Tag: Isus

INTERVIU – LUMINITA CIUCIUMIS – VIETI TRANSFORMATE

On By nelursIn InterviewLeave a comment

LUMINITA CIUCIUMIS

“Dar tu pe cine astepti? A spus: ‘Eu ?Il astept pe Isus sa vina pe norii cerului.’ A fost asa de socanta aceasta expresie. Si în loc de paharul de vin care era înainte, pe masa era Noul Testament si citea.”

“Scopul meu de atunci era sa culeg aplauzele. Asta ma împlinea. Cred ca pe orice artist îl împlinesc aplauzele.”

“Dumnezeu s-a gândit ca avem nevoie de aceste raspunsuri si le-a pus acolo într-o scrisoare catre iubitul lui, omul.”

“Ceva lipsea de la locul lui, dar nu as fi putut sa definesc acel ceva.“

“Am vrut sa fiu la fel ca ceilalti din jurul meu, am vrut sa nu par deosebita, sa nu ma elimine din cercul lor, pentru ca ma temeam sa nu se spuna: ‘Fata asta-i ciudata, se comporta ciudat si nu o luam în cercul nostru de prieteni’. Asa ca am facut exact ce au facut si ceilalti.“

“Toti ne-au facut nebuni. Erau foarte uimiti de ce se întâmpla cu noi. Nu le venea sa creada si ei se asteptau ca noi o sa plecam de acolo si ca va fi un dezastru pentru viata noastra.

“Omul nu poate sa traiasca fara Dumnezeu pentru ca suntem nascuti din Dumnezeu. Suntem ai Lui si îi apartinem Lui si adevarata împlinire este numai atunci când îl gasesti pe Dumnezeu.”

Reporter:

– Luminita Ciuciumis este cântareata. Sunt câteva melodii deosebite „Priveam la Golgota”, „Isus este Rege”, „Vine Isus” si multe altele. Poate cunoasteti aceste piese din interpretarea Luminitei Ciuciumis la Radio Vocea Evangheliei sau pe CD-uri si casete.

Luminita, când te-ai hotarât sa cânti pentru Dumnezeu si de ce?

Luminita Ciuciumis:

– Atunci când într-adevar viata mea a fost transformata. Chiar daca înainte cântam si era o placere sa cânt si îmi dedicasem viata muzicii, situatia s-a schimbat în momentul în care am înteles ca este un dar dumnezeiesc.

Atunci am început sa cânt cu un scop pentru ca s-a transformat totul. Am înteles ce am primit. Am înteles ce mi-a fost daruit. Si la rândul meu vreau si eu sa fac acelasi lucru, dar numai si numai prin Dumnezeu.

Reporter:

– Ai un dar deosebit de la Dumnezeu pentru cântat. Când ai început prima data sa cânti?

Luminita Ciuciumis:

– Am început de foarte, foarte mica.  Înca de la gradinita am fost dirijoare de cor. La scoala am fost în corul scolii, apoi de la 14 ani am început sa frecventez Teatrul Muzical „Tinemar” de la Casa Armatei din Mangalia, unde mi-am petrecut 8 ani din viata muncind, pregatindu-ma pentru aceasta vocatie si cariera, pe care o adoptasem, pe care o iubeam si doream sa o îmbratisez.

Am primit premii la diferite festivale de muzica. Am ajuns la Radio Televiziunea Româna unde am înregistrat piese împreuna cu grupul „Tinemar” de pe vremea aceea. Apoi am început sa cânt într-un restaurant.

Reporter:

– Erai împlinita acolo unde cântai înainte de a te întoarce la Dumnezeu? Sau în momentul cînd se stingeau luminile pe scena si cadea cortina, simteai golul din suflet, neîmplinire, dorinta dupa altceva? Ce simteai atunci când culegeai aplauze pe scena sau la restaurantul unde cântai?

Luminita Ciuciumis:

– Scopul meu de atunci era sa culeg aplauze. Asta ma împlinea si cred ca pe orice artist îl împlinesc aplauzele. Se simte bine pentru ca ar fi rodul muncii lui si un artist munceste. Si eu munceam pe vremea aceea si doream sa fiu apreciata si doream sa fiu împlinita prin ceea ce faceam.

Aplauzele acelea ma împlineau pe moment, ma simteam satisfacuta si-mi spuneam: „Uite ce buna sunt, uite ca am devenit totusi cineva, am câstigat din munca respectiva”. Primeam aplauzele ca pe un trofeu.

Dar dupa aceste aplauze, când viata cotidiana revenea la normal, eram o persoana simpla, obisnuita si pot sa spun ca simteam ca exista un gol în viata mea. ?l simteam, dar nu puteam sa realizez ce se întâmpla cu mine. Doar ca nu eram chiar atât de împlinita cum credeam, cum as fi vrut. Ceva lipsea, ceva lipsea de la locul lui, dar nu as fi putut sa definesc acel ceva.

Nu vroiam decât sa cânt si sa devin o vedeta. Eram pe punctul de a deveni o vedeta. Singura problema pentru mine era daca pot sa platesc pretul de atunci ca sa devii vedeta. Asta ma punea pe jar.

Chiar daca nu-l cunosteam în mod personal pe Dumnezeu, am fost o persoana morala si lucrul aceasta ma framânta. Nu stiam daca am sa pot sa platesc pretul acela. Si stiam ca este un pret de platit.

Reporter:

– Ce s-a întâmplat? Cum s-a schimbat viata ta?

Luminita Ciuciumis:

– Viata mea morala, asa cum o credeam ca este buna, s-a schimbat si a devenit dramatica, mergând în jos.

În momentul în care doream sa am o cariera, viata mea morala era buna, dar asta pâna când am ajuns sa cânt în restaurant. ?n momentul în care am ajuns în anturajul acela, viata mea s-a schimbat dramatic, în sensul ca încercam sa fiu ca ceilalti din jurul meu.

Reporter:

– Sa fii acceptata de grup!

Luminita Ciuciumis:

– Era presiunea colegilor de acolo. Am început sa decad, în sensul ca pentru prima data am început sa fumez, pentru prima data am început sa pierd nopti, lucruri care nu se întâmplau înainte. Apoi am fugit de acasa, nu mi-am mai ascultat parintii, iar asa ceva nu se mai întâmplase si aveam vreo 21-22 de ani.

Am vrut sa fiu la fel ca ceilalti din jurul meu, am vrut sa nu par deosebita, sa nu ma elimine din cercul lor, pentru ca ma temeam sa nu se spuna: „Fata asta-i ciudata, se comporta ciudat si nu o luam în cercul nostru de prieteni.” Asa ca am facut exact ce au facut si ceilalti.

Acolo l-am cunoscut si pe Gabi, sotul meu. Stateam împreuna la hotelul restaurantului unde cântam si viata noastra era ca a unor îndragostiti, nebuni de îndragostiti, dar ca si tineri eram foarte zburdalnici, foarte zbuciumati. Acum era bine, pe urma era foarte rau. Aveam urcusuri si coborâsuri foarte rapide, dar erau prapastii mai multe decât urcusuri.

În aceasta viata zbuciumata, îmi puneam întrebari. Stiu ca si el îsi punea întrebari. Daca sa ramânem împreuna. Eram doar prieteni, dar locuiam împreuna. Era o viata frumoasa, dar urâta în acelasi timp, frumoasa din punctul nostru de vedere de atunci, pentru ca ne iubeam. Nu stiu daca as fi putut sa ramân cu el, dar ma gândeam ca orice fata care îsi doreste sa aiba o casatorie fericita, sa nu se desparta niciodata.

Totusi evenimentele dintre noi nu pareau a conduce la o casnicie fericita si întrebarea mea era întotdeauna: „O sa fiu fericita daca o sa continui cu el? O sa ramânem împreuna pâna la adânci batrâneti si o sa avem o casa de copii?” Îmi puneam întrebarile acestea si ma framântam foarte mult si sunt convinsa ca si el facea acelasi lucru. Nu numai el era vinovat de ce se întâmpla între noi ci si eu eram la fel de vinovata.

Reporter:

– Cum a continuat aceasta relatie de tinerete? Si cum L-ati întâlnit amândoi pe Dumnezeu?

Luminita Ciuciumis:

– Cred ca am avut un mare har. Nu ne-am fi gândit ca Dumnezeu se gândeste la noi. Nu ne-am fi gândit, dar totusi din inimile noastre, din sufletele noastre doream mântuirea, doream eliberarea, doream pe cineva sa ne ajute, sa ne sprijine.

Tânjeam ca Cineva de sus sa ne ajute. Zic de sus pentru ca nu vroiam ajutorul unui om. Stiam ca oamenii nu ne pot ajuta în situatia noastra. Stiam ca e prea mult pentru un om sa suporte situatia respectiva. Sau nu gaseam solutii la oameni. Nu stiam pe cineva sa ne dea solutii la problemele noastre.

Dar atunci s-a întâmplat o minune pentru vietile noastre. Gabi, sotul meu, s-a întâlnit cu un prieten de-al lui, un fost prieten de discoteca. Era un om pe care daca l-ai vedea nu ai prea avea încredere. Era rrom. Stateau la coada la farmacie si baiatul respectiv l-a întrebat pe Gabi: „Spune Gabi, pe cine astepti tu?” Gabi i-a raspuns: „Pai, astept sa iau medicamente…” Purtarea acelui prieten i s-a parut foarte suspecta, i s-a parut schimbata, i s-a parut ciudata. La rândul lui, Gabi l-a întrebat: „Bine, dar tu pe cine astepti?” Si atunci a spus: „Eu îl astept pe Isus sa vina pe norii cerului.” A fost asa de socanta pentru Gabi aceasta expresie.

Reporter:

– Probabil si-a spus: „’A luat-o pe ulei’ prietenul meu.”

Luminita Ciuciumis:

– Cu siguranta asa a spus. Dar a vrut sa se asigure, daca chiar ‘a luat-o pe ulei’ sau nu. Si s-au dus sa discute despre subiectul acesta, undeva la o cofetarie. Acolo, Gabi a aflat anumite lucruri despre Dumnezeu. A întrebat câteva amanunte: daca exista Diavol, daca exista Dumnezeu, daca exista ce face, unde este, ce face pentru noi. Si a venit foarte încântat acasa, unde locuiam împreuna si mi-a spus: „Sa stii Luminita ca Biblia este adevarata.”

Reporter:

– Aveati vreo Biblie în casa la ora respectiva?

Luminita Ciuciumis:

– Aveam una ortodoxa. Dar niciodata nu întelegeam nimic din ea pentru ca noi începeam cu Vechiul Testament si gaseam acolo tot felul de pasaje cu: nu mâncati copita despicata si tot felul de pasari si nu întelegeam. Noi nu stiam, nu aveam un învatator, un îndrumator. Asa ca era o Biblie care statea în vitrina. Nu era o Biblie folosita.

Atunci a fost pentru prima data în viata noastra, vorbele acestea au venit ca o revelatie, când am înteles ca Dumnezeu este adevarat, ca Dumnezeu exista. Si am crezut. Nu stiu cum am crezut. Chiar nu stim. A fost momentul potrivit pentru vietile noastre ca noi sa ne schimbam.

