Cum s-a lăsat de fumat Paul Getty, renumitul magnat al petrolului?

GettyPaulIstoria nu este acumularea evenimentelor de orice fel care s-au întâmplat în trecut. Este ştiinţa societăţilor umane – spunea istoricul francez Fustel de Coulanges. Amintirile lui Dumitru Sinu sunt o părticică din istoria emigranţilor români, o istorie încă nescrisă. Oameni ca nea Mitică sunt legende vii, iar viaţa lor ţese istoria şi traiectoria societăţilor umane în care au poposit, s-au integrat şi asupra cărora şi-au pus amprenta. Viaţa românilor din Occident este un amestec armonios de cultură şi tradiţii natale, cu cele ale ţării adoptive.

Dumitru Sinu, alias nea Mitică are o bogată experienţă de viaţă şi un caracter integru, o putere de netăgăduit de a pătrunde în conştiinţele celor cu care intră în contact. Este unul dintre românii plecaţi din ţară pentru a-şi urma destinul departe de locurile natale, care a avut grijă întotdeauna să-şi dezvolte acea latură a cunoaşterii necesară fiecăruia dintre noi, pentru a ne desprinde de gândurile deseori învolburate ale trăirilor prezentului şi a le filtra prin lumina cuvântului rostit frumos. Continue reading “Cum s-a lăsat de fumat Paul Getty, renumitul magnat al petrolului?”

Românul care scria articole pentru guvernatorul provinciei Quebec

CosticaValceanu1Trăind o viaţă trepidantă, neobişnuită – aş putea spune – cu furtuni de vise, cu împliniri sau nereuşite, cu prietenii de cele mai multe ori trainice, Dumitru Sinu a învăţat în permanenţă din experienţa lui şi a celor din jur, cu atât mai mult cu cât, el a avut abilitatea să-şi adune în preajmă o mulţime de oameni valoroşi. Unul dintre aceştia este Costică Vâlceanu, căruia îi pastrează vie amintirea şi despre care-mi vorbeşte la superlativ. Un erudit rasat, modest şi rezervat, care a dăruit mai mult decât a primit, apreciind calitatea celor cu care a interacţionat şi ţinându-şi doar adevăraţii prieteni aproape, Costică Vâlceanu îl întâlneşte pe nea Mitică în Canada, la Montreal. Continue reading “Românul care scria articole pentru guvernatorul provinciei Quebec”

Cerere de căsătorie într-un supermarket din Montreal, Canada

mitica_si_nicoleI-a spus vânzătoarei într-un supermarket din Montreal:„Tu vei fi soţia mea!”

„Dragostea este misterul între doi oameni, nu asemănarea dintre ei”, a spus cândva John Fowels, un celebru scriitor. Este un lucru ştiut că orice căsnicie, ca să dureze, trebuie să aibă la temelie iubirea. Aceasta este pecetea ce ţine laolaltă, cu adevărat, două inimi şi din ea izvorăsc propăşirea şi împlinirea celor uniţi în taina căsătoriei. O căsătorie din dragoste a fost şi cea dintre nea Dumitru Sinu (nea Mitică) şi Nicole, soţia sa. Cu toate că lucrurile s-au petrecut cu mai bine de 40 de ani în urmă, amintirile lor sunt încă vii. Să ne întoarcem deci, în timp şi să le aflăm povestea. Continue reading “Cerere de căsătorie într-un supermarket din Montreal, Canada”

