DRUMUL SPRE LIBERTATE – În Iugoslavia și de la Trieste la Paris

CinecittaDumitru Sinu (Nea Mitică) îşi continuă povestea în sala de recepţie a hotelului său din centrul oraşului Phoenix. Cuvintele lui sunt încărcate de amintiri. Îl privesc în timp ce vorbeşte şi îmi dau seama că trecutul l-a însoţit mereu, că n-a uitat nimic din ceea ce a trăit cândva. Numele localităţilor pe care le menţionează au pentru el o puternică încărcătură sentimentală: Kovacica, Zrenianin, Trieste, Cinecitta, Torino. Îl ascult cu atenţie. Înţeleg drama pe care a trăit-o acest om, în urmă cu nişte ani buni. Continue reading “DRUMUL SPRE LIBERTATE – În Iugoslavia și de la Trieste la Paris”

Ambasada franceză din Bulgaria ajută un român. Vezi cum.

AmbasadaFrancezaSofiaAmintiri din pribegie – Român ajutat de ambasada franceză din Bulgaria
Încă o zi se apropie de sfârşit. Soarele a coborât spre zenit, iar lumina amurgului îmbracă totul în tonuri de roz, liliachiu, roşu şi albastru. În această seară stau de vorbă cu Dumitru Sinu (nea Mitică). Amintirile lui curg asemenea unei ape învolburate, iar trecutul prinde din nou viaţă sub ochii noştri. Prezentul dispare, alungat parcă de povestirile prietenului meu, despre oameni şi întâmplări din vremuri de altădată…

De la Panciova la Banovici, via Kovacica – Iugoslavia

Multe s-au petrecut după ce s-a schimbat regimul politic în România şi comuniştii au preluat puterea. Camarila comunistă făcea ravagii iar acţiunile ei schimbau destine peste noapte. Continue reading “Ambasada franceză din Bulgaria ajută un român. Vezi cum.”

Liliana BOTEZ – REPERE SOCIALE ALE EMIGRĂRII FORŢATE PRIN OCHII UNUI PERSONAJ „UNIC, INCONFUNDABIL”

BOTEZ-Liliana-X-wbExilul românesc la mijloc de secol XX – Paşoptişti romani în Franţa, Canada şi Statele Unite (carte scrisă de Octavian D. Curpas) reprezintă surprinderea unui fenomen cu efecte complexe atât la nivel de comunitate umană, cât mai ales la nivel de individ, şi anume – exilul, ca formă de evadare dintr-o Românie în care “protagoniştii” nu se mai regăseau.

Cartea este atât o prezentare desăvârşită a fenomenului de „emigrare”, cu tot ce implică el, mai ales la nivel sufletesc, cât şi o sinteză a unor întâmplări, istorisiri despre oameni care au avut curajul de a se dezrădăcina, de a lua drumul străinătăţii. Dumitru Sinu – personajul cheie, fără de care nu ar fi existat savoarea acestei cărţi – ne invită, prin intermediul scriitorului, să îi cunoaştem colegii şi prietenii de-o viaţă, părtaşi la exil.

Români din Banat, Ardeal, Bucovina, Oltenia, Muntenia ori Dobrogea, cu profesii dintre cele mai diverse – ingineri, medici, sportivi şi altele asemenea – construiesc reperele geografice, economice, politice, poate, dar mai ales, reperele umane, sociale, emigrând în ţări precum Franţa, Iugoslavia, Spania, Italia, Maroc, Canada sau SUA, unde îşi iau viaţa de la capăt. Continue reading “Liliana BOTEZ – REPERE SOCIALE ALE EMIGRĂRII FORŢATE PRIN OCHII UNUI PERSONAJ „UNIC, INCONFUNDABIL””

Când dragostea de carte te duce la Sorbona – VASILE TÂRA

Cutreierând cu nea Mitica printre amintiri, traiesti alaturi de domnia sa fiecare întâmplare cu oameni de toate categoriile si din diverse locuri; reuseste sa-ti trezeasca un viu interes si energia-ti creste datorita adrenalinei. Toate amintirile sunt redate cu fidelitate si cu atâta dragoste de oameni, încât te transpune întotdeauna cu usurinta în miezul întâmplarilor.