Eu am fost mai sceptica. Gabi L-a primit pe Dumnezeu cu o inima foarte deschisa pentru ca a crezut ca este solutia pentru viata lui. Si a început sa se întâmple transformarea. A început sa citeasca zilnic un Nou Testament pe care îl primise de la prietenul lui.

Noi locuiam în hotelul restaurantului, eu în fiecare seara aveam program la restaurant. Când eu coboram la programul în care cântam, Gabi cobora cu mine, dar cu Noul Testament în mâna si în loc de paharul de vin, care era înainte pe masa, acum era Noul Testament si citea. Ma astepta sa ies de acolo si mergeam înapoi. Se schimbase foarte mult.

Reporter:

– Era o prezenta foarte ciudata în restaurantul respectiv.

Luminita Ciuciumis:

– Era pentru ca toti ne-au facut nebuni. Era o schimbare. Era ceva exagerat pentru unii. Erau foarte uimiti de ce se întâmpla cu noi. Nu le venea sa creada si ei se asteptau ca noi o sa plecam de acolo si ca va fi un dezastru pentru viata noastra. Noi nu-l consideram deloc dezastru. Consideram ca suntem cu adevarat liberi, mântuiti si erau asa de uimiti de ce se întâmpla, de transformarea noastra, dar nu ne puteau întelege.

Eu am vazut atunci într-adevar o schimbare radicala în Gabi. Si atunci am început sa ma gândesc: „Mai, cu omul asta m-as casatori!” A fost foarte frumos pentru ca deja Dumnezeu îmi aratase ca de fapt asa ne voia pe amândoi.

Am plecat de acolo si primul lucru pe care l-am facut a fost sa ne casatorim. Deja aflasem multe despre Dumnezeu, despre cum lucreaza Dumnezeu si ce doreste de la viata noastra.

Am început sa frecventam o biserica penticostala. Vizita noastra la aceasta biserica a fost socanta pentru ca am întâlnit oameni total deosebiti de noi. Erau diferiti. Si nu erau diferiti prin îmbracaminte sau prin forme, ci erau diferiti în inimile lor, aveau o mare credinta. Nu a durat mult si ne-am întors cu toata inima la Dumnezeu. Ne-am întors la ceea ce era de fapt relevant si ceea ce înseamna Viata, la Adevar. Si asa am simtit cum ne-am împlinit de fapt.

Reporter:

– Ce sfat ai avea pentru cei care, poate dintr-o dorinta sincera de a se simti împliniti, aleg sa mearga în discoteca sau la chefuri sau în diferite locuri în care totusi nu se gaseste împlinire. Dar ei au o cautare sincera în inima lor. Ca una care ai trecut prin aceste situatii.

Luminita Ciuciumis:

– Poate ca la rândul meu în momentele acelea în care credeam ca sunt împlinita cautam în adâncul meu, în interiorul meu, cautam ceva ce nu gaseam. Cautam de fapt împlinirea. Ce sfat as putea sa dau? Va spun ce sfat: „Sa caute adânc în ei pentru ca înlauntrul lor exista o voce, o voce a omului de dinlauntru care striga dupa Dumnezeu, o voce a celui care nu poate sa traiasca fara Dumnezeu pentru ca suntem nascuti din Dumnezeu. Suntem ai Lui si îi apartinem Lui si adevarata împlinire este numai atunci când îl gasesti pe Dumnezeu.”

Reporter:

– Luminita, cum ti-ai descrie viata ta de acum?

Luminita Ciuciumis:

– Nu pot sa spun ca acum nu mai am nici o problema, gata am trecut de toate fazele grele. Nu. Orice viata de cuplu contine si probleme si tot felul de divergente, dar care se pot rezolva.

Atunci când avem astfel de momente ne ducem la sursa, iar sursa este Cuvântul lui Dumnezeu, acolo unde gasim orice raspuns. La orice problema pe care o avem, acolo exista orice raspuns.

Orice om poate sa gaseasca în Biblie raspunsul vietii. Pentru ca Dumnezeu s-a gândit ca avem nevoie de aceste raspunsuri si le-a pus acolo într-o scrisoare catre iubitul lui, omul, pe care l-a creat, ca sa-i fie bine pe pamântul acesta. Noi putem sa luam toate raspunsurile de acolo.

Viata mea este buna pentru ca îl am pe El. Si atunci când sunt în suferinta sau când sunt în tristete sau în descurajari, ma duc la El. El ma alina, ma primeste în bratul Lui. Privesc în sus pentru ca totdeauna exista speranta. Decât sa privesti în groapa, mai bine sa privesti înspre cer pentru ca acolo vezi pasarile zburând.

Si noi putem sa avem aripi si sa zburam. Si noi putem sa ne împlinim visele pentru ca avem un sprijin, cel mai mare sprijin din tot universul, Dumnezeu.

Reporter:

– Si vom zbura la El, atunci când va veni Domnul Isus Cristos pe norii cerului sa ne ia la Tatal.

http://www.youtube.com/watch?v=DDQKYLIPg5k&feature=related

Ioan Ciobota

www.ioanciobota.wordpress.com

DANAELA SI IZVORUL IUBIRII

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

George ROCA

 

Danaela, este un nume sonor cu care m-am întâlnit în urma cu câteva luni la o lansare de carte care a avut loc în Bucuresti. În spatele acestuia statea o doamna blonda cu niste ochi mari caprui-aurii, de-o expresivitate extraordinara, niste ochi care vorbesc, emana caldura si multa liniste sufleteasca. La început am crezut ca „Danaela” se identifica cu Danaidele, una dintre cele cincizeci de fiice a miticului Danaus… Cine stie! Sau putea fi o derivatie de la la „danaos” sau „greci” pe limba noastra, caci îmi umbla prin minte aforismul emis de Virgiliu „Timeo Danaos et dona ferentes”, adica „Fereste-te de greci char si atunci când îti fac daruri!”. Si culmea, Danaela mi-a facut cadou… o carte. Având-o în mâna am privit-o cu scepticism, crezând ca o fi vreo carte de proza „dulceaga” a unui novice, sau de poezii, asa cum scrie „tot românul care s-a nascut poet”! Purta titlul „Izvorul iubirii”. Am luat-o, i-am multumit politicos autoarei, si am îndesat-o în geanta mea de voiaj alaturi de alte „trofee” agonisite la întâlnirea cu alti oameni de litere prezenti la eveniment. Apoi am uitat de ea… adica de carte.

Vacanta s-a terminat si m-am întors în Tara Cangurului cu o valiza ticsita de carti. Printre acestea si volumul cadorisit de Danaela. Si totusi, acesta mi-a atras atentia în mod deosebit. De ce? In primul rând grafica enigmatica a copertei. Apoi, deschizându-l… am simtit din prima fraza citita un fel de mesaj, o stare de bine. Am rasfoit cartea în graba si am constatat ca si celelate crâmpeie citite erau placute ochiului si mintii. Apoi am pus-o de-o parte… Aveam alte treburi urgente de rezolvat în acel moment. Dar totusi rândurile linistitoare din cartea Danaelei mi-au ramas în memorie. Devenisem curios, ba chiar interesat sa o citesc. Si astfel am trecut la o lectura mai profunda a volumului „Izvorul iubirii”… Pe parcursul lui am înteles multe. Mi-a placut, m-a linistit, aidoma unui medicament recomandat împotriva stresului.

Am luat legatura cu autoarea prin reteaua electronica a internetului si în scurt timp am aflat mai multe despre „Danaela”. De fapt o cheama Daniela Dumitru, este nascuta în Cetatea de Scaun a lui Stefan cel Mare, într-o zi de duminica, pe data de 5 ianuarie 19… În prezent locuieste în Bucuresti. Danaela este un pseudonim, de fapt un nume de maestru. Ce fel de maestru? Raspuns: Maestru Reiki! Ce este „reiki”? O practica spiritual de origine asiatica, ce-si trage seva din Japonia. Povestea „reiki-ului” e simpla! În 1922, calugarul budist japonez Mikao Usui s-a aflat pentru o perioada de 21 de zile într-un câmp de antrenament meditativ pe muntele Kurama. Acolo, calugarul a urcat pe vârful acestuia, la locul numit Osugi Gongen, unde prin meditatie, post, cântari si rugaciuni a primit energia vindecatoare Reiki. Muntele Kurama poate fi localizat în partea de nord-vest a orasului Kyoto. În prezent este declarat „munte sacru si tezaur national al Japoniei”. Usui s-a mutat mai apoi la Tokyo unde a pus în practica aceasta disciplina spirituala pe care avusese norocul sa o aprofundeze pe vârful muntelui si care zice-se, îi intrase în organism prin chakra mintii. A înfiintat „Usui Reiki Ry?h? Gakkai”, care în limba madarina înseamna „Societatea de terapie energetica spirituala Usui”, cu scopul de a vindeca prin Reiki o masa cât mai mare de oameni. Interesant si enigmatic este faptul ca Mikao Usui a murit în urma unui atac de cord pe 9 martie 1926, atunci când propovaduia Reiki unor discipoli din orasul Fukuyama. Abia trecuse de 60 de ani, respectiv la numai patru ani dupa ce fusese „iluminat” si dotat de divinitate cu puterea vindecatoare… A ramas consemnat pe piatra funerara a magistrului faptul ca pe parcursul vietii a dezvaluit metoda sa la peste doua mii de discipoli, dintre care 16 s-au înaltat la cel mai înalt nivel numit „Shinpiden”, sau învatator-maestru. Si astfel terapia energetica Reiki, a început sa fie cunoscuta si s-a extins pe tot pamântul fiind aprofundata si de cultura occidentala. Dupa 1989, a penetrat si la noi în tara, devenind destul de populara si interesând foarte multi oameni. Dintre acestia au început sa se evidentieze si câtiva maestri. Unul dintre ei… este si doamna Daniela Dumitriu a.c.a. Danaela! Din 2005 este Maestru Reiki si Karuna cu diploma înregistrata. A predat cursuri de Reiki la Constanta, Craiova, Brasov, Târgoviste, Galati si Bucuresti. N-am sa intru în alte amanunte despre aceasta disciplina si istoria ei deoarece nu stiu nici eu prea multe. Mi-am însusit unele cunostinte de pe internet. Am facut aceasta digresiune pentru a o întelege mai bine pe autoarea carti pe care doresc sa o prezint. Mentionez ca „Izvorul iubirii” este a doua carte a Danaelei, prima, numindu-se chiar „Reiki – Jurnalul unui maestru”.

