ESECUL SCHENGEN E AL INTREGII CLASE POLITICE ROMANESTI!

Dupa lovitura de stat din decembrie 1989, Romania se afla, pentru a doua oara, in fata nui esec raunator pe planul relatiilor sale externe. Primul, mai degraba datorat unor jocuri politice, dar si unor interese economice vadite , a vizat amanarea admiterii Romaniei in NATO pana ce autoritatile de la Bucuresti au reusit „sa-si faca temele”, dupa cum se spune adesea ca o scuza.
 De ceva vreme ideea ”facutului temelor” a reaaparut din nou si este folosita fie ca o acuzatie la adresa autoritatilor, fie, de catre acestea, ca o scuza pentru esecul iminent al acestui nou proiect de mare anvergura: primirea Romaniei in spatiul Schengen. Singurul politician roman care a avut curajul (sau a facut marea greseala) de a spune adevarul a fost actualul ministru de Externe, dl. Theodor Baconsky . El a sesizat adevarata auza a recentei decizii a ministrilor de interne din Franta si Germania: in Romania nu mai e nici o companie sau afacere importanta de obtinut pe nimic sau in conditii dezavantajoase tarii noastre . Spusele ministrului roman au inflamat o mare parte a presei interne, dar si diversi oameni politici, care cer demisia aestuia s considerarea lui ca singurul si cel mai important demnitar vinovat de acest urias esec diplomatic. Pentru ca, indiferent de retorica folosita acum si in viitor, neadmiterea Romaniei in spatiul Schengen in martie 2011, asa cum se preconizase, reprezinta cel mai usturator esec al perioadei post deembriste. Si, din nou, cei ce vor trage foloasele sunt romanii simpli, mai exact cei care nu datorita recomandarilor insistente si repatate ale lui Traian Basescu, ci datorita saraciei crunte si mai ales lipsei oricarei perspective reale, int-un orizont de timp rezonabil, sunt impinsi sa se bajeneasca prin tarile Europei. Caci si datorita politicii vest europene din ultimii 20 de ani s-a ajuns in aceasta situatie economica falimentara in Romania .
 Imi aduc aminte ca dispute politice dure (si infructuoase, adesea cu mize ce tineau mai degrba de diverse orgolii sau interese de clan) au existat tot timpul dupa 1990. Dar pe atunci, in pofida frecventelor derapaje constatate, nu disparuse complet interesul sau mandria nationala. Iar pentru admiterea in NATO, primirea in UE sau chiar pentru eliminarea vizelor de calatorie in spatiul european, diversele forte politice, cu interese categoric diferite pe plan intern, au conlucrat in vederea atingerii unor astfel de obiective de interes national.
 In acest sens, ii spuneam primului adjunct al ministrului de Externe din Cehia, ca eu, ca deputat din opozitie, la acea vreme, sustin cu toata convingerea si puterea mea amanarea introducerii vizelor in Cehia pentru cetatenii romani pana dupa intalnirea ministrilor de interne si ai justitiei ce urmau sa se pronunte in vederea liberei circulatii pentru cetatenii tarii mele.
 Guvernul de atunci de la Bucuresti, cand a simtit ca este intr-o situatie dificila, a recurs si la sprijinul Opozitiei, dat fiind faptul ca obiectivul urmarit nu ii viza doar pe membrii si sustinatorii partidului sau. Din pacate, in ultimii 6-7 ani prapastiile ce separa diversele partide politice s-au marit extrem de mult. Nici macar obiective de interes stategic major – cum este admiterea tarii noastre in spatiul Schengen – nu le-a putut determina sa-si lase adversitatile deoparte si sa conlucreze in interesul national.
 Se pare nu numai ca s-a uitat interesul national si nevoia implicarii responsabile, cu toate fortele si in mod inteligent, in vederea atingerii lui, dar s-a facut si se face tot ce este posibil pentru discreditarea tarii, cu orice prilej si la toate nivelele. Certurile nesfarsite, nu o data pe motive puerile, actiunile de subminare reciproca si de discreditare cu aceeasi violenta, dar total inutila, pasiune nu raman necunoscute cancelariilor straine sau opiniei publice de peste hotare (gratie unei prese active, adeseori legata de diverse interese economice sau de alta natura) si intreatin convingerea ca Romania este un stat neguvernabil, cu pacate ult mai mari si grave decat sunt ele in realitate.
 Nu doresc sa fac nimanui procese de intentii. Cred, insa, ca partidele politice, din Opozitie si de la Putere, puteau sa continue a se sfasia sau, dupa plac, discredita, in ceea ce priveste viata politica interna, dar aveau obligatia ca in chestiuni de politica externa sa-si fi dat mana si sa-si fi adus, fiecare dupa puterile si abilitatea sa, contributia inclusiv la materializarea, la termenul preconizat, a acestui obiectiv de importanta majora pentru intregul popor roman in perioada actuala.
 Principalii lideri politici nu numai ca nu au facut acest lucru, ci, dimpotriva, sunt copartasi  la acest esec, ce va fi simtit dureros de romani. Apelul unora dintre ei a gasit intelegere la unii din politicienii vest europeni , care doresc, se pare, sa se implice, prin santaje si presiuni pentru modificarea raporturilor de forte de la Bucuresti .
 Esecul apropiat nu este insa doar unul al actualei Puteri , desi reprezentantii acesteia poarta cea mai mare vina in aceasta privinta. Dar intreaga clasa politica romaneasca actuala a cazut, din pacate, examenul Schengen!

Dr. Dan BRUDASCU

A OPTA SCRISOARE „LA UN PRIETIN”: MARTIRIU SI…EXPECTATIVA

Stimate domnule G. L. T. –
Va multumesc mult, pentru interviul trimis, cel oferit de dl Ion Coja, dlui Nichita Vancea.
De la inceput, doresc sa-mi marturisesc deosebita stima pentru dl Coja (ca si pentru dvs.!) – dl Ion Coja dovedindu-se, de-a lungul anilor, un om/roman autentic, a carui tinta a fost, mereu, Adevarul Crestin-Ortodox. Impotriva tuturor dusmanilor Adevarului, oricat de „sus” situati, in lumea asta „de se masura cu cotul”!!!

Socotesc, insa, ca multe false (sau reale, uneori…) neintelegeri, dintre oameni care-si iubesc, neconditionat, si poporul, si Neamul – isi au izvorul in lipsa de nuntari semantice necesare, in limbajul folosit fata de…inima lor insasi, fata de insesi Crezurile lor cele mai curate si adanci! Daca eu am  simtit, de atatia ani incoace, nevoia sa fac deosebirea, cat mai clara, intre chipul istoric al unei comunitati umane, coagulate in jurul unei limbi comune, a unor crezuri comune ale Duhului etc.  – dar si in jurul unor evenimente supuse timpului trecator, cu intunecari si iluminari succesive (si am fixat ca „popor” e numele ei/comunitatii terestre supuse timpului istoric…) – si chipul din vesnicia Lui Dumnezeu, Neamul, care nu-si clinteste trasaturile chipului, pentru ca EXISTA in supraistorie, ca Arheu – ci si le confirma si tot mai clar si le reveleaza, tocmai prin MEDIA trairii sale terestre, „traire” terestra prin intermediul formei istorice-„popor” (Neamul este entitatea creata de Dumnezeu, si, in fata Tronului Dumnezeiesc al Judecatii din Urma, nu „popoarele” vor fi chemate sa dea seama, ci Neamurile… „cu regii si imparatii lor” – Neamuri care vor da seama, de fapt si in primul rand, de modul cum si de felul (si calitatea de Duh a actiunii!) in care si-au apropiat sau departat fiinta lor iluminata, de „obrazul” lor traitor-expresiv-istoric, „obrazul” poporului subsecvent – „obraz” lasat mai mult sau mai putin sa fie corupt/pangarit de malul istoriei, lasat mai mult sau mai putin in stare de departare, fata de Lumina Misiunii Sfinte, fixate de Dumnezeu fiecarui Neam in parte…) – nu inseamna ca am gresit, ci, tocmai dimpotriva, am cautat si caut sa judec cat mai limpede, pentru a nu-mi trada impulsurile dinauntru, ale Duhului – care, pururi, spre Adevarul Hristic este atintit.
…In interviul dlui Ion Coja exista, din pricina ca nu opereaza  cu termeni diferentiati semantic, contradictii. Domnia sa recunoaste (…fara „ajutorul” meu!), ca popoarele sunt supuse greselii (si cum sa nu fie „popoarele” supuse greselii, cand insesi entitatile arheice, Neamurile, pot gresi? – pot gresi printr-o mai limpede ori mai tulbure legatura dinamica si de Duh, cu expresiile lor terestre si subsecvente in istorie – popoarele! – caci Misiunea Divina se realizeaza prin efortul personal, al poporului istoric, dar combinat, acest efort istoric, ca si in conceptia teandrica a crestinismului, despre „soarta” – cu efortul Neamului, de a se revela CAT MAI DEPLIN, catre expresia sa istorica, „poporul”!) – din moment ce stabileste grade de …”oierire” ale unui popor sau ale altuia: „Pai, domnilor criticastri, niciodata in istoria lor romanii nu au fost atat de oi ca americanii in septembrie 2001.“ Deci, poti sa fii, ca popor (oricat ai fi de iubit de oameni si Dumnezeu!), supus unor eclipse de Duh! Sa nu uitam ca, in secolul al XIII-lea, TOATE POPOARELE TERREI au intrat in eclipsa de Duh…de fapt, “un blocaj recapitulativ” al castigurilor si pierderilor din actiunea spiritual-hristica! Atunci, a fost nevoie de aparitia unor entitati divine cu totul speciale, de tipul lui Christian Rosenkreuz, sau Sfantul Francisc, sau Grigore Palamas…care sa produca “deblocarea”, continuarea evolutiv-spirituala a existentei terestre!!!
…Oricat ti-ai iubi de neconditionat poporul, nu se poate (si nici nu este cuiva folositor!) sa nu-i recunosti momentele, sau chiar epocile de decadere, de indepartare fata de expresia “Obrazului Arheic”…A se vedea si capitolul XVII al Descrierii Moldovei (Despre naravurile moldovenilor), unde domnitorul si masonul patriot Dimitrie Cantemir (uneori nedrept, fata de poporul roman, cum este atunci cand afirma: “(…)nu numai ca Moldovenii nu sunt iubitori de stiinti, ci mai la toti le sunt si urate. Si asa nici numele stiintelor si ale mestesugu¬rilor frumoase nu le sunt lor cunoscute; si zic, ca oamenii cei invatati isi perd mintea si cand voesc sa laude invatatura cuiva zic ca este nebun de stiinta cea multa si cel mai de ocara lucru este pentru ca zic, ca numai preotilor se cuvine sa, invete, iar pentru mireni este destul sa citeasca si sa scrie si sa-si iscaleasca numele si sa stie cum isi vor pune la isbod boii, caii, oile, stupii si altele de acestea; iar celealte toate sunt netrebuitoare” – facandu-se a uita, pe de o parte, ca romanii/”moldovenii” au stat de straja la Portile din Rasarit ale Europei, tocmai pentru ca mult-laudata civilizatie crestin-occidentala sa se ridice… – iar, pe de alta, ca Biserica Ortodoxa a pastrat, ca pe nepretuite giuvaiere, putinele, dar cat de substantialele opere de cultura valaha – …daca atat de crestinestile  Invataturi ale lui Neagoe Basarab catre fiul sau, Theodosie, ar fi inlocuit, in scolile diplomatiei si ale “stiintei conducerii” lumii, acel blestemat  “op”, Il Principe , cartea lui Niccolò Machiavelli, Europa si lumea ar arata azi, in ce priveste Lumina Duhului,  cu totul altfel!!!) – incearca sa-si explice ramanerea poporului roman in “competitia istoriei” prin Inalta Mila Lui Dumnezeu (eu as amenda: nu doar prin Mila Dumnezeiasca, ci si prin Iluminarea Arheica, din partea Neamului!): “Ei nu au masuri in cugetile lor, cand le merge bine sunt semeti, iar de le merge rau parasesc barbatiea si la vederea dintaiu nimic nu li se pare cu greu. Iar daca li se intampla la aceia cat de putina sminteala impotrivitoare, atuncea cad in uimire si nu stie ce sa faca si la urma, daca vad ca ostenelile lor sunt zadar¬nice, se caesc ca s’au apucat insa prea tarziu.
Deci dar nu putem zice alt nimic, fara nu¬mai ca. din prea osebita si nemarginita prove¬dinta a lui Dumnezeu, o imparatie asa mare si infricosata a Otomanilor, biruind cu armele sale pre toata puterea romanilor in Asia si o bu¬cata nu prea mica in Europa si pre Unguri, Sarbi, Bulgari si alte stapaniri nenumarate, aducand cu sila sub stapanirea sa si pre Greci norodul cel mai intelept. Iar pre un norod asa prost si fara de putere, n’a fost vrednica ca sa-l sileasca cu razboi, ca sa i se plece sub stapanire si mai pre urma umbland de atatea ori sa lepede jugul cel primit de bunavoe, to¬tusi a ramas neatins si nesmintit, atat la obi¬ceiurile lui cele politicesti cat si la oranduelile cele bisericesti.”
…Poporul roman (direct sau prin…”regii si imparatii sai”…) a avut destule eclipse (cele mai apropiate: 23 august 1944, cand am ales atat de cumplit de rau, SA-I TRADAM PE FRATII GERMANI-GOTI – …spre deosebire de fino-ugricii unguri, care au mers pana la capat, in tragedie! – … apoi, 25 decembrie 1989, cand mult prea multi romani au fost de acord cu blasfemia asasinarii unui conducator care condusese poporul  UN SFERT DE VEAC!!! – nu conteaza, acum, o discutie despre “cum condusese”, pentru ca insasi discutia aceasta ne-ar face sa gresim mai mult! –… iar cea mai proaspata greseala: 6 decembrie 2009, cand nu doar “frauda de noapte” l-a reales pe Basescu, ci si “scursurile”/golanii romanilor, adica acea plebe care nu face nicio cinste “obrazului arheic romanesc”…plus toti etnicii tigani, cu care Basescu a facut un pact…nu mai discutam, acum, despre “udemeristi” si despre Partidul Civic Maghiar…”creatura frankenstein-iana” a lui Traian Basescu!). Dar tot poporul roman are MARETI MARTIRI CRESTINI!!! Are martiri si pentru Crezul Neamului Arheic Romanesc…Poporul roman a avut si acel moment de demnitate mioritica, extraordinara: Miscarea/Scoala Spirituala Legionara (cunoscuta si sub numele de Legiunea Arhanghelul Mihail, pentru ca, 250 de ani dupa 1871, lumea terestra este condusa de Arhanghelul Spiritului, Mikaël – opus Arhanghelului Ratiunii “Tehnice”, Gabriel…). Insusi Emil Cioran sublinia miracolul infaptuit de Capitan – adica, de Corneliu Zelea Codreanu, in Prima Scoala Terestra a Duhului, din “modernitate” (adica, din ultimele 3-4 veacuri!):
“Inainte de Corneliu Codreanu, Romania era o Saharã populatã. Cei aflati intre cer si pãmant n-aveau nici un continut, decat asteptarea. Cineva trebuia sã vinã.
Treceam cu totii prin desertul romanesc, incapabili de orice. Panã si dispretul ni se pãrea un efort.
Tara nu ne putea fi o problemã decat negativã. In cele mai necontrolate sperante, ii acordam o justificare de moment ca unei farse reusite. Si Romania nu era mai mult decat o farsã reusitã.
Te invarteai in aer liber, vacant de trecut si de prezent, indrãgind dezmãtul dulce al lipsei de menire.
Biata tarã era o pauzã vastã intre un inceput fãrã mãretie si un posibil vag.
In noi gemea viitorul. In unul clocotea. Si el a rupt tãcerea blandã a existentei noastre si ne-a obligat sã fim. Virtutile unui neam s-au intruchipat in el. Romania din putintã se indrepta spre putere.
Cu Corneliu Codreanu am avut doar cateva convorbiri. Am priceput din prima clipã cã stau de vorbã cu un om intr-o tarã de fleacuri umane. Prezenta lui era tulburãtoare si n-am plecat niciodatã de la el, fãrã sã simt acel suflu iremediabil, de rãscruce, care insoteste existentele marcate de fatalitate. De ce n-as mãrturisi cã o teamã ciudatã mã cuprindea si un fel de entuziasm plin de presimtiri ?
Lumea cãrtilor mi se descifra inutilã, categoriile inoperante, prestigiile inteligentei sterse, iar subterfugiile subtilitãtii, zadarnice.
Cãpitanul nu suferea de viciul fundamental al asa-zisului intelectual roman. Cãpitanul nu era “destept”, Cãpitanul era profund.
Dezastrul spiritual al tãrii derivã din inteligenta fãrã continut, din desteptãciune. Lipsa de miez a duhului preschimbã problemele in elemente de joc abstract si rãpeste spiritului latura destinului. Desteptãciunea degradeazã panã si suferinta in flecãrealã.
Dar cuvintele Cãpitanului, grele si rare, rãsãreau din Soartã. Ele se plãmãdeau undeva departe. De aici, impresia de univers al inimii, de univers al ochilor si al gandurilor.
Cand, in 1934, ii spuneam ce interesantã ar fi expunerea vietii lui, imi rãspundea : “Nu mi-am petrecut viata prin biblioteci. Nu-mi place sã citesc. Eu stau asa si mã gandesc”.
Acele ganduri au urzit rostul nostru. In ele respira natura si cerul.
Si cand au pornit spre infãptuire, temelia istoricã a tãrii s-a zguduit.
Corneliu Codreanu n-a pus problema Romaniei imediate, a Romaniei moderne sau contemporane. Era mult prea putin. Nu s-ar fi potrivit nici dimensiunii viziunii sale si nici asteptãrilor noastre. El a pus problema in termeni ultimi, in totalitatea devenirii nationale. El n-a vrut sã indrepte mizeria aproximativã a conditiei noastre, ci sã introducã absolutul in respiratia zilnicã a Romaniei. Nu o revolutie a momentului istoric, ci una a istoriei. Legiunea ar trebui astfel nu numai sã creeze Romania, dar sã-i si rãscumpere trecutul, sã insufle absenta secularã, sã salveze, printr-o nebunie, inspiratã si unicã, imensul timp pierdut.
Patosul legionar este o expresie de reactiune in fata unui trecut de nenoroc. Aceastã natie n-a excelat in lume decat prin consecventa in nefericire. Niciodatã nu s-a dezmintit. Substanta noastrã este un infinit negativ. De aici pleacã imposibilitatea de a depãsi pendularea intre o amãrãciune dizolvantã si o furie optimistã.
Intr-un moment de descurajare i-am spus Cãpitanului :
-”Cãpitane, eu nu cred cã Romania are vreun sens in lume. Nu e nici un semn in trecutul ei care ar justifica vreo sperantã”.
-”Ai dreptate”, mi-a rãspuns. “Sunt totusi unele semne”.
-”Miscarea Legionarã”, adaug eu.
Si atunci mi-a arãtat in ce fel vedea el reinvierea virtutilor dace. Si-am inteles cã intre daci si legionari se interpune pauza fiintei noastre, cãci noi trãim al doilea inceput al Romaniei.
Cãpitanul a dat romanului un rost. Inainte de el, romanul era numai roman, adicã un material uman alcãtuit din atipiri si umilinti. Legionarul este un roman de substantã, un roman primejdios, o fatalitate pentru sine si pentru altii, o vijelie umanã infinit amenintãtoare. Garda de Fier, o pãdure fanaticã…Legionarul trebuie sã fie un om in care mandria suferã de insomnie.
Eram obisnuiti cu patriotul de ocazie, gelatinos si vid. In locul lui apare insul ce priveste tara si problemele ei cu o cruntã inversunare. Este o deosebire de densitate sufleteascã.
Acel ce a dat tãrii altã directie si altã structurã, unea in sine pasiunea elementarã cu detasarea spiritului. Solutiile lui sunt valabile in imediat si in vesnicie. Istoria nu cunoaste un vizionar cu un spirit mai practic si atata pricepere in lume, sprijinitã pe un suflet de sfant. Tot asa, ea nu cunoaste o a doua miscare in care problema mantuirii sã meargã manã in manã cu gospodãria.
A face isprãvi si a te salva, politicã si misticã, iatã cãrei ierductibilitãti i-a pus el capãt. Il interesa, in egalã mãsurã, organizarea unei cantine si problema pãcatului, comertul si credinta. Nimeni nu trebuie sã uite: Cãpitanul a fost un gospodar instalat in Absolut.
Fiecare credea ca-l intelege. El totusi scãpa fiecãruia. Depãsise limitele Romaniei. Insãsi miscãrii i-a propus un mod de viatã care intrece rezistenta romaneascã. A fost prea mare. Inclini uneori a crede cã el a cãzut din conflictul mãrimii lui cu micimea noastrã. Nu este totusi mai putin adevãrat, cã epoca de prigoanã a scos la ivealã caractere pe care cea mai increzãtoare utopie nu le-ar fi putut bãnui.
Intr-o natie de slugi el a introdus onoarea si intr-o turmã fãrã vertebre orgoliul. Influenta lui n-a articulat numai pe ucenici, ci, intr-un anumit sens, si pe dusmani. Cãci acestia din lichele au devenit monstri. I-a obligat la tãrie, le-a impus un caracter in rãu. Ei n-ajungeau decat caricaturi infernale, dacã mãretia Cãpitanului n-ar fi cerut o echivalentã negativã. Am fi nedrepti cu cãlãii, dacã i-am considera ratati. Toti s-au implinit. Un pas in plus si trezeau gelozia Diavolului.
In preajma Cãpitanului, nimeni nu rãmanea cãldut. Peste tarã a trecut un fior nou. O regiune umanã bantuitã de esential. Suferinta devine criteriul vredniciei si moartea, al chemãrii. In cativa ani, Romania a cunoscut o palpitatie tragicã, a cãrei intensitate ne consoleazã de lasitatea a o mie de ani de neistorie. Credinta unui om a dat nastere unei lumi, ce lasã-n urmã tragedia anticã a lui Shakespeare. Si aceasta in Balcani !
Pe un plan absolut, dacã ar fi trebuit sã aleg intre Romania si Cãpitan, n-as fi ezitat o clipã.
Dupã moartea lui ne-am simsit fiecare mai singuri, dar peste singurãtatea noastrã se ridica singurãtatea Romaniei.
Nici un toc sã-l infig in cerneala nenorocului n-ar putea descrie nesansa ursirii noastre. Totusi, trebuie sã fim lasi si sã ne mangaiem. Cu exceptia lui Iisus, nici un mort n-a fost mai prezent printre vii. Avut-am careva vreun gand sã-l fi uitat ? “De aici incolo tara va fi condusã de un mort”, imi spunea un prieten pe malurile Senei.
Acest mort a rãspandit un parfum de vesnicie peste pleava noastrã umanã si-a readus cerul deasupra Romaniei” (cf. Profilul interior al Capitanului, in “Glasul strãmosesc”, Sibiu, anul VI, nr.10 din 25 decembrie 1940).
Daca un apostat scrie asa, despre Miracolul Apropierii “poporului istoric” de “Neamul Arheic Romanesc”, intre 1927 si 1938 (anul asasinarii lui CZC, in padurea Tancabestilor…din ordin masonic, dar si cu acordul lui Carol al II-lea, si cu acordul lui Adolf Hitler – care fusese teribil de jignit de afirmatia, “de la obraz”, a lui CZC, ca “Singura Ipostaza de Duh Nationalista este Miscarea/Scoala Arhanghelului Mihail”: nazismul este numai “carnea”, fascismul este numai…”haina”! – …si chiar si cu complicitatea, FOARTE ACTIVA, a  marelui nationalist, devenit mason, din luciferism…NICOLAE IORGA!) – inseamna ca nu sutem departe de Adevarul Re-venirii/Re-intalnirii “obrazului etern” cu “obrazul istoric”, al romanilor…
…Da, Ion Coja are dreptate ca “Romanul, dupa parerea mea, poate ma insel!, este rabdator ?i nu se revolta usor, dar nu din la?itate, cum cred nerozii, sau din teama de moarte, ca ar putea fi ucis, ci mai degraba din teama de a nu fi pus in situa?ia sa ia el via?a cuiva! Romanul lasa sa treaca de la el ?i il lasa pe netrebnic „in plata Domnului”!… Romanul crede profund in justi?ia divina!”
Dl Coja spune un adevar, dar nu era nevoie sa-i categoriseasca, “la hurta”, pe toti cei ce mediteaza asupra Neamului Roman si a poporului roman, cat si pe cei ce NU mediteaza decat cum sa se afirme, “in buricul targului”, sau cum sa jefuiasca poporul, laudandu-l, cu perfidie si gretoasa lingusire… – nu era nevoie, zic, ca dl Coja sa categoriseasca, “cu toptanul”, drept “nerozi”…PE TOTI CEI CE NU FORMULEAZA DUPA CANOANELE SALE FRAZALE!!!
Eu nu ma consider si nici nu sunt nerod, cand apreciez, admirativ, “rabdarea” poporului roman, “din teama de a nu fi pus in situa?ia sa ia el via?a cuiva” – …dar afirm si apreciez si ca, dincolo de anumite limite, “rabdarea” asta devine…PARALIZIE A DUHULUI!!!
Indiferenta, iresponsabilitate, prostie, egoism, sub masca de…”crestinism”!!! Hristos a aratat clar ca exista limite, dincolo de care a nu lua atitudine, inseamna “sa te pupi in bot cu Satana!” – caci Hristos s-a luptat, prin vorbe grele si uluitor de aspre, cu preotii indraciti de la Marele Templu, apoi, a luat biciul, in Marele Templu din Ierusalim, si i-A LOVIT, precum cu fulgerul divin, pe zarafi, care sunt chipul de atunci al bancherilor de azi…Adica, zarafo-bancherii trebuie trecuti prin focul divin, pentru ca ei insisi nu pot sa se mai indrepte, din proprie initiativa: ii poseda cel mai indepartator Duh Satanic – cel care “plodeste fals”, prin Minciuna, duhul de dispret (otravit, intunecat si vulgar), fata de Dumnezeu Cel Viu – …si aduce, tot prin Minciuna, indemnul spre lene a Duhului si de inchinare, definitiva si irevocabila, la…Marele Iluzionist-Satana: cel ce le da luciferismul, increderea ca, prin banul rece, pot sa-l sfideze si pe Dumnezeu…ca metalul ori hartia, moarte, sunt/ar fi superioare Vietii Dumnezeiesti!!!
…Precum Hristos, nici poporul roman (“orientat” de Neamul Arheic, din anistoria Lui Dumnezeu) n-a rabdat, pana acum, la modul absurd si prostesc. Macar si din suta in suta de ani, a aratat ca…E VIU SI “DESTEPT”/TREAZ”!!! Rascoale (cumplite, unele!), revolutii (cu inceput masonic si cu sfarsit nationalist, neaos romanesc! – precum ridicarea Ardealului, de catre “craisorul” Avram Iancu, intre 1848-1849… – noi, romanii, am fost binecuvantati si “ghidati” de Bunul Dumnezeu, in ultimele sute de ani, nu  de Voievozi, ca nu mai aveam vii si evidente/emergente stirpele mistico-regale, “cu sange de balaur otravit/ALCHIMIC”, Musatinii si Basarabii  – ci  prin “craisori”, fiinte asemanatoare, in Duh, Voievozilor Sfinti, despre care Mircea Eliade zicea ca au fost “primii legionari”… –  jumatate in istorie, jumatate in mit/transistorie/arheitate: “craisorul” Horea, “craisorul” Iancu, “craisorul” Vladimirescu, “craisorul” Codreanu… – la fel precum Voievozii Sfinti, ei au porunca de la Hristos-Dumnezeu – …zic taranii batrani din satele de munte… –  sa nu “huzureasca” in Rai, ci sa vegheze, asupra noastra-popor istoric, de acolo, din cerurile de deasupra Pamantului Romanesc!!!).
…Joi, 6 ianuarie, la Sinteza zilei, pe Antena 3, Mihai Gadea l-a invitat pe dl ADRIAN SOBARU.
ADRIAN SOBARU, cu capul bandajat, cu vanatai intinse peste toata fata… – dar cu ochii iscoditori, vii, limpezi, SINCERI PANA LA MIRACOL, PANA LA CUTREMURAREA DE DUH!!! Ce a spus acesta este cel putin la fel de memorabil precum spusele dlui Ion Coja, pentru ca ADRIAN SOBARU vorbea nu din cartea de hartie, ci din aceea a suferintelor proprii si a framantarilor proprii, care l-au podidit si i-au rapit somnul, de ani si de puzderie de luni… – suferinte si framantari care incepeau la capul copiilor sai, dintre care unul autist – …si se talazuiau, apoi, cu infinita durere, asupra intregii LUMI, intregului POPOR  al suferintelor, necazurilor, umilintelor cumplite… Duhul sau medita, cu sudori de sange, precum in rugaciunea  Lui Hristos din Gradina Ghetsemani: asupra Lui Dumnezeu, asupra Vointei Lui Dumnezeu, in legatura cu lumea asta, in legatura cu poporul romanilor…ADRIAN SOBARU s-a dovedit a fi Duhul cel mai lucid si mai activ si mai sincer si mai iluminat, cu care Dumnezeu-Hristos Mantuitorul a binecuvantat Romania zilelor si anilor acestora: el nu uraste pe nimeni, ci CONSTATA SI DEFINESTE, CU VORBELE CLARE SI SINCERE, CU CARE NUMAI DUMNEZEUL CEL INTRUPAT-HRISTOS TREBUIE CA LE-A VORBIT APOSTOLILOR SI MULTIMILOR DE OAMENI!!!
…ADRIAN SOBARU a rupt sute de hartii, de luni de zile, pana sa strapunga cu Duhul la Mesajul Divin, pe care TREBUIA sa-l faca vazut/auzit/perceput, pentru DESTEPTARE/TREZIRE/CUTREMURARE DE DUH!!! (…ACESTA, si nu ”dorinta de a deveni vedeta”, este motivul pentru care ADRIAN SOBARU a ales sa faca gestul sau de sacrificiu avertizator, precum Iisus pe Muntele Golgota, dupa ce constatase ca in Vale, cand l-a inviat pe Lazar, „unii au crezut, dar cei mai multi nu au crezut”!). Procesul de cautare a Simplitatii, dar si a Biciului Logos-ului – a inceput, pentru ADRIAN SOBARU:
1-din zilele grevei celeilalte martire, CRISTINA ANGHEL: ADRIAN SOBARU a vazut ca, daca un roman protesteaza si avertizeaza dintr-o camera de spital, ca dintr-o pestera, NIMENI NU SE SINCHISESTE/”NIMIC NU SE MISCA”!!! (Si aici, va aduc la cunostinta, draga domnule G. L.T., faptul ca nu doar Basescu a zis, pe aeroport, cand venea din Kazahstan, ca nu stie NIMIC despre Doamna Cristina Anghel – …si nici dupa ce a fost informat, n-a dorit…„a stire”!!! – …ci si mii si sute de mii de romani! Eu n-am putut, evident, sa iau legatura decat cu cateva sute de astfel de…”putini la simtire”, dar amici de-ai mei, SUTE, mi-au vorbit  – fiecare in parte… –  despre alte multe mii de „insensibili”….);

2-cand a bagat de seama ca, pentru „conducatorii nostri, noi nu mai suntem oameni, ci am devenit, precum inainte de 1989, precum in lagarele naziste… – NISTE CIFRE!!!  …Furajare (sau: non-furajare!) „pe cap de vita”…!!!
…Si, atunci, si-a dat seama ca el, ADRIAN SOBARU, are o sansa incredibila: sa intre in acel loc privit, involuntar chiar, de milioane de romani, de TOTI romanii (cel putin, potential!): Parlamentul, care se pregatea sa discute o motiune ce-i atingea pe romani la buzunar – deci, aflati, mental, intr-o stare de  „solidaritate…egoista”: “Ma doare de cand am vazut ca nu mai exista speranta pentru copii, nu se mai vede luminita. Lumea trebuie sa inteleaga ca nu trebuie sa faca gesturi ca al meu. Eu tremuram, nici nu mai stiu ce am facut (…). Banuiesc ca nu sunt singurul, primul sau ultimul. Incepem sa nu scoatem capul afara pentru ca ne e frica pentru ziua de maine, devenim roboti. Sa nu ai dreptul sa spui nimic este rau pentru societate (…). Atunci cand am sarit nu m-am gandit daca voi muri sau nu, stiam doar ca vreau sa transmit un mesaj ” (s. mea) – a spus ADRIAN  SOBARU, la Antena 3.