Visuri şi amintiri, aşternute cu dibăcie într-un testament de suflet

ExilulRomanescRecenzie la

<EXILUL ROMÂNESC LA SFÂRŞIT DE SECOL XX – “Paşoptişti” români în Franţa Canada şi Statele Unite>

de Octavian Curpaş

Dibăcia unui scriitor se “simte” din primele pagini ale unei cărţi. Nu-i vezi “sudoarea frunţii”, dar îi simţi dăruirea. Pătrunzi în adâncul ei, asemenea unui ocean de cuvinte şi citeşti cu nesaţ frumoasele buchii aşternute acolo. Lumea lor se află în faţa ta, a scriitorului şi a personajelor. Trăieşti odată cu ele evenimentele din perioada parcursă, “vizitezi”  locurile bătute de paşii lui Dumitru Sinu (30 noiembrie 1926 – 2 ianuarie, 2013), în cazul nostru, şi respiri aerul american. Da, ai pătruns pe “Pământul făgăduinţei”, aşa cum a făcut odinioară personajul. Dar, înainte de a-l cunoaşte pe veritabilul personaj Dumitru Sinu, trebuie sa-ţi îndrepţi atenţia asupra scriitorului. Distinsul domn Octavian D. Curpaş este autorul acestui  “testament de amintiri “. Aşa cum spuneam la început, numai dăruirea, pasiunea, dorul de locul natal şi binenţeles oportunitatea cunoaşterii lui Dumitru Sinu, l-a făcut să scrie această minunată carte. Profesionalismul si-a spus cuvântul şi astfel, într-un timp Continue reading “Visuri şi amintiri, aşternute cu dibăcie într-un testament de suflet”

O carte a aventurii, cutezantei si-a dorului de-acasa

“EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX- Un alt fel de «pasoptisti» români în Franta, Canada si Statele Unite”

Editura “Anthem”, Arizona, SUA

octombrie 2011

Surprinzându-ne placut, Octavian Curpas ne ofera, în miez de toamna, o carte scrisa într-o maniera diferita de cea cu care suntem obisnuiti, o îmbinare reusita între relatarea de tip jurnalistic, reportericesc si analiza profund-psihologica a unei palete largi de profile umane si istoriile lor de viata. Dupa cum reiese chiar din subtitlul ales cu grija de catre autor, „un alt fel de «pasoptisti»” – în totalitate reali -, apartinând primului val de refugiati politic din România postbelica sunt eroii lucrarii de fata si, mai mult decât atât, câtiva dintre ei traiesc înca în Statele Unite.


La prima vedere se prea poate sa avem iluzia gresita a unei însiruiri de relatari rebele apartinând unui personaj inedit, acest nea Mitica plin de surprize, prototipul cutezatorului neinhibat de explorarea necunoscutului si al autodidactului, avid de cunoastere, încrezator în forta sa fizica dar mai ales în taria psihica de a depasi obstacolele care îi bareaza vizibil drumul spre împlinire. În realitate însa, Octavian Curpas, neobositul jurnalist de ieri, scriitorul cu acte în regula de azi, reuseste într-un mod original sa realizeze o radiografie a emigratiei românesti la mijlocul secolului XX, supunând atentiei cititorului o categorie interesanta de emigranti, tributari cutezantei si spiritului de aventura, rabdarii si asteptarii, dorintei si neputintei, euforiei si negrei disperari în momentele de grea cumpana, în aceeasi masura. Ei sunt cei care-au avut curajul si taria psihica de a descinde din tarâmul ierbii verzi de-acasa pe meridianele lumii, cautându-si frenetic calea si luptând cu bratele, inima si mintea pentru realizarea dezideratelor lor – la prima vedere fantasmagonice. Eroii cartii sunt prietenii lui Dumitru Sinu, alias nea Mitica, exemple reale de curaj si abnegatie în straduinta lor de a ascede într-un alt fel de spatiu, în care principiul meritocratic nu tine cont nici de origini, nici de clasa sociala.

Nea Miticavinovatul principal al dezvaluirilor întâmplarilor structurate de catre Octavian Curpas în cele 30 de capitole -, este doar axa în jurul careia se rotesc povestile adevarate ale unor români îndrazneti, inteligenti, neînfricati, care, odata ajunsi în lumea noua se zbat sa-si realizeze visele cu truda mintii si a bratelor, si chiar reusesc. Pe scheletul unor însemnari facute de nea Mitica pe parcursul celor peste 63 de ani de pribegie si relatarile sale trunchiate despre oameni care i-au marcat viata, autorul, priceput în extragerea informatiei de la interlocutor (sa nu uitam, Octavian Curpas detine un portofoliu însemnat de interviuri realizate de-a lungul carierei sale jurnalistit) si neîntrecut documentarist, tese într-un mod original, frânturi din viata apropiatilor lui Dumitru Sinu în pânze de carte-document, o completare originala adusa istoriei emigratiei românesti.