Dar sa ne reîntoarcem la cartea noastra… „Izvorul inimii”, o carte de suflet si inima, aparuta în luna aprilie 2011 la Editura „Sarbatoare Publications” din Sydney, Australia. Pe parcusul celor 140 de pagini vom descoperi povestiri interesante, pilduitoare, Cartea începe cu doua motto-uri, dintre care unul mi-a atras atentia în mod deosebit: „Religia Iubirii nu are legi, doar pe Dumnezeu! Toti murim pâna la urma. Dar pe cale, fii atent Sa nu ranesti inima vreunui om. Nu te teme de moartea a ceea ce este cunoscut! Sa mori pentru ceea ce este efemer si vei deveni etern!” (Rumi*)

Volumul este segmentat în sapte capitole, cuprinzânt fiecare o serie de povestiri fantastice. Voi încerca sa le fac o mica prezentare. Desigur ca pe parcursul timpului acestea vor fi publicate în diferite reviste virtuale si pe hârtie cu care autoarea colaboreaza.

Capitolul întâi poarta numele „Povestea începuturilor”. Acesta prezinta povestirile: „Nascuta din vis”, „Adieri tacute”, „Ruga”, „Ea, Luna si Magul” si „Coronita de Sânziene”.

Capitolul al doilea se numeste „Povesti din povesti” si cuprinde doar 3 naratiuni: „De ce exist”, „Pasarea Paradisului”, „Iubirea ca o mântuire”.

Urmatorul, cel de al treilea capitol are ca titlu „Deslusirea tacerilor din flacara” si este compus din 11 povestiri: „Flacara unei lumânari”, „Te chem”, „Doar un fir”, „Absent”, „Respect si adorare”, „A trai”, „Minunea”, „Într-o primavara”, „Cânt de tei sub ploaie de stele”, „O picatura de mare, un fir de nisip”, „Tacerea iubirii”.

Capitolul patru este numit „Focul sacru al iubirii” si contine: „Transformarea”, „Umbra de îndoiala si jocul iubirii”, „Devenind FEMEIE”, „Struna iubirii”, „Mi-e dor de jarul din mine”, „Chipul iubirii”, „Împlinire si soapte”, „Sa crezi în puterea iubirii”, „Focul iubirii si cerul”, „Chipul iubirii” si „Calea timpului”. Interesant este faptul ca cele 11 subtitluri nu apar la începutul fiecarei povestiri… Am crezut ca este o greseala. De fapt sunt în total 18 subsegmente, unele dintre ele apartinând aceleiasi povestiri… Constructia si succesiunea acestora este foarte interesanta… Formând parca un tot unitar, cu aspect de singura povestire, ti se creeaza totusi senzatia ca parcurgi poezii fara rima sau o creatie lirica în proza de sine statatoare. Pauzele dintre povestiri par a avea menirea de respiro si meditatie. Acest capitol, dupa cum mi-a consemnat autoarea: „Marcheaza mijlocul cerului interior al fiecaruia. Este iubirea ca împlinire umana în care descoperi divinul din celalalt. Fara aceasta trecerea pe pamânt este zadarnica. Este Tetragrama Vietii”.

Capitolul cinci, „Sunt duh din Duhul povestilor”, revine la normal având subtitluri bine delimitate: „Sufletul pereche”, „Amintiri stelare în acum”, „Inorogii”, „Fragilitatea gingasiei”, „Durerea alunga eternitatea”, „Povestea unei povesti”.

Capitolul sase, intitulat „Sarpele de arama” prezinta sapte povestiri: „Luna albastra, revelionul si sufletul”, „Descântul Îngerului Pamântului”, „Cântul marii – unic cânt al abisului”, „Icoana surâsului”, „Focul florii”, „Suflet de primavara într-un copil cuminte”, „Crucea florii de liliac”.

Si în sfârsit, ultimul capitol numit arhaic „Supt semnul SÂNZIENEI”, încheie seria de povestiri prin prezenta a 15 titluri: „Timpul”, „Clipa gând”, „Cuvântul”, „Împlinirea tacerii”, „Iubirea”, „Joaca”, „Sunt doar ploaia”, „Rostiri”, „Sunt azi din ieri”, „Iertarea”, „Îmbratisare”, „Sacralitate”, „A darui”, „Împlinire”, „Eternul feminin”. Sunt mesaje-povestiri de o… frumusete aleasa, având parca menirea sa te faca sa ramâi alert si sa îti para rau ca se termina cartea.

Consider ca volumul „Izvorul iubirii” este o carte care place cititorului, o carte care linisteste creierul si încânta ochiul prin continutul ei. Dupa cum ne spune Danaela în una din corespondentele sale „Cunoasterea îti da putere, care corupe pe unii. Nu ei devin puternici ci…  sunt dominati de acea putere… a Simbolurilor, a Textelor… a informatiei (cum circula ca denumire acum). Si se ajunge ca Puterea sa devina fapta a omului nu Fapta a lui Dumnezeu prin om. De asta multi care au primit initiere stau acum deoparte. Nu mai vor sa-si faca nici autotratament, nu mai vor sa auda de Reiki sau orice alta practica. Cred ca au ajuns la limita puterii lor. Asta este adevarat pentru ca nu au învatat sa se predea unicei Puteri: lui DUMNEZEU, lui IISUS, FECIOAREI.  Nestiinta, teama… toate teoriile si bau-baurile de care am avut parte pâna acum vin în contradictie la nivel de subconstient, uneori si sufleteste cu dorinta inimii, unica dorinta care stie simti ADEVARUL”.

Într-o alta corespondenta electronica autoarea se confeseaza: „Asa cum reise din primul capitol al cartii IZVORUL IUBIRII, am avut o copilarie de exceptie. Am avut o viata frumoasa dar si teribila. Am învatat si stiu ca sunt un bun profesor pentru elevii mei. Am predat cursuri de Reiki la Constanta, Craiova, Brasov, Târgoviste, Galati si evident la Bucuresti. Elevi am în toata tara. Fiecare maestru are TIMPUL lui. Acum, stiu ca va trebui sa fac un efort si sa ies din izolarea mea. Mai am doua carti (cel putin!) pe care musai sa le termin. Va asigur ca sunt scrierile mele, trairile mele, ideile mele. Cei care ma cunosc, ma RE.Cunosc în scrieri, iar cei care ma citesc, ma RE.Cunosc atunci când ne cunoastem live. Poate parea hazardat, dar în lumea asta a realitatii simturilor, sa scrii despre creatie ca despre o constiinta unica, sa scrii cu admiratie, poate fi frumos. Dar… de neacceptat pentru unii, care vad doar urâtul existentei proprii în care se zbuciuma dorindu-si si public asta. Ceea ce s-a scris despre «curatul» din scrierile mele, mi se pare extraordinar de bine punctat, este ca o pecete în care îmi regasesc si lacramioarele si… inorogii dar si sufletul frumos al omului. Cred în iubirea oamenilor si în imensa lor frumusete. Cred în bunatatea lor…”  

Sa-l lasam pe domnului Octavian Sarbatoare, editorul cartii, sa aiba ultimul cuvânt. El este cel mai în masura de a prezenta aceasta frumoasa lucrare: „Cartea Danaelei «Izvorul iubirii» poate în egala masura purta titlul «Evanghelia iubirii». Este o chintesenta a iubirii de Dumnezeu si de oameni, de întreaga Creatie, reeditare a periplului perechii celeste coborâta pe pamânt pentru a învata oamenii iubirea divina. Lectura cartii va va purta pasii în lumea mirifica a împlinirii iubirii. Dupa framântari si cautari vom gasi raspunsul în Dumezeu, unde se alfa IZVORUL IUBIRII”

—————————————-

* Rumi, (asa cum a fost cunoscut în lumea engleza), a fost un poet persan, teolog, jurist si mistic sufist care a trait în secolul al XIII-lea. A fost cunoscut în lumea islamica sub numele întreg, Jalal ad-Din Muhammad Balkhi.

 

George ROCA

Rexlibirs Media Group

Sydney, Australia

15 februarie 2012

 

MAI ESTE NEVOIE DE MISCARE SINDICALA, ÎN ROMÂNIA ANULUI 2012?

On By nelursIn Culture, EssaysLeave a comment

prof. dr. Adrian Botez

..Auzim, nu de azi, nu de ieri, ci de câtiva ani încoace: „Si sindicatele astea…Ce dracu’ fac ele, pentru bietul om? NIMIC! Ar trebui desfiintate – n-are rost sa platim cotizatie, DEGEABA!!!”

…Stim de ce si de unde vin aceste fraze. Stim si cât de mult adevar (aparent/instigat sau nu) contin ele.

Aceste fraze provin:

1-pe de o parte, dintr-o realitate si dintr-o experienta adevarata si teribil de amara: sindicatele (mai ales cele din învatamânt!) TRADEAZA (în majoritatea lor!), pe toti cei care nu doar ca „platesc cotizatie”, ci investesc, în sindicat, ÎNCREDERE ! Încrederea ca liderul de sindicat va lua apararea bietului angajat, în fata vulpilor si vulturilor din patronat – dar si a dictatorilor violent-abuzivi, din zona bugetarilor /sectorul „de stat”. Multi lideri sindicali s-au îmbogatit malonest, peste orice masura si rusine (prin frauda clara, fizica si morala!), au intrat în politica, s-au aliat cu dusmanul, ajungând prim-ministri si uitând (ca de moarte!) de „originea” lor sindicala etc. – pe spinarea si împotriva înselatului om al muncii. Încrederea este foarte greu de capatat…daramite de…re-capatat, când omul, bietul om care munceste cinstit si vrea, NUMAI, sa nu fie pacalit si batjocorit si distrus („pentru un om mort, asteapta, la poarta uzinei, 300 de oamenii care vor sa traiasca”!), ajunge sa „sufle si-n iaurt” si nu mai vrea sa auda de „lupta sindicala”: ori cade la „mica întelegere” cu patronul sau cu „seful” de la „stat” (mituind, lingusind, tradând… – …si el, dupa modelul liderului, nu?…), ori începe o lupta surda si periculoasa, anarhica, de „vigilantes” sau de „franctiror” – ceea ce poate duce pâna la crima si anarhie sociala. Si nici macar „serviciile” (secrete, se-ntelege!) nu sunt în stare sa monitorizeze astfel de nemultumiri aleatorii, dispersive, browniene…

Sindicatele, cu tot cu liderii lor compromisi, parca au cazut „în adormire”, ca masonii… – numai ca masonii „adormiti” sunt ca agentii secreti: când se trezesc, au capatat puteri proaspete, pentru misiuni letale!;

2-pe de alta parte, dintr-o dorinta diabolica a presedintelui Basescu, de a compromite si, deci, distruge – definitiv si irevocabil! – influenta sindicala, prin care se realizeaza cea mai temuta arma, pentru capitalistii „cimpanzeici” (de fapt, niste mârlani cu mamaliga-ntre dinti, acum ajunsi, prin jaf naucitor, „stapâni” de vile, elicoptere si de pipite si de …„jakuzzi”, niste ciocoi ordinari, cu aere de…”internationalisti” mafioti!) si pentru conducatorii (de institutii de stat) cu apucaturi tiranic-totalitariste: SOLIDARITATEA UMANA!

