Icoane cu “Mântuitorul Iisus” – O blasfemie grosolană!

Acesta NU este Isus!

by

j

Frați și surori, nu vă lăsați înșelați de falsele imagini cu Isus pe care le vedeți oriunde se “predică” Cuvântul lui Dumnezeu. Și nici nu vă amăgiți cu superficiala și neacoperitoarea gândire: Știu că nu e Iisus în imagine. E doar o icoană, nimic mai mult!

 Dar se mai și practică închinarea la idoli … falși! Omul din acele imagini nu este nici pe departe Salvatorul care și-a dat viața pe cruce pentru a ne trece de la moarte la viață. Continue reading “Icoane cu “Mântuitorul Iisus” – O blasfemie grosolană!”

Seminar despre viata (1)

family“Viata pe acest pamânt este o scoala. Sa ne straduim s-o terminam cu bine.”

Vavila Popovici

  1. Asta e conditia fiintei: viata, nu durata vietii. (Ion Luca Caragiale)
  2. Isus a zis: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine. (Evanghelia Ioan, 14.6)
  3.  Viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. (Isus Hristos)
  4. Averea cea mai de pret este viata, si viata noastra, va rog sa ma credeti, nu atârna decât de un fir de par. (Alexandre Dumas)
  5. Viata este munca si numai munca îi da omului dreptul la viata. (Ioan Gura de Aur)
  6.  Viata nu-i decât o suflare. (Katherine Beauvoir)
  7.  Adevarat, adevarat va spun ca cine asculta cuvintele Mele si crede în Cel ce M-a trimis are viata vesnica si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata. (Isus Hristos)
  8. Caci, dupa cum Tatal are viata în Sine, tot asa a dat si Fiului sa aiba viata în Sine. (Isus Hristos)
  9. Dupa cum o zi bine întrebuintata ne da un somn linistit, tot astfel o viata bine folosita ne da un sfârsit fericit. (Leonardo da Vinci)
  10. Viata-i o gluma foarte serioasa. (Victor Hugo)
  11. Ce-i viata, daca nu umbra unui vis care fuge? (Umberto Eco)
  12. Cercetati Scripturile pentru ca socotiti ca în ele aveti viata vesnica; dar tocmai ele marturisesc despre Mine. (Isus Hristos)
  13. Duhul este acela care da viata, carnea nu foloseste la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh si viata. (Isus Hristos)
  14. Isus le-a vorbit din nou si a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Ma urmeaza pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietii.” (Ioan, 8.12)
  15.  Pentru ca oricine va vrea sa-si scape viata o va pierde; dar oricine îsi va pierde viata pentru Mine o va câstiga. (Isus Hristos)
  16. Isus a mai facut înaintea ucenicilor Sai multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi sa credeti ca Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; si, crezând, sa aveti viata în Numele Lui. (Evanghelia Ioan, 20.30-31)
  17. Totul se sfârseste pentru ca totul sa reînceapa, totul moare pentru ca totul sa traiasca. (Jean Henri Fabre)
  18. Adevarata savoare a vietii se gaseste înlauntrul vostru. (Osho)
  19. Spre a se bucura de viata, omul are de o mie de ori mai multa nevoie de o inima plina si de un cuget bun, decât de un portofel tixit si de o trasura de lux. (Friedrich Wilhelm Foerster)
  20.  O singura viata avem si ea ne este data odata pentru totdeauna. (Ion Gavanescu)
  21. Viata fiecaruia depinde de el însusi, de atitudinea sa fata de semeni si fata de Dumnezeu.(George Danciu)
  22. Credinta în Isus Hristos îti spulbera orice neliniste în fata mortii. (George Danciu)
  23. În viata trebuie sa urci mereu spiritual pentru a ajunge la viata vesnica. (George Danciu)
  24. Viata ia prea mult timp oamenilor. (Stanislaw Jerzy Lec)
  25. Viata nu e oare de o suta de ori prea scurta, pentru a ne îngadui luxul de a ne plictisi? (Friedrich Nietzsche)

Seminar despre viata (1)

promisiunidzeu“Viața pe acest pământ este o școală. Să ne străduim s-o terminăm cu bine.”

Vavila Popovici

  1. Asta e conditia fiintei: viata, nu durata vietii. (Ion Luca Caragiale)
  2. Isus a zis: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine. (Evanghelia Ioan, 14.6)
  3.  Viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. (Isus Hristos)
  4. Averea cea mai de pret este viata, si viata noastra, vă rog să mă credeti, nu atârna decât de un fir de păr. (Alexandre Dumas)
  5. Viata este muncă si numai munca îi dă omului dreptul la viață. (Ioan Gura de Aur) Continue reading “Seminar despre viata (1)”

DEPASIND „CURENTELE”, ÎNTRU…ALCHIMIA ECHILIBRULUI DEMIURGIC: „SEMNELE TIMPULUI”, DE ELISABETA IOSIF


             Elisabeta Iosif, “Semnele timpului”, Editura Rawex Coms, 2011

.

Recenzie de Prof.dr.Adrian Botez

.

Avem în fata un volum de o mare frumusete estetica, al scriitoarei Elisabeta Iosif – atât prin continutul poetic, cât si prin grafica, extrem de expresiva si inspirata, asigurata de tânara plasticiana/graficiana (si filolog de exceptie!), Laura Lucia Mihalca (ctitor al revistei de avangarda… înteleapta, „ArtOut”).

…De foarte curând mondial-premiat („Art&Life, Japonia 2012”), volumul Elisabetei Iosif (printre alte merite culturale, cu totul deosebite, toate: Presedinte al Ligii Scriitorilor din România – filiala Bucuresti, si redactor-sef al, la fel, premiatei în Japonia, revista „Cetatea lui Bucur”!), „Semnele timpului”, este un model pentru echilibrul cosmic al neo-clasicismului, altoit pe trunchiul mental al neo-modernismului, cu usoare tente de trans-modernism…dar, de fapt, „mestecând”, epuizând si… „fentând”, „cu strategie”, toate curentele din proximitatea  de Duh a scriitoarei!

Daca în „Manifestul Cercului literar de la Sibiu”, din 1943, Negoitescu & Comp. încercau un armistitiu cu E. Lovinescu (marele perdant, prin teoriile sale „sincronizatoare”, în fata arheilor „Gândirii”!) si cu secolul al XVIII-lea – Elisabeta Iosif, chiar daca, prin motto-urile, presarate printre poemele sale, se adreseaza, evocator, invocator si…provocator, lui Goethe, nu-l fetisizeaza pe Goethe! Ci se raporteaza si la…Leonardo da Vinci! –  dar, mai cu seama, la Eminescu, Blaga…Novalis. Adica, la Arheii Poetici Românesti si la Eonul Romantismului Vizionar German.

De ce nu se multumeste Elisabeta Iosif, cu gândirea Secolului Luminilor? Pentru ca Elisabeta Iosif este un poet de foarte profunda spiritualitate si de avântat vizionarism. E drept, la Elisabeta Iosif, sentimentul religios nu este atât de pregnant/vizibil, pentru ne-initiati, precum s-ar pretinde în cadrul trans-modernismului. Dar toata poezia volumului ei zvâcneste de vointa, bine temperata, de a strapunge invizibilul, spre vizibil – …indicibilul, spre expresia cât mai relaxata si limpede-apollinica. Chiar daca (sau, poate: TOCMAI pentru ca…Balanta Cosmica-Thule trebuie realizata, întru demiurgie) iubirea Poetului este „în echilibru” (cf. Poetul si umbra), el, Poetul, exista ca „vapaie rasarita”, „o zi din univers/cu patimi zamislita!” Poetul ARDE, Poetul PATIMESTE PENTRU/ÎNTRU LUMINA!!!

Lumina cere discretia Umbrei, spre a se reface si…reproduce!

“Fartatul” si “Nefartatul” tracici, care colaboreaza, cosmic, la demiurgie…: Dumnezeu si “Adversarul” – co-demiurgi!

Elisabeta Iosif face un veritabil slalom,  printre curentele literare, europene si românesti, ale ultimelor doua veacuri. Face, de asemenea, o croaziera vizionara printre “stelele-versuri”, deci, precum romanticii, tenteaza DEMIURGIA DINAMICA, opusa complet otiozitatii-pasivitatii demiurgice (“demiurgul bolnav”, “demiurgul cel lenes”, “demiurgul cel rau”, “Dumnezeu e mort!”), despre care vorbesc blazatele filosofii modern/moderniste, ai ultimilor “seculi”, dintru Kali Yuga (“Paseste singur printre versurile – pulbere de stele,/Poetul. I-a cerut muntelui magica putere a sunetelor/De la rascruci din piatra” – cf. Era poetului).

   Elisabeta Iosif, cu seninatate, îl invita, pe cititor, sa treaca, din orbitoarea lumina a clasicismului apollinic, în “umbra” misterelor eleusine/pitagoreice si ale Kabalei. Neparasind Arheii Neamului – “stramosii”, “limbajul stramosilor” (cf. Era poetului). „La Sarmizegetusa am pus urechea Timpului sa asculte/În Sanctuarele magice. SI I-AM SIMTIT PE STRAMOSI…(cf. Oglinda timpului).

Mai mult: Poetul, în conceptia Elisabetei Iosif, se defineste prin calitatile Magului eminescian, cel care calatoreste “în stele”, având drept vehicul “Somnul-VISARE”: “Si-a legat visul de cifra opt, la adapost de stânca/Prin limbajul stramosilor. În salasul lunii/Poezia i-a ramas speranta, calatorind, înca./Are cheia secretelor – formula filozofala a cununii”.

Alchimia eminesciana a Labirintului Initiatic-POEZIE, din Epigonii (“Ce e cugetarea sacra? Combinare maiestrita/Unor lucruri nexistente; CARTE TRISTA ?I-NCÂLCITA,/Ce mai mult o încifreaza cel ce vrea a descifra…”) – este preluata, elegant si discret, de poeta neo-modernisto-neo-clasicisto…neo… Pentru ca, nu-i asa, Poetul “are  cheia secretelor – FORMULA FILOZOFALA A CUNUNII”. Luna/LEBADA (“Lebada aurita de Duhul Lunii sta deasupra Cetatii” – cf. Duhurile Cetatii) si cu Soarele-CUNUNA – mioritica nunta…alchimica!
“Formula Filozofala” corespunde, în registru alchimic – “Pietrei Filozofale”…!

Si, deci, Poetul-Alchimist si Poetul-Mag intra în conjunctie (fara sa contrazica, nicio clipa, obârsia neo-modernista si neo-clasicista! – dar privind, initiatic si autosacrificial…”peste umar”, precum Orfeu!), sub semnul misticii Cifrei OPT – si rezulta, fara încetare, tot…Elisabeta Iosif!!!:
“OPT ESTE NUMARUL ECHILIBRULUI COSMIC. Este numarul directiilor cardinale si al  directiilor intermediare.(…) OMUL, IMAGINE A MACROCOSMOSULUI, ESTE DIRIJAT DE NUMARUL OPT NU NUMAI ÎN MECANISMUL GENERARII SI ÎN STRUCTURA CORPULUI SAU, DAR SI ÎN CREAREA SI ÎN RÂNDUIREA TUTUROR LUCRURILOR DE CARE DEPINDE EXISTENTA SA. Astfel, semintele plantelor pe care le cultiva, aduse pe pamânt, în claviculele stramosilor, sunt în numar de opt, iar CELE OPT GRAUNTE PRIMORDIALE SUNT PLANTATE ÎN CELE OPT CÂMPURI CARDINALE ALE SATULUI”- cf. Dictionar de simboluri, al cuplului Jean Chevalier/Alain Gheerbrandt.

…Dar, de ce n-am încerca “rezistenta” versului iosifian, întru…spiritul religios (deci, “peste gard” de trans-modernism…!)? Are, oare, eleganta alchimista bucuresteana (situata, parelnic, drept în centrul veacului al XVIII-lea, cel care neaga irationalul!), si …“artera” crestina? De ce nu? Orfeu este, în definitiv, alaturi de Zalmoxis, Apollon & Artemis etc. – expresia unei hierofanii cristice!

Iata, venind, parca, din semantica eminesciano-sadoveniana, Simbolul Sacru al Margaritarului, ca Imagine Arheica a Martiriului/Auto-Sacrificialului Cristic: “– Eu?! SUNT SCOICA DE FILDES CU GRAUNTELE PERLAT,/CUPRINS ÎNTR-O LACRIMA PRELINSA!” (cf. Cine esti tu?). Atâta doar ca “fildesul” pune surdina energica “suspinului” cristic…Lasa doar LACRIMA (“prelinsa”! – iar nu redublata…) “ a devenire” … actant al unei Dramei Golgotice subtextuale/metatextuale!

Timpul (ca si Fiinta) este, si el, circumscris unei alchimii cristico-initiatice (sub semnul mistic al Credintei-Peste/ICHTHEOS (Iisus Christos Dumnezeu/Theos!), care cosmicizeaza, întru demiurgie, grauntele/nucleul ontic si spiritual, precum …“Arca Noetica”!): “Poetul e artistul ce poarta-un cos cu pâine/E pestisor –oracol, Arca noastra de mâine…”(cf. Timpul regasirii Poetului).

La rândul lui, nucleul/graunte ontic trimite, în mod obligatoriu, la Oul/Mugure Brâncusian (Brâncusi echilibreaza, în Piatra, ceea ce patimeste Eminescu, în Stih!) – deci, din nou si mereu, la Initiere Cosmica (de dincolo de orice curente, în Gradina Arheilor!) – dar, foarte rebela, Elisabeta Iosif vrea sa compenseze/echilibreze (din nou, neîncetat!) hieratismul rece, prin “patima/patimirea rugului”: “În suflet am livada înflorita/Si-ascult durerea sa, prin mii de muguri/Ca o povara sta, „Maiastra” adormita/Si cânta piatra. Noi construim pe ruguri” (cf. Potecile lui Brâncusi).