   Destine paralele  

Oamenii pe care i-a cunoscut de-a lungul timpului au lasat nealterata imaginea lor în memoria simpaticului nea Mitica, si nu erau putini! Iar întâmplarile ai caror protagonisti au fost, asijderea. La una din întâlnirile noastre devenite de-acum obisnuite, mi-a spus cu zâmbetul pe buze ca sunt câteva sute cei cu care intrase în contact pe parcursul interesantei lui vieti din exil. Vreo 460!
„Pe Vasile Târa – a început nea Mitica – l-am cunoscut la sârbi, în lagar. Era un tip simpatic, comunicativ, având pe-acel  „vino – ncoace” care te determina sa-l tii pe-aproape. Ne-am împrietenit de cum ne-am cunoscut – a continuat nostalgic partenerul meu de dialog – fiindca Vasile stia cu dibacie sa se faca placut si reusea sa te cucereasca fara nici o sfortare.”
Nici ei doi nu stiau pe atunci ca le era harazit sa parcurga împreuna aceeasi traiectorie a vietii lor, dincolo de frontierele României: se întâlnisera în Iugoslavia, au plecat în Italia si un timp au ramas la Trieste, apoi în lagar, la Torino; în anii ce-au urmat s-au reîntâlnit la Paris si-n cele din urma la Montreal, în Canada!

 „Da, eu seman cu mama!”

Vasile târa era ardelean, se nascuse pe plaiurile Transilvaniei de nord, într-un sat din Bistrita Nasaud; provenea dintr-o familie de oameni harnici si mai avea înca patru surori.
Tatal sau, ca de altfel majoritatea barbatilor din aceasta parte a Ardealului, se îndeletnicea cu lemnaritul. si astazi în aceasta zona deosebit de frumoasa, cu munti împaduriti, cu codrii falnici se mai practica aceasta meserie mostenita din tata-n fiu.
„Dar lui Vasile-i placeau cartile!” mi-a spus nea Mitica si a continuat sa-mi povesteasca, cu lux de amanunte o serie de întâmplari petrecute în adolescenta prietenului sau.  Tatal lui Vasile târa mergea din când în când sa vânda lemne la oras si îl lua si pe fecior cu el. De multe ori acesta refuza: munca la padure, drumul, oboseala si naravul prost  al parintelui sau îi displaceau – caci bea, si ca si cum n-ar fi fost destul, îl mai îmbia si pe baiat cu bautura… „Esti ma-ta gol!” – se rastea indignat tatal catre tânarul ce nu se lasa atras de viciul sau si-l mai plesnea cu câte-o palma peste cap – a spus zâmbind nea Mitica – dar fetele, surorile lui, culmea: de-abia asteptau sa mearga la oras ca sa mai traga si ele o dusca!”
Vasile era diferit. El iubea cartile! Le rasfoia cu mare drag, simtind mirosul de cerneala si desfatându-si sufletul citind. „Da, eu seaman cu mama! – spunea el trist si totodata mândru – mamei îi place sa citeasca iar dumitale-ti place sa bei!”.
Mama lui Vasile era mereu în preajma cartilor, citea  ori de câte ori avea câte-un crâmpei de timp, pentru ca nu era usor pentru o femeie sa se ocupe de gospodarie, sa poarte grija sotului si-a celor cinci copii ai lor si Vasile a deprins de la ea dragostea de carte, de lectura.

„Am trei elevi de exceptie dar sunt români, toti trei!” 

