Născut așa?
Speranța ce mocnește implicit în strategia modernă de „normalizare” a homosexualității este găsirea unei cauze „naturale” a acestui comportament. Continue reading “Comportamentul homosexual: Născut, dobândit sau alegere liberă?”
Tag: nastere
„Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.”
George Danciu
„Apoi a zis tuturor: „Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea în fiecare zi si sa Ma urmeze. (…)
Pe când erau pe drum, un om i-a zis: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.”
Isus i-a raspuns: „Vulpile au vizuini, si pasarile cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Si odihni capul.” ”Evanghelia lui Luca, 9.23; 57-58
.
Dumnezeu l-a creat pe om …
Blaise Pascal, celebrul matematician si filozof francez al secolului XVII, a gasit ca adevarata afirmatia pe care a facut-o: „În om este un gol care nu poate fi umplut decât de Duhul lui Dumnezeu
.”
La Radio, cineva povestea despre Hartile mintale cu care omul se orienteaza usor într-o încapere, unde este usa, ferestrele si celelalte obiecte. Asa e si atunci când iese afara, el se foloseste de hartile mintale. Sunt oameni care au o deprindere exceptionala de a se orienta, parc-ar avea un radar sau un GPS, pe când altii se orienteaza foarte greu.
Un cercetator a luat pe spate un cimpanzeu si l-a plimbat pe un câmp în timp ce ascundea din hrana care-i placea animalului. Dupa ce l-a lasat liber, acesta, fata de alti cimpanzei, a gasit mai multe locuri cu hrana ascunsa decât ceilalti, chiar daca nu a urmat strict traseul cercetatorului.
Albinele, daca depisteaza surse de polen, ele le anunta si pe celelalte, dându-le coordonatele exacte, desi ele se întorc pe alt traseu la stup. Si furnicile beneficiaza de ceea ce putem numi harti mintale. Aceasta capacitate de ghidare, hartile mintale, e pusa în noi de Creatorul nostru.
Dar albinele sunt mult mai necesare omului decât am crede la o prima vedere. Polenizarea plantelor e facuta de catre aceste harnice vietuitoare, altfel omul ar trebui s-o faca într-un mod artificial cum se si întâmpla acolo unde ele lipsesc, dar nu cu mica cheltuiala. Oamenii de stiinta au constatat ca albinele au ales sa faca fagurul de miere hexagonal. Puteau alege fie trunghiul, fie patratul ori alte modele geometrice, însa hexagonul e cel mai economicos, în el se foloseste cea mai putina ceara si intra tototdata cea mai multa miere. Dar nu orice hexagon, ci unul perfect pentru ceea ce am mentionat deja, acela la care unghiul obtuz e de 109 grade si 23 minute, iar cel ascutit de 70 gr si 20 min. Într-o vietuitoare atât de mica, Creatotul a pus un microcomputer foarte sofisticat. Glorie Domnului Dumnezeu!
***
VINO DUPA MINE! – obstacole pe cale
Întelegem ca unii oameni îsi citesc cu usurinta harta mintala si cauta sa se orienteze dupa hrana si locuri vitale necesare vietii, iar altii cu greutate.
Evanghelistul Luca, în câteva fraze (Luca, 9.57-62), prezinta întâlnirea a trei oameni diferiti cu Isus Cristos. Primul, când Îl vede pe Isus, îi declara din proprie initiativa: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.”
Pentru cel de-al doilea, Domnul Isus are initiativa, El însusi face chemarea: Vino dupa Mine!
În sfârsit, pentru cel de-al treilea: Un altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar lasa-ma întâi sa ma duc sa-mi iau ramas bun de la ai mei.”
Daca studiem cu mare atentie pasajul, putem observa ca Domnul Isus nu ne cheama, cum se propovaduieste adesea si cum cred unii, la o Evanghelie ieftina. Nu numai ca pe El L-a costat mult si a suferit mult pentru faurirea mântuirii care ne este oferita în dar, dar El ascunde hrana pentru noi, cimpanzeii, chiar daca ea este aproape, trebuie s-o cautam bâjbâind prin harta mintala, pusa la îndemâna pentru om. Ba mai mult, El mai pune si unele obstacole, bariere si conditii – ca o încercare si un test al credinciosiei noastre sa dovedim daca ne calificam, ca, în final, sa ridicam hrana vietii vesnice ascunse în El, de Dumnezeu.