…” EU SUNT POETUL, culegator al stelelor,/Când loveste-n Luna, SIRUL LUNG AL COCORILOR,/În prag de Toamna(…)SA NU-MI UITATI COCORII, sa-mi fie rosii merii!” (cf. Glasul Deltei – „marul rosu”, simbol al hierogamiei si al împlinirii androginitatii sacre!). Fireste, “Delta biblicelor sânte”, evocata de Eminescu, în ars poetica Epigonii. Cu adevarat, Elisabeta Iosif se situeaza sub semnul celest al COCORULUI: “longevitate, LOIALITATE, PACE, ECHILIBRU” –  pentru ca reuseste, precum Alchimistul, sa “împace contrariile” (“coincidentia oppositorum”); în plus, sa nu uitam ca, în simbolistica lumii (în special, al celei asiatice si al celei grecesti, care au marcat filosofiile Terrei!), COCORUL “este pasarea lui Apollo, zeul soarelui, care, de obicei, ia forma unui cocor, atunci când viziteaza tarâmul lumesc. (…) COCORUL ESTE ASOCIAT CU POETII, CE ÎL AU PE APOLLO CA PATRON” – cf. Dictionar de simboluri, al cuplului Jean Chevalier/Alain Gheerbrandt.

…Poeta a echilibrelor (cosmice si intime), Elisabeta Iosif scapa, cu eleganta, subtilitate si… abilitate (poate nepremeditata, dar teribil de evidenta!), de toate etichetele si constrângerile denominative: ea este (si ramâne!), pur si simplu, COCORUL-POETUL! De aleasa si regala Stirpe ALCHIMICA!

JURNAL LONDONEZ (10)

Lavinia IANCU

.

 Dragii mei, relatarea mea o sa o concep într-o nota putin diferita de cele anterioare. De fapt, mereu as dori sa fie una mai deosebita… pentru a nu va plictisi. Fara sa fac o introducere teatrala, am sa va spun direct despre ce e vorba. Sunt mult prea entuziasmata de ce am vazut zilele acestea pentru a pastra toata bucuria doar pentru mine. Asa ca doresc sa va împartasesc putin din senzatia de euforie care an trait-o în aceste zile.

 Ziua de joi, 6 octombrie a fost destinata „maratonului meu” pentru a vizita Londra, pentru a ma mai culturaliza putin si în alte domenii decât lupta pentru supravietuire a „unui emigrant român” în cetatea Londrei! Si anume… Am fost sa vizitez Galeria Nationala din Piata Trafalgar. De data aceasta nu m-am limitat numai la a vedea cladirea doar pe dinafara ci chiar am îndraznit sa intru si sa vad tablourile expuse, mai ales ca intrarea era libera… Vorba englezului: „The best things in life are free!” (Cele mai bune lucruri sunt cele gratuite!) se potriveste de minune… mai ales când stai prost cu finantele! Ei, desigur… ca erai încurajat de cei de la intrare sa faci niscaiva donatii, asa ca fiind un suflet mare am facut si eu câte o donatie si la intrare si la iesire sa nu ne acuze cineva ca românii sunt un neam de traista! Consider ca a meritat toata osteneala mai ales când realizez ce tablouri, ce opere de arta mi-au vazut ochii.

Pentru mine a fost totul o revelatie, o împlinire a unei dorinte pe care o aveam de foarte multi ani. M-am întâlnit acolo cu tablouri realizate de pictori postimpresionisti  precum olandezul Van Gogh si francezii Gauguin, Manet si Toulouse-Lautrec & Co. Din pacate, am ajuns la Galerie cu doar ora si jumatate înainte de a se închide, cu toate ca acolo îti trebuiesc câteva ore bune ca sa vezi toate tablourile din incinta. Si ca sa va mai impresionez putin, am sa mai enumar si alti pictori a caror tablouri mai erau expuse pe pereti (dar din curentul impresionist de data asta), precum Monet, Sisley, Renoir, Cezanne si Degas. Si tot enumerând… ce am mai vazut la galerie, as putea sa o tin înca mult si bine, dar nu am sa va plictisesc prea mult si am sa spun doar ce as dori sa vad data urmatoare: Leonardo da Vinci, Michelangelo, Titian, Botticelli, Rembrandt, Caravaggio, Turner, Delacroix, si multi altii, adica pe toti cei prezenti pe simezele muzeului. Promit ca va voi delecta cu relatari despre ei alta data când am sa revin la muzeu.

Un lucru însa este cert, am atât de multe de vizitat aici… încât simt ca nu am suficient timp sa le vad pe toate, desi nu ma grabeste nimeni sa ma duc spre casa. Vorba englezului „I’m gonna take my time!”. Am sa încerc sa vizitez cât mai multe locuri în perioada în care voi sta aici… în metropola de pe malurile Tamisei.

 Deci dupa ce am vizitat putin (mai trec eu pe acolo! Sic!) Galeria Nationala din Londra, ziua mea educativa s-a încheiat cu vizionarea unui spectacol de balet la Royal Opera House, situata în districtul Covent Garden, de unde deseori împrumuta si se suprapune cu acest nume. Va dati seama ce norocoasa sunt!? Am ajuns sa vad live un spectacol de balet la Royal Opera House. Si culmea norocului a fost ca în actul al III-lea al spectacolului am vazut-o performând chiar pe… Alina Cojocaru, „The Royal Ballet’s diamond-in-residence” dupa cum o declara recent jurnalistul Mark Monahan în ziarul londonez „The Telegraph”! Acolo a fost absolut minunat si am sa mai merg cu siguranta si la alte spectacole în masura posibilitatilor. Mai ales ca si eu am practicat baletul timp de noua ani, asa ca am o motivatie speciala pentru a fi pasionata de spectacole de balet, de tablouri cu balerine, costume de balet… si alte elemente ale acestei arte minunate. Apropo, în galeria de pictura vizitata în prima parte a zilei era doar un singur tablou cu balerine al lui Degas, desi se stie ca acesta fost pasionat de frumoasele dansatoare mult timp…

 Am avut intentia sa fac fotografii la spectacol, dar nu s-a putut deoarece înainte de începerea acestuia s-a anuntat la microfon ca este interzisa filmarea si fotografierea. Totodata, spectatori erau rugati sa-si închida telefoanele mobile. Dupa mine mentiunea cu închisul telefoanelor, sau mutarea pe silentios, nici nu ar trebui sa fie anuntata, ci ar trebui sa fie de la sine înteles ca sa procedeze asa. Asta denota respectul si bunul simt al publicului fata de munca depusa de catre artisti.

Câteva cuvinte despre spectacolul pe care l-am vazut. Se numeste „Jewels” (Bijuteriile) si are trei acte. Baletul a fost creat în urma cu 45 de ani de catre faimosul coregraf gruzin stabilit la New York, George Balanchine. Acesta s-a inspirat din frumusetea bijuteriilor aflate în vitrinele magazinului Van Cleef & Arpels situat pe Fifth Avenue din Manhattan. Primul act se numeste „Emeralds” (smaralde) si este performat pe muzica compozitorului francez Gabriel Urbain Fauré. Vom vedea balerine îmbracate în verde ca smaraldul! Al doilea act, „Rubies” (rubine), este prezentat pe muzica lui Igor Stravinsky. Toate balerinele sunt îmbracate în rosu. Rosu ca rubinul! Actul al treilea, dupa mine… cel mai spectaculos, este construit pe muzica marelui Ceaykovsky si are titlul „Diamonds” (diamante), unde balerinele sunt în alb – incluzând si vestimentatia Alinei Cojocaru si a partenerului ei Rupert Pennefather. Toate costumele abunda de nestemate care îti încânta ochii. Feeric! Spectacolul este pus în scena de Elyse Borne si Patricia Neary. Dirijorul orchestrei Valeri Ovsyanikov. Decoruri Jean-Marc Puissant. Costumele sunt create dupa schitele regretatei Barbara Karinska. Totul la superlativ! Cam atât despre seara mea educativa, o seara foarte frumoasa, cu muzica buna si imagini minunate. O revelatie!

 Având în vedere ca am multe de povestit despre ce am mai vazut recent voi continua cu o vizita facuta într-una din aceste zile mohorâte de octombrie 2012 la Catedrala Sfântul Paul. Acesta este o biserica anglicana superba. Datând de la sfârsitul secolului al XVII-lea, este construita în stilul baroc englezesc. A fost conceputa de arhitectul Sir Charles Wren datorita eforturilor de renastere a Londrei dupa marele incendiu care a afectat orasul în 1666. Wren a mai construit sau reconditionat înca 51 de edificii religioase in Londra fiind socotit pâna în zilele noastre unul dintre cei mai mari arhitecti englezi. Edificiul este situat pe Ludgate Hill, un delusor din centrul orasului, unde se zice ca pe vremea romanilor ar fi fost un templu dedicat zeitei Diana. Saint Paul’s Cathedral este resedinta scaunului episcopal al Londrei. Cred ca este printre cele mai vizitate obiective turistice din oras. Pe parcursul timpului, aici au avut loc aici servicii religioase importante precum funeraliile lordului Nelson, ale ducelui de Wellington sau ale lui Sir Winston Churchill. Tot aici, la data de 29 iulie 1981, s-a desfasurat ceremonia religioasa a casatoriei printului Charles, cu Lady Diana Spencer. Interiorul este impresionant, mai ales cupola si altarul. Absolut superbe. Cea ce este interesant este faptul ca de la parter si pâna sus în vârful cupolei sunt 365 de metri, adica un metru pentru fiecare zi a anului. Cladire este foarte frumoasa, dar totusi nu m-a impresionat atât de mult ca si Bazilica Sfâtul Petru de la Vatican. Din pacate si aici fotografiatul este interzis! Am luat însa câteva imagini cu exteriorul edificiului.

 Pentru a nu încheia brusc aceasta fila de jurnal, as putea sa va povestesc câte ceva despre vizita facuta în weekend-ul ce a urmat la Gradina Zoologica din Londra, aflata în incinta Regent Park. Cum sunt o mare iubitoare de animale si cum acest periplu a fost pentru mine o experienta minunata, am simtit aici o bucurie sincera, primara, asa ca si cum as lasa copilul din mine sa iasa la suprafata. Pâna sa ajung la Gradina Zoologica a trebuit sa traversez tot parcul, având astfel timp sa intru într-o ciudata starea de beatitudine… Stare care m-a calauzit toata ziua respectiva. Vederea minunatelor aranjamente florale, a pomilor plini de verdeata… a pajistilor pline cu iarba de un verde crud, a fost ca o introducere la bucuria ce urma sa o traiesc la Gradina Zoologica.  Ajunsa la ZOO, am savurat din plin întâlnirea cu diferite animale. Si aici timpul a trecut foarte repede, mi s-a parut foarte scurt, mai ales ca am ajuns în jurul orei 15:00 iar portile acesteia se închideau la orele 17:00. Dar oricum, acum stiu despre ce e vorba si voi mai reveni si aici… Mai exista însa o „Gradina” si mai mare în afara orasului, un fel de safari, pe care mi-am propus sa o vizitez la primavara. Dar atunci, (îmi propun de pe acuma!) am sa pornesc dis-de-dimineata ca sa fiu sigura ca îmi va ajunge timpul sa vizitez toata rezervatia.

 Revenind la Gradina Zoologica din Londra, încerc sa rememorez imaginile cu animalele vazute pentru a va transmite si dumneavoastra putin din bucuria traita de mine. Am vazut animale frumoase si bine îngrijite. Am vazut gorile, pinguini, maimute-paianjen, sacali, un hipopotam pitic, apoi girafe, tigrii, lei, vidre, lemuri… si multe alte vietati. Însa pot spune ca… spectacolul oferit de pinguini a fost atractia principala pentru majoritatea vizitatorilor. Asta pentru ca am prins ora mesei domniilor lor! Sunt tare haiosi si adorabili. Pe uscat sunt cam împiedicati si neîndemânatici, însa când ajung în apa sunt precum torpilele.

A fost deci, o bucurie pentru mine sa ma delectez cu imaginea unor animale sanatoase si frumoase.  Chiar daca la ora 17:00 vizitatorii trebuiau sa paraseasca incinta Gradinii Zoologice… eu eram mult prea fericita ca sa-mi închei mica drumetie prin parcurile londoneze. Desi începuse sa ploua marunt, fapt care nu m-a deranjat, am ales sa ma mai plimb o vreme prin Regent Park. Tot bântuind pe-acolo am dat la un moment dat de Gradina Reginei (Queen’s Garden)! Wow… o gradina plina cu zeci de soiuri de trandafiri absolut minunati. Bineînteles ca nu îmi lipseau castile din urechi cu muzica mea favorita. Simteam ca plutesc, chiar daca începusem sa fiu din ce în ce mai uda… de la ploaia care nu vroia sa înceteze. Oricum nu era o ploaie foarte rece, iar mie îmi place sa ma plimb uneori prin ploaie… Când eram acasa la Oradea am si dansat odata prin ploaie si a fost absolut fantastic. Dansam si cântam prin ploaie! La fel cum a facut-o si Gene Kelly în filmul „Singing în the rain”! Va mai aduceti aminte: „I´m singin´ în the rain/ Just singin´ în the rain,/ What a glorious feeling,/ And I´m happy again.// I´m laughing at clouds/ So dark, up above,/ The sun´s în my heart/ And I´m ready for love…/. Singura deosebire dintre noi era ca… americanul nostru avea palarie si umbrela!!!

