by Issabela Cotelin

Pe Marin Rotaru, Didi pentru familie, prieteni, cunoștințe, pentru un sat întreg și dincolo de el, l-am cunoscut bine, mi-era unchi.

Era tatăl verișorilor mei, Larisa și Dragoș, cu care am bătut dealurile și râpele Moldovei.

Era soțul pe care îl trimiteai în fundul curții după un lemn de foc și venea ore bune mai târziu cu sculptura nepremeditată sub braț. Văzuse el o bucată de lemn care-i spunea ceva. Continue reading “Marin ROTARU: Portretul unui visător incurabil” →