…Dar nici patronii, nici directorii, nici presedintele (dublu!) ales, Traian Basescu – nu-si dau seama ca…”danseaza peste vulcani”: „lupta sindicala” este singura care ordoneaza fortele nemultumirii umane muncitor-profesionale, singura care poate produce previzibilitate, în desfasurarea luptei! Deci, se evita atât anarhia, cât si, chiar, instabilitatea politica (loviturile de stat…a se vedea, în acest sens, cazul Armatei – iar cazul locotenentului Alexandru Gheorghe este simptomatic, pentru ceea ce dezvoltam noi, aici: daca nu se vor „democratiza”, nu „stil C.A.D.A.”, neaparat – dar, macar, cât de cât, structurile întepenite ale Armatei – se risca intrarea „în vrie” periculoasa: tot mai multi militari, nemultumiti de taierea pensiilor, dar si de ramânerea în tiparele „executiei oarbe” a actului militar, se vor razvrati împotriva acestei situatii de tolerare, vetusta, a statutului de „faptura decerebrata”, de marioneta, de „unealta distructiva”/”terminator”/zombi”, al militarului…ceea ce produce efecte negative grave, cu reverberatii chiar la „vârf”: a se vedea multiplele cazuri de implicare a Armatei, în diversele lovituri de stat, din lumea a treia, respectiv aparitia formelor de conducere statala prin „junta militara”…dar si cazuri multiple de tentative de preluare a puterii de stat, în SUA…aliante contra firii, între Armata si Mafie, precum în cazurile J.F.K. sau George Bush junior, din 11 septembrie 2001… – …si nu numai!).

…Astazi, situatia miscarii sindicale, ca necesitate de SOLIDARITATE si de SECURITATE (colectiva si personala!), s-a complicat infinit, fata de veacul trecut, ba chiar si fata de timpul ante-1989: fiinta umana nu doar ca se dovedeste mult mai vulnerabila si mai friabila (teribil de nesigura pe sansa continuitatii existentei terestre, nu doar din punct de vedere religios, ci si…biologic, prin generatii ulterioare!), dar si mai…isterica/isterizata! De „rezonanta Schumann”, de zvonistica apocaliptica (cu „dovezi”/”argumente irefutabile”, în cutremure, inundatii, radiatii solare etc. etc.! – …evident, si Biserica Crestina – în primul rând EA! – are partea ei de vina, pentru acest proces accelerat de „parasire de sine – spre vidarea de sine”, de „uscaciune” întru egoism si degenerescenta spirituala, de „deraiere” de pe traiectul existentialo-spiritual corect, a umanitatii terestre!), de alimentatia tot mai periculoasa, de boli tot mai multe, diverse si ciudate (se arata, cu degetul – deocamdata! – …tot mai mult, spre laboratoarele „savantilor dementi”, dar si la/spre „complotul planetar”, de reducere a populatiei terestre, de la 7 miliarde la …260 de milioane!), de somaj (razboiul economic!), dar si de amenintarile, tot mai brutale, ale razboiului clasic-conventional (a se vedea cazurile Iraq, Afghanistan, acum si Iranul blocheaza strâmtoarea Ormuz, exasperat de embargou si de pretentiile hegemonice ale Israelului, cu „lacheu”-SUA!)…Ba, acum s-a creat si alta situatie aberanta, mult mai alarmant-isterizanta chiar decât…A.C.T.A.: „terorismul la domiciliu” – dreptul SUA de a declara (si aresta, PE LOC!), drept „terorist”, în orice punct de pe glob, pe…”ORICE SUSPECT”!!! Deci, se întrevede cea mai severa (din istoria moderna!) restrângere a intimitatii umane, a „drepturilor omului”, atât de clamate, în timpul revolutiilor „illuminati”, din veacul al XVIII-lea…!!!

Cum raspunde societatea, omului acestuia ajuns în faza ultima a isteriei/isterizarii, aproape…”cu clabuci la gura”? În niciun fel, deocamdata – sau, mai rau: prin desfiintarea miscarii sindicale – ultimul refugiu (laic!) al omului singur si isterizat de socio-existenta.

Cu toate ca, azi ca si ieri, pericolele disparitiei, prin „comploturile dementei terestre”, sunt nu doar uriase, neschimbate – ci si mult mai evidente si probabile.

„În 1989 s-a prabusit nu doar statul redistributiv al „bunastarii“ – ocarît sub numele de „socialism de stat“, dar fiind de fapt capitalism de stat –, ci si sta­tul social-democrat occidental al „bunastarii“, bazat pe capitalul privat-corporatist. S-a prabusit atît dictatura „bunastarii“, cît si democratia „bunastarii“. S-a terminat cu lumea calduta a pacii de clasa obtinute prin forta si compro­mis. S-a terminat si cu lumea revoltei domesticite prin tinerea în frîu a inegalitatii si prin cooptarea graduala. Miscarea grevista înabusita a muncitori­lor polonezi a împins Solidaritatea spre compromis, iar reprimarea miscarii grevis­te a minerilor britanici a facut acelasi lucru cu Partidul Laburist. O data cu neoconservatorismul/neoliberalismul a fost suprimata pîna si alternativa reformista, iar moartea politica a blocului sovietic a deschis posibilitatea ca, prin slabirea statului, marele capital sa preia nemijlocit puterea. S-a înfaptuit astfel globalizarea capitalista, care – trecînd pe deasupra granitelor sta­telor-natiune social-democrate ale bunastarii – a raspîndit, de data asta fara interventia de trupe colonizatoare, capitalismul liberal si, de asemenea, revo­lutia telecomunicarii, a industriei spectacolului si a informaticii ultramoderne (…).

Se pare însa ca altceva arata indexul nivelului de dezvoltare (human deve­lop­ment index) întocmit de Programul de Dezvoltare al ONU (PNUD), care, în afara de încasarile în bani gheata, mai masoara si lucruri precum mortalitatea infantila, alfabetizarea, egalitatea dintre sexe etc. (La asta se adauga ca, între 1989 si 2000, în fostul bloc estic a scazut chiar si nivelul de trai ma­surat în mod traditional, iar salariul real al muncitorilor din industrie, transporturi si comerts-a diminuat pîna si în Statele Unite.) Centre For Economic and Policy Research [Centrul de Cercetari Economice si Strategice] de la Wa­shing­­ton a demonstrat pe baza indexului PNUD ca dezvoltarea a sca­zut în perioada 1980–2000 a globalizarii. Se pare ca, înainte de 1980, sca­de­­rea mortalitatii infantile si raspîndirea scolarizarii în tarile mediu dezvoltate si în cele sarace au fost mai rapide (Jonathan Steele, The Guardian, 3 au­gust 2001). Ast­fel de date pot fi citate si pentru alte periodizari, vasazica nu e de gasit ni­caieri utopia care, cica, ar face inutile organizatiile muncitoresti bazate pe lupta de clasa. În acelasi timp însa, nu sînt de gasit nici instrumentele institutionale care sa echilibreze, macar în cadrul sistemului însusi, pendularile si crizele ciclice ale economiei mondiale.

Prabusirea „socialismului real si existent“ (a capitalismului de stat însotit de dictatura) („the collapse of communism“) si constituirea hegemoniei neolibe­rale au avut consecinte neprevazute a caror analiza, în esenta, se lasa înca asteptata (desi exista exceptii)”- cf. G. M. Tamas, Chestiunea sindicala în secolul al XXI-lea, în CRITICATAC, din 2 mai 2011 – traducere de Al. Polgár.

Cei care, printr-o obtuzitate si mancurtizare cu „indice crescut”, mai dondanesc, si azi, despre pericolul „comunismului”, prin lecturarea batrânului evreu Karl Marx (confundând „izvorul” socialist, cu monstrul/”mutantul genetic” bolsevic!) – nu sunt decât niste sfertodocti, care n-au vazut, în viata lor, „Das Kapital” – ori traiesc…în nori! Pericolele „brutarilor undersellers”, care „vând, fara exceptie, o pâine falsificata cu un amestec de piatra acra, sapun, cenusa, var, ipsos de Derbyshire si alte ingrediente asemanatoare” – se traduc, azi, prin e-urile cancerigene si modificarile genetice ale alimentelor (de origine vegetala si animala) „generalizate”! Pentru ca noi, cei lipsiti de aparare, „turma umana”, suntem, azi, nu doar ¾ din populatia afectata negativ…ci 99% !!! – iar „ei”, adica „stapânii dementi ai Terrei”, sunt mai putin de 1%, sunt singurii care-si rezerva dreptul la o hrana „hranitoare si de sanatoasa”! …sa zicem: pentru ca, în definitiv, într-o lume unde crima s-a mondializat/generalizat, si hrana a fost otravita înca „de la surse/izvoare”! Nu poate disparea Terra, iar „stapânii” sa „pluteasca”, lejer si fara griji, în spatiul interstelar…!!!

„La Londra (n.n.: secol al XIX-lea!) exista doua feluri de brutari, anume <<full princed>>, cei care vând pâinea la valoarea ei integrala, si <<undersellers>>, cei care o vând sub aceasta valoare. Ultima categorie formeaza mai mult de ¾ din numarul total al brutarilor (…). Acesti <<undersellers>> vând, fara exceptie, o pâine falsificata cu un amestec de piatra acra, sapun, cenusa, var, ipsos de Derbyshire si alte ingrediente asemanatoare, tot atât de placute, de hranitoare si de sanatoase (…). Este notoriu ca pâinea fabricata cu aceste amestecuri SE FACE SPECIAL PENTRU ACEST SOI DE CLIENTI!” – cf. Karl Marx, Das Kapital, Ed. pentru Literatura Politica, 1953, vol. I, p. 203.

Da, „soiul” fraieritilor si batjocoritilor (de catre pseudo-elitele terestro-luciferice!), pentru ca sunt…SINGURII NE-PARAZITI, SINGURII CREATORI DE VALOARE AUTENTICA, AI TERREI!!!

…În definitiv, nu avem dreptul la uitare si incorectitudine: SOCIALISMUL (iar nu …”comunismo-bolsevismul”!) are, si el, martirii sai, care ne-au adus, prin lupta si sângele lor jertfelnic, drepturi de care azi ne bucuram, dar uitam (premeditat ori ba!) cui suntem datori, moral! De pilda, lupta lor/socialistilor, pentru a înlocui abrutizantele 16 ore de munca pe zi – cu cele 8 ore de munca productiva (rezonabile!)! – …iar în învatamânt, trebuie sa ne strângem, umar lânga umar, cu înversunare, pentru a ne apara norma de 16 ore (pe saptamâna), în fata atacului turbat al „mossadistului” premier…”raz(va)nit” – care vrea sa-i tina pe profesori, în scoala, ca pe câmp, 8 ore… – …ori ca au ce munci (ca ore cu elevii), ori ca nu au!!!

„În anul 1889, Congresul Internationalei Socialiste a decretat 1 maiZiua Internationala a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorata prin manifestatii muncitoresti. Cu timpul, 1 mai a devenit sarbatoarea muncii în majoritatea tarilor lumii, diversele manifestari capatând amploare pe masura ce autoritatile au convenit cu sindicatele ca aceasta zi sa fie libera (…). Reducerea normei orare zilnice de lucru sta la originea semnificatiei zilei de 1 mai, de sarbatoare internationala a lucratorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucratori din New York, majoritatea din industria constructiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.