Întâlnirea dintre autor si viitorul sau subiect de carte are loc în holul unui hotel din Phoenix, Arizona, purtând numele CORONADO, care citit de la cap la coada si adaptat contextului, ne conduce spre sintagma – O, DA, NOROC! – putând fi considerata leit-motivul vietii exilatului care spera în steaua norocoasa; aici începe sirul relatarilor ce stau la baza scrierii acestei carti. Oare norocul ce radiaza prin toti porii hotelului Coronado este oare doar al lui Mitica, sau al nostru, al cititorilor, care avem ocazia sa patrundem astfel în tainele vietii emigrantilor, poate, nu de putine ori invidiati de catre unii dintre noi? În opinia mea, este un câstig pentru toti cei care vor citi pe nerasuflate o carte scrisa cu truda, responsabilitate si daruire, incubând o munca asidua de documentare din surse scrise (multiplele trimiteri la istoria românilor din perioada postbelica) si în aceeasi masura din sursa vie, directa – autorul folosindu-se abil de informatii prelevate direct de la unii dintre eroii înca în viata (Tiberiu Cunia, Luciana Stanila, Doina Nicula, copiii doctorului Traian Stoicoiu).

Nea Mitica deruleaza pe ecranul sufletului foiletonul vietii de emigrant în mai multe episoade, în care apar doar cele mai importante dintre cele vreo 460 de  persoane cu care s-a intersectat de când a parasit România. Acesti adevarati artizani ai riscului si-amici fideli ai aventurii (în sensul bun al cuvântului), sunt luptatori ai revolutiei pentru mai bine, într-o lume noua, fie ca aceasta este Franta, Canada sau Statele Unite ale Americii. Farmecul si ineditul respira prin filele cartii scrise cursiv, gratie talentului si stilului scriitoricesc specifice autorului, frumos armonizate cu îndrazneala de a scrie despre personaje reale, interesante si foarte diverse. Interlocutorul sau, nea Mitica, îi faciliteaza patrunderea subtila în istoriile de viata ale unui complex de profile umane, pe care le slefuieste în atelierul literar, prezentându-le sub forma unor adevarate modele, ziditoare de cetati de suflet românesc pe trei continente: Europa, America, Africa.

Mai mult sau mai putin cunoscuti, eruditi sau oameni simpli, dar plini de spirit, prietenii lui nea Mitica sunt caractere otelite de viata în exil, dar cu sufletele înrourate mereu de dorul de acasa: oameni cu doua patrii, dar cu un singur suflet – sufletul de român! Vasile Târa – un bistritean cu studii la Sorbona, Costica Vâlceanu – scriitor de cancelarie al elitelor culturale canadiene, Dan Isacescu – simbolul aventurierului pribeag printre closari pe malul Senei, Sandu Ionescu – prototipul businessman-ului autentic, exponentul românului harnic si-al patriotului postbelic în persoana lui Ion Ritivoi – liberalul de încredere al lui Bratianu sunt doar câtiva dintre cei despre care putem citi în paginile cartii. Nu intentionez pe toti sa vi-i dezvalui, dar nu-i pot trece cu vederea pe Tiberiu Cunia – care astazi traieste la Syracuse, New York si pregateste pentru tipar cel mai complet Dictionar Explicativ al Limbii Aromâne -, sau pe Eugen Stefanescu al carui nume-l poarta un domeniu împadurit din Guineea – expert FAO, timp de 26 de ani în Africa. Nu este de neglijat figura proeminenta a doctorului Traian Stoicoiu – românul al carui bisturiu a adus vindecarea multor candieni din Calgary si unul dintre cunoscutii lui Constantin Brâncusi si-al adevarului despre operele sale.

