Atunci ucenicii Lui s-au apropiat si I-au zis: „Stii ca fariseii au gasit pricina de poticnire în cuvintele pe care le-au auzit? ” Evanghelia dupa Matei 15:12
Fariseul se poticneste. Des. Cât mai des. În orice. În oricine. Poticnitul, este stilul lui de viata. Fire sensibila si fragila se poticneste usor.
Ce este poticnitul? A te împiedica de ceva. Mergeai bine – mercy, si când colo ai dat cu piciorul în ceva care îti taia calea. Era sa cazi. Cât pe-aci. Figurativ, fariseul se împiedica în ideile altuia. În ale lui Isus. Era cât pe-aci sa cada de la credinta, saracul. Norocul lui ca n-a cazut. A ramas în ratacirile lui. Vechi. De când lumea.
În ce se poticnisera aceste fete bisericesti? În cuvintele Domnului, care-i avertizau pe ascultatori ca „nu ceea ce intra în gura, spurca pe om, ci ceea ce iese din gura, aceea spurca pe om” (Matei 15:11).
Poticnitul se împiedica de adevar, pentru ca el crede în minciuna sa. El crede inversul. De fiecare data. De fapt, fariseul este uitat pe invers. El crede ca ceea ce manânca el poate sa-i spurce trupul. De aceea are o lista cu o dieta stricta. Stie ceea ce este curat si ceea ce este spurcat. A mâncat toata viata kosher. De aceea, îi dispretuieste pe aceia care manânca orice si oricum. Ei sunt spurcati. Nu trebuie sa ai nici o legatura cu ei. Nu poti sta la masa cu ei.
În timp ce Poticnitul îsi pazeste gura sa nu guste din nimic ce este spurcat, nu da nici o ceapa degerata pe ceea ce-i iese din gura. Si vomita cu nemiluita peste toata lumea invectivele, acuzatiile false, bârfele si hulele lui. Nu scapa nimeni.
Poticnitul este cu ochii pe tine si pe religia ta. „Pentru ce calca ucenicii Tai datina batrânilor? Caci nu-si spala mâinile când manânca” (Matei 15:2). El nu se îngrijeste doar de curatenia bucatelor pe care le manânca el, ci se uita în farfuria ta. Nu se îngrijeste doar de curatenia mânilor sale ci se uita daca te-ai spalat tu. Se poarta ca un politai religios. Talibanul. Sa nu cumva sa diluiezi religia sa concentrata. Concentrata în eul sau.
Pentru ca el „tine credinta asa cum a primit-o”, Poticnitul îti tine libertatea credintei tale sub colimatorul pretentiilor lui. Pare cu atât mai pe calea cea îngusta, cu cât îti îngreuneaza tie mersul. Când nu te conformezi are cuvinte grele de acuzare la adresa ta.
Poticnitul se spurca pe sine nu doar cu acuatii la adresa religie tale, dar îsi ocaraste parintii si familia, tot la fel. Striga la fel de tare si la sotie ca la adunarile generale din biserica. Este la fel de caustic cu copiii sai ca si cu membri comitetului bisericii. Datina sa este mai importanta ca oamenii. Indiferent cine sunt acestia. Chiar parintii lui. Dar el manânca kosher.
Poticnitul se împiedica în cuvintele care desconspira duplicitatea vietii sale. Gaseste pricina de poticnire în adevarul care îl poate elibera. Se ciocneste periculos de esente în alergarea sa dupa forme. Dar, el se tine tare. Nu va cadea de la credinta sa! N-o va schimba-o nici pe adevar. Va ramâne infelxibil. Beton.
Este usor de recunoscut. Poticnitul te vorbeste de rau, dar te spala pe picioare la Cina Domnului. Te denigreaza dar tine zile de post. Te batjocoreste, dar se spala de dinti dupa aceea. Îti scrie scrisori anonime pline de venin, dar vine la rugaciune împreuna cu tine. Te uraste de moarte dar te saluta cu „Pacea Domnului!”
Cei ce se poticnesc, se poticnessc pentru ca umbla în întuneric.
Sfatul Domnului, este simplu: „Lasati-i!” Trebuie sa fugi din calea lor. Sa n-ai de-a face cu ei. Sa nu te lasi calauzit de ei. Calauzele acestea oarbe te vor duce cu ei în groapa.
De la fereastra mea de sus, l-am urmarit ani buni pe Poticnit. Se poticneste mereu. În orice si în oricine. În tot ce nu este dupa placul si datina sa. Ceea ce ma mira ca dupa atâta poticneala este mereu în picioare. Uneori am impresia ca este un fel de pisica sau un Hopa Mitica. Se tot poticneste si nu cade de fel. Datinile si religia sa strâmba îi slujesc de cârje. Ramâne mereu în picioare cu toate ca se poticneste la tot pasul. M-am tot caznit sa aflu misterul acestui echilibru de circusist. Banuiesc acum ca Poticnitul n-are unde sa mai cada. E un cazut pe dinauntru. E la pamânt. Echilibrul cel mai sigur este la sol. Sau în pamânt. Mortii nu-si pierd echilibrul niciodata.
Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. Evanghelia după Ioan, 17.3
Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. Cine zice: „Îl cunosc”, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el. Epistola 1 Ioan, 2.3-4
Asculți doar de Acela pe care îl cunoști
Noi, românii, ne lăudăm foarte mult cu Eminescu. Dacă dorești să ai un răspuns cumva ușor și acoperitor – în fața oamenilor –, pomenind un autor român de referință, spui fără ezitare, Eminescu!
Doar puțini sunt aceea care ezită, dar asta nu pentru că se îndoiesc de locul luceafărului …, ci deoarce cunosc o zicere de-a lui Nicolae Iorga, care sună așa: Nu te lăuda cu înaintașii tăi, dacă nu le calci pe urme. Ca să ne edifice și mai bine, marele istoric român, mai adaugă o vorbă cu tâlc: daca ai înțeles cele citite, mai că meritai să fii însuți autorul!