În fine, plimbându-ma prin ploaie pe ritmurile muzicii si admirând minunatele flori aveam sentimentul ca pot sa zbor, ca toata lumea e a mea, ca pot face absolut tot ce-mi propun, ca sunt o persoana norocoasa si în acelasi timp minunata… Ce modesta sunt… nu? Dar, chiar asa ma simteam dupa o zi petrecuta printre animale si verdeata. Totusi, când am simtit ca eram prea uda la par, am pornit fericita si linistita spre o statie de metrou, cea mai apropiata de parcul respectiv… Si uite asa a mai trecut o zi minunata, o saptamâna minunata si o luna minunata… pe meleagurile britanice. De fapt pentru asta venit aici! Sa fiu fericita! Sa încerc sa ma bucur cât de mult pot de fiecare clipa petrecuta pe aceste meleaguri, pentru a materializa cât mai bine sederea mea în Londra. Si ma bucur… Încetisor-incetisor am început sa bifez multe din obiectivele pe care mi le-am propus sa le vad în perioada cât voi sta aici.

Lavinia IANCU

Londra, UK

sfârsit de octombrie 2011

Onorat – de prezența Lui!

 George Danciu

“Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne înveselim; căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Şi au început să se înveselească. ” Luca 15.22-24

 

MASĂ FESTIVĂ – unde nu se are în vedere fața omului!

Într-un sat, alături de români,   s-au pocăit și niște țigani. Dar țiganii sunt tot țigani, cum și românii sunt tot români oriunde s-ar afla. Între acei săteni, aveam o bună cunoștință, pe Vasile, un bărbat Continue reading “Onorat – de prezența Lui!”

ANALFABETUL SI …”BRAVADA NERUSINATA”

de prof. dr. Adrian Botez

 

Bine. Un analfabet, lipsit complet de cultura, a fost ales, de un popor naucit, DAR ÎN VAZUL SI CU ACORDUL TACIT AL “ÎNTREGII EUROPE/LUMI CIVILIZATE, cum suna finalul Declaratiei reprezentantului oficial al Ministerului Afacerilor Externe din Rusia, A. Lucasevici, adresata statelor U.E. (traducem noi, termenul de “civilizate”: “MASONIZATE”!) – …a fost ales, ziceam, ca presedinte, în noaptea de 6 spre 7 decembrie 2009. Acest analfabet face o declaratie idioata (toata lumea se întreaba: “De ce n-a tacut?” – pai, n-avea voie sa taca!!!), în seara zilei de miercuri, 22 iunie 2011 (“la 70 de ani de la declansarea Razboiului Sfânt pentru reîntregirea patriei”… – dar, implicit, si la 70 de ani de la invazia germano-româna, în fosta URSS, careia Federatia Rusa îi mosteneste ranile si umorile si aroganta brutala…!), pe B1 TV. Un post TV eminamente basist – de la a carui “propaganda nerusinata” se trage si impresia, pentru fraieri si pentru “linsii pe creier”, ca escrocul de Basescu ar fi un soi de Napoleon I Bonaparte (si ala, democrat de… “mama huciului”!)-REFORMATORUL SI RENASCATORUL/MÂNTUITORUL LUMII, altoit pe trunchiul “renascentistilor” italieni (un soi de “urmas”, mult mai energic si eficient, al lui Girolamo Savonarola si Leonardo da Vinci…!) – …caruia, “peste 20 de ani, îi vom sfinti icoane de recunostinta”…cum se exprima, plastic, azi, unii… “deliranti” si debili mintal, dintre cei infectati de “baseala”!

Aici, la B1 TV, “presedintele Traian Basescu l-a acuzat pe regele Mihai de tradare, afirmând ca maresalul Ion Antonescu nu avea cum sa fie mai vinovat, ca prim-ministru, de <<pacatele” din razboi>>, <<deportarile evreilor si tiganilor în Transnistria… nu stiu ce>>, decât seful statului (n.n.: regele Mihai I). <<Unora le dam averile, iar pe altii îi consideram criminali de razboi – seful de stat si prim-ministru. Doar pentru ca unul a fost sluga la rusi si a lasat tara prin abdicare, îl iertam de toate pacatele?>>” – cf. ziaristi.online, 22 iunie 2011.

Ma rog, întâmplator si prin manevrele si informatiile manipulatorii ale unor consilieri straini, de la Cotroceniul “vrajilor lui Manolea” (despre care consilieri straini avem stiinta de mult!), afirmatiile lui Basescu nu sunt total neadevarate, ci gresite, pentru ca degeaba te muncesti sa-l instruiesti pe un nerod incult, ore si zile-n sir…incultura lui crasa tot îi “va face figura”, tot o va “sfecli” pe undeva, “prin partile esentiale” (…regele Mihai I a tradat România, dar nu în 1947, ci în noaptea de 23 spre 24 august 1944, pentru ca Ion Antonescu tocmai negocia o iesire onorabila din razboi, iar nu “în genunchi” si cu invazie sovietica… iar cu Ion Antonescu lucrurile ar trebui sa fie lamurite, daca toti evreii ar fi (DAR NU SUNT!) macar ca Wilhelm Filderman, presedintele Uniunii Evreilor din România – cel ce declara perfid, aruncând toata mizeria vremurilor dictaturii regelui Carol al II-lea în spinarea legionarilor, pasamite…”fascisti”, încurcând toata istoria româneasca si europeana – …dar, printre sminteli si falsuri istorice, strecurându-se si adevarul nevinovatei lui Ion Antonescu, fata de problema evreilor si tiganilor, legata de lagarele din Transnistria: A fost mult acuzat regimul Maresalului Ion Antonescu ca fiind înfeudat nazismului si Maresalul însusi a fost executat de agentii Moscovei ca fascist. Adevarul este ca Maresalul Antonescu este cel care a pus capat miscarii fasciste în România, oprind activitatile teroriste ale Garzii de Fier din 1941 si suprimând toate activitatile politice ale acestei organizatii. Eu însumi, raspunzând unei întrebari a lui Antonescu la procesul sau – montat de comunisti – am confirmat ca teroarea fascista de strada a fost oprita în România la 21 ianuarie 1941, zi în care Maresalul a luat masuri draconice pentru a face sa înceteze anarhia fascista provocata de aceasta organizatie si restabilirea ordinii în tara. În timpul perioadei de dominatie hitlerista în Europa, eu am fost în contact permanent cu Maresalul Ion Antonescu, care a facut foarte mult bine pentru îndulcirea soartei evreilor expusi persecutiilor rasiale naziste… Eu am fost martorul unor scene emotionante de solidaritate si de ajutor între români si evrei în momente de grele încercari din timpurile imperiului nazist din Europa. Maresalul Antonescu a rezistat cu succes presiunilor naziste care cereau masuri dure contra evreilor… El este cel care mi-a dat pasapoarte în alb pentru salvarea de teroarea nazista a evreilor din Ungaria a caror viata era în pericol! Datorita politicii sale, averile evreilor au fost puse sub un regim de administratie tranzitorie care, facându-le sa para pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii lor la momentul oportun. Am mentionat aceste lucruri pentru a sublinia faptul ca poporul român, chiar când a avut într-o masura limitata controlul tarii, a demonstrat sentimente umanitare si de moderatie politica” – cf. ziaristi. online, 22 iunie 2011).

Ei, dar ce importanta vor fi având afirmatiile unui analfabeto-incult complet amoral, fata de o Federatie Rusa care nu este DELOC straina de “mânariile” Washingtonului, pentru înscaunarea, în noaptea de 6 decembrie 2009, a acestei slugi perfecte, Traian Basescu? De avut, ai – caci joi, pe 30 iunie 2011 (deci nu imediat, ci LA O SAPTAMÂNA de la, aparent, ineptele declaratii basesciene!…la timp pentru a acoperi …tipetele de moarte ale exasperatilor greci, care simt, ca si noi, românii, acum un an, jungherul, înfipt în spate, al FMI-ului asasin!!! – România a fost “poligonul de testare abatoriala”!!!), iata si Declaratia reprezentantului oficial al Ministerului Afacerilor Externe din Rusia, A. Lucasevici:

Rusia este nemultumita de declaratiile recente ale presedintelui Traian Basescu despre faptul ca: “In locul maresalului I. Antonescu, în 1941, si eu (n. red.: Basescu) as fi trimis soldatii români peste Prut”, pentru participarea la agresiunea Germaniei hitleriste împotriva URSS. Astfel de declaratii, facute mai ales în contextul zilei de doliu a comemorarii a 70 de ani de la începutul celui de-al doilea Razboi Mondial ( n. red., în limba rusa: Marele Razboi pentru Apararea Patriei), în timpul caruia poporul nostru a pierdut 27 de milioane de vieti omenssti, declaratii pe care nu poti sa le explici prin situatia politica interna, nici prin întrebarile provocatoare ale jurnalistilor.

Este evident ca aceasta BRAVADA NERUSINATA, care justifica agresiunea fascista si profaneaza memoria milioanelor de victime ale nazismului, sunt inacceptabile si trebuie sa primeasca o reactie adecvata DIN PARTEA EUROPEI CIVILIZATE (n.n.: unde o fi fost “EUROPA asta CIVILIZATA”, când Estul ei gemea, de decenii, sub cizma sovietico-ruseasca/a Armatei Rosii, drept consecinta a…”tradarii civilizate”, a lui Winston Churchill si Franklin Delano Roosevelt, de la Ialta…???!!!).

30 iunie 2011“.

De fapt, ce anume masca tot bâlciul asta international…cu “fascism” si cu “victime ale nazismului” de acum 70 de ani, si cu cereri de…” reactie adecvata din partea EUROPEI CIVILIZATE”… – …da-da, de ce nu si a S.U.A., ca tot au fost, “civilizatii” astia, “colegi de macelarie”, când, la Ialta, ne-au vândut zalhanalei sovietice?

Mda. Ia sa vedem ce “bâzâia” prin Europa…”civilizata”, PE DEDESUBTUL gesturilor hiperbolic-retorice, de “soldat laudaros” din commedia dell ‘arte (sa zicem, Scarica Bombardoni…) – ale acestui “teatru chinezesc” al…”civilizatilor”…favorizate de tâmpenia (doar atât?!) khazarului Basescu:

a-Peste 2.000 de protestatari din Barcelona au încercat, azi, sa blocheze dezbaterile din Parlamentul catalan, într-o manifestare de nemultumire fata de reducerile bugetare, relateaza BBC”– cf. evz.ro, 15 iunie 2011.

 

b-Parlamentul Greciei voteaza miercuri pentru masurile de austeritate cerute pentru ca tara sa primeasca împrumuturile (n.n.: obligatorii si asasine!), necesare evitarii falimentului (n.n.: ba, tocmai: catalizatoare de FALIMENT!).

Intre timp, mii de oameni au iesit pe strazile capitalei Atena, în a doua zi de greva generala, pentru a protesta fata de aceste masuri si privatizarile
(n.n.: jaful externo-masonizat!), anuntate de guvern, iar confruntarile cu politia au devenit violente.

Premierul elen Giorgios Papandreou, care are o majoritate de doar cinci voturi, dintre care doua nesigure, în Parlament (nesiguranta Parlamentelor este “mama” reusitelor “strecurarii” masonice, pâna în sânul natiunilor, pentru a împlânta, acolo, pumnalul lor asasin!), spera sa treaca masurile de austeritate necesare pentru a primi de la FMI si statele zonei euro o transa de 12 miliarde de euro, dintr-un total de 110, necesare pentru ca tara sa nu intre în faliment chiar din luna iulie, scrie BBC News.

Chiar daca tara se va prabusi economic în scurt timp fara acest împrumut, care nu se va acorda fara masurile de austeritate, în Grecia au izbucnit înca de marti proteste masive si, pe alocuri, violente, oamenii fiind nemultumiti de planul Guvernului. Sindicatele au cerut o greva generala de doua zile, iar grupuri de tineri de extrema stânga au atacat fortele de ordine atât marti, cât si miercuri.

Cel putin 46 de oameni, dintre care 37 de politisti, au fost raniti în luptele de marti, dupa ce un mars la care se protesta fata de taierile bugetare a devenit violent.

Acelasi scenariu s-a repetat si miercuri, când au existat, pe de o parte, proteste pasnice, iar pe de alta parte unele violente. 400 de tineri au atacat fortele de ordine cu bâte si bucati de pavaj, în fata hotelului Hilton, încercând sa ajunga în fata Parlamentului. Politia i-a dispersat cu ajutorul gazelor lacrimogene

Autoritatile au baricadat un perimetru din fata Legislativului si au trimis 4.000 de politisti, astfel încât protestatarii sa nu poata ajunge acolo, temându-se chiar ca ar putea sa încerce sa intre.

Sindicatele au anuntat si ele ca vor provoca o pana de curent, pentru a protesta în fata privatizarii unei parti a companiei nationale de electricitate.

Greva din Grecia a dus la închiderea majoritatii serviciilor publice, a bancilor, iar mai multe spitale s-au ocupat numai de urgente. Mai multe avioane, trenuri, autobuze si feriboturi au fost anulate.

Protestatarii au blocat si portul Piraeus, din apropiere de Atena, pe unde trec vasele ce leaga insulele elene de continent” – cf. ziare.com, 29 iunie 2011.

 

Ce ziceti domniile voastre, cititori cinstiti: parca “Europa civilizata” (n.n.: MASONIZATA!) are niste probleme REALE, nu-i asa?!…si cu niste oameni VII…iar nu sclifoseli “istoricizante” si “comemorante” si teorii tembele, scoase din maseaua dreapta, de catre un analfabet balcanico-khazar…?!

