Theodor RĂPAN: NICOLAE MĂTCAŞ – MODEL AL IMPLICĂRII

FOTO THEODOR RĂPANNICOLAE MĂTCAŞ – MODEL AL IMPLICĂRII

Fără îndoială, Nicolae Mătcaş este unul dintre cele mai fascinante profiluri ale culturii şi literaturii contemporane, definit prin complexitatea unei opere care îl înscrie în seria înaltelor spirite enciclopedice. Activitatea ştiinţifică, îmbinată în mod constant cu o susţinută activitate literară, incitantele probleme abordate, portretul  său moral exemplar, toate fac din specialistul în „Lingvistica matematică, structuralistă şi aplicată” un nume cu o rezonanţă indubitabilă. Continue reading “Theodor RĂPAN: NICOLAE MĂTCAŞ – MODEL AL IMPLICĂRII”

Stagii si Burse la Centrul European de Limbi Moderne (ECML)

Centrul European de Limbi Moderne (ECML) recruteaza stagiari de doua ori pe an pentru o perioada de la 3 la 6 luni.
Principalul rol al ECML, care este o institutie a Consiliului Europei, este de a servi, in general, la implementarea politicilor lingvistice si la promovarea abordarilor inovatoare in invatarea si predarea limbilor moderne.
Stagiarii vor lucra pe doua niveluri:
1) Ei vor avea sarcini precise intr-un anumit domeniu. Pentru aceasta sunt propuse trei specializari care corespund la patru tipuri de stagii diferite:

•Specializarea web site – website: stagiarul asista web master-ul in activitatea sa cotidiana si participa la vitalizarea site-ului ECML, fiind responsabil pentru acuratetea si actualizarea informatiilor. Acest stagiu implica o activitate creativa care permite stagiarului sa contribuie la elaborarea permanenta a site-ului. Stagiarul va lucra, de asemenea, in colaborare cu Centrul de resurse si cu responsabilii de program pe termen mediu. Stagiarii trebuie sa aiba o specializare lingvistica si experienta in domeniul informaticii (ICT).

•Specializarea organizare si planificare – program: stagiarul care asista directorul de programe are sarcini legate strans de gestionarea programului pe termen mediu (PTM): pregatirea dosarelor cu materiale si/sau informatii practice pentru participantii la ateliere si alte activitati organizate de ECML; stabilirea configuratiei unui document in cadrul diferitelor proiecte ale PTM; expedierea documentelor.

•Specializarea documentare – DRC (Documentation Research Center): stagiarul care asista responsabilul centrului de resurse/documentare trebuie sa fie specializat in domeniul bibliotecar/documentar/stiintele informarii si, eventual, ICT. Stagiarul se integreaza in echipa Centrului de resurse si documentare si participa la infiintarea unor noi servicii, implementarea noilor instrumente/materiale documentare, precum si in alte activitati documentare cotidiene.

•Specializarea  pe administrare generala si financiara – Administrare: stagiarul va contribui la dezvoltarea bazei de date legate de baza de date de e-mailuri deja existenta, dar si la implementarea Windream ((Document Management Software), in special la dezvoltarea unui grid de formare. Stagiarul va fi implicat in procedura de documentare financiara, va copia si scana, clasifica in functie de articolul bugetar, va clasa mailuri, va pregati corespondenta catre Strasbourg, va corecta baza de date ECML existenta – va corecta informatiile, va adauga informatii noi si detalii bancare, va pregati seminarii.
In toate cele patru cazuri, stagiarul trebuie sa aiba spirit de echipa, flexibilitate si sa manifeste interes pentru activitatile ECML.

2) Stagiarii vor avea, de asemenea, si sarcini de ordin general in cadrul evenimentelor programului (ateliere si reuniuni) si reuniunilor statutare.
Este asigurata o subventie lunara de 686 EUR si o contributie pentru cheltuilelile de transport.
Stagiarii trebuie sa fie absolventi de studii superioare, preferabil studii postuniversitare.
Ei trebuie sa aiba cunostinte plurilingvistice (engleza, germana, franceza) si sa posede cunostinte adecvate de caligrafie si de utilizare a calculatorului, intrucat vor avea frecvent ca sarcina traducerea de documente oficiale.