Omul simte directia buna de explorare si spune îndata: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.”
Dar Domnul Isus a zis si zice tuturor: „Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea în fiecare zi si sa Ma urmeze.
Nu doar ca noi avem prestabilite, de noi însine, prioritatile si obiectivele, dar si suntem si plini de sine, de mândrie, de încapatânare. Iar Isus a spus-o clar: trebuie sa ne lepadam de sine!
Dorintele noastre, eul nostru trebuie sa ramâna în urma, fara vlaga, si sa luam voia Sa.
El i-a pus de îndata fiecaruia o bariera, o conditie, care sa-i frânga vointa, eul, sa se abandoneze pe sine si sa-L urmeze pe Domnul: Vino dupa Mine!
Daca dorim sa acceptam o oferta sau daca dorim sa intram sa lucram într-o unitate economica de productie sau de prestari de servicii, nimeni nu se astepta sa-si impuna strategia sa. Dimpotriva, se va integra în procesul tehnologic de lucru si de viata al unitatii si colectivului de oameni, prestabilit, caruia i se alatura.
Tot asa, daca doresti sa intri în economia gestionata nemijlocit de catre Domnul, trebuie sa te conformezi strategiei prestabilite, existente în colectivul caruia El îi este conducator si Cap. Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile! Amin.
De aceea, Domnul, care cheama pe toti oamenii (Veniti la Mine, toti cei truditi si împovarati, si Eu va voi da odihna. – Matei, 11.28), El îi avertizeaza pe toti ca trebuie: sa se lepede de sine, sa-si ia crucea în fiecare zi si sa Ma urmeze.
Observati ca o prima conditie nu e alta decât aceea de a te simti trudit si împovarat, însetat de odihna. Sa doresti acea odihna care te va racori: Cum doreste cerbul izvorul de apa, asa Te doreste sufletul meu, pe Tine Dumnezeule.
Daca nu-L cauti si nu-L doresti din toata inima, nu-L vei gasi, deoarece trebuie sa ai si sa simti aceasta nevoie de Dumnezeu. Trebuie sa simti în tine un gol, o mare neîmplinire, care numai Dumnezeu o poate umple, prin prezenta si lucrarea Sa nemijlocita.
Te poti simti împovarat de pacat, la orice vârsta, niciodata nu esti prea tânar sa alegi a-L urma pe Domnul, sa asculti de chemarea Lui.
Omul are harta mintala prin care se orienteaza usor înspre Domnul. Apoi are constiinta care-l ajuta sa discearna calea morala lasata si trasata de Domnul pentru binele lui. Si, pe de alta parte, e liber sa aleaga calea pe care merge.
Omul vigilent, cu o oarecare maturitate spirituala, stie ca e nascut în pacat si în nelegiuire. Si ca trebuie sa fie recreat. De la caderea în pacat a primului cuplu de oameni, Adam si Eva, omul are nevoie de o restaurare (recrearea), restaurare care o poate face doar Domnul Isus Cristos prin rascumparare si nastere din nou.
Simti chemarea? Simti nevoia? Simti lupta care se da în inima ta când îl cauti pe Domnul?
Decizia noastra nu e una de moment, de ridicare a unei mâini sus, o tresarire de o clipa. Fireste ca decizia se ia într-un anume moment, constient de trecutul pacatos si, din dorinta, de a parasi pentru totdeauna calea pacatului si a intra în economia lui Dumnezeu. A lucra pentru El în conditiile Sale. Cu lepadare de sine, a lucrarilor tale, personale si neroditoare; a-L urma pe El si prioritatile Lui.
Care e bariera, care e pretul care sta între tine si Dumnezeu, între tine si Economia Lui?
La ce trebuie sa renunti pentru a putea intra în Unitatea Lui de prestari de servicii?
-
poate trebuie sa renunti la serviciul tau de azi;
-
poate trebuie sa renunti la cei din familie care te împiedeca sa-L urmezi pe Domnul Isus;
-
poate trebuie sa renunti la prietenii tai de azi;
-
poate trebuie sa renunti la placerile tale de azi;
-
poate trebuie sa renunti la pacatele tale de azi;
-
poate trebuie sa renunti la stapânul tau de azi;
- poate trebuie sa renunti la mândrie;
-
poate trebuie sa renunti la confortul tau de azi;
Chemarea noastra implica si alte întrebari care ne clarifica chestiunea:
-
Întrebarea primordiala nu e Ce voi obtine daca-L urmez pe Domnul?
