente, apoi incet, incet, toata faptura. Toate asa-zisele interviuri luate de Mihaela Dordea artistilor au ceva din acel descantec al fetitei ce chema la viata. Caci, precum melcul acela, si fiinta ranita si sensibila a artistului iese la suprafata si dupa ce pipaie cu sufletul imprejurimile si se asigura de absenta oricarei primejdii, abia atunci isi marturiseste piatra de pret a inimii sale, copilaria sufletului sau ascuns. Aceasta este starea de gratie pe care o infaptuieste discret, de fiecare data Mihaela atunci cand se intalneste cu un artist.
Da, Mihaela Dordea produce o temperatura aparte, la care frumosul apare de la sine. Adaugati apoi eleganta cu care se trece peste neizbanzile, cateodata firesti, ale profesiei oprindu-se cu superba mirare asupra florilor ce-au izbutit sa creasca printre spini.
« Sunteti flori ! », parca i se aude glasul. « Sunteti bucuriile noastre ! » si caruta cu paiate se opreste din mersul ei prin viscolul vietii.
Apoi un biet actor inghetat ridica felinarul sa vada cine a vorbit.
–    « A, e Mihaela, zana noastra cea buna ! », spune el celorlati.
–   «  Si noi te iubim, Mihaela ! », se auzi ca o bucurie stinsa glasul celorlalti ramasi in caruta.
Apoi o pocnitura de bici si caruta disparu in ninsoarea de veac a teatrului romanesc.

DAN PURIC