Date limita: Formularele de inscriere la stagii trebuie sa ajunga la ECML pana la:
•30 septembrie (pentru ianuarie-iunie)
•31 martie (pentru perioada iulie-decembrie si pentru perioada septembrie-februarie pentru stagiile administrative)
Urmatorul termen limita este 31 martie 2011.

http://www.eurodesk.ro/program.php?progid=EU0010000192

Sergiu Gabureac
BIBLIOTECA METROPOLITANA BUCURESTI
Serviciul DEZVOLTARE SERVICII PUBLICE.
EVALUARE PROSPECTIVA. MARKETING.

SEMIDOCTII SI BARBARIZAREA LIMBII ROMANE

Stim de peste doua milenii, de la filosofii Greciei antice, ca performantele gandirii unui om sau mai bine spus directia si domeniul performantelor sale, depind si de limba in care gandeste. Se intampla aceasta deoarece orice proces de gandire si orice judecata este o inlantuire de notiuni. Cu cat o notiune are mai mult semnificatii, cu atata permite mai multe si mai indepartate corelatii, permitand surprinderea de nuante suplimentare, dar si de ramificare in profunzimea altor notiuni, ceea ce performeaza judecata si gandirea.

Asadar, cultivarea unei limbi nu este un moft si un simplu orgoliu pe care internationalistii, mercenarizati sau de proasta conditie intelectuala, o eticheteaza automat drept “proto… cucu, proto… ciuciu”. Pe de alta parte, o limba este un sistem de comunicare, cu cat mai unitar sistemic, cu atat mai performant. Ce inteleg prin unitar? Cuvintele notiuni sunt compatibile in nuantele lor. Sa ne inchipuim o gradina de legume ingrijita si o gradina de legume abandonata care se inburuieneaza. Buruienile sunt corpuri straine, care nu doar estetic dauneaza productie de legume a gradinii. In al treilea rand, orice limba creeaza continuu notiuni noi, adaptandu-se evolutiei tehnice, stiintifice si culturale. Atunci cand limba este vlaguita, abandonata sau slujita de intelectuali de paie, atunci limba respectiva preia de-a gata dintr-o limba puternica notiuni si cuvinte pe care incearca sa le integreze si apoi, in ritm de crampe, sa le digere.

Dar nicio limba cu reflexele sanatoase de aparare, exact ca un individ, nu renunta la bagajul sau lingvistic notional mostenit de generatii, care face parte organica din sistemul limbii. Daca substituie aceste parti autentice ale limbii, cu imprumuturi straine sonoritatii si specificului paradigmatic al limbii, acestea ultimele sunt pentru limba in cauza corpuri straine. De exemplu, in limba romana a aparut ca imitatie maimutareasca, din partea semidoctimii, vopsita, dar lipsita de continut expresia “O.K.!”, in loc de “Bine!”, “Este bine!”, sau “Asa-i bine!”. Care este diferenta? O.K. are o semnificatie tehnica: “Este conform regulilor”, “Este conform asteptarilor”, “Este in canon”. “Bine”-le romanesc, cu diversele sale variante si nuante semnificante ale exprimarii, are o semnificatie valorica, se refera la valori. Chiar si atunci cand se refera la un aspect tehnic se refera prin prisma valorilor, iar O.K., chiar si atunci cand face referinta la valori, o face prin prisma tehnicii, a regulilor. O.K. este de specie discursiva, iar “bine” este de specie metaforica. Sunt de specii diferite, de aceea O.K. este un barbarism in limba romana.