-
Întrebarea primordiala e La ce trebuie sa renunt?
Fireste ca ne întrebam ce vom obtine urmându-L pe Domnul. Bunastarea (binecuvântarea) în viata aceasta pamânteasca de acum, si a vietii vesnice, în slava, cu Dumnezeu Tatal, în Ierusalimul ceresc.
Dumnezeu stie ce e în inima noastra. El stie ca trebuie sa renuntam la lucrurile care ne despart de El, la pacat, care pun un zid de despartire între noi si Dumnezeu.
Doamne Isuse, elibereaza-ma de acel obstacol care ma împiedeca sa vin la Tine!
Doamne Isuse, scoate-ma din acea stare la care trebuie sa renunt pentru a Te avea pe Tine!
Doamne Isuse, ajuta-ma sa Te urmez! Ajuta-ma sa intru în Economia Ta desavârsita!
***
Cum sa urmam pe Isus: LUCA, 9.57-62
57 Pe când erau pe drum, un om I-a zis: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.”
58 Isus i-a raspuns: „Vulpile au vizuini, si pasarile cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Si odihni capul.”
59 Altuia i-a zis: „Vino dupa Mine!” „Doamne”, I-a raspuns el, „lasa-ma sa ma duc întâi sa îngrop pe tatal meu.”
60 Dar Isus i-a zis: „Lasa mortii sa-si îngroape mortii, si tu du-te de vesteste Împaratia lui Dumnezeu.”
61 Un altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar lasa-ma întâi sa ma duc sa-mi iau ramas bun de la ai mei.”
62 Isus i-a raspuns: „Oricine pune mâna pe plug, si se uita înapoi nu este destoinic pentru Împaratia lui Dumnezeu.”
Copil…
Cu fiecare azi Copil ma stiu,
În ochii mei e-o nesfârsita Ruga
Si-asa voi fi, cât voi ramâne viu
Si verbul lui statornic ma conjuga.
Iubita, sora, mama, ori bunica,
Nastere de-a pururea-n cuvânt,
Cu tine niciodata nu mi-e frica
Târziu ca se va face pe pamânt!
În fiecare zi ma simt Copil,
Cu fiecare azi mi-aduc aminte,
La sânul tau ma furisez tiptil
Tot mai încaruntit, tot mai cuminte…
1 Iunie 2011
Nicolae Nicoara
INOCENTA – FUSE SI SE DUSE…
Inocenta este primul cuvânt care-ti trece prin minte când te uiti în ochii unui copil. Puritate, inocenta, sinceritate, iubire si dragoste neconditionata sunt trasaturile de baza ce caracterizeaza un copil. De ce când ne maturizam ajungem sa înlocuim iubirea cu ura, inocenta cu parsivitatea, sinceritatea cu minciuna sau dragostea cu gelozia. De ce nu putem fi si la maturitate inocenti, iubitori, sinceri si empatici?
De ce ajungem sa fim, unii dintre noi, monstri cu chip uman? De ce ne transformam pe parcursul câtorva ani din suflete pure si frumoase în suflete nepasatore, pline de ura, gelozie si invidie?
Sunt oare aceste „calitati” genetic impregnate la nastere – care sunt în stare latenta pe perioada copilariei si se trezesc la realitate când devenim adolescenti si maturi? Sau se dezvolta pe parcus? Poate acest „evil” chiar exista si îsi intra în drepturi la început de adolescenta si ataca precum o carie sufletul uman.. Sa fie banul radacina acestui „evil”?
Cautând un raspuns, m-am oprit asupra „Genezei 3” si am descoperit o explicatie plauzibila… probabil cei cu teoria Darwin nu vor fi de acord, dar nu putem ajunge toti la unison, fiecare vede lucrurile prin prisma lui si fiecare are convingerile lui.
Probabil inocenta s-a pierdut în momentul în care Adam si Eva si-au dat seama ca erau goi… dupa ce au picat la testul Celui de Sus, când sarpele parsiv si insidios a convins-o pe Eva sa muste din marul pacatos care le-a deschis ochii la amândoi; au cunoscut ca erau goi si au cusut loalalta frunze de smochin din care si-au facut sorturi. Ochii li s-au deschis într-adevar, exact asa cum le spusese sarpele (Satana), numai ca acum au vazut lumea si realitatea cu totul altfel.