Dar, probabil că tot mai puțini ar trebui să-l dea ca pildă pe cel care a nemurit ODA- în metru antic. Și asta din simplul motiv că nu-l cunosc nici pe Eminescu, omul, dar nici opera sa.
În cartea Genesa, 12, găsim aceste celebre cuvinte:
1 Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. 2 Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. 3 Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine. 4 Avram a plecat, cum îi spusese Domnul, şi a plecat şi Lot împreună cu el. Avram avea şaptezeci şi cinci de ani când a ieşit din Haran. 5 Avram a luat pe Sarai, nevasta sa, şi pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate averile pe care le strânseseră şi cu toate slugile pe care le câştigaseră în Haran. Au plecat în ţara Canaan şi au ajuns în ţara Canaan. 6 Avram a străbătut ţara până la locul numit Sihem, până la stejarul lui More. Canaaniţii erau atunci în ţară. 7 Domnul S-a arătat lui Avram şi i-a zis: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.” Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului care i Se arătase. 8 De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel, şi şi-a întins cortul, având Betelul la apus şi Ai la răsărit. A zidit şi acolo un altar Domnului şi a chemat Numele Domnului. 9 Avram şi-a urmat drumul, înaintând mereu spre miazăzi.
Dacă citim atent Biblia, vedem că Avraam, un om din mulțimea celor chemați în mod direct, personal, de către Dumnezeu, nu fusese apriori unul de excepție. Caracterul deosebit i s-a făurit odată cu umblarea sa în ascultare împreună cu Dumnezeu.
Ce putem învăța din viața lui Avraam?
Chemarea (ta) e personală. Vei fi chemat pe nume, singur vei auzi și înțelege chemarea Domnului. Niciodată nu e prea târziu, până mai e har, să începi o relație cu Dumnezeu. Avraam a fost chemat la vârsta de 75 de ani!
Chemarea este specifică. Fiecare dintre noi, suntem chemați specific, să ieșim din rutina noastră, din obiceiurile noastre, din mersul nostru cu care ne-am obișnuit. Să ieșim din necredință. Să ieșim din inerția necitirii Bibliei, a răutății, a mândriei, a păcatului, a nescultării etc
Răspunsul – la chemare – este personal. Nu poate răspunde nimeni în locul nostru.
Binecuvântările sunt o urmare a deciziei noastre la chemare! Citiți v4. Și veți revedea ce binecuvântări extraordinare i s-au promis lui Avraam, care s-au împlinit, după ce a fost trecut prin câteva probe (încercări ale credinței), și, apoi prin testul final în care i s-a cerut să aducă ca Jertfă ca ardere de tot pe singurul lui fiu pe care-l iubește, pe Isaac, pe muntele Moria (exact locul în care peste veacuri, Fiul lui Dumnezeu va ridica păcatele lumii, prin supliciul suferit pe Crucea pe care a fost răstignit cu violență și apăsare), însă, atunci când Avraam, prin credință, a ridicat cuțitul ascultând de Dumnezeu…, a fost oprit, trecând testul ascultării! Dacă până aici, îi zisese că urmașii săi vor fi ca nisipul Mării, acum Domnul îi zice că (22.16-18)„Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei. Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!”
Dumnezeu i se arată. Dumnezeu va purta de grijă. A întors ochii și a văzut un miel încurcat cu coarnele într-un tufiș (Gen.22.13). Vezi și Evanghelia după Ioan, 1.29. A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!
(v.8) A zidit şi acolo un altar Domnului şi a chemat Numele Domnului. Avraam i S-a închinat Lui. Să răstignim firea noastră mândră, să-i dăm lui inima noastră și neputințele noastre (chiar și reușitele) ca o ardere de tot (Romani, 12.1-2).
Avraam e tatăl tuturor credincioșilor, strămoșul celor care au credință și trăiesc în ascultare de Dumnezeu.
Nu poți asculta și nu poți să te încrezi în cineva fără să-l cunoști.
Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui.
Cine zice: „Îl cunosc”, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el. (1 Ioan, 2.3-4)
Auzirea, întelegerea si rodirea Cuvântului este drumul complet pe care trebuie sa-l parcurga Cuvântul în viata celui care-l aude. În calea acestui parcurs sunt multe piedici. Este de datoria fiecarui om sa le identifice si sa le dea la o parte.
Sunt piedici care tin de inima omului si piedici care tin de lucrarile Celui rau. Adesea acestea merg în tandem. Când inima este închisa, Cel rau rapeste Cuvântul. Aceasta situatie arata pâna unde îndrazneste sa intervina Cel rau: chiar atunci când auzi sau citesti Cuvântul lui Dumnezeu. Atentie la inima, la minte! Daca s-a batatorit, desteleneste-o! Insensibilitatea, tocirea si închiderea inimii sau a mintii ofera o ocazie Celui rau de a-ti lua Cuvântul care-ti poate da viata.
Când inima este superficiala, Cuvântul nu poate prinde radacini. Inima este plina de pietre care trebuie sa fie scoase. Când mintea nu lasa Cuvântul sa patrunda în profunzime, acesta nu poate ajunge sa creasca. Pentru a putea trece cu bine peste necazurile si persecutia care urmeaza din cauza Cuvântului, este necesara seriozitate în întelegerea Cuvântului. Cresterea Cuvântului în viata omului duce la ostilitate din partea Celui rau si din partea lumii, ostilitate care este ca arsita soarelui: încinge, usuca. Ceea ce salveaza situatia este radacina adânca.