Asistam de 20 de ani, de cand diluviul social a scos la suprafata gunoaiele si semidoctii la o barbarizare crescanda a limbii romane. Stau la hotel si citesc in cartea de reclame ceva despre mountain bike, in loc de ciclism montan. Expresia am mai auzit-o zilele acestea la radio si la TV. Semidoctii se vor interesanti, vor sa ia ochii cu “mai, ce culti suntem!”. In saracia lor mintala nu realizeaza, nu inteleg si nu simt limba, sunt incapabili de a observa ca ciclismul montan se leaga organic de restul discursului in romana, ca face parte din limba, ca este autentic. La fel, dau, intr-o sala de asteptare, peste reclama unui disperat magazin de mobila care are desenat traseul “showroomului”. Cu ce i-o fi deranjat pe semidoctii care au conceput prospectul cuvantul expozitie, sau expresia salile expozitiei? Greu de spus, deoarece prostia opereaza in ceea ce crede ea ca judecata cu false argumente. Asa auzim in sali de conferinte despre firingul sinapselor (tivul sinapselor sau ritmul eliberarii cuantelor de neurotransmitatori) sau “switch”-ul medicatiei, in loc de comutarea pe acest medicament, sau schimbarea medicatiei de parca maica-sa i-ar fi pus in scutece slide-uri si nu i-a schimbat scutecele, ci i le-a switch-uit.

Jalnici semidocti cu pretentii! Asa te plimbi pe strada si citesti firme sau reclame de iti vine sa ceri antivomitive. La un moment dat, vad un hotel in mahalaua unui oras: “George’s Hotel” (adica Hotelul lui Gheorghe). Mai, s-a facut a’ dracului Ghita! I-a crescut creasta si-si da cu parfum pe la spate! In alt oras, tot la periferie, citesc firma “Mondo Style”. Ma uit si ce vad? Capace de WC, gresie, tuburi si altele de “stil”. Pe loc mi-a trecut prin minte cum ar suna Porno Style sau Prosto Style? Dar fiecare poate aduce mii de exemple de barbarizare semidocta a limbii. Intr-adevar, ruptura sociala din decmbrie a scos la suprafata gunoaie si semidocti. Prea multi!

Iar limba, saraca, se barbarizeaza pe zi ce trece, diminuandu-i capacitatile de nuantare semantica, deci de performare a gandirii vorbitorilor sai. De ce este extrem de important un invatamant care nu fabrica semidocti precum ar fabrica niste carnati? Ce loc trebuie sa ocupe invatamantul in atentia unor adevarati decidenti sociali? Sau sunt si ei O.K.?