Ia sa vedem, mai departe, ce se zice despre – …Federatia Rusa, de data asta:

Romania a fost ocolita de investitorii mari din Rusia, iar de acum incolo varianta unor noi intrari este cu atat mai improbabila, crede analistul. “Ei (investitorii – n. red.) primesc aprobare pentru a veni in Romania, nimic nu misca fara politic. (…) In principiu, nu vor mai fi intrari de investitii rusesti in Romania”, afirma Blanculescu.

In privinta companiilor mari deja prezente pe piata locala, controlul statului rus asupra lor este total, atat ca strategie, cat si ca tactica economica. In Romania, rusii controleaza mari companii din domenii-cheie, precum metalurgia – Mechel, Vimetco, energia – Lukoil, WIEE, si pietele de capital – banca de investitii Renaissance.

Compania petroliera Lukoil este prezenta pe piata romaneasca din 1998, atunci cand a cumparat rafinaria Petrotel din Ploiesti. Lukoil activeaza pe piata distributiei de carburanti, printr-o retea de 310 benzinarii, precum si pe cea de furnizare de electricitate, printr-un grup energetic inaugurat pe platforma Petrotel, acolo unde lucreaza 2.500 de salariati. Compania controleaza 19% din productia Rusiei de titei.

Grupul siderurgic Mechel a intrat pe piata romaneasca in 2002 si are circa 7.000 de angajati in combinatele Mechel Campia Turzii, Mechel Targoviste, Ductil Steel Otelu Rosu, Ductil Steel Buzau, Laminorul Braila si Mechel Reparatii Targoviste.

Vimetco, intrata pe piata locala in 2002, detine grupul Alro, producator de aluminiu, care are peste 2.500 de angajati. Compania mai controleaza si Conef Gaz, intermediar pentru importul de gaze rusesti.

WIEE, controlata de rusii de la Gazprom si nemtii de la Wintershall, este cel mai mare intermediar de gaze de pe plan local. Romania nu mai importa direct gaze din Rusia din anii ’90, ceea ce a dus la cresterea tarifelor catre consumatorii finali.

O intrare mai recenta pe piata romaneasca este cea a bancii de investitii RenaissanceCapital, controlata de neozeelandezul Steven Jennings si rusul Mihail Prohorov. Renaissance va intermedia oferta publica secundara de la Petrom, programata sa aiba loc in aceasta vara. Consortiul alcatuit din Renaissance, BT Securities, Romcapital si EFG Eurobank Securities a castigat licitatia organizata de statul roman pentru intermedierea ofertei, evaluata la 500 milioane de euro.

Valentin Ionescu, fost ministru in perioada mandatului presedintelui Emil Constantinescu, actualmente consultant in management, afirma ca declaratia Rusiei este inadecvata si disproportionala in raport cu afirmatiile presedintelui, care se referea la istorie. “Este vorba despre o reactie calculata (a rusilor – n. red.), dar cred ca ea depaseste limbajul diplomatic”, spune Ionescu, accentuand ca, oricum, relatiile dintre cele doua tari au fost reci in ultimii zece ani.

Analistul explica faptul ca Rusia a fost deranjata de o “oarecare lipsa de cooperare politica” din parte Romaniei, in contextul in care Moscova nu si-a modificat politica externa din anii ’80 incoace. “Rusia incearca sa exercite si o anumita influenta politica in statele unde investeste. (…) Rusia nu separa cooperarea politica de cea economica”, puncteaza Ionescu.

Pe termen scurt, declaratiile presedintelui Basescu ar putea duce la majorarea preturilor la gazele de import, mai exact a celor din Rusia, care acopera circa 30% din consumul la nivel national. Oficialii Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) au anuntat deja ca tarifele gazelor importate din Rusia ar putea sa se majoreze cu 15% in cel de-al treilea trimestru, de la 400 de dolari/mia de metri cubi, la 460 de dolari/mia de metri cubi, potrivit Mediafax.

Rusia detine cele mai mari rezerve dovedite de gaze naturale din lume, mai exact 25% din total ori 45,47 trilioane de metri cubi. Statul rus este cel mai mare exportator de gaze naturale din lume – 179,1 miliarde de metri cubi” – cf.Wall-Street, 2 iulie 2011.

Noi nu credem ca vreun lucru, CÂT DE MIC, în “sahul” politic, extrem de atent si periculos si lacom, al lumii masonizate de azi, este/ar putea fi facut întâmplator, “la plesneala”. Oricât ar fi de analfabeto-incult, Basescu are niste stapâni, acolo, departe…si acei stapâni din Vest dezvolta, pe linie globalista, deci PUR NEGUSTOREASCA (în politica si în afaceri, nu încap emotiile, deci sufletul…”pleaca la plimbare”!!!), relatii ENERGETICE tot mai prospere, cu Federatia Rusa! Aliatii din Europa, ai “Marelui Licurici”, au nevoie de gazul Federatiei Ruse…SI, DECI, NU I-AR REFUZA NIMIC ACESTEIA (…cum nu i-au refuzat Federatiei Ruso-Putiniene, în luptele invazioniste din Georgia – nici Osetia de Sud si Abhazia, în august 2008!!!) – …nici macar o invazie (militara sau financiara sau, pur si simplu, de jaf al industriei si al …wolframului si aluminei – …de care rusii au absoluta nevoie, pentru programele lor militare, de supraveghere terestra si de investigatie cosmica…la fel ca americanii, dar care ne jefuiesc de alte… “substante”!) – în România, care sta, într-una, ca mielul la taiere, în fata oricarui monstru terestru, cu nume de “om de afaceri”, adica, bandit de DRUMUL MARE!!!

Cum spuneam si într-un articol trecut, noi nu credem în vreun “rezon” al existentei N.A.T.O.…decât ca scuza pentru “trocurile globaliste”, dintre SUA si Rusia…: “Vladimir Putin – …nationalist el, în felul lui…dar care, în ultima vreme, se întelege îngrijorator de bine, cu S.U.A.”cf. art. România curata, publicat pe 21 iunie 2011, în revistele online Singur, respectiv „StarPress-Vâlcea Turism” – si pe 1 iulie 2011, în Jurnalul de Vrancea online.

Bref: “mâncatul de scovergi” al lui Basescu, din seara de miercuri, 22 iunie 2011, a fost “avizat” si de S.U.A., si de Federatia Rusa (la modul labirintico-masonic, fireste!) – si avut (cel putin! – …nu mai punem la socoteala rafuiala inter-evreiasca, dintre Mihai I si “printul” Paul…!) câteva tinte precise:

1-sa “justifice” urmatoarele “jafuri de stat” sau “asalturi” economic-jefuitoare violente rusesti (realizate cu criminalii nostri autohtoni, dimpreuna, “la toarta” si pe comisioane tradatoare colosale!) …tip ALRO SLATINA (“Alro Slatina este cea mai mare companie producatoare de aluminiu din Europa Centrala si de Est – si singurul producator de aluminiu si aliaje de baza din România. Capacitatea de productie a companiei este de peste 260.000 tone anual.

Compania este detinuta în prezent (2007) în proportie de 87% de Vimetco (fosta Marco Group), detinut de miliardarul rus Vitali Matsitski[1][2]. Fondul Proprietatea mai detine aproape 10% din actiuni”) – …si sa ne tina, astfel, “capul sub perna”, ca vinovati de “blasfemii antirusesti”, pe când ei, rusii, “în hora” cu americanii… si “cu altii” (…”alesi”!), ne fura de ne-ndoaie…;

2-sa acopere ochii celor care vad cum se reactioneaza, de catre popoare ne-anesteziate spiritual, tip Grecia si Catalunia (“dizidenta”, în raport cu Spania, cica…!), fata de mârsaviile si crimele financiare (cu grave consecinte în moralul/psihicul “de masa”!) ale masoneriei globalizante. Nu vedeti ca nimeni nu face puscarie, pentru falimentele oneroase din S.U.A. (“Lehman Brothers”!!!), care au dat semnalul “crizei” artificiale mondialiste, care se va sfârsi cu catastrofa ireversibila a populatiei terestre sarace, deci cu…ADEVARATUL HOLOCAUST, CEL AL SARMANILOR OAMENI, CINSTITI SI MUNCITORI, AI PLANETEI?! Si aici, reiteram (în speranta, irationala, ca “domnii” creduli si fraierii se vor trezi, TOTUSI!) o tema “draga si prioritara”, de pe agenda permanenta a francmasonicilor “de frunte” ai lumii – … tip, sa zicem, Bill Gates: “Lumea de azi are 6, 8 miliarde de oameni … numar ce va ajunge pâna la aproximativ 9 miliarde. ACUM, DACA FACEM O TREABA FOARTE BUNA CU NOILE VACCINURI, CU SERVICIILE MEDICALE, CU SERVICIILE DE SANATATE REPRODUCTIVA, AM PUTEA, CEL MAI PROBABIL, SA REDUCEM ACEST NUMAR CU 10 SAU 15% (…) Vaccinurile sunt utilizate in scopul reducerii populatiei si sunt trei moduri reale în care acestea pot fi “eficiente”, din punctul de vedere al celor care doresc sa reduca populatia globului:

A) Ar putea ucide oamenii incet, intr-un mod care trece neobservat, efectele aparand poate peste 10 – 30 de ani, prin accelerarea unor boli degenerative.

B) S-ar putea reduce fertilitatea si, prin urmare, rata natalitatii in intreaga lume ar scadea, reducand astfel populatia lumii pentru mai multe generatii succesive. Aceasta metoda prin care e provocata ”moartea lenta” ar putea parea mai acceptabila pentru oamenii de stiinta care doresc sa vada populatia mondiala in scadere, dar nu au destul curaj sa ucida oamenii direct, prin medicina conventionala. Exista deja dovezi ca vaccinurile pot provoca avorturi spontane http://www.truthistreason.net/bill-gates-says-vaccines-can-help-reduce-world-population

C) Vaccinurile ar putea creste rata de deces in cazul unei viitoare pandemii. Teoretic, eforturile de vaccinare pe scara larga ar putea fi urmate de o eliberare deliberata a unei tulpini de gripa extrem de virulenta, cu o rata de mortalitate ridicata. Aceasta abordare a vaccinurilor ca “arme biologice”ar putea duce la uciderea a milioane de oameni al caror sistem imunitar a slabit ca urmare a vaccinarilor anterioarecf. FUNDATIA BILL SI MELINDA GATES “- cf. http://www.naturalnews.com/029911_vaccines_Bill_Gates.html

3-sa creeze, pentru români, o diversiune fals-nationalista, pentru ca urmeaza o noua transa de taieri de salarii…tocmai pentru ceea ce spunea Bill Gates: lumea trebuie saracita, TERORIZATA, îmbolnavita grav si…strasnic RARITA!!! (…iar S.U.A. si globalistii sunt UNICII TERORISTI AI PLANETEI TERRA!!!);

4-Rusia/Federatia Rusa, mostenitoarea “tezaurului” de ticalosie criminala al U.R.S.S. – “sa se scoata”, fie si partial, din punct de vedere istorico-moral, “dându-se lovita”, adica autovictimizându-se: Rusia/Federatia Rusa (ne referim, fireste, NU la poporul rus, atât de cumplit încercat si atât de incredibil îndurator, DESI GENIAL, ÎN DUH, cât si cel român! – ci la politicienii, militaristii/kaghebistii si la toate hienele lor, care, ca si ale noastre, se dau drept “oameni de afaceri” – …majoritatea zdrobitoare apartinând…”poporului ales”!!!), cu, mereu, aceleasi fumuri imperialiste si, mereu, cu acelasi sustinator “din umbra”, S.U.A. (ca si în al doilea razboi mondial!!!) – GLOBALISTII TREBUIE SA SE LEGITIMEZE ÎNTRE EI, PENTRU CA, ÎN FAPT, ÎNCALCA ABSOLUT ORICE LEGISLATIE INTERNATIONALA ACTUALA!!!

“Amendarea” (calculat-mârlaneasca!), de catre rusi, a mârlanului-sluga, Basescu – este, de fapt, înca un pumn urias, “altoit” peste capul, si asa, VINOVAT PLECAT, al României, careia evreimea internationala i-a creat, deja, “complexul criminal” (prin minciuna scârboasa si aratând impotenta sentimentului de recunostinta, la majoritatea evreilor, mai ales la plutocrati…minciuna vis-à-vis de asa-zisul “holocaust românesc asupra evreilor”!). Un pumn dat României si NEVOII EI DE MODELE MORALE/EROI (si, prin ea, tuturor antiglobalistilor europeni ori “de aiurea”!) de catre o Moscova care, aparent, ar avea dreptate si “legitimitate”, în “revolta” ei (desi Basarabia, Bucovina, Tinutul Hertei etc. etc. erau ale noastre, iar nu ale lui Stalin si ale… “gloriosului popor sovietic”!), pentru ca a pierdut, zice ea (o zice “cu ocazia împlinirii a 70 de ani, de la Declansarea Marelui Razboi pentru Apararea Patriei“!), între 1941 si 1945, cca 27 de MILIOANE de oameni : atâta ca ei, neo-sovieticii, pun la numaratoare, se pare, în aceasta suma enorma, si zecile de milioane de tarani rusi si ucrainieni, ucisi la “colectivizarea/colhoznicizarea cu tunul“, facuta de Stalin, si pun si asasinatele oribile (adevarate maceluri!) produse de komisarii politici stalinisti, din Armata Rosie…Uitând, fireste, de lagarele siberiene, de “vorkutele” unde, nici azi, nu se stie câte milioane de români au fost rastigniti…

NU-I PREA CORECTA “NUMARATOAREA RUSA”, NU-I ASA???!!!

