VAVILA POPOVICI: Frica, problema omenirii de astăzi

Frica„Curajul este rezistența în fața fricii, meșteșugul de a domina frica, și nu absența fricii.”

– Mark Twain

   În 2011 apăruse în mai multe reviste eseul „Teama sau curaj” pe care l-am inserat în cartea „Articole și eseuri vol. II”, în anul 2012. Spuneam, pe atunci, că teama stă ca o marcă în fața tabloului vieții noastre de astăzi și că temerile sunt de două feluri: temeri mai mici care sunt aproape inevitabile și se manifestă mai mult la oamenii cu firea modestă, lipsită de trufie, la oamenii cu bun simț, cu motivația cauzelor că le lipsește ceva de care au nevoie și nu pot obține: Continue reading “VAVILA POPOVICI: Frica, problema omenirii de astăzi”

Robert Turcescu: “Sunt un om păcătos”

 Phone Booth“In lipsa lui Dumnezeu, totul va fi îngăduit” – Dostoievski

În om e un șir nesfârsit de oameni” – Mihai Eminescu

 

Cum de știu că sunt un om păcătos? Cum am constatat asta?

De ce majoritatea oamenilor par să nu înțeleagă acest cuvânt (păcătos)?

Unui om care nu a simțit niciodată durerea fizică e dificil și aproape imposibil să i-o definesti. La fel, vorbește-i unui orb de culorile deosebit de plăcute și atractive ale florilor de primavară sau cele ale frunzelor de toamnă, el nu va putea întelege pe deplin oricât ne-am strădui noi! Continue reading “Robert Turcescu: “Sunt un om păcătos””

Seminar despre iertare (1)

Iertare și iubire! Iubire și iertare!

Vavila Popovici

SĂ NE IUBIM UNII PE ALȚII, CĂCI DRAGOSTEA ESTE DE LA DUMNEZEU

                                             (Epistola lui Ioan, 1 Ioan 1:4.7)

.

  1. Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. –   EVANGHELIA LUI MATEI (6.14-15)
  2. Oamenii cu pumnii strânsi nu-si pot da mâna. –    Autor necunoscut
  3. Iertând altora, vouă insivă vă iertati. –  Ioan Gură de Aur
  4. Partea cea mai nobilă a rațiunii este împotriva furiei mele. Ea îmi spune că este lucru mai prețios să ierți decât sa te răzbuni. –  William Shakespeare Continue reading “Seminar despre iertare (1)”

Sunt un om pacatos.

George Danciu

Motto:

 

“In lipsa lui Dumnezeu, totul va fi îngaduit” – Dostoievski

Omul e singurul animal care roseste, sau ar trebui sa roseasca” – Mark Twain

Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu” – Geneza

Impotriva Ta, numai impotriva Ta am pacatuit si am facut ce este rau inaintea Ta” – David, in Psalmi

În om e un sir nesfârsit de oameni.” – Mihai Eminescu

 

 

CUM STIU CA SUNT UN OM PACATOS


De ce majoritatea oamenilor par sa nu inteleaga acest cuvânt, pacatos?

Unui om care nu a simtit niciodata durerea fizica e dificil si aproape imposibil sa i-o definesti. La fel, vorbeste-i unui orb de culorile deosebit de placute si atractive ale florilor de primavara, el nu va putea intelege pe deplin oricât ne-am stradui noi!

Am incercat fara succes sa-i conving de contrariu, atunci când un cuplu trecut usor de 60 de ani, afirma cu deplina convingere ca ei nu ar avea nici un pacat, si asteaptau sa prezint disertatia mea. Convingerea, cum aveam sa ma lamuresc mai târziu, poate fi adusa in inima si constiinta omului numai de lucrarea spirituala pe care o face Sfântul Duh al creatorului, in fiecare om care primeste vorbirea Sa. Cei care merg sistematic la biserica ajung sa se pocaiasca ca urmare a cercetarii constiintei lor de catre Duhul Sfânt.