Prof.Univ.dr. Gavril CONUTIU
Oradea, 6 decembrie 2010

Discursul – stiinta in a comunica, sau forma de a bate campii

By Nicolae Balasa

A devenit aproape o obisnuinta sa auzim la tot pasul ca o persoana „X”, de cele mai multe ori „sus-pusa”, a tinut, in locatia „Y”, un superb discurs. Toate bune si la locul lor insa, daca cineva ne-ar intreba „ce am inteles?” si, mai ales, „ce e discursul?”, in multe cazuri, nu prea am sti cum si nici pe unde sa scoatem camasa. Evident, una e sa ai stiinta discursului in a comunica, si alta e a bate campii (cu sau fara gratie)! Prin urmare, raportandu-ne la unele lucrari din domeniu si la autorii lor, oameni de stiinta remarcabili, incercam in cele ce urmeaza o usoara limpezire a problemei deja create.
In consecinta, daca cineva ne-ar intreba „ce este discursul”, mai intai ar trebui sa amintim ca in ultimele decenii discursul s-a instituit ca un concept cheie la interferenta mai multor discipline, cum ar fi lingvistica, logica, sociologia, psihologia, teoria comunicarii, filosofia limbajului si chiar filosofia umanului, in general, retorica si teoria argumentarii. Autorii angajati in studiul discursului au pornit de la constatarea ca „succesul in comunicare nu mai depinde doar de competenta lingvistica a interlocutorului, ci de competenta generala de comunicare, care cuprinde: o dimensiune referentiala (a domeniului); o dimensiune situationala (a normelor interpersonale si tipurilor de discurs), o dimensiune textuala, micro si macrostructurala” (Daniela Roventa-Frumusani, Argumentarea. Modele si strategii, Bucuresti, Editura ALL, 2000, p. 136.)
De asemenea, aceiasi autori au constatat ca vorbirea si comunicarea umana nu se realizeaza prin propozitii izolate si cu atat mai putin prin cuvinte izolate, ci prin structuri mai complexe, prin care se transmite mesajul si care pot produce anumite modificari in subiectul individual sau colectiv. In acest context, analiza discursului implica depasirea nivelului frastic si luarea in consideratie a numerosi factori pragmatici, extralingvistici si situationali, fara de care nu ar fi posibil un studiu complet al semnificatiei. A aparut astfel o lingvistica a discursului sau a mesajului, deosebita de lingvistica limbii sau a codului.
Cei care fac pentru prima data aceasta distinctie sunt: Ferdinand de Saussure in Cours de linguistique générale, Paris, Payot, 1972, p. 30, sp. 26, sp. 112, 227, si Louis Hjelmslev in Essais de linguistique, Copenhaga, Cercul lingvistic din Copenhaga, 1959. Cei doi autori disting „limba” de „vorbire” si, respectiv, „schema” de „folosire”. Teoria discursului trage toate consecintele acestei dualitati. In timp ce lingvistica structurala se limiteaza sa puna intre paranteze vorbirea si uzajul, teoria discursului inlatura paranteza si anunta existenta a doua lingvistici ce se bazeaza pe legi diferite. Lingvistul francez Émil Benveniste (Probleme de lingvistica generala, vol. I, Bucuresti, Teora, 2000) a mers cel mai departe in aceasta directie. Dupa el, lingvistica discursului si lingvistica limbii se construiesc in unitati diferite. Daca semnul (fonologic sau lexical) este unitatea de baza a limbii, „fraza” este unitatea de baza a discursului. „Nascuta din orizonturi diferite, aceasta lingvistica a discursului incearca sa treaca dincolo de limitele unei lingvistici a limbii, cantonata in studiul sistemului. Depasirea limitelor frazei, considerata drept nivelul ultim al analizei in combinatorica structuralistica; efort pentru a scapa de dubla reducere a limbajului la limba, obiect neutru sub raport ideologic si la cod, cu functie pur informativa; incercarea de reintroducere a subiectului si a situatiei comunicarii, exclude, in virtutea postulatului imanentei, aceasta lingvistica a discursului care este confruntata cu problema extralingvisticului” (Denise Maldidier, Claudine Normand, Régine Robin, Discours et ideologie: quelques bases pour une recherche, in „Langue française”, nr. 15, 1972, p. 118).
Asadar, analiza discursului presupune depasirea nivelului frastic la care o cantonase structuralismul, a esantionului liber de context, prin reintroducerea factorilor sociali, apti sa dea o semnificatie completa secventelor discursive. Altfel spus, reabilitarea subiectului locutor si a celui interlocutor, introducerea subiectului extralingvistic, aplicarea unor anumite operatii enuntiative si discursive contribuie la reconstructia interactiunii generalizate, adica a ceea ce s-ar putea numi discursul social, dupa cum remarca Daniela Roventa Frumusani (op. cit., pp. 136-137).
Provenind din domenii foarte diverse, termenul „discurs” cunoaste o pluralitate de acceptii complementare si chiar contradictorii. Astfel, dupa Dominique Maingueneau, pe care o urmeaza autoarea romanca mentionata mai sus, putem distinge:
1. discursul in opozitie cu fraza: discursul constituie o succesiune de fraze (in analiza clasica a discursului, in timp ce cercetatorii contemporani vorbesc de gramatica textului sau lingvistica textuala);
2. discursul in opozitie cu enuntul: pe langa caracterul de unitate lingvistica (enunt), discursul constituie o unitate de comunicare ce tine de un gen discursiv specializat (roman, articol de ziar etc.);