DAR ASTA E GLOBALISMUL!… O, VOI, POPOARELOR TERESTRE: SE FACE CU COMPLICITATI MONDIALE, CU PRESEDINTI TÂMPITI SI AMORALI SI CU POLITICIENI-SCLAVI, TÂMPITI, TRADATORI SI AMORALI – DAR SI CU POPOARE NAIVE SI ANESTEZIATE, DIN PUNCT DE VEDERE MORAL-SPIRITUAL!!!

…“BRAVADA NERUSINATA”, DECI, PARE A FI, MAI CURÂND, O AGRESIUNE (PENTRU PREZENT, DAR, MAI ALES, PENTRU PLANURI VIITOARE!), DIN PARTEA GLOBALISTILOR, MAI MULT DECÂT DIN PARTEA TÂMPITILOR NOSTRI “DE FRUNTE”…care, fireste, nu sunt straini de “toata daravera” asta!

FILE DIN JURNAL PARIZIAN PARANORMAL

SCRISOARE DIN BUCURESTI: FOST-AM LA PARIS! Où sont les parisiennes!?

Eram mai tanar, cu un mileniu, cand circula o gluma „C’est la vie ! a zis englezul Schneider”. Trecut-au anii si gluma a capatat forme concrete prin orasele actualei Europe si chiar ale lumii.

La hotel, dau peste primii parizieni. N’Boko de prin Camerun si colega Riva de undeva din marea Indochina, ne fac in trei minute formalitatile de cazare. Rapid un dus si in oras.

La Mac multi tipi mici si galbeni intr-o continua miscare. La presa – n lungan negru-negru. Soferi de taxi – negri, albi, asiatici. La butic un turc sau arab !? Pe strada un cuplu de politisti, el lung, negru-cenusiu, ea mica, roscata-roscata. In rest, cetateni respectabili negru-caramel, galben pai, negru-antracit, roz intens, negru-ciocolatiu, albi-smantana, negru-stralucitor, caucazieni, rozalii, metisi; urati, frumosi, galagiosi, portocalii …  o nebunie ! Toti calmi, surazatori, binevoitori si bine mirositori! Imi plac la nebunie multicolorii parizieni.

Nu ma refer la cohortele de turisti, ci la cei care muncesc prin tot Parisul: gari, metrou (mama ce retea!), magazine, mari, mici, mijlocii, muzee, ordine publica, restaurante, institutii, salubritate etc. etc. N-am patruns in imensele constructii din La Defense, care adapostesc mii si mii de birouri ale firmelor de tot soiul. Poate acolo… Unde sunt parizienii  e similar cu Unde sunt bucurestenii?

Diferenta e ca locul parizienilor parizieni a fost luat, de decenii bune, de cei de peste mari si tari, care si-au insusit bunele maniere de pe Sena. Sa nu ne-auda nimeni ! M-au scos din sarite cu politetea lor non stop! La inceput am crezut ca e artificiala. Nu, deloc, astia chiar se bucura ca muncesc, ca traiesc ! Pe cand locul bucurestenilor neaos (daca or fi existat vreodata!?) a fost luat de semeni din toate provinciile, deveniti, cei mai multi, in scurt timp, mitici irecuperabili. Mai nou, vin, si la noi,  tot mai multi coplanetari estici, care se transforma, fulgerator, in mitici de diferite grade! Sau poate vin mitici chiar de la ei de-acasa, altfel nu se explica adaptarea instantanee!

*
In aglomeratia gurii de metrou de la Notre Dame, atent pe unde calc, incerc un „S’ il vous plait!” pentru a lasa o doamna sa treaca. Ma trezesc cu o hartie verde fluturand spre buzunarul de la camasa. Vin si vorbele din urma: „O, là, là, mon professeur, Serge!”. Salt ochii si dau, nas in nas, cu un tigan elegant, tot de vreo doi metri, par lucios, bine ras, cu un bayan in spate. Ochii ii jucau a uimire si a extrema bucurie! … ?!?
„Valea Mare !?!… Ivanesti!!… Vaslui?!?”. Brusc, la auzul parolelor, se face lumina in tunelul in care plonjasem pentru detectarea visage-ului ce imi blocase trecerea. Era Jean, pispirica care rupea doba la balurile, pe care le impacam sambata, in timpurile mele de profesor suplinitor de istorie (825 lei/luna!). Alde Bregovici & Co. nu se nascusera pe cand noi, suplinitori ai anilor ‘60, bateam step pe solo-urile lui Jean al meu, cu muzica supta de la sanul mamei lui. Ritmuri tribale, dacice, care faceau cerurile sa intre in vibratie iar norii sa se ascunda prin cotloanele sufletelor nostre tinere si optimiste.
 
„Ma scuzati ca nu am mai multi. Stiti, abia acum am iesit ! Da, pe la 4-5 sunt barosan! Ne intalnim tot aici. Eu muncesc pana spre miezul noptii.” Dau un „mda” din cap. Ma imbratiseaza si dispare. In mai putin de jumatate de ora, la Kilometrul 0 al culturii actualului program Homo sapiens(3), aud acordurile minunatului baian cu… Dragoste la prima vedere. In fata tacutei catedrale a lui Quasimodo. Cum sa nu fii mandru cu asemenea romi romani!
 
Expliquez moi, s’il vous plait!

Duminica e simpla la parizieni. Dreapta merge la biserica, stanga pe Campul lui Marte, la greva/greve. Pe sub ferestrele hotelului trec, randuri-randuri, sute, mii de grevisti. E plin, uriasul parc, de sunete stridente si lozinci scandate. Tehnologia face ca sunetele emise de vorbitori sa fie foarte clare, la fel ca la filmele proiectate in prag de noapte. La problème ? Pensionarea la 60 sau la … 62 de ani! Scandalul e monstruos! Insa daca treci linia zonei de greva iei niste bastoane de nu te vezi! La romani s-a trecut direct la 65, desi speranta de viata la noi, dupa pensionare, este la o treime fata de cei din hexagon! N-a iesit niciun dambovitean la tepe in Piata Victoriei! Tot de prin provincie au venit! Ma intreb tot mai mult: A cui Victorie? Noroc cu spectrul suspendarii, si Base a facut doi pasi inapoi! Mai era unul prin istorie, cu un kazacioc, asemanator. Abia daca mai retin, il chema. Ilici!? Daca acesta o fi fost numele real?! Cu numele astea de cod, cine mai poate sti adevarul?!

In timp ce cuplu Sarkozy isi cauta stramosii prin pestera de la Lascaux, unii se intrebau, pe la tv, daca tiganii din Romania, sunt cu adevarat un peril? Unde or fi fost S’il vous plait, pentru ca, practic, nu am vazut niciunul. Erau multi inchisi la culoare cu supermarketurile pe trotuare, dar nu umblau cu S’il vous plait!  Asta timp de cinci zile si patru jumatati de noapte traite pe malurile Senei, cu trecere temporara prin cochetul hotel? Hotel de doar **, dar care fac vreo **** pe la noi, aflat prin zona pilonului estic al celebrei hidosenii ridicate acum 120 de ani, ajunsa brand al Parisului, al Frantei, al Terrei! Dar nu acest lucru ma preocupa prea mult. Cu alde Jenel nu mi-e rusine in Europa! L-am gasit, de altfel, clonat si pe la Madrid, la Roma sau la Viena… Canta baietii, de-ti vine sa-i chemi pe orice mare scena a lumii!  Si multi chiar ii cheama! Altceva ma framanta. Nu am vazut, in tot Parisul, un ambuteiaj. Macar, unul mic, mic! Masinile, si ele mici, mici, nici nu respira. Trec pas-pas, din stop in stop, intr-un flux perfect coordonat. N-am auzit o alarma de politie! Culmea, doar doua salvari, in cinci zile si patru jumatati…, in care tot am umblat pe strazi, cu niste sirene anemice, de parca isi cereau scuze pentru ca trebuiau sa treaca prin zona si sa strice bucuria oamenilor. Parisul mi s-a parut chiar gol de autoturisme, desi les grandes vacances se terminasera demultisor!

*
Va veti intreba, paranormalul? Ei bine, exista! Era dimineata, chiar pe Champs Elysée in preajma locului de munca al presedintelui Frantei. Parizienii erau deja la munca. Deodata, 2 (doua) masini insotite de doar 2 (doi) politisti motociclisti, fac dreapta, fara pic de zgomot. Se deschid lin usile masive de fier forjat ale gradinii palatului si apuc sa-l vad, cateva clipe doar, pe insusi cel care ne-a trimis compatriotii romi acasa. Pe anumiti romi. Nu era deloc incruntat. Chiar mi s-a parut vesel. Incearca si piratul nostru ceva in sensul asta, dar prin gesturi marlanesti. Nelalocul lor, intr-o Europa civilizata. Si imitatorul boc, tot dupa el! Cum se face Ardealul de tot rasul cu un asemenea doctor in constitutional!
 
Alt paranormal. Pe strazi erau de cateva ori mai multi pietoni decat masini!?!  Nu e vorba de turisti. Si astia erau „cata frunza, cata iarba!” E vorba de cei, care se duc/ ies de la munca, si merg cu sutele de metrouri, ce vin intr-o cadenta de unul la doua minute, sunt usor aglomerate. Am auzit ca parizienii, care circula singuri in propria masina, platesc o piparata taxa de confort. La avaritia lor vestita, ar putea sa fie asta explicatia numarului redus de automobile, la orice ora din zi si noapte! Nu am vazut niciun paysan parizian dandu-si ifose becaliene, cu vreun mastodont de jeep, pe bulevardele orasului-lumina.
 
N-au trolee, n-au tramvaie! Sa nu mint, exista o linie prin josul Parisului. Si nu pot spune ca m-am invartit doar prin centrul istoric. O usoara satisfactie. Autobuzele lor sunt mai putin frumoase ca ale noastre! Dar si aici alt paranormal. In statiile, unde autobuzele o iau in directii diferite, soferii se asteapta, unii pe altii, pentru a prelua calatorii ce coboara pentru a merge in acea directie. Profesionistilor nostri de la RATB, nici prin cap nu le trece asa ceva. Din contra, li se citeste pe chip satisfactia inchiderii usii in nas  si pierderea legaturii cu un alt autobuz. Merde!

Muze, muzee si alte alea (1)
                                         
De ce m-am dus la Paris? In primul rand, pentru ca, o asemenea oferta, doar daca ai o problema à la têtê, poate fi refuzata! Era timpul sa vad Parisul. Poate, cam tarziu! Marturisesc. Mi-a fost, putin, frica ca o sa ma dezamageasca! Dupa tot ce vazusem prin marile odai ale casei europene. Am avut o documentare solida. La viata mea, nu prea mi-a placut beletristica (fiction-ul). Dar imi place sa citesc in continuare, sa ma informez. Deformatie profesionala!
 
Sanse de a calatori, prin mileniul trecut, la romani, nu prea erau. De visat, insa, eram tot timpul patruns de vastele spatii civilizate ale Terrei. Mai ales, de cele cu enigmatice foste civilizatii. Mai tarziu am aflat, cum e cu actualul program divin Homo sapiens (3/5). Asa ca, pentru compensare, am citit, printre altele, multe, multe, multe note de calatorii. Fie ale alogenilor, putine convingatoare (ideologia antedecembrista sau frica se simteau la tot pasul) sau extrem de servile, cele ale postdecemvristilor). Cu exceptiile, sclipitoare, care confirma o anumita regula (?!?): Grigorescu, cu siguranta stiti care, Rusan, Mironov, Vasile Rebreanu …, fie ale strainilor, lipsiti de constrangeri de sistem, mult mai spectaculosi, nu neaparat si credibili.

Asadar,  Parisul te copleseste cu productia la hectar de muzee, case (a lui…, a lui…), biserici, monumente, palate, strazi, cartiere celebre… La Paris, pana si parcurile, pietele sunt istorice. Plaçe de la Concorde (84.000 m2), unde peste o mie de parizieni de… parizieni, in frunte cu regele si consoarta au fost ghilotinati, intr-o zi de ianuarie, de les vrais revolutionari!?! Se vede unde sunt ei acum cu integrarea? Sa vedeti ce teapa monolitica, de 230.000 de kg si inalta de 23 m, au pus acolo! Adusa tocmai din Egipt! Ca sa aiba Champollion de lucru si acasa! de fapt, tepe gasesti cam prin toate pietele mari. Nu se joaca baietii. Am vazut pe campul marelui razboinic ce fac francezii cand sunt suparati ! Nu conga, nu leapsa, nu versificari si strigaturi de doi lei… Trebuie sa ai mare grija sa nu cazi prada emotiei, ispitei, chemarilor vazand o sageata, o firma, o placa, un afis si sa urmezi mesajul subliminal: Viziteaza-ma! Hai, vino si la mine! Dureaza doar cateva minute! Ai, de multe ori, sansa, sa pleci doar cand te dau afara gazdele.

Pot sa ma laud. Tot nu ma crede nimeni. Am vizitat mult mai mult, urmand strict (aiurea!) planul facut de-acasa, decat daca as fi dat curs tentatiilor sau sfaturilor binevoitoare ale cunoscatorilor. Si a tot soiul de indicatoare. Nu cu sclipici, de tip udrenian, insa extrem de multe si vizibile de la distanta. Muzeele dau masura tuturor lucrurilor. Chiar si a timpului. La ora 18, marile muzee nu mai primesc vizitatori. Raman, insa suficienti catici super la dispozitie. Uneori 24/24!
 