Data de 1 mai apare, pentru prima data, în legatura cu întrunirea, din anul 1886, a Federatiei Sindicatelor din Statele Unite si Canadei (precursoarea Federatiei Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor si Tâmplarilor a initiat introducerea unei rezolutii care stipula ca: „8 ore sa constituie ziua legala de munca de la, si dupa 1 mai 1886”, sugerându-se organizatiilor muncitoresti respectarea acesteia.

La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanti au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite. Însa, cea mai mare demonstratie a avut loc la Chicago, unde au marsaluit 90 de mii de demonstranti, din care aproximativ 40 de mii se aflau în greva. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câstigat dreptul la ziua de munca de 8 ore, fara reducerea salariului.

Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscuta pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piata Heymarket din Chicago. Numarul grevistilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstratii, o coloana de muncitori a plecat sa se alature unui protest al angajatilor de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Politia a intervenit, 4 protestatari au fost împuscati si multi altii au fost raniti” – cf. wikipedia.

…Cu siguranta, SOCIALISMUL NU ESTE SIGURA CALE DE A NEUTRALIZA BRUTALITATEA TROGLODITA A CAPITALISMULUI!!!

SOCIALISMUL NU ESTE “A TREIA CALE” (DE DEPARTE, NU ESTE NIMIC IDEAL, SOTERIOLOGIC SI MESIANIC, ÎN MISCAREA SOCIALISTA!) – SI NU POATE DEVENI, NICICÂND, O RELIGIE CU POTENTE SOTERIOLOGICE!!!

…DAR, CEL PUTIN, SOCIALISMUL OFERA, PRIN MISCAREA SINDICALA, CAI PRACTICE DE EVADARE DIN “MENGHINA” MANCURTIZANTA, EXTREM DE PERNICIOASA SI DISTRUCTIV-ANEANTIZATOARE (MORAL-SPIRITUAL SI FIZIC!), A CAPITALIMULUI CELUI “SUFOCANT DE DUH” AL VIETII – BIOLOGICE SI SPIRITUALE!!!

…Evident ca, daca ne vom complacea în stadiul de azi al miscarii sindicale (din învatamânt sau din oricare alt sector de activitate, de stat sau privat!), daca nu vom sti sa ne alegem liderii care sa fie alaturi de noi, iar nu alaturi de inamicii nostri sociali (crestinismul nu a reusit, deocamdata, sa amelioreze prea multe, în ce priveste realitatea “luptei de clasa”, între cei ce au prea mult si cei ce n-au de nici unele, între cei care huzuresc, nu pentru ca au merite de exceptie si produc ceva deosebit de folositor oamenilor, ci pentru ca stiu sa ne manevreze iluziile si buna-credinta ori naivitatea…) – atunci, însasi planeta Terra este în pericol!

… Iata ce zic (si nu sunt decât doua dintre cele mai cunoscute voci masonice mondiale!) aceste pseudo-elite luciferice (de care vorbeam mai sus): …“În scopul de a stabiliza populatia lumii, TREBUIE SA ELIMINAM 350.000 DE OAMENI PE ZI. Acesta este un lucru oribil pe care trebuie sa îl spun, dar este la fel de rau sa nu-l spun ” – cf. J. Y. Cousteau, 1991 –  explorator si reprezentant UNESCO. Sau: -“Astazi lumea are 6.8 miliarde de oameni. Si ar putea creste pâna la aproximativ noua miliarde. Acum, daca am face o treaba foarte eficienta cu noile vaccinuri, cu asistenta medicala, cu serviciile de sanatate si control al reproducerii, am putea reduce aceste cifre cu 10 sau chiar 15 la suta!” – zice însusi … BILL GATES !).

…Si sunt sute de astfel de voci „elitisto-terestro-luciferice”!

…Solutii pentru apararea noastra, în fata dementei „stiintifice”, din „Balamucul Mamonei”?!

Tot sociologul si politologul G. M. Tamas pare ca încearca a ne lumina ( fireste ca…relativ, pentru ca…”criza-i mare, Marine!”) – trecând prin „istoria tradarilor si esecurilor socio-democratiei” si…depasind-o, într-un registru extrem de lucid si de realist (pastrându-si, însa, scepticismul de rigoare!):

„Oricum ar sta lucrurile, social-democratia a esuat, iar partidele sale de odini­oara (mai ales în Germania si Anglia) impun obligativitatea capitalista a muncii prin mijloacele statului politienesc, prin suprimarea alocatiilor, prin programele de munca publica recompensate cu salarii ale foamei ce nu asigu­ra nici macar minimul de trai si prin celelalte tehnici deja binecunoscute. Idolul lor, Clinton, cu balivernele lui „social-democrate“, a fost executorul, mai necrutator chiar decît Reagan sau Mrs. Thatcher, al contrarevolutiei neoconservatoare/neoliberale silentioase a „demantelarii“. Dupa cum stim din cer­cetarile lui Loren Goldner, din 1973 nivelul de trai al clasei muncitoare americane a scazut cu 20%, iar saptamîna de munca s-a prelungit cu 10–20%. Între 1989 si 1993, venitul mediu pe familie a scazut cu 2.737 de dolari pe an (The Guardian, 20 februarie 1995). Cînd Clinton si-a preluat mandatul, 14,1 milioane de oameni beneficiau de alocatii; spre finele presedintiei sale au ramas doar 7,3 milioane (The Times, 4 august 1999). Cresterea productivitatii nu se datoreaza inovatiilor tehnologice, ci prelungirii zilei de munca, concediilor mai scurte si sarcinilor de munca din ce în ce mai dificile. (Despre întreaga problematica vezi: „The Retreat of Social De­mocracy: Re-imposition of Work…“ [Reculul democratiei sociale: reimpunerea muncii], Aufheben, nr. 8, toamna 1999.) În tot acest timp, doua mi­lioane de americani stau la racoare (vezi Loic Wacquant: Les prisons de la misère [Închisorile mizeriei], Paris, Ed. Raisons d’Agir, 1999). Iar în Anglia si alte locuri, salariul minim functioneaza ca prag de salarizare indirect. (…) Partidele odinioara social-democrate, devenite ale celei de „a treia cai“ si ale „noului centru“, atîta la sovinism, rasism si xenofobie împotriva imigrantilor si a refugiatilor (mai ales în Anglia lui „Tory“ Blair). Ele concediaza – în perfecta armonie cu colegii lor de dreapta – garantiile statului de drept (ha­beas corpus fiind deja ceva de domeniul trecutului), mîndria burgheziei liberale (inviolabilitatea vietii si a afacerilor private, toleranta, pluralismul, rezerva fata de cruzime; fara a mai vorbi de vir­tu­tile de odinioara ale burgheziei liberale, ironia si autoironia).

Logica ocnei e cea care domneste. În tara-model a lui „Tory“ Blair – care a pastrat toate legile, ordinele si masurile antisindicale, antimuncitoresti si antisociale ale Mrs. Thatcher – exigenta „înrolarii tuturor în cîmpul muncii“ înseamna ca nu se mai doreste ca din impozitele cetatenilor sau din veni­turile suplimentare sa se finanteze supravietuirea supusilor ce se afla în imposibilitatea de a-si purta singuri de grija, ca nu se vrea asigurarea libertatii si dem­nitatii întretinutilor, ca nu se tolereaza revoltele somerilor, ca toti sînt ferecati în obada muncii de sclav de rangul cel mai inferior, iar alocatiile se acorda doar cu conditia supravegherii permanente si a hartuirii neînce­tate. Iar cei împinsi astfel în bratele razvratirii fara forma si tinta (delincventa, drog, huliganism, distrugeri fara sens, societatea bandelor si razboirea dintre acestea, neonazism si integrism/fundamentalism ascetic) sînt asteptati de pus­carii – din ce în ce mai multe, din ce în ce mai mari, din ce în ce mai mo­der­ne si din ce în ce mai ucigatoare. Se desfiinteaza pîna si pomana aruncata din cînd în cînd radicalismului de stînga si apararii drepturilor minoritatilor, pîna acum tolerate undeva la marginea social-democratiei. O data cu in­dustrializarea învatamîntului superior s-a terminat si cu sansele subcultu­rilor, care, de bine, de rau, mai scoteau capul din cusca logicii muncii salariate. Integrarea peste tot în lume a sindicatelor în programele de îmbunatatire a calitatii produselor si de intensificare a productiei de marfuri transforma asociatiile înfiintate pentru a apara interesele muncitorilor în complicii spo­ririi intensitatii muncii (a se întelege: ai intensificarii exploatarii). Extinderea ideo­logica asupra proletariatului a asa-numitei etici „protestante“ a muncii (vezi Orbán: „ordine, munca, învatatura“ sau maresalul Pétain: „familie, mun­ca, patrie“, famille, travail, patrie) demonstreaza, chiar lasînd la o parte folosul imediat si evident al burgheziei si stabilitatea statului burghez bazat pe clase, dominatia crescînda a muncii alienate asupra vietii vii a oamenilor. Constatarea elementara conform careia cresterea intensitatii si a timpului muncii executate în folosul capitalului nu e spre folosul poporului pare ca e din ce în ce mai uitata de asa-numita „stînga moderata“ – de fostele partide social-democrate sau „comuniste“. În treacat fie spus, cultul bezme­tic al muncii goleste de continut pîna si privilegiile existente ale burgheziei. ?i sa nu uitam ca, într-o societate bazata pe clase, timpul liber al clasei domi­nante este temeiul si primul garant al culturii” – dupa care tot el, G. M. Tamas, afirma, cu ochii strâns mijiti, într-o privire deosebit de îngrijorata:

“Pîna acum, o viata demna de om era posibila numai în bresele capitalismului (sau, folosind expresia epicureilor, în intermundiile sale). Aceste brese se îngusteaza însa din ce în ce mai mult. Lichidarea contraputerii si a contraculturii miscarii muncitoresti social-democrate, desfiintarea statului social redistributiv-planificator („al bunastarii“) astupa bresele. Dispare si umanismul cetatenesc ce viza întreaga societate, iar locul lui e luat de îngrozitul egoism de clasa burghez, agresiv si regresiv. Cuvîntul de ordine al burgheziei nu mai este „unificarea intereselor“, „extinderea dreptului“ si „purtarea în comun a poverilor publice“, cum se întîmpla înca în cazul precursorilor lor liberali din secolul al XIX-lea, si nici „razboiul împotriva saraciei“ (war on want), cum se spunea în penultimul sfert al secolului XX, ci lupta împotriva „de­pendentei de alocatii“ (benefit dependency), împotriva „traiului pe degeaba“, deci nu împotriva saraciei, ci împotriva saracilor. Control institutional (politienesc, graniceresc, militar, fiscal, ministerial, epidemiologic, de igiena mentala sau tinînd de serviciile secrete) al noului proletariat în loc de eman­cipare cetateneasca. De la institutiile de plasare a copiilor, semanînd mai degraba cu niste centre de reeducare, si pîna la televiziunea comerciala si industria divertismentului, de la superstitiile de epoca de piatra si xenofobia raspîndite de revistele de senzatii (tabloids) subuman de primitive si pîna la sutele de mii de portaluri-internet manipulate si muzica pop de proasta calitate revarsîndu-se de peste tot, imbecilizarea josnica a poporului este deja un atentat la viata personala suverana si la bucuria de a trai”.