Omul a ajuns sa aiba propria filozofie, sa aiba propriile sale legi la care se raporteaza. In fapt, se comporta ca si strutul, ascunzându-si capul in nisip. Si-a anesteziat demult constiinta, este foarte greu sa-i pui ceva in cont, nimic nu-l tulbura, nimic nu-i zdruncina linistea, poate doar atunci când nu are acces la cele trebuinioase sau dorite de el.

Un spirit foarte perspicace, Nicolae Iorga a afirmat ca: “Sunt unii care daca te vad la capatul unui trotuar si cu o umbrela in mâna, te judeca dupa acel trotuar si dupa acea umbrela” !

Ce s-a ales de constiinta noastra? Unde e? Sau este anesteziata tocmai de pacat?
Constiinta este un sentiment, o intuitie, pe care fiinta umana o are despre propria existenta. E vorba de o cunoastere intuitiva sau reflexiva pe care fiecare o are despre propria existenta si despre lucrurile din jurul sau. Constiinta, iti indica faptul ca iti dai seama, daca intelegi ce ti se intâmpla, atunci când cauti sa pui in cântar sentimentele si trairile tale. Dar fata de ce te raportezi?

Constiinta, contine si un sentiment al responsabilitatii morale fata de propria ta conduita. Omul isi face siesi un proces de constiinta, când cântareste o problema morala greu de rezolvat si când are loc o lupta sufleteasca generata de momente si situatii de viata deosebite, care pot fi cruciale. Atunci apare sentimentul de mustrare de constiinta, de remuscare, de regret. Avem expresia “a fi cu constiinta împacata” sau “a nu avea nimic pe constiinta” când omul e convins ca nu a savârsit nimic împotriva legilor morale sau ale legilor statului. A fi fara constiinta, e echivalent cu a fi lipsit de scrupule. Sintagma “libertate de constiinta” indica dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc

Îmi amintesc ca profesorul de filosofie a dat o definitie mai putin pretentioasa starii de sanatate. Ar fi acea stare in care se afla majoritatea oamenilor care formeaza o colectivitate. Dar nu intotdeauna are dreptate majoritatea, adevarul nu e dat de votul majoritar. In societate, de-a lungul timpului, se practica stabilirea adevarului sau a deciziei de urmat, prin vot, printr-un for de judecata. Si, e de notorietate faptul ca judecata e oarba, de multe ori rezolutia vine ca la loterie, iar sentinta nu e rezultatul unei cumpaniri echilibrate de adevar.
Daca luam si termenul “introspectie“, ca fiind lucrarea de observare subiectiva a fenomenelor propriei constiinte, de autoobservare, de autoanaliza, vedem cât de subiectiv e omul daca nu are repere clare si unitati de masurat si de cântarit care sa vina din afara sa. Pentru animale, pentru flori, pentru lumea materiala, omul stabileste criteriile de judecata si comparare.

Dar, pentru om, cine stabileste criteriile de judecata, de cumpanire? Cine va decide, cine va judeca ce e gresit si ce e abatere de la regula, de la norma (canon), cine e in afara omului, echidistant, integru si competent? Nu poate fi altcineva decât cel care l-a creat pe om. Dumnezeu. El a dat omului si legile sale morale care trebuiesc respectate cu sfintenie, cu mare grija. Dumnezeu, vede si aude, cunoaste gânduriile si faptele omului, lui îi pasa ce facem. Ca un tata iubitor, e un Dumnezeu al iubirii de om.

La vremea potrivita, a dat pe singurul lui fiu, Isus Cristos, pentru ca oricine crede in El, in jetfa Sa, sa nu sufere condamnarea la judecata, ca vinovat, ci sa aiba viata, fiind inlocuit in moarte de Omul fara pacat. Caci plata pacatului este moartea.
Dumnezeu pune in balanta Sa orice neasculate a omului, orice abatere de la legile si poruncile Sale.
Pacatul este orice neascultare de legea morala a lui Dumnezeu. Orice ofensa pe care i-o aducem incalcând pretentiile sale.

