Trecerea timpului nu poate fi oprita de nimic si de nimeni, oricât de mult s-ar încerca acest lucru. În lupta împotriva trecerii clipelor vietii, perseverenta nu ajuta la nimic, iar încapatânarea genereaza numai probleme. Cu toate acestea, refuzul interior persista în a ignora schimbarea ce se produce continuu în jurul tau, precum si în tine. De fapt, nu exista cale de a evada de sub tutela trecerii si devenirii. Esti constient de acest lucru?

Câta vreme esti copil, scoala îti mentine un tonus viu la nivelul mintii prin programe ambitioase de învatamânt care te tin mereu în alerta pentru a trece diferitele examene si a promova diferitele trepte de educatie. Dar într-o zi, în mod abrupt, acest proces înceteaza si esti literalmente aruncat în vâltoarea unei vieti ce nu cunoaste o regula precisa, în care criteriul valorii este înlocuit de cel al sansei sau relatiei, iar oportunitatea valoreaza mai mult decât tot ce ai acumulat prin studiu si perseverenta.

Chiar daca ai sansa de a avea un serviciu bun, tot ramâne nerezolvata împlinirea în viata de familie, fiindca oricât de mult ai cauta, este greu sa gasesti un partener de viata pe care sa îl iubesti si care sa te înteleaga. Iar daca ai întâlnit o astfel de persoana, nu ai cum sa stii daca relatia va fi sau nu de durata, fiindca realitatea cruda se manifesta printr-o schimbare continua care poate transforma peste ani un aparent paradis într-un iad nimicitor.

Dar care este sensul? De ce se întâmpla aceste lucruri? Mintea asaltata de atât de multe întrebari nu se odihneste vreodata în cautarea unui raspuns satisfacator. Dar poate fi cunoscut un astfel de raspuns? Si îndoiala pune încet dar sigur stapânire pe sufletul tau, pe mintea ta, transformându-te în cele din urma într-un sceptic convins, tot acest proces fiind doar o chestiune de timp, de durata a rabdarii pe care o ai, care oricum nu are cum sa fie decât finita, asa cum esti si tu.

Iar atunci când îndoiala se pune în miscare, ea se rostogoleste asemenea unui bulgare de zapada pe deasupra unui strat gros de zapada adunând tot mai multa putere si volum pe masura ce se deplaseaza catre partea de jos a unei vai adânci dintr-un masiv montan. În final, forta teribila a unui astfel de fenomen ajunge sa distruga tot ce îi sta în cale. Tot astfel, nemultumirea si îndoiala pe care le ai în suflet, pe care inerent le acumulezi în trecerea vremii, risca oricând sa distruga structura sensibila a afectiunii si mintii împietrind inima, distrugând orice ideal nobil si orice speranta.

Alteori, valurile schimbarii din jurul tau ajung sa depaseasca pragul a ceea ce poti suporta, iar interiorul tau se revolta într-o sfortare suprema de a opri potopul nimicitor sau de a pieri o data cu el, luptând din rasputeri sa te salvezi sau sa scapi ceea ce ai mai drag. Talazuri înalte de griji si de durere vin peste tine si nimic din ce ai învatat nu te mai ajuta, ci doar îti dai seama ca esti teribil de singur si fara putere.

Realitatea este ca dincolo de orice înaltime se afla o vale, iar dupa un urcus luminos exista o coborâre pe care nu o doresti. Fluctuatia evenimentelor vietii uneori te poate surprinde, iar alteori vine în împlinirea celor mai sumbre asteptari. Lumina nu de putine ori este înghitita de întuneric, iar ploaia urmeaza repede unui cer senin, care ai crezut ca va dura o vesnicie. Cine a trait la munte stie mai bine acest lucru, dar chiar si asa, nu poti sa fii multumit cu explicatii ce nu tin loc de rezolvarea situatiei defavorabile în care te gasesti sau care va veni.
Dar ce este timpul? Cum poti transcende desertaciunea lui? De ce natura are aceasta atitudine schimbatoare? Cum se poate trece dincolo de clipa prezenta ce nu îti aduce decât amaraciune?
„Doamne, Tu ai fost locul nostru de adapost, din neam în neam. Înainte ca sa se fi nascut muntii si înainte ca sa se fi facut pamântul si lumea, din vesnicie în vesnicie, Tu esti Dumnezeu! Înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, si ca o straja din noapte.”

Însa dincolo de suportul miscator al realitatii în mijlocul careia traim se afla eternitatea Creatorului întregului univers. Din aceasta perspectiva a adâncului abisal al vesniciei toate schimbarile pe care le traiesti nu înseamna mare lucru. Daca ai putea vedea aceasta, atunci bucuria ar lua locul întristarii, fiindca pâna si suferinta nu reprezinta decât ceva trecator. Iar daca timpul rezolva prin trecerea sa totul, atunci de ce sa îti mai faci griji?

Daca nu poti cladi decât pe nisip, atunci de ce sa te mai temi atunci când lucrurile se desfac din nou în elementaritatea lor redevenind ceea ce au fost dintotdeauna si anume niste particule adunate temporar laolalta. Tristetea si bucuria, faima si ignorarea, toate acestea, precum si multe altele, sunt aspecte de o clipa ale unei realitati aflate mereu în schimbare. Nu poti opri acest proces al facerii si desfacerii. Nu ai cum sa i te opui, însa poti sa privesti dincolo de ele, fiindca deasupra lor se afla mereu Marele Autor, Maestrul care nu a gresit niciodata indiferent de opera pe care a realizat-o.

„Domnul împarateste îmbracat cu maretie; Domnul este îmbracat si încins cu putere: de aceea lumea este tare si nu se clatina. Scaunul Tau de domnie este asezat din vremuri stravechi; Tu esti din vesnicie! Râurile vuiesc, Doamne, râurile vuiesc tare, râurile se umfla cu putere. Dar mai puternic decât vuietul apelor mari si mai puternic decât vuietul valurilor naprasnice ale marii este Domnul în locurile ceresti.”

Astfel, reusesti sa înveti lectia trecerii si transformarii lucrurilor cu scopul unic si precis de a-ti dezvolta intuitia eternului, neschimbatorului, a ceea ce nu poate fi vreodata mistuit de vreme. ?i cu cât deprinzi acest lucru mai repede, cu atât este mai bine, fiindca în felul acesta cunostinta vesniciei va începe sa se formeze tot mai puternic în interiorul tau înlocuind treptat mintea cea plina de griji. Acesta este un proces de durata, uneori placut si extatic, dar cel mai adesea dureros si descurajator, pâna când ajungi sa te întâlnesti cu Marele Autor pe cararea vietii tale.

„Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar si gândul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde, de la început pâna la sfârsit, lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu.”

Iar daca vei avea rabdare si nu vei ceda revoltei ce îti apare în suflet, atunci vei ajunge sa Îl cunosti pe Marele Autor si sa primesti de la el darul vesniciei în inima ta care va face ca toata curgerea vietii tale sa aiba sens prin revarsarea ei în oceanul eternitatii, fiindca în final, dincolo de orice înaltime sau vale se afla mereu si dincolo de orizont albastrul neasemuit al nemarginirii. Iar atunci gândurile pline de griji si suparari nespuse se vor topi în constiinta nemuririi ce nu poate fi distrusa vreodata, asupra careia timpul nu mai are nici un fel de putere.

„În ziua de pe urma a sarbatorii, Isus a stat în picioare si a strigat: Daca înseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apa vie, cum zice Scriptura.”

Octavian LUPU,

Bucuresti