Ce spune Hristos? “Nu va fie frica!” Adica, Hristos recunoaste ca frica, instinctul de conservare, este/sunt in firea omului – DAR OMUL TREBUIE SA LUPTE CU ACEST INSTNCT, DACA VREA SA-SI RECAPETE ARIPILE/ZBORUL! Adica, sa-si recapete CAPACITATEA DE MARTIRAJ, DE GENEROZITATE/ALTRUISM, prin care re-devine Fiul Lui Dumnezeu!!!
…Si ADRIAN SOBARU si-a infrant, printr-un miracol, instinctul de conservare, egoismul/egotismul (ADRIAN SOBARU isi iubeste, ca orice om normal, copiii! – ii numeste “ingerasii lui” – dar stie ca, in jocul cinic al satanelor pedeliste, sunt mistuite, ca intr-un vartej ucigas, vietile TUTUROR copiilor de romani cinstiti!). S-a aruncat in gol, in haul pacatelor parlamentare, pentru ca romanii sa fie siliti sa TRESARA, macar…Apoi, eventual, sa citeasca, atent, mesajul scris (dupa luni de nopti cu framantari pentru Simplitate si Dreptate si Demnitate): “„Ne-ati ciuruit!
Ati vandut toata tara!
Ne-ati ucis viitorul copiilor!
Ne puteti lua viata, dar nu si
LIBERTATEA!!!”

…Primul „verset” aminteste cinismul diabolic cu care Basescu s-a exprimat, vis-a-vis de frauda… „castigatoare”, din noaptea de 6 spre 7 decembrie 2009: „I-am ciuruit!” Noi nu ne-am dat, atunci, seama, dar era expresia vampirismului, a dorintei satanice de genocid, a celui ce se autoproclama, cu „binecuvatarea” Uniunilor Masonice Mondiale, „presedintele Romaniei”…! ADRIAN SOBARU chiar exprima, cu o liciditate teribila, nucleul personalitatii lui Basescu: „E diabolic prin tot ceea ce face. Gandirea lui e diabolica. Parca nu-si mai doreste cetatenii pe Pamant. Dar e bun, e foarte bun, nu are cine sa-l invinga”. Afara de Serviciile Secrete (vreo comanda masonica, am adauga noi…) – si, fireste, de DUMNEZEU!!!
…Ultimul “verset”, format dintr-un singur cuvant (“LIBERTATEA!”) aminteste atat despre cel mai pretios (si primul!) dar facut de Dumnezeu, in Paradis, lui Adam Protogonos: A FI LIBER…chiar sa savarseasca pacatul…!!! – …cat si despre vorba legionara (a “Echipei Mortii”, adica a celor pregatiti de Scoala Lui CZC, in orice clipa, pentru MARTIRIU!!!), strigata, FOARTE CURIOS, chiar in noptile “revolutiei” bucurestene: “Vom muri si vom fi liberi!”
…E drept, au avut si masonii francezi, de la 1789, sloganul: “Liberté ou la Mort!”
…De ce e trist, acest inger lucid, numit ADRIAN SOBARU? “Sunt trist pentru ca nimic nu s-a miscat (…) E o lipsa de solidaritate a romanilor, o dezbinare a societatii”…Fireste ca putem vorbi, la infinit, despre “intuitia” poporului roman…despre cat de bine a facut si face ca, vorba lui Blaga, “boicoteaza istoria”…Dar un fapt este incontestabil: imediat dupa decembrie 1989, sute de mii de concetatini de-ai nostri, milioane chiar! – s-au dus la Istanbul…Nu manati de vreo fervoare religioasa, NICI MACAR DE DORINTA DE A CUNOASTE LUMEA TERESTRA! A face afaceri cu chiloti, lacomi ca hienele!!! – a-si vinde (…femeile/fetele…) trupul in zona islamica, pentru “bani buni”… Nu tot poporul, dar cat de multi si cat de turbati de lacomie, ca nici n-au bagat de seama, unii, vorba lui Ion Coja (care iar se contrazice…de data asta, ”bine” –  recunoscand eclipse ale poporului infectat de istorie!), ca-i pacalesc Ratiu si Campenu, cu mirajul “capitalist – iar Iliescu (aici nu-i dau dreptate dlui Coja!), cu mirajul …”continuitatii”. Nu, Iliescu inaugura epoca “Marilor Tradari Oficiale”!!! Cine stie cate veacuri vor trebui sa treaca (dupa experientele acestea mengele-ene: comunismul, capitalismul, liberalismul…), pana sa reinnoade, iarasi, intru CONTINUITATE AUTENTICA, “poporul istoriei” cu Neamul Traditiei Cosmice…?!
…Doar pe la munte, sus de tot, mai exista mandria portului national – si pe la manastirile de pe munti si de sub munti, mandria de a vorbi CURAT (SI CU RESPECT RELIGIOS!!) ROMANESTE!!! Si, din nou, ii dau dreptate dlui Coja, in legatura cu mineriadele: cele din 1991 si 1999 au fost ridicari de revolta “pe bune” (categoric nemanipulate!), rascoale din pricina saraciei lucii, a mizeriei si mortii, catre care ii impingeau…”oamenii dreptei constantinesciene”!! Si asta mi-au spus-o mineri de la mine, de la Gura Humorului, care au scapat de masacrul de la Stoenesti…!!!

…Sa ne apropiem de final: da, poporul roman are, chiar mai mult decat multe alte popoare, vocatia martiriului (…inclusiv Eminescu ar trebui considerat un MARTIR!). Dar, de o vreme incoace, poporul roman pare ca este silit (cum sugereaza ADRIAN SOBARU) “vocatia expectativei” si a lipsei de solidaritate, a dezbinarii. A pasivitatii, care numai crestina nu este! – ca doar dl Ion Coja n-o fi de acord cu o prostie, spusa de acelasi Emil Cioran (plagiindu-l, ciudat, pe…Marchizul de Sade…), care s-a dovedit extrem de lucid cu ocazia analizei Scolii de Duh Legionare: “crestinismul este religia sclavilor”.
…Eu am afirmat ca, din nou, pentru poporul roman, aflat in plina evolutie spirituala (de tip metanoic!), se apropie “NEVOIA DE MARTIRI”…(am scris si publicat, cu multi ani in urma, un articol cu acest titlu…) – si n-am gresit: au si aparut DOI DEODATA: CRISTINA ANGHEL si ADRIAN SOBARU!
…Asa cum imi sugera cineva, probabil ca orice eclipsa avertizeaza asupra unor ulterioare mari schimbari spirituale terestre. Ca ma manie si ma ingrijoreaza prelungirea expectativei, ca stadiu spiritual-atitudinal opus celui de martiraj – este firesc si omeneste… – nu e nevoie sa mi se zica, precum o face dl Ion Coja – “nerod”, ci, cel mult, “prea grabit”. Dar, fireste, eu cred in Misiunea Neamului Romanesc – si STIU: dupa frenezia experimentala, va veni stadiul metanoiei (…esentiale, prin definitie!): poporul roman trece, fara ca noi sa bagam de seama (“carturarii” – CEL MAI PUTIN! – …avea dreptate Tutea, cu “baba” lui, cu calcaiele crapate, venita sa se prabuseasca la Icoana Maicii Domnului…!) – printr-un stadiu de evolutie spirituala mistica: curand, se va intoarce la Albia/”Arheul” Neamului! Saracia “politica” este rasturnarea semantica, facuta de Dumnezeu Cel Viu, asupra “lucraturii” demonice: da, romanii autentici (calitativ, nu cantitativ!) se vor convinge sa revina la ale Duhului, si sa parasesca falsele valori …“sclipicioase”! Ca poporul roman “are intuitie” (…nu infailibila, stimate dle Ion Coja! – pentru ca nimic, in istorie, nu este infailibil…) – se va dovedi, cat de curand.

…Numai ca, iarasi, rolul MARTIRILOR (de la Dumnezeul Martirizat si pana la…ADRIAN SOBARU!), este sa “miste lucrurile” mai repede decat le convine indivizilor ori chiar popoarelor!
NEAMUL asteapta, dar nu-l exasperati, cu incetineala trezirii-“desteptarii” voastre, frati ai mei! Un ADRIAN SOBARU a fost “prevazut”, in economia dumnezeiasca, tocmai pentru a avertiza ca…pana si sfintii, pana si Dumnezeul Iubirii!!! – … isi cam pierd rabdarea, cu…excesiv de ”lenevosii”…excesiv de prelung meditativi (uneori…”rumegand” in gol!), amanatori de Martiriu, deci de Metanoia – carora tot poporul roman “le-a zis-o”: “INCURCA-LUME”!!!

…Da, de-acum incolo, lumea, poporul roman in intregimea sa, chiar fara sa  constientizeze, va/vor fi supusa/supusi DUMNEZEIESTII LUCRARI DE “ZGALTAIRE METAFIZICA”, DE CUTREMURARE/METANOIA, inceputa prin CRISTINA ANGHEL si ADRIAN SOBARU – … si continuata de alti, mereu alti si alti alesi ai Vointei Lui Hristos-Mantuitorul!!!

…PANA LA INVIEREA POPORULUI ROMANESC, INTRU NEAMUL ARHEIC AL ROMANILOR!!!

…Doamne,-ajuta!
Cu, mereu, aceeasi pretuire si calda prietenie,
prof. dr. Adrian Botez

O carte dedicata balabanestenilor stiuti si nestiuti

Dupa cum stiti pe 5 decembrie se implinesc 550 de ani de la prima atestare documentara a localitatii Balabanesti. O cifra frumoasa si onoranta daca ne gandim ca Bucurestiul a implinit si sarbatorit anul acesta 551 de ani.
Cu ocazia acestei frumoase aniversari, incepand cu data de 17 noiembrie 2010, in comuna noastra vor avea loc o suita de manifestari, coordonate de Primaria Balabanesti si dl profesor de istorie Pamant Neculai, de natura sa marcheze aceasta data importanta din calendarul de existenta al comunei.
Printre actiunile care vor avea loc cu aceasta ocazie va fi si lansarea primei monografii a satului – Balabanesti, un sat de razasi – lucrare ce trece in revista pe parcursul a VIII capitole aspecte privind cadrul natural al zonei, evolutia si demografia satului, scoala si activitatile culturale, personalitati, etc .
Lucrarea se afla intr-un stadiu avansat, data predarii catre cititor pe care autorii o au in vedere fiind Duminica 5 Decembrie 2010, ziua cand, la Barlad, acum mai bine de jumatate de mileniu Stefan cel Mare judeca pricina lui pan Ivasco cu Toma Dumitrescul si Coste Turbure privind satele anume Sasesti, pe Barlad, si pentru satul Romanesti, unde a fost Roman, pe Jeravat, amandoua partile.
Inainte de lansare, am dori ca cei interesati de aceasta carte sa cunoasca cateva detalii tehnice si de continut despre realizarea acestui proiect. Monografia va contine aproximativ 400 de pagini din care 40 de grafica si imagini ce sunt inca in stadiul de prelucrate la tipografia Evrika din Galati. Volumul va apare in format A5, copertile cartii fiind desenate si realizate in Canada(Ottawa) de fotograful si designerul Lori Barron.
Coperta – fata ilustreaza in imagini simbol insirate pe o pelicula de film, opt cadre ce trec in revista momente importante din istoria si viata social-culturala a comunei.
Primul punct de reper este documentul de la 1460, uricul ce consfinteste de ani buni data de nastere a comunei. Acest moment este urmat de un alt cadru, romantic ii spunem noi, ce simbolizeaza continuitatea existentei micilor comunitati pe dealurile Tutovei. Urmeaza o perioada dificila caracterizata de invaziile cetelor de tatari, cu efecte catastrofale asupra micutelor asezari insirate de-a lungul Jeravatului – unele dispar, altele isi continua existenta retragandu-se in codrii intunecati din imprejurimi. Cadrul numarul patru este dedicat participarii consatenilor nostri la celor doua conflagratii mondiale, evenimente la care zeci de eroi ai satelor comunei au luptat la Marasesti, Marasti, Oituz, oprind invazia germana sub indemnul Pe aici nu se trece! al generalului Averescu sau au trecut Prutul, urmand cu credinta si respect ordinul maresalul Antonescu Ostasi, va ordon treceti Prutul!, eliberandu-si fratii din ghearele bolsevismului rus. Urmatoarea secventa din film reliefeaza ortodoxismul si legaturile noastre cu Divinitatea. Am dorit sa amintim celor ce vor detine aceasta carte faptul ca aici la Balabanesti(Zimbru) s-a nascut la 1560 Sf. Rafail, ca tot aici, la noi in sat si-n imprejurimi, de-a lungul timpului au existat si exista inca schituri, manastiri, biserici, troite ce insotesc trecatorul la fiecare pas, amintindu-i tacut de existenta vremelnica a fiintei umane, de sacrificiul si invataturile Mantuitorului. Cadrul urmatorul este dedicat tinerilor, voluntarilor si celor plini de curaj si vointa. Plecati in expeditii temerare unii dintre ei s-au intors acasa cu cunostinte, idei, experienta contribuind la dezvoltarea satului, ceilalti s-au instalat pe meleaguri straine aducand prin munca, talent si daruire, faima si prestigiu micutei dar inimoasei localitati din care se trag. Penultimul cadru este dedicat tuturor celor care s-au sacrificat pentru binele tarii, pentru adevar, pentru dreptate. Nu le putem ignora daruirea si curajul de care au dat dovada, nu putem uita sangele varsat pe campurile de lupta, nu putem sa nu intelegem durerea celor care au suferit in inchisorile comuniste, nu avem dreptul sa-i stergem din memoria noastra pe veteranii intorsi acasa plini de glorie si rani. Ultima secventa din film este dedicata adevaratilor stapani ai pamantului – bunicilor si matuselor, tinerilor si parintilor care au manuit ani de-a randul, de dimineata pana seara tarziu, plugul, sapa, coasa, furca lasand in urma gradini de porumb, vii, livezi si lanuri de grau pline de rod si prospetime. Nici animalele de curte ale truditorului ogorului nu au fost uitate. Ele fiind reprezentate de un tap singuratic ce apare la baza copertii, in partea stanga.
Imaginea centrala de pe coperta prezinta o moara de vant ce aminteste de existenta pasagera a acestor obiective in comuna. Ultima moara, cea a lui Iordache Maxim, a fost transportata pe timpul comunismului de autoritati la Galati, fiind remontata in parcul CFR. Era inca in stare functionala cand a fost reamplasata. Moara a existat in parc o perioada buna de timp pana intr-o zi cand niste baieti ”destepti”, din vecinatate, i-au dat foc. Cea de-a doua moara, a lui Iancu Maxim s-a deteriorat, fiind apoi dezmembrata.
Sublima prefata a monografiei a fost scrisa de dr. Daniela Gifu. Alaturat citam un fragment din gandurile si trairile autoarei cu referire la satul nostru – Fiecare purtam intiparite adanc in inima un Humulesti, o „Ozana cea frumos curgatoare si limpede ca cristalul”, Biblia nepieritoarelor amintiri, pe care o rasfoim din ce in ce mai des, odata cu trecerea anilor biologici, cand nevoia petrecerii alaturi de cei dragi, peste care s-a asternut povara timpului, ne innobileaza existentele. Un asemenea loc de miraculoasa desteptare si inaltatoare sarbatoare launtrica il reprezinta si comuna Balabanesti, devenit leaganul copilariei atator personalitati intre care amintim pe cunoscutul om politic Gheorghe Tasca, ministrul in guvernul roman, prezidat de istoricul si savantul martir Nicolae Iorga.
Lucrarea contine o cantitate bogata de date tehnice, marturii, analize, liste ce au fost colectate de cei trei autori pe parcursul unei lungi perioade de cautari. Ca o precizare, majoritatea datele si evenimentele prezentate sunt sustinute de doua, trei surse de confirmare, exceptie facand unele fenomene si evenimente ce s-au petrecut cu foarte mult timp inainte, care nu au avut martori oculari, dar care prezinta interes din punct de vedere stiintific.
Nota. Autorii monografiei Balabanesti, un sat de razasi nu doresc sa obtina nici un profit financiar de pe urma acestui proiect. In prima faza, numarul de volume tiparite va fi de minimum 200 de exemplare. Sponsorii aparitiei acestei lucrari sunt Primaria Balabanesti, respectiv cotidianul electronic Xpress Balabanesti. Cartea va fi oferita de Primarie gratuit ca premii sau se va distribui la un pret apropiat de cel al costului tiparirii, fondurile rezultate urmand a fi folosite la constructia unei mori de vant in comuna. Intregul proces va fi transparent urmand a se publica exact suma adunata pentru demararea acestui proiect.
http://balabanesti.wordpress.com

DE CE M-AM FACUT INGINER

Orice baiat crede ca taticul lui este cel mai grozav om din lume si desigur ca si eu credeam la fel. Mai ales cand vedeam ca taranii isi scot caciula si ii spun: „Sa traiti domnul Vasilica”. Eu eram mandru nevoie mare, ma infoiam ca un curcan, si-mi vinea sa strig in gura mare ce grozav e taticul meu. Taticul meu era nascut in comuna Stoilesti judetul Arges si ajunsese in Basarabia dupa alipirea Basarabiei la Patria Mama fiind trimis sa ocupe un post „la stat”, caci plecasera multi functionari rusi cand Basarabia a fost preluata de romani. El imediat dupa luptele de la Oituz si Marasesti a fost demobilizat, s-a intalnit cu mama in comuna Umbraresti, cred ca judetul Tecuci, unde familia mamei era refugiata din Muntenia care era ocupata de nemti. S-au casatorit la primaria din Umbraresti apoi au plecat in Basarabia, unde lui tata i s-a dat un post minor la Directia Generala de Poduri si Sosele a judetului Lapusna cu capitala Chisinau. Serviciul lui tata era legat de reparatia soselei nationale judetene din care motiv ne-am mutat in diferite localitati, adica unde trebuia reparata  soseaua.
 
In poza alaturata este taticul meu intr-o fotografie facuta la Nisporeni, cumuna vecina mai mare resedinta de plasa, pe data de 2 iulie 1921. Este in uniforma de lucru, functionarii la Stat aveau uniforme diferite in functie de Directia Generala de care apartineau.

Odata tata a trebuit sa se duca la Chisinau la Directia Generala si eu l-am rugat sa ma ia si pe mine ca vroiam sa vad si Chisinaul de care auzisem de la alti copii povesti nemaipomenite. Tata m-a luat si am plecat de acasa cu noaptea in cap. Pentru prima data mergem intr-o caruta cu doi cai care fugeau repede de mi se taia respiratia. Am ajuns si la use ne-a intampinat domnul Eftimie care era un fel „de om la toate” si locuia chiar in cladirea Directiei Generale ca sa o pazeasca si noaptea pesemne. Tata i-a spus „sa traiesti bade Eftimie” (era mai batran ca tata). Badea Eftimie i-a raspuns: „si matali Vasilica” si ne-a facut semn sa intram in cladirea impozanta care era „Directia Generala de Poduri si Sosele a Judetului Lapusna”.

Mi s-a facut inima cat un purice, mi-era frica dar eram atent la tot ce se intampla. Era o experienta noua extraordinara pentru mine care pana atunci nu aveam de-a face decat cu taranusi de seama mea cu care ne jucam de-a prinse-lea, si de-a mijoatca (cred ca era un cuvant stalcit rusesc care ar fi insemnat de-a v-ati ascunse-lea). Pe culoar ne-am intalnit cu mai multi domni care mergeau grabiti cu vrafuri de hartii in brate si intrau in diferite birouri. Taticul meu cel grozav le-a spus la toti „sa traiti”, fapt care m-a facut sa sufar, nici unu nu i-a zis si lui cum ii spun taranii „sa traiti domnul Vasilica”. In sfarsit am intrat intr-o camera in care era un birou mare in dosul caruia statea tolanit un tip gras cu chelie care bea ceai dintr-un pahar pus intr-un suport cu maner care stralucea, cred ca era de argint. Tipul sorbea zgomotos, probabil ceaiul era fierbinte. Tata a luat o pozitie de drepti a pocnit din calcaie si a spus tare: „Sa traiti domnule Conductor Tehnic”. Maldarul ala de slanina a mormait ceva intre doua sorbituri de ceai fierbinte: „De ce ai venit cu copilul? Noi avem treaba, du-te si lasa-l sa te astepte la Eftimie si apoi vino repede inapoi”. Imi venea sa plang, m-a umilit si pe mine si pe tata, aceasta creatura nesuferita. Si domnul Eftimie era ocupat asa ca m-a dus intr-o camera si m-a asezat pe un scaun cu speteaza. Dupa ce a plecat domnul Eftimie am izbucnit intr-un plans in hohote. Eram zdrobit, taticul meu spunea „sa traiti”  si lui nu-i spunea nimeni. Domnul din dosul biroului care bea ceai cu sorbituri sonore, domnul acela nesuferit a pus capac la toate.

Nu stiu cat am asteptat si in sfarsit a venit si taticu, care era si el tare suparat, de m-a luat si ne-am dus la caruta. Pe drum l-am intrebat o multime de lucruri ca sa ma lamuresc si eu. L-am intrebat cum se face ca se spune „sa traiti” numai la anumite persoane. El mi-a spus ca obiceiul asta e din armata, cei cu grade mai mici spun „sa traiti” la cei cu grade mai mari, deci toti cei pe care i-am intalnit in Chisinau aveau grade mai mari decat taticul meu. Asta m-a mahnit profund. Deci si eu eram mai mic, mai neinsemnat.
– Taticule spune-mi cine este mai mare ca tine la serviciul tau, l-am intrebat eu cu sfiala?
– Ei dragul tatii, mai intai este domnul pe care l-ai vazut, cel gras care bea ceai, el este cunductor tehnic, mai mare ca el este domnul subinginer, care era si el intr-o camera vecina, apoi este domnul inginer care sta in Bucuresti si vine pe aici de 3-4 ori pe an numai in inspectie, si daca cineva nu a lucrat bine sau a gresit il da afara imediat.
– Taticule eu nu am stiut ca tu esti cel mai mic, eu credeam ca tu esti cel mai mare. De ce esti cel mai mic si ceilalti sunt mai mari ca tine? am intrebat eu.
– Ovidica, eu am mai putina scoala, eu am numai patru clase de scoala primara, ei au scoli mai inalte, domnul care bea ceai are afara de scoala primara si scoala de conductori tehnici, domnul subinginer are scoala de subingineri si domnul inginer de la Bucuresti are diploma de inginer de la Politehnica, un fel de Universitate, unde ca sa inveti trebuie sa platesti bani multi care este taxa si trebuie sa fii foarte destept ca sa intelegi totul.
– Taticule, eu vreau sa ma fac inginer ca sa-mi zica  –  sa traiti – magarul care m-a dat afara din camera lui, si sa-mi zica si domnul subinginer, vreau ca toti sa-mi spuna „sa traiti” si eu sa nu spun la nimeni.
– Dragul tati, esti copil si nu intelegi, tu niciodata nu n-o sa ajungi inginer ca eu nu am atatia bani ca sa platesc taxele chiar daca tu ai sa fii destul de istet la minte.
– Taticule ai sa vezi, eu am sa te razbun, eu am sa ajung inginer ca magarul ala care bea ceai m-a facut sa plang si am vazut ca te-a suparat si pe tine.
– Sa te auda Dumnezeu ca as dori si eu dar nu prea cred in minuni!

***
Taticule, te-am razbunat! Am ajuns inginer dupa ce o banda de huligani bolsevici te-a omorat in bataie in Balti pe 28 iunie 1940, cand eu si cu mama am reusit sa fugim in Vechiul Regat. Pacat ca nu ai mai trait sa vezi si minunea asta! Nu stiu in ce groapa te-au aruncat nemernicii, dar acolo unde esti sa dormi linistit. Baiatul tau e inginer si nu mai spune sa traiti la toata lumea.

Semneaza,

Inginerul Ovidiu CREANGA
baiatul lui Vasile CREANGA care spunea „Sa traiti” la toata lumea!
ianuarie 2011
Toronto/Canada

CUM A MURIT OCTAVIAN GOGA?

Recent, pe blogul unui domn Ion Ionescu , necunoscut mie, apar cateva consideratii cu titlul de mai sus (minus semnul intrebarii). Autorul acestei insemnari indica faptul ca aceasta consemnare ar fi apartinut unui oarecare Victor Tincu. Banuim ca e cineva apropiat de Bucur Tincu, scriitor si apropiat colaborator politic al „poetului patimirii noastre”. Aparent, consemnarea la care ne referim este corecta. Apar, insa cateva inadvertente sau inexactitati. Una dintre ele este legata de datare: Potrivit declaratiior Veturiei Goga lucrurile stau un pic altfel decat sustine autorul (respectiv dl. Ion Ionescu) sau cel citat de el (adica un anume Victor Tincu). Deci, plecarea la Cluj a avut loc in data de 4 mai (nu 5 mai, cum sustin cei amintiti). In afara de intalnirea de la avocatul Laurean Gabor, fost subsecretar de Stat in guvernul prezidat de Octavian Goga, poetul, dupa un mai vechi obicei al sau, a facut un popas la restaurantul New York unde a consumat bere. In exact acel moment au actionat agentii lui Moruzov, care, din insarcinarea personala a lui Carol al II-lea, il urmareau permanent pe fostul prim ministru, nu atat spre a-i cunoaste demersurile si contactele politice, cat pentru a duce la indeplinire planul suprimarii fizice a fostului premier.

Apoi, dupa cum precizeaza insasi Veturia Goga, ea nu se afla la Ciucea si nici nu a revenit acasa decat dupa decesul poetului. Octavian Goga nu a murit din cauze naturale. Pana in acest moment nu am inteles de ce Veturia Goga nu a tinut cont de constatarile marelui medic clujean Iuliu Hatieganu, sosit la Ciucea, la chemarea ei sau a apropiatilor poetului, si care l-a apostrofat dur pe medicul local Perciun pentru ca n-a sesizat ca era vorba de otrava, nicidecum de bolile invocate mereu dupa aceea ca fiind cauza decesului neasteptat si extrem de rapid.

Problema decesului unei personalitati ca Octavian Goga, care a marcat profound istoria nationala si literatura romana, nu este una oarecare, lipsita de importanta. Spre a lamuri definitiv acest subiect si a elimina orice opinii contrare adevarului s-ar impune verificarea de catre expertii criminalisti a cadavrului poetului. Acesta se afla in sarcofagul din mausoleul pe care Veturia Goga l-a construit pentru el la Ciucea. Ministerul Culturii ar trebui sa-si asume efectuarea unor astfel de teste cu atat mai mult cu cat poetul a fost unul dintre primii ministri ai Cultelor si Artelor in guvernele formate dupa faurirea Romaniei Mari.

Rezultatele acestor teste, facute cu mijloacele tehnice moderne de care se dispune in prezent, ar clarifica, in opinia mea, odata si pentru totdeauna, aceasta chestiune: Octavian Goga a murit, subit si neasteptat, datorita unei congestii cerebrale si a unei complicatii pulmonare sau din cauza otravirii sale la comanda politica.

In interesul aflarii adevarului, nici un efort nu mi se pare nejustificat. Anul viitor se vor implini 130 de ani de la nasterea poetului. S-ar putea marca aceasta aniversare si prin comunicarea rezultatelor oficiale ale testelor pentru stabilirea cauzelor reale ale mortii sale.

Dr. Dan BRUDASCU

ISTORICUL DE SERVICIU A LUI HITLER

In loc de moto:
„A justifica o crima inseamna
a fi capabil sa o faci tu insuti.”

De fapt, a confunda mijlocul cu scopul este fie o mare eroare, fie o perversa indeletnicire de masluire a adevarului. Este ceva a intelege un lucru si cu totul altceva semnficatia morala sau generala a acelui lucru, a acelui fapt. Ceea ce ramane, ceea ce are consecinte asupra viitorului este fapta si nu explicatia sa. Un pix antrenat poate inlantui frazele intr-o maniera de prestidigitator, ceea ce doar pare sa fie machiat este pus sub reflectoare, iar ceea ce este sa fie impins in ceata. Scamatoria argumentativa poate duce la confruntarea mijlocului cu scopul. In al doilea rand, exista multe feluri de invinsi. Este una invinsul care a fost atacat si talharit, este altceva invinsul care a vrut sa talhareasca, dar a dat peste unul mai puternic si este iar altceva invinsul care a atacat, talharit, dar a fost infrant si imobilizat de catre trecatorii revoltati de ceea ce vad.

Acestea sunt gandurile pe care mi le-a declansat cartea lui Lucian Boia, intitulata Tragedia Germaniei, aparuta la Editura Humanitas. Cartea pur si simplu il scoate victima pe Hitler! “Vae victis!” O stim de la romani. Dar cine pe cine a agresat? Are vreo relevanta explicatia fata in fata cu 70.000.000 de morti, cu crimele infioratoare de la Auschwitz? In aceasta carte se insira cuvintele in asa fel incat un neavizat din noua generatie poate crede ca Hitler a fost implacabil, ca nici nu avea cum sa procedeze altfel, ca destinul l-a ales ca sa faca dreptate.

Mai mult, autorul pune in discutie, ca pe o eroare, Tratatul de la Versailles. Adica milioanele de romani, de cehi, de slovaci, sarbi, croati etc. au sperat necinstit sute de ani ca sa fie ei insisi? Nu doar ca face o grava eroare si jigneste sentimentele a zeci de milioane de oameni, dar ceea ce face acest iresponsabil care practica istoria pentru a face scandal, care sa il bage in seama sau la comanda mercenara, este de o gravitate extrema.