Când inima este împartita, Cuvântul va reusi sa încolteasca si sa creasca, dar nu va ajunge sa aduca rod, pentru ca îngrijorarile vietii si înselaciunea averii îl vor sufoca. Provocarile vietii sunt multiple, greutatile sunt de multe feluri, iar posesiunile atrag inimile oamenilor. Acest mediu divers are puterea de a deturna parcursul Cuvântului. Ca si spinii, acest mediu este mai tare decât planta care a crescut din samânta Cuvântului. Îngrijorarile vietii si înselaciunea averii sunt mai tari decât lucrarea Cuvântului în viata ta. Nu le lasa sa-ti creasca în inima, pentru ca vor avea câstig de cauza.
Cuvântul va ajunge sa creasca si sa aduca rod doar în pamântul care a fost destelenit, din care au fost scoase pietrele si spinii. Orice semanator stie acest lucru. De aceea este datoria ta sa veghezi asupra calitatii solului inimii tale!
Opinia publică s-a “familiarizat” deja cu barbarismul de care dă dovada inconstiența preoților care “oficiaza” actul “încreștinării” copiilor de câteva săptămâni. Constituția României arată clar că religia este o chestiune de optiune liber consimțită, ori copilul e agresat fizic și psihic prin acel act la mâna sfintei tradiții Continue reading “Sfânta traditie bate legea bunului simt”→
Pastorul Richard Wurmbrand este una dintre personalitatile care si-au pus viata la dispozitia semenilor, asumându-si riscul de a suferi închisoarea, boala si, în cele din urma, exilul.
Caracterul puternic l-a ajutat sa învinga tragediile prin care a trecut si sa le transforme în tot atâtea victorii. Dupa ce, în prima tinerete, a încercat experienta comunista, descoperirea credintei în Isus Hristos i-a aratat sensul existentei crestine si desertaciunea devastatoare a necredintei.
Firea vulcanica si constructiva l-a antrenat în gesturi si actiuni puternic contestatoare, într-o lupta pe viata si pe moarte împotriva comunismului identificat cu ateismul. A împartit Biblii ostasilor Armatei Rosii în timpul ocupatiei sovietice. A protestat în 1948, în timpul unei conferinte generale a cultelor din România, împotriva falsului ecumenism si a ipocriziei guvernului comunist, care încerca sa-si subordoneze slujitorii bisericilor si sa-i transforme pe credinciosi în unelte inconstiente ale ateismului de stat. ?i-a manifestat public dezacordul cu practicile comuniste si, în cele din urma, a fost arestat si condamnat în doua rânduri, în 1948 si 1959, acuzat întâi de „uneltire contra ordinii de stat“, apoi de „activitate intensa contra clasei muncitoare“.
Dupa 14 ani de închisoare a reusit sa emigreze în Occident, împreuna cu sotia si fiul (dupa ce Sabina Wurmbrand suferise ea însasi încarcerarea si munca fortata).
Ajuns în Occident, pastorul Wurmbrand abia ca îsi începea lupta împotriva comunismului, de asta data în conditiile libertatii depline. O libertate care putea fi folosita de oricine, în orice directie, fara nicio raspundere. Cu temperamentul unui „Pavel al Cortinei de Fier“ (cum l-a numit cineva), uneori cu duhul blândetii, alteori cu vehementa, i-a pus la stâlpul infamiei pe ateii îmbracati în haine de pacifisti si de adepti ai „coexistentei pasnice între sisteme“, demascându-le ipocrizia si, în acelasi timp, luptând pentru drepturile crestinilor ramasi sub opresiunea comunista. Tuturor celor care încercau sa-l denigreze si sa i se opuna le arata cicatricile care-i brazdau trupul, din timpul anchetelor si torturii.
A devenit un personaj legendar si un autor de carti cu tiraje uriase, care – toate – propovaduiau credinta crestina si Evanghelia dreptatii. El este cel care a facut cunoscuta si recunoscuta în Statele Unite si în lumea întreaga intensitatea represiunii comuniste din România, argumentând-o cu propriul destin.
La Memorialul Sighet, figura lui Richard Wurmbrand ocupa un loc meritat în sala dedicata martirilor. Prezent în sala Represiunea împotriva Bisericii, portretul sau priveste cu solidaritate crestina spre slujitorii altarelor care i-au fost alaturi în anii lungi de închisoare si care îi sunt si azi alaturi în amintire. Cei mai multi dintre ei au murit, dar pentru vizitatorii muzeului reprezinta exemple vii ale jertfei crestine.
Vizitele tot mai numeroase, mai ales ale tinerilor, sunt o promisiune ca memoria lor va fi celebrata mult în timp. Conferintele, prezentarile de carti si de filme – cum au fost cele din 2005, facute de Mihai Wurmbrand sub egida fundatiei Vocea Martirilor si a Forumului Civic Crestin – sunt momente de încarcatura si adeziune spirituala sau – de ce nu? – o garantie ca exemplul luptatorilor pentru libertate crestina este nu numai asigurat, ci si transformat într-un model capabil sa functioneze în viitoarele generatii.
Iata ce povestire, cu adânc si zguduitor tâlc, îmi trimite, tocmai de la „capatul lumii”, din Australia, fratele meu Întru Duh de Românie, domnul IOAN MICLAU „GEPIANUL” (Cetatean de Onoare al comunei GEPIU, judetul Bihor!…”cu Parohia bisericii, apartinând Eparhiei Ortodoxe Române, din municipiul Oradea”) si român de o prospetime absolut miraculoasa! – …o povestire pe care, cândva, o stiusem si eu… – … dar, ca tot românul de azi, nauc si uituc, o zvârlisem la…”rufe vechi”, undeva, în tenebrele creierului, sufocat de monstruozitatile demonice ale contemporaneitatii…:
„În secolul al XV-lea , într-un oras micut locuia o familie care avea 18 copii. 18! Pentru a-si întretine familia, tatal , bijutier de profesie, era nevoit sa lucreze chiar si 18 ore pe zi, pentru a le oferi mâncare. În plus, se mai ocupa si cu orice altceva gasea de lucru, prin vecinatate.