Pierderea inocentei, pacatul lor si noile lor raporturi cu Dumnezeu si unul cu altul sunt exprimate prin tema constientizarii goliciunii. Întelegem deci ca ei nu constientizasera pâna atunci, în inocenta lor, ca sunt goi, ci li se parea firesc sa fie asa si nici nu se gândisera la lucrul acesta. Acum nu numai ca se gândeau la lucrul acesta, ci erau coplesiti de rusine din aceasta cauza… INOCENTA a disparut din acel moment…
Does it make sense? Asadar, noi suntem inocenti, nu suntem vinovati cu nimic… sumtem niste victime, niste urmasi ai unei situatii nefericite, a unei decizii gresite, a unei curiozitati tragice din care se pare ca nu mai exista iesire. Eva e de vina si, of course, sarpele… Asa o fi? O întrebare retorica….
Viorel VINTILA
San Francisco
Saptamâna Mare 2011
UN CRACIUN DEOSEBIT
De cand m-am apucat de scris, in fiecare an am relatat despre obiceiurle si traditiile care fac sa se asemene intre ele zilele Craciunului din toti anii. Anul acesta mi-am propus sa scriu despre deosebirile dintre ele, caci fiecare Craciun, ca tot ce alcatuieste lumea asta, este un unicat.
Intr-un fel traiam sosirea lui Mos Craciun cu tot alaiul lui de bucurii cand credeam cu toata fiinta noastra ca el exista cu adevarat, cand il asteptam si-l vedeam si altfel cand ne fura somnul si el venea pe furis, iar a doua zi gaseam darul pe masa si ii cautam infrigurati urmele pe zapada din curte. Altfel il asteptam cand incepuse indoiala si mai apoi certitudinea ca e doar un mit, dar noi ne jucam rolul mai departe. Altfel il asteptam in perioada adolescentei cand in noi se nasteau fiorii necunoscuti si nenumiti despre care nici nu stiam ca se poate vorbi pentru o fiinta pe care am fi putut-o intalni in aceste zile si una era daca ne-ar fi raspuns din privire si alta daca nu ne-ar fi bagat in seama. In tinerete, una era daca persoana iubita era langa noi si alta daca se afla langa alta persoana. De-a lungul anilor, complexitatea vietii ne-a adus 1001 de motive care ne diferentiau aceste sarbatori, ne faceau ca mancarea sa fie mai gustoasa, sau sa ne ia pofta de mancare, zapada sa ni se para mai alba, sau sa-i simtim numai raceala sacaitoare. Altfel putea fi intelesul cuvintelor din biserica, mai adanci sau ascultate cu gandul pironit in cine stie ce punct dureros ori prea inaripat de care nu puteam scapa nici aici. Una este sa il primesti pe Mos Craciun in zile de pace si alta in timp de razboi. Si ca sa ajungem la un aspect al zilelor noastre, una este sa petreci Craciunul in strainatate, chiar daca te bucuri de toate frumusetile si bunatatile, daca sufletul cauta drumul de intoarcere, acolo unde stie el ca este cu adevarat „acasa” si alta este sa fii alaturi de ai tai si in tara ta, chiar daca sunt multe neimpliniri, caci Mosul are puterea ca in aceste zile, sa mai stearga din suferinte si sa puna in loc lor un crampei din armonia cereasca.
Dar dintre toate diferentele legate de varsta, de vremuri, de spatiu, eu pot sa afirm ca am trait un Craciun cu totul special, asa cum n-a fost trait decat de un numar foarte mic de persoane de-a lungul si de-a latul spatiului si-al timpului pamantesc. In ziua cand se implineau 1958 de ani de cand Fecioara Maria dadea nastere Fiului Sau, Tatal ceresc a oranduit si a supravegheat darul de a fi mama in aceasta Zi Sfanta. Fara purtarea Lui de grija, venirea pe lume a acestui copil ar fi putut sa aduca destramarea familiei si chiar a vietii lui inainte de a se naste. Dintr-o eroare medicala, toti doctorii pe care i-am consultat, mi-au dat termen de nastere cu doua luni mai repede. Pe atunci mijloacele de lucru ale medicilor erau mai rudimentare, iar moralitatea avea alte valori decat astazi si l-ar fi putut determina pe Paul, sotul meu, sa nu recunoasca paternitatea, chiar sa ceara divortul, deoarece o buna perioada de timp noi nu ne intalnisem in timp ce el se afla la cursurile unui institut aflat la Bucuresti. Degeaba contraziceam doctorii cu lacrimi in ochi, ei sustineau cu tarie data nasterii in luna octombrie. Bunul Dumnezeu i-a insuflat lui Paul o neclintita incredere in mine si a apoi l-a rasplatit cu dovada adevarului prin nasterea la termenul fara dubii si pe deaupra cu un copil frumos si sanatos care-i semana leit.