Radacinile anomiei – ale lipsei autoritatii sau ale normelor referitoare la valorile morale, o oarecare dezorganizare si a lipsei de legi – apar în ruptura moralei de religie si a moralei religioase de legea divina lasata pentru om de Dumnezeu, creatorul omului.

Cuvântul pacat, atribuit omului pacatos, inseamana: calcare a unei legi sau a unei porunci divine, abatere de la o norma (canon); savârsirea unui lucru rau; minciuna, hotia, crima, lovirea, ura, faradelegea, fapta vinovata, greseala, pacatul stramosesc (sau originar); nedesavârsirea, rautatea, nedreptatirea cuiva, a vorbi de rau pe cineva, a bârfi.

Pâna n-am ales sa scriu despre acest subiect, Sunt un om pacatos, filmul american Phone Booth, la noi sub titlul „Cabina telefonica”, era doar unul obisnuit, plin de tensine, actiune si suspans. Atât si nimic mai mult. Acum insa, cu altii ochi îl vad. Paradigma, lumea ideilor si învatatura, devine dintr-odata mai bogata si mai nuantata.
Actorul irlandez Colin Farrell e în rolul protagonistului. Acesta îl interpreteaza cu succes pe un tânar jovial, Stu Shepard, care lasa impresia ca el e placa turnanta sau punctul de inflexiune care le poate asigura ofertantilor propasirea visata. Permanent, da telefoane peste tot, in mass media, la diversi oameni, folosindu-se de informatii inventate, insa lasa impresia ca e unul bine informat, ca vorbele sale au acoperire. Promite in stânga si-n dreapta interventia sa binefacatoare care le va putea rezolva problemele. Se pretinde a fi cheia de acces la omul sus-pus sau jobul râvnit. Stu este bine imbracat, aratos, cu parul bogat si o barba subtire care sa-i contureze personalitatea, oarecum filfizon, dar cu sanse sa fie bine vazut mai peste tot.
Dar, trebuie s-o spun direct, Stu, ca multi altii, duce o viata duplicitara. Daca ar trebui sa-l caracterizam printr-un singur cuvânt, acesta ar fi: “mincinos”. Zilnic, oscileaza intre dragostea mare si sincera pe care i-o poarta sotiei sale, Kelly, si, flirtul, la fel de constant, aratat frumoasei sale prietene, Pam, o tânara simpatica, careia nu-i spune ca e casatorit si o curteaza impetuos, tratând-o ca prostituata. Dar dezastrul nu intârzie sa apara, fulgerator, pe neasteptate când toate pareau sa-i mearga ca unse.