A deschide cutia Pandorei, pentru a realimenta revansa in toate regiunile Europei, suspiciunea care va genera ura, este un fapt greu de inchipuit dupa aproape un secol. Cel care contesta Tratatul de la Versailles, cel care contesta persuasiv dreptul romanilor la propriul teritoriu, cel care acuza violata ca este nedreapta cu violatorul acela preda tinerelor generatii istoria la Universitatea din Bucuresti. Care sunt limitele democratiei? Pun aceasta intrebare deoarece in numele democratiei a fost propulsat la putere si Hitler. Victimele au si ele dreptul sa se apere? Si, de fapt, cat de falsa este ideea, “in numele democratiei”, sa se pupe hotul cu pagubitul, victima cu agresorul? Pana unde poate merge minciuna, substituindu-se adevarului? Chiar nu are niciun sistem imunitar aceasta tara, acest popor, care sa il apere de invazia microbilor, de infectii periculoase? Este chiar atat de ridicol simtul responsabilitatii intr-o societate?

In numele libertatii se pot pregati nedreptati si crime, argumente care apoi le vor justifica? Societatile si liderii politici au obligatii nu doar fata de prezent, dar si fata de trecut si accentuat fata de viitor, obligatii total ignorate la noi astazi. Concluzia sintetica a acestei carti este: “Nu-i atat de negru dracul precum se spune”. O asemenea concluzie nu schimba natura diavolescului, dar batjocoreste sacralitatea valorilor, credinta in valori. Daca eu, gonind nebuneste prin oras, pe drum alunecos, cu gropi, cu o masina cu probleme la directie, voi intra intr-o statie de autobuz si voi omori o multime de oameni, nicio explicatie tehnica nu poate schimba notiunea de crima, indiferent cat de presat de necesitati eram obligat sa ma grabesc. Analiza trebuie sa se refere distinct la motivele deciziei, la mijloacele de realizare a intentiei si la consecintele acestora. Autorul pur si simplu inlocuieste motivele reale, imperialiste si necinstite ale deciziei razboinice, cu consecintele neplacute pentru agresor ale acesteia. Minimalizeaza consecintele pentru victime, relativizand totul, sub o perdea de fraze, de tipul “desigur, codamnam crimele, dar le intelegem”. Descifrarea mecanismelor raului este o necesitate. Aici autorul are dreptate. Dar explicarea acestora nu anuleaza semnificatia raului si nu poate anula semnificatia intentiilor de la care porneste totul. In istorie nu exista rau fara intentie.

Apropo, cand ne va veni un alt istoric care sa il reabiliteze pe Stalin, sa-i minimalizeze crimele cu argumente de tipul “presat de necesitatea construirii unei societati drepte”? Nu sunt acestea crime impotriva umanitatii, chiar daca atat internationalismul socialist (comunismul), cat si national-socialismul (nazismul = Partidul national socialist al muncitorilor germani), variante care pornesc de la “bune intentii”, contin in sambure crima?

Prof.Univ.Dr. Gavril CORNUTIU
Oradea
decembrie 2010

SCRISOARE DIN BANGKOK: FRONTIERE CELESTE ?I TERESTRE

Vizita papei Benedict XVI si construirea Catedralei mantuirii neamului, langa Palatul lui Nicolae Ceausescu, vor delimita si armoniza frontierele celeste si terestre ale tuturor romanilor. Cerul fireste n-are limite, granite, dar cine se uita la realitatea pamanteana, vede umbrele frontierelor celeste si nori sumbrii, ca la slavii de sud, unde acelasi neam cu aceiasi limba, croatii catolici se razboiesc cu fratii lor, sarbii ortodocsi. Conflictul religios dintre israeliti, suniti si siiti in Orientul Apropiat si Mijlociu este fara sfarsit. Musulamnii vor chiar sa interzica arabilor crestini sa-l pomeneasca in liturghie pe Alah. Marile conflictele sunt religioase, tot asa cum aliantele durabile, credibile sunt numai ale partenerilor de aceiasi credinta.
 
Romania este de jure in mai toate organizatiile occidentale. Moldovenii, cu toate ca au un Mitropolit moscovit, isi doresc, ca si valahi din Serbia, aceiasi orientare, dar asta nu schimba faptul ca greco-pravoslavnicii au o alta viziune decat occidentali asupra lunii, vietii, mantuirii. Singura lor oportunitate de a iesi in lume a fost vizita generoasa a papei Ioan Paul II, care a accepat toate conditiile de la Bucuresti stiind ca are de a face cu latini izolati si traumatizati de la Marea Schisma, in Gradina Maicii Domnului. Dar oferta, mana intinsa a Romei a ramas pana acum fara raspuns.
 
Revolutia din 1989, democratia, economia de piata, societatea civila sunt Forme fara fond. Ati mintit poporul (si pe occidentali) cu televizorul!  La Revolutie, reformistii filorusi i-au inlocuit pe nationalisti olteni. O alternativa proocidentala crdibila nu exiata fara Biserica unita cu Roma interzisa de ortodocsi. Mimarea apusului cu reforme pe hartie si ajutorul maghiarilor (Tökes), evreiilor (Brucan), regelui (Mihai), grecilor (Tariceaanu), armenilor (Vosganian), masonilor, tiganilor a esuat. Nu numai Presedintele Frantei cand il vede pe omologul sau roman o ia la fuga. Creditul greco-ortodocsilor a scazut in ultimele doua decenii atat de dramatic, ca si ei se intreba pe buna dreptate daca mai merita maimutarea, acceptarea umilintelor si a mofturilor din vest. N-ar fi mai buna o dictatura sanatoasa a legi, decat o democratie bolnava, se intreaba nu numai Corneliu Vadim Tudor.
 
Clasa politica moldo-valaha se legitimeaza mereu cu am primt ordin de la Constantinopol, Berlin, Moscova, FMI, UE, fara sa ascunda ca este azi in pectore adepta modelului pravoslavnic, autoritar si autocefal a lui Putin. China mandarinilor rosii, India castelor fara de scapare si Rusia supusilor lui Putin au succese si nu sunt democratice, adepte ale economiei de piata si nu intretin nici macar parazitii societatii civile. Pe de alta parte modelului Made in SUA sau cel vesteuropean a pierdut din atractivitatea din timpul Razboiului rece, pentru ca nu mai face fata drepturilor handicapatilor, imigrantilor, femeilor, somerilor, pensionarilor. In fond lipseste acum elanul marelui proiect al refacerea unitatii crestine. In locul lui, a unitatii dintre ortodocsi si occidentali s-a instaurat o dictatura a relativitatii paralizanta si un sentiment general de jena generat de pierderea unei mari sanse istorice.
 
In ciuda tuturora, romanii se folosesc de libertatea de miscare din Europa. In cinci ani ei au trimis acasa 35 miliarde de euro. 30 de miliarde de euro ofera UE pentru modernizarea Romaniei, din acestia s-a folosit numai 1,5 miliarde de euro. 2009 FMI a pus la dispozitie 20 de miliarde de euro pentru a preintampina criza. De bine de rau occientalii ii sprijina pe romani, oricum ei nu mai pot parasii tabara UE/FMI/NATO pentru ca s-ar prabusi in gol: dezmembrarea tarii, mizerie materiala, convulsii sociale, dictatura. De aceea singura lor speranta este in Biserica si in vizita papei Benedict XVI. Pentru ca fara un dialog in vederea Unirii, nu ca in anul 1700 sub patronaj nesincer austriac, maghiar si adversitate pe fata greco-pravoslavnica, ci ca in anul 2011 cu toate drepturile si indatoririle unui stat crestin cu frontiere celeste si terestre garantate de Roma si lumea occidentala, din care va face parte nu numai de jure ca pana acum, ci si de facto, model pentru toate tarile din Balcani.
 
Prof. Dr. Viorel Roman
consilier academic la Universitatea din Bremen
Bangkok
decembrie  2010

DUPA 21 DE ANI… sau: PENTRU DISPARITIA STATULUI MASONIC

PRELIMINARII

…Cine priveste „peisajul” socio-politic (nu mai vorbim de cel moral-spiritual-cultural!) – nu doar romanesc, ci chiar european si mondial, dupa acesti 21 de ani, de la revolutia „omagial”-masonica, din 1989 („sarbatorirea” implinirii a doua sute de ani de la Revolutia „Franceza” Regicida, 1789-1989 – revolutie „franceza”, de fapt, iudeo-masonica, prin care Francmasoneria a adus la putere, in Franta, in Europa si in lume, PLUTOCRATIA IUDAICA…si, politic, a „fatat”  si, implicit, a marcat extremele –  intersanjabilitatile Chipului Demonic al Lumii, de fapt!  – …”solutiile socio-spirituale”, „UNICELE alternative ontologice terestre” – ziceau ei… – „succesive ori simultane”: COMUNISMUL si LIBERALISMUL”!!!) – vede ca nimic nu se potriveste cu propaganda iudaica…furibunda si triumfalista, pana prin anii „basisti pur-sange” – 2009-2010:

1- in loc de „BUNASTARE” – CRIZA CEA MAI CRONICIZATA SI MAI  DUBIOASA, din intreaga istorie moderna… – …somajul endemic, saracirea „maselor” pana la genocid…!, CORUPTIE GENERALIZATA! – de la nivel de ghiseu si pana la nivel prezidential… (inca din secolul al XVIII-lea, masonul Dimitrie Cantemir, in lucrarea sa Incrementa atque decrementa Aulae Othomanicae”, prevestea ca semnele cele mai clare pentru disparitia/moartea „fizica” a imperiilor si statelor este stufosenia aparatului birocratic si, pe cale de consecinta, coruptia ajunsa la stadii delirante…); umilinta a atins cote maxime: fosti profesori de liceu si fosti universitari-pensionari (din Bucuresti, Constanta etc.) stau la cozi nesfarsite, la „mana si generozitatea” (ei, care au creat, in amfiteatrele universitare, genii, uluitoare pentru lumea intreaga!) unui „sponsor analfabet”si teribil de umflat de generozitatea lui, invelit in propria-i grasime si care-si trambiteaza „mila” sa nemaivazuta, la toate posturile TV… – stau, bietii pensionari (care trebuie, cat mai degraba, „sa iasa din sistem”!) ca sa capete O paine, de care sa „traga” … o saptamana…!!!

2-in loc de SPIRITUALIZARE – LINSAJUL ELITELOR SI CALOMNIEREA MARTIRILOR NEAMULUI (…acestea se realizeaza prin moartea/asasinarea civila si chiar fizica a oamenilor de AUTENTICA valoare de Duh ai Neamului Romanesc, prin distrugerea sanselor de afirmare si crestere intru Duh, ca spiritualizare luminoasa si senina, ale tineretului TOT MAI ATEIZAT SI HAITUIT SPRE INAFARA DINTRE GRANITELE „GRADINII MAICII DOMNULUI”…SPRE AMURGUL/APUSUL LUMII!!! – ora de Religie, care numai de Hristos nu vorbeste, esential, este masca sub care se pregateste „ecumenismul”, de catre „Preafericitul Antihrist”!!!  – …prin distrugerea Cercetarii, prin manipularea, selectarea perversa, rastalmacirea, falsificarea si amalgamarea halucinanta a Informatiei…: pe Internet, stau, plasati cu intentii vadit demonice,  SFINTII LANGA CURVE, instinctele cele mai josnice si mudare sunt preaslavite, aberatiile sexuale impotriva Sfantului Duh, precum INCESTUL, sunt laudate si promovate ca LUCRURI FIRESTI, iar SPIRITUALIZAREA CURATA SI LUPTATOARE INTRU HRISTOS, precum si insusi MARTIRIUL – sunt blamate, ca fiind dovezi de…”DEMENTA SI HABOTNICIE”!!!); pentru ca lucrurile sa involueze mai repede, s-a inventat „NAUCENIA RELIGIOASA A POPOARELOR”, prin amestecarea Dumnezeului Cel Viu cu toate ereziile si paganismele, retrogradante spiritual – asa-numitul „ecumenism” sau Miscarea New Age (fete ale aceluiasi Moloh de-spiritualizant!);

3-in loc de JUSTITIE – sfidarea umanitatii, prin rejectarea, in spatiul social si media, a celor mai patibulari banditi, pe post de… „elite sociale si politice”, de „presedinti de republica”…de „regi” prefabricati („regisori de vitrina”, care, ei insisi, sunt de o calitate moral-spirituala mai mult decat indoielnica: nu doar ca regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii isi da coroana jos de pe cap, in fata negustorimii iudeo-anglicizate din City-ul lononez (…City of London, cel mai important cartier financiar al Regatului Unit…), dar regina Elisabeta a Marii Britanii este, ea insasi, una dintre cele mai bogate (in lire, nu in Duh!) fapturi de pe Terra… etc.;

4-in loc de”PACE SOCIALA” – nu doar „RAZBOAIELE ENERGIEI” (purtate de SUA si „lingaii” lor, printre care, CU MISELIE, se inscrie si…Romania! – EXACT pe „traseele” desenate de Israel… – adica, „sa impuscam doi iepuri deodata”: a-monopolul asupra petrolului planetar/resurselor energetice planetare si b-  „lichidarea” neamurilor care cartesc in legatura cu dreptul „statului Israel” de a exista, PESTE DREPTURILE ISTORICE, DE EXISTENTA, ALE  POPOARELOR ISLAMICE,  DIN ZONA…!) sau „RAZBOAIELE HEGEMONISMULUI LOCAL” (purtate de SUA, si fosta URSS…dar si de China si de India…si de multe state africane, „zadarate” tot de „Jandarmul Lumii”/SUA, pentru ca, „absolut intimplator”, pe acolo se afla diamante sau niscaiva uraniu…), ci si REVOLTELE NEISTOVITE ALE TOT MAI SARACITILOR OAMENI DE PE PAMANT…iar replica organelor de represiune, fata de aceste revolte, este tot mai violenta si mai revoltator-inumana, exterminatoare… – ci si crearea de „ZONE CENUSII”, pentru pastrarea unui potential de violenta constant crescut, bun de  exploatat-utilizat, de manipulat si amplificat, „in vremuri viitoare”…;

5-in loc de HRANA ESENTIALA – OTRAVIRE GLOBALA! – prin e-urile cancerigene, dar, in primul rand, prin otravirea pamantului, apelor si aerului, prin mutatiile genetice din organismele propuse spre hranirea „terestrilor”, si, ca o incoronare a crimei: Codex Alimentarius, prin care umanitatea TREBUIE sa se supuna genocidului prin otravirea… „alimentara”…!!!

…Nu ne-a mai mirat, deci, raspunsul unui pedelist „autohton”, Petre Tinel, care, intrebat (in cadrul unei emisiuni televizate) cu ce se vor incalzi elevii din scolile buzoiene, vasluiene etc., de vreme ce se desfiinteaza nu doar scolile, ci si sursele de intretinere si de  incalzire a scolilor – a dat urmatorul memorabil raspuns: „Sa puna mana pe TOPOARE! -…si sa taie copacii de pe marginea drumului, ca si asa copacii aia incurca circulatia masinilor!”…
Nu copacii incurca …”circulatia sangelui romanesc”, ci „VOI, NENOROCITILOR DE TRADATORI DE TARA SI IMBECILI SINISTRI”! – ar fi trebuit sa i se replice respectivului „pedeleu”, de catre moderatorul emisiunii TV…”DOAR LA TAIAT VA PRICEPETI – DE LA TAIATUL DE SALARII SI PENSII, LA TAIATUL DE PADURI/COPACI DE PE MARGINEA STRAZII… – DECI, SUNTETI SPECIALIZATI IN … „TOPOARE”!!!”

…LA RAPA CU TOTI GOLANII SI MIZERABILII ASTIA, CARE GANDESC CA GRADINA MAICII DOMNULUI ESTE…COCINA LOR PERSONALA!”

…Ideea cu „pusul mainii pe topoare” ne aduce aminte de „ideile” europarlamentarului „roman” LASZLO TÖKES (cica „pastor”! – care ne tradeaza si injura, la Strasbourg, pe banii nostri!!!), cel care ii indemna, anul acesta, pe secui si pe maghiari, „sa iasa in strada” (…pentru fortarea Guvernului Romaniei, de a accepta autonomia Szeklerlandului/”Tinutului Secuiesc”!) – …da, „sa iasa in strada, ca la revolutia din 1989” („revolutie” inceputa si facuta in…”batatura” lui Tökes!). Daca un „pedeleu” aflat la putere vorbeste de „pusul mainii pe topoare” (contextul „spuselor” este neglijabil, cel putin in aceste circumstante…), iar un europarlamentar „roman” vorbeste despre solutia violentelor de strada…, oare de ce n-am adopta, si noi, cei cu adevarat necajiti si obiditi, aceste solutii radicale – IN SPIRITUL NESUPUNERII CIVICE?! Da, ar trebui sa indemnam, si noi, in linia comportamentului (cerut pentru…”incalzire”!) de… cei din ”arcul guvernamental”, „pedelei” sau „ude-MEREI”: „ROMANI, PUNETI MANA PE TOPOARE! ROMANI, IESITI IN STRADA, CA NU SE MAI POATE TRAI ASA!”
…”Asa”, adica jefuiti, fara dureri de inima, si de organismele internationale masonice, precum F.M.I-ul, Banca Mondiala, Uniunea Europeana etc., dar jupuiti de sapte piei si…”de ai nostri ca brazii” (tradatori de marca …romaneasca, dar si de „marca” iudaico-romaneasca: de exemplu, „Rosia Montana” este instrainata de Romania, prin cardasia lui BASESCU-BRAUNOVICI cu evreul MAX RICH, dna ELENA COCOS-UDREA „face” ca, la o licitatie imobiliara de la Braila, sa castige…evreul de pe locul 4…din 4:  MAX BOEGEL etc. etc. etc. !).

…Atunci cand statul devine un organism strain si „vampiroido-antropofag”, care-si devoreaza „propriii copii”, NESUPUNEREA CIVICA NU DOAR ESTE INDICATA, CI DEVINE OBLIGATORIE, PENTRU NISTE AUTENTICI CETATENI!!!

…Generali de armata si generali-maiori, din Romania, precum MIHAI CHIRITA si ION MARIAN, sunt implicati in grave scandaluri de coruptie…Daca si ARMATA (in care populatia avea increderea cea mai mare, imediat dupa Biserica!… – dar nici Biserica nu sta mai bine decat Armata, la nivelul CORUPTIEI, morale si fizice…!!!) se „prostitueaza” (sau este impinsa spre „prostituare”, morala si fizica (si se compromite atat de grosolan: cate 46 de mii de euro, mita pentru angajarea, la Scoala de Aplicatie de la Pitesti, a 38 de persoane…!), atunci, cu adevarat, statul masonic a intrat in disolutie…ARMATA ar fi fost/putut fi una dintre sperantele noastre, pentru ca dictatura crimei si genocidului sa nu se instaureze in Romania…Nu mai este, din pacate.

…De JUSTITIE, ce sa mai vorbim…cata vreme presedintele este tot…presedinte, iar nu…DETINUT DE DREPT COMUN!!!…cata vreme Roberta Numaracioasa este tot presedinte….la Camera Deputatilor… – iar Elena din Troia Basista Incendiata/DATA PE FOC arunca de pereti cu 4,5 miliarde de euro, si toti tac si o intampina, pe unde trece (si, oare, pe unde NU trece?!), cu ovatii si cu…paine si sare…(…NU IN OCHI!!!)?! Plus alte mii de dosare…dosite, ale fraudatorilor (…de tot soiul si de toata culoarea…)!
…Secretarul de Stat de la Ministerul Finantelor, dna GRATIELA IORDACHE, a luat o spaga cam de 10 ori mai mare decat…”generalii”: 44 de MILIOANE DE EURO!!! Pai, sa se stie, ce naiba, ce-s alea…”FINANTE”! Sa nu se confunde cu…orice gainar de pe strada (ori de pe Calea Ferata: au aparut, ca prin anii ’20 in Rusia/URSS, sau in Romania anilor comunisti ’47-’50… – furturi din trenuri cu alimente si cu…ingrasaminte!) – care gainari, ca orice gainari, fura de foame…!
…Pe cand „pedeleii” fura cu miliardele (facand sali de sport in satele, orasele si cartierele cu primari pedelisti!), profesorul de Educatie fizica OVIDIU RIZEA, „nepedelist” din Glodeni/Dambovita, care a pregatit campioni nationali si europeni la handbal, face antrenamente avand poarta marcata cu…o panza pe perete, si are o pensie de 1.200 de lei, din care cumpara echipamentele elevilor „inglodati” in Glodeni…si, din acesti bani de pensionar, iese bronzul campionilor si campioanelor de handbal…Campionul  mondial la scrima, MIHAI COVALIU, renunta la sport, pentru ca, din banii pe medalii, nu-si poate da copilul la scoala!!! Sportivi care au marcat locul Romaniei pe harta lumii si Artisti de geniu (care l-au „plimbat” pe Orfeu pe toata Terra!), de la „minusculi” copii talentati/copii-minune si pana la genii consacrate universal (la Scala din Milano!), precum Dan Iordachescu sau Gheorghe Zamfir, traiesc la limita subzistentei…
…”Eroii Revolutiei”, cei ce au visat la „mai bine si mai frumos si mai liber”, in iarna lui 1989…ori deja… „au fost sinucisi”, ori au fost lasati sa putrezeasca de vii, cum este cazul lui ION JULA, cel schilodit de tanchisti si, apoi, torturat, de Securitate, sub zodia zapezilor vagi, din 1989… – tintuit, 18 ani, in caruciorul neputintei si sclerozei multiple, cu 500 de lei pe luna…a trecut dincolo, cu ochii cerniti de disperare, in 2008…
Si cate sute ca ION JULA!!! Dar si cate mii de profitori…”pe de-a moaca”, de o nesimtire si de-un cinism rarissime!
…Personal, cunosc situatia asa-zisei „revolutii din Adjud”:
-11 oameni (doi dintre ei fusesera numiti, din cate informatii posedam la ora actuala… – de catre Securitate, direct de la Bucuresti, drept „comandanti ai Frontului Salvarii Nationale”!) au fost „bombardati”, in zilele de 23 decembrie 1989-28 ianuarie 1990, cu mii de telefoane alarmisto-manipulatorii: ca a fost coborat (fireste, cu elicopterul!) un desant de parasutisti… „teroristi” (cum altfel?) pe ambulatoriul TBC din Adjud, ca a fost otravita apa de la Turnul de Apa din Adjud etc. etc.  – dar, propriu-zis, nu s-a intamplat ABSOLUT nimic … –
-…decat, poate, ca subsemnatul, cu sprijinul, moral si de autoritate, al Poetului, Artistului si Cetateanului Activ, AUTENTIC dizident  – …dar tot atat de naiv, in sensul pagubos al cuvantului, cat si subsemnatul… – LIVIU IOAN STOICIU (pe atunci, pus de papusarii de la Bucuresti, „de paravan”, ca sef al FSN-ului pe judetul Vrancea…), am incercat sa combat mafiotismul si sa institui, cat de cat, starea de normalitate, in Adjud…(„lucru/lucrare” care s-a dovedit ABSOLUT imposibil/a … –  prin tradarea, din partea „fratilor de conducere municipala”… – dar si „lucru/lucrare” care mi-a umplut telefonul de amenintari mafiote, cu moartea, la adresa mea si a familiei mele… – iar cei pe care am incercat sa-i dau jos din pomul unde se suisera, precum scroafa din zicala, au revenit si devenit „magnatii contemporani ai orasului/municipiului Adjud”…bietului oras-municipiu Adjud!… sa nu uit: AUTENTICUL DIZIDENT LIVIU IOAN STOICIU este, azi, somer…: CUM ALTFEL, IN „ERA BASESCU”…Basescu, a carui gandire „depaseste limitele Galaxiei”, dupa spusele lui Traian Ungureanu?!?!) –
-…nici macar cat in Focsani (…unde un „erou” militar, strafulgerat de fiorii…eroismului, fireste,  a descarcat, in bezna noptii, un Kalasnikov, spre o mata disperata, care se agatase de tablaria Postei din municipiu…si o zgaria la modul…”teroristic”, in caderea/alunecarea ei …”involuntara si progresiv-accelerata”, de pe „obiectivul strategic” al Postei!)…, dar, cel putin doi dintre „eroii adjudeni” s-au repezit, ca vulturii hoitari, sa-si procure „diplome de revolutionari”…”get-beget”! Si, evident, prin „diplomele fermecate”, au „curs”, spre respectivii, toate celelalte…”accesorii”: pamanturi, scutiri de taxe si impozite, facilitati  de tot felul etc. etc.
Cand au venit sa ma determine sa ma alatur imposturii lor, le-am spus, cu patetism donquijotesc (…care, azi, imi apare cumplit de penibil si melodramatic…): „Cum as putea sa ma manjesc cu sangele ADEVARATILOR eroi?!  Pe sangele eroilor ADEVARATI  s-a cladit <<visul revolutiei>>, al celor morti si…al unora neingropati si neidentificati…de la Timisoara, Bucuresti, Cluj, Brasov, Turda…?! Oare nu m-ar scuipa copiii mei drept in obraz…” – dar am fost intrerupt, brutal,  din tirada mea… – si  raspunsul a venit, senin si…”realist”: „Si cine stie toate rahaturile astea?!” Chiar asa! Nimeni, decat Securitatea (cea eterna…!), Ion Iliescu si ai lui…”eroi”!!!
…In invatamantul romanesc, prin „Legea Funeriu”, toti directorii de scoli vor fi inscaunati politic, deci vor fi pedelisti… – si acesti „sefi” impostori vor avea drepturi discretionare, in ce priveste angajarea sau soarta angajatilor: lingaii incompetenti vor huzuri, fara sa trebuiasca decat sa nu-si intrerupa „lucrarea cu…limba si buzele”, profesorii buni si foarte buni/competenti/performanti, dar demni, vor fi scosi, cat mai repejor, din sistem (prin infarct provocat sau prin plecarea in strainatatea inca primitoare de „aur cenusiu”!), iar interesul elevilor….va fi ultima grija a statului masonico-pedelist (cel care decretase, cu ani in urma, ELEVUL-REGE!).
Ei bine, deja vedem ca se pregateste „ELEVUL/TANARUL-JIVINA”, INCULT PANA LA BARBARIE SI SCLAVIE !!! – …egoist si TOTAL IRESPONSABIL, feroce si singur, satanic si infiorator de singur…pentru o viitoare lume apocaliptica…de fapt, preconizat a fi SATANICA!!!
…Masonii sunt indivizii cei mai cruzi mincinosi si lipsiti de scrupule, CEI MAI NERUSINATI IMPOSTORI SI CREATORI DE IMPOTORI SI DE IMPOSTURA, din toata istoria Terrei…: modelul clasic, cel mai la indemana romanilor, este „presedintele” Traian Basescu!). De fapt: SATANA – MARELE ILUZIONIST!!!

…La fel ca in Romania, si in Anglia, noul sistem de taxe, ENORME, din invatamant, taierea salariilor, sortirea pensionarilor aruncarii de pe „stanca tarpeiana”, SARACIREA FAMILIILOR… „NETELEVIZABILE”… – vor distruge elitele veritabile si le vor inlocui cu elitele falsificate/despiritualizate (Elitele Negre, le numeam noi, undeva…!): copiii celor bogati si…alesi de masoni! La fel se „intampla” haosul in Italia, Franta, Spania, Portugalia, Grecia…

…NIMIC NU S-A SCHIMBAT! Securistii si activistii de PCR de ieri (din Romania, deocamdata…) si-au plasat copiii in posturi-cheie, de conducere…si acestia vor face la fel cu odraslele lor…!!!
Vorba ceea: „COPIII SEFILOR NOSTRI DE AZI VOR DEVENI SEFII COPIILOR NOSTRI, DE MAINE…!”

…”Ce-i de facut?!” – intreba masonul socialist  rus Nikolai Cernasevski, la final de secol al XIX-lea… – asa ne intrebam si noi, care suntem anti-mason, la inceput de veac XXI. Opinia noastra nu difera esential de opiniile lui NIKOLAI BERDIAEV – deci, solutia, pe care o oferim mai jos, se intemeiaza pe viziunea sa asupra „Noului Ev Mediu”…: ESTE NECESARA INTOARCEREA LA HRISTOS!!! –  si, deci, este absolut necesara renuntarea, radicala, la toate MREJELE DE SUPRA-LENE ale asa-zisului „modernism” masonic, renuntarea radicala la „optimista conceptie despre progres, conceptie sumbra si aducatoare de moarte pentru tot ce este viu” (cf. N. Berdiaev)  – si intoarcerea, deci, din „paradisul” fals si sinucigas al „cuceririlor tehnice”, LA ASA-ZISUL „PRIMITIVISM” RELIGIOS, la AUTENTICUL OTODOXISM… adica, „de la aceasta istorie pamanteasca, trebuie sa trecem iarasi la istoria celesta”. Iar nu sa „evoluam” spre…”dozatorul de agheasma”, spre „rugaciunea catre moastele de pe FaceBook” si spre… „spovedania pe Internet”…!!!

…Sa ne intoarcem la ADEVARATA LIBERTATE, IAR NU SA MOTAIM  IN SCLAVIA MOLATICA A SATANEI!!! “Autonomia nu trebuie sa fie decat un drum spre TEONOMIE, spre o stare de suflet superioara, spre libera acceptare a vointei lui Dumnezeu, spre libera subordonare a acesteia” (cf. N. Berdiaev).

Nu avem nevoie nici de Spatiul Schengen, nici de Uniunea Europeana (care a si inceput sa conduca/mane Romania spre abatoare, prin comisarii ei…!)… – n-avem nevoie de nimic din istoria terestra, in general – si din istoria masonilor, in special! – ci EXCLUSIV DE HRISTOS-DUMNEZEU!!!

SA DAM DE PAMANT, DECI, CU „STATUL MASONIC MODERN” – si SA CREAM UN ALTFEL DE STAT (prezenta statului nu o vedem ca fiind necesara decat pentru protectia specificului spiritual al Neamurilor, iar nu pentru… FURTURI ORGANIZATE SI CINICE  si pentru „incasarea optima a taxelor si impozitelor”!) – „STATUL” LUI HRISTOS – … caruia sa-i zicem (…nu-i asa, totul „trebuie sa poarte un nume”…?!), pentru ca nu avem la indemana termeni specializati (deocamdata!): TEOCRATIA AUTENTICA, HRISTICA!!!