În ciuda conditiei lor nevoiase, doi dintre copiii familiei, cei mai mari, voiau sa-si urmeze visul lor, acela de a-si valorifica talentul pentru desen. Ei erau constienti de faptul ca tatal lor nu-si permitea sa-i trimita sa studieze la Academia de la Nürenberg.
Dupa lungi discutii, noaptea, în patul lor aglomerat, cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul – iar cel care va pierde va munci la mina si va câstiga bani pentru a-l sustine pe celalalt, sa studieze la Academie. Apoi, dupa ce fratele care va câstiga va termina Academia, dupa 4 ani, îl va sustine pe celalalt, sa-si completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind, de asemenea, la mina.
Apoi, într-o duminica, dupa slujba de la biserica, au dat cu banul, iar Albrecht Dürer a câstigat si a plecat la Nürenberg. Albert a plecat în minele periculoase si, timp de patru ani, si-a sustinut fratele cu bani. Lucrarile fratelui sau au facut, imediat ,senzatie. Gravurile lui, sculpturile si pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor profesori, iar atunci când a absolvit, ajunsese sa câstige sume importante. Când s-a întors în satul sau, familia a dat o cina, pentru a-i sarbatori triumfala întoarcere acasa. Dupa o masa lunga si memorabila, din care n-au lipsit muzica si râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei, pentru a tine un toast, pentru cel mai iubit dintre fratii sai, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat, pentru ca el sa-si îndeplineasca visul. Si cuvintele de încheiere au fost: “SI ACUM, ALBERT, CEL MAI BINECUVÂNTAT FRATE AL MEU, ACUM E RÂNDUL TAU. ACUM TE POTI DUCE LA NÜRENBERG SA-TI URMEZI VISUL SI EU VOI AVEA GRIJA DE TINE” .
Toate capetele s-au întors cu nerabdare spre celalalt capat al mesei, unde statea Albert. Lacrimile îi curgeau pe fata palida, iar capul plecat si-l misca dintr-o parte în alta, în timp ce repeta în continuu: “Nu, nu, nu…!”
În final, Albert s-a ridicat si si-a sters lacrimile de pe obraji si a privit spre figurile care îi erau dragi. Apoi , tinându-si mâinile aproape de obrazul drept, a spus blând: “Nu , frate, nu pot sa merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au facut cei 4 ani de munca în mina mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel putin o data, iar în ultimul timp sufar de artrita, care mi-a afectat atat de rau mâna dreapta, încât nu pot nici macar sa tin paharul, pentru a toasta cu tine… – cu atât mai mult sa fac linii delicate pe pânza, cu pensula sau creionul. Nu frate, penrtu mine e prea târziu…. ! »
Mai mult de 450 ani au trecut. Pâna acum, sute de capodopere ale lui Albrecht Dürer ( portrete, schite , desene în carbune, gravuri etc.) sunt expuse în orice muzeu mare din lume. Cel mai ciudat lucru este ca tie îti e familiara doar una singura, a carei reproducere o poti avea acasa, sau la birou.
Într-o zi, pentru a-i aduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificiul sau, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui sau mâinile muncite, cu palmele si degetele subtiri îndreptate spre cer.
Si-a denumit opera simplu « Mâini », dar lumea întreaga si-a deschis imediat inimile spre capodopera sa si a redenumit tributul iubirii, MAINII celei în rugaciune .
Data viitoare, când vezi o copie a acestei creatii emotionante, mai priveste o odata. Da-i voie sa-ti aminteasca, daca mai aveai nevoie, ca nimeni, nimeni nu reuseste singur » – www.bistritanews.ro
…Fireste ca, cutremurat, pâna în miezul sufletului, de tâlcurile povestirii si rosturile picturii lui Albrecht D?rer, i-am si scris, pe data, fratelui meu întru Duh de Românie si prietenului meu cel nedesprins, nicio clipa, din gândurile mele:
Preadragule mie, prieten si frate întru Românie, domnule IOAN MICLAU “GEPIANUL”-
…Cât de zguduitor de pilduitoare este povestirea despre “MÂINILE” fratelui lui Albrecht Dürer! Multumesc, din strafundul sufletului meu, pentru aceasta binefacatoare trimitere, care mi-a trezit, din “somnul cel de moarte”, amintirile!
…Da, vedeti? Daca românii din România ar întelege (nu ma refer la fauna reptiliana a politicienilor de doi bani gramada, ci la oamenii simpli, ca mine, ca milioane…!) tâlcul povestirii “MÂINILOR” (si-ar si afla de existenta povestirii acesteia, si chiar i-ar interesa povestirea… nu ca “divertisment” usuratico-lacrimogen, ci ca AVERTISMENT, pentru vietile si destinul lor si al Neamului lor! – …ati vazut, din articolul “In memoriam OWS“, ca a început, pe mult prea multi, sa nu-i mai intereseze nici macar de …Dumnezeu!) – …daca ar pricepe ca NIMIC NU SE FACE SPRE BINE, ÎN FATA LUI DUMNEZEU, DECÂT CA JERTFA PENTRU FRATELE/SEMENUL TAU…!!! – atunci, România s-ar scutura de toate jiganiile si gadinile si demonii-vampiri, care îi prapadesc, de tot, vlaga ei sfânta – si…ar fi SALVATA, MÂNTUITA!!!