Dupa ce a parcurs cartea, Tiberiu Cunia marturiseste: Desi multi dintre noi au plecat pentru libertate si o viata mai buna, am fost si multi care am plecat cu gândul de a reveni în tara. Generatia noastra nu a putut face altceva decât sa tina vie, în strainatate, în constiinta lumii, o viziune a unui popor subjugat de o dictatura comunista. Poate ca, dupa ce voi termina dictionarul, as putea scrie o intro recenzie, comentarii asupra personajelor si a evenimentelor pomenite de Mitica. Nu ca este important sa dau si o alta imagine a lor, dar, într-un fel, mi-ar face mare placere (mie, daca nu cititorilor!), sa traiesc din nou, în amintire, timpurile din trecut. Ori, mult mai mul decât atât, sa scriu o lucrare în care sa se vada interpretarea mea, a atmosferei din mijlocul refugiatilor de atunci, a dorintelor si simtamintelor ce-i animau atunci, dorul de tara, de familie si visele ce le aveau, ce-i obsedau…

Condeiul scriitorului nu lasa sa treaca neobservate nici valorile nationale ramase acasa, având un exponent remarcabil în persoana doamnei profesor doctor Luciana Stanila, unul dintre deschizatorii de drumuri ai pepinierei de medici si specialisti în stiinte medicale – Universitatea de Medicina si Farmacie Iuliu Hatieganu din Cluj Napoca. Luciana Stanila este o fiica a Sebesului de Sus, din Marginimea Sibiului, vecina si prietena a lui Dumitru Sinu, care si azi, când vorbesste despre ea îi spune Lucica. De fapt, toate povestirile adevarate ale lui nea Mitica sunt reflectarea evidenta a spiritului românesc ramas viu în sufletul sibianului cutreierând continente în cautarea desavârsirii.

Nea Mitica! Însusi diminutivul folosit de prieteni pentru Dumitru Sinu avertizeaza cititorul ca are de-a face cu un personaj îndragit, care inspira simplitate si apropiere, ingeniozitate si spontaneitate. El este exponentul descurcaretului, iar numele, chiar i se potriveste de minune! Nu trebuie sa-nvat nicio meserie! – afirma Dumitru Sinu atunci când, departe de tara, apropiatii îi strecurau subtil ideea ca i-ar prinde bine sa stapâneasca o meserie. Dar lui nu i-a pasat de spusa nimanui – meserie n-a învatat, dar s-a descurcat – a cutreierat lumea, a muncit si-a reusit sa-si faca un rost, sa aiba o familie minunata, sa detina propriul hotel, sa deschida sufletul si punga atunci când este cazul si, mai ales, nu a uitat niciodata ca este român!

Copil orfan de mama de la trei ani, crescut în spiritul sanatos al omului simplu de catre tatal si bunicii sai – oameni harnici si cu frica lui Dumnezeu din Marginimea Sibiului, ajunge ca la vârsta maturitatii sa ia o decizie capitala pentru viitorul sau, apucând drumul strainatatii. Iugoslavia, Italia, Franta, Canada, Statele Unite! Iata drumul exilului urmat de Dumitru Sinu! Munca si risc, dezamagire si împlinire sub umbrarul norocului, toate-si dau mâna, si-mpreuna i-aduc satisfactia finala! Prieten cu toti cei de la care a avut de învatat – chiar dac-au fost români, evrei, tigani sau alte natii, Mitica Sinu s-a descurcat si despre toti el vorbeste frumos.