***

NIKOLAI BERDIAEV SI NOUL EV MEDIU: “MUTATIA LAUNTRICA” SI TRANSCENDEREA ISTORIEI-LEGE

Dupa esecul evident al „Contractului social” masonico-rousseau-ist, din veacul al XVIII-lea, rusul Nikolai Berdiaev, in plin secol XX (cf. Un Nou Ev Mediu, Omniscop, Craiova, 1995), afirma ca umanitatea, dupa ratacirile spirituale ale veacurilor moderne, se situeaza intr-un moment de criza suprema, care nu se va putea rezolva decat printr-o transfigurare, printr-o nemaivazuta revolutie interioara si exterioara, prin care adevaratele dimensiuni divino-umane vor fi revelate. Dupa experienta falimentara a socialismului si capitalismului, ambele situate in zona Antihristului-Antispiritului (socialismul “divinizand munca materiala” [1], in dispretul valorilor calitative, “uitand scopul si sensul vietii”, aducand “satanocratia”:”un astfel de monstru nu cuprinde un suflet omenesc nou, caci nu-l contine deloc” [2]  –  capitalismul asa-zis democratic reificand societatea umana, “niveland individualitatea umana” [3], “atomizand societatea” [4], “ignorand, in realitate, poporul” [5], “nascand toate nenorocirile societatii” [6] –  concluzia:”Sub vesmantul burghez sau socialist se poate adaposti aceeasi substanta sau, mai degraba, aceeasi lipsa de substanta” [7])  –  lumea, pamantul  –  se cutremura si cedeaza sub picioarele noastre. Au disparut “speranta si iluzia, totul este dezgolit si demascat”  –  omul care s-a impotrivit teocratiei Evului Mediu, voind sa se echilibreze spiritual  –  “a trecut la afirmarea de sine si aceasta afirmare a sfarsit cu exterminarea omului prin sine insusi, autoexterminarea” [8]. Caci “autonomia nu trebuie sa fie decat un drum spre TEONOMIE, spre o stare de suflet superioara, spre libera acceptare a vointei lui Dumnezeu, spre libera subordonare a acesteia” [9]
N. Berdiaev traseaza, in cartea sa Un Nou Ev Mediu, drumul Omului, printre obstacole infioratoare, pentru A SE LEPADA DE ANOMIE SI A AJUNGE LA TEONOMIE. In fapt, acesta este si drumul tanarului, care repeta drumul umanitatii, in propria persoana evolutiv-spirituala  –  de la ANOMIA copilariei  –  la constientizarea universului normat dublu: prin legi cosmice divine si prin legi sociale. Cand aceasta dubla marcare se va armoniza spiritual, in constiinta adolescentului/maturului(cosmico-divinul si socialul intrand sub acelasi cerc al intelegerii)  –  se va ajunge la starea de TEONOMIE. Omul-tanar trebuie sa inteleaga ca-si va rezolva destinul nu  prin egoismul copilariei, nici prin schizofrenia actuala cosmic-sociala  –  ci prin solidaritatea sociala, conforma cu armonia cosmico-divina. Problema destinului individual este “irezolvabila in limitele istoriei”  –  spune filosoful rus: “In limitele istoriei, este irezolvabil si conflictul tragic al destinului individual cu destinul intregii umanitati. De aceea, istoria trebuie sa se incheie. Lumea trebuie sa intre intr-o realitate superioara, intr-un timp integral, in care sa se rezolve problema destinului individual uman, iar conflictul tragic al acestui destin individual cu destinul universal trebuie sa-si gaseasca o solutie. (…) Istoria nu are o evolutie infinita in timpul nostru, nu are firescul fenomenelor naturale tocmai pentru ca istoria este declin. Aceasta este ultima concluzie a metafizicii istoriei(…) Metafizica istoriei ne invata ca ceea ce este irezolvabil in limitele istoriei se rezolva dincolo de limitele ei. Acesta si este cel mai important argument in favoarea faptului ca istoria nu este fara sens, ca ea are un rost superior. Daca ar avea numai un sens pamantesc imanent, tocmai in acest caz ar fi absurda, fara sens, pentru ca atunci toate dificultatile fundamentale, legate de natura timpului, ar fi irezolvabile, sau toate rezolvarile ar fi fictive, aparente si neadevarate. O astfel de metafizica a istoriei relativ pesimista rupe mreaja iluziilor legate de divizarea viitorului si rastoarna ideea de progres, dar intareste speranta si nazuinta in solutionarea suferintei istoriei din perspectiva eternitatii, din perspectiva realitatii vesnice. (…) Trebuie sa aiba loc o anumita mutatie launtrica (s.n.), dupa care istoria universala nu se va mai infatisa in perspectiva fluxului distrugator al timpului, aruncata parca in afara din adancul spiritului  –  ci in perspectiva eternitatii, a istoriei celeste. Istoria universala se va intoarce in adancime, ca un moment din vesnicul mister al Spiritului.” [10]
Daca aceasta intelegere profunda a fiintei sale istorice si a rezolvarii crizelor ei de identitate  –  intru Norma Cosmico-Divina va putea fi pusa in opera de catre EDUCATOR, care-l va transfigura pe tanar, dintr-o fiinta animala, instinctual-oportunista  –  intr-una armonios-umana, cu ritmuri spiritual-cosmice, cu privirea mereu in sus, spre sursa Binelui Suprem  –  atunci se va putea vorbi despre victoria deplina a educatiei SI prin educatori. Deci, in opera de educatie juridica, tocmai pentru a-i revela acesteia finalitatea superioara, prin care se transfigureaza jungla in paradis, si fiara in fiinta cu chipul lui Dumnezeu  –  este necesara, pe langa “nunta” spirituala a Dreptului cu Pedagogia  –  devotiunea amandurora, in zona RELIGIEI.
***
INVARIABILUL LEGII SI AUTORITATEA DIVINA

Deocamdata, Justitia nu face decat gesturi de concesie trufasa (dar, si acestea, extrem de zgarcite!), de condescendenta aroganta, fata de Religie. Juramantul conducatorilor sociali pe Biblie si prezenta crucii in sala de judecata  –  ar fi singurele castiguri ale Religiei, dupa ateismul comunist. Dar aceasta-i prea putin, atingand un nivel spiritual superficial. Suntem inca extrem de departe de o recunoastere cinstita si deschisa a planarii permanente a DIVINULUI, asupra Balantei Justitiei umane. Un ocean de neintelegere mai este de parcurs, pana cand se va recunoaste ca actul justitiei trebuie supus normei divine si finalitatii divine  –  iar legile sa reflecte, clar biblic  –  INVARIANTUL LEGII DIVINE dublu revelata (veterotestamentar si neotestamentar  –  complementar!).
Caci, din momentul in care legea nu mai provine din Legea Invarianta Divina, ca varianta adaptata social si spatio-temporal, la o anumita societate, a unei anumite epoci istorice si dintr-un anumit spatiu spiritual(intelegem prin Lege Invarianta Divina  –  fie invariabilul Sacral-SINAI, Legile mozaico-iudaice, revolute, ale Vechiului Testament  –  fie Invariantul-HRISTOS  –  Fericirile din Predica de pe Munte/NOUL TESTAMENT  –  legea nu mai are valabilitate de lege, ci este un text oarecare, fara autoritate reala. Autoritatea eroica, de care vorbea, candva, in veacul al XVIII-lea,  Giambattista Vico, era consecinta tot a apelului la autoritatea divina: bratul care crea spatii pentru popoare era subordonat hotararii Bratului Divin, constiinta ctitorului de state si natiuni era “turnata” in Potirul Constiintei si Vointei Divine(a se vedea mitologia intemeierii, la toate neamurile-natiuni). Nu acelasi lucru se poate spune despre autoritatea uman-comuna, a ultimelor veacuri.
AUTORITATEA ORI ESTE DIVINA SAU DELEGATA DE CATRE DIVINITATE  –  ORI NU E DELOC. (A se vedea crimele bestiale ale Revolutiei Franceze-1789: Dumnezeu n-a delegat “poporul francez” sa ucida si sa comita regicid  –  ci, cum s-a dovedit ulterior, Revolutia Franceza, ca orice revolutie umana  –  a fost rezultatul unei conspiratii din partea unei minoritati luciferizate. De aceea, ea ramane, ca si razboaiele mondiale ale secolului XX, un obiect de studiu pentru medicii patologi  –  si un motiv de serioasa reflectie pentru Biserica). Legislatorul trebuie sa accepte ca autoritatea sa-i fie delegata pentru a se impartasi din lumina divina a ORDONARII. Deci, autoritatea divina sa fie delegata catre Legislatorul terestru, care reveleaza (nu opacizeaza, nu ascunde  –  cum face azi  –  trambitand fals “umanismul” legilor  –  adica impostura si arbitrariul) Legea Divina   –  candva, cea proclamata, pentru sange (adresata MEMORIEI si FIZICULUI), pe Muntele Sinai  –  astazi, cea proclamata, DIRECT PENTRU SPIRIT, pe Muntele Maslinilor.
***
HRISTOS-LEGISLATORUL

Dumnezeu-Tatal, prin aspectul sau filial (Dumnezeu-Hristos) , devine cel mai mare legislator al tuturor timpurilor pamantesti (concomitent cu cele ceresti). Trebuie sa se inteleaga foarte clar ca legislatia umana terestra a inceput in Legislatia divina si trebuie sa se-ntoarca, logic (chiar daca sub forme  diversificate) , in esenta legislativa din care a pornit. Tocmai aceasta cale de intoarcere la obarsia divina a legislatiei terestre si premizele ei le infatiseaza Hristos-Dumnezeu , prin predicile si parabolele de la Templul din Ierusalim si, in primul rand, prin Fericirile expuse la Predica de pe Munte (Matei, cap. 5,6,7), ca si lamuririle catre apostoli, la Cina cea de Taina (Ioan, cap.14,15,16,17). El spune, foarte clar, ca, prin toate legislatiile istoriei, prin toate oranduielile si oranduirile umanitatii  –  nu se face altceva decat implinirea, discreta, progresiva si secreta (mistica, ascunsa ochilor ne-spirituali) a MARII LEGI, Unicei Legi; Obarsia preaputernica a tuturor legilor ce vor fi fost vreodata pe fata Pamantului: (Matei, 5,18)”Caci adevarat zic voua : Inainte de a trece cerul si pamantul, o iota sau o cirta din Lege nu va trece, pana ce se vor face toate.” Deci implinirea Legii prin legi se va face desavarsit si absolut integral, prin insasi trecerea-istorie (“mentalitatea”…), continuu evolutiv-spirituala, a mediului uman-terestru  –  atat in forma-emergenta (iota=semnul literei de inceput al lui Iahve-Dumnezeu), cat si in continutul-imergenta (cirta=semnul literei de mijloc).
Cine afirma ca legea crestina e prea ingaduitoare, sau, chiar, ca n-are sanctiuni, ci doar ingaduinte  [11] –  amarnic se insala si nu are habar despre crestinism. Da, ne sunt dezvaluite, prin noua Lege, a lui Hristos, limitele cele mai departate, spre desfiintarea limitei spirituale, catre Dumnezeu  –  daca ne supunem desavarsit Legii: acestea sunt Fericirile  –  dar starea de FERICIT se traduce prin DESAVARSIT MORAL-SPIRITUAL, desavarsit virtuos, desavarsit supus Legii  –  pana la renuntarea completa la egotism si egoism, deschiderea definitiv generoasa, autosacrificiala, catre “ceilalti”, catre Iubire  –  care Iubire, adusa in parametrii hristici, echivaleaza cu desavarsirea paradisiaca a lui Dumnezeu (prin Adam-Omul reordonat spiritual, rearmonizat legislativ, perfect conformat Legii  –  adica eliberat deplin de anomia satanica). Dar acesta este scopul cel mai inalt, pe care bietele legi omenesti nici nu-l intrevad, prin formularile lor ambigui si din greu gafaite, ingaimate, balbaite. Legile umane, insa, daca vor sa mai existe(ca autoritate efectiva) in istoria evolutiv-terestra, trebuie “sa traga cu urechea”, cat mai atent, tocmai la scopul legislativ hristic.
Nimic din legile umane nu are, deocamdata, prevazuta finalitatea legislativa suprema, dreptul legislativ formulat in Fericiri  –  dar tocmai acesta este motivul pentru care legile umane nu sunt ascultate decat cu o jumatate de ureche, si in sila: ele nu sunt in stare sa zareasca, sa exprime ce zaresc (daca zaresc)  –  anume, obiectivul legislativ hristic, care este transfigurarea fiintei umane, dintr-una anonima, aflata in permanenta stare de zavistie cu sine si cu mediul sau social  –  intr-una perfect impacata-armonizata cu sine si cu mediul sau socio-natural(caci intregul COSMOS este “societatea” Omului!). O foarte palida imagine a Cetatii Legislative a lui Dumnezeu [12], o vedem in unele manastiri crestine, unde ascultarea legislativ-divina (alaturi de voturile saraciei si castitatii  –  care au tot o natura legislativa, dar mai inalta si mai greu de inteles pentru oamenii de rand: desfiintarea totala a egotismului, prin saracie trupeasca-sociala, desfiintarea semintei metafizice de vrajba, sexualitatea  –  care a despartit si invrajbit Omul cu Dumnezeu si, astfel,  pe om cu sine insusi, orice cu orice, opunand totul istoric, autodistructiv si perisabil  –  TOTULUI CERESC ETERN-DESAVARSIT)  –  este atat de aspra, cat nu si-a inchipuit niciodata vreun legislator ca vreo lege ar putea avea vreo astfel de teribila consecinta.
Dar, daca rasplata-finalitate a efortului spiritual-legislativ este desavarsita, doar printr-o ascultare desavarsita, a unei Legi (aparent supraumane  –  dar care priveste, in mod direct, doar FIINTAREA UMANA, si nimic altceva [13])  –  ei bine, pedeapsa pentru neintegrarea Omului in Lege si, mai cu seama, a celor chemati sa reprezinte Legea si sa-i calauzeasca pe oameni spre Lege, dar care-si incalca sistematic misiunea juridico-umano-divina(PREOTII-JURISTI AI TEMPLULUI) este marcata prin exclamatia prevestitoare de prabusire apocaliptica:”Vai voua!” [14]:
-“Vai voua, carturari si farisei fatarnici, ca inchideti oamenilor imparatia cerurilor, caci voi nu intrati si nici pe cei ce vor sa intre nu-i lasati!(…) Nebuni si orbi, ce e mai mare? Aurul, sau biserica, care sfinteste aurul?(…) Vai voua, carturari si farisei fatarnici, ca dati zeciuiala din minta, din marar si din chimen, si nesocotiti cele mai de sama ale legii: dreptatea, mila si credinta. Acestea trebuie sa le faceti si pe acelea sa nu le lasati!(…).Drept aceea, insiva marturisiti de voi, ca sunteti fiii celor ce au ucis pe proroci. Si impliniti si voi masura parintilor vostri. Serpi, pui de vipere, cum veti scapa de osanda gheenei? De aceea, iata Eu trimet la voi proroci, intelepti si carturari, si pe unii din ei ii veti ucide, si-i veti rastigni  –  si pe altii din ei ii veti bate in sinagogile voastre si-i veti alunga din cetate  –  ca sa vina asupra voastra tot sangele drept, care s-a varsat pe pamant, de la sangele lui Abel celui drept pana la sangele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-ati ucis intre biserica si altar. Adevarul va graiesc: toate acestea vor veni peste voi! (…) Iata vi se lasa casa voastra pustie, caci va spun: de acum, nu Ma veti mai vedea pana nu veti striga: binecuvantat fie Cel ce vine intru numele Domnului!” Sanctiunea suprema a frivolitatii fata de Lege si Misiune a Legii: dez-identitatea si atoate-invinuirea, urmate de orbirea fata de lumina  –  pana la descatusarea CONSTIENTA, ABISALA  –  a constiintei raului din Sine.
Cei care sunt chemati sa dezvaluie, in om, prin educatie si credinta, Legea sadita de Dumnezeu   –  si incalca, sfidator si iresponsabil, menirea  –  sunt supusi imprecatiei hristice pe pamant  –  dar Legea nu e de pe Pamant. De aceea, acest “vai voua!” este vizionar: legislatorii si juristii, care se fac ca nu vad Legea, si scot legi supte din deget, pentru confortul lor personal  –  vor primi suprema pedeapsa: DES-FIINTAREA (scoaterea inafara planului divin al Fiintei). Legislatorul si juristul care nu e vizionar , ci bucher si tipicar, speculand meschin, rau-voitor  –  isi auto-suprima fiinta, se sinucide spiritual. Caci vesnica osanda a Gheenei este Focul ce arde toate matritele gresite ale Facerii  –  sterge din planul ontologic pe cei care nu s-au supus comandamentului Legii: “casa voastra [n.n.: planul existentei terestre si cosmice] vi se lasa pustie.” Si nu-L vor mai vedea (n.n.: adica, nu se vor mai putea vedea-identifica, macar formal  –  in/cu Matrita Fiintei-Hristos) pana cand nu vor recunoaste, dincolo de legile chitibusaresti-egotiste  –  pe Dumnezeu-Legea:”De acum nu Ma veti mai vedea, pana cand nu veti zice: Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului”.

***
CIVILIZATIA CRESTINA  –  CIVILIZATIE LEGISLATIVA
Multa lume (juristi si nejuristi) are o parere complet falsa despre lege si crestinism, crezand a identifica, chiar, o incompatibilitate intre cele doua notiuni. [15]De fapt, adevarul consta exact in formularea inversa a judecatii: cine nu vede ca numai prin crestinism, legile capata valoarea de Lege  –  acela habar nu are ce-i Legea, acela nu vorbeste, de fapt, despre Lege  –  ci despre ce vrea el, adica, despre nimic.
Este tot atat de absurd sa afirmi ca religia crestina n-are de-a face cu legislatia, precum este de absurd sa afirmi ca legislatia nu are de-a face cu morala, sau ca morala nu are de-a face cu religia.
In definitiv, ce scop are Legea? Are scop in sine? Nu poate,  caci e pentru oameni  –  iar nu un text pentru un text ( “arta pentru arta”…). Dar oamenii, sunt in sine? Nu, pentru ca nu sunt propria creatie  –  ci creatii ale lui Dumnezeu, cu finalitate de la Dumnezeu. Sunt legi pentru Dumnezeu? Dumnezeu este Legea, deci n-are nevoie de legi. Atunci, pentru ce sunt legile? PENTRU OAMENI CARE VOR SA AJUNGA LA LEGE  –  ADICA LA DUMNEZEU.
Cat despre faptul ca legea nu are de-a face cu Morala  –  aceasta este o afirmatie pe care numai infractorii pot s-o admita, fara mustrare de cuget. La fel, ca Morala n-ar avea de-a face cu Religia. Adica, de ce sa te comporti bine, daca nimeni nu vegheaza asupra Binelui, si nici nu stii ce-i acela Bine? Dar daca admiti ca Binele exista si ca este Cineva care vegheaza la implinirea lui  –  te vei  supune legilor Binelui. Arbitrat-Supravegheat. Altfel , in ruptura Moralei de Religie si a moralei religioase de Lege apar radacinile ANOMIEI. Ale crimei generalizate, trecand drept “bine public”…
Juridica trebuie sa contina si Pedagogia. Si invers. Omul daca nu e invatat sa invete legea  –  si daca nu-i este stimulata intelegerea scopului final al legii  –  devine fie terorizat de lege, fie indiferent fata de lege. Iar prin teroare si indiferenta n-a functionat lunga vreme nici o societate umana  –  ci societatile bazate pe lipsa de ratiune si implicare rationala a cetatenilor in treburile Cetatii  –  s-au sinucis, au disparut din istorie. Omului trebuie sa i se explice, in amanunt, cu multa rabdare, la varsta cand plamada lui umana este maleabila si permeabila  –  cine este el si cum sa actioneze si de ce sa actioneze, intr-un fel si nu in altul. Pedagogia juridica trebuie facuta chiar de la 2-4 ani, cand apar primele scantei de intelegere  –  pentru ca fixarea strategiei juridice si a finalitatii ei sa aiba loc la varsta deplinei intelegeri, a deplinei formari a capacitatilor rationale, emotionale, atitudinale, spirituale: adolescenta. Numai un om educat spre inalta si cat mai  deplina intelegere a intregului sistem juridic, social si cosmic, va avea posibilitatea sa actioneze ca un om adevarat, sa-i formeze, la randul lui, prin convingere rationala (dar si intuitiva) pe alti oameni(tovarasi, copiii lui, chiar pe parintii lui neinstruiti)  –  si doar astfel poate sa se-nchege si sa reziste o societate umana sanatoasa  –  autentic umana, prin spiritualitate evoluata.
Accidentele istorice nu sunt de neglijat, nici de dispretuit  –  dar nu ele dicteaza marele mers al istoriei umanitatii. Trebuie acordata asistenta sociala materiala, dar si moral-spirituala, intelegere si respect pentru efortul lor uman, tuturor celor care nu pot tine pasul cu cerintele ritmului evolutiv al spiritului uman terestru  –  dar trebuie stimulate si respectate, in primul rand, elitele, varfurile societatii, CALAUZELE, cei care mentin constant , fara sincope prea mari, ritmul evolutiei spiritului terestru. Apostolatul trebuie sa fie misiunea nu doar a dascalilor de scoala, ci si a juristilor, intorsi in scoli, redeveniti dascali – si, in principal,  a preotilor (caci, in Noul Ev Mediu, prezumat de N.Berdiaev, functiile sacerdotala, educationala si juridica trebuie cumulate de acelasi om  –  omul vremii noi, vreme despre care Malraux spunea:”Secolul XXI va fi religios, sau nu va fi deloc”). Ca azi a cazut unul, din disperare, ca maine vor suferi multi si vor carti  –  trebuie sa le acordam intreaga noastra compasiune  –  iar pe cei ce traiesc, fizic si spiritual  –  sa-i inconjuram cu blandete si, asemeni lui  Hristos, sa-i sfatuim, sa-i insotim cativa pasi, sa le explicam cu intelepciune, cu spirit de autosacrificiu si cu rabdare ingereasca: “Iaca Eu va trimet ca pe niste oi in mijlocul lupilor: fiti deci intelepi ca serpii si blanzi ca porumbeii”(Matei, 10, 16). Sa-i mustram pe cei prea (si nejustificat) lenesi, sa-i izolam, partial sau total, pe cei care fac totul cu rea-credinta constienta si refuza orice sfat bun  [16] –  sa-i indepartam de societatea umana, pentru a n-o contamina cu raul lor (dar in izolare, sa le incercam, neobosit, puterile sufletului, sa trezim in ei, fie si intarziat, germenii salvarii  –  viziunii umano-divine: preotii si pedagogii sa intre cat mai des, in clasa de elevi cat si-n inchisoare, intr-un ritm sustinut, pentru a forta usile intunericului). Dar, evident, grija principala sa fie pentru sustinerea ritmului general al UMANITATII: aceasta este misiunea legilor si legislatorilor  –  sa nu-si ia ochii de pe Lege  –  STEAUA ETERN CALAUZITOARE. Caci vor exista mereu cetati-oameni care-L vor refuza pe Hristos-Legea Luminii, Legea Omului-Cosmos  –  si nu avem dreptul sa ramanem la aceste cetati, sa ne contaminam de raul lor incapatanat  –  ci avem datoria sa mergem spre cetatile-oameni care accepta Legea Luminii, Legea Omului-Cosmos.
Spun unii: ”Legile sa nu urmeze crestinismul, caci pedepsele vor fi prea mici, sau nu vor fi deloc”. Crestinismul autentic nu pedepseste cu ghilotina, scaunul electric, nici cu parul. Dar viziunea noastra despre sistemul de pedepse este gresita.
Noi reactionam precum paganii sau primitivii veterotestamentari, fara gand si inima, ci doar cu instinctul primar si cu pumnul, cu violenta fizica: “dinte pentru dinte, ochi pentru ochi”. Exista, insa, o reactie spirituala, de autopedepsire, extrem de severa, decat care mai ingrozitoare nici nu exista pe fata pamantului si in istorie: este pedeapsa de tip crestin, cu efect nu de mutilare, schilodire, lichidare fizica  [17] –  ci de transfigurare spirituala, repunere, a celui ce era doar umbra de om  –  in rangul deplin si adevarat de OM. Aceasta pedeapsa cumplita este pedeapsa pozitiva, specifica doar crestinismului, adica NOII LEGI, care, chiar daca inca nu e instituita si nu se intrezareste macar posibilitatea instituirii ei generale  –  asa va fi, peste tot pamantul. Abia atunci, legile vor fi Lege, si se va vedea limpede ca toate sistemele legislative, purcese din morala divina, se indreapta catre finalitatea omului virtuos [18]:  “ci sa fie cuvantul vostru: ce e da, da si ce e nu, nu; iar ce este mai mult decat atata, e de la cel rau”  –  si:”Eu insa va zic: iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc, si va rugati pentru cei ce va nedreptatesc si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru, Care este in ceruri; caci El porunceste soarelui Sau sa rasara si peste cei rai, si peste cei buni, si da ploaie si peste cei drepti, si peste cei nedrepti(…). Deci fiti desavarsiti precum este desavarsit Tatal vostru cel ceresc” [19].
Problema “obrazului intors catre noua palma” a facut sa curga rauri de cerneala. Consideram ca avem dreptul sa ne spunem parerea si noi, impotriva celor care afirma ca “crestinul are mentalitate de sclav” (l-am citat pe Emil Cioran…): este cea mai mare stupizenie, cata vreme Hristos vrea sa-l readuca pe Om in ipostaza de FRATE DIVIN. Or, Dumnezeu este ATOTSTAPANITOR, deci nimanui supus  –  cu atat mai putin sclav cuiva.
Deci, palmele despre care vorbeste Hristos nu le induri pe orizontala existentiala, adica, de la om la om. Ci pe verticala recunoasterii permanente a raportarii om-Dumnezeu. Palma prima, pe obraz, este expresia pedepsei lui Dumnezeu, prin mana unui trimis-om. Dar trimisul-om tot om ramane, si deci puterea lui de pedepsire in numele lui Dumnezeu este redusa si restransa de catre chiar limitele conditiei sale umane. Deci, pentru ca eu ma recunosc mult mai vinovat, in fata lui Dumnezeu, decat poate un om sa-mi arate ca sunt vinovat, intorc si celalalt obraz, pe care ar trebui sa mi se “completeze” pedeapsa, de la limita umana a pedepsitorului-trimis divin  –  pana la deplina pedepsire divina, conforma cu imensul meu pacat catre Dumnezeu. Din acest moment, cel care ne-a palmuit  va realiza  ca nu poate el sa ne loveasca, atat cat ar trebui, prin justitie divina-nonumana, sa ne loveasca. Atunci, abia, isi va da seama de limitele lui, de faptul ca nu e decat supusul (robul) catre Dumnezeu-Legea (si Sanctiunea). Deci, NEPUTINTA  lui de a ne lovi il va re-intoarce intre limitele sale umane. Daca se va cai sau nu, daca va lovi iar, sau nu  –  aceasta nu se poate garanta omeneste  –  dar, deja, suntem iesiti de sub “jurisdictia” umana a oricarei lovituri deplin-divine. Dar:
a- lui i s-a facut demonstratia ca e neputincios, fie si in asa-zisa “dreptate”, “violenta punitiva”( cand, de fapt, nu e decat vointa Domnului, prin mana lui, atat cat poate mana si forta maniei sale de om);
b-lovitorul, neputincios de a lovi mai mult decat a lovit, ramane de rusine: isi va da seama ca e un biet om, si-atat; din acest moment, isi va pune problema ca  –  lovitura fiind a lui, nu a lui Dumnezeu  –  s-ar putea ca pedeapsa lui Dumnezeu, pentru impostura lui de a se considera cu drept de pedepsire, de parca ar fi fost Dumnezeu  –  va fi pedepsita de Dumnezeu(si numai Dumnezeu stie cat de grea va fi pedeapsa divina, lovitoare pentru SUPERBIE…);
c-cel lovit nu are de pierdut nimic, ci castiga constienta cat mai acuta, deplina, a vinovatiei fata de Dumnezeu, si va sti (va fi gata) sa astepte O COMPLETARE (oricand) la lovitura  –  ceea ce, oricum, este o mangaiere spirituala: lovit deja fiind, de catre inconstientul impostor, stie ca lovitura lui Dumnezeu, pentru pacatele sale, va fi mai mica decat o merita , pana in momentul lovirii umane (mai mica exact cu lovitura trimisa de Dumnezeu prin impostor, lovitura prin care pacatul partial al lovitului este adaugat pacatelor, pana atunci nerecunoscute, ale lovitorului). Este, pentru lovit, prefigurarea MARTIRIULUI, in numele lui Dumnezeu  –  inceputul studiului legislatiei punitive a lui Dumnezeu. Dar si semnul-sansa a viitoarei mantuiri. De la aceasta “palma” incolo ar trebui, pentru adevaratul crestin, sa urmeze revelatia Imparatiei lui Dumnezeu ! Asa ca, aceia dintre noi care se revolta impotriva “palmei”(si a primei, si a prezumatei…)  –  ar trebui sa ceara ei, cat mai degraba, si de la oricine, semnul loviturii-prefigurare a mantuirii, al milei divine, semnul ca “Dumnezeu nu te-a uitat”…
Cine mai tine cont, in zilele de azi, ale legislatiei laice  –  ca ar putea fi trimis in judecata Focului Vesnic, al retopirii “matritelor fiintiale”  –  “doar” pentru insultarea “fratelui”(oricare semen): “netrebnicule, nebunule”?   –  cand toti suntem calcatori de Lege, deci”netrebnici-nebuni”…
Cine ar accepta azi, in legislatia laica (Doamne, ce-i mai place omului s-o faca pe Dumnezeu, pedepsind, in stanga si-n dreapta, cu mintea lui de om…), sa se autoexileze  , definitiv si irevocabil, de propriii copii  –  daca acestia L-ar nega pe Dumnezeu-Obarsia a Toate, singura garantie a Binelui? [20] Cine ar accepta azi, in legislatia laica, atat de “severa”(?…)  –  sa-si taie mana sau sa-si scoata ochiul, pentru o “simpla” minciuna, tradare? Doar tradarea e relativa, nu?… La fel  –  Adevarul: mereu, in societatea laica avem “puncte de vedere”  –  adica pretexte de a (ne) minti cu nerusinare. Fii pregatit, in orice clipa a vietii tale, sa fii torturat inimaginabil si sa mori pentru Dumnezeu!Adica, pentru revelarea SINELEUI TAU REAL-DIVIN.
“Hotarat lucru, legislatia crestina este mult prea severa  –  si nedemocratica!”  –  vor spune, acum, aflati, oarecum, in cunostinta de cauza, cei care ziceau, pana acum , ca-i legislatie prea blanda si ca orice crestin are mentalitate de sclav. Da, este severa, pentru ca Dumnezeu are pretentii mari de la om(daca vrea omul sa fie Fratele lui Dumnezeu…)  –  dar si rasplati pe masura: Dumnezeu il vrea pe om FERICIT  –  fericit cu adevarat, adica asemeni Lui. Dar aceasta inseamna: PERFECT CURAT-CURATAT DE REZIDUURI NON-PARADISIACE (adica, potrivnice Luminii Lumii)…
Nedemocratica? Dumnezeu nu stie decat despre o singura categorie umana  –  de fapt, despre un singur om: ADAM (sa-l intoarca de unde a purces, plangandu-si greseala  –  in Rai-Paradis). Iar discriminarea ”nedemocratica” …ar incepe de la doi…!!!
Greu, teribil de greu, dar si teribil de maret si nemasurat nobil lucru este sa fii crestin. Fratele lui Hristos-Dumnezeu si Fiul lui Dumnezeu. Prima si singura conditie: respecta Legea Armoniei(cu tine, cu ceilalti, cu lumea). Lege pe care Hristos(cel mai teribil Legislator!fara alt scop decat Dreptatea: “Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura!” [21]) o numeste atat de frumos: IUBIRE.
Legea il transfigureaza pe om in Dumnezeu. Respecta dumnezeieste Legea!  –  porunceste Juristul Suprem-Hristos. Altfel, pedeapsa ta va fi esentiala si eterna! Vei pierde(sau amana indefinit) Mantuirea, adica starea de iesire de sub Timp-Eveniment-Moarte!
*