Vasile Târa facuse liceul maghiar si era silitor, tot timpul situându-se printre cei mai buni elevi din clasa. Doi prieteni buni avea si amândoi erau de la el din sat: Ion Baciu si Irimie Moldovan, la fel de constiinciosi ca el si, ce ti-e si cu soarta asta, prieteni au ramas si-au fost si în exil tot împreuna!
„Îmi povestea Vasile ca la liceu la ei venise odata un grof maghiar, care l-a întrebat pe directorul scolii daca îi poate recomanda vreun elev eminent care sa-i mediteze copiii; raspunsul acestuia a fost scurt si rapid: am trei!  si groful i-a luat pe toti trei!”, mi-a zâmbit nea Mitica si a continuat sa-si deruleze captivantul film al amintirilor … „Dar sunt români, toti trei”, i-a spus în soapta directorul. „Nici o problema!” – a replicat groful si i-a luat pe cei trei la el acasa.
Acolo a învatat Vasile târa foarte multe lucruri. si-a îmbogatit cultura generala pentru ca groful avea o biblioteca vasta cu carti în limba engleza, franceza, germana…un adevarat izvor de unde te puteai înfrupta din tainele cunoasterii.
De la meleaguri bistritene, la universitati occidentale!
Cei trei prieteni au fost nedespartiti tot timpul, chiar si în exil: au ajuns în Iugoslavia, apoi în Italia, Franta si în final la Montreal.
Ion Baciu ajunsese un recunoscut profesor de matematica în Montreal, fiind cel mai renumit cadru didactic din provincia Quebec, Irimie Moldovan s-a specializat în informatica si a fost omul care a instalat computere la principalele institutii de stat din Montreal (primarie, spitale, etc.). Ambitia si rigurozitatea, munca si seriozitatea, dar nu în cele din urma si sansa au fost mijloacele prin care si-au vazut visul împlinit.  „Apriga lor dorinta de a deveni  cineva!” mi-a spus nea Mitica. Vasile târa si-a luat licenta în litere la Sorbona, în timp ce se afla în Franta; vorbea franceza impecabil.
Ascultându-l pe acest om în vreme ce-mi povestea despre prietenul sau, îi observam mimica fetei, gesturile si inflexiunile vocii, simteam în ele doar admiratie si o reala mândrie: mândria si bucuria de a-l fi cunoscut pe Vasile Târa.
Mai multa lume scrie decât citeste!
Nea Mitica si-a amintit ca l-a vizitat pe Vasile Târa, pe când locuia la Saint Gervais, în Franta. Era împreuna cu alti trei profesori francezi si discutau despre diverse lucruri, toti detineau cunostinte vaste de cultura generala. „Era acest Vasile târa un om foarte cult si se putea vorbi cu el ore întregi, era documentat, citise mult! – mi-a spus nea Mitica la modul admirativ – continuând apoi povestea. Unul dintre colegii sai, profesori i-a spus mirat: Vasile, tu vorbesti perfect franceza!  Iar el a raspuns : Mi-a luat trei ani ca sa o învat bine si-apoi alti doi sa pot sa scriu la nivel academic”.
Vazând câte stie si cât este de recunoscut în domeniul sau, nea Mitica l-a întrebat mereu de ce nu scrie o carte.  stiti care a fost raspunsul sau ? „Giovanni Papini a spus ca mai multa lume scrie decât citeste!” Nu stia probabil, sau nu voia sa ia în consideratie proverbul latin: „Qui scribit, bis legit (Cine scrie, citeste de doua ori)”. Oricum, am înteles ca era un erudit de exceptie, un om deosebit.
„S-a casatorit cu o asiatica cu sânge albastru, fiica de sef de stat – Vietnam sau Indochina, nu mai tin bine minte!” – a încheiat prietenul meu istorisirea despre Vasile Târa si în ochii sai am putut citi cu usurinta multumirea, dar totodata si nostalgia acelor vremuri…
Istorisirea vietii lui, ce prindea contur în discutiile mele cu nea Mitica, incitanta si plina de personaje si personalitati captivante îmi stârnea curiozitatea la fiecare întâlnire pe care o aveam cu neobositul povestitor al întâmplarilor adevarate si pline de inedit, determinându-ma astfel ca zile si nopti în sir sa-i rasfoiesc însemnarile ce mi le încredintase. ?i din ele se putea vedea ca iubea cartile enorm, prietenul meu octogenar!
Am citit într-una din notitele sale, despre felul cum îl caracterizase sotia sa, doamna Nicole, într-o discutie hazlie cu un prieten de-al lor italian ce-i sugerase acesteia sa scrie despre nea Mitica. Glumind si râzând din toata inima, doamna Nicole, amintindu-si de începuturile vietii lor de cuplu, i-a raspuns,: „Ce vrei sa scriu? Ca am cunoscut un om fara somn, un om care putea sa faca singur 25-30 de camere de hotel pe zi, care citeste 7-10 ore si nu-l doare capul? Un om care poate mânca lapte acru cu castraveti si  care când îsi pune ceva în cap nu se lasa pâna n-o scoate la capat sau – cum spune  domnul Petra – câteodata le întelege pe toate pe dos? Sa scriu ca am dormit separat, ca printii, fiecare în camera lui, caci cine putea sa doarma lânga un om care aprindea lumina de 30 de ori pe noapte si avea în jurul lui carti ce mai cadeau si pe jos?”
Si pentru mine s-a facut lumina si-am reusit sa deslusesc mai bine taina prieteniei ce s-a nascut între cei doi. Mitica si Vasile: aveau un lucru deosebit în comun: erau partasi la aceeasi dragoste – amândoi iubeau nespus de mult CARTILE!