N-a avut posibilitatea sa urmeze scoli înalte, desi, Doamne, cât i-a placut cartea! Dar a stiut si-a vrut mereu sa învete, sa cunoasca si sa se înconjoare de prieteni eruditi, se trezea de 30 de ori pe noapte si citea sapte ore pe zi, dupa cum marturiseste însasi Nicole, canadianca de origine franceza ce-i este soata de-o jumatate de secol si pe care o catalogheaza ca fiind cea mai românca dintre canadience, pentru ca a a dorit si a reusit sa stapânesca, în numai sase luni, limba româna. «Acasa» a lui nea Mitica este o oaza de liniste ratacita în forfota orasului, o casa spatioasa, fara pretentii exuberante, dar cu mult gust si foarte primitoare, calda, din peretii careia parca razbate mirosul cernelii si aroma dulce a amintirilor – ne spune autorul. Îi este biblioteca plina de carti valoroase, apartinând literaturii române si universale; citeste beletristica, istorie, filosofie, despre vietile scriitorilor si marilor învatati ai lumii. Dar nu-si uita obârsia si neamul.

Descins în lumea noua din Sebesul de Sus, din Marginime, nea Mitica ramâne cu amintirea satului în suflet. Îsi aduce aminte, pâna în cele mai mici amanunte, de locuri, de oameni, de obiceiuri si traditii de care-i este dor. Consatean cu Goga si Cioran, asa se considera Mitica, pentru ca si cei doi colosi ai culturii românesti au aceleasi radacini, puternic înfipte-n tinuturile Sibiului. Nu degeaba, în conversatiile sale îndelungi cu autorul, nea Mitica recita cu patos versurile poeziei Casa noastra, devenite chiar forma de salut între cei doi parteneri de dialog: De ce-ti stergi ochii cu camasa,/ Ori plângi, vecine Niculaie?… Cu siguranta, Dumitru Sinu plânge, asemeni tânarului sau vecin, Octavian Curpas, atunci când îsi amintesc, acolo, sub soarele fierbinte al Arizonei, de glasul mamei care spune, asemeni prototipului uman elogiat în minunatul poem al lui Goga – Si parc-aud pocnet de bici / Si glas staruitor de sluga / Rasare mama-n coltul surii, Asaza-ncet merindea-n gluga… /Înduiosata, ma saruta / Pe parul meu balan, pe gura : / «Zi Tatal nostru seara, draga, / Si sa te porti la-nvatatura»

Facând referire la rostul vietii, nea Mitica are un veritabil model de gândire filosofica, în însusi Luceafarul poeziei românesti, Mihai Eminescu, caci el afirma: “Dar pâna la urma, tot Eminescu e cel mai mare! Si, printre altele, pentru faptul ca a spus:  «Poti zidi o lume-ntreaga / Sa darâmi orice ai spune / Peste toate o lopata / De tarâna se depune» – si-apoi continua, atentionându-ma subtil -: Niciodata sa nu uiti lopata lui Eminescu! Nea Mitica mi-a vorbit de multe ori despre efemeritatea vietii: «La mine la hotel, adesea îi întreb pe americanii astia, ce parere au despre moarte si daca s-au gândit vreodata la realitatea mortii. Ramân surprins când constat ca majoritatea dintre ei nici nu se gândesc ca într-o zi vor muri; poti sa faci orice în viata aceasta pentru ca pâna la urma tot la lopata lui Eminescu ajungi!” Adevarat si foarte bine punctat!

Multe s-ar mai putea spune pe marginea acestei carti-document, însa doresc sa va las sa-i dezlegati misterele prin placerea lecturii… Octavian Curpas a adunat mereu în jurul sau, benevol, truditori pe tarâmul cuvântului carora le-a promovat neconditionat scrierile si le-a încurajat latura creativa, sustinând propagarea permanenta a suflului cultural românesc pe toate meridianele lumii. Desi ne-a obisnuit cu interventiile sale jurnalistice prin prestatia-i neobosita în ziarele si revistele din diaspora pe parcursul mai multor ani – si a facut-o bine -, iata ca aceasta carte îi întregeste imaginea cu aceea de carturar priceput, dându-ne posibilitatea de a cunoaste tainele unei lumi în care el însusi vietuieste: o lume a necunoscutului în care daca patrunzi esti nevoit sa te adaptezi, sa-ti modelezi viata si sa-i îmbratisezi principiile, dar fara sa poti vreodata sa-ti uiti radacinile.

Georgeta Resteman

Cluj Napoca, octombrie 2011