Jugul Legii lui Dumnezeu este usor sau teribil de greu, dupa gradul de incredere (in Reperul si Scopul Suprem), de credinta si de supunere fata de Lege: cine s-a obisnuit cu ceva, zi de zi si clipa de clipa(oricat ar fi de cumplit, aparent  –  acel “ceva”)  –  va constata ca e usor si firesc. De aceea, educatia intru Lege trebuie facuta de mic copil  –  dezvoltata si explicitata in adolescenta  –  pentru ca omul matur sa fie Omul Legii, tot asa cum este Omul Respiratiei sau al Bataii Inimii. “Caci jugul meu este bun si sarcina mea usoara”  [22].
***
TANARUL EDUCAT SI DUMNEZEU

Cand tanarul va simti boarea divina in sala de clasa, se va lasa modelat de catre “delegatul” lui Dumnezeu, pana cand el insusi va afirma ca NUMAI viata intru armonie cu oamenii , cu Legea,  cu Dumnezeu este viata reala. Asa cum bine zicea Pytagora, tanarul nu trebuie inselat prin intruziunea, pe canalul dintre substanta divina si sufletul tanarului, a intereselor meschine ale educatorului/legislatorului. Confiscarea (grosolana si brutala) a caii dinspre Dumnezeu  spre sufletul tanarului va duce la grave tulburari spirituale , ale actualei si viitoarei societati umane, care va fi lipsita de harul transfigurarii, singurul factor care poate revela teleologia cosmica si sociala.
Cine-l va intelege pe Dumnezeu, patrunzand in “mintea” lui Dumnezeu, in intentiile Sale sublime  –  acela va fi subiectul ideal pentru educatie. Cine nu, va reprezenta un rebut educational si, consecutiv, un potential pericol de destabilizare sociala, prin faptul ca el insusi nu e stabilizat spiritual  –  si, deci, se constituie in focarul epidemiei non-armoniei  –  epidemia anomica. Epidemie care, deja, “cutremura pamantul sub picioarele noastre”, cum spune un ganditor  –  el intelegand prin aceasta ca, in curand, Dumnezeu nici nu va  mai tine cont de alegerea noastra, si se va revela in toata maretia lui legislativa. Dar pentru ca noi nu suntem pregatiti sa ne supunem Legii si Legislatorului Suprem  –  vom fi inspaimantati de moarte, in loc sa-i aducem slava si sa ne transfiguram de bucuria supremei revelatii.
Deci, de retinut: Dreptul nu e doar o stiinta –  ci o cale potentiala de a-l intalni pe Dumnezeu. O cale pe care poate fi initiat mult mai usor omul tanar  –  daca constiinta responsabilitatii duble(fata de Dumnezeu si fata de chipul sau oglindit –  omul) ar fi trezita in educatorii momentului I si momentului II pedagogic. Cu o conditie: legile sa nu uite de Lege.
***
IN LOC DE CONCLUZII FINALE: REPLIEREA SOCIALA SI CENZURA MORAL-DIVINA A TANARULUI
In trecut, mai ales in lumea satului, autoritatea divina era dublata de autoritatea sociala a obstei, in chip, deseori, armonios  –  si, in mod sigur, totdeauna folositor, pentru pastrarea moralei: “gura lumii”, “gura satului”  –  o adevarata si bine formata(si informata) opinie publica  –  autoritatea obstei.
Egoismul, individualismul, insingurarea moderna, pustiirea sau urbanizarea satelor (mai ales ca mentalitate)  –  au distrus autoritatea obstei. A ramas autoritatea divina  –  prin “delegare educationala”.
Cum trebuie vazuta ea? In zeci, sute de cazuri  –  discutand cu elevii, cu tinerii  –  ne-am dat seama ca autoritatea divina, daca e constientizata si dublata de stimulul religios al familiei (evlavia, morala crestina)  –  impiedica savarsirea de lucruri neplacute, si chiar de lucruri periculoase, nocive in cel mai inalt grad  –  din punct de vedere social. Tanarul trebuie invatat sa aiba un preot-duhovnic stabil, in care sa aiba deplina incredere. Si atunci, cenzura moral-divina va veni pe doua cai, diminuand sau chiar suprimand pornirile rele ale firii tanarului, sau obiceiurile, deprinderile sale proaste:
a-sentimentul veghii, permanente, deasupra sa, a ochiului divin neadormit si mustrator (in cazul neadaptarii sau incetei adaptari la morala crestina);
b- controlul periodic (ca la medic) al sufletului: pregatirea periodica pentru intalnirea cu confesorul-duhovnicul  –  o intalnire de maxima si severa sinceritate.
Astfel, treptat, credinta si increderea re-conformeaza spiritul, rectifica, slefuiesc spiritul si inhiba pornirile pernicioase ale firii.  Acesta este, in definitiv, OMUL NOU de care vorbeste Hristos, omul renascut spiritual  –  nu acela al comunismului ateu, nici acela al liberalismului libertin si anomic. Pur si simplu, HOMO RELIGIOSUS REDIVIVUS, despre care face vorbire Mircea Eliade  [23]. Omul religios regasit-renascut, si pus intre parametri de eficienta spirituala  –  care va deveni corectitudine si omenie sociala. Din dezvaluirile tinerilor, aflati fie in plina terapie religioasa, fie dupa terapia religioasa (intr-un moment de relaxare luminoasa, evlavioasa, recunoscatoare) s-a putut vedea cum atat mici carente psihice si deprinderi rele, nu foarte vinovate in sine(cochetaria celei care pierdea ziua la oglinda, mizeria fiziologica a celui care se masturba sau se scobea intre degetele de la picioare etc.)  –  cat si mari deficiente psiho-fiziologice(porniri homosexuale, cauzate de grave disfunctii, deficiente fiziologice, din pricini congenitale etc.  –  sau nestapanirea nervilor, neascultarea de nici o autoritate exterioara etc.)  –  prin concentrarea atat sub Ochiul lui Dumnezeu, cat si sub cuvantul de folos al duhovnicului  –  fie au fost autoreprimate, fie tinute in frau, stapanite mental, volitiv, pentru a nu face rau celor din jur, si nici siesi sa nu-si mareasca raul, pana la scarba de sine si la sentimentul culpabilitatii , hiperbolizat pana la dorinta de autoeliminare. Impacarea cu sine, redobandirea respectului de sine si a cumpenei interioare, re-armonizarea interioara  –  este ceva de nepretuit. Si doar sentimentul religios autentic(nu superstitia sau bigotismul!!)  rezolva aceste probleme .
ABIA OMUL RELIGIOS POATE FI, ORICAND, O FOARTE BUNA FIINTA JURIDICA  –  DACA SE FACE EDUCATIA JURIDICA DE RIGOARE. Este mai putin valabil inversul afirmatiei. De multe ori, juristi merituosi, pierzand busola spirituala, au clacat moral si profesional.
Deci: STATUL MASONIC A AJUNS  LA CAPATUL IPOCRIZIEI SALE ONTOLOGICE. DIN ACEST MOMENT, LUMEA TREBUIE SA SE PREGATEASCA:
1-FIE PENTRU DISPARITIA FIZICO-SPIRITUALA, in conditiile unei „apocalipse” destul de apropiate de cea descrisa de Ioan din Patmos ,
2-FIE PENTRU UNICA SOLUTIE (…de data aceasta, fara nicio indoiala…UNICA!!!): STATUL TEOCRATIC, STATUL CONDUS DE HRISTOS –MANTUITORUL (direct sau prin delegare apostolica: apostolii Sai nu vor fi, cu necesitate, preotii/clerul, care cler, IN MAJORITATEA SA ZDROBITOARE,  a deviat cumplit, de la misiunea sa spiritualista, „inmalindu-se” groaznic in materia mlastinoasa si puturoasa, desfatat cumplit in ipocrizie, lacomie si minciuna! – …ci vor fi cei mai smeriti si mai aproape, cu Duhul, de Dumnezeul Mantuirii…: vor fi cei mai umili, „nebunii intru Hristos”, dintre monahi; vor fi alesi, PRIN REVELATIE, de catre Insusi Dumnezeu-Hristos!!!)!!!
***

RESTABILIREA  CREDIBILITATII TINERILOR. “BATRANETEA” SI “TINERETEA”  –  CATEGORII PSIHO-SOCIALE
Fortele spirituale tinere :
a-daca vor fi educate in directia generozitatii spirituale, a orizontului spiritual deschis si liber spre “sus”  –  iar nu al unui pozitivism meschin si fosilizat in automatismele de “animal de prada”, strict orizontalizat(sub zodia “economicului”);
b- daca vor fi convinse sa accepte cunoasterea si aprofundarea Legii-Norma( in semnificatiile ei adanci, vitale) si a sistemului general de functiune sociala  –
in mod sigur, vor gasi solutii nu numai noi, ci si mai  fiabile si viabile, multiple si cu grad de solutionare mai inalt. Se vor angaja intr-o autentica spirala a reformei sociale si morale ( nu in simulacre reformiste)  –  asa cum s-a intamplat in toate  momentele critice ale istoriei omenirii : tinerii minoriti au deblocat Biserica Occidentala, scotand-o din criza de credibilitate , care a produs, pe cale de consecinta, tirania religioasa a sistemului inchizitorial;  tinerii artisti , savanti si exploratori  –  au deblocat Evul Mediu   (care alunecase in manierism factice) – nu spre Renastere, ci, mai curand, spre REVELATIILE CRESTIN-ORTODOXE („ortodoxe”, in sensul de „indicatoare” ale Caii Celei Drepte a Duhului Uman!) ALE LUI GIROLAMO SAVONAROLA!!!; tinerii masoni (cei inca neinfectati total de iudaismul masonic…!) ai veacului 18 au deblocat sistemul social feudal (incrancenat in forme golite de divin, in absolutismul despotic, cu pretentii de drept divin, arogant si distructiv de avanturi creative), spre democratie (care, la inceputul ei, parea reala…)  –  si tot tinerii au achiesat primii si la idealurile anului (est si central-european) 1989, doar ca, peste tot in Centrul si Estul Europei, a existat o capcana, gen “Piata Universitatii”-Bucuresti 1990 (adaugata „lucrarii” Papei Ioan Paul al II-lea/iudeul galitian Karel Voitila si puzderiilor de servicii secrete straine, de la cele unguresti si sarbesti, pana la KGB, CIA si…Mossad!) –  revelata mai degraba sau mai tarziu, cu amaraciune. Fortele tinere nu trebuie macinate, pervertite si exasperate  –  ci folosite in mod loial, vizionar, curat  –  determinate, printr-o educatie prealabila, de inalta si sustinuta tinuta spirituala, sa se “injuge” singure, cu entuziasmul specific varstei, la operatia denumita “ameliorare sociala”. Numai asa se pot ele purifica si lumina, constant, de Idealul Umanitatii  –   fara a se intepeni in starea psiho-spirituala,  numita “batranete”, ci pastrand, chiar in varsta senectutii, flexibilitatea si generozitatea extrema, atat de vie, a starii spirituale de “tineret”. Caci, dupa cum credem a se vedea, nu exista un real conflict al generatiilor, decat atunci cand cei varstnici se incapataneaza sa semnifice “cei batrani”-imbatraniti  –  si sa-si aroge drepturi pe care nu le au, in virtutea unor “virtuti”deloc onorabile: isi apropriaza , fara sa si merite, din punct de vedere medical, toate anchilozele psiho-spirituale posibile  –  lucru care duce, inexorabil, la atitudini egoiste si tiranice. “Batranetea” si “Tineretea” se dovedesc a fi, in cele din urma, dar, de fapt,  in primul rand  –   categorii psiho-spirituale si  grade  de atitudine volitiva    ( in cazul celor ce vor sa arate si sa fie “batrani”, este si complacerea de a arata si a fi astfel  –  iar despre “tinerii” cu prejudecata ca ei trebuie sa fie cu totul altceva decat generatia anterioara, iar daca nu sunt, se autoblocheaza moral-spiritual, se poate spune, la fel, ca se complac intr-o atitudine categorisita, doar,  drept “tanara”  –  hyppies, rockers, rappers, punkers etc.  –  dar, in realitate, “imbatranita”prematur,  fara finalitatea , nelinistea creatoare si forta de a fi si insemna“tinerete” autentica). “Le lipseste educatia”  – spunem. Dar chiar li se da educatie adecvata, intr-un mediu social adecvat (???) si de catre factori adecvati (fie si ca atitudine si nivel spiritual)  si de buna-credinta? O educatie care sa stimuleze, in ei, generozitatea si energiile constructive, specifice (in mod normal…) varstei tinere?…
Noi nu credem asta – si, tocmai de aceea, optam pentru/propunem, cu mult discernamant, o varianta noua (si, in acelasi timp, veche…) de societate, in care sa nu mai existe pacalici si pacalitori, si nici obiditi si obiditori: SOCIETATEA TEOCRATICA, in sensul propus de Nikolai Berdiaev, in lucrarea sa – Un Nou Ev Mediu: o societate in care CREDINTA CRESTINA (autentica si ferventa…!!!) sa fie forta spirituala motrice – in care Biserica sa fie Institutie Divino-Umana, nu cu misiune neaparat de supraveghere  a  nivelului de spiritualitate al mediului social – nu atat institutie cu misiune corectiva, cat preventiva, pentru evitarea nu doar a catastrofelor spirituale, cum sunt cele prin care trecem azi, de s-au zapacit de tot pana si sacerdotii lui Hristos-Mantuitorul… –  ci, in special, pentru alinarea durerilor spirituale din mediul social, pentru catalizarea si cultivarea fortelor spirituale nucleice, ascunse in om/umanitate – pentru adeverirea, intarirea si Revelarea Starii de REALA con-fraternitate, dintre oameni: TEOCRATIA propusa de noi NU trebuie sa fie o noua societate totalitara, si nici sa nu utilizeze constrangerea, brutala sau discreta (tot siluire a libertatii divino-umane ar fi, sub orice forma s-ar exercita brutalitatea/constrangerea non-spiritualizanta!) – sa nu aiba scopuri DELOC lumesti, ci exclusiv, obsesiv,  tinand de Revelarea Lui Hristos… – sa nu se nimereasca, Doamne fereste, din nou, cum a fost in zona papala a secolelor Vechiului Ev Mediu – Inchizitia, sau orice alt fel de „politie bisericeasca”…Nu, nicidecum! Ci sa fie Zona Terestra si Zona Divina (totodata! – intalnite!!! – prin Lucrarea Cea Mai Inalta a HARULUI    Dumnezeiesc!), zona de REVELATIE, la nivel de individ, dar, mai cu seama, de SUPRAINDIVIDUALITATE / NEAM. In felul acesta, doar, Biserica va fi iar ceea ce a vrut si vrea Hristos: Mireasa Lui Hristos, Sfanta Unealta de Mantuire/Re-armonizare intru Duh a Omului/Umanitatii, ANTICAMERA PARADISULUI.
Dar, pentru o astfel de societate noua, si totusi veche, originara, daca ne gandim ca ea a fost intaia propunere a Lui Hristos – preotii trebuie sa inceteze definitiv de a se considera un soi de functionari – SI SA RE-DEVINA JERTFELNICI INTRU MISIUNE SFANTA/COSMICA/SUPRAISTORICA!!!
Si aceasta, pentru ca istoria sa aiba finalul prorocit de acelasi mare filosof al Ortodoxiei, Nikolai Berdiaev – re-contopirea istoriei pamantesti cu istoria celesta (cf. Sensul istoriei, Polirom, Iasi, 1996, pp. 195-197) – deci, sa reluam si sa completam, ca pe un memento, ceea ce deja am citat din geniul rus al Ortodoxiei: „In viitor va avea loc o lupta fara precedent intre bine si rau, intre Dumnezeu si diavol, intre lumina si intuneric. Sensul istoriei consta in deschiderea acestor principii opuse, in lupta lor si in conflictul tragic al acestor principii (…). Am inceput cu prologul celest al istoriei, pentru a trece la istoria pamanteasca, iar de la aceasta istorie pamanteasca trebuie sa trecem iarasi la istoria celesta. Numai in acest caz istoria are un sens pozitiv: daca se incheie. Intreaga metafizica a istoriei (…) conduce la constiinta sfarsitului inevitabil al istoriei. Daca istoria ar fi un proces nesfarsit, o infinitate rea, ea n-ar avea nici un sens. Tragedia timpului ar fi de nerezolvat, iar sarcina istoriei – irealizabila, pentru ca, in interiorul timpului istoric, aceasta nici nu se poate infaptui. Destinul omului, aflat la baza istoriei, presupune un scop supraistoric, un proces supraistoric, o solutionare supraistorica a destinului istoriei intr-un alt timp, vesnic. Istoria pamanteasca trebuie sa se contopeasca din nou cu istoria celesta, trebuie sa dispara granitele care separa lumea aceasta de lumea cealalta, la fel cum nu au existat aceste granite in trecutul indepartat, in zorii vietii universale. (…). In acest mod simbolic se vorbeste in Apocalipsa. Se rupe legatura timpurilor,  cercul inchis al realitatii inceteaza sa mai existe. In realitatea lumii se revarsa energiile unor alte trepte ale realitatii, istoria timpului nostru se sfarseste si tocmai de aceea capata sens. O zi din viata noastra individuala este absurda luata in sine, viata noastra capata sens doar prin alaturarea tuturor zilelor ei.
(…) In limitele istoriei, este irezolvabil si conflictul tragic al destinului individual, cu destinul intregii umanitati. De aceea, istoria trebuie sa se incheie. Lumea trebuie sa intre intr-o realitate superioara, intr-un timp integral, in care sa se rezolve problema destinului individual uman, iar conflictul tragic al acesti destin individual cu destinul universal trebuie sa-si gaseasca o solutie. Istoria este, inainte de toate, destin – si trebuie sa fie inteleasa ca destin, ca soarta tragica. Soarta tragica trebuie sa aiba, ca in orice tragedie, un act final, care rezolva totul. In tragedie, catharsis-ul este inevitabil.  Istoria nu are o evolutie infinita in timpul nostru, nu are firescul fenomenelor naturale, tocmai pentru ca istoria este destin. Aceasta este ultima concluzie a metafizicei istoriei. Destinul uman, pe care trebuie sa-l urmarim prin toate perioadele istoriei, nu se poate solutiona in limitele istoriei. Metafizica istoriei ne invata ca ceea ce este irezolvabil in limitele istoriei, se rezolva dincolo de limitele ei. Acesta si este cel mai important argument in favoarea faptului ca istoria nu este fara sens, ca are un rost superior. Daca ar avea numai un sens pamantesc imanent, tocmai in acest caz ar fi absurda, fara sens, pentru ca atunci toate dificultatile fundamentale, legate de natura timpului ar fi irezolvabile, sau toate rezolvarile ar fi fictive, aparente si neadevarate. O astfel de metafizica a istoriei, relativ pesimista, rupe mreaja iluziilor legate de divizarea viitorului si rastoarna ideea de progres, dar intareste speranta si nazuinta in solutionarea suferintei istoriei din perspectiva eternitatii, din perspectiva realitatii vesnice. Iar aceasta metafizica pesimista a istoriei este mai optimista, in sensul ultim si cel mai profund al cuvantului, decat optimista conceptie despre progres, conceptie sumbra si aducatoare de moarte pentru tot ce este viu. Trebuie sa aiba loc o anumita mutatie launtrica, dupa care istoria universala nu se va mai infatisa in perspectiva fluxului distrugator al timpului, aruncata parca inafara din adancul spiritului, ci in perspectiva eternitatii, a istoriei celeste. Istoria universala se va intoarce in adancime, ca un moment din vesnicul moment al Spiritului”.

…Marele filosof al culturii romanesti, Lucian Blaga, spunea ca romanii „au sabotat istoria”. Foarte bine – nu aveau alternativa, cand demonii istoriei se bat, de la inceputul lumii CAZUTE, rezultate prin cumplitul, incredibilul pacat adamic – cu dumnezeirea eternitatii. MAI ALES ACUM, aceasta istorie masonizata, ingrozitor insangerata,  TREBUIE sabotata!!! Diavolul Crimei si al Sinuciderii trebuie identificat si exorcizat, fara intarziere si fara nicio mila! Trebuie sa ne scuturam de toate efectele ei otravitoare, numite „institutii”, prin care ni se da voie doar…SA NE UCIDEM INTRE NOI SI SA NE SINUCIDEM!  Trebuie sa scapam, cat mai repede si mai profund (prin antidotul cosmic/panaceul numit „re-evanghelizarea intru Hristos-Dumnezeu”!), de efectele, seculare, ale masonizarii (prin masoni si prin uneltele lor…”nationale”!).
CU STATUL LOR DIABOLIC CU TOT!!!
***
NOTE
1 -Nikolai Berdiaev, Un Nou Ev Mediu, Omniscop, Craiova, 1995, p. 126.
2-Idem, p. 127.
3-Idem, p. 116.
4-Idem, p. 117.
5-Idem, p. 118.
6-Idem, p. 132.
7-Idem, p. 127.
8-Idem, p. 129.
9-Idem, p. 129.
10-N. Berdiaev, Sensul istoriei, Polirom, Iasi, 1996, p. 197.
11–Emil Cioran, parca citandu-l pe Marx, dar si pe…Marchizul de Sade,  afirma ca “crestinismul este religia sclavilor”.
12-Cf. Sfantul Augustin, Civitas Dei, in : P. Bernard Stef, Sfantul Augustin  –  Omul.Opera. Doctrina, Colectia Sfinti Parinti ai Bisericii, Cluj-Napoca.
13-Legea a fost sadita si exista in fiinta umana(constientizata), caci altfel nici n-ar fi posibil ca Dumnezeu sa ceara omului ceea ce El n-a dat si pus in fiinta Omului.
14-Matei, 23, 13-39.
15-J.J.Rousseau, Contractul…: “O societate de adevarati crestini n-ar mai fi o societate de oameni”  –  adica, ar fi o utopie. Nu: ea, societatea autentic-crestina, va fi-exista (dupa spusa Bibliei: ”Cand fi-va o turma si-un pastor”)  –  si  abia aceea-acela se va numi pe drept Omul (re-indumnezeit, re-androginizat paradisiac).
16-Matei, 10, 14.”Daca insa nu va va primi cineva, sau nu va asculta cuvintele voastre, atuncea iesind din casa ori din cetatea aceea, sa scuturati si praful de pe picioarele voastre!”
17-Exista si asa ceva, dar ca automutilare mistica  – Matei, 5, 29-30:”De te sminteste ochiul tau drept, scoate-l si-l arunca, caci e mai bine pentru tine sa piara unul dintre membrele tale, decat tot corpul sa fie aruncat in gheena, si de te sminteste mana ta dreapta, tai-o si arunc-o de la tine, caci e mai bine pentru tine sa piara unul din membrele tale, decat tot corpul sa fie aruncat in gheena”. Adica, mai curand suferi de o suferinta trecator(istoric)-corporala, decat sa risti inimaginabila suferinta spiritual-esentiala eterna.
18-Matei, 5, 37.
19-Ibidem, 37 si 44-48.
20-Idem, 10, 34-35:”Sa nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie: caci am venit sa despart pe om de tatal sau si pe fiica de mama sa si pe nora de soacra sa”.
21-Idem, 5, 6.
22-Idem, 11, 30.
23-Mircea Eliade, Tratat de istoria religiilor, Humanitas, Buc., 1992.

22 decembrie 2010                                                   prof. dr. Adrian BOTEZ

P.S.: …Astazi, 23 decembrie 2010, ora 10,30 – in plenul Parlamentului (unde premierul Boc se pregatea de discursul care preceda discutiile pe motiunea Opozitiei la GENOCIDICA Lege a Salarizarii…: „Dragi colegi, membri ai Guvernului…” – si, ca sa-i confirme, lui Boc, exclusiva colegialitate declarata, nu cu Maria Sa Poporul Roman, ci DOAR CU MEMBRII UNUI GUVERN CRIMINAL SI DEMENT!!! –  s-a auzit, IN ACEEASI CLIPA,  o bufnitura infioratoare!), inginerul de sunet al TVR, ADRIAN SOBARU (sot, tata a doi copii, dintre care unul are un grav handicap… – de aceea, nu-si putea acoperi datoriile fata de stat, din salariul „in mana”: 636 RONI! – …iar noua „lege” tocmai ii rapise tatalui dreptul la indemnizatia de insotitor/asistent personal AL PROPRIULUI COPIL…), IN SEMN DE PROTEST ULTIM, s-a aruncat in gol, precum un kamikadze, de pe marginea balconului unei loje parlamentare, purtand scris, pe tricoul sau, alb precum ninsoarea din 25 decembrie 1989:
„Ne-ati ciuruit!
Ati vandut toata tara!
Ne-ati ucis viitorul copiilor!
Ne puteti lua viata, dar nu si
LIBERTATEA!!!”… – iar in mana avand o bila portocalie, cu numarul „13” pe ea (13=Numarul Diavolului si al Mortii). A mai apucat sa spuna, din gura: „Ati luat mancarea de la copii! Pentru tine, Boc!”… – iar cand si-a revenit, pe targa, a soptit: „LIBERTATE…”

…Din pacate pentru decizia lui, ADRIAN SOBARU n-a murit, ci s-a ales cu multiple fracturi (de glezne, de fata, de frunte, de nas etc. etc.). Ceea ce i-a inviorat teribil pe „pedelei”, care s-au grabit sa reia sedinta si, in lipsa Opozitiei din sala (care Opozitie macar a avut minima decenta sa paraseasca, imediat, sala de sedinte…), au continuat, cu un cinism inimaginabil si monstruos, „lucrarile” (?!), respingand motiunea cu un castigator… VOT UNIC („unic”, cel putin, in istoria parlamentarismului european…!): ZERO…peste tot!!!

…Cu o luna in urma (pe 18 noiembrie 2010) un alt angajat al TVR se spanzura (…”mai discret”…NU IN PLENUL Parlamentului si fara…”texte incitante si tendentioase”!).

…Multi pedelisti au pretins ca ADRIAN SOBARU era nebun si drogat…Noi suntem de cu totul alta parere: ca si LIVIU BABES, cel care „s-a ars singur pe rug pe o partie de schi din Poiana Brasov in februarie ’89, protestand impotriva <<Auschwitzului>> ceausist” (cf. Gandul, art. “Scoala-n strada, nu-n spital!”, de C.T.Popescu, din 24 octombrie 2010), ca si Doamna Profesoara CRISTINA ANGHEL (care a stat in greva foamei 70 de zile, in octombrie 2010, fara s-o ia in seama nicio oficialitate mai de “dai Doamne”: dl Funeriu a venit la spital, ca sa-i ofere…UN CACTUS!!! – …si care Doamna N-A INTRAT SI STAT IN GREVA FOAMEI, 70 DE ZILE,  PENTRU BANI MAI MULTI! –  CI PENTRU RESPECTAREA LEGII SI A DEMNITATII, A PRINCIPIILOR NOBILE, DE DUH, IN ROMANIA!!!), si ADRIAN SOBARU nu trebuie categorisit, cu usurinta iresponsabila, drept “un sinucigas care necesita consiliere psihologica”, CI UN NOU MARTIR ROMAN, AL ACESTEI EPOCI APOCALIPTICE!!! Pentru ca el nu “a zburat” de la balconul Parlamentului (institutie care, in decembrie 1989, promitea sa fie locul/ALTARUL sacru al democratiei…”pe bune”!), in primul rand,  pentru niscaiva “nemultumiri/probleme  personale”, ci, INAINTE DE ORICE,  pentru PRINCIPII SFINTE…: VIITOR AL NEAMULUI , INTRU DEMNITATE, INTRU DREPTATE SI LIBERTATE!!! – …ascultati-va constiinta si veti reauzi ce se striga, la Timisoara si Bucuresti, in decembrie 1989: “Vom muri si vom fi liberi!” Era suprema credinta crestina A MARTIRILOR:
DOAR IN CEALALTA  LUME MAI EXISTA NADEJDEA DREPTATII, A VIETII ADEVARATE SI, IMPLICIT, A LIBERTATII DE DUH!!!
…Comentariile “post-factum”:
-Emil Boc: “N-are nicio leziune care sa-i puna in primejdie viata.(…)Fac apel la solidaritate, la luciditate, rationalitate si echilibru” – …sugerand, ba chiar ne-sugerand, ci “pocnind” cu bata-n balta, mult prea…”pe sleau”, ca toti care i-ar urma exemplul lui ADRIAN SOBARU ar fi ori nebuni, ori…drogati!!!… – incheind triumfalist: “Totul e bine!”…
-Cotoi (…Sever…!): „Sunt tulburat!” Nu ne-ndoim…La fel cum era atunci cand a „ajutat-o” pe Roberta la numarat…!!!
-Puiu Hasotti: „Nu pot vorbi – sunt tulburat!” Si liberalul asta e de-o ipocrizie exemplara…asa ca, sa trecem mai departe…poate gasim ceva mai de soi/”revelator”:
-Teo Trandafir: „Eu nu-nteleg ce i-a venit omului astuia!” Nici eu nu-i inteleg pe cei care se „dau in gat” dupa struto-camile, precum domnia-ta, sa…”te scuze…PENTRU PEDELIZAREA SUBITA”…! Pai, numai in PDL ti-ai dezvoltat, deplin…”vocatia de Iuda”!!!
…Noi te-am vedea mai potrivita pentru turnarea plumbului topit pe gat (…la modul/”diateza” pasiv/a…!), precum calpuzanilor…
-Varujan Pambuccian (cu accente GROTESC-eroice): „Si daca ar fi fost cutremur, Parlamentul trebuia sa continue sa functioneze!”
Dar gestul protestatar al lui ADRIAN SOBARU este infinit mai …cutremurator decat orice cutremur: ESTE AVERTIZAREA SUPREMA, ASUPRA ULTIMULUI „HAL” AL DESPIRITUALIZARII SI DEZUMANIZARII, IN TOATA ROMANIA, NU DOAR IN PARLAMENTUL EI!!!
-Elena Udrea, dupa ce a fost intrebata daca crede ca asa ceva s-ar putea intampla in alta tara din Europa…a tacut, tinand ochii in jos, cu o „rusine” circumstantiala (de fapt, scrasnind APRIG din masele!), „rusine circumstantializata” care era curios de apropiata de aceea pe care o afiseaza „traseistele”, in fata camerei de luat vederi, dupa ce au fost prinse intr-o razie a Politiei…
-Un …”geniu” (…ca sa nu-i zicem <<bou>>!) al democratiei, dl Alexandru Cumpanasu (pe postul Realitatea TV, ora 15,30): „Trebuie gasite mijloace legale de protest”. Deci, este ilegal sa mori, in Romania de azi! – ESTE ILEGAL AUTOSACRIFICIUL MARTIRIC!!!
…Numai liberalul Octavian Popa (mai tarziu, si Norica Nicolai…) a declarat ca se simte vinovat…ca-i este rusine ca face parte din Parlament, si ca nu se simte coleg cu niste indivizi cinici si lipsiti de minima umanitate, cum s-au dovedit a fi, azi (mai ales …si extrem de semnificativ si definitiv lamuritor, azi!…”lamuritor” pentru oricine nu e de rea-credinta perfecta sau…cretin de-a binelea!!!), 23 decembrie 2010, cei din PDL…!!!
…De altfel…”Totul este bine”… – „PE FRONTUL MIZERIEI, NIMIC NOU!!!”
…Vine Craciunul…dar noi nu putem zice altfel decat asa: „LA NAIBA CU STATUL MASONIC SI CU LINGAII SAI SLUJITORI! JOS CU HAITA ASTA NESATULA!!!” – …sau, vorba dlui pedelist Petre Tinel (vorba „aruncata” intr-un context tragi-comic, chiar grotesc…): „PUNETI MANA PE TOPOARE!”… – si, speram, Dumnezeu ne va ierta… „iesirea din sistem”…!