Iar dupa aceste constatari ale “fascizarii societatii terestre” – G.M. Tamas trece la analiza, cu ambii ochi deschisi spre lumea REALA, nu spre cea a propagandei, infinit de gretoase (…mai ales pentru noi, cei mai în vârsta, care ascultam, paralizati, în anii ’80, Europa libera si Vocea Americii, la radiouri puse pe calorifer…!), a statului capitalist vampiric, prin permanenta trimitere la dimensiunile valabile si functionale ale “vechii contraculturi socialiste”:

“Vechea contraputere si vechea contracultura socialiste au protejat, întrucîtva, muncitorimea organizata, de potopul de gunoaie de doi bani, pe care aface­ristii culturii de masa le produceau, déjà, din secolul al XVIII-lea, pentru plebe. (Evident, ele n-au putut s-o protejeze de propriile tradari si compromisuri. De altfel, extinderea culturii înalte la scara întregii societati – desi neorganica si temporara, dar totusi reala – este una dintre putinele reali­zari efectiv emancipatoare ale „socialismului real si existent“, pe lînga acce­lerarea mobilitatii verticale si pe lînga egalizarea antifeudala, îndreptata împotriva spiritului de casta.)”.

(…)Miscarea sindicala occidentala, împletita cu fosta social-democratie si cu fostele partide „comuniste“, precum si cea est-europeana, renascuta dupa 1989, fiind însa imediat atacata si marginalizata, divizata si atomizata, se afla astazi în fata unor sarcini gigantice, abia realizabile – dilemele seculare sînt înca nerezolvate, iar numarul celor noi este în crestere. A scrie despre aceste dile­me e greu si pentru ca – desi în Occident stînga intelectuala si politica e pe cale de a renaste întru totul independent de partidele muncitoresti de odini­oara, dar nu si de miscarea generala a noului proletariat (asta ar fi numit Marx „socialism“) – în Est însa, din motive istorice de înteles, aceasta turnura se mai lasa asteptata, aici fiind numite „de stînga“ formatiuni de diverse nuante si caziere, dar în primul rînd acelea care, ca personal, tineau de regimul de dinainte de 1989, formatiuni ce, la fel ca social-democratia occidentala, re­prezinta versiuni cu constiinta încarcata ale liberalismului burghez. În Est, teoria sociala si vocabularul conceptual de stînga au fost uitate, desi primele semne ale iesirii din aceasta situatie sînt deja vizibile, asta însemnînd inclusiv o noua receptare a marxismului. În Europa de Est, unde „marxism-leni­nismul“ se preda la zeci de milioane de oameni, despre învataturile lui Marx se pot spune – fara contradictie – lucruri ce chiar si în 1860 ar fi dat do­vada de o incultura rusinoasa. Proasta întelegere este deci inevitabila.

Asa cum demonstreaza clar întreaga istorie a miscarii muncitoresti, iar în ce priveste Occidentul, mai ales ultimele patru decenii, existenta alternativei politice la capitalism e o conditie necesara, desi nu suficienta pîna si a luptei ce se da aparent numai pentru protejarea intereselor [muncitoresti]. Continuarea luptei sisifice a clasei muncitoare împotriva economiei capitaliste care o nenoroceste si împotriva statului burghez bazat pe clase si înarmat pîna în dinti tocmai pentru a se apara de clasa muncitoare, continuarea acestei lupte numai pentru a obtine avantaje provizorii si temporare (sau mai precis pentru a contrabalansa niste handicapuri) pentru care va trebui sa se lupte apoi din nou, fara a se putea spera succese de durata, ar fi o pu­ra imposibilitate psihologica”.

…Ce-i de facut, în aceasta situatie exasperant de complicata (prin însasi natura relatiilor sociale tot mai slab definite, hibridate si versatile-“grizonate”, de propaganda capitalist-masonica!) si fara iesire…decât spre un …NEO-FASCISM (“Partide si guverne ce-au fost cîndva social-democrate/„eurocomuniste“ conduc – chiar cu elan militant si lipsa de scrupule – ultimul asalt împotriva noului proletariat, împotriva minoritatilor rasiale si etnice, împotriva inutili­zabililor, împotriva celor ce nu pot fi angajati si împotriva celor ce se afla în imposibilitatea de a se integra. Pseudo-stînga „social-liberala“ edifica sta­tul-politienesc digital al versiunii postmoderne a Marelui Frate, în timp ce dreapta traditio­nala ramasa fara sponsori, program si alegatori se fascizeaza în tacere”) …?!

…Navigând printre ruine, falii, “ravene” si “morene” socio-economice de tot felul, lasate în urma de succesivele esecuri ale diverselor ideologii experimentate pe spinarea omenirii, de trei veacuri încoace, G.M. Tamas concluzioneaza:

“Sindicatele vor trebui sa decida daca vor accepta sa conlucreze cu grupurile de stînga ce încearca sa scape din ruina definitiva a social-democratiei si a „eurocomunismului“, daca vor accepta si daca vor fi în stare sa se asocieze cu curentele antiglobaliste-anticapitaliste, cu miscarile feministe, cu ecologistii care s-au rupt de coruptia partidelor verzi, cu reprezentantii apararii mi­no­ritatilor, ai drepturilor omului, ai consumatorului si ai antirasismului/antifascismului, sau daca vor încerca, dimpotriva, sa ajunga la o pace separata cu capitalul. (…) Întrebarea cea mai dificila este însa de natura politica. De un secol si jumatate, sindicatele au ramas pentru prima oara fara reprezentare si protectie politica (nemaivorbind de raspîndita ideologie media, care neaga chiar si simpla existenta a claselor si a luptei de clasa, vorbindu-ne numai de „culturi de grup“, de „lumi de valori“ etc.). Miscarea sindicala va deveni fie subdirectoratul capitalului în ce priveste organizarea muncii si dezvoltarea sa­larizarii, un „politist bun“ al pacii de clasa, al cooperarii, al stabilitatii, al resemnarii si al lipsei de speranta (unde „politistul rau“ este aparatul birocratic si represiv al statului), fie noul punct în care se focalizeaza politica anticapitalista, de data aceasta definitiv si fara iluzii în afara parlamentului.

În Europa de Est, rezistenta are pe alocuri o traditie vie (ca în Polonia, Ro­mânia, Serbia, Bulgaria, Albania, Grecia), în alte parti (ca în Ungaria) ea nu dispune de asa ceva, lucru ce influenteaza ceea ce se gîndeste în mod rational despre politica populara sau, exprimat în mod traditional, despre politica de clasa a proletariatului. Din partea politicii burgheze „oficiale“, ocupîndu-se mai degraba de statisticile de popularitate, de scandalurile mediatice si de clientelism, nu putem spera nimic, desi împotriva pericolului dictaturii – cu o farîma de colaborare între clase, dar, iarasi, fara iluzii – va trebui sa apa­ram ramasitele lamentabile ale democratiei burgheze. Autoapararea gene­rala democratica, politica defensiva a frontului popular nu poate înlocui însa stînga ce exista în Europa de Est doar prin cîteva urme ale sale. În perioada ce vine, stînga fie va consta în sindicate, fie va disparea”.

…În prezent, nu exista o categorie sociala mai singura/însingurata, mai expusa la iluzionari de tot felul si mai predispusa la cedari infinite, ale moralitatii si ale profesionalismului, decât profesoratul…! Nu ne referim la “belferii” din mediul universitar, care si-au aranjat, prin intermediari parlamentari ori ministeriali (tip Ecaterina Andronescu!), “apele” – ci, evident, la profesorii din liceele României/învatamântul preuniversitar. Daca acestia nu vor întelege ca singura scapare (atât în plan existential, moral, economic – cât, mai cu seama, în planul demnitatii profesionale!) este SOLIDARITATEA (iar SOLIDARITATEA nu poate dainui si reconstrui bazele sanatoase ale învatamântului românesc, prin acte dezlânate, sovaielnice si tranzitorii/tranzactioniste – ci NUMAI prin structuri ferme, rezistente fata de factorul timp – nu…37 de “reforme” ale învatamântului, în 22 de ani!!! – …înalt-profesionalizate si, mai ales, coerente, responsabilizate – LA SUPERLATIV! – …si chiar vizionare!) , în fata celor care doresc, din tot sufletul, imbecilizarea populatiei terestre (în primul rând, a celei tinere, pentru ca este mai usor de manipulat si fanatizat sinucigas!), spre a dobândi mâna de lucru nu doar foarte ieftina, ci chiar…gratuita (ceea ce va produce, în timp, dar peste generatii, nu peste câtiva ani…! – efecte dezastruos-apocaliptice si ireversibil-entropice, în toata biosfera si noosfera terestra!) – atunci scoala, ca forma spiritual-superioara de initiere umano-divina, în mediul terestru…pur si simplu, VA DISPAREA!!!

…Si nu va fi înlocuita CU NIMIC! Teoriile imbecile, legate de “Internetul-Dascal”, ramân niste deliruri periculoase, ale unui capitalism nazist si agonic…si atât! Niciodata SCOALA – de la Academia Platoniciana(circa 387î.e.n. – într-o gradina din apropierea Atenei, care ar fi apartinut eroului mitologic Akademos) – si pâna la învatamântul veacului XX – n-a însemnat nici roboti, nici robotizare – CI INVESTITIE MAJORA DE SUFLET/AFECTE!!! Nu poti cere unei masinarii (fie ea si Internetul!) sa-ti explice notiuni precum Sublimul, Maretia, Eroismul, Altruismul, Autosacrificiul pentru o Cauza Nobila — Onoarea, Demnitatea…Patria-Patriotismul, Neamul, Duhul si DUMNEZEIREA!!!

…Cel mult, sa te învete, prin imagini “movie”, cum sa manânci fara sa clefaiesti…dar si asta s-ar putea dovedi ca este o cerinta maximala (sau chiar…o proba de netrecut!), pentru o masina, oricât ar fi ea de…”siliconata”!

Omul nu poate ramâne om decât prin dialog, nu prin autoreflectare narcisiaca autofaga sau dispersie a personalitatii, în mediul virtual….pâna la vidarea deplina a personalitatii!

…Astfel, filosofia sindicala, pentru a deveni utila/functionala, trebuie sa recapituleze experimentele sufletului si intelectului uman, de-a lungul întregii lor manifestari terestre. Într-o istorie care, daca este studiata cu buna-credinta, se va dovedi vital de utila!

Se va vedea, atunci, ca nu poate exista “ruptura între generatii”, decât prin comploturi criminale (…cu “izvoare” în schizofrenia/paranoia îmbatrânitei rase umane) ori/si sinucigase!