…Dar, câta vreme românii, în tragica majoritate, uita de Dumnezeu si de semenul/fratele lor, si trag, fiecare, în alta parte (unul “hais” si altul “cea”), si (ORBI SI TURBATI DE IGNORANTA ORI CHIAR DE PROSTIE FARA LEAC!), îsi scuipa, îsi batjocoresc si îsi ucid, cu pietre, valorile autentice, singura zestre de Duh, care poate fi oferita si transmisa, ca leac a toate durerile Duhului/”panaceum universalis”…fiilor si nepotilor (pentru ca România nu e a noastra, “ci a urmasilor nostri si a urmasilor urmasilor nostri, în vecii vecilor”, pâna la Judecata de Apoi a Judecatorului-HRISTOS!) – …câta vreme, deci, ei nu stiu SI NU VOR SA STIE ce-i aceea jertfa întru Hristos MÂNTUITORUL/Fratele nostru mai MARE (cum a fost genialul pictor Albrecht, pentru fratele sau, minerul Albert, care si-a zdrobit degetele proprii, acolo, în subpamântul trudei infernale… – pentru ca Germania si Lumea Întreaga sa aiba parte de Miracolul Paradisiac al MÂNTUIRII PRIN ZUGRAVEALA CEA GENIALA, CUTREMURATOARE TOCMAIPRIN GENIU! – DECI, ETERNA!; dar ceea ce cutremura, în povestire, este tocmai DE TOT TAINICA/PERFECT DISCRETA SI DESAVÂRSIT SMERITA JERTFA, NUMAI DE HRISTOS-DUMNEZEU STIUTA SI CÂNTARITA, CU DREPT CÂNTAR; pentru ca NU VOM AFLA NICIODATA DACA NU CUMVA TOCMAI JERFIT-MINERUL ALBERT AVEA CHIAR MAI MULT GENIU CREATOR, DEMIURGIC, DECÂT FRATELE CEL “REALIZAT”/VADIT ÎNTRU GENIU, PRIN JERTFA UMILA, DEPLINA SI DESAVÂRSIT FRATEASCA, A LUI ALBERT… – …ADICA, DECÂT “PICTORUL DE DICTIONAR SI CELEBRITATE”, ALBRECHT!!! – …ALBRECHT va fi mântuit de Hristos doar pentru ca a înteles, cu durere si sângerare în suflet, jertfa fratelui Albert, si pentru acel tablou al RECUNOASTERII/RECUNOSTINTEI PENTRU JERTFA FRATELUI, CATRE SINE SI CATRE HRISTOSUL IUBIRII CELEI FARA VREO SOVAIALA, ÎNDOIALA ORI PRECUPETIRE: “MÂINI”!!!: aceasta a fost Vointa Sfânta a Lui Hristos-Dumnezeu… – …dar jertfa umila si de tot smerita/discreta va fi indicibil mai stralucit rasplatita, acolo, în Ceruri, decât „geniul cel vadit pe Pamânt”! – …dar câti, oare, dintre oamenii de azi, ca si dintre cei de ieri, au crezut si vor crede si vor fi convinsi, ASUPRA ACESTUI ELEMENTAR ADEVAR HRISTIC?!) – ….slaba nadejde sa ne auda si chiar sa ne si asculte cineva, cu ureche vie si “chitita” – vorba, povestirile si avertismentele fraterne! În niciun caz, NU prea multa lume…! – …doar câteva zeci ori sute (poate, în cel mai fericit caz – mii…!) de oameni, înca treji (care, deci, nici nu aveau nevoie, din partea noastra, decât de o confirmare a propriilor gânduri si simtiri si presentimente! – …sau, cel mult, de-un impuls spiritual catre faptuire/în-faptuire energica, de acel “primo movens”!), înca ne-descântati si în-cântati (întru moartea Duhului!), de catre demonii lumii acesteia tot mai mlastinoase!!!
…Spunem, si noi, strigam, si noi (cât ne-or mai tine bojocii…!) – pentru ca aceasta este Misiunea Sisifica, pe care am primit-o, deodata cu Harul (mai mic ori mai mare…!), de la Dumnezeu…
Dar, cum zicea Minulescu volumului sau de “romante” – ele, strigatele acestea de avertisment – ramân, deocamdata, doar sperante (nadejdi întru Lucrarea Lui HRISTOS, Lucrare înfaptuita de El pe deasupra si pe dedesubtul oricarei furnicesco-microscopice tentative umane…ba si TAIND CHIAR PRIN INIMA LUCRURILOR!…de va fi nevoie… – si tare-mi vine sa cred ca NUMAI asa se va mai putea mântui lumea asta!) – …ramân doar…”Romante pentru mai târziu“!
…Sa nadajduim, din toata inima, ca NU pentru…PREA TÂRZIU!!!
…Multa sanatate si senin în suflete, întregii familii de vis, ba chiar anuntând, prin Armonia ei desavârsita – RAIUL: IOAN si FLORICA MICLAU, CU TOATE ALE LOR RAMURI, CU TOTI LASTARII LOR CEI LUMINOSI, VIGUROSI, EROICI LUPTATORI, CHIAR DE ACOLO, “DINDEPARTE”, PENTRU NE-PIERDEREA DUHULUI ROMÂNESC, PE PLANETA TERRA !!!
…Doamne,-ajuta-i pe ai Tai, pe cei ramasi buni, din Oastea Ta de Lumina – sa izbândeasca în lupta cu beznele înfricosate!
Va îmbratiseaza, cu toata pretuirea si cu toata fierbinteala fratiei întru Duh de Românie,
Isus a spus: „Eu sunt calea si adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decât prin Mine”
Evanghelia lui Ioan, 14:6
Legenda spune ca apostolul Andrei ar fi adus Evanghelia in România, in zona Dobrogei, ceea ce este foarte posibil. Evanghelia contine in esenta vestea buna a rascumpararii omului din starea de pacat, prin credinta in Jertfa Mielului fara cusur, Isus Cristos din Nazaret, evreul, Om si Dumnezeu.