Octavian Curpas
Phoenix, Arizona

Interviu cu Florian Doru Crihana.

Realizat de Angela BACIU – 2011

* Vad mult prea des greselile din comportamentul uman
* Acum am învatat sa ascult si parerile spectatorilor
* Programul meu zilnic este 4.30 – 21.30
* Dar mi-am gasit un echilibru în care arta mea merge înainte.

1. pentru cine nu te cunoaste, cine este florian doru crihana ?
Sînt un artist care si-a început activitatea de creatie în domeniul Caricaturii. Sînt un demn reprezentant al zodiei Berbecului – dupa 20 de ani de dat cu coarnele, am ajuns deja piesa de muzeu: Monchehaus Museum fur Moderne Kunst Goslar – Germania. Dar încerc mereu sa aflu cine sînt, si din cînd în cînd ma caut pe Google.

2. cand a inceput pentru tine dorinta pentru arta?
Tatal meu a fost militar si folosea adeseori creioane colorate. Ma invita mereu la masa din sufragerie la care lucra, ca sa desenez. Ma fascinau sabloanele ciudate pe care le folosea. Nu-mi aduc aminte ce desenam. Mi-am descoperit talentul la scoala generala si am început sa pictez în liceu. S-au scurs vreo 35 de ani…

3. ce profesori ai avut? modele?
Am început la scoala generala nr.7 cu doamna învatatoare Cazacu si apoi la doamna diriginta Simionov, profesoara de matematica. Fiind mai mare în virsta, mi-am putut da seama ce însemna eleganta la un cadru didactic – ma refer la doamna Simionov. La Liceul de Marina mi-a placut ora de romana cu doamna Caluianu. Am fost mai apropiat de profesoarele de limba franceza. La facultate l-am apreciat din primul an pe domnul profesor Alexandru Vasile – geometrie descriptiva si mai tîrziu de domnul Liviu Stoicescu. Cu ani în urma, într-o întîlnire a caricaturistilor, am auzit expresia “ingineri facuti la gramada cu furca”. Pentru mine, universitatea a însemnat în primul rînd educatie. Îmi pare rau pentru cei care nu au absolvit o universitate; au pierdut atît de mult…

4. unde te regasesti mai mult: in caricatura sau pictura?
Ceea ce fac eu se situeaza intre cele doua, daca ne gindim la caricatura ca la ceva urit, si la pictura ca la ceva frumos. ?colile prin care am trecut mi-au format un spirit foarte ascutit de observatie. Vad mult prea des greselile din comportamentul uman. Uneori este pagubos pentru mine. Alteori este foarte amuzant.

5. cum te percepe publicul, iti cunosti publicul?
Îmi cunosc publicul mai ales de cind am solicitat Filialei Galati a UAP sa ma lase sa petrec mai mult timp în Galeria “N. Mantu”. Acum nu mai pot fi gasit acolo. La începutul carierei mele am evitat întîlnirile cu publicul pentru a nu-mi limita pornirile fanteziste. Am procedat bine. Acum am învatat sa ascult si parerile spectatorilor. Dar a aparut un fenomen invers popularitatii de care mi-am dat seama in 2010: publicul se intimideaza si nu mai intra in expozitii.

6. ai multe intaliri, vernisaje in strainatate, cum  e dincolo? cum este privit artistul roman dincolo de granite.
Artistii români nu sînt priviti bine. Lumea nu vine la vernisajele lor. Sîntem în aceeasi oala cu bulgarii. Putini mai stiu de unde vin Constantin Brancusi si Saul Steinberg. Nu este concluzia mea, ci a prietenilor mei din strainatate. Multi vizitatori ai expozitiilor mele se arata surprinsi de ceea ce vad si îsi exprima regretul de a se fi lasat influentati negativ de unele surse.

