DANIEL BRANZEI: Mici minuni cotidiene

Triple+Digit+Heat+Wave+Hits+Southern+California+JMTpwGknmxmlZilele trecute a fost caniculă de iad în Los Angeles! Un val de căldură a chinuit milioane de oameni. Din cauza consumului uriaș de curent, câteva transformatoare centrale au sărit din circuit. (119 grade Fahrenheit = 48,5 gr. Celsius)

Casa în care locuiesc părinții noștri a rămas fără curent. Valer, ginerele nostru, a verificat toate siguranțele, a sucit toate întrerupătoarele, dar n-a reușit nimic. L-a sunat pe Vasile Băieș, care are o companie de electricitate, să vină să facă ceva. Urgența era mare pentru că într-una din camere, Traian Ban, tatăl soției mele, fiind aproape de marea plecare dincolo de neánt, era pe oxigen. … Continue reading “DANIEL BRANZEI: Mici minuni cotidiene”

HRISTOS A ÎNVIAT!

    Adrian Botez

 

PRIMAVARA CRÂNCENA

muguri din ramuri cata sa strapunga
precum pruncestii dinti – din cerul de gingii
…crâncena primavara da s-ascunda
‘n piezisu-i rânjet – haita: ierni târzii…!

i-e frica si Lui Hrist sa ne ajunga
i-i groaza de-orice dâmb coltos din noi:
în inimi ni s-a-nchis orisice strunga
tortùri nepomenite-am atâtat în sloi!

caldura ori nadejde nu-s de unde
sa iasa-n joc de primaveri si îngeri:
înca nu-i Rastignire – si Tu sângeri

paduri de cruci ne-nabusa – imunde!
…vântul NEMILEI e asa salbatic
ca stinge-n pasari duhul de jaratic…!
***

RUGACIUNE DE PASTI

numai Tu – Hriste – mai poti avea stiinta
pe un’ sa scoti camasa Mântuirii!
e viscolita primavara firii:
de peste tot – piroane rup fiinta!

…lacrima a-nghetat la porti de Crima
în culmi de mânastiri mai bate clopot
Gòlgote  s-au cladit în loc de rima
crinii s-au frânt – sub zbor de ciori în ropot!

frate-al durerii si al neputintei
nu ne lasa-n sleirea ne-caintei!
Hristoase-nsângerat si-nsingurat

smulge din Cruce Focul Tau curat
si napusteste-Te-n plin geamat necurmat:
incendiaza-n lume – NOU OLAT!
***

MINUNEA LUI

Te rastignesc – mereu – zarafii lumii –
copacii nu-ndraznesc sa dea în floare:
degeaba ne trimiti îngerul boare –
viscolul Crimei a-nghetat colunii!

Hristoase – pune palma Ta strapunsa
în locul inimii ce-am dat-o amanet:
sângele ranii-Ti picura-va-ncet
si va-nchega o stea ceresc ascunsa!

Print al Luminii – Împarat de Raiuri
trimite moartea peste Crima noastra –
si vei vedea cum dintre mii de vaiuri
se va aprinde Culmea cea Maiastra:

Podet de Stele – peste mari de valuri!
si Stâlp de Îngeri – peste nori de scris!
pacatul ne-a-mbatat – dar nu ucis!

totul va învia – la Sfinte Maluri!
…tot ce se clatina în aiurare
înstapâni-vei: Iubire si-Ndurare!
***

DACA AS VREA SA PREDIC

de Adrian Botez

 

daca as vrea sa predic – n-as gasi ce sa

spun: as bâigui câteva vorbe

stinghere – si-apoi as tacea – rusinat

într-un colt de minune

 

n-am umblat lumea în lung si în lat

n-am pasit prin iarba – prin roua si-n soare – alaturi de

mari multimi de oameni – framântând

cu sfânta socoteala – în picioare si între pumni

pamântul

 

nici marile n-am înfruntat – în

fratii ale spumei talazului – nici în

fata pestilor uriasi nu m-am minunat

nici sub fâlfâitul cumplit al pasarilor vazduhului – rasarite din

neantul apei – nu m-am închinat

 

n-am cântat seara la focuri înalte

încercând sa ispitesc cerul si-ale lui

de aer mult si-ndesat – porti enigmatice – si

sipete scumpe si rare – cu multa

si îndelunga chibzuinta – dumnezeiesc

ferecate

 

n-am stapânit popoare fara de numar – închinându-le

lunii si soarelui – si nici piramide

n-am durat – în amurg

 

nu m-au vizitat – mari si mici – pasarile dumbravii – în

diminetile începutului lumii – si

n-am schimbat vorbe si nevinovate

ori cam desucheate

flecareli – flacarui – cu îngeri

seara – dupa ce-n siruri

nesfârsite – vitele se retrageau

de la adapat – lasând loc curat de

hodina – pe prispe si-n jurul

fântânilor – huhuind – din adânc – cu

glasul batrânilor

 