…Sa traiesti, ADRIAN SOBARU, ca sa apuci si Ziua Maniei si Judecatii Lui Hristos-Dumnezeu aici, pe Pamant!!!
Atunci, toti detractorii si „minimalizatorii” tai, toate iudele astea imputite  si ipocrite de azi   – se vor ruga, PLANGAND IN HOHOTE, de tine, sa-I  dai Lui marturie mai …”atenuata”, pentru ei!

Adrian Botez

TRIPTIC LITERAR: MENUT MAXIMINIAN

1. Menut Maximinian –  PE ARIPA CERULUI

Jurnalistul Menut Maximinian este unul dintre cei mai prolifici scriitori tineri, cu activitati diverse si care, aparent, nu au afinitati intre ele. Cultura scrisa, etnografia si folclorul, activitati de voluntariat in sfera dreptului omului si realizator de televiziune, Menut a reusit ca intr-un timp record sa intruneasca sufragiile cititorilor, sa castige respectul si simpatia publicului de toate varstele si din toate categoriile sociale.

A pasit cu dreptul in lumea cartilor, cu un volum care intrunea in paginile sale o serie de interviuri interesante, inedite si spumoase ca stropii de sampanie. Mai apoi, ne-a surprins frumos cu pagini dense de monografie locala, cu referinta directa la Diug, satul de care inca se simte legat prin radacini si bucuriile pe care i le rezerva acel colt de paradis terestru situat pe Valea Ilisuei. O carte cu conotatii sociale clare dar care, scrisa cu talent, a devenit literatura buna, a fost inspirata de copiii dintr-un orfelinat al Romaniei actuale.

Mai recent, in 2008, la Editura Karuna din Bistrita, Menut Maximinian isi publica volumul Pe aripile cerului. De fapt, un jurnal de observatii fine si expuneri de stari si sentimente, el „fotografiaza” o lume pe cale de disparitie si care, ca o fata morgana, se afla la limita dintre fictiune si realitate. Pornind de la lumea imaginara, care… incape intr-o coaja de nuca, cu aplecari clare spre arhaic si cutumele unei civilizatii de tip rural, si unde Menut face o figura de artist al cuvantului, –  filmul cartii se deruleaza in secvente independente una de alta, in fragmante de imagini si actiuni umane care, la prima citire, nu par a avea legatura una cu alta. Lumea decupata de Maximinian Menut si prinsa ( romantic) de Aripa cerului, este o lume din „bucati” care asezate sun lupa, ca intr-un joc de puzzle ne arata dimensiunea unui spatiu populat cu eroi, eroi adevarati de literatura, care traiesc in noi si langa noi.

Inspirat din mediul care il inconjoara, Menut foloseste personaje anonime, dar usor de recunoscut in realitate, –  pentru a ilustra starile de tensiune teribila, cum ar fi in Super Pres, pagini in care umorul inunda amaraciunea si autorul nu trece cu vederea teatrul ieftin dat de cei atotputernici.

In „Granita si pita” tristetea autorului se resimte cu acuitate teribila, derizoriul si infinitul spatiului din care taranul isi ia lumea in cap, pleaca in lume dupa o „pita” mai alba se confunda pana la lacrima. Casele noi si sfidatoare prin opulenta, dar in care nu locuieste nimeni, sarbatorile de iarna care trec fara a fi impodobite cu veselia tinerilor, –  tineri ce muncesc in strainatate, –  toate aceste detalii fac o adevarata pagina de istorie actuala, o fresca de deznadejde in cronica localitatilor noastre rurale, de care Menut Maximinian se simte legat cu nojitele responsabilitatii sale de intelectual care vede lumea prin propriile sale percepte.

Satul care se stinge! Aceasta este imaginea care transpare mereu, chiar si acolo unde autorul, voit sau nu, incearca sa salveze aparentele, descriind cu lux de amanunte pitoresti locurile si oamenii pe care ii cunoaste asa cum se cunoaste pe sine.

In „Pana de paun „ autorul face interferenta intre o lume a zeilor din Olimp si lumea satului transilvan, locul unde Baba Ioana isi incepe vraja odata cu rasaritul soarelui. Fantasticul si realul, miticul transpus intr-un topos fecund si nascator de legende, iata spatiul prin care Menut Maximinian se invarte ca un fecior la jocul de duminica. Mai putin sigur pe el mi s-a parut a fi in fragmentele in care defineste cu uneltele scrisului, spatiul urban, –  barurile de noapte, intalnirile cu scriitorii care-s hotarati sa faca o cariera indiferent de pretul platit.

Pilduitoare in substrat dar efervescente si placut a fi lecturate, povestirile din volumul „Pe aripa cerului” sunt mostre de talent nativ ale unui jurnalist care vede totul, noteaza ce-i place si mai ales ce nu-i place in ceea ce-l inconjoara, apoi, retras in linistea unei dupa amiezi de duminica, isi construieste cartea ca pe o oglinda in care aripa cerului se vede rasturnata.

Menut Maximinian construieste o lume din lumini si umbre, o lume in care, daca am fi un pic mai atenti cu noi insine, am putea observa ca facem cu totii parte din peisajul pe care ni-l infatiseaza cu dragoste dar mai ales cu amaraciunea copilului care realizeaza nebunia adultilor si constientizeaza ca, el singur nu are putere sa schimbe lumea in bine.

Una peste alta, cartea este inca o caramida solida in constructia literara pe care Menut Maximinian o realizeaza din mers cu harnicie, talent si bucuria creatiei.

2. Menut Maximinian a pasit  cu dreptul in VREMEA SINTAGMELOR

Intr-o tinuta grafica excelenta, datorata Editurii Karuna, cu coperta eleganta si atragatoare,  VREMEA SINTAGMELOR, cartea semnata de Menut Maximinian este un compendiu  de jurnalism cultural de cea mai buna calitate,  care aduna in pagini o seama de  intampinari de carte, cronici literare succinte, pe care autorul le-a scris si le-a publicat de-a lungul unui deceniu de gazetarie.

Ziarul Rasunetul din Bistrita, a fost, este si va fi  (si) o scoala de literatura, un atelier literar clar,  in care, in ultimul deceniu, la pagina de cultura au avut loc adevarate mutatii, schimburi culturale eficiente si interesante. Tot mai multi scriitori si-au dorit, si au putut sa-si vada semnatura in paginile ziarului, sau sa beneficieze de prezentarea literara a cartii pe care au publicat-o. Menut Maximinian a reusit  in timp scurt sa-si faca din nume renume si sa castige increderea si chiar prietenia multor intelectuali cu chemare spre literatura, spre cultura in general. In acelasi timp s-a afirmat, si si-a devenit unul dintre cei mai  cunoscuti  scriitori din judet iar pe plan national  a reusit performanta de-a publica sub semnatura personala, sau de a beneficia de cronici literare interesante in reviste literare de prestigiu.

Desi autorul  Vremii sintagmelor nu si-a propus  niciodata sa dea cu barda in Dumnezeu, sau sa despice firul in patru, cronicile sale au fost primite cu seriozitate, cu emotia cuvenita dar mai ales,  cu respect si incredere din partea publicului dar si a autorului. El s-a impus prin sinceritate, talent si putere de munca. Ca si pe raftul unei biblioteci adevarate, cartile la care face referinta Menut Maximinian in ultima sa aparitie editoriala, sunt lucrari asezate in ordine strict alfabetica. Nu are favoriti, nu face concesii dar nici, la polul opus, nu incrimineaza. Este un critic echidistant si ii lasa cititorului posibilitatea sa aleaga pagina care il intereseaza, afland detalii despre  carti si autori celebri, sau despre altii in devenire. Scrie cu acelasi profesionalism despre maestri dar si despre condeiele care au scateiat pe cerul liric, ca o stea cazatoare, o singura data.

Excelenta mi se pare a fi si ideea prin care, in paginile de la inceputul cartii, se explica intr-un mod lejer, (pentru un public care nu este  neaparat molipsit de „microbul” Literaturii), vorbeste in termeni clari despre  starea de fapt a scriitorului contemporan, a revistelor literare, a gruparilor de gen, realizandu-se in acest mod, o traiectorie spre „raftul” plin cu cartile, pe care Menut Maximinian le-a citit si despre care a scris cu perseverenta unui jurnalist care se respecta.

Bucuria de –a tine o carte noua in mana, se simte in randurile prin care autorul isi incepe pledoaria pentru fiecare volum in parte. El nu desparte apele de uscat  cu forta, nu face selectii si topuri dupa calitatea artistica. Autorul reda cu acuratete si bun simt esantioane din textele la care face referinta, pentru ca, asa cum am mai spus, beneficiarul, domnia sa cititorul sa  intre indirect in lumea cartii respective si daca, il intereseaza subiectul, genul si stilul literar respectiv, sa  caute cartea. Unul dintre cei mai temerari scriitori  din tanara generatie, Menut Maximinian a ajuns la maturitatea scriitoriceasca dupa ce, un deceniu incheiat a exersat ca un violonist  cu har pe strunele unui Stradivarius. Succesul nu s-a lasat asteptat.

El nu mai este  scriitorul provincial care  isi lauda colegul de breasla la o halba de bere. El scrie cu temei, documentat si isi asuma cu responsabilitatea si, as zice eu, cu har dat de Dumnezeu, rolul de  gazetar literar. Impatimit de litera scrisa, numele lui Menut Maximinian este deja cunoscut  in presa scrisa si electronica din tara si chiar din strainatate. Un punct in plus in topul cultural al unui judet cum este Bistrita Nasaud,unde literatura de buna calitate nu mai este demult o fata morgana. Ceea ce  a adunat Menut in cartea de fata, sunt materiale pe care le-am citit la timpul lor, in paginile ziarului Rasunetul, imi sunt familiare. Majoritatea dintre autorii cartilor consemnate in cronicile aici  prezentare, imi sunt cunoscuti din ceea ce au publicat, au scos pana acum pe piata de carte. Tocmai de aceea, bucuria de-a regasi acest buchet de carti si autori intre doua coperte, sub semnatura lui Menut Maximinian constituie pentru mine, ca scriitor, o duminica a prieteniei care, vrem sau nu vrem, ne leaga prin actiunea comuna.

Cu aceeasi dragoste fata de pagina tiparita, autorul cartii face referinta la autori cu vechi state in lumea literara, dar si la novicii care bat la portile literaturii. Generozitatea si responsabilitatea, doua paralele care nu credeam ca se pot intalni vreodata, aici fac casa buna. ?i rezultatul nici nu putea fi altul cat timp Menut Maximinian este un profesionist de prima mana, iar cele 10 carti publicate de el pana astazi sunt girul ca va merge mai departe cu aceeasi patima frumoasa, harnicie intelectuala si candoarea cu care l-au inzestrat parintii, de acasa.

Monografii, proza, reportaje… sunt genuri literare la care Menut Maximinian s-a oprit in ultima vreme. A scris, a pus cuvintele de hartie  ca si cum ar fi aruncat boabe de grau in brazda. Acum culege si roadele. Premiile, distinctiile, cuvinte frumoase de la maestrii sunt tot atatea moduri prin care autorului i se recunoaste valoarea literara si jurnalistica. Vremea sintagmelor este cartea unui scriitor implicat in societate, nu a unui  literat inchis in turnul de fildes, de aici si apetenta  lui Menut pentru munca de redactie, pentru a relationa pe diverse paliere ale culturii si in sfera sociala. El are scrisul in sange, munceste pa pagina cu increderea omului care are ceva de spus lumii in care, din nefericire, Cartea nu mai este considerata a fi o valoare nationala.

Ceea ce face Menut Maximinian  este un act de cultura adevarata. El aduce sub lupa publica carti care, multe dintre ele, nu ar beneficia poate, de cronici si atentie din partea criticilor de specialitate. Desi nu isi propune sa radiografieze cu „uneltele” unui critic literar de meserie, autorul prinde esenta, lamura din fiecare carte pe care citeste, despre care scrie. O face cu luciditate, cu aplomb si siguranta de sine. Nu bajbaie si are deja un stil de prezentare, un enunt propriu si inconfundabil. Fiecare dintre  prezentarile de carte cuprinse intre cele doua coperte sunt unicat, fragmente dintr-un puzlle care reliefeaza, la urma urmei, munca sisifica, zilnica si  formeaza laolalta o…geografie  literara indubitabila. Cei care au beneficiat de consemnarile autorului nu tin doar de judetul Bistrita Nasaud, sunt carti si autori care fac istoria literara mai savuroasa, mai vie .

Felicitari, Menut Maximinian pentru Vremea sintagmelor, care este menita sa-ti deschida o zodie noua,  drumuri pe care cartile tale sa ajunga acolo unde le este locul, in librarii si in bibliotecile tarii.

3. RADACINI IMPRUMUTATE – Menut Maximinian

In volumul  intitulat „Radacini imprumutate, si care a vazut lumina tiparului in aceste zile, la Editura „Karuna” – autorul face un exercitiu de patriotism in sensul cel mai frumos al cuvantului. Intr-o perioada istorica in care, ca romanii in Romania, – celor mai multi dintre noi ni se pare a fi desuet sa ne erijam in aparatori ai romanismului,  preferand sa pedalam pe sloganurile unei globalizari mai mult sau mai putin avantajoasa pentru  ceea ce suntem, –  Menut Maximinian ne pune in fata unui fapt implinit. Frust, la obiect, cu date istorice si nu doar, autorul ne arata o alta fateta a monedei romanismului pe care il stim.

Mai pregnant decat in toate celelalte carti ale sale, in Radacini imprumutate,  scriitorul Menut Maximinian  se foloseste de uneltele  jurnalistului care este, dar si de cele ale etnologului, meserie pe care si-a ales-o si cu care iese la rampa… Seriozitatea muncii de cercetare pe terenul care, la prima vedere, nu ii ofera defel avantaj, (cercetarea fiind facuta in comunitati cu marea majoritate a populatiei maghiarizata), puterea de discernamant in alegerea filonului de cunoastere reala, alegerea dintre  sute si mii de variante posibile a unui fragment de istorie cat mai apropiat de realitate, face ca volumul de fata sa intruneasca preferintele mele, de cititor, intr-un top ad-hoc alcatuit  din volumele deja publicate de Menut  Maximinian pana astazi.

Subiectul ales de autor este unul care nu doar azi, de-a lungul  vremii chiar, a inflamat spiritele, a impartiti in doua tabere beligerante chiar, istorici redutabili, politicieni puternici, oameni de rand. Zona care tine geografic vorbind,  de ceea ce este cunoscut indeobste sub numele de Secuime, de Bazinul Odorheiului Secuiesc, s-a aflat in ultimele decenii mai mult in atentia sustinatorilor maghiarismului din Romania de dupa Trianon. Istoricii nostri, cei mai multi,  s-au multumit sa observe fenomenul maghiariyarii romanilor din zona mai sus amintita, doar pe baza a ceea ce se mai afla-n arhive. Colb de Istorie! O cercetare le fata locului parea pentru unii aproape imposibila.

In afara de modul literar  clar, in care si-a scris lucrarea de fata, Menut Maximinian  da dovada  de talent jurnalistic si de cunoastere a unei LUMI care pentru multi dintre noi este doar o pata de culoare pe harta Romaniei. Cu nuante poetice brodata din loc in loc, cartea Radacini imprumutate este un fel de rugaciune pentru memoria unui popor lovit din toate partile de hoarde, mai vechi sau mai noi, de cotropitori. Drama romanului caruia strainul, pe care l-a primit in casa si la masa sa, strainul care, mai apoi devine stapan pe identitatea romanului, este redata cu date certe, cu exemplificari si  cu date concrete. Biserica, in tot acest context, ramane  coloana vertebrala care reuseste sa adune in jurul axului sau, sa tina pe verticala  cele cateva cuiburi de romani care au mai rezistat, in timp, maghiarizarii aparent implacabile.

Ciuvuri de istorii personale, altele de familie, sunt adunate cu migala si cunoastere de profesionist, intr-un puzzle care, pentru cei care au ochi ca sa vada, constituie un document al diluarii noastre, ca natie. Prin curajul unor intelectuali autentici, a unor clerici romani sau chiar a destui oameni simpli,  Limba Romana inca mai respira in  susurul apelor, in suierul vantului, in doinele noaste stravechi. Bazandu-se si pe o bibliografie, la care si-au adus aportul de-a lungul anilor, nume  de prestigiu national, –  autorul volumului de fata face o paralela cu ceea ce el a intalnit pe teren. Pornind de la crucile din stravechile cimitire din satele care azi, dupa nume, grai si port, ni se declara a fi formate din etnici maghiari, dar unde numele romanesti clare, sunt schijesite in pietrele sau crucile de stejar ce tin loc de capatai de mormant, Manut Maximinian  ne conduce intr-o veritabila odisee istorica, folosind repere antrolopogice si etnologice care nu pot fi masluite de pseudo-savantii in materie. Arta bisericeasca, slova romaneasca, mestesugurile si mentalitatea tipic romaneasca, – sunt tot atatea valente de care autorul se foloseste cu tandrete, fara ranchiuna, cand ne demonstreaza ca acel spatiu este tarana din tarana Romaniei.

Este o lucrare cu personaje reale, nu fictive. Este o alta monografie care ar trebui sa faca parte din marea monografie a spatiului real al Romaniei de ieri, de azi si de maine. Radacini imprumutate este, la urma urmei, o marturisire, un act de identitate semnat prin exercitiul curajului de-a spune cu voce tare ca… esti ceea ce esti, un ROMAN. Fara colaboratorii sai din umbra, prietenii si toti pe care i-a cunoscut acasa la ei, in acest demers, timp de documentare si de nastere a cartii, Menut Maximinian nu ar fi reusit sa ne ofere decat un surogat din adevarul absolut al spatiului Odorheiului Secuiesc. Astfel, desi este o carte de autor, volumul de fata se impune, ne convinge de necesitatea prezentei sale in fiecare  biblioteca din Romania  si nu doar. Istoria este vie. Ramane sa citim cartea, sa mergem si sa stam de vorba cu „personajele” care o alcatuiesc prin vietile si istoria lucrarii pe care au implinit-o sau… nu.

Melania CUC
Din volumul: „Cronici Alb pe Negru”
Pagini de (ne) critica literara
Editura Semanatorul, 2010

Traditie si Sarbatoare

Fiecare popor isi are traditiile lui, fiecare familie isi cunoaste obiceiurile ei, fiecare om rutina lui, fiecare credinta datinile ei si fiecare lucrare uzantele ei. Functionam mai usor pe baza de stereotipuri stabilite cu multa vreme in urma, cu care ne-am obisnuit atat de mult, incat le executam mecanic, fara a mai gandi, fara a dori sa le schimbam, fara chiar a fi constienti ca o facem. Odata intrati in relatie de simbioza cu obisnuinta, acest mecanism mental atotprezent in lume, ii cedam treptat controlul, acordandu-i putere asupra actiunilor noastre si rang de a doua natura.
Luam mare parte din decizii in virtutea obisnuintei, unele din ele fiind doar reflexe declansate de necesitatile vietii zilnice, de circumstante, sau de alti factori exteriori. Ne traim viata sub imperiul obisnuintei si ne supunem schimbarilor inevitabile cu tot mai multa dificultate. De schimbarile evitabile ne ferim.
Traditia este memoria colectiva a unui grup, care o respecta, avand incredere ca istoria a verificat-o si validat-o ca atare. Traditia este obisnuinta ridicata la rang de noblete.
Cu cat fagasele sunt mai adanc sapate, cu atat mai confortabil calatorim pe drumul vietii, impingand carul spre o destinatie definita candva in trecut. Prin constrangerile pe care le impune inaintarii, fagasul garanteaza si destinatia ei, dar ramane mai fidel trecutului decat viitorului. In cuvintele lui Elbert Hubbard, traditia este ca un ceas care ne arata ce ora a fost candva in trecut.
Fara indoiala, traditia poate juca un rol pozitiv in istorie si credinta, ca factor stabilizator. Dar un accent exagerat pus pe traditie, in dauna altor factori, care contribuie la echilibrul necesar, poate preface traditia in frana a istoriei si a credintei personale. Venerata fara discernamant, traditia devine reflectarea in prezent a unui context istoric disparut, un anacronism tinut in viata prin mijloace artificiale. ”Traditionalistii sunt pesimisti cu privire la viitor si optimisti cu privire la trecut”, ne spune Lewis Mumford pe sub mustata.
Cat priveste religia, traditia cauta sa perpetueze in prezent credinta celor disparuti de multa vreme. Scriptura isi pierde treptat autoritatea ca singurul izvor al adevarului (revelat), in timp ce parerile inaintasilor castiga tot mai multa putere. Acumularile succesive de erori, interpretari date Scripturii de reprezentanti proeminenti ai traditiei si un bagaj de scrieri apocrife adunat de-a lungul secolelor, inlocuiesc treptat credinta inspirata din Cuvant. Rezultatul inevitabil va fi o credinta moarta a celor vii.
William Poteet relata in The Pentecostal Minister cum, in 1903, tarul Rusiei a observat o santinela postata undeva intre zidurile Kremlinului, fara ca locul respectiv sa justifice in vreun fel nevoia unui ostas. Nu era nimic de pazit acolo. Punand sa se faca cercetari, afla ca in 1776 tarina Ecaterina cea Mare, plimbandu-se intr-o zi pe domeniul palatului regal, a zarit acolo prima floare a primaverii.
– ”Pune-ti aici o santinela; nu cumva sa calce careva pe ea”, a poruncit tarina.
Nimeni n-a indraznit ulterior sa revoce ordinul tarinei si astfel, vreme de peste o suta de ani, fara intrerupere, mii de soldati au facut de straja pe mormantul anonim al unei flori de primavara.
De obicei, traditiile nu se nasc intentionat, ci cresc din seminte aruncate ca din intamplare, de multe ori fara a se mai sti de catre cine, dar odata ajunse la rod, ne uimesc prin vitalitatea lor. Este nevoie de un spirit treaz, chiar eroic, pentru a avea curajul sa introduca o modificare in traditie si uneori de un set de circumstante favorabile pentru ca schimbarea sa fie implementata.
Gelu Arcadie Murariu,
Oregon City, Oregon