…Omul este o fiinta sociala. Ca sa ramâna astfel, trebuie sa nu-si paraseasca altruismul si vizionarismul. …Deci, SOLIDARITATEA altruista si… vizionara –…pentru ca nu-ti foloseste tie, om singur/”fiara însingurata”, sa afli ce te asteapta, ca individ egotist/egocentrist/plezirist/narcisiac – ci NUMAI ca Teleologie Cosmica – de Neam, sau de Specie Adamica!


Vino După Mine!

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Incurajare, Mantuire, Natura Umana, TineriLeave a comment

George Danciu

„Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. (…)

Pe când erau pe drum, un om i-a zis: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.”

Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul.” ”Evanghelia lui Luca, 9.23; 57-58

 .

Dumnezeu l-a creat pe om …

 Blaise Pascal, celebrul matematician si filozof francez al secolului XVII, a găsit ca adevărată afirmația pe care a făcut-o: „În om este un gol care nu poate fi umplut decât de Duhul lui Dumnezeu Continue reading “Vino După Mine!” →

La umbra Ta vin codrii sa-si odihneasca frunza

On By nelursIn poetryLeave a comment

Ionatan Pirosca

 

 

La umbra Ta vin codrii sa-si odihneasca frunza

de verdele varatec ce-n ele s-a-ncrustat,

si cerul noptii, mândru-si adaposteste spuza

de stele obosite de-atâta licar ‘nalt.

 

La umbra Ta se naste si piere-ntre albastruri

nimicul niciodatei din care toate curg

cu grija însailate, ca haina pe sub nasturi.

Sub umbra Ta e ziua si-n umbra Ta-i amurg.

 

La umbra Ta, Parinte, cresc negri chiparosii,

si alba, neaua lumii se-asterne peste ei

cum dimineata vine din zorii tristi si rosii,

peste barbatii zilei, peste-ale ei femei.

 

La umbra Ta, cu grija, un pas mai fac si tremur.

Sfânt, fanionul pacii e-un alb însemn ce sus,

oh, cât mai sus ridicu-l, cu frica si cutremur,

cum ridicatu-si crucea spre ceruri pe Isus.

 

IONATAN PIROSCA, 1958-2010


( În Foto de mai sus, poetul e cu Sorina, sotia sa.)

 

 

Hrana si Medicament

On By nelursIn Bible, Christian PerspectiveLeave a comment

„Este scris: „Omul nu traieste numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”          

                         Evanghlia dupa Matei, 4. 4


Foarte multi oameni de certa valoare au dat acelasi raspuns, la aceeasi întrebare:

– Daca ar fi sa ramâi izolat pe o insula sau daca ar fi sa te afli în închisoare si daca ti s-ar permite sa iei doar o singura Carte, pe care ai alege-o?

– Biblia! au raspuns ei fara nici o ezitare.

Dar sunt mult mai multi oameni (de stiinta si de cultura) care nici nu citesc aceasta unica Carte.

***

Biblia este foarte samântoasa.Si, metaforic vorbind, e bogata în cereale. Nu te îngrasa, te mentine suplu si elastic, plin de seva si de putere. E foarte bogata în proteine naturale si e foarte hranitoare. Nu are deloc E-uri si nu are contraindicatii. Te ajuta sa te mentii sanatos, te ajuta la memorare …, iar boala Alzheimer nu se apropie de tine.

Biblia contine toate vitaminele de care are organismul uman nevoie.

Deci, pentru a fi un om sanatos, se va lua de 3 ori pe zi, portii potrivite, dupa om, din Cuvântul Bibliei. Dar cu mult discernamânt si cu întelepciune; unse pe deasupra cu meditatie si cu rugaciune.

Credinta, este si ea, un condiment necesar si hranitor; ea a stat ca un scut împotriva grozaviilor întâmpinate de credinciosi în anii reci din închisorile comuniste, acolo unde tortura le era oferita în loc de hrana, de catre uneltele si slujitorii Diavolului.

 

UN INTERVIU CU UN RABIN

On By nelursIn InterviewLeave a comment

Rodica Botan

(Pe Ginduri, http://www.peginduri.com/)

Aseara am ascultat un interviu luat unui rabin crestin. Foarte, foarte interesant…Multe intrebari care le aveam despre majoritatea evreilor care sunt atât de liberali (în sensul pe care il dam noi cei din America cuvântului liberal) si-au gasit un oarecare raspuns în cele auzite.

Cum era seara si eram din nou la volan pe traseul meu spre casa, n-am avut la indemina cele necesare sa scriu numele rabinului- de altfel si autor al unei carti pe care am sa incerc sa vad daca o gasesc fara sa imi amintesc titlul cartii sau numele autorului…

Nascut in New York intr-o familie de evrei conservatori- (dar nu ortodocsi), este educat în traditiile evreesti pe care familia lui le tine cu sfintenie. La 7 ani merge la scoala evreiasca, invata ebraica…studiaza Torra, etc.

Ca unul care a devenit crestin, undeva prin anii de facultate, fiind un bun cunoscator si intelegind de-acum si pe evrei si felul lor de viata si apoi invatind despre crestini, omul intelege mai bine diferentele si dinamica care exista intre cele doua entitati.

Spunea el ca noi crestinii cind avem de-a face cu evreii sintem convinsi ca ei cunosc Vechiul Testament si ca vorbim pe picior de egalitate sau chiar ne simtim in dezavantaj cumva deoarece ei cunosc traditiile evreiesti si alte amanunte care dau si mai mult sens evenimentelor din Biblie. Spre mirarea mea am auzit ca 90% dintre evrei nu au habar de nimic din Vechiul Testament – ca desi pastreaza unele traditii nu au o cunostiinta intima a propriei lor mosteniri.

Am aflat ca ei sunt instruiti ca noi crestinii îi consideram pe ei vinovati de moartea lui Isus. Ca evreii au o toleranta la multe lucruri dar ca Isus nu este unul dintre aceste lucruri…ca este o mare rusine pentru un evreu sa devina crestin, s.a.m.d.

In liceu a avut un coach pe care l-a indragit mult – un om integru dar…un obsedat cu Isus…dupa cum spunea el. Acesta l-a invitat chiar la studiile biblice ce le avea cu alti tineri si i-a dat si o Biblie. Dupa ce in facultate a ajuns sa experimenteze tot felul de lucruri inclusiv drogurile, ajunge la un moment dat sa cunoasca pe cineva foarte apropiat – prietena lui care fusese un adict pe droguri si in pragul sinuciderii la un moment dat – dar – si-a dedicat viata lui Christos si a facut o intorsatura de 180 de grade. Curios si surprins pleaca de la facultate cu motocicleta iarna vreo 80 de km acasa la el sa isi ia Biblia aceea primita in liceu, vine inapoi, se inchide in camera lui si incepe sa citeasca Biblia cu o foame si o curiozitate pe care nici el nu si-o poate explica. In tot acest timp prietena lui – fosta adicta se roaga impreuna cu grupul ei de studio biblic pentru el.

Citind Biblia, in Matei vede inca de la inceput ceva ce-i fura atentia – ceva foarte cunoscut …Cartea neamului lui Isus Christos… Recunoaste numele Patriarhului Avraam si al imparatului David si este pur si simplu surprins sa afle cât de evreu este Isus…

Realizeaza ca si Isus a fost crescut de doi parinti evrei care duc jertfa la templu, ca Isus a invatat din Torra …, de unde el credea ca Isus s-a nascut la Roma, poate la Vatican… din parinti ai caror nume de familie era Christ: Iosif si Mary …

Si din ce citeste, dintr-aia intelege mai mult si mai bine. Spune el ca Isaia 54 si Psalmul 22 au fost bucatile de lectura care l-au lucrat , l-au convins, l-au schimbat…

Mai zicea el un lucru interesant…, ca dintr-o data a realizat ca traditia everilor de care tin cu atita incapatinare vorbeste de un Dumnezeu al lor care a fost in trecut, a facut minuni printre ei…, dar care parca a disparut la un moment dat si nu mai exista… Si tocmai in aceasta pauza, fara explicatie, Noul Testament vine sa completeze tot ce lipsea de acolo.

Cel care lua interviul l-a intrebat atunci daca evreii îl asteapta pe Mesiah… A raspuns ca majoritatea, de 90 la suta, nu-l amintesc de loc… ca pe undeva ei se multumesc cu acum si aici si poate acestui lucru i se datoreaza faptul ca se implica in atâtea decizii sociale care sunt impotriva propriilor lor principii: cum ar fi avortul, si assist suicide, si alte chestii sociale pentru care multi everi cheltuie timp si bani aiurea.

Si cu asta am capatat ceva intelegere in nedumerirea ce am avut-o când evreii au participat atât de intens si au investit atât in a-l alege pe Obama presedinte… si uite ce multam au dela el acuma…

Pentru mine cel putin, discutia m-a facut sa inteleg ca evreii îl resping pe Christos pentruca nu isi cunosc bine nici ceea ce au si ce zic ca pretuiesc.

Daca ar citi cu atentie Vechiul Testament ar intelege ca istoria lor nu s-a terminat acolo si ca ceea ce urmeaza…este Noul Testament si ca déjà au parcurs o mare parte din Istoria de acolo.

Ar intelege ca Isus este atât al lor cât si al nostru si Isaia 54 si Psalmul 22 aduc multa lumina in privinta asta… Si va veni vremea când înca odata evreii o sa caute dupa lege – dupa Torra sa o citeasca si sa o studieze… si nu mai este mult… si când vor intelege ceea ce citesc… istoria omenirii va fi la ceasul al 12-lea…

 

ORIUNDE TE-AI AFLA ROMÂNE!

On By nelursIn History, Life and HealthLeave a comment

Georgeta RESTEMAN

 

De SFINTELE SARBATORI, române,

doar gânduri luminoase pentru tine,

oriunde te-ai afla!

Suntem aici, cu totii, plamada vie din pamântul românesc si ne unim doar prin Cuvânt simtirea. Ne strângem mâinile, atunci când ne-ntâlnim si tot prin el, Cuvântul, ne dezrobim gândirea. Acum, când sentimentele frumoase, Iubirea, Bunatatea si Iertarea ne bat sfios la usa, în prag de sarbatoare, ne umezim privirile în lacrima sperantei de mai bine. Si tresaltam de bucurie, precum copiii, atunci când Domnul Bun sau Mos Craciun ne calca pragul si se îndreapta, vesel, spre mine si spre tine…

 Oriunde te-ai afla, române, frate, îti daruiesc din suflet gând frumos! E sarbatoare pe Pamânt si îti doresc ca astazi sa îl primesti cu bucurie, în casa ta, pe pruncul sfânt ce s-a nascut, Isus Hristos! Sa-ti fie masa plina si sufletul curat! Sa uiti de suparare, sa fii bun si sa te bucuri de ce-i frumos cu-adevarat! Copiii sa ti-i cresti în pace si-armonie si dragoste de semeni sa le sadesti în suflet! Sa porti mereu cununi de fericire si daruieste, dragul meu – de n-ai facut-o pâna-acum -, în jurul tau, Lumina, Pace, Liniste, Iubire! Frate, române, oriunde esti în lumea asta, deasupra ta, fara-ndoiala, lucesc lumini pe Cer, dar nu uita, în seara Sfânta de Craciun, aduna-i pe cei dragi si bucurati-va cu totii, si colindati cu sufletul, rostind cu drag, si „linu-i lin” si „leru-i ler”!