3. discursul in opozitie cu limba: limba definita ca sistem propriu membrilor unei comunitati se opune discursului ca realizare individuala (dupa Émil Benveniste, „Enuntarea presupune conversia individuala a limbii in discurs”);
4. discursul asociat cu text si context: adica, procesul asociat cu produsul si circumstantele producerii sale;
5. discurs in opozitie cu povestire sau istorie ca forma marcata de operatori, tinand de triada ego-hic-nunc, distincta de evocarea la trecut, la persoana a III-a, in illo tempore (Dominique Maingueneau, Initiation aux méthodes de l’analyse du discours, Paris, Hachette, 1976, pp. 13- 23).
Incercarea de a gasi un numitor comun acestor viziuni asupra discursului conduce in mod firesc la ideea lui Émil Benveniste ca „discursul reprezinta un eveniment, un moment al practicii discursive, adica limbajul pus in actiune: orice enuntare presupune un locutor si un auditor, si, la primul, intentia de a-l influenta pe celalalt intr-un mod oarecare” (Émil Benveniste, op. cit., p. 242).
Discursul rezulta dintr-o retea socio-istorico-culturala ce isi pune amprenta pe orice instanta particulara numita de el instanta de discurs. El este un act, o interventie a subiectului enuntator, dar si reprezentarea pe care el o construieste pentru celalalt, reprezentare pe care interlocutorul o poate accepta, dezvolta sau infirma intr-un camp de relatii semnificative.
Dezvoltand ideea lui Benveniste, filozoful francez Paul Ricœur noteaza ca discursul reprezinta o trasatura absolut primordiala, care conditioneaza posibilitatea altor trasaturi, anume trasatura distantarii, care poate fi situata sub numele de dialectica a evenimentului si a semnificatiei. Pe de o parte, discursul se ofera ca eveniment: ceva se intampla atunci cand cineva vorbeste. Dar ce se intelege prin eveniment? „A spune ca discursul este un eveniment inseamna a spune, intai de toate, ca discursul este realizat temporal si in prezent, pe cand sistemul limbii este virtual si in afara timpului; in acest sens, putem vorbi impreuna cu Benveniste despre instanta de discurs, pentru a desemna ivirea discursului insusi ca eveniment. Pe langa acestea, in vreme ce limba nu are subiect, in sensul ca intrebarea «cine vorbeste?» nu are valoare la acest nivel, discursul trimite la locutorul sau printr-un ansamblu complex de indicatori, cum ar fi pronumele personale; vom spune in acest sens, ca instanta de discurs este autoreferentiala; caracterul de eveniment se leaga acum de persoana celui care vorbeste; evenimentul consta in aceea ca cineva vorbeste, cineva se exprima luand cuvantul. Discursul este eveniment si in al treilea sens: in timp ce semnele limbajului trimit numai la alte semne in interiorul aceluiasi sistem si fac ca limba sa fie lipsita de lume in aceeasi masura in care este lipsita de timp si de subiectivitate, discursul se rosteste intotdeauna in legatura cu ceva: el se refera la o lume pe care pretinde ca o descrie, o exprima, ori o reprezinta; in acest al treilea sens, evenimentul este venirea in limbaj a unei lumi cu ajutorul discursului. In sfarsit, in timp ce limba nu e decat o conditie prealabila comunicarii, careia i se furnizeaza codurile, toate schimbarile de mesaje se fac in discurs; in acest sens, doar discursul are nu numai o lume, ci si un altul, o alta persoana, un interlocutor caruia ii este adresat; in acest ultim sens, evenimentul este fenomenul temporal al schimbului, stabilirea dialogului care leaga, prelungeste sau intrerupe” (Paul Ricœuer, De la text la actiune, Cluj-Napoca, Echinox, 1999, pp. 97-98).
Toate aceste trasaturi, luate impreuna, constituie discursul ca eveniment. Este remarcabil faptul ca ele nu apar decat in miscarea de efectuare a limbii in discurs, in actualizarea competentei noastre lingvistice in performanta.
Dar caracterul de eveniment al discursului nu constituie decat unul dintre cei doi poli ai perechii care alcatuieste discursul, cel de al doilea pol fiind cel al semnificatiei. Daca orice discurs este efectuat ca eveniment, orice discurs este inteles ca semnificatie. Nu evenimentul, in masura in care este fugitiv, vrem sa-l intelegem, ci semnificatia lui, care ramane. Nu este vorba de a reveni, de la lingvistica discursului, la cea a limbii, deoarece lingvistica discursului este cea in care evenimentul si sensul se articuleaza intre ele. „Asa cum limba, actualizandu-se in discurs, se depaseste ca sistem si se realizeaza ca eveniment, tot astfel, intrand in procesul intelegerii, discursul se depaseste ca eveniment, in semnificatie. Aceasta depasire a evenimentului in semnificatie este caracteristica discursului ca atare. Ea dovedeste intentionalitatea insasi a limbajului, relatia care exista in cadrul lui intre noema si noeza. Daca limbajul este meinen, o intentie semnificativa, e astfel tocmai in virtutea acestei depasiri a evenimentului in semnificatie” (Paul Ricœuer, op. cit. p. 98). Distanta originara este deci distanta rostirii in ceea ce este rostit.