Stu, avea un obicei. De la cabina telefonica din centrul metropolei îsi suna prietena de ocazie, însa nu inainte de a-si scoate verigheta casatoriei de pe deget, pentru a intretine relatia lor chiar si prin comunicare. De aceasta data, nu incheieiase bine convorbirea cu Pam si nici nu apucase sa iasa din cabina, când telefonul suna, iar Stu raspunde! Deja devenise putin agitat, caci un picolo insistent, in timp ce vorbea cu Pam, îi oferi o pizza, însa el refuza pachetul cu brutalitate. Acum, la capatul firului se afla cineva care stie multe despre el, atât de prietena, cât si de sotie, dar si faptul ca e un mincinos notoriu! Incet, incet, îl constrânge mereu, motivându-i constiinta, determinându-l sa le sune, pe prietena si pe sotie, in timp ce el, intrusul, auzea si dicta marturisirea lui Stu. Trebuia sa le marturiseasca adevarul, sa le spuna ca el e un mincinos.
Aceea era singura cabina telefonica utilizabila din zona, si, tinând-o ocupata, din cauza necunoscutului care-l ameninta sa nu intrerupa convorbirea, tinându-l in bataia pustii de undeva din cladirile mari din apropiere, normal, apar nu putini doritori de a folosi cabina. In fapt, el nu poate inchide, fiind amenintat cu moartea celor doua, apoi balamucul din jurul lui creste mereu. Vine curând politia deoarece intre timp teroristul, sa demonstreze ca nu glumeste, l-a impuscat mortal pe un prieten al lui Stu, care se apropiase prea mult de cabina, cu gând sa-l ajute cumva, deoarece toti auzeau si vedeau trauma prin care trece. In timp, drama creste mereu, Stu începe sa plânga, sa-si deplânga pacatul in fata teroristului si al oamenilor care-l auzeau, a operatorilor de televiziune care transmiteau in direct toata aventura de care vorbim. Teroristul nu era deloc indurator de cainta lui Stu. Era insensibil sau nu-l mai putea crede. Intr-un final, scapa cumva, atât el, cât si cele doua femei. Sotia e dispusa sa-l ierte, Pam trece mai departe si iese nevazuta din scena. Sub anestezia injectiei, aflat pe targa din ambulanta, il vede ca prin ceata la doi pasi pe teroristul care i-a distrus linistea, duplicitar de dulce, in care traia, si-i aude glasul, ca un tepus infipt in inima-i inspaimântata: „Ai grija, cum te vei abate de la o traire morala, voi reveni!”

Asadar, pâna n-am inceput sa scriu despre acest subiect, filmul nu-mi vorbea ca teroristul insinuat in viata lui Stu, poate fi identificat cu constiinta sa, a lipsei acesteia in timp. Dar, ea poate cumva a fi sesizata si vazuta , doar de cel deprins sa vada dincolo de ceea ce se vede. Ea incepe sa lucreze in “inchisoarea de fildes” a capului sau, si-l preseaza tot mai mult, stresându-l.
Un regizor dinafara scenei, ridica valul care ne impidica vederea personajului nevazut si introduce in scena drama propriu-zisa. Avem acum pe scena vazuta, tot ce i se intâmpla lui Stu, noi privind dinafara scenei de desfasurare in care se petrec lucrurile. Pentru toti ceilalti, din preajma si viata lui Stu, aflati in acelasi plan, situatia este in continuare de neinteles. Ca de altfel si pentru Stu. Sunt zvonuri dinafara lumii noastre. Creatorul nostru este in lumea de dincolo de dimensiunile in care traim acum, intralta lume spirituala. El e si regizorul care aduce pe scena constiintei noastre scene altfel nevazute si neintelese de noi, pentru a fi vazute si intelese, iar noi sa putem decide in consecinta.

Scriitorul Philip Yancey poveste cum un medic chirurg a trebuit sa-i repare un picior, apoi el a fost nevoit sa stea mai mult timp in repaus. Dar curând a venit vremea intâlnirii anuale de golf cu prietenii sai.
A cerut voie doctorului, zicând: „M-am antrenat sa nu-mi solicit piciorul stâng, pot sa-mi rasucesc trunchiul fara a-mi solicita coapsele. N-as putea sa particip?”
Doctorul i-a raspuns in mod ciudat dar fara ezitate: „As fi foarte nefericit daca ati juca golf in urmatoarele doua luni.
Mai târziu vorbind cu sotia sa, Philip, zice pe un ton de gluma: „De ce mi-ar pasa mie ca e nefericit ori nu?”. Apoi, marturiseste onest: “Dar eu eram interesat, nu numai fiindca platisem câteva mii de $ pentru operatie, dar era vorba in fond, de sanatatea mea”.