si – mai ales – n-am întrebat muntii despre ceasul

tacerii – iar piscul mi-a ramas fratele de sub trasnet – dar

mut si podidit de

spumele verzi ale sfioseniei padurilor – de spumele

albe – ale-ndraznelii izvoarelor : acolo sus

între tancuri – stau – nevazute – cumplit templele – carora doar

când si când – în cutreierul vesnic al

mintii – le jertfesc

ori – dimpreuna cu nevazuti preoti sau

genii de noapte – în taina pietrei stelare – cioplesc si de zor

zugravesc – cu tunet si foc

icoanele zeilor fumegosi – salbatici ascunsi – furiosi cât si

temeliile zbatute-ale lumii

radacinosi – naivi si barbosi

 

…si nici macar Dumnezeu nu m-a

chemat – ca pe-un ciumat – din când în când – sa

ma ispiteasca din

cuvânt – sa-mi descheie

sufletul – acolo – deasupra

cerurilor – si sa privesc – stând – de-mprumut si

în joaca – pe tronul lui

oceanele si câmpiile lumii – ca

pe niste locuri de tot sfinte – numai bune de

arat – cu privirea – cu

mintea – si – gemând de lung dor – pregatite spre

a fi însamântate – prin

alba de nesomn – nazuinta

 

n-am lasat vreodata foarfecele croirii de lume

cu gura deschisa – temându-ma ca-i voi

fi – eu însumi – mereu

hrana a nesatulei lui lacomii – sau ca

printre buze de fier – îl voi face-a rosti

ce nu se cuvine – cu prea multa

nemasurata si nerusinata pofta – prin nesabuinta mea

el va naste – numai începuturi de lume – monstri pe cioate

sprijiniti – orbi zurlii

muti – surzi si

sanchii

 

ce-as putea spune mai nou – la

cotirile fluviilor? – ele n-au nevoie de

glasul meu – pentru a-si

schimba – în rastimpuri – pozitia lunecosului

trup – sa nu le amorteasca apele – deltele

sfinte – si sa nu se lase napadite de bolile

stimelor – când istete – când

trist cântatoare – în noaptea

nelinistii

 

ce-as putea rosti în fata

popoarelor – care se misca – tacute – în

umbra si dupa umbra Lui Dumnezeu – ascultând

noapte de noapte – crugul stelelor – spre

a sti – a doua zi – cu ce rugaciuni sa-si întâmpine

cirezile faptelor?

 

sa stau – ca sub ploaia de roua a

lunii – sub propria-mi sudoare-n amiezi

si sa-nvat sa-nserez : e singura predica

folositoare si dezmierdat potrivita

oaselor mele – pe cer plutitoare

oaselor mele – prin care

trec aer sfânt si nemaiauzite cântece – si peste care

din când în când – se rasfata-a minune si-a

rasarit de proaspata lume – o

floare

***

http://adrianbotez.com/Poezii.html

Ce asteapta Isus sa vada la tine

“Adevarat, adevarat va spun ca cine asculta cuvintele Mele si crede în Cel ce M-a trimis are viata vesnica si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata.” (Ioan, 5.24)

“Astfel, credina vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Christos.” (Romani, 10.17)

Care e  acel miracol dorit de  Dumnezeu pentru oameni ?

“Isus a plecat de acolo si S-a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers dupa El.  Când a venit ziua Sabatului, a început sa învete pe norod în sinagoga. Multi, când Îl auzeau, se mirau si ziceau: „De unde are El aceste lucruri? Ce fel de întelepciune este aceasta care I-a fost data? Si cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui?  Nu este Acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda si al lui Simon? Si nu sunt surorile Lui aici între noi?” Si gaseau o pricina de poticnire în El. ” (Marcu, 6.1-3)

Marcu – contemporan cu Domnul Isus, un apropiat al apostolului Pavel,  varul apostolului Petru -, a cunoscut foarte bine lucrarea exceptionala si supranaturala pe care a facuta ISUS  in mijlocul  oamenilor. Mântuitorul Isus s-a interesat  de aproape si  in permanenta de cei aflati in nevoie. El i-a invatat pe ucenicii Sai despre Dumnezeu Tatal si le-a  marturisit cauza mareata pentru care a venit in lume: sa caute si sa mantuiasca pe cel ce este pierdut.