Craciun fericit!

 ***

DIN SUFLET VA COLIND

Vesmânt de alb, luciri diamantine
Îmbraca-n juru-mi totul, ce splendoare!
Un roi de fulgi, un cor de voci divine
Obladuiri de îngeri în strai de sarbatoare,

Un brad gatit cu truda, din cuvinte
Cernute în crâmpei de gând frumos,
Picuri de mir ce se astern, cuminte,
Vestind nasterea lui Isus Hristos.

Din suflet va colind, oriunde-ati fi,
Va daruiesc din inima cuvântul,
De sarbatori  sa fim din nou copii
Înnobilând cu dragoste pamântul.

Sa nu lipseasca nimanui pe masa
Pâinea sperantei coapta-n bunatate,
Iubirea sa patrunda-n orice casa
Domneasca pacea pro eternitate!

Din suflet va colind de Mos Ajun
Norocul va surâda, mereu cu bucurie
Sa fim si buni si darnici de Craciun
Cuvântul meu de bine sa va fie
Dar de Lumina de la Domnul Bun!

Georgeta RESTEMAN

Craciun 2011

Cluj Napoca, ROMÂNIA

 

 

RAVASE DE CRACIUN 2011

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

 

SEARA DE CRACIUN

Este seara de Craciun,
Stelele sclipesc în ceruri,
Luna s-a gatit de gala,
Peste tot e armonie!

Este seara de Craciun,
Nori pufosi cu albe mantii
Cern încet fulgi de zapada,
Peste tot e feerie!

Este seara de Craciun,
Crestineasca sarbatoare,
Îngerii cânta colinde,
Peste tot e pietate!

Este seara de Craciun,
Stau doar eu cu mine însumi,
Mi-e un dor nebun de tine,
Peste tot, singuratate!

Este seara de Craciun,
M-am culcat sa-mi alin dorul,
Te visez numai pe tine,
Peste tot e doar iubire!

Este seara de Craciun,
Visele ma duc departe,
Sunt copil ca altadata,
Peste tot doar amintire!

Este seara de Craciun,
Lânga mine stau parintii,
Asteptam sa vina Mosu’…
Peste tot, doar mângâiere!

Este seara de Craciun,
Ma trezesc udat de lacrimi,
Nu mai e ca altadata,
Peste tot e doar durere!

POEZIA IERNII

De când m-am trezit
sunt coplesit de-atâta bucurie,
e totul alb afara si ninge,
ninge cu poezie!

Stau în zapada singur
si norii cern încet
versuri, lirica dulce,
din suflet de poet.

Un fulg e Eminescu,
altul Alecsandri,
Cosbuc, Blaga si Labis
si câti oare-or mai fi?

Pe-o mâneca Arghezi,
cazut lânga Sorescu,
pe-un umar Cincinat,
Cusin si Paunescu.

S-au prins cu toti de mâna
parca danseaza-o hora,
Tepelea si Nichita,
au Blandiana – sora!

Stau toti în armonie,
Dinescu, Fruntelata,
Astalos, Ivanescu,
si nimeni nu se cearta.

Totu-mi pare feeric
În dulcea Românie
fiindca aici si iarna
murmura poezie!

PARODIE DE CRACIUN

Comunistul Mos Gerila
De mult nu mai vine,
Toata lumea a sperat
C-o sa fie bine!

Acum vine Mos Craciun,
Asteptat cu-ardoare,
Dar de-oamenii saraci
Nici în cot nu-l doare!

Copilasii mititei
Nu îl mai saluta,
Fiindca nu le da nimic
Daca n-au valuta!

Dorindu-ti o jucarea,
Te uiti la vitrine
Ca si Nastratin Hogea
Si sa plângi îti vine!

Având ochii-nlacrimati
De-atâta splendoare,
Stai în strada necajit
Si simti ca te doare!

Unii tipa ca e bine,
Alti gasesc scuze,
Multi se uita la vitrine
Si se ling pe buze!

Asta-o fi economia
Aia de piata?
Daca-l vad pe Mos Craciun
Îl arunc pe gheata!

George ROCA
Craciun 2011
Sydney, Australia

Craciunul de-a lungul secolelor

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Dupa un an cu reusite si neîmpliniri iata-ne, din nou, în fata Sarbatorilor de iarna. Începuta înca din data de 6 decembrie cu ocazia Sfantului Nicolae, aceasta perioada sacra mai cuprinde Nasterea Domnului sau Craciunul, Anul Nou, Sfintii Vasile, Grigore si Ioan si Boboteaza. Probabil ca ne aflam în cadrul celei mai frumoase perioade a anului, perioada in care lasam în urma tot ce a fost rau in anul care se apropie de final, il asteptam pe Mos Craciun si ne facem primele sperante cu privire la anul care bate la usa.
Cu toate acestea, elementul central al Sarbatorilor de iarna este reprezentat de Nasterea Domnului Iisus sau “Craciunul”. Este interesant de stiut ca pâna catre sfârsitul secolului al IV-lea, Craciunul se sarbatorea odata cu Boboteaza la 6 ianuarie. Desi unii cercetatori (P. Papahagi, V. Pârvan, S. Puscariu) considera ca termenul “Craciun” provine din latinescul “calatio” prin care se întelegea convocarea poporului de catre preotii pagâni în fiecare zi de întâi a lunii pentru anuntarea sarbatorilor din luna respectiva, si, cea mai importanta “calatio” era aceea de la 1 ianuarie, mai exista si o alta varianta etimologica sustinuta de O. Densusianu sau A. Rosetti care afirma ca originea acestui termen provine din latinescul “creatio”. Indiferent care ar fi originea acestui termen, sarbatorirea Craciunului pe data de 25 decembrie pare a fi o data aleasa arbitrar, întrucât Evangheliile nu consemneaza o data exacta, iar în acea zi romani pagâni sarbatoreau cu fast “Dies Solis Invicti Nati, Deus Sol Invictus”, zi în care primii crestini se puteau manifesta mai liber.

Dar totusi, etimologiile sau datele istorice par lipsite de importanta în fata insemnatatii mesajului cristic. Fiul lui Dumnezeu a ales sa se nasca în conditiile precare oferite de un adapost pentru animale. Singurii martori ai acestui eveniment marcant pentru istoria omenirii au fost niste pastori si 3 astronomi. Iisus s-a nascut în mijlocul animalelor si a fost adapostit într-o iesle, departe de toate facilitatile de care ar fi putut dispune. A ales modestia, umilinta, cai pe care le-a urmat toata viata.

Prealuând acest model, la peste 2000 de ani de la acest moment, suntem datori sa meditam la aceste aspecte. Pentru a ne bucura de nasterea lui Iisus nu avem nevoie de fastul bunurilor lumesti, de locuinte luxoase si pline de bunuri inutile, de brazi taiati, de cadouri scumpe aduse Mos-Craciuni închipuiti. Singurul cadou viabil este posibilitatea mântuirii. Iar acest cadou a fost oferit umanitatii în seara de Craciun.

Imi amintesc cum, în copilarie, mergeam la colindat. Eram la Rohia, un umil sat maramuresan. Dupa o îndelungata asteptare, pregatita de multe repetitii, colindul trupelor de copii debutau seara, negresit la manastire, dupa care, pâna când mijeau zorile, strabateam, prin nameti de omat, întreg satul. Întreaga comunitate era conectata la maxim la acest eveniment si nimeni nu închidea un ochi toata noaptea în asteptarea colindatorilor. Din toate partile se auzeau ecouri de colinde. În schimbul acesteia primeam un colacel pe care îl puneam pe o sfoara…

Acesta era adevaratul spirit al sarbatorii. Pe pamânt era pace si între oameni bunavoire. Sufletele noastre radiau de bucuria sufleteasca, aceasi bucurie împartasita si de cei aflati în preajma ieslei din Betleem.

Haideti sa încercam sa traim aceste Sarbatori la adevarata lor semnificatie, aceea spirituala. Numai asa ele vor fi cu adevarat fericite.

Sarbatori fericite!

Mihai Cucerzan

Coborâre si Înaltare

On By nelursIn CultureLeave a comment

Florian GULER

 

“Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca fii ai lui Dumnezeu.”

                                                        Evanghelia dupa Ioan, 1.12

Meditatie în ceas de  Sarbatoare

Coborarea si Inaltarea este mecanismul universal al schimbarii Imparatiilor. Lumea superioara coboara intotdeauna in lumea inferioara, sa dechida Poarta, sa construiasca Calea de transfigurare a inferiorului si sa se inalte impreuna cu acesta in lumea superioara.

Pamantul, descopera in radacina vegetala, ajunsa in lumea lui, “calea si poarta” de intrare in lumea florilor.

Lumea superioara coborand si imbratisand lumea inferioara sa o ridice la un nivel imposibil ei insasi, este singura cale accesibila si posibila “noroiului” sa devina crin.

Sarbatoarea Intruparii este coborarea Imparatiei lui Dumnezeu in miezul Imparatiei Omului, deschizand umanitatii in Isus Christos, Calea si Poarta de ridicare in Imparatia Cerurilor.

Locul si modul in care s-a petrecut istoric Intruparea, face accesibila transfigurarea si inaltarea oricarei conditii umane.

Istoria Nasterii, Mortii si Inaltarii Lui Isus din Nazaret satisface vocatia noastra transcedentala, instinctul mistic dupa povestire si sens, dar mai ales foamea omului dupa semnificatie si nemurire; iata de ce Craciunul este o sarbatoare a bucuriei, a sperantei si a darurilor, care arata la Marele Dar!

De la noi si-ai nostri, pentru voi si-ai vostrii: Bucurie, Pace, Dragoste, Speranta.

Sanatatea voastra sa sporeasca împreuna cu sufletele voastre. Sa aveti o Sarbatoare si un an mai bun!

liana & florian guler, Troy- Mi, USA, 2011

Crăciunul sau Nașterea Domnului Isus?

On By nelursIn Biblia, Credinta, Eveniment, Incurajare, Inviere, Mantuire, MiracoleLeave a comment

CE SĂRBĂTORIM


by Pastor

David L. Brown, Ph.D.

(Acest articol poate fi reprodus dacă se face în întregime, incluzând această notă. Acesta nu poate fi reprodus pentru revânzări. Pamfletul tipărit este disponibil de la Logos Communication Consortium, Inc. P. O. Box 173, Oak Creek, WI 53154.)

Crăciunul – Ce îl face important

Este oare data?

Unii cred în mod greşit că 25 decembrie a fost ziua când s-a născut Hristos Continue reading “Crăciunul sau Nașterea Domnului Isus?” →