Crestinismul de-nceput, sursa generoasa de inspiratie pentru artisti

Pentru o mai buna incadrare a temei de fata, este cat se poate de nimerit sa spun cateva cuvinte despre crestinismul de-nceput, mai exact despre izvoarele crestinismului. Caci nu numai ca nu trebuie respinsa parerea lui Clement Alexandrinul cum ca religiile anterioare crestinismului au fost pregatitoare pentru venirea Mantuitorului Iisus si ca – potrivit lui Tertulian – sufletul “paganilor” este “in chip natural crestin”, dar trebuie sa avem in vedere opiniile de genul urmator ale unor teologi contemporani, teologi de talia lui D. Staniloaie: “Dumnezeu este activ si dincolo de frontierele crestinismului”, respectiv ca “Logosul este pretutindeni in creatie prin puterea Sa”.
Desigur, tema este in egala masura tentanta si stufoasa. Dar cum ea depaseste cu mult limitele unui eseu, voi prezenta in continuare doar cateva repere extrase din cartea mea Confesiuni esentiale. Nu de alta dar se cunoaste prea bine rolul ce-i revine crestinismului in formarea culturii si civilizatiei pe arii intinse ale globului. In paranteza fie spus, Europa de azi este produsul integral al crestinismului, iar America este cel mai de soi produs al europenilor…
Trei sunt elementele pregatitoare ale crestinismului:
1)Intelepciunea Egiptului antic;
2)Filosofia greaca (indeosebi stoicismul lui Epictet);
3)Cartile sacre ale evreilor (Tora, Cabala, Talmudul).
Principalele influente exercitate asupra crestinismului primitiv sunt: a)Misterele orientale (misterele eleusine, misterele isiace sau misterele legate de cultul esoteric al zeitei egiptene Isis si mitraismul sau cultul lui Mithra, zeul persan al soarelui si fiul lui Zarathustra); b)Sectele si partidele (fariseii, saducheii, ebionitii – secta sarmanilor, terapeutii – secta ascetilor iudei din Egipt, ioanitii – adeptii lui Ioan Botezatorul, dar mai ales gnosticii si esenienii, doua secte pe care unii le afurisesc, pe cand altii le preamaresc).
Doi sunt factorii care au contribuit nemijlocit la raspandirea crestinismului:
1)Disparitia cetatilor-state;
2)Aparitia comunitatilor (congregatiilor) crestine.
La randul sau crestinismul a influentat intr-un mod copios arta medievala (occidentala si bizantina). Astfel, bisericile bizantine din Ravenna, ferite de furia iconoclasta din Constantinopol, si-au pastrat pana in zilele noastre splendidele lor mozaicuri care infatiseaza scene biblice intr-o mare varietate de culori, imbogatite de stralucirea aurului. Iar catedralele gotice, decorate cu acea migaloasa dantela de piatra la care au trudit sute de ani nenumarati mesteri anonimi, se prezinta privitorului ca adevarate “Biblii de piatra” prin scenele din Scripturi pe care le desfasoara.
Tot asa arta Renasterii, folosind aceeasi sursa de inspiratie, a creat marile capodopere ale picturii si sculpturii, capodopere care astazi umplu muzeele lumii. Cum lista artistilor renascentisti este aproape nesfarsita, caci – urmand exemplul dat de cetatile italiene – Renasterea si-a urmat neabatut drumul sau istoric in cam toate tarile europene, ma voi margini sa numesc doar cativa dintre ei (Bellini, Botticelli, Giorgione, Tizian, Rubens, Frans Hals, Rembrandt, Albrecht Dürer), desigur, dand Cezarului ce-i al Cezarului, adica acordand atentia cuvenita triunghiului de aur al Renasterii: Michelangelo-Leonardo-Rafael.
Michelangelo, de pilda, este pe buna dreptate socotit cel mai mare artist al Renasterii si poate ca al tuturor timpurilor, de indata ce celebrele lui statui (Moise, David), precum si nu mai putin celebrele fresce din Capela Sixtina (Creatia, Potopul, Judecata din urma) au in ele monumentalitatea si sublimul pe care autorul le-a gasit in izvorul sau de inspiratie. De altminteri, chiar Michelangelo marturiseste acest lucru in Rimele sale: “Din zi in zi, Tu, Doamne, toata viata/ Mi-ai fost si ajutor si calauza”…
De asemenea, Biblia a inspirat muzica psaltica bizantina, dar mai ales Oratoriile lui Bach inchinate Patimilor Mantuitorului, Creatiunea lui Haydn si Missa solemnis a lui Beethoven.
Tot din Biblie s-au inspirat Dante, Tasso si Milton cand au dat omenirii nemuritoarele lor opere: Divina Comedie, Ierusalimul eliberat si Paradisul pierdut.
Cu toate ca apartin unui alt palier al culturii universale, totusi trebuie amintite acele minuni de arta iconografica reprezentate de frescele bisericilor si manastirilor romanesti, precum si splendidele miniaturi care impodobesc manuscrisele cartilor bisericesti.
*
In cele ce urmeaza voi cauta sa invederez prin patru romane inspiratia exercitata de crestinismul de-nceput asupra scriitorilor situati foarte aproape de noi sau chiar in vremea noastra: Ben Hur, romanul scriitorului american Lew Wallace, Maestrul si Margareta al lui Mihail Bulgakov, Dumnezeu s-a nascut in exil din creatia lui Vintila Horia si Fata din Nazaret, carte scoasa in anul 2008 de catre Petru Popescu, scriitor american de origine romana.
Printr-o judicioasa imbinare a fanteziei debordante cu rigoarea informatiei evanghelice si a celei extrase din alte documente istorice, Lew Wallace reuseste performanta de-a scrie o carte in egala masura mult gustata de cititori si foarte apreciata, chiar insistent recomandata de factori cu greutate decizionala din Biserica catolica a timpului.
Desigur, pentru asa ceva nu ajunge sa fii doar un american pur sange, gen Sandra Brown sau Dan Brown, doi dintre condeierii care reusesc sa-si vanda ca painea calda productiile lor submediocre (Ben Hur la randul sau a inregistrat senzationale succese de public!), ci trebuie sa fii inzestrat si cu vana de artist. Iar Lew Wallace dovedeste in acest roman ca are talentul trebuincios de a-l captiva pe cititorul tuturor timpurilor si meridianelor prin acea incontentestabila maiestrie cu care el manuieste principalele instrumente de lucru ale artistului cu vocatie:
a)Usurinta nararii;
b)Simplitatea si fluenta cuceritoatoare a limbajului;
c)Senzationalul cu care condimenteaza biografiile unora dintre personajele zamislite, dar un senzational magistral dramuit si admirabil turnat in tiparele firescului, incat departe de-a soca (precum Codul lui da Vinci) prin atentia acordata aventurii ce avanseaza spre neverosimil, dimpotriva, el are pretiosul dar de-a contribui la intarirea autenticului acelor vremuri de exceptie, cand Mantuitorul Iisus s-a nascut, a propovaduit si a patimit.
Caci, desi la prima vedere personajul principal pare a fi tanarul si bogatul evreu Iuda ben Hur (ben in ebraica, la fel ca bar in aramaica, se traduce prin “fiul lui”), cel care, dupa ruperea prieteniei cu trufasul patrician roman Messala a fost condamnat la galere pe viata, totusi, personajul in jurul caruia graviteaza intreaga actiune a romanului este Dumnezeul intrupat, fiul Mariei si al dulgherului Iosif.
De altminteri, actiunea romanului incepe in desert, locul unde se intalnesc cei trei magi orientali – Gaspar, Melchior si Balthasar, care apoi calatoresc impreuna spre Bethlehem pentru a se inchina Pruncului, adevaratul Rege al iudeilor.
Iar Copilul, ne spune autorul, “era ca oricare copil; nu avea nici aura, nici coroana pe cap; nu deschise gura sa vorbeasca si nu dadu nici un semn ca le auzea osanalele si rugaciunile, ci, asa cum fac pruncii, se uita mai mult la flacara felinarului decat la ei. Dupa putin timp, ei se ridicara si intorcandu-se la camile, adusera daruri de aur, smirna si mirt si le asezara inaintea Copilului cu vorbe de evlavie.
Acesta era Mantuitorul pe care venisera de departe sa-L gaseasca! Se inchinau Lui fara nici o umbra de indoiala in inima lor”.
De mentionat ca daca in primele douasprezece capitole ale cartii, miraculosul si senzationalul de-abia isi fac intrarea in scena (doar intalnirea celor trei magi si drumul pe care acestia, calauziti de stea, il fac fara poticneli pana la Noul nascut), incepand cu capitolul 13, adica “la douazeci si unu de ani de la cele povestite mai sus”, ele isi fac simtita prezenta tot mai des, dar – asa cum deja am precizat – fara a fi catusi de putin socante sau obositoare…
Asupra tanarului Ben Hur, profund afectat de discutia avuta cu patricianul roman Messala, parca planeaza o fatalitate: Acuzat ca ar fi atentat la viata lui Valerius Gratus, noul procurator al Iudeii (de fapt o caramida cade de pe parapetul care strajuia acoperisul, atunci cand tanarul evreu se apleaca sa vada alaiul procuratorului), Ben Hur este de indata condamnat la galere pe viata, mama si sora sunt incarcerate, iar uriasa avere a familiei este confiscata, devenind proprietatea imparatului. In realitate, presupusa fatalitate se vadeste a fi rezultatul oribilei intelegeri dintre procurator si Messala, care – impinsi de lacomie si dispret fata de evrei – fac sa dispara toti membrii familiei Hur, caci in acest mod ei insisi pun mana pe o buna parte din respectiva avere.
Tot atunci, la o fantana din desert, are loc memorabila intalnire a arestatului trudit si insetat cu fiul venerabilului Iosif. Acesta, mai inainte ca garda sa-l poata opri, se apropie de prizonier, se apleca cu duiosie asupra lui  si “ii dadu sa bea”.
Printr-un concurs formidabil de imprejurari, inlantuitul Ben Hur pe galera izbuteste sa atraga asupra sa atentia puternicului duumvir Quintus Arrius, iar dupa ce-l salveaza pe roman de la inec, acesta il infiaza si-l desemneaza mostenitorul uriasei sale averi.
La moartea lui Quintus Arrius, Ben Hur se intoarce in patria natala, indemnat de gandul razbunarii, dar si de speranta regasirii mamei si surorii. Aici il cunoaste de indata pe faimosul imbogatit Simonide, omul de incredere in afaceri al tatalui sau (“omul care a renuntat la viata, dar niciodata la un scop”), precum si pe Esther, fiica lui.
Calauzit de sfaturile si convingerile de neclintit ale infirmului Simonide si ale batranului mag Balthasar, Ben Hur ajunge sa-l cunoasca pe Mantuitor, Ii recunoaste divinitatea si trece hotarat de partea Lui, ba chiar se straduieste sa organizeze pe banii sai un detasament de luptatori, care sa-L scape din mainile dusmanilor tot mai inversunati.
Dar cum Scripturile trebuie sa se implineasca, tot planul ticluit de Ben Hur cade balta, iar el asista indurerat si neputincios la schingiuirea si apoi la crucificarea adevaratului Domn si Rege.
Toate acestea se intampla dupa ce Ben Hur este recunoscut de Simonide drept fiu al fostului sau stapan, ocazie cu care ii restituie intreaga avere, nu doar pastrata cu pretul vietii lui, ci mult-mult sporita, si mai ales dupa ce tanarul evreu isi regaseste mama si sora scapate de carcera printr-o adevarata minune si tot printr-o minune izbavite de lepra cu evanghelicele vorbe rostite de Mantuitor: “Femeie, mare e credinta ta; faca-se precum vroiesti”…
Iar finalul romanului ni-l infatiseaza pe familistul Ben Hur (casatorit cu Esther, tata a doi copii), in continuare atat de devotat cauzei crestinilor tot mai persecutati, incat el decide ca averea sa si-o foloseasca pentru construirea la Roma a unei biserici subterane, atata vreme cat construirea bisericilor la suprafata pamantului era de neimaginat.
Mult mai realizat in plan artistic decat Ben Hur este romanul Maestrul si Margareta, creatia de exceptie a prozatorului sovietic Mihail Bulgakov, o carte in care fantasticul coabiteaza cu realitatea si amandoua se simt in ea ca-n sanul lui Avram.
Datele biografice sunt graitoare in ceea ce priveste interesul constant aratat de Bulgakov crestinismului in general, demonologiei si vrajitoriei in special: Tatal sau era profesor de dogmatica la Academia Teologica din Kiev, orasul in care viitorul scriitor a vazut lumina zilei in anul 1891!
Neindoios ca romanul in cadrele sale generale, la fel ca numele de Woland dat diavolului, i-au fost inspirate lui Bulgakov de Faustul lui Goethe. Ne amintim ca la sarbatoarea sabatului unde Mefisto il conduce pe Faust, diavolul isi spune Woland, ceea ce de fapt inseamna preluarea deformata a cuvantului valant, nume sub care e desemnat printul intunericului intr-unul din dialectele germane.
O alta analogie intre Faust si romanul Maestrul si Margareta vizeaza perioada lor de elaborare. Asemenea lui Goethe, care (teoretic) a fost absorbit toata viata de capodopera sa, tot astfel Bulgakov a meditat indelung la cartea lui de capatai, lucrand efectiv la scrierea ei intre anii 1929-1940. Chiar si in 1940, ultimul an de viata al scriitorului si anul in care el si-a pierdut complet vederea, munca la roman a continuat prin dictare.
Numele scriitorului devine celebru de-abia dupa anul 1960, adica atunci cand romanul Maestrul si Margareta, aparut mai intai in limba rusa, cunoaste o adevarata frenezie editoriala in Anglia, Italia, Franta, SUA si Germania.
Se subintelege carui fapt se datoreaza tiparirea cartii la mai bine de doua decenii de la moartea autorului: Urmasii lui Bulgakov nu s-au grabit in plina epoca stalinista sa-si riste capetele odata cu manuscrisul, ci au asteptat o relativa relaxare ideologica si politica. Ceea ce s-a si intamplat dupa moartea tatucului Stalin, in urma rechizitorului lui Hrusciov indreptat impotriva mitului stalinist. Caci – nu-i asa? – perioada comunista intr-un fel, cea postcomunista in alt fel, ne dovedesc negru pe alb existenta si persistenta tabu-urilor totemice si a miturilor nereligioase (extrasacrale)…
Romanul Maestrul si Margareta isi deruleaza actiunea pe doua planuri, din care primul este plasat in Moscova secolului 20. Numai ca din chiar debutul romanului, dracul isi vara coada la propriu, ceea ce duce la o suita de evenimente dintre cele mai bizare, unul mai inexplicabil ca celalalt pentru ateii temeinic educati sa nege si sa ia in deradere atat lucrurile sfinte, cat si pe cele diavolesti: Unuia dintre activistii culturali tramvaiul ii taie capul taman in locul si la momentul cum Woland ii prezisese doar cu cateva minute mai inainte, tanarul poet care asistase la discutie si tragedie isi pierde mintile, un alt activist cultural este expediat in pijama si papuci tocmai in Ialta, iar apartamentul lui astfel eliberat, de indata este luat in primire de Woland si ajutoarele sale: fonfaitul Koroviev-Fagot, poznasul motan Behemoth, hidosul Azazello, impudica Hella. In momentele cruciale isi face aparitia si Abaddona, insa acesta poarta ochelari negri, caci privirea lui ucide.
Dar ce cauta banda de demoni la Moscova? Scopul lor prioritar este este acela de-a organiza sabatul in apartamentul in care si-au instalat statul major. Intrucat se cam plictisesc, indeosebi dupa ce Margareta, iubita maestrului, le-a cazut in mreje si a fost desemnata regina balului, iata-i pe demoni ca se dedau la nazbatii si actiuni justitiare in randul nenumaratilor pungasi si potlogari ai Moscovei bolsevice.
Este si acesta un mod subtil al autorului de-a arata pe de-o parte esecul lamentabil al eticii bolsevismului, pe de alta parte de-a ilustra harababura din mintile cetatenilor si din institutiile statului. De parca Bulgakov ar fi gata-gata s-o spuna pe sleau: “Doar dracu se mai poate descurca in acest talmes-balmes”…Ironia doar intrezarita a scriitorului la adresa randuielilor si mentalitatilor bolsevice, impreuna cu hazul starnit de adorabila pereche Koroviev-Behemoth, confera cartii farmec si verva scanteietoare, iar cititorului ii garanteaza o lectura antrenanta si instructiva.
Pe celalalt plan, cel rezervat romanului neterminat al maestrului, in Ierusalimul atat de urat de procuratorul Pilat din Pont se deruleaza procesul lui Iisus, urmat de crucificarea Lui. Pilat n-are nici un interes ca filosoful vagabond Yeshua sa fie rastignit. Dimpotriva, daca ar putea l-ar face scapat de pedeapsa, fie si pentru a le face in ciuda nesuferitilor de rabini ai evreilor. Unde mai pui ca in timpul discutiei cu seninul si jovialul acuzat, lui Pilat ca prin minune i-a disparut insuportabila hemicranie ce-l incearca atat de des.
Neputand sa-L salveze pe acuzat, cu toata autoritatea sa de care face uz, Pilat isi ofera anumite compensatii secrete, pentru ca in acest mod sa mai indulceasca nitel gustul amar al infrangerii suferite in fata fanatismului rabinic, care mai degraba incuviinteaza nedreptatea decat dezordinea: Pune la cale uciderea tradatorului Iuda si are o discutie particulara cu Levi Matei, ucenicul si adoratorul Crucificatului.
Asezand cele doua planuri fata in fata in aceeasi carte, Mihail Bulgakov reuseste sa creeze un simbol de mare efect artistic si cu extraordinare implicatii conceptual-educationale: Osanda si supliciul Mantuitorului, in fond un nevinovat, nu contine doar conotatii crestine, ci ele se constituie intr-un protest deghizat impotriva unei lumi nedrepte si absurde, in care este nevoie de interventia demonilor pentru a se face niscaiva ordine si dreptate.
Si culmea culmilor! Insusi Woland, suprema negatie a divinului, ajunge sa-L marturiseasca activistilor burdusiti cu ateism: Da, El exista si El a fost crucificat in vremea procuratorului Pilat din Pont! In zadar, insa, caci indoctrinatii au ajuns mai neincrezatori ca paganii si mai negativisti ca Satana…
Inainte de-a intra in romanul Dumnezeu s-a nascut in exil, se cuvine sa spunem cateva cuvinte despre viata religioasa a geto-dacilor, adica sa fixam cadrul spiritual in care se desfasoara actiunea acestei incontestabile capodopere a lui Vintila Horia.
Religia geto-dacilor n-a fost nicicat monoteista, ci henoteista, intrucat panteonul insuficient cunoscut al acestora cuprinde si alti zei (Diana, Bendis, Diana mellifica etc.) inafara celor doua zeitati principale – Zalmoxis si Gebeleizis (indeosebi prima), “iar henoteismul geto-dacic”, ne informeaza Emilian Vasilescu in Istoria religiilor, “a putut inlesni patrunderea crestinismului in spatiul carpato-danubian”.
Tot Emilian Vasilescu emite urmatoarele doua opinii in lucrarea mai sus amintita:
1)Avand la inceput un caracter htonian, este de presupus ca Zalmoxis a evoluat cu timpul spre o infatisare uraniana, pana la sincretizarea sa cu Gebeleizis in perioada romana;
2)Cat priveste spiritualismul superior al geto-dacilor (ca de pilda credinta lor puternica in nemurire), este posibil ca acesta sa fi depasit “formele de viata religioasa ale popoarelor antice aflate pe aceeasi treapta de dezvoltare, dar nu putea depasi cu totul limitele politeismului antic”. Altfel spus, adauga E. Vasilescu, “ei nu se puteau ridica pana la inaltimea spiritualismului intalnit in monoteismul evreu si in cel crestin”.
Romanul Dumnezeu s-a nascut in exil este conceput de autor ca jurnalul apocrif al lui Ovidiu, jurnal tinut de marele poet dupa exilarea sa la Tomis de catre imparatul Octavian Augustus.
Care a fost motivul exilarii lui Ovidiu? Dupa unii istorici si biografi, se pare ca poetul facea parte dintr-o secta pitagoreica, fata de care imparatul manifesta serioase suspiciuni. Dupa altii – versiune, de altminteri, acceptata si de Vintila Horia – imparatul era pur si simplu scandalizat de amoralitatea operelor poetului si de amorul acestuia cu Iulia, nepoata lui si cititoarea fidela a lui Ovidiu.
Romanul este structurat pe opt capitole, fiecare capitol descriind cate un an din viata ilustrului surghiunit in aceasta garnizoana romana din lumea getica. Astfel, la un inalt nivel artistic, avem posibilitatea sa ne familiarizam cu opiniile, dorintele, simpatiile si antipatiile lui Ovidiu din ultimii sai opt ani de viata.
Poetul are prima “intalnire” cu Dumnezeu in cel de-al patrulea an al exilului sau, adica atunci cand el urca in Poiana Marului de pe Cogaionon, muntele sfant al dacilor, pe varful caruia traia marele preot inconjurat de calugari. Aici, in acest spatiu central, preotul dac ii dezvaluie poetului semnificatia exilului din perspectiva apropiatei sosiri a adevaratului Dumnezeu, sosire anuntata atat de profetii israeliti, cat si de Zamolxe, unicul zeu al dacilor. Zamolxe apare astfel ca un precursor si un atribut al lui Dumnezeu…
Vestirile poetului dac se dovedesc cu atat mai impresionante cu cat ele vor fi confirmate de scrisorile bizarului medic Teodor, ale carui istorisiri despre nasterea lui Iisus si sosirea celor trei crai de la Rasarit, precum si despre persecutiile lui Irod, constituie pe de o parte o superba repovestire a respectivelor episoade biblice, iar pe de alta parte ele il ajuta pe Ovidiu sa inteleaga semnificatia visului cu pestele si lumina, vis avut de el cu un an in urma, mai exact atunci cand adormise in barca lui Mucaporus.
“Si astfel”, este de parere Monica Nedelcu de la Universitatea Complutense din Madrid, “are loc substituirea progresiva a axei orizontale si spatiale a lui Ovidiu, cu axa verticala si spirituala – asteptarea lui Dumnezeu”.
Romanul Fata din Nazaret doar tangenteaza cu crestinismul de-nceput, intrucat elementele sale alcatuitoare (personalitatea incarcata de magie a Mariamnei, interesul manifestat de Roma augustana in legatura cu iminenta venire a lui Mesia, atrocitatile la care se deda Irod cel Mare pentru a-si mentine subreda pozitie de rege-client al romanilor) sunt admirabil imbinate de Petru Popescu intr-o actiune captivanta, care-si poarta apele tulburi si vijelioase ale timpurilor evocate inspre punctul de cotitura din istoria omenirii: casatoria Fecioarei cu Iosif si zamislirea adevaratului Rege al iudeilor!
Este adevarat ca Petru Popescu urmeaza firul evenimentelor biblice, ba chiar citeaza copios din Genesa si pe ici-pe colo si din scrierile profetilor iudei. Dar respectivele citate, indeosebi cele referitoare la facerea Evei din coasta lui Adam, dobandesc o atare nota acuzatoare in cugetarile pe care Mariamne le indreapta spre Creator, incat daca n-ar fi vorba de ea, aleasa cu care deseori Adonai conglasuieste (ba chiar i se arata pe muntele Barak sub chipul lui Sadai – Dumnezeul de pe munte), imputarile ei curajoase in legatura cu soarta nedreapta a evreicei din acele timpuri, ar putea fi taxate drept blasfemii: “Ce crud ai fost cu mine, Adonai! Ce crud ai fost cu noi, femeile, de ne-ai facut asa lipsite de aparare si de neputincioase, chiar daca ne-ai dat putere prin frumusetea noastra, fiindca uite ca barbatii ne pot invinge fara nici un efort, numai trantindu-ne la pamant”.
Constienta de inalta misiune cu care a fost binecuvantata de Creator (“Dar vreau sa fiu eu aceea care-i va da nastere celui ce ne va mantui pe toti. Celui ce va veni intr-o buna zi si ne va lua suferintele asupra lui!”), Mariamne se vadeste nu doar o inspirata, ci si o luptatoare in adevaratul sens al cuvantului: Este profund revoltata de cruzimea de care dau dovada coreligionarii ei atunci cand, aparati de inumanele legi si traditii mozaice, ei isi permit nu numai sa terfeleasca o mireasa considerata nevirgina in ziua casatoriei, ci realmente sa o ucida cu pietre, fapt pe care ea i-l reproseaza atat lui Aristobol, fiul lui Irod, cel vinovat de moartea unei mirese curate dar nedorita din punct de vedere politic, cat si lui Adonai insusi; lupta din rasputeri pentru supravietuirea tribului lui Ioachim, tribul fagaduielii, dupa ce acesta – sub acuzatia ca a incercat sa-l ajute pe Aristobol sa ocupe tronul – a fost alungat de Irod in desert, unde dupa trei ani de vietuire miraculoasa, este aflat de Apella (trimisul special in Orient al imparatului Augustus) si readus la Nazaret; lupta cu toate fortele pentru implinirea dragostei sale, adica pentru casatoria ei cu Iosif, dar o casatorie facuta mai degraba cu mintea decat cu inima, constienta fiind de existenta acelui teribil inscris de despartire al evreilor numit get, “pe care nici o femeie nu-l poate contesta, in fata caruia nici o femeie nu mai are nimic de spus, daca nu mai este pe placul barbatului”…
Dar Petru Popescu isi permite pe parcursul romanului si anumite libertati de reinterpretare a informatiilor evanghelice, poate condus de intentia ca, dupa modelul lui Dan Brown, sa-si socheze nitel cititorii: Iosif nu mai este venerabilul batran pe care ni-l prezinta Scripturile, ci un tanar zdravan si chipes. Mai exact, in momentul casatoriei, Mariamne are 17 ani, iar Iosif 23!
Desi este banuit de neputinta la femei dupa ce fusese lovit de fulger pe muntele Barak (Iosif este descoperit si salvat providential de insusi rabbi Ioachim, tatal Mariamnei!), totusi, casatoria celor doi protagonisti se consuma cat de poate de natural, chiar intrucatva romantic intr-o cocioaba de pastori de pe acelasi Mons Fulminis (Muntele Fulgerului), iar indata dupa aceea, Mariamne nu numai ca simte samanta in pantecul sau (deci nici vorba de Duhul Sfant!), dar stie prea bine ce rod va iesi din ea, caci i se adreseaza cu cuvintele: “Te port in mine, sunt mama ta, nu te poti descurca fara mine, asa ca fa bine si stavileste moartea si durerea, opreste-le…imediat!”
Dar cum poate fi stavilita moartea si durerea intr-o lume guvernata de ambitie si cruzime, o lume in care “Nu poti avea incredere in nimeni, fiindca puterea si increderea se exclud reciproc”, o lume in care Irod isi ucide cu sange rece sotia si pe toti fiii ei, iar imparatul Augustus scapa ca prin urechile acului de atentatul condus de fiul sau vitreg Tiberius, dupa ce el insusi ordonase azvarlirea de pe Stanca a tuturor dusmanilor reali ori banuiti, inclusiv parintii lui Apella, astfel incat “Stratul alburiu de oase sfaramate, care se formase la poalele Stancii, avea o grosime de cativa coti”, in sfarsit, o lume care cativa ani mai tarziu il va crucifica pe Insusi Acela ce aducea cu El pacea si iubirea?!
Ce interes aveau romanii, indeosebi Apella, sa apere tribul ioachimitilor de furia lui Irod? Interesul practic de a-si reinnoi religia prin ridicarea imparatului la rangul de zeu, caci in conceptia lui Augustus, politeismul avea iz de republica, pe cand un singur Dumnezeu, asa ca Dumnezeul evreilor, “e totuna cu un singur imperiu, condus de un singur imparat”.
Iata de ce Apella, numele de imprumut al faimosului Pontius Pilatus, este trimis in Iudeea in calitate de spion al imparatului pe langa regele Irod, dar si cu misiunea secreta si precisa de-a face rost de-o teofanie, care – ingenios regizata si interpretata la Roma, in vazul si auzul a mii de cetateni – i-ar putea conferi lui Augustus aura intangibila de zeu.
Teofania sau gestul divinitatii este descoperita de Apella la Mariamne, indeosebi atunci cand un groaznic cutremur de pamant pornit de pe Barak o salveaza pe aceasta din ghearele prigonitorului Aaron, temutul sef al unuia dintre clanurile ce-i terorizau pe  nazaretani.
Avand ca model cutremurul real si dupa indicatiile date de Apella (cel care se simte puternic atras de Mariamne), o calamitate artificiala (prabusirea unor catacombe) este provocata de ingineri si artificieri la Roma, imparatul este coborat cu franghii la momentul potrivit si aidoma unui zeu binevoitor opreste catastrofa, fapt care lui ii asigura de indata aura divina, iar lui Pilat titlul de procurator al Iudeii si promisiunea de a-i urma lui Augustus pe tronul cezarilor. (A doua promisiune nu s-a mai implinit, caci succesorul lui Augustus este desemnat Tiberius, evident, cu sprijinul generos al mamei sale. Dar procurator tot s-a vazut, ca doar in vremea lui a fost crucificat Mantuitorul…)

Sighetul Marmatiei,

George PETROVAI

GALA CELEBRITATILOR ROMANIA-SPANIA, 2010

„Fara eu nu e Dumnezeu,
fara neamul meu nu e lume.”
Mihai Eminescu

Romania, o tara mai frumoasa ca o fotografie. Atat de nebalcanicul popor roman fiinteaza… Urmas de romani, are ceva din spiritul latin, suficienta verva si destula inclinatie spre relativele placeri lumesti, este neistovit in veselie si mare gurmand, trecatoarelor clipe le raspunde cu un „carpe diem”, insista sa-si traiasca viata.

Toate popoarele isi aleg printre gloriile panteonului lor national, pe aceia care le reprezinta mai bine: italienii pe Dante, englezii pe Shakespeare, spaniolii pe Cervantes, francezii pe Voltaire, germanii pe Goethe, rusii pe Puskin. Romanii ii deleaga lui Eminescu sarcina de a-i reprezenta in fata lumii intregi, fiindca ei insisi au dobandit in opera lui constiinta insufletitoare a trecutului si a nazuintelor lor si le-au inspirat increderea deplina in puterea lor de a imbogati, prin creatie originala, cultura universala…

Fara Eminescu nu putem intelege bine, ca pe niste produse ale culturii romanesti, nici pe Xenopol, nici pe Sadoveanu, nici pe Iorga, nici pe Parvan, nici pe Arghezi. Avantul spiritual al lui Eminescu s-a propagat in acestia si in altii, largind orizontul lumii pentru noi toti.

Situat in sud-estul Europei, cu o populatie de peste 21 milioane de locuitori, teritoriul Romaniei a fost locuit din timpuri stravechi. Stramosii nostri sunt romanii si limba noastra este de origine latina, inrudita cu franceza, spaniola si italiana. Romania este in NATO si in Uniunea Europeana. Faima Romaniei a fost dusa peste hotare de sportivii sai renumiti: Ilie Nastase si Ion Tiriac la tenis, Nadia Comaneci si ani la rand de echipa romaneasca la gimnastica, Gheorghe Hagi la fotbal, Kati Szabo la atletism, cei de la handbal, baschet, volei, box, natatie, canotaj, rugby, care au adus numeroase medalii de aur, argint si bronz participand la diferite competitii.

Muntii Carpati, Valea Prahovei unde se afla Castelul Bran al legendarului Dracula si manastirile din Moldova monumente intrate in patrimoniul UNESCO, Marea Neagra, Delta Dunarii unica in Europa, Targu Jiu cu complexul monumental care cuprinde „Coloana Infinitului”, „Masa Tacerii” si „Poarta Sarutului” ale sculptorului Constantin Brancusi, Transilvania cu asezarile sale medievale, orasele Sibiu, Sighisoara, Brasov cu Tara Barsei, Alba Iulia si Muntii Apuseni, Maramuresul si multe altele atrag turisti romani si strain.     

Avem o tara, o istorie deosebita,  suntem un popor plin de inteligenta, imaginatie si poezie. Viata? E sfanta! In tara ta nu esti sclavul nimanui. Ore in sir pline de istorie si de poezie si nu mi-ar ajunge alte mii de ore in care sa vorbesc despre plaiurile noastre romanesti.

Totul rade, totul canta,
e infinitu-n sarbatoare,
 In frumusetea florilor se-mbina,
 Candoarea razelor de soare.

In Spania soarele luceste mereu, Alicante are 350 de zile insorite pe an, Mediterana este una dintre cele mai mari mari, iar oamenii… latini din cap pana-n picioare si cu cat mai la sud, cu atat mai latini, cred ca cea mai buna definitie care li se poate da e ca… aplica cu multa sarguinta zicala „Carpe Diem”. Pentru ca e imposibil sa vezi un spaniol incruntat, nu exista problema fara solutie, miine e alta zi… Spaniolii sunt foarte veseli! Daca exista o molima de care omul nu se fereste aici, aceasta este molima veseliei.

Spania, reprezinta taramul unde cresteau merele de aur ale lui Hercule si de asemenea taramul care era considerat Raiul pe Pamant de arabi. iar pentru scriitorul Ernest Hemingway, Spania era o arena in care istoria se situa la granita dintre faptele eroice si tragedia, cand toreadorii sfidau moartea.

Din toate timpurile, Spania a ramas in ochii necunoscatorilor o tara presarata cu mistere. Frumusetea unica si asezarea sa geografica privilegiata, intre Europa si Africa, au facut din aceasta tara, inca din antichitate, o rascruce, un punct de intalnire intre est si vest. Diversitatea culturala, amestecul de civilizatii care si-au gasit aici un loc ideal, au lasat in urma lor o cultura originala unica, un experiment admirabil.

Spania, atat de des cucerita, dar in final o cuceritoare, a reusit sa-si adune dispersatele vestigii, intr-o tara moderna, ai carei locuitori, mandri de trecutul lor, s-au decis sa accepte si provocarile viitorului. Spania este o tara variata si foarte diferita: nordul umed si verde; centrul ses, rar populat; coasta mediteraneeana fertila si stralucitoare; sudul (Andalusia)… cel mai renumit, uscat si fierbinte, luminos ca vopseaua alba cu care sunt pictate casele; cele doua arhipelaguri, Baleare si Canare, ca doua surori… In comparatie cu orasele istorice din Spania ca Toledo, Salamanca, Sevilla, Granada, Madridul este mai putin spectaculos, dar monarhii au reusit sa formeze in timp o impresionanta colectie de arta care constituie baza muzeului Prado si principala atractie turistica.

Astfel i s-a asigurat Madridului un loc privilegiat in circuitul cultural European, statutul de oras al artei pe care-l merita cu prisosinta capitala Spaniei.

Rodica Elena Lupu
Madrid, 5 decembrie 2010

***

Mihaela SERBAN

GALA INTERNATIONALA A CELEBRITATILOR

Proiectul international al GALEI CELEBRITATILOR se desfasoara cu succes peste hotare pentru sprijinul imaginii Romaniei, pentru a intarii valoarea noastra la nivel internatioanal si pentru a demonstra inca o data faptul ca Romania are oameni de succes pe fiecare continent al lumii!

Prima editie s-a desfasurat in Italia la Roma, unde Directorul RAI,  Stefano Mensurati a fost inca odata alaturi de Romania, in calitate de premiat de aceasta data, el fiind cel care a comentat la nivel international: Revolutia in anul 1989, apoi integrarea Romaniei in Uniunea Europeana!

Dupa Italia, „Gala Internationala a Celebritatilor”, organizata de catre Televiziunea Romana, Professional Celebrity, Mihaela Serban, cu sprijinul Departamentului Romanilor de Pretutindeni s-a desfasurat si in Spania, vineri 3 decembrie 2010 in Salonul de Festivitati al Facultatii de Stiintele Comunicarii din cadrul Universitatii Complutense din Madrid.

Gala „Celebritatile Anului” se desfasoara in Romania de patru ani timp in care a reusit sa aduca in atentia publicului sute de personalitati indragite din toate domeniile de activitate. Incepand cu anul 2010, aceasta se desfasoara si la nivel international. In cadrul spectacolului de la Madrid, au fost decernati cu „Trofelul Celebritatii” romani si spanioli care au contribuit la dezvoltarea relatiei dintre Romania si Spania, in special prin implicare socio-culturala, popularitate, activitate academica, jurnalistica si economica.

Pe lista celor care au fost premiati s-au mai aflat, printre altii, indragitul cantaret Julio Iglesias, fotbalistul Iker Casillas, alaturi de alte personalitati precum Nicu Covaci, liderul trupei Phoenix, cantaretul Costel Busuioc, dirijorul Orchestrei Filarmonice a Universitatii din Alicante – Mihnea Ignat si fostul mare fotbalist si golgheter al Universitatii Craiova, Gica Craioveanu. Acesta a primit premiul pentru realizarile sale atat in perioada cat a fost jucator in Primera Division, cat si dupa retragerea sa de pe teren. El a jucat la Real Sociedad, Villarreal si Getafe. Craioveanu este singurul fotbalist roman care are o statuie in Getafe. In prezent, este comentator sportiv, analist al postului TV La Sexta si al postului de radio Onda Cero. Un premiu special, post-mortem, a fost acordat lui Valeriu Lazarov.

Invitatul de onoare al „Galei Internationale a Celebritatilor-Spania 2010”, a fost Alteta Sa, Leandro Alfonso de Bórbon Ruiz, unchiul Regelui Juan Carlos al II-lea al Spaniei care a fost prezent pe toata durata spectacolului. Acesta a marturisit ca premiul pe care l-a primit este unul special datorita relatiei de exceptie pe care o are cu grupul de artisti romani de la Madrid, mai ales ca trofeul ii este decernat la scurt timp dupa momentul in care artistul plastic Romeo Niram a oferit un tablou nepotului Altetei Sale, Printul Felipe de Asturias.

Cunoscutul si indragitul cantaret Julio Iglesias si-a exprimat regretul ca nu a reusit sa fie prezent la evenimentul de la Madrid, printr-o scrisoare adresata lui Octavian Bellu, Cristian Topescu si Mihaela Serban, subliniind ca se simte onorat si recunoscator pentru „Trofeul Celebritatii” oferit. In scrisoare, Julio Iglesias aminteste de prietenia si dragostea care il leaga de romani inca din anul 1969, cand regretatul realizator Valeriu Lazarov, unul dintre bunii prieteni ai artistului, l-a invitat sa participe la Festivalul Cerbul de Aur, de la Brasov. De-a lungul carierei sale, Julio Iglesias a colaborat in nenumarate randuri cu Valeriu Lazarov, pe care il considera un geniu al televiziunii si un foarte bun prieten. De fiecare data cand s-a intors in Romania, in 1999, 2007 si 2008, Julio Iglesias a fost inconjurat de afectiunea sincera a romanilor, simtindu-se ca acasa. Dupa cum se arata in scrisoarea adresata de Julio Igesias, „Gala Internationala a Celebritatilor 2010” reprezinta pentru marele cantaret, ocazia de a le multumi din inima romanilor.

Aceleasi cuvinte de multumire la adresa Romaniei a transmis si o alta personalitate spaniola, Fernando Fernández-Savater Martín, unul dintre cei mai cunoscuti filozofi contemporani spanioli care, a dedicat „Trofeul Celebritatii” lui Emil Cioran, in apropierea comemorarii centenarului sau. Filozoful spaniol marturiseste in mesajul trimis faptul ca adevaratul premiu si stimulul decisiv pentru dezvoltarea sa intelectuala a fost intalnirea cu opera marelui filozof roman si apoi cu Cioran personal, de care l-a legat o prietenie ce a durat mai bine de 20 de ani. Prin intermediul traducerilor operelor lui Cioran realizate de filozoful spaniol, Emil Cioran a fost un maestru pentru milioane de persoane care vorbesc limba spaniola.