Luvrul, o fortareata medievala, e coplesitor. Culmea, nu-i atat de prafuit ca Prado din Madrid. Praf era la Domul unde se odihneste (!?) stim noi cine! Poate si faptul ca nu e ingropat, ci pus intr-o stare de levitatie continua, starneste energii negative in jur! Civilizator sau calau?! Var cu vesticul… si cu esticul…! Discutii, parainterpretari, verdicte, ipoteze si dupa mai bine de doua secole ale incrancenatilor slujitori ai lui Clio! Luvrul e mult mai usor de parcurs decat mi-am inchipuit. In doua zile, cate doua-trei ore, sunt suficiente pentru a admira interioarele si exterioarele. La Luvru, nu m-am dus pentru Gioconda, ci pentru Leonardo da Vinci, civilizator de necontestat, trimis prea devreme pe Terra. Plutea peste tot palatul, in acele zile cu un superb soare de toamna. Cateva frunze, ruginii, proaspete, am intalnit prin tablourile sale sau ale altora, nu doar prin parcuri pariziene sau ale vastului domeniu al reginei Marie-Antoinette. Langa oraselul Versailles.
 
Seara nu mai e nebunia din cursul zilei. Dar si aglomeratia are farmecul ei. Am avut vaga senzatie ca multe capodopere sunt replici. Prea sunt lasate la indemana vizitatorilor. Prea le pipaie toti! Toti pe Venus din Millo, de e marmura pe la poale de un gri slinos. Diana cu… ciuta in mai multe versiuni, inclusiv negru-abanos, accepta zambind parerile admiratorilor! Se fotografiaza in nestire, desi peste tot apare binecunoscuta interdictie, in cele trei-patru limbi cu care ne descurcam, azi, de bine de rau, pe toate paralele si meridianele. Sa vedem ce o sa facem la intalnirea de gradul III! Daca nu cumva unii, deja, converseaza cotidian!! Informatiile pe care le am, din surse sigure, ma determina sa admit o asemenea realitate, colportata inteligent, deseori, pe Discovery (generic pentru posturile tv similare, cum e Xerox…)
 
La muzeul din gara d’Orsay, modernizata de nu o mai recunosti, in timp ce vroiam sa-mi fotografiez ardeleanca cu van Gogh, apare unul mic, care imi spune sec: Pas de photos! Dau sa zic, ca la noi: Da, ceilalti?! Urmeaza un suierat nervos: Je vous ai dit! Noroc ca mai aveam un aparat! Ce stia, bietul abanos!?! Il vedea doar pe cel de la piept.

Nici albumele, executate ireprosabil, ca si biletele de intrare, nu au preturi prohibitive. Problema e ca sunt destul de grele. La propriu. A mai trebuit o valiza. Dupa cum v-am spus, Mona Lisa era la locul ei, izolata si securizata. Fata-n fata cu giganticul tablou al…  Distanta mare, mai bine asa, elimina orice comparatie. Intre geniu si prostia umana (curaj, vitejie!) pusa pe zeci de panze sau ecrane (tot panza). Batalii peste batalii. Noroc ca nu le-a venit ideea sa o aseze intre giganticele capodopere cu Napoleon Ier. Trebuie sa recunosc ca totul e organizat inteligent. Putin speculativ. Piesele din Top 10, starurile muzeului, sunt amplasate in asa fel, incat e imposibil sa nu vezi o buna parte din cele peste 35.000 de achizitii diverse, amplasate pe cele patru nivele, in cateva sute de sali si coridoare. Atentie la trecerea dintr-o aripa in alta! Padurea Letea e mult mai usor de traversat!

Nu cumva sa te jenezi! Intreaba parizienii! Te vor duce de mana, pana vor fi siguri ca nu o iei intr-o directie ulterioara! Asa era sa ratez L’Orangerie cu preferatii mei Renoir, Modigliani, Cezanne, Matisse, Monet, Derrain, Manet, Fragonard (Cum, care? Cel cu patru usi.) Toulouse-Lautrec… si mai putin simpaticul Picasso. Asta e! Am si lipsuri. Crescut cu Tonitza, cu Take, Ianke si Cadar (persoane fizice) pe ulitele Barladului, regasiti, apoi, pe la poale de Ceahlau impreuna cu Milord, Cepoi, Ulian, Filimon, Bezem si marii anonimi ai culturii Cucuteni… cum sa-i iubesc miile de opere executate la foc automat! Doar pe doua-trei! Cu riscuri asumate. L-am zarit, o clipa, si pe Leonardo. Ori era Rafael!?!  Nu sunt sigur! Era cam departe. Nu pot baga mana in foc. Poate mi s-a parut. Dar, ce sa caute ei la Paris!? Dar, la Paris, e posibil orice ! M-am convins. Probabil, din cauza luminilor!

Parisul si… Micul Paris (1)

Le Tour Eiffel domina orasul. Mai ales noaptea. Ziua e o gramada de fieraraie (10.000.000 kg insirate pe 300 m, vertical). Pe fiecare traversa scrie, de peste un secol, Fabricat la Resita. Made in Romania. M-au c-am luat fiorii, citind textele. Cu ochii mei. Nu ma asteptam la ing. Gustave Eiffel sa fie atat de domn cu Gh. Panculescu, inginerul roman, care a furnizat tehnologia necesara construirii monstrului, atat de contestat. Atunci. Azi cu o alura atat de modern pariziana! Poti urca treptele, fara numar, fara numar sau lua lifturile. Parisul de sus, e la fel de anost ca si Londra! „Parerea mea!” (citat din NV – biblografia la final – n.a).
 
Nu stiam de ce mi se parea atat de cunoscut. Abia cand m-am dus la Brasov, dupa, am vazut ca plaiurile mioritice sunt pline de miniturnuri eifeliene. Stalpi, ce poarta mii si mii de kilowati, cu o structura asemanatoare. Chestie de tehnica si de rezistenta a materialelor! Pentru asta trebuie sa stii o altfel de carte!?! Pasul dela tehnica la arta l-a facut Eiffel. Bucurestiului, nu intamplator, i s-a spus Micul Paris in perioada interbelica. Unii merg la cacealma, si in zilele noastre. Supranumele pare imposibil acum din cauza betoanelor cenusii si cancerigene ale Ciuruitului&Odioasei. Doar cateva zone ma fac sa cred ca inaintasii aveau oarece dreptate. Perimetre pe care actualii edili le sufoca, prin tot felul de complicitati (cu temelii de spaga grea), care se lasa cu excrescente de prost gust, aparute peste noapte. Administratia pariziana interzice un asemenea amestec arhitectural, acordand perimetre speciale pentru noile edificii. Vezi La Defense, viitor centru economico-administrativ, sau Bercy, unde se afla si cele patru carti deschise (30-40 de etaje fiecare), ce constituie futuristul Sediu Central al Bibliotecii Nationale Franceze. Intamplarea face ca la numai o saptamana dupa expeditia pariziana, sa merg prin centrul istoric al Micului Paris. Zone neterminate, periculoase (sic!), urat mirositoare, deschise multimilor doritoare de aer West!
 
Cata dreptate avea Eugen Barbu in „Principele” sau dambovitean! Nimic nefinisat. Totul alandala. Viata de week-end se deruleaza printre gropi, gunoaie, darapanaturi si o fauna pestrita. Nu se vede vreo viziune stradala, culturala, comerciala… Toti vor doar sa impuste francul … local ! Pana la euro, e cale lunga! Politetea la parizieni e lege. Serviabilitatea e la ordinea zilei. La fel ca marlania si suficienta damboviteana. Fie la bugetari, fie la privati. Nicio deosebire, ca stil de viata! Rasturnarea scarii valorilor e evidenta prin promovarea becalienilor si udrenienelor…
 
N-am vazut, ziua, un maturator sau utilaje de maturat/ strans gunoaie pe strazile Parisului. Spre seara, hartii, in bataia vantului, sunt si la Paris. Dupa miezul noptii, apar echipajele ultratehnicizatele. Fantomele, care pastreaza prospetimea, stralucirea si viata strazilor, parcurilor, pietelor pariziene dispar inainte de ora 5 (cinci) a.m. Nu auzi zgomote stridente, strigaturi, sau cuvinte tari in bezna noptii… Reclamele sunt postate, in cea mai mare parte, in subteranele metroului. Ca si in alte mari orase ale Europei. La suprafata raman doar afisele cu continut predominat cultural, postate pe suporturi cochete, de perioada interbelica. Tot mai multe rame electronice. Un afis sau un anunt, postate in alta parte, decat unde este autorizat, atrage amenzi drastice din partea edililor parizieni. Cum fac? Inspectorul se pozeaza cu afisul. Pe cliseu apare  data luarii imaginii. Amenda se trimite direct beneficiarului. Fiecare zi care trece de la lasarea in continuare a afisului aduce noi profituri primariei, pana cand ciumpalacul face curat in zona. Nu Primaria! Atentie! Amenda e pentru fiecare afis/ anunt in parte. Simplu! Facand un calcul sumar, numai Bd. Magheru ar produce pentru bugetul Primariei Capitalei noastre dragi sute de milioane bune de… euro! La nivelul metropolei peste un miliard! Curat, paranormal! Efectul, aplicarii de amenzi usturatoare, pentru fiecare afis, anunt… lipit unde vrea muschiul cautatorului de profit rapid, ar fi devastator, stimati consilieri municipali! In mai putin de un an am avea un oras  e u r o p e a n! De ce nu luam exemplu de la Marele Paris? De ce suntem caprine? Daca tot ne tinem de tara francofona, desi ne englezim pe la toate colturile!

Parisul si… Micul Paris (2)

Nu prea am vazut sali de jocuri de noroc prin Parisul cel de toate zilele. In Micul Paris sunt peste 200. Ungurii au 7 cazinouri in toata tara! Putin a desfiintat doua mii de cazinouri la Moscova, spatiile fiind date bibliotecii publice moscovite si altor institutii de cultura! La Paris salile de acest gen sunt insa amplasate, marea majoritate, ca si sex-shop-urile, precum si alte minuni de mare efect si atractie, intr-un singur cartier. Numai pe o singura strada, celebra, ce duce spre Place Pigale am numarat peste 30 de asemenea stabilimente de isterizare a fiintelor dominate de instincte animalice. Pana si ciudatii lor aveau un comportament decent, in acel fapt de seara, cand abia se aprinsesera luminile. Moulin Rouge e luminata strident. Ca o prostituata rujata in exces. Oricum, in Montmartre, a fost si singurul loc unde am vazut multi politisti. Ba, mint. Am mai vazut la spectacolul Greva. Poate, mult mai multi ! Dar nu cred ca aia erau politisti. Prea semanau a Robocop! Apropos, greva „pensia la 62” de ani s-a terminat cu demisia, in direct, in aceeasi seara a unui inalt functionar. De stat. Ce-a urmat stiti. Sau ati ghicit. Guvernul si-a dat demisia! Cum nu stiati?! E Franta, doamnelor si domnilor! O amica damboviteana, mi-a spus ca la Paris, c’est à dire in Franta, e dictatura curata! Inclin sa cred ca asa e! E dictatura bunului simt, a constientizarii responsabilitatii liber asumate si a comportamentului civilizat. Barul, restaurantul, alimentara, tutungeria, in care se vand bauturi alcoolice sau tigari minorilor, are, automat, retrasa autorizatia de functionare. Simplu! E foarte grea democratia franceza! La americani, in unele state, se merge cu interdictia pana la 23 de ani!?!
 
Nu am vazut, nici la tv sau in alta parte marlani basescueni si nici marlandeze udreniene spunand ca sunt de neinlocuit. Ironiile parizienilor invitati la emsiunile in direct sunt supertaioase, spuse cu zambetul pe buze in fata. Fara menajamente. De-ti vine sa te ascunzi in gaura de sarpe, cand esti vizat. Arma de aparare cea mai eficienta: DEMISIA. Zilnic, am asistat la acest exercitiu democratic. Ba pe la Guvern, ba pe la Parlament, ba pe la Primarie. Fara nici o indoiala, e vorba de Franta! Si pe la vecinii hexagonului am sesizat exercitii de vointa unilaterala. Fara oi pe dealuri, tras de sireturi cu Mondialu’ sau gogorite in direct, la ora de varf! Una la pranz, alta seara!

Mi s-a tot spus ca Parisul e un oras scump. Nimic mai neadevarat, daca elimini magazinele de lux pentru turistii snobi, precum si anumite zone fierbinti de distractie(!?).
In rest, preturi obisnuite pentru o capitala europeana. Si, de nu de putine ori, mai mici decat in Micul Paris! Am constatat ca analistii nostri economici stiu cate ceva. De un singur lucru am ramas intrigat. Corcodusele coanei mari de la Barlad, costau la Paris 4,50 euro/kg, pe cand merele 1,50! Ce afacere ar putea deschide, mama, la Paris!!! 100 kg = 450, o mie …! De 18.000 de ori pensia ei anuala! Cum nu stiu, unii, sa faca afaceri?!