Locuiam pe atunci vis-à-vis de aeroportul din Someseni de langa Cluj, unde Paul executa cursele ca pilot. Pe atunci era o acuta lipsa de locuinte si noi ne aciuisem intr-o fosta baraca construita pentru muncitorii veniti sa refaca aeroportul in urma bombardamentului din timpul razboiului terminat in 1945. In ajunul Craciunului incepusera durerile nasterii pe care le asteptam cu destula indoiala din octombrie, dupa cuvantul doctorilor. Mama venise de la sute de kilometri in ajutorul nostru, iar tata isi facuse simtita prezenta cu un butoias de 100 litri de vin, trimis prin CFR. Incepuse marea veselie a petrecerilor, colindelor, a bunatatilor pe masa cu aroma lor imbietoare si cu vinul puterea ursului. In spatiul larg al baracii bine incalzita, se adunase o multime de colindatori decisi sa-si petreaca aici noaptea Craciunul. Numai eu stateam in pat cu ochii pe ceas asteptand momentul potrivit pentru a chema salvarea sa ma duca la maternitate. Sufeream in tacere ca sa nu le stric frumusesea petrecerii. Mama si Paul faceau naveta intre camera in care ma aflam si sala galagiosilot petrecaresi. Imi stergeau fruntea de sudoare si ma imbarbatau. Pregatirea noastra pentru un asemenea eveniment era departe de ceea ce trebuia sa fie, incat l-am auzit pe Paul spunandu-mi in timp ce-mi mangaia fata: „Puisor, te rog sa te abtii si sa nu nasti acum, amana pana trec sarbatorile”. I-am raspuns incurajndu-l: „Bine, am sa ma abtin!”. Dupa o ora l-am trimis in cladirea aeroportului unde se afla un telefon si intr-un sfert de ora eram plecata la maternitate, iar pe la ora trei din noapte am auzit primul tipat al copilului si primele informatii din gura doctorului: „Ce fetita mare si frumoasa aveti! Sa va traiasca si sa-i dea Dumnezeu noroc ca este nascuta in cea mai mare sarbatoare crestina. Ce nume sa-i punem?” I-am raspuns sugrumata de emotie, uitand de toate durerile: „Andaluza-Carmen”. „Nu-i punem si numele Cristina?” „Acesta va fi numele ei de taina, care o va lega de Tatal ceresc, dar pentru oameni ea va purta numele pe care l-am hotarat din alte motive”.
A doua zi, Paul, invartindu-se pe un calcai si mama cu ochii mari admirau un copil frumos chiar din prima lui zi de viata. Am dictat cateva cuvinte pentru o telegrama fulger, in care il anutam pe tata despre evenimentul indelung si nelinistitor asteptat: „Andaluza-Carmen saruta mana bunicului”. Ziua urmatoare mi-a venit raspunsul: „Bunicul saruta nepotelele si le doreste viata lunga, sanatate si noroc”. In comuna mea natala, Tiganestiul Teleormanului, nu era obiceiul sa pui doua nume unui copil, asa ca in curand neamurile, vecinii si mai multi sateni, ca si tata, credeau ca am doua fetite. Poate ca intr-un fel a fost o predictie, fiindca Dumnezeu a inzestrat-o pe fiica mea cu energia a doua fapturi. Si astazi, in deplina maturitate, duduie pamantul pe unde calca si degaja energie debordanta cat doua persoane.
Si atunci, cum sa nu am tot temeiul sa afirm ca am trait un Craciun asa cum rar le este dat pamantenilor sa-l traiasca?
Elena BUICA
decembrie 2010
Pickering, Canada
Revista ARMONIA - Saltmin Media 