7. tocmai ai inceput 2011 cu un proiect interesant, un vernisaj, despre ce este vorba?
Pentru mine nu este atît de interesant. Expozitia de la Galeria “N. Mantu” februarie – martie 2011 este un început timid al unui an care se anunta tumultos cu prelungiri în 2012 si 2013. Expozitia se intituleaza “Curtea veche” si este un duet Nicolae Einhorn – Florian Doru Crihana. Totusi o expozitie pe care o consideram de rangul doi, avînd doar 17 lucrari, mi-a adus datorita Internetului o împlinire spectaculoasa. Ma refer la preturile lucrarilor. De mai multi ani am fost presat de breasla din strainatate si de impresar sa cresc preturile la nivelul pe care-l merit, pentru ca le încurcam socotelile. Am refuzat mereu, pentru ca piata româneasca, cea care-mi dadea stabilitate,ma tragea în jos. În ultimul timp, datorita unei campanii de publicitate ce tine de 20 de ani, datorita cresterii interesului colectionarilor pentru lucrarile mele, a cresterii numarul de comenzi de lucru, preturile lucrarilor au marcat o crestere brusca. Cresterea a fost posibila în urma unui echilibru financiar personal prelungit. Sper sa dureze. Reactiile au fost diverse: Occidentul a aplaudat, impresarul se bucura, breasla din Romania si strainatate are acum un reper mai bun; dar Galatiul a facut un pas înapoi – îmi pare rau. Vezi http://theoldgarden.wordpress.com/

8. ce pregatesti pentru publicul tau in acest an?
Pentru publicul din Galati lucrez la o expozitie care, sînt sigur , va avea ecouri în arta satirica mondiala. Titlul expozitiei: TITANIC. Alegera temei a durat cîteva luni! Va fi o viziune originala a artistului satiric Crihana. O consider o expozitie tactica în cariera mea, deoarece “Titanic” este un subiect despre care nu se mai poate face nimic – în aparenta. Va fi o surpriza, poate si pentru un scenarist de la Hollywood. O voi orienta prin Internet spre Marea Britanie si Statele Unite. Fiind cu expozitia 80% gata, pot sa spun ca mi-am atins scopul.
În paralel cu preocuparile artistice, ma gîndesc mult si la publicitate. Nu ar trebui sa fie treaba mea, dar am observat ca, fiind mereu virf de lance cu creatia, serviciile de publicitate – ma refer la Internet – ramân mereu în urma. Sînt nesatisfacatoare. Site-urile de arta se multumesc sa-mi prezinte cîteva lucrari cu preturi, în schimbul unei chirii anuale. Efectul este minuscul: 2000 de vizionari pe an. Lady Gaga are 300 mil. la un videoclip. Nici un site de arta nu sare la etapa a doua, pe care o stiu, si sînt gata sa o indic administratorilor. Facem mereu si mereu ceea ce vedem la altii, ne lipseste curajul, capitalismul înca nu s-a lipit bine de noi.
Dar am mereu în lucru mai mult de o expozitie si ceea ce pare sa fie pentru mine foarte important pentru viitor, este o colaborare cu Italia sub tutela Universitatii “Sapienza” din Roma, Facultatea de Economie. Ma gindeam ca studentii de la arta ar avea ceva de invatat din experianta mea dar surpriza, vad ca sint solicitat sa-mi exprim parerile studentilor de la economie: “Ati vrea sa fiiti profesorul nostru de economie într-un proiect cultural?” Acum, cînd va raspund la întrebari, un desen de-al meu se afla pe prima pagina a site-ului expozitiei colective internationale “Arte della speculazione” ce se va deschide curînd la Roma. “Florian Doru Crihana si candida ad essere l’autore più sorprendente di questa edizione di Oltre il pensiero economico”. Pe masura ce ne apropiem de evenimente, voi da publicitatii mai multe detalii ale unei colaborari ce ar putea tine citiva ani, incluzind expozitii personale in turneu.

9. cum arata o zi din viata ta? cum lucrezi?
Programul meu zilnic este 4.30 – 21.30. Încep lucrul la 4.30 dimineata cu studiul asupra temelor expozitionale. Atunci lucrez la idei. La ora 5.00 ies la jogging – numai cînd vremea si terenul sînt acceptabile. Pîna pe la ora 9 dimineata lucrez la sevalet si apoi ies în oras pentru o alta repriza de miscare, treburi diverse si odihna ochilor. Dupa amiaza mai am doua reprize de lucru la etape artistice mai putin importante. La ora 21.00-21.30 merg la culcare. Programul zilnic pentru un artist liber este foarte important. El trebuie sa se mentina in forma in continuu, sa nu exagereze cu munca dar sa fie si foarte atent la termenele contractuale.
Pina acum 20 de ani aveam mereu un “tatic”, cineva care avea grija de aceste laturi ale unei activitati artistice.