Pretutindeni pe unde umbla Isus, oamenii erau uimiti de invatatura si minunile pe care le facea El.  I se dusese peste tot vestea.  Aflasera ca El e acela care  vindeca bolile bolnavilor; e Acela  care a inmultit pâinea si pestii si a saturat multimea flamânda; e Acela care a prefacut apa in vin la nunta din Cana; e acela care  a curatit leprosii de boala aceea urâta si ingrozitoare; e acela care  a scos demonii din cei napastiti si a indreptat pe cei incovoiati; e acela care  si-a aratat mila si bunatatea fata de de cei oropsiti si aflati in nevoi, pâna acolo incât a inviat din morti copilul unei mame indurerate.

Când îl auzeau vorbind, se mirau de întelepciunea Lui,  “Care I-a fost data.”-cum spune Marcu, si ziceau:  “De unde are El aceste lucruri?“

Mai ziceau: “Si cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui?  Nu este Acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda si al lui Simon? Si nu sunt surorile Lui aici între noi?” Si gaseau o pricina de poticnire în El.”

Cu totii simteau cumva ca Isus este un om aparte, special, deasupra tuturor, asa ceva era cu totul nemaipomenit. Si multimea il asculta cu placere. El nu vorbea ca altii, El vorbea cu putere. Cuvintele Lui aveau putere, erau duh si viata.  Totusi, oamenii, simpli sau invatati, carturari si preoti, gaseau o pricina de poticnire, nu atât in vorbele Lui, dar si in ele, cât in faptul ca il legau imediat de casa lui pamânteasca, de casa Mariei, de fratii si surorile Lui, si, il categoriseau cu dispret:  Nu este Acesta tâmplarul?  Adica, te cunoastem noi bine pe tine, esti unul dintre noi, cu ce esti tu mai grozav?  “Si gaseau o pricina de poticnire în El.”

Dar Isus le-a zis: „Un proroc nu este dispretuit decât în patria Lui, între rudele Lui si în casa Lui.”
(Marcu, 6.4)

Isus, putem spune ca generalizeaza tema, plecand de la cazul particular,  când El  era dispretuit intre ai Lui,  de cei din casa Mariei, dar si de consateni,  de neamul Sau, de evrei,  El este dispretuit de intreaga rasa umana, pe pamântul carora  a coborât din Cer, pentru a-i rascumpara  din intunerecul mortii si sa-i stramute in lumina dragostei vietii eterne. “N-a putut sa faca nicio minune acolo, ci doar Si-a pus mâinile peste câtiva bolnavi si i-a vindecat. Si Se mira de necredinta lor. Isus strabatea satele dimprejur si învata pe norod.” (Marcu, 6.5-6).

Noi, oamenii, zicem ca sunt minuni vindecarile miraculoase pe care le vedem pe paginile Bibliei, in Evanghelii, sau acelea care le intalnim in viata cunoscutilor, care purtand boli incurabile sunt insanatositi  prin bunatatea lui Dumnezeu si grija medicilor.

Dar, in ochii lui Isus, vedem ca nu la aceste minuni se refera El,  deoarece Marcu explica:  “Si-a pus mâinile peste câtiva bolnavi si i-a vindecat. Si Se mira de necredinta lor.”

Domnul Isus spune, cu alte cuvinte,  ca  El se  astepta sa vada o minune  în om,  în cel care  îi aude Cuvântul:   minunea … credintei!

Credinta e o minune. Credinta omului intra  în scena în prezenta a doi participanti: Isus (care vine cu oferta  marturisita în Sintele Scripturi), si ascultatorul, care poate a crede sau a nu crede.

Nu ai vrea si dta, scump cititor, sa asculti cuvantul lui Isus si sa-L crezi?

http://www.youtube.com/watch?v=z10t58SGHGw

E O MINUNE
E-o minune când soarele apune,
Minune din vesnicii.
Dar mai mare-i minunea din inima,
Minunea ca El m-a iubit.

E-o minune si vara si iarna
Si cerul înstelat;
Dar mai mare-i minunea din inima,
Minunea ca El m-a salvat.

E-o minune întreaga-mi faptura,
Minune din vesnicii.
Dar mai mare-i minunea din inima,
Minunea ca El va veni.

Refren
Minunat e Domnul meu.
Mai minunat e El
Decât orice pe pamânt
Minunat e Domnul sfânt !

Ce draga-mi esti…

Ce draga-mi esti, cat nu mi se cuvine,
Numai rostindu-ti numele din Dor,
Nu ma-ntreba nici el de unde vine,
Cum nu se-ntreaba cerbul de izvor…

Ce draga-mi esti, minune, si de cand?
Cu tine-n cuget sunt atat de viu!
Nici nu mai stiu din zarea carui gand,
Cum nu stiu despre versul care-l scriu…

Ce liniste-i acum in cerul meu
Si gem impovarati de floare merii!
Ce draga-mi esti si o sa-mi fii mereu
De-aici pana la capatul Vederii…

Nicolae Nicoara Horia