O seara in vulcanicul Cartier Latin sau in linistitul Montparnase e mult mai ieftina decat orice zona de fite dambovitena. Distractia e asigurata la tot pasul. Gratis. Spectacolul strazii, repet, e demential. Fara pitipoance sau vedete fara sustinere neuronala, ci artisti autentici. De toate natiile. Nu prea stiam ce inseamna clasa de mijloc. Aveam o cu totul alta perceptie de tip: Ma urc zilnic pe usa din mijloc a autobuzului, deci fac parte… La ei am aflat. Un parizian cu salar mediu, poate economisi, leger, jumatate din banii cu care este rasplatita munca lui pentru o luna! Nu dau cifre, ca sa nu aveti cosmaruri. Vorbesc, bien sur, de bugetari. De stat (nationali) sau comunitari (locali). Aici nu functioneaza principiul de la Madrid pentru bugetari, dar sunt pe undeva pe aproape. Ca sa inteleaga toate javrele decizionale postdecembriste ! Vopsite, revopsite si tot mai jigarite. Esti angajat al primariei madrielene cu studii superioare!?! Tanar, batran, doctor, profesor, inginer, nu are importanta! Pleci, automat, de la dublul salariului pe economie. Ai studii medii = salariul mediu pe economie. Salariul mediu pe economie era de cca 1.800 de euro! In rest, faceti Dumneavoastra cateva calcule. Ai calcat stramb, nu te mai invarti prin zona bugetara cat traiesti! Putini calca stramb. Au niste birouri ca-n palma, cu camere video si microfoane de  mare definitie. E clar! Si la Paris, atat institutiile civilizatoare (biserica, scoala, biblioteca publica, medic de familie, politist, justitie…), cat si serviciile publice administrative (transport, domeniul public, iluminat stradal, salubritate, gaze, apa…) functioneaza la nivel profesionist. Sunt servicii cu adevarat in in slujba parizianului ! Desi exista si carcotasi  parizieni! La Paris, are dreptate amica, este dictatura! A legii! Voiaj asigurat de doua cabinete de avocatura bucurestene, cu prilejul zilei aniversare. Le multumim si pe aceasta cale!

Literatura si disidenta

Un subiect dezbatut in media pariziana era Quel sont les ecrivains qui vivent de leur plume? Mai pe intelesul nefrancofonilor, cum se traieste din creatia beletristica in Franta. Se dadeau tot felul de exemple. De la Frédéric Lenoir si Violette Cabesos cu  La promesse de l’ange, roman vandut (2004) in peste 700.000 de exemplare, la Marie-France Etchegoin cu Code da Vinci, l’enquete in 200.000 de exemplare. Iata, un posibil model de a-ti asigura existenta de pe cadavrul unui bestseller (alambicatele aiureli ale lui Dan Brown, luate, de multi (insusi Papa de la…), drept realitati cifrate. Desi, pe pagina de titlu, scrie clar roman). Despre aceasta creatie browniana s-au scris alte cateva zeci de carti, documentare tv. sute de articole, unele chiar de mare succes.

Imi amintesc cum in Micul Paris, multi ciocli literari (=critici) aborigeni si-au facut un nume de temut in epoca proletcultismului, ulterior, de aur, cu interpretarile personale ale beletristicii de valoare, care au imbecilizat generatii de elevi si studenti! Daca nu reproduceai mot-à-mot la scoala sau la examene ce-a spus criticul x sau y despre scriitorul Z, erai pierdut. Parerea elevului sau studetului, uneori chiar a scriitorului insusi nu conta. Rastalmacirea lor insemna totul. Deseori mai rea decat cenzura vremii. Nulitati profitoare, azi trecute intr-o binemeritata si adanca uitare. Nu se faceau referiri la literatura cu subiect tehnic, religios, medical, filatelic, istoric… care are un public tinta precis conturat. Unde ceea ce se tipareste se si vinde, ci la produsele literaturii fiction. Erau dezbatute cauzele scaderii dramatice a tirajelor celor mai multe creatii beletristice… Astfel un titlu care se vinde, in prezent, in 5.000 de exemplare poate fi considerat un mare succes. Bineinteles, exceptiile sunt exceptii. Cei mai bine vanduti scriitori formeaza un «club minuscule». In capul listei se situeaza Marc Lévy a carui creatie Les Echos a avut o cifra de afaceri de 80,6 milioane de euro (noiembrie 2008). Tot aici se afla Guillaume Muso sau Bernard Werber cu 35 milioane, respectiv 33 milioane euro obtinuti din produsele creatiei lor beletristice. Mai sunt nominalizati Anna Gavalda, Fred Vargas, Eric-Emmanuel Schmitt, Jean-Cristophe Grangé, Frédéric Beigbeder, Michel Houellebecq sau Jean d’Omersson. Brusc, cercul se inchide.
 
In realitate, marea majoritate a scriitorilor francezi au o alta sursa de venit care Ie asigura existenta decenta. Paranormalul. Unii ar putea sa traiasca de pe urma scrisului, dar prefera, in paralel, sa practice o alta meserie. Se dau tot felul de exemple de scriitori care ocupa diverse posturi bine platite in viata publica, cu trimiteri mai mult sau mai putin ironice, vizavi de anumite avantaje oferite de pozitia ocupata in viata social-politica. Exemplele clasice: unul de peste Canal, Tony Blair cu cele 5,6 milioane de euro obtinute pe memoriile sale (!) si cel al lui Jaques Chirac, tot cu Memoires, peste 200.000 de exemplare vandute. Intre noi fie vorba, asta nici nu e beletristica pura (fiction). Avand in vedere si anvergura persoanelor implicate, succesul de librarie era previzibil, indiferent cine le-ar fi scris… memoriile! Ma intreb: Ce succes de librarie ar fi avut Tony Blair daca si-ar fi scris memoriile acum?!
 
Sunt in posesia unui clasament al celor mai vanduti scriitori de fiction ai deceniului: J. K. Rowling (cu ciresarii ei), Stephenie Meyer, Julia Donaldson, Terry Pratchett, Jamie Oliver, Dan Brown, Enid Blyton, Bernanrd Cornwell, Al. McCall Smith si pe locul zece…  William Shakespeare (un nimeni!). Nu seamana cu scara noastra de valori, dar ce mai conteaza!?! O situatie similara si in Micul Paris. „Cu exceptia admirabilului Cartarescu, condeierii nostri sunt muritori de foame”. Adevar trist si dureros. Poate de aceea, creatori romani valorosi si multi de mana a doua, a treia sau de nicio mana, au facut pactul cu javrele !?! Pentru un ciolan real, care sa le dea posibilitatea sa-si puna pe hartie inspiratia. Diurna sau nocturna.

Stelian Tanase afirma ca majoritatea scriitorilor romani sunt nevoiti sa traiasca din gazetarie si profesorat. Altii pe la Biblioteca. Pe o carte, autorul roman obtine, in medie, 300-500 de dolari. Cunoscutul prozator Nicolae Breban ia cca 8.000 de lei pe un roman la care munceste ani de zile. Si atunci cum sa nu fi acceptat sa se prostitueze cu Puterea !? Sau valorosul Manolescu sau Plesu, Liiceanu sau Patapievici sau…? Meseriile scriitorilor romani? Dintre cele mai diverse. Poate de aici, bogata inspiratie in realizarea unor adevarate capodopere. Vezi I.L. Caragiale, Tudor Arghezi, Eugen Barbu, Paul Goma, Augustin Buzura… Costurile unei carti de cuvinte este, acum, mai mult decat accesibil. Nu a scrie e greu, ci a fi citit de cei pentru care scrii. Aici e problema problemelor!
 
Concluzia. In Franta sunt putini scriitori de beletristica, care sa-si asigure un trai indestulator din propriile creatii. Paralela cu Banelul lor de la Paris Saint Germain sau Lille este net in defavoarea creatorului de arta. In Romania! Intrebati pe dl Google despre veniturile artistilor din fotbal (sic!). Despre veniturile scriitorilor nostri informatiile sunt subtiri, subtiri. Invizibile, as spune. Recent, cultura romaneasca a fost redusa la o singura zi, prin instituirea Ziua Culturii Romanesti. Poate pentru a estompa Ziua Poetului National ! Altii zic ca din contra. Imi amintesc de Decada Culturii Romanesti cu mari manifestari pe tot cuprinsul tarii si planetei! Pe cand Ora Culturii Romanesti? Sa nu uit! La Paris au trait, unii o viata, mari disidenti, intelectuali de elita ai Romaniei in perioada totalitara si postotalitara. Din nou, intrebari la mister Google. [Dictionar: DISIDENT, A (DIZIDENT, A) – (persoana) care isi declara disidenta. DISIDENTA (DIZIDENTA) – actiune, situatie a unei persoane sau un grup de persoane care se opune unei autoritati stabilite sau care se separa de comunitatea (politica, religioasa etc.) careia ii apartine.]

Despre o disidenta serioasa in Romania, dupa 1985, nu poate fi vorba. Despre disidenta din anii ‘50 multi se jeneaza sa vorbeasca deschis. Sunt in viata, inca, multi complici la uciderea  zecilor de mii de romani care nu acceptau senila sovietica. De asemenea, exista urmasii zelosilor ucigasi comunisti. Azi, erijandu-se in mari democrati. Sociali sau liberali. Alte javre! De ce nu accept o disidenta reala dupa 1985? Simplu. Pentru ca odata cu lansarea programelor kremliniene perestroika si glasnosti, doar tampit sa fi fost ca sa nu-ti dai seama ca urma schimbarea. E drept, nu credeam intr-o schimbare atat de dramatica pentru romani! Cei care mai cunosc si putina istorie stiu ce a fost cu Tratatul de la Ialta si durata lui de valabilitate. Imi permit sa adaug un amanunt deloc de neglijat. Fiind un popor crestin, dotat genetic cu o mare doza de lasa-ma sa te las, am preferat sa bem paharul pana la capat. Lichelele impreuna cu cei care au primit sarcina sa fie disidenti (sic!) au devenit tot mai vocali, mai ales dupa ce principiul dominoului a fost declansat. Stim noi de cine!
 
Disidentii autohtoni fusesera deja raspanditi, conform unui plan dinainte stabilit, prin toata tara. De asa maniera incat „disidenta” lor, mimata, sa fie cat mai vizibila. Bine intretinuta si aparata de securitate. Care era cu ei (sic!). Se lucra intens la noua imagine. De oameni de buna credinta sau de bine. Se lucra cu sarg la raspunsul pentru mult uzitata intrebare postdecembrista „Ce-ai facut in ultimii cinci ani?” In realitate, era mult mai periculos sa fii disident roman la Paris, München sau pe alte paralele, decat la Piatra-Neamt, Tescani, Focsani si, mai ales, in Micul Paris de Romania, cu BBC-ul langa tine. 24/24 sau 7/7! Repet, nu se punea, nici un moment, problema disparitiei fizice dupa 1985. Smecherii de smecheri au simtit asta si s-au dat in stamba. Caci livolutia batea la usa! Livolutia lor! Nu cred in disidenta indigena predecembrista. Poate nu am dreptate, dar am trait asta. Stiu.

Paranormalul?! In ciuda pregatirii minutioase, pentru preluarea puterii dupa caderea lui ceasca si ai lui (prima linie), grupul de comunisti romani,  perestroikisti 100%, a pierdut startul Revolutiei declansata aproape spontan, pe unde nici nu gandesti. Si nu de tineri, cum se tot da cu bla-bla-ul, pe la comemorarile cu tot felul de soboare, ci de cei formati pe la cenacluri (sic!). Nu numai cel paunescian. Multi dintre asa zisii disidenti, cu aprobare speciala, au fost alungati, de la locul faptei, de revolutionari, prin mai toate marile localitati ale tarii. A fost Revolutie, timp de vreo 72 de ore, pana cand tovarasii in noua blana, de democrati, mai curata, mai… (pe naiba plina de mult sange nevinovat – sic!), au preluat prin metode specifice puterea. Terorism, dezinformari crase, manipulari de joasa spetta, minieri, „nu ne vindem tara” (las’ ca o furam noi – n.n.)…

Musuroiul a ramas aproape intact. Ii regasim, incepand cu repetata Duminica a Orbului, in posturile fixate inca din noiembrie ‘89 (sic!). I-au neutralizat sau cumparat, rand pe rand, pe unii lideri revolutionari si s-au infipt la bucate. De atunci, biata Romanie este distrusa sistematic, in mod premeditat de vanzatori de tara si de neam, cum afirma multi analisti. Analfabeti, cinici si plini de aroganta. Cu largul concurs al profitorilor din cadrul etniilor, mai ales cea maghiara, a intelectualilor pupincuristi (fara a mai fi, macar, obligati de cineva sau sa existe o minima amenintare din partea cuiva!). La care se adauga tradatorii de partide, traseistii (mai nou, zelosii uneperisti). De fapt, miile de conserve plantate cu grija din timp, de servicii, in mai toate partidele. Vezi cazul de referinta al taranistilor. Insusi disidentilor, de dupa 1985, le este jena sa vorbeasca despre actele lor rezistenta din perioada de temnita grea cu: paine si apa, batai salbatice din partea securitatii, interzicerea drepturilor de exprimare (iar noi ii ascultam cu ingrijorare la BBC, Europa Libera) etc. etc.
 
Recent, unii l-am facut praf pe Paunescu. „Si cu asta ce-am facut ?” Vorba lui Tanase. Alo! Marele Constantin Tanase. Cel cu firma portocalie la Teatrul National de Revista! Adrian Paunescu nu s-a declarat vreodata disident. Doar chiorii pot nega modul sau inteligent, uneori complice, in care isi manifesta disidenta. Mergand pe principiul carcotelii de tip Mitica, la cati diseminatori si devoratori de bancuri cu Bula erau prin Republica a II-a, ar trebui fi, cel putin, vreo zece milioane de disidenti. Acceptati, atunci, tacit de securitatea optzecista. In regimul tov. Traian, erau, in 2009, vreo cinci. Milioane. Declarati prin vot. Si vreo doua-trei milioane pe afara! AP a fost speranta mea de libertate! Prin multe dintre poeziile sale si prin componenta cenaclului ca o flacara. M-am simtit liber intr-o inchisoare pe care nici nu o constientizam prea mult. „Prin gari de campie, mici …”. Eram tanar si optimist. Asa am ramas. In ciuda vremurilor. Si sa dea Domnul sa trec dincolo tot asa. AP nu este un erou. Nici vorba de asa ceva! Dar nici licheaua perfecta, cum zic hahalerele tinere, crescute si promovate de cele experimentate, care au scris raportul de condamnare a comunismului. In vrac. Pentru prostime. Cu rezultat 0 (zero).
 
Decaderea morala s-a tot accentuat. Coruptia s-a generalizat. Lichelele s-au tot inmultit. In ciuda multiplelor apeluri. Ale unora catre celelalte si ale tuturor, din patru in patru ani, catre… tarisoara! Cu tarisoara a fost simplu! Un mic, o bere, o fasole cu ciolan prin toate posturile crestine. Cu o zi nationala pusa cu ana-sana tot in plin post. Vedeti cate popoare crestine si-au pus ziua nationala in plin post! Mai o caldare, o pereche de adidasi cu numele presedintelui si minciuni cat cuprinde. Flux continuu. De ma mir ca nu a venit gerul global in loc de canicula lui cuptor.

Adrian Paunescu ramane un poet de sase stele, orice-ar zice casandrele. Pacat ca s-a implicat in politica, imediat dupa 1989! As vrea sa avem, acum, un AP national. Un mobilizator de mase. Un om credibil. Care sa ne faca sa simtim ca traim din plin segmentul de viata harazit! Astazi este extrem de simplu sa-si declari disidenta fata de actualele javre, care se tot perinda la putere in numele poporului. Dar ce sa te faci cu un popor adus in stare de leguma. Un popor de asistati. Ramanem acelasi popor vegetal. Tot mai mult, o populatie. Parca a mai spus, cineva, astea !?!

Muzee, muze si alte alea (2). Versailles&Trianon

O zi superba de mers pe jos. In gara la Versailles, nori grei acopereau cerul, fara a fi frig. Cohortele de turisti se indreptau intr-o directie precisa. Nici nu mai trebuie sa intrebi unde sunt vestitele constructii. Cardul ICOM ne salveaza si aici de la o coada incredibila. Datorita lui am castigat o zi la Paris, prin facilitarea accesului direct. Parcurgerea salilor are loc in pas domol. De la incet la foarte incet. O clipa raman stupefiat uitandu-ma la capodopere ale artei moderne plasate, cica, pentru atragerea copiilor (!?!). Adevarate monstruozitati, subiect mult dezbatut. Atat de turisti, cat si de media pariziana. Te faci ca nu le vezi si totul intra in normalul secolelor trecute, cand viata pulsa aici. Chiar prea mult ! Regi, cameriste, cardinali, regine, muschetari, conti, viconti… si foarte mult parfum. Cu apa era mai greu in acele timpuri. Nu ca nu s-ar fi gasit. Doar o alergie, in masa. Existau chiar si bai. Mici, mici! Nu ca la Roma! Ce vrei, lume multa! Milady, madame de Pompadour, madame de Recamier, dame de Monsoreau si alte madame… ocupate cu tot felul de intrigi, baluri, iubiri neconsumate… Misterele Parisului… Cu siguranta, daca ar trai, ar fi pline de invidie fata de masinatiunile blondelor curtezane dambovitene. De aceea, poate, parizienii au si cele mai tari parfumuri. Pe atunci se purtau mirosurile grele. De parfum. Acum din ce in ce mai rafinate, de ai senzatia ca tragi in piept miros de apa chioara. Eco. La preturi de neimaginat ! Fost-am la  Paris si n-am ajuns la Musée du Parfum [Tel. 33 (0)1 47.42.56; 9, rue Scribe, 75009 Paris]!?!

Avem inspiratia sa mergem la Trianon pe jos. Strabatem linistitul orasel Versailles. Biserica, primaria, scoala, biblioteca publica, magazin filatelic, o florarie superba, politia… Inceputul imensului domeniu al Mariei-Antoneta. Undeva, sus, se zareste Micul Trianon. Norii se destrama si soarele ne mingaie cu razele sale aurii. Rascolesc primele frunze ruginii si gandul imi zboara la Chitocul de odinioara. La biserica singurateca de la marginea padurii seculare, cu un tablou si policandru asemanatoare cu cele vazute cu numai o ora in urma! Si de aceeasi varsta!?! Chitocul era in Europa. Atunci!

Ma trezesc in fata portilor din fier forjat. Cladirea, de mici dimensiuni, cu incaperi ca niste celule. Aici vor fi fost tinute delegatiile care trebuiau sa semneze celebrul tratat?! Parcurgem salile in tacere, fiind indrumati apoi spre Marele Trianon. Suntem nerabdatori sa vedem mult pomenita sala, careia ii datoram existenta zdruncinata de tot soiul de ultimatumuri, cu jertfe imense si rapturi teritoriale nerecunoscute, oficial, nici in ziua de astazi. Doar timpul e de partea noastra. E un palat, in toata regula. Trecem din sala in sala, citim povestile afisate sau ascultate in casca… Brusc, apare iesirea. Mais, où est la salle? O muzeografa draguta ne spune scurt: Ici. Si arata, cu degetul mare, usa din spatele ei. Vrem sa o vedem. Pas posible! Era inchiriata pentru o receptie. Emotii, adrenalina, nervi. Bine, bine, dar noi suntem romani! J’ai cru que vous êtes hongrois! (sic!). Nu era prea departe de adevar. Usa se deschide pentru cateva secunde. Un vifor trece prin noi si usa se inchide la fel de repede. Zeci de curiosi vroiau sa vada. Sa nu le scape ceva. Reusesc poze ale interiorului, prin laterala dreapta. Acasa vad ca mi-a iesit un efect fantastic. Paranormal!?
 
Multi ani mi-am inchipuit ca parcurile englezesti sunt pigulite, trase la linie, fiecare copacel, arbust e plantat dupa nenumarate masuratori. Nicio floare, fir de iarba nu creste fara voie de la gradinar. Aiurea. Aici, la Paris, sa vezi parcuri si gradini. Ordine si aranjamente! Florale. Totul parca e facut de prietenii mei de la Politehnica. Cu rigla, compasul, teul, sublerul… Nu sauvage-ul de la Londra, unde seara se strang zeci de saci cu hartii… Acolo e voie sa calci iarba! Chiar e indicat. Capodoperele contemporane, plastic si aluminiu eloxat, erau prezente si in spatiile deschise de la Versailles. Nu e singurul loc unde kitsch-ul isi da mana cu arta! Trenuletul astepta, ca un aligator la panda, sa ne duca prin vastele gradini. Coada. Cardul nu a are, aici, putere de seductie. Si totusi, soferul ne ia in… cabina lui. Sunt convins, si acum, ca ne-a mirosit ca suntem romani. Dupa ce confirm, ma turie tot drumul cu „un tigan de-al vostru m-a taiat pe obraz, la metrou, in Paris” si, apoi trece, fulgerator, la marile probleme din… Romania. Ca din cauza noastra o sa sufere toata Europa!… Ca suntem asa, ca facem asa, ca nu ne purtam asa… Imi trebuie mult calm sa nu-l strang un peu de gat. La sfarsit, a fost enchanté ca ne-a cunoscut! Sunt asemanatori cu taximetristii Micului Paris. Cu o diferenta. Ai nostri te informeaza doar despre starea interna. Si ce-au facut echipele de fotbal cu certificate de nastere pe la Kremlin, urmarite de blestemul sovromului si de complexul tatucilor. De care nu au cum scapa pana nu fac schimbarea la fata. Nu-s internationalisti ca Pierre, versaillez get-beget. Era cat pe ce sa cred ca e roman, daca n-ar fi vorbit atat de repede. Auzi! Sa nu ne primeasca astia in spatiul Schengen? Sa ramana ei fara stiri fierbinti? Pas posible!?!
 
Parasim masivele constructii cu imense gradini pline de secole de istorie intre pereti si pe aleile inconjuratoare. Sub clar de luna sau pe vijelii, cand muschetarii rezolvau probleme dintre cele mai dificile. Un egilet, o batista… O buna parte din cartile si filmele copilariei aveau decorul strabatut in zilele si noptile petrecute pe aici, pe malurile Senei plina de poduri uimitoare. Unul, Le Pont Neuf, vechi de vreo patru secole, pastreaza, inca, urmele potcoavelor bidiviilor purtatori de nelinstitii muschetari ai lui de Tréville sau de umbrele cardinalului cel rau, care se tot duelau pe aleile du Jardin de Tuilleries sau alte locatii. O luam, incet-incet spre gara. Adio, Aramis, Porthos, Athos si d’Artagnan! La RER, baiete! Soarele stralucea si ni se pregatea o alta seara de vis in Marele Paris.

Parisul turistic

Nu am intalnit, pana acum, vreun alt oras mai bine semnalizat. Orientarea e atat de bine realizata, incat e imposibil sa te ratacesti. Fie ca esti in Montparnase, fie ca esti in Montmartre sau alt cartier al Parisului. Reteaua metroului e ca o sita, incat deplasarea pare cel mai simplu lucru. Pe un kilometru patrat ai, la dispozitie, cel putin cinci-sase statii. Transferul de la o linie la alta te poate face, insa, sa bati kilometri buni. Pe sub Paris. Esti, insa, recompensat, ascultand tot felul de rapsozi. Foarte buni. Am ascultat miniconcertul unui cor barbatesc ucrainian. Suna celest. Pentru statiile centrale, autorizatia, pe diverse genuri muzicale, inseamna examene grele. Dar care statie nu e centrala? La Paris. Un viorist roman, da, roman, canta muzica clasica la statia Champs Elysée. Verificati, s’il vous plait! Tot prin tuneluri iti poti clati privirea cu mii de  reclame. Multe, adevarate realizari artistice.

E pacat, insa, sa mergi cu metroul sau autobuzul! La Paris. Doar daca ai obiective de vazut, undeva, la periferie sau in afara lui. In zona centrala, pe o raza de cinci-sapte kilometri, ai peste 90% dintre obiectivele turistice, pe care ar vrea sa le vada orice planetar. Am spus, fara o buna documentare, picioare zdravene si un bun simt de orientare, in timp si spatiu, poti avea usoare probleme. Repet. Iti stau la dispozitie zeci de mijloace de transport, care fac turul orasului in tot felul de variante. Iar filialele bibliotecii publice parieziene iti ofera toate informatiile necesare, inclusiv turistice. Mii de informatii, pliante, harti, reclame, oferte… iti stau la dispozitie. Gratis! Ai vreo problema, intreaba! Nu pe cei care sunt cu harta in mana. Iti vor veni imediat doua-trei raspunsuri, insotite de zambete intelegatoare. Din pacate, parizienii vorbesc foarte repede, mestecand si scurtand cuvintele. Gramatica pentru multi e o mare necunoscuta. La fel ca si multilateralele noastre vedete nationale, care se dau, nonstop, in spectacol pe canalele din Micul Paris! Obisnuit cu dictia actorilor francezi sau a celor de la TV 5 intelegeam, mai mult din gesturi, ce vroiau sa spuna. Lasam sotia sa discute cu ei. Intre timp, vedeam, deja, indicatorul, sageata, panoul…

Paranormalul?! Desi fac atatea scurtaturi fata de DEX-ul lor, nu sunt deloc grabiti. Nicaieri. Nici in magazine, nici la restaurant, bodega, bistrou si, mai ales, pe strada! Au o placere vizibila de a comunica. Cu oricine, oricand! Parizienilor nu le ploua tot timpul, ca-n Micul Paris. Desi am auzit ca, la Paris, burniteaza mult mai des! Ori te grabesti, ori nu, vorba inteleptului nea Gelu din Iancului, tot la Bellu ori Straulesti ajungi! Dupa caz. Nu e cinism. Pragmatism. Plimbarea pe Sena, nu are, nici pe departe, farmecul celei de pe Dunare, la Budapesta. Igen!? Din cauza malurilor inalte, pe alocuri, Insa reteaua fluviala superdezvoltata te atrage cu oferta diversificata. Dupa aceea, tragi singur concluzia! Nema gulas, nema Tokay! E clar! Farmecul Marelui Paris e dat de vastele gradini cu arbori seculari, bulevardele cu adevarat bulevarde si vastele piete mobilate cu splendide fantani cu povesti fermecatoare. Iluminatul rareori la inalta inaltime, mai mult la nivel mediu. Cu lampi de epoca si stalpi cu o personalitati distincte. In functie de cartier, de strada, de cladirile din jur… Stalpii, banalii stalpi cenusii din Micul Paris, la ei sunt verzi. Nici nu-i prea vezi, ascunzandu-se pe dupa copaci. Care cresc liber pe strazi. Fara a fi hacuiti in fiecare primavara. Se vede ca au specialisti in conducerea arboretului. Au specialisti si in plasarea toaletelor publice conectate direct la canalizarea orasului. Cladirile, extrem de variate arhitectural, par a fi varuite ieri. Nici o cladire noua, fara stridente. Un variat mobilier stradal, la care se adauga bistrouri, berarii, braserii, restaurante cu mii de mesute asezate direct pe trotuar fara sa deranjeze trecerea pietonilor. Cochet, cochet! Parizieni, ce vreti?

Sergiu GABUREAC
Bucuresti
5 ianuarie 2011
—————————————–
GABUREAC D. Sergiu (ca autor si Sergiu-Marian D. GABUREAC), scriitor roman, nascut la Poienesti (Jud. Vaslui), la 9 septembrie 1947. Absolvent al facultatii de filologie (1968-1972) din cadrul Universitatii „Al. Ioan Cuza” din Iasi. Bibliotecar la Biblioteca Metropolitana Bucuresti. Lector-formator la Centrul de Pregatire Profesionala in Cultura din cadrul Ministerului Culturii si Cultelor. A publicat 11 carti si sute de articole, materiale de specialitate, comunicari si referate, stiri, interviuri in presa de specialitate si mass-media romaneasca. Face parte din conducerea Federatiei Filatelice Romane.