Insa, lucrarea apostolica de necontestat, scrisa prin inspiratia Duhului Sfânt, aceea care prezinta adevarul biblic lasat de Insusi Dumnezeu pentru informarea poporului Domnului, se regaseste numai in cartile canonice ale Bibliei. In cazul lui Andrei, in Evanghelii (pentru perioada traita impreuna cu Isus), respectiv in cartea Faptele apostolilor pentru timpul pe care l-a trait dupa inaltarea la Cer a Domnului Isus si a indeplinit, ca si ceilalti apostoli, porunca Mântuitorlui Isus de a merge in toata lumea si de a face ucenici (discipoli).
[pullquote]
“Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh. Si învatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit. Si iata ca Eu sunt cu voi în toate zilele, pâna la sfârsitul veacului.” Amin.
Matei, 28:19-20
[/pullquote]
Nimeni cu o minima ratiune si intelepciune duhovniceasca n-ar putea crede ca se pot face ucenici (discipoli) ai lui Isus doar botezându-i, ne mai punând la socoteala ca trebuie sa aiba si vârsta de a intelege, de a crede, de a discerne, de a-L putea urma ca un discipol pe Marele Invatator si Mântuitor!
„Invatatura” – mai exact, „ratacirea”- promovata de ierarhii ortodoxiei din România si din strainatate, despre moaste si traditia „lor” „sfânta”, e cu totul lipsita de sens crestinesc, deoarece nu este cristica si nici biblica.
In JURNALUL NATIONAL sub titlul de-o schiopa „Capul Sfântului Apostol Andrei va fi adus pentru prima oara la Bucuresti” putem citi despre aberatiile raspândite de inaltii ierarhi ortodocsi de-a lungul multor secole de intunerec spiritual care le bântuie constiinta rigida.
Apostolul Pavel a atras atentia, ca de altfel Insusi Domnul Isus, sa ne tinem de adevarata invatatura.
Iata câteva invataturi biblice de atentionare sa ne ferim de astfel de surse:
Coloseni 2:8 „Luati seama ca nimeni sa nu va fure cu filozofia si cu o amagire desarta, dupa datina oamenilor, dupa învataturile începatoare ale lumii, si nu dupa Hristos”
Matei, 15:1-9 „ Atunci niste farisei si niste carturari din Ierusalim au venit la Isus si I-au zis: „Pentru ce calca ucenicii Tai datina batrânilor? Caci nu-si spala mâinile când manânca.” Drept raspuns, El le-a zis: „Dar voi de ce calcati porunca lui Dumnezeu în folosul datinii voastre? Caci Dumnezeu a zis: „Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta” si: „Cine va grai de rau pe tatal sau sau pe mama sa sa fie pedepsit negresit cu moartea.” Dar voi ziceti: „Cine va zice tatalui sau sau mamei sale: „Ori cu ce te-as putea ajuta l-am închinat lui Dumnezeu” nu mai este tinut sa cinsteasca pe tatal sau sau pe mama sa. Si ati desfiintat astfel Cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinii voastre. Fatarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, când a zis: „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura si Ma cinsteste cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Ma cinstesc ei, învatând ca învataturi niste porunci omenesti.”
Psalmul 72.18 „Binecuvântat sa fie Domnul Dumnezeul lui Israel, singurul care face minuni!”
Acesti invatatori „orbi” incalca grav Cuvântul si poruncile lui Dumnezeu:
Luca, 4:7-8 „Diavolul L-a suit pe un munte înalt, I-a aratat într-o clipa toate împaratiile pamântului si I-a zis: „Tie Îti voi da toata stapânirea si slava acestor împaratii; caci mie îmi este data si o dau oricui voiesc. Daca, dar, Te vei închina înaintea mea, toata va fi a Ta.” Drept raspuns, Isus i-a zis: „Înapoia Mea, Satano! Este scris: „Sa te închini Domnului Dumnezeului tau si numai Lui sa-I slujesti.”
Tot ce nu este Dumnezeu, este din partea Diavolului. Dumnezeu este Duh. Lui trebuie sa ne inchinam in duh si in adevar. De aceea, starea de rugaciune, normala, e cu ochii inchisi, pentru a intrerupe legatura cu ceea ce ne inconjoara, a putea face abstactie de multe alte lucruri, a crea o punte de legatura cat mai buna cu Creatorul nostru. (Ioan, 4:24)
Trebuie sa avem o inchinare constienta, in duh, unui Dumnezeu nevazut si in adevar, in concordanta cu adevarul vesnic si cu ceea ce suntem in fapt. E nevoie de o inchinare prin credinta si pocainta. In frica de Dumnezeu, adica prin departare de tot ceea ce este rau inaintea lui Dumnezeu.
Proverbe, 8:13 “Frica de Domnul este urârea raului; trufia si mândria, purtarea rea si gura mincinoasa, iata ce urasc eu.”
Ioan, 4:23-24 „Dar vine ceasul, si acum a si venit, când închinatorii adevarati se vor închina Tatalui în duh si în adevar; fiindca astfel de închinatori doreste si Tatal. Dumnezeu este Duh; si cine se închina Lui trebuie sa I se închine în duh si în adevar.”
Mijlocitor, indreptatit de insusi Sangele Sau cel Sfant, scurs pe lemnul Crucii de la Golgota, este unul singur, Isus Cristos:
1 Timotei, 2:1-5 „Caci este un singur Dumnezeu si este un singur mijlocitor între Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însusi ca pret de rascumparare pentru toti; faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenita, si propovaduitorul si apostolul Lui am fost pus eu – spun adevarul în Hristos, nu mint – ca sa învat pe Neamuri credinta si adevarul.”
Domnul Isus a spus ca El este si calea si adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decat prin Mine (Ioan, 14.6)
Isus insusi ne cheama pe toti la El, deoarece numai El ne poate ajuta si mântui (salva) de viata pacatoasa in care este omul cazut. Iar in continuare, celor care se pocaiesc de viata lor rea, le va da vindecarea si viata vesnica.
Matei, 11: 25-28 „În vremea aceea, Isus a luat cuvântul si a zis: „Te laud, Tata, Doamne al cerului si al pamântului, pentru ca ai ascuns aceste lucruri de cei întelepti si priceputi, si le-ai descoperit pruncilor. (…) Veniti la Mine, toti cei truditi si împovarati, si Eu va voi da odihna.”
Nu exista nici o invatatura biblica care sa indreptateasca cumva traditia ortodoxa care amageste poporul prin traditii saracacioase (omenesti, firesti si dracesti), care-l tin rob puterilor intunerecului acestui veac (Diavolului).
Asa cum ziaristii au scris in vara folosind titluri de forma Traditie si Circ sau Credinta si circ, asta vedem si in zilele de la Iasi cu privire la Racla Paraschivei. La fel va fi si cu Racla sf. Andrei. Minciuna si circ. Nimic altceva. Totusi, se implineste ce zice Biblia: Poporul Meu piere din lipsa de cunostinta!
Solo Scriptura! Numai Scriptura! Si Numai Harul lui Dumnezeu aduce mantuirea omului pacatos. Harul si adevarul au venit prin Isus (Ioan, 1.17). GLORIE LUI!
Totul avem deplin prin El, dupa cum scrie apostolul Pavel in epistolele sale, ca invatatura sfânta pentru credinciosi.
Isus este Calea vie pe care trebuie s-o urmam, El e si Mijlocitorul, El e atotsuficient (dar si si necesar) pentru noi!
Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui sa fie slava în veci! Amin. (Epistola catre Romani, 11:36)
Mihai Ciuca este din Braila. Cocheteaza cu jurnalismul chiar de dupa revolutie, publicând sporadic sau consecvent în diverse publicatii, unele dintre ele doar cu aparitie electronica. Este membru fondator al organizatiei BIG Impact si intiator al proiectului Mersul Vremurilor.
(In poza de mai jos este Mihai Ciuca, autorul articolului)
La 24 martie 1909 s-a nascut la Bucuresti, într-o familie de evrei, cel care mai târziu a fost gratulat cu titlul de “Apostolul Pavel al Cortinei de Fier”. Personalitate marcanta a secolului XX, un lider crestin atipic care nu poate fi asociat unei denominatiuni sau vreunui curent doctrinar, un evreu mesianic ajuns la Hristos dupa ce i-a fost ucenic lui Marx, un om torturat pentru credinta care a avut numai cuvinte de mila si dragoste fata de tortionarii sai, un luptator neînfricat pentru drepturile bisericii prigonite de pretutindeni, fondator al unei organizatii respectate – Vocea Martirilor, un predicator extrem de apreciat, poliglot, dar si un scriitor prolific ale carui carti au fost traduse si multiplicate mai mult decât cele ale oricarui alt român, un om care alaturi de Alexandr Soljenitîn a jucat un rol crucial în atragerea atentiei opiniei publice internationale asupra ororilor din spatele Cortinei de Fier – acestea sunt doar câteva fatete ale personalitatii sale complexe care au cucerit pe cei care au avut sansa sa vina în contact cu el.
Impactul sau a fost atât de mare ca i-a speriat pe organizatorii concursului “Mari Români”, ajungând la un moment dat în fruntea ierarhiei, situându-se în final, dupa obisnuitele jocuri de culise balcanice, pe un extrem de onorant loc cinci, devansând multe personalitati galonate ale neamului românesc.
La initiativa sitului Libertate Religioasa, crestinii români îl celebreaza de-a lungul întregului an 2009, an declarat “Anul Wurmbrand”, în semn de omagiu la comemorarea centenarului nasterii sale.
Acest site îi este dedicat în întregime si este dezvoltat cu scopul de a recupera cât mai mult din bogatiile mostenirii sale spirituale. Datorita contextului în care a trait, Richard Wurmbrand este mult mai bine cunoscut în afara granitelor decât de compatriotii sai, asa ca noi consideram ca un gest de reparatie morala acest demers care doreste sa ajute pe conationalii nostri sa-l descopere pe acest titan al credintei crestine.
Facem totodata apel la toti cei care detin documente scrise, audio, video, fotografii precum si orice informatii autentice legate de viata si activitatea lui Richard Wurmbrand, în mod special cei care l-au cunoscut si i-au fost colaboratori, sa ia legatura cu realizatorii acestui site, folosind pagina de contact, pentru a explora modalitati de împartasire a acestora prin intermediul acestui site.
Ne dorim prin intermediul acestui demers sa-l aducem pe Richard Wurmbrand mai aproape de tânara generatie, cea care are atâta nevoie de modele de traire autentica împreuna cu Hristos.
Nu de mult am citit marturia preotului ortodox Nichita Ioan, convertit la crestinismul autentic, evanghelic, care a profesat câteva decenii la Catedrala Ortodoxa nr.2 Cluj.
Puteti revedea cele scrise, incepând cu primul episod pus sub titlul “Trezirea constiintei in viata unui preot ortodox“, de unde veti putea intra si citi si celelalte episoade cu intreaga sa relatare.
Dar acum dorim sa deschidem o pagina despre pastorul luteran Richard Wurmbrand. La sondajul-concurs din 2006, poporul român l-a clasat intre primii ZECE MARI ROMANI, pe un remarcabil loc 5.
Asa se face ca, dupa cum reclama este sufletul comertului, si dorind cu tot dinadinsul sa atraga focul sub oala lor, multe odrasle bisericesti ortodoxe cauta sa il mute in sfera “lor” de gândire, asa cum de-a lungul timpului atrag masele populare cu diverse minciuni sfruntate (icoane facatoare de minuni, moaste “sfinte’, si altele asemenea acestora, care fac cutare sau cutare lucru)!
Sincer vorbind, intr-adevar fac multe minuni pentru ortodoxie: atrag masele la biserici si manastiri, mult mai mult decat “muncesc” preotii si Cuvântul si Invatatura Scripturii!
Dar nu fac decât sa duca poporul in ratacire, acestea neavând nici o legatura cu mântuirea (iertarea) oamenilor sau cu vindecarea lor.
Deci din aceasta cauza, vezi Doamne, de-acum celebrul Richard Wurmbrand, in ultimele zile dinaintea plecarii sale in vesnicie, in America, ar fi trecut la ortodoxie!
O minciuna, de-acum cat se poate de “normala”, ca si cele de care am amintit deja.
Declicul constiintei unui alt preot ortodox, de mare tinuta intelectuala si notorietate, Dumitru Cornilescu, cunoscator si el ca si R.Wurmbrand, a mai multor limbi, si având darul talmacirii si al scrierii, s-a produs in urma traducerii in limba romana a Bibliei in perioada primului razboi mondial, când se pocaieste de vechea viata (pe care o avea cât se poate de morala, dar nu si exempalara, nerecunoscând ca este pacatos). Fusese recomandat de carturarii ortodocsi ai vremii si la imboldul finantarii de catre printesa Raluca Calimachi pentru traducerea Bibliei. Asa se face ca Biblia tradusa de el si tiparita in Anglia primise si binecuvântarea Sfântului Sinod si al patriarhului din acea vreme.
Dar preotul ortodox Dumitru Cornilescu, in urma traducerii exceptionale a Bibliei in limba lui Eminescu, intr-un sat din apropierea orasului Botosani unde lucra intr-o mica si saracacioasa bisericuta ortodoxa, dupa absolvirea Facultatii de Teologie Ortodoxa, a fost nascut din nou la o viata noua. In vederea promovarii noii Biblii, poate si ca o recunoastere a meritelor sale, incepe sa lucreze de-acum la Bucuresti la Biserica “Cuibul cu Barza” de lânga Cismigiu. Insa, ca om schimbat, la slujbele din Biserica vorbeste din Evanghelie (Sfanta Scriptura) si lasa deoparte sfânta traditie ortodoxa. Ca urmare, incet-incet este dat afara deoarece a inceput sa lase canoanele ortodoxe (impuse de om) si sa tina canoanele biblice ale evangheliei (divine).
Dumitru Cornilescu, la presiunea colegilor preoti ortodocsi, a fost nevoit sa paraseasca Romania pentru totdeauna, aidoma lui Caragiale, traind departe de poporul sau pe care l-a iubit atat de mult. (Vom scrie cu ajutorul Domnului un scurt articol depre viata sa, separat.)
Biblia Cornilescu, spun cunoscatorii, e una dintre cele 4 … 5 cele mai bune traduceri din intreaga lume si din toate timpurile. Ea a avut privilegiul sa fie folosita de toate generatiile de neoprotestanti, in special de Baptisti, Crestini dupa evanghelie, Penticostali si o parte din Oastea Domnului (cei botezati la primirea credintei). Si probabil e folosita si de alte culte, sporadic, fiind, dupa cum am spus, o traducere de exceptie, din care s-au adapat o multime mare de urmasi ai Domnului Isus.
In articolele urmatoare vom vedea care a fost replica scrisa pentru cititorii romani de catre Michael Wurmbrand (fiul lui Richard Wurmbrand, care traieste in SUA) sau alte marturii ale contemporanilor care au trait langa el in utimii ani, dar si in ultimele sale zile dinaintea plecarii sale in vesnicie la Dumnezeu Tatal.
Nu de mult timp am citit marturia preotului ortodox, Nechita Ioan convertit la crestinismul evanghelic, autentic, care a profesat cateva decenii la Catedrala Ortodoxa nr.2 Cluj.
Puteti revedea cele scrise, incepand cu primul episod pus sub titlul “Trezirea constiintei in viata unui preot ortodox“, de unde veti putea intra si citi si celelalte episoade cu intreaga sa relatare.
Dar acum dorim sa mai deschidem o pagina despre pastorul luteran Richard Wurmbrand. La sondajul-concurs din 2006, poporul l-a clasat intre primii ZECE MARI ROMANI, pe un remarcabil loc 5. Continue reading “Adevar si Legenda”→
Când m-ai gasit pe drum, Isuse, si Duhul Tau m-a cercetat,
În viata mea de întuneric, un Soare nou a luminat.
Au cazut solzii de pe pleoape, caci eram orb ca Bartimeu,
Si mi s-a limpezit gândirea, sa vad ce mare-i Dumnezeu!
Când m-ai gasit, o scump Isuse, eram cazut între tâlhari,
Lovit de toti fara de mila, cu rani si suferinte mari.
Dar m-ai atins, Samaritene, si-ai pus pe mine haina Ta,
Sa umblu în mantaua slavei, învesmântat pe veci în ea!
Cârdei V. Mariana
în gesturi si actiuni puternic contestatoare, într-o lupta pe viata si pe moarte împotriva comunismului identificat cu ateismul. A împartit Biblii ostasilor Armatei Rosii în timpul ocupatiei sovietice. A protestat în 1948, în timpul unei conferinte generale a cultelor din România, împotriva falsului ecumenism si a ipocriziei guvernului comunist, care încerca sa-si subordoneze slujitorii bisericilor si sa-i transforme pe credinciosi în unelte inconstiente ale ateismului de stat. ?i-a manifestat public dezacordul cu practicile comuniste si, în cele din urma, a fost arestat si condamnat în doua rânduri, în 1948 si 1959, acuzat întâi de „uneltire contra ordinii de stat“, apoi de „activitate intensa contra clasei muncitoare“.
Revista ARMONIA - Saltmin Media 