Pentru a intelege ce anume este rostit, trebuie sa tinem seama de faptul ca articularea evenimentului cu sensul realizata in cadrul lingvisticii discursului constituie nucleul oricarei probleme hermeneutice. In acest scop, hermeneutica trebuie sa faca apel nu numai la lingvistica – fie si inteleasa in sensul de lingvistica a discursului, in opozitie cu lingvistica limbii –, ci si la teoria actelor de limbaj, asa cum a fost ea dezvoltata de catre John Langshaw Austin si John Searle. Dupa acesti autori, actul de vorbire este alcatuit dintr-o ierarhie de acte subordonate, distribuite pe trei nivele:
1. nivelul actului locutionar sau propozitional: act de a rosti;
2. nivelul actului sau al fortei ilocutionare: ceea ce facem rostind;
3. nivelul actului perlocutionar: ceea ce facem prin faptul ca vorbim.
Sa preluam exemplul lui Paul Ricœur: „Daca va spun sa inchideti usa, fac trei lucruri: raportez predicatul la actiune (a inchide) la doua argumente (dumneavoastra si usa); este actul rostirii. Dar eu spun acest lucru cu puterea unui ordin si nu a unei constatari sau a unei dorinte ori promisiuni; acesta este actul ilocutionar. In sfarsit, prin faptul ca va dau un ordin, pot sa provoc anumite efecte, cum ar fi teama; ele fac din discurs un fel de stimul care produce anumite rezultate; acesta este actul perlocutionar” (Paul Ricœuer, op. cit. p. 97-98).
Implicatiile acestor distinctii pentru problema exteriorizarii intentionale prin care evenimentul se depaseste in semnificatie pot fi redate dupa cum urmeaza: actul ilocutionar se exteriorizeaza in fraze, ca propozitie. Intr-adevar, o fraza poate fi identificata sau re-identificata, ca fiind aceeasi fraza, tocmai ca propozitie. O fraza se prezinta astfel ca o re-enuntare (Aussage) susceptibila de a fi transferata in altele, cu un sens sau altul. Ceea ce este identificat in felul acesta este structura predicativa insasi, asa cum se vede din exemplul de mai sus; astfel, o fraza de actiune se lasa identificata prin predicatul ei specific (ca actiune) si prin cele doua argumente ale sale (agentul si pacientul). Dar actul ilocutionar poate fi exteriorizat si datorita paradigmelor gramaticale (modurile: indicativ, imperativ etc.) si al altor proceduri care marcheaza puterea ilocutionara a unei fraze si permit astfel identificarea sau re-identificarea ei. Actul prelocutionar constituie aspectul cel mai putin inscriptibil al discursului si caracterizeaza cu precadere discursul oral. Se poate spune ca actiunea perlocutionara este tocmai ceea ce in discurs este mai putin discurs; ea este discursul ca stimul. Aici, discursul actioneaza nu prin intermediul recunoasterii intentiei mele de interlocutor, ci oarecum la modul energetic, prin influenta directa asupra emotiilor si dispozitiilor afective ale interlocutorului. Astfel, actul propozitional, puterea ilocutionara, actiunea perlocutionara sunt apte intr-o ordine descrescanda, pentru exteriorizarea intentionala care face posibila inregistrarea prin scris.
Discursul este, asadar, un eveniment „langajier”; aceasta inseamna ca evenimentul discursiv presupune folosirea limbii de catre un emitator si receptionarea sa de catre auditoriu (alocutor sau destinatar), urmare a aplicarii unor anumite operatii enuntiative si discursive. In termenii lui Benveniste, discursul este, cum am vazut, „limbajul pus in practica” intr-un proces istoric care face din enunt un eveniment sau, intr-un sens mai larg, orice enuntare care presupune un locutor si un auditoriu si, la cel dintai, intentia de a-l influenta pe celalalt, intr-un mod oarecare (Émil Benveniste, op. cit., pp. 243-252).
Dupa Mariana Tutescu, discursul este un enunt sau un ansamblu de enunturi considerat din punct de vedere al producerii sale, adica un enunt sau un ansamblu de enunturi in situatia de comunicare. Aceasta inseamna ca studiul discursului este strans legat de analiza urmatorilor factori: enuntatorul; destinatarul sau sau alocutorul; spatiul si timpul comunicarii; intentia comunicativa a enuntatorului; tema discursului, o cunoastere comuna impartasita de catre enuntator si destinatarul sau care se refera la datele referentiale, culturale etc. (Mariana Tutescu, L’Argumentation. Introduction à l’étude du discours, Bucuresti, Editura Universitatii din Bucuresti, 1998, p. 74).
In consecinta, putem vorbi de tipuri de discurs. Printre cele mai importante, amintim: discurs scris versus oral, discurs explicativ, narativ, injonctiv, argumentativ etc. Caracteristicile, dar mai ales analiza fiecarui discurs al unei persoane „X”, intamplator si la tribuna, ridica probleme serioase, daca avem in vedere vesnica tendinta de a amesteca lucrurile, intentionat, in scop manipulator sau „de a da din clanta” la intamplare, fara logica, coerenta sau fluenta in exprimare, fie si numai pentru a se baga vorbitorul pe el insusi in seama. Ar mai fi de amintit ca, tocmai aici, in discurs, se vede daca „limitele limbajului meu sunt limitele gandirii mele” (Noam Chomsky). Asa ca…
Ar mai fi de adaugat una a lui nea Ion, unul de pe la mine din sat, ramas asa, de pe vremea comunismului, cu mintea rezemata intr-o dunga de cer: cica „una e sa bati campii si alta e sa scoti porumbei pe gura” De! O sti el ce o sti! Dupa mine, cam tot un drac! Voi ce ziceti?