La fel, ce motiv as avea eu sa ma interesez de cum vrea Dumnezeu sa-mi traiesc eu viata? Acelasi pentru care voi cere parerea unui doctor. Ma las in grija acestuia stiind ca ne-am propus acelasi obiectiv, sanatatea mea fizica, si ca sunt beneficiarul priceperii si intelepciunii sale. Învat, astfel, sa ma raportez la pacat ca la un factor de risc spiritual – asemanator in buna parte, celulelor cancerigene, bacteriilor, virusilor sau plagilor – pe care trebuie sa-l evit cu orice pret spre binele meu. Invat sa cred ca Dumnezeu vrea sa traiesc cea mai buna viata cu putinta, nicidecum un simulacru lipsit de valoare.

Vizitând expozitia „Lumile trupului” din Londra, Philip Yancey istoriseste ca in catalogul de prezentare se aflau fotografiate parti ale trupului expuse in muzeu. La categoria organe, fusesera tiparite in oglinda, fotografiile a doua perechi de plamâni. Cei din stânga erau albi, încât puteai crede ca fusesera ai unui nou nascut. In mare contrast, cei din dreapta lor pareau sa fi fost folositi la curatirea unui horn. Un strat sedimentar negru ascundea, acum, membranele delicate cu rol de captare a moleculelor de oxigen. Textul insotitor dezvaluia faptul ca acesti plmâni apartinusera unui fumator inrait.

Nu pot sa inteleg cum un doctor, sau cineva instruit, care a vazut asemenea plamâni mai poate fuma vreodata.”- Philip Yancey
La Institutul Inimii din Cluj, pe peretii cabinetelor de consult medical, se gasesc planse cu organele vitale ale omului. Posibila afectare ale acelor organe (inima, ficat, plamâni, rinichi) este semnul dezordinii suportate de catre organismul omului, fiind inclinat sa-l supuna unui regim – alimentar si psihic – inadecvat.
Fumatului, i se acorda o intreaga plansa, punând in prim plan pericolele mari la care supune inima si plamânii, dar si alte organe.
Vorbind despre inima, ale cauzelor care o imbolnavesc – fumatul, alcoolul, alimentatia, stresul la care este supusa ea – am vazut deîndata ca o necesitate vitala ca fiecare educator si profesor sa le vorbeasca deseori elevilor despre corpul omenesc si organele sale vitale, dar si despre factorii care-i influenteaza sanatatea.

Nu oadata pacientul aude pe medic spunând: “– Prea târziu!” Sa fim atenti la mostenirea de sanatate primita de la creatorul nostru, sa nu o compromitem, sa nu ajunga trupul sau sufletul nostru o ruina.

Vorbind de pacat, vedem cum acesta la rândul lui ne intârzie cresterea si naruie sanatatea si sufoca duhul unei vieti noi.

Viciul nu e vatamator intrucât e interzis, ci e interzis tocmai pentru ca e vatamator”, spunea Benjamin Franklin.

Pacatul nu e vatamator intrucât e interzis, ci e interzis tocmai pentru ca e vatamator pentru om, spune Dumnezeu, cel care a creat omul.

Sa vedem, acum, doua ipostaze in care starea activa a constiintei este prinsa in versuri si de clasici ai poeziei românesti:

-Traian Dorz: Plânge ucigasul

Ma chinuie mustrarea si-n mintea mea rasar
vedenii ce m-alunga s-alerg prin noapte iar
caci ziua-n orice lucru si noaptea-n orice vis
vad fata-nsângerata a fratelui ucis,
vad chipul lui aievea, din ce in ce mai viu
si fug gonit din urma de-al spaimelor pustiu.

(…) Urechea de-mi acoper si ochii de-i inchid
Zadarnic, constiinta eu nu pot sa-mi ucid!

– Lucian Blaga: În marea trecere

(…) Tot mai departe sovai pe drum –
si, ca un ucigas ce-astupa cu naframa
o gura învinsa,
închid cu pumnul toate izvoarele,
pentru totdeauna sa taca,
sa taca.