10. esti un om implinit?
Nu, pentru ca ceea ce fac este un sacrificiu pentru mine si cei din jurul meu. Dar mi-am gasit un echilibru în care arta mea merge înainte. Imi zic mereu “sa mai termin si expozitia asta, si sint multumit”, dupa care mai urmeaza una, si înca una, si înca una…

Curriculum vitae:

1958 –    S-a nascut pe 7 aprilie la Galati în zodia Berbecului, care i-a influentat profund viata si activitatea 1978   Serviciul militar de 9 luni la Marina în Mangalia. 1984   Absolvent al facultatii de Arhitectura Navala. A realizat o serie de portrete în creion pentru toti colegii de facultate si pentru cîtiva profesori. 1985   Debuteaza în caricatura, si anume la Salonul de vara al umorului desenat Braila. 1986   Debuteaza în presa la revista Rebus Flacara. Îl cunoaste pe ziaristul Tudor Octavian de la care primeste cîteva sfaturi pentru a deveni un caricaturist de succes. Îl cunoaste pe graficianul Pavel Botezatu împreuna cu care sustine lungi discutii despre caricatura si arta în general. 1989   A cîstigat primul sau premiu international si anume: Mentiune de onoare la Aydin Dogan Competition Ankara, Turcia. Cîstiga Marele Premiu la Novi Sad, Iugoslavia. 1990   Cîstiga Premiul “Dieter Burkamp” la festivalul Satyrykon în Polonia si Premiul 1 la Santa Cruz de Tenerife, Spania. Îl întîlneste pe ziaristul Burkamp cu care începe o lunga colaborare si prietenie.
1991   Demisioneaza din functia sa de la Icepronav Galati devenind artist liber: caricaturist si pictor. Lucrarile sale au fost incluse în expozitie “Europaische Kunstler der Gegenwart” la Wilhelm-Busch-Museum Hannover, Germania.1992 Începe o campanie de participari la concursurile internationale, cîstigînd premii peste tot în lume.1999 Începe formarea unei colectii de caricaturi, în special ale autorilor români contemporani. Ziarul local “Viata libera“ publica serii de articole despre activitatea sa, semnate în special de ziarista Angela Ribinciuc. Intra în juriile concursurilor de la Kragujevac, Serbia si Istanbul, Turkey. 2000 Publica o serie de caricaturi la ziarul Curentul din Bucuresti. Semneaza un contract cu firma D&D International pentru realizarea unor caricaturi despre plicuri. Acestea au fost achizitionate de Compania GPV France. Este anul în care construieste galerii în Galati: Galeria Paradox, Galeria “Umor la etaj”, Galeria “La Urgenta“ si Galeria caricaturii de la Universitate. 2001 Sase desene de-ale sale au fost incluse în cartea Alles ist Spa? – monografia baritonului suedez Ingwar Wixell. Organizeaza doua expozitii în memoria caricaturistului român Alexandru Clenciu. 2002 Caricaturistul Viorel Baciu îi prezinta lucrari despre consumul de droguri, violenta în familie, mediu în diverse expozitii în România. Colectia sa este expusa pentru doi ani la Centrul Cultural Dunarea de Jos” Galati. 2004   începe împreuna cu sotia sa Iuliana revista “Buletin informativ” si varianta sa în limba engleza “Romanian News Report”. 2005   Este inclus în expozitia “Spuren des Don Quijote” prezentata la Museum im Schloss Bad Pyrmont – Germania. 2006 Este distins cu Premiul anual pentru cultura acordat de Centrul Cultural Galati. 2007 Este acceptat în rîndurile Uniunii Artistilor Plastici din România – Filiala Galati. 2008 Sustine expozitia “Nuduri” la Galeria de arta “Nicolae Mantu” Galati. Este inclus într-o expozitie colectiva la Muzeul Caricaturii din Basel, Elvetia 2009 Sustine expozitia “Portrete” la Galeria de arta din Galati. Expune într-o prezentare colectiva la Muzeul “Fratii Grimm” din Steinau – Germania. Dieter Burkamp îi publica monografia “Satirische Idyllen” la editura Kerber Art din Germania. Expozitii personale la Vianden (Luxemburg) si Boechout (Belgia) 2010 Expozitia personala “Venetia” si expozitia personala la Belgrad-Zemun.