Craiova, 21.11.2010

SE RESTABILESTE DREPTATEA! A CÂTA OARA?

by Prof. Mariana Terra

Societatea Internationala ”Reînvierea Daciei” si revista ”Dacia magazin” se mândresc cu faptul ca ideile si dovezile despre vechimea si prioritatea culturii daco-getilor în ansamblul concertului mondial cultural – idei ilustrate cu competenta în cartea doctorului Napoleon Savescu, ”Noi nu suntem urmasii Romei” – îsi gasesc confirmarea, o data în plus, în expozitia deschisa în New York la ”Institutul pentru studiul lumii antice” din cadrul Muzeului Universitatii din Manhattan ( 15 E 84 St ) unde pot fi vazute si admirate exponate uluitoare ce dovedesc, fara niciun dubiu, ca CEA MAI VECHE CULTURA A LUMII A FOST ÎN SPA?IUL NOSTRU DE ORIGINE (s.r.)
”THE NEW YORK TIMES”, cel mai prestigios ziar din Statele Unite ale Americii, publica, la 1decembrie a.c. – în sectiunea Science – un articol despre aceasta expozitie, articol scris de John Noble Wilford si intitulat ”A Lost European Culture, Pulled From Obscurity”.
Prezentam mai jos fragmente traduse în limba româna din acest articol.

O CULTURA EUROPEANA PIERDUTA,
SCOASA DIN OBSCURITATE
Înaintea gloriei care a fost Grecia si Roma, înainte chiar de primele orase ale Mesopotaniei sau a templelor de-a lungul Nilului, au trait în valea de jos a Dunarii si la poalele Balcanilor oameni care au fost primii în arta, tehnologie si comert la mare distanta.
Timp de 1.500 de ani, începând mai devreme de anul 5.000 Î.Chr., ei au lucrat pamântul si au construit orase, unele cu 2.000 de locuinte. Ei au fost mesteri priceputi în arta bronzului, noua tehnologie a acelui timp. În mormintele lor s-a gasit o varietate impresionanta de ornamente de cap si bijuterii pentru gât si, într-un cimitir, au fost descoperite, ca ansamblu de aur, cele mai vechi artifacte din întreaga lume.
Uluitoarele desene ale vaselor vorbesc de rafinamentul limbajului vizual al culturii lor…
Peste 250 de artifacte muzeale din Bulgaria, Moldova si România sunt expuse pentru prima data în Statele Unite.
Doctorul David W. Anthony, profesor de antropologie la colegiul Hartwick din Oneonta, NY, curatorul expozitiei: ”Vechea Europa a fost printre cele mai sofisticate si tehnologic avansate locuri din lume” si a devzoltat ”multe dintre semnele politice, tehnologice si ideologice ale civilizatiei.”…
La recenzia facuta expozitiei, Roger S. Bagnall, director al institutului, a marturisit ca pâna acum ”Foarte multi arheologi nu auzisera de aceste vechi culturi europene”. Admirând ceramicile colorate, Dr. Bagdall, un specialist în arheologia egipteana, a remarcat ca, în acel timp, ”egiptenii cu siguranta nu faceau vase ca acestea.”
Un catalog al expozitiei, publicat de Princeton University Press, este primul compendiu de cercetare în engleza despre descoperirile Vechii Europe… Cartea include eseuri ale expertilor din Marea Britanie, Franta, Germania, Statele Unite si din tarile în a existat acea cultura…
Pe un vast teritoriu care acum apartine Bulgariei si României, oamenii s-au stabilit în sate cu una sau mai multe case adunate înauntrul gardurilor. Casele, unele cu doua etaje, erau încadrate în lemn, cu pereti în tencuiala de argila si podea din pamânt întarit…
Câteva orase ale oamenilor din Cucuteni,… o cultura robusta din nordul vechii Europe, au crescut la mai mult de 800 de acri, ceea ce arheologii considera un spatiu mai mare decât orice alta asezare umana cunoscuta în acel timp. Escavatii viitoare au rolul de a descoperi dovezi definitive ale palatelor, templelor sau ale cladirilor civice mari…
Una dintre cele mai cunoscute (figurine) este figura în argila arsa a uni om care sade, cu umerii aplecati si mâinile la fata, ca într-o contemplare. Numit ”Gânditorul”, aceasta piesa si o figurina feminina au fost gasite într-un cimitir al culturii Hamangia, în România…
Un set de 21 de figurine feminine mici, asezate în cerc, a fost gasit într-un site apartinând perioadei pre-Cucuteni din nord-estul României…
”Gânditorul”, de exemplu, esti tu sau eu, arheologii si istoricii confruntati cu si perplecsi de catre o cultura ”pierduta” din sud-estul Europei, cultura care a avut o viata adevarata înainte ca un singur cuvânt sa fi fost scris si o singura roata miscata.”…

N.R. Expozitia este deschisa publicului larg pâna în 25 aprilie 2010.
Pe internet se pot vedea exponate la site-ul: http://www.nytimes.com/2009/12/01/science/01arch.html
Nota redactiei
Unii dintre cei mai renumiti arheologi ai lumii sunt uluiti si recunosc vechimea si perfectiunea culturii înflorite pe meleagurile noastre strabune cu mult înaintea cunoscutelor civilizatii grecesti si romane.
Continuitatea noastra ca popor evoluat înca de la rasaritul civilizatiei mondiale este dovedita, de asemenea, prin traditiile populare care s-au pastrat pâna în vremea noastra.
Discontinuitatea noastra ca popor si ca limba exista numai în mintea acelora pentru care adevarul si dovezile stiintifice remarcabile nu înseamna nimic, fiindca minciuna si dezinformarea perpetuate de-a lungul anilor sunt aliatii lor la care, spre rusinea lor, nu renunta.
Noi avem sacra datorie fata de contemporani si fata de urmasi de a prezenta adevarul, asa cum a fost scos la iveala din ceata trecutului.
Iar expozitia recent deschisa în New York despre cultura vechii Europe, în care aportul românesc este de 80%, ne îndreptateste sa spunem lumii, din nou, tare si raspicat: ”Noi nu suntem urmasii Romei!”