Iker Casillas Fernández, portarul titular al clubului de fotbal spaniol Real Madrid ?i al selectionatei nationale de fotbal a Spaniei si-a exprimat regretul ca nu a reusit sa participe la festivitatea de premiere a „Galei Internationale a Celebritatilor”, trofeul acestuia fiind ridicat de Emilio Butragueño Santos, fost jucator de fotbal spaniol, cel mai bine cunoscut dupa perioada petrecuta la Real Madrid. Poreclit El Buitre („Vulturul”), tehnicul jucator a facut parte din legendarul Quinta del Buitre alaturi de Manolo Sanchís, Rafael Martín Vázquez, Míchel ?i Miguel Pardeza.

Jurizarea premiantilor de la Madrid s-a efectuat la Bucuresti de catre un juriu al carui presedinte a fost antrenorul de gimnastica, Octavian Bellu, „cel mai de succes antrenor din lume”, iar vicepresedinte, senatorul si omul de televiziune, Cristian Topescu, personalitati romane cunoscute. „Gala Internationala a Celebritatilor”- Spania 2010 a fost difuzata la nivel international de Televiziunea Romana, prezentata de catre Mihaela Serban iar traducerea in limba spaniola a fost efectuata de jurnalistul, Fabianni Belemuski.

TROFEUL CELEBRITATII
a fost acordat urmatoarelor personalitati spaniole si romane, care au contribuit la dezvoltarea relatiei dintre Romania si Spania:

• DISTINCTIA DE ONOARE SI EXECELENTA DIN PARTEA ROMANIEI

Alteta Sa Regala, Don Leandro Alfonso de Bórbon Ruis
Este fiul regelui Alfonso XIII de Spania si unchiul regelui Spaniei Don Juan Carlos. Capitan de onoare a Garzii Reales Tercios, alaturi de care a desfasurat in ultimii doi ani numeroase proiecte de promovare a artistilor romani si a culturii romane in Spania. Mare admirator al operei lui Constantin Brancusi, a sprijinit cunoasterea marelui artist roman in Spania. Altetea sa a spus: „Sunt alaturi de Romania, pentru ca e o tara frumoasa, cu oameni de succes, dar mai ales tineri ambitiosi, iar acest lucru se vede acum si mai mult  prin prezenta acestei frumoase prezentatoare Mihaela Serban, care promoveaza foarte bine succesul si vorbeste cu multa mandrie, emotie si sensibilitate despre tara ei, dar si despre Spania. Acest lucru m-a impresionat! Multumesc Romaniei pentru premiu si voi fi mereu un sustinator al acestui program al succesului romanesc, care a adus in aceasta seara bucurie si  spaniolilor, pentru ca suntem premiati impreuna. Mi se pare o idee extraordinara si speram sa ne revedem si anul viitor. In plus sunt un admirator al unui mare artist roman, Romeo Niram, care l-a pictat pe nepotul meu printul Felipe de Asturias. Admir seriozitatea artistilor valorosi care sunt aici in Spania…” In incheiere, Alteta Sa Regala, a recitat o poezie care intarea intelegerea si dragostea dintre popoare, in cazul de fata, intelegerea dintre Romania si Spania.

• PREMIU DE EXCELENTA PENTRU INTREAGA CARIERA

Manuel Fuentes Cabrera – locotenet general, presedintele Garzii „Reales Tercios” din Spania. A contribuit la integrarea culturii romane in Regatul Spaniol si a desfasurat numeroase proiecte sociale si culturale in multe tari ale lumii, iar cel mai mare aport pe care l-a adus Romaniei este faptul ca a promovat lucrarile artistilor romani la Casa Regala a Spaniei.

• PREMIU DE EXECELENTA PENTRU CEL MAI BUN PICTOR ROMAN DIN DIASPORA

Romeo Niram – pictor. Locuieste si lucreaza in prezent in Spania. Pe langa activitatea artistica, este implicat in mai multe proiecte culturale de promovare a valorilor romanesti si de crearea de legaturi artistice si culturale intre Romania, Israel, Spania si Portugalia. Este fondatorul mai multor publicatii de arta si cultura romaneasca in afara tarii.

• PREMIU DE EXCELENTA PENTRU PROMOVAREA CULTURII ROMANESTI IN SPANIA

Miguel Angel Galán Segovia – locotenent colonel in Garda Reales Tercios din Spania.
Este si directorul Editurii Niram Art din Madrid, editura care a adoptat in linia editoriala, promovarea marilor personalitati ale Romaniei.

DIPLOMATIE

• PREMIU DE EXCELENTA PENTRU ACTIVITATEA DIPLOMATICA DE SUCCES

Maria Ligor – Ambasadorul Romaniei in Regatul Spaniei. Pe parcursul mandatului sau a intarit relatiile diplomatice dintre Spania si Romania si a acordat sprijin de exceptie comunitatii romanesti din Regatul Spaniol.

• PREMIU DE EXCELENTA PENTRU INTREAGA CARIERA DIPLOMATICA

Petre Constantin – Consulul Romaniei la Madrid. Diplomat de exceptie, colaboreaza cu institutiile spaniole in vederea integrarii romanilor in Spania.

• PREMIU DE EXCELENTA PENTRU SPRIJINUL ACORDAT COMUNITATILOR ROMANESTI IN DIASPORA

William Brinza – deputat in Parlamentul Romaniei. Primul politician roman care a perceput ca cea mai sigura cale de integrare a Romaniei in Uniunea Europeana se realizeaza prin intermediul artei si culturii.

• PREMIU DE EXCELENTA PENTRU SPRIJINUL ADUS DIASPOREI ROMANE

Eugen Tomac – secretar de stat pentru romanii de pretutindeni in cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Polititcian, istoric si jurnalist roman.

Cezar Patriche – ministru-consilier al Economiei Romaniei in Spania

Bogdan Iosif – Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului Romaniei in Spania

SPORT

• PREMIU DE EXCELENTA PENTRU CEL MAI BUN PORTAR DIN LUME

Iker Casillas Fernández. Portarul titular al clubului de fotbal spaniol Real Madrid si al selectionatei nationale de fotbal a Spaniei. Desemnat cel mai bun portar al lumii in 2008, 2009 si 2010. Iker Casillas a fost reprezentat de marele fotbalist al lumii Emilio  Butragueno – fost atacant ala echipei Real Madrid. In cadrul galei, Emilio Butragueno a spus: „Mi se pare o idee absolut minunata aceasta gala si felicit Romania si initiatoarea Galei Celebritatilor Ramano-Spaniole, pe prezentatoarea Mihaela Serban si pe ceilalti organizatori. Asa cum a spus Alteta Sa Regala, este o idee minunata si cu siguranta si noi spaniolii avem ce invata de la romani. Prin realizarea acestui frumos proiect ne-ati luat-o inainte cu promovarea traditiei si a valorilor nationale! Transmit felicitari  Guvernului Roman si domnilor Octavian Bellu, Cristian Topescu si sportivilor din Romania!”

Fiind intrebat de prezentatoare daca a contracarat intr-un meci vreo minge venita de la Gheorghe Hagi, Emilio Butragueno a spus: „Ma cunosc bine cu Hagi, este un mare jucator pe care-l respect si il apreciez, iar relatia noastra este foarte buna, dar nu am avut ocazia sa-i pasez nicio minge lui Hagi! Sunt aici pentru a ridica premiul lui Iker Casillas, deoarece are meci si transmit un mesaj de multumire si respect si din partea lui. Felicit inca odata Romania si gala din aceasta seara!”

• PREMIU DE EXCELENTA PENTRU CEL MAI BUN FOTBALIST ROMAN AL TUTUROR TIMPURILOR

Gheorghe Hagi, fost fotbalist roman, supranumit „regele fotbalului romanesc” si „Maradona din Carpati”. Este cel mai bun marcator din istoria nationalei Romaniei cu 35 de goluri inscrise. Fotbalist si antrenor, este printre cei mai buni fotbalisti din lume. A jucat si la echipa Clubului de Fotbal Real Madrid si Barcelona.

• PREMIU DE EXCELENTA PENTRU INTREAGA CARIERA SPORTIVA

Gheorghe Craioveanu. A primit premiul pentru pentru realizarile sale atat in perioada cat a fost jucator in Primera Division, cat si dupa retragerea sa de pe teren. El a jucat la Real Sociedad, Villarreal si Getafe. Craioveanu este singurul fotbalist roman care are o statuie in Getafe. In prezent, este comentator sportiv, analist al postului TV La Sexta si al postului de radio Onda Cero.

• PREMIU DE EXCELENTA PENTRU CEL MAI BUN CAMPION DE KICK-BOXING

Emil Pop – Campion european la Kick-Boxing. Traieste in Spania din anul 2003 iar in 2009 a obtinut pentru Spania titlul de campion european la Kick-Boxing. In 2010 i s-a oferit cetatenia spaniola pe care a refuzat-o, deoarece doreste sa concureze sub drapel romanesc.

CULTURA

• PREMIU DE EXECELENTA PENTRU SPIJINUL ADUS INTELECTUALILOR SI ARTISTILOR ROMANI IN SPANIA

Horia Barna – profesor, traducator, editor, ex-director ICR Madrid. Este un intelectual de referinta. Inzestrat si cu un simt managerial aparte, ancorat in realitatea societatii spaniole. A reusit sa transforme in scurt timp institutia pe care o condus-o intr-o adevarata rampa de promovare a culturii romanesti din Spania.

• PREMIU DE EXECELENTA PENTRU SPRIJINUL ADUS INTELECTUALILOR SI ARTISTILOR ROMANI IN SPANIA

Joaquín Garrigós Bueno – doctor honoris causa, fost director al Institutului Cervantes din Bucuresti. Licentiat in Drept si in Filologie Hispanica la Universitatea din Murcia, a fost numit Doctor honoris causa de Universitatea de Vest „Vasile Goldis” din Arad. Este cel mai cunoscut interpret si traducator al limbii romane. A tradus 40 de carti din romana in spaniola si a prezentat publicului spaniol autori celebri precum Liviu Rebreanu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Camil Petrescu, Vasile Voiculescu, Mihail Sebastian, Liliana Popescu, Varujan Vosganian. Datorita contributiei sale, opere nemuritoare ale literaturii in limba romana exista astazi in casele cetatenilor spanioli.

• PREMIU DE EXECELNTA PENTRU INTREAGA CARIERA CULTURALA

Rodica Elena Lupu – poeta si scriitoare consacrata. Licentiata in stiinte juridice, a publicat numeroase volume de proza si poezie, precum si eseuri si povestiri in reviste din Romania si din strainatate. Este membru de onoare al unor asociatii interculturale din Nürnberg si Quebec si membru al Academiei de Stiinte, Literatura si Arte (ASLA – Oradea), redactor Radio Diaspora SUA, redactor Radio V.I.S., apare in Enciclopedia Personalitatilor din Romania 2006, nominalizata la Gala Celebritatilor „Femei de succes 2009”, sectia Cultura si Premiul Special Gala Celebritatilor Romania, Cultura, iunie 2010.

• PREMIU SPECIAL PENTRU ACTIVITATE DE SUSCCES

Valentin Potrivitu – promotor cultural. Presedintele Asociatiei „Por Que No”, organizator a numeroase concerte, piese de teatru, expozitii, cu scopul de-a revigora imaginiea Romaniei.

MUZICA

• PREMIU DE EXCELENTA PENTRU INTREAGA CARIERA MUZICALA

Julio Iglesias – cantaret spaniol. Parintii lui, Dr. Iglesias Puga si Maria del Rosario au avut grija ca fiul lor Julio, sa studieze dreptul la Universitatea Complutense din Madrid.  Nu si-a putut insa termina studiile din cauza unui accident de masina ce l-a lasat paralizat, moment in care a realizat ca cea mai buna metoda de a-si canaliza durerea morala si fizica e sa se inchida in minunata lume a muzicii. Totul a inceput atunci cand internat in spital, a primit o chitara de la medicul care-l ingrijea. Asa a inceput fulminanta sa cariera care se intinde pe o perioda respectabila de 40 de ani incununati cu numeroase albume rasplatite cu aur, platina si numeroase distinctii, uneori unice in lume.

• PREMIU SPECIAL PENTRU CARIERA MUZICALA

Costel Busuioc – tenor. A devenit celebru in urma emisiunii Hijos de Babel, emisiune concurs dedicata imigrantilor stabiliti in Spania si unde Costel Busuioc a castigat concursul in 2008. Rezultatul a implicat incheierea unui contract intre acesta si casa de discuri Sony. Costel Busuioc a multumit pentru premiul acordat si a interpretat live o arie din repertoriul sau, aplaudat frenetic de publicul numeros care se afla in sala.

• PREMIU DE EXCELENTA PENTRU CEL MAI BUN DIRIJOR AL ANULUI

Mihnea Ignat – director al Filarmonicii Universitatii din Alicante. Dirijor titular si directorul artistic al Orchestrei Filarmonice a Universitatii din Alicante inca de la infiintarea acesteia. Anul acesta a primit Premiul Special al Filarmonicii Toscanini din Italia, in cadrul celei de-a IX-a editii a Concursului International de Dirijat Orchestra „Arturo Toscanini”, organizat la Parma, Italia. Dirijorului roman i-a fost decernat acest premiu in unanimitate de voturi. Concursul „Arturo Toscanini” este una dintre cele mai prestigioase competitii internationale de specialitate.

• PREMIU SPECIAL PENTRU CARIERA COMPLEXA-ACTORIE, TELEVIZIUNE, MUZICA

Geraldine Larrosa Innocence – cantareata. Cantareata, actrita si prezentatoare de televiziune, franco-spaniola. Discurile sale s-au bucurat de mare succes in Spania, Anglia, Lisabona, Statele Unite ale Americii si Japonia. In prezent este implicata intr-un proiect muzical cu Romania, urmand ca anul viitor sa sustina o serie de concerte in tara noastra.

• PREMIU DE EXCELENTA PENTRU INTREAGA CARIERA ARTISTICA

Nicu Covaci – cantaret, compozitor si liderul formatiei Phoenix. Este o legenda vie a muzicii romanesti. In anul 1962, a fondat formatia Phoenix care s-a bucurat intotdeauna de mare succes in Romania si peste hotare. Nicu Covaci, liderul formatiei, este muzician, pictor si grafician. Este considerat ca fiind unul dintre cei mai buni chitaristi rock din Romania generatiei sale. In prezent locuieste in Spania.

CRITICA SI ARTA

• PREMIU DE EXCELENTA PENTRU SPRIJINUL ADUS CULTURII ROMANE

Mercedes Monmany – critic literar. Este specializata in literatura contemporana si est-europeana in special. A participat la numeroase evenimente legate de operele unor scriitori romani consacrati precum Eliade, Cioran, Ionesco sau Norman Manea. In ultimul deceniu, Mercedes Monmany, o persoana speciala si generoasa, a avut o contributie colosala in promovarea operelor marilor scriitori romani in Spania.

• PREMIU DE EXCELENTA PENTRU CEL MAI BUN CRITIC DE ARTA

Dan Caragea – critic de arta, critic literar, fondator al Galeriei de Arte Nicole Blanco. Publicist, eseist si traducator roman, doctor in psihologie, specialist in lingvistica computationala. A coordonat ca director pentru Spania si Portugalia, un proiect pionier in primul soft de inteligenta artificiala care a revolutionat analiza unui text. A fondat Galeria Nicole Blanco din Madrid, care a oferit un real sprijin artistilor din spatiul european.

• PREMIU DE EXCELENTA PENTRU SUSTINEREA ARTEI SI CULTURII ROMANESTI

Antonio Calderón de Jesús – analist si critic de arta, proprietarul Galeriei Artejescal din Madrid. Promotor cultural, critic si analist de arta. In 2006 a demarat un amplu proiect de promovare in Spania a artistilor din Romania. A realizat numeroase filme documentare despre arta si artistii din Romania, a organizat in Spania expozitii de pictura si sculptura apartinand artistilor romani si a participat la evenimente culturale menite sa promoveze arta si cultura romana in Spania. Galeria Artejescal pe care o conduce, reprezinta o serie de artisti romani din Spania si Romania.

• PREMIU DE EXCELENTA PENTRU CEL MAI BUN ISTORIC SI CRITIC DE ARTA

Lara Gala – istoric si critic de arta in cadrul Universitatii Complutense din Madrid. Printre numeroasele proiecte a inclus fotografi si pictori romani, a publicat cronici despre lucrarile lor in reviste de specialitate din Spania. A participat la o serie de evenimente care vizau promovarea artei si culturii romane in Spania.

• PREMIU SPECIAL PENTRU CARIERA ARTISTICA

Bogdan Ater – artist plastic. Artist plastic complex, fotograf cu numeroase expozitii in intreg spatiul european, cu un mare impact in presa de specialitate, figura marcanta a artei contemporane in Spania. In 2009 a executat pentru Printii de Asturias, o sculptura, „Poarta Sarutului din Asturias”. Bogdan Ater este promotor cultural, organizatorul a numeroase evenimente de promovare a artei si culturii romane in spatiul iberic si nu numai.

• PREMIU SPECIAL PENTRU SPRIJINUL ADUS POEZIEI ROMANESTI

M.i.e.d.h.o. – artist plastic. Artist plastic si fotograf spaniol, absolvent al Academiei de Arta din cadrul Universitatii Complutense din Madrid. A creat ciclul de lucrari numit „Mihai Eminescu”, care are la baza poezia poetului national roman.

• PREMIU DE EXCELENTA PENTRU INTREAGA ACTIVITATE CULTURALA SI ARTISTICA

Tudor Serbanescu – artist plastic. Pictor roman reprezentat de galeria „ArteJescal” din Madrid, editor, fondatorul Centrului „Pro-Arte”, care a avut o bogata activitate in manifestarile artistice romano-spaniole, organizand expozitii de pictura, fotografie, lansari de carte, evenimente muzicale, conferinte, dezbateri culturale si artistice.

TEATRU

• PREMIU DE EXCELENTA PENTRU INTREAGA CARIERA DESFASURATA LA NIVEL INTERNATIONAL

Lorenzo Mijares – directorul Companiei de Teatru de Hemoficción din Barcelona. Fondatorul si directorul Companiei de Teatru de Hemoficción din Barcelona, curent de avangarda de mare succes in Europa si Statele Unite ale Americii. La cea de a patra Editie a Festivalului de Teatru de Hemoficción a inclus si Romania pe lista tarilor in care compania sa sustine reprezentatii. Festivalul se desfasoara la Barcelona, Madrid, Roma, Berlin, New York, Roterdam, Paris, Lisabona si Bucuresti. Piesele au fost traduse si vor fi puse in scena in limba romana.

INVATAMANT

• PREMIU DE EXCELENTA PENTRU SPRIJINUL ADUS ROMANIEI IN INVATAMANTUL UNIVERSITAR

José Antonio Himénes de las Heras – vice-decanul Facultatii de Stiintele Comunicarii – Universitatea Complutense Madrid. Este initiatorul tratatului de colaborare dintre Universitatea Complutense din Madrid si Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca oferind astfel, studentilor romani posibilitati privilegiate in campul investigatiilor de doctorat.

• PREMIU DE EXCELENTA PENTRU INTREAGA CARIERA DIDACTICA

Ioana Zlotescu Simatu – profesor de istorie universala. Preda Istoria Universala la Facultatea de Stiinte ale Informarii si este functionar al Corpului Tehnic din Ministerul Culturii spaniol din 1978. A fost directoarea Institutului Cervantes din Bucuresti. A editat si coordonat Operele Complete ale lui Ramón Gómez de la Serna, a publicat articole, recenzii si prefete si a luat cuvantul la numeroase congrese internationale. A tradus in romaneste volumele Stupul de Camilo José Cela si Trei romane exemplare, precum si un Prolog de Miguel de Unamuno.

• PREMIU DE EXCELENTA PENTRU INTREAGA CARIERA UNIVERSITARA

Catalina Iliescu Gheorghiu – profesor universitar si directorul Centrului Cultural al Universitatii din Alicante, presedinta Asociatiei Culturale ARIPI. Prin intermediul institutiilor pe care le conduce a desfasurat proiecte de integrare a romanilor si a culturii romane in Spania.

SCRIITORI

• PREMIU DE EXCELENTA PENTRU CARIERA COMPLEXA

Fernando Fernández-Savater Martín – scriitor, filozof, dramaturg, romancier. Cel mai cunoscut filozof spaniol contemporan, eseist, romancier si dramaturg. A facut parte din mai multe organizatii care militeaza pentru pace, impotriva terorismului. Ii apartine meritul de a-l prezenta pe Cioran publicului spaniol prin teza sa de doctorat „Eseu despre Cioran” care a fost interzisa in timpul dictaturii lui Franco.

• PREMIU SPECIAL PENTRU PROMOVAREA ARTEI SI CULTURII ROMANESTI

Fabianni Belemuski – scriitor, jurnalist, director al revistei Niram Art. Absolvent al facultatii Stiintele Comunicarii din cadrul Universitatii Complutense Madrid, director al revistei „Niram Art”, autor al volumului de proza „El Capitan NoSeke”. A scris nenumarate articole despre arta si cultura in publicatii din Spania. A primit premiul pentru promovare culturala acordat de Miscarea de Arta Contemporana din Portugalia, in 2009.

• PREMIU DE EXCELENTA PENTRU ACTIVITATEA CULTURALA DE SUCCES

Héctor Martínez Sanz – scriitor, filozof si directorul Revistei Madrid en Marco. Este autorul cartii Pentagon, un eseu despre personalitatile marcante ale culturii romane si universale (Eliade, Brancusi, Cioran, Tzara si Ionesco) si al romanului Mihai si Veronica, roman centrat pe figura poetului Mihai Eminescu. Este autorul a numeroase articole, critici literare si de arta, eseuri despre artisti si scriitori romani in presa din Spania si internationala. In martie 2010 a fost distins cu premiul „Amicus Romaniae”, decernat de catre Institutul Cultural Roman Madrid, iar in iunie a primit trofeul pentru critica oferit de Miscarea de Arta Contemporana din Portugalia.

• PREMIU SPECIAL PENTRU CEA MAI TANARA SPERANTA A POEZIEI ROMANESTI

Maria Teodora Miclea. O adolescenta de 15 ani, considerata una dintre cele mai tinere poete bilingve din lume. Activitatea sa poetica a inceput la varsta de 12 ani, cand si-a vazut pentru prima oara publicate versurile in revista Origini, ocazie cu care a castigat premiul „Tinere Talente” oferit de Ambasada Romaniei din Spania. La 13 ani si-a lansat prima carte, iar in prezent editura spaniola „Antigona” pregateste lansarea celui de al doilea volum al tinerei poete romance, cu o prefata semnata de scriitorul si filozoful Héctor Martínez Sanz, carte insotita de ilustratii executate de artistul plastic spaniol Javier Mourillo.

JURNALISM – TELEVIZIUNE

• PREMIU DE EXCELENTA IN JURNALISM

Kasandra Kalmann Nasaudean – important jurnalist roman din diaspora. Editor pentru Spania a publicatiei romano-americane „Gandacul de Colorado” din USA, Redactor al „Radio Diaspora” din USA, Redactor sef al publicatiei in limba romana „Roman in Lume” din Spania. A construit prin articolele si emisiunile sale radiofonice, o trainica punte de legatura intre romanii din Statele Unite, cu cei din Spania si din Romania. Militeaza pentru pastrarea nealterata a limbii romane, a traditiilor si obiceiurilor romanesti in diaspora. Colaboreaza in acest sens cu diverse organizatii si alte publicatii din lume si din tara.

• PREMIUL DE EXCELENTA (POST-MORTEM) PENTRU CEL MAI BUN PRODUCATOR ROMAN DE TELEVIZIUNE AL TUTUROR TIMPURILOR

Valeriu Lazarov – fost director general si consilier al televiziunii Telecinco din 1985 pana in 1994 si un celebru realizator al Televiziunii Spaniole in anii 1970.

• PREMIU DE EXCELENTA IN TELEVIZIUNEA SPANIOLA

Echipa emisiunii Babel-Antoni Font. Emisiunea Babel se difuzeaza la TVE (Televiziunea Spaniola) in fiecare duminica, incepand cu ora 12:00. Scopul emisiunii este prezentarea aspectelor din viata imigrantilor din Spania. Este emisiunea care se bucura de cel mai mare succes in Spania.

ADMINISTRATIE SI AFACERI

• PREMIU DE EXCELENTA PENTRU PROMOVAREA ROMANIEI IN SPANIA

Paulina Mircea – presedinta Camerei de Comert, Industrie si Turism Ramano-Spaniole din Madrid. A creat o importanta punte de colaborare comerciala intre Spania si Romania, favorizand dezvoltarea relatiilor bilaterale intre cele doua state, ce au culminat cu importante investitii spaniole in Romania.

• PREMIU DE EXCELENTA PENTRU DEZVOLTAREA RELATIEI DE AFACERI ROMANIA-SPANIA

Mirko Maschio – ambasador de pace pentru Romania.

• PREMIU DE EXECELENTA IN AFACERI

Ruxandra Ulici Focsa – proprietar al restaurantului „Acasa”, castigatoare a numeroase premii culinare. Restaurantul „Acasa” este un local cu specific romanesc, care a devenit un local de referinta in toata comunitatea Madridului. Restaurantul a gazduit personalitati celebre, printre care si pe presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu.

• PREMIU SPECIAL PENTRU CARIERA ADMINISTRATIVA

Florin Gaiseanu Tutuleasa – presedinte al Camerei de Comert, Industrie si Turism Romano-Spaniole din Catalunya. A intreprins numeroase activitati pentru promovarea turismului romanesc in Spania si a facilitat dezvoltarea investitiilor spaniole in Romania.

• PREMIU DE EXCELENTA PENTRU DEZVOLTAREA AFACERILOR ROMANESTI IN SPANIA

Nelu Barsan – om de afaceri. Antreprenor de succes in Alcalá de Henares, Spania. A sprijinit formarea echipei de fotbal F.C. Alba-Alcalá de Henares precum si infiintarea unei biserici romanesti in localitatea spaniola.

• PREMIU SPECIAL PENTRU SPRIJINUL ADUS INTEGRARII

Miguel Fonda Stefanescu – presedintele FEDROM. Presedintele fondator al FEDROM, prima federatie ce cuprinde asociatii de romani din Spania. A contribuit prin proiecte esentiale la integrarea romanilor in societatea spaniola. O persoana care cucereste prin modestia sa, seriozitatea si dorinta de a sprijini dezinteresat comunitatea romaneasca din Spania.

• PREMIU DE EXECELENTA PENTRU ACTIVITATEA ADMINISTRATIVA ADUSA IN SPRIJINUL ROMANILOR

Agustín Gonsáles Plasensia – director emigratie in cadrul Primariei Coslada. A fost implicat activ in integrarea sociala si culturala a comunitatii romanesti din Comunitatea Madridului. In martie 2010 a fost distins cu premiul „Amicus Romaniae”, decernat de catre Institutul Cultural Roman Madrid.

JUSTITIE

• PREMIU SPECIAL PENTRU PRIMUL AVOCAT ROMAN IN SPANIA

Gianina Ionela Palade – avocat. Primul avocat roman care a intrat in baroul avocatiilor din Madrid. A sprijinit constant membrii diasporei romanesti din Spania.

***

Gala Celebritatilor Romano – Spaniole s-a incheiat la stilatul restaurant madrilen „Acasa”, unde gazda, Ruxandra Ulici Focsa, a oferit invitatilor preparate romanesti iar cantecele populare interpretate de Mariana Birica si de alti cantareti romani talentati stabiliti in Spania au mangaiat inimile tuturor.

La cea de-a XVI-a editie, „Romanii din sud-estul Transilvaniei. Istorie – Cultura – Civilizatie”

Cea de-a XVI-a editie a Sesiunii de comunicari cu tema „Romanii din sud-estul Transilvaniei. Istorie – Cultura – Civilizatie”, manifestare organizata in cadrul Zilelor Justinian Teculescu si Nicolae Colan, s-a desfasurat in perioada 3-4 decembrie 2010, in localitatile Sfantu Gheorghe, Covasna si Voinesti (Scoala Generala „Avram Iancu” din localitate). Din judetul Mures au fost prezenti cu diverse comunicari, 6 participanti: prof.dr. Liviu Boar, director al SJAN Mures, preot dr. Florin Bengean, cercetator stiintific in cadrul Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, drd. Milandolina Beatrice Doboczi, arhivist la SJAN Mures, dr. Dorel Marc, muzeograf in cadrul Muzeului de Etnografie din Targu Mures, Alexandru Ciubica, profesor la Colegiul National „Al. Papiu Ilarian” si publicist Nicolae Balint, profesor la Gimnaziul „Sfantu Gheorghe” din Sangeorgiu de Mures.

„O manifestare deosebit de necesara si utila”
Manifestarea din acest an i-a avut ca organizatori pe Muzeul National al Carpatilor Rasariteni, Episcopia Ortodoxa a Covasnei si Harghitei, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Liga Cultural Crestina „Andrei Saguna” din Sfantu Gheorghe si Asociatia Cultural Crestina „Iustinian Teculescu” din Covasna. Partenerii media ai manifestarii au fost „Observatorul de Covasna”, www.intorsura.ro, „Mesagerul de Covasna” si „Condeiul ardelean”. Lucrarile in plen au avut loc la Hotel „Dacia” din Covasna, iar cele pe sectiuni, la Scoala Generala „Avram Iancu” din Voinesti. Deschiderea Sesiunii – ocazie cu care pe langa scurtele alocutiuni rostite, au fost prezentate si un numar de opt carti si autorii acestora – a fost  onorata de I.P.S. Ioan Selejan, arhiepiscop ortodox al Covasnei si Harghitei. Moderator, la fel ca la editiile anterioare, a fost dr. Ioan Lacatusu, om de aleasa cultura si spiritualitate, promotor neobosit al Sesiunii. La aceasta manifestare au prezentat comunicari 63 de participanti, specialisti din domeniile istorie, etnografie, sociologie, demografie, diplomatie si jurnalism. Toate comunicarile prezentate urmeaza a fi publicate in Anuarul Muzeului National al Carpatilor Rasariteni si al Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, revista Angustia, nr. 15, Istorie-Sociologie. Tot in cadrul manifestarii anterior mentionate, sambata, 4 decembrie 2010, a avut loc si slujba de pomenire a Episcopului Iustinian Teculescu (1865-1932), primul episcop din istoria armatei romane, acesta fiind nascut la Voinesti. Manifestarea s-a incheiat cu un concert de colinde sustinut de Ansamblul Folcloric „Ciobanasul” din Voinesti. Traian Plesca, fost ministru consilier, diplomat de cariera si expert in problematica spatiului german, a declarat ca „Particip pentru prima data la aceasta sesiune si ma simt onorat de aceasta invitatie. Constat cu satisfactie nivelul stiintific deosebit al comunicarilor prezentate, precum si actualitatea problemelor puse in discutie de catre participanti, prin comunicarile pe care le-au prezentat. Consider ca este o manifestare deosebit de necesara si utila acestui spatiu si nu pot sa nu remarc extraordinara energie a domnului dr. Ioan Lacatusu, sufletul manifestarii si unul dintre principalii organizatori ai acesteia.